Sunteți pe pagina 1din 18

ATESTAT PENTRU CERTIFICAREA

COMPETENŢELOR PROFESIONALE
Utilizarea contractelor
economice în afaceri
CUPRINS:

Argument

Cap 1. Caracteristicile contractelor economice


1.1 Caracteristici juridice
1.2 Incheierea contractelor
1.3 Efectele
1.4 Modalitatile de plata

Cap 2. Utilizarea contractelor economice in activitatea practica


2.1 Contractele de vanzare cumparare
2.2 Contractele de munca
2.3 Contractele de leasing
2.4 Contractele de franciza
2.5 Contract de lohn

Cap 3. Masurile ce pot fi aplicate pentru nerespectarea obligatiilor


Contractuale
3.1 Blocarea contului bancar
3.2 Sechestrul asigurator
3.3 asiguratorie
3.4 Daune

Anexe
Concluzii
Bibliografie
Argument

Contractul se intocmeste ca urmare a unei negocieri intre societatile sau


partenerii unei afaceri,el fiind un izvor de obligatii civile sau comerciale,este cel mai
important si eficient act juridic pentru desfasurarea activitatilor economic-sociale
indispensabil societatii atat in practica civila cat si in practica comerciala.

Contractul trebuie sa indeplineasca anumite conditii de validitate prevazute de codul


civil si care se refera la capacitatea,consimtamantul,obiectul si cauza care au generat
negocierea.

Necesitatea unor clasificari generale ale contractelor .Categoria juridica pe care o


cuprindem sub denumirea de contract are o sfera foarte bogata.Ea inglobeaza o
varietate deosebita de specii de contracte.

Abstragandu-se din aceeasi specii cele mai generale caractere , lasandu-se la o parte
particularitatile si toate celelalte laturi specifice , in teoria si practica dreptului a fost
determinata categoria juridica a contractului , ca izvor de obligatii civile.

Clasificarea ne da putinta sa intelegem ca, in fond , toate nenumaratele contracte


speciale se incadreaza in diferite tipuri ,ale caror caracteristici pot fi exprimate succinct
dar cuprinzator, in insesi denumirile date acestor tipuri.

Fiecare dintre clasificarile rezultate prezinta insemnatate pentru stabilirea regimului


juridic aplicabil speciilor de contracte ce se subsumeaza fiecarui tip. Cand spunem , de
exemplu, despre un contract, ca este bilateral sau sinalagmatic, vom sti, fara sa fie
necesar sa adaugam alte precizari , ca acelui contract i se va aplica un anumit regim
juridic , care este valabil pentru toate contractile sinalagmatice , fara deosebire.

Toate clasificarile generale la care ne vom referi in continuare sunt necesare tocmai
pentru ca reduce la un limbaj sintetic o varietate nesfarsita de forme juridice.
Capitolul 1. Caracteristicile contractelor economice

1.1 Caracteristici juridice

Contractul de schimb

Potrivit art. 1405 C.civ. schimbul este un contract prin care partile - numite copermutanti - isi dau
respectiv un lucru pentru altul. Rezulta ca schimbul, ca si vanzarea, este un contract sinalagmatic
(bilateral), cu titlu oneros, comutativ si consensual (art. 1406). De asemenea, schimbul este un contract
translativ de proprietate, dar - asemanator vanzarii - poate mijloci si transmiterea altor drepturi, reale sau de
creanta. Daca insa ecliivalentul este o obligatie de a face sau de a nu face, contractul nu mai este de schimb,
ci unul nenumit. Echivalentul nu poate fi nici o suma de bani sau creanta baneasca, caz in care contractul
este de vanzare-cumparare. Dar daca ambele prestatii au ca obiect o suma de bani (inclusiv valuta), nu mai
avem vanzare (un lucru in schimbul pretului - art. 1294 C.civ.), ci un contract de schimb (100 monezi de 50
lei, contra bancnotei de 5000 lei).
Cu toate asemanarile existente intre vanzare-cumparare si schimb, ele sunt contracte speciale (numite)
distincte. Din punct de vedere juridic schimbul nu poate fi analizat ca o varietate de vanzare si nici ca o
dubla vanzare insotita de compensarea preturilor, deoarece instrainarea se face nu pentru pret, ci pentru un
alt lucru. Nefiind o dubla vanzare reciproca, ci un contract special unic, validitatea sau desfiintarea
schimbului va afecta ambele instrainari (de exemplu, in cazul evictiunii unuia dintre bunurile schimbate),
iar taxa de timbru - daca este cazul - va fi datorata nu pentru doua vanzari (la valoarea celor doua bunuri),
deoarece "in cazul schimburilor de imobile, valoarea la care se percepe taxa este aceea a imobilului cu
valoarea cea mai mare" (pct.11 din Lista anexa la OG nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru
activitatea notariala).
Nu excludem nici posibilitatea unui schimb multilateral (de exemplu, triunghiular, in care A transmite
un bun in proprietatea lui B in schimbul bunului primit de la C, care dobandeste un alt bun de la B), caz in
care conventia este tot unica si indivizibila iar taxa de timbru calculata in raport de "aceea a imobilului cu
valoarea cea mai mare".
Alături de contractul de schimb, contractul de vânzare-cumpărare pretinde a fi unul din cele mai vechi
contracte cunoscute civilizaţiei umane. Reglementarea raporturilor de vânzare-cumpărare cuprinde o
perioadă de dezvoltare de aproximativ patru mii de ani.Iniţial, o dată cu apariţia proprietăţii private, apare,
căpătând o amploare deosebită, contractul chemat să asigure trecerea prin schimb a bunurilordintr-o
gospodărie în alta (permutatio). Acest contract, pe care îl numim astăzi contract de schimb, și-a căpătat
autoritatea cuvenită cu mult înainte deapariţia monedei ca unitate de schimb, deoarece satisfăcea
necesităţile societăţii romane timpurii, care se afla în faza trecerii de la gospodăria naturală lagospodăria
bazată pe relaţiile de schimb. Anume contractul de schimb estetemelia apariţiei și dezvoltării contractului
de vânzare-cumpărare.Din punct de vedere economic, vânzarea se prezintă ca o variantă mai evoluată a
schimbului, din care își trage rădăcinile. Într-adevăr, vânzarea-cumpă-rarea în sens economic, iniţial, pare a
fi preluat forma schimbului dintre două lucruri, unul din ele (capetele de vită) având valoarea
echivalentului general. Mai târziu, o dată cu apariţia monedei în sensul apropiat celui actual, vânzarea-
cumpărarea capătă sensul schimbului unui lucru (res) contra unei valori monetare – preţ (pretium).Dreptul
roman clasic atribuia vânzarea-cumpărarea contractelor consensuale. În baza contractului de vânzare-
cumpărare (emptio et venditio) o parte, numită vânzător (venditor), se obligă să transmită altei părţi, numită
cumpărător (emptor), un bun (merx), iar cumpărătorul se obligă să plătească pentru acest bun o cantitate de
metal numită preţ (pretium). Potrivit lui Gaius, contractul de vânzare-cumpărare se formează prin acordul
de voinţă al părţilor asupra obiectului contractului și preţului acestuia , clauzele referitoare la bun și la preţ
fiind condiţii esenţiale ale contractului.
Dreptul roman privat reglementa și vânzarea viitoarelor bunuri (mei futurae sivi speratae), cum
bunăoară era considerată recolta așteptată. În așa caz contractul de vânzare-cumpărare se considera a fi
încheiat sub condiţie suspensivă.
Cunoscând o evoluţie multiseculară, contractul de vânzare-cumpărare reprezintă și astăzi una din
instituţiile tradiţionale principale ale dreptului civil.
În prezent contractul de vânzare-cumpărare este cel mai răspândit contract ce asigură atât circuitul
civil, cât și cel comercial. Existenţa și utilitatea acestuia este determinată de acţiunea legilor economice ale
societăţii ce se reduc la circulaţia bunurilor de la producător/proprietar la consumator. Instrumentul juridic
principal de realizare a circulaţiei bunurilor rămâne a fi contractul de vânzare-cumpărare.Importanţa
deosebită a instituţiei vânzării-cumpărării rezidă în domeniul larg de aplicare a contractului de vânzare-
cumpărare. Prin intermediul acestui contract se satisfac necesităţile materiale și spirituale ale cetăţenilor. De
menţionat că importanţa acestui contract pentru cetăţeni nu se reduce numai la procurarea bunurilor
necesare vieţii cotidiene cum ar fi: produse alimentare, îmbrăcăminte, alte mărfuri destinate uzului
personal, garaje, apartamente, case de locuit etc. În baza acestui contract cetăţenii au posibilitatea de a
vinde surplusul de bunuri acumulat sau bunurile devenite cu timpul inutile pentru proprietar din diferite
motive.

