Sunteți pe pagina 1din 5

Considerații privind angajarea unui credit, în România, la un CAR

CAR-urile în România

În România, Casele de Ajutor Reciproc funcționează în baza a două legi distincte, una
pentru salariați și alta pentru pensionari, respectiv Legea 122/1996 privind regimul juridic al
caselor de ajutor reciproc ale salariaților și al uniunilor acestora, republicată în Monitorul Oficial
261 din 22.04.2009, și Legea nr 540/2002 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor.

Case de ajutor reciproc ale salariaților

Case de ajutor reciproc ale salariaților (CARs), funcționează în baza OUG 26/2000 cu
privire la asociații și fundații dar și în baza unui act normativ special, Legea 122/1996 privind
regimul juridic al caselor de ajutor reciproc pentru salariați și al uniunilor acestora. Potrivit
legii, Casele de ajutor reciproc ale salariaților sunt asociații fără scop patrimonial, organizate pe
baza liberului consimțământ al salariaților, în vederea sprijinirii și întrajutorării membrilor lor.
Obiectul de activitate al CAR ale salariaților îl constituie acordarea de împrumuturi cu dobândă
mică către membrii acestora.

Casele de ajutor reciproc ale salariaților sunt obligate să prezinte anual situațiile
financiare uniunilor teritoriale județene, Uniunii Naționale, precum și direcțiilor generale ale
finanțelor publice județene și a municipiului București. Uniunea Națională a Caselor de Ajutor
Reciproc ale salariaților din România (U.N.C.A.R.s.R.) este organizația națională autorizată,
răspunzătoare de menținerea și dezvoltarea sistemului solid și sigur al caselor de ajutor reciproc
ale salariaților. U.N.C.A.R.s.R. are afiliate 39 de uniuni teritoriale, care cuprind 2.377 case de
ajutor reciproc ale salariaților – instituții financiare nebancare.

Conform Registrului de evidenta al instituțiilor financiare nebancare al Băncii Naționale


a României la data de 27.08.2010 existau în Romania 2.993 case de ajutor reciproc active ca
instituții financiare nebancare. Ca și reprezentare la nivel internațional, doar Federația Caselor de
Ajutor Reciproc din România (federația înființată în 2004, cu 15 membri la 31.12.2007) este
membră a Consiliului Mondial al Uniunilor de Credit (WOCCU).
Case de ajutor reciproc ale pensionarilor și asistaților social (CARP)

Case de ajutor reciproc ale pensionarilor și asistaților social (CARP) reprezintă o


categorie aparte de organizații nonprofit care funcționează în baza OUG 26/2000 cu privire la
asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare, și a unui act normativ special
Legea 540/2002 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor.

CARP sunt organizații cu caracter civic, cu scop de caritate, de întrajutorare mutuală și de


asistență socială. Scopul principal al acestora este acordarea de împrumuturi rambursabile cu
dobândă modică și ajutoare nerambursabile. CARP-urile prestează, de asemenea, diverse
servicii membrilor săi (magazine la preț redus, activități culturale, turistice și de agrement, centre
de zi, cantine sociale, servicii de îngrijiri la domiciliu etc). la prețuri reduse folosind munca unor
pensionari membri ai casei, contribuind astfel în mod eficient la îmbătrânirea activă și la
îmbunătățirea accesului la servicii a unor categorii defavorizate. Beneficiarii CARP sunt atât
persoanele pensionare, beneficiarii de ajutor social cât și membrii familiilor acestora.

În martie 2010, numărul de membri ai Caselor de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor din
România era estimat de Federația Națională a Caselor de Ajutor Reciproc Omenia la 1.300.000
de persoane. Federația Națională Omenia își declară o structură teritorială compusă din 38 filiale
județene și 142 CARP-uri cu personalitate juridică.

Uniunile de credit din nord-vestul Angliei și C.A.R. din România au dezvoltat o relație de
lucru puternică începând cu anul 2013, facilitată de către Uniunea Națională a Caselor de Ajutor
Reciproc ale Salariaților din România (U.N.C.A.R.S.R), fiind cea mai importantă organizație
pentru casele de ajutor reciproc din România. În această perioadă, în pofida diferențelor
operaționale semnificative, a devenit clar că cele două organizații cooperatiste împărtășesc multe
dintre aceleași provocări în dezvoltarea afacerii și în asigurarea calității în furnizarea serviciilor.

O chestiune esențială care a apărut în mod constant în discuțiile dintre membrii


consiliului de analiza a creditelor și membrii consiliului de administrație ai CA și a personalului
executiv a fost importanța bunei guvernări. Fără o guvernare eficientă, niciun tip de instituție nu
poate progresa și prospera în interesul membrilor săi. Din acest motiv, U.N.C.A.R.S.R. a acordat
prioritate accentului pe educația guvernării în programul de educație financiară finanțat prin
inițiativa „Cooperare pentru inovare și schimbul de bune practice” al programului Erasmus+ și în
special, în cadrul măsurii „Parteneriate strategice pentru educația adulților”.

Co-operatorii din ambele țări și-au dat seama că, în cazul în care organizațiile lor urmau
să dezvolte cu succes servicii și intervenții educaționale financiare pentru persoanele excluse din
punct de vedere financiar și cele cu venituri mici, acestea trebuiau mai întâi să fie instituții
financiare sigure și sănătoase. Cheia stabilității este o bună guvernare.

Cine poate împrumuta de la CAR ?

De la un CAR se poate împrumuta orice persoană care are venituri de natură salarială sau
din pensii, dacă aduce giranți care să aibă venituri. De regulă, doljenii se împrumută de sume
mici pentru diverse activități sau evenimente din familie. Președintele CAR, Adrian Ristea,
dezvăluie că persoanele care se împrumută la CAR-uri provin din toate sferele și sunt inclusiv
tineri sau persoane nebancabile, adică acele persoane care nu pot să contracteze un împrumut de
la bănci sau de la alți creditori.

Cel care vrea să ia împrumut de la un CAR trebuie să aibă mai întâi calitatea de membru.
Plătește o taxă de înscriere și cotizația minimă, care poate varia de la un CAR la altul și apoi
poate accesa împrumutul. Unele CAR-uri acordă împrumuturi calculând rate lunare de
rambursare de până la 50% din veniturile persoanei împrumutate, iar altele merg chiar până la un
grad mai mare de îndatorare. Adrian Ristea a explicat că împrumutații sunt verificați, printr-un
sistem la care au acces doar CAR-urile, prin care se vede dacă persoana care vrea să împrumute
bani mai are și alte împrumuturi realizate la CAR. De asemenea, se verifică și la Biroul de Credit
(doar cu acordul clientului) dacă acea persoană mai are credite la bănci.

Cu un împrumut la CAR se poate refinanța chiar și un credit bancar, dar împrumutatul


trebuie să își facă bine calculele și să vadă dacă dobânda plătită la bancă este mai mare decât cea
achitată la CAR. Un împrumut la CAR se poate obține în termen scurt de una – două zile de la
data depunerii documentelor complete, în speță a adeverinței de venit de la serviciu și a
documentelor cerute giranților, spun reprezentanții CAR. De asemenea, pentru membrii CAR-
urilor care depun lunar acel fond social, la final de an se primește un fel de dobândă, care se
numește bonificație, iar acea dobândă este în funcție de randamentul CAR-ului respectiv în
timpul anului și poate fi de 4-7%, în funcție de CAR.
Economisirea prin intermediul CAR-urilor nu are doar avantaje. Dezavantajul cel mai
mare este acela că, spre deosebire de depozitele bancare care sunt garantate de stat în limita a
100.000 de euro, fondul social depus la un CAR nu este garantat de stat.
Totuși, reprezentanți UJCAR spun că un CAR nu poate da faliment, ci fie se desființează
restituindu-se membrilor toate sumele depuse, fie este „absorbit“ de alt CAR care preia toate
contractele de credit, dar și pe cele de economisire, în condiții normale.

Dat fiind faptul că există giranți, posibilitatea recuperării unui împrumut de la o persoană
care nu mai poate restitui banii este foarte mare. Reprezentanții CAR-urilor spun că există
păsuire de una-două luni pentru persoanele care nu își mai pot plăti ratele la împrumut, din cauza
unui eveniment neprevăzut din familie. Abia apoi se trece la executarea silită a debitorului, dar
contractul de împrumut, care are rol de titlu executoriu, trebuie încuviințat de judecătorie, după
care ajunge la executorul judecătoresc, care procedează la recuperarea banilor. Președintele CAR
a precizat că rar se ajunge la executarea silită și că, de regulă, se rezolvă pe cale amiabilă situația,
în cazul în care debitorul intră în incapacitate temporară de plată.

Potrivit articolului 8 din Legea nr. 122/1996 modificată, pentru randamentele, câștigurile
obținute de cei care economisesc bani prin intermediul CAR-urilor nu se plătesc impozite la stat
de 16%, așa cum se întâmplă în cazul câștigurilor din dobânzi care sunt impozitate. Totodată,
aceeași lege interzice CAR-urilor să încaseze alte taxe și comisioane de la deponenți.

Concret, în afară de taxa de membru, nu se mai poate percepe altă taxă sau alt comision
deponenților. „Art. 8. Actele și operațiunile Caselor de Ajutor Reciproc ale salariaților, făcute în
legătură cu obiectul de activitate al acestora, sunt scutite de orice impozite și taxe“.
CAR-ul poate doar să perceapă o dobândă la împrumuturile acordate, dobândă care poate fi
cuprinsă între 5 și 29%. Dobânda este cu atât mai mare cu cât calitatea de membru a persoanei în
CAR-ul respectiv este mai nouă sau cu cât gradul de solvabilitate al respectivei persoane este
mai scăzut.

CAR-urile funcționează ca instituții financiare nebancare (IFN-uri) și sunt supuse


controlului BNR. De asemenea, dacă acel CAR la care vă depuneți banii este înscris în UJCAR,
atunci acela este supravegheat îndeaproape. Casele de Ajutor Reciproc depun trimestrial
indicatorii la UJCAR, care îi verifică imediat, iar controlul asupra acestor CAR se face
semestrial.

În cazul în care o persoană care vrea să se împrumute la un CAR vrea să știe dacă un
CAR este activ sau nu pe piață, atunci poate verifica dacă acea entitate există în Registrul CAR-
urilor publicat de Banca Națională a României pe site-ul instituției, www.bnr.ro. sau dacă CAR-
ul este membru al Uniunii Județene, atunci bonitatea lui poate fi verificată pe www.ujcar.ro.
Fiind IFN-uri, CAR-urile trebuie să respecte OUG nr. 50/2010 privind împrumuturile acordate
populației. Dacă o persoană se consideră nedreptățită de un CAR, atunci se poate adresa
Protecției Consumatorilor, Uniunii Județene a CAR-urilor și chiar BNR.

S-ar putea să vă placă și