Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
penală
EXTRĂDAREA
Extradarea este definita ca un act juridic bilateral, care consta în acceptarea remiterii unui
infractor de către statul solicitat, pe teritoriul căruia acesta se află, statului solicitant, în
vederea judecării sau pentru a executa o pedeapsă.1
1
Constantin Butiuc – Institutii de drept penel , vol I, Ed. Lumina Lex, Bucuresti 2002, pag. 100
2
Stanoiu Rodica Mihaela- Asistenta juridical internationala in materie penala, Bucuresti Ed. Academiei
R.S.R, 1977, pag. 99
3
Constantin Butiuc – Institutii de drept penel , vol I, Ed. Lumina Lex, Bucuresti 2002, pag. 100
1
organele legislative, fie de cele judiciare. Indiferent de rezultatul cercetărilor, guvernul decide
admiterea sau respingerea cererii de extrădare în funcție de interesele sale politice interne sau
externe, hotărârea sa fiind fundamentată mai puțin pe îndeplinirea unor condiții de formă și de
fond și mai mult pe oportunitatea extrădării.
Sistemul jurisdicțional al extrădării s-a generalizat în a doua jumatate a secolului XX, fiind în
prezent operațional în majoritatea statelor lumii, apreciindu-se în mod corect că este singurul
în măsură să asigure protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor
extrădabile și în același timp ca fiind cel mai corespunzător cooperării internaționale în lupta
cu criminalitatea în etapa actuală de evoluție a civilizației umane.
Extrădarea este o formă de cooperare judiciară în materie penală, care facilitează realizarea
justiției naționale, punând în joc raporturile interstatale stabilite pe cale diplomatică, dar, prin
aplicarea sa, extrădarea este un act judiciar represiv din partea statului caruia i se solicită,
întrucat, de cele mai multe ori, presupune și arestarea unui infractor a carui judecare sau sua
condamnarea nu intră în competența sa.
4
Codul penal adoptat prin Legea nr. 301/2004 publicat in Monitorul Oficial nr. 575 din 29 iunie 2004
2
Constitutia Romaniei din 1991 a modificat în mod semnificativ regimul juridic al extradării,
marcând trecerea de la sistemul mixt de acordare a acesteia, în care hotararea instanțelor
judecatorești avea doar rol de aviz prealabil pentru puterea executivă, decizia asupra extrădării
fiind luată de guvern, la un regim jurisdicțional de acordare a extrădării, instanțele
judecătorești fiind singurele abilitate să decidă asupra acordării sau respingerii extrădării.
Atât verificarea condițiilor de formă și de fond ale extrădării, cât și decizia finală de
respingere sau acordare a extrădării aparține organelor judiciare, fiecare stat stabilind, potrivit
dreptului sau intern, la ce nivel jurisdicțional se judecă cererile de extradăre, căile de atac ce
pot fi exercitate, respectiv gradele jurisdicționale pe care le traversează un proces de
extrădare.
În opinia profesorului Vintila Dongoroz „acest sistem are îndoitul merit ca, pe de o parte,
asigură persoanei a cărei extradare se cere posibilitatea de a se apăra și de a se evita
extrădarea în condiții neregulate, iar pe de altă parte, lasă guvernului o margine de apreciere,
chiar în cazul când extradarea este admisibilă, fiindcă pot exista consideratiuni de ordin
moral, politic, echitate etc., pe care justiția nu poate sa le invoce, ea trebuind să se conformeze
legilor, atunci când a hotărât ca cererea de extrădare trebuie sa fie admisă, considerațiuni însă
5
Constantin Butiuc – Institutii de drept penel , vol I, Ed. Lumina Lex, Bucuresti 2002, pag. 101
3
de care guvernul poate, oricând, să țină seama și să refuze, pe teritoriul sau, o cerere de
extrădare”.
Decizia luata este necesar sa fie intemeiata insa pe o cunoastere a situatiei de fapt, pe
constatarea daca toate conditiile de fond si de forma ale extradarii sunt sau nu indeplinite.
Aceasta activitate de cercetare a situatiei de fapt si de verificare a conditiilor extradarii, este o
activitate judiciara si deci de competenta organelor judiciare.6
Extrădarea este considerată expresia cea mai vie a asistenţei juridice în domeniul dreptului
penal. Certitudinea că fuga nu poate asigura sustragerea de la răspunderea penală este o
condiţie indispensabilă eficacităţii preceptului penal.
