Sunteți pe pagina 1din 6

Importanţa limbii române în învăţământul primar

I.1. Importanţa limbii române în învăţământul primar


Studiul limbii şi literaturii române, pe toate treptele sistemului de învăţământ,
depăşeşte cu mult, ca importanţă şi valoare, limitele celorlalte discipline şcolare fără a
subaprecia sau a diminua, câtusi de putin, rolul si importanţa acestora în formarea
personalităţii tinerilor supuşi procesului educaţional.
Pentru a argumenta adevărul afirmaţiilor de mai sus, trebuie luate în considerare
obiectivele generale ale acestei discipline, care depăsesc limitele a ceea ce sugerează fie şi
numai formularea enunţului care o defineşte. Căci problemele legate strict de ceea ce
reprezintă limba şi literatura română, ca disciplină de învăţământ, îndeosebi în învăţământul
primar, reprezintă doar o secvenţă deosebit de amplă, de cuprinzătoare, ale cărei limite e
foarte greu să fie marcate cu precizie.
Ca obiect de studiu, limba şi literatura română are obiective, conţinuturi şi metodolgii,
inclusiv criterii, tehnici şi instrumente de evaluare cu prioritate formative, care au implicaţii
majore în dezvoltarea unor competenţe şi capacităţi, cu valenţe atât intensive, cât şi extensive
pe întregul parcurs al formării personalităţii umane, nu numai în anii de studii, dar şi în
procesul întegrării socio-profesionale şi în cel de adaptare şi readaptare continuă la
schimbările ce au loc în societatea contemporană.
Ca disciplină şcolară în învăţământul primar, limba română îndeplineste mai multe
funcţii:
 Funcţia instrumentală – realizată prin toate compartimentele limbii române: citire,
scriere, lectură, comunicare;
 Funcţia informaţională – realizată îndeosebi prin citirea informaţiilor din manualele
şcolare de la orice disciplină sau prin orice tip de lectură;
 Funcţia formativ-educativă – realizată prin susţinute solicitări şi exersări ale
capacităţilor intelectuale ale elevilor, prin exersarea actului de lectură, de comunicare.
Implicaţiile cele mai semnificative ale studiului limbii şi literaturii române în şcoala
primară ţin îndeosebi de formarea şi cultivarea la elevi a capacităţii de a învăţa cu mijloace
proprii, de ştiinţa de a învăţa; altfel spus, ,,a învăţa să înveţi”, în perspectiva educaţiei
permanente. Capacitatea de a învăţa presupune cunoaşterea unor tehnici de muncă
intelectuală. Formarea unor asemenea capacităţi şi tehnici de învăţare apare în programele
şcolare încă de la clasele primare. Iată câteva din aceste capacităţi, care sunt chiar obiective-
cadru ale studiului limbii şi literaturii române în şcoala primară ilustrate, pentru o mai bună
înţelegere a lor, cu câteva obiective de referinţă.
 Dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului oral. Este vorba, de fapt, de calitatea
de ,,ascultător” în actul comunicării, ceea ce presupune printre altele: ,,a şti să asculţi”
pentru a înţelege şi a trăi cele emise (transmise); a şti să desprinzi sensul global al
unui scurt mesaj audiat (minidialog), al unor scurte descrieri de persoane, obiecte,
acţiuni; receptarea mesajului oral mai presupune şi capacitatea de a sesiza cuvintele
necunoscute, de a distinge vocalele, consoanele şi silabele din cuvinte, chiar a
cuvintelor din diferitele structuri gramaticale, precum şi vaboarea acestora ş.a.
 Dezvoltarea capacităţii de exprimare orală este un obiectiv-cadru care angajează
efortul de construcţie a structurilor de limbă, în funcţie de conţinutul a ceea ce se
comunică, pornind de la obiective de referinţă ce-şi dezvăluie deschis ,,intenţiile”.
,,Să construiască enunţuri logice”, ,,să construiască propoziţii, foarte corecte din punct
de vedere gramatical”, ,,să pronunţe clar şi corect sunetele şi cuvintele”. Capacitatea
de exprimare orală implică şi obiective cum sunt: ,,să-şi construiască ideile într-un
plan simplu şi să construiască pe baza acestora un text oral”, ,,să utilizeze corect
formule flexionale ale părţilor de vorbire”, ,,să rostească mesaje utilizând intonaţia
corectă” ş.a.
 Dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului scris (citire/lectură) are implicaţii în
actul comunicării prin cuvântul scris (tipărit) şi îl pune pe cititor în situaţia de ,,a
asocia forma grafică a cuvântului cu sensul acestuia”, ,,a desprinde semnificaţia
globală a unui text dat” ş.a. Activitatea cu cartea implică şi obiective precum: a şti să
identifice ideile principale dintr-un text naratív; a şti să distingă şi să interpreteze ca
atare secvenţele descriptive de cele dialogate; capacitatea de înţelegere a mesajului
unei lecturi în funcţie de specificul exprimării ş.a.
 Dezvoltarea capacităţii de exprimare scrisă angajează efortul cu privire la acurateţea
construcţiilor de limbă, la corectitudinea scrisului atât din punct de vedere caligrafic,
cât şi ortografic; de asemenea, ea implică adaptarea comunicării conform scopului
acesteia ş.a.
O solicitare de mare rezonanţă pentru activitatea de învăţământ desprinsă din
caracteristicile societăţii contemporane o constituie cultivarea la elevi a capacităţilor creative,
a spiritului creator. Cum procesul comunicării în sine are implicaţii de natura creativa, cum
toate obiectivele-cadru ale studiului limbii şi literaturii române presupun eforturi creatoare, se
poate spune că aportul acestei discipline de studiu la cultivarea spiritului creator este
hotărâtor, pe toate treptele de şcolaritate. De altfel, toate competenţele şi capacităţile
prezentate apar pe parcursul întregii perioade de şcolaritate, la toate disciplinele de studiu;
mai mult, ele se regsesc în chiar dimensiunile educaţiei permanente.

I.2 Finalităţi ale studiului limbii şi literaturii române în ciclul primar, în


contextul noului curriculum
Finalităţile educaţiei au fost şi sunt determinate de nevoile societăţii. Ele se
concretizează cel mai adesea în modele de personalităţi, de tipuri şi profiluri umane şi se
exprimă cel mal bine în ceea ce se numeşte ideal educaţional. Iată ce prevede Legea
învăţământului cu privire la acest termen: ,,Idealul educalional al şcolii româneşti constă în
dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii
autonome şi creative” (Legea învăţământului, nr. 85/1995, art. 3 cit. în Ioan Şerdean,2005,
pag.15 ). N. Oprescu exprimă acest ideal în termeni pedagogici astfel ,,idealul educaţiei
exprimă imaginea personalităţii umane, realizată la cel mal înalt nivel, corespunzător
cerinţelor unei societăţi determinate în timp şi spaţiu; este modelul de om «comandat» de
societate, model care sintetizează cerinţele maximale formulate de societate faţă de acesta”
(1996, p. 89).
Ca urmare a cerintelor exprimate de idealul educaţional s-a produs reforma curriculară, care
reprezintă o componentă esenţială şi totodată o garanţie a reuşitei la nivelul strategiei globale
de reforma a învăţământului primar. Noul Curriculum Naţional a avut în vedere trei repere
fundamentale:
 Raportarea la dinamica şi necesităţile actuale, precum şi la finalităţile de
perspectivă ale sistemului de învăţământ românesc;
 Raportarea la tendimţele actuale şi la criteriile internaţionale general acceptate în
domeniul reformelor curriculare;
 Raportarea la acele tradiţii ale sistemului românesc de învăţământ care sunt
pertinente din punct de vedere al reformei în curs.
Introducerea acestuia a produs mutaţii benefice în toate componentele sale, cu
implicaţii îndeosebi în formularea finalităţilor sistemului de învăţământ.
Noul curriculum al conţinutului limbii şi literaturii române în învăţământul primar stabileşte
un model comunicativ-funcfional, care presupune dezvoltarea integrală a unor capacităţi, care
au fost deja enunţate şi careconstituie finalităţi fundamentale ale studiului limbii şi literaturii
române în şcoală (dezvoltarea integrată a capacităţilor de receptare şi de exprimare orală,
respectiv de receptare a mesajului scris (citirea/lectura) şi de exprimare scrisă) pentru a
argumenta aşezarea lor în faţa informaţionalului, ca mijloc de realizare şi a componentei
informative a procesului didactic.
“De fapt, totul se contopeşte în ţelul suprem al studiului acestei discipline şcolare, care
este dezvoltarea competenţei de comunicare în toate formele ei de manifestare “ (Ioan
Şerdean,2005, pag.15) Iată, în cele ce urmează, o încercare de clasificare a finalităţilor
specifice studiului limbii şi literaturii române în învăţământul primar.
a)Finalităţile pe niveluri de învăţământ sunt de largă rezonanţă, fiind formulate în
termeni cu mari valenţe formative, în ideea dezvoltării unor capacităţi şi atitudini care să
asigure cunoaşterea de către micii şcolari a propriilor resurse, în vederea valorificării lor
integrale şi pentru continuarea în nivelele următoare de şcolaritate a procesului educaţional.
Acestea sunt:
 ,Asigurarea educaţiei elementare pentru toţi copiii”;
 ,,Înzestrarea copilului cu acele cunoştinţe, capacităţi şi atitudini care să stimuleze
raportarea efectivă şi creativă la mediul social şi natural şi să permită continuarea
educaţiei”
b) Obiective ale ciclurilor curriculare
Iată, prezentate selectiv, mai întâi câteva obiective ale ,,ciclului achiziţii
fundamentale” constituit din grupa pregătitoare a grădiniţei (acolo unde există) şi clasele I şi a
II-a. Ele au în vedere ,,acomodarea (adaptarea) copiilor la exigenţele sistemulul şcolar şi
alfabetizarea lor iniţială prin: asimilarea elementelor de bază ale principalelor limbaje
convenţionale (citit, scris, calcul aritmetic), stimularea copiilor în vederea perceperii,
cunoaşterii şi stăpânirii mediului apropiat; stimularea potenţialului creativ al copilului, a
intuiţiei şi a imaginaţiei; formarea motivării pentru învăţare, înţeleasă ca o activitate socială”
(http://cnc.ise.ro/reforma/cicluri_curriculare.htm)
Din rândul obiectivelor ,,ciclului de dezvoltare” constituit din clasele a III-a şi a IV-a
ale şcolii primare şi clasele a V-a şi a VI-a ale ciclului gimnazial, atrage atenţia, în primul
rând, ,,formarea capacităţii de bază necesare pentru continuarea studiilor”.
În acest sens, în ciclul de dezvoltare se au în vedere obiective precum: ,,dezvoltarea
achiziţiilor lingvistice, încurajarea folosirii limbii materne şi a limbilor străine pentru
exprimarea în situaţii variate de comunicare; dezvoltarea unei gândiri structurate şi a
competenţei de a aplica în practică cele învăţate, în conditil variate de comunicare”
c) Finalităţi după criteriul profilului de formare
Profilul de formare ,,descrie aşteptările exprimate faţă de elevi la sfârşitul
învăţământului obligatoriu”,după cum este stipulate în documentele curricular. Capacităţile,
competenţele şi atitudinile vizate pentru profilul de formare au un ,,caracter transdisciplinar”
şi definesc rezultatele învăţării, urmărite prin aplicarea noului curriculum.
În categoria obiectivelor din acest profil ar putea fi: ,,să demonstreze o gândire
creativă prin: utilizarea şi ameliorarea unor strategii proprii în rezolvarea de probleme,
formarea şi utilizarea deprinderilor de comunicare socială, verbală şi non-verbală, cunoaşterea
şi utilizarea corectă şi eficientă a codurilor, a limbajelor şi a convenţiilor aparţinând
terminologiei diferitelor domenii ale cunoaşterii; să demonstreze capacitate de adaptare la
situaţii diferite prin: folosirea unei varietăţi de limbaje şi de instrumente pentru a transmite
idei, experienţe şi pentru a provoca sentimente, exprimarea voinţei de a urmări un ţel prin
mijloace diferite”
d) Obiective pe arii curriculare
Limba şi literatura română în învăţământul primar este încadrată în aria curriculară
Límbă şi comunicare, fiindu-i repartizate aproape jumătate din numărul de ore acordate
săptămânal în planul-cadru de învăţământ,”ceea ce înseamnă că, în linii generale, funcţiile
ciclului primar se confundă în mare măsură cu cele ale limbii şi literaturii române ca obiect de
studiu.” (Ioan Şerdean, 2005, pag.25)
Studiul limbii şi literaturii române în întregul învăţământ obligatoriu are ca obiectiv
central dezvoltarea competenţelor elementare de comunicare, orală şi scrisă, ale elevilor,
precum şi familiarizarea acestora cu texte literare şi nonliterare specifice vârstei lor. De
asemenea, se urmăreşte,,a forma treptat şi progresiv tineri cu o cultură comunicaţională şi
literară de bază, capabili să înţeleagă lumea din jurul lor, să comunice şi să interacţioneze cu
semenii, exprimându-şi gânduri, stări, sentimente, opinii, să fie sensibili la frumosul din
natură şi din societate, să se integreze efectiv în viitorul parcurs şcolar şi profesional, să-i
valorifice eficient şi creativ capacităţile proprii pentru soluţionarea în folosul lor şi al
societăţii situaţiile-problemă pe care, în mod inevitabil, le vor întâmpina şi să poată continua
pe tot parcursul existenţei lor procesul învăţării”
e) Semnificaţia conţinuturilor de învăţare
Conţinuturile sunt sugerate şi formulate aşa încât să asigure învăţarea unor tehnici de
lucru, a unor procedee, chiar a unor strategii şi proceduri specifice şi necesare în rezolvarea
unor situaţii-problemă, care să asigure progresul în învăţarea cu mijloace proprii. De
asemenea, “conţinuturile trebuie să ofere posibilitatea învăţării creative, a explorării şi
investigării realităţii, pentru a spori şansa aflării prin efort propriu a unor adevăruri numai în
aparenţă ascunse. Importante sunt nu atât adevărurile descoperite, cât investigaţiile
întreprinse, angajarea efortului propriu al elevilor în cucerirea unor informaţii noi, întregul
demers întreprins de elevi, eventual din proprie iniţiativă, ceea ce îi angajează într-un real
efort creator - un obiectiv prioritar al învăţământului contemporan.”(Ioan Şerdean, 2005,
pag.16)
Dat fiind faptul ca manualele care oferă conţinuturi nu oferă şi material propice
realizării obiectivelor propuse, “dascălii au nu numai dreptul, ci şi obligaţia să găsească
asemenea conţinuturi, care să ofere şansa atingerii obiectivelor propuse. Căci evaluarea se
face nu după criteriul conţinutului, ci după criteriul care asigură ajungerea la ţintă.”(ibidem,
pag. 16).