1.2 Incheierea contractelor

In raporturile dintre comercianti,multitudinea contractelor care se incheie si exigentele celeritatii


afacerilor impun,cel mai adesea,incheierea contractelor intre persoane care se gasesc in locuri
diferite,iar comunicarea intre ele se realizeaza prin corespondenta,folosindu-se
scrisoarea,telegrama,telexul ori telefaxul. p4d10dz Avand in vedere acest fapt. Codul comercial a
reglementat prin art.35-39 anumite regulu care guverneaza incheierea contractelorintre absenti.
Legea foloseste sintagma intre persoane departate,intelegindu-se prin aceasta intervalul de timp
care se scurge intre manifestarile lor de vointa si nu distanta dintre partile contractante.O parte nu ia
cunostinta in mod direct,nemijlocit de vointa celeilalte parti ci prin intermediulunor mijloace de
comunicare si dupa trecerea unui anumit timp Oferta de a contracta.
Oferta de a contracta reprezinta atit in cazul incheierii contractului intre prezenti cit si in cazul
inceierii contractului intre absenti,propunerea unei persoane,adresata altei persoane de a incheia un
anumit contract.Pentru a angaja insa din punct de vedere juridic,oferta trebuie sa indeplineasca
anumite conditii si anume,sa fie precisa,sa fie completa,adica sa cuprinda toate elementele esentiale
ale contractului,sa fie neechivoca,adica sa exprime vointa neechvoca de a contracta din partea celui ce
o face si sa fie ferma.Formularea ofertei poate fi precedata de anumite discutii sau negocieri,si poate
fi facuta in scris,prin scrisoare ,telex ori fax,sau chiar verbal.
Oferta poate sa prevada un anumit termen de aceptare,caz in care trebuie mentinuta pina la
expirarea acestui termen,sau poate sa nu prevada un asemenea termen,caz in care trebuie mentinuta
un termen rezonabil.
Aceptarea ofertei.Reprezinta manifestarea vointei destinatarului ofertei de a incheia contractul in
conditiile prevazute de oferta primita. pentru a constitui o aceptare manifestarea de vointa trebuie sa
fie neconditionata sau limitata si poate fi facuta ca si oferta,in scris sau chir verbal.
Acceptarea ofertei poate fi expresa dar si tacita,prin indeplinirea unei actiuni de catre destinatar din
care se poate deduce implicit,vointa de a contracta.Cea mai raspindita forma de aceptare tacita este
executarea contractului.
Momentul incheierii contractului.In doctrina dreptului civil si comrcial au fost propuse mai multe
teorii privind determinarea momentului incheieri contractului intre absenti.
Una dintre ele este teoria emisiunii potrivit careia contractul se incheiein momentul cand destinatarul
ofertei si-a manifestat vointa de a accepta oferta primita,chiar daca aceasta acceptare nu a fost
comunicata ofertantului.
O alta teorie,cea numita a transmisiuni,considera contractul incheiat in momentul cind
destinatarul expediaza raspunsul privind acceptarea ofertei catre ofertant,chiar daca acesta nu a luat
cunostinta despre aceptare.
O a treia teorie,cea a receptiunii,sau a primirii acceptarii,considera contractul incheiat in
momentul primirii de catre ofertant a raspunsului privind acceptarea ofertei.
O a patra teorie ,consacrata si de Codul comercial,este teoria informatiunii,potrivit careia
contractu se considera incheiat in momentul in care ofertantul ia cunostinta despre acceptarea
ofertei.Astfel art.35 C.com.prevede ca contractul sinalagmatic nu se considera incheiat daca
acceptarea nu a ajuns la cunostinta ofertantului in termenul stabilit prin oferta,sau daca nu s-a stabilit
un asemenea termen,in termenul necesar schimbului ofertei si acceptarii,dupa natura contractului.
Codul comercial consacra si o exceptie de lateoria informatiunii,art.36 prevazind ca atunci cind
ofertantul cere executarea imediata a contractului si un raspuns probabil de acceptere nu este cerut si
nici chiar necesar,dupa natura contractului,contractul se considera incheiat in momentul cind
destinatarul a executat contractul ori a intreprins executarea lui.
O problema deosebita o ridica perfectarea contractului unilateral in legatura cu care art. 38 C.
com.prevede ca in cazul acestora propunerea este obligatorie indata ce ajunge la cunostinta parti
careia ii este adresata.
In acest caz legea nu deroga de la teoria informatiunii sau a cunoasterii acceptarii,ceea ce
reglementeaza art.38 C. com. fiind o exceptie de la caracterul revocabil al ofertei.In privinta
contractului unilateral oferta de a contracta devine irevocabila din momentul cind a ajuns la
cunostinta destinatarului.
Potrivit art.37 C.com.pina la perfectarea contractului,oferta si acceptarea sunt revocabile.In ceea ce il
priveste pe ofertant cita vreme nu a cunoscut de acceptarea ofertei,el poate sa revoce oferta si
cfontractul nu se va incheia.
La randul sau,destinatarul este in drept sa revoce acceptarea cit timp aceasta nu a ajuns la cunostinta
ofertantului.
Intrucat revocarea ofertei sau acceptarii ofertai poate cauya prejudicii,art.37 C. com. prevede ca daca
revocarea ajunge la cunostinta celeilalte parti,dupa ce aceasta intrprinsese executarea contractului
atunci partea care revoca contractul raspunde de daune. REGULI SPECIALE PRIVIND
INCHEIEREA CONTRACTELOR COMERCIALE PRIN MIJLOACE
ELECTRONICE.Notiunea de comert electronic.Doctrina ofera modalitati de definire
diferite,care,sunt oarecum asemanatoare. Astfel comertul electronic este definit ca fiind reprezentat de
toate activitatile efectuate on-line, cu scopul de a stirni interesul consumatorilor inaintea vinzarii si de
a asigura suportul consumatorilor dupa vinzare.De asemenea comertul elctronic mai este definit ca
fiind realizarea pe cale electronica a activitatilor comerciale. Lato sensu comertul electronic include
toate activitatile economice bazate pe tranzactiile electronice si infrastructura asociata.Stricto sensu
comertul electronic cuprinde relatiile comerciale intre societatile comerciale si
consumatori,desfasurate prin intermediul mediilor electronice.Reguli privind incheierea contractelor
la distanta:Sediul reglementarii il reprezinta O.G. 1302000 care prin contract la distanta intelege
contractul incheiat intre un comerciant si un consumator,in cadrul unui sistem de vinzare organizat de
comerciant, care utilizeaza in mod exclusiv inainte si la incheierea contractului una sau mai multe
tehnici de comunicare la distant.Inainte de incheierea contractului comerciantul trebuie sa il
informeze pe consumator cu privire la urmatoarele elemente:- identitatea comerciantului-
caracteristicile esentiale ale produselor si serviciilor- pretul acestora- modalitatea de livrare si de plata
a pretului- perioada de valabilitate a ofertei- dreptul de denuntare a contractului etc.Potrivit ordantei,
contractul se considera incheiat in momentul primirii comenzii de catre comerciant daca partile nu au
convenit astfel.Specific acestor contracte la distanta este dreptul consumatorului de a denunta
unilateral contractul in termen de 10 zile lucratoare de la primirea produsului sau in cazul serviciilor
