Sunteți pe pagina 1din 67

Colegiul Economic “Hermes” Petroşani

ATESTAT PENTRU CERTIFICAREA


COMPETENŢELOR PROFESIONALE

NIVEL 3
Specializarea: Tehnician în achiziţii şi contractări

Clasa a XII-a C

Prof. Coord.: Elev:


Huszar Otilia Rus Larisa Andrada

Petroşani
-2012-
Ambalarea, marcarea,
depozitarea și
transportul mărfurilor
nealimentare
Ambalarea, marcarea, depozitarea și transportul mărfurilor nealimentare

Cuprins:
Argument........................................................................................................................................................4
Capitolul 1. Compararea modului de ambalare..........................................................................................5
1.1 Definirea noţiunii de ambalare şi preambalare......................................................................................5
1.2 Definirea ambalajului şi a operaţiei de ambalare a mărfurilor...............................................................7
1.3 Funcţiile ambalajelor..............................................................................................................................8
1.4 Funcţia de conservare şi protecţie a produselor.....................................................................................9
Capitolul 2. Determinarea tipurilor de marcare a mărfii.........................................................................11
1. Marcarea mărfurilor...............................................................................................................................11
1.1 Elemente definitorii ale mărcilor.....................................................................................................11
1.2 Funcţiile mărcii................................................................................................................................13
1.3 Tipologia mărcilor............................................................................................................................15
1.4 Protecţia mărcilor la nivel internaţional şi european........................................................................18
1.5 Reglementarea şi protecţia mărcilor în România.............................................................................20
2.Rolul marcării :.......................................................................................................................................21
2.1 Semne folosite ca mărci...................................................................................................................24
Acestea trebuie să fie de fantezie, să aibă rezonanţă plăcută pentru a fi uşor de recepţionat şi de
memorat..................................................................................................................................................24
2.2. Cerinţe referitoare la mãrci.............................................................................................................26
2.3. Elemente de marcare si forme de marcare......................................................................................27
3. Etichetarea mãrfurilor............................................................................................................................28
3.1 Elemente de definire........................................................................................................................28
3.2 Elemente de etichetare şi inscripţionare a produselor nealmintare..................................................28
3.3. Eticheta electronică.........................................................................................................................29
3.4 Tehnologii actuale............................................................................................................................31
4.Marcarea ecologică a produselor şi ambalajelor.....................................................................................32
Capitolul 3. Alegerea condiţiilor de depozitare adecvate.........................................................................37
1.Depozitarea mărfurilor............................................................................................................................37
Capitolul 4. Demonstrarea unei manipulări corespunzătoare................................................................40
Capitolul 5. Selectarea tipului de transport adecvat mărfurilor nealimentare......................................42
1.Transporturile de materii prime, materiale şi mărfuri............................................................................42
1.2 Costurile de transport.......................................................................................................................43
1.3 Alegerea mijlocului de transport......................................................................................................43
1.4 Caracteristicile clientului.................................................................................................................44
1.5 Caracteristicile produsului...............................................................................................................44
1.6 Caracteristicile mediului..................................................................................................................45
1.7 Caracteristicile companiei................................................................................................................45
1.8 Stabilirea necesarului de mijloace auto............................................................................................47
1.9 Căi de reducere a costului transportului...............................................................................................48
2. Organizarea transporturilor maritime-internaţionale.............................................................................49
2.1 CONOSAMENTUL.........................................................................................................................49
2.1.1 Tipuri de conosament................................................................................................................50
3.TRANSPORTUL AERIAN.....................................................................................................................52
3.1 Contractul de transport internaţional aerian.....................................................................................53
4.Tehnologii moderne de transport.............................................................................................................55
Anexe.........................................................................................................................................................58
Aplicaţii practice privind recepţia de mărfuri la societatea comercială SC.Brad.SRL.........................62

Rus Larisa-Andrada 2
ATESTAT PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE

Bibliografie:..................................................................................................................................................67

3
Colegiul Economic Hermes Petroşani
Ambalarea, marcarea, depozitarea și transportul mărfurilor nealimentare

Argument

Calitatea produselor este definită prin totalitatea însuşirilor concrete şi a caracteristicilor care
determină utilizarea lor în raport cu scopul pentru care au fost create, precum şi eficienţa lor economiăa. De
pildă, însuşirile concrete care definesc calitatea unui produs alimentar în funcţie de natura lui, sunt:
organoleptice, fizico-chimice, microbiologice, starea produsului din punct de vedere igienico-sanitar.
Calitatea unei mărfi, aşa cum rezulta din definiţia de mai sus, este determinată de: parametrii tehnici
(funcţionalitate, rezistentă la uzura, etc.), parametrii economici (consum de energie, de materii prime),
parametrii estetici (aspect, culoare, formă).
Calitatea produselor prezintă o deosebită însemnătate pentru întreaga societate, deoarece are
efecte favorabile în toate domeniile activitaţii economice. De aceea această noţiune care exprimă unitatea
insuşirilor esenţiale ale mărfurilor a căpătat importanţa majoră fiind reglementată prin legea calităţii.
La nivelul comerţului, s-au infiinţat, în cadrul întreprinderilor comerciale laboratoare de control a calităţii
produselor, servicii de calitate şi comisii de recepţie pe grupe de mărfuri, care au obligaţia să stabilească
calitatea mărfurilor la primire, precum şi să urmarească modul cum produsele îşi menţin calitatea pe
parcursul perioadei de păstrare garantată de producător.
Calitatea mărfurilor este determinată de o serie de factori ca: materia primă, procesul tehnologic,
ambalajul, marcarea, transportul, păstrarea. Toţi aceşti factori formează conţinutul unor documente,
elaborate la nivel central şi denumite standarde de stat. Ele prescriu condiţiile de calitate a mărfurilor.
Întrucât mărfurile îşi pot modifica, calitatea şi pe parcursul comercializării este necesar sa întregim grupa
factorilor specifici etapei productive cu factori, ca: păstrarea, condiţiile de ambalare şi gradul de calificare a
lucrătorului din comerţ.

