Sunteți pe pagina 1din 9

HAZARDE NATURALE

NEDER ALBERT CLAUDIU


HAZARDE NATURALE

• I. HAZARDELE NATURALE sunt manifestări extreme ale unor fenomene naturale, precum cutremurele,
furtunile, inundaţiile, secetele, care au o influenţă directă asupra vieţii fiecărei persoane, asupra
societîţii şi a mediului înconjurător, în ansamblu. Cunoaşterea acestor fenomene permite luarea unor
măsuri adecvate pentru limitarea efectelor – pierderi de vieţi omeneşti, pagube materiale şi distrugeri
ale mediului – şi pentru reconstrucţia regiunilor afectate. Hazardele naturale pot fi clasificate în funcţie
de diferite criterii, cum ar fi: modul de formare (geneza), durata de manifestare, arealul afectat etc.

• În funcţie de geneză, hazardele naturale se diferenţiază în: hazarde endogene şi hazarde exogene.
• A. HAZARDELE ENDOGENE sunt generate de energia provenită din
interiorul planetei, în această categorie fiind incluse erupţiile
vulcanice şi cutremurele.
• B. HAZARDELE EXOGENE sunt generate de factorii climatici,
hidrologici, biologici etc., de unde categoriile de: hazarde
geomorfologice, hazarde climatice, hazarde hidrologice, hazarde
biologice naturale, hazarde oceanografice, hazarde biofizice şi
hazarde astrofizice.
HAZARDE HIDROLOGICE (OCEANOGRAFICE) CUPRIND HAZARDELE GENERATE DE VALURILE DE VÂNT SAU DE
CUTREMURE (TSUNAMI), DE BANCHIZA DE GHEAŢĂ ŞI DEPLASAREA AISBERGURILOR, DE PRODUCEREA
FENOMENULUI EL NIÑO DE RIDICAREA NIVELULUI OCEANULUI PLANETAR.

• EL NIÑO ESTE UN FENOMEN COMPLEX DE INTERACŢIUNE ÎNTRE APELE OCEANULUI PLANETAR ŞI ATMOSFERĂ, CARE SE PRODUCE ÎN
ZONA TROPICALĂ A OCEANULUI PACIFIC. ACEST FENOMEN SE MANIFESTĂ PRIN ÎNCĂLZIREA ANORMALĂ, LA SUPRAFAŢĂ, A APELOR
OCEANULUI PACIFIC, CARE SE DEPLASEAZĂ DINSPRE PARTEA VESTICĂ SPRE PARTEA ESTICĂ SUB IMPULSUL UNOR MASE DE AER CU
ACEEAŞI DIRECŢIE DE MIŞCARE.

• ÎNCĂLZIREA APEI OCEANULUI SE PRODUCE ÎN PREAJMA CRĂCIUNULUI, FENOMENUL FIIND DENUMIT « EL NIÑO » (COPILUL DOMNULUI).
ACEST FENOMEN SE REPETĂ LA INTERVALE NEREGULATE, CUPRINSE ÎNTRE 3 ŞI 7 ANI, IAR ÎNCĂLZIREA POATE SĂ PERSISTE 1-2 ANI.
LA NIÑA

• Răcirea anormală a apelor din estul Ocenului


Pacific a fost denumită “La Niña”, aceasta fiind
opusul fenomenului El Niño. La Niña se
manifestă prin intensificarea vânturilor de est
care împing cantităţile mari de apă caldă la
suprafaţa oceanului spre vest, locul apei calde
fiind luat de o apă mai rece provenind din
adâncuri.

• Unul dintre cei mai violenţi El Niño, din 1982-


1983, a avut efecte de lungă durată asupra
climei. Temperatura apelor de suprafaţă a
crescut în multe părţi ale Oceanului Pacific, cu
aproape 100 C, pe aproximativ 13.000 de km de-
a lungul Ecuatorului. S-au înregistrat secete în
sudul Africii, Australia, Insulele Pacificului, India
şi Sri Lanka. În schimb, pe coasta vestică a SUA şi
alte zone din jurul Golfului Mexic s-au înregistrat
ploi torenţiale şi inundaţii devastatoare.
Pierderile globale estimate au fost de 8,65
miliarde de dolari.
INUNDATII

• Inundaţiile sunt hazarde hidrografice cu o largă răspândire pe Terra, care produc mari pagube
materiale şi pierderi de vieţi omeneşti. Aceste hazarde se pot produce în lungul râurilor (care
drenează circa 70% din suprafaţa continentelor) şi au cea mai mare frecvenţă pe glob în zona
tropicală. Sunt procese de scurgere şi revărsare a apei din albiile râurilor în lunci, unde ocupă
suprafeţe întinse, utilizate de om pentru agricultură, habitat, căi de comunicaţie, etc. Producerea
inundaţiilor este datorată pătrunderii în albii a unor cantităţi mari de apă provenită din ploi, din
topirea bruscă a zăpezii şi a gheţarilor montani, precum şi din pânzele subterane de apă.
• Icebergurile sunt fragmente uriaşe de gheaţă desprinse din calotele glaciare sau din gheţarii polari, care plutesc
împinse de vânturi ori de curenţii oceanici. Icebergurile pot fi întâlnite de nave pe circa 20% din suprafaţa oceanelor,
fiind un pericol pentru circulaţia maritimă şi pentru platformele marine de foraj şi de exploatare a petrolului.
• Cele mai numeroase iceberguri se întâlnesc în emisfera sudică, în apropierea coastelor Antarcticii, de unde pot sa
ajungă până la 40-500 latitudine sudică în oceanele Pacific, Atlantic şi Indian. În emisfera nordică, cea mai mare
parte a icebergurilor provine din vestul Groenlandei şi se deplasează până spre 480 latitudine nordică.
• În Atlanticul de Nord, ei au o formă neregulată, căci se desprind din blocul de gheaţă al Groenlandei, unde relieful
este accidentat, în timp ce în emisfera sudică se detaşează din platforma continentală a uscatului antarctic, având o
formă tabulară. Gheţarii antarctici sunt şi mai voluminoşi putând avea o lungime de 350 km şi o lăţime de 60 km.
Cei din Atlanticul de Nord ajung până la maximum 12-13 km lungime şi o lăţime de 5-5,3 km.
• În Atlanticul de Nord cei mai mulţi gheţari plutitori (în jur de 1000 pe an) trec prin dreptul insulei Terra Nova.
Pericolul cel mai mare îl prezintă intervalul aprilie-iunie, iar în emisfera sudică, noiembrie-ianuarie.
• Apropierea unui gheţar plutitor se anunţă printr-o răcire a aerului şi a apei.
• BANCHIZA poate să ajungă la
grosimea 3-4 m, dar devine un hazard
pentru navigaţie atunci când se
extinde rapid şi pune în dificultate,
datorită pericolului de blocare, navele
de cercetări sau de pescuit oceanic.
• VALURILE puternice produse de furtuni sunt periculoase pentru navigaţie şi au un impact însemnat asupra coastelor. În
furtună valurile se deplasează în diferite direcţii, cauzând pericole pentru vasele din larg. În unele situaţii este realizat un
spectru de interacţiune în care se combină energia mai multor valuri, cu înălţimi de 8-10 m, a căror rezultantă este
periculoasă pentru ambarcaţiuni şi pentru platformele petroliere marine (cele din Marea Nordului).
• Majoritatea valurilor se produc prin frecarea dintre vânt şi apă, atunci când vântul bate deasupra suprafeţei unui ocean.
Frecarea pune în mişcare apa de la suprafaţă. Cu cât mai intens va bate vântul, cu atât mai înaltă va fi mişcarea în sus şi î n jos
a valurilor.
• Energia valului descreşte cu îndepărtarea lui de origine. În final, valul devine o mişcare lină, domoală, în sus şi în jos, n umită
hulă. Un vapor aflat pe hulă se înalţă şi coboară lin. Hula poate să apară departe de originea valului.
• Un val care a pornit din Antarctica a fost identificat şi s-a transformat în hulă pe coastele Alaskăi, la o distanţă mai mare de
10.000 de kilometri de locul de origine.
• Valurile transportă aluviuni, cum ar fi nisip sau pietriş, de-a lungul coastei, dacă o lovesc sub un anumit unghi.