Sunteți pe pagina 1din 4

Comuna Sf.

Gheorghe

Comuna Sf. Gheorghe este


situată în partea de est a
judeţului, în Delta Dunării, la 120
km de oraşul Tulcea şi circa 30
km de oraşul Sulina, pe partea
stângă a braţului Sf. Gheorghe al
Dunării. Comuna este formată
dintr-un singur sat şi ocupă o
suprafaţă de 631 km2. Legătura
cu municipiul Tulcea se face prin
braţul Sf.Gheorghe, cu nave de
transport, iar cu oraşul Sulina prin
drumul pietruit situat pe digul
construit de-a lungul litoralului
maritim (aprox. 30 km).

Localitatea este situată, din punct


de vedere geografic, în sectorul fluvio-maritim al deltei. Acest sector de deltă se
caracterizează prin predominarea grindurilor maritime perpendiculare sau piezişe faţă de
cele fluviatile.

Braţul Sf. Gheorghe, cel mai vechi braţ al Dunării, a avut un rol important în procesul de
formare a Deltei Dunării. Teritoriul comunei, în zona limitrofă braţului Sf. Gheorghe, este
străbătut de numeroase canale şi gârle.

Din punct de vedere al vegetaţiei, peisajul cuprins între grindul Caraorman, braţul Sulina
şi Braţul Sf.Gheorghe se prezintă ca o mare de stuf, având în mijloc câteva luciuri de apă
relativ întinse, dar care se micşorează an de an datorită plaurului nou format. Zona este
caracterizată de vegetaţia de stufăriş, de vegetaţia acvatică plutitoare şi submersă. Pe
grindurile neinundate se întâlnesc specii de plante rezistente la condiţiile de ariditate din
zonă.

Fauna locală este dominată de speciile de


păsări, aici întâlnindu-se aproximativ 3,6% din
avifauna mondială. Alături de acestea trăiesc
animale terestre, legate de apă prin modul lor
de viaţă animale strâns legate de zona
inundabilă şi animale acvatice.

Clima zonei are caracter temperat continental


cu influenţe marine. În ceea ce priveşte
temperatura aerului şi precipitaţiile se constată
o moderaţie, temperatura medie anuală fiind
de 11° C, iar cantitatea de precipitaţii de 400
mm. Iernile încep de obicei târziu şi sunt
relativ călduroase. Primăvara vine mai târziu
cu 2-3 săptămâni decât în interiorul ţării. Umiditatea relativă a aerului este în permanenţă
foarte mare, datorită vecinătăţii mării şi de pe suprafeţele acvatice din apropiere. Se
înregistrează lungi perioade de secetă. Zăpada cade rar. Un fenomen caracteristic îl
constituie ceaţa venită dinspre mare care învăluie, mai ales iarna, suprafeţe mari.

Localitatea este protejată împotriva inundaţiilor prin diguri, existând însă un potenţial risc
de inundare dinspre mare atunci când vânturile dinspre este sunt foarte puternice şi
împing apa mării. Acest fenomen este însă foarte rar.

Prima menţiune istorică privind localitatea Sfântu Gheorghe este făcută pe harta
genovezului Visconti, unde apare cu numele de San Giorgio, nume atestat în sec. XVI-
XVII şi pe hărţile lui Castaldo şi Ortelius Mercator.

Alegerea toponimului pentru aşezarea medievală demonstrează că numele Sfântu


Gheorghe a fost bine împământenit în Dobrogea, datorită legendei creştine a militarului
roman decapitat în Cappadochia. În timpul ocupaţiei otomane localitatea îşi schimbă
numele în Cadârlez, care trimite la o sărbătoare similară (remaştere a naturii) din tradiţia
turcă, denumire pe care localitatea a
purtat-o până în anul 1909.