Rus Larisa-Andrada 4
ATESTAT PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE

Capitolul 1. Compararea modului de ambalare

1.1 Definirea noţiunii de ambalare şi preambalare

Istoria cartonului ondulat se întinde pe o perioadă de peste 100 de ani, iar aparitia acestui material a
fost impulsionată de nevoia unui nou tip de ambalaj superior celor existente până atunci.
Hârtia ondulată mecanic, între două vâlturi canelate, a fost obţinută prima dată în Anglia, în anul
1856 şi a fost utilizată în premieră ca ambalaj de către un american, in 1871. Cartonul ondulat propriu-zis a
aparut în 1874, în America, când s-a adăugat, prin lipire, un strat neted de hârtie peste hârtia ondulata.
La începutul secolului XX, apar primele maşini de carton ondulat, iar acest produs se impune în
industria ambalajelor din America şi Europa. În timp, producţia de carton ondulat şi ambalaje se dezvolta în
ritm alert, lărgindu-se gama sortimentală şi imbunătăţindu-se calitatea acestui produs.
În ţara noastră, cartonul ondulat s-a produs prima oară în anul 1957, în fabrica existentă la
Ghimbav, localitate aflată la 10 km de municipiul Braşov. In anii următori, acest sector a cunoscut o
dezvoltare importantă, cererea acestui produs pe piaţa fiind în continuă creştere.
Odată cu dezvoltarea şi diversificarea producţiei de bunuri concomitent cu dezvoltarea comerţului, are loc
şi diversificarea şi dezvoltarea activităţilor de ambalare şi implicit a producţiei de ambalaje. La nivelul
întregii planete, se considera că aproximativ 99% din producţia de mărfuri se tranzacţionează în stare
ambalată.
Ambalajul este un sistem fizico-chimic complex, cu funcţii multiple, care asigură menţinerea sau, în
unele cazuri, ameliorarea calităţii produsului căruia îi este destinat. Ambalajul favorizează identificarea
produsului, înlesnind atragerea de cumpărători potenţiali, pe care îi invată cum să folosească, să păstreze
produsul şi cum să apere mediul înconjurator de poluarea produsă de ambalajele uzate sau de componenţii
de descompunere ai acestora.

5
Colegiul Economic Hermes Petroşani
Ambalarea, marcarea, depozitarea și transportul mărfurilor nealimentare
Din punct de vedere comercial, ambalajul permite asigurarea în cele mai bune condiţii a manevrării,
conservării, depozitării şi transportului produselor.
Institutul Francez al Ambalajului şi Ambalării propune următoarele definiţii în Petit glossaire de
l’emballage
* ambalajul este obiectul destinat să invelească sau să conţină temporar un produs sau un ansamblu
de produse pe parcursul manevrării, transportului, depozitarii sau prezentării, în vederea protejării acestora
sau facilitării acestor operaţii;
* ambalarea reprezintă operaţia de obţinere a “primului înveliş aflat în contact direct cu produsul”.
* Institutul din Marea Britanie furnizează trei direcţii în definirea ambalării (Fratila R., 2001):
* sistem coordonat de pregătire a mărfurilor pentru transport, distribuţie, vânzare cu amănuntul şi
consum;
* cale de asigurare a distribuţiei la consumatorul final, în condiţii optime şi cu costuri minime;
* funcţie tehnico-economică, care urmăreşte minimizarea costurilor la livrare.

În România, conform STAS 5845/1-1986, ambalajul reprezintă un “mijloc” (sau ansamblu de


mijloace) destinat să învelească un produs sau un ansamblu de produse, pentru a le asigura protecţia
temporară, din punct de vedere fizic, chimic, mecanic şi biologic în scopul menţinerii calităţii şi integrităţii
acestora, în decursul manipulării, transportului, depozitării şi desfacerii până la consumator sau până la
expirarea termenului de garanţie.
Tot în conformitate cu standardul amintit, ambalarea este definită ca fiind “operaţie, procedeu sau
metoda, prin care se asigură cu ajutorul ambalajului, protecţie temporară a produsului”.
În contextul ambalării se folosesc o serie de termeni, dintre care amintim materialul de ambalare,
materialul de ambalaj, mediu de ambalare, produs de ambalat, preambalare, accesorii, materiale şi operaţii
auxiliare ambalării etc.
Semnificaţia şi corelaţiile terminologiei privind ambalarea mărfurilor, precum şi succesiunea
fazelor premergătoare ambalării unui produs, sunt redate schematic în Figura II.1. reprezentând fazele
ambalării şi terminologia folosită.
Preambalarea este operaţia de ambalare a unui produs individual, în absenţa cumpărătorului, iar
cantitatea de produs introdusă în ambalaj este prestabilită şi nu poate fi shimbată decât prin deschiderea sau
modificarea ambalajului.
Există instrucţiuni de metodologie legală referitoare la prembalarea unor produse în funcţie de masă
sau volum. Produsele care îndeplinesc condiţiile prevazute de lege vor fi inscipţionate cu litera e, de

Rus Larisa-Andrada 6
ATESTAT PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE

înalţimea a cel puţin 3 mm, plasată în acelaşi loc cu masa şi volumul nominal. Este interzisă tipărirea pe
ambalaj a erorilor tolerate.
Valorile cantităţilor nominale sunt impuse prin lege, publicate în Monitorul Oficial al României

