Sunteți pe pagina 1din 6

Universitatea de Medicină şi Farmacie

„Iuliu Haţieganu”
Cluj-Napoca
Master Nutriția și calitatea vieții

Termogeneza adaptativă

Masterand: Maghiar Dina


Vescan Kriszta
INTRODUCERE

Menţinerea constantă a temperaturii corporale este esenţială pentru desfăşurarea în


condiţii optime a activităţii diferitelor enzime ce condiţionează procesele metabolice necesare
desfăşurării activităţii sistemelor funcţionale. Homeostazia termică este mentinuta prin reacţii
biologice complexe, controlate de către un sistem termoreglator, care prin intervenţia unor
mecanisme complexe neuro-endocrine adaptează în funcţie de necesităţi mecanismele de
termogeneză şi termoliză.
Reglarea temperaturii este mediată nervos şi hormonal de către hipotalamus prin
intermediul a trei procese : termogeneza , termoliza şi conservarea căldurii.
Termogeneza este procesul prin care organismul converteşte energia în căldură, iar
ţesutul adipos brun transformă activ lipidele şi le foloseşte pentru a încălzi tot corpul. Grăsimea
brună este mai abundentă la persoanele slabe, prin urmare subponderalii şi normoponderalii au
şanse mari să nu se îngraşe niciodată datorită proteinelor consumatoare de energie din
adipocitele brune. Nou-nascuţii şi copiii mici au şi ei un procent ridicat de ţesut adipos brun, însă
acesta scade natural odată cu înaintarea în vârstă
Termogeneza musculară asigură 40% din termogeneza totală, se realizează prin creşterea
tonusului muscular (frisonul) şi este controlată nervos. Termogeneza hepatică creşte viteza
proceselor metabolice şi este supusă controlului hormonal: catecolamine şi hormonii tiroidieni.
Termogeneza adaptivă se referă la generarea de căldură a corpului ca răspuns la stimuli
externi,proces care poate avea rol in contracarea starii de obezitate. Multe ţesuturi, printre care
muşchii, splina sau măduva osoasă, sunt capabile să transforme depozitele de grăsime în căldură
ca răspuns la temperatura scăzută, efortul fizic, supra şi subalimentare, traume şi alte stresuri
majore. Tot prin intermediul căldurii se scapă şi de surplusul de energie rezultat fie dintr-o
activitate fizică insuficientă, fie dintr-un aport caloric ce depăşeşte nevoile organismului. În mod
similar, atunci când aportul caloric este redus, producţia de căldură din organism scade pentru a
se economisi energie. Moştenirea genetică este factorul principal care influenţează acest
mecanism, iar curele de slăbire repetate determină încetinirea metabolismului şi reducerea
eficienţei încălzirii corpului
Obezitatea este caracterizată prin creşterea depozitării acizilor graşi într-un ţesut adipos în
exces, cu hipertrofia şi hiperplazia adipocitelor şi este asociată cu insulino-rezistenţă în ţesuturile
periferice.
Dezvoltarea țesutului adipos și corelarea funcțiilor sale în cadrul organului adipos a
devenit o prioritate în studiile actuale întreprinse de cercetători aparținând unei plaje largi de
specialități medicale. Persistă totuși numeroase neclarități și controverse științifice în legătură cu
originea embrionară și modul de diferențiere al țesutului adipos la om, cunoștințele actuale
bazându-se pe extrapolarea rezultatelor obținute la animalele de laborator sau în culturi de celule.
HISTOLOGIA ȘI HISTOFIZIOLOGIA ORGANULUI ADIPOS

