I.1. Importanţa limbii române în învăţământul primar
Studiul limbii şi literaturii române, pe toate treptele sistemului de învăţământ, depăşeşte cu mult, ca importanţă şi valoare, limitele celorlalte discipline şcolare fără a subaprecia sau a diminua, câtusi de putin, rolul si importanţa acestora în formarea personalităţii tinerilor supuşi procesului educaţional. Pentru a argumenta adevărul afirmaţiilor de mai sus, trebuie luate în considerare obiectivele generale ale acestei discipline, care depăsesc limitele a ceea ce sugerează fie şi numai formularea enunţului care o defineşte. Căci problemele legate strict de ceea ce reprezintă limba şi literatura română, ca disciplină de învăţământ, îndeosebi în învăţământul primar, reprezintă doar o secvenţă deosebit de amplă, de cuprinzătoare, ale cărei limite e foarte greu să fie marcate cu precizie. Ca obiect de studiu, limba şi literatura română are obiective, conţinuturi şi metodolgii, inclusiv criterii, tehnici şi instrumente de evaluare cu prioritate formative, care au implicaţii majore în dezvoltarea unor competenţe şi capacităţi, cu valenţe atât intensive, cât şi extensive pe întregul parcurs al formării personalităţii umane, nu numai în anii de studii, dar şi în procesul întegrării socio-profesionale şi în cel de adaptare şi readaptare continuă la schimbările ce au loc în societatea contemporană. Ca disciplină şcolară în învăţământul primar, limba română îndeplineste mai multe funcţii: Funcţia instrumentală – realizată prin toate compartimentele limbii române: citire, scriere, lectură, comunicare; Funcţia informaţională – realizată îndeosebi prin citirea informaţiilor din manualele şcolare de la orice disciplină sau prin orice tip de lectură; Funcţia formativ-educativă – realizată prin susţinute solicitări şi exersări ale capacităţilor intelectuale ale elevilor, prin exersarea actului de lectură, de comunicare. Implicaţiile cele mai semnificative ale studiului limbii şi literaturii române în şcoala primară ţin îndeosebi de formarea şi cultivarea la elevi a capacităţii de a învăţa cu mijloace proprii, de ştiinţa de a învăţa; altfel spus, ,,a învăţa să înveţi”, în perspectiva educaţiei permanente. Capacitatea de a învăţa presupune cunoaşterea unor tehnici de muncă intelectuală. Formarea unor asemenea capacităţi şi tehnici de învăţare apare în programele şcolare încă de la clasele primare. Iată câteva din aceste capacităţi, care sunt chiar obiective- cadru ale studiului limbii şi literaturii române în şcoala primară ilustrate, pentru o mai bună înţelegere a lor, cu câteva obiective de referinţă. Dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului oral. Este vorba, de fapt, de calitatea de ,,ascultător” în actul comunicării, ceea ce presupune printre altele: ,,a şti să asculţi” pentru a înţelege şi a trăi cele emise (transmise); a şti să desprinzi sensul global al unui scurt mesaj audiat (minidialog), al unor scurte descrieri de persoane, obiecte, acţiuni; receptarea mesajului oral mai presupune şi capacitatea de a sesiza cuvintele necunoscute, de a distinge vocalele, consoanele şi silabele din cuvinte, chiar a cuvintelor din diferitele structuri gramaticale, precum şi vaboarea acestora ş.a. Dezvoltarea capacităţii de exprimare orală este un obiectiv-cadru care angajează efortul de construcţie a structurilor de limbă, în funcţie de conţinutul a ceea ce se comunică, pornind de la obiective de referinţă ce-şi dezvăluie deschis ,,intenţiile”. ,,Să construiască enunţuri logice”, ,,să construiască propoziţii, foarte corecte din punct de vedere gramatical”, ,,să pronunţe clar şi corect sunetele şi cuvintele”. Capacitatea de exprimare orală implică şi obiective cum sunt: ,,să-şi construiască ideile într-un plan simplu şi să construiască pe baza acestora un text oral”, ,,să utilizeze corect formule flexionale ale părţilor de vorbire”, ,,să rostească mesaje utilizând intonaţia corectă” ş.a. Dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului scris (citire/lectură) are implicaţii în actul comunicării prin cuvântul scris (tipărit) şi îl pune pe cititor în situaţia de ,,a asocia forma grafică a cuvântului cu sensul acestuia”, ,,a desprinde semnificaţia globală a unui text dat” ş.a. Activitatea cu cartea implică şi obiective precum: a şti să identifice ideile principale dintr-un text naratív; a şti să distingă şi să interpreteze ca atare secvenţele descriptive de cele dialogate; capacitatea de înţelegere a mesajului unei lecturi în funcţie de specificul exprimării ş.a. Dezvoltarea capacităţii de exprimare scrisă angajează efortul cu privire la acurateţea construcţiilor de limbă, la corectitudinea scrisului atât din punct de vedere caligrafic, cât şi ortografic; de asemenea, ea implică adaptarea comunicării conform scopului acesteia ş.a. O solicitare de mare rezonanţă pentru activitatea de învăţământ desprinsă din caracteristicile societăţii contemporane o constituie cultivarea la elevi a capacităţilor creative, a spiritului creator. Cum procesul comunicării în sine are implicaţii de natura creativa, cum toate obiectivele-cadru ale studiului limbii şi literaturii române presupun eforturi creatoare, se poate spune că aportul acestei discipline de studiu la cultivarea spiritului creator este hotărâtor, pe toate treptele de şcolaritate. De altfel, toate competenţele şi capacităţile prezentate apar pe parcursul întregii perioade de şcolaritate, la toate disciplinele de studiu; mai mult, ele se regsesc în chiar dimensiunile educaţiei permanente.
