Lucrări practice 7

Locuința salubră

Condițiile de locuit reprezintă un indice important în bunăstarea populației țării, acestea

oferind satisfacerea necesitățiilor de ordin biologic, psihologic, social și familial.

OMS: Locuința reprezintă un important factor de determinare a calității vieții, dar și a

colectivității.

• Locuința are un rol important în asigurarea confortului, chiar și a sănătății.

O locuință salubră trebuie:

 să satisfacă nevoile fiziologice și psihologice ale populației

 să prevină bolile transmisibile, intoxicațiile și accidentele

 să realizeze confortul social necesar indiviului și familiei sale.

Locuința trebuie să corespundă d.p.d.v. al amplasării, orientării, materialelor de construcție,

planificării interioare, dotării, iluminării, asigurării microclimatului.

Amplasarea locuinței

Trebuie să fie:

 într-o zonă protejată de poluarea industrială

 într-o zonă ferită de vânturile dominante
 pe teren optim înclinat sau cu o bună permeabilitate (a.î. apele să nu băltească)

O locuință salubră trebuie să asigure:

a) protecția populației față de producerea unor fenomene naturale ca alunecări de teren,
inundații, avalanșe;
b) reducerea degajării sau infiltrării de substanțe toxice, inflamabile sau explozive, apărute
ca urmare a poluării mediului;
c) sistem de alimentare cu apă potabilă în conformitate cu normele legale în vigoare;
d) sistem de canalizare pentru colectarea, îndepărtarea și neutralizarea apelor reziduale
menajere, a apelor meteorice;
e) sistem de colectare selectivă a deșeurilor menajere;
f) sănătatea populației față de poluarea antropică cu compuși chimici, radiații și/sau
contaminanți biologici.
Orientarea locuinței

Trebuie să se efectueze în funcție de punctele cardinale, optim pe: S, S-E, S-V.

Orientarea pe vest duce a supraîncălzirea locuinței pe perioada caldă a anului.

Orientarea pe nord determină insuficiența iluminatului natural (”Unde nu intră soarele intră
doctorul” – Hipocrat).

Materialele de construcție

Trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

 să fie termoizolante, fonoizolante, hidroizolante,

 să fie ușor de întreținut și ignifuge
 să nu elibereze radiații ionizante, substanțe toxice, substanțe iritante, substanțe
sensibilizante, substanțe narcotice etc.

În literatura de specialitate, se descriu materiale de construcții care - sub acțiunea

temperaturilor ridicate, a radiațiilor solare și a umezelii – eliberează o serie de substanțe
nocive pentru organismul uman.

Aditivii, plastifianții și acceleratorii – folosiți în diversificarea materialelor de construcții – pot

deveni nocivi.

Planificarea interioară

Trebuie să țină seama de funcționalitatea care se acordă spațiului respectiv.

La proiectarea și construcția blocurilor de locuințe se va ține cont de orientarea camerelor

față de punctele cardinale, de vânturile dominante, de curenții locali de aer - care se produc
în ansamblurile de construcții înalte - și de însorirea maximă din timpul verii.

Se recomandă:

 dormitor și camera de zi: S, S-E, S-V

 bucătărie și cămară: N
 grup sanitar, spălătorie, debarale, garaj: orientare indiferent față de punctele
cardinale.

Suprafața și volumul optim

Se recomandă: 8-16 m²/persoană, respectiv 25-30 m³/persoană.

În vederea asigurării nevoilor psihice ale locatarilor, trebuie asigurată o anumită relație între
diferitele dimensiuni ale încăperii: lungime, lățime, înățime.

 Înălțimea trebuie să fie egală sau mai mică cu 2/3 din lungime.
 Înălțimea trebuie să fie superioară sau egală cu 2/3 din lățime.

Păstrarea acestor raporturi creeează confort.

Ruperea acestor raporturi trezește sentimente de izolare, însingurare, senzațiile deformate

privind mediu de locuire.
Dotarea locuinței

Este un at element esențial în cadrul locuinței salubre.

Dotarea se referă la asigurarea:

 instalațiilor de apă și de canalizare

 electricității și iluminării locuinței
 încălzirii și ventilației locuinței

Țara noastră înregistrează, în comparație cu celelalte țări europene, cea mai scăzută suprafață
medie/persoană și, de asemenea, cea mai scazută suprafață medie/cameră și pe locuință.
(1) Parametrii sanitari care trebuie să fie respectați la proiectarea și execuția locuințelor sunt:
• suprafața minimă a unei camere = 12 mp;
• suprafața minimă a bucătăriei = 5 mp;
• înălțimea sub plafon = 2,60 m.
(2) Încăperile principale de locuit și bucătăriile trebuie prevăzute cu deschideri directe către
aer liber - uși, ferestre, care să permită ventilația naturală.
(3) Iluminatul natural în camerele principale și bucătărie trebuie să permită desfășurarea
activităților zilnice fără a se recurge la lumina artificială.
(4) Ventilația naturală în bucătărie, baie și cămară trebuie asigurată prin prize de aer
exterior, pentru evacuarea aerului prin conducte verticale cu tiraj natural prin păstrarea liberă
a unui spațiu de 1 cm sub ușile interioare.
(5) Sistemul de încălzire trebuie să asigure temperatura minimă de 20°C în camerele de
locuit - cu diferențe în funcție de destinația încăperii:
a) baie și W.C. - 22°C;
b) camera de zi - 22°C;
c) dormitoare - 20°C.
Băile și W.C.-urile nu vor fi amplasate deasupra camerelor de locuit și a bucătăriilor.
(5) Ghenele tehnice și toboganul de deșeuri solide se izolează acustic și se prevăd cu
posibilități de acces pentru curățare și decontaminare periodică.
(6) Pereții, planșeele și puțul ascensorului trebuie izolate împotriva zgomotelor și vibrațiilor.
Planificarea spațiilor trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
 să permită circulația comodă a copiilor, persoanelor în vârstă și a celor cu dizabilități
- culoare de minimum 1,20 m lărgime,
 să nu existe trepte inutile între camere, planuri înclinate, să fie iluminate suficient;
  să asigure separarea pe funcțiuni împotriva propagării zgomotelor, mirosurilor,
vaporilor;
 să izoleze camerele de locuit de încăperile de serviciu, unde se pot produce zgomote,
mirosuri, vapori;
 să permită deschiderea comodă a ușilor interioare.