Rolul tradiţional atribuit ţesutului adipos era considerat acela de depozitare a energiei
sub forma acizilor graşi, aceştia putând fi eliberaţi pentru nevoile energetice. Începând din anii
’80 s-au acumulat numeroase date care demonstrau faptul că adipocitele secretă o serie de factori
în interrelaţie cu căile şi funcţiile metabolice. O nouă perspectivă asupra ţesutului adipos s-a
datorat descoperirii leptinei şi adiponectinei, iar ulterior a altor proteine specifice ţesutului
adipos, având activitate hormonală, autocrină sau paracrină. Astăzi se cunoaşte faptul că rolul
ţesutului adipos este extrem de complex: se presupune că în timpul evoluţiei, ţesutul adipos a
dobândit un rol intermediar între statusul nutriţional şi funcţii ale organismului precum apetitul,
creşterea, metabolismul şi uneori fertilitatea, homeostazia normală a glucozei, fiind implicat şi în
procesele inflamatorii.
Adipocitul este o celulă particulară şi unică datorită faptului că picătura de grăsime –
organelă a adipocitului – cuprinde mai mult de 95% din corpul celulei. Această picătură lipidică
stochează trigliceridele care pot fi eliberate prin lipoliză, alăturându-se astfel procesului de
sinteză a trigliceridelor. Deoarece picătura lipidică ocupă un volum atât de mare în interiorul
celulei, creşterea depozitelor de lipide antrenează creşterea dimensiunii adipocitelor şi astfel,
dimensiunea adipocitelor poate varia de la 25 la 200 μm în diametru. Aceste celule se
remodelează în timpul aportului caloric excesiv, ca mijloc de acomodare la depozitarea excesivă
de trigliceride. Diferenţierea adipocitelor este legată de receptorul nuclear peroxisome
proliferator-activated γ (PPAR γ).
Organul adipos este alcătuit la mamifere din două tipuri majore de țesut - alb denumit și
unilocular (WAT) și brun sau multilocular (BAT). Cele două țesuturi dețin roluri diferite
direcționând energia stocată sub formă de triacilgliceroli fie către termogeneză fie către alte
funcții metabolice(Cinti 1999, Cinti, 2001a) O a treia componentă a organului adipos este
reprezentată de fracția stromovasculară - țesut conjunctiv constituit din celule cu fenotip și
funcții variate, bine vascularizat și inervat (Hauner, 2005, Gesta și colab., 2007).
La toate mamiferele organul adipos este distribuit în mai multe depozite subcutanate și
viscerale a căror structură histologică variază în raport cu vârsta, sexul și statusul metabolic al
individului. Atât depozitele adipoase uniloculare, cât și cele multiloculare pot conține un număr
redus de celule caracteristice celuilalt tip de țesut adipos (Nedergaard și colab., 2007).
Depozitele adipoase uniloculare stochează acizi graşi proveniţi din alimentaţie sau din
ficat şi îi transformă în trigliceride (lipogeneza), iar în anumite condiţii, utilizează depozitele de
trigliceride transformandu-le in acizi graşi (lipoliza). Procesul de lipoliză intervine atunci cand
rezervele de glucide sunt epuizate prin post, efort fizic, expunere la frig sau diabet sever.
Ţesutul adipos brun este localizat mai ales în jurul vaselor mari, iar adipocitele brune
conţin picături lipidice multiloculare; ele sunt zona principală de consum energetic şi au un rol
primar în termogeneză. BAT are un rol important în protecţia împotriva obezităţii şi a alterărilor
metabolice asociate, prin oxidarea acizilor graşi şi a glucozei pentru susţinerea termogenezei,
rezultând consum energetic şi producţie de căldură. De aceea, acţiunea BAT se asociază cu
scăderea glucozei şi a lipidelor circulante şi astfel previne depozitarea energiei metabolice,
diabetul şi dislipidemia.
Prezența adipocitelor brune în depozitele uniloculare ale omului adult (”brown in white”)
a fost demonstrată la nivel cervical, supraclavicular, axilar și paravertebral, ceea ce a condus la o
redefinire a organului adipos la om pe baza recunoașterii existenței simultane a două țesuturi
componente distincte morfologic și funcțional (Zingaretti și colab., 2009).
Spre deosebire de tesutul adipos alb (WAT), care stocheaza energia sub forma de trigliceride,
tesutul adipos brun (BAT) disipeaza energia prin producerea de caldura pentru a mentine
temperatura corporala prin arderea glucozei si a acizilor grasi, intr-un proces numit termogeneza
adaptativa. Prezenta tesutului adipos termogenic si efectele benefice ale acestuia in mentinerea
greutatii corporale si a homeostazei glucozei si lipidelor, a crescut interesul pentru intelegerea
procesului reglarii termogenezei.
Adipocitele ţesutului adipos brun secretă citokine şi hormoni având funcţii specifice (tabel 2).

