Sunteți pe pagina 1din 5

NURSING 2

A. PATUL PACIENTULUI

- pregătirea şi schimbarea patului


- poziţiile pacientului în pat
- schimbările de poziţie ale pacientului

Pregătirea şi schimbarea patului


Din cauză că pacientul îşi petrece majoritatea timpului de boală şi de convalescenţă
în pat, acesta trebuie să aibă anumite calităţi.
Calităţile patului: să fie comod, să prezinte dimensiuni potrivite care să satisfacă atât
cerinţele de confort ale pacientului, cât şi ale personalului de îngrijire: lungime 2 m,
lăţime 80-90 cm, înălţimea de la duşumea până la saltea de 60 cm; să-i permită
pacientului să se poate mişca în voie, să nu-i limiteze mişcările, să poată, la nevoie,
să coboare din pat, să poată sta în poziţie şezând, sprijinindu-şi picioarele comod pe
podea; asistenta să poata efectua tehnicile de îngrijire, investigaţiile şi tratamentul
cât mai comod; uşor de manipulat şi curăţat; confecţionat din tuburi uşoare din metal
(vopsite în alb); aşezat pe rotiţe prevăzute cu cauciucuri, sau pe dispozitiv de ridicat
prevăzut cu rotiţe.
Calităţile somierei (partea principală a patului): trebuie să fie confecţionată din sârmă
inoxidabilă, să fie puternică, elastică, bine întinsă, pentru a nu ceda sub greutatea
pacientului.

Tipuri de paturi
- simplu, cu somieră dintr-o singură bucată
-simplu cu rezemător mobil
-cu somieră mobilă
-ortopedic-cadranul somierei confecţionat din mai multe bucăţi
-universal
-universal pt. tratament ortopedic cu somieră mobilă
-pt. secţiile de traumatologie
-diferite tipuri pt. terapie intensivă, cu apărătoare demontabilă
-închis cu plasă
-pt. sugari şi copii-cu gratii mobile prevăzute cu dispozitive de siguranţă

Accesoriile patului
Salteaua va fi confecţionată din burete, material plastic, care se curaţă şi se dezinfectează mai uşor;
salteaua poate fi din cauciuc sau din material plastic, umplute cu apă sau cu aer, având avantajul că
permit umflarea succesivă a compartimentelor după necesitate (pentru prevenirea escarelor).
Pernele trebuie să fie în număr de două: una umplută cu iarbă de mare, iar cealaltă din burete,
material plastic sau puf. Dimensiunea lor: 55 cm lăţime, 75 cm lungime.
Pătura confecţionată din lână moale, trebuie să se poată spăla uşor.
Lenjeria este bine să aibă cât mai puţine cusături.
Lenjeria necesară: două cearşafuri, doua feţe de pernă, o aleză sau traversă şi muşama. .

 Schimbarea lenjeriei în patul fără bolnav


 Schimbarea lenjeriei cu bolnavul în pat - pe latimea patului
- pe lungimea patului
Se efctuează de către două persoane: una sprijină pacientul, cealaltă rulează
Poziţiile pacientului în pat

În funcţie de starea generală şi de boala sa, bolnavul ocupă în pat o


poziţie activă, pasivă sau forţată.

Poziţia activă – pacientul se mişcă singur, nu are nevoie de ajutor


Poziţia pasivă – pacientul nu poate să-şi schimbe singur poziţia, şi-a pierdut forţa
fizică, are nevoie de ajutorul altei persoane; bolnavi grav, adinamici
Poziţia forţată – pacientul are o postură inadecvată; poziţia poate fi:
1. determinată de afecţiunea de bază (în tetanos, meningită)
2. ca o reacţie de apărare a organismului (în crizele de dureroase de ulcer sau în
colica biliară)
3. ca o măsură profilactică în prevenirea unor complicaţii (prevenirea emboliei în
cazul
tromboflebitei)
4. ca măsură terapeutică (folosirea aparatelor de extensie – condiţie esenţială a
tratamentului)
Pozitii cunoscute
1. Decubit dorsal
2. Poziţia Fowler -
3. Decubit lateral Poate fi drept sau stg:
4. Poziţie(declivă) Trendelenburg
5. Poziţieproclivă (Trendelenburg inversat) - oblică cu capul mai sus - pentru
extensia
6. coloanei cervicale (tratament ortopedic)
7. Decubit ventral - culcat pe abdomen
8. Poziţie ginecologică
9. Poziţia genupectorală