de la incheierea contractului,fara invocarea vreunui motiv si fara a suporta vreo penalitate.Reguli
privind comertul electronic:Comertul electronic este reglementat de mai multe acte normative cele
mai inportante fiind Legea 455\2001 si Legea 365\2002 privind comertul electronic care au la baza
DIRECTIVA 99\93 privind semnatura electronica si Directiva nr.2000\31\CE privind comertul
electronic.Ca regula in comertul electronic manifestarile de vointa ale ofertantului si destinatarului se
concretizeaza in inscrisuri in forma electronica iar semnatura autorilor in semnatura
electronic.Inscrisul in forma electronica reprezinta o colectie de date in forma electronica intre care
exista relatii logice si functionale si care redau litere, cifre,sau orice alte caractere cu semificatie
inteligibila, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau a altui procedeu
similar.Semnatura electronica reprezinta date in forma electronica, care sunt atasate sau logic asociate
cu alte date in forma electrinica si care servesc ca metoda de identificare.Inscrisul electronic este
asimilat in privinta conditiilor si efectelor sale cu inscrisul sub semnatura privata,daca i s-a incorporat,
atasat sau i s-a asociat logic o semnatura electronica extisa,bazata pe un certificat calificat
nesuspendat sau nerevocat in momentul respectiv,si generata cu ajutorul unui dispozitiv securizat de
creare a semnaturii electronice.Legea 365\2002 stabileste anumite reguli speciale in privinta incheierii
contractelor prin mijloace electronice, cu o terminologie specifica.Subiectele raportului juridic sunt
furnizorul de servicii si destinatarul serviciilor.Furnizorul de servicii este orice persoana fizica sau
juridica care pune la dispozitia unui numar determinat sau nedeterminat de persoane un serviciu al
societatii informationale.Prin serviciu al societatii informationale legea intelege orice activitate de
prestari de servicii sau care presupune constituirea ,modificareac sau transformarea unui drept real
asupra unui bun corporal sau necorporal.Furnizorul de servicii ofera serviciu prin intermediul unei
pagini web care cuprinde anumite informatii generale,elemente de identificare,obiectul
serviciului,tarife etc.si informatii cu caracter tehnic ca,etapele incheierii contractului mijloacele de
corectare a erorilor etc.Pe baza acestor informatii destinatarul serviciilor trimite furnizorului de
servicii, prin mijloace electronice,oferta de a contracta.Primind-o furnizorul de servicii are obligatia
de a confirma destinatarului primirea ofertei,ceea ce echivaleaza cu acceptarea ofertei.Confirmarea se
face prin trimiterea unei dovezi de primire prin posta electronica sau alt mijloc de comunicare
electronic.Art.9 din Legea nr.365\2002 prevede ca daca partile nu au convenit altfel, contractul se
considera incheiat in momentul in care accpterea ofertei a juns la cunostinta ofertantului.Metode de
efectuare a platilor in comertul electronic:-Card-urile valorice-reprezinta o forma de numerar,in cazul
careia valoarea nu este stocata fizic ci electronic.-Transferul electronic de fonduri la punctul de
vinzare-implica utilizarea cartelelor de plastic prin intermediul terminalului instalat de comerciant.-
Sistemul cartilor de credit-Schimbul electronic de date financiare-presupune transmiterea datelor
referitoare la o tranzactie,precum si informatiile referitoare la trimiterea fondurilor, de la un platitor
catre banca sa si pentru trimietrea ulterioara catre beneficiar sau banca acestuia.Validitatea,proba si
efectele juridice ale contractelor incheiate prinmijloace electronice.Aceste cotracte produc toate
efectele pe care legea le recunoaste contractelor,atunci cind sunt intrunite conditiile cerute de lege
pentru validitatea acestora.Proba incheirii acestor contracte si a obligatiilor care rezulta din aceste
contracte este supusa dispozitiilor dreptului comun in materie de probe si Legii nr.455\2001 privind
semnatura electronica.In cazurile in care ,potrivit legii ,forma scrisa este ceruta ca o conditie de proba
sau de validitate a unui act juridic,un inscris in forma electronica indepilneste aceasta cerinta daca i s-
a incorporat ,atasat sau i s-a asociat logic o semnatura electronica extinsa,bazata pe un certificat
calificat si generata prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnaturii.Modele de
activitati comerciale electronice:- Magazinul electronic (" e-shop")- Aprovizionarea electronica-
Magazin universal electronic- Societatile electronice- Piata unui tert- Furnizorul de servicii. 1.3
Efectele contractului economic Efectele contractului sunt guvernate de două
principii generale:- principiul forţei obligatorii a contractului- principiul relativităţii efectelor
contractului.Forţa obligatorie a contractului produce următoarele consecinţe între părţile contractante:
- obligaţia părţilor de a executa întocmai contractul - executarea trebuie să aibă loc în condiţiile şi
termenele stabilite de părţi;- irevocabilitatea pe cale unilaterală a contractului - contractele, nu pot fi
revocate ca efect al voinţei unei singure părţi, ci doar printr-o manifestare de voinţă simetrică
încheierii contractului, dar contrară acesteia – motiv pentru care se vorbeşte de simetria în contracte;
revocarea prin consimţământ mutual reprezintă de fapt un nou contract prin care se desface contractul
încheiat anterior între aceleaşi părţi; de regulă revocarea contractului produce efecte numai pentru
viitor.Revocarea unilaterală a contractului, ca excepţie de la regula simetriei, este posibilă numai dacă
părţile au prevăzut expres această posibilitate în contract, precum şi atunci când legea permite o astfel
de revocare (ex. contractele încheiate pe durată nedeterminată cu executare succesivă, dar şi de
anumite contracte încheiate pe durată determinată - cum ar fi închirierea de lociunţe, a cărui
reglementare specială permite revocarea unilaterală făcută de locatar cu un previz de 60 de zile sau
contractul de mandat).Uneori, încetarea contractelor pentru viitor poate avea loc şi forţat, adică
împotriva voinţei părţilor. Un asemenea caz este acela al contractelor intuitu personae, care încetează
ca efect al decesului contractantului vizat la încheierea contractului.- executarea cu bună credinţă a
contractului. - convenţiile trebuie executate cu bună credinţă, ceea ce implică următoarele obligaţii
care revin părţilor contractante: obligaţia de loialitate - de informare reciprocă pe toată durata
executării contractului - şi obligaţia de cooperare - fiecare parte trebuie să se comporte în aşa încât sâ
nu impună celeilalte părţi efectuarea unor cheltuieli inutile.3) Obligaţia instanţelor de judecată de a
respecta contractul implică obligaţia judecătorului competent de a soluţiona orice litigiu legat de
contract ţinând seama de stipulaţiile contractualeşi neputându-le modifica. Interpretarea contractului