Vicierea aerului
Locuința salubră trebuie să includă toți factorii care au rol important în asigurarea confortului,
cerințelor fiziologice de locuit (temperatură, umiditate, curenții de aer, radiații, zgomot, mirosuri,
culoarea pereților, structura și culoarea mobilierului etc.).

Un element deosebit în cadrul locuinței salubre îl constituie calitatea aerului.

Încăperile mici, ventilația proastă și supraagomerarea sunt factori care duc la stricarea, alterarea
aerului.

Factorii principali care contibuie la alterarea aerului sunt:

 temperatura radiantă,
 transpirația,
 bioxid de carbon (CO2),
 structura microbiologică a aerului.

Vicierea aerului este alterarea calității aerului dintr-un spațiu închis. Nu o denumim poluare,
deoarece acest termen este valabil doar pentru bazinul atmosferic.

La baza vicierii aerului s-a cosntatat că esențială este emisia neîntreruptă de căldură a organismelor
homeoterme aglomerate într-un spațiu insuficient ventilat.

= > Omul este cauzatorul propriei sale suferințe, deoarece căldura degajată în mod normal – care este
de aproximativ 100 cal/oră (în vederea păstrării homeotermiei) - nemaiputând fi eliberată în spațiu,
supraîncăzește organismul.

Supraîncălzirea se produce datorită încăzirii aerului prin fenomenele de coducție și convecție; iar
obiectele și suprafețele din încăpere prin fenomenele de radiație sau termodeperdiția realizate de
corpurile homeoterme.

Aerul, obiectele și suprafețele încălzindu-se nu mai permit organismelor pierderile fiziologice de

căldură, pierderile necesare păstrării homeostaziei, determinând alterarea acesteia.

Când aerul și suprafețele au temperatura apropiată de temperatura organismului devine imposibilă

păstrarea homeotermiei. => Organismul se supraîncălzește. => Apare hipertermia. => Intră în lucru un
alt mecanism fiziologic cu rol în menținerea echilibrului termic. Acesta este reprezentat de evaporare.
În situația supraîncălzirii atmosferei închise, eficiența evaporării este redusă cu atât mai mut cu cât
umiditatea este mai mare. Creșterea paralelă a umidității este datorată procesului respirator (aerul
expirat este suprasaturat în vapori de apă, dar și transpirației tegumentare.

Alături de alterarea aerului din încăpere, un alt factor care contribuie la perturbarea homeoterapiei îl
constituie alterarea microclimatului subvestimentar. Transpirația îmbibată în vestimentație nu mai
permite organismului o bună relație în fenomenul de termoreglare cu aerul din încăpere.

Aerul stagnant sau aerul cu o foarte slabă mobilizare a lui grăbește alterarea aerului din spații
închise și supraaglomerate. Scurtarea timpului de realizare a alterării este determinată și de calitatea
aerului la momentul constituirii supraaglomerării.

Determinarea vicierii aerului se efectuează în mod direct și în mod indirect.

1. Determinarea vicierii aerului în mod direct

a) Prin măsurarea parametrilor proprii

 Temperatura, umiditatea, mișcarea aerului, temperatura radiantă
 Determinarea valorii de bioxid de carbon (CO2): concentrațiile de CO2 la acre apar modificări
ale stării de sănătate (este de 1-2%)
 Determinarea concentrației de O2
 Determinarea microorganismelor din aer și de pe suprafețe

b) Prin măsurarea abaterilor de la valoarea normală a unor indicatori fiziologici

 Temperatura cutanată
 Tensiunea arterială
 Pulsul
 Gradul de sudorație
 Modificările funcției respiratorii etc.

2. Determinarea vicierii aerului în mod indirect

c) Prin aprecierea modificării mirosului – valoarea lui nu poate fi determinată obiectiv și este
influențată de o serie de factori obiectivi și subiectivi; acest indicator poate completa numai
diagnosticul de aer viciat.

Bioxid de carbon (CO2):

 Numai pe valoarea concentrației de CO2 se poate pune diagnosticul de aer viciat.

 Când CO2 depășește concentrația de 0,07 – 0,1%cm³, calitățile fizice ale aerului sunt profund
alterate.
 Este considerat un indicator de viciere a aerului
 În calcularea lui trebuie să știm:
d) Valoarea CO2 eliberat de om în procesul fiziologic al respirației (exprimat prin constanta C)
22 litri/oră pentru aduții cu viață sedimentară
16 litri/oră pentru copii
e) Concentrația CO2 din aerul atmosferic Normal = 0,003-0,004% (b)
 f) Concentrația CO2 acceptat într-o încăpere (a)
g) Volumul încăperii
h) Numărul persoanelor (N)

NXC
m³ aer necesar --------------
a–b

Oxigen:

 Concentrația oxigenului nu scade sub valoarea de 19 – 19,5%.

 Tulburările din lipsa oxigenului apar la concentrații de 16%

Spațiile care să aibă valori importante ale volumului sunt imposibil de realizat.

=> În proiectare se pornește de la valoarea de volum a încăperii cuprinsă între 27-70 m³/persoană și
de la multiple posibilități de ventilare: naturală și artificială (care pot fi realizate tehnic).