1.2 Definirea ambalajului şi a operaţiei de ambalare a mărfurilor

Dezvoltarea spectaculoasă a ambalajului este strâns legată de evoluţia modului de viaţă şi de consum.
Bazată pe tehnologii de vârf, ambalarea este însoţită de costuri importante asociate fazei de post-comun, impact
asupra mediului înconjurător şi asupra consumatorului. Fără ambalare, materialele ar fi în dezordine şi
ineficiente.
Ambalarea şi ambalajul sunt definite pe numeroase căi.
Din punct de vedere etimologic, ambalajul (packing, emballage) conţine prefixul „en” şi cuvântul
„balla”, al cărui sens este de „a strânge în balot”. Ambalarea (packing, conditionnement) derivă din cuvântul
latin „condere” cu sensul de a stabili, a stabiliza, prezentare stabilă.
Din punct de vedere comercial, ambalajul este „un container care permite asigurarea în cele mai bune
condiţii a manevrării, conservării, depozitării şi transportului produselor”. Din acelaşi punct de vedere,
ambalarea poate fi definită ca: „realizarea unui înveliş material, sau primul conţinător al unui produs care
constituie o unitate de vânzare en detail”. În „Petit Robert” (1989), ambalajul este un „înveliş din materiale şi
forme diferite în care se ambalează un produs pentru transport sau vânzare”. Aceeaşi sursă defineşte ambalarea
ca fiind „prezentarea unor articole pentru vânzare”.
Institutul Francez al Ambalajului şi Ambalării (Institut Français de l’emballage et du Conditionnement,
IFEC), propune următoarele definiţii în „Petit glossaire de l’emballage”:
-Ambalajul – este obiectul destinat să învelească sau să conţină temporar un produs sau un ansamblu
de produse pe parcursul manevrării, transportului, depozitării sau prezentării, în vederea protejării acestora
sau facilitării acestor operaţii.
-Ambalarea – reprezintă operaţia de obţinere a „primului înveliş aflat în contact direct cu produsul”
Noţiunea engleză de „packaging” este mult mai largă, ea regrupează următoarele funcţii: protecţie,
conservare, uşurinţă în utilizare, comunicare (prin grafică, etichetare) şi facilitarea vânzării. Ea dă mai multă
importanţă rolului comercial al ambalajului.
Astfel, Institutul de Ambalare din Anglia furnizează trei direcţii în definirea ambalării:
-sistem coordonat de pregătire a bunurilor pentru transport, distribuţie, depozitare, vânzare cu
amănuntul şi consum
-cale de asigurare a distribuţiei la consumatorul final, în condiţii optime şi cu costuri minime

7
Colegiul Economic Hermes Petroşani
Ambalarea, marcarea, depozitarea și transportul mărfurilor nealimentare
-funcţie tehnico-economică care urmăreşte minimizarea costurilor la livrare
Conform STAS 5845/1-1986, ambalajul reprezintă un mijloc (sau ansamblu de mijloace) destinat să
cuprindă sau să învelească un produs sau un ansamblu de produse, pentru a le asigura protecţia temporară din
punct de vedere fizic, chimic, mecanic, biologic în scopul menţinerii calităţii şi integrităţii acestora în starea de
livrare, în decursul manipulării, transportului, depozitării şi desfacerii – până la consumator sau până la
expirarea termenului de garanţie.produsului, în decursul manipulării, transportului, depozitării, vânzării,
contribuind şi la înlesnirea acestora până la consumare sau până la expirarea termenului de garanţie”.
Ordonanţa Guvernului României nr. 39/29 august 1995, defineşte ambalajul ca „un material specific, ca
execuţie şi natură, destinat ambalării produselor alimentare în vederea asigurării protecţiei şi utilizat pentru
transportul, manipularea, depozitarea sau desfacerea acestora.”
Ambalajele pot fi clasificate după mai multe criterii:
-după natura materialului din care sunt constituite, ambalajele se clasifică în: ambalaje din hârtie-
carton, sticlă, metal, materiale plastice, lemn, materiale textile, materiale complexe
-după sistemul de confecţionare, există următoarele tipuri de ambalaje: ambalaje fixe; ambalaje
demontabile; ambalaje pliabile
-după tipul ambalajului, acestea pot fi: lăzi, cutii, flacoane, pungi etc
-după domeniul de utilizare, ambalajele se clasifică în: ambalaje de transport, ambalaje de
prezentare şi desfacere
-după natura produsului ambalat: ambalaje pentru produse alimentare, ambalaje pentru produse
industriale, ambalaje pentru produse periculoase
-după gradul de rigiditate: ambalaje rigide, ambalaje semirigide, ambalaje suple
după modul de circulaţie: ambalaje refolosibile, ambalaje nerefolosibile.

1.3 Funcţiile ambalajelor

Indiferent de gradul de dezvoltare economică a unei ţări, mărfurile produse şi comercializate sunt
de neconceput fără ambalaj. În momentul de faţă, la nivel mondial aproximativ 99% din producţia de
mărfuri este ambalată. Considerat mult timp ca un simplu obiect utilitar, concepţia despre ambalaj s-a
modificat considerabil, el fiind cel care permite circulaţia produselor din momentul fabricaţiei până la
consumatorul final.

Rus Larisa-Andrada 8
ATESTAT PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE

Importanţa ambalajului, considerat parte integrantă a unui sistem, este evidenţiată de principalele funcţii pe
care ambalajul trebuie să le îndeplinească. Acestea sunt: conservarea şi protecţia produselor, manipulare,
transport, depozitare, informarea şi promovarea produselor.