6
Rodica Mihaela Stanoiu – „Asistenta juridica internationala in materie penala”, Editura Academiei R.S.R.,
Bucuresti, 1975, pg. 107;
7
Costica Bulai – „Manual de drept penal. Partea generala.”, Editura ALL, Bucuresti, 1997, pg. 116;
4
Extrădarea este o instituţie care funcţionează direct în interesul statului care o solicită, indirect
însă, ea serveşte intereselor tuturor statelor, fiindcă prevenirea şi reprimarea infracţiunilor
devine pe plan infracţional o preocupare de interes colectiv. Ea însă nu poate acoperi toate
necesităţile asistenţei juridice internaţionale în lupta împotriva infracţiunilor, fiind forma de
asistenţă cu cele mai importante efecte. Se întâmplă deseori ca un infractor, după ce
săvârşeşte o infracţiune pe teritoriul statului său, să se refugieze pe teritoriul altui stat, pentru
a scăpa de tragerea la răspundere penală.
În aceste situaţii, infractorul nu poate fi tras la răspundere, în lipsă, în ţara unde s-a săvârşit
infracţiunea iar în ţara în care se refugiază nu se ştie dacă acesta este infractor sau, dacă se
ştie, adeseori nu există probe referitoare la săvârşirea infracţiunii. De asemenea sunt situaţii
când infractorul a fost judecat, dar înainte de a începe executarea pedepsei sau în timpul
executării, condamnatul se refugiază pe teritoriul altui stat. Pentru rezolvarea acestor cazuri a
fost creată instituţia extrădării ca fiind „instituţia menită să asigure cooperarea juridico-penală
dintre state pentru a nu crea posibilitatea infractorilor dintr-un stat, care s-au refugiat pe
teritoriul altui stat, să scape de răspunderea penală ori să se sustragă de la executarea
sancţiunii aplicată printr-o hotărâre de condamnare definitivă.”8
8
Matei Basarab – Drept penal partea generală, Ed. Lumina Lex, Bucureşti 1997, pag. 79
9
Boroi, Alexandru – „ Drept penal. Parte generală”, Ed. All Back, Bucureşti, 2000, pag. 115
5
Europei. De asemenea, ţara noastră a încheiat, de-a lungul timpului, numeroase înţelegeri
bilaterale privind asistenţa juridică în materie penală. Astfel România este parte la Convenţia
europeană de extrădare şi la Protocoalele sale adiţionale.10
La Paris în 1957 s-a încheiat Convenţia europeană de extrădare şi protocoalele adiţionale din
1975 şi 1978 de la Strasburg pe care România le-a ratificat prin Legea 80/1997. În relaţiile cu
statele care nu sunt parte la Convenţia europeană de extrădre şi cu care nu a fost încheiată o
înţelegere bilaterală în această materie, se aplică dispoziţiile referitoare la extrădare din
tratatele şi convenţiile bilaterale privind asistenţa juridică.
Codul penal prevede că “extrădarea se acordă sau poate fi solicitată pe bază de convenţie
internaţională, pe bază de reciprocitate şi, în lipsa acestora, în temeiul legii.” 11 Cadrul
constituţional şi dispoziţiile Codului penal privitoare la extrădare, precum şi convenţiile
internaţionale în materie la care România este parte reprezintă o bază legală importantă, însă
nu suficientă.
10
F.R.Radu “Legea nr.304/2004 privind cooperarea juridicară internaţională în materie penală – un pas
important spre integrarea României în spaţiul de libertate, securitate şi de justiţie al uniunii europene” Dreptul
nr.11/2004
11
Art.9 - Codul penal român
6
De aceea în anul 2001 a fost adoptată Legea nr.296 privind extrădarea care a înlocuit Legea
nr.4/1971, devenită inaplicabilă după apariţia Constituţiei din 1991 şi depăşită de noua
concepţie europeană. Legea nr.296/2001 reglementează condiţiile în care extrădare se acordă,
respectiv, poate fi solicitată, procedura extrădării, efectele extrădării şi aşa-numita extrădare
aparentă.