Aşezarea era formată în special din


pescari ruşi refugiaţi în sec. XVIII
datorită persecuţiilor politice sau
religioase la care au fost supuşi. Primii
români (transilvăneni) s-au aşezat în
aceste locuri la începutul sec. XIX.
După 1841 s-au stabilit în localitate şi
germani, veniţi în Dobrogea din
coloniile ruseşti.

Principala ocupaţie a locuitorilor a fost


pescuitul. Din 1820 pescarii din Sfântul
Gheorghe au început să
comercializeze pestele, iniţial prin
intermediul negustorilor greci, iar mai
târziu prin relaţii directe cu negustorii
români.

Biserica satului, ridicată în 1820, a fost reconstruită după incendiile din 1880 şi 1896.

În anul 1879 se înfiinţează Oficiu Poştal, pentru poşta uşoară. Cursele se făceau cu
cariole şi trăsuri pe ruta Sfântu Gheorghe - Sulina, iar după 1900, poşta va fi transportată
pe Dunăre cu bărci şi şalupe. În 1892 este introdus telegraful, cu un serviciu limitat, iar în
1894 telefonul. Din 1904 localitatea are şcoală.

Localitatea Sfântu Gheorghe are o populaţie formată din ucraineni şi români.

Tipică pentru aşezările din Delta Dunării, cu o structură neregulată şi întretăieri de străzi,
localitatea are un specific aparte: ieşirea la Marea Neagră. Aceasta influenţează puternic
economia aşezării şi posibilităţile turistice.
Gospodăria tradiţională este
alcătuită din casa propriu-zisă şi
câteva anexe, între care se
impun atenţiei bucătăria de vară
şi grajdul pentru vite.

Materialele de construcţie sunt


specifice zonei deltaice, stuful,
lemnul, pământul, jucând un rol
foarte important.

Decorativismul arhitectural
atrage atenţia prin motive
realizate în trafor (razele solare,
ramuri) şi capitelurile stâlpilor.

Din punct de vedere al ocupaţiilor tradiţionale, pescuitul reprezintă o îndeletnicire de


bază a locuitorilor, acest aspect determinând dezvoltarea turismului rural în diferite
ipostaze, cât şi o gastronomie specifică. Creşterea animalelor este o altă îndeletnicire
importantă. În general animalele sunt crescute pe baltă, fiind aduse iarna la adăpost în
prejma gospodăriilor

În privinţa obiceiurilor tradiţionale se detaşează ca importanţă şi ca manifestare inedită


obiceiul practicat de ucraineni în ziua de Anul Nou. Este o manifestare de tip carnavalesc,
bazată pe travesti (Melanca sau Malanca) şi care are drept semnificaţii alungarea
spiritelor rele. Râsul, voia bună este tot ceea ce a mai păstrat obiceiul din vechile
semnificaţii. Este practicat şi de români ca urmare a procesului de aculturaţie.

Gastronomia acestei zone este renumită, localnicii fiind recunoscuţi pentru mâncărurile
specifice: borşul şi
plachia de peşte,
crapul la cuptor,
colţunaşi cu brânză
fierţi în apă, etc.

● Farul vechi – construcţie din lemn realizată în 1856, farul are 19,8 m înălţime.

● Arhitectură tradiţională specifică - gospodăria este alcătuită din casa propriu-zisă şi


câteva anexe, între care se impun atenţiei bucătăria de vară şi grajdul pentru vite.
Materialele de construcţie sunt specifice zonei deltaice, stuful, lemnul, pământul, jucând
un rol foarte important. Decorativismul arhitectural atrage atenţia prin motive realizate în
trafor (razele solare, ramuri) şi capitelurile stâlpilor.

● Obiceiurile tradiţionale - obiceiul practicat de ucraineni în ziua de Anul Nou. Este o


manifestare de tip carnavalesc, bazată pe travesti (Melanca sau Malanca) şi care are
drept semnificaţii alungarea spiritelor rele. Râsul şi voia bună este tot ceea ce a mai
păstrat obiceiul din vechile semnificaţii. Este practicat şi de români ca urmare a procesului
de aculturaţie.