1.4 Funcţia de conservare şi protecţie a produselor

Considerată funcţie elementară a ambalajelor, aceasta constă în protejarea conţinutului de efectele mediului
extern, în cazul în care există o corelare perfectă între ambalaj-produs-metodă de conservare.
Astfel, putem vorbi despre următoarele tipuri de protecţie pe care trebuie să le asigure ambalajul:
-împotriva factorilor fizici (acţiuni mecanice, lumină, temperatură, presiune)
-împotriva factorilor chimici şi fizico-chimici (aer, apă, vapori, oxigen, dioxid de sulf (SO2), dioxid
de carbon (CO2))
-împotriva factorilor biologici (microorganisme, insecte)

Dintre factorii fizici, solicitările mecanice la care sunt supuse produsele ambalate au efecte
variabile. Trepidaţiile din timpul transportului influenţează atât produsul, cât şi ambalajul. Ele pot
comprima, tasa produsul în interiorul ambalajului, formându-se astfel spaţiu liber care compromite
protecţia oferită de ambalaj împotriva şocurilor ulterioare. 53
Lumina este un factor fizic care produce decolorări şi degradări profunde ale mărfurilor. Numeroase
produse sunt sensibile la lumină care are rolul de a iniţia reacţii fotochimice, responsabile de alterarea
culorii, pierderea vitaminelor. Rolul ambalajului în acest caz este fie de a filtra lungimile de undă care
produc deprecierea produselor, fie de a opri pătrunderea luminii în interiorul ambalajului (ambalajul opac).
În vederea conservării, numeroase produse necesită o stabilitate relativă la temperatură. Ambalajul trebuie
să protejeze produsul de impactul cu temperaturi ridicate, deoarece mai mare de 400 C, poate provoca
deformarea produselor, sau stimulează reacţii chimice care duc la descompunerea produsului, modificarea
gustului sau mirosului. În acest scop se utilizează ambalajele din materiale plastice, lemn sau protecţii
suplimentare cu rumeguş, fibre de bumbac, folii de aluminiu.
Protecţia chimică trebuie să răspundă necesităţii unor produse de a nu veni în contact cu anumite substanţe
chimice agresive: H2, NH3, SO2, CO2. În acest scop, ambalajul joacă un dublu rol:
• rolul de barieră la transferul de gaze din exterior către interiorul ambalajului

9
Colegiul Economic Hermes Petroşani
Ambalarea, marcarea, depozitarea și transportul mărfurilor nealimentare
• rolul de barieră la oxigen şi vapori de apă pentru protecţia produselor sensibile la oxigen (riscul
dezvoltării mucegaiurilor sau bacteriilor aerobe; riscuri datorate oxidării produselor, riscul formării de
soluţii saturate cu produse zaharoase sau sărate)
• rolul de barieră la transferul gazos din interior către exterior, pentru a evita:
-pierderea aromelor specifice produsului
-deshidratarea produsului
-pierderea gazelor sau amestecul gazos care a fost introdus în interiorul ambalajului în scopul
conservării produsului (CO2, N2, vapori de alcool).
Prin protecţia fizico-chimică se protejează mărfurile ambalate de acţiunea mediului extern (aer,
umiditate, lumină). Calitatea protecţiei fizico-chimice depinde de materialele utilizate în confecţionarea
ambalajelor, fiecare material, având o anumită permeabilitate care depinde de caracteristicile structurii.
Protecţia împotriva factorilor biologici are drept scop menţinerea calităţii igienice şi microbiologice a
produselor alimentare. Astfel, rolul ambalajului este:
-de a realiza o barieră fizică între microorganismele prezente în atmosferă şi produsele ambalate,
împiedicând astfel recontaminarea sau supracontaminarea acestora;
-de a limita sau împiedica schimburile gazoase susceptibile de apariţia şi dezvoltarea germenilor
patogeni;
-de a asigura o etanşeitate perfectă la toţi germenii microbieni şi de a suporta condiţii de sterilizare
în cazul produselor care necesită acest tratament;
-de a împiedica un contact direct între produsele sterile: pâine, zahăr, paste şi persoanele care le
manipulează;
-de a evita riscurile de intoxicaţie alimentară produsă de flora microbiană patogenă conţinută în
produsele nesterilizate: carne, peşte.
Protecţia şi rezistenţa termică a ambalajelor ţine seama de faptul că numeroase produse necesită, în
vederea conservării, o stabilitate relativă într-un anumit domeniu de temperatură. În acest sens, ambalajul
contribuie la conservarea produselor congelate şi trebuie să aibă o rezistenţă termică bună, ţinând seama de
următorii factori:
-rezistenţa la şocuri termice
-rezistenţa la căldură, dacă produsul necesită sterilizare
-rezistenţa la temperaturi scăzute, atunci când condiţiile de conservare a produsului necesită temperaturi
scăzute sau dacă produsul este comercializat în ţări unde temperatura exterioară atinge valori foarte scăzute
(de exemplu, anumiţi polimeri devin fragili la temperaturi joase, cum ar fi policlorura de vinil (PVC) la o
temperatură de –100C.

Rus Larisa-Andrada 10
ATESTAT PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE

Capitolul 2. Determinarea tipurilor de marcare a mărfii

1. Marcarea mărfurilor

Marca şi-a câştigat un rol important în strategiile de acţiune ale întreprinderilor datorită contribuţiei
sale la obţinerea unor rezultate economice superioare. Rolul mărcii este în prezent foarte bine definit
întrucât serveşte identificării ofertei de un anumit fel a agenţilor economici, reperării lor în masa bunurilor
şi serviciilor existente pe piaţă.
Produsul, serviciul, gama de produse/servicii sau chiar întreprinderea patronate de o marcă se
diferenţiază în mod clar în raport cu concurenţa, facilitându-se astfel recepţionarea şi memorizarea acestora
de către diferitele categorii de consumatori.
Deseori suprasolicitată şi exagerată, rareori ignorată, considerată adesea un adevărat capital, alteori ca
bunul cel mai preţios al unei întreprinderi, marca este utilizată deopotrivă ca mijloc de identificare şi de
comunicare, fiind atât în slujba producătorului, cât şi a consumatorului.

1.1 Elemente definitorii ale mărcilor

În Legea nr. 84/1998, denumită “Lege privind mărcile şi indicaţiile geografice”, este definit
conceptul de marcă.

 Marca este un semn susceptibil de reprezentare grafică servind la deosebirea


produselor sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparţinând altor
persoane.