de către instanţa de judecată trebuie să ţină seama de următoarelor reguli:a) reguli de stabilire a
voinţei reale a părţilor contractante - interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor
contractante şi nu după înţelesul literal al termenilor, sau, cu alte cuvinte, voinţa reală a părţilor are
prioritate faţă de cea aparentă (art. 977 Cod civil) b) reguli de interpretare a clauzelor confuze sau
contradictorii: - când o clauză este primitoare de două înţelesuri, se va interpreta în sensul în care
poate avea un efect şi nu în acela care ar duce la înlăturarea ei (art. 978 Cod civil); - termenii
susceptibili de două înţelesuri se interpretează în sensul în care rezultă din natura contractului (art.
979 Cod civil); - clauzele îndoielnice se interpretează după obiceiul locului încheierii contractului
(art. 980 Cod civil); - atunci când există îndoială, clauzele se interpretează în favoarea celui care se
obligă, adică a debitorului (art. 983 Cod civil); - oricât de generali ar fi termenii contractului, acesta
are ca obiect numai prestaţiile la care părţile s-au obligat (art. 984 Cod civil); - atunci când în contract
se dă un exemplu pentru explicarea obligaţiilor, nu se restrânge numărul şi întinderea acestora la
exemplul dat (art. 985 Cod civil). c) reguli de interpretare a clauzelor tacite care completează
contractul: - clauzele obişnuite într-un contract se subînţeleg, chiar dacă nu sunt stabilite expres de
părţile contractante (art. 981 Cod civil); - contractele obligă părţile nu numai la ceea ce este expres
stipulat, ci la toate urmările pe care echitatea, obiceiul sau legea le dau obligaţiei, după natura sa (art.
970 alin. 2 Cod civil). e. Impreviziunea în contracte. De obicei părţile contractante se obligă ţinând
seama de conjunctura economică din momentul încheierii contractului. Se pune întrebarea dacă în
cazul contractelor cu executare succesivă şi a celor afectate de un termen suspensiv este posibilă
adaptarea prestaţiilor în funcţie de fluctuaţiile monetare generate de conjunctura economică,
concretizate în fenomene de inflaţie sau deflaţie. Impreviziunea constă în paguba pe care o suferă una
din părţile contractante ca urmare a dezechilibrului grav de valoare care intervine între prestaţiile sale
şi contraprestaţiile celeilalte părţi, în cursul executării contractului, determinat de fluctuaţiile
monetare, care cel mai adesea constau într-o inflaţie deschisă sau galopantă. Trebuie precizat că
problema impreviziunii este de ordin economic şi financiar şi că ea poate fi pusă numai cu privire la
obligaţiile izvorâte din contracte cu titlu oneros. Atunci când cauza dezechilibului prestaţiilor este de
altă natură, nu suntem în prezenţa impreviziunii. Prin acordul lor de voinţă părţile contractante pot să
corecteze dezechilibrul contractual cauzat de fluctuaţia monetară. De asemenea, părţile pot anticipa
un asemenea dezechilibru şi stipula o clauză contractuală a cărei funcţie să fie aceea de a opera în
cazul producerii dezechilibrului (clauză de indexare). Mai este posibilă şi stipularea unor clauze de
revizuire a contractului, clauze care obligă parţile ca la anumite intervale de timp să revadă şi să
reajusteze dacă este cazul, prestaţiile lor, ţinând seama de schimbările economice. Spre deosebire de
clauzele de indexare, care operează automat, clauzele de revizuire generează o obligaţie de
renegociere a unor elemente contractuale.Legiuitorul poate interveni de asemenea prin norme
imperative asupra contractului, putând dispune re adaptarea contractelor şi procedând la indexarea sau
reevaluarea prestaţiilor, chiar şi în cazul impreviziunii. Se pune însă întrebarea dacă în lipsa unei
prevederi legale sau a unei stipulaţii contractuale, precum şi în lipsa unei convenţii de reevaluare,
instanţele de judecată ar putea fi îndreptăţite să modifice contractul în sensul revizuirii şi adaptării
sale la noile circumstanţele economice. In susţinerea unui răspuns afirmativ s-au invocat mai multe
argumente, între care ideea că părţile au înţeles să se oblige raportat la situaţia din momentul
contractului, că a profita de impreviziune este inechitabil, că neadaptarea prestaţiilor ar reprezenta o
îmbogăţire fără just temei a creditorului, etc. In opinia majoritară însă, oglindită în mare parte de
jurisprudenţă, teza revizuirii contractelor pentru impreviziune este respinsă. Argumentele principale
sunt legate de faptul că fluctuaţia preţurilor este un fenomen care ţine de esenţa vieţii economice,
precum şi d e forţa obligatorie a contractului. Urmarea respingerii acestei teze este aplicarea
principiului nominalismului monetary , conform căruia, în obligaţiile pecuniare, puterea de plată a
banilor rămâne beschimbată, chiar dacă puterea lor de cumpărare s-a modificat până la scadenţa
datoriei. Cu titlu de excepţie însă, se admite că în anumite contracte este necesară aplicarea
impreviziunii. Sunt avute în vedere anumite contracte cu executare succesivă (cum ar fi contractul de
închiriere – reevaluarea chiriei, în cazul în care contractul a fost încheiat pentru o perioadă mai
îndelungată, precum şi contractele care generează “datorii de valoare” (obligaţii al căror obiect îl
constituie valori exprimate în sume de bani, sume care sunt însă supuse modificării atunci când
datorită fluctuaţiilor monetare sumele respective de bani nu mai reprezintă valorile respective – cum
ar fi obligaţia contractuală de întreţinere). II. EFECTELE SPECIALE ALE CONTRACTELOR
SINALAGMATICE 1.PRINCIPIUL RECIPROCITĂŢII ŞI INTERDEPENDENŢEI
OBLIGAŢIILOR PĂRŢILOR ÎN CONTRACTELE SINALAGMATICE Obligaţiile părţilor au în
contractele sinalagmatice un caracter reciproc şi interdependent, care permite circumstanţierea
următoarelor efecte speciale: - excepţia de neexecutare a contractului - orice parte contractantă are
dreptul să refuze a-şi executa obligaţia cât timp cealaltă parte nu şi-a executat obligaţiile, pe motiv că
în astfel de contracte obligaţiile trebuie să fie executate simultan, cu excepţia cazurilor în care natura
acestora sau voinţa părţilor instituie o excepţie de la această regulă; - rezoluţiunea contractului - dacă
una din părţi nu-şi execută culpabil obligaţiile, cealaltă parte are dreptul să solicite desfiinţarea
contractului . - suportarea riscurilor contractuale - dacă un eveniment independent de voinţa părţilor
împiedică executarea obligaţiilor uneia dintre părţi, contractul încetează – se pune problema dacă
cealaltă parte va fi sau nu exonerată de obligaţiile sale. 2. EXCEPŢIA DE NEEXECUTARE A
CONTRACTULUI 1) Noţiune. Temei juridic. Excepţia de neexecutare a contractului este un mijloc
juridic de apărare aflat la dispoziţia uneia dintre părţile contractului sinalgmatic în cazul în care i se
pretinde executarea obligaţiei ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-şi
execute propriile obligaţii. Ea constă în posibilitatea, considerată legitimă, de a refuzaexecutarea
obligaţiei contractuale dacă sunt întrunite toate condiţiile pentru invocarea