Ventilația naturală

 are la bază diferența de presiune și de temperatură dintre aerul interior și aerul exterior.
 se realizează prin porii pereților și prin lipsa de eșanteități a ușilor și a ferestrelor
 este cu atât mai mare cu cât diferența dintre cei 2 parametrii fizici (presiune și temperatură)
este mai mare
 în mod normal, asigură – într-o oră – schimbarea unui volum de aer egal cu ½ sau 2/1.
 cantitatea de aer schimbată într-o oră, prin efectul ventilației naturale, se numește multiplu
de schimb.

Ventilația artificială (mecanică)

 se realizează prin deschiderea geamurilor și/sau a ușilor, insuflarea de aer în interior și

exhaustarea aerului în exterior.
 este optimă când nu depășește de 5 ori volumul încăperii
 se recomandă introducerea aerului prin partea superioară a unuia dintre pereți și eshaustarea
lui prin partea inferioară a peretelui opus.

Indiferent de sistemul de ventilație, acesta trebuie să îndeplinească câteva condiții sanitare:

1. să nu introducă din exterior aer poluat care să acționeze nociv asupra locatarilor
2. să nu modifice brusc proprietățile fizice ale aerului (în special, temperatura)
3. să nu modifice în rău proprietățile microbiologice (aerul din perimetrele spitalelor, spațiilor de
epurare, platformelor de gunoi)
4. să nu producă zgomot, trepidații sau alte acțiuni nocive asupra locatarior
5. să funcționeze tot timpul anului, indiferent de condițiile meteorologice
6. să condiționeze optim calitatea aerului prin: purificare, răcire, încălzire, aeroionizare,
umidificare.

Vicierea aerului este definită ca o stare de alterare a proprietăților fizice ale aerului dintr-un spațiu
închis, aglomerat și insuficient ventilat, ca rezutat al activitățior fizice ale oamenilor.
În paralel, se produc și modificări ale proprietăților chimice și microbiologice ale aerului, dar ele nu au
un rol determinant pe termen scurt în efectele pe sănătatea umană.

Efectele aerului alterat asupra organismelor sunt acute sau cronice și depind de: vârstă, sex, stare
fiziologică, activitate.

Simptomele acute cuprind: senzația de sufocare, transpirație, cefalee, amețeli, greață, vomă, sete,
uscăciunea mucoaselor, scăderea atenției și a memoriei, somnolență, lipotimie și, chiar, deces.

Simptomele cronice cuprind: paloare, oboseală, scăderea rezistenței la efort și la infecții, adinamie,
tulburări senzoriale.

Copiii care trăiesc în spații insuficient ventilate prezintă modificări clinice somatoponderale și
psihointelectuale pe termen lung.

Microclimatul (ambianța termică)

Microclimatul este un factor important al mediului de locuire și de lucru în spații închise,

prin faptul că participă la menținerea homeotermiei (termoliza) și asigură confortul termic
în condiții de repaus sau de activitate.

Microclimatul încăperii trebuie să creeze o stare de confort termic, de echilibru termic, fără
a pune organismul la eforturi deosebite din partea sistemului de termoreglare.

Microclimatul încăperii (ambianța termică) este reprezentat de factorii fizici ai aerului:

 temperatura,
 umiditatea,
 viteza curențior de aer,
 temperatura suprafețelor și a obiectelor din încăperea la care se face referire,
 tipul de radiație, care influențează permanent funcția de termoreglare și termoliză.

Radiațiile infraroșii au lungimea de undă cuprinsă între 760 nm și 1 mm și reprezintă

principala componentă a ambianței termice/microclimatului.

Homeotermia (termoliza) reprezintă pierderea de căldură prin mecanisme fizico-chimice și

este influențată în mod direct de către microclimat și este asigurată prin 4 mecanisme
fundamentale:

 Conducție = pierderea de căldură prin contactul direct dintre organism și obiectele

înconjurătoare, apa și aerul inspirat, care au o temperatură mai mică decât
temperatura corpului, inclusiv alimentele din timpul digestiei. Prin conducție se pierde
până la 5% din căldura cedată pe 24 h.
  Convecție = pierderea de caldura către aerul aflat în continuă mișcare în jurul corpului,
prin moleculele de aer care intrate în contact cu suprafata cutanată se încălzesc, devin
mai ușoare și se ridică formând microcurenți de convecție. Este dependentă de
temperatura aerului din încăpere, a.î. la o temperatură de 27-28°C, pierderea de
căldură prin acest mecanism încetează. Prin convecție se pierde până la 15-20% din
căldura cedată pe 24 h.
 Evaporarea = este dependentă de cantitatea de vapori și de mișcarea aerului din
mediul analizat. Se realizează la nivelul pielii și la nivelul mucoasei respiratorii
(se produce permanent la nivel cutanat, dar și prin aerul expirat). Între umiditate și
evaporare există o relație invers proporțională: cu cât umiditatea aerului va fi mai
mare, cu atât evaporarea va fi mai mică. Prin evaporare se pierde până la la 25% din
căldura cedată pe 24 h.

Cele 2 procese (cutanat și expirația) definesc procesul de perspirație insensibilă (insensibilă –

nu o conștientizăm, ea devine evidentă în timpul transpirației).

 Radiația = reprezintă pierderea de căldură către obiectele și suprafețele

înconjurătoare, fără ca organismul să vină în contact direct cu acestea. Apare datorită
temperaturii scăzute a suprafețelor și obiectelor din spațiu, dar fără a veni în contact
direct cu ele (exercită o radiație negativă asupra corpului). Prin radiație se determină
cea mai mare pierdere, ajungând să fie egală cu: 45-50% din căldura cedată pe 24 h.

*Putem și primi căldură atunci când temperatura suprafețelor este mai mare decât
temperatura corpului, chiar fără contact direct.

În funcţie de spaţiul în care se desfăşoară acest schimb se poate vorbi despre:

 Microclimatul locuinţei
 Microclimatul individual (subvestimentar)

Pentru a aprecia microclimatul (ambianța termică) se folosesc mai multe metode.

