Conducerea personala

Conducerea personală

1. Ce înseamnă a începe un lucru cu gândul la final

Există în noi oamenii, tendinţa de a ignora problemele majore şi de a ne ocupa de lucrurile mai puţin importante.
Aceasta se explică, în parte, prin faptul că ne este greu să ne concentrăm asupra lor. De asemenea şi prin faptul că
pot fi înspăimântătoare. Şi, văzându-le atât de mari, nu putem face nimic în privinţa lor, aşa că ne concentrăm mai
bine asupra fleacurilor.
Dacă nu ne luăm un răgaz ca să aflăm ce dorim cu adevărat de la viaţă şi ce trebuie să facem pentru a ne împlini
această dorinţă, n-o să ne apropiem niciodată de ţintă.
A începe un lucru cu gândul la final înseamnă a porni cu înţelegerea clară a destinaţiei. Înseamnă a şti încotro
duce drumul ales, şi ca atare a înţelege mai bine unde vă aflaţi în momentul actual, şi că paşii făcuţi vă duc mereu în
direcţia cea bună.
Nu este foarte greu a cădea în capcana activităţii, a agitaţiei vieţii. E foarte posibil să fii ocupat, extrem de ocupat,
fără a fi cu adevărat eficient.
A începe având în minte scopul final este înzestrarea imaginaţiei şi a conştiinţei şi se întemeiază pe principiul:
“toate lucrurile sunt create de două ori”. Există o creaţie iniţială de ordin metal şi o a doua creaţie în plan fizic. Să luăm
de exemplu, construcţia unei case. O creezi în fiecare amănunt al ei înainte de a-i pune piatra de temelie. Încerci să-ţi
reprezinţi cât mai precis genul de casă pe care-l doreşti. Lucrezi mental, prefigurezi imaginea a ceea ce vrei să
construieşti. Apoi faci o schiţă a diverselor planuri de construcţie. Toate acestea se fac înainte de a se trece la
executarea pe teren.
În caz contrar, în cea de-a doua creaţie, cea fizică, vei fi nevoit să aduci modificări costisitoare care vor mări
considerabil preţul casei. Regula tâmplarului este: “Măsoară de două ori şi taie o dată”.
Trebuie să te asiguri că schiţa, cea dintâi creaţie, corespunde întocmai cu ceea ce-ţi doreşti, că te-ai gândit la
toate amănuntele. Abia atunci o transpui în cărămidă şi mortar. Ai început cu gândul la final căci ţi-ai construit mai întâi
casa mental şi ai făcut schiţe.
Un alt exemplu: Ţelul tău în cls. a XII-a este să obţii o medie mare la examenul de bacalaureat. Acest deziderat
presupune ca până în luna iunie să-ţi fi parcurs în întregime şi temeinic programa. Îţi vei defalca timpul rămas pe
săptămâni şi luni şi-ţi vei programa asimilarea conţinutului materiei fără a neglija un anumit interval de timp pentru
recapitularea finală.
Începând cu gândul la final ştii unde trebuie să ajungi şi astfel îţi vei putea stabili şi drumul de urmat, îţi vei putea
doza resursele.
Existenţa principiului conform căruia toate lucrurile sunt create de două ori este certă. Tot atât de adevărat este
faptul că prima creaţie nu este totdeauna rodul intenţiei noastre conştiente. În viaţa noastră personală, dacă nu ne
cultivăm capacitatea de conştientizare şi nu luăm iniţiativa primei creaţii le dăm celorlalţi sau împrejurărilor din afara
CERCULUI DE INFLUENŢĂ posibilitatea de a ne modela parţial existenţa, prin lipsa noastră de participare.
Cu sau fără ştirea noastră, cu sau fără intervenţia noastră, există o primă creaţie în toate aspectele vieţii. Iar noi
suntem a doua creaţie, fie a propriei noastre “programări”, fie a programării altora, a împrejurărilor sau a vechilor
noastre deprinderi. Şi totuşi, dispunem cu toţii de acele capacităţi specific umane de conştientizare, imaginaţie şi
conştiinţa morală care ne permit să examinăm creaţiile prime şi să ne elaborăm noi înşine prima creaţie, să scriem cu
mâna noastră propriul nostru scenariu.
Conducerea este prima creaţie.
Conducerea nu trebuie confundată cu managementul. Managementul este a doua creaţie. Însă conducerea ocupă
primul loc, ea este foarte importantă căci ea ne dă direcţia spre care mergem. Managementul se află în linia doua:
cum să îndeplinesc optimal anumite lucruri? Conducerea este în linia întâi: care sunt lucrurile pe care vreau să le
îndeplinesc? Managementul înseamnă a face lucrurile cum se cuvine; conducerea, a face lucrurile cuvenite.
Managementul este eficienţa în urcuşul pe scara succesului; conducerea determină sprijinirea scării pe zidul
potrivit.

2. Forţa obiectivelor
Poate că vrei să faci ceea ce se cuvine, poate chiar doreşti s-o faci din raţiuni superioare. Dar, dacă nu vei
folosi principiile corecte, vei eşua cu siguranţă.
Fiecare dintre noi deţinem ceea ce s-ar putea numi un “cont personal al integrităţii”, care reflectă suma
încrederii în noi înşine. Atunci când facem promisiuni şi le respectăm (când ne stabilim obiective, de pildă, şi le ducem
până la capăt) ne sporim depozitul din cont şi ne putem mândri că suntem nişte oameni de încredere, care sunt în
stare să-şi ia nişte angajamente, să le respecte, atât faţă de ei înşişi, cât şi faţă de ceilalţi. Un cont echilibrat reprezintă
o sursă importantă de forţă şi securitate.
Dar atunci, când nu ne atingem scopurile, retragem din contul integrităţi, iar asta poate deveni o sursă de
frustrare. În timp, aceste retrageri repetate duc la o pierdere a încrederii în abilitatea noastră de a ne respecta
promisiunile făcute faţă de alţii sau de noi înşine. Mai târziu, când vom avea nevoie de un caracter puternic pentru a
înfrunta provocările ce apar în viaţă, ne vom da seama cât de slabi suntem.
Puterea de caracter se clădeşte la fel ca forţa fizică. Atunci când eşti pus la încercare şi n-o ai, nici un artificiu
nu poate masca absenţa ei. Nu poţi doar s-o simulezi.
1
 Conducerea personala
Deşi eşecul în ducerea la bun sfârşit a unor scopuri propuse creează probleme chinuitoare, împlinirea lor
poate avea acelaşi efect. Există uneori obiective pe care le împlinim în dauna altor lucruri, mai importante în viaţă.
Atunci când devenim sclavii unui singur scop, e ca şi cum ne-am pune ochelari de cal şi n-am mai vedea decât
înainte.
E ceea ce s-ar putea numi sindromul “scării proptite de zidul greşit” – urcăm proverbiala scară a succesului,
doar pentru a ne da seama că de fapt e aşezată lângă un zid pe care nu l-am ales cum trebuie. În lumina acestei
dileme – “dezamăgiţi dacă reuşim, nefericiţi dacă eşuăm” – mai e de mirare că mulţi dintre noi ne simţim stingheriţi în
procesul de stabilire a obiectivelor? E oare posibil să capeţi forţă dacă nu eşti confruntat cu probleme? Să întocmeşti
un puternic cont personal de integritate stabilind şi ducând mereu la bun sfârşit ţeluri importante? Să fii capabil să
abandonezi, să modifici sau să îndeplineşti doar parţial un scop, şi totuşi să păstrezi şi chiar să adaugi ceva în contul
personal de integritate? Să fii sigur că scara ţi-e aşezată lângă zidul care trebuie?
Este posibil să ducem la îndeplinire scopurile propuse, dacă acestea sunt bazate pe principii şi folosim într-un
mod sinergic următoarele patru înzestrări umane:
a) imaginaţia creativă;
b) voinţa independentă;
c) conştiinţa;
d) cunoaşterea de sine.
Imaginaţia creativă
Ne folosim de imaginaţie pentru a vizualiza, a proiecta potenţialităţile aflate dincolo de experienţa noastră
directă. Imaginaţia creativă e ca un proiect înaintea construcţiei, o schiţă mentală înaintea zămislirii propriu-zise.
Voinţa independentă
De voinţă ne folosim pentru a lua decizii, pentru a ne depăşi condiţia, mediul, destinul.
Atunci când împlinirea crezului nostru presupune înaintarea împotriva curentului, a mediului, a ceea ce se
aşteaptă de la noi, împotriva celor mai înrădăcinate obiceiuri sau deprinderi, ne putem folosi de această însuşire:
voinţa independentă.
Putem acţiona noi înşine, în loc să ne lăsăm manipulaţi din exterior. Atunci când ne fixăm un ţel, ne spunem:
“Îmi pot imagina ceva cu totul diferit faţă de ceea ce trăiesc acum, şi îmi pot concentra eforturile pentru a realiza acest
obiectiv”. Ne folosim imaginaţia pentru a păstra în minte ţelul, iar voinţa va fi aceea care îl va duce la îndeplinire.