excepţiei.. De exemplu, în cazul contractului de vânzare-cumpărare, vânzătorul poate refuza


6 / 13Cursuri
predarea bunului cât timp cumpărătorul nu a plătit preţul.

Excepţia de neexecutare nu este reglementată expres de Codul civil, ci doar sub forma unor
aplicaţii practice.
2) Condiţiile pentru invocarea excepţiei de neexecutare a contractului sunt următoarele:
- obligaţiile reciproce ale părţilor să îşi aibă izvorul în acelaşi contract;
- să existe o neexecutare a obligaţiilor, chiar şi parţială, dar suficient de importantă, din partea
celuilalt cocontractant;
- neexecutarea să nu se datoreze faptei părţii care invocă excepţia de neexecutare, respectiv,
acesta să nu-l fi împiedicat pe celălalt să-şi execute obligaţiile;
- raportul contractual să implice executarea simultană a obligaţiilor contractuale sau obligaţiile
ambelor părţi să fie scadente la momentul invocării excepţiei.
În cazul în care sunt întrunite toate aceste condiţii, excepţia de neexecutare a contractului oper
ează exclusiv în puterea părţii care o invocă
, adică
fără intervenţia instanţei de judecată
şi
fără a fi necesară condiţia punerii în întârziere
a celeilalte părţi.