Fiecare dintre aceste metode prezintă mai multe neajunsuri care țin, pe de-o parte de modul
de estimare a calității mediului aflat în relație directă cu organismul uman și, pe de altă parte,
de caracteristicile organismelor la care facem referință și care pot avea percepții și nevoi
reale, diferite, în cadrul aceluiași mediu (vârstă, sex, stare fiziologică, îmbrăcăminte,
alimentație, activitate etc.).

Metodele de apreciere microclimatul (ambianța termică) sunt:

1. metode fizice
2. metode fiziologice
3. metode psihofiziologice

Măsurarea parametrilor care determină microclimatul (ambianța termică)

1. Metode fizice
Au în vedere determinarea valorilor factorilor de microclimat: temperatura aerului,
umiditatea aerului, viteza curenților de aer, temperatura pereților și a obiectelor din
încăperea analizată.

S-au dovedit nu tocmai optime deoarece nu țin seama de particularitățile fiziologice și

psihologice ale ocupanților încăperii.

=> Nu întotdeauna au fost elocvente în delimitarea stării de confort sau de inconfort termic.

a) Temperatura aerului

Temperatura aerului se măsoară cu ajutorul termometrelor (obişnuite cu mercur, alcool,

toluen, pentan) – pentru înregistrarea pe termen scurt sau cu ajutorul termografelor –
pentru înregistrarea pe termen lung.
 Termometrele cu mercur: limite de măsurare între –3 oC şi +300 oC
 Termometrele cu alcool: limite de măsurare între –70 oC +120 oC
 Termometrele cu pentan: sub 39 oC

Unitatea de măsură pentru temperatura este gradul, cu valori diferite în funcţie de scara
de măsurare
 Cea mai folosită este Scara Celsius, împărţită în 100 grade.
 Scara Fahrenheit ( SUA şi Marea Britanie), împărţită în 180 grade
 Scara Reaumur (Franţa), împărţită în 80 grade.
 Scara temperaturilor absolute este scara Kelvin.

În practică se utilizează diferite termometre:

 termometre de cameră, de baie, de laborator etc.
 termometre pentru determinarea temperaturii cutanate - termometre medicale
 termometre pentru determinarea temperaturii apei, solului, pereţilor etc.
În determinările de microclimat se folosesc:
Termometrele obişnuite
 termometrul de cameră
 termometrul de fereastră
 termometrul pentru măsurarea temperaturii pereţilor, care are rezervorul aplatizat,
în spirală pentru un contact mai bun cu suprafaţa peretelui

Termometre speciale
 termometrul medical este un termometru maximal gradat în zecimi de grad.
Deoarece temperatura normală a omului este de +36, 5oC, scara termometrului medical este
limitată între +35 oC şi +42 oC
 termometrul de maximă şi de minimă, care arată temperatura maximă şi minimă
într-un anumit interval de timp (în locuinţe, spitale, laboratoare, mediul industrial,
staţiile meteorologice etc); acest termometru este alcătuit dintr-un tub capilar în
formă de U în care se găseşte mercur. Ramura stângă este curbată şi se termină cu un
rezervor mare umplut complet cu alcool; ramura dreaptă se termină de asemenea cu
 un rezervor globulos care conţine numai pe jumătate alcool şi restul aer. La cele două
extremităţi ale coloanei de mercur, în interiorul capilarului de găsesc doi indicatori din
fir metalic care se pot deplasa în tubul capilar cu ajutorul unui magnet. Tubul capilar
este fixat pe o placă gradată de la -30 oC la +50 oC
Modul de funcţionare
o se bazează pe dilatarea sau concentrarea alcoolului din ramura stângă sub influenţa
variaţiilor de temperatură.
o înainte de determinare se aduc indicatorii metalici lângă extremităţile coloanei de
mercur cu ajutorul magnetului.
o când temperatura creşte alcoolul din ramura stângă se dilată şi apasă asupra coloanei
de mercur pe care o deplasează în ramura dreaptă mişcând acul metalic. Î
o când temperatura scade acest indicator rămâne pe loc indicând temperatura maximă,
iar coloana de mercur urcă în ramura stângă deplasând celălalt cursor metalic care va
indica temperatura minimă din intervalul de timp respectiv.
o Citirea temperaturilor maxime şi minime se face la extremităţile inferioare ale
indicatorilor.
Acest termometru (de maximă şi de minimă) mai indică şi temperatura din momentul
observaţiei citită la extremităţile coloanei de mercur ce este aceeaşi pe ambele scări.

 termometrul înregistrator (termograful) – folosit pentru înregistrarea continuă a

variaţiilor temperaturii dintr-un interval de timp.
Partea principală este reprezentată de o lamă bimetalică recurbată, din două benzi metalice
din materiale diferite, sudate care au coeficienţi de dilatare diferiţi (fier şi alamă). La creşterea
temperaturii, lama bimetalică se va îndoi spre metalul cu coeficient de dilatare mai mic. Un
capăt al lamei este fix, altul mobil având la capăt o peniţă înregistratoare. Diagrama rezultată
se numeşte termogramă
 termocuplul – se bazează pe producerea unui curent electric în circuitul a 2 fire
metalice diferite (fier şi constantan sau cupru) sudate la capete.
Dacă există o diferenţă de temperatură între cele două suduri ia naştere un curent electric
proporţional cu diferenţa termică dintre ele (fenomen termoelectric), care este înregistrat de
un galvanometru şi citit pe un cadran indicator în grade Celsius. Acest tip de termometru se
întrebuinţează pentru măsurarea temperaturilor la distanţă şi în mai multe puncte în acelaşi
timp.
Determinarea temperaturii încăperilor
 Se face în anumite puncte şi la nivele diferite ale încăperilor, pentru urmărirea
variaţiilor de temperatură în timp şi spaţiu în raport cu sursele de încălzire sau răcire a
încăperii respective
 În plan vertical – la mijlocul încăperii respective, corespunzător a 3 nivele: 0,30 m de
podea, 1,5 m de podea, 0,30 m de plafon
 În plan orizontal – în cele 4 colţuri ale încăperii şi în mijlocul acesteia.
 Termometrul este fixat sau atârnat în punctele de determinare
 Citirea se va face după 15 minute, la distanţă de 2 m de orice sursă de încălzire sau de
răcire.
Determinarea temperaturii suprafeţelor (pereţi, podea, surse de încălzire)
 Se măsoară cu termometre electrice sau termometre speciale cu mercur montate pe
suprafaţa de cercetat şi izolate prin azbest