ADIPOCITELE BRUNE SI BEJ IN TERMOGENEZA ADAPTATIVA

BAT este un depozit adipos cu capacitatea de a regla temperatura corpului prin termogeneza
adaptativa. La nivelul membranei interne a mitocondriior de la nivelul BAT se gaseste proteina
UCP1 (proteina de decuplare a fosforilarii oxidative) care contribuie la disiparea energiei sub
forma de caldura (prin stoparea sintezei ATP). In plus, in cazul expunerii la frig sau in cazul
activarii receptorilor ? adrenergici (?-AR) au fost detectate la nivelul tesutului adipos alb si alte
tipuri de adipocite care exprima UCP1, acestea fiind numite adipocite bej. Este cunoscut faptul
ca BAT este caracteristic nou nascutilor pentru a mentine temperatura corpului (in copilarie
avand loc o involutie rapida a acestui tip de tesut). Recent s-au detectat depuneri substantiale ale
acestui tip de tesut adipos termogenic si la adulti (expusi la frig sau datorita activarii ?-AR), iar
masa sporita a acestor depozite a fost asociata cu o greutate corporala mai scazuta si o
imbunatatire a homeostazei glucozei si lipidelor (Taube si colab., 2015).
Adipocitele bej pot exprima UCP1 (molecula responsabila de functia termogenica a
tesutului adipos) la acelasi nivel cu cele brune si astfel devin termogene. Totusi, ele nu par sa
provina din aceeasi linie celulara si inca se dezbate eventuala formare a adipocitelor bej din
diferentierea de novo a precursorilor sau daca apar din transdiferentierea adipocitelor mature
albe. Avand in vedere beneficiile metabolice ale cresterii consumului de energie si ale
homeostazei glucozei, interesul este indreptat spre elucidarea cailor de semnalizare si
mecanismele care regleaza programul de termogeneza a tesutului adipos.
Recent s-au demonstrat insa prezenta proceselor termogenetice independente de UCP 1,
atat in tesutul adipos brun si bej,cat si in alte tesuturi.Astfel, interpretarea acestor mecanisme de
termogeneza necesita reconsiderarea principiilor termodinamice și kinetice generale pentru
înțelegerea producției de căldură celulară.
Depozitele de țesut adipos exercită efecte locale și sistemice distincte. Datorită funcției
metabolice unice, țesutul adipos brun (BAT) a fost recent în centrul cercetării asupra
metabolismului. BAT, spre deosebire de WAT, disipează energia printr-un proces numit
respirație neacoperită, mediat de proteina de decuplare 1 (UCP1), ceea ce duce la creșterea
oxidării acizilor grași și producția de căldură (termogeneză). Capacitatea termogenă a grăsimii
brune a fost apreciată în special la mamiferele mici și sugarii, unde joacă un rol vital în
menținerea temperaturii centrale a corpului . Studiile la animale au dovedit ca promovarea
funcției de grăsime brună sau dobândirea caracteristicilor BAT în depozitele adipoase albe
protejeaza împotriva obezității și a complicațiilor metabolice asociate.
Recent, prin tehnici moderne de imagistică medicală - PET-CT au pus în evidență cantități
importante de BAT activ metabolic la adult (Van Marken Lichtenberg și colab., 2009, Cypess și
colab., 2009, Virtanen și colab., 2009). Distribuția BAT la omul adult, nu este identică cu cea
cunoscută la animalele de laborator: la om lipsește iBAT, și BAT axilar, în schimb depozitele din
regiunea cervicală și supraclaviculară sunt mult mai bine reprezentate. Există și alte depozite,
localizate în regiunea paravertebrală, de-a lungul coloanei vertebrale, în regiunea mediastinală în
special în zona periaortică, în jurul cordului cu precădere la nivelul apexului, depozitul perirenal
(Bar-Shalom și colab., 2004, Chiba și colab., 2006, Nedergaard și colab., 2007, Enerback 2010a).
Tesutul adipos brun activ la om pare să fie corelat negativ cu indicele de masă corporală, masa de
grăsime corporală, nivelul de glucoză din sânge și starea diabetului, fiind necesar astfel
reconsiderarea principiilor termodinamice și kinetice generale .
PRDM16 este una dintre genele a carei expresie este puternic corelata cu fenotipul brun,
atat in vitro cat si in vivo. La soarecii transgenici care supraexprima PRDM16 in toate depozitele
adipoase s-au descoperit adipocite bej in WAT si s-a inregistrat un nivel crescut de disipare a
energiei. In timp ce deletia genei PRDM16 la nivelul tuturor depozitelor adipoase a afectat functia
adipocitelor bej, deletia acesteia in celulele precursoare din tesutul adipos brun (prin actiunea
Myf5-Cre) a demonstrat rolul in mentinerea BAT, dar nu si in dezvoltarea lui.
Asadar, BAT este corelat cu UCP1, PRDM16 si PPARg (receptor activator proliferator
peroxizomic gamma). Tratamentul cu agonisti PPARg la soareci induce exprimarea UCP1 si a
altor gene termogenice prin stabilizarea PRDM16, acest lucru favorizand aparitia adipocitelor
bej. Programul de termogeneza a tesutului adipos este favorizat si de EBF2, un factor
transcriptional exprimat in adipocitele brune si bej care se leaga specific la nivelul situsurilor din
apropierea PPARg. Un alt factor de transcriptie important este IRF4 care interactioneaza cu alti
factori cheie pentru a activa genele termogenice in adipocitele brune (Kajimura si colab., 2015).
Supraexpresia IRF4 in toate depozitele adipoase favorizeaza termogeneza, determinand
astfel rezistenta la obezitate indusa de dieta, iar eliminarea acestui factor blocheaza formarea
adipocitelor bej si conduce la o scadere a termogenezei si a consumului de energie. Un alt factor
de transcriptie care produce efecte asemanatoare este Zfp516 (interactioneaza cu PRDM16) ce
contine motive zinc-finger. Acesta este indus de expunerea la rece si stimularea ?-AR si
activeaza numeroase gene, incluzand UCP1 si PGC1.

Bibliografie

1. Fenzl A, Kiefer FW. Brown adipose tissue and thermogenesis. Horm Mol Biol Clin
Investig. Jul;19(1):25-37.