Revista CATEDRA AS, Noiembrie 2019

CATEDRA AS Anul IX, Nr.
2 (18), Noiembrie 2019
CUPRINS
Nr. Articolul Pagina
crt.
1 CUVINTE… 5
Redactorii
2 ACTIVITĂȚILE TRANSDISCIPLINARE. DEMERSURI DIDACTICE CE 6
FAVORIZEAZĂ ÎNVĂȚAREA ACTIVĂ
Prof. Lașiță Doina
Colegiul Naţional Pedagogic ” Regina Maria” Deva, HD
3 IMPLICAREA FAMILIEI ÎN ACTIVITĂȚILE ȘCOLARE ȘI EXTRAȘCOLARE ALE 10
ELEVULUI
Colegiul Naţional Pedagogic ” Regina Maria” Deva, HD
4 ACTIVITĂȚI DE ÎNLĂTURARE A EȘECULUI ȘCOLAR 14
Prof. înv. primar Popa Carmen Cristina
Colegiul Naţional” Mihai Eminescu” Petroşani, HD
5 FAMILIA- FACTOR IMPORTANT ÎN EDUCAȚIE 18
Prof. înv.primar Popa Carmen Cristina
6 EDUCAȚIA INTERCULTURALĂ 21
Prof. Chira Valentina
Grădinița Gădălin, CJ
7 ADAPTAREA LA GRĂDINIȚĂ 24
Prof. Ciomag Daniela
G.P.N. Jucu de Sus, CJ
8 TRADIȚII DE CRĂCIUN 27
Prof. Dobre Marinela
Școala Gimnazială I.D. Sîrbu Petrila, HD
9 TRADIȚII ȘI OBICEIURI DIN ARDEAL 28
Prof. înv.primar Herbei Corina- Elena
Școala Gimnazială I.D. Sîrbu Petrila, HD
10 MATEMATICA ÎN DEZVOLTAREA GÂNDIRII LOGICE 31
Prof. înv. primar Ardelean Cristina- Daniela
Ṣcoala Gimnazială ”I.G. Duca” Petroṣani, HD
11 COMUNICAREA ȘI ELEMENTELE EI 33
Prof. înv. primar Ardelean Cristina- Daniela
Ṣcoala Gimnazială ”I.G. Duca” Petroṣani, HD
12 COLABORAREA FAMILIE- ȘCOALĂ- SOCIETATE- PREMISĂ A STABILIRII UNOR 35
RELAȚII ARMONIOASE LA NIVELUL CLASEI DE ELEVI
Prof. înv.primar David Mariana Rodica
13 CUM SE ELABOREAZĂ, SE APLICĂ ȘI SE VALORIFICĂ UN TEST PREDICTIV 39
Prof. înv.primar David Mariana Rodica
14 DREPTURILE COPIILOR 43
Prof. înv.primar Silveșan Nicoleta
15 STRESUL ÎN ÎNVĂȚĂMÂNT 45
Prof. înv.primar Silveșan Nicoleta
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 3
CATEDRA AS Anul IX, Nr.2 (18), Noiembrie 2019
16 JOCUL DIDACTIC 47
Prof. înv.primar Bulz Lăcrămioara
17 OBICEIURI ȘI TRADIȚII LOCALE 50
Prof. înv.primar Avram Mariana
18 LEADERSHIP ȘI MANAGEMENT EDUCAȚIONAL 52
Prof. înv.primar Oancea Magdalena
19 PROIECT DIDACTIC 55
Prof. Ludinașiu Ramona
20 PROFESORII ȘI PĂRINȚII- PARTENERI AI EDUCAȚIEI 58
Prof. înv.primar Mocanu Elena
21 SIMȚUL ESTETIC AL MICULUI ȘCOLAR 63
Prof. înv.primar Jurj Cristina
22 ROLUL MASS- MEDIA ÎN EVOLUȚIA SITUAȚIILOR DE CRIZĂ 66
Prof. Humel Elena
23 PROIECT DIDACTIC 74
Prof. Solomon Oana- Melinda
24 PROIECT EDUCAȚIONAL- THANKSGIVING DAY IN BLACK AND WHITE 81
Prof. Raica Luciana
25 CUVINTE DE FINAL… 87
Redactorii
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 4
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 5
ACTIVITĂŢILE TRANSDISCIPLINARE
DEMERSURI DIDACTICE CE FAVORIZEAZĂ ÎNVĂŢAREA ACTIVĂ

Colegiul Național Pedagogic ”Regina Maria” Deva, HD
Realizarea cu succes a oricărui demers didactic depinde într-o bună măsură de

anticiparea cât mai amănunţită a acestuia de către cadrul didactic. Profesorul trebuie să găsească
strategiile adecvate de implementare a tehnicilor de muncă intelectuală nu numai în cadrul
stilului individual, ci şi în experienţele de învăţare ale elevilor în clasă.
Raportând cele patru tipuri de învăţare la procesul de instruire privit din
perspectiva activă şi interactivă, se constată o importanţă deosebită acordată lui  a şti  ,
respectiv dobândirea instrumentelor cunoaşterii şi  a trăi împreună cu alţii , respectiv
capacitatea de interacţiune, cooperarea cu cei din jur.
Astrfel, organizarea experienţelor de învăţare trebuie să vizeze dobândirea
instrumentelor cunoaşterii, iar sursele de informare să constituie mijlocul de obţinere a
informaţiilor, cele două având la bază plăcerea de a înţelege, a şti şi a descoperi, precum şi
însuşirea modului în care trebuie să înveţi.
ARGUMENTAREA ACTIVITĂŢILOR TRANSDISCIPLINARE
- Traversează barierele disciplinelor, aducând aspecte ale curriculumului în

asociaţii semnificative, concentrate pe arii tematice mai largi;
- În activităţile transdisciplinare învăţarea devine un proiect personal al elevului,
îndrumat, orientat, animat de către învăţător, care este managerul unor situaţii de învăţare;
- Predarea şi învăţarea sunt văzute dintr-o perspectivă balistică, reflectând
lumea reală;
- Participarea elevilor se realizează pe tot parcursul activităţilor desfăşurate,
fundamentate pe principăiul învăţării prin acţiune practică, cu finalitate reală;
- Activităţile transdisciplinare sunt în opoziţie cu instruirea verbalistă şi livrescă;
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 6
- Accentul cade pe activitatea de grup şi nu pe cea cu întreaga clasă;

- Abordarea realităţii se face printr-un demers global, graniţele dintre discipline
topindu-se într-un scenariu unitar, în cadrul cărora tema se lasă investigată cu mijloacele
diferitelor domenii de cunoaştere;
- Unităţile de învăţare ale disciplinelor “se topesc” în cadrul conturat de temele
activităţilor transdisciplinare;
- Crearea unui mediu cu o largă varietate de stimuli şi condiţii face învăţarea
interesantă, stimulativă, semnificativă şi o consolidează.
VALOAREA PEDAGOGICĂ A TEMELOR TRANSDISCIPLINARE
- Oferă elevilor posibilitatea de a se exprima pe ei înşişi;

- Există probabilitatea ca fiecare elev să înveţe în ritmul propriu şi să fie evaluat
în raport cu performanţa sa anterioară;
- Oferă elevilor posibilitatea de a se manifesta plenar în domeniile în care
capacităţile sale sunt cele mai evidente;
- Cultivă cooperarea şi nu competiţia;
- Situează elevul în miezul acţiunii, rezervându-i un rol activ şi principal, să
imagineze, să construiască pe plan mental, să investigheze, să exploreze şi să creeze, să
transpună în practică;
- Valorizează experienţa cotidiană a fiecărui elev, considerând-o o ancoră în
achiziţionarea noilor abilităţi şi capacităţi;
- Asigură o învăţare activă care se extinde până la limita pe care însuşi copilul o
stabileşte;
- Oferă elevilor şansa planificării propriilor lor activităţi, asigurându-le ordinea în
gândire de mai târziu;
- Activităţile transdisciplinare au valoare diagnostică – prilej de testare şi
verificare a capacităţilor intelectuale şi a aptitudinilor creatoare ale copiilor;
- Lasă mai multă liberatate de exprimare şi acţiune atât pentru elev, cât şi pentru
învăţător.
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 7
TAXANOMIA METODELOR DIDACTICE SPECIFICE INSTRUIRII

INTERACTIVE
Metodele de dezvoltare a spiritului activ
1.Reflecţia personală;
2.Metodele de activitate independentă;
3.Conversaţia;
4.Învăţarea prin cooperare;
5.Învăţarea prin problematizare;
6.Învăţarea prin descoperire;
7.Învăţarea cu ajutorul modelelor;
8.Învăţarea bazată pe experiment;
9.Învăţarea prin intermediul lucrărilor experimentale şi a lucrărilor practice;
10. Învăţarea bazată pe studii de caz;
11. Învăţarea bazată pe jocuri didactice;
12. Învăţarea bazată pe joc de rol;
13. Învăţarea cu ajutorul calculatorului şi multimedia.
Metode de dezvoltare a spiritului critic
1.Metoda “Cubului”;
2.Tehnica “Cvintetului”;
3.Tehnica “Ştiu/ Vreau să ştiu/ Am învăţat”;
4.Metodsa predării reciproce;
5.Metoda Mozaicului “ Jugsaw”;
6.Tehnica “Ciorchinelui”;
7.Tehnica “Turul Galeriei”;
8.Metoda “Sineling”;
9.Metoda “Jurnalului cu dublă intrare”
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 8
Metode de dezvoltare a spiritului creativ
1. Brainstorming/ Asaltul de idei;

2. Brainstorming cu schimb de roluri;
3. Metoda FRISCO;
4. Metoda Brainwriting;
5. Sinectica/ Metoda Gordon;
6. Metoda Philips 6 – 6.
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 9
IMPLICAREA FAMILIEI ÎN ACTIVITĂŢILE ŞCOLARE ŞI EXTRAŞCOLARE

ALE ELEVULUI
Prof. Laşiţă Doina,

Colegiul Național Pedagogic ”Regina Maria” Deva, HD
Contextul primordial în care se desfăşoară educaţia este constituit din comunitatea de

oameni care trăiesc şi învaţă împreună. Munca acestora se bazează pe următoarele principii
fundamentale.
-fiinţele umane nu pot trăi izolate ;de aici rezultă nevoia de a trăi într-o comunitate ;
-comunitatea apare doar în acele locuri unde mai mulţi oameni trăiesc împreună în acelaşi
teritoriu ;
-comunităţile bine închegate sunt cel mai bun loc pentru a găzdui şcoli de excelenţă ;
-şcolile de excelenţă conduc la formarea unor comunităţi bine închegate şi sănătoase ;
-fiecare persoană are drepturi egale la educaţie , care să îi dezvolte în totalitate intelectul şi
are responsabilitatea să îşi exerseze acel drept ;
-asigurarea accesului egal la educaţie pentru fiecare membru al comunităţiieste
responsabilitatea întregii comunităţi ;
-educaţia , la fel ca şi oamenii, trebuie bine ancorată într-un loc ;
-oamenii care sunt educaţi vor deveni membrii valoroşi ai oricărei comunităţi , oriunde ar
alege să trăiască.
Lipsa de educaţie , educaţia formală de bază –scris , citit etc., educaţia părinţilor, educaţia
pentru sănătate, etc. Si mult prea redusa conştientizare a valorii educaţiei permanente, a
dezvoltării abilităţilor de gândire critică, de gândire strategică vor duce , inevitabil , la
reproducerea sărăciei. Este nevoie ca părinţii să dezvolte o relaţie constructivă cu şcoala , însă în
prezent aceştia manifestă mai degrabă teamă şi un respect de multe ori prea puţin justificat faţă
de cadrele didactice.
Programele şi proiectele de dezvoltare comunitară vor genera rezultate în rezultate în
următoarele domenii :
-acces la servidiile care au ca rezultat o viaţă sănătoasă şi activă ;
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 10
-participare la educaţie pentru a acumula abilităţi şi cunoştinţe ;

-prevenirea delicvenţei, ceea ce duce la crearea unui climat sigur în care oamenii au
încredere în viaţă,
-participare la activităţi economice pentru a dezvolta abilităţi , icei şi pentru a crea o
comunitate care înregistrează creştere economică ;
-strategii care protejează resursele naturale şi sprijină comunitatea în crearea unui climat
sănătos şi prietenos ;
-promovarea drepturilor legale şi civile şi activităţi care pun în valoare diversitatea
culturală şi creează o comunitate bazată pe respect , toleranţă şi cinste ;
-procese de guvernare care încurajează o comunitate deschisă şi democratică.
Şcolii îi revine sarcina de a educa, de a forma şi informa populaţia pe care o deserveşte .
Pentru a se asigura de înţelegera corectă a aşteptărilor comunităţii din partea şcolii, şcoala este
nevoită să poarte un dialog permanent cu reprezentanţii comunităţii.
Părinţii reprezintă acel segment al membrilor unei comunităţi care este cel mai interesat de
ce se întâmplă în şcoală. Părintele iniţază relaţia familiei cu şcoala aducându-şi copilul la şcoală
.Şcolii îi revine rolul de a gestiona această relaţie astfel încât ea să devină un parteneriat real cu
scopul de a sprijini cât mai eficient dezvoltarea armonioasă a copilului şi implicit a familiei.
Relaţiile părinţiilor cu şcoala nu trebuie să înceteze neapărat odată cu încheierea studiilor
copilului. Ele pot continua în cadrul unor activităţi de sprijinire a şcolii sau activităţi culturale
care se desfăşoară la şcoală , dar care implică membrii comunităţii.De asemenea , şcoala este un
potenţial centru comunitar de învăţare , unde resursele umane (profesori, învăţători )pot organiza
activităţi de formare continuă pentru întreaga comunitate sau pentru membrii selecţi ai acesteia.
Comunicarea şcolii cu familia
-imperativul comunicării-nu doar în situaţii de criză ;
-avantajele comunicării pro-active :
¤ întărirea parteneriatului părinte-şcoală
¤ satisfacerea nevoii de informare a părinţilor şi a instituţiilor adminisraţiei locale
¤ promovarea unor evenimente şi activităţi şcolare
¤ prezentarea curriculum-ului şcolar şi a avantajelor şcolii
¤ grija faţă de imaginea şcolii
¤ promovarea sprijinului permanent pentru educaţie
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 11
¤ planificarea comunicării
¤ formularea şi transmiterea mesajului către familie
¤ modalităţi de transmitere a mesajelor către comunitate.
Implicarea şi contribuţia familiilor

Participarea familiilor şi a comunităţilor locale este indispensabilă pentru asigurarea unei
educaţii de calitate pentru toată lumea . Educaţia nu este o chestiune destinată exclusiv experţilor
în domeniu.Familiile au dreptul să se implice şi pot să-şi aducă o gamă largă de contribuţii :
implicarea familiilor se dezvoltă sub forma unui proces desfăşurat pas cu pas şi bazat pe
încredere ; şcolile pot reprezenta o resursă pentru comunitate, oferindu-şi serviciile sau fiind
fundamentul altor arganisme.
CLĂDIREA PARTENERIATELOR: şcoală şi familie

Familiile au de adus o contribuţie majoră la educaţia copiilor lor. Parteneriatele nu se pot
clădi decât dacă , atât experţii cât şi familile, respectă această contribuţie şi înţeleg rolul pe care
îl pot juca în punerea ei în practică. Un punct de plecare îl repreuintă recunoaşterea formelor
variate pe care le pote lua această contribuţie :
-dreptul la o familie –aceasta înseamnă că sistemele educaţionale trebuie să evite situaţiile
în care copiii trebuie să fie separaţi de familiile lor pentru a putea beneficia de educaţie.
-integrarea în familie-şcolile şi celelalte componente ale sistemului educaţional pot
încuraja contactul dintre familie şi alte familii sau dintre familie şi şcoală , pentru a uşura situaţia
, pentru a reclădi speranţa şi pentru a înlesni experienţa vieţii de famillie pentru acel copil .
-susţinerea învăţării şi a dezvoltării copilului în mediul familial-procesul de învăţare are
mai multe şanse de succes pentru copil atunci când aşteptările şi ocaziile de învăţare acasăşi la
şcoală sunt armonizate .Atunci când părinţii şi profesorii conlucrează , dezvoltarea copilului
poate fi susţinută , iar nevoile sale pot fi satisfăcute mai bine.
-cooperarea cu şcoala prin împărtăşirea cunoştinţelor legate de copil –în ceea ce priveşteee
modul cum se dezvoltă copiii lor , familiile deţn cunoştinţe valoroase în înţelegerea nevoilor
educaţonale ale acestora..Aceste cunoştinţe cuprind informaţii referitoare la evoluţia copilului
acasă şi în comunitate , la dezvoltarea copilului şi la părerile şi dorinţele sale.
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 12
-contribuţia de drept-sistemul educaţional poate recunoaşte dreptul că familiile au dreptul

să se implice în deciziile care se iau cu privire le copiii lor , fie că macest lucru este , fie că nu
este apărat de lege .
-responsabilităţile părinţlor.
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 13
ACTIVITĂȚI DE ÎNLĂTURARE A EȘECULUI ȘCOLAR

Colegiul Național ”M. Eminescu” Petroșani, HD
Variaţiile mari de ritm intelectual şi stil de lucru, de rezistenţă la efortul de durată, de

abilităţi comunicaţionale şi nevoi cognitive, existente în general între elevi (impun acţiuni de
organizare diferenţiată a procesului de predare-învăţare, pe grupuri de elevi), în care să primeze
însă sarcinile individuale de învăţare.
În cele ce urmează vor fi prezentate numai acele măsuri a căror adoptare depinde, în aceste
limite, de opţiunea educatorilor. Alegerea unor metode şi mijloace care să promoveze
participarea activă a elevilor la procesul de învăţământ este considerată un preţios instrument în
lupta împotriva eşecului atribuindu-i-se avantaje ca dezvoltarea interesului şi motivaţiei elevilor,
trecerea lor de la joc la activitate de învăţare, eliberarea de sentiment de frică faţă de examinare,
creşterea puterii de observaţie şi de concentrare a atenţiei, dobândirea unor obişnuinţe de muncă
intelectuală independentă.După modul de organizare a activităţilor în clasă, se distinge îndeobşte
între activităţile frontale, activităţile pe grupe şi activităţile individualizate.
Este ştiut că eşecul şcolar este foarte strâns legat de nivelul motivaţiei activităţii. Se
constată, în acest sens că unii elevi prezintă o fluctuaţie îngrijorătoare a acestui nivel, fapt care-i
ridică problema asigurării de către elevii în cauză a unui prag optimal al motivaţiei în activitate.
Acest prag este numit optimal, deoarece el evită cele două extreme ale motivaţiei la care recurg
unele persoane: pe de o parte, supramotivarea, caracteristică persoanelor orgolioase la care
expectanţele cu privire la rezultatele pe care le vor obţine sunt întotdeauna exagerate, fapt care le
determină să-şi propună obiective care întrec, de regulă, propriile posibilităţi de a le realiza, iar
pe de altă parte, submotivarea, proprie persoanelor neîncrezătoare în ele însele, care de teama
înregistrării unui eşec, îşi fixează obiectivele care se află cu mult sub nivelul posibilităţilor şi a
capacităţilor lor psihice reale. Şi o extremă, şi cealaltă sunt la fel de periculoase pentru elevi:
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 14
dorinţele sau expectanţele exagerate sunt urmate, de regulă, de eşec şi implicit de puternice
decepţii sau suferinţe care vor influenţa în mod negativ performanţele viitoare. Dar nici
menţinerea persoanei numai la un nivel de aspiraţii uşor accesibil nu este recomandabilă,
deoarece acest fapt echivalează, în general, cu stagnarea activităţii şi a performanţelor. Faptele
şcolare curente relevă influenţa pozitivă pe care o are asupra performanţelor un nivel de aspiraţii
sau de expectanţe uşor superior faţă de posibilităţile psihice de moment: un astfel de nivel va
avea darul de a determina, o dată cu treptata ridicare a ştachetei, şi o dezvoltare progresivă a
capacităţilor proprii. Nivelul optim de aspiraţii sau de expectanţe exclude , aşadar, atât decalajele
în minus faţă de posibilităţi, cât şi fixarea nivelului de aspiratii, la un prag exagerat de înalt, în
raport cu dificultăţile sarcinii de moment sau cu posibilităţile proprii de realizare a celor
propuse. Acest nivel optim al motivaţiei poate fi asigurat prin realizarea de către elevi a unor
aprecieri realiste atât cu privire la dificultatea performanţelor atinse şi cu privire la posibilităţile
proprii de a le îndeplini.
De asemenea, una dintre dificultăţile frecvente întâlnite în activitatea de învăţare a elevilor
este aceea de înţelegere greoaie a materialului de studiu. Cu cât mai greoaie este înţelegerea cu
cât elevul respectiv nu dispune de un sistem informaţional bogat şi bine structurat în care să
integreze noile informaţii.
O altă dificultate des întâlnită în învăţare strâns corelată cu procesul de înţelegere, este aceea
de memorare. În învăţare, se recurge de multe ori la o memorare mecanică. Totuşi, cum se ştie,
memorarea logică este mai productivă şi mai eficientă. Atenţia este o condiţie psihologică
necesară pentru perceperea materialului. Dificultăţile de concentrare se întâlnesc în mod
fregvent. Comoditatea de a depune efort voluntar în activitatea de studiu este, de asemenea,
destul de răspândită în rândurile elevilor. Elevul trebuie să fie conştient de existenţa greutăţilor,
dar şi de posibilitatea ca acestea să fie învinse.
În sfârşit, crearea unui climat favorabil de muncă concretizat în ordine, curăţenie, relaţii
interpersonale de cooperare contribuie substanţial la înlăturarea dificultăţilor în activitatea de
învăţare. Pentru profilaxia eşecului la învăţătură, profesorul trebuie să cunoască manifestările
caracteristice ale acestui fenomen, precum şi mijloacele adecvate da înlăturare. Mijloacele
adecvate de prevenire a eşecului la învăţătură presupune realizarea următoarelor obiective:
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 15
- delimitarea manifestărilor caracteristice ale eşecului la învăţătură, atât în faza de început, cât şi
pe parcursul dezvoltării lor;
- selectarea mijloacelor de depistare a manifestărilor caracteristice;
- stabilirea schemei de analiză a manifestării eşecului în activitatea la lecţii, pentru alegerea
măsurilor concrete de înlăturare;
- elaborarea propriu-zisă a măsurilor respective.
Cercetările organizate în acest sens, demonstrează că importanţa cea mai mare în