Surse de erori de citire:

 Atingerea rezervorului termometrului cu mâna

 Dacă cercetătorul expiră pe suprafaţa rezervorului
 Existenţa unei surse de radiaţie calorică apropiată

Norme igienico-sanitare
Zona de confort termic:

 în timpul anului/mediul casnic – temperatura optimă/cea mai confortabilă pentru un

individ în repaus, în interiorul locuinţei este cuprinsă între 18°C ~ 22°C; pentru o
umiditate relativă între 35-l5 % şi curenţi de aer sub 0,4 m/s.
 vara/mediul casnic - temperatura aerului maxim 25°C.
 în tot timpul anului/mediul industrial – temperatura optimă este de 20 oC pentru
munca uşoară şi 10 oC pentru munca grea.
 în mediul industrial senzaţia termică este rezultanta interacţiunii temperaturii,
umidităţii, mişcării aerului şi a regimului radiaţiilor calorice
 oC influenţată şi de îmbrăcăminte, starea de repaus sau muncă şi alimentaţie

 Diferenţele de temperatură în sens orizontal între diferitele puncte ale încăperii nu

trebuie să depăşească 2-3°C.
= > Dacă diferenţa este mai mare apar curenţii de aer.
 Diferenţele de temperatură în sens vertical (podea-cap) nu trebuie să fie mai mare
de 1,5-2°C.
= > Dacă diferenţa este mai mare, camera este insalubră
 Se recomandă ca variaţiile de temperatură în 24 ore să nu depăşească
 4-6°C pentru încălzirea locală cu sobe,
 2-3°C pentru încălzirea centrală.
 Temperatura sursei de căldură trebuie să fie mai mică de 80oC

b) Umiditatea aerului
Umiditatea atmosferică – cantitatea de vapori de apă pe care-i conţine aerul,
exprimată în g/m³ aer.
Este important ca într-o încăpere să fie o anumită cantitate de vapori de apă:
umiditatea aerului influențează pierderea de căldură prin convecție și evaporare; în plus,
asigură la nivelul mucoaselor bariera de protecție față de germeni.

Umiditatea crescută poate crește concentrația de germeni.

 Umiditatea scăzută poate determina mucoase uscate, care nu mai asigură protecția
corespunzătoare.

Umiditatea: absolută, maximă, relativă.

I. umiditatea absolută (UA)

 este cantitatea de vapori de apă conţinută efectiv într-un anumit volum de aer, în
timpul determinării, la temperatura respectivă
 variază în raport cu condiţiile atmosferice
 aerul cu o anumită umiditate absolută poate fi socotit umed sau uscat în funcţie de
temperatură
 ex. la o umiditate absolută de 15,3 g/m³ vapori de apă aerul este umed la 5 oC şi aerul
este uscat la 30 oC

II. umiditatea maximă (UM)

 este cantitatea cea mai mare de vapori de apă care poate satura un anumit volum
de aer la o temperatură dată
 depinde de temperatură (cu cât aerul este mai cald cu atât umiditatea maximă este
mai mare
Deficitul de saturaţie = diferenţa dintre umiditatea maximă (UM) şi umiditatea absolută (UA)
DS = UM + UA

III. umiditatea relativă (UR)

 este raportul procentual dintre umiditatea absolută (UA) şi umiditatea maximă
(UM) pentru temperatura aerului în momentul respectiv

UA
UR  *100
UM

 pentru a exprima real gradul de umiditate al aerului la o temperatură de determinare

Metode de determinare a umidităţii relative (UR)

1.Metoda higrometrică
 se bazează pe proprietatea higroscopică a firului de păr degresat, de a-şi modifica
lungimea în raport cu variaţiile umidităţii aerului
 când aerul este umed firul de păr absoarbe apă şi se lungeşte, şi invers
 între UR de 0-100, alungirea firului de păr atinge 2,5% din lungimea sa
aparate folosite:
 higrometrul – pentru determinări momentane
 higrograful – pentru înregistrări continue
Higrometrul este compus din:
 cadru metalic
 suport pe care este fixat firul de păr
 un ac indicator legat de firul de păr
 cadran gradat în procente de UR

2. Metoda psihrometrică
 constă în evaporarea apei de pe un substrat, în funcţie de umiditatea din aer
 aparatul se numeşte psihrometru cu aspiraţie, de tip Assman

Principiu de funcţionare
 Se determină diferenţa dintre temperaturile celor două termometre (cu bulb uscat şi
cu bulb umed) şi deci răcirea acestuia depinde de umiditatea aerului

Psihrometrul Assman
 Este compus din 2 termometre identice, cu mercur, gradate de la –30°C la +50°C, cu
subdviziuni de 0,2°C
 Un termometru are bulbul uscat, iar celălalt termometru are bulbul umed
 Termometrele sunt montate într-o armătură metalică cu pereţi dubli de protecţie
împotriva radiaţiilor termice
 În partea superioară se găseşte un dispozitiv aspirator, care aspiră aerul de jos în sus,
cu o viteză constantă de 4 m/s

