Pastelul este specia genului liric în care se prezintă

sentimentele şi trăirile eului poetic, în legătură cu un

colţ din natură, surprins într-un anumit anotimp sau
moment al zilei. Termenul pastel numeşte o compoziţie
realizată cu creioane colorate, în tonuri pastelate.
Prin descrierea artistică, se prezintă impresiile şi trăirile
poetului, în ipostaza unui eu contemplator al peisajului
hibernal, care îi provoacă o varietate de reacţii, de la
teamă la admiraţie şi de la nostalgie la veselie: „şi pe-
ntinderea pustie, fără urme”.
Cele patru catrene corespund unor tablouri poetice,
care surprind deopotrivă natura cosmică şi cea terestră,
într-o deplină comuniune. Primul tablou creează o
imagine a unui cer devenit stranie oglindă a spaţiului
terestru, prin reflectarea norilor „ca lungi troiene
călătoare”. În al doilea tablou, accentul cade asupra
componentei temporale, redată prin enumeraţie şi
repetiţie: „ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge
iară!”. Chiar şi soarele „rotund şi palid” trezeşte
nostalgia unei vârste dispărute, a visului de tinereţe.
O caracteristică importantă a pastelului este abundenţa
imaginilor artistice şi a figurilor de stil. Astfel, spaţiul
contemplat se extinde la dimensiunile întregii ţări,
personificată în două ipostaze: a unei femei frumoase
cu „umeri dalbi” şi a unei amazoane apărate de o „zale
argintie”. Comparaţiile redau nota de dinamism, „fulgii
… ca un roi de fluturi albi”.
Epitetul personificator în inversiune (doritul soare) are
menirea de a exprima în mod direct, nemijlocit,
sentimentele eului liric faţă de astrul vieţii. Imaginea
auditivă din finalul poeziei (voios răsună clinchete de
zurgălăi) lasă cititorului impresia optimistă a victoriei
omului în faţa iernii.
În concluzie pot afirma că poezia „Iarna” este un pastel.