Sunteți pe pagina 1din 2

PERCEPTIA

Perceptia este procesul psihic cognitiv senzorial prin care cunoastem obiectul, in
totalitatea insusirilor concrete, cand acesta actioneaza asupra organelor de simt.

Comparativ cu senzaţia, percepţia constituie un nivel superior de prelucrare si


integrare a informaţiei despre lumea externă şi despre propriul nostru eu.Perceptiile sunt o
reflectare a obiectelor si a fenomenelor care actioneaza nemijlocit asupra organelor noastre de
simt.
Perceptia ar putea fi interpretata ca:
-proces cognitiv-in masura in care sunt integrate informatiile primite prin intermediul
simturilor despre lumea externa si despre noi insine.
-produs al procesului psihic-concretizat in imaginea care se formeaza sub actiunea
nemijlocita a stimulilor asupra simturilor.
Perceptia a fost in subiect de disputa intre asociationism si gestaltism:
-Asociationismul(Al.Baine, H. Ebbinghaus, W. Wundt, etc) afirma primatul partii asupra
intregului, iar in explicarea naturii si organizarii psihicului uman recurge la principiul
descompunerii-recompunerii.
-Gestaltismul (K. Koffka, O. Dunker, etc) afirma primatul intregului asupra partii, intregul
fiind ceva mai mult decat suma partilor, el posedand calitati proprii ireductibile la
parti/elemente.
Perceptia este influentata de distanta fata de stimul(daca distanta este optima, atunci
perceptia este clara si precisa), de experienta anterioara, de specificul activitatilor desfasurate,
de nivelul de dezvoltare al limbajului. Durata perceptiei este corespunzatoare actiunii
stimulului.
Realizarea procesului perceptiv,ca act de sesizare a realitatii concrete, presupune,
precum orice proces, o durata temporala, asa incat pot fi puse in evidenta mai multe faze:
-orientarea spre stimul
-detectia stimulului
-discriminarea stimulului
-identificarea obiectului
-interpretarea obiectului
Perceptiile presupun in realizarea lor actiunea mai multor legi:
1.Legea integritatii-structuralitatii exprima caracterul de sistem ierhaic organizat al
imaginii perceptive, astfel, noi, precepem obiectul ca intreg sau ca un ansamblu organizat si
nu ca o suma de elemente sau insusiri.
2.Legea selectivitatii ne arata ca perceptia noastra este orientata spre un anumit obiect,
selectat dintr-un camp perceptiv mai vast.
3.Legea constantei perceptive exprima rezistenta imaginii perceptive la modificarea
contextului in care este prezentat obiectul vorbindu-se despre constanta marimii, a culorilor,
formelor.
4.Legea proiectivitatii sau a obiectivitatii este o lege caracteristica numai perceptiei, care
face ca imaginea interna sa fie permanent raportata la obiectul perceput.
5.Legea semnificatiei determina ca tot ceea ce are importanta pentru om sa intre in campul
sau perceptiv.
Formele complexe ale perceptiei

1.Perceptia spatiului.Spatiul este infinit si nu poate fi perceput in totalitate.Noi percepem


doar insusirile spatiale ale obiectelor:forma, marime, pozitie relativa, dimensiuni, distante,
relief ; cu ajutorul vazului, chinesteziei, tactului si al auzului. Vederea obiectelor
tridimensional este numita perspectiva sau perceptie spatiala. Perceptia adancimii se
realizeaza cu ajutorul indicatorilor monoculari si binoculari.
2.Perceptia timpului.Timpul este infinit si nu poate fi perceput ca atare.
3.Perceptia miscarii.Este posibila datorita separarii obiectului de fondul perceptiei,
constantei marimii obiectului, datorita persistentei imaginii retiniene si a miscarilor capului
sau ale globilor oculari.
4.Perceptia interpersonala.Are ca obiect insusirile manifeste ale persoanei, trasaturile
situational-relevante si conduitele relationale.

Observatia si spiritul de observatie

Spiritul de observatie este aptitudinea de a sesiza rapid ceea ce este relevant, desi
nu apare in mod foarte evident.

Perceptii denaturate

Desi perceptiile se produc in conditiile actiunii directe a stimulilor asupra organelor de


simt, deci reflecta in mod adecvat realitatea, in anumite conditii apar denaturari.Acestea pot
avea cauze multiple, putandu-se face insa diferenta intre erori „normale” de perceptie si erori
ce tin de patologia perceptiei.
Astfel, in cazul erorilor numite „normale” se utilizeaza, in limbaj psihologic, termenul
de iluzie, acesta reprezentand o reflectare denaturata a obiectelor datorita efectelor de camp,
degate in special de supraestimarea sau subestimarea unor elemente sau proprietati.