delimitarea manifestărilor caracteristice ale eşecului la învăţătură, în curs de apariţie sau
consolidare, o are definirea noţiunii de “rămânere în urmă”, în raporturile sale reciproce cu
noţiunea mai cuprinzătoare de “eşec la învăţătură”. Această definire a rămânerii în urmă este
înregistrată de faptul că în literatura pedagogică nu există o definiţie generală a noţiunii de eşec
la învăţătură. Şi totuşi, prin eşec la învăţătură înţelegem neîndeplinirea de către elevi a cerinţelor
didactice fixate pentru o anumită etapă a procesului instructiv.Rămânerea în urmă este tocmai
acea neîndeplinire a cerinţelor didactice ce se observă la sfârşitul unei etape a procesului
instructiv. De exemplu, în cazul analizei unui ciclu tematic, neîndeplinirea cerinţelor la sfârşitul
acestui ciclu se consideră eşec la învăţătură, pe când neîndeplinirea cerinţelor la o lecţie sau alta
reprezintă o rămânere în urmă. Într-o asemenea abordare, eşecul la învăţătură şi rămânerea în
urmă sunt raportate la nivelul minim al cerinţelor obligatorii, ce se pun în faţa elevilor.
Rămânerea în urmă presupune, atât un proces de acumulare a unor lacune în îndeplinirea
cerinţelor, cât şi fiecare caz concret de neîndeplinire; acest caracter dublu reflectă esenţa
obiectivă a lucrurilor; continuitatea procesului este rezultanta momentelor sale componente, iar
acumularea, concentrarea acestor momente duce la eşec, procesul încheindu-se astfel printr-un
rezultat logic . Esenţa activităţii de profilaxie a eşecului constă în împiedicarea stratificării şi
consolidării lacunelor, adică în împiedicarea încheierii procesului.Scopul profesorului, sub aspect
abordat, este acela de a depista la timp indicii care semnalează diferite dificultăţi întâmpinate de
elevi. Selectarea de către profesor a căilor de înlăturare a eşecului şcolar depinde, de asemenea ,
şi de condiţiile care au determinat apariţia elementului respectiv. În literatura de specialitate însă
nu sunt, suficiente delimitate obiectivele teoretice şi practice ale studierii cauzelor eşecului la
învăţătură, premise generale şi împrejurări concrete care determină apariţia eşecului la anumiţi
elevi.
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 16
Rolul principal în prevenirea eşecului la învăţătură aparţine stimulării interesului elevilor

pentru conţinutul şi procedeele activităţii lor cognitive, precum şi educării lor în spiritul
înţelegerii importanţei cunoştinţelor de cultură generală. Bineînţeles, sarcina educării acestei
atitudini este realizată nu numai de şcoală, ci şi de familie.
,,Strategiile şi condiţiile favorabile prevenirii şi eliminării insuccesului şcolar se stabilesc, în

mare măsură în funcţie de cauzele nereuşitei şcolare, ele reiterând caracteristicile strategiilor şi
condiţiilor obţinerii succesului şcolar.ʼʼ Ele se stabilesc în strânsă legătură cu cele trei naturi ale
cauzelor: familială, psihosociofiziologică şi pedagogică.
Bibliografie:
Bontaş I., Pedagogie, Ed.All, 1999
Radulian, V.,Lichidarea și combaterea repetenției, Ed. Didactică și Pedagogică
Sălăvastru, D., Psihologia educației, Ed. Polirom, 2004
Stan,L.,Fundamente ale succesului educaţional, Ed. Fundaţiei AXIS, 2004
Stănciulescu E., Sociologia educaţiei familiale, Editura Polirom, 1997
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 17
FAMILIA- FACTOR IMPORTANT ÎN EDUCAȚIE

Familia ca instituţie socială, are o istorie care se confundă cu dezvoltarea civilizaţiei

umane, fiind unicul grup social în care legăturile de dragoste şi consaguinitate capătă o
importanţă primordială, prin interacţiunile multiple şi determinante între toţi membrii ei. În acest
creuzet de relaţii, valori şi sentimente, copilul primeşte forţa şi imboldul principal al dezvoltării
sale.
Ştiinţa sociologică prezintă familia ca un grup de persoane legate direct prin relaţii de
rudenie, ai cărei adulţi îşi asumă responsabilitatea pentru creşterea copiilor. Relaţiile de rudenie
sunt legături de sânge care se înfiinţează fie prin căsătorie, fie prin descendenţă.
Familia este cel dintâi cadru social de care are nevoie fiecare om ca să trăiască. Ea este
mediul prielnic pentru naşterea, dezvoltarea şi desăvârşirea fiinţei umane. În organizarea sa
proprie, ea oferă garanţii de moralitate, este prima şcoală care pregăteşte pe copil pentru viaţa
socială, deprinzându-l să-şi împlinească datoria, să-şi disciplineze voinţa, dându-i simţul ierarhiei
şi ordinii. Familia este un oficiu înalt al respectului, al demnităţii, al libertăţii interioare. Mediul
familial oferă siguranţă, linişte, afecţiune, seninătate, care constituie o atmosferă prielnică pentru
o dezvoltare normală şi echilibrată.
Familia are şi o însemnată funcţie educativă. Ea este prima instituţie de educaţie morală
şi pentru prima copilărie este mediul educativ prin excelenţă. Familia este „cea mai necesară
şcoală de omenie”.
În cadrul familial se deprind disciplina şi spiritul de iniţiativă şi se cultivă sentimentul
demnităţii, dreptăţii, iubirii, respectului şi ajutorului, sentimentul sacrificiului, care sunt elemente
de bază ale vieţii sociale. Primul factor care formează persoana într-o perspectivă
multidirecţională este familia. Aceasta are menirea de a-l introduce pe copil în valorile grupului
de referinţă, dar şi de formare a primelor conduite, sau de interiorizare a unor stări de spirit
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 18
elementare. Familia trebuie mai mult să formeze decât să informeze. Copilul absoarbe din
mediul apropiat familial primele impresii, formându-şi conduite prin mimetism şi contagiune
directă. Copiii vor face, sau vor crede precum părinţii imitând comportamentele acestora.
În funcţie de felul cum cei din jur, mai ales părinţii, ştiu să vină în întâmpinarea nevoilor
lui şi să înţeleagă, în satisfacerea acestor nevoi, caracteristicile care ţin de vârsta copilului,
depinde dezvoltarea optimă a copilului pentru a deveni o fiinţă normală, capabilă de a fi fericită,
sau dimpotrivă acesta evoluează la polul opus. Pentru orice persoană (copil, adolescent, tânăr,
adult), familia este mediul natural cel mai favorabil pentru formarea, dezvoltarea şi afirmarea lui,
asigurînd condiţii de securitate şi protecţie, atât fizică cât şi psihică, în orice perioadă a vieţii.
Aici se conturează concepţia despre viaţă şi conceptul de sine.
Cei ,,şapte ani de acasă’’, ca şi lipsa lor, marchează destinul fiecărui om. Dacă în familie,
nu doar s-a vorbit despre cele sacre, despre adevăr, bine, frumos, dragoste, respect, toleranţă, ci
copilul a şi simţit cum e să fii iubit, a fost obişnuit să manifeste dragoste faţă de cei dragi, să-i
respecte pe cei mai în vârstă, să spună adevărul, ştiind că va fi tratat cu îngăduinţă, să aprecieze
binele şi frumosul, să se îngrijească de cele sacre, acest copil va creşte iubitor, politicos, tolerant,
responsabil.
Un copil care nu a primit o educaţie corectă din toate punctele de vedere va avea de
suferit la maturitate, sau poate toată viaţa în cazul în care nu are un caracter puternic nativ, prin
care să se autoeduce. Lacunele relaţionale, complexele, fluctuaţiile sentimentale şi toate
problemele interioare ale omului sunt în mare parte o consecinţă a unei educaţii familiale
defectuoase. Greu va înţelege extrovertirea unei persoane în familia sa sau între prieteni, ori
altruismul cu care se manifestă în societate şi altele asemenea, cineva crescut de nişte părinţi care
nu au avut timp să vorbească cu el, să-i asculte problemele, să-l încurajeze la nevoie, să-i ofere
afecţiune. Se va adapta greu. Responsabilitatea unui părinte în ceea ce priveşte educaţia copilului
său este una uriaşă.
Educația copilului este o provocare pentru orice părinte! Prin înțelegerea exactă a
elementelor care contribuie la dezvoltarea unui copil, părintele poate să controleze modul în care
acesta își formează personalitatea.
Părinții trebuie să răspundă nevoilor copiilor, în special cele emoționale, care se
concretizează în dorința de a fi ascultați, îngrijiți și apreciați. În funcție de vârsta și nivelul de
dezvoltare al acestuia, atitudinea părinților trebuie să fie corespunzătoare.
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 19
Este important să învățăm copiii valoarea relațiilor interumane, importanța interacționarii

cu ceilalți, respectarea anumitor norme sociale, aprecierea mediului înconjurător și nu în ultimul
rând să îi încurajăm să își exprime părerile într-o manieră liberă și lipsită de presiune.
Obligația părinților privind educația copiilor lor este de a procura hrană sănătoasă, de a
crea resursele necesare învățării și de a le oferi un cămin călduros, în care micuții să se simtă
confortabil emoțional. Prin „cămin călduros” înțeleg acea locuință în care copilul se simte în
siguranță, are dreptul să-și exprime opinia și să se miște liber, fără a avea foarte multe reguli de
respectat. Un părinte, căruia îi pasă de educația copilului lui, știe să-i observe comportamentul și
să-l asculte, fără să-l critice.
Multe familii consideră școala singura responsabilă de educația și viitorul copiilor. Dacă
ceva nu merge în dezvoltarea și educația copilului profesorii sunt singurii responsabili pentru
acest impas neplăcut.
Cei “șapte ani de acasă” nu mai sunt îndeajuns în condițiile schimbărilor și
transformărilor majore din societatea contemporană în care se pune tot mai des întrebarea ce se
întâmplă cu noile generații.
Este necesară cunoașterea nevoilor tinerilor, a nevoilor pieței, pentru a oferi măsuri
educative eficiente, ce ar asigura în felul acesta o șansă reală de integrare socio-profesională.
Implicarea părintilor în dezvoltarea copiilor pe termen lung trebuie făcută cu multă
responsabilitate și în deplina conștiință de cauză a situației.
Consider că educația în familie este deosebit de importantă deoarece familia este locul în
care copiii primesc rădăcini pentru a crește și aripi pentru a zbura mai departe. În familie învățăm
pentru prima dată ce este lumea, ce este bine și ce este rău, iar familia rămâne mereu prezentă în
formarea noastră din tot restul vieții.
BIBLIOGRAFIE:
1. David, Eugen, Introducere în istoria pedagogiei, Ed. Mira Design, Sibiu, 2001
2. Dicţionar de pedagogie, Ed.Didactica si Pedagogica, Bucureşti, 1979
3. Larousse – Dicţionar de psihologie, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2000
4. Schneider, Meg, Educaţia copilului meu în 25 de tehnici care nu dau greş, Ed. Humanitas,
Bucureşti, 2003
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 20
EDUCAȚIA INTERCULTURALĂ
Prof. Valentina Chira, Grădinița Gădălin, CJ
Conceptul de ,,educație interculturală” a fost introdus acumaproape 30 de ani,cu referire la

drepturile și nevoile speciale ale minorităților, urmărindu-se o mai bună integrare a copiilor
emigranților. În timp, conceptul a fost evoluat astfel încât astăzi el este centrat pe diversitatea
culturală,egalitatea șanselor și interdependență (Barry & Lechner, 1995).
Moldoveanu & Dumitru (2005) identifică principii care fundamentează conceptul. Astfel,
autorii citați definesc educația interculturală ca ,,o deschidere necesară spre celălalt, mai ales în
acest nou context de mondializare și, specifică acestui nou context european...Coceptul de
educație interculturală cuprinde:
 deschidere spre dialogul intercultural dintre diverse grupe etnice;
 principiul echității și justiției sociale în sensul de egalitate a șanselor în educație și de
participare la viața socială;
 principiul armoniei și coeziunii sociale în sensul că un dialog comprehensiv conduce la
detensionarea relațiilor inter-etnice acolo unde există conflicte aparente sau latente”.
,,….Putem numi interculturală educația care urmărește formarea unor persoane capabile să
aprecieze diferite culturi care trăiesc alături într-o societate multiculturală, acceptând să evolueze
în contact cu aceste culturi pentru ca această diversitate să devină un element pozitiv, îmbogățind
viața culturală, socială și economică a mediului” Comite´ sur lʹécole québécoise et les
communautés culturelles (1985).
Educația interculturală presupune patru dimensiuni fundamentale,(Clanet, 1990, p.13):
 dimensiunea personală,cu privire la propriul profil psihocomportamental, prin depășirea
prejudecăților și stereotipurilor personale;
 dimensiunea cognitivă, de cunoaștere a premiselor istorice, geografice,antropologice,
sociologice privind generarea și consecințele fenomenelor interculturale;
 dimensiunea metodologică, de acumulare a metodelor de diferențiere și particularizare a
valorilor;
 dimensiunea relațională de cunoaștere a datelor reale despre eleviicu care se lucrează.
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 21
Conform NCCA, p.16), caracteristicile educației interculturale sunt:

 se adresează tuturor elevilor;
 integrează cunoștințe și înțelegerea fenomenelor, formează capacități și abilități, atitudini
și valori;
 este integrată în toate obiectele de studiu și în viața școlii;
 este ancorată în realitatea în care trăim;
 limbajul este un element central în dezvoltarea capacităților și abilităților interculturale;
 necesită timp;
 școala trebuie să fie un model de bună practică în domeniul educației interculturale
(NCCA).
Scopurile educației interculturale sunt următoarele:
 înțelegerea la nivel intercultural și internațional;
 recunoașterea și respectul diferențelor cuturale;
 oportunități egale la nivel educațional;
 acces egal la cunoaștere și instruire.
Gobbel și colab. (2017) completează lista NCCA cu următoarele scopuri:
 conștiința diferențelor culturale;
 conștiința propriei culturi;
 interesul fațăde alte culturi;
 acceptarea diferențelor culturale;
 interesul fașă de temele generale ale educașiei interculturale.
Sintetizând informațiile prezentate mai sus,a face educație interculturală înseamnă a pune
în practică, în mod conștient și sistematic, activități de instruire centrate pe:
 recunoașterea/conștiința diversității,respectul valorilor,al elementelor de referință,a
modurilor de viață și a reprezentărilor simbolice la care se se raportează ființele umane,
individual sau grupurile în relațiile cu semenii și cu înțelegerea lumii ( Barry& Lechner,
1995,pp.149-161);
 promovarea schimbărilor și a interacțiunilor între diversitatea reprezentărilor și situațiile
de referință;
 promovarea dialogului dintre diferitele culturi șisubculturi etc.;
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 22
 înțelegerea și respectul tuturor oamenilor, a culturii lor, a civilizațiilor, a valorilor și a

modului lor de viață;
 dezvoltarea abilităților de comunicare;
 a învăța împreună cu ceilalți.
Educația interculturală aduce beneficii tuturor elevilor, indiferent de cultura sau grupul
căruia îi aparțin. Învățându-i pe elevi să-și valorizeze corect propriacultură sau etnicitate, propria
moștenire de acest tip, spre exemplu,le dezvoltăm stima de sine și identitatea personală.
Bibliografie:
Barry,N., H., Lecher, J., V., 1995, Preservice Teachers ATTITUDES about Awarness of
Multicultural Teaching and Learning,In: Teaching & Teacher Education, 11 (2);
Clanet, C.,1990, Lˈinterculturel. Introductionaux approches interculturelles en Education et en
Sciences humaines,Presses Uni-versitaires du Mirail;
Comite´ sur lʹécole québécoise et les communautés culturelles, 1985, Rapport du Comité sur
lʹécole québécoise et les communautés culturelles, Québec: Gouvernement du Québec, p.141.
Gobel, K,&all., 2007, Promoting Intercultural Learningin English as a Foreign Language: The
Interplay of Teachersˈ and Studentsˈ Experience in Class, Paper presented at the Congress of the
European Association of Reaserch on Learning and Instruction, Budapest, August 29th 2007;
Moldoveanu, M., Dumitru, A., 2005, Les perceptions de futurs enseignants sur lˈ education
interculturelles en Roumanie,
L., Ciascai, I., Marchiș, 2008. Educația interculturală și multimedia. Cluj-Napoca: Presa
Universitară Clujeană.
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 23
ADAPTAREA LA GRADINIȚĂ
Prof. Ciomag Daniela-Sorina, G.P.N. Jucu de Sus, CJ
Multi parinti intreaba despre reactiile "normale" pe care un copil le are atunci cand merge
prima data la gradinita. Asta pentru ca majoritatea copiilor plang cel putin 1-2 saptamani
dimineata cand se despart de mama sau chiar incepand de acasa sau de la trezirea de dimineata.
Fireste ca exista foarte multi factori care influeteaza aceste reactii pe care copilul le are cand
ajunge prima data in gradinita.
Vom incerca sa ne referim pe rand la aceste situatii astfel incat fiecare mamica sa recunoasca in
comportamentul copilului sau anumite aspecte si sa-si dea seama cand evolutia este fireasca si
cand ceva este in neregula si ar trebui sa apeleze la ajutor sau sa-si puna intrebari cum ar fi.
În primul an de grădiniță, copilul incepe sa planga de cand se trezeste dimineata si spune
ca nu mai vrea la gradinita, rugandu-si parintii sa nu-l mai duca, sa ramana acasa, sa mearga la
bunici etc.
Uneori copiii pot argumenta cererea lor, sustinand ca "nu le place la gradinita", "nu le place
mancarea", "doamna este rea", "copiii sunt rai", "ii este dor de mama", "ii este somn", "vrea sa se
joace acasa", "prefera sa mearga in parc" etc.
Parintii nu stiu daca sa ia in serios nemultumirile lui, se intreaba daca la gradinita este
bine tratat, daca nu este prea mic, de ce nu-i place cand este asa de frumos acolo, daca este prea
rasfatat sau incearca sa obtina prin orice mijloc ce-si doreste.
Cu toate acestea, de multe ori, educatoarele linistesc parintii spunandu-le ca cel mic se
opreste din plans imediat dupa ce ei pleaca si este vesel toata ziua, lucrand si jucandu-se cu
ceilalti copii.
In aceste conditii, parintii pot spera ca aceste proteste de dimineata sa inceteze in cateva
saptamani si copilul sa mearga cu placere. Acesta este timpul de acomodare, in care invata
numele colegilor, se imprieteneste cu unii dintre ei, se obisnuieste cu educatoarele, cu interiorul
gradinitei si cu activitatile de acolo.
ISSN 2247- 0778
ISSN-L 2247- 0778 Pag. 24
Factori care pot influenta pozitiv atitudinea copilului in fata acestei schimbari
Curiozitatea lui, spiritul investigativ care il pot face sa fie foarte interesat sa cunoasca
alti copii, alt loc, alte jucarii, alte activitati. El are mereu tendinta de a se juca cu jucariile altor
copii, a le pune intrebari, a invata jocuri noi de la ei. In relatiile cu adultii, se descurca bine, nu
este inhibat, ii priveste in fata, vorbeste, pune intrebari. Un astfel de copil nu va intampina
probabil dificultati la intrarea in gradinita.
Atitudinea mamei si a familiei Copilul simte atitudinea mamei sale atat din cuvintele ei
cat si dincolo de ele, in ceea ce ea simte si inconstient ii transmite: daca mama considera
gradinita sau cresa lucruri bune pentru copil, daca are incredere ca va fi bine ingrijit si ca va avea
de castigat sau daca mama priveste cu suspiciune personalul gradinitei, se teme ca cel mic se va
putea imbolnavi, va invata cuvinte urate, va lua bataie etc…
Dependenta de mama sau de alt membru al familiei Aici apar cele mai multe
problelme legate de adaptarea la gradinita. Copilul nu poate deveni interesat de oamenii noi, de
jucariile si activitatile noi pentru ca se teme. Singura lui preocupare este cum sa evite aceasta
situatie sau ce sa faca pentru a ajunge mai repede inapoi in bratele mamei. Sigur ca este necesara
o pregatire pentru aceasta mare schimbare in viata copilului. Din timp, mama si ceilalti membri
ai familiei sa-l duca sa vada gradinita unde va merge, sa cumpere impreuna lucrusoarele necesare
(ghiozdanel, caiet, papuci etc), sa vorbeasca cu el despre program, despre activitatile din
gradinita.
Jocul „de-a gradinita” este foarte util. Copilul isi pune ghiozdanelul, mama este
educatoare, il pune sa coloreze sau sa construiasca din lego; daca sunt mai multi copii care
participa la acest joc este si mai bine.
COMUNICARE PARINTE -COPIL
Evalueaza-i calitatile
Daca esti ingrijorata ca micutul tau nu se va descurca la gradinita, ia atitudine.Majoritatea
copiilor sunt foarte bine pregatiti sa inceapa gradinita. Pentru a afla daca si copilul tau se
incadreaza in aceasta categorie, gandeste-te la dezvoltarea copilului tau in patru domenii:
cunostinte, abilitati sociale, apreciere de sine si comunicarea cu copiii mai mari.
o Cunostinte generale
Gradinita este conceputa pentru a dezvolta cunostintele copiilor in vederea trecerii in
clasa intai.
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 25
2. Abilitati sociale
Parintii isi fac griji in privinta a doua tipuri de abilitati sociale: cat de bine se inteleg
copiii lor cu ceilalti copii si abilitati legate de munca (gradul de independenta al unui copil,
nivelul de responsabilitate si abilitatea de a coopera).
3. Aprecierea de sine
La inceputul gradinitei, majoritatea copiilor au o parere foarte buna despre ei.
4. Relatiile cu copii mai mari
Cei mai multi copii interactioneaza bine cu alti copii; doar o mica parte au dificultati in a
interactiona in clasa sau la locul de joaca.
Cand copiii mici au emotii complexe, nu stiu cum sa le faca fata. Parintii lor trebuie sa ii
ghideze. Spune-i copilului tau ca isi poate controla aceste sentimente. Spune-i "Poti sa faci
asta!". Pregatirea copilului tau pentru gradinita inseamna sa ii creezi un mediu placut si plin de
afectiune. Copiii trebuie sa stie ce se va intampla cu ei si ce se asteapta de la ei. Cand stiu aceste
lucruri, tranzitiile prin care trec – inclusiv acomodarea la gradinita – vor decurge mult mai bine.
Vorbeste cu el
Felul in care percepi inceputul gradinitei – si in care comunici cu copilul tau – va avea un
impact major asupra modului in care se acomodeaza la gradinita. In primul rand, gandeste-te la
aceasta tranzitie ca la o oportunitate ca micutul tau sa se dezvolte. Incearca sa raspunzi la toate
intrebarile lui! Copiii se tem de ceea ce o sa se intample in viitor pentru ca nu au nici un fel de
experienta pe care sa se bazeze. Nu ii spune doar "Va fi bine, nu iti face griji!".
Elemente de rutina
Specialistii recomanda sa il duci pe copilul tau la gradinita, sa il lasi sa isi cunoasca
educatoarea, sa vada sala si sa faca un tur al cladirii. Asa il vei familiariza cu locul si il vei ajuta
sa se simta in largul lui.
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 26
TRADIȚII DE CRĂCIUN
Prof. Dobre Marinela