I.2 Finalităţi ale studiului limbii şi literaturii române în ciclul primar, în
contextul noului curriculum Finalităţile educaţiei au fost şi sunt determinate de nevoile societăţii. Ele se concretizează cel mai adesea în modele de personalităţi, de tipuri şi profiluri umane şi se exprimă cel mal bine în ceea ce se numeşte ideal educaţional. Iată ce prevede Legea învăţământului cu privire la acest termen: ,,Idealul educalional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi creative” (Legea învăţământului, nr. 85/1995, art. 3 cit. în Ioan Şerdean,2005, pag.15 ). N. Oprescu exprimă acest ideal în termeni pedagogici astfel ,,idealul educaţiei exprimă imaginea personalităţii umane, realizată la cel mal înalt nivel, corespunzător cerinţelor unei societăţi determinate în timp şi spaţiu; este modelul de om «comandat» de societate, model care sintetizează cerinţele maximale formulate de societate faţă de acesta” (1996, p. 89). Ca urmare a cerintelor exprimate de idealul educaţional s-a produs reforma curriculară, care reprezintă o componentă esenţială şi totodată o garanţie a reuşitei la nivelul strategiei globale de reforma a învăţământului primar. Noul Curriculum Naţional a avut în vedere trei repere fundamentale: Raportarea la dinamica şi necesităţile actuale, precum şi la finalităţile de perspectivă ale sistemului de învăţământ românesc; Raportarea la tendimţele actuale şi la criteriile internaţionale general acceptate în domeniul reformelor curriculare; Raportarea la acele tradiţii ale sistemului românesc de învăţământ care sunt pertinente din punct de vedere al reformei în curs. Introducerea acestuia a produs mutaţii benefice în toate componentele sale, cu implicaţii îndeosebi în formularea finalităţilor sistemului de învăţământ. Noul curriculum al conţinutului limbii şi literaturii române în învăţământul primar stabileşte un model comunicativ-funcfional, care presupune dezvoltarea integrală a unor capacităţi, care au fost deja enunţate şi careconstituie finalităţi fundamentale ale studiului limbii şi literaturii române în şcoală (dezvoltarea integrată a capacităţilor de receptare şi de exprimare orală, respectiv de receptare a mesajului scris (citirea/lectura) şi de exprimare scrisă) pentru a argumenta aşezarea lor în faţa informaţionalului, ca mijloc de realizare şi a componentei informative a procesului didactic. “De fapt, totul se contopeşte în ţelul suprem al studiului acestei discipline şcolare, care este dezvoltarea competenţei de comunicare în toate formele ei de manifestare “ (Ioan Şerdean,2005, pag.15) Iată, în cele ce urmează, o încercare de clasificare a finalităţilor specifice studiului limbii şi literaturii române în învăţământul primar. a)Finalităţile pe niveluri de învăţământ sunt de largă rezonanţă, fiind formulate în termeni cu mari valenţe formative, în ideea dezvoltării unor capacităţi şi atitudini care să asigure cunoaşterea de către micii şcolari a propriilor resurse, în vederea valorificării lor integrale şi pentru continuarea în nivelele următoare de şcolaritate a procesului educaţional. Acestea sunt: ,Asigurarea educaţiei elementare pentru toţi copiii”; ,,Înzestrarea copilului cu acele cunoştinţe, capacităţi şi atitudini care să stimuleze raportarea efectivă şi creativă la mediul social şi natural şi să permită continuarea educaţiei” b) Obiective ale ciclurilor curriculare Iată, prezentate selectiv, mai întâi câteva obiective ale ,,ciclului achiziţii fundamentale” constituit din grupa pregătitoare a grădiniţei (acolo unde există) şi clasele I şi a II-a. Ele au în vedere ,,acomodarea (adaptarea) copiilor la exigenţele sistemulul şcolar şi alfabetizarea lor iniţială prin: asimilarea elementelor de bază ale principalelor limbaje convenţionale (citit, scris, calcul aritmetic), stimularea copiilor în vederea perceperii, cunoaşterii şi stăpânirii mediului apropiat; stimularea potenţialului creativ al copilului, a intuiţiei şi a imaginaţiei; formarea motivării pentru învăţare, înţeleasă ca o activitate socială” (http://cnc.ise.ro/reforma/cicluri_curriculare.htm) Din rândul obiectivelor ,,ciclului de dezvoltare” constituit din clasele a III-a şi a IV-a ale