Semnele distinctive care pot fi înregistrate ca mărci sunt:


 cuvinte originale sau aparţinând vocabularului unei limbi (care nu trebuie să constituie denumirea
generică a bunurilor sau serviciilor pentru care este creată marca respectivă);

11
Colegiul Economic Hermes Petroşani
Ambalarea, marcarea, depozitarea și transportul mărfurilor nealimentare
 nume şi prenume;
 specimene de semnătură;
 litere şi cifre;
 desene, figuri şi pictograme;
 portrete umane;
 colecţii de cuvinte sau semne grafice şi semne complexe;
 forme tridimensionale (forma produsului sau a ambalajului acestuia);
 culori sau combinaţii de culori;
 mesaje muzicale.
Cu alte cuvinte, marca este alcătuită dintr-un ansamblu coerent de elemente, respectiv din
componente verbale şi componente figurative.
Componentele verbale ale mărcii sunt numele de marcă şi sigla, iar componentele figurative sunt
logotipul, emblema şi design-ul.
Numele de marcă poate fi compus dintr-un singur cuvânt, în acest caz pot fi folosite:
 substantive proprii (nume particulare sau pseudonime, nume din mitologie, nume istorice sau
denumiri geografice). Exemple: “Hermes”, “Atlantic”, “Chanel”, “Ford”, “Tofan” etc.
 denumiri din vocabularul curent (substantiv comune, adjective, verbe, adverbe). Exemple:
“Whirlpool”, “Arrow”, “Gateway”, “Trident”, “Shell” etc.
 cuvinte fără semnificaţie (cu condiţie să aibă o rezonanţă plăcută, pentru a fi uşor de recepţionat,
memorat şi de pronunţat). Exemple: “Texaco”, “Intel”, “Castrol”, “Rolex”, “Sony” etc.
Numele de marcă poate fi compus şi din mai multe cuvinte, o frază foarte scurtă sau o deviză care să
denumească un produs, un serviciu, o gamă de produse/servicii sau o firmă. Exemple: Alfa Romeo,
Hewlett Packard etc.
Alături de numele de marcă se pot folosi şi cifrele, care semnifică anumite variante ale modelului,
anul apariţiei, o anumită caracteristică de calitate etc. Această situaţie este frecvent întâlnită în industria
automobilelor. Exemple: Mercedes 600 SL, Porsche 911 etc.
Sigla are la origine, cel mai adesea, un nume sau o denumire compusă din mai multe cuvinte. Ea este
o prescurtare cu ajutorul iniţialelor, facilitând astfel citirea, pronunţarea şi memorarea. Exemple: FIAT
(Fabrica Italiana Automobili Torino), IBM (International Bussines Machine), ICI (Imperial Chemical
Industries), AMD (Advanced Micro Devices), ELF (Essences et Lubrifiants de France), BMW (Bayerische
Motoren Werke), HP (Hewlett Packard) etc.
Logotipul este reprezentarea vizuală a numelui de marcă şi se caracterizează prin:

Rus Larisa-Andrada 12
ATESTAT PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE

 prezenţa unor elemente pur figurative: linii curbe, sublinieri, încadrări etc. Exemple:

 prezenţa unei culori sau asocierii mai multor culori. Exemple: culoarea galbenă a mărcii Kodak,
culoarea verde a mărcii Perrier etc;
 prin caractere tipografice şi caligrafie specifică. Exemple de acest gen sunt logotipurile giganţilor
produselor software (Microsoft), respectiv hardware (Intel):

Emblema este un element cu ajutorul căreia firma poate face referiri la originea sa geografică, la
filozofia pe care o promovează sau la obiectul său de activitate. În acest scop pot fi utilizate figuri
geometrice, obiecte sau instrumente, personaje reale sau imaginare, reprezentări din lumea animală,
vegetală sau minerală. Exemple: mărcile firmelor Puma, Alfa Romeo, Audi, Lacoste, Jaguar etc.

Design-ul se referă la mărimea, forma, culorile şi materialele care definesc un produs sau ambalajul
acestuia, precum şi la grafica logotipului şi emblemei. Exemple: recipientul de la Coca-Cola, Pepsi-Cola,
etc.

1.2 Funcţiile mărcii

Importanţa şi necesitatea utilizării mărcii sunt puse în evidenţă de funcţiile pe care aceasta le
îndeplineşte în raport cu producătorul, consumatorul şi distribuitorul.
Rolul mărcii pentru producător se exprimă prin intermediul următoarelor funcţii:
 semn de proprietate şi de diferenţiere, marca fiind un indiciu cu privire la proprietarul produsului
respectiv, produs care capătă prin marcă şi un element de diferenţă faţă de produsele concurente;