3) Efectul principal al excepţiei de neexecutare constă în suspendarea obligativitatea executării


prestaţiilor celui care o invocă, asemănător situaţiei în care acesta ar beneficia de un
termen suspensiv. Excepţia de neexecutare poate fi opusă nu numai celeilalte părţi, ci tuturor
persoanelor ale căror pretenţii se întemeiază pe acel contract (cum ar fi creditorii celeilalte părţi
7 / 13Cursuri
care folosesc acţiunea oblică). Ea nu poate fi însă opusă acelor terţi care invocă un drept
propriu şi absolut distinct născut din contractul respectiv (cum ar fi dreptul terţului beneficiar, în
cazul stipulaţiei pentru altul).

Excepţia de neexecutare având ca efect suspendarea forţei obligatorii a contractului,


partea care are dreptul de a refuza executarea obligaţillor sale, nu poate fi obligată să plătească
daune-interese moratorii pe motiv că ar fi întârziat executarea prestaţiilor pe care le datorează
celeilalte părţi.

4) Calificarea juridică. Excepţia de neexecutare este considerată a fi un mijloc de apărare a


părţii care o invocă şi totodată un mijloc de presiune asupra celeilalte părţi pentru ca aceasta să
îşi execute obligaţia, având în vedere că doreşte contraprestaţia la care are dreptul prin
contract.

3. REZOLUŢIUNEA CONTRACTULUI
1) Noţiune. Reglementare. Rezoluţiunea constă în desfiinţarea unui contract sinalagmatic cu
executare dintr-o dată, la cererea uneia din părţi, pentru motivul că cealaltă parte nu şi-a
executat culpabil obligaţiile la care s-a îndatorat. Desfiinţarea contractului are loc atât pentru
trecut, cât şi pentru viitor.

Rezoluţiunea este reglementată în art. 1020-1021 Cod civil (norme cu caracter supletiv), care
se completează cu prevederi speciale aplicabile anumitor contracte.
2) Felurile rezoluţiunii. Din analiza textelor legale rezultă că regula o constituie rezoluţiunea
judiciară (care
trebuie pronunţată de instanţa de judecată). Normele care reglementează rezoluţiunea judiciară
fiind supletive, este posibil ca părţile să prevadă în contract, prin clauze exprese, că
rezoluţiunea poate avea loc pe cale
convenţională
8 / 13Cursuri
.

3) Pentru a opera rezoluţiunea judiciară, respectiv pentru a fi admisă acţiunea în rezoluţiune,


este necesar să fie întrunite următoarele condiţii:

- una din părţi să nu-şi fi executat obligaţiile contractuale; neexecutarea totală va determina
întotdeauna pronunţarea rezoluţiunii; neexecutarea parţială determină rezoluţiunea numai în
cazul în care partea din obligaţie neexecutată poate fi considerată ca fiind esenţială la
încheierea contractului. Rezoluţiunea este admisibilă şi în cazul neexecutării cprespunzătoare,
dacă viciile prestaţiei sunt importante, precum şi în cazul întârzierii în executarea obligaţiilor,
mai ales când creditorul nu mai are nici un interes să primească prestaţia de la debitor.

- neexecutarea trebuie să se datoreze culpei pârâtului. In cazul în care neexecutarea este


consecinţa unor împrejurări neimputabile celeilalte părţi, se pune problema încetării contractului
datorită imposibilităţii fortuite de executare şi a riscurilor contractuale, dar nu a rezoluţiunii.

In cazul în care sunt întrunite condiţiile menţionate, creditorul obligaţiei neexecutate beneficiază
de un drept de opţiune între a cere rezoluţiunea contractului sau executarea silită a debitorului.
In literatura de specialitate, alături de cele două condiţii enumerate anterior, se vorbeşte şi de c
erinţa punerii în întârziere a debitorului
.

4) Rezoluţiunea convenţională. Contractele pot cuprinde clauze exprese prin care părţile
stipulează rezoluţinea contractului în caz de neexecutare a obligaţiilor, încercând să limiteze
sau să înlăture intervenţia instanţei de judecată în pronunţarea rezoluţiunii. Aceste clauze
poartă denumirea de pacte comisorii exprese.

In literatura de specialitate sunt menţionate patru tipuri de pacte comisorii:


9 / 13Cursuri
- pactul comisoriu expres de gradul I - este clauza contractuală prin care părţile stipulează
că în cazul neexecutării obligaţiilor de către una din părţi, contractul va fi rezolvit. Includerea
într-un contract a acestei clauze este de cele mai multe ori inutilă întrucât reia precederile
art.1020 C.civ., rezoluţiunea rămânând exclusiv judiciară. Totuşi, în cazul contractelor în cadrul
cărora rezoluţiunea nu este prevăzută de lege sau este prevăzută restrictiv, stipulatea acestei
clauze este eficientă (de ex. în cazul contractului de rentă viageră).

- pactul comisoriu expres de gradul II - este clauza prin care părţile stabilesc că în cazul în
care o parte nu va executa obligaţiile, cealaltă parte are dreptul să desfiinţeze unilateral
contractul; rezoluiţiunea va opera în acest caz în baza declaraţiei unilaterale de rezoluţiune,
emisă de partea îndreptăţită; debitorul va putea însă să-şi execute obligaţiile până în momentul
punerii în întârziere, evitând astfel rezoluţiunea; instanţa nu va putea acorda nici u termen de
graţie.

- pactul comisoriu expres de gradul III – este clauza prin care se prevede că în cazul în care
o parte nu va executa obligaţiile sale până la un anumit termen, contractul este rezolvit de plin
drept; instanţa de judecată nu va putea acorda termen de graţie şi nici să se pronunţe cu privire
la oportunitatea rezoluţiunii; este însă necesar ca debitorul să fi fost pus în întârziere.

