Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
La Tehnologică
La Tehnologică
Pentru ceramistul Lilian Scutelnic, căsuţele din lut sînt asemenea unor talismane şi
le modelează din copilărie. Mai întîi şi-a construit zeci şi sute de căsuţe din lut, apoi
şi-a edificat-o şi pe cea din vis - micuţă, comodă şi caldă. Satisfacţia sau poate
norocul lui Lilian e că a reuşit să-l atragă în atelierul său şi pe fratele mai mare
Ruslan, chimist de profesie, cu studii de doctorat la Academia de Ştiinţe a Moldovei
(AŞM).
Frații Scutelnic provin dintr-o familie de gospodari din părțile Floreștiului. Străbuneii
lor au stat la baza fondării satului Mărășești, raionul Florești. Pictura, tapiseria și
prelucrarea artistică a metalului sunt disciplinele pe care le-a învățat Lilian și acum
îi completează abilitățile în arta ceramicii artistice.
„Dragostea față de căsuțe a apărut cînd am fost prima dată la un târg în România,
la Muzeul Satului din Sibiu, și acolo am văzut niște căsuțe extraordinar de frumoase.
Nu aveam răbdare mai repede să ajung acasă, să iau o bucată de lut și să încep
să le fac pe toate, fiecare element să-l introduc în felul meu. Tare mulți pe noi ne
întreabă în cine v-ați dat așa talentați?. Găsesc numai un răspuns, că mama
noastră avea deprinderi de a crea ceva. A fost croitoreasă și ne cosea haine și tot
timpul făcea ceva nou", spune el.
Brandul fraților Scutelnic poate fi considerată căsuța, așa cum n-o face nimeni. Dar,
printre multiplele suvenire se conturează clar tematica vinului, or figurinele vesele
mereu au un butoi alături, un teasc, un ulcior sau măcar o cană cu vin.
Cei doi frați fac lucrări în serie, dar și lucrări unice. Au început lucrul cu vreo nouă
ani în urmă afirmă Lilian, cu un clopoțel, care este cel mai mult solicitat până în ziua
de astăzi.
Copiii celor doi frați meșteri populari modelează, dar mai aproape de lumina lutului
este Nicușor Scutelnic, fiul lui Lilian.
Fiind extrem de diferiti, fratii Scutelnic reusesc sa se completeze perfect. „El e mai mult pe
partea de creatie, ii place sa lucreze in liniste in atelier, iar eu fac partea tehnica si cea
legata de marketing si publicitate.”