Prevederile acestei legi se aplică numai în baza şi pentru executarea normelor referitoare la
extrădare cuprinse în convenţiile internaţionale la care România este parte, pe care le
completează în situaţiile nereglementate, iar în absenţa unei convenţii internaţionale, acestă
lege reprezintă dreptul comun în materie, aplicabil de statul romîn în virtutea curtoaziei
internaţionale, sub garanţia reciprocităţii.
Pentru a facilita aplicarea instrumentelor internaţionale au mai fost adoptate Legea
nr.704/2001 privind asistenţa judiciară internaţională în materie penală şi Legea nr.756/2001
privind transferarea persoanelor condamnate în străinătate.
Cea mai importantă măsură menită a asigura integrarea deplină a României în spaţiul juridic
comun european o constituie transpunerea în dreptul intern, prin dispoziţiile Titlului III, care
intră în vigoare de la data aderării, a deciziei cadru privind mandatul european de arestare şi
procedurile de predare între statele membre.Titlul II al aceleaşi legii reglementează
extrădarea, cu reglementări moderne, armonizate cu dispoziţiile internaţionale.
12
F.R.Radu “Legea nr.304/2004 privind cooperarea juridicară internaţională în materie penală – un pas
important spre integrarea României în spaţiul de libertate, securitate şi de justiţie al uniunii europene”
Dreptul nr.11/2004
7
Trebuie precizat faptul că conform art. 189, alin. 2 din lege “începând cu data aderării
României la Uniunea Europeană, dispoziţiile titlului III vor înlocui, în relaţia cu statele
membre ale Uniunii Europene, dispoziţiile în materie de extrădare” , acest Titlu III referitor la
cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în baza unui mandat european de arestare
şi predare intrînd în vigoare doar la aderarea României la Uniunea Europeană.
Astfel, prevederile referitoare la extrădare cuprinse în Legea nr. 302/2004 au intrat în vigoare
la data adoptării acestei legii. Însă, după data aderării Romaniei la Uniunea Europeană,
acestea vor fi aplicabile doar în relaţiile cu ţările nemembre ale Uniunii Europene, în relaţiile
cu statele membre fiind aplicabile prevederile Titlului II.
Deci, începând cu data aderării României la Uniunea Europeană, preconizată pentru 2007,
dispoziţiile în materie de extrădare vor fi înlocuite de dispoziţiile privind cooperarea cu statele
membre ale Uniunii europene în baza unui mandat european de arestare şi predare, numai în
relaţia cu statele membre ale Uniunii.
Potrivit dispozițiilor art. 24 din lege, cetățenii romanipot fi extrădați din România în baza
convențiilor internaționale multilaterale la care aceasta este parte și pe bază de reciprocitate,
dacă este îndeplinită cel putin una din următoarele condiții România poate să predea, la
solicitarea de extrădare a unui alt stat, persoanele aflate pe teritoriul său care sunt urmărite
penal sau trimise în judecată pentru o infracţiune ori sunt căutate în vederea executării unei
pedepse de către autorităţile judiciare ale statului solicitant.
8
Pentru a se îndeplinii această condiţie trebuie să se fi săvârşit o infracţiune pe teritoriul
statului solicitant sau de către un cetăţean al acestui stat, ori prin fapta săvârşită să fie lezate
interesele acelui stat.
- Persoana extrădabilă domiciliază pe teritoriul statului solicitant la data formulării
cererii de extrădare,
- Persoana extrădabilă are și cetățenia statului solicitant,
- Persoana extrătabilă a comis fapta pe teritoriul sau împotriva unui cetățean al unui stat
membru al Uniunii Europene, dacă statul solicitant este membru al uniunii Europene,
O altă condiție cerută de lege pentru admisibilitatea extrădării este aceea că fapta pentru
care este învinuită sau a fost condamnată persoana a cărei extrădare se cere este prevăzută
ca infracțiune atât de legea statului soclicitant cât si de legea română.
Fapta săvârşită trebuie să fie considerată infracţiune atât în legislaţia statului solicitant, cât şi
în cea a statului solicitat să efectueze extrădarea. Astfel trebuie îndeplinită condiţia dublei
incriminări fără de care statul solicitant n-ar avea temei să-l ceară pe făptuitor, iar statul
solicitat nu l-ar preda, întrucât nu l-ar considera infractor. Însă extrădarea poate fi acordată şi
dacă fapta respectivă nu este prevăzută de legea română, dacă pentru acestă faptă este exclusă
cerinţa dublei incriminări print-o convenţie internaţională la care România este parte.