- pactul comisoriu expres de gradul IV - este clauza contractuală prin care părţile prevăd că
în cazul neexecutării obligaţiilor contractul se desfiintează de plin drept, fără punerea în
întârziere a debitorului şi fără intervenţia instanţei de judecată; ajungerea la termen a obligaţiei
neexecutate are ca efecte rezoluţiunea de plin drept a contractului, în cazul în care creditorul
doreşte acest lucru (el poate opta pentru realizarea pe cale silită a dreptului său de creanţă)

5) Atât în cazul rezoluţiunii judiciare cât şi în cazul rezoluţiunii convenţionale, efectele


desfiinţării contractului
sunt identice, ele având caracter retroactiv (operând atât pentru trecut -
ex tunc
, cât şi pentru viitor -
ex nunc
)
. Intre părţi rezoluţiunea contractului are ca efect încetarea raportului contractual, iar în cazul în
care părţile au executat anumite prestaţii, acestea vor trebui restituite (conform principiului
restitutio in integrum
) în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză sau plăţii nedatorate. Faţă de terţi, de principiu,
rezoluţiunea desfiinţează toate drepturile consimţite în favoarea acestora de către dobânditorul
prestaţiei, care a format obiectul contractului rezolvit (
10 / 13Cursuri
resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis
). De la ambele principii expuse anterior există mai multe excepţii, cum ar fi: invocarea
prevederile art. 1909 al 1 C.civ. privind efectele posesiei de bună credinţă aspura bunurilor
mobile; invocarea de către terţ a principiului
error communis facit jus
, etc.

In cazul contractelor sinalagmatice cu executare succesivă, desfiinţarea pentru neexecutarea


obligaţiilor de către una din părţi se numeşte reziliere. Aceasta are ca efecte desfiinţarea
contractului numai pentru viitor. Condiţiile în care operează rezilierea sunt identice cu cele ale
rezoluţiunii.

6) Asemănări şi deosebiri între rezoluţiune şi nulitate.


Asemănări:
- desfiinţează actul juridic atât pentru trecut, cât şi pentru viitor
- aceleaşi principii guvernează efectele ambelor cauze de inficacitate, atât între părţile
contractante, cât şi faţă de terţi

Deosebiri:
- în principiu, rezoluţiunea este o cauză de ineficacitate care se aplică doar contractelor
sinalagmatice, în timp ce nulitatea se aplică tuturor actelor juridice civile;

- cauza rezoluţiunii constă întotdeauna în neexecutarea culpabilă a obligaţiilor de către


una dintre părţile contractante, în timp ce nulitatea se datorează nerespectării condiţiilor de
validitate a actului juridic;
11 / 13Cursuri

- - cauzele rezoluţiunii sunt, prin natura lor, ulterioare încheierii valabile a contractului, în
timp ce cauzele nulităţii sunt întotdeauna originare, adică anterioare sau concomitente cu
încheierea actului juridic;

- În caz de rezoluţiune, răspunderea părţii contractante culpabile este o răspundere


contractuală, în timp ce în cazul nulităţii, dacă una dintre părţile actului juridic nul a cauzat
ceilalte părţi un prejudiciu, va fi antrenată răspunderea civilă delictuală.

4. RISCURILE CONTRACTULUI
1) Punerea problemei. In cazul imposibilităţii fortuite de executare generate de un caz fortuit
sau de forţă majoră, obligaţiile contractuale se sting. Prin excepţie, executarea lor este doar
suspendată când imposibilitatea are un caracter temporar.

In cazul contractelor unilaterale, obligaţia debitorului se stinge atunci când survine un caz de
forţă majoră. In cazul contractelor sinalagmatice netranslative de proprietate se aplică regula
conform căreia debitorul suportă riscul neexecutării (res perit debitori). Astfel, riscul neexecutării
este suportat de către partea a cărei obligaţii, datorită forţei majore, nu mai poate fi executată.
Acest lucru înseamnă că partea respectivă, nemaiputând să îşi execute obligaţia, chiar dacă nu
are nici o culpă, nu va putea pretinde contraprestaţia care i se datorează de către cealaltă parte
sau dacă a primit deja prestaţia respectivă, va trebui să o restituie. Atunci când obligaţia a
devenit doar parţial imposibil de executat este posibilă reducerea corespunzătoare şi
proporţională a contraprestaţiei celeilalte părţi sau, atunci când ceea ce ar putea fi executat nu
mai asigură nici măcar parţial scopul contractului, încetarea în întregime a contractului.

2) Principii. In contractele sinalagmatice translative de proprietate trebuie să distingem între


riscul imposibilităţii de executare a contractului (căruia i se aplică regula res perit
debitori ) şi
riscul pieirii fortuite a bunului căruia i se aplică regula conform căreia riscul pieirii fortuite a
bunului va fi suportat de catre proprietarul bunului din momentul producerii riscului (
12 / 13Cursuri
res perit domino
). Pentru nuanţarea acestei ultime reguli sunt însă necesare mai multe distincţii:

- în cazul contractelor consensuale pure şi simple prin care se transmite dreptul de proprietate
asupra unui bun cert chiar în momentul realizării acordului de voinţe, riscul pieirii fortuite a
bunului va fi suportat de către proprietar, chiar dacă obligaţia de predare a bunului nu a fost
executată de către înstrăinător (conform art. 971 şi 1295 al.1 Cod civil). Prin excepţie, atunci
când înstrăinătorul a fost pus în întârziere cu privire la predarea bunului, riscul pieirii fortuite va
fi suportat de către înstrăinător (mai puţin în situaţia în care acesta probează că lucrul ar fi pierit
chiar dacă s-ar fi aflat în paza dobânditorului);

- în cazul contractelor în care transmiterea proprietăţii are loc ulterior momentului încheierii
contractului (cazul înstrăinărilor bunurilor de gen, când transferul proprietăţii se realizează abia
cu ocazia individualizării lor prin măsurare, cântărire, sau a contractelor solemne, când
transferul proprietăţii se realizează doar când acordul de voinţe ia forma prevăzută ca şi
condiţie de validitate a contractului etc.) riscul pieirii fortuite a bunului va fi suportat de către
înstrăinător, până în momentul când se realizează transferul dreptului de proprietate. In plus,
mai trebuie reţinut că, în cazul pieirii fortuite a unor bunuri de gen, contractul nu va înceta,
înstrăinătorul fiind ţinut să procure bunuri de gen de aceeaşi calitate şi cantitate cu cele
promise;

- în cazul contractelor în care transferul proprietăţii este afectat de o condiţie, regula este că
riscul pieirii fortuite a bunului obiect al contractului, va fi suportat de persoana care după regulile
incidente modalităţilor obligaţiilor are calitatea de proprietar actual al bunului. In cazul condiţiei
suspensive, riscul va fi suportat de către înstrăinător până în momentul împlinirii condiţiei iar în
cazul condiţiei rezolutorii va fi suportat de către dobânditor până în momentul împlinirii condiţiei.
In concluzie, întotdeauna, riscul va fi suportat de către partea care are calitatea de proprietar
sub condiţie rezolutorie.

