Sunteți pe pagina 1din 1

A fost odată ca niciodată o muscă...ce a avut ghinionul de a se naște într-un oraș foarte ordonat.

Așa
cum știi, muștele adoră gunoiul, și tot ce înseamnă murdărie, mirosuri, lucruri lipicioase, însă oamenii
din orașul acesta considerau că, curățenia este sfântă- și din nefericire pentru muscă- își puneau
credința în practică. Oricât căuta, pur și simplu nu găsea nici un pic de gunoi nici măcar pe stradă,
toate containerele erau sigilate așa încât nici măcar o musculiță flămândă nu se putea strecura încât
să își potolească puțin foamea.

Musca zbură de-a lungul străzilor, căutând în afara caselor, sperând ca cineva să fi uitat gunoiul, sau
vreun copil să fi scăpat ceva tentant pe jos. Pe măsură ce trecea timpul, a devenit mai flămândă și
înfometată, până a ajuns la punctul în care simțea ca moare de foame. Și începu să își blesteme zilele.
De ce trebuia acesta să fie cel mai îngrijit și curat oraș din cate existau, și ce soartă avea să se fi
născut aici. Uff, ar fi dat orice pentru o masă grozavă lăsată în urmă de un cățel, dar proprietarii
câinilor curățau după aceștia, aproape înainte să atingă pământul. Abia simțea mirosul, ce era la fel
de tentant ca popcornul la cinema. Pentru că nu găsea ce își dorea, începu să își iasă din fire. Se va
răzbuna pe ei, s-a gândit în sinea ei. Așa că a început să enerveze oamenii. Scoate sunete puternice-
în special în preajma feței lor- și cu toate că aceștia o alungau- ea continua să persiste în a-i enerva.
Se așeza pe mâncarea lor imediat ce era așezată pe masă, deși asta nu o făcea decât să îi fie și mai
foame. Cel mai bun pont i se părea să bâzâie pe fața bebelușilor. Era un mod garantat de a îi enerva.
Explorând fiecare colțișor din oraș, musca a ajuns într-o zonă la țară, unde spera să găsească ceva de
mâncare. Niște gunoi de la vaci sau cai ar fi fost delicios, dar fermierii erau la fel de curați ca și
oamenii de la oraș. Aceștia nu lăsau nici măcar o firmitură pentru săraca muscă. Dar totuși musca
simțea că vine de undeva miros de gunoi, și se simți atras de aromele potențiale ale unei posibile
mese. În curând a ajuns la groapa de gunoi a orașului. În sfârșit, și-a spus musculița. Oare de ce nu m-
am gândit mai devreme la asta? Chiar și cel mai curat oraș trebuia să aibă o groapă de gunoi. Pentru
musculiță era perspectiva unui ospăț grozav, ca pentru regi și regine. A plonjat în groapa de gunoi, s-a
tăvălit in resturile lipicioase ca într-o baie, și a început să se răsfețe. Era minunat! Erau oase de pește,
legume putrezite- și visul oricărei muște-resturi mirositoare de la căței. A mâncat și a mâncat, pe
săturate. Apoi a zărit pe fundul unui borcan o rămășită de muștar vechi, și nu s-a putut abține să nu
își ofere un așa desert. În final, sătulă și mulțumită, a dat să își întindă aripile să zboare, însă erau atât
de pline de gunoi încât nu puteau zbura. Inițial nu știa ce să facă așa că a rămas pe loc. Dar apoi și-a
dat seama ca putea fi strivită fie de o mașină de gunoi, fie de vreun muncitor. Și trebuia să găsească o
soluție la problemă. Privind în jur, musca văzu o lopată lungă, sprijinită de un perete al șopronului
muncitorilor, și s-a târâit cu greutate până în vârf. De acolo s-a lansat în aer, dar a aterizat brusc
înapoi pe pământ, cu greutate. Morala? Nu te avânta la înălțime dacă ești plin de gunoi.