Studiul spațiului pornește în mod natural de la geometrie, începând de la geometria

euclidiană și trigonometria familiară în trei dimensiuni și generalizată apoi la geometrie neeuclidiană,

care joacă un rol esențial în teoria relativității. O mulțime de teorii legate de posibilitatea unor
construcții folosind rigla și compasul au fost încheiate de teoria lui Galois. Ramurile moderne
ale geometriei diferențiale și geometriei algebrice abstractizează studiul geometriei în direcții
distincte: geometria diferențială accentuează uzul sistemului de coordonate și al direcției, pe când
geometria algebrică definește obiectele mai degrabă ca soluții la diverse ecuații polinomiale. Teoria
grupurilor investighează conceptul de simetrie în mod abstract, făcând legătura între studiul structurii
și al spațiului. Topologia face legătura între studiul spațiului și studiul schimbărilor, punând accent pe
conceptul continuității.