Sunteți pe pagina 1din 8

FOCUS GRUPUL

Focus grupul este un interviu de grup, focalizat pe o anumită temă, strict delimitată, care este condus
de un moderator şi face parte din categoria tehnicilor calitative de culegere a datelor pentru analiza
percepţiilor, motivaţiilor, sentimentelor, nevoilor, opiniilor oamenilor. Această tehnică este o “discuţie de
grup planificată organizată pentru obţinerea percepţiilor legate de o arie de interes strict delimitată,
desfăşurată într-un mediu permisiv; discuţia este relaxată şi adesea plăcută pentru participanţii care îşi
împărtăşesc ideile şi percepţiile; membrii grupului se influenţează reciproc, răspunzând ideilor şi
comentariilor” (Kreuger, apud. Marlow, 1993: 55-56). Metoda îşi are originile în anii ’30, fiind folosită de
Lazarsfeld şi Merton în cercetări efectuate în timpul celui de-al doilea război mondial. Unii autori (Morgan,
apud. Cojocaru D., 2003: 88) definesc focus grupul ca “o tehnică de cercetare în care suportul pentru
culegerea datelor este interacţiunea de grup pe o temă determinată de către cercetător”, în care sunt avute în
vedere câteva chestiuni esenţiale: scopul focus grupului, localizarea sursei de date, evidenţierea şi clarificarea
rolului cercetătorului. Focus grupul se diferenţiază de alte grupuri organizate al căror scop nu este cercetarea
(grupuri de experţi, grupuri terapeutice, grupuri de lucru, grupuri Delphy etc.).
Interviul de tip focus grup se diferenţiază de interviul individual prin aceea că “focus grupul smulge o
multiplicitate de perspective şi procese emoţionale într-un context de grup”(Cojocaru D., 2003:89) care produc
date datorită interacţiunilor dintre indivizii participanţi, dar care nu încurajează discuţiile interactive dintre
participanţi. Prin intermediul focus grupului se obţin date calitative care surprind comportamente ale
indivizilor, percepţii şi opiniii şi nu informaţii cantitative de tip cifric. Dacă dorim să aflăm cum este perceput
programul venitului minim garantat, putem organiza focus grupuri cu beneficiari ai acestui sistem de protecţie,
separat, cu oameni din comunitate care nu primesc venitul minim garantat şi un alt grup cu specialişti sau cu
liderii comunităţii. Vom afla astfel cum gândesc aceste categorii de persoane (selectate după criteriile
stabilite), cum se iau deciziile cu privire la acordarea venitului minim garantat, cum se hotărăsc tipurile de
activităţi pe care le desfăşoară cei care beneficiză de acest suport financiar din partea Statului etc. În 1946, au
fost stabiliţi parametrii principali ai focus grupului: “participanţii au o experienţă specifică sau o opinie pe
tema delimitată de investigaţie, este utilizat un ghid de interviu explicit şi experienţele subiective ale
participanţilor sunt explorate din perspectiva întrebărilor preelaborate ale anchetei” (Merton şi Kendall, apud.
Cojocaru D., 2003: 89). Scopul principal al cercetătorului care utilizează focus grupul în cadrul unei cercetări
calitative de tip explorativ (Miftode,2003:74-75) este acela de a obţine informaţii directe, “cu valoare de
opinii” (Miftode, 2003:28) de la beneficiarii unor programe, de la membrii comunităţii care sunt puşi într-o
situaţie de grup pentru a-şi exprima experienţele, atitudinile, sentimentele faţă de o anumită temă.
Focus grupul este o tehnică pe care o putem folosi în cercetarea/evaluarea unei situaţii, probleme prin
prisma interpretărilor pe care le dau oamenii acestora, a sentimentelor faţă de un anumit eveniment, fenomen,
a opiniilor faţă de un program, produs, servicii, idei etc. Practic, el poate fi aplicat în toate domeniile vieţii
sociale atunci când se urmăreşte obţinerea unor informaţii în mod nemijlocit de la persoane. Tehnica focus
grupului este una calitativă, dar care nu exclude tehnicile de tip cantitativ. Ea poate fi folosită înaintea
cercetărilor şi evaluărilor cantitative pentru a se obţine informaţii exploratorii despre un domeniu, o temă, sau
ipoteze şi pentru pregătirea culegerii de date de tip cantitativ (de exemplu, prin intermediul chestionarelor);
1
această tehnică poate ajuta la rafinarea instrumentelor de cercetare care vor fi folosite în culegerea datelor.
Focus grupul poate fi folosit ca tehnică pentru aprofundarea informaţiilor despre o anumită temă, după
culegerea şi analiza datelor cantitative, folosind la obţinerea unor date necesare realizării interpretării calitative
a materialului informaţional cules. Totodată, tehnica focus grupului poate fi utilizată independent de orice
cercetare cantitativă atunci când ne interesează doar opiniile, sugestiile, reacţiile persoanelor selectate pentru
interviul de grup.
Focus grupul poate fi utilizat în evaluarea nevoilor unei comunităţi, a resurselor acesteia şi a modului
cum membrii comunităţii gândesc, simt şi reacţioneză faţă de o anumită situaţie. În multe situaţii, focus grupul
este considerat ca o practică esenţială de culegere a datelor cu privire la nevoile oamenilor din comunitate
pentru că se obţin date direct de la persoanele implicate, costurile sunt reduse în comparaţie cu alte tehnici (de
exemplu, sondaje de opinie, ancheta bazată pe interviuri de culegere a datelor sau comprehensive, observaţie
directă etc.) pentru că desfăşurarea în sine a interviului durează puţin (1,5 până la 2 ore), nu sunt necesari
mulţi operatori de teren pentru culegerea datelor, oferă posibilitatea participanţilor de a avea o întâlnire cu
ceilalţi etc. Avantajele focus grupului nu sunt doar de ordin economic, factor deloc de neglijat în realizarea
unei evaluări a comunităţii, ci şi de management al timpului şi informaţiilor; în plus, creează o legitimitate a
posibilelor soluţii care se vor aplica în comunitate în urma prelucrării şi analizei datelor.
Caracterul explorativ al focus grupului poate fi un avantaj pentru:
- identificarea unor probleme care nu au fost conştientizate de către comunitate, pentru că, aşa cum
spune Blumer “o problemă există în comunitate, atunci când comunitatea devine coştientă de
existenţa ei” (Blumer, apud.Cojocaru Şt, 2003b:68),
- identificarea profilului unui potenţial grup ţintă a unor servicii sociale în construcţie,
- surprinderea percepţiilor asupra unor instituţii, organizaţii, asupra unor servicii sociale oferite
populaţiei de către autorităţile locale şi/sau organizaţii non-guvernamentale,
- evidenţierea efectelor pe care le-a avut o anumită decizie la nivel comunitar privind oferirea unor
facilităţi pentru populaţie,
- identificarea unui anumit serviciu social şi poziţionarea acestuia în registrul serviciilor oferite
către populaţie,
- identificarea percepţiilor, opiniilor şi reacţiilor privind calitatea unor servicii primite de către
membrii comunităţii,
- testarea unor mesaje de campanie folosite în promovarea unor idei, servicii, organizaţii,
- identificarea tipului dominant de vulnerabilitate socială (Cojocaru Şt, 2003a: 533-547)
caracteristic unui anumit grup ţintă şi identificarea celor mai eficiente intervenţii folosite în trecut
pentru reducerea acestei vulnerabilităţi,
- identificarea unor reacţii, comportamente, motivaţiilor într-o situaţie reală,
- evaluarea resurselor existente în comunitate care pot fi utilizate în favoarea membrilor săi,
- identificarea unor “resurse pierdute” (Miftode, 2002: 74-76) care pot fi accesate de către
comunitate etc.

2
Focus grupul este o discuţie de grup la care participă între 6 şi 10 persoane. Unii cercetători consideră
că numărul participanţilor poate fi mai mare, în funcţie de “tema de cercetare şi gradul de implicare a
moderatorului” (Morgan: 1996:146). Fern consideră că numărul ideal de participanţi pentru un focus grup este
de 8 persoane (Fern, 1982: 1-13), mai ales dacă “se dezbate o temă cu o mare încărcătură emoţională, în care
persoanele participante sunt puternic implicate, este recomandat un grup mai mic, în special datorită faptului
că moderatorului îi este mai uşor să controleze discuţii cu un nivel înalt de implicare emoţională într-un grup
mai mic.” (Cojocaru D., 2003: 91). Dacă sunt prea puţine persoane participante la focus grup există riscul de a
nu obţine suficiente informaţii în legătură cu problema discutată. Dacă numărul persoanelor depăşeşte cifra 12
există riscuri ca să nu fie suficient timpul alocat întâlnirii, să fie încurajată pasivitatea participanţilor, să fie
greu de dirijat discuţiile de către moderator. Durata standard a unui focus grup este de 1,5 ore, cel mult 2 ore,
în funcţie de temă şi de caracteristicile participanţilor la grup.
Organizarea focus grupului presupune:
a) stabilirea temei de discuţie
b) stabilirea structurii grupului şi a modalităţilor de selectare a participanţilor
c) elaborarea şi testarea ghidului de interviu
d) stabilirea datei, locului şi pregătirea acestuia pentru întâlnire
e) pregătirea moderatorului, a asistentului moderator
f) derularea focus grupului

Tema de discuţie se stabileşte înainte de organizarea focus grupului, deoarece toate discuţiile din
cadrul întâlnirii sunt focalizate pe aceasta. Dacă tema este bine structurată în funcţie de obiectivele pe care
moderatorul le stabileşte, întâlnirea va fi coerentă, iar calitatea informaţiilor culese vor fi în funcţie de
aşteptări. Focus grupul nu este o întâlnire de lucru care se desfăşoară sub forma unor întâlniri amicale,
colegiale aşa cum există riscul să devină în cazul organizării acestuia în comunităţi mici. În evaluarea nevoilor
membrilor unei comunităţi se pot organiza focus grupuri pe teme diferite şi cu grupuri diferite. Se pot
organiza, de exemplu focus grupuri cu:
- persoane de vârsta a treia pentru a evalua nevoile lor de servicii care pot fi dezvoltate în
comunitate;
- cu asistenţii personali ai persoanelor cu dizabilităţi, pentru identificarea resurselor disponibile în
comunitate utilizate în trecut pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale acestora;
- beneficari ai venitului minim garantat, pentru identificarea unor soluţii de îmbunătăţire a prestării
orelor în folosul comunităţii pe care aceştia trebuie să le desfăşoare;
- femei victime ale violenţei domestice, pentru identificarea cauzelor care produc acte de violenţă în
familie, pentru identificarea unor soluţii, pentru schiţarea unor posibile servicii care pot fi
dezvoltate la nivel comunitar;
- persoane de vârsta a treia, pentru a surprinde disponibilitatea de a primi servicii din partea celor
care primesc venitul minim garantat;
- liderii formali ai comunităţii, pentru a evalua modul în care aceştia cunosc probleme membrilor
comunităţii, pentru identificarea categoriilor sociale care au nevoie de anumite servicii;

3
- proprietarii de baruri din comunitate, pentru a evalua problemele comunităţii generate de
consumul exagerat de alcool, de riscurile şi efectele pe care le are consumul de alcool etc.
Temele prezentate reprezintă doar câteva direcţii orientative pentru iniţiatorii unor astfel de întâlniri,
destinate cercetării, evaluării situaţiilor existente.

Participanţii la interviurile de grup trebuie să aibă caracteristici comune, să alcătuiască un grup


omogen în funcţie de tema de discuţie. “Dacă grupul este prea eterogen în raport cu anumite caracteristici,
diferenţele între participanţi pot afecta contribuţiile lor (prin aceste grupuri se pot pune în evidenţă anumite
bariere de comunicare, incompatibilităţi de opinii sau de valori între anumite categorii sociale)” (Cojocaru D.,
2003: 92). Este recomandat ca persoanele participante la focus grup să nu se cunoască între ele, sau să nu aibă
contacte permanente, deoarece familiaritatea relaţiilor dintre acestea afectează răspunsurile care vor fi date în
timpul discuţiilor, datorită interacţiunilor cu persoanele cunoscute, evitarea unor răspunsuri sincere şi
introducerea unor filtre cauzate de imaginea sa în ochii celorlalţi.
De exemplu, dacă se organizează un focus grup cu persoane de vârsta a treia din comunitate pentru
identificarea nevoilor, este recomandat să fie selectate persoane care nu sunt rude sau vecini şi care nu
comunică permanent unele cu altele. Nerespectarea acestei indicaţii poate duce la obţinerea unor informaţii
moderate deja de relaţiile existente între persoanele care se cunosc. Mai mult, în cadrul întâlnirii există riscul
monopolizării timpului şi obţinerea unui consens din partea celorlalţi participanţi, aspect care este de nedorit în
cazul focus grupului.
Recrutarea participanţilor la focus grup se face în funcţie de obiectivele cercetării/evaluării, de
caracteristicile grupului ţintă, de informaţiile pe care iniţiatorii evaluării le deţin despre potenţialii participanţi,
de caracteristicile serviciului evaluat etc. Pentru recrutarea participanţilor este necesară elaborarea unui
formular de identificare şi recrutare prin care se verifică dacă subiecţii satisfac cerinţele stabilite de către
iniţiatorului evaluării. De aceea, este recomandată realizarea unei grile de identificare în care să se precizeze
criteriile stabilite pentru recrutarea participanţilor la focus grup. De exemplu, dacă dorim să identificăm
nevoile persoanelor de vârsta a treia din comunitate care locuiesc singure, putem stabili ca participanţii să:
aibă peste 65 ani, să locuiască singuri, să nu beneficieze de sprijin financiar din partea rudelor, să aibă
probleme de sănătate etc.

Orice focus grup se organizează numai dacă există un ghid de interviu elaborat prealabil de către
evaluator. Acest ghid de interviu are rolul de a dirija discuţiile în direcţiile dorite, de a sprijini moderatorul
pentru organizarea eficientă a focus grupului, de a păstra discuţiile în limitele dorite pentru atingerea
obiectivelor stabilite şi de a încuraja obţinerea unor informaţii de calitate prin structurarea acestora în funcţie
de scheletul logic stabilit de iniţiator şi respectarea timpului alocat întâlnirii.
Ghidul de interviu reprezintă o suită de întrebări prezentate într-o succesiune logică, de tip pâlnie
(întrebările trebuie să urmeze drumul de la general la foarte specific), care permit acoperirea tuturor
obiectivelor stabilite şi permit culegerea unui volum de informaţii suficient de mare pentru analiză şi obţinerea
unor informaţii de profunzime legate de tema studiată. “Construirea ghidului de interviu, acesta este strâns
legat de universul tematic ales, caracteristica focus grupului fiind aria problematică extrem de precis

4
delimitată; ghidul de interviu nu se reduce la itemii propuşi, asemenea unui chestionar, ci el este construit mai
degrabă asemenea unui scenariu, urmărind diverse probleme, întrebări sau situaţii cu care trebuie confruntaţi
participanţii” (Cojocaru D., 2003: 92).
Întrebările trebuie să aibă un “caracter familiar” (Miftode, 2003: 208) care este generat de claritatea
întrebărilor şi de limbajul accesibil tuturor participanţilor. De regulă, un ghid de interviu cuprinde 8-15
întrebări pentru a da posibilitatea tuturor participanţilor ca, în limita de maxim 2 ore, să-şi poată împărtăşi
gândurile, ideile, părerile, sentimentele etc. În timpul oricărui focus grup, fiecare participant poate face
comentarii la răspunsurile celorlalţi, iar moderatorul poate pune întrebări suplimentare pentru a se asigura că a
înţeles ce a vrut să transmită unul dintre participanţi şi că ceilalţi participanţi au înţeles sensul explicaţiilor pe
care acesta le oferă.
Pentru realizarea unui ghid de interviu util se folosesc doar întrebări deschise, acestea sunt întrebări
care pun subiecţii în situaţia de a-şi exprima liber ideile, opiniile, sentimentele, motivaţiile etc. fără a exista o
paletă de răspunsuri precodificate (aşa cum se întâmplă în construirea chestionarului şi chiar în elaborarea
ghidului structurat folosit în interviul individual. Sunt eliminate întrebările închise, cele care produc întrebări
dihotomice şi întrebările de tipul De ce? Întrebările de ce? reduc spontaneitatea care este urmărită de către
cercetător pentru că obligă participanţii şă găsească nişte explicaţii raţionale ale unor evenimente. De obicei,
acest tip de întrebare este înlocuit cu cel de tipul Cum? sau Care? sau Ce? De exemplu, într-un focus grup
organizat cu persoane de vârsta a treia din mediul urban, dacă scopul întâlnirii este de a identifica noi servicii
care pot fi oferite, se pune întrebări de tipul De ce sunteţi singuri? sau De ce nu vă ajung banii? De ce nu vă
ajută vecinii să vă scoată apă din fântână? Acestea vor genera deseori răspunsuri de apărare sau de acuzare a
celorlalţi. Este mai indicat să punem întrebări de tipul: Ce consideraţi că puteţi face pentru a nu mai fi singur?
Care sunt cheltuilile cele mai mari pe care le faceţi într-o lună? Cum i-aţi determinat pe vecini să vă ajute?
Care lucru vă este cel mai greu? Ce vă mulţumeşte în relaţia cu vecinii? etc.
Întrebările dihotomice sunt întrebări care încurajează vorbitorul, chiar îl obligă să dea răspunsuri de
tipul Da, Nu, Nu ştiu şi prin acestea nu se obţin informaţii de substanţă. De exemplu, Vă place…?, Vă doriţi
…. ? Aceste întrebări sunt evitate pentru că introduc bariere în comunicare şi irosesc timpul participanţilor.
Întrebările cu răspunsuri tendenţioase, cele care anticipează răspunsurile participabnţilor sunt de
asemenea inutile (Miftode, 2003: 258), chiar dacă ele se prezintă sub forma întrebărilor deschise. De exemplu,
Sunteţi muţumit de….?, Cât de puternică este dorinţa dumneavoastră…? Aveţi nevoie de ….? Dacă vi se oferă
…. Sunteţi tentat să refuzaţi…?

Orele de desfăşurare focus grupului se stabilesc în funcţie de timpul diponibil al subiecţilor. Invitaţia
pentru întâlnire este lansată cu 6-7 zile înainte de realizare şi tuturor invitaţilor la grup li se reaminteşte de
întâlnire cu o zi înainte de aceasta. Pentru întâlnirea respectivă se folosesc locaţii neutre, pentru a se evita
situaţii în care participanţii pot face asociaţii negative sau pozitive cu un loc particular (Cojocaru D., 2003:
92). De obicei, spaţiul este izolat şi aerisit, fără multe postere, tablouri etc. pentru a nu distrage atenţia celor
care participă. Organizatorii se asigură că scaunele şi mesele sunt poziţionate în cerc, astfel încât fiecare să
vadă pe fiecare, că există unele produse: cafea, apă minerală pentru a crea o atmosferă cât mai plăcută. Se
verifică aparatura de înregistrare funcţionează (camera video, reportofon).

5
Moderatorul şi asistentul moderator trebuie să se familiarizeze cu întrebările din ghidul de interviu, să-
şi adapteze comportamentul în funcţie de caracteristicile grupului tinţă şi să-ţi construiască o atitudine
pozitivă, constructivă, destinsă. Unii autori recomandă chiar învăţarea ghidului de interviu de către moderator
pentru a accentua aspectul de spontaneitate. Moderatorul şi asistentul său trebuie să fie din timp în sala unde se
organizează, pentru a se asigura că totul este aranjat pentru întâlnire.
Reguli pe care trebuie să le respecte moderatorul:
- să cunoască foarte bine ghidul de interviu şi obiectivele evaluării/cercetării;
- să trateze toţi participanţii cu respect şi în mod egal;
- să aibă răbdare cu persoanele care se exprimă cu dificultate;
- să nu se implice prin oferirea unor răspunsuri;
- să nu dea impresia unei autorităţi;
- să se încadreze în timpul anticipat pentru realizarea focus grupului;
- să maniferte fermitate în ceea ce priveşte păstrarea temei de discuţie;
- să nu fie partizan unor opinii exprimate de către unii participanţi,
- să aibă simţul umorului, să nu-şi exprime păreri personale;
- să fie un ascultator activ;
- să fie prietenos, cald şi amabil;
- să aibă o atitudine pozitivă care să încurajeze participanţii;
- să treacă de la o întrebare la alta fără a se repeta;
- să fie flexibil, dinamic etc.

Introducerea este momentul în care moderatorul furnizează grupului mai multe informaţii despre sine
şi prezentarea asistentului în cazul în care este unul. Moderatorul informează participanţii de ce este implicat
în focus grup şi care este rolul său în cadrul întâlnirii. Este recomandat ca moderatorul să prezinte informaţii
despre sine şi despre experienţa sa profesională. Moderatorul explică regulile întâlnirii şi mulţumeşte pentru
efortul participanţilor de a veni la întâlnire. Pentru o bună comunicare, pentru reţinerea numelor, moderatorul
poate folosi ecusoane.
Kreuger (1994) ne oferă câteva repere metodologice pentru realizarea ghidului de interviu: folosirea
numai a întrebărilor deschise, evitarea întrebărilor dihotomice (cele care reclamă un răspuns de tipul da sau
nu); folosirea întrebărilor referitoare la experienţa trecută a participanţilor şi nu proiectarea lor în viitor;
prudenţă în administrarea întrebărilor de serendipity (Miftode, 2003: 399); folosirea unor întrebări care să-i
păstreze pe participanţi concentraţi şi implicaţi în discuţie;folosirea diferitelor tipuri de întrebări (întrebări de
deschidere, introductive - “de încălzire”, întrebări intermediare, întrebări cheie, întrebări de final);.

- Întrebările de deschidere sunt întrebări de introducere menite să “spargă gheaţa” şi care-i ajută pe
participanţi să identifice caracteristicile comune ale membrilor grupului, sunt întrebări relaxante,
calde care deschid atmosfera şi trasează canale de comunicare. Ele se referă la aspecte personale
ale vieţii fiecărui particpant, dar se prezintă sub forma unor întrebări generale şi uzuale, care nu

6
stânjenesc participanţii, sunt lucruri despre care, în general oamenii vorbesc cu plăcere. De
exemplu, Ce emisiuni TV vă plac cel mai mult? Câţi copii aveţi?

- Întrebările introductive sunt intrebări care ajută moderatorul şi participanţii să intre în tema de
discuţie, să dirijeze şi să antreneze participanţii în discuţui discuţiei, să imprime un anumit ritm al
discuţiilor. Dacă se organizează un focus grup cu beneficiari ai venitului minim garantat şi scopul
acestuia este de a identifica noi arii de activitate pentru orele de muncă în folosul comunităţii pe
care aceştia trebuie să de desfăşoare, mai ales pentru orientarea unor beneficiari ai venitului
minim garantat să ofere anumite servicii persoanelor în vârstă, fără suport din partea rudelor,
vecinilor, pot fi puse întrebări de tipul: Ce activitate pe care o desfăşuraţi în folosul comunităţii
vă place cel mai mult? Care sunt avantajele venitului minim garantat? Care sunt dezavantajele
venitului minim garantat? Cu ce periodicitate vă place să lucraţi?

- Întrebările intermediare sau de legătură sunt întrebările care conduc participanţii spre întrebările
cheie, cele care oferă informaţii cruciale pentru evaluarea pe care focus grupul şi-a propus-o.
Aceste întrebări sunt de tipul celor care parafrazează discuţiile anterioare, realizează o rezumare a
răspunsurilor anterioare şi canalizează discuţia spre punctele forte ale întâlnirii. Din discuţiile de
până acum, înţelegem că sunt multe activităţi care ne plac şi unele pe care le considerăm inutile
şi chiar neplăcute. Ce credeţi despre posibilitatea ca unuii dintre cei care primesc venitul minim
garantat să lucreze orele prin sprijinirea unui bătrân singur din satul nostru? Care este părerea
dumneavoastră?

- Întrebările cheie sunt întrebările principale ale evaluării propusă prin focus grup. Participanţii
sunt destul de acomodaţi cu ritmul discuţiei, sunt antrenaţi în ascultarea părerilor celorlalţi, au fost
introduşi prin intrebările intermediare în “miezul tare” al discuţiei. Atunci când se trece la această
etaă există riscul ca unii participanţi să evite răspunsurile detaliate, amănuntele şi încearcă să
găsească soluţii pentru a da răspunsuri dihotomice. Este rolul moderatorului de a păstra o
atmosferă relaxată, destinsă, dar în acelaşi timp focalizată. Dacă obţine informaţii superficiale,
poate pune întrebări suplimentare pentru ca participanţii să prezinte detalii, motivaţii etc.
Exemple, Care credeţi că sunt avantajele pentru dumneavostră dacă orele de muncă în folosul
comunităţii vor însemna ajutarea unui bătrân/ă din sat? Care ar fi avantajele pentru bătrân/ă
dacă vă ştiu ca oameni care-i ajută?

- Întrebările finale sunt întrebări de încheiere prin care moderatorul urmăreşte să obţină o imagine
generală din perspectiva fiecărui participant legată de tema de discuţie. Aceasta va fi analizată
pentru a vedea dacă participanţii şi-au modificat ideile, părerile, opiniile în urma interacţiunilor cu
ceilalţi. Care este părerea dumneavoastră generală despre ce am discutat astăzi?

7
Bibliografie
Cojocaru D., 2003, Focus grupul – tehnică de cercetare a socialului, în Revista de Cercetare şi Intervenţie
Socială vol. 3/2003, Iaşi, Universitatea “Al.I.Cuza”-Departamentul de Sociologie şi Asistenţă
Socială şi Holt România, Iaşi, Editura Lumen.
Cojocaru, Şt, 2003b, Elaborarea proiectelor, Iaşi, Editura Expert Projects.
Cojocaru, Şt, 2003a, în George Neamţu (coord), Tratat de asistenţă socială, Iaşi, Editura Polirom.
Hamel J, 2001, The focus group method and contemporary French sociology, Journal of Sociology, 37(4).
Iluţ P, 1997, Abordarea calitativă a socioumanului, Iaşi, Polirom
Krueger R., 1994, Focus Group – A practical Guide for Applied Research, New York, Sage Publications.
Marlow C.,1993, Research methods for generalist social work, Brooks/Cole Publishing Company, Pacific
Grove, California.
Merton RK, Kendall PL, 1946, The focused interview, , American Journal of Sociology, 51.
Miftode, V., 2002, Populaţii vulnerabile şi fenomene de automarginalizare, 2002, Iaşi, Editura Lumen.
Miftode, V., 2003, Tratat de metodologie sociologică, Iaşi, Editura Lumen.
Morgan DL, 1996, Focus Groups în Annual Review of Sociology, 22.