Schimbările de poziţie ale pacientului


Pot fi : active (le execută pacientul singur) şi pasive (pacientul necesită ajutor).
Schimbările pasive se efectuează la pacienţi : adinamici, imobilizaţi, inconştienţi,
paralizaţi, cu aparate gipsate etc.
Cele mai frecvente mişcări pasive prin care se schimbă poziţia bolnavului în pat
sunt:
1. întoarcerea bolnavului din decubit dorsal în decubit lateral şi înapoi.
2. aducerea bolnavului în poziţie şezândă la marginea patului
3. readucerea la loc a bolnavilor care au alunecat jos de pe pernă
patului

Mobilizarea pacientului

Mobilizarea se face în funcţie de:


• natura bolii
• starea generală
• tipul de reactivitate a pacientului
• perioada de exerciţii pasive şi active pt.refacerea condiţiei musculare şi anvergura
de mişcare tb.începută încet, mărindu-se treptat, în funcţie de răspunsul fiziologic al
pacientului (creşterea frecvenţei pulsului, semne de slăbiciune musculară, diaforeză)
• exerciţiile se fac înainte de mese
• pacientul tb.învăţat să intercaleze ex.de mişcare cu ex.de respiraţie
• momentul în care se încep mobilizarea şi scularea din pat, precum şi ritmul vor fi
hotărâte de medic

Transportul pacienţilor
Transportul poate fi necesar în următoarele situaţii:
- evacuarea traumatizaţilor de la locul accidentului
- transportul de la un spital la altul, de la domiciliu la spital sau la domiciliu după
externare etc.
- transportul de la o secţie la alta; la servicii de diagnostic şi tratament; la sala de
operaţii şi de
la sala de operaţii; dintr-un salon în altul; dintr-un pat în altul etc.
Categorii de pacienţi care trebuie transportaţi
- accidentaţii, în stare de şoc, cu leziuni ale membrelor inferioare
- inconştienţi, somnolenţi, obnubilaţi
- astenici, adinamici, cu tulburări de echilibru
- febrili, operaţi
- cu insuficienţă cardiopulmonară gravă
- psihici
mijloacele de transport
În funcţie de gravitatea afecţiunii, de scopul transportului, de distanţă, transportul se
face cu:
- brancarda (targa)
- cărucior
- fotoliu şi pat rulant
- cu mijloace improvizate în caz de urgenţă
- cu vehicule speciale: autosalvări, avioane sanitare (aviasan)
Important
Mijlocul de transport va fi dezinfectat după transportul pacienţilor infecţioşi.

B. TOALETA PACIENTULUI
Toaleta pacientului face parte din îngrijirile de bază, adică din îngrijirile acordate de
asistenta medicală cu scopul de a asigura confortul şi igiena bolnavului. Constă în
menţinerea pielii în stare de curăţenie perfectă şi în prevenirea apariţiei leziunilor
cutanate, fiind o condiţie esenţială a vindecării.

Toaleta pacientului poate fi:


- zilnică - pe regiuni
- săptămânală sau baia generală

În funcţie de tipul pacientului, acesta:


- n-are nevoie de ajutor
- are nevoie de sprijin fizic şi psihic
- are nevoie de ajutor parţial
- necesită ajutor complet
principii
- se apreciază starea generală a bolnavului , pt.a evita o toaletă prea lungă, prea
obositoare
- se verifică temperatura ambiantă, pentru a evita răcirea bolnavului
- se evită curenţii de aer prin închiderea geamurilor şi a uşilor
- se izolează bolnavul (dacă e posibil printr-un paravan) de anturajul său
- se pregătesc în apropiere materialele necesare toaletei, schimbării lenjeriei patului
şi a bolnavului şi pentru prevenirea escarelor
- bolnavul va fi dezbrăcat complet şi se va acoperi cu cearşaf şi pătură
- se descoperă progresiv numai partea care se va spăla
- se stoarce corect buretele sau mănuşa de baie, pentru a nu se scurge apa în pat
sau pe bolnav
- se săpuneşte şi se clăteşte cu o mână fermă, fără brutalitate, pentru a favoriza
circulaţia sanguină
- apa caldă trebuie să fie din abundenţă, schimbată de câte ori este nevoie, fără a se
lăsa săpunul în apă
- se insistă la pliuri, sub sâni, la mâini şi în spaţiile interdigitale, la coate şi axile
- se mobilizează articulaţiile în toată amplitudinea lor şi se masează zonele
predispuse escarelor
- ordinea în care se face toaleta pe regiuni: spălat, clătit, uscat
- se mută muşamaua şi aleza de protecţie, în funcţie de regiunea pe care o spălăm

