Sunteți pe pagina 1din 18

Razele solare - beneficii şi riscuri

Deşi necesare pentru desfăşurarea normală a activităţilor cotidiene şi indispensabile


supravieţuirii fizice, razele solare în exces pot constitui un risc pentru sănătate.
Informaţiile prezentate mai jos vă vor ajuta să beneficiaţi de efectele favorabile şi să le
evitaţi pe cele nedorite.
O armă împotriva microbilor
Razele ultraviolete (UV), o componentă importantă a radiaţiei solare, au proprietatea de a
distruge numeroase microorganisme. Printr-o expunere suficient de îndelungată pot fi distruse
chiar şi cele mai rezistente bacterii (de ex. bacilul tuberculozei) sau sporii (formele de
rezistenţă ale microbilor). Pentru a asigura o atmosferă igienică în locuinţa dvs. lăsaţi ca
soarele să pătrundă prin ferestrele deschise şi razele ultraviolete vor reduce în mod radical
gradul de impurificare al aerului şi suprafeţelor solide.
Efectul antirahitic
Expunerea deficitară la razele soarelui poate duce la apariţia rahitismului. Boala apare mai
ales la copii şi se manifestă prin deformarea oaselor lungi (antebraţe, gambe, coaste),
întârzierea creşterii, un tonus deficitar al musculaturii, paloarea tegumentelor. Rahitismul se
datorează unei carenţe de vitamina D. Razele ultraviolete, sub acţiunea cărora este stimulată
producţia acestei vitamine la nivelul pielii, au un rol capital în tratarea şi prevenirea
rahitismului.
Alte efecte benefice ale razelor solare
• intensifică circulaţia sanguină mai ales la nivelul pielii
• mişcările respiratorii devin mai rare şi mai ample;
• stimulează pancreasul, glandele salivare, paratiroide, suprarenale, hipofiza, timusul şi
gonadele.
Bronzarea
După cum ştim cu toţii, expunerea la soare e urmată de pigmentarea pielii. Razele ultraviolete
accelerează producerea melaninei, pigment care este produs de organism şi în condiţii
normale, dar în cantitate mai redusă. Pigmentul melanic, împreună cu îngroşarea stratului
cornos al pielii şi creşterea părului, au rolul de a proteja organismul de supraîncălzire. Însă,
atenţie: popularitatea de care se bucură „bronzul” nu este justificată, ci dimpotrivă este
contrazisă de medicină. Oricât de multe ar fi proprietăţile benefice ale razelor solare şi oricât
le-am aprecia, trebuie să ne ferim de exagerări.
Efecte nedorite
• Arsura solară. Expunerea peste măsură la soare poate avea ca urmare arsuri extrem de
neplăcute, multe nopţi nedormite, oboseală, disconfort.
• Insolaţia. Radiaţiile solare de intensitate mare pot să producă insolaţie (inflamaţia
învelişurilor creierului, cu manifestări şi consecinţe nu rareori foarte grave).
• Urticaria solară şi fotosensibilitatea. Există persoane cu o sensibilitate anormală la lumină,
persoane la care este prezentă aşa-numita fotosensibilitate. În cazul urticariei solare,
expunerea la soare declanşează o mâncărime a tegumentelor.
• Cancerul de piele. Studiile medicale arată că aprox. 90% din cancerele pielii înregistrate la
rasa albă apar pe acele părţi ale corpului care sunt expuse de regulă la soare. Statisicile din
Statele Unite au evidenţiat că într-un singur deceniu, din 1975 până în 1985, numărul
cazurilor de melanom malign din această ţară s-a dublat din cauza expunerii abuzive la soare.
Recomandări pentru o expunere raţională

1
• Durata optimă. O persoană cu ten obişnuit poate să obţină suficientă vitamină D petrecând
zilnic 10 -15 minute în aer liber.
• Mediul ambiant. Reflectând o mare parte din radiaţia luminoasă provenită de la soare,
nisipul, suprafaţa mării şi în mod deosebit zăpada, creează condiţii de apariţie rapidă a
arsurilor. De asemenea, e bine de ştiut că norii nu oferă în mod necesar o protecţie faţă de
razele ultraviolete.
• Altitudinea. Pe măsură ce ne aflăm la o înălţime mai mare, cum se întâmplă în zonele
montane, riscurile rezultate în urma expunerii îndelungate şi neprotejate la razele solare cresc
semnificativ.
• Anotimpul, ora. În cursul verii, orele acceptabile pentru plajă sunt: dimineaţa înainte de
orele 11, iar după-amiază nu mai devreme de ora 16.
• Tenul. Indivizii cu ten mai brun sunt mai rezistenţi la arsurile solare pe când cei cu ten alb
sunt mai predispuşi la arsuri.
Cura helioterapeutică
Dacă vă petreceţi concendiul la mare, expunerea la soare trebuie să fie obligatoriu progresivă.
În general, se poate începe cu 10-15 minute de plajă în intervalele orare menţionate mai sus.
În fiecare zi durata de expunere poate fi mărită cu 5 minute, fără a depăşi însă o durată totală
de 3 ore.
Îmbrăcămintea adecvată
Dacă ocupaţia sau alte împrejurări vă obligă să staţi zilnic o durată mai îndelungată de timp în
bătaia razelor soarelui, vă recomandăm insistent să vă protejaţi tegumentele purtând
îmbrăcăminte, pălărie adecvată şi eventual să utilizaţi unguente speciale protectoare.
Loţiunile ecran antisolar
Factorul de protecţie solară înscris pe loţiunile ecran împotriva arsurilor solare arată cât de
mult se poate prelungi expunerea la soare fără să apară arsuri în condiţiile aplicării loţiunii.
De exemplu, dacă de obicei începeţi să suferiţi arsuri după 20 minute de expunere la soare,
aplicarea unei loţiuni ecran cu factor 2 vă protejează cca. 40 minute. Cel mai indicat este să
folosiţi o loţiune ecran cu factor de protecţie de cel puţin 15. La mare este preferabilă
folosirea loţiunilor ecran rezistente la apă.
Deşi loţiunile ecran protejează pielea împotriva cancerului cutanat bazocelular, scuamos şi
chiar şi a melanomului malign, ele nu elimină necesitatea prudenţei şi a protecţiei prin
îmbrăcăminte.
Ochelarii de soare
Expunerea pe termen lung la ultraviolete creşte şi riscul de cataractă. Iată de ce, în zilele de
vară puternic însorite, ochelarii de soare nu trebuie consideraţi un lux, ci o necesitate. Câteva
repere pentru a alege ochelarii de soare potriviţi:
• Alegeţi ochelarii cu lentile din material care conferă protecţie maximă faţă de radiaţiile
ultraviolete.
• Forma ochelarilor nu trebuie să permită pătrunderea radiaţiilor UV dinspre lateral sau pe
deasupra.
• Pentru activităţi în aer liber (de ex. pe nisipul plajei sau la munte, pe zăpadă) sunt de preferat
lentilele mai închise la culoare. În schimb, pentru conducere auto ochelarii trebuie să aibă
lentile mai deschise la culoare, pentru a permite vizibilitate mai bună.
• Culorile cele mai recomandate sunt cele de nuanţă gri sau verzuie, care distorsionează cel
mai puţin aspectul natural al peisajului.

