Sunteți pe pagina 1din 2

Giorgio de Chirco analzia

Intrducere

Giorgio de Chirico s-a născut la 10 iulie 1888 în orașul portuar Volos din Tessalia (Grecia), localitate
de unde - potrivit legendei - argonauții au pornit în căutarea lânii de aur. Tatăl lui era sicilian iar
mama lui era greacă. Tatăl lui lucra ca inginer. În 1903 se înscrie la Politehnica din Atena, secția de
Belle-Arte, participând la început la cursurile de desen, apoi lucrează și pictură în ulei. Se duce
adesea să picteze pe câmp în împrejurimile Atenei, sau pe dealurile golfului Falero. În urma morții
tatălui său (1906), părăsește Grecia împreună cu mama și fratele mai mic, Andrea, stabilindu-se
pentru un timp la München (Germania).
Între 1911 și 1915, Giorgio De Chirico lucrează la Paris și, în anul 1912 expune trei pânze în cadrul
"Salonului de Toamnă", apoi la "Salonul Artiștilor Independenți". Îl cunoaște pe poetul Guillaume
Apollinaire, primul care va denumi tablourile lui "pictură metafizică", și frecventează cercul artiștilor
Pablo Picasso, André Derain și Constantin Brâncuși.

Muzele tulburatoare si Italian Piazza

 foarte recurente in opera lui de chrico sunt statuile, siluetele de oameni de o contondenta
impinsa pana la oniric, doar ca aceasgta recurenta se explica printr o interpretare mistica si
metafizica, anume se vorbeste despre o misterioasa interpretare a naturii umane, dezvoltand
si mutliplicand la infinit aspecte relationate de aceasta forma.Prin raportul acesta metafizic
dintre forma infinita si imaginea concreta a omului , raport care leaga intrinesc cei doi
constituienti, se naste tangenta cu divinitatea, nu in sensul stabiliri unui simpli dialog intre ea
si forma umana, ci in sensul suprapunerii omului cu divinitatea. Cele doua imagini ajung sa se
topeasca intr o formula nietzscheniana, Omul se identifica cu divinitatea si si divinitatea cu
Omul.
 Foarte multe imagini ale esteticii clarobscure in ceea ce priveste pictura lui de chirico, ceea
ce face sa l proiecteze pe privitor intr un spatiu al oniricului, unde prevaleaza misterul
existenteie, une trecutul si viitorul fuzioneaza in aceeasi formula si se confunda.Ochiul
privitorului ia contact cu o forma a metafizicului care inspaimanta, dar care in acelasi timp
\confera liniste, este reconfortant.
 Ordinea spatio temporala este inlocuita de obiectele care par sa fie abstrase din realitatea
contingenta. Pare ca prin intermediul lor nu mai exista niciun raport sptatio-
temporal.Obiectele in sine fac trimitere spre o realitate in care atemporlaitatea si
aspatialitatea prevaleaza. De aici rezulta vointa de a reprezenta. El vede ca fiind substanta
obiectelor vointa insasi, lipsita de orice finalitate.Lucrul in sine difera de
reprezentare.Reprezentarea este vointa pura, conform teoriei lui schopenhauer
 De chriico ilustreaza o lumea lipsita de forma cuvantului , in care totul este tacere infnita,
tacere metafizica, este obiectul pur inainte de a fi particularizat de cuvant.Este tetioriul de
dinainte de cuvant ,un teritoriu al ilogicului si al non finitului.
 Sentimentul de melancolie care abunda in operele lui de chirico isi gaseste izvorul in faptul ca
arta sa il face pe privitor sa fie mai constient de relatiile care se stabiesc intre obiecte si timp.
Spatiul si timpul, cu melancolia, ies in prim plan, sunt mult mai vizibile,
 De precizat faptul ca de chricio nu gaseste lucrul in sine despre care vorbea kant in ceva
strain, intr un camp al metafizicului sau intr o forma abstracta. El il cauta in materie insasi, in
intinderea spatiala. In consistenta formei De chirico gaseste lucrul in sine.Pentru el nu exista
un dincolo de, ci doar aici. Substanta lucrului in sine este redata aici si acum, nu trece dincolo
de materie, nu o depaseste.
 Conceptul espectral al lucrulu in sine lipsit de forma sa exterioara- imaginile preponderente
ale lui de chrico
 De fiecre data incercam sa ne pierdem intr un punct fix in cadrul imaginilor create, incercam
sa gasim un punct de sustinere, dar pare ca mereu suntem trasi in afara, , ca si cum ni s ar
opune o forta centrifuga.Niciodata nu putem patrunde mai adanc, tot timpul planul generaeste
cel care primeaza.La De chircio nu exista un punct central , de sprijin. Mereu suntem
trasi in afara mereu si mereu, desi exista de cele mai multe ori o optica mai adanca, care are
capacitatea de a penetra spatiul
Geometria mecanizata a fiintelor ce se vor a fi umane ating o nuanta de nostalgie din care
pare ca ceva se va naste.
Atmosfera linistii conduce spre un spatiu originar, in care doar divinitatea era cea care
conducea. Este un spatiu al zeilor
 Criza de identitate a fiintei este intermediata de functia manechinului ,de unde si presiunea
sufocanta care se deduce din tablou, o presiune care activeaza la nivelul omului, pus in fata
unor mistere de nepatruns, de unde si impresia de angoasa
 LEGATURA CU POETICA LUI DE CHRICO : inteleptul stoic nu este niciodata lipsit de orice
adevar poetic, el nu este decat un manechin inert , rigid, inaccesibil, care nu stie ce sa faca
cu intelepciunea sa si ale carui liniste, multumire si fericire sunt in opozitie directa cu natura
umana.===IMAGINEA MANECHINULUI INERT
 Functia umbrei : derealizarea, lipsa uneri realitati, disolutia ei