1.4 Modalitati de plata


Modalitati de plata

Facturile pot fi achitate in numerar, prin ordin de plata (o.p.), bilet la ordin (b.o.) sau cec. Daca in ce
priveste primele doua modalitati de plata lucrurile sunt suficient de clare, in ceea ce priveste biletul la
ordin si cecul as vrea sa fac cateva precizari ce privesc procesul judecatoresc de incasare a banilor
prin intermediul acestor instrumente.

Atat biletul la ordin cat si cecul sunt instrumente de plata emise de catre debitor (cel care trebuie sa
plateasca) creditorului (cel care are de incasat banii) cu scopul ca la o anumita data creditorul sa
opereze plata, scotand astfel banii din contul debitorului. In cazul in care cecul sau biletul la ordin
este refuzat total sau partial la plata de catre banca, acesta poate fi investit direct cu formula
executorie si se poate trece la faza de executare silita, fara a mai fi nevoie de judecarea cauzei. Se
scutesc asadar resurse importante de timp si bani. Va recomand insa sa acordati foarte mare atentie
evaluarii partenerilor care promit plata prin bilete la ordin sau cecuri fiindca cele mai multe asa zise
„tepe” sunt date cu aceste instrumente de plata. Modalitati de garantare prevazute chiar de aceste
instrumente de plata: avalizarea si girarea.

Prin avalizarea instrumentului de plata se obtine obligarea persoanei care-l emite ca, in cazul in care
acest instrument de plata esterefuzat la plata, sa raspunda cu patrimoniul sau propriu pentru suma de
bani stipulata. In ceea ce priveste mecanismul girarii instrumentelor de plata trebuie spus ca acesta
apare atunci cand societatea comerciala care primeste de la emitent acest instrument de plata nu il
foloseste pentru a debita banii, ci il gireaza (il transmite mai departe) altei societati comerciale
garantandu-i acesteia ca instrumentul de plata girat are acoperire.

In cazul in care instrumentul de plata este refuzat beneficiarul final are posibilitatea de a atrage
raspunderea solidara atat a celui care a emis instrumentul de plata cat si a celui care l-a girat. Si in
acest caz recomand maxima precautie atat la evaluarea juridica a emitentului instrumentului de plata
cat si a societatii care gireaza acest instrument.

TEHNICI DE PLATA SI DE FINANTARE IN COMERTUL EXTERIOR

Unul dintre cele mai importante momente in desfasurarea schimburilor internationale il constituie
incasarea contravalorii marfurilor exportate sau a serviciilor prestate.

Realizarea incasarii sumelor astfel rezultate se efectueaza printr-o modalitate de plata convenita intre
parti sau/si stipulata in contractul comercial international.

Modalitatile de plata utilizate in comertul international s-au diversificat continuu in functie de


mutatiile ce au avut loc in cadrul economiei mondiale si a perfectionarii tehnicilor si tehnologiilor de
trasmitere a mesajelor.

Astfel se disting:
plata marfa contra marfa – a purtat denumirea de troc si mai tarziu de compensatie. Din punct de
vedere istoric este prima modalitate de plata aparuta, iar revenirea la acest tip de plata a fost
determinata, pe de o parte de fenomenele de criza financiara nationala sau internationala, iar pe de
alta parte, de limitele financiare ale unor participanti la schimburile internationale.

plata in numerar, se utilizeaza in procent mai redus la nivel international, in:

tarile cu restrictii valutare sau care practica sisteme de impozitare severe;

spatii geografice izolate;

in activitati de turism si transport international.

plata prin cec (cea mai apropiata de modalitatea de plata in numerar) – caracterul inscrisului ofera
partenerilor de afaceri un grad de siguranta mai ridicat.

plata prin titluri de credit – utilizarea cambiei si a biletului la ordin (eventual prin asociere la alte
titluri de plata; acreditiv; incasso; scrisoare de credit comerciala), este una din cele mai vechi tehnici
de plata. In timp acestea au evoluat de la utilizarea lor singulara si au devenit asociate altor modalitati
de plata (in prezent).

ordinul de plata – este legat de aparitia bancilor si a dezvoltarii relatiilor la nivel international intre
acestea. Aceasta modalitate de plata se aseamana platilor in numerar, dar se realizeaza pe canal bancar
si consta in ordinul pe care un client il da bancii sale de a plati din contul sau o suma de bani unei alte
persoane, in contul acestuia, care poate fi deschis la orice alta banca sau chiar la aceeasi banca. In
practica internationala poarta denumirea de ,, plata direct din cont’’

plata documentara sau operatiuni documentare – plata se face de catre banca numai contra documente
(acreditiv si incasso, scrisoarea de credit comerciala);

scrisoarea de garantie bancara – desi in esenta constituie un instrument de garantare, ea poate fi


utilizata si ca mijloc de plata. Prin implicarea mai profunda sau mai superficiala a bancii
corespunzator angajamentului de plata asumat ofera mai multa sau mai putina siguranta in raport cu
interesele partenerilor. Poate fi folosita in sine sau in conexiune cu alta tehnica de plata cu scopul de a
o garanta, (cum este, de exemplu, plata prin incasso sau prin compensatie).

Agentii economici, in decizia lor privind o plata internationala, au in vedere, pe de o parte,


modalitatea de plata pentru care opteaza (cec, incasso, acreditiv etc) iar, pe de alta parte, modul in
care vor fi transferate fondurile (letric, telegrafic, SWIFT) precum si cine suporta comisioanele
bancare.
Transferul fondurilor:

transfer letric prin posta – este cel mai vechi, consta in transmiterea fizica a inscrisului printr-un
anumit mijloc de transport (avion), de la o banca la alta,

transfer telegrafic – prin cablu (telex, fax),

transfer prin sistem SWIFT – tehnica computerizata (Society for Worldwide Interbank Financial -
BRCE; BRD; Banca Agricola;BCR; Telecomunications).