13
Colegiul Economic Hermes Petroşani
Ambalarea, marcarea, depozitarea și transportul mărfurilor nealimentare
 funcţia de autentificare permite firmei să revendice crearea unui produs, asumându-şi paternitatea
acestuia şi garantând totodată pentru calitatea sa;
 funcţia de comunicaţie, prin semnele şi simbolurile care i se asociază, marca transmite o idee de
valoare care asociază produsului un anumit nivel calitativ, iar atunci când se asociază cu diferite teme
istorice, zone geografice sau anumite personaje, ea facilitează comunicarea cu diferite categorii de
public;
 funcţia de publicitate, deoarece marca reprezintă o componentă importantă în acea “aureolă de
marketing” ce învăluie produsul şi poate avea - uneori - influenţe mai puternice chiar decît
caracteristicile intrinseci ale produselor.
Funcţiile esenţiale ale mărcii pentru consumator sunt următoarele:
 funcţia pragmatică, ea fiind cea care ajută consumatorul să identifice şi să recunoască instantaneu un
produs;
 funcţia de garantare a calităţii, o marcă de prestigiu reprezintă garanţia celei mai bune calităţi a
produsului sau serviciului;
 funcţia de identificare, prin intermediul numelor şi simbolurilor care îi sunt specifice, marca trimite
consumatorul cu gândul la acea configuraţie unică a atributelor produselor (uneori identificându-se
cu produsul generic), de exemplu: Adidas pentru pantofii sport, Ness pentru cafeaua solubilă etc;
 funcţia de personalizare, marca oferind consumatorului posibilitatea să-şi manifeste personalitatea
(originalitatea atât în plan psihologic, cât şi în plan social);
 funcţia ludică, corespunde satisfacţiei şi plăcerii pe care un consumator o poate resimţi în procesul de
cumpărare, alegând marca preferată, dintre altele similare;
 funcţia distinctivă, în cazul produselor care nu se deosebesc esenţial prin compoziţie, formă sau
culoare (de exemplu: detergenţi, şampanie) marca reprezintă singurul element cu ajutorul căruia ele
pot fi diferenţiate.
În cadrul unei firme de distribuţie, marca poate juca un dublu rol, în funcţie de raportul de forţe între
marca producătoare şi marca distribuitoare. Astfel, o marcă producătoare puternică pune în valoare marca
distribuitorului, contribuind la sporirea fidelităţii consumatorilor. În acelaşi timp, o marcă distribuitoare
puternică este în măsură să garanteze pentru produsele mărcii producătorului, de această dată marca
producătorului beneficiind de clienţii fideli ai distribuitorului sau unităţii comerciale.
Această atragere reciprocă de clienţi este foarte evidentă în cazul în care firma producătoare
colaborează cu o mare reţea de distribuţie.
Pentru a satisface deopotrivă obiectivele şi interesele întreprinderii şi consumatorilor, o marcă trebuie
să îndeplinească o serie de condiţii:

Rus Larisa-Andrada 14
ATESTAT PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE

 să fie clară, expresivă şi să se pronunţe uşor (să fie eufonică);


 să aibă caracter distinctiv şi de noutate, pentru a se evita unele confuzii cu alte mărci similare;
 să nu inducă în eroare publicul asupra caracteristicilor intrinseci ale produselor la care se referă (să nu
fie deceptivă);
 să fie uşor de memorat;
 să fie atrăgătoare din punct de vedere al modului de prezentare şi să transmită corect mesajul dorit;
 să aibă, pe cât posibil, o semnificaţie legată de produsele în cauză, ori de activitatea întreprinderii în
general, fără a avea un caracter descriptiv.

1.3 Tipologia mărcilor

În literatura de specialitate există mai multe criterii de clasificare a mărcilor, corespunzătoare unor
abordări diferite a domeniului în discuţie.
Astfel, în abordarea marketingului, mărcile pot fi grupate în patru mari categorii:
*0 marca-produs (se identifică, de obicei, cu produsul, având rolul de a asocia acestuia un nume şi o
promisiune publicitară specifică. Este specifică produselor de întreţinere şi igienă, precum şi celor
alimentare);
*1 marca-gamă (se utilizează pentru a acoperi un ansamblu omogen de produse, aparţinând aceluiaşi
producător şi este caracteristică produselor cosmetice şi celor alimentare);
*2 marca-umbrelă (ea acoperă produse eterogene, din game diferite. Se mizează pe notorietatea
puternică a numelui respectiv şi pe imaginea favorabilă deţinută pe un anumit segment de piaţă);
*3 marca-garanţie (ea desemnează o marcă legată de mai multe game complexe de produse, care sunt
acoperite, la rândul lor, de mai multe mărci-produs sau mărci-gamă. Garantarea unei mărci se poate
realiza prin utilizarea prefixului mărcii-garanţie în numele de marcă specific produsului, sau prin
semnalarea mărcii fabricantului pe produs).
Abordarea proprie ştiinţei mărfurilor permite clasificarea mărcilor folosind şase criterii distincte:
 după destinaţie:
 marca de fabrică (se aplică de către producător) - Coca Cola, Kodak, Unilever, Procter & Gamble,
Mercedes Benz etc.;
 marca de comerţ (se aplică de firma de comerţ) - Quelle, Trident, Carrefour, Metro, Mall etc.;

15
Colegiul Economic Hermes Petroşani
Ambalarea, marcarea, depozitarea și transportul mărfurilor nealimentare
Având în vedere criteriul destinaţiei, statisticile demonstrează că în momentul actual numărul
mărcilor de fabrică este mult mai mare decât cel al mărcilor de comerţ, deşi importanţa acestora din urmă a
sporit spectaculos în ultimii ani, datorită perfecţionării sistemului de distribuţie al produselor.
 după obiect:
 mărci de produse:
-marcă pentru fiecare produs al întreprinderii (de exemplu, companiile producătoare de ţigarete au
înregistrat mărci separate pentru fiecare din produsele lor - Colgate Palmolive are mărci
individuale ca Axion, Ajax, Palmolive, Colgate etc.);
-marcă pentru fiecare linie de produse a întreprinderii (situaţia aceasta este frecventă în lumea
automobilelor, unde marii producători au păstrat mărcile iniţiale ale firmelor pe care le-au
cumpărat - FIAT comercializează autoturisme cu mărcile FIAT, Ferrari, Maserati, Alfa Romeo,
Lamborghini etc., concernul Volkswagen are ca mărci proprii Volkswagen, Audi, Seat, Skoda);
-marcă pentru toate produsele întreprinderii (Sony, Philips);
-marcă structurată pe mai multe niveluri (exemplele sunt numeroase în cazul produselor cosmetice
şi de curăţat, a autoturismelor etc. Astfel, Colgate Palmolive produce pastă de dinţi Colgate Anti
Tartru, Colgate Dual Floruri, Colgate Herbal, Colgate Baking Soda etc., gama Gillette Series
conţine produsele Pacific Light, Cool Wave, Wild Rain etc.);
 mărci de servicii:
-mărci aplicate pe produse, indicând prestatorul (se aplică de prestatorii de servicii legate de
anumite produse: spălătorii - Nufărul, servicii de protecţie prin alarmă - Viper etc.);
-mărci nelegate de existenţa fizică a unui produs (servicii bancare - Citibank, Banca Naţională a
României, etc, turistice - Marriot, Hilton, Sheraton, de telecomunicaţii - CNN, NBC, PRO TV
etc., agenţii de presă - France Press, Ager Press etc., poştă şi mesagerie - DHL etc.,
transporturi - British Airways, Air France, Tarom etc.
-mărci aplicate pe instrumentele folosite în prestarea serviciului (biletele de spectacol, bilete
turistice, vesela din hoteluri şi restaurante, cartelele magnetice etc.);
 după titularul dreptului de marcă:
 mărci individuale (aparţin unei singure persoane, juridică sau fizică, sunt cele mai comune tipuri
de mărci);
 mărci colective (aparţin unor organizaţii naţionale, regionale sau internaţionale de producători,
comercianţi sau prestatori de servicii. Ele au rolul de a spori încrederea clienţilor în calitatea sau
originea produselor sau serviciilor respective şi sunt supuse unui regim special1);
1
 Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, art. 51.