Mod de lucru:
 Aparatul este suspendat vertical la locul determinării
 Se umezeşte tifonul termometrului umed
 Se pune în mişcare ventilatorul de aspiraţie
 Se aspiră timp de
5 minute – vara şi
15 minute – iarna,
La o temperatură mai mare de –5°C
 Evaporarea apei de pe bulbul termometrului umed depinde de umiditatea şi
temperatura aerului şi determină scăderea temperaturii termometrului cu bulb umed
 Termometrul cu bulb uscat indică temperatura mediului ambiant
 Diferenţa dintre cele două temperaturi se numeşte diferenţă psihrometrică
 Citirea se face când nivelele coloanelor de mercur s-au stabilizat
 În funcţie de cele două temperaturi citite se poate stabili valoarea U R a aerului cu
ajutorul tabelului psihrometric
 Pe coloana verticală se citeşte temperatura uscată
 Pe coloana orizontală se citeşte temperatura umedă
 Intresecţia lor este UR
Surse de erori:
 Rezervor umed înfăşurat în mai multe starturi
 Aparat nefixat bine, care pendulează
 Aparatul este prea aproape de cercetător sau o sursă de căldură
 Poziţia orizontală a aparatului

Norme pentru umiditatea aerului

 Umiditatea relativă (UR) cea mai favorabilă organismului uman este 50%
 Se admit variaţii ale umidității relative (UR) între 35-65%
 La valori ale umidității relative (UR) sub 20-25% se produce uscăciunea mucoaselor
 UR trebuie să fie cu atât mai mică cu cât temperatura este mai mare, pentru a uşura
termoliza prin evaporare

Imp! Organismul uman tolerează mai ușor temperaturi scăzute cu umiditate scăzută decât
temperaturi înalte cu umiditate înaltă, deoarece în ultima situație sunt inhibate 2
mecanisme termolitice (convecția și evaporarea) => discomfort.

Teoretic, între ei, cei 2 factori - convecția și evaporarea - își pot compensa sau potența efectul.

 umiditate mare + temperatură mare = supraîncălzirea organismului

 umiditate mare + temperatură scăzută = răcirea organismului
 umiditate mare = > scade rezistenţa organismului la boli (scade capacitatea
imunologică)

c) Viteza curenților de aer (anemometrie)

Viteza vântului se exprimă în m/s, m/min sau km/h

a) Anemometrele
 Sunt instrumente de măsură a vitezei curenţilor de aer cu o viteză > 0,35 m/s
 Există 2 tipuri de anemometre:
 Statice
 Dinamice
b) Catatermometrele
 Sunt instrumente de măsurarea a vitezei curenţilor de aer cu o viteză < 0,5 m/s, din
interiorul încăperilor

a. metoda anemometrică
 anemometrul dinamic cu palete
 anemometrul dinamic cu cupe
a.1. anemometrul dinamic cu palete
 prezintă un număr de palete care se rotesc în jurul unui ax sub influenţa mişcării
aerului
 rotaţia axului se transmite unui contor cu ace indicatoare
mod de lucru
 se aduc acele indicatoare la zero
 se aşează anemometrul perpendicular pe direcţia curenţilor de aer
 se lasă să funcţioneze aparatul câteva minute, apoi se declanşează contorul pentru
înregistrare şi se marchează timpul cu un cronometru
 se opreşte contorul şi se notează timpul de expunere
calcul
 viteza curenţilor de aer (m/s) = nr. metri măsurat/timp exprimat în secunde
 acest anemometru măsoară vitezele de aer de al 0,2 la 12 m/s

b) metoda catatermometrică
 determinarea curenţilor de aer de mică intensitate, cu viteză mai mică de 0,5 m/s din
încăperi
 se bazează pe capacitatea de răcire a aerului sub influenţa mişcării aerului,
temperaturii şi umidităţii sale
catatermometrul Hill
 un tub capilar de sticlă cu 2 rezervoare:
 un rezervor mare, cilindric, cu o suprafaţă determinată, umplut cu alcool colorat, la
extremitatea inferioară
 un rezervor mic, la extremitatea superioară
 tija capilară a termometrului dintre cele două rezervoare este divizată între 35-38°C
 ~ se dorește evidențierea pierderii de căldură prin convecție.
 catatermometrul încălzit la 38°C va pierde întotdeauna aceeaşi cantitate de căldură
pentru a se răci de la 38°C la 35°C
 variază doar timpul în care se face pierderea de căldură
 timpul este influenţat de temperatură şi viteza aerului
 pe tija aparatului este notat un F – catafactorul
catafactorul
 arată cantitatea de căldură, exprimată în milicalorii, pierdută de fiecare cm2 de
suprafaţă a rezervorului catatermometrului, în timpul răcirii de la 38°C la 35°C
H – catavaloarea
 este cantitatea de căldură, exprimată în milicalorii, pe acre 1 cm2 de pe suprafaţa
rezervorului catatermometrului o pierde într-o secundă, în timpul răcirii de la 38°C la
35°C
F
H
T
unde H – puterea de răcire a aerului, F – catafactorului, T – timpul de răcire al
catatermometrului, în secunde
 Pentru determinarea vitezei curenţilor de aer se foloseşte catatermometrul uscat
 Acesta măsoară puterea de răcire a aerului în funcţie de temperatură şi mişcarea sa
 Indică pierderea de căldură prin radiaţie şi convecţie
 Cunoscând temperatura aerului se poate afla pe baza H, viteza curenţilor de aer
Catatermometrul umed
 Indică pierderea căldurii prin
 Radiaţie
 Convecţie
 Evaporare
Mod de lucru:
 Se introduce rezervorul catatermometrului în apă caldă (60-80°C) până când alcoolul
umple ½ din rezervorul superior
 Se scoate din apă, se şterge rezervorul catatermometrului uscat şi se fixează la locul
determinării
 Se înregistrează cu un cronometru timpul în care coloana de alcool coboară de la
38°C la 35°C (T)
 Se măsoară temperatura aerului (Q)
 Se calculează diferenţa dintre temperatura medie a catatermometrului (36,5°C) şi
temperatura aerului (Q) din momentul determinării
Norme
CATATERMOMETRU CATATERMOMETRU
USCAT UMED
Zona caldă >4 <12
Zona de confort 4-6 12-18
Zona rece >6 >18