Școala Gimnazială I.D. Sîrbu-Petrila, HD
Crăciunul românesc este o adevărată sărbătoare a sufletului. La sate sunt păstrate mult
mai bine datinile acestei perioade a anului. Începând cu 20 decembrie, de Ignat, când se taie
porcul, în casele românești se simte apropierea Crăciunului. Începe să miroasă a afumatură, a
sarmale și a cozonaci, bucate ce se vor servi la masa de Crăciun.
Una dintre cele mai răspândite datini la români este colindatul, un ritual păstrat din moși
strămoși, compus din textele ceremoniale, dansuri și gesturi. Încă de la Ignat, tobele răsună tare
și copiii repetă colindele.
Astfel, în Ajunul Crăciunului, cete de colindători, costumate tradițional trec pe la casele
gospodarilor și le urează acestora sănătate, fericire și prosperitate în anul ce va urma.
Pe lângă colindele religioase există colinde vechi cum sunt: Capra, Ursul și Căiuții.
Acestea sunt jocuri cu măști și costumații tradiționale, lucrate de meșteri locali. Rolul acestor
colinde este de a ironiza personajele negative ale lumii satului.
Colindătorii sunt așteptați în casele lucind de curățenie și frumos împodobite și sunt
răsplătiți de gospodari cu covrigi, fructe, nuci, colăcei sau chiar bani. Adulții sunt invitați la o
țuică fiartă, vin și cozonac.
În dimineața de 25 decembrie, românii participă la Sfânta Liturghie și apoi la masa de
Crăciun. Treptat încep să-și facă apariția și colindătorii cu ”Steaua”, care vestesc nașterea lui
Iisus și povestetsc despre închinarea Magilor. Obiceiul cadourilor de Crăciun provine de la
închinarea Magilor, care au oferit daruri Pruncului Sfânt.
În satele românești, copiii primesc cadourile în Ajun, sub bradul împodobit și li se spune
că Moșul a venit când erau la colindat sau când dormeau. Ziua de Crăciun aduce bucurie în
sufletele oamenilor, care își manifestă veselia dăruind cadouri, atât celor dragi, cât și celor
nevoiași.
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 27
TRADIŢII ŞI OBICEIURI DIN ARDEAL
Prof înv.primar Herbei Corina-Elena

Școala Gimnazială I.D. Sîrbu-Petrila, HD
Cei mai frumoşi ani din viaţa omului sunt anii copilăriei, iar cel mai frumos loc din lume
este cel al naşterii. De aceea, de fiecare dată, când ne întoarcem la uliţa copilăriei ne năpădesc
emoţiile şi simţim cum ne încărcăm cu energii benefice. Cu drag, ne retragem în satul natal,
acolo unde sufletul nostru respiră aer curat, unde retrăim momente de o mare încărcătură
emoţională, unde omul are o înţelepciune aparte.Toţi avem în memorie iernile copilăriei cu
jocuri pline de veselie, săniuşul, derdeluşul, iar cei care au trăit, au copilărit la ţară, la bunici,
ştiu cât de norocoşi sunt având parte de astfel de obiceiuri. Ţăranul este cel mai bun păstrător
al zestrei rituale, care sunt prilejuri de mare bucurie din viaţa unui om. Poporul român a ştiut
ca nimeni altul să-şi ,, împodobească “iarna cu datini şi sărbători speciale, aceasta fiind o
mărturie vie a faptului că avem o conştiinţă a neamului din care facem parte.
Un loc aparte in bogatele tradiţii şi obiceiuri româneşti îl ocupă sărbătorile ciclului de
iarnă, care încep cu Sfântul Andrei , urmat de Crăciun (Naşterea Domnului), Anul Nou
(Sf.Vasile) şi Boboteaza. Ele sunt însoţite de ceremoniale spectaculoase , ce au o funcţie
educativă , şi dezvoltă la oameni sentimentul de mândrie faţă de tradiţiiile strămoşeşti, cu
credinţa în Dumnezeu şi sunt transmise din generaţie în generaţie. În toate zonele istorice ale
României, în centrul sărbătorilor de iarnă, se află familia şi speranţa într-un an mai bun şi mai
prosper.
Sărbătorile de iarnă la români încep odată cu prinderea Postului Crăciunului (15 noiembrie)
şi ţin pînă la Sfântul Ioan (7 ianuarie). Este o perioadă bogată în obiceiuri , diferite de la o
zonă la alta , având în centru marile sărbători creştine prăznuite în această perioadă.
Repertoriul tradiţional al obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti cuprinde pe langă colindele
propriu-zise_-,cântece de stea, vifleemul, pluguşorul, sorcova, vasilica, jocuri cu măşti (turca,
cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (căluţii, căluşerii) şi o seamă de datini, practici,
superstitii, ziceri, sfaturi cu originea în credinţe şi mituri străvechi sau creştine.
ISSN 2247- 0778
ISSN-L 2247- 0778 Pag. 28
Luna Decembrie este şi luna cadourilor şi poate unul din cele mai aşteptate momente ale
anului , mai ales pentru cei mici, care abia aşteaptă să vadă ce primesc de la Moş Nicolae în
ghetuţele pregătite de cu seara. După tradiţia popular, 6 decembrie este prima zi de iarnă , şi
Sfântul Nicolae. Legenda spune că el a moştenit de la părinţi, o avere, pe care s-a hotărât să o
folosească pentru a-i ajuta pe cei saraci, pe cei acuzati pe nedrept, el fiind şi protector al
copiilor, al călătorilor şi a fetelor nemăritate sărace.
Sărbătoarea Naşterii Domnului, a fost stabilită de către Biserica creştină, drept sărbătoare
aparte, la 25 decembrie. Pe această dată, lumea veche serba naşterea zeului Mithra, ca zeu al
luminii. Legenda spune că Moş Crăciun care ar fi fost proprietarul staulului unde a născut
Fecioara Maria, s-ar fi opus adăpostirii acesteia, însă soţia lui, Crăciuneasa a dat adăpost Maicii
Domnului fără voia lui. Furios, Crăciun i-a tăiat mâinile, dar Maica Domnului i le-a pus la loc,
minune datorită căreia Crăciun s-a creştinat. Se spune că el s-a căit atât de mult, încât a doua zi
şi-a împărţit întreaga avere copiilor săraci şi de atunci, in fiecare an, în Ajunul Naşterii
Domnului, Moş Crăciun vine cu sania trasă de reni, intră pe horn şi ne pune sub brad cadourile
asteptate. În noaptea de 24-25 decembrie, este vremea colindelor, iar aceastea diferă de la o
regiune la alta. La colindat participă tot satul tradiţional, desi efectiv colindă doar copiii şi
flăcăii, care alcătuiesc grupuri şi merg din casă în casă .Colindătorii vestesc naşterea
Domnului ,urează gazdelor sănătate şi bucurii, primind pentru aceste urări prăjituri, colăcei,
mere, nuci. Cele mai cunoscute şi apreciate colinde religioase sunt: ,,O, ce veste minunată”,
,,Steaua”, ,,Trei păstori”, ,,Aseară pe înserate”.
Începând cu întâia zi de Crăciun şi în următoarele zile, copiii umbla cu,, Steaua’’ , cântând
colinde de stea prin care vestesc naşterea lui Iisus Hristos. Pe langă colindatul propriu-zis, se
joacă şi piese inspirate de evenimentul Naşterii Domnului. De un pitoresc aparte este piesa
,,Irozii” sau ,,Vicleimul care reproduce întâlnirea Magilor cu regele Irod şi conflictul pe tema
aflării Noului Împărat, vestit de steaua care li s-a arătat la răsărit. Un alt obicei care ţine, de la
Crăciun până la Anul Nou pe care îl practică flăcăii este ,,Capra’’ sau ,,Turca’’ cum se numeşte
în Moldova şi Ardeal . În Muntenia şi Oltenia capra e numită ,,Brezia” . Unul din colindători,
poartă masca, alcatuită dintr-un cap de capră din lemn, cu maxilarul inferior mobil ,care este
tras cu o sfoară în timpul dansului. Jocul caprei prezintă un scenariu al morţii şi învierii, şi
vesteşte gazdelor ,,trecerea comunităţii în noul an sub semnul restabilirii ordinii cosmice, cu
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 29
alte cuvinte , triumful vieţii asupra morţii, a luminii asupra întunericului, a fertilităţii şi
fecundităţii asupra sterilităţii, a binelui asupra răului’’(prof. etnograf Crăciun Parasca).Masca
este insoţită de un grup zgomotos, cu nelipsiţii lăutari ce acompaniaza dansul caprei, care saltă
şi se smuceşte, se roteşte se apleacă, clămpănind ritmic din fălcile de lemn. Spectacolul se
remarcă prin originalitatea costumului şi a coregrafiei.
În orice colţ al lumii ne-am afla, în noaptea care face trecerea dintre ani, trebuie să fim
conştienţi că fiecare ţară are parte de superstiţii şi tradiţii legate de Anul Nou. La noi românii se
spune că prima persoană care va trece pragul casei va fi barbat, anul va fi plin de noroc, iar
dacă femeile vor intra primele, acesta va fi plin de ghinion.O altă superstiţie de Revelion este
aceea că atât în ultima zi din an , cât şi în prima zi a celui nou este bine să nu facem cheltuieli şi
să nu aruncăm nimic din casă deoarece, aruncăm afară norocul.
Datinile şi tradiţiile reprezintă legătura strânsă dintre generaţii prin intermediul cărora
trăsăturile unui popor nu se pierd niciodată.
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 30
MATEMATICA ÎN DEZVOLTAREA GÂNDIRII LOGICE
Prof. înv. primar Ardelean Cristina-Daniela

Școala Gimnazială „I. G. Duca” Petroșani, HD
„A rezolva o problemă înseamnă a găsi o ieşire dintr-o dificultate, înseamnă o cale de a ocoli
un obstacol, de a atinge un obiectiv care nu este direct accesibil.”
G. Polya
Matematica modernă tinde să fie cât mai aproape de elev să-l ajute şi să-i dezvolte calităţile
personale. Dacă în clasele I si a II-a formarea conceptelor matematice se face la un nivel primar, iar
antrenarea lor separat, începând cu clasa a III-a, are loc integrarea şi articularea noţiunilor într-o structură
mentală flexibilă, capabilă să mobilizeze şi optimizeze resursele pentru rezolvarea unor probleme variate.
Gândirea copilului de 6 – 11 ani prezintă, în general, următoarele caracteristici:
- gândirea este dominată de concret;
- percepţia lucrurilor rămâne globală;
- comparaţia reuşeşte pe contraste mari, nu sunt sesizate stările intermediare;
- domină operaţiile concrete, legate de acţiuni obiectuale;
- apariţia ideii de invarianţă, de conservare;
- apare reversibilitatea sub forma inversiunii şi compensării;
- prezenţa raţionamentului progresiv, de la cauză spre efect, de la condiţii spre consecinţe.
Prima condiţie a receptării şi învăţării matematicii o reprezintă activarea atenţiei.
La început, percepţia lucrurilor este globală, fiind necesară folosirea unui material intuitiv
variat. Un rol principal în procesul învăţării matematicii îl are gândirea, care organizează percepţia,
memoria şi imaginaţia, ambele fiind susţinute de motivaţie şi voinţă. Limbajul este însoţitor şi mijlocitor
caracteristic în orice achiziţie umană și deci, facilitează analiza, constituie suportul necesar al
reprezentărilor. La rândul ei memoria fixează informaţiile existente, permite actul înţelegerii, fixează şi
păstrează noile achiziţii. Imaginaţia se bazează pe combinarea şi transformarea experienţei anterioare.
Capacităţile general umane cum sunt creativitatea, abstractizarea, concretizarea, analiza, sinteza
se manifestă şi derivă în mod firesc din operaţiile intelectuale specifice matematicii. Trebuie spus că în
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 31
procesul extrem de important al abstractizării şi generalizării, se dezvolta la elevi o gândire abstractă,

logică şi sănătoasă.
Un rol deosebit îl are aritmetica în dezvoltarea intelectuală a elevului, în dezvoltarea gândirii
logice, adică a unei gândiri consecvente, clare si precise.
Învățând corect aritmetica, elevii îşi formează deprinderea de concentrare a atenţiei asupra celor
studiate, să observe diferite fapte si relaţii, să le compare şi să le confrunte unele cu altele.
Punctualitatea, exactitatea, autoverificarea, justificarea şi motivarea sunt deprinderi care pot fi formate şi
dezvoltate şi prin lecţiile de matematică.
Stabilind ca, în primele patru clase, aritmetica este unul dintre obiectele de bază, ea are rolul de a
înarma pe elevi cu cunoştinţe temeinice în legătură cu noţiunile elementare de matematică, de a le forma
deprinderea de a aplica aceste cunoştinţe în viaţa practica, precum şi de a contribui la dezvoltarea
judecăţii, a gândirii logice, a memoriei, atenţiei, spontaneităţii, rezolvării rapide a situaţiilor problemă ce
apar.
Utilizând jocul în predarea matematicii am urmărit numeroase avantaje pedagogice dintre care
amintesc:
- determinarea copiilor să participe activ la lecţie;
- antrenarea atât a copiilor timizi, cât si a celor slabi;
- dezvoltarea spiritului de cooperare;
- dezvoltarea iscusinţei, spiritului de observaţie, ingeniozităţii, inventivităţii, care constituie
tehnici active de exploatare a realităţii.
Jocul didactic poate fi introdus în orice moment al lecţiei în care se observă o stare de oboseală a
elevilor şi când atenţia acestora nu mai poate fi captată prin alte mijloace didactice. De asemenea, pot fi
organizate lecţii-joc, în care jocul să domine urmărind fixarea, consolidarea și sistematizarea
cunoştinţelor. Inclus inteligent în structura lecţiei, jocul didactic, matematic poate să satisfacă nevoia de
joc a copilului, dar poate, în acelaşi timp să uşureze înţelegerea, asimilarea cunoştinţelor matematice în
formarea unor deprinderi de calcul matematic, realizând o îmbinare între învăţare şi joc.
BIBLIOGRAFIE:
1. Neacșu I., Dascălu G., Horia R.- Metodica predării matematicii la clasele I-IV, manual pentru
Liceele Pedagogice, clasele XI-XII, Editura Sigma, București.
2. Ana D., Logel D.- Metodica predării matematicii la clasele I-IV, Editura Carminis, Pitești.
3. Învățământul primar, revistă dedicată cadrelor didactice nr.3/2004.
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 32
COMUNICAREA ȘI ELEMENTELE EI
Prof. înv. primar Ardelean Cristina-Daniela

Școala Gimnazială „I. G. Duca” Petroșani, HD
Este nevoie de o atentă analiză a comunicării didactice pornind de la ideea comunicării

interumane. Comunicarea educaţională ar aşeza în limite teoretice şi practice dimensiunea şcolii
de mâine, a elevilor şi profesorilor. Elevii din şcoală ating ,,apogeul intelectual” la 10-15 ani.
Imaginea societăţii, care va beneficia de pregătirea actuală a elevilor, va fi modificată atunci
când aceştia se vor încadra în structura acesteia. Şcoala nu poate avea decât atribuţia de a asigura
capacitatea elevilor de a se integra într-o societate fără a cheltui prea mult efort de adaptabilitate.
Învăţământul electronic, precum şi tehnicile noi de comunicare devin la rândul lor noi
provocări pentru o educaţie în spiritul viitorului. Nu se pune problema achiziţionării de
cunoştinţe, ci a formării de abilităţi, de capacităţi şi competenţe privind adaptarea şi readaptarea.
Nimic nu există pentru totdeauna. Toate sunt relative, inclusiv cele ce păreau imposibile. În acest
sens specialiştii au propus schimbarea de mentalitate, prin exprimarea teoriei obiectivelor,
determinarea şi urmărirea reacţiilor, a conduitelor.
Aşa cum şcoala nu poate fi paralelă cu viaţa, nu este posibil să nu manifeste interes
pentru o nouă mentalitate: ,,educaţia pentru schimbare”. Iar schimbarea vizează utilitatea şcolii şi
a ceea ce se învaţă în şcoală. Conţinuturile, adică informaţiile şi datele, lasă loc formării
capacităţilor, metodelor expozitive şi chiar cele active lasă loc activităţilor independente ori de
grup, evaluarea clasică – evaluării interactive, comunicarea ierarhică - comunicării reciproce,
comunicarea verbală - comunicării funcţionale, relaţionale.
O altă direcţie de acţiune se referă la caracterul interdisciplinar al învăţării actuale, după
cum apreciază A .Ilica. Nicio ştiinţă nu-şi poate pune graniţe. Omul - ca produs al activităţii
educative - este o fiinţă globală. Spre a i se cunoaşte personalitatea şi a o forma într-o anumită
direcţie, este nevoie de o abordare interdisciplinară, de colaborare cu alte ştiinţe. Această
atitudine va avea reflexe în activitatea didactică a cadrului didactic, motivat să abordeze
domeniile învăţării în mod interdisciplinar. Nu numai că este nevoie ca fenomenele pedagogice
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 33
să beneficieze de realizările altor domenii ştiinţifice, dar se impune activitate în echipe

complexe, multiple, cu corelarea rezultatelor şi efectelor. De altă parte, exprimarea
interdisciplinarităţii la nivel de programe constituie o nouă cerinţă şi provocare.
Se râvneşte spre cerinţa unei educaţii permanente. Educaţia nu mai este doar atribuţia
învăţământului, fapt recunoscut de pedagogi prin avansarea conceptelor de educaţie formală în
şcoală, nonformală, în afara şcolii, multimedia şi informală, în societate, grupuri, stradă. Şcoala
asigură temeiuri şi capacităţi pentru o învăţare permanentă. Un tânăr îşi va schimba profesia de
mai multe ori sau, oricum, ,,conturele „meseriei. Perfecţionările sunt ,,şocuri” informaţionale,
având menirea de a stimula participarea fiecărui individ la diviziunea educaţională.
Învăţământul primar se ocupă de noile educaţii, aspectele educative, prelucrarea
conţinuturilor, teorii curriculare, prelucrarea obiectivelor, educarea adulţilor cu aptitudini înalte
sau a celor predispuşi la riscuri, promovarea creativităţii, educaţia ecologică, educaţia
comunitară, familială, dar mai ales de promovare a noilor tehnologii informaţionale de
comunicare. Şi nu în ultimul rând merită amintită pedagogia comunicării nonverbale. Toate cele
de mai sus se altoiesc pe ideea de comunicare. Fără comunicare reală, viaţa oamenilor nu ar avea
o evoluţie normală. Comunicarea interactivă , care se învaţă acum în şcolile româneşti şi ale
lumii, nu mai poate fi tratată superficial. Comunicarea este secretul unei noi existenţe, a unui nou
mod de convieţuire. Formarea capacităţii de comunicare începe încă de la intrarea copiilor în
şcoală, iar ea se formează atât sub aspect verbal cât şi sub aspect nonverbal.
BIBLIOGRAFIE:
1. Ionescu Miron, Chiş Vasile, Pedagogie, Cluj-Napoca, Editura Presa Universitară

Clujeană, 2001.
2. Şoitu Laurenţiu, Comunicare şi educaţie, ed.II,Iaşi ,Editura Spiru Haret,2001.
3. Ilica Anton, Pedagogia comunicării, Arad, Editura UAV, 2003.
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 34
COLABORAREA FAMILIE- ȘCOALĂ- SOCIETATE- PREMISĂ A STABILIRII

UNOR RELAȚII ARMONIOASE LA NIVELUL CLASEI DE ELEVI
Prof. înv. primar David Mariana Rodica