Deci, se are în vedere tendinţa de diminuare, pe plan european, a rolului acestei condiţii, în
contextul evoluţiei rapide a criminalităţii, care cunoaşte noi forme.13
“Extrădarea este acordată de România, în vederea urmăririi penale sau a judecăţii, numai
pentru fapte a căror săvârşire atrage, potrivit legislaţiei statului solicitant şi legislaţiei române,
o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 2 ani, iar în vederea executării unei sancţiuni
penale, numai dacă aceasta este mai mare de un an”.
Prin introducerea acestei condiţii s-a urmărit să nu fie folosită acestă instituţie deosebit de
complexă şi cu multe implicaţii, pentru fapte cu o periculozitate redusă.
13
A.Boroi, G.Nistoreanu – Drept penal partea generală Ediţia.4, Editura ALL Beck
9
3.8.3 Condiţii ce privesc infractorul
Persoana a cărei extrădare se cere trebuie să fie cetăţean străin. Potrivit constituţiei,
persoanele de cetățenie romană nu pot fi extrădate. Dacă acestea vor săvârşi infracţiuni în
străinătate, vor fi pedepsite de legea penală română potrivit principiului personalităţii. Prin
derogare de la prevederile constituţionale, a fost reglementată ca excepţie în legea de revizuire
a constituţiei, faptul că cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza convenţiilor internaţionale şi
pe bază de reciprocitate.
Infractorul trebuie să se găsească pe teritoriul statului solicitat, adică al ţării căreia i se cere
extrădarea. În convenţiile internaţionale se stipulează că statele se obligă să-şi extrădeze
reciproc, la cerere, persoanele aflate pe teritoriul lor, pentru a fi trase la răspundere.
Dacă în termen de 15 zile de la data stabilită pentru predare, făptuitorul nu este luat în primire
statul solicitat nu mai este obligat să satisfacă cererea, putând chiar pune în libertate pe
făptuitor. Acest termen nu va putea fi prelungit decât cu cel mult încă 15 zile. Statul solicitant
este obligat să comunice părţii solicitate informaţii cu privire la finalizarea procesului penal în
care a fost implicat cel extrădat. După pronunţarea hotărârii judecătoreşti definitive se va
transmite şi o copie a sentinţei dată în cauza respectivă.
10
Astfel așa cum a fost modificată prin Legea nr. 224/2006, procedura de extrădare prevăzută
de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală este
următoarea: extrădarea activă și extrădarea pasivă.
Actuala lege care reglementează instituția extrădării face distincție între extrădarea activă și
extrădarea pasivă, în raport cu poziția României de stat solicitant sau stat solicitat sau stat
solicitat. 14
Prin modificarea art. 66 din Legea nr. 302/2004, s-a revenit la competenţa Ministerului
Justiţiei de a întocmi cererea de extrădare. Trebuie subliniat însă că Ministerul Justiţiei
întocmeşte cererea de extrădare numai pe baza încheierii motivate a instanţei judecătoreşti
competente, care stabileşte că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în prezenta lege pentru a se
solicita extrădarea. Astfel, extrădarea va fi activă atunci când țara noastră va înainta o cerere
de extrădare către un alt stat la propunerea motivată a procurorului competent în faza de
urmarire penală, iar în faza de judecată sau de punere în executare a hotărârii la propunerea
motivată a președintelui instanței competente15.Prin art. 661 s-a reglementat o procedură clară
de dare în urmărire internaţională.
Astfel, în cazul în care un mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei nu poate
fi adus labîndeplinire întrucât inculpatul ori condamnatul nu se mai află pe teritoriul
României, instanţa care a emis mandatul de arestare preventivă sau instanţa de executare,
după caz, la propunerea procurorului sesizat în acest scop de către organele de poliţie, emite
un mandat de urmărire internaţională în vederea extrădării, care se transmite Centrului de
Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului.