Catatermometrul poate fi folosit şi pentru determinarea capacităţii de încălzire a aerului, prin

răcirea rezervorului sub 35°C, apoi se calculează timpul de ridicare până la 38°C
Surse de erori în catatermometrie:
 Alcoolul nu s-a ridicat până la jumătatea extremităţii superioare
 Coloana de alcool este întreruptă
 Rezervorul catatermometrului uscat nu se usucă prin ştergere
 Aparatul pendulează în timpul determinării
 Când se află în apropierea locului determinării surse calde sau reci

Norme igienico-sanitare ale mişcării aerului

 Curenţii de aer cu o temperatură inferioară celei corporale: favorizează pierderea de
căldură din organism şi intensifică evaporarea apei tegumentelor
 Curenţii de aer cu o temperatură egală sau superioară organismului: împiedică
termoliza, solicită la maximum termoreglarea, ducând la hipertermie
 Viteza curenţilor de aer depinde întotdeauna de temperatura şi de umiditatea
aerului
 În interiorul locuinţelor, viteza mică a aerului sigură o stare de confort
 Curenţii de aer atmosferic favorizează dispersia şi diluarea poluanţilor
 Lipsa curenţilor de aer favorizează stagnarea substanţelor nocive
Norme - pentru confort termic:

 Pentru curenţii de aer din interiorul încăperilor, tot timpul anului: H= 0,10-0,30 m/s
 În încăperi cu ferestre şi uşi închise: H = 0,05-0,3m/s
 Pentru curenţii de aer din interiorul încăperilor, vara: H = maxim 0,5 m/s.

d) Temperatura radiantă

 Sursa de căldură pentru pământ o constituie radiaţiile solare (complex de radiaţii

electromagnetice), care cuprind:
 59% radiaţii infraroşii
 40% radiaţii luminoase
 1% radiaţii ultraviolete

 cantitatea şi proporţia radiaţiilor variază în funcţie de grosimea stratuuli de aer

străbătut şi de puritatea atmosferei

 radiaţiile infraroşii
 acţionează asupra organismului prin senzaţia de căldură
 sursele ce radiază un spectru larg de radiaţii infraroşii sunt:
 soarele, rezistenţele electrice pentru încălzit, lămpi cu filamente, cuptoare,
corpurile calde
 unitatea de măsură pentru căldură este caloria = cantitatea de căldură ce ridică
temperatura unui cm3 de apă distilată cu un centigrad (de la 19°C la 20°C)

 măsurarea radiaţiilor infraroşii se face cu actinometrul

 măsurarea intensităţii radiaţiilor infraroşii se bazează pe fenomene fizice ca:
 dilatarea mercurului
 deformarea unei lame bimetalice
 modificarea rezistenţei unui fir de platină
 naşterea unui curent într-un termocuplu
 modificarea culorii unei substanţe
 fotografierea cu film şi filtru SPECIAL DELIVERY
 frecvent este utilizat actinometrul, care măsoară energia radiantă pe
baza efectului de dilataţie a lichidelor
Actinometrul este compus din:
 2 termometre identice
 rezervorul unuia este acoperit cu negru de fum (bulb negru)
 rezervoru celălalt este acoperit cu oxid de magneziu (bulb alb),
 ambele sunt închise în baloane de sticlă, vidate (pentru a elimina acţiunea temperaturii
mediului ambiant)
 la locul de cercetat se aşează actinometrul cu rezervoarele în direcţia radiaţiei, la o
anumită distanţă
 se ţin 5-10 minute
 energia radiantă este aproape în întregime reflectată de rezervorul alb şi absorbită
de rezervorul negru
  termometrul cu rezervor negru va indica întotdeauna o temperatura mai mare
 diferenţa dintre cele două temperaturi înmulţită cu constanta aparatului = energia
radiantă
 intensitatea energiei radiante se exprimă în calorii mici/cm²/minut

 senzaţiile de căldură în funcţie de intensitatea radiaţiilor infraroşii sunt:

cal/cm2/min
Slabă, suportată nelimitat 0,4 - 0,8
Moderată, suportabilă 3-5 minute 0,8 - 1,5
Medie, suportabilă 40-60 secunde 1,5 - 2,3
Însemnată, suportabilă 20-30 secunde 2,3 – 3,0

Se măsoară în mai multe puncte – podea, pereți etc. => se determină o valoare medie => nu
trebuie să varieze cu mai mult de 4° C decât temperatura medie a aerului din încăpere.

Toate aceste valori nu au însă neapărat importanță pentru senzația individuală.

2. Metode fiziologice

Sunt metode obiective și se adresează organismului, cercetând reacțiile acestuia în raport

cu ambianța termică dată (sunt metode influențate de variația ambianței).

Se determină prin aceste metode: temperatura centrală, temperatura cutanată, modificările

aparatului cardiovascular (pulsul, TA), modificările aparatului respirator, modificările
metabolismului, nivelul procesului sudoral și reactivitatea neuropsihică.

i) Temperatura centrală
 Este un indicator important prin caracterul constanței, în cadrul fenomenului de
homeotermie.
 Caracterizează organismele cu sânge cald.
 Este influențată de ciclul bioritmului și de felul activității.
 Scade în jurul orelor 5-6 a.m. și crește în jurul orelor 5-6 p.m.
 Poate varia în limitele zecimilor de grad Celsius față de temperatura de 37° C
 Zonele unde se poate estima temperatura centrală: sublingual, intrarectal (la copii),
timpanic - în conductul auditiv (la adult).

j) Temperatura cutanată:
 Poate fi folosită ca element de diagnostic în unele afecțiuni
 S-a constatat că temperatura organismului uman nu este constantă existând mari
diferențe între diferite zone.
  Se descriu următoarele valori și caracteristici pentru diferite regiuni ale corpului:
 centrală – frunte: 32-33 °C
 periferic – la extremități: haluce 25-26 °C

Cele 7-8 °C dintre cele 2 zone formează gradientul termic.

 axilă: 36,5 °C.