Autor: dr. Valentin Nădăşan, © Copyright 2001-2003


Data actualizării: 08.06.2008
2
AERUL
Omul poate supravieţui săptămâni - fără mâncare, zile - fără apă, dar numai minute,
foarte puţine minute - fără oxigen. După 3-5 minute de la oprirea respiraţiei la nivelul
creierului se produc leziuni ireversibile, incompatibile cu viaţa normală, chiar dacă
ulterior plămânii şi inima şi-au reluat activitatea. Aerul este o necesitate vitală.
Compoziţia aerului
Aerul pe care îl respirăm conţine: 78% azot, 21% oxigen şi 1% bioxidul de carbon, hidrogen,
ozon, gaze rare. În aer se regăsesc vapori de apă şi o serie întreagă de particule solide cum ar
fi praful şi microorganismele.
Respiraţia
Corpul preia din atmosferă oxigenul necesar arderilor din celule, îl transportă până la acestea
şi elimină bioxidul de carbon rezultat. Acest proces se numeşte respiraţie. În mod normal
omul respiră de 12 ori pe minut. La realizarea respiraţiei participă direct o întreagă suită de
organe ce alcătuiesc aparatul respirator. Acesta este format din două categorii de organe: căile
respiratorii şi plămânii.
Căile respiratorii sunt reprezentate de: nas şi cavitatea nazală, faringe, laringe, trahee şi
bronhii.
Plămânii sunt în număr de doi şi au un aspect spongios, de culoare roz la începutul vieţii,
devenind cenuşii odată cu înaintarea în vârstă. Plămânii sunt alcătuiţi din ramificaţiile din ce
în ce mai fine ale bronhiilor şi dintr-o sumedenie de săculeţi minusculi numiţi săculeţi
alveolari compartimentaţi la rândul lor în alveole pulmonare.
Respiraţia corectă
Respiraţia corectă în repaus trebuie să asigure pătrunderea aerului pe cale nazală, este o
respiraţie de tip diafragmatic şi se caracterizează prin mişcări respiratorii ample şi un ritm
respirator fiziologic (12 respiraţii pe minut în condiţii de repaus).
Pentru a favoriza respiraţia corectă menţineţi spatele cât mai drept, trageţi umerii spre spate în
aşa fel încât pieptul să fie bombat înspre înainte. O poziţie încovoiată, aplecată mult înainte,
împiedică distensia liberă a peretelui abdominal, limitează contracţiile diafragmei şi astfel
afectează mult calitatea respiraţiei.
Un rol deosebit de important în prevenirea respiraţiei pe gură îl poate avea suflarea corectă a
nasului. Ambele nări trebuie golite perfect, prin suflarea lor alternativă. Suflarea nasului
trebuie repetată ori de câte ori este necesar.
Un alt factor cu efecte benefice este mişcarea. Activitatea fizică ameliorează performanţele
respiratorii proporţional cu gradul de antrenament. Efortul fizic moderat şi regulat este
considerat cel mai fiziologic tip de stres la care poate fi supus organismul. Antrenamentul
fizic bine dozat, duce la întărirea aparatului respirator şi cardiovascular.
Poluarea aerului
Aerul poluat este unul din marii duşmani ai aparatului respirator. Poluarea atmosferei apare
datorită creşterii peste valorile normale a concentraţiei unor elemente normale ale aerului (de
exemplu creşterea concentraţiei de bioxid de carbon) sau prin emisia în atmosferă a unor
compuşi chimici străini acestui mediu.
Marile platforme industriale, în special cele din industria chimică, constituie una dintre cele
mai ameninţătoare surse de poluare a aerului. Există studii care au analizat impactul poluării
aerului asupra stării de sănătate a populaţiei. Copiii sunt în mod deosebit afectaţi de
deteriorarea calităţii aerului atmosferic.

3
O altă sursă deosebit de importantă de poluare o constituie mijloacele de transport prin
emisiile de gaze de eşapament. Aceste surse mobile de poluare s-au înmulţit vertiginos în
ultimii ani. Poluarea aerului atinge cote îngrijorătoare pe străzile cu trafic auto intens.
La aceste surse se mai adaugă poluarea datorată arderilor menajere şi arderii gunoaielor.
Spaţiile închise
Locuinţele, birourile, locurile de muncă neaerisite pot deveni un mediu deosebit de nesănătos.
Aerul este respirat de nenumărate ori ceea ce duce la deteriorarea calităţilor lui: scăderea
concentraţiei de oxigen, creşterea concentraţiei de monoxid de carbon şi a altor reziduri,
mirosul îmbâcsit, stătut.
Aerul necorespunzător din încăperi este o cauză a apariţiei oboselii premature, a indispoziţiei,
nervozităţii şi a durerilor de cap. Uneori modificările calitative ale aerului sunt asociate chiar
cu stările de anxietate, cu insomnia şi depresia.
Soluţii
Una dintre soluţiile moderne pentru îmbunătăţirea calităţii aerului din spaţiile închise sunt
aparatele de aer condiţionat şi aparatele care generează ioni negativi. Fără a intra în detalii,
putem să spunem că deşi utile sau chiar foarte utile, acestea nu sunt lipsite de anumite
dezavantaje dintre care cel mai important este costul ridicat.
Pentru îmbunătăţirea calităţii aerului ne stă la dipoziţie o metodă foarte simplă şi
necostisitoare: aerisirea regulată şi temeinică. Ideal ar fi ca ferestrele să fie în permanenţă
deschise iar aerul să poată circula în voie. În orice caz, este absolut necesar ca să aerisiţi
apartamentul dvs. cel puţin de două ori pe zi, dimineaţa şi seara.
Plantele au capacitatea de a prelua din aer gazele nefolositoare, în principal bioxidul de
carbon şi de a produce oxigen. Dincolo de rolul lor decorativ, de ambianţa plăcută pe care o
crează, plantele verzi vă oferă o sursă excelentă de oxigen.
Ieşiţi cât mai frecvent în natură şi profitaţi astfel de oxigenul şi frumuseţile care încă stau
împreună la dispoziţia celor care preţuiesc sănătatea şi iubesc frumosul.
Pentru îmbunătăţirea calităţii aerului pe care îl respirăm şi pentru salvarea miilor de vieţi care
cad victimă poluării de diverse forme se impun imperios numeroase măsuri individuale şi
publice: renunţarea la fumat, interzicerea fumatului în locurile publice, înlocuirea
tehnologiilor cu grad semnificativ de poluare etc.
Însă, dincolo de ceea ce aşteptaţi de la instituţiile specializate, încercaţi să faceţi ceea ce
depinde de dvs. pentru a păstra o atmosferă cât mai respirabilă, pentru dvs., copiii dvs. şi toţi
ceilalţi. Nu uitaţi, atât sănătatea, cât şi aerul proaspăt, sunt daruri de o inestimabilă valoare, pe
care avem cu toţii datoria dar şi privilegiul de a le administra în mod responsabil.

4
APA
Conform statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii peste 200 milioane de oameni
suferă din lipsă de apă potabilă. Deşi are o structură aparent simplă, fiind alcătuită din
doi atomi de hidrogen şi unul de oxigen, apa joacă roluri multiple şi vitale în organism.
Cu adevărat, după cum spunea Leonardo da Vinci apa este “seva vieţii pe pământ”.