şcolii primare şi clasele a V-a şi a VI-a ale ciclului gimnazial, atrage atenţia, în primul rând, ,,formarea capacităţii de bază necesare pentru continuarea studiilor”. În acest sens, în ciclul de dezvoltare se au în vedere obiective precum: ,,dezvoltarea achiziţiilor lingvistice, încurajarea folosirii limbii materne şi a limbilor străine pentru exprimarea în situaţii variate de comunicare; dezvoltarea unei gândiri structurate şi a competenţei de a aplica în practică cele învăţate, în conditil variate de comunicare” c) Finalităţi după criteriul profilului de formare Profilul de formare ,,descrie aşteptările exprimate faţă de elevi la sfârşitul învăţământului obligatoriu”,după cum este stipulate în documentele curricular. Capacităţile, competenţele şi atitudinile vizate pentru profilul de formare au un ,,caracter transdisciplinar” şi definesc rezultatele învăţării, urmărite prin aplicarea noului curriculum. În categoria obiectivelor din acest profil ar putea fi: ,,să demonstreze o gândire creativă prin: utilizarea şi ameliorarea unor strategii proprii în rezolvarea de probleme, formarea şi utilizarea deprinderilor de comunicare socială, verbală şi non-verbală, cunoaşterea şi utilizarea corectă şi eficientă a codurilor, a limbajelor şi a convenţiilor aparţinând terminologiei diferitelor domenii ale cunoaşterii; să demonstreze capacitate de adaptare la situaţii diferite prin: folosirea unei varietăţi de limbaje şi de instrumente pentru a transmite idei, experienţe şi pentru a provoca sentimente, exprimarea voinţei de a urmări un ţel prin mijloace diferite” d) Obiective pe arii curriculare Limba şi literatura română în învăţământul primar este încadrată în aria curriculară Límbă şi comunicare, fiindu-i repartizate aproape jumătate din numărul de ore acordate săptămânal în planul-cadru de învăţământ,”ceea ce înseamnă că, în linii generale, funcţiile ciclului primar se confundă în mare măsură cu cele ale limbii şi literaturii române ca obiect de studiu.” (Ioan Şerdean, 2005, pag.25) Studiul limbii şi literaturii române în întregul învăţământ obligatoriu are ca obiectiv central dezvoltarea competenţelor elementare de comunicare, orală şi scrisă, ale elevilor, precum şi familiarizarea acestora cu texte literare şi nonliterare specifice vârstei lor. De asemenea, se urmăreşte,,a forma treptat şi progresiv tineri cu o cultură comunicaţională şi literară de bază, capabili să înţeleagă lumea din jurul lor, să comunice şi să interacţioneze cu semenii, exprimându-şi gânduri, stări, sentimente, opinii, să fie sensibili la frumosul din natură şi din societate, să se integreze efectiv în viitorul parcurs şcolar şi profesional, să-i valorifice eficient şi creativ capacităţile proprii pentru soluţionarea în folosul lor şi al societăţii situaţiile-problemă pe care, în mod inevitabil, le vor întâmpina şi să poată continua pe tot parcursul existenţei lor procesul învăţării” e) Semnificaţia conţinuturilor de învăţare Conţinuturile sunt sugerate şi formulate aşa încât să asigure învăţarea unor tehnici de lucru, a unor procedee, chiar a unor strategii şi proceduri specifice şi necesare în rezolvarea unor situaţii-problemă, care să asigure progresul în învăţarea cu mijloace proprii. De asemenea, “conţinuturile trebuie să ofere posibilitatea învăţării creative, a explorării şi investigării realităţii, pentru a spori şansa aflării prin efort propriu a unor adevăruri numai în aparenţă ascunse. Importante sunt nu atât adevărurile descoperite, cât investigaţiile întreprinse, angajarea efortului propriu al elevilor în cucerirea unor informaţii noi, întregul demers întreprins de elevi, eventual din proprie iniţiativă, ceea ce îi angajează într-un real efort creator - un obiectiv prioritar al învăţământului contemporan.”(Ioan Şerdean, 2005, pag.16) Dat fiind faptul ca manualele care oferă conţinuturi nu oferă şi material propice realizării obiectivelor propuse, “dascălii au nu numai dreptul, ci şi obligaţia să găsească asemenea conţinuturi, care să ofere şansa atingerii obiectivelor propuse. Căci evaluarea se face nu după criteriul conţinutului, ci după criteriul care asigură ajungerea la ţintă.”(ibidem, pag. 16).