După cei șase sau șapte ani acasă, școala are un rol primordial în asigurarea educației
copiilor. Educația este o acțiune la care își dau concursul școala, familia, întreaga societate.
Colaborarea între toți factorii educaționali, în primul rând între școală și familie, este stringentă.
Școala nu-și poate realiza pe deplin sarcinile, mai ales cu elevii care rămân în urmă la
învățătură, dacă nu cunoaște condițiile familiale, de muncă și de viață ale copiilor. Apoi, o serie
de aspecte ale comportamentului elevilor, absențe, disciplină, mod de reușită la învățătură, nu se
pot cunoaște și nu se pot rezolva în modul cel mai eficient fără contactul cu familia. Părinții nu
pot cunoaște pe deplin psihologia copiilor lor dacă nu află și modul lui de comportare în mediul
școlar. Activitatea de acasă este o continuare a activității pedagogice de la școală și invers-
activitatea de la școală este o continuare a activității de acasă. Întregul proces de educație și mai
ales de instrucție se realizează atât la școală, cât și acasă.
După cum spunea Maria Montessori, copilul care se naște nu intră într-o ambianță
naturală, el intră în civilizație.
Școala colaborează cu familia în domeniul învățării elevului, în domeniul
comportamentului, în domeniul dezvoltării lui fizice, intelectuale, morale și estetice, în domeniul
deprinderilor și priceperilor de muncă, igienico-sanitare, în domeniul activităților libere,
angajării copilului în diferite domenii de activitate în afară de clasă și școală.
La ședințele cu părinții am vorbit pe larg despre modul în care aceștia își pot ajuta copiii
în învățarea lecțiilor, dar mai ales în controlul temelor de acasă și cum poate fi ajutat copilul în
cazul în care întâmpină greutăți în realizarea lor. Totodată, părinții trebuie să cunoască dacă
copilul lor are o comportare corectă față de învățătoare și colegii de clasă, dacă purtarea lui pe
stradă și în alte locuri este corespunzătoare.
A învăța copiii să facă bine înseamnă a le lăsa moștenirea cea mai prețioasă.(
Mantegazza)
ISSN 2247- 0778
ISSN-L 2247- 0778 Pag. 35
Rolul familiei în educarea copilului nu încetează la vârsta școlarizării. Este greșită

concepția unor părinți de genul: L-am dat la şcoală, să-l învețe dascălul! Școala și învățătorul nu
pot suplini cu totul lipsa de preocupare a unui părinte. Efortul educativ își găsește eficiența
dorită, atunci când, între cei doi factori, școală și familie, există o conlucrare în interesul comun
al educării copilului.
Din experiența pe care am avut-o până în prezent, mi-am putut da seama că există familii
care se mândresc cu atitudinea severă față de copii. Severitatea este necesară, dar cu măsură,
altfel copilul crește timorat de gândul pedepsei, începe să simtă și se îndepărtează de părinții lui.
Am întâlnit cazuri de copii care începeau să plângă când luau calificative de BINE sau
SUFICIENT, spunând că vor fi pedepsiți acasă. Mai gravă este situația când părinții sunt
împărțiți în tabere, unul sever și celălalt indulgent. Nici într-un asemenea climat familial nu se
realizează o educație sănătoasă.
La polul opus familiei severe am întâlnit familia permisivă, familie în care toți se învârt
în jurul poftelor copilului. Un astfel de copil va ajunge egoist, pentru că în familia sa el a
cunoscut numai drepturi, nu și îndatoriri. Cu acești copii se lucrează foarte greu și devin dificili,
deoarece ei cred că și la școală vor avea parte de aceleași privilegii.
Mediul influențează, iar educația acționează nu independent, ci corelativ.
Pentru a cunoaște interesul ce-l manifestă fiecare părinte pentru școală, și mai ales,
pentru a cunoaște nivelul de la care se poate porni în educarea elevilor, am dat un chestionar
părinților acestora, cu diferite întrebări: Câți copii aveți? La ce vârstă au mers la grădiniță? Cum
au așteptat începutul anului școlar? Cum l-ați pregătit pentru școală? Povestește basmele
audiate sau întâmplările văzute, auzite, trăite? Ce știa să facă înainte de a merge la școală?
După acest chestionar, am putut realiza care părinți sunt interesați în adevăratul sens al
cuvântului, de școală, de viitorul copilului.
Pentru a realiza caracteristicile fiecărui copil din clasă, am aplicat metoda sociometrică.
Totodată, am sondat și caracterisicile mai importante ale întregii clase. Aplicând teste
sociometrice, am observat câteva categorii de interrelații în cadrul colectivului de elevi: relații
reciproce- de atragere sau respingere, manifestări pozitive sau negative, înclinații spre integrare
socială de diferite grade, comportamente cooperante ori ostile, agresive.
Tot pentru o bună cunoaștere mai bună a elevilor, am folosit metoda studiului de caz.
Astfel, am reușit să cunosc atmosfera și climatul educativ din familie, strucura familiei, condițiile
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 36
materiale, comportamentul păprinților față de elev, dezvoltarea fizică, starea sănătății și

dezvoltarea psihică.
Formele de manifestare ale colaborării dintre familie și școală sunt bine cunoscute. Voi
evidenția unele dintre acestea:
 Vizitele reciproce școală-familie, familie-școală se constituie, pe de o parte, în
oportunități ale învățătorului în ce privește culegerea unor date prețioase referitoare la climatul
educativ din familie, la personalitatea copilului. Pe de altă parte, părinții află date relevante
asupra modului în care copiii lor răspund sarcinilor didactice și măsura în care le duc la
îndeplinire;
 Adunările, ședințele cu părinții, desfășurate lunar sau ori de câte ori este nevoie, urmăresc
abordarea unor aspecte pedagogice și promovarea schimbului de idei în legăturp cu procesul
formativ-instructiv, exprimarea unor dileme care, prin comunicare, își pot afla răspunsul;
 Ședințele comune cu părinții și elevii vizează o vie interacțiune a acestora în activitatea
de educare și autoeducare. Asemene ședințe se organizează cu scopuri diferite: pentru
organizarea unor activități școlare și extrașcolare sau pentru a căuta împreună căi de rezolvare a
unor crize educaționale, pentru a ilustra anumite aspecte privind nivelul de pregătire al elevilor;
 Lectoratele cu părinții, organizate sistemtic, au drept scop o vie propagandă pedagogică
în rândul comunității cetățenești. Părinții de la un întreg nivel, clasă, ciclu de învățământ,
școală, beneficiază, în cadrul lectoratelor, de prezența și consilierea unor specialiști din
domeniul psihopedagogiei sau a unor reprezentanți ai instituțiilor cu care școala derulează
programe în parteneriat-poliție, dispensar, instituții culturale;
 Comitetul de părinți al clasei, ales anual, constituie nucleul colaborării școlii cu familiile
elevilor, fiind forul organizat în vederea găsirii și aplicării de soluții viabile la problemele de
ordin socio-gospodăresc. De aceea, consfătuirea periodică cu membrii comitetului de părinți al
clasei se înscrie la loc de frunte pe agenda de lucru a învățătorului.
 Sărbătorirea în comun a unor evenimente din viața de elev sau din viața școlii, a
societăţii- Serbarea Abecedarului, 8 Martie, Crăciunul, 1 Decembrie constituie momente de
cunoaștere reciprocă și de implicare în actul educativ;
 Implicarea părinților în organizarea și realizarea unor activități extrașcolare- serbări,
șezători, excursii, drumeții, concursuri, cercuri, ateliere de lucru- sudează colectivul lărgit al
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 37
clasei, favorizează cunoașterea reciprocă, aprecierea efortului și rezultatelor, constituie o nouă

experiență de învățare pentru fiecare;
 Scrisorile către părinți pot fi: de informare cu privire la rezultatele, progresele sau
eșecurile elevilor, de felicitare cu ocazia manifestării deosebite a copilului în diferite situații, de
mulțumire pentru implicarea deosebită în rezolvarea unor probleme ale școlii;
 Realizarea unor vitrine cu materil informativ, de specialitate și diversificat, poate stimula
interesul și curiozitatea părinților. Consultarea unora dintre acestea- cărți, broșuri, referate,
studii de caz, planuri de intervenție, contribuie la lărgirea experienței pedagogice a părinților, și,
implicit, la o implicare potrivită în anumite situații educaționale. La fel, se pot organiza vitrine
cu cărți pentru copii.
Părinții trebuie să colaboreze permanent cu școala atât prin informare, cât și prin
implicare în activitățile ei, deoarece o ruptură a relației celor doi factori educativi poate duce la
un eșec nedorit de nimeni. Cu cât este mai mult interes, atât din parte cadrului didactic, cât și
din partea părinților, cu atât educația va fi mai eficientă și va putea atinge grade înalte de
performanță. Ceea ce ar trebui să fie mai presus de teamă sau de plăcere este respectul și dorința
pentru ceea ce ești, să fii mai bun.
După John Dewey, educația este un proces al vieții și nu o pregătire pentru viață. Cred că
școala trebuie să reprezinte viața actuală, viața tot atât de reală și de vitală pentru copil ca aceea
pe care el o duce în familia sa, cu vecinii săi, la locurile lui de joacă.
Dascălul este și va rămâne izvorul viu al unei vieți deloc ușoare, cu multe cărări
întortocheate, având misiunea de a-i conduce pe copii spre ținta reușitei.
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 38
CUM SE ELABOREAZĂ, SE APLICĂ ȘI SE VALORIFICĂ

UN TEST PREDICTIV
Prof. înv. primar David Mariana Rodica

În concepţia noastră „test predictiv” înseamnă „test iniţial”- aplicat la începutul unei etape
de instruire pentru a identifica nivelul de realizare a obiectivelor studiului într-o etapă anterioară,
riguros delimitată şi lacunele intervenite în pregătirea fiecărui elev al clasei pe parcursul instruirii
sau ulterior.
Lista de obiective terminale constituie baza derivării itemilor(problemelor) care alcătuiesc
testul predictiv. Regula simplă de elaborare a unui test predictiv este următoarea: pentru fiecare
obiectiv terminal trebuie elaborat un item care verifică realizarea sau nerealizarea acestuia la un
nivel de performanţă suficient pentru ca elevul să poată continua adecvat instruirea.
Schema derivării itemilor este următoarea:
 obiectivele ciclului de instruire anterior parcurs
 testul predictiv
 ciclul nou de instruire
Se observă că, deşi baza testului predictiv o constituie obiectivele instruirii deja
desfăşurate, în elaborarea sa trebuie ţinut seama şi de ceea ce urmează să înveţe elevii. Numai în
acest fel se pot stabili performanţe minimal acceptabile în raport cu care se va aprecia reuşita sau
nereuşita elevilor şi în baza cărora se anticipează posibilitatea sau imposibilitatea continuării
instruirii în ritmul impus de parcurgerea programei de învăţământ.
Iată calităţile pe care trebuie să le întrunească un test predictiv pentru a fi considerat „bun”
, „ folositor”:
 validitatea- un test este valid dacă şi numai dacă este astfel construit încât măsoară exact
ceea ce trebuie să măsoare. Un test nu este valid dacă itemii care îl compun nu acoperă
întregul câmp de probleme care interesează măsurarea sau acoperă un câmp de probleme
mai vast decât interesează. Validitatea predictivă a testului iniţial este asigurată dacă
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 39
acesta este astfel construit încât poate indica în ce fel se poate continua în viitor instruirea
fiecăruia dintre cei care au fost testaţi.
 Fidelitatea- un test docimologic este fidel dacă şi numai dacă aplicat în situaţii analoge
sau identice, conduce spre rezultate analoge sau identice. Un test predictiv nu este fidel
dacă aplicat la doi elevi cu aceleaşi lacune în instruire le evidenţiază numai la unul dintre
ei. Fidelitatea unui test nu poate fi niciodată absolută (100%), fiind admisibilă o anumită
„abatere standard”, dar infidelitatea unui test nu trebuie să depăşească niciodată 2,5-3%;
un test accentuat infidel este, prin definiţie, nevalid.
 Reprezentativitatea- un test docimologic este reprezentativ dacă „acoperă” un câmp cât
mai larg de cunoştinţe sau capacităţi din domeniul de instruire pentru care a fost elaborat;
un test predictiv nu poate fi considerat reprezentativ dacă verifică doar părţi sau elemente
ale materiei anterior studiate şi nu esenţialul întregii materii parcurse.
 Puterea de discriminare- un test predictiv este eficient dacă identifică exact nivelul de
performanţă de care este capabil şi toate lacunele esenţiale care au intervenit în instruirea
anterioară a elevului. Gradul scăzut de discriminare al unui test iniţial reduce
corespunzător capacitatea lui predictivă.
 Aplicabilitatea- un test predictiv este aplicabil dacă şi numai dacă oferă date utile atât
elevului cât şi educatorului, asigurând un feed-back diferenţial. Un test predictiv este
inaplicabil dacă nu oferă datele necesare diagnosticului şi remediului.
În vederea aplicării unui test predictiv trebuie respectate câteva reguli importante:
 Înainte de a aplica un test predictiv unei clase trebuie făcute cunoscute elevilor
obiectivele urmărite;
 Insistaţi, pe un ton adecvat, că nu doriţi „să-i prindeţi pe elevi nepregătiţi”, că nu veţi nota
în catalog rezultatele şi nici nu vă veţi forma o impresie definitivă asupra potenţialului
lor de învăţare;
 Asiguraţi un climat de muncă ne-stressant, preveniţi emoţia exagerată a elevilor care e
manifestată, dar nu-i sprijiniţi pe nici unul, în nici un fel în depăşirea dificultăţilor pe care
le ridică testul însuşi;
 Stabiliţi o limită de timp pentru rezolvarea testului, respectaţi-o cu stricteţe, dar notaţi
numele elevilor care ar fi putut să rezolve testul într-un timp mai mare decât cel stabilit,
precum şi pe acela al elevilor care rezolvă testul într-un timp mai scurt;
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 40
 Corectaţi imediat testul predictiv împreună cu elevii folosind o grilă pregătită din timp
sau un elev-proctor (elev care rezolvă perfect înaintea altora testul şi care poate fi
transformat în grilă de corectare);
 Lăsaţi timp elevilor să-şi examineze erorile după confruntarea cu grila, apoi strângeţi
testele completate şi examinaţi acasă cu maximum de atenţie fiecare test în parte;
 Stabiliţi împreună cu elevii că vor avea nevoie de un caiet suplimentar pentru „exerciţii
compensatorii” pe care îl vor purta zilnic la ei, confecţionându-vă şi dumneavoastră un
asemenea caiet în care veţi consemna şi veţi urmări, oră de oră, ameliorările care se vor produce
în comportamentul de învăţare al elevilor.
Respectare regulilor mai sus amintite sugerează scopul diagnosticului pedagogic în
întregime: identificarea criteriilor de difernţiere a instruirii în vederea optimizării continue a
performanţelor de învăţare ale fiecărui elev.
Modelul de instruire diferenţiată presupune aplicarea celor trei forme:
 În cadrul PROGRAMELOR COMPENSATORII;
 În timpul ÎNVĂŢĂRII DIRIJATE ÎN CLASĂ;
 În cadrul STUDIULUI INDIVIDUAL.
După corectarea şi analizarea testelor predictive este absolut necesară proiectarea şi
realizarea programelor de recuperare:
 Scopul principal în care organizaţi programele de recuperare este acela de a anula
lacunele intervenite în pregătirea elevilor, derivat din scopul general care constă în
„autodesfiinţarea” programului prin eliminarea motivelor care l-au impus în legătură cu
fiecare elev participant, în parte;
 Nu menţineţi la programul de recuperare un elev care a recuperat în întregime materia şi
este capabil să înainteze adecvat în instruirea pe care o parcurge în clasă;
 Solicitaţi elevii la programul de recuperare să realizeze numai obiective pedagogice şi
sarcini care:
a) „acoperă” lacunele identificate cu prilejul evaluării predictive şi al evaluărilor
formative de progres;
b) privesc înlăturarea dificultăţilor, inconsecvenţelor, achiziţiilor nesigure;
 Ajutaţi-i pe toţi să reuşească! Daţi dovadă de înţelegere! Motivaţi învăţarea! Sugeraţi-le
tuturor căi viabile de rezolvare! Treziţi tuturor participanţilor încredere în ei înşişi! Nu
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 41
admonestaţi niciodată! Nu pedepsiţi niciodată! Fiţi cât mai politicos, blând chiar!
Comportaţi-vă cu elevii pe care îi chemaţi la recuperare ca şi când ar fi proprii
dumneavoastră copii! Lăudaţi pe cei care reuşesc! Folosiţi orice alte stimulente pozitive!
Raportaţi-vă la copiii capabili de performanţe superioare ca şi când ei ar fi copii
obişnuiţi în restul activităţii instructiv-educative, egali cu colegii lor, nu le admiteţi atitudini şi
gesturi de „superioritate” faţă de ceilalţi şi sugeraţi-le că au obligaţia morală să-i sprijine pe cei
care întâmpină dificultăţi la învăţătură. Sugeraţi, în mod discret, fiecăruia în parte, că este capabil
de performanţe extraordinare dacă va depune eforturi mai mari şi se va concentra mai mult!
Bibliografie:
Neacşu, I. ,, Metode şi tehnici moderne de învăţare eficientă”, Ed. Militară, 1990

Ockel, E. ,, Cât poate fi de solicitat copilul în procesul pedagogic”, E.D.P., 1976
Radu, I. T. ,, Evaluarea completă şi continuă- strategie de perfecţionare a procesului didactic”, în
„Revista de pedagogie”, nr. 8/1985
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 42
DREPTURILE COPIILOR
Prof. înv. primar Silveșan Nicoleta

"Copiii au o mulțime de feluri în care se pot juca, gândi sau vorbi...O mie de feluri de a
asculta, de a se minuna, de a iubi, de a se bucura, de a cânta și de a înțelege...O mie de lumi de
descoperit, o mie de lumi de inventat, o mie de lumi de visat ..."
(Loris Malaguzzi)
20 noiembrie este o zi istorică pentru cele 2 miliarde de copii din lume, deoarece la
această dată, în anul 1989, Organizaţia Naţiunilor Unite a aprobat Convenţia pentru
Drepturile Copilului – un instrument istoric legal şi etic pentru promovarea şi protecţia
drepturilor tuturor copiilor, care a devenit lege internaţională.
După 30 de ani de la semnare, Convenția a ajutat la transformarea vieților copiilor. Ea a
inspirat guverne să schimbe legi și politici și să facă investiții, așa încât mai mulți copii să aibă
acces la îngrijiri medicale și la alimentația de care au nevoie pentru a supraviețui și dezvolta; mai
mulți copii merg la școală și există sisteme mai bune de protecție a copiilor contra violenței și
exploatării. De asemenea, a permis mai multor copii să își facă auzită vocea și să aibă un rol
activ în societățile în care trăiesc. În pofida acestor progrese, Convenția nu este totuși complet
implementată și nici cunoscută sau înțeleasă pe scară largă. În prezent prea mulți copii își pierd
copilăria atunci când sunt discriminați, sau abuzați și exploatați pe internet sau li se fură copilăria
datorită conflictelor și violenței. Pe măsură ce condițiile de viață ale copiilor se schimbă,
necesitatea de a sublinia relevanța și stringența implementării Convenției în secolul XXI devine
tot mai mare.
Elevii nu se pot lupta pentru propriile drepturi și nu îi pot susține pe alții să își ceară
drepturile dacă ei înșiși nu știu care sunt acestea. Învățând despre Convenție, elevii au
posibilitatea de a fi mai conștienți și mai activi în privința ei, așa încât să li se recunoască toate
drepturile tuturor copiilor acum și în viitor.
ISSN 2247- 0778
ISSN-L 2247- 0778 Pag. 43
Pentru cunoașterea acestor drepturi se pot desfășura cu elevii activități diverse atât în
cadrul orelor de educație civică sau de dirigenție la clasele mari, dar și în cadrul orelor de limba
și literatura română, când întâlnim texte al căror conținut se pliază pe această temă, de istorie,
pentru a urmări evoluția în timp a recunoașterii și respectării drepturilor copiilor, sau de câte ori
considerăm că este necesar să abordăm acest subiect.
Tipuri de activități care să-i ajute pe copii să-și cunoască drepturile:
- Aplicarea unor chestionare din care să ne dăm seama de cunoștințele pe care le au
copiii despre acest subiect
Exemple de întrebări: Până la ce vârstă ești considerat copil? Care este primul act de
identitate al unei persoane? Ce drepturi ale copiilor cunoașteți? Dacă ne deosebim
prin culoarea părului, a pielii, a ochilor, a naționalității, a religiei etc înseamnă că
avem drepturi diferite? Ce tipuri de activități ar trebui să defășoare un copil?...
- Prezentare unor filmulețe, materiale video, ppt. cu imagini ale copiilor din întreaga
lume din care să reiasă respectarea/nerespectarea unor drepturi și discuții pe acastă
temă.
- Citirea unor lecturi, poezii despre viața copiilor din lumea întreagă.
Exemple: Malala – dreptul fetelor la educație, de Raphaele Frier, Aurelia Fronty,
Am dreptul să fiu copil, de Alain Seres, Pantofii roșii după N. Calma etc.
- Se pot da exemple de persoanje din povești – copii ale căror drepturi sunt încălcate și
se specifică ce drept: Albă ca zăpada, Cenușăreasa, Fetița cu chibriturile, Hansel și
Gretel, Fata moșului, Nică din Amintiri din copilărie etc.
- Prezentarea uor materiale video, ppt. care conțin informații despre drepturile copiilor
și discutarea acestora
- Activități în perechi/echipe, de realizare a unei liste cu drepturile pe care le consideră
cele mai importante
- Alcătuirea unor compuneri, eseuri, ghicitori, poezii pe tema drepturilor copiilor
- Desene reprezentând un anumit drept
- Discuții despre cum își imaginează o lume ideală în care toți copiii să fie fericiți
Bibliografie: site-ul https://www.unicef.org

site-ul QIE - DrepturileCopilului
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 44
STRESUL ÎN ÎNVĂȚĂMÂNT
Prof. înv. primar Silveșan Nicoleta