Rus Larisa-Andrada 16
ATESTAT PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE

 după normele de reglementare:


 mărci facultative (în majoritatea cazurilor, aplicarea mărcilor este facultativă, dreptul de decizie
revenind producătorului, comerciantului sau prestatorului de servicii);
 mărci obligatorii (există şi situaţii când interesul general al societăţii determină obligativitatea
marcării produselor/serviciilor. Este cazul marcării substanţelor toxice, armelor de foc, muniţiei,
metalelor preţioase etc.);
 după modul de comunicare a informaţiei:
 mărci verbale (se referă la utilizarea unilaterală a unor combinaţii de litere, cuvinte sau combinaţii
de cuvinte);
 mărci figurative (în acest caz este vorba de folosirea unor elemente grafice, care pot fi însoţite şi de
numele de marcă);
 mărci sonore (pentru sporirea impactului asupra clienţilor-consumatori şi pentru personalizarea unei
anumite activităţi se pot folosi combinaţii de note muzicale. Este cazul unor posturi de radio care
transmit o anumită succesiune de note muzicale pentru a-şi marca începutul emisiunii);
 alte tipuri:
 marca de certificare (este marca ce indică faptul că produsele/ serviciile pentru care este utilizată
sunt certificate de titularul mărcii în ceea ce priveşte calitatea, materialul, modul de fabricaţie a
produselor sau de prestare a serviciilor, precizia ori alte caracteristici);
 marca de conformitate cu anumite standarde;
 marcă defensivă (are rolul de a împiedica înregistrarea de către terţe persoane fizice sau juridice a
unei mărci asemănătoare, deci de a asigura o protecţie mărită. Pentru aceasta se efectuează nişte
modificări de detaliu ale mărcii înregistrate);
 marcă de rezervă (motivaţia utilizării sale este asemănătoare cu cea de la marca defensivă, nefiind
creată cu intenţia declarată de a fi folosită, ci doar păstrată ca rezervă, în caz de necesitate. Se
deosebeşte de marca defensivă prin faptul că nu are la bază o altă marcă, a cărei protecţie s-o
întărească);
 marca anterioară (este marca înregistrată, precum şi marca depusă pentru a fi înregistrată în
Registrul Naţional al Mărcilor, cu condiţia ca ulterior să fie înregistrată);
 marcă notorie (atunci când marca respectivă are o largă recunoaştere, aparţine unei companii cu
tradiţie şi renume, care şi-a obişnuit clienţii cu produse/servicii de calitate ridicată, constantă);
 marca colectivă (aceasta este destinată a servi la deosebirea produselor sau serviciilor membrilor
unei asociaţii de produsele sau serviciile aparţinând altor persoane);

17
Colegiul Economic Hermes Petroşani
Ambalarea, marcarea, depozitarea și transportul mărfurilor nealimentare
 contra-marca (din dorinţa de a-şi spori veniturile, unii producători sau distribuitori apelează la
tehnici imitative, în sensul că folosesc pentru produsele lor nume de marcă, design sau culoare a
ambalajului ce imită cât mai bine elementele specifice unui produs similar de pe piaţă, dar posesor al
unei mărci notorii. Exemple: PLIMA în loc de PUMA, Pawasonic în loc de Panasonic etc.).

1.4 Protecţia mărcilor la nivel internaţional şi european

Dinamica ofertei de mărfuri şi dezvoltarea comerţului mondial au impus ca o necesitate protecţia


proprietăţii industriale şi intelectuale, un segment important fiind rezervat domeniului mărcilor.
Deşi majoritatea ţărilor au adoptat legi referitoare la protecţia proprietăţii industriale, există şi
preocupări la nivel internaţional privind reglementarea acestui domeniu.
O primă încercare de reglementare a fost o convenţie internaţională privind protecţia proprietăţii
industriale, denumită şi Convenţia de Uniune de la Paris2. În articolul 2 al convenţiei se prezintă formele de
proprietate industrială care fac obiectul reglementării: brevetele de invenţie, desenele şi modelele
industriale, modelele de utilitate, mărcile de fabrică, de comerţ, de serviciu, numele comercial, indicaţiile
de provenienţă sau denumirile de origine. Pe baza Convenţiei de la Paris s-au încheiat mai multe
aranjamente speciale, dedicate diferitelor aspecte ale proprietăţii industriale şi intelectuale.
Astfel, încă din 1892 a intrat în vigoare Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea
internaţională a mărcilor, care prevede posibilitatea obţinerii protecţiei unei mărci în mai multe ţări, printr-o
înregistrare unică, denumită înregistrare internaţională.
Avantajele utilizării acestui sistem sunt:
 un formular unic de cerere pentru înregistrare;
 utilizarea unei singure limbi de lucru (franceza);
 plata taxelor într-o singură monedă (actual în euro, iniţial în franci elveţieni);
 posibilitatea de a înscrie, prin intermediul unei singure cereri, orice modificare referitoare la
înregistrarea internaţională; modificarea, odată înscrisă, având efect în toate ţările acoperite de
înregistrarea internaţională;
 posibilitatea de a efectua reînnoirea înregistrării internaţionale, prin simpla plată a taxelor cerute la
Biroul Internaţional, reînnoirea având efect în toate ţările acoperite de înregistrarea internaţională.
În ultimul timp au apărut şi unele preocupări vizând perfecţionarea sistemului.

