Sunteți pe pagina 1din 22

6.

CALCULUL ÎN SECŢIUNI NORMALE LA


STAREA LIMITĂ DE REZISTENTĂ

Momentele încovoietoare Mx şi My, care acţionează într-o secţiune transversală a unui element aparţinând
unei structuri spaţiale, sunt în majoritatea cazurilor însoţite de o forţă axială de compresiune sau de întindere N.
Comportamentul secţiunii în diferite stadii de lucru, cu precădere în cel de rupere, depinde în mod substanţial de
interdependenţa ce există între eforturile Mx, My şi N. Această legătură este redată de suprafaţa limită de
interacţiune Mx - My - N (fig. 6.4), care devine o curbă dacă unul din cele trei eforturi secţionale lipseşte (fig. 6.5).
Cazurile reprezentative ale elementelor supuse la încovoiere cu forţă axială de compresiune sunt cele al
stâlpilor sau diafragmelor, în timp ce cazurile reprezentative ale elementelor supuse la încovoiere cu forţă axială
de întindere sunt cele ale tiranţilor şi pereţilor rezervoarelor supraterane.
În mod convenţional, perechea M - N poate fi înlocuită cu o forţă excentrică N, plasată la distanţa e0 =
M/N faţă de centrul de greutate al secţiunii, distanţă denumită excentricitate (fig. 6.1). Având în vedere schema
din această figură, cazul încovoierii cu forţă axială se mai numeşte şi solicitare excentrică (compresiune sau
întindere excentrică).
Atunci când în secţiunile monosimetrice ale stâlpilor există momente încovoietoare M x şi My după cele
două axe principale ale secţiunii, se spune că solicitarea este de compresiune excentrică oblică.

Fig. 6.1 Încovoierea cu forţă axială sau solicitarea excentrică

Zona întinsă a elementelor se armează cu o cantitate corespunzătoare de armătură întinsă A a, deoarece


betonul nu este capabil să preia întinderile produse de eforturile secţionale induse de încărcările ce acţionează pe
'
element. Pe lângă armătura din zona întinsă Aa se foloseşte şi armătură în zona comprimată A a (fig. 6.1c), având
în vedere o serie de motive, cum ar fi: posibila alternanţă a momentelor încovoietoare, mărirea capacităţii portante
a zonei comprimate, ductilizarea secţiunilor/elementelor în cazul acţiunilor seismice etc. Dubla armare poate fi
( '
) ( '
)
nesimetrică A a ≠ A a sau simetrică A a = A a . De asemenea, armătura poate fi dispusă şi pe conturul secţiunii,
nu numai în vecinătatea fibrelor cu deformaţii specifice extreme. Astfel de cazuri sunt cele ale stâlpilor cu
secţiune dreptunghiulară supuşi la compresiune excentrică oblică (fig. 6.1d), ale elementelor cu secţiune circulară
(fig. 6.1e) sau cu secţiune inelară (fig. 6.1f).
Deoarece elementele structurale prezintă imperfecţiuni de execuţie şi pentru că secţiunile transversale nu
sunt omogene, se produc modificări ale mărimii eforturilor secţionale determinate în raport cu axele teoretice ale
structurii. Aceste efecte se introduc în calcul prin intermediul unei excentricităţi adiţionale ea, aleasă în aşa fel
încât să conducă la creşterea valorii momentului încovoietor. Mărimea excentricităţii adiţionale în cazul
elementelor comprimate este:
ea = h/30 dar minim 20 mm (6.1)
unde h este dimensiunea secţiunii paralelă cu planul încovoierii.
În cazul elementelor întinse, rigiditatea acestora este redusă şi din acest motiv influenţa imperfecţiunilor
de execuţie şi a neomogenităţilor secţiunii este nesemnificativă, de aceea excentricitatea adiţională nu este luată în
considerare (ea = 0).

128
Elementele supuse la încovoiere cu forţă axială de compresiune suferă şi deformaţii de ordinul II, care
măresc valoarea eforturilor obţinute din calculul static de ordinul I. Măsura influenţei efectelor de ordinul II este
coeficientul η = M II / M I . Influenţa efectelor de ordinul II se resimte în primul rând asupra momentelor
încovoietoare din stâlpii cadrelor, dar şi asupra momentelor încovoietoare din rigle.
Având în vedere cele de mai sus, în calculul elementelor supuse la încovoiere cu forţă axială se ia în
considerarea valoarea corectată a momentului încovoietor, dată de relaţiile:

 ( M+ ea N = )e0 Nc - p e n et lr eu m c eo nmt e p r i m a t e
M* =  (6.2a,b)

M = e0 Nc - p e n et lr eu m î en nt itne s e
unde excentricitatea de calcul este:

 η ( e0 + ea ) - p e ne tl re um c eo nm t ep r i m a t e
e0 c=  (6.3a, b)

 e0 - p e ne tl reu m î ne tni nt e s e
Structurile antiseismice de tipul cadrelor şi diafragmelor din beton armat prezintă unele particularităţi de
calcul decurgând din comportarea lor reală la acţiunea seismului. Din acest motiv, eforturile obţinute din gruparea
specială de încărcări se corectează conform Codului de proiectare pentru structuri în cadre din beton armat,
respectiv Codului pentru proiectarea construcţiilor cu pereţi stucturali din beton armat.

6.1 STAREA DE DEFORMAŢII


Cedarea unei secţiuni supuse la încovoiere cu forţă axială este ilustrată de diagrama deformaţiilor
specifice pe înălţimea secţiunii transversale, care trebuie să treacă în mod obligatoriu prin unul din cele trei
puncte A, B sau C reprezentate în figura 6.2 - regula celor trei pivoţi. Din punct de vedere grafic, pivoţii
reprezintă punctele definite prin deformaţiile specifice limită ale betonului şi armăturii. Se disting trei domenii în
funcţie de modul cum se poate produce cedarea secţiunii.
DOMENIUL 1 – pivot A
Acest domeniu este caracterizat de cedarea prin deformaţii excesive a celei mai întinse armăturii Aa, în
care s-a atins deformaţia specifică ultimă εau . Efortul unitar în această armătură este σa = R a . Dreapta A-A'
reprezintă întinderea centrică. Existenţa unui moment încovoietor produce rotirea secţiunii în jurul pivotului A.
Subdomeniul 1a reprezintă întinderea centrică sau cea excentrică cu mică excentricitate. Secţiunea este fisurată
în întregime, axa neutră fiind plasată în afara acesteia. Creşterea momentului încovoietor conduce la
subdomeniul 1b, care reprezintă întinderea excentrică cu excentricitate mare, sau încovoierea în cazul
elementelor cu procente reduse de armare. Deoarece axa neutră este plasată în secţiune, există beton activ,
comprimat, care eventual poate ajunge la limita capacităţii portante numai în situaţia limită când secţiunea
deformată se suprapune peste linia AB.
DOMENIUL 2 – pivot B
Acest domeniu este caracterizat prin zdrobirea betonului comprimat (ε bu = 3,5 0/00) Secţiunea se roteşte
în jurul pivotului B pe măsura reducerii excentricităţii forţei. Armătura Aa este întinsă, efortul unitar σ a
depinzând de mărimea deformaţiei specifice ε a. Având în vedere că de regulă ε a ≅ ε bu ≥ ε ap = R a /E a ,
'

( )
înseamnă că armătura A 'a a atins limita de curgere σ a = R a . Subdomeniul 2a reprezintă încovoierea cu/fără
'

forţă axială, adică încovoierea pură şi solicitările excentrice cu excentricitate mare, denumite în continuare: cazul
I de compresiune, respectiv întinderea excentrică cu mare excentricitate. Deformaţia specifică a armăturii întinse
este cuprinsă între ε au şi ε ap şi deci σ a = Ra. Reducerea intensităţii forţei axiale de întindere produce rotirea
secţiunii în jurul pivotului B, spre subdomeniul 2b. Creşterea intensităţii forţei axiale de compresiune conduce
secţiunea spre dreapta B-B', care reprezintă o situaţie aparte: starea de balans. Această stare este caracterizată prin
începerea curgerii armăturii întinse (σ a = Ra; ε ap = Ra/EP), în paralel cu zdrobirea betonului comprimat (σ bc =

129
Rc; ε bc = ε b lim = 3,50/00). Starea de balans reprezintă situaţia ideală de cedare a secţiunii din beton armat.
Subdomeniul 2b se atinge după ce secţiunea a depăşit dreapta de balans B-B'. Armătura Aa este încă întinsă, dar
nu curge, deoarece 0 ≤ ε a < ε ap, respectiv σ a < Ra. Axa neutră este plasată în secţiune şi înălţimea zonei
comprimate devine tot mai mare pe măsura creşterii intensităţii forţei axiale de compresiune. În subdomeniul 2c
toate armăturile sunt comprimate, însă în armătura Aa efortul unitar de compresiune este σ a < Ra. Axa neutră
atinge, la limită, marginea inferioară a secţiunii care devine comprimată în întregime. Subdomeniile 2b şi 2c
reprezintă o parte a compresiunii excentrice cu excentricitate mică, denumită în continuare cazul II de
compresiune, care se extinde şi în domeniul următor.
ε ap = Ra / Ea
ε au = 10 0/00
ε bc = 2,0 0/00
ε bu = 3,5 0/00

Fig. 6.2 Diagrama deformaţiilor specifice sub efectul încovoierii cu forţă axială

DOMENIUL 3 – pivot C
Axa neutră este plasată în afara secţiunii, care este comprimată în întregime. Pe măsura creşterii
intensităţii forţei axiale de compresiune, rotirea secţiunii se produce în jurul pivotului C. Se produce zdrobirea
betonului comprimat, ceea ce înseamnă şi cedarea secţiunii. Armătura Aa este comprimată, iar deformaţia
'
specifică poate să fie mai mare sau mai mică decât ε ap = Ra / Ep, ceea ce înseamnă σ a ≤ Ra. Armătura A a
curge, aşa cum s-a arătat la descrierea domeniului 2.
Poziţia pivotului C se obţine din asemănarea triunghiurilor OBO’ şi DBC (fig. 6.2):
ε bu ε bu − ε bc
= , rezultând:
h CD
 ε  3 ε 4
CD = 1 - bc  h = h , respectiv CD ' = bc h = h
 ε bu  7 ε bu 7
Rotirea secţiunii în jurul pivotului C atrage după sine modificarea deformaţiei specifice maxime la
compresiune a betonului ε b lim, care începe să scadă, depărtându-se de ε bu=3,50/00 şi tinzând spre ε bc=20/00. Pe
măsura creşterii deformaţiei specifice din fibra inferioară, starea de deformaţii devine tot mai uniformă,
apropiindu-se de cazul solicitării centrice (dreapta DD’) când deformaţia specifică maximă în momentul ruperii
este ε bc (pct.5.4.3.2, fig. 5.5). Rotirea secţiunii se produce în jurul pivotului C, deoarece în dreptul acestui punct
deformaţia specifică este ε bc =20/00. Deformaţia specifică maximă ε b lim se determină prin interpolare liniară, în
funcţie de deformaţia specifică din fibra mai puţin comprimată ε bi şi având în vedere rotirea secţiunii în jurul
pivotului C.
Relaţia de calcul rezultă din asemănare triunghiurilor din figura 6.3a şi este:
ε bu 3,5
ε b lim = ε bi + ( ε bc − ε bi ) = ε bi + ( 2,0 − ε bi ) = 3,5 − 0,75 ε bi 0/00
ε bc 2,0
De asemenea, pe baza aceleaşi figuri se poate determina una din valorile ε b lim, ε bi sau x, cunoscând
două dintre ele. Pentru o determinare rapidă a deformaţiei specifice maxime ε b lim se poate folosi graficul din
figura 6.3b.

130
Fig. 6.3 Deformaţia specifică maximă ε b lim în fibra cea mai comprimată

6.2 INTERACŢIUNEA EFORTURILOR SECŢIONALE ASOCIATE SLR


Atunci când vectorul moment încovoietor, ce însoţeşte forţa axială, nu se suprapune peste o axă
principală a secţiunii, elementul este supus unei solicitări excentrice oblice. În acest caz, combinaţia de eforturi N,
)
Mx şi My (acestea din urmă fiind componentele momentului încovoietor oblic M = M 2x + M 2y , asociate stării
limită de rezistenţă, este ilustrată de suprafaţa limită de interacţiune (denumită pe scurt suprafaţă de interacţiune),
reprezentată în figura 6.4. Suprafaţa de interacţiune este reprezentarea grafică a relaţiei ce se obţine prin
eliminarea lui x (mărimea ce reprezintă poziţia axei neutre) din ecuaţiile de echilibru static
( ∑ N = 0; ∑ M x = 0; ∑ M y = 0 ) scrise pentru starea de eforturi unitare produsă de încărcările exterioare.
Această reprezentare grafică redă variaţia mărimii momentului încovoietor oblic capabil şi a orientării sale în
funcţie de forţa axială. Pentru o secţiune de beton armat, caracterizată prin dimensiunile sale şi aria de armătură
corespunzătoare, precum şi prin calitatea celor două materiale, se poate trasa o singură suprafaţă de interacţiune.
Lipsa unuia din cele trei eforturi poate conduce la:
• compresiune excentrică dreaptă cu N≠ 0, Mx≠ 0 şi My = 0, caz reprezentat de curba de
interacţiune N - Mx;
• compresiune excentrică dreaptă cu N ≠ 0, Mx = 0 şi My ≠ 0, caz reprezentat de curba de
interacţiune N - My;
• încovoiere oblică cu N = 0, Mx≠ 0 şi My ≠ 0, caz reprezentat de curba de interacţiune Mx -
My.

Fig. 6.4 Interacţiunea eforturilor secţionale la starea limită de rezistenţă

Eforturile produse de încărcările exterioare determină un punct de coordonate N, M x şi My. Dacă acest
punct se găseşte în interiorul domeniului limitat de suprafaţa de interacţiune sau, la limită, chiar pe această
suprafaţă, atunci secţiunea satisface starea limită de rezistenţă.
131
La verificarea unei secţiuni din beton armat se urmăreşte să se stabilească dacă punctul de coordonate N,
Mx şi My se găseşte în interiorul domeniului delimitat de suprafaţa de interacţiune. Această verificare se poate
face prin una din următoarele două variante, în figura 6.5 prezentându-se în acest sens compresiunea excentrică
dreaptă:
• verificarea la încărcări gravitaţionale, când există o creştere proporţională a eforturilor exterioare M şi
N, reprezentate prin punctul A, până la atingerea curbei de interacţiune în punctul B (fig.6.5a); aceasta înseamnă
M M cap
e0 = = ; condiţia de verificare este N ≤ Ncap pentru e0 = const;
N N cap
• verificarea la încărcări orizontale, de genul acţiunii seismice, când pentru o forţă axială constantă există
o creştere a momentului încovoietor, din punctul A până la atingerea curbei de interacţiune în punctul B (fig.
6.5b); condiţia de verificare este M ≤ Mcap pentru N=const.

Fig. 6.5 Curbe de interacţine - modul de atingere a capacităţii portante

La dimensionarea secţiunii din beton armat se urmăreşte stabilirea unei arii de armătură pentru care curba
de interacţiune să se aştearnă peste punctul determinat de eforturile ce acţionează în secţiune.
Pentru calculul la starea limită de rezistenţă există două metode şi anume:
• metoda generală de calcul, care ia în considerare exprimarea explicită a condiţiilor statice (ecuaţiile
de echilibru static), geometrice (utilizarea ipotezei secţiunilor plane) şi fizice (curbele σ − ε ale materialelor);
suprafaţa sau curba de interacţiune nu prezintă discontinuităţi pe tot domeniul de forţă axială cuprins între +N şi
-N;
• metoda simplificată de calcul, care implică introducerea unor aproximări în vederea rezolvării numai
cu ajutorul ecuaţiilor de echilibru static; aceste simplificări se referă la o anumită configuraţie a distribuţiei
eforturilor unitare normale, funcţie de sensul şi mărimea forţei axiale; suprafaţa sau curba de interacţiune poate
prezenta discontinuităţi de pantă în punctele ce delimitează două subdomenii adiacente de solicitare.
Este evident că, pentru o secţiune dată, suprafeţele sau curbele de interacţiune date de cele două metode
nu coincid, însă diferenţele care apar nu sunt semnificative pentru calculul practic.

6.3 INFLUENŢA ZVELTEŢEI LA ELEMENTELE COMPRIMATE

Sensibilitatea la efectele de ordinul II este indicată de coeficientul de zvelteţe teoretic λ o = lf /i (lf -


lungimea de flambaj; i - raza de inerţie, denumită şi rază de giraţie). Pentru stâlpii cu secţiune dreptunghiulară,
această sensibilitate este exprimată prin coeficientul de zvelteţe convenţional λ = lf /h, unde h este latura
secţiunii după direcţia de acţiune a momentului încovoietor, în ipoteza de încărcare considerată. Pentru stâlpii cu
secţiune circulară sau inelară, coeficientul de zvelteţe convenţional este λ = lf /d. Efectul zvelteţei elementelor
comprimate este creşterea momentelor încovoietoare de ordinul I cu valoarea ∆ M, ajungându-se la valoarea MII
= M1 + ∆ M (fig. 6.6). Între cele două valori ale momentelor încovoietoare se poate scrie relaţia:
MII =η MI
unde coeficientul supraunitar η arată măsura în care cresc momentele încovoietoare în urma deformaţiilor de
ordinul II.
La structurile formate din elemente liniare, se recomandă ca soluţiile constructive de ansamblu şi
dimensiunile secţiunilor barelor să fie astfel stabilite, încât majorarea momentelor încovoietoare datorită
132
influenţei zvelteţii elementelor comprimate (efectele de ordinul II) să nu depăşească 50%. Dacă această limitare
este respectată, considerarea influenţei zvelteţei constă numai în majorarea momentelor încovoietoare de calcul
datorită efectelor de ordinul II, fără să fie necesară şi o verificare la starea limită de pierderea stabilităţii de formă
(pct. 5.4.5.1).
La elementele de suprafaţă cu pereţi subţiri (diafragme, plăci curbe subţiri, turnuri tubulare etc), pentru
care nu se dispune de procedee de calcul de ordinul II temeinic fundamentate teoretic şi experimental, se admite
ca efectele de ordinul II să fie luate în considerare, în mod simplificat, prin coeficienţi globali de reducere a
rezistenţei de calcul a betonului (conform abordării din rezistenţa materialelor).

Fig. 6.6 Creşterea momentelor încovoietoare datorită zvelteţii elementelor comprimate

'
Modul de cedare al unui element depinde de caracteristicile secţiunii (b; h; R c; Ra; Aa; A a ), redate prin
curba de interacţiune M - N, precum şi de zvelteţea elementului. Pentru stâlpul consolă din figura 6.7a, mărirea
progresivă a forţei excentrice N până la cedare conduce la creşterea momentului încovoietor în secţiunea de
încastrare, după cele trei variante prezentate în figura 6.7b.
În cazul stâlpilor scurţi (nezvelţi), la care λ ≤ 10, efectele de ordinul II sunt neglijabile. Momentele
încovoietoare cresc proporţional cu forţa axială, fenomen care este redat în figura 6.7b prin dreapta a. Cedarea
elementului se produce în punctul α , de intersecţie al dreptei a cu curba de interacţiune M-N, prin epuizarea
a
capacităţii portante la o forţă axială egală cu N cap . Dimensionarea se face conform prevederilor ce urmează.
În cazul stâlpilor zvelţi, la care 10 < λ ≤ 30, efectele de ordinul II nu pot fi neglijate. Momentul
încovoietor creşte mai repede decât forţa axială, datorită efectelor de ordinul II, reprezentate prin ∆ M. Cu cât
zvelteţea elementului este mai mare, cu atât curba b, care reprezintă corelaţia MII = f(N), se îndepărtează de
dreapta a. Cedarea elementului se produce în punctul β , de intersecţie al curbei b cu curba de interacţiune M -
b
N, prin epuizarea capacităţii portante la o forţă axială N cap şi nu prin pierderea stabilităţii (flambaj). Forţa
b
are numai o semnificaţie teoretică, ea nu poate fi atinsă niciodată, deoarece N cap < N cr . Este de
b b
critică N cr
subliniat faptul că efectul zvelteţei trebuie luat în considerare prin mărirea momentului încovoietor cu cantitatea
∆ M = N ⋅ ∆ şi nu printr-un coeficient de flambaj care să afecteze forţa axială de compresiune, conform
abordării din Rezistenţa materialelor. Dimensionarea se face la starea limită de rezistenţă, reunită cu starea limită
de stabilitate, utilizând un moment încovoietor corectat în funcţie de coeficientul η , conform metodelor
prezentate în continuare.

a) stâlp consolă b) diagrama de interacţiune M-N


Fig. 6.7 Cedarea la compresiune excentrică în funcţie de zvelteţea elementului

133
În cazul stâlpilor foarte zvelţi, la care λ >30, cedarea se produce prin pierderea stabilităţii la o forţă
axială N ccr , înainte de a se atinge starea limită de rezistenţă. Această situaţie este reprezentată de curba c. După
c
atingerea valorii N cr , deformaţiile cresc indefinit sub o forţă axială constantă, ceea ce corespunde fenomenului
de flambaj. Curba de interacţiune este atinsă în punctul γ , în urma deformaţiilor excesive. Capacitatea portantă
este dată de forţa critică de pierdere a stabilităţii, adică N cap = N cr . Se recomandă evitarea acestei situaţii prin
c c

adoptarea unor dimensiuni corespunzătoare ale elementelor.


Forţa critică de pierdere a stabilităţii se calculează cu relaţia lui Euler:
π2 EI
N cr = (6.4)
l f2
Având în vedere faptul că efectele de ordinul II se accentuează pe măsură ce elementul se apropie de
stadiul de cedare (curba b), modulul de rigiditate trebuie să reflecte caracteristicile de deformaţie din vecinătatea
ruperii. Din acest motiv, modulul de rigiditate trebuie introdus în calcul cu mărimea corespunzătoare stadiului de
cedare, pentru care se foloseşte relaţia empirică prevăzută în standardul românesc:

EI = ( EI ) conv =
(
0,15 1 + p t ) E bIb (6.5)
1 + M ld / M
EbIb este modulul de rigiditate al secţiunii brute din beton;
pt - procentul total de armare al secţiunii din beton;
Mld - momentul încovoietor din încărcările de lungă durată, care produc stâlpului o deformată în acelaşi
sens cu cea determinantă pentru efectele de ordinul II;
M - momentul încovoietor total de ordinul I.
Raportul Mld / M din relaţia (6.5) introduce influenţa deformaţiilor de curgere lentă ale betonului asupra
efectelor de ordinul II, influenţă care constă în mărirea deformaţiilor de ordinul II.
În cazurile curente, se poate lua preliminar (EI)conv ≅ 0,3 EbIb
În cazul stâlpilor zvelţi, la care fenomenul de flambaj nu intervine înainte de atingerea stării limită de
rezistenţă, forţa critică dată de relaţia lui Euler (6.4) reprezintă numai un parametru pentru trasarea curbei b în
vederea determinării punctului β , respectiv pentru calculul lui η cu relaţia (6.6). Figura 6.8 redă corelaţia reală
dintre Ncap şi zvelteţea elementelor comprimate din beton armat, comparativ cu corelaţia teoretică dintre Ncr şi
zvelteţea dată de relaţia lui Euler.
Coeficientul η poate fi determinat cu relaţia lui Perry - Timoshenko:
1
η= (6.6)
1 − N / N cr
şi ea este riguros valabilă numai dacă diagramele de momente MI şi ∆ M sunt afine, ceea ce pentru un stâlp tip
consolă se întâmplă dacă încărcarea orizontală este distribuită sinusoidal pe înălţimea stâlpului (fig. 6.9a).
Problema efectelor de ordinul II în structurile de rezistenţă reale este complicată şi de sensibilitatea la
aceste efecte în funcţie de deplasările laterale. Din acest punct de vedere, intervine problema structurilor
contravântuite şi a elementelor de contravântuire, de care depinde posibilitatea deplasărilor laterale ale nodurilor
structurii.
O structură se consideră că este contravântuită dacă este capabilă să transmită la fundaţie cel puţin 90%
din toate încărcările orizontale şi dacă are asigurată stabilitatea. Contravântuirea unei structuri din beton armat se
poate realiza cu diafragme, adică pereţi din beton armat (fig. 6.9c) şi mai rar cu elemente metalice diagonale.
Cadrele din beton armat cu noduri rigide sunt considerate, în general, ca structuri contravântuite (fig. 6.9b).
Având în vedere cele de mai sus, rezultă că pentru stâlpii care fac parte dintr-o structură, formula lui
Perry - Timoshenko devine aproximativă, întrucât lungimea de flambaj îşi pierde semnificaţia fizică directă pe
care o are în cazul unui stâlp izolat. În aceste cazuri, nu se mai poate vorbi decât de valori convenţionale stabilite
prin apreciere sau prin comparaţie cu un calcul de ordinul II al structurii în ansamblu.
În funcţie de valoarea coeficientului η obţinută din relaţia (6.6), există 3 metode de abordare a efectelor
de ordinul II.

134
Metoda A este folosită atunci când η ≤ 1,2 (relaţia 6.6), caz în care se admite să se efectueze un calcul
static de ordinul I, din care rezultă MI (notat în continuare M). Pentru luarea în considerare a efectelor zvelteţei se
foloseşte relaţia: M* = η (M + eaN) (6.2a)
Lungimea de flambaj, necesară în relaţia lui Euler (6.6), se apreciază în funcţie de natura legăturilor
stâlpului la capete. Pentru modulul de rigiditate se ia în considerare o valoare constantă în lungul elementului
(EI)conv, dată de relaţia (6.5).

STÂLPI:
scurţi zvelţi foarte zvelţi
CEDAREA STÂLPILOR:
starea limită de rezistenţă flambaj

Fig. 6.8 Corelaţia dintre capacitatea portantă şi zvelteţea elementelor


comprimate din beton armat

Fig. 6.9 Tipuri de elemente şi structuri


Metoda B este folosită atunci când 1,2 < η ≤ 1,5 (relaţia 6.6). Se cere să se efectueze un calcul static de
ordinul II, în care se admite să se considere în mod simplificat un modul de rigiditate constant în lungul
elementelor (EI)conv, în conformitate cu relaţia (6.5).
Metoda C este folosită atunci când η > 1,5 (relaţia 6.6). Se cere să se efectueze un calcul static de
ordinul II aprofundat, ţinând seama şi de variaţia modulului de rigiditate EI în lungul elementului. Se ia în
considerare atât neliniaritatea geometrică, adică efectele de ordinul II, cât şi neliniaritatea fizică, adică
variabilitatea modulului de elasticitate Eb cu gradul de solicitare al betonului (pct. 2.3.4; fig. 2.29). Un astfel de
calcul nu se poate efectua decât cu ajutorul unor programe de calcul adecvate.
În privinţa coeficientului η , practica proiectării a relevat următoarele constatări:
• la clădiri în cadre etajat rigidizate sau nu, prin diafragme, η =1,05...1,20, η <=1,2 , cazuri
rare η >1,2;
• la hale industriale parter prefabricate, cu riglele de acoperiş concepute ca articulate pe stâlpi,
lungimile de flambaj rezultă mai mari, astfel încât se poate ajunge la 1,2 ≤ η ≤ 1,5; datorită cerinţelor
de ductilizare pentru stâlpii participanţi la structurile antiseismice, la care este posibil să apară deformaţii
postelastice semnificative, se poate ajunge la o mărire a secţiunilor stâlpilor, astfel că multe cazuri rămân
în domeniul η ≤ 1,2;
• în cazul dimensionării cu η > 1,5 se obţin consumuri exagerate de armătură; în acest
domeniu efectele de ordinul II depind de ipotezele de calcul admise,încât siguranţa este mai greu de
controlat prin calcule obişnuite.

135
6.4 METODA GENERALĂ DE CALCUL
Distribuţia şi mărimea eforturilor unitare în beton şi armătură, în calculul la starea limită de rezistenţă în
secţiuni normale, se stabilesc pe baza acceptării următoarelor ipoteze:
• secţiunile plane înainte de deformare rămân plane şi după deformare;
• compatibilitatea deformaţiilor specifice ale bet. şi armăturii (armătura nu lunecă în raport cu betonul);
• se neglijează contribuţia betonului la preluarea eforturilor de întindere;
• diagrama σb − ε b se ia conform figurii 5.5;
• deformaţia specifică maximă admisă în fibra extremă cea mai comprimată ε , în stadiul de rupere
b lim

a secţiunii se ia după cum urmează:


ε b lim = ε bu, în cazul solicitărilor cu axa neutră în secţiune, xr < h ceea ce reprezintă domeniul 2
din figura 6.2;
 ε b lim = ε bc, în cazul convenţional al compresiunii centrice, corespunzător dreptei DD’ din
figura 6.2;
 în cazurile intermediare, când axa neutră este în afara secţiunii (xr > h şi ε bi - compresiune, ceea
ce reprezintă domeniul 3 din figura 6.2), ε b lim se obţine prin interpolare liniară între valorile ε bc şi
ε bu, în conformitate cu posibilităţile oferite de figura 6.3a,b;
• diagrama σa − εa se ia conform figurii 5.6;
• deformaţia specifică maximă a armăturii ε se limitează la:
au

 50 /00 în cazul verificărilor în gruparea specială de încărcări;


0

 10 0/00 în celelalte cazuri.


Secţiunea transversală ajunge la starea limită de rezistenţă sub combinaţia eforturilor produse de
încărcările exterioare, pentru care se atinge deformaţia limită ε b lim în fibra cea mai comprimată a secţiunii şi/sau
ε au în armătura cea mai întinsă.
Diagrama deformaţiilor specifice din figura 6.2 conduce pentru diagrama eforturilor unitare normale la
situaţiile prezentate mai jos.
• Secţiunea este întinsă în întregime, cu axa neutră în afara secţiunii (fig. 6.10), corespunzător
solicitării centrice sau excentrice cu excentricitate mică. Cedarea secţiunii se produce prin deformaţii excesive,
adică prin atingerea deformaţiei specifice ultime ε au în armătura inferioară, cea mai întinsă, Aa, ceea ce înseamnă
'
σ a = Ra. Deformaţia specifică în armătura superioară A a poate avea orice valoare în intervalul (0... ε ], ceea
au

ce înseamnă 0<σ a < Ra. Acest tip de diagramă reprezintă subdomeniul 1a corespunzător pivotului A.

Fig. 6.10 Secţiune întinsă centric sau excentric, cu axa neutră în afara secţiunii

• Secţiunea este întinsă excentric, cu axa neutră în secţiune (fig. 6.11), corespunzător solicitării
excentrice cu excentricitate mare. Cedarea secţiunii se produce prin deformaţii excesive, adică prin atingerea
deformaţiei specifice ultime ε au în armătura inferioară Aa, ceea ce înseamnă σ a = Ra. Deformaţia specifică în
'
armătura A a poate fi de întindere sau compresiune. Efortul unitar în fibra cea mai comprimată de bet este σ b ≤
Rc, în funcţie de mărimea def. specifice ε b. Dacă ε b≤ 20/00 atunci σ b ≤ Rc, cu o diagramă parabolică de
distribuţie a eforturilor unitare, iar dacă 20/00 < ε b ≤ ε bu atunci, σ bc = Rc, cu o diagramă de distribuţie a
eforturilor unitare dreptunghi-parabolă. Aceeaşi diagramă de eforturi unitare poate să apară şi în cazul

136
elementelor încovoiate cu procente reduse de armare. Acest tip de diagramă reprezintă subdomeniul 1b,
corespunzător pivotului A.

Fig. 6.11 Secţiune întinsă excentric, cu axa neutră în secţiune

• Secţiunea este încovoiată sau întinsă/comprimată excentric cu axa neutră în secţiune (fig. 6.12).
Cedarea secţiunii se produce prin zdrobirea betonului comprimat (ε b=ε bu=3,50/00; σ b=Rc) armătura inferioară
Aa fiind întinsă (armătura Aa devine comprimată cu σ a < Ra, numai dacă xr ≥ h0).

Fig. 6.12 Secţiune încovoiată, întinsă/comprimată excentric, cu axa neutră în secţiune

În cazul încovoierii, întinderii excentrice cu excentricitate mare şi al cazului I de compresiune, deformaţia


specifică a armăturii este εap ≤ εa ≤ εau , ceea ce înseamnă σ a = Ra. Acest mod de cedare reflectă stadiul III de
rupere al elementelor din beton armat, simplu armate, supuse la încovoiere (pct. 4.2.1.1). Deformaţia specifică în
'
armătura superioară A a depăşeşte valoarea ε ap, ceea ce înseamnă că s-a atins limita de curgere (σ a = Ra). Acest
tip de diagramă reprezintă domeniul 2, corespunzător pivotului B.
• Secţiunea este comprimată în întregime, cu axa neutră în afara secţiunii (fig. 6.13),
corespunzător solicitării centrice sau excentrice, cazul II de compresiune. Cedarea secţiunii se produce
( )
prin zdrobirea betonului comprimat ε b = ε b lim ; ε bc ≤ ε b lim < ε bu ; σ b = R c Deformaţia specifică în
armătura inferioară este de compresiune, putând avea orice valoare, dar maximum 2 0/00. Dacă εa ≥ εap ,
atunci armătura Aa, mai puţin comprimată, atinge limita de curgere. Deformaţia specifică în armătura
'
superioară A a , mai comprimată, depăşeşte valoarea ε ap, ceea ce înseamnă atingerea limitei de curgere.
Acest tip de diagramă reprezintă domeniul 3, corespunzător pivotului C.

Fig. 6.13 Secţiune comprimată, cu axa neutră în afara secţiunii

137
Metoda generală de calcul necesită cunoaşterea dimensiunilor secţiunii din beton, calitatea celor două
materiale, dispunerea armăturilor şi implică parcurgerea următoarelor etape:
• pe baza eforturilor care acţionează asupra secţiunii, presupunând un anumit mod de cedare, se
alege una din cele patru diagrame de deformaţii specifice din figurile 6.10...6.13;
• se presupune o valoare pentru poziţia xr a axei neutre, în concordanţă cu diagrama aleasă;
• în funcţie de poziţia axei neutre şi deformaţia specifică care determină cedarea secţiunii, ε a =
ε au şi/sau ε b = ε b lim, se calculează celelalte deformaţii specifice respectând ipoteza secţiunilor plane;
• se calculează eforturile unitare în toate armăturile σa = ε a E a , σa = εa E a şi σai = εai E a şi
' '

apoi forţele interioare N a = A a σ a , N a = A a σ a , şi N ai = A ai σai ;


' ' '

• se stabileşte tipul de diagramă a ef. unit. în bet. compr. pe baza deform. specifice εb şi
eventual εbi :
 dacă axa neutră este în secţiune şi ε b ≤ 20/00 se alege o diagramă de tip parabolă cu valoarea
maximă a efortului unitar σ b ≤ Rc (fig. 6.14a);
 dacă axa neutră este în secţiune şi 2 0/00 < ε b ≤ 3,50/00 se alege o diagramă de tip dreptunghi-
parabolă, cu valoarea maximă a efortului unitar σ b = Rc, porţiunea dreptunghiulară extinzându-se
până la nivelul la care deformaţia specifică este ε bc=20/00 (fig. 6.14b);
 dacă A.N. este situată în afara secţiunii, se alege o diagramă de tip dreptunghi-parabolă, cu val.
max. a efortului unitar σ b = Rc; porţiunea dreptunghiulară se extinde până în dreptul pivotului C (fig.
6.2); efortul unitar de compr. din fibra inferioară σ bi depinde de deformaţia specifică ε bi (fig.6.14c)
• se calculează rezultanta compresiunilor în beton Nb după cum urmează:
 în cazul secţiunilor monosimetrice, calculul rezultantei eforturilor unitare de compresiune în
beton, precum şi poziţia acesteia faţă de axa neutră, se face cu relaţiile generale de mai jos:
- pentru axa neutră situată în secţiune:
x

x ∫ σ by b y ydy
(6.7a); (6.8a)
N b = ∫ σ by b y dy; y Nb = 0

0 Nb
- pentru axa neutră situată în afara secţiunii:
h

h ∫ σ by b y ydy
x−h (6.7b); (6.8b)
N b = ∫ σ by b y dy; y Nb =
x−h Nb
 în cazul secţiunilor dreptunghiulare, mărimea rezultantei compresiunilor în beton şi poziţia
acesteia se pot determina mai rapid, luând în considerare un efort unitar mediu σ bm, uniform
distribuit pe înălţimea zonei comprimate; calculul se efectuează după cum urmează:
- pentru axa neutră situată în secţiune (fig. 6.15a):
N b = bxσ bm = bx( α R c ) , acţionând la distanţa d = δx (6.9a)
- pentru axa neutră situată în afara secţiunii (fig. 6.15b):
N b = bhσ bm = bh( α R c ) acţionând cu excentricitatea eb (6.9b)
d este măsurată faţă de fibra cea mai compr. a secţ., iar excentricitatea eb, faţă de centrul de greut. al secţ.
 pentru secţiuni T cu axa neutră în placă, se foloseşte procedura prevăzută pentru secţiunile
dreptunghiulare, prin înlocuirea lăţimii b cu lăţimea activă a plăcii bp;
 pentru secţiuni T cu axa neutră în inimă, calculul rezultantei compresiunilor în beton se face pe
baza procedeului indicat în figura 6.16;

138
Fig. 6.14 Rezultanta compresiunilor în beton

a) axa neutră în secţiune b) axa neutră în afara secţiunii


Fig. 6.15 Rezultanta compresiunilor în beton pentru secţiunea dreptunghiulară

Fig. 6.16 Rezultanta compresiunilor în beton pentru secţiuni T

'
• cu forţa axială N şi cu rezultantele interioare N a , N a , N ai şi N b se verifică satisfacerea
ecuaţiei de proiecţii Σ N = 0; dacă această condiţie este satisfăcută, atunci tipul de diagramă de eforturi
unitare (fig.6.10...6.13) şi poziţia axei neutre sunt corect alese;
• momentul încovoietor capabil al secţiunii se obţine din ecuaţia de momente Σ M=0, scrisă în
raport cu o axă oarecare (de regulă, se poate folosi: axa neutră, dreapta care trece prin punctul de aplicaţie
a lui N b , N a , N 'a sau axa care trece prin centrul de greutate al secţiunii de beton); expresia momentului
încovoietor capabil poate fi pusă sub forma generală:
Mcap=[N]{z}
139
[N] este matricea şir a forţei axiale şi a tuturor rezultantelor interioare, fiecare cu semnul corespunzător
în funcţie de un sens convenţional, adoptat ca pozitiv;
{z} - matricea vector a braţelor de pârghie a tuturor forţelor ce intervin în matricea [N].
Secţiunea satisface starea limită de rezistenţă, dacă:
M* ≤ Mcap
cu M* definit de relaţia (6.2).
Deoarece metoda generală implică cunoaşterea ariei de armătură, ea nu poate fi folosită ca metodă directă
de dimensionare. Utilizarea metodei generale pentru dimensionarea armăturilor se poate face numai prin:
• încercări succesive de verificare, printr-un calcul manual (ceea ce nu este raţional) sau printr-
un calcul automat;
• utilizarea unor tabele sau diagrame construite pe baza acestei metode, aşa cum sunt tabelele
din anexele 15, 17, 18, 19 şi 20; modul de lucru cu aceste anexe este prezentat la punctele 6.7.1, 6.7.3 şi
6.7.4.

6.5 METODA SIMPLIFICATĂ DE CALCUL


Metoda simplificată are în vedere adoptarea unor diagrame de eforturi unitare normale, astfel încât
condiţiile de echilibru static singure să fie suficiente pentru rezolvarea calculului. Aceste diagrame de eforturi
unitare se bazează pe:
• înlocuirea diagramei reale de distribuţie a eforturilor unitare de compresiune în beton (fig. 6.17c) cu o
diagramă dreptunghiulară (fig. 6.17d) la care înălţimea zonei comprimate este x = 0,8x r; această înlocuire
reprezintă o bună aproximare atunci când zona comprimată are formă dreptunghiulară şi când cedarea se
produce prin zdrobirea betonului comprimat (ε bc = ε bu); erorile care se introduc în alte cazuri (cedarea
prin armătura întinsă: ε a = ε au; secţiuni T etc.) oferă totuşi o precizie satisfăcătoare pentru necesităţile
proiectării curente;
• corelaţia cu starea de deformaţii specifice, deci depinzând de poziţia reală a axei neutre.

Fig. 6.17 Distribuţia eforturilor unitare de compresiune

6.5.1 Situaţii limită de cedare a secţiunii


Având în vedere distribuţia deformaţiilor specifice pe înălţimea secţiunii, se pot defini trei situaţii limită
pentru secţiunea dublu armată, fără armături intermediare (fig.6.18).

Fig. 6.18 Situaţii limită ale secţiunii normale

140
Situaţia limită a corespunde cedării simultane a celor două materiale: εa = εau (deformaţii excesive) şi
ε b = ε bu (zdrobirea betonului comprimat), când secţiunea deformată uneşte pivoţii A şi B (vezi şi figura 6.2).
Poziţia reală a axei neutre rezultă din relaţia:
ε bu
x ar = h 0 = 0,26 h 0 (6.10)
ε bu + ε au
Acest caz este reprezentat de punctul A de pe curba limită de interacţiune, în zona întinderii excentrice cu
mare excentricitate (fig. 6.19).
Situaţia limită b reprezintă cazul în care armătura Aa atinge limita de curgere (ε a = ε ap = R a /E a )
simultan cu cedarea betonului comprimat (ε bc =ε bu), caz în care secţiunea deformată este aşezată peste linia BB’
(vezi şi figura 6.2). Acest caz este reprezentat de punctul de balans B de pe curba limită de interacţiune şi
reprezintă soluţia optimă de armare pentru încovoiere şi cazul I de compresiune excentrică. Acest punct
delimitează cele două cazuri ale compresiunii excentrice. Poziţia reală a axei neutre este dată de relaţia:
ε bu ε bu
x br = h0 = h0 (6.11)
ε bu + ε ap ε bu + R a / E a
În diagrama simplificată de eforturi unitare (fig. 6.17d), poziţia axei neutre este dată de relaţia:
ε bu
x b = 0,8x br = 0,8 h0 (6.12)
ε bu + R a / Ea
iar valoarea relativă a poziţiei axei neutre este:
xb ε bu
ξb = = 0,8 (6.12a)
h0 ε bu + R a / E a
În tabelul 6.1 se dau valorile ξ b, care rezultă din relaţia (6.12a). Valorile sunt rotunjite şi iau în
considerare faptul că, pentru betoane de calitate superioară sau pentru cazul betonului cu agregate uşoare, ε bu
scade faţă de 3,50/00.
( )
Situaţia limită c este un caz particular când efortul unitar în armătura A 'a este nul σ a = 0 . Acest caz
'

reprezintă punctul C de pe curba limită de interacţiune, delimitând întinderea excentrică cu mare excentricitate de
cea cu mică excentricitate. Înălţimea reală a zonei comprimate este:
x cr = a ' (6.13) Tabelul 6.1
Valorile ξ b

Tipul de Tipul de Clasa de beton


beton armătură ≤ Bc35 > Bc35
OB37 0,60 0,55
Beton obişnuit
PC52; PC60; STNB 0,55 0,50
Beton cu agregate OB37 0,55 -
uşoare PC52; PC60; STNB 0,50 -

6.5.2 Cazuri de solicitare la încovoiere cu forţă axială


În funcţie de natura forţei axiale (compresiune sau întindere) şi poziţia axei neutre în raport cu valorile
a b c
limită x r , x r şi x r , tabelul 6.2 prezintă cazurile de solicitare ale secţiunii şi modurile de rupere pe care se
bazează stabilirea relaţiilor de calcul în metoda simplificată.
Se constată că există trei moduri majore de cedare a secţiunii:
• cedarea armăturii Aa când secţiunea este complet fisurată - MOD-ul A;
• zdrobirea betonului comprimat şi curgerea armăturii Aa - MOD-ul B;
'
• zdrobirea betonului comprimat şi curgerea armăturii A a , în timp ce armătura Aa poate fi întinsă (σ a <
Ra) sau comprimată (σ a ≤ Ra) - MOD-ul C.

141
Fig. 6.19 Modurile de cedare ale secţiunii, reflectate în curba limită de interacţiune

Pe lângă punctele A, B şi C, pe curba limită de interacţiune mai sunt reprezentate următoarele cazuri:
• efort unitar normal nul în fibra inferioară a secţiunii - punctul D (linia întreruptă d din figura 6.18);
această situaţie se numeşte decompresiunea fibrei inferioare;
• efort unitar normal nul în armătura Aa - punctul D0 (xr = h0);
• compresiunea centrică - punctul E (linia întreruptă e din figura 6.18), care este un caz convenţional
datorită efectului excentricităţii adiţionale ea; din acest motiv punctul E este înlocuit cu E' care reprezintă
situaţia reală;
• întinderea centrică - punctul F (linia întreruptă f din figura 6.18).
Tabelul 6.2
Cazurile de solicitare ale secţiunii normale
Poziţia axei neutre Starea Starea armăturii Modul de solicitare
Starea betonului armăturii
A 'a al secţiunii
domeniul subdom. Aa
întinsă, întinsă:
xr < x c
r complet fisurat cedează1: ε'a ≤ εap
εa = εau MOD A
• ÎNTIND. EXC.
întinsă, nesolicitată:
CU EXC. MICA
x r < x ar x r = x cr complet fisurat cedează1: ε 'a = 0
εa = εau
întinsă, comprimată: MOD B
comprimat:
x r > x cr εb ≤ εb lim
cedează1: ε'a ≤ εap • INUND. EXC.
εa = εau CU EXC.MARE
x r ≥ x ar comprimat, cedează2: întinsă, comprimată: • INCOV.(N≅ O)
εb lim = εbu curge: ε'a ≤ εap • COMPR.
x r ≤ x br
εau ≥ εa ≥ εap CAZUL I

comprimat, cedează2: întinsă: comprimată, MOD C


x < xr < h0
b
r
εb lim = εbu εa < εap curge: • COMPR.
εa ≥ εap CAZUL II
xr = h0 comprimat, cedează2: nesolicitată: comprimată,
εb lim = εbu σa = 0 curge:
εa ≥ εap

142
comprimat, cedează2: comprimată: comprimată,
xr > h0 2 0 / 00 ≤ ε b lim < εbu εa < εap curge:
εa ≥ εap
NOTĂ:
1 - cedarea se produce prin deformaţii excesive: σ a = Ra;
2 - cedarea se produce prin zdrobirea betonului comprimat: σ b = Rc

6.5.3 Eforturile unitare în armături


Ef. unitare în armături depind de poziţia axei neutre în secţiune, precum şi de poziţia arm. în secţiune.

6.5.3.1 Efortul unitar în armătura Aa

Atunci când armătura se află în MOD-ul A de cedare efortul unitar în armătură este σ a = Ra (întindere),
deoarece ε a = ε au (tab. 6.2).
MOD-ul B de cedare este caracterizat prin condiţia x r ≤ x r (sau 1,25≤ l,25xb) care prin împărţire la h0 se
b

pune sub forma: ξ ≤ ξb (6.14)


Deformaţia specifică în armătura Aa este (fig. 6.20a):
h0 − xr h − 1,25x 0,8 − ξ
ε a = ε bu = ε bu 0 = ε bu (6.15)
xr 1,25x ξ
Din relaţia (6.12a) se obţine:
ξb R ξb
ε bu = ⋅ a = ε ap (6.12b)
0,8 − ξ b E a 0,8 − ξ b
astfel încât relaţia (6.15) devine:
ξ b 0,8 − ξ
εa = ⋅ ε ap (6.15a)
ξ 0,8 − ξ b
Deoarece ξ ≤ ξb , conform relaţiei (6.14), este evident că raportul ξb / ξ ≥ 1 ca şi raportul
( 0,8 − ξ ) / ( 0,8 − ξ b ) ≥ 1 , motiv pentru care εa ≥ εap şi deci σa = R a .
MOD-ul C de cedare este caracterizat prin condiţia x r > x r , armătura Aa putând să fie întinsă sau
b

comprimată.
Armătura Aa este întinsă atunci când axa neutră se găseşte în secţiune (fig. 6.20a) astfel încât şi în acest
caz deformaţia specifică în armătură se calculează cu relaţia (6.15a), iar efortul unitar de întindere este:
ξ b 0,8 − ξ
σa = ⋅ Ra (6.16)
ξ 0,8 − ξ b
Această relaţie este valabilă pentru x r ≤ x r < h 0 (sau 1,25 xb ≤ 1,25x < h0), care se pune sub forma:
b

ξb < ξ ≤ 0,8 (6.17)


Armătura Aa este comprimată atunci când axa neutră se găseşte pe grosimea stratului de acoperire sau în
afara secţiunii. Deformaţia specifică de compresiune rezultă din relaţia (fig. 6.20b):
x − h0
ε a = ε bc r (6.18)
xr − ws
iar efortul unitar se obţine prin înmulţirea relaţiei (6.18) cu modulul de elasticitate al armăturii.

143
Fig. 6.20 Determinarea deformaţiilor specifice în armături

Din figura 6.19 se constată că mărirea forţei axiale peste valoarea corespunzătoare punctului D0 (care
corespunde la xr = h0) conduce la o variaţie cvasi-liniară a curbei de interacţiune, ceea ce presupune o legătură
liniară între forţa axială şi efortul unitar de compresiune. Pe de altă parte, x r este direct proporţional cu forţa
axială. Pe baza celor de mai sus, se acceptă o variaţie liniară pentru efortul unitar de compresiune σ a, conform
relaţiei:
σa = (a ξ + b)R a (6.20)
x 0,8x r
unde ξ = =
h0 h0
Coeficienţii a şi b se determină din următoarele condiţii:
• pentru ξ = 0,8, adică xr = h0, efortul unitar este σ a = 0;
• pentru ξ = 1, adică xr = 1,25h0, se acceptă că ε a ≥ ε ap, deci σ a = Ra
Sistemul de ecuaţii care permite determinarea coeficienţilor a şi b este:
(a ⋅ 0,8 + b) = 0
(a ⋅ 1,0 + b) = 1,0
Rezolvarea sistemului de mai sus conduce la a = 5, respectiv b = - 4, astfel încât efortul unitar de
compresiune în armătura Aa este dat de relaţia:
σ a = ( 5ξ − 4) R a ≤ R a (6.21)
Această relaţie este valabilă pentru xr > h0 (sau 1,25x > h0), care se pune sub forma:
ξ > 0,8 (6.22)

'
6.5.3.2 Efortul unitar în armătura A a

Atunci când secţiune se află în MOD-ul A de cedare, se acceptă că întotdeauna efortul unitar de întindere
este σ = R a
'
a

În cazul MOD-ului B de cedare, armătura A a este comprimată în permanenţă, deoarece x r > x r (fig.
' c

6.18), deformaţia specifică fiind:


xr − a' 1,25x − a '
ε 'a = ε bu = ε bu (6.23)
xr 1,25x
Având în vedere expresia lui ε bu dată de relaţia (6.12a) se obţine:
1,25 x − a ' ξb
ε'a = ⋅ εap (6.23a)
1,25 x 0,8 − ξb
( )
Armătura comprimată A 'a curge σ a = R a atunci când εa ≥ εap . Relaţia (6.23a) permite determinarea
' '

corelaţiei dintre a' şi x pentru care armătura A 'a curge, punând condiţia:

144
1,25 x − a ' ξb
⋅ εap ≥ εap (6.24)
1,25 x 0,8 − ξb
'
Din relaţia (6.24) rezultă că armătura A a curge atunci când:
0,8ξ b
x≥ a' (6.24a)
2ξ b − 0,8
care conduce la următoarele valori concrete: x ≥ 1,2 a’ pentru ξ b = 0,60, x≥ 1,47 a’ pentru ξ b=0,55, respectiv x
≥ 2 a’ pentru ξ b = 0,50.
STAS 10107/0-90 prevede, în mod acoperitor, că armătura comprimată curge atunci când x ≥ 2a’.
'
Efortul unitar în armătura comprimată A a se ia în considerare după cum urmează:
• σ'a = R a dacă x ≥ 2a ' ;
• σ 'a < R a dacă x < 2a ' ; se admite simplificarea suplimentară că rezultanta globală a compresiunilor
(
din beton şi armătură N b + N a
'
) '
este concentrată la nivelul centrului de greutate al armăturii A a (Nb este
coliniar cu N 'a ).
În cazul MOD-ului C de cedare, armătura comprimată A 'a curge întotdeauna, deoarece
ε ≥ ε bc = 2 / 00 > ε ap (fig. 6.20b); ε ap =Ra/Ea are următoarele valori: 1,000/00 -pentru OB37, 1,430/00 - pentru
'
a
0

PC52, respectiv 1,670/00 - pentru PC60.

6.5.3.3 Efortul unitar în armătura intermediară Aai


Atunci când secţiunea este fisurată în întregime se acceptă că efortul unitar în armătura Aai este
întotdeauna σ ai = Ra (întindere).
Axa neutră este plasată în secţiune când xr≤ h0 (1,25x ≤ h0 sau ξ ≤ 0,8), iar deformaţia specifică se
obţine din relaţia (fig. 6.20a):
± ( hi − x r ) ± ( h i − 1,25x ) ± ( 0,8h i / h 0 − ξ )
ε ai = ε bu = ε bu = ε bu
xr 1,25x ξ
şi având în vedere că σ ai = ε aiEa, precum şi expresia lui ε bu din relaţia (6.12a), se obţine:
ξ b ± ( 0,8h i / h 0 − ξ )
σ ai = ⋅ Ra ≤ Ra (6.26)
ξ 0,8 − ξ b
Semnul pozitiv (+) se ia în considerare pentru armăturile plasate sub axa neutră, iar semnul negativ (-)
pentru cele plasate deasupra axei neutre.
Se consideră că secţiunea este comprimată în întregime atunci când x r > h0 (l,25x>h0 sau ξ >0,8), iar
deformaţia specifică şi efortul unitar în armătura Aai se determină cu relaţiile (fig. 6.20b):
xr − hi x − hi
ε ai = ε bc , respectiv σ ai = ε bc r Ea
xr − ws xr − ws
Acceptând ipoteza simplificatoare a liniarităţii dintre σ ai şi ξ (luată în considerare la punctul 6.5.3.1
pentru MOD-ul C de cedare) se ajunge în final la relaţia de mai jos, care este prevăzută în standard STAS
ξb  hi 
10107/0-90: σ ai = 5 (1 − ξ) − 2,72 + 2,15ξ R a (compresiune) (6.27)
0,8 − ξ b  h0 

6.5.4 Relaţii generale de calcul pentru secţiunile monosimetrice


Calculul la starea limită de rezistenţă la încovoiere cu forţă axială, înseamnă verificarea secţiunii sau
dimensionarea acesteia.
În cazul secţiunilor monosimetriee, la care planul de încovoiere este situat în axul de simetrie, se dispune
de două ecuaţii de echilibru static:
• ecuaţia de proiecţie după axa longitudinală a barei (Σ N = 0);
145
• ecuaţia de momente în raport cu o axă oarecare (Σ M = 0); de preferinţă, se aleg anumite axe în funcţie
de oportunităţile pe care acestea le oferă.
Verificarea secţiunii constă în determinarea capacităţii portante (Mcap sau Ncap) în funcţie de efortul
secţional cunoscut (N sau M). În mod curent se urmăreşte determinarea momentului încovoietor capabil Mcap în
funcţie de forţa axială N. Ecuaţia de proiecţii este folosită pentru determinarea poziţiei axei neutre, iar ecuaţia de
momente, pentru determinarea capacităţii portante Mcap. Secţiunea satisface condiţia de rezistenţă dacă M*≤ Mcap,
momentul încovoietor M fiind corectat cu efectul excentricităţii adiţionale ea şi cu cel al deformaţiilor de ordinul
II, conform relaţiei (6.2a,b).
În cazul întinderii excentrice cu excentricitate mică se urmăreşte determinarea forţei axiale capabile N cap
pentru o excentricitate dată. Verificarea secţiunii constă în satisfacerea condiţiei N ≤ Ncap .
Proiectarea secţiunii se poate face numai pentru anumite forme particulare de secţiuni transversale
(dreptunghiulară, T, circulară, inelară) şi constă de regulă, în determinarea ariei de armătură. În general, se poate
aprecia că există două necunoscute: poziţia axei neutre şi aria de armătură (sau procentul de armare). Sistemul de
ecuaţii, format din Σ N = 0 şi Σ M = 0, permite rezolvarea acestei probleme, prin utilizarea unor tabele, diagrame
sau relaţii specifice.

6.5.4.1 Întindere excentrică cu excentricitate mică (MOD-ul A de solicitare al secţiunii)


Secţiunea este fisurată în întregime şi în toate armăturile efortul unitar este Ra; din acest motiv, armăturile
se pot grupa în două arii echivalente, plasate deasupra şi dedesubtul axei perpendiculare pe planul de încovoiere
(fig. 6.21).

a) distribuţia reală a armăturilor b) concentrarea armăturilor c) diagrama de eforturi


Fig. 6.21 Secţiune întinsă excentric cu excentricitate mică

În acest caz se scrie câte o ecuaţie de momente în raport cu axa ce trece prin centrul de greutate al fiecărei
armături echivalente:
M + N(x G - a ' ) - N a h a = 0 (6.28)
M - N(h 0 - x G ) + N 'a h a = 0 (6.29)
rezultând:
Na ha − M M + N 'a h a
N cap1 = , respectiv N cap 2 = + N'aha (6.28a; 6.29a)
xG − a' h0 − xG
Se alege Ncap = min (Ncap1, Ncap2).

6.5.4.2. Încovoiere, cazul I de compresiune şi întindere excentrică cu excentricitate mare (MOD-ul


B de solicitare al secţiunii)
Pentru ca secţiunea să cedeze prin curgerea armăturii întinse, urmată de zdrobirea betonului comprimat,
trebuie respectată condiţia:
x
ξ= ≤ ξb (6.30)
h0
Nesatisfacerea condiţiei (6.30) înseamnă:
• pentru elementele încovoiate: intrarea în domeniul betonului supraarmat, la care armătura întinsă nu
curge (σ a < Ra) în momentul zdrobirii betonului comprimat;
146
• pentru elementele comprimate: trecerea la cazul II de compresiune.
Elementele structurale care participă la preluarea acţiunilor seismice şi care capătă deformaţii post-
elastice semnificative necesită asigurarea unei ductilităţi corespunzătoare, în acest scop se pune condiţia (6.31),
mai restrictivă decât condiţia (6.30) şi anume:
ξ ≤ ξlim (6.31)
unde:
ξ lim = 0,25 - la extremităţile riglelor de cadru;
ξ lim = 0,40 - la extremităţile stâlpilor; această valoare poate fi depăşită până la ξ ≤ ξ b, cu condiţia
majorării arm. transv. conform tab. 13.11 şi a majorării cu 25% a lungimii pe care pot apărea deformaţiile post-
elastice.

Fig. 6.22 Secţiune supusă la încovoiere, cazul I de compresiune,


sau întindere excentrică cu excentricitate mare
Poziţia axei neutre rezultă din ecuaţia de proiecţii:
± N - N b + N a - N 'a + N ai = ± N - A b R c + (A a - A 'a )R a + ∑ A ai σ ai = 0 (6.32)
Scrierea ecuaţiei de momente depinde de poziţia axei neutre. Astfel dacă:
 x ≥ 2a’, atunci momentul încovoietor capabil rezultă din ecuaţia de momente în raport cu armătura Aa:
M * ± N(h 0 - x G ) - N b z - N 'a h a + ∑ N ai (h 0 - h i ) = 0 (6.33)
M cap = A b R c z + A 'a R a h a − ∑ A ai σ ai ( h 0 − h i ) N( h 0 − x G ) (6.33a)

 x < 2a , atunci armătura comprimată nu curge şi se admite că rezultanta compresiunilor din beton şi din
această armătură acţionează la nivelul armăturii A 'a ; în această situaţie momentul încovoietor capabil rezultă din
'
ecuaţia de momente în raport cu A a :
M * N(x G - a ' ) - N a h a - ∑ N ai (h i - a ' ) = 0 (6.34)
( ) (
M cap = A a R a h a + ∑ A ai σ ai h i − a ' ± N x G − a ' ) (6.34a)
În relaţiile (6.32), (6.33) şi (6.34), efortul unitar σ ai se determină conform relaţiei (6.26) şi se introduce
ca valoare pozitivă pentru întindere. În cazul forţei axiale N, semnul superior se ia în cazul compresiunii.

6.5.4.3 Cazul II de compresiune (MOD-ul C de solicitare al secţiunii)


Cedarea secţiunii prin zdrobirea betonului comprimat, fără curgerea armăturii Aa, are loc atunci când:
x
ξ= > ξb (6.35)
h0
Poziţia axei neutre rezultă din ecuaţia de proiecţii:
N - N b + N a - N 'a + N ai = N - A b R c + A a σ a - A 'a R a + ∑ A ai σ ai = 0 (6.36)
Momentul încovoietor capabil rezultă din ecuaţia de momente în raport cu armătura Aa:
M * + N(h 0 - x G ) - N b z - N 'a h a + ∑ N ai ( h 0 − h i ) = 0 (6.37)
M cap = A b R c z + A R a h a − ∑ A ai σ ai ( h 0 − h i ) − N( h 0 − x G )
'
a (6.37a)
Eforturile unitare σ a şi σ ai se determină după cum urmează:
- în armătura Aa:
σ a - din relaţia (6.16) dacă ξ b < ξ ≤ 0,8
147
- din relaţia (6.22) dacă ξ > 0,8
- în armătura Aai:
σ ai - din relaţia (6.26) dacă ξ ≤ 0,8
- din relaţia (6.27b) dacă ξ > 0,8
şi se introduc cu valoare pozitivă pentru întindere.
Momentul încovoietor capabil al unei secţiuni armate numai cu armăturile A a şi A 'a , pentru cazul II de
compresiune, poate fi obţinut pe baza acceptării curbei limită de interacţiune ca fiind o dreaptă (fig. 6.23), ipoteză
suficient de exactă pentru calculele practice.
Relaţia de calcul, stabilită pe baza asemănării triunghiurilor ENN1 şi ENbB este:
N 0c − N
M cap = M b (6.38)
N 0c − N b
N 0c = A b R c + (A a + A 'a ) R a este efortul capabil pentru cazul convenţional al compresiunii centrice;
Mb şi Nb sunt obţinute din relaţiile (6.32) şi (6.33a), pentru x = xb = ξ bh0 şi σ ai = 0.
Important este faptul că acest procedeu este acoperitor, deoarece punctul N1, determinat de eforturile N şi
Mcap se află în interiorul curbei de interacţiune reale (fig. 6.23).
Pentru MOD-urile B şi C de solicitare, secţiunea satisface starea limită de rezistenţă dacă:
M* ≤ Mcap
unde M* se determină cu relaţia (6.2).

Fig. 6.23 Cazul II de compresiune - curba de interacţiune simplificată

148
149