Profesia și locul de muncă reprezintă un aspect important în viața fiecăruia dintre noi. În
afară de aspectul evident de a fi principala sursă de venituri, locul de muncă contează și din
multe alte puncte de vedere, ca imagine de sine, ca viață socială. Din toate aceste motive locul de
muncă constituie adeseori și o importantă sursă de stres.
Stresul este definit ca o stare de tensiune, încordare și disconfort determinat de agenți cu
semnificație negativă, frustrare sau de dificultatea rezolvării unor probleme. Studiile de
specialitate au demonstrat că există un pericol real și o corelație liniară între expunerea repetată
la stres și creșterea riscului de apariție a tulburărilor cardiovasculare, infarctului sau
sindroamelor dislipidemice. Sub efectul stresului cronic crește necesarul vitaminic al
organismului, ceea ce determină apariția sindroamelor carențiale cu rol favorizant în declanșarea
unor boli sistemice grave. Stresul în muncă poate genera stări ca: depresie, anxietate, nervozitate,
oboseală și afecțiuni cardiace. În afară de acestea, stresul antrenează perturbări considerabile pe
planul productivității, creativității și competitivității.
Profesorii reprezintă categoria profesională care manifestă cel mai ridicat nivel de stres
profesional. Stresul este determinat de modul în care o persoană percepe, interpretează şi
evaluează evenimentele neplăcute cu care se confruntă. Stresul profesorilor este produsul
modului în care profesorul reacţionează şi se adaptează la solicitările postului (datoriile zilnice ca
şi cadru didactic) şi la ameninţări (acţiunile altora).
Stresorii zilnici pentru profesori pot fi: termene, pregătirea lecţiilor, confruntarea cu elevi
dificili, conflicte cu conducerea instituţiei de învăţământ sau cu colegii, discuţiile cu părinţii. S-a
constatat că confruntarea cu toţi aceşti stresori diminuează curiozitatea intelectuală a profesorului
şi poate conduce la o lipsă de implicare a acestuia în pregătirea lecțiilor pe care le predă.
Experimentarea stresului poate avea un efect direct asupra performanţei cadrelor
didactice şi, indirect, asupra a ceea ce învaţă elevul. Profesorii care experimentează un nivel de
stres ridicat sunt mult mai preocupaţi cu problemele de comportament ale elevilor şi încep să se
concentreze mai mult pe controlul comportamentului elevului decât pe crearea unei experienţe de
învăţare stimulative şi captivante.
Cadrul didactic funcţionează într-un spaţiu de relativă incertitudine, de urgenţă şi chiar de
risc, un spaţiu în care coexistă două tipuri de situaţii:
a) situaţii repetitive şi ritualizate pentru care cadrul didactic dispune în repertoriul său
profesional de competenţele necesare pentru a le aborda şi soluţiona rapid şi eficient;
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 45
b) situaţii didactice noi, adesea neobişnuite, creative, care cer soluţii noi şi pentru care
cadrul didactic nu dispune (sau dispune doar parţial) de competenţele necesare pentru abordarea
şi soluţionarea lor rapidă. Aceste situaţii îl obligă la un timp de reflectare şi de explorare, la
anumite ezitări etc.
Meseria de învăţător sau de profesor urmăreşte obiective deosebite: pregătirea copiilor şi
adolescenţilor din punct de vedere academic dar şi pregătirea lor pentru viaţă. Schimbările
continue care apar în mediul social, particularităţile curriculumului, diferenţele individuale între
copii, fac ca această muncă să fie una provocatoare şi solicitantă în acelaşi timp.
Sănătatea emoţională (modul în care ne simţim, capacitatea de a fi atenţi la nevoile
noastre şi ale celorlalţi şi de a răspunde la ele) este un instrument foarte important în activitatea
didactică. Ca urmare, reducerea stresului la locul de muncă şi protejarea sănătăţii emoţionale a
profesorilor şi învăţătorilor reprezintă o prioritate pentru buna desfăşurare a procesului de
predare-învăţare şi educare a copiilor pentru viaţă. Studiile de psihologie arată că problemele de
disciplină din clasă sunt sursa de stres cea mai semnificativă pentru profesori şi învăţători.
Aceste studii arată că principalele efecte negative asupra sănătăţii noastre emoţionale şi a stării
de bine se datorează faptului că este extrem de dificil să îi disciplinăm pe elevi aşa cum am dori.
Ca urmare, instrumentele care ar face posibilă disciplinarea eficientă a elevilor, care să asigure
reducerea problemelor de disciplină pe termen lung, ar reprezenta un bun instrument de
management al stresului pentru profesori şi învăţători. Beneficii pentru profesori şi învăţători ale
disciplinării eficiente a elevilor: se reduce starea de iritabilitate şi nervozitate; se reduce starea de
oboseală; se reduc situaţiile care fac dificilă desfăşurarea orei; creşte satisfacţia în muncă; creşte
calitatea vieţii la locul de muncă.
Activitatea de predare mereu va implica factori de stres. Cu toate acestea sunt şi aspecte
pozitive ale stresului. Astfel profesorii sunt motivaţi să exploreze noi metode de predare, să
adopte abordări inovatoare în creşterea nivelului de motivare a elevilor. Numai atunci când
devine copleşitor vor fi observate consecinţele negative ale stresului. Profesorii, administraţia şi
directorul şcolii pot facilita condiţiile de ameliorare a stresului. Profesorii care au susţinere
socială din partea directorilor denotă un nivel de stres mai scăzut, decât cei care nu au.
Organizarea discuţiilor în luarea deciziilor în şcoală, permite profesorilor să participe la acest
proces, astfel implicându-se şi diminuând sentimentul de subordonare. De asemeni, administraţia
şcolii poate dezvolta împreună cu profesorii un program al cărui scop să fie îndreptat spre
ameliorarea stării fizice şi psihice sau pot să invite experţi în managmentul stresului pentru a
oferi oportunităţi de dezvoltare profesională, învăţarea tehnicilor de reducere a stresului, analiza
şi evaluarea propriului nivel de stres, modificarea obişnuinţelor emoţionale, gestionarea
capitalului de energie personală şi dezvoltarea unei atitudini pozitive şi constructive.
Managmentul adecvat al stresului cadrelor didactice are beneficii majore: reduce efectele
fiziologice ale stresului, cum ar fi compromiterea sistemului imunitar, îmbunătăţeşte
performanţele şi reduce absenteismul.
Bibliografie:
Bogdana Bursuc, Alina Popescu, Managementul clasei. Ghid pentru profesori şi
învăţători
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 46
JOCUL DIDACTIC
Prof. înv. primar Bulz Lăcrămioara

Tema: Exprimarea verbală orală corectă din punct de vedere fonetic, lexical şi sintactic
Subiect: “Jocul cuvintelor si literelor” – ”Cizmulița Moșului”
Mijloc de realizare: joc didactic
Tipul activităţii: formare de priceperi şi deprinderi
Obiective de referinţă:
- formarea capacităţii de diferenţiere perceptiv-fonetică şi analitico-sintetică a propoziţiilor,
cuvintelor, silabelor şi sunetelor în vederea pregătirii pentru însuşirea citirii şi scrierii;
- dezvoltarea promptitudinii şi rapidităţii în gândire.
Obiective operaţionale:
a) cognitiv-informationale:
- să înţeleagă noţiunea de silabă (silaba este rostirea cu o singură deschidere a gurii);
- să despartă cuvintele în silabe;
- să identifice numărul de silabe dintr-un cuvânt;
- să realizeze corespondenţa dintre sunet şi literă ;
- să recunoască sunetul iniţial, final sau din interiorul cuvântului pronunţat oral;
- să alcătuiască propoziţii corecte din punct de vedere gramatical;
b) psiho-motorii:
- să coreleze numărul de silabe cu bătaia ritmică din palme (auditiv) sau cu podul palmei sub
bărbie (tactil);
- să consemneze grafic numărul silabelor prin simbolurile învăţate (semne scurte);
- să redea prin desen imagini a căror denumire încep cu un anumit sunet ;
c) afective:
- să participe conştient la activitate ;
- să trăiască bucuria jocului şi a recompensei.
Sarcini didactice:
- perceperea şi pronunţarea clară a silabelor,a grupurilor de silabe, alcătuirea de propoziţii;
- identificarea sunetelor iniţiale sau finale ale unor cuvinte sugerate de imagini ;
- redarea prin desen a unor imagini a căror denumire să înceapă cu un anumit sunet.
- să reprezinte grafic cuvântul găsit.
Strategia didactică:
a) Metode şi procedee: Explicaţia, demonstraţia, exerciţiul, ,,Lotus de grup”
b) Mijloace didactice: Plic cu jetoane reprezentând imagini specifice anotimpului iarna,
scrisoare, tablă magnetică, diagrame - Lotus, litere, carioca, CD-player, zar cu litere.
Organizarea jocului: Frontal, individual, pe echipe, pe grupe.
Durata: 35 – 40 min.
BIBLIOGRAFIE:
- ,,Programa activităţilor instructive -educative” , Bucureşti, 2005;
- ,,Metode interactive de grup”- ghid metodic, Editura ,,Arves”, Craiova, 2008.
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 47
DESFĂȘURAREA JOCULUI
Evenimentul Strategii
Conţinutul ştiinţific Evaluarea
didactic didactice
Se va face printr-o ghicitoare:
”Cine pune darul său,
În ghetuțe la copii? Apreciere verbală
Este sfânt și este bun, Expunerea asupra
Introducerea
Spune-i numele acum!” Conversaţia comportamentului
în joc
Li se va prezenta copiilor scrisoarea trimisă de Moș Scrisoare copiilor
Nicolae, precum şi motivul pentru care a fost trimisă
aceasta copiilor (se poartă o scurtă conversaţie pe
această temă).
Se anunţă titlul jocului didactic şi apoi se explică, în
Anunțarea termeni accesibili copiilor, obiectivele propuse pentru
titlului jocului realizare.
Copiii ascultă cu atenţie şi interes explicaţiile.
Prezentarea Plic cu jetoane reprezentând imagini specifice iernii,
Materialul
materialului scrisoare, tablă magnetică, litere, carioca, zar cu
didactic
didactic litere.
Cei care vor răspunde corect vor fi aplaudați.
Acțiunea se va repeta. Se va stimula interesul copiilor
Capacitatea de
Explicarea pentru executarea unui joc de probă. Corectând Explicaţia
însușire a sarcinilor
jocului eventualele greşeli si explicând modul corect de
de lucru
lucru, copiii vor fi îndrumaţi să continue jocul
didactic.
Se prezintă copiilor regulile jocului și elementele de
joc.
Conducătorul jocului va comunica pe rând
sarcinile primite în cizmulița trimisă de Moș
Nicoale: Corectarea
- să denumească imaginile;
- să despartă cuvintele în silabe;
- să alcătuiască propoziţii;
Fixarea Explicația
- să deseneze imagini a căror denumire încep cu un
regulilor Demonstrația
anumit sunet;
- să recunoască literele de tipar;
- să formeze cuvinte care încep sau se termină cu
un anumit sunet;
- să aplaude răspunsurile corecte.

Copiii vor executa jocul didactic, respectând regulile
acestuia.
Executarea Învățătoarea va scoate din cizmuliță un bilețel și va Corectarea
jocului citi copiilor una din sarcinile trasate de către Moș Completarea
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 48
Nicolae: la ridicarea semnalizatorului verde cizmulița lacunelor

se va da din mână în mână și se va opri la semnalul Aprecierea verbală
roșu indicat de conducătorul jocului. Cel la care s-a
oprit cizmulița, va scoate un jeton, va denumi
imaginea reprezentată, va despărți în silabe cuvântul,
marcând silabele cuvântului prin bătăi din palme sau
cu mâna sub bărbie, apoi va alcătui o propoziție cu
acel cuvânt. Jetonul va fi pus pe panou, iar sub acesta
se vor reprezenta grafic silabele și sunetele cuvântului
respectiv. Cei care vor răspunde corect vor fi
aplaudați. Acțiunea se va repeta de câteva ori.
Varianta 1
Învățătorul va scoate din cizmuliță o altă sarcină
trasată de Moș Nicolae. Ca să-l învățăm pe Moș vom
desfăsura în continuarea jocului metoda „Lotus de
grup”. Copiii vor fi împărțiți în grupe, în funcție de
cizmulițele primite la Întâlnirea de dimineață și se
vor grupa la mese. Acest joc presupune alegerea unui
lider din fiecare grupă care va alege un jeton cu litere Lotus de
din cizmulița mare de pe masă. Va recunoaște litera grup
aleasă, apoi fiecare grup va dezvolta independent Diagrame –
Complicarea
idei, având ca sarcină să găsească jetoane cu imagini Lotus
jocului Corectarea
a căror denumire încep cu sunetul corespunzător Carioca
Completarea
literei. CD-player
lacunelor
Varianta 2 Explicaţia
Aprecierea verbală
Se va scoate din cizmuliță a treia sarcină trasată de
Moș Nicolae. Un copil de la o grupă va arunca zarul,
va spune litera la care s-a oprit, va forma un cuvânt
care să aibă la început litera respectivă şi îl va
despărţi în silabe. Altă grupă va preciza numărul
silabelor cuvântului și locul fiecăreia. Câștigă grupa
care are cele mai multe răspunsuri corecte.
Se fac aprecieri privind modul de desfăşurare a
activităţii, răspunsurile copiilor, comportamentul. Se
va solicita o autoevaluare din partea copiilor. Se oferă
recompense.
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 49
OBICEIURI ȘI TRADIȚII LOCALE
Prof. înv. primar Avram Mariana

Nedeia momârlănească,din punct de vedere cultural,reprezintă petreceri comune

organizate în fiecare sat din zona Văii Jiului la date calendaristice fixe.La nedeile din aceste sate
participă fete și feciori,dar și tineri căsătoriți.Momentul nedeii este un prilej chiar și pentru cei în
vârstă să facă vizite în acea zi la rude sau prieteni din localitatea respectivă.Jocul se desfășoară
afară sau într-o șură,iar astăzi la căminul cultural.Manifestarea începe la amiază și se continuă
până seara târziu.Se obișnuia ca în încheiere,să se încalce nedeia printr-un joc specific.Feciorii și
fetele se adunau într-un lanț lung de 200m,tot un fecior și o fată ,iar cel din fruntea șirului ,pe o
muzică specifică,intra printre diferite perechi și ieșea printre altele,încât se producea o încâlcire
neprevăzută a șirului.Către seară,oaspeții erau chemați pe omenie la diferite familii,fete sau
feciori.Această invitație se întorcea când nedeia avea loc în alt sat.
Șezătoarea momârlanilor din zona Văii Jiului se organiza de obicei cu ocazia torsului la
furcă a cânepii sau a lânii,dar existau și șezători la cusut.Spre deosebire de clacă,unde se lucra în
folosul gazdei și doar în micile sărbători,la șezătoare fiecare femeie lucra în folosul propriu își
torcea cânepa sau lâna sau cosea pentru ea sau familia ei.O altă deosebire este aceea că
șezătoarea nu se organiza niciodată în zi de sărbătoare,ci doar în serile zilelor de lucru.La
șezătoare luau parte 4-5 femei de obicei vecine,care se adunau seara la casa uneia dintre ele ;
șezătoarea începea odată cu căderea serii și dura până cântau cocoșii de miezul nopții sau până
când se ivea luna.În popor se credea că după ora cinei până la cântatul cocoșilor de miezul nopții
umblau duhurile rele și nu îi bine să mergi pe afară .
De obicei la șezători veneau și bărbații femeilor ,chiar și feciori,dacă la șezătoare veneau

și fete nemăritate.Se spuneau povești din bătrâni ,glume,ghicitori,se cântau diverse cântece.În
Postul Crăciunului se cântau colinde bătrânești.Șezătoarea reprezenta și o formă de economisire
iluminatul se făcea cu lampa de petrol ,iar prin rotație seară de seară,casă de casă, se consuma
petrol doar pentru iluminarea unei singure case pentru un grup mai mare de oameni.
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 50
Șezătoarea și nedeia momârlanilor reprezentau o modalitate de reuniune a întregului sat

,ba chiar a țăranilor din satele învecinate,mai ales că prin căsătorie existau nenumărate familii
înrudite.Muzicanții proveniți din diverse sate se reuneau ,alcătuind o singură formație, cântând
melodii specifice fiecărui sat .Tinerii jucau diverse jocuri ,iar bătrânii priveau de pe margine ,
depănând amintiri sau chiuind.
BIBLIOGRAFIE
Dumitru Rus - Județul Hunedoara, Ghid turistic, Editura Sigma Plus Deva, 1998
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 51
LEADERSHIP ȘI MANAGEMENT EDUCAȚIONAL
Prof. înv. primar Oancea Magdalena

Managementul educational este un domeniu de studiu si de activitate care vizeaza modul

de functionare si conducere a organizatiilor educationale.
Bolam il defineste ca fiind ‘’o functie executive destinata punerii in practica a politicilor
aprobate.’’
Sapre il considera ca presupunand ‘’ o serie de activitati orientate catre utilizarea eficienta
si eficace a resurselor organizationale pentru atingerea obiectivelor organizationale’’
Accentul ce se impune pe scopul educational este important,insa trebuie tinut cont de faptul
ca nu toate obiectivele sau scopurile sunt potrivite pentru o organizatie educationala,mai ales
daca acestea sunt impuse din exterior,de stucturile centrale. Managementul educational vizeza
atingerea obiectivelor educationale stabilite,insa ele trebuie sa fie acceptate de scoala si de
comunitatea in carea aceasta functioneaza.In caz contrar,cand managerii faca abstractie de acest
aspect si se limiteaza doar la implementarea unor politici externe,se poate ajunge foarte usor la
managerialism.
Importanta obiectivelor si a scopurilor pentru managementul institutiilor de invatamant este
subliniata in majoritatea abordarilor teoretice,existand insa un oarecare dezacord in privinta a
trei aspect legate de stabilirea finalitatilor in educatie:
1. Valoarea obiectivelor formale;

2. Sustinerea obiectivelor organizationale sau a celor individuale;
3. Cum sunt stabilite obiectivele sau scopurileinstitutionale.
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 52
Obiectivele formale
In instiutiile de invatamant, aceste obiective au uneori un grad mare de

generalitate.Propunerea de a creste nivelul unor performante intr-un segment al curriculumului ar
putea sa nu fie in concordanta cu scopurile unor alti profesori, in raport cu alte obiecte de studiu.
Un management descentralizat este cel care ofera posibilitatea unei viziuni distincte a
acelei scoli,cu obiective specifice,clar formulate,adaptate contextului personalizat in care aceasta
functioneaza.
Obiective organizationale sau individuale?
Exista doua abordari ale managementului educational:una care sustine ca obiectivele

organizationale pot fi impuse de lideri membrilor fara putere de decizie din cadrul scolii,cealalta
sustinand,dimpotriva,ideea implementarii unor obiective care sa aiba relevanta pentru membrii
organizatiei si pentru partile interesate.
Cum stabilim obiectivele
In unele organizatii,obiectivele sunt stabilite de directorul unitatii,in colaborare cu cativa
colegi experimentati si cu unii membrii ai comunitatii locale.In altele, stabilirea obiectivelor este
o activitate colectiva,implicand toti membrii organizatiei.
O problema fundamentala este masura in care conducerea scolilor poate modifica politicile
guvernamentale ,dezvoltand obiective alternative ce pot fi aplicate la nivelul propriilor scoli, cat
pot acestea filtra politicile educationale nationale prin propriul system de valori,cat de limitate
sunt scolile in a-si fixa obiectivele.
Guvernele au puterea constitutionala de a-si impune politicile insa caracteristica de succes a
unui lider consta in capacitatea acestuia de a le implementa adecvandu-le la caracteristicile
organizatiei pe care o conduce.
Leadershipul educational este un concept care presupune in primul rand existent unui
proces de influenta orientat spre obtinerea unor rezultate .Actiunile si motivatia unor oameni sunt
directionate de alti oameni in vederea atingerii unor scopuri.
Trebuie facuta distinctia intre influenta si autoritate,caracteristica a puterii-managerului-,in
timp ce influenta poate fi exercitata de oricine din scoala.
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 53
Este un proces intentionat,care vizeaza dirijarea actiunilor celorlalti in vederea atingerii

unor scopuri;poate fi exercitata de indivizi sau de grupuri,poate aparea din orice parte a scolii-
inclusiv de la personalul asociat sau elevi,fiind independent de pozitiile formale de management.
Leadershipul este tot mai des asociat cu idea de valori,intrucat liderii isi fundamenteaza
actiunile pe valori personale si profesionale.
Un leadership eficient presupune o viziune clar exprimata,insa exista un risc major ca o
viziune personala sa aduca mai mult rau organizatiei decat bine.Un leader cu o viziune puternic
implementata asupra organizatiei poate manipula,poate adduce deservicii organizatiei o data cu
plecarea sa sau poate fi puernic subiectiva.
De aceea se impune un echilibru clar intre aceste doua aspecte:viziunea liderului pentru
institutie in raport cu caracterul centralizat al deciziilor legate de curriculum si obiective.
Diferenta dintre leadership si management educational

Plecand de la asocierea termenului de ‘’leadership’’cu schimbarea si a celui de
‘’management’’cu mentinerea ,putem afirma ca managementul presupune mentinerea eficientei
activitatilor curente ale organizatiei,in timp ce leadershipul reprezinta influentarea actiunilor
altora pentru a obtine rezultatele dorite.
Ambele sunt la fel de importante in conditiile in care scolile doresc sa fie eficiente si sa-si
atinga obiectivele si de aceea putem idealiza functionalitatea si eficienta unei organizatii
educationale in care managerul sa aiba abilitati de lider.
Bibliografie:
’’Leadership si management educational.Teorii si practice actuale’’-Tony Bush
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 54
PROIECT DIDACTIC
Prof. Ludinașiu Ramona

I. Date generale
Şcoala: Colegiul Național „Mihai Eminescu” Petroşani

Profesor: Ludinaşiu Ramona
Obiectul: Limba şi literatura română
Subiectul lecţiei: Dezbaterea unui proces de conştiinţă în romanul „Ion” de L. Rebreanu
Tipul lecţiei: Lecţie de fixare şi consolidare de noi cunoştinţe
Obiective operaţionale: la sfârşitul lecţiei elevii vor putea:
- să identifice detaliul artistic în structura unitară a operei;
- să disocieze corect eticul de estetic şi să folosească în lecţie,

ca argumente ale dezbaterii, aceste idei;
- să-şi motiveze corect, logic şi estetic,opţiunile, folosind ideile

manualului, ale criticii literare specializate şi detaliile artistice
(textul romanului);
- să analizeze evoluţia unui personaj (de ex. Ion) în funcţie de

structura romanului şi de propria natură literară a acestuia, de
alte premise literare (tradiţie, precursori, climat artistic,
concepţia literară a autorului, etc.).
Metode: -dezbaterea problematizată,
-conversaţia,
-învăţare prin cooperare – colţurile.
Material didactic şi bibliografic :
1. Liviu Rebreanu, Ion, Bucureşti, Editura 100+1 Gramar, 1999
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 55
2. Liviu Rebreanu, Amalgam, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1974

3. Al. Săndulescu, Introducere în opera lui Liviu Rebreanu, Bucureşti, Editura Minerva, 1976
4.Lucian Raicu, Liviu Rebreanu, Bucureşti, E.P.L., 1967
5.Nicolae Manolescu, Arca lui Noe, Bucureşti, Editura 100+1 Gramar, 2000
- manualul, fişe de lectură,etc.
II. Desfăşurarea lecţiei
Momentul 1 (3 minute)
Profesorul propune spre dezbatere o problemă controversată vizând drama lui Ion şi a
Anei (Poţi pune la baza fericirii tale nefericirea altora?)
Se stabileşte o strategie de lucru în grup, având la bază metoda de învăţare prin
cooperare- colţurile, în perspectiva dezbaterii argumentate privind vinovăţia sau nevinovăţia
personajului Ion al Glanetaşului din romanul lui L. Rebreanu, Ion. Elevii optează pentru una din
poziţii, astfel cei care pledează pentru nevinovăţia lui Ion se duc într-un colţ al încăperii, cei care
susţin vinovăţia protagonistului se duc în alt colţ,iar indecişii în mijlocul încăperii.