14
Al. Boroi, Ioan Rusu, Cooperare judiciară în materie penală, p.107
15
Al. Boroi, Ioan Rusu, Cooperare judiciară în materie penală, p.107 apud. Al Boroi, op. Cit.p.57
11
Despre localizarea pe teritoriul unui stat străin a unei persoane date în urmărire internaţională
sau căutate de autorităţile judiciare române pentru aducerea la îndeplinire a unui mandat de
executare a pedepsei închisorii sau a unui mandat de arestare preventivă, instanţa poate fi
informată nu numai de Biroul Naţional Interpol, ci şi de o altă structură în cadrul Centrului de
Cooperare Poliţienească Internaţională, dar şi de Ministerul Justiţiei, prin orice mijloc care
lasă o urmă scrisă şi a cărui autenticitate poate fi verificatăInstanţa de executare sau instanţa
care a emis mandatul de arestare preventivă stabileşte, printr-o încheiere motivată, dacă sunt
îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se solicita extrădarea.
12
lege;
d) există una dintre limitele acordării cooperării judiciare prevăzute la art.
Procedura de extrădare pasivă are caracter urgent şi este de competenţa curţii de apel în a
cărei rază teritorială domiciliază sau a fost identificată persoana extrădabilă şi a parchetului de
pe lângă aceasta.
13
În extrădării pasive , statul român primește o cerere de extrădare din partea unui stat străin
prin Ministerul Justitiei.16 În procedura de extrădare pasivă, statul solicitant este reprezentat
de autoritatea centrală şi de Ministerul Public din România. La cererea expresă a statului
solicitant, reprezentanţi ai acestuia pot participa, cu aprobarea instanţei competente, la
soluţionarea cererii de extrădare.
În cadrul procedurii de extrădare pasivă, persoana extrădabilă poate să opteze fie pentru
extrădarea voluntară, fie pentru continuarea procedurii, în caz de opunere la extrădare. Potrivit
dispoziţiilor art. 54 alin. 8, hotărârea asupra extrădării poate fi atacată cu recurs de procurorul
general competent şi de persoana extrădabilă, în termen de 5 zile de la pronunţare, la Secţia
penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general competent poate declara recurs
din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei. Recursul declarat împotriva hotărârii prin care s-
a respins cererea de extrădare este suspensiv de executare.
Recursul declarat împotriva hotărârii prin care s-a dispus extrădarea este suspensiv de
executare, cu excepţia dispoziţiilor referitoare la starea de arest provizoriu în vederea
extrădării. Hotărârea definitivă asupra extrădării se comunică procurorului general al
parchetului de pe lângă curtea de apel care a judecat cauza în primă instanţă şi direcţiei de
specialitate din Ministerul Justiţiei.
Prima formă de cooperare judiciara internațională în domeniul extrădarii, în Europa este dată
de Convenția europeană de extrădare ratificată de țările membre în Consiliul Europei .
Ratificarea are laoc la Paris în anul 1957 în ziua de 13 decembrie consolodată de protocoalele
16
Al. Boroi, Ioan Rusu, Cooperare judiciară în materie penală, p.107 apud ,I. Retca, Reglementarea regimului
extrădării în legislația română, Dreptul nr. 2/2005, p.165
14
adiționale ce au fost semnate la Strasbourg în anul 1957 în ziua de 15 octombrie si 17 martie
197817.
Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, a intrat în vigoare Titlul III al Legii nr.
302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, aşa cum a fost
modificată prin Legea nr. 224/2006 şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 103/2006, lege
prin care a fost transpusă decizia-cadru nr. 584/JAI/13.06.2002, privind mandatul european de
arestare şi procedurile de predare către statele membre ale Uniunii Europene.
Potrivit dispoziţiilor art. 77 din lege, mandatul de arestare european este definit ca fiind
decizia judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii
Europene, în vederea arestării şi predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate în
vederea efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau în scopul executării unei pedepse sau a unei
măsuri privative de libertate.
Potrivit dispoziţiilor art. 78 din lege, autorităţile judiciare române emitente sunt instanţele
judecătoreşti, iar ca autorităţi judiciare de executare au fost desemnate Curţile de Apel.
Condiţiile necesare a fi îndeplinite pentru ca instanţele române să poată emite un mandat
european de arestare sunt următoarele:
- în vederea efectuării urmăririi penale sau a judecăţii, dacă fapta este pedepsită de legea
penală română cu o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin 1 an;
- în vederea executării pedepsei, dacă pedeapsa aplicată este mai mare de 4 luni.
