Comunicarea didactică

„ Nu putem preda altora ceea ce vrem, ceea ce ştim sau

ceea ce credem că ştim; nu predăm şi nu putem preda decât ceea ce suntem.”
Jean Jaures

Introducere
Prin esenţa sa omul este o fiinţă socială. Existenţa lui nu este posibilă decât
într-un mediu social, rezultate al convieţuirii cu ceilalţi în procesul practicii sociale.
Societatea şi omul formează o unitate indisolubilă, fiecare păstrându-şi o relativă
autonomie, socialul este generat de relaţiile care se incheagă între membrii săi, odată
apărut, însă, el nu desfiinţează sau anihilează personalitatea acestora. „Nu numai
indivizii ca atare, dar şi omenirea, mai exact specia umană, este socială, în înţelesul că
s-a născut, s-a format şi se dezvoltă până azi exclusiv în forme colective de viaţă” (T.
Herseni, 1982).
Instruirea şcolară are o structură fundamentală dată de interacţiunile
permanente dintre factorii umani şi sociali. Astfel, printre caracteristicile sale
esenţiale, aceasta se înscrie în registrul general al existenţei sociale şi umane. Pe de
altă parte, instruirea şcolară putem spune că este şi un schimb de activităţi între
indivizi, unde cele informaţionale ocupă un loc hotărâtor. Astăzi lumea omului tinde
tot mai mult să fie o lume informaţională, unde toate interacţiunile sale sunt dominate
de activităţi sofisticate de comunicare. Ca atare, analiza instruirii instruirii şcolare nu
poate ocoli aspectele comunicării ce intervin în procesele de predare-învăţare, în
asimilarea cunoştinţelor, abilităţilor şi deprinderilor.
Comunicarea conţine prin ea însăşi potenţial educativ, însemnând transmiterea
de cunoştinţe, autoreglarea activităţii intelectuale, transmiterea codurilor caracteristice
fiecărei ştiinţe.
Între comunicare şi educaţie există un raport de interdependenţă.
Comunicarea didactică nu este numai o activitate ce pune în relaţie cadrul
didactic şi elevul pentru realizarea unor obiective comune, este un proces psihosocial
de influenţare prin limbaje specifice a atitudinilor, comportamentelor, convingerilor, a
componentelor motivaţional-afective şi volitive.
Având în vedere că lecţia de educaţie fizică se bazează pe interacţiunea
continuă a profesorului şi elevilor îmbunătăţirea procesului de comunicare va duce la
1
îndeplinirea obiectivelor propuse. De asemenea o comunicare adecvată va duce la
îmbunătăţirea procesului de socializare între elevi ceea ce va duce la creşterea
atractivităţii lecţiei.
Scopul acestui referat este de a scoate în evidenţă importanţa procesului de
comunicare didactică, având în vedere utilitatea acestuia în lecţia de educaţie fizică
pentru îndeplinirea obiectivelor programei.
Problematica referatului
Comunicarea a fost definită ca o formă particulară a relaţiei de schimb între
două sau mai multe persoane, două sau mai multe grupuri. Comunicarea este un
element de bază al existenţei umane fără de care aceasta nu s-ar derula, ea acţionând
ca intermediar între noi şi ceilalţi, dar şi ca oglindă, îndeplinind importanta funcţie de
control. Comunicarea reprezintă schimbul de informaţii, în timp ce relaţia de
comunicare cu mediul înconjurător este cea mai importantă condiţie pentru sănătatea
psihică.
Comunicarea presupune interacţiune socială, prin intermediul modurilor de
comportare înnăscute sau dobândite, precum şi existenţa unor semnale verbale sau
nonverbale care sunt emise şi recepţionate, conştient sau inconştient.
Se pot identifica două dimensiuni ale acestui proces, respectiv:
 dimensiunea relaţională:
- un nivel redus de comunicare determină o relaţie superficială, formală;
- o comunicare eficientă determină o relaţie profundă, serioasă.
 dimensiunea comunitară: la şcoală, grupul de prieteni, familia, orice formă de
microcomunitate.
Elementele comunicării didactice sunt:
emiterea mesajului didactic de către profesor sau de o altă sursă de informaţie,
de la o anumită distanţă;
canalul prin care se transmite mesajul;
receptarea mesajului de către elevi;
stocarea şi prelucrarea lui în scopul luării deciziilor (formularea răspunsurilor
de către elev, a corectărilor sau a completărilor de către profesor).
Forme ale comunicării:
 După partenerii implicaţi distingem comunicarea:
 Intrapersonală - cu sine
 Interpersonală - între două persoane
 în grup mic - relaţii grupale de tip „faţă în faţă”
 publică - auditoriul este un public larg

2
  După statutul interlocutorilor avem comunicare:
 verticală - între parteneri cu statute inegale ( elev - profesor)
 orizontală - între parteneri cu statute egale
 După codul folosit avem comunicare:
 verbală
 paraverbală
 nonverbală
 mixtă
 După finalitatea actului comunicativ distingem comunicarea:
 accidentală - transmiterea întâmplătoare
 subiectivă - primează starea afectivă
 instrumentală - orientată spre un scop
 După capacitatea autoreglării avem comunicare:
 unidirecţională - fără feed-back
 bidirecţională - cu feed-back
 După natura conţinutului distingem comunicare:
 referenţială - vizează un anumit adevăr
 peraţională - vizează înţelegerea acelui adevăr
 atitudinală - valorizează cele transmise.
Expresivitatea comunicării didactice este influenţată de ţinuta fizică,
expresivitatea feţei, gesturi, strălucirea privirii, contactul vizual. Elementele
limbajului nonverbal prelungesc semnificaţia cuvintelor. Limbajul nonverbal are
semnificaţii la fel de profunde ca şi cel verbal.
Scopul comunicării didactice este acela de a forma convingeri prin
organizarea activităţii didactice si alegerea acelor procedee favorabile formării
convingerilor privind toate domeniile cogniţiei si practicii umane. Atunci când
formarea de convingeri nu este posibilă, se apelează la persuadare, prin care
înţelegem influenţarea persoanei mai mult decât prin formare de convingeri, prin
argumentare, dar si prin vizarea afectivităţii, de exemplu atunci când apelăm la flatare
pentru a convinge mai uşor. Persuasiunea însoţeşte convingerea atingând atât raţiunea
cât si sentimentele.
Problematica relaţiei profesor-elev se află în centrul preocupărilor în ştiinţele
educaţiei. Dialogul şcolar constituie de fapt axa principală în jurul căreia gravitează
întreaga problematică instructiv-educativă din şcoala contemporană.
Dacă admitem că efectul acţiunii educative depinde de calitatea agenţilor,
educator şi educat, cât şi de relaţia dintre ei; că sursele blocajului ţin în mare parte de

3
relaţia profesor-elev(subiectivism în apreciere, necunoaşterea personalităţii elevului
sau a mediului său social, cultivarea la elevi a unor motivaţii negative, autoritarism,
indiferenţă la succes, disciplină asigurată numai prin interdicţii şi solicitări, tranzacţii
compromiţătoare, reacţii exclusiv punitive la eşec, încurajarea vedetismului şi multe
altele), atunci vom putea acţiona în cunoştinţă de cauză în sensul prevenirii blocajelor
şi, respectiv, al deblocării fluxului informaţional şi de influenţare formativă în relaţia
profesor-elev.
Pe lângă relaţia profesor-elev apare şi relaţia elev-elev, aceasta fiind foarte
importantă în economia unei lecţii. În ora de educaţia fizică este pus un mare accent
pe colaborarea dintre elevi. Acest lucru este foarte bine evidenţiat prin folosirea
jocurilor de mişcare pentru îndeplinirea obiectivelor procesului instructiv-educativ.
Prin jocurile de mişcare elevii învaţă să colaboreze pentru îndeplinirea
scopului comun unei echipe, favorizând procesul de comunicare. De asemenea îi ajută
la socializare, solidarizare şi le educă spiritul de răspundere pentru faptele lor şi ale
partenerilor de joc, precum şi spiritul de echipă, stăpânirea de sine, capacitatea de a-şi
înfrâna pornirile egoiste, pentru a acţiona în interesul colectivului.
Orice comunicare presupune o structură precisă ce cuprinde trei elemente de
bază: emiţătorul, cel de la care porneşte iniţial comunicarea, mesajul fie el verbal,
non-verbal, direct sau indirect şi receptorul, cel care recepţionează mesajul. Pe
parcursul comunicării, partenerii îşi pot schimba rolurile receptorul devenind emiţător
şi invers. De cele mai multe ori se interpun între emiţător şi receptor o serie de factori
perturbatori, tocmai de aceea, pentru asigurarea unei comunicări eficiente,
nedistorsionate, se impune ca:
 emiţătorul:
 să cunoască resursele de receptare ale receptorului şi să folosească un
limbaj expresiv, accesibil acestuia;
 să-i ofere mesaje pe care să le înţeleagă;
 să-i ofere elemente suplimentare de înţelegere a mesajului.
 mesajul:
 să fie clar, explicit;
 să fie convingător,adecvat, obiectiv;
 să fie concis, complet, de calitate;
 să aibă un suport adecvat conţinutului.
 receptorul:
 să fie receptiv;
 să fie interesat;

4
  să fie flexibil.
Majoritatea comportamentelor, mai ales modul în care comunicăm, le-am
învăţat cu toţii în timpul copilăriei, prin imitarea persoanelor pe care le-am considerat
modele. Primele modele au fost părinţii, apoi profesorii. La fel ca şi noi, elevii învaţă
să comunice observându-i pe cei din jur.
Ceea ce prezint în continuare are drept scop conştientizarea unor metode de
comunicare prin care, pe de o parte, profesorii se pot face mai bine înţeleşi de către
elevi şi pe de altă parte, îi pot ajuta să se deschidă mai mult faţă de ei. În acelaşi timp,
exersarea acestor modalităţi, de exemplu la orele de dirigenţie, îi poate ajuta pe elevi
să comunice mai eficient între ei, înlăturând conflictele cu colegii. Aceste metode de
comunicare sunt de altfel foarte simple, mulţi utilizându-le în mod spontan.
Aceste metode se bazează pe discursul verbal sau scris şi în educaţie fizică
sunt reprezentate prin:
 descriere – trebuie să fie realizată într-un limbaj accesibil nivelului de
cunoaştere al colectivului, clar, concis, uneori plastic şi sugestiv, apelându-se la
elementele deja cunoscute de subiecţi. Se întâlneşte în cazul predării
mecanismelor de acţionare, regulamentelor de desfăşurare al unor jocuri de
mişcare sau discipline sportive etc.
 explicaţie – este forma cea mai dea întâlnită în educaţie fizică, fiind folosită la
toate categoriile de subiecţi. Pentru a fi eficientă, aceasta trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
- să fie clară
- să fie concisă
- să fie logică
- să fie oportună.
În timpul desfăşurării activităţii profesorul poate folosii explicaţia înainte, în
timpul sau după realizarea demonstraţiei actelor sau acţiunilor motrice supuse
învăţării.
 conversaţie – se referă la dialogul permanent care trebuie să aibă loc între
profesor şi subiecţi. Acesta se poate desfăşura cu un singur interlocutor, sau cu
întregul colectiv şi aduce în discuţie elementele de strictă specialitate care pot
contribui la grăbirea însuşirii cunoştinţelor şi înlăturarea greşelilor de învăţare.
 comunicarea prin discursul scris – realizată de către publicaţiile de specialitate
şi regulamentele diferitelor discipline sportive, care implică în bună măsură
studiul individual.

5
  metode intuitive – nu folosesc discursul şi sunt reprezentate în activitatea de
educaţie fizică de:
-demonstraţia – este indispensabilă activităţii noastre şi se impune a fi
realizată la nivel de model, printr-una din cele două modalităţi: de către
profesor, sau de către un alt subiect al cărui nivel permite acest lucru.
Trebuie avută în vedere atât demonstraţia globală, cât şi cea parţială, a
anumitor secvenţe de mişcare care necesită o atenţie deosebită; ritmul
demonstraţiei trebuie să dea posibilitatea subiecţilor să observe toate
detaliile structurii supuse învăţării.
- observarea execuţiei altor studenţi – este o acţiune orientată de profesor
către aspectele pozitive sau negative întâlnite în execuţia colegilor sau
participanţilor la o competiţie. În acest fel, creşte nivelul participării şi
conştientizării acţiunilor subiecţilor.
- folosirea materialelor iconografice – precum planşe, kinograme, imagini
video, care evidenţiază mecanismul de bază şi tehnica realizării.
Particularităţi
Comunicarea didactică are mai multe caracteristici, care o deosebesc de alte
forme ale comunicării interumane:
 se desfăşoară între doi sau mai mulţi agenţi: profesor şi elevi, având ca scop
comun instruirea acestora, folosind comunicarea verbală, scrisă, non-verbală,
paraverbală şi vizuală, dar mai ales forma combinată;
 mesajul didactic este conceput, selecţionat, organizat şi structurat logic de către
profesor, pe baza unor obiective didactice precise, prevăzute în programele
şcolare;
 stilul didactic al comunicării este determinat de concepţia didactică a
profesorului şi de structura lui psihică;
 mesajul didactic (repertoriul) are o dimensiune explicativ- demonstrativă şi este
transmis elevilor folosind strategii didactice adecvate dezvoltării intelectuale a
acestora şi nivelului de cunoştinţe pentru a fi înţeles de elevi;
În cadrul interacţiunii profesor-elev, comunicarea psihopedagogică indeplineşte mai
multe funcţii:
 funcţia informativă, de transmitere a mesajului didactic şi educativ;
 funcţia formativă, de stimulare a gândirii şi a imaginaţiei la elevi;
 funcţia educativă, de transmitere a influenţelor educaţionale, de coeziune şi
afirmare a grupurilor şcolare;
 funcţia de evaluare şi reglare a procesului de predare - învăţare;
6
  funcţia de rezolvare a problemelor educaţionale şi a conflictelor şcolare.
Competenţa comunicaţională pentru profesor presupune achiziţii de cunoştinţe
şi abilităţi din mai multe domenii:
- cunoaşterea influenţei contextului comunicaţional asupra conţinutului şi formei
comunicării, precum şi adaptarea comportamentului de comunicare la acesta;
- cunoaşterea regulilor comunicaţionale şi a impactului comunicării paraverbale şi
nonverbale în cadrul comunicării didactice;
- cunoaşterea psihologiei umane şi şcolare, abilitate de relaţionare cu elevii;
- cunoaşterea culturii interlocutorilor, deoarece limbajul nonverbal diferă de la o
cultură la alta, iar ceea ce este considerat eficient în comunicare pentru o cultură
poate fi ineficient pentru o alta.
În comunicarea didactica profesorul trebuie să-i facă pe elevi sa simtă că are o
vocaţie în această direcţie, că este un partener de încredere, care doreşte un dialog
autentic. Competenţa de comunicare se va manifesta şi prin capacitatea de ascultare a
elevilor. Cei mai apreciaţi profesori sunt cei care permit libertatea de exprimare a
elevilor, care nu-i fac nici sa se simt a judecaţi, nici manipulaţi, nici sfătuiţi, ci cei
care le oferă sentimentul de siguranţă şi libertatea comunicării
Bariere în comunicarea didactică
Comunicarea poate fi obstrucţionată sau doar perturbată de o serie de factori
care se interpun între semnificaţia intenţionată şi cea percepută putând fi legaţi de
oricare dintre componentele comunicării (emiţător, mesaj, canal, receptor), sau de
interacţiunea lor.
Dintre aceştia cei mai importanţi sunt :
1. Efectele de statut – uneori statutul prea înalt al emiţătorului în raport cu
receptorul pot cauza răstălmăciri ale mesajului de către acesta din urmă.
2. Probleme semantice – specialiştii au tendinţa să folosească un jargon
profesional, crezând ca şi ceilalţi îl pot înţelege; persoanele cu statut mai ridicat au
tendinţa de a se exprima într-un mod mai sofisticat, greu de înţeles pentru persoane cu
un nivel de şcolarizare scăzut.
3. Distorsiuni perceptive – când receptorul are o imagine despre sine nerealistă şi
este lipsit de deschidere în comunicare, neputându-i înţelege pe ceilalţi în mod
adecvat.
4. Diferenţe culturale – persoane provenite din medii culturale, cu valori, obiceiuri
si simboluri diferite.
5. Alegerea greşită a canalelor sau a momentelor – trebuie alese canalele corecte
pentru fiecare informaţie şi de asemenea şi momentul trebuie să fie bine ales – o

7
situaţie urgentă nu are sorţi să fie îndeplinită dacă este cerută la sfârşitul orelor de
program sau la sfârşitul săptămânii.
6. Lungimea excesivă a canalelor – o reţea organizaţională complicată duce la o
comunicare lentă.
Factori fizici perturbatori – iluminatul necorespunzător, zgomote parazite,
temperaturi excesiv de coborâte/ridicate, ticuri, elemente ce distrag atenţia –
telefon, cafea, ceai etc.
Bariere umane în cadrul unei comunicări eficiente sunt :
- fizice: deficienţe verbale, acustice, amplasament, lumina, temperatura, ora din zi,
durata întâlnirii, etc.
- semantice: vocabular, gramatica, sintaxa, conotaţii emoţionale ale unor cuvinte.
- determinate de factori interni: implicare pozitivă (ex: Îmi place Ion, deci îl ascult);
implicare negativă (ex: Mirela m-a bârfit acum un an, deci interpretez tot ce spune ca
fiind împotriva mea).
- frica
- diferenţele de percepţie
- concluzii grăbite
- lipsa cunoaşterii
- lipsa de interes (una din cele mai mari bariere ce trebuiesc depăşite este lipsa de
interes a interlocutorului faţă de mesajul emiţătorului).
- blocajul psihic
- tracul
Între obstacolele ce apar mai frecvent în comunicarea didactică, menţionăm:
– supraîncărcarea (determinată de criza de timp, dar şi de dorinţa unor profesori de
a nu omite lucruri importante);
– utilizarea unui limbaj încifrat, inaccesibil (sau greu accesibil) elevilor;
– dozarea neuniformă, în timp, a materialului de predat;
– starea de oboseală a elevilor sau indispoziţia profesorului;
– climatul tensionat sau zgomotos.
Pentru perfecţionarea comunicării didactice, este necesară cunoaşterea
respectarea unor reguli de către profesori, între care menţionăm:
– vorbirea corectă, deschisă şi directă (care previne sau reduce distorsiunea
mesajelor);
– încurajarea feedback-ului din partea elevilor (pentru a cunoaşte în ce măsură
mesajele transmise au fost corect recepţionate şi înţelese); –
folosirea mai multor forme de comunicare didactică pentru acelaşi tip de mesaje (de

8
regulă, orală şi vizuală, concomitent); –
repetarea mesajelor mai complexe.
Concluzii / propuneri
În concluzie, putem afirma că folosind un limbaj inteligibil şi adecvat, bazat
pe o comunicare expresivă şi convingătoare, cadrul didactic trebuie să încerce să
transfere conţinutul predat în mod atractiv, nuanţat, argumentat şi inteligibil. Apelând
la întregul arsenal metodic şi logistic de care dispune şi depăşind simplul şi
plictisitorul monolog într-o expunere elevată şi argumentată va schimba conformismul
în participare şi activismul.
De aceea pentru a îmbunătăţii procesul de comunicare este recomandat ca
profesorul să folosească în lecţia de educaţie fizică jocuri de mişcare. Prin intermediul
acestora se va dezvolta spiritul de fair-play, de echipă, de întrajutorare reciprocă, de
respect al adversarului şi de respectare a regulamentului de joc.
Datorită conţinutului jocurilor va creste atractivitatea lecţiilor, elevii
participând cu un mai mare interes la ore.
Facilitarea feed-back-ului este în acest context foarte importantă, influenţarea
devenind astfel bilaterală pentru că în comunicarea didactică, aşa cum spunea Leon
Bloy, nu se ştie „cine dă şi cine primeşte”.
Prin urmare, comunicarea didactică este un proces complex care
condiţionează, în bună măsură, accesul celor ce învaţă la cunoaştere şi obţinerea unor
rezultate remarcabile în instruire. De aceea considerăm că orice cadru didactic trebuie
să-i acorde atenţia şi respectul cuvenit.

9
 BIBLIOGRAFIE:

1. Cucoş, C., - „ Pedagogie”, Editura POLIROM, Iaşi, 1998;

2. Gherguţ, A., - „ Management general şi strategic în educaţie - ghid practic”, Editura
POLIROM, 2007;
3. Iucu, M., - „ Managementul şi gestiunea clasei de elevi – Fundamente teoretico-
metodologice”, Editura POLIRIM, 2000;
4. Nicola, I., - „Pedagogie”, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.-Bucureşti, 1992;
5. Niculescu, R., - „ Pedagogie generală”, Editura SCORPION, 1996;
6. Tudor, V., - „ Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului”, Bucureşti, 2007;
7. Vinţanu, N., - „Teoria instruirii şcolare”, Editura Zerana Flores, Bucureşti, 2008

10