Dezbaterea mizează pe un proces moral intentat eroului eponim şi se va concentra asupra
acuzaţiilor ce i se aduc lui Ion, primul cuvânt fiind oferit acuzării ce va incrimina personajul
pentru:
1. comportamentul faţă de părinţi;
2. comportamentul faţă de Ana;
3. comportamentul faţă de săteni;
4. adulterul cu Florica
5. crimă cu premeditare
Acuzarea comentează succint cu exemple din text şi demonstrează culpabilitatea eroului.
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 56
Apărarea justifică faptele lui Ion, punându-le pe seama dragostei faţă de pământ. Se
evidenţiază tenacitatea, hărnicia,necesitatea obiectivă de a avea pământ,legătura organică cu
obiectul adoraţiei sale. Ion este o metaforă a dramei pământului, astfel încât factorul social nu
trebuie disparat de cel biologic, el se vrea „într-o veşnică nuntire cu pământul”.
Acuzarea afirmă că Ion este un instinctual,însă apărarea argumentează că eroul este o
individualitate, care se dezvoltă caracterologic într-o coordonare de contradicţii, fie cu alţii, sau
chiar cu sine însuşi.
Acuzarea dezaprobă, din perspectiva familiei şi dintr-o perspectivă etică, modul de
relaţionare a lui Ion la Ana, victimă a dragostei şi neînţelegerii.
Contraargumentul-credulitatea Anei, revelaţia seducerii ce constituie un model autohton.
Ion este inculpat şi de furarea pământului vecinului său şi de şantajarea lui Vasile Baciu,
patima lui reprezentând o fetişizare.
Apărarea consideră că există circumstanţe atenuante-psihologia socială a eroului derivă
dintr-o situaţie tipică economiei agrare capitaliste, iar protagonistul este un individ constructiv,
un gospodar.
Acuzarea insistă pe finalul tragic a lui Ion, realizează similitudini cu nuvela Moara cu
noroc de I. Slavici şi Ciocoii vechi şi noi de N. Filimon, comparând sancţiunea lui Ion cu cea a
lui Ghiţă şi Dinu Păturică.Se formulează şi ideea că Ion este vinovat şi de moartea copilului,
combătută prin menţiunea că eroul n-ar fi avut interesul să piardă pământurile, deoarece copilul
era garanţia posesiunii sale.
Grupul elevilor indecişi va fi activat, profesorul determinându-i să ia o poziţie,iar fiecare
grup opozant va încerca să menţină un număr cât mai mare de susţinători.
În urma dezbaterii ,după ce fiecare elev a ajuns în grupul a cărui poziţie o împărtăşeşte,
fiecare grup îşi va rezuma opinia şi argumentele.
Ulterior, într-o lucrare elaborată, fiecare elev îşi va exprima poziţia şi argumentele într-o
manieră particulară.
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 57
PROFESORII ȘI PĂRINŢII – PARTENERI AI EDUCAȚIEI
Prof. înv. primar Mocanu Elena

Copiii provin din anumite familii. Familia este definită drept un grup specific constituit din
persoane unite prin legături de căsătorie, sânge sau adopţie şi constituie prima instanţă de
socializare a copilului. De fapt, familiei îi sunt atribuite mai multe meniri, cum ar fi:
* funcţia psiho-afectivă, care constă în faptul că familia este menită să le ofere membrilor
săi un sentiment de siguranţă şi un echilibru afectiv necesar pentru depăşirea obstacolelor;
* funcţia biologică, referitoare la perpetuarea speciei umane prin procreaţie;
* funcţia economică, ce constă în crearea condiţiilor materiale necesare vieţii şi dezvoltării
membrilor familiei, fapt posibil prin producerea şi acumularea de bunuri şi venituri;
* funcţia educativă, de transmitere către copii a unor deprinderi şi atitudini fundamentale, a
unor valori şi norme sociale, a limbii şi a unor tradiţii culturale.
Deşi şcoala este instituţia căreia îi revine prin excelenţă sarcina de a educa tânăra generaţie,
funcţia educativă a familiei nu încetează odată cu intrarea copilului în şcoală, ci aceste atribuţii
educative primesc acum noi valenţe. Acest fapt solicită existenţa unei continuităţi şi a unei
coerenţe între influenţele formative exercitate de către cele două principale instanţe cu atribuţii
educative, căci numai astfel se poate spera să se ajungă la formarea şi dezvoltarea unor
personalităţi echilibrate şi armonioase, apte de a se integra cu succes în societate.
Plecând de la acest deziderat comun, se cere ca unităţile de învăţământ şi părinţii sau
susţinătorii legali ai elevilor să colaboreze strâns, fiind recomandabil să se ţină cont de unele
principii, cum ar fi:
- rolul conducător al şcolii în acest parteneriat privilegiat;
- proiectarea şi realizarea acţiunilor educative ale şcolii şi ale familiei în baza unui scop
comun, cum ar fi, de exemplu, educarea copiilor şi a tinerilor în vederea respectării drepturilor
omului şi a normelor de conduită civilizată;
- implicarea activă a copiilor şi a adolescenţilor în propria lor formare;
- antrenarea unui număr cât mai mare de părinţi în colaborarea cu şcoala;
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 58
- dezvoltarea la oamenii şcolii a unor abilităţi necesare în activitatea cu părinţii elevilor;

- utilizarea comunicării dintre şcoală şi părinţi atât pentru semnalarea problemelor
intervenite, cât şi a reuşitelor sau a performanţelor.
Activităţile desfăşurate de către învăţător sau diriginte cu părinţii elevilor sunt, într-o
anumită măsură, similare acelora pe care el le realizează cu elevii, deşi există numeroase
deosebiri între cele două tipuri de acţiuni formative, diferenţe date în primul rând de
particularităţile de vârstă şi de statut ale „publicului-ţintă" căruia i se adresează fiecare din ele.
Totuşi, aceste activităţi specifice „educaţiei adulţilor" se cer a fi şi ele proiectate într-o manieră
suficient de riguroasă, dar nu rigidă.
Întâlnirile cu părinţii elevilor ar fi bine să se desfăşoare într-un spaţiu corespunzător şi,
dacă este posibil, să nu dureze mai mult de o oră şi jumătate.
Dintre metodele susceptibile de a fi utilizate în aceste situaţii s-ar putea aminti:
- lectoratele cu părinţii pe teme de actualitate;
-expunerea, având ca variante prelegerea şi explicaţia;
- întâlnirile pe grupe de părinţi, în funcţie de particularităţile şi problemele care le sunt specifice
copiilor lor;
- dezbaterea sau masa rotundă pe o anumită temă stabilită în prealabil şi comunicată
participanţilor; discuţiile purtate cu părintele/părinţii unui singur elev;
- prezentarea unor materiale audio sau video;
- studiul de caz, care are ca punct de plecare o situaţie concretă, ce este dezbătută de către părinţi
sub coordonarea învăţătorului/dirigintelui, căruia îi revine misiunea de a prezenta cazul, de a pro-
pune (fără, însă, a impune) variante de soluţionare, de a formula concluzii.
Formele de colaborare cu părinṭii sunt: ṣedintele cu părinṭii, lectoratele / atelierele cu
părin-ṭii, consultaṭiile, vizitele la domiciliu, „ora părinṭilor”, corespondenṭa cu părinṭii.
Aplicaţii practice
Alături de diferitele probleme mai generale ale educării copiilor şi adolescenţilor pe care
învăţătorul sau dirigintele le poate discuta cu părinţii elevilor, există alte probleme specifice
fiecărei vârste a elevilor. Pentru ca eficienṭa acestui demers să fie cât mai mare, ea ar putea fi
realizată urmărindu-se cele trei niveluri ale şcolarităţii. Alături de formele de colaborare
enumerate mai sus, care sunt folosite cu succes de toate cadrele didactice, mă voi referi la
experienṭa personală, cu câteva sugestii ce fac referire la ȋnvăṭământul primar.
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 59
Unul din procedeele la care am recurs pentru a comunica eficient cu părinţii elevilor ȋl
constituie înscrierea unor însemnări în carnetele sau caietele acestora, însemnările de acest fel
pot constitui un ghid atât pentru elev, cât şi pentru părinţii acestuia, întrucât le oferă posibilitatea
de a cunoaşte exigenţele şcolii şi de a primi informaţii referitoare la modul cum este apreciată
pregătirea şcolară a copilului lor, ceea ce le permite luarea unor măsuri în consecinţă. Acest fapt
este posibil cu atât mai mult cu cât, în această perioadă, gradul de intervenţie a adulţilor în
îndeplinirea obligaţiilor şcolare ale copiilor este destul de mare, iar, atunci când sunt necesare
intervenţii corective, ele sunt cu atât mai eficiente cu cât sunt realizate mai din timp.
Se consideră că, începând încă din jurul vârstei de şapte ani, copiii, deşi continuă să fie
dependenţi de părinţi, încep să relaţioneze şi cu alte persoane. Dacă aceste contacte sunt realizate
într-un mediu securizant, există şanse ca ele să le faciliteze dezvoltarea personalităţii în mai
multe direcţii. Ȋn perioada claselor primare ei îşi însuşesc şi alte aptitudini care ţin de inteligenţa
emoţională, de aceea am ȋncurajat legarea şi menţinerea unor prietenii, generozitatea, reacţia
adecvată în faţa refuzului .
Am recomandat părinţilor să-şi ajute copiii să îşi exprime în mod adecvat sentimentele, să
le formeze deprinderea de a examina mai multe alternative înainte de realizarea unei opţiuni şi
să rămână concentraţi asupra unor finalităţi fixate în prealabil.
Se mai afirmă că la această vârstă copiii continuă să resimtă nevoia de a se juca. Părinţii
pot ȋncerca să facă în aşa fel încât activităţile (inclusiv cele şcolare) să pară agreabile,
conferindu-le, atât cât este posibil, o anumită coloratură ludică. De asemenea, se recomandă ca,
la această vârstă, pauzele realizate pe parcursul efectuării temelor de casă să aibă loc la intervale
mai mici de 45 de minute, pentru a se evita suprasolicitarea neuro-psihică a copiilor.
O componentă importantă a educării copiilor aflaţi la această vârstă este stârnirea şi
cultivarea interesului acestora pentru lectură. Această problemă se pune cu atât mai acut în
epoca actuală, dominată într-o măsură tot mai mare de o civilizaţie bazată pe imagine, pe care o
oferă atât emisiunile TV, cât şi jocurile pe calculator sau diverse site-uri de Internet. în acest
context, este de dorit ca, fără a se substitui unor astfel de mijloace specifice tehnologiei modeme,
lectura să îşi aibă locul ei bine determinat în ansamblul preocupărilor copilului. Deoarece un rol
important în formarea/dezvoltarea abilităţilor necesare lecturii le revine şi părinţilor, care, atunci
când copiii lor întâmpină dificultăţi de citire, i-am sfătuit, pe cât posibil, să acorde timp acestei
activităṭi. Ei pot citi împreună cu aceştia. Ȋn acest caz, este bine ca, pe parcursul lecturii, părintele
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 60
să-i adreseze copilului anumite întrebări referitoare la conţinutul celor citite, sperându-se ca, în
acest fel, copilul:
- să înţeleagă mai bine ceea ce citeşte;
- să realizeze o lectură activă, caracterizată prin realizarea unor asociaţii de idei;
- să-şi dezvolte experienţa în domeniul de studiu căruia îi aparţine textul citit;
- să conştientizeze felul în care se manifestă diversele sentimente şi felul în care acestea apar
de pe urma unor anumite situaţii;
- să-şi exerseze astfel unele abilităţi specifice inteligenţei emoţionale.
Ȋn general, se apreciază că este bine ca părinţii să găsească ocazii de a coopera cu copiii
lor, cu atât mai mult cu cât se consideră că, înainte de nouă ani, cooperarea copilului în realizarea
unei cerinţe ar putea spori atunci când părintele ar include această cerinţă în contextul unei
invitaţii de a i se alătura.
Ȋn aceeaşi ordine de idei, adepţii „educaţiei pozitive” mai consideră că, în cazul cu o vârstă
mai mică de nouă ani, deşi se admite ca ei să-şi exprime deschis dorinţele, nevoile şi
sentimentele, ar fi, totuşi, recomandabil ca părinţii să fie cei care iau deciziile. Această
recomandare este motivată prin faptul că, dacă un copil aflat la o vârstă relativ mică este pus în
situaţia de a lua decizii şi ia o hotărâre care se dovedeşte a avea efecte negative, ar putea exista
riscul ca, pe viitor, acel copil să-şi piardă încrederea în capacitatea lui de a lua decizii adecvate.
Motivarea copiilor poate fi realizată prin recompensarea comportamentelor pozitive, atunci
când acestea apar. Ȋn cazul copiilor în vârstă de nouă sau zece ani, părinţii ar putea recurge la o
strategie care să înceapă cu alcătuirea unei liste care să cuprindă câteva comportamente pozitive
aşteptate de la copil. La sfârşitul zilei, părinţii pot marca printr-un semn specific (o linie, un
asterisc etc.) fiecare din sarcinile îndeplinite de către copil, marcaj care ar putea fi însoţit de o
apreciere pozitivă formulată verbal. Fiecare semn de acest tip poate fi echivalent cu un punct, iar,
atunci când se acumulează un anumit număr de puncte stabilit şi comunicat în prealabil de către
părinţi, aceştia ar putea să-i acorde copilului o recompensă, care poate deveni pentru el o
amintire plăcută a unei reuşite.
O altă oportunitate pe care o oferă sfârşitul zilei este aceea de purtare a unor discuţii între
părinte şi copil. Aceasta se explică prin faptul că sfârşitul zilei este un moment în care copilul
este mai obosit, ceea ce îl face să opună mai puţină rezistenţă la încercările părintelui de a discuta
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 61
cu el, şi resimte o nevoie de siguranţă, pe care şi-ar putea-o satisface atunci când i-ar împărtăşi
părintelui unele din sentimentele sale.
Colaborarea ȋnvăṭătorului sau a profesorului cu părinṭii reprezintă o cerinṭă care se impune
ȋntr-un mod tot mai stringent ȋn epoca actuală, datorită faptului că influenṭele care se exercită
asupra copilului sunt multiple ṣi nu toate converg ȋntotdeauna. Ȋn această situaṭie, ȋnvăṭătorul /
profesorul are misiunea de a coordona aceste influenṭe ṣi de a le imprima o direcṭie dezirabilă din
punct de vedere educaṭional. Efortul său de colaborare cu părinṭii elevilor se ȋnscrie ȋn cadrul mai
larg al necesităṭii conlucrării strânse dintre ṣcoală ṣi familie, ȋnṭelese drept principalele instanṭe
de socializare ṣi educare a tinerei generaṭii. Important este ca această conlucrare să aibă efecte
pozitive ȋn plan informativ, adică să conducă, pe termen lung, la formarea ṣi cristalizarea unor
personalităṭi armonioase, apte de a se integra cu succes ȋntr-o societate viitoare ce va fi, fără
ȋndoială, caracterizată de numeroase provocări, cărora numai niṣte personalităṭi puternice ṣi bine
structurate le vor putea face faṭă.
Bibliografie
1. Traian Cosma, „Şedinţele cu părinţii în gimnaziu", col. Ştiinţele educaţiei. Structuri,
conţinuturi, tehnici, Ed. Polirom, Iaşi, 2001.
2. Adina Băran-Pescaru, „Parteneriat în educaţie: familie-şcoală-comunitate",
3. ***, Educaţia XXI, Ed. Aramis, Bucureşti, 2004.
4. Adina Băran-Pescaru, „Familia azi. O perspectivă sociopedagogică",
5.Dr. Haim G. Ginott, „ Între părinte şi copil", traducere din engleză de Oana Vlad, Ed.
Humanitas, Bucureşti, 2006.
6. Dr. John Gray, „Copiii sunt din rai", traducere de Măria Giugariu, Ed. Vremea,
Bucureşti, 2006.
7. Maurice J. Elias, Steven E. Tobias, Brian S. Friedlander, „Inteligenţa emoţională în
educaţia copiilor", traducere de Andreea Rosemarie Lutic, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2007.'
8. Adrian Orban, „Dacă îţi pasă de copilul tău", Ed. BIG ALL, Bucureşti, 2006.
9. Ecaterina Vrăşmaş, „Intervenţia socioeducaţională ca sprijin pentru părinţi", col.
Educaţia XXI, Ed. Aramis, Bucureşti, 2008;
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 62
SIMȚUL ESTETIC AL MICULUI ȘCOLAR
Prof. înv. primar Jurj Cristina

Fiecare copil este un artist. Problema este cum să rămână un artist şi după ce va creşte.
Pablo Picasso
De-a lungul timpului, în școli și grădinițe s-a pus accent pe educarea copiilor și din
punct de vedere estetic. Educația estetică asigură condiții propice pentru stimularea și
promovarea creativității în toate domeniile de activitate, inclusiv în munca de învățare. Ea
urmărește pregătirea copilului (și nu numai a acestuia) pentru actul de valorizare-receptare-
asimilare și cel de creare a valorilor estetice. Educația
estetică urmărește, în esență, dezvoltarea capacității de
percepere și înțelegere corectă a frumosului din realitate
(din natură, muncă, relații sociale și din artă), formarea
conștiinței estetice, a gustului și simțului estetic, a
necesității și posibilității de a participa la crearea
frumosului în artă și în viață.
S-a dovedit că activitățile artistico-plastice, literare și
muzicale exercită o influență benefică asupra personalității
copilului pe plan estetic, moral, afectiv și intelectual.
Dorința de cunoaștere a copiilor este nelimitată.
Copilul se informează, reține, apoi vrea să reproducă,
demonstrând astfel cum și-a însușit
cunoștințele. Stimularea timpurie a dorinței de a crea
se va reflecta în realizarea unor lucrări artistice (atât în
artă, cât și în literatură, prin compuneri și poezii).
Curiozitatea mereu trează și activă, receptivitatea,
înclinația spre nou, sensibilitatea, imaginația bogată,
nevoia de cunoaștere și de afirmare pot fi satisfacute și dezvoltate în orele de arte vizuale și
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 63
abilități practice , educatie muzicală, limba română. Prin creație, copilul poate transmite
sentimente și stări sufletești.
Educația estetică presupune nu numai formarea unor
aptitudini și deprinderi de sesizare sau apreciere a frumosului
artistic, dar și însușirea unor cunoștințe specifice. Fără o
informare corespunzătoare nu se poate crea cadrul favorabil
înțelegerii, pentru că arta „vorbește” doar celui care este pregătit
să o asculte. Ea poate emoționa în măsura în care receptorul este
instruit, pregătit pentru a întâmpina opera care își începe
adevărata viață în sufletul și mintea publicului.
Simțul estetic este înclinația firească a omului spre frumos; simțul estetic s-a născut
și se desăvârșește în activitate. El există în fiecare copil, dar trebuie trezit și îndrumat, educat.
Alături de muzică și desen, abilitățile practice (educație tehnologică),literatura, dramatizarea
sau jocul-dramatizare, oferă copiilor de vârstă preșcolară și școlară oportunități de exprimare a
stărilor sufletești prin crearea de obiecte-jucării din diverse materiale sau prin recitarea ori
punerea în scenă a unor povești sau piese de teatru citite de ei sau de cadrul didactic. Prin ARTĂ
fiecare copil se poate exprima mult mai ușor și se poate face înțeles de cei din jur, de cei cărora
le pasă de trăirile lor.
Îmi amintesc cu mult drag de doamna mea învățătoare care avea un dar aparte în a organiza
serbările școlare, găsind un rol potrivit pentru fiecare elev, făcându-ne să ne simțim egali, chiar
dacă nu toți elevii aveau rezultate strălucite la învățătură.
Cu câtă satisfacție priveam la orele de desen mini-
expoziția cu planșele noastre, ale tuturor! Ce jucării
frumoase realizam cu toții după modelele prezentate de
dumneaei! Ce surprize plăcute ne ofereau orele de
muzică, atunci când un cântec nou devenea o adevărată
provocare: ce grupă îl va cânta oare mai bine?
Am observat același lucru și la elevii mei: orele de
muzică și mișare, de arte vizuale și abilități practice și
repetițiile pentru serbări sunt așteptate cu sufletul la gură deoarece ele reprezintă un moment de
destindere și de cunoaștere mai aprofundată a celui de lângă tine…
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 64
Nu toți avem talent, dar prin cântec, joc, dans, desen, toți ne simțim mai liniștiți, mai buni,
mai aproape de ceilalți.
În ceea ce privește dezvoltarea interesului și dragostei pentru creațiile literare, de multe ori
le-am citit elevilor mei și i-am îndemnat să citească
și singuri cât mai multe poezii specifice vârstei.
Am avut activități de creare a unor poezii
muncind în echipă, plecând de la perechi de rime
date sau găsite și având o anumită temă:
anotimpurile, copilăria, școala.
Am realizat,împreună cu elevii o scenetă

foarte reușită”Moș Crăciun și capcanele
copiilor”,aceștia fiind foarte implicați în
interpretarea rolurilor și în confecționarea
decorurilor și toate cele necesare.Am fost plăcut surprinsă de rezultatul muncii lor, elevii dând
dovadă de creativitate, inspirație, imaginație.
BIBLIOGRAFIE
1. Sușală, I.- Estetica și psihopedagogia Artelor plastice și Designului, Ed. Sigma, București,
2000
2. Vianu, T.- Estetica, ed. Orizonturi, Bucuresti, 2011
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 65
ROLUL MASS-MEDIA ÎN EVOLUŢIA SITUAŢIILOR DE CRIZĂ
Prof. HUMEL ELENA