=> Calculăm o temperatură cutanată medie care variază între 33-34 °C

 În condiții de confort termic, există o variație fiziologică de 1-2 °C între temperatura

centrală și temperatura periferică:

temperatura centrală > temperatura periferică

 În condițiile suprasolicitării funcțiilor de termoreglare, se poate chiar inversa:

temperatura periferică > temperatura centrală

 Zonele cutanate simetrice au temperatură egală, fenomen care se numește simetrie

termică (are un mare interes pentru clinician în diagnosticul diferențial).

k) Pulsul
 Frecvența pulsului este un indicator valoros privind acțiunea directă a microclimatului
asupra organismului uman.
 Frecvența pulsului variază cu temperatura
 Variațiile microclimatului care determină creșteri ale temperaturii organismului uman
cu 1°C determină și o creștere a pulsului cu 33 bătăi/minut.
 Dacă temperatura centrală crește => Tahicardia => Favorizează pierderea de căldură
periferică
 Până la 28-29°C, frecvența pulsului nu se modifică esențial.

l) Valoarea TA
 În expunerea organismului la o ambianță termică rece => vasoconstricție periferică,
care scade pierderea de căldură => crește rezistența vasculară periferică (RVP) =>
crește TA

m) Procesul sudoral
 Determinarea intensității procesului sudoral aduce date importante de fiziologie a
adaptării în diferite condiții de microclimat.
 Se estimează că la o temperatură a aerului sub 25°C, persoanele aflate în repaus nu
transpiră.
 În aceste condiții de mediu, se înregistrează cel mult o perspirație insensibilă – care
poate fi evidențiată prin măsurarea conductibilității electrice a pielii sau cu o metodă
 colorimetrică (cu ajutorul diferiților reactivi), care puși pe tegument vin în contact cu
sudorația și dau modificări zonale de culoare.
 În expunerea organismului la o ambianță termică crescută: se măsoară procesul
sudoral prin metode termoelectrice – rezistența electrică a pielii care crește atunci
când evaporarea este foarte intensă.
 În expunerea organismului la o ambianță termică excesiv crescută, cu pierderi masive
de apă, sau pentru variațiile majore de temperatură: se poate folosi și o metodă
ponderală, cu măsurarea greutății și evaluarea pierderii de apă. Se determină
cantitatea de apă pierdută de către organismul pus în condiții de stress termic.

n) Reactivitatea neuro-psihică
 Influența ambianței termice asupra organismului poate fi determinată și prin
măsurarea reactivității neuro-psihice: atenția, capacitatea de memorare, timpii de
reacție pe lângă aprecierea senzației termice (foatte cald, cald, bine termic, răcoare,
rece).

De reținut: Aprecierea microclimatului în funcție de valoarea indicatorior fiziologici nu este

tocmai perfectă deoarece, deși sunt utilizați aceeași indicatori în aceeași ambianță termică,
rezutatele nu sunt aceleași.

3. Metode psihofiziologice

 Sunt indicatorii care au la bază senzațiile subiective, determinate de temperatura

mediului.
 Apreciem senzația termică a organismului în anumite condiții de microclimat.
Percepția diferă individual.
 Constau în calcularea temperaturii efective de confort a organismului, măsurând
totuși parametrii de microclimat și nu senzația subiectivă.

Principiul de bază: din combinarea factorilor individuali de microclimat rezultă aceeași

senzație termică.

S-a pornit de la constatarea că: în condițiile unui aer imobil și saturat cu vapori de apă,
temperatura resimțită corespunde valorii de 21°C.

Aceeași senzație termică poate fi obținută dacă modificăm umiditatea (80%) și viteza aerului
(0,5 m/s).

Toate acestea sunt considerate temperaturi efective echivalente – deoarece produc aceeași
senzație termică.

S-au experimentat toate combinațiile care să acopere intervalul de temperatură efectivă de

la 0°C la 40°C.
Temperatura efectivă reprezintă o valoare sau un interval, în care peste 90% dintre
persoanele aflate în mediul respectiv se simt bine.

Există tabele, astfel încât temperatura efectivă de confort (TE) se calculează în funcție de:

 temperatura aerului
 umiditate
 viteza curentilor de aer

Există anumite intervale de confort.

Zonele de confort termic:

 Sezonul rece: TEc 18 °C – 21 °C

 Sezonul cald: TEc 19 °C - 23 °C

Zona de confort termic prezintă variații care țin de: individ, zona geografică și climatică,
alimentație, tradiția în domeniul vestimentației, destinația spațiului etc.

*Totuși, mai există și temperatura radiantă a obiectelor și suprafețelor (neinclusă în

parametrii de mai sus) prin care pierdem cea mai multă caldură => s-a introdus temperatura
de confort termic TEc = temperatura de confort corectată în funcție de temperatura radiantă.

Temperatura radiantă a obiectelor și suprafețelor înlătură o serie de neajunsuri și redă mai

fidel valoarea reală a microclimatului.

Ti = (0,45 x Taer) + (0,55 x Tradiantă)

unde

Ti = temperatura integrată

Tradiantă = temperatura pereților și a podelelor

Rezutatul se citește tot pe normograma temperaturii efective.

Și această metodă are o serie de inconveniente:

 subiecții participanți sunt sănătoși,

 se acordă valoare mare umidității și senzației subiective,
 nu se iau în sonsiderație radiațiile calorice.