17
Legea nr.80/1997 pentru ratificarea Convenției europene de extrădare , încheiată la Paris la 13 decembrie
1957, și a protocoalelor sale adiționale, încheiate la Strasbourg la 15 octombrie 1957 și 17 martie 1978 (M.Of
nr. 89 din 14 mai 1977).
15
De asemenea, acesta poate fi transmis şi prin intermediul Reţelei Judiciare Europene. Atunci
când nu se cunoaşte autoritatea judiciară de executare, autoritatea judiciară emitentă va
efectua cercetarea necesară, inclusiv prin punctele de contact ale Reţelei Judiciare Europene
sau prin direcţia de specialitate a Ministerului Justiţiei, în vederea obţinerii informaţiilor
necesare de la statul membru de executare.
Atunci când s-a emis mandatul european de arestare în vederea efectuării urmăririi penale sau
a judecăţii, autoritatea judiciară emitentă român va putea solicita autorităţii judiciare de
executare, înainte ca aceasta să se fi pronunţat asupra predării efective, predarea temporară în
România a persoanei urmărite, în vederea ascultării sale sau va putea solicita să fie autorizată
luarea declaraţiei acestei persoane pe teritoriul statului de executare a mandatului. În privinţa
faptelor pentru care se îndeplineşte procedura de predare, art. 85 din lege distinge între fapte
pentru care predarea poate fi subordonată condiţiei dublei incriminări şi fapte pentru care nu
se cere îndeplinirea acestei condiţii, dar pedeapsa prevăzută de legea statului emitent să fie
închisoarea sau o măsură de siguranţă privativă de libertate de cel puţin trei ani. Din această
categorie fac parte faptele care vizează participarea la un grup criminal organizat, terorismul,
traficul de persoane, traficul ilicit de droguri şi de arme, de materiale nucleare şi radioactive,
crimele aflate sub jurisdicţia Curţii penale Internaţionale etc.
Legea reglementează în art. 88 doar trei motive obligatorii de refuz al executării unui mandat
european de arestare, respectiv:
- când persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat
membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost
executată ori în curs de executare sau executarea să fi fost prescrisă,
- pedeapsa graţiată ori infracţiunea amnistiată, respectiv să fi intervenit o altă cauză care
împiedică executarea;
- când infracţiunea pe care se bazează mandatul european este acoperită de amnistie în
România, dacă autorităţile române au, potrivit legislaţiei interne, competenţa de a urmări acea
infracţiune;
- când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal,
datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare, conform legii
române.
16
3.13 Refuzul unui mandat de arestare european
Executarea unui mandat european de arestare poate fi refuzată de către autoritatea judiciară
română de executare şi dacă nu este îndeplinită condiţia dublei incriminări, dar şi în situaţiile
prevăzute la alineatul 2 al aceluiaşi articol.
18
Art. 88 alin. (1) lit. a , c din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare
17
definitivă şi executorie. În situaţia contrară, se procedează la audierea sa şi la administrarea
probelor. Hotărârea instanţei prin care se dispune asupra executării mandatului de arestare
european poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, recurs care este de
competenţa Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
19
Al. Boroi, Ioan Rusu, Cooperare judiciară în materie penală, p.417
18
Comisia rogatorie externă , la fel ca și comisia rogatorie internă este o activitate procesuala
care implică o deplasare de competență teritoriala de la un organ judiciar la un altul . Spre
deosebire de comisia rogatorie internă în care deplasarea de competență are loc către organele
judiciare dintr-o altă localitate în același stat în cazul comisiei rogatorii externe , deplasarea se
face extrateritorial, către organele judiaciareale unui stat străin , organe care au posibilitatea să
efectueze actul procedural respectiv.20
20
Al. Boroi, Ioan Rusu, Cooperare judiciară în materie penală, p.421 apud, Legea nr. 236/1998 (M. Of. Nr 492
din 21 decembrie 1998), art, 2 parag. 1
19
Bibliografie
20
Legislaţie:
Pagini internet
http://www.sipri.org/search?SearchableText=fabry
www.avocatnet.ro
21