Proporţia de apă în organismul uman


Compoziţia corpului nostru dovedeşte importanţa capitală a apei. Nou născutul este alcătuit în
proporţie de 80% din apă. Pe măsură ce înaintează în vârstă, proporţia de apă din organism
scade. La 30 de ani conţinutul hidric al omului este de 60% iar la 70 de ani de circa 46%.
Dacă un bărbat are în medie 55% apă, o femeie are doar 50%, această diferenţă datorându-se
unei cantităţi mai mari de grăsimi.
Importanţa apei este reflectată şi în conţinutul în apă al diferitelor organe şi ţesuturi. Astfel, în
unele organe cu activitate intensă precum tiroida, splina, rinichiul şi creierul, apa atinge
proporţii de până la 85%. Muşchii conţin apă în proporţie de 75%, cartilajele 55%, ţesutul
gras 30%. Aparent greu de crezut, dar chiar şi oasele au 20% apă iar dentina, 10%.

Roluri fiziologice
Sub forma transpiraţiei care se evaporă, apa ajută corpul să se răcească şi astfel să-şi menţină
temperatura normală. Apa este indispensabilă pentru igiena tegumentelor noastre şi folosită ca
agent extern, constituie unul dintre cei mai plăcuţi şi mai energici agenţi de călire. Ca şi
componentă majoră a sângelui, apa transportă nutrienţii şi hormonii în tot organismul şi
elimină reziduurile chimice prin intermediul urinei. Toate acestea sunt posibile mulţumită
unei alte proprietăţi nemaipomenite a apei. Ea este unul dintre cei mai perfecţi solvenţi din
natură iar numeroase substanţe dizolvate în apă îşi păstrează nealterate proprietăţile chimice şi
biologice.
Apa joacă un rol important în fiecare fază a digestiei. Fără apă nu am putea auzi, nu ne-am
putea păstra echilibrul. Chiar creierul şi măduva spinării sunt suspendate într-o cămaşă subţire
de lichid care le protejează de cele mai multe şocuri accidentale.

Echilibrul hidric
Buna funcţionare a diferitelor funcţii ale organismului şi viaţa însăşi este absolut condiţionată
de menţinerea unei cantităţi de apă. La pierderea a numai 10% din conţinutul hidric total al
corpului se observă o stare accentuată de slăbiciune, la pierderea a peste 20% se instalează
moartea. Aceste date sunt cu atât mai impresionante cu cât se apreciază că organismul poate
pierde aproape în totalitate rezervele sale glucidice şi lipidice şi 80% din cele de proteine fără
ca viaţa să fie ireversibil afectată.

Recuperarea şi refolosirea apei


Organismul foloseşte cantităţi imense de apă. Dacă ar trebui să bem toată cantitatea de apă pe
care corpul o rulează, ar trebui să consumăm 40.000 de pahare de apă în fiecare zi. Din
fericire, corpul nostru a fost creat în aşa fel încât să poată conserva apa. Aceasta se realizează
prin metode eficiente de recuperare şi refolosire. Corpul foloseşte aceeaşi apă din nou şi din
nou.

5
Pierderile de apă
Rinichii au un rol foarte important în refolosirea apei. Ei filtrează zilnic circa 1700 de litri de
sânge. Şi totuşi prin urină se elimină numai 5 pahare şi jumătate de apă în fiecare zi. La
această cantitate eliminată se mai adaugă, 2 pahare de apă care se evaporă prin aşa numita
perspiraţie insensibilă. Aceasta se referă la faptul că odată cu aerul expirat sunt antrenaţi în
mediul exterior şi cantităţi minime de vapori de apă.
Pe cale cutanată se pierd de asemenea cam 2 pahare de apă, sub forma transpiraţiei mai mult
sau mai puţin vizibile. În sfârşit, o jumătate de pahar de apă se elimină prin scaun. Pierderile
totale prin toate aceste căi însumează 10 pahare de apă.

Aportul de apă
E adevărat că avem nevoie în total de 10 pahare de apă zilnic. Dar trebuie să ţinem cont de
faptul că o parte din aceste nevoi se asigură din alte surse decât apa de băut.
Hrana conţine şi ea cam 3 pahare de apă. Fructele şi legumele verzi sunt foarte bogate în apă
(cca 80%). În timpul arderilor din organism, se produc încă 1,5 pahare de apă ca produs
secundar. Această apă este numită apă metabolică. Aşadar, în condiţii normale ar trebui să
bem doar 5,5 pahare pe zi, pentru a completa necesarul total de 10 pahare de apă.
Din păcate, majoritatea oamenilor nu beau suficientă apă. Atunci când organismul este obligat
să se rezume la o cantitate redusă de apă, este ca şi cum ai încerca să speli vasele sau rufele cu
un pahar de apă. În cazul în care organismul nu are la dispoziţie o cantitate suficientă de apă,
el este silit să elimine reziduurile sub o formă mai concentrată.

Variaţii necesarului de apă


Necesarul de apă al corpului nu este întotdeauna acelaşi. Anumite condiţii normale sau
patologice pot pot duce la creşterea necesarului de apă. Aşa este de exemplu, starea de febră,
munca fizică intensă sau orice factor care determină intensificarea transpiraţiei.
Mediul înconjurător influenţează şi el necesarul de apă. Cantitatea de apă pierdută prin
respiraţie este mai mare, într-o atmosferă foarte uscată, indiferent dacă este vorba de
temperaturi înalte, cum este în deşert, sau de temperaturi scăzute, cum este în zilele geroase
de iarnă.
Aşa cum am menţionat anterior, rinichii folosesc apa pentru a elimina reziduurile din corp.
Când alimentaţia este bogată în proteine, când include cantităţi excesive de vitamine sau
minerale din tablete cu suplimenţi, vor rezulta mai multe deşeuri, care vor fi o povară în plus
pentru rinichi şi prin aceasta necesarul de apă va creşte.
În condiţii de boală, pierderile de lichide prin vomă sau diaree afectează şi ele, uneori în mod
alarmant, necesarul de apă al organismului. Aceste pierderi pot fi foarte mari, în care caz
trebuie înlocuite urgent.
În sfârşit trebuie să mai menţionăm o situaţie specială. Mamele care alăptează au nevoie de
mai mult lichid pentru a asigura o porţie suficientă de lapte pentru copilul alăptat la sân.

Setea - un indicator relativ


“Care este necesarul meu de apă?”, “Cum pot să ştiu cât e suficient pentru mine?” Pentru a da
răspuns la această întrebare s-au făcut multe experimente.
Dr. Pitts, de la Universitatea Harvard, a arătat că setea nu este un indicator foarte exact
deoarece ea dispare mai înainte ca necesarul de apă să fie acoperit în întregime. Făcând un

6
calcul, dr. Pitts a descoperit că necesarul real de apă era egal cu cantitatea băută ţinând seama
de senzaţia de sete, plus încă o treime din această cantitate. Deci, trebuie să bem mai multă
apă decât simţim că avem nevoie.

Beneficiile consumului abundent de apă


Consumarea din abundenţă a apei permite organismului nostru să-şi îndeplinească funcţiile
mai eficient. Reziduurile sunt mai uşor eliminate din organism.
Apa consumată din abundenţă ajută la prevenirea infecţiilor, litiazei (pietrelor) biliare şi
renale. Chiar problema constipaţiei este în mare măsură rezolvată dacă se bea mai multă apă.
Folosiţi orice ocazie pentru a bea apă.

Un plan simplu de hidratare


Un plan simplu, de asigurare a necesarului de apă, ar fi următorul: beţi 1 sau 2 pahare de apă
imediat după trezire; beţi încă 2 pahare la orele 10 sau 11; faceţi acelaşi lucru încă odată la
mijlocul după-amiezii, pe la ora 3 sau 4; în sfârşit încheiaţi ziua cu încă un pahar de apă
proaspătă seara.
În cazul în care cantitatea de lichide este administrată dintr-o dată, ea este eliminată rapid de
către rinichi. Astfel, apa nu are timp să pătrundă în spaţiul interstiţial şi nu va putea antrena
decât o mică parte din produşii metabolici acumulaţi.
Apa este o băutură necostisitoare, disponibilă aproape în orice loc şi în orice condiţii. Singura
problemă este de a dori, de a vă hotărî şi de a pune în aplicare cu perseverenţă aceste
recomandări. Merită să faceţi aşa: viaţa şi sănătatea depind într-o nebănuită măsură de
consumul de apă.

7
ODIHNA este o parte la fel de esenţială a ritmului vieţii ca şi activitatea. Cele două faţete ale
existenţei noastre ne structurează ritmurile biologice fundamentale. Toate organele noastre au
nevoie de odihnă. Chiar şi inima, care în aparenţă bate fără încetare, se odihneşte. După fiecare
contracţie numită sistolă, urmează o pauză de odihnă numită diastolă. Fără această odihnă
ritmică, inima nu ar putea munci o viaţă întreagă într-un ritm atât de susţinut.

Odihna - un factor sanogen esenţial


Respectarea alternanţei perioadelor de activitate şi odihnă condiţionează starea de sănătate.
Odihna nu influenţează numai performanţele noastre profesionale, fizice şi intelectuale, relaţiile
interumane. Ea are repercusiuni până şi asupra calităţii şi duratei vieţii. Un studiu făcut de doi
experţi în domeniul Sănătăţii Publice de la Universitatea Statului California, a ajuns la concluzia că
odihna corespunzătoare este unul dintre cei şapte factori majori care influenţează în mod
semnificativ longevitatea. Importanţa odihnei în menţinerea unei stări de sănătate optime este
comparabilă cu cea a unei alimentaţii raţionale, a menţinerii greutăţii corporale normale, a
practicării cu regularitate a exerciţiului fizic, a evitării fumatului şi celorlalte droguri cunoscute.

Odihna - un remediu cu largă utilitate


Odihna este un agent terapeutic aproape universal şi de foarte multe ori indispensabil. Cu toate
că deseori nu este menţionată în mod explicit şi uneori subapreciată, încetarea activităţii
obişnuite este prima pe lista măsurilor recomandate în marea majoritate a afecţiunilor, începând
cu cele mai uşoare şi până la cele mai grave. Multe boli cum ar fi de pildă pneumonia, gripa sau
răceala obişnuită răspund favorabil dacă bolnavul respectă repausul la pat. În aceste cazuri
odihna este remediul care permite organismului să lupte şi să învingă infecţia. Repausul fizic este
la fel de necesar şi în cazul unor traumatisme, de exemplu după fracturi. Iar dacă ne gândim la
bolnavii cardiaci, îndeosebi în anumite stadii critice ale bolii, repausul la pat este o măsură ce
trebuie respectată cu maximă stricteţe, orice abatere putând să pericliteze însăşi viaţa
pacientului.

O problemă a zilelor noastre


Munca excesivă, suprasolicitarea şi încordarea psihică, nopţile nedormite sunt considerate ca
parte integrantă a vieţii obişnuite. Şi totuşi, faptul că un obicei este general practicat, nu îl face
mai puţin vătămător. Fie că este vorba de oameni de afaceri, de elevi sau studenţi, de muncitori la
fabrică sau de femei casnice, toţi aceia în a căror viaţă echilibrul dintre activitate şi repaus este
răsturnat în favoarea suprasolicitării, vor resimţi urmările abuzurilor îndelungate şi în cele din
urmă vor fi copleşiţi de oboseală.
De altfel, în societatea modernă, medicii constată că cel mai frecvent simptom de care se plâng
pacienţii în timpul consultaţiilor medicale este oboseala.

Ce este oboseala
Oboseala este de fapt o scădere de durată mai scurtă sau mai lungă a capacităţii funcţionale a
organismului întreg sau a unei părţi a acestuia, după depunerea unui efort intens şi de durată.
Modificările obiective în ce priveşte performanţa, sunt însoţite de o componentă subiectivă
neplăcută, care poate merge de la senzaţia de slăbiciune generală, de epuizare, până la
sentimente de neputinţă şi dorinţă intensă de repaus.

8
Cauzele oboselii
Sunt recunoscute trei cauze mai frecvente ale oboselii: munca sau efortul fizic îndelungat, munca
sau solicitarea intelectuală îndelungată şi somnul insuficient.
Pe de altă parte se poate vorbi de cauze indirecte cum ar fi activitatea monotonă, rigid repetitivă,
respectiv lipsa de alternanţă între activităţile fizice şi intelectuale. Cauzele indirecte sunt strâns
împletite cu factorii su- biectivi, psihologici care influenţează apariţia oboselii. Nu este lipsit de
importanţă să notăm că studiile ştiinţifice au confirmat observaţia empirică potrivit căreia o
muncă, chiar uşoară sub aspectul efortului depus, dacă este nedorită, devine cu mult mai
obositoare decât una realizată cu plăcere şi pasiune. Lipsa de interes şi gradul scăzut de motivare
constituie factori care favorizează apariţia prematură a senzaţiei de oboseală.

Oboseala şi performanţa
Au fost făcute numeroase studii asupra efectelor somnului insuficient şi al lucrului prelungit
asupra performanţei piloţilor de avioane şi a şoferilor. Rezultatele cercetărilor arată că oboseala
afectează rezultatele muncii fiecăruia dintre noi.
Să luăm doar un exemplu. Două automobile se deplasează pe o şosea. Maşina din faţă frânează
brusc. Luminile roşii ale stopurilor se aprind. Şoferul din maşina din spate vede luminile şi
frânează şi el. Din momentul în care şoferul observă luminile şi până la momentul când frânează
se scurge un timp care se numeşte timp de reacţie. În stare de oboseală, timpul de reacţie este
mai lung. De multe ori, prelungirea timpului de reacţie este cauza unor accidente rutiere deseori
grave sau chiar mortale.

Prevenirea şi combaterea oboselii


• Culcaţi-vă la timp, cu orice preţ: asiguraţi organismului dvs. cel puţin 7-8 ore de somn în
fiecare noapte.
• Rezervaţi-vă o zi de odihnă în fiecare săptămână. Fiecare dintre noi avem nevoie să respectăm
această lege a fiinţei noastre. Cu siguranţă aţi citit în Biblie, că însuşi Dumnezeu, după ce a creat
lumea, s-a odihnit a şaptea zi. Cu atât mai mult avem noi oamenii nevoie de această zi de odihnă
de care să ne bucurăm cu regularitate.
• Faceţi tot ce depinde de dvs. ca pe timpul concediului să vă desprindeţi şi să vă detaşaţi
realmente de problemele de serviciu.
• Înţelegeţi şi exploataţi în mod inteligent proprietăţile regeneratoare ale odihnei active.
• Cheia succesului în combaterea oboselii constă în adoptarea unui program regulat de exerciţii
fizice. Acţiunea relaxantă a mişcării nu poate fi înlocuită cu nimic.
• Când sunteţi obosit sau aveţi un program încărcat, mâncaţi mai puţin. Alimente cum sunt
fructele şi supele, sunt mai uşor de digerat în timp ce mesele grele contribuie la senzaţia de
moleşeală.
• La locul de muncă, faceţi scurte pauze pentru relaxare musculară.
• Profitaţi de influenţa reconfortantă şi regeneratoare a naturii. Departe de grijile şi problemele
vieţii obişnuite, veţi putea găsi linişte, pace, acea stare de tihnă de care mintea şi sufletul obosit
au aşa de mare nevoie.
• Nu ezitaţi să cereţi ajutor de la colegi, prietenii şi, nu în ultimă instanţă, de la Dumnezeu.

9
EXERCIŢIUL FIZIC

Arheologii şi antropologii au arătat că din cele mai îndepărtate vremuri până la începutul
revoluţiei industriale, stilul de viaţă al strămoşilor noştri - păstori, agricultori sau vânători - a
inclus activităţi fizice viguroase nu numai în vederea asigurării traiului ci şi în cadrul activităţilor
cultural-religioase şi recreative. Mişcarea este o caracteristică esenţială a vieţii şi sănătăţii.

Sedentarismul - un factor de risc


Astăzi, în societatea modernă, în ciuda recunoaşterii caracterului benefic pentru sănătate al
mişcării, statisticile din ţările puternic industrializate arată în general că mai mult de 60% din
populaţia de vârstă adultă are un regim de viaţă deficitar din punctul de vedere al activităţilor
fizice. De fapt, se pare că un sfert dintre adulţi nu fac deloc mişcare în timpul lor liber. Din
păcate, nici tinerii în general nu par să demonstreze un stil de viaţă mai dinamic, deoarece
conform statisticilor, aproape jumătate dintre cei cu vârsta între 12-21 de ani nu fac exerciţii
fizice viguroase în mod regulat. Faptul şi mai îngrijorător este că practicarea unor activităţi fizice
scade în mod dramatic pe parcursul adolescenţei.

Exerciţiul - un factor protector


Studiile din ultimele decenii au arătat că activitatea fizică regulată este un factor protector care
duce la scăderea riscului faţă de numeroase boli, în special cronice. Exerciţiul fizic este benefic
pentru prevenirea bolilor cardiovasculare, în boala hipertensivă şi diabetul zaharat, pentru
scăderea riscului de boli canceroase, pentru menţinerea unei greutăţi corporale optime, pentru
păstrarea masei osoase şi evitarea osteoporozei etc.

Exerciţiul fizic şi sănătatea mentală


Exerciţiul fizic ajută la îmbunătăţirea bunăstării psihice nu numai la persoanele cu boli psihice
manifeste ci şi la populaţia nespitalizată. Cercetările atestă efectul benefic al activităţii fizice în
sensul diminuării anxietăţii şi simptomelor depresive, activitatea fizică regulată având valenţele
unui factor protector împotriva bolii depresive. Exerciţiul fizic are efecte remarcabile în
contracararea urmărilor nedorite ale stresului excesiv. Activitatea fizică are un efect liniştitor,
induce o stare de dispoziţie pozitivă, îmbunătăţeşte performanţele neuropsihice cum ar fi timpul
de reacţie, stimulează intelectul, judecata şi fortifică voinţa. Mişcarea sistematică în aer liber
procură mai multă relaxare şi ajută la reglementarea somnului din timpul nopţii.

Activitatea fizică şi longevitatea


Un studiu efectuat de dr. Breslow de la Universitatea Los Angeles din California a descoperit că cei
care practică exerciţii fizice trăiesc mai mult decât cei care duc o viaţă sedentară. Persoanele cu o
viaţă activă din punct de vedere fizic au o rată mai redusă de mortalitate comparativ cu
persoanele mai sedentare. Efectul protector al unei vieţi active a fost pus în evidenţă la toate
categoriile de vârstă.

Reguli pentru un program raţional de activitate fizică


Pentru ca un program de exerciţii fizice să aducă beneficii maxime iar riscurile să fie reduse la
minim, trebuie înţelese şi respectate mai multe reguli. Iată câteva îndrumări importante pentru cei
care doresc să înceapă un program sistematic de exerciţii fizice.

Observaţie medicală pentru cazuri speciale


Efectuarea unui examen medical calificat înaintea începerii programului de exerciţii fizice este
obligatorie în următoarele cazuri:
• bărbaţii care au depăşit vârsta de 40 de ani;
• femeile care au depăşit vârsta de 50 de ani;

10
• persoanele care suferă de boli cronice limitante cum ar fi de exemplu bolile cardiovasculare şi
diabetul zaharat, respectiv persoanele cu risc crescut faţă de aceste boli.
Ca o măsură de siguranţă suplimentară, specialiştii recomandă ca persoanele cu un trecut
sedentar care doresc să adopte un program de activitate fizică sistematică să înceapă cu exerciţii
de intensitate moderată, în şedinţe scurte. Intensitatea şi durata exerciţiilor trebuie să crească
treptat până la atingerea obiectivelor dorite.

Exerciţiile fizice să aibă o periodicitate zilnică


Pe baza analizei amănunţite a sutelor de studii ştiinţifice acumulate în ultimele două decenii,
specialiştii recomandă ca exerciţiile fizice să fie efectuate în fiecare zi, sau cel puţin 5 zile pe
săptămână.

Timpul afectat unei şedinţe de exerciţiu fizic să fie de 30 minute


Durata unei şedinţe de exerciţii fizice se recomandă a fi cât mai apropiată de 30 minute pe zi.
Actualmente, experţii sunt de părere că efectul benefic al activităţilor fizice se face simţit nu
numai în cazul în care antrenamentul se face într-o şedinţă unică cu durata menţionată, ci şi în
cazul mai multor şedinţe de cel puţin 10 minute. Se recomandă să începeţi de fiecare dată cu 5
minute de mişcări uşoare pentru încălzire. Luaţi-vă de asemenea 5 minute pentru mişcări de
relaxare în vederea revenirii la normal.

Intensitatea efortului depus să fie moderată


Metoda mai accesibilă şi convenabilă de apreciere a intensităţii efortului se poate face prin "testul
conversaţiei". Dacă în timpul efortului puteţi să vorbiţi fără dificultate, atunci se consideră că
sunteţi în limitele unui exerciţiu fizic de intensitate moderată. De obicei, un efort prea intens nu
vă va permite să vorbiţi decât cu greutate şi veţi resimţi acest lucru în mod neplăcut.

Activitatea să se desfăşoare într-un mediu favorabil


Pentru prevenirea apariţiei tulburărilor legate de supraîncălzirea organismului, se impun 3 măsuri
simple:
- evitarea condiţiilor extreme de mediu, căldură, frig, vânt etc.
- reducerea intensităţii efortului depus pe vreme caldă
- asigurarea unui aport suficient de lichide, potrivit cu pierderile prin transpiraţie.
Se recomandă evitarea zonelor industriale ale oraşelor respectiv de-a lungul arterelor rutiere cu
trafic intens unde gazele de eşapament pot să depăşească nivelul toxic admis.

Exerciţiul să fie agreabil


Activităţile recomandate, cu efect benefic pentru sănătate, sunt cele utilitare care nu sunt
efectuate sub presiunea timpului, cele recreative care nu sunt însoţite de presiunea competiţiei şi
cele efectuate cu plăcere, fără constrângere.

Pentru a putea reţine mai uşor îndrumările de mai sus, vă propunem o formulă mnemotehnică
foarte simplă, "O-P-T-I-M-A"; fiecare literă a acestui cuvânt vă va aduce aminte de noţiunile
explicate mai sus.

O = observaţie medicală pentru cazurile speciale.


P = periodicitate zilnică.
T = timp de 30 minute.
I = intensitate moderată.
M = mediu favorabil.
A = agreabil, fără stres competiţional.

11
Temperanţă adevărată

Stăpânirea de sine, temperanţa autentică, reuneşte abstinenţa - adică abţinerea de la cele


vătămătoare - şi moderaţia - adică folosirea cu măsură a celor sănătoase. În contrast cu
temperanţa, abuzul, respectiv dependenţa, este o deprindere nesănătoasă de folosire repetată a
unei substanţe cu efect asupra psihicului care duce la îndeplinire defectuoasă a obligaţiilor de
serviciu, şcoală, familie, la deteriorarea gravă a relaţiilor interpersonale sau chiar la comiterea
unor fapte sancţionate de lege. Dependentul continuă abuzul în ciuda riscurilor de accidente la
care acesta se expune prin aceasta şi în ciuda suferinţelor fizice cauzate de obiceiul respectiv.
În pliantul de faţă, veţi găsi o prezentare succintă a principalelor forme concrete de dependenţă:
fumatul, abuzul de alcool şi consumul de droguri.

Tutunul

Fumatul este deosebit de vătămător pentru sănătate şi este o cauză importantă de mortalitate
prin numeroase boli.
Tutunul ucide mai mulţi oameni decât oricare alt drog sau chiar accidentele sau bolile provocate
de SIDA în ţările dezvoltate. Numai în România, fumatul ucide anual aproape 30.000 de oameni.
Tutunul este una dintre substanţele care produce cea mai puternică dependenţă.

Un jug greu de înlăturat


Complexitatea procesului de oprire a fumatului este dovedită de faptul că: peste 95% dintre
fumători doresc să înceteze fumatul; majoritatea fumătorilor (80%) au făcut una sau mai multe
încercări de a se opri din fumat; peste 50% dintre pacienţii care sunt în convalescenţă după o
interven- ţie chirurgicală asociată fumatului, reîncep să fumeze în spital sau imediat ce sunt lăsaţi
acasă. Unui fumător obişnuit îi trebuie 4-10 încercări până să reuşească definitiv să renunţe la
fumat.

Sindromul de sevraj
În primele zile de la momentul când încetează să fumeze, majoritatea fumătorilor se confruntă cu
o serie întreagă de simptome neplăcute. Simptomele de sevraj includ: dorinţă irezistibilă,
iritabilitate, anxietate, dificultate în concentrare, nelinişte, greşeli frecvente în cadrul unor
activităţi de performanţă şi tulburări de somn. Aceste simptome încep la opt ore după ultima
ţigară şi se ameliorează de-a lungul celor 10 zile de deprivare de tutun. Nevoia de a mai fuma
poate să reapară uneori cu mare intensitate la foşti fumători după unu-nouă ani de la oprirea
fumatului.

Programe publice de renunţare la fumat


Pe plan mondial există diferite instituţii ca de exemplu Societatea Oncologică Americană, care au
elaborat programe menite să ofere asistenţă fumătorilor care doresc să se elibereze de viciul
fumatului.
Una dintre autorităţile cu largă recunoaştere internaţională este Biserica Creştină Adventistă de
Ziua a Şaptea care a lansat deja în 1953 primul program public de renunţare la fumat din lume,
“Planul de cinci zile pentru renunţare la fumat”, devansând chiar Organizaţia Mondială a Sănătăţii
a cărei poziţie oficială în legătură cu fumatul a fost publicată abia în 1964. De la apariţia sa,
planul de cinci zile a fost în permanenţă îmbunătăţit şi împrospătat cu cele mai noi cunoştinţe
acumulate de specialişti. Din 1993 numele programului este “Breathe Free” iar în limba română

12
este cunoscut sub numele de “Adio Ţigări - un program de renunţare la fumat”. Acest program
este rezultatul unei testări extinse, a evaluării şi a expertizei profesionale acordate de către
Centrul de Promovare a Sănătăţii de la Universitatea Loma Linda din California, SUA.

Pentru mai multe informaţii despre renunţarea la fumat daţi click aici.

Alcoolul
Marea majoritate a accidentelor de circulaţie şi de muncă, a omuciderilor, a sinuciderilor şi a celor
mai mizerabile acte antisociale se comit sub influenţa alcoolului. Sub influenţa alcoolului pot avea
loc violenţe în familie, rămân mai puţini bani pentru lucruri esenţiale cum sunt mâncarea, hainele,
creşte riscul de divorţ iar copii primesc un exemplu negativ.
Dr. Radu Mihăilescu, expert în domeniul bolilor cauzate de alcool din cadrul Spitalului Gheorghe
Marinescu, a declarat: “Consumul de alcool la tineri, dar nu numai la tineri, a crescut în ultimii
ani. De ce? Simplu. În primul rând pentru că pe piaţă există mult mai multe băuturi. În al doilea
rând, stresul de zi cu zi este tot mai intens. Alcoolul în doze mici poate fi utilizat ca tranchilizant.
În acest fel, cineva care suferă de anxietate sau depresie poate să pară un individ fericit.”

Spirtul nu e bun pentru spirit


Alcoolul împiedică buna funcţionare a creierului. Chiar la cele mai scăzute concentraţii în sânge,
alcoolul afectează percepţia, învăţarea, judecata, timpul de reacţie reflexă şi vederea şi, ceea ce
este poate cel mai grav în legătură cu funcţiile nervoase superioare, alcoolul reduce luciditatea.

Alcoolul - pseudoaliment
Alcoolul constituie o sursă dezechilibrată de calorii. La unele persoane poate contribui la apariţia
sau agravarea obezităţii. La alte persoane determină slăbire nu rareori până la stare de
malnutriţie. Mai ales în condiţii de mizerie socială, alcoolul tinde să fie consumat în locul hranei.
Alcoolul nu furnizează organismului nici proteine esenţiale, nici vitamine nici minerale. Ba mai
mult, alcoolul contribuie la malnutriţie şi prin faptul că duce la tulburări de digestie, absorbţie şi
de metabolism.

Consecinţele abuzului de alcool


Un număr impresionant dintre cei ce consumă alcool se îmbolnăvesc de ciroză hepatică şi
decedează în decurs de câţiva ani ca urmare a deteriorării funcţiei ficatului. Alcoolul creşte riscul
de atac vascular cerebral şi este asociat cu boala hipertensivă. Alcoolul afectează imunitatea
organismului şi scade capacitatea de apărare împotriva virusurilor şi bacteriilor. Deşi alcoolul
creşte dorinţele sexuale, produce în acelaşi timp o diminuare a erec- ţiei.
Alcoolul este unul dintre factorii cancerigeni cei mai primejdioşi. Mulţi cred că alcoolul este
dăunător numai în cazul în care este foarte concentrat, deci în cazul băuturilor tari, ca de
exemplu ţuica. Mulţi alţii cred că alcoolul este periculos numai dacă se consumă în cantităţi prea
mari. Şi de asemenea, sunt alţii care cred că alcoolul este o problemă numai dacă se ajunge la
consumul foarte frecvent. Cât de fundamentate sunt aceste păreri, vom vedea imediat.

13
Consumul “moderat”
Relativ puţini consumatori sunt conştienţi de pericolele a ceea ce ei numesc “consum moderat” de
alcool. În această privinţă trebuie să atragem atenţia asupra studiilor ştiinţifice care arată că
alcoolul consumat chiar în cantitate “moderată” poate să crească riscul de atac vascular cerebral
de până la trei ori. Alte studii au pus în evidenţă că ori cât de mică ar fi cantitatea de alcool
ingerată, duce la creşterea riscului de cancer de sân la femei, de până la 1,5 ori.
Riscul cel mai important al consumului moderat sau chiar redus de alcool constă în posibilitatea
de a deveni dependent. Specialiştii apreciază că cel puţin 1 din 10 băutori ocazionali, va deveni
alcoolic. Nu uitaţi că în unele părţi ale globului, există populaţii în cadrul cărora procentul de
indivizi vulnerabili este cu mult mai mare.
Cei mai mulţi indivizi se liniştesc cu gândul că ei nu vor deveni alcoolici. Însă problema este
extrem de serioasă dacă ţinem cont de faptul că nimeni nu poate şti dinainte dacă este sau nu
predispus la a deveni alcoolic. Acest lucru se clarifică numai după ce individul a devenit deja o
victimă a alcoolului. Cine ar putea deci în mod deliberat să-şi asume riscul de a deveni alcoolic?

Eliberarea de alcool
Pe plan mondial, organizaţiile medicale fac eforturi complexe pentru a stăvili abuzul în rândul
consumatorilor. Însă problema este mult mai dificilă deoarece, după cum concluziona o autoritate
în materie, “încercările de a interzice alcoolul nu au succes dacă nu sunt împletite cu valori sacre
sau religioase”.
Într-adevăr, pentru a fi abstinent este nevoie de credinţă, pe lângă cunoştinţă şi voinţă. Biblia, în
ciuda unor interpretări greşite care mai circulă printre consumatorii de alcool, dezaprobă
folosirea băuturilor “ameţitoare”. Aceste băuturi întunecă mintea, aţâţă patimile animalice,
anihilează stăpânirea de sine şi, nu în ultimul rând, distrug corpul omenesc, pe care Scriptura îl
numeşte un templu al Duhului Sfânt.

Punctul critic - primul pahar


Cei mai mulţi băutori se întreabă: “De ce să refuz un pahar?” Experienţa a demonstrat şi
demonstrează în modul cel mai trist cât de mult se înşeală cei care se simt stăpâni pe sine şi îşi
permit să golească primul pahar. Iată foarte pe scurt, aspectul ştiinţific al acestei probleme:
De obicei, la concentraţia de 0.05‰ în sânge, alcoolul produce bună dispoziţie, senzaţie de
relaxare. Apoi, la concentraţii imperceptibil mai mari, între 0,05 -0,1‰ încep să apară pierderea
controlului vorbirii, a emoţiilor, a stăpânirii de sine şi pierderea echilibrului. Peste concentraţia de
0,1 ‰ considerată şi stare de ebrietate, apar durerea de cap, greaţa, durerile de stomac,
oboseala, crampele musculare, bătăile neregulate ale inimii, depresia psihică etc. La concentraţii
de peste 0,2 ‰ poate apare leşin, apoi comă şi moarte.
Ceea ce foarte puţini consumatori de alcool înţeleg este că acea cantitate care este necesară
pentru trecerea de la prima fază, care oferă senzaţii plăcute, la fazele următoare, neplăcute şi
periculoase, este foarte mică şi diferă de la persoană la persoană. Cantitatea necesară pentru ca
alcoolul să submineze judecata şi voinţa este imposibil de determinat aşa încât omul ajunge fără
să ştie în faza în care alcoolul l-a dezarmat şi i-a tăiat calea de întoarcere. Creierul lui nu mai este
în măsură nici să analizeze obiectiv pericolul încă unui pahar şi nici să reziste tentaţiei.

14
Alcoolicii Anonimi
“Alcoolicii Anonimi” este o societate internaţională alcătuită din persoane care au avut probleme
cu consumul de alcool. Această societate este autonomă din punct de vedere economic, nu
aparţine de nici o denominaţiune religioasă, este apolitică şi nu face nici un fel de discriminare.
Nu există condiţii de vârstă sau şcolarizare. Pot deveni membrii ai societăţii toţi aceia care doresc
să intreprindă ceva pentru rezolvarea dependenţei lor de alcool. Programul societăţii Alcoolicilor
Anonimi este accesibil şi la noi în ţară în multe dintre oraşele mai mari.
Pentru a evidenţia eficienţa acestui program vom reda în continuare aprecierea făcută de dr.
William E. Mayer, directorul Administraţiei pentru Controlul Abuzului de Alcool şi Droguri din
SUA: “Programul Alcoolicii Anonimi ... este mai eficient decât tot ce am putut organiza cu toată
ştiinţa şi cu toţi banii noştri şi cu toate eforturile noastre.”
În cadrul programului, membrii îşi împărtăşesc experienţa cu cei care caută rezolvarea propriei
lor probleme şi oferă ajutor de la om la om celor care solicită acest lucru.

12 paşi pentru o viaţă nouă


Programul societăţii Alcoolicilor Anonimi este structurat în 12 paşi şi oferă alcoolicilor o cale de a
reface o viaţă satisfăcătoare fără alcool. Cei 12 paşi ai programului au fost formulaţi în felul
următor:
1. Admitem că am fost fără putere asupra alcoolului, că viaţa noastră a devenit incontrolabilă.
2. Am ajuns la convingerea că o putere mai mare decât noi înşine ar putea să ne redea
integritatea.
3. Am luat hotărârea de a preda voinţa şi viaţa noastră în grija lui Dumnezeu, potrivit înţelegerii
pe care o avem despre El.
4. Am făcut un inventar moral, o cercetare de sine amănunţită şi fără teamă.
5. Am recunoscut în mod concret greşelile noastre în faţa lui Dumnezeu, în faţa noastră înşine şi
în faţa unei alte fiinţe omeneşti.
6. Suntem pregătiţi pe deplin ca Dumnezeu să îndepărteze toate aceste defecte de caracter.
7. Şi cerem cu umilinţă lui Dumnezeu să îndepărteze toate slăbiciunile noastre.
8. Am făcut o listă cu toate persoanele cărora le-am greşit şi am ajuns să fim dispuşi să reparăm
ce le-am greşit.
9. Am reparat în mod direct daunele aduse unor astfel de oameni ori de câte ori a fost posibil, cu
excepţia acelor situaţii în care a face acest lucru le-ar fi dăunat lor sau altor persoane.
10. Am continuat să facem inventarul personal şi am recunoscut în mod prompt orice greşeală.
11. Am căutat prin rugăciune şi meditaţie să îmbunătăţim legătura noastră conştientă cu
Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem, rugându-ne doar pentru cunoaşterea voinţei sale pentru noi şi
pentru puterea de a o aduce la îndeplinire.
12. Având o experienţă spirituală ca urmare a acestor paşi, am încercat să ducem acest mesaj la
alţi alcoolici şi să practicăm aceste principii în toate problemele noastre.

15
Echilibru mental şi spiritual

Potrivit definiţiei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, sănătatea presupune mai mult decât absenţa
bolii. Sănătatea înseamnă nu numai un corp sănătos, ci şi un psihic echilibrat, relaţii interumane
de calitate şi, nu mai puţin important, o viaţă plină de sens. Sănătatea în sens holistic implică şi
starea de mulţumire, pace, linişte sufletească. Iată de ce o abordare completă a sănătăţii,
prezentarea unui stil de viaţă sănătos, nu poate evita problema echilibrului mental şi spiritual.

Stresul cotidian

Trăind într-o epocă a vitezei, ne luptăm clipă de clipă, ducând o viaţă stresantă. Nu există om pe
faţa pământului care să nu se confrunte zi de zi cu probleme: autobuzul care nu vine la timp,
preţurile care cresc fără oprire, pierderea locului de muncă, examenul sau teza care se apropie,
un accident sau un deces în familie. Toate acestea afectează profund starea de sănătate fizică,
dar mai ales echilibrul nostru psihic, relaţiile cu cei de lângă noi, pacea lăuntrică.
În acest pliant, vom explica pe scurt ce este stresul şi vom prezenta câteva sugestii pentru a vă
ajuta să-l ţineţi dub control.

Reacţia de stres şi rolul ei


Stresul este răspunsul organismului nostru la evenimentele ameninţătoare, la situaţiile cu care ne
confruntăm şi constă într-o reacţie complexă, fizică şi psihică.
Reacţii fizice:
• creşterea ritmului bătăilor inimii;
• creşterea tensiunii arteriale;
• creşterea ritmului respiraţiei;
• dilatarea pupilei;
• creşterea nivelului de glucoză din sânge;
• creşterea tonusului muscular (muşchii sunt mai încordaţi);
• scăderea activităţii tubului digestiv etc.;
Reacţii psihice:
• atenţia creşte la maximum;
• simţurile trec brusc într-o stare de alertă;
• se stârneşte o avalanşă de emoţii, mai mult sau mai puţin intense, ca de exemplu: teama,
groaza, mânia, îndârjirea, disperarea şi multe altele.
Stresul nu este un lucru rău în sine, ba chiar este ceva necesar. De exemplu, dacă sunteţi atacat
de un câine, tocmai reacţia de stres este aceea care vă ajută, fie să fugiţi, fie să-l înfruntaţi. De
fapt, un nivel moderat de stres stimulează performanţa.

Efectele stresului prelungit


Pe de altă parte însă, suprasolicitarea îndelungată - stresul intens şi prelungit - poate duce la
apariţia unor boli, numite psihosomatice. Ulcerul gastric şi duodenal, colitele ulceroase,
hipertensiunea arterială, bolile de inimă, cancerul şi majoritatea bolilor psihice, intră în această
categorie de boli cu o componentă psihosomatică importantă.

16
Recunoaşterea stării de stres
Primul pas în controlul stresului constă în recunoaşterea stării de stres. Iată câteva din cele mai
frecvente semne care trebuie să ne atragă atenţia asupra posibilităţii expunerii la stres excesiv:
• semne fizice: dureri de cap, oboseală generală, dureri de spate etc.
• semne psihologice: nelinişte, labilitate afectivă, nemulţumire, anxietate, stări de deprimare,
scăderea randamentului intelectual, tulburări de memorie, dificultate în luarea unor decizii, lipsă
de chef etc.
• semne comportamentale: vorbire agitată, iritabilitate, relaţii conflictuale cu cei din jur, certuri
frecvente, agresivitate crescută, pierderea controlului de sine, neglijarea muncii sau sustragerea
fără motiv de la îndeplinirea unor datorii obişnuite, roaderea unghiilor, tendinţa de reacţiona
exagerat la evenimente, tendinţa la izolare, creşterea tendinţei de a participa la jocuri de noroc
sau implicarea în situaţii cu risc foarte mare, recurgerea la droguri şi altele.
• semne spiritual-religioase: pierderea sau zdruncinarea convingerilor religioase, pierderea
sensului vieţii, tendinţa de a acuza pe Dumnezeu pentru diferitele probleme întimpinate etc.

Identificarea factorilor stresori


Un alt pas necesar în abordarea eficientă a stresului este recunoaşterea factorilor stresori.
Stresorii pot aparţine mai multor categorii:
• stresori fizici: boli, accidente, operaţii, vremea etc.
• stresori senzoriali: reclamele luminoase, zgomotul aspiratorului, muzica din piaţă sau de la
etajul superior etc.
• stresori informaţionali: radioul, tv.-ul, ziarele etc.
• stresori decizionali: deciziile de la locul de muncă sau firmă, deciziile care privesc familia,
copiii, concediul etc.
• stresori relaţionali: neînţelegeri, certuri, tensiuni între soţi, colegi, vecini, rudenii etc.

Reducere, evitare
Primul şi cel mai simplu pas activ pe care-l puteţi întreprinde pentru o viaţă mai echilibrată este
să reduceţi sau chiar să evitaţi stresorii care se pot reduce, respectiv evita. Multe evenimente
scapă de sub controlul nostru, dar, dacă suntem atenţi, putem identifica numeroase surse de
stres care depind de noi şi putem astfel să reducem nivelul general de expunere la stres.

Reevaluarea şi răspunsul raţional


În viaţa de zi cu zi, stresul se datorează de foarte multe ori faptului că noi înşine percepem ca
fiind ameninţătoare nişte evenimente care în realitate nu sunt, sau chiar dacă sunt, le considerăm
mai ameninţătoare decât sunt în realitate. De aceea, un pas hotărâtor în controlul stresului constă
în reevaluarea situaţiilor şi iniţierea conştientă a unui răspuns adecvat, raţional, la problemele
vieţii.

Planificarea
Planificarea corectă presupune aprecierea în prealabil a mijloacelor materiale, informaţionale şi
umane necesare pentru aducerea la îndeplinire a unei anumite sarcini, precum şi ordonarea în

17
timp a activităţilor noastre pe termen scurt, mediu şi lung. Acordaţi prioritate activităţilor
importante şi nu lăsaţi ca urgenţele să domine programul dvs.

Atitudine altruistă, acţiune voluntară


Nu fiţi excesiv de preocupat de propriile probleme. Deschiderea spre nevoile altora, dirijarea
voluntară a preocupărilor noastre spre soarta semenilor noştri mai apropiaţi sau îndepărtaţi, este
unul din cele mai eficiente mijloace de echilibrare a vieţii în condiţii de stres.

Atitudinea pozitivă, încrezătoare


Această dispoziţie are un temei adânc în convingerea că Dumnezeu există, că El ne iubeşte şi că
ne poartă de grijă fiecăruia în parte. Tot mai mulţi oameni de ştiinţă constată că credinţa în
Dumnezeu este un sprijin real, cu un impact semnificativ asupra persoanelor care se confruntă cu
diverse boli grave, inclusiv cancerul. Studiile de psiho-neuro-imunologie au arătat că, dintre
bolnavii cu cancer în fază teminală, cei care au cultivat o atitudine pozitivă, optimistă, au
supravieţuit mai mult decât cei care s-au lăsat copleşiţi de simţăminte negative. Simţămintele de
disperare, de neajutorare, de abandonare au fost considerate factori de risc pentru boli imune şi
cancer.
Ellen Gould White, o scriitoare americană ale cărei cărţi au fost traduse în mai multe zeci de limbi,
a spus: "Niciodată Dumnezeu nu ne cere să credem fără să ne dea dovezi pe care să ne întemeiem
credinţa. Existenţa sa, caracterul său, credincioşia Cuvântului său sunt întemeiate toate pe
mărturii care apelează la raţiunea noastră şi aceste mărturii sunt nenumărate. Cu toate acestea, El
niciodată n-a îndepărtat posibilitatea îndoielii. Credinţa noastră trebuie să se întemeieze pe
dovezi, nu pe demonstraţii."
Claude Bernard, căruia medicina de astăzi îi datorează atât de mult, el fiind unul din cei mai
străluciţi părinţi întemeietori ai medicinei şi fiziologiei experimentale, a mărturisit: "De altfel, totul
tinde să mă facă să cred într-o inteligenţă superioară, dar nu pot să am dovada ei materială;
aceasta rămâne sub formă de credinţă, de sentiment şi totuşi de certitudine, şi aceasta mă face
fericit."

18