După anii ’90, criza a devenit o situație obișnuită, iar termenul a intrat în lexicul
fundamental al managerilor instituțiilor, al ziariștilor, din presa scrisă sau audiovizuală, și al
întregii comunități. Frecvența crizelor, situate la diferite niveluri, a determinat variate abordări
din partea conducătorilor de instituții sau specialiști în management, precum și din partea
liderilor politici. Astfel, s-a vorbit și se vorbește despre gestionarea crizei, ca un prim pas în
rezolvarerea situațiilor care au generat-o, făcându-se astfel apel la o așa-zisă comunicare de
criză. La o observație atentă, se poate constata că nu sunt mulți cei care dețin competențele
necesare rezolvării situațiilor de criză. Totodată, nu este suficientă întotdeauna componenta
umană, ci este necesară și partea materială, care, nu de puține ori, influențează apariția crizei,
precum și prelungirea ei.
Orice instituție publică, de stat sau privată, se poate confrunta la un moment dat cu o
“tulburare” a funcționării normale, ajungându-se la o adevărată criză. Managerii cu experiență
pot prevedea și preveni uneori situațiile conflictuale. Totuși, în ciuda tuturor demersurilor,
situațiile de criză pot scăpa de sub control, conducând la prejudicii care afectează instituția din
punct de vedere financiar sau emoțional. Trebuie menționat că odată apărută criza, este foarte
important felul în care comunică toți factorii implicați în generarea sau rezolvarea crizei.
Conducerea instituției trebuie să prevadă eventualele situații conflictuale și să aibă
oamenii potriviți pentru a găsi soluții de remediere a neajunsurilor survenite. În organigrama
instituției trebuie cuprins și un departament sau o comisie de relații publice care veghează,
protejează și promovează imaginea organizației. În administrarea crizei nu există loc pentru
improvizație, ci dimpotrivă trebuie să fie evaluate corect circumstanțele și identificate strategiile
pentru ca situația de criză să nu ia amploare.
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 66
Ipoteză
Echipa managerială și persoanele desemnate trebuie să întocmească un plan de

comunicare de criză adecvat, ţinând seama de aspectele vulnerabile ale organizaţiei.
Comunicarea trebuie să vizeze informarea internă şi externă a tuturor celor implicați, direct sau
indirect în situația de criză. De asemenea, un plan de criză trebuie să stabilească acţiunile care să
permită ajungerea la audienţa-ţintă a unor mesaje corecte.
1. Relația cu mass-media
Relația cu mass-media trebuie să se situeze în limite normale, întrucât orice încercare a
echipei manageriale de a evita prezentarea situației de criză poate conduce la intepretări eronate.
În toate țările civilizte, mass-media monitorizează activitatea societăților comerciale,
organizațiilor sau instituțiilor publice, astfel încât să existe transparență. Fac excepție
organizațiile a căror activitate vizează siguranța națională. Dacă în perioade de normalitate,
instituțiile media sunt percepute ca fiind integrate în sistemul social, în perioade de criză ele par
să capete o anume autonomie care nu le fusese atribuită anterior.
2. Pregătirea materialelor destinate presei

Instituțiile publice și organizațiile trebuie să aibă o legătură permanentă cu ziariștii sau
instituțiile de presă. Activitățile de presă nu trebuie să vizeze numai monitorizarea situațiilor de
criză dintr-o instituție, ci și activitatea obișnuită a respectivei instituții sau organizații. Orice
departament de relații publice sau orice birou de presă al unei organizații trebuie să aibă datele de
contact ale ziariștilor sau departamentelor de presă.
Uneori este nevoie ca într-un timp foarte scurt să fie comunicate de presă sau să fie
nevoie de a fi convocată o conferință de presă. Personalul sau persoanele desemnate să
relaționeze cu presa trebuie să se întrunească în timp util pentru reactualizarea informațiilor care
trebuie puse la dispoziția ziariștilor.
3. Desemnarea purtătorului de cuvânt

Desemnarea unui purtător de cuvânt credibil este un element important în controlarea
crizei. Persoana aleasă trebuie să cunoască toate aspectele crizei, să înteleagă toate implicațiile
ei, să aibă responsabilitatea și autoritatea de a vorbi în numele organizației. Purtătorul de cuvânt
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 67
va face parte din echipa de criză. Recomndabil este ca el să fie unul dintre membrii conducerii
organizației sau instituției, deoarece astfel va fi perceput ca o persoana care exprimă un punct de
vedere oficial. Trebuie ținut seama de faptul că în fața jurnaliștilor și în fața publicului această
persoană reprezintă chiar organizația sau instituția.
Purtătorul de cuvânt trebuie să aibă calitatea de a vorbi clar, de a fi telegenic, de a fi
comunicativ și de a-și atrage simpatia celorlalți. El trebuie să apară ca o persoană rațională,
preocupată de problemele organizației, sensibilă la grijile celor afectați de criză, decisă să
contribuie la rezolvarea situației create.
Este extrem de important ca pe timpul crizei să existe un singur purtător de cuvânt, care
să exprime un punct de vedere unic. Acest lucru trebuie să fie cunoscut de ceilalți membri ai
echipei de criză și ai organizației. Astfel, se vor evita declarațiile contradictorii sau confuze
venite din partea lor, declarații care dau impresia că în interiorul organizației este haos și că nu
este gestionată situația creată.
4. Relația cu presa în situații de criză

În numeroase cazuri, criza mediatică se adaugă crizei reale. Acest lucru se întâmplă
adesea atunci când conducerea organizației intră în panică și încearcă să se justifice în mod
excesiv sau să infirme amploarea faptelor și a emoțiilor provocate de criză. În asemenea situații
are loc o reacție în lanț. Indiferența și cinismul provoacă reacții de respingere, autoflagelarea
duce la pierderea creditului public, subestimarea reacțiilor publicului duce la agravarea crizei, iar
ignorarea importanței jurnaliștilor duce la pierderea relației cu opinia publică. Când organizația
vede în prezentarea faptelor de către presă o amenințare și, în consecință, ascunde informațiile,
atunci materialele despre criză sunt distorsionate, iar publicul consideră că resursele organizației
de a face față crizei sunt mult mai reduse. Teama că dezvăluirea unor date va dăuna imaginii
organizației garantează, de fapt, publicarea continuă și detaliată a unor informații despre criză
mult timp după încetarea ei, precum și abundența datelor senzaționale, și aceasta pentru că presa
va apela la surse exterioare, care adesea dau naștere la zvonuri și speculații.
Uneori, mass-media mediatizează evenimentele de senzație defavorizând activitatea
curentă, deoarece aceste fapte au un potențial mai mare de emoționare și implică mai multe
categorii de oameni: victime, familiile lor, vecini și colegi, autorități, factori politici etc. În
situațiile de criză, conducerea organizației este preocupată de măsurile de urgență și, de aceea, e
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 68
puțin dispusă să sprijine munca jurnaliștilor de căutare a informațiilor. Lipsa de interes sau
eforturile depuse pentru a întârzia publicarea unor știri îi vor determina pe jurnaliști să facă apel
la alte surse, de obicei mai puțin informate sau să se pronunțe deschis împotriva organizației.
5. Comunicatul de presă
Comunicatul de presă informează departamentele de știri despre evenimentele care au
loc, cauzele crizei și declanșarea acesteia. Este extrem de important ca organizația să fie prima
care vorbește despre cele întâmplate, ea trebuie să se redacteze și să se transmită urgent presei un
comunicat. Acesta are rolul de a informa jurnaliștii despre situația creată și despre deciziile care
au fost deja luate. Acest comunicat trebuie să conțină: prezentarea, pe scurt, a evenimentului;
precizarea modului și a măsurii în care organizația este responsabilă de situația de criză; numele
persoanei care conduce echipa de management al crizei; modul în care se preconizează
rezolvarea problemei.
După ce a fost difuzat primul comunicat de presă, vor fi trimise, periodic, și altele, astfel
încât publicul să fie ținut la curent cu evoluția evenimentului și cu eforturile organizației de a
limita amploarea acestuia. De asemenea, vor putea fi efectuate scurte înregistrări pentru radio și
televiziune, cu scopul de a fi furnizate informații suplimentare și de a se dovedi presei că
organizația este deschisă și nu are nimic de ascuns.
6. Conferința de presă
În momentul în care situația de criză a devenit cunoscută, jurnaliștii vor porni în căutarea
a cât mai multe informații. Mai mult sau mai puțin normal este faptul că interesul presei va fi cu
atât mai mare cu cât urmările crizei sunt mai grave: pierderi de vieți omenești, pagube materiale
importante, sisteme de servicii perturbate, personalități cunoscute implicate în criză etc. În aceste
condiții, echipa de criză trebuie să decidă dacă este cazul sau nu să organizeze imediat o
conferință de presă. Aceasta poate să reprezinte un mijloc eficient și rapid de informare a
jurnaliștilor, prin care se câstigă timp și se răspunde întrebărilor, nelămuririlor sau atacurilor
presei. În același timp însă, în cazul în care reprezentanții organizației nu sunt bine pregătiți, nu
dețin informații suficiente sau nu sunt dispuși să le prezinte onest presei, conferința poate
constitui un eșec. În consecință, decizia de a organiza o conferință de presă trebuie luată cu mare
grijă, după o consultare atentă cu specialiștii în relații publice.
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 69
7. Registrul de presă
Materialul de presă este unul dintre cele mai importante instrumente de comunicare cu
presa în situații de criză. Dosarul de presă trebuie să cuprindă: un comunicat de presă referitor la
situația de criză; date generale despre organizație; istoricul organizației; lista cu membrii echipei
de criză; fotografii ale principalilor membri ai echipei.
Deoarece pregătirea unui dosar de presă cere mult timp, este necesar ca specialiștii în
relații publice să pregătească, în perioadele de din afara crizei materialele care contin datele
esențiale despre organizație. Acestea vor fi împachetate și păstrate cu grijă, pentru a putea fi
preluate, actualizate și distribuite cu rapiditate în situațiile de criză. După debutul crizei se
adaugă ultimele informații, precum și comunicatul de presă care prezintă evenimentul, iar apoi
dosarele de presă sunt trimise cu operativitate către redacții ziarelor sau instituțiilor din domeniul
audiovizualului.
8. Rolul specialiștilor în relații publice

În situațiile de criză, cea mai bună atitudine este transparența. Aceasta înseamnă o
deschidere totală față de cerințele de informare a publicului și față de cei care contribuie la
informarea acestora - jurnaliștii. Specialiștii în relații publice au misiunea de a menține contactul
permanent cu jurnaliștii, astfel încât datele solicitate de aceștia să fie transmise cu maximă
operativitate, în bibliografia din acest domeniu apar numeroase instrucțiuni concrete referitoare
la comportamentul indicat în asemenea situații. Astfel, ziariștii trebuie să se informeze în detaliu
asupra evenimentelor, a cauzelor acestora și, mai ales, a consecințelor, în plan uman și material.
În primul rând, se vor avea în vedere consecințele imediate: pagube materiale, răniți sau
decese. Alte aspecte pe care trebuie să le aibă în vedere sunt consecințele pe termen lung:
poluare, pierderea de locuri de muncă, scăderea vânzărilor unui produs etc. Ei trebuie să facă
această evaluare atât în ceea ce privește organizația, cât și în ceea ce privește partenerii săi și
societatea în ansamblu.
O altă sarcină pusă în seama ziariștilor este aceea de a cunoaște toate măsurile luate
înaintea, în timpul și după eveniment de către organizație. Instituția sau organizația ar trebui să
convoace presa înainte chiar ca aceasta să solicite un asemenea lucru și să stabilească un un loc
anume, în care jurnaliștii să știe că găsesc în permanență informații verificate.
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 70
Instituțiile sau organizațiile trebuie să le facă jurnaliștilor cunoscut faptul că ei sunt prima
sursă de informații corecte și de actualitate. În plus, trebuie să se păstreze o evidența exactă a
tuturor faptelor și informațiilor comunicate presei, pentru a evita repetarea acestora. Organizația
va răspunde la întrebările jurnaliștilor în mod clar și detaliat și va facilita accesul jurnaliștilor la
locul evenimentelor, îi familiarizează cu zona respectivă și le asigură securitatea. În cazul în care
situația de criză implică și existența victimelor, numele acestora nu trebuie comunicat decât după
ce vor fi anunțate familiile.
Uneori informațiile inițiale sunt infirmate de evoluția situației de criză. În acest caz,
organizația trebuie să admită anumite aspecte inedite, apărute pe parcurs. Atunci când sunt
obligați să recunoască un fapt deja cunoscut de către jurnaliști, să se limiteze la confirmarea
acestuia și la definitivarea informației, fără a încerca să schimbe informația. De precizat este că
nu este cazul să se teamă să-și contrazică anumite afirmații, dacă evoluția situației infirmă
primele analize. Contrazicerea este întotdeauna preferabilă unei minciuni.
Frecvent, în absența unor informații complexe, precise și diseminate la timp, începe să
funcționeze zvonistica. Cu cât criza este mai serioasă, cu atât ea afectează categorii din ce în ce
mai largi de public. Cu cât durează mai mult, cu atât zvonurile vor fi mai numeroase și mai
puternice. Îndată ce zvonurile încep să circule, ele se răspândesc cu rapiditate, atrag atenția
multor oameni, care se hrănesc din teama, emoțiile sau sperantele lor. În plus, generează tot fel
de teorii și versiuni asupra crizei în cauză.
Specialiștii în comunicare recomandă o serie de măsuri care sunt menite să anihileze
informațiile false. Prima măsură impune evitarea situațiilor care contribuie la nașterea
zvonurilor. Lipsa unor informații oficiale este prima greșeală pe care o face instituția sau
organizația într-o situație de criză.
9. Masa rotundă – față în față cu presa

În cazul în care trebuie să intre în contact direct cu jurnaliștii, specialiștii în relații
publice, purtătorii de cuvânt sau membrii organizației desemnați să comunice cu presa trebuie să
țină seama de faptul că jurnaliștii au un termen-limită de transmitere a materialelor și de aceea
este important să li se ofere răspunsurile cu cea mai mare promptitudine. Din cauza acestui
termen-limită și a presiunii la care sunt supuși, jurnaliștii pot deveni agresivi. În aceste situații,
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 71
reprezentații organizațiilor și purtătorii de cuvânt trebuie este bine să își păstreze calmul și să fie
cât mai cooperanți.
Jurnaliștii cu vechime recunosc faptul că obstacolele pe care le întâlnesc în calea obținerii
unor informații îi incită și îi fac să caute cu mai multa încrâncenare. De aceea, nu este indicat să
li se ascundă informații, să li se furnizeze date trunchiate, exagerate sau părtinitoare. Dacă
organizația sau instituția nu se află în posesia anumitor date, este bine să recunoacă acest lucru și
să-i anunțe pe ziariști că se fac eforturi pentru a se obține cât mai repede datele solicitate.
Purtătorii de cuvânt sau managerii nu trebuie să refuze niciodata în mod direct să dea o
informative. În cazul în care o informative nu este disponibilă, este obligatoriu să se ofere un
motiv plauzibil. Nu este anormal să se recunoască inexistența unei informații sau faptul că nu
există autorizare ca aceasta să decină publică.
Jurnaliștii care speculează opiniile strict personale ale purtătorului de cuvânt trebuie
evitați. În cazul în care se oservă că un jurnalist este greșit informat, se poate discuta cu el și este
necesară verificarea sursei informațiilor. De reținut este că jurnaliștii pot folosi și alte persoane
din organizație pentru a se documenta. Sursele neoficiale sunt folosite de obicei pentru a verifica
veridicitatea celor oficiale, pentru a fi siguri că informația pe care o promovează în mediul scris
sau audiovizual este reală.
Între diferitele institutii mass-media există diferențe semnificative, care se amplifică în
situațiile de prezentare a crizelor. Instituțiile de presă din domeniul audiovizualului au avantaj
față de presa scrisă ca urmare a timpului de transmitere a informației. De aceea, jurnaliștii din
radio și televiziune cer mai multe date și vor să primească mai repede informațiile reactualizate,
doresc ca acestea să aibă un caracter precis și, dacă este posibil, un potențial de ilustrare sonoră
sau vizuală. În plus, ei sunt mai tentați să se bazeze pe zvonuri și pe speculatii, deoarece nu au
timp să verifice și să evalueze informațiile. Jurnaliștii din presa scrisă, având mai mult timp la
dispoziție, vor fi mai atrași de informațiile care permit investigații documentate și care pot fi
baza unor reportaje ample.
În confruntarea cu evenimentele furtunoase declanșate de o criză, mulți manageri au
tendința să ignore sau să minimalizeze elementele legate de comunicarea cu presa. În multe
cazuri, crizele s-au declanșat ca urmare a lipsei de comunicare din interiorul organizației. Cu atât
mai mult este necesar ca, în momentul în care o criza s-a declansat, să fie luate toate măsurile
necesare pentru asigurarea unui flux constant și coerent de mesaje către presa, pentru crearea
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 72
unui climat de încredere, pentru eliminarea suspiciunilor și a zvonurilor și pentru menținerea sau
recâștigarea credibilității organizației..
Așadar, evoluția unei crize presupune detectarea situației de criză, prevenirea sau
pregătirea pentru înfruntarea ei, dezvoltarea situației de criză, refacerea organizației, evaluarea
efectelor crizei. Departamentul de relații publice trebuie să elaboreze mai multe planuri de
comunicare de criză pentru diferite situații de criză. Echipa de management al crizei trebuie să
beneficieze de un sediu aparte, dotat cu echipamentele necesare și legat de diferitele surse de
informare din organizație, desemnând un purtător de cuvânt pe perioada crizei.
Comunicatul de criză trebuie să cuprindă o prezentare pe scurt a evenimentului, o
precizare a modului și a măsurii în care organizația este responsabilă pentru situația de criză,
numele persoanei ce conduce echipa de management al crizei, modul cum se preconizează
rezolvarea problemei.
Conferința de presă în situații de criză va fi pregătită prin stabilirea pozițiilor care vor fi
susținute în fața jurnaliștilor și antrenarea purtătorului de cuvânt. Acesta trebuie să ofere toate
informațiile disponibile, să evite speculațiile, să nu permită răspândirea zvonurilor.
Concluzii
În situațiile de criză, presa și publicul reacționează mai ales pe baza percepțiilor de
competență, adevăr, deschidere și transparență. Dacă nu se comunică aceste valori, atunci poate
să apară percepția opusă. Dacă se instaurează o percepție negativă încă de la începutul unui
răspuns în caz de criză, ulterior este foarte greu de înlăturat. Incapacitatea de comunicare sau
tăcerea celor în drept să prezinte situația de criză, pun sub semnul întrebării faptul că situația de
criză este ținută sub control.
Bibliografie
Coman Cristina, Relațiile publice şi mass-media, Polirom, Iaşi, 2004
Cioric Vasile, Gestionarea crizelor de imagine, Tehnica-Info, Bucuresti, 2005
http://www.fjsc.unibuc.ro/- Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 73
PROIECT DIDACTIC
Prof. Solomon Oana- Melinda

ȘCOALA: Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Petroșani

PROFESOR: Solomon Oana-Melinda
ARIA CURRICULARĂ: Limbă și comunicare
DISCIPLINA: Limba și literatura română
CLASA: a VIII-a
TEMA LECȚIEI: : Popa Tanda de Ioan Slavici-studiul nuvelei
TIPUL LECȚIEI: Receptare a textului epic-aprofundare
DURATA: 50 de minute
SCOPUL: Cultivarea interesului pentru lectură și a plăcerii de a citi, gustul estetic în domeniul
literaturii; Stimularea găndirii autonome.
COMPETENȚE GENERALE:
-utilizarea corecta si adecvata a limbii romane in producerea de mesaje orale in situatii de
comunicare monologata si dialogata;
-receptarea mesajului scris, din texte literare si nonliterare,in scopuri diverse;
COMPETENŢE SPECIFICE:
3.1 – dovedirea înţelegerii unui text literar sau nonliterar, pornind de la cerinţe date;
3.2-sesizarea valorii expresive a categoriilor morfosintactice,a mijloacelor de imbogatire a
vocabularului si a categoriilor semantice studiate;
2.2-utilizarea in mod nuantat a categoriilor lexicale intr-un mesaj oral;
COMPETENȚE DERIVATE
a) cognitive:
C1: stabilirea sensului cuvintelor și expresiilor noi prin raportare la context;
C2: explicarea prezenței formelor populare sau regionale a unor cuvinte din text;
C3: indicarea în fragmentul dat a indicilor de spațiu si timp;
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 74
C4: identificarea personajelor, prezentându-le câteva trăsături de caracter;

C5: precizarea modurilor de expunere folosite;
C6: indicarea mijloacelor artistice și rolul lor în transmiterea sentimentelor;
C7: precizarea mijlocului intern de îmbogăţire a vocabularului prin care s-au format cuvintele;
b) afective:
Elevii vor fi capabili să participe la discuţii cu exemple, întrebări şi completări.
VALORI ŞI ATITUDINI
• Cultivarea interesului pentru lectură şi a plăcerii de a citi, a gustului estetic în domeniul
literaturii
• Stimularea gândirii autonome, reflexive şi critice în raport cu diversele mesaje receptate
• Cultivarea unei atitudini pozitive faţă de comunicare prin conştientizarea impactului limbajului
asupra celorlalţi şi prin nevoia de a înţelege şi de a folosi limbajul într-o manieră pozitivă,
responsabilă din punct de vedere social
STRATEGIA DIDACTICĂ:
a) Metode şi procedee: conversaţia, exerciţiul stimulativ, explicaţia, descoperirea, obsevaţia,
lucrul cu textul;
b) Forme de organizare: frontal, individual, pe echipe
c) Resurse: capacităţile receptive normale ale elevilor, cunoştinţele lor anterioare; 50 de minute;
d) Mijloace de învăţământ: fişele de lucru, manualul, tabla, portofoliul;
e) Material bibliografic:
- Limba şi literatura română.Manual pentru clasa a VIII-a, Ed. Humanitas;
- I. Popa, M.Popa, Literatura română. Manual preparator pentru clasa a VIII–a, Editura
Niculescu, Bucureşti, 2006
- Constantin Parfene, Metodica studierii limbii şi literaturii române în şcoală, Editura Polirom,
1999.
-Marilena Pavelescu: Metodica predarii limbii și literaturii române, Editura Corint, 2010
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 75
SCENARIUL DIDACTIC
I. Organizare aclasei (1min.)

Elevii se pregatesc pentru lectie; se notează absenții
II. Actualizarea cunoștințelor anterioare și captarea atenției (2min.)
 Se verifică tema.
 Sunt actualizate cunoștințele despre opera literară, opera lirică, opera epică și
trăsăturile acestora.
 Sunt actualizate cunoștințele despre I. Slavici, elevii au întocmit portofolii cu viața și
opera scriitorului, pe care l-au și cunoscut într-o primă oră dedicată acestui obiectiv. De
asemenea, au avut de citit în întregime, ca lectură suplimentară, nuvela Popa Tanda de Ioan
Slavici.
III. Anunțarea titlului și a obiectivelor lecției: PopaTanda de Ioan Slavici-receptarea operei
epice
Scriu pe tablă titlul si anunț obiectivele operaționale. (3min)
Inițiez un dialog cu elevii pentru a vedea in ce măsură aceștia au citit in întregime nuvela.
Verific și dacă elevii au reținut sensul unor regionalisme explicate în ora dedicată universului
operei lui I.Slavici, deoarece acești termeni ar fi putut bloca înțelegerea textului.
Le propun apoi să recitească doar fragmentele din manual pentru a putea să fie atinse obiectivele
propuse. Este vorba de prima oră dedicată citirii acestui text literar cu întreaga clasă, când în
urma lecturii, elevii vor trăi momentul de fuziune afectivă cu opera literara.
IV. Dirijarea invățării (35 de min)
Profesorul citeste textul literar, apoi elevii sunt antrenați în exerciții de lectură expresivă
(15min)
Activitatea de învățare care urmează are ca scop înțelegerea unui text literar la prima vedere,
presupune sarcini de lucru care vizează logica acțiunii.
Timpul de lucrueste de 10 minute (competența3.2)
In continuare, elevii primesc fișe de lucru pe care le rezolvă individual. Acestea conțin exerciții
pentru intelegerea textului.
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 76
Am optat pentru exercitiul stimulativ, deoarece exerciţiile care constituie această activitate sunt
adecvate pentru că solicită elevii să identifice timpul când se desfăşoară acţiunea, locul şi
personajele, caracteristici esenţiale pentru înţelegerea acţiunii. De asemenea, elevii stabilesc şi
relaţiile dintre personaje şi identifică unele trăsături ale personajului principal. Unul dintre
exerciţii are în vedere modurile de expunere şi înţelegerea rolurilor acestora.
ANEXA I ( fișa de lucru pentru observarea caracterului epic al textului).

1. Identificaţi în text indici de timp și spațiu şi stabiliţi cadrul iniţial și final în care se
desfăşoară acţiunea nuvelei.
2. Observați care sunt relațiile dintre personaje;
3. Explicaţi prin ce se deosebeşte PopaTanda de celelalte personaje.
4. Identificaţ imodurile de expunere prezente în nuvela Popa Tanda şi ilustraţi prin citate
corespunzătoare fiecare mod de expunere identificat.
5. Delimitaţi secvenţele narative ale textului ţinând seama de timp şi spaţiu. Daţi câte un titlu
fiecărei secvenţe.
6. Identificaţi întâmplarea care declanşează acţiunea şi îi conferă acesteia un ritm dinamic.
După ce elevii au răspuns individual, răspunsurile sunt verificate şi explicate prin

intermediul conversaţiei. Consider că aceasta este cea mai potrivită metodă pentru înţelegerea
textului literar la prima vedere. În acest mod, elevii se obișnuiesc și cu cerințele subiectului de la
Evaluarea Națională.
Activitatea de invatare urmatoare are ca scop sesizarea valorii expresive a categoriilor
morfologice și sintactice, a mijloacelor de îmbogăţire a vocabularului şi a categoriilor semantice
studiate. Activitatea de învăţare va fi alcatuită din exerciţii care se regăsesc pe alte fișe
distribuite elevilor.
Timpul de lucru este de 10 minute.
Am optat pentru metoda explicaţiei deoarece prin intermediul acestei metode elevii
conştientizeză importanţa sarcinii şi îşi elaborează cu mare grijă răspunsurile ştiind că trebuie să
fie înţeleşi de colegii lor. Sunt de părere că lucrul pe grupe este mai interesant pentru elevi, iar
aceştia învaţă mai uşor când colaborează cu colegii lor.
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 77
De această dată elevii sunt organizaţi pe grupe (3), fiecare grupă având un lider care va
nota cu marker concluziile grupei pe o coală. Fiecare grupă va scrie cu un marker de culoare
diferită. La final se va realiza un poster din toate răspunsurile. Profesorul va trece pe la fiecare
grupă pentru a verifica modul în care sunt rezolvate sarcinile şi pentru a oferi indicaţiile
necesare.
Cred că această activitate este adecvată la competenţa 3.2 deoarece exerciţiile sunt
variate şi urmăresc sesizarea valorii expresive a categoriilor morfo-sintactice, a mijloacelor de
îmbogăţire a vocabularului şi a categoriilor semantice studiate.
Sarcina de învăţare presupune următoarele exerciţii:
ANEXA II
GRUPA 1
1. Descoperiţi în primele paragrafe ale nuvelei substantivele care înfăţişează imaginea unui sat de
munte.
2. Explicaţi folosirea virgulei în fraza următoare: — Ştii tu ce, popă? zise ea într-o dimineaţă.
3. Găsiţi sinonimele cuvintelor de mai jos în contextele reproduse alăturat şi motivaţi preferinţa
autorului pentru primul cuvânt:
a) Părea căoamenii aceia ascultă ceea ce ştiu, dar nu ştiu bine, şi-i sorbeau vorbele cu atâta
sete, încât părea că ar voi să-i scoatăsufletul(...)
b) Omul care din vina sa ori în urma altor întâmplări simte numai amar şi necazuri într-astă
lume nu poate iubi viaţa (...)
GRUPA 2
1.Realizaţi o legătură între sensul adjectivelor din enunţurule de mai jos şi starea sufletească a
personalului principal al nuvelei Popa Tanda.
a) ( ...) prin pereţi se furişa neaua, cuptorul afuma şiacoperişul era tovarăş cu vânturile, iar
hambarele goale, punga deşartă si sufletul necăjit.
b) Inima îi era grea, dar nu afla un singur gând mântuitor
c) Este cam greu la vorbă, cam aspru la judecată: prea de-a dreptul, prea verde-făţiş.
2. Justificaţi folosirea semnului exclamării în enunţul: — Aşteptaţi! grăi el. Dacă nu veniţivoi la
mine, mă duc eu la voi!
3..Explicaţi şidefiniţiprocedeulprin care s-au format cuvintelesubliniate:
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 78
Preoteasaavearochienouă, ceitrei mai mărişoriaveaupapucaşidinoraş, Măriucacea mai

micuţăavea o pălărie de paie cudouăfloriroşii.
GRUPA 3
1. Explicaţi efectul artistic al prezenței verbelor, indicând modul și timpul acestora.
Părintele trimise pe Cozonac în vale, după nuiele, bătu doi pari în pământ, între pari, tot
la depărtare de o palmă, bătu beţigaşe mai subţirele şi apoi popa, preoteasa, copiii şi Cozonac
se puseră la împletit. Multă vreme nu trecupână ce lesele şi fură gata.
2. Găsiţi sinonimele cuvintelor de mai jos în contextele reproduse alăturat şi motivaţi preferinţa
autorului pentru primul cuvânt.
a) Vrun an de zilea dus-o părintele Trandafir cu sfatul.
b) Doi ani de zile au trecut fără ca părinteleTrandafir să fi mişcat satul înainte.
c) A început să ocărască oamenii(...)
3. Găsiţi în text proverbe si zicatori.Comentaţi folosirea acestui limbaj în nuvela Popa Tanda
V.Obtinerea performanței și asigurarea feed-backului

Se realizează prin aprecieri verbale pe tot parcursul lecţiei, vizând participarea elevilor,
calitatea exemplelor şi a argumentaţiei, calitatea şi corectitudinea exprimării.
Vor fi valorificate toate informatiile din sarcinile de lucru. După rezolvarea individuală, prin
activitate frontală, prin interevaluare, profesorul verifică acuratețea răspunsurilor, sunt corectate
eventualele erori.
VI. Evaluarea formativă (5min)
Ca activitate independentă individuală, se propune rezolvarea unui test conținând atât itemi
obiectivi cât și semiobiectivi
Elevii vor primi fişe pe care le vor rezolva individual. (ANEXA III)
Item obiectiv:
Cum explicați conflictul dintre popa Tanda și săteni?
a)Personajele au interese opuse.
b)Personajele reprezintă categorii sociale diferite (țărani/intelectuali).
c)Personajele au atitudini diferite față de propria lor soartă (de la acceptare la dorința de
schimbare).
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 79
Item semiobiectiv:
Arătaţi cui aparţin următoarele cuvinte, indicaţi ce modalitate de caracterizare reprezintă,
desprindeţi trăsăturile personajului caracterizat aşa cum rezultă din citat şi indicaţi figurile de stil
utilizate de scriitor:
Pe părintele Trandafir să-l ţină Dumnezeu! Este om bun; a învăţat multă carte şi cântă
mai frumos decât chiar şi răposatul tatăl său, Dumnezeu să-l ierte! şi totdeauna vorbeşte drept şi
cumpănit, ca şi când ar citi din carte. Şi harnic şi grijitor om este părintele Trandafir. Adună din
multe şi face din nimica ceva. Strânge, drege şi culege, ca să aibă pentru sine şi pentru alţii.
Item obiectiv:
Afirmaţia : Cuvintele muruiala, curechi, barabule sunt regionalisme este:
a) adevărată,
b) falsă
Item semiobiectiv:
Indicaţi sensul vechi şi sensul actual al cuvântului subliniat:
După aceste, părintele a arătat cu vorbe care dau gândurilor chip vieţuitor cât este de
ticăloasă viaţa unui pieritor de foame(…)
VII. Asigurarea retenției și a transferului. (4min)

Are loc o sistematizare a celor actualizate despre opera epica intr-o schema pe care elevii o vor
nota pe caiete.
Tema pentru acasă: Realizarea unei compuneri de 15-20 de rânduri in care să

demonstreze că opera literara Popa Tanda de Ioan Slavici aparține genului epic.
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 80
PROIECT EDUCAȚIONAL
THANKSGIVING DAY IN BLACK AND WHITE
Prof. Raica Luciana

ARGUMENT
Ca parte integrantă a demersului didactic, activitatea extracurriculară vine sa

definească sfera educațională prin proiecte, grupuri țintă, parteneriate, finanțări, obiective clar
definite, evaluări și diseminări ale informațiilor, menite sa contureze profilurile culturale ale
elevilor, sa deschida porți spre educația permanentă. Dimensiunea europeana a invatamantului
românesc presupune o disponibilitate și o mobilitate crescută a cadrului didactic, o ancorare
realistă in contextul economic actual, in centrarea intregii sale activitati pe elevul de azi. La
varsta aceasta, copiii sunt foarte receptivi la ce li se arată cu ajutorul imaginilor sau a
substitutelor (prezența concretului în orice tip de activitate este absolut indispensabilă).
In acest sens am propus elevilor activitatea extracuriculara "THANKSGIVING

DAY in Black and White” care intentioneaza sa pună în scenă un moment crucial în istoria și
tradițiile americane, acel moment în care se proclama Ziua Recunoștinței sub forma Proclamației
195. Această proclamație, sub semnătura lui Ulysses Grant, Președintele S.U.A (1869-1877),
pleda pentru mulțumirea în fața Domnului, pentru roadele primate, cât și pentru mulțumirea
oamenilor unii față de ceilalți, pentru ajutorul oferit sub orice formă. Pentru a combate pericolul
imitatiei si asimilarii gresite a formelor fara fond, mi-am propus să acord atentie acestui
eveniment, stimuland capacitățile creative, intelectuale și afective ale elevilor prin diferite
activități .
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 81
1. Scopul proiectului:
Activitatea are drept scop ințelegerea adecvata a semnificatiei sărbătorii americane

Thanksgiving Day, cu toate caracteristicile ei.
2. Competenţe specifice:
Elevi:
- rezolvarea unui exercițiu de înțelegere a textului citit (reading comprehension);
- citirea unor poezii care prezintă cu exactitate tradiția Thanksgiving;
- crearea unor mini-scenete reprezentative în limba engleză;
- familiarizarea copiilor cu specificul sărbătorii de Thanksgiving;
- dezvoltarea aptitudinilor artistice şi de creaţie;
- dezvoltarea interesului pentru munca în echipă;
- dezvoltarea gustului estetic;
- mobilizarea elevilor, prin implicarea acestora în activităţi de socializare.
- aplicarea cunoştinţelor dobândite la orele de limba engleză, prin interpretarea de texte de

Thanksgiving;
- folosirea imaginaţiei copiilor, în crearea de decoruri specifice sărbătorii şi costumelor de

sărbătoare, din anii 1870;
- stimularea spiritului de competiţie, prin participarea la jocuri şi concursuri;
3. Grupul ţintă:
- elevii claselor 5B și 7C.
4. Durata activităţii:
- 27-28 noiembrie 2019
5. Locaţie:
- Sala de clasă, într-un decor festiv, cu vestimentație specifică anilor 1870.
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 82
6. Modalităţi de realizare:
- discuţii despre istoricul şi însemnătatea sărbătorii de Thanksgiving.
- conversaţia, scenete, expunerea, povestirea, activităţi interactive.
- elevii își vor mulțumi în cadrul unor mini- scenete, conform unui plan anterior stabilit,
oferindu-și reciproc mici daruri venite din inimă, făcând uz de termeni specifici Thanksgiving-
ului, în perechi, în cadrul orei de engleză.
7. Evaluarea activităţii:
- calitatea activităţilor din cadrul mini- scenetelor;
- elevii vor primi note în funcţie de calitatea creaţiei.
- fiecare pereche va fi evaluată separat, primind fiecare elev puncte în plus
- realizarea de fotografii și filmări.
Thank you, thank you, very much

For everything that I can touch..
Thanks a lot for nature’s food.
And for when I’m feeling good.
Thank you, thank you very much.
For moms and dads and friends and such.
I’m thankful for my friends and my family.

I’m thankful for the food I eat
I’m happy to be me!
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 83
Let’s be thankful for this day

For our friends and for our play
Let’s be thankful; lets be glad
For the food and things we have
Let’s give thanks for you and me
And our home and family
Thanksgiving time is here

Let' s give a great big cheer
For food and friends and family
Thanksgiving time is here.
THE FIRST THANKSGIVING
Children do you know the story

Of the first Thanksgiving Day,
Founded by our Pilgrim fathers
In that time so far away?
They had given for religion
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 84
Wealth and comfort - yes, and more -

Left their homes and friends and kindred,
For a bleak and barren shore.
But their noble, brave endurance

Was not exercised in vain
Summer brought themn brighter prospects,
Ripening seed and waving grain.
And the patient Pilgrim mothers,

As the harvest time drew near,
Looked with happy thankful faces,
At the full corn in the ear.
Reading Comprehension
Worksheet
Thanksgiving Day
Though it was not called Thanksgiving at the time, what we recognize as the first Thanksgiving
feast was celebrated in 1621 by the pilgrims of the Plymouth colony along with about 90 Indians.
The Pilgrims had suffered through a devastating winter in which nearly half their number died.
Without the help of the Indians, all would have perished.
After the first harvest, Governor William Bradford proclaimed a day of thanksgiving and prayer to
God. The food, which was eaten outdoors, included corn, geese, turkeys, ducks, eel, leek, plums,
cod, venison and corn bread. The feast lasted 3 days. Though the exact date is unknown, the feast
clearly took place in late autumn.
1. How old is the tradition of Thanksgiving?

_________________________________
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 85
_________________________________
2. What were the Pilgrims thankful for?
_________________________________
_________________________________
3. What person is famous for formalizing the tradition
of Thanksgiving? _________________________________
_________________________________
4. Which season of the year did the first Thanksgiving

take place? _________________________________
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 86
ISSN 2247- 0778

ISSN-L 2247- 0778 Pag. 87

Revista CATEDRA AS, Noiembrie 2019

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Revista CATEDRA AS, Noiembrie 2019

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CATEDRA AS Anul IX, Nr.

2 (18), Noiembrie 2019

ISSN 2247- 0778

ISSN 2247- 0778

ISSN 2247- 0778

Prof. Lașiță Doina

Realizarea cu succes a oricărui demers didactic depinde într-o bună măsură de

ARGUMENTAREA ACTIVITĂŢILOR TRANSDISCIPLINARE

- Traversează barierele disciplinelor, aducând aspecte ale curriculumului în

ISSN 2247- 0778

- Accentul cade pe activitatea de grup şi nu pe cea cu întreaga clasă;

VALOAREA PEDAGOGICĂ A TEMELOR TRANSDISCIPLINARE

- Oferă elevilor posibilitatea de a se exprima pe ei înşişi;

ISSN 2247- 0778

TAXANOMIA METODELOR DIDACTICE SPECIFICE INSTRUIRII

Metodele de dezvoltare a spiritului activ

Metode de dezvoltare a spiritului critic

ISSN 2247- 0778

Metode de dezvoltare a spiritului creativ

1. Brainstorming/ Asaltul de idei;

ISSN 2247- 0778

IMPLICAREA FAMILIEI ÎN ACTIVITĂŢILE ŞCOLARE ŞI EXTRAŞCOLARE

Prof. Laşiţă Doina,

Contextul primordial în care se desfăşoară educaţia este constituit din comunitatea de

ISSN 2247- 0778

-participare la educaţie pentru a acumula abilităţi şi cunoştinţe ;

ISSN 2247- 0778

Implicarea şi contribuţia familiilor

CLĂDIREA PARTENERIATELOR: şcoală şi familie

ISSN 2247- 0778

-contribuţia de drept-sistemul educaţional poate recunoaşte dreptul că familiile au dreptul

ISSN 2247- 0778

ACTIVITĂȚI DE ÎNLĂTURARE A EȘECULUI ȘCOLAR

Prof. înv. primar Popa Carmen Cristina

Variaţiile mari de ritm intelectual şi stil de lucru, de rezistenţă la efortul de durată, de

ISSN 2247- 0778

ISSN 2247- 0778

Cercetările organizate în acest sens, demonstrează că importanţa cea mai mare în

ISSN 2247- 0778

Rolul principal în prevenirea eşecului la învăţătură aparţine stimulării interesului elevilor

,,Strategiile şi condiţiile favorabile prevenirii şi eliminării insuccesului şcolar se stabilesc, în

ISSN 2247- 0778

FAMILIA- FACTOR IMPORTANT ÎN EDUCAȚIE

Prof. înv. primar Popa Carmen Cristina

Familia ca instituţie socială, are o istorie care se confundă cu dezvoltarea civilizaţiei

ISSN 2247- 0778

ISSN 2247- 0778

Este important să învățăm copiii valoarea relațiilor interumane, importanța interacționarii

ISSN 2247- 0778

Prof. Valentina Chira, Grădinița Gădălin, CJ

Conceptul de ,,educație interculturală” a fost introdus acumaproape 30 de ani,cu referire la

ISSN 2247- 0778

Conform NCCA, p.16), caracteristicile educației interculturale sunt:

ISSN 2247- 0778

 înțelegerea și respectul tuturor oamenilor, a culturii lor, a civilizațiilor, a valorilor și a

ISSN 2247- 0778

Prof. Ciomag Daniela-Sorina, G.P.N. Jucu de Sus, CJ

ISSN 2247- 0778

ISSN 2247- 0778

Prof. Dobre Marinela

ISSN 2247- 0778

TRADIŢII ŞI OBICEIURI DIN ARDEAL

Prof înv.primar Herbei Corina-Elena