2
În vigoare din 1884, România a aderat în 1920.

Rus Larisa-Andrada 18
ATESTAT PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE

În acest context, în anul 1989 a fost adoptat Protocolul referitor la aranjamentul de la Madrid privind
înregistrarea internaţională a mărcilor, care a introdus unele modificări, în sensul extinderii unor prevederi.
Acest protocol a fost semnat de 27 de state, iar în 1998 Parlamentul României a aprobat Legea pentru
ratificarea Protocolului menţionat.
În ceea ce priveşte intervenţia comunitară în privinţa protecţiei mărcilor s-a concretizat prin
următoarele trei măsuri:
 o directivă care armonizează aspecte ale legislaţiilor naţionale privind mărcile (Directiva CEE 89/104
- 1988);
 un regulament ce instituie marca comunitară (Regulamentul 40/94 al Consiliului CEE);
 un regulament ce vizează interzicerea la frontieră a importului definitiv, în cadrul Comunităţii, de
produse cu mărci contrafăcute (Regulamentul 3842/86 al Consiliului CEE).
Arhitectura comunitară a dreptului mărcilor prevede coexistenţa regimurilor naţionale ale mărcilor cu
cea a mărcii comunitare. Ţinând cont de interesul şi necesităţile lor, operatorii economici vor putea alege
între mărcile naţionale, pentru fiecare teritoriu naţional, şi marca comunitară, pentru întreg ansamblul
Comunităţii, marca care îndeplineşte trei funcţii majore:
 garantează originalitatea bunurilor şi/sau serviciilor pentru care a fost creată;
 garantează calitatea absolută a acestor bunuri şi/sau servicii;
 reprezintă un mijloc de comunicare bazat pe publicitate şi reclamă.
Orice firmă poate solicita înregistrarea unei mărci în UE. Toate persoanele fizice şi juridice pot
înregistra mărci, organismul abilitat în acest sens fiind OHIM - Oficiul de Armonizare pe Piaţa Internă.
Sediul central al acestui organism se află în Spania, localitatea Alicante. OHIM deţine arhive publice ale
înregistrărilor şi îşi asumă sarcina rezolvării cererilor de validare a titlurilor înregistrate, alături de Curţile
de Justiţie din statele membre UE.
Marca înregistrată în UE conferă proprietarului acesteia drepturi valabile pe întreg teritoriul
comunitar, având la bază o procedură singulară, care simplifică politica generală a mărcilor înregistrate.

1.5 Reglementarea şi protecţia mărcilor în România

Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, prin care România se aliniază la standardele
internaţionale, întregeşte ansamblul reglementărilor din domeniul protecţiei intelectuale.
Instituţia abilitată să administreze această lege este Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci
(OSIM).
19
Colegiul Economic Hermes Petroşani
Ambalarea, marcarea, depozitarea și transportul mărfurilor nealimentare
În capitolul al XIV-lea din Legea 84/1998 3 (art. 92 şi art. 93) sunt redate atribuţiile ce revin OSIM,
acest organism fiind autoritatea unică ce asigură în România protecţia mărcilor şi indicaţiilor geografice.
Marca, odată înregistrată valid, conferă titularului său un drept exclusiv, care susţine direct
promovarea comercială sau asigură protecţia faţă de potenţialii concurenţi.
Titularul mărcii poate cere instanţei judecătoreşti competente să interzică terţilor să folosească în
activitatea lor comercială:
a) un semn identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu acelea pentru care marca a fost
înregistrată;
b) un semn care, dată fiind identitatea sau asemănarea cu marca ori dată fiind identitatea sau asemănarea
produselor sau serviciilor cărora li se aplică semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a
fost înregistrată, ar produce în percepţia publicului un risc de confuzie, incluzând şi riscul de asociere
a mărcii cu semnul respectiv;
c) un semn identic sau asemănător cu marca pentru produse sau pentru servicii diferite de cele pentru
care marca este înregistrată, când aceasta din urmă a dobândit un renume în România şi dacă, din
folosirea semnului, fără motive întemeiate, s-ar putea profita de caracterul distinctiv ori de renumele
mărcii sau folosirea semnului ar cauza titularului mărcii un prejudiciu.
Titularul mărcii poate cere să fie interzise terţilor următoarele acţiuni (dar numai după publicarea
mărcii):
 aplicarea semnului pe produse sau pe ambalaje;
 oferirea produselor sau comercializarea ori deţinerea lor în acest scop sau, după caz, oferirea sau
prestarea serviciilor sub acest semn;
 importul sau exportul produselor sub acest semn;
 utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate.
Titularul mărcii nu poate cere să se interzică unui terţ să folosească în activitatea sa comercială:
*4 numele/denumirea sau adresa/sediul titularului;
*5 indicaţii care se referă la specia, calitatea, destinaţia, valoarea, originea geografică, perioada de
fabricaţie a produsului sau perioada prestării serviciului sub marcă, precum şi orice alte caracteristici
ale acestora;
*6 marca, dacă aceasta este necesară pentru a indica destinaţia produsului sau serviciului, în special
pentru accesorii sau piese detaşabile.

3
Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, publicată în MO nr. 161/1998.

Rus Larisa-Andrada 20
ATESTAT PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE

Înregistrarea mărcii produce efecte din momentul depozitării naţionale reglementare a mărcii, pentru
o perioadă de zece ani. La cererea titularului poate fi efectuată o reînnoire a înregistrării la expirarea
fiecărