Sunteți pe pagina 1din 1

Poate lumea să trăiască cu o Coreea de Nord nucleară?

Din orice punct de vedere, cele mai recente teste cu rachete efectuate de Corea de Nord sunt cele
mai provocatoare/periculoase din ultimul timp. Lansarea unei rachete pe teritoriul japonez, având
în vedere posibilitatea ca racheta să se rupă și să lase resturi pe pământul japonez, arată că
Phenianul intenționează să-și mențină politica de tip „totul sau nimic”. În ultimele două decenii,
acesta a fost doar al treilea test cu rachete care a zburat pe deasupra Japonia. Totuși, acest fapt
poate fi considerat politica de tip „totul sau nimic” doar până într-un punct. Este demn de
remarcat faptul că Coreea de Nord nu a reușit să se revanșeze față de amenințare de a direcționa
o rachetă către teritoriul american al Pacificului Guam - un lucru care ar fi putut foarte bine să
precipite un răspuns militar al SUA. Dar, la fel de clar, ca urmare a unei runde de amenințări
progresive între Washington și Pyongyang, ultimele teste arată că afirmațiile administrației lui
Trump de la începutul acestei luni conform cărora regimul nord-coreean și-a luat un răgaz pentru
a se gândi, erau premature. Așadar, în timp ce programele Coreei de Nord de rachete balistice și
arme nucleare avansează rapid, iată-ne din nou, confruntându-ne cu problema: Ce trebuie să
facem în ceea ce privește această națiune? Sau, cu alte cuvinte, pot SUA și întreaga lume să
trăiască cu o Corea de Nord înarmată cu arme nucleare dacă aceste programe nu pot fi oprite și,
în cele din urmă, Pyongyang capătă capacitatea de a viza SUA continentală cu o rachetă cu arme
nucleare? Există cinci state care au declarat că dețin arme nucleare: Marea Britanie, Franța,
SUA, China și Rusia. Aceștia și-au dezvoltat în mare parte arsenalele de arme nucleare după
perioada celui de-al Doilea Război Mondial, care a văzut o demonstrație înfricoșătoare a puterii
„Bombei” cu utilizarea ei de către americani împotriva a două orașe japoneze. Aceștia și-au
dezvoltat în mare parte arsenalele de arme nucleare după perioada celui de-al Doilea Război
Mondial, a căror demonstrație înfricoșătoare a puterii unei „Bombe” a fost văzută cân America a
atacat două orașe japoneze. China s-a alăturat relativ târziu ”clubului” nuclear, la mijlocul anilor
60. De atunci, eforturile de a preveni răspândirea sau proliferarea armelor nucleare au avut un
succes remarcabil. Tratatul de Neproliferare - care a intrat în vigoare în 1970 - a făcut o distincție
clară între statele declarate cu arme nucleare și toată lumea. Acordul a fost că statele declarate
nucleare vor încerca să reducă și în cele din urmă, să elimine arsenalele lor, în timp ce restul ar
obține beneficiile tehnologiei nucleare pașnice, fiind de acord să nu caute niciodată arme
nucleare. Fie prin Tratatul de neproliferare, prin amenințare militară, ca în cazul Irakului și Libiei
sau prin acorduri suplimentare, cum ar fi înțelegerea cu Iranul, foarte puține țări au căutat să
dezvolte arsenale nucleare. Unele țări, care aveau programe de arme relativ avansate, precum
Africa de Sud, le-au abandonat cu totul. Trei țări care nu s-au înscris niciodată la acordul TNP și-
au dezvoltat arsenale pentru arme nucleare: Israel, India și Pakistan. Dar, în timp ce programele
lor rămân pentru unii niște controverse, ele sunt văzute doar ca o amenințare într-un context
regional, deși securitatea nucleară pakistaneză și activitățile sale de proliferare din trecut
au tras niște semnale de alarmă. Deci, ce ar însemna dacă Coreea de Nord s-ar alătura acestui
trio?