Conştiinţa
Conştiinţa ne pune în legătură deopotrivă cu particularul şi universalul.
Numai dacă apelăm la conştiinţă ne putem descoperi un scop şi capacitatea de a contribui cu ceva în lume.
Contribuţia pe care o poţi aduce tu, nimeni n-o poate înlocui.
Conştiinţa are forţă pentru că ea creează o aliniere între crez şi principii, călăuzind în momentele de decizie.
Momentul în care ne stabilim un obiectiv, clipa în care decidem în mod conştient să ne concentrăm timpul şi energia
către un scop anume este momentul în care facem o opţiune. Ce anume determină această opţiune? O forţă profundă
conectată la conştiinţă şi principii. Pentru a descătuşa această forţă, unul dintre cele mai eficiente moduri este de a ne
pune trei întrebări fundamentele:
1) CE?
2) DE CE?
3) CUM?
CE? Ce anume doresc să realizez?
Cu ce vreau să contribui în lume?
Ce scop final mi-am propus?
DE CE? De ce vreau să fac cutare lucru?
Ţelul meu s-a născut oare din crezul, din necesităţile şi principiile mele?
Mă determină oare să contribui, prin rolurile mele, în lume?
“De ce”-ul ne oferă energia de a rămâne puternici în momentele dificile.
CUM? Cum anume am de gând să procedez?
Care sunt principiile fundamentale care mă vor ajuta să-mi ating scopul?
Ce strategii voi folosi pentru a pune în aplicare aceste principii?
“Cum”-ul ne pune în ipostaza de a alege între “a controla” şi “a oferi libertate”, ca tipuri de mentalitate
şi acţiune.
Dacă paradigma după care trăim este una a controlului, ne închipuim că oamenii trebuie
supravegheaţi îndeaproape pentru a lucra aşa cum trebuie.
Dacă paradigma este una a libertăţii, presupunem că, odată ce le-am oferit oamenilor independenţă,
condiţii şi sprijin, ei vor da la iveală tot ce e mai bun în ei, îndeplinind lucruri de excepţie. Modul în care îi
vedem pe cei din jur prin prisma controlului sau al libertăţii, reflectă în general felul în care ne privim pe noi
înşine.
Cunoaşterea de sine
În viaţa noastră interioară, ne putem folosi de această însuşire pentru a ne explora necesităţile şi
competenţele, plasându-le pe o treaptă esenţială a existenţei. Încrederea în noi înşine sporeşte odată cu contul nostru
personal de integritate. Pentru că integritatea noastră stă la baza siguranţei de sine şi încrederii pe care le-o inspirăm
celorlalţi, una dintre cele mai importante manifestări ale conducerii personale eficiente este exerciţiul de a construi cu
grijă şi înţelepciune un echilibru pozitiv în acest cont.
2
 Conducerea personala
Iniţial, îl construim prin exerciţiul voinţei independente de a ne respecta angajamentele luate. Dar fără
cunoaştere de sine, nu putem avea înţelepciunea necesară administrării unui astfel de cont. Nu putem stabili obiective
prea dificil de atins, transformând – odată cu eşecul – creditul potenţial într-un uriaş debit. Sau ne putem propune
scopuri prea modeste, depunând câţiva bănuţi, când am putea strânge în contul nostru sume semnificative.
Cunoaşterea de sine presupune o profundă onestitate faţă de tine însuţi. Trebuie să poţi răspunde la întrebări dificile
de genul:
- Vreau cu adevărat să fac cutare lucru?
- Sunt dispus să plătesc orice preţ pentru asta?
- Am destulă forţă să merg până la capăt?
- Îmi asum responsabilitatea propriei mele dezvoltări?
- Mă rezum la mediocritate când aş putea atinge perfecţiunea?
- Îi învinovăţesc şi îi acuz pe ceilalţi pentru propria-mi neputinţă de a-mi impune şi a atinge nişte obiective?
Cunoaşterea de sine ne determină să purcedem din punctul în care ne aflăm – fără iluzii, fără pretexte – şi ne
ajută să ne stabilim obiective realiste. Pe de altă parte, nu ne permite să ne complacem în mediocritate. Ne ajută să
recunoaştem şi să respectăm nevoia de a ne depăşi limitele, de a evolua şi a ne dezvolta.