etapele toaletei
Se va respecta următoarea succesiune:
se începe cu faţa, gâtul şi urechile,
apoi braţele şi mâinile, partea anterioară a toracelui, abdomen, faţa anterioară a
coapselor; se întoarce bolnavul în decubit lateral şi se spală spatele, fesele şi faţa
posterioară a coapselor, din nou în decubit dorsal, se spală gambele şi picioarele,
organe l e genitale externe - îngrijirea părului, toaleta cavităţii bucale.

C. ALIMENTAREA PACIENTULUI:
 alimentarea activă
 -alimentarea pasivă
 -alimentarea artificială

Una din cele mai importante sarcini ale îngrijirii bolnavului este alimentaţia.
Asigurarea aportului caloric necesar pentru susţinerea forţelor fizice ale bolnavului,
stabilirea regimului alimentar adecvat pentru asigurarea condiţiilor de vindecare şi
administrarea alimentelor pe cale naturală sau artificială, constituie sarcini
elementare ale îngrijirii oricărui bolnav spitalizat.

În funcţie de starea pacientului, alimentarea se face:


- activ – pacienta mănâncă singură în sala de mese sau în salon
- pasiv – pacientei i se introduc alimentele în gură
- artificial – alimentele sunt introduse în organism în condiţii nefiziologice.
Alimentarea activă se poate face în sala de mese, în salon; la masă sau la pat.
Alimentarea artificială înseamnă introducerea alimentelor în organismul pacientului
prin mijloace artificiale.

Se realiz. prin următoarele procedee:


 sondă gastrică sau intestinală
 Gastrostomă
 Clismă
 parenteral

D. ÎNGRIJIREA PLĂGILOR
Definiţie Plăgile sau rănile = leziuni traumatice, caracterizate prin întreruperea
continuităţii tegumentelor sau a mucoaselor (soluţie de continuitate); leziunea pielii
sau a mucoasei poate fi cu sau fără leziuni tisulare de profunzime.
tratamentul local al plăgilor
Tratamentul variază în funcţie de nivelul la care se acordă asistenţa (locul
accidentului, la dispensar sau la spital). Indiferent de nivelul la care se intervine,
pentru a îngriji o plagă în mod corespunzător se cere ca:
- îngrijirea să se facă în condiţii de asepsie perfectă
-să se asigure, prin pansament, o bună absorbţie a secreţiilor
-plaga să fie protejată de factorii nocivi – termici, infecţioşi din mediul înconjurător
-să fie asigurat un repaus al regiunii lezate

Tratamentul local al plăgilor să se facă cu ajutorul pansamentelor.

E. MASURAREA FUNCTIILOR VITALE


1. Observarea şi măsurarea respiraţiei.
Oxigenoterapie
metode de administrare a oxigenului
prin sondă nazală
- este metoda cea mai frecvent utilizată
- permite administrarea oxigenului în concentraţie de 25%-45%
- poate fi utilizată pentru o terapie pe termen lung
- nu poate fi utilizată la pacienţii cu afecţiuni ale mucoasei nazale
prin mască (cu sau fără reinhalarea aerului expirat)
- permite administrarea oxigenului în concentraţie de 40%-60%
- este incomodă datorită sistemului de prindere şi etanşeizare
- accentuează starea de anxietate, mai ales la copii
- poate cauza iritaţia tegumentelor feţei
- nu se va utiliza la pacienţii cu arsuri la nivelul feţei
oche/ari pentru oxigen
- sunt prevăzuţi cu două sonde care se introduc în ambele nări
- se utilizează la copii şi pacienţi agitaţi
- sunt mai bine toleraţi de pacienţi
cortul de oxigen
- frecvent utilizat la copii
- concentraţia oxigenului nu poate depăşi 50%

2. Măsurarea tensiunii arteriale.


3. Masurarea pulsului
3. Măsurarea temperaturii
4. Măsurarea şi notarea diurezei