Sunteți pe pagina 1din 2

Studiu de caz 1

Ionică B. este elev în clasa a IX-a la un liceu teoretic, la clasa de filologie.


Ar fi dorit să urmeze specializarea ştiinţele naturii, dar ca urmare a rezultatelor
la examenul de capacitate şi la proba de admitere a fost distribuit la această
specializare, ceea ce nu-l deranjează prea mult, pentru că are cursurile după-
amiaza şi nu-I place să se scoale de dimineaţă.
Fiindcă a avut un accident de maşină la vârsta de 12 ani, a suferit un şir
de 4 operaţii ce a determinat spitalizarea lui pe perioade mai lungi de timp,
rezultatele mai slabe la învăţătură datorându-se în special perioadelor de
absenţă de la cursuri. A învăţat singur, perioadele de spitalizare determinându-l
să-şi dezvolte un stil de muncă în salturi, cu perioade de activitate intensă,
urmate de perioade de relaxare.
Fiind în contact cu lumea medicală, îşi doreşte foarte mult să devină
medic, făcându-şi din medicul care l-a tratat şi cu care s-a împrietenit un model.
Ar fi primul din familia lui care ar urma o astfel de carieră (părinţii lui sunt
muncitori, iar cei doi fraţi mai mari urmează studii tehnice).
Pe perioadele de spitalizare avea grijă de colegii de salon, ajutându-I
uneori chiar şi la lecţii.
Lecturile favorite sunt cărţi de medicină popularizată, iar serialele
preferate sunt “Chicago Hope”, “Spitalul de urgenţă” şi “LA Doctors”.
Se pricepe să bandajeze răni superficiale şi ştie foarte multe despre
ceaiurile medicinale de plante.
Îi plac animalele şi are acasă un acvariu, un papagal şi un căţel, de care are
o grijă deosebită.
Este o fire romantică, poezia lui favorită fiind Luceafărul, pe care o ştie
pe de rost.

1. Identificaţi trăsăturile care îl recomandă pe Ionică pentru profesia de


medic, precum şi pe cele care nu sunt favorabile.
2. Faceţi o listă de 3 întrebări pe care i le-aţi pune lui Ionică şi/sau
părinţilor lui şi daţi posibile răspunsuri acestor întrebări.
3. Faceţi o analiză SWOT, pe baza lor şi a datelor pe care le aveţi, a
situaţiei lui Ionică.
Studiu de caz 2

Bianca S. este elevă în clasa a XI-a şi în urmă cu o lună s-a hotărât să


devină designer vestimentar.
Îi place să fie îmbrăcată în ton cu moda, cheltuindu-şi toate economiile pe
farduri, haine şi reviste de modă. Are idei, dar nu are răbdare să deseneze,
preferând să lucreze împreună cu prietena cea mai bună, care este o bună
desenatoare.
A vrut mai întâi să devină fotomodel şi a urmat un curs de modelling.
Pentru a urma acest curs, a trebuit să renunţe la activitatea în cadrul unui grup
de muzică pop (care fusese marea ei pasiune în clasa a X-a). Din ceea ce cunoaşte
din activitatea de designer, o încântă în special partea spectaculoasă, de
prezentare a colecţiilor, fiind mai puţin interesată de aspectul tehnic al meseriei.
Profesorii o consideră o elevă superficială, incapabilă de activitate
susţinută pe perioade mai lungi de timp.
Este o fire veselă, comunicativă, convingându-şi prietenii foarte uşor să i
se alăture. Se entuziasmează repede, promite foarte uşor dar de cele mai multe
ori nu-şi ţine promisiunile.
A încercat să ia lecţii de croitorie de la croitoreasa familiei, dar după
două şedinţe a renunţat.
A dorit la un moment dat să devină stewardesă, dar faptul că trebuia să
poarte uniformă, la fel ca celelalte colege ale ei, a făcut-o să renunţe.
Familia are posibilităţi materiale deosebite şi este dornică s-o sprijine,
inclusiv în înfiinţarea unei firme proprii. De-a lungul anilor i-au asigurat lecţii
particulare de desen, limbi străine, muzică (cântă foarte bine la pian şi la
chitară).

1. Identificaţi trăsăturile care o recomandă pe Bianca pentru profesia de


designer, precum şi pe cele care nu-i sunt favorabile.
2. Faceţi o listă de 3 întrebări pe care i le-aţi pune Biancăi şi/sau
părinţilor ei şi daţi posibile răspunsuri acestor întrebări.
3. Faceţi o analiză SWOT, pe baza lor şi a datelor pe care le aveţi, a
situaţiei Biancăi.

S-ar putea să vă placă și