Sunteți pe pagina 1din 10

Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, Bucureşti

Catedrala Metropolitană
“Nossa Senhora Aparecida”
-un impuls al trecerii arhitecturii din Brasilia la modernism-

Ioniţă Oana Cristina

Grupa 22i

An universitar: 2014-2015
Catedrala Metropolitană “Nossa Senhora Aparecida”

Autor: Oscar Niemeyer

Anul construirii: 12 septembrie 1958- 31 mai 1970

Localizare: Brasilia, Brazilia

(http://www.ciel-voyages.ro/brazilia.html)

Arhitectura modernistă şi-a făcut apariţia printr-o revoltă împotriva stilurilor istorice,
considerate prea rigide şi a urmărit căutarea unor noi forme de expresie, tehnici care să reflecte
dinamismul prezent al societăţii, printr-o rupere radicală de trecut si tradiţii.

Scopul acestui proces era acela de a da un alt sens vieţii urbane industrializate, prin
apelul la artă şi toate formele de exprimare a unor ideologii noi care aveau sa schimbe viziunea
unui popor întreg. Apariţia simultană a unui nou stil, care capătă denumiri diferite în funţie de
localizare: în Franţa “Art Nouveau”, în Belgia “Coup de Fouet”, în Germania “Jugendstil”, în Italia
“Liberty”, iar în Spania “Modernismo”, demonstrează o sincronizare a întregului fenomen de
creaţie la nivel european.
Modernismul exprimă o diversitate de idei și concepte stilistice printre care:
structuralismul, formalismul, Bauhaus, stilul internațional. La începutul secolului XX, contextul
era oarecum potrivnic stilului decorativ din arhitectură. În acest sens, arhitectul german Adolf
Loos a declarat că "ornamentul este o crimă". În 1907, Peter Behrens a fost numit consultant
artistic al firmei germane AEG, pentru care a construit Fabrica de turbine, o structură monolitică
din oțel, sticlă și beton armat, proiectul său respectând impulsul modernist, potrivit căruia
forma ar trebui să urmeze funcția. Pe la 1910, mai mulţi arhitecţi, precum Ludwig Mies van der
Rohe, Le Corbusier şi Walter Gropius, şi-au început cariera arhitecturală sub îndrumarea lui
Peter Behrens. Acești trei ucenici aveau să devină ulterior unii dintre cei mai influenţi arhitecți
ai secolului XX. Alături de aceştia, îşi păstra un loc fruntaş şi Oscar Niemeyer, architect ale cărui
opera se remarcau cu desăvârşire datorită faimoaselor sale curbe radicale, inspirate din peisajul
natal brasilian.

Niemeyer a câștigat o serie de premii, inclusiv Premiul „Pritzker Architecture” în 1988


și Medalia de Aur a Institutului Regal „British Architects” (Riba) în 1998. Tony Chapman, șef de
premii la Riba, a declarat că brazilianul a lăsat „o reală moștenire. El a avut o influență enormă,
nu în totalitate directă. "
Când Guvernul a decis să mute capitala la Rio de Janeiro în 1950, Niemeyer a
planificat o serie de clădiri. Astfel, Brasilia a fost declarată „Patrimoniu Mondial” de către
„Landmark UNESCO” în 1987.

În descrierea stilul său arhitectural, Niemeyer a scris în 1998 în memoriile sale: "Eu nu
sunt atras de unghiuri drepte sau linia dreaptă, grele şi inflexibile, create de om. Sunt atras de
curgerea liberă, de curbele senzuale. Găsesc curbele în munții din țara mea, în curgerea
râurilor, în valurile oceanului, precum și pe corpul femeii iubite. Curbele alcătuiesc întregul
univers, universul curbat de Einstein ".

(http://www.gizmodo.com.au/2012/12/here-are-architect-oscar-niemeyers-most-beautiful-buildings/)
Neymar este pionierul posibilităţilor formale ale betonului armat şi al impactului lor
estetic. Construcţiile sale, de multe ori susţinute de piloni, sunt caracterizate prin combinaţia
îndrăzneaţă de volume şi spaţii libere, care i-au creat o marcă inconfundabilă.

Una din clădirile cele mai cunoscute ale lui Oscar Niemeyer este „Catedrala
Metropolitană Nossa Senhora Aparecida”, cu cupola ca o „coroană de spini”. Clădirea, a cărei
piatră de temelie a fost pusă în 1958, nu a fost finalizată până în 1970 și este fără îndoială
inspirată de design-ul Catedralei Metropolitane din Liverpool.

(http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/catedrala-catolica-liverpool-67588.html)
Structura este din 16 stâlpi de beton turnat, cu sticlă între ei, coloane ce par a fi
dispuse sub forma a doua mâini îndreptate către cer. Clopotniţa are o înălţime de 20 metri şi
este dotată cu 4 clopote, provenite din donaţiile rezidenţilor spanioli de pe teritoriul Braziliei.

(http://www.dreamstime.com.au/2012/12/here-are-architect-oscar-niemeyers-most-beautiful-buildings/)

Patru sculpturi de bronz inalte de 3 metri, reprezentându-i pe Evanghelişti, pot fi


văzute in piaţeta ce precede accesul in lăcaşul de cult. Sculpturile au fost realizare de Dante
Croce in 1968.

Înăuntrul navei principale, sculpturi ce infăţisează ingeri sunt suspendate cu cabluri de


oţel. Cel mai mic inger are 2.22 metri inălţime si cântăreste 100 de kilograme, iar cel mai mare
are 4.25 metri si o greutate de 300 de kilograme. Baptisteriul, de formă ovală, are pereţii
acoperiţi cu mozaic pictat manual de Athos Bulcão.
(http://ctrl-d.ro/design/inspiratie-design/arhitectura-moderna/)

Vizitatorii au acces in interiorul catedralei printr -un tunel intunecat, insă


interiorul este un spaţiu luminos, cu acoperiş de sticlă. Acoperişul exterior este
compus din 16 bucaţi de fibre de sticlă, cu o laţime de 10 metri la bază şi o lungime
de 30 metri, care să le permită inserarea printre coloanele de beton. Sub acest
acoperiş de sticlă sunt suspendate vitralii, pe o suprafaţă de 2.000 metri pătrati, in
culori de albastru, verde, alb si maro.

(http://ctrl-d.ro/design/inspiratie-design/arhitectura-moderna/)
Ferestrele prin care soarele luminează interiorul catedralei nu puteau fi nici ele
obişnuite astfel, alături de forma ieşită din comun, acestea atrag vizitatorii prin pictura realizată
in 1990 de către artistul Mariane Peretti. Adevărata atracţie a catedralei se găseste in criptă.
Aici, reproducerea Giulgiului din Torino iţi va da fiori şi te va face să reflectezi la dimensiunea
profundă a spiritualitatii. Cu siguranţă, acesta este unul dintre locurile cele mai valoroase ale
Braziliei şi, implicit, ale capitalei acestei fascinante ţări.

(http://www.chocolate-fish.net/img_-549_lang_portuguese)

Singurele părţi vizibile deasupra solului sunt acoperişurile bazinului de botez şi cel al
catedralei, turnul clopotniţei şi cele 16 coloane in formă de bumerang. Între acestea există o
secţiune de vitraliu, triunghiulară. Interioarele ferestrelor au fost pictate in 1990 de Marianne
Peretti.

Avangardismul este aici la el acasă. Planul circular din care se inalţă "coastele"
catedralei, răspândite apoi ca un evantai, creează o vedere comparată deseori cu o coroană, cu
o floare deschisă sau cu nişte mâini intinse către rugăciune. Întreaga structură este inconjurată
de un canal cu apă circular, astfel că intrarea se face printr-un coridor subteran ce trece pe sub
acesta. Traversarea prin tunelul intunecos produce un efect spectaculos atunci când se intră
in catedrala propriu-zisă. Aici interiorul apare scăldat de strălucirea luminii ce pătrunde prin
sticla colorată, care desparte coloanele de susţinere. Un efect extraordinar, dramatic
mai degrabă, este produs de ingerii gigantici suspendaţi deasupra navei, care se balansează
permanent. Marea incăpere circulară este pavată cu piatră albă, ansamblul degajând o
atmosferă relaxantă şi liniştitoare. Practic ea este atât de simplă, incât nici nu are nevoie de
descriere. Multe din bucăţile de sticlă colorată sunt sparte sau crăpate datorită suprafeţei mari
pe care trebuie să o acopere si climei tropicale care le fac să se dilate ziua si să se contracte
noaptea. Rezonanţa in schimb este excepţională, o mică monedă scapată jos face ca ecoul să
răsune foarte clar in intreaga imensitate. Scopul său a fost de la inceput unul religios, insă in
interiorul său au loc numeroase activităţi, conferinţe si congrese, ea fiind transformată deseori
intr-o sală polivalentă.

Pe langă forma ingenioasă, structura bine gândită şi ornamentele fabuloase, catedrala


uimeşte si prin materialele folosite. De exemplu, nava principală are vitralii realizate din fibra de
sticlă, bucăţile de fibră de sticlă, fie albastre, albe sau maro, sunt fixate intre coloanele de beton
armat, in triunghiuri isoscele cu baza de 10 metri si inalţimea de 30. Altarul a fost donat de Papa
Paul al VI-lea iar cripta conţine o reproducere a Giulgiului din Torino.

(http://www.photoindustrial.com/portfolio-photoindustrial/brasilia-cathedral.html)

Un alt element inovator este sumedenia de culori. Spre deosebire de catedralele


creştine clasice, in care accentul este determinat de sobrietatea decorului - atat interior cât şi
exterior , in Catedrala Metropolitană din Brasilia totul devine mai uman, permiţând accesul
către transcendental tocmai prin utilizarea elementelor de condescendent. Şi tot in antiteza cu
catedralele clasice, se poate observa fluiditatea formelor, o organicitate nemaivăzută până in
momentul respectiv la o clădire religioasă de factură cultă. Insăşi elementele sculpturale sunt
amplasate in aşa fel incât să atingă spiritul uman şi să se conformeze unor credinte generalizate
, de exemplu îngerii suspendaţi cu cabluri de oţel care sugerează zborul, sfidarea gravitaţiei,
element generalizat in credinţa creştină.

Mai mult, ca o ultimă tuşă de maestru, celestul si elementele pământene se intâlnesc


poate în premieră, prin utilizarea unei învelitori de o transparenţă unică. Astfel, dispare maniera
clasică de realizare a lăcaşului de cult, cu intrarea pe partea de vest, cu pridvorul si pronaosul
întunecate şi naosul luminat prin turle perforate (traseul oricărei persoane de la condiţia
umană, intunecată, neiniţiată, către luminarea oferită de credinţă).

Prin toate acestea, Catedrala Metropolitana din Brasilia este o clădire unică, un pionier
al arhitecturii moderne şi un sprijin pentru aducerea în contemporaneitate a unor practici
adeseori considerate depăşite.

„Aceasta este ceea ce eu numesc o invenţie!" exclamă le vederea catedralei celebrul


arhitect Le Corbusier, cu ocazia primei sale vizite in Brazilia. Şi intr-adevar infăţişarea acesteia
nu are nimic comun cu catedralele catolice clasice.

(http://blasfemias.net/2012/12/06/oscar-niemeyer/)

"În arhitectură există... două moduri de a fi adevărat. Trebuie să fii adevărat respectând
programe şi respectând procedeele de construcţie. A fi adevărat respectând programul,
însemnează a umple exact, scrupulos, condiţiile impuse de necesităţi. A fi adevărat conform
procedeelor de construcţie însemnează a folosi materialele respectându-le calităţile şi
proprietăţile; ceea ce se consideră ca probleme pur artistice, adică: simetrie, forma aparentă, nu
sunt decât condiţii secundare faţă de aceste procedee dominante".

VIOLLET-LE-DUC
Bibliografie:

1. http://ctrl-d.ro/design/inspiratie-design/arhitectura-moderna/
2. http://blasfemias.net/2012/12/06/oscar-niemeyer/
3. (http://www.photoindustrial.com/portfolio-photoindustrial/brasilia-cathedral.html
4. http://www.chocolate-fish.net/img_-549_lang_portuguese
5. http://www.ciel-voyages.ro/brazilia.html
6. http://www.gizmodo.com.au/2012/12/here-are-architect-oscar-niemeyers-most-beautiful-buildings/
7. http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/catedrala-catolica-liverpool-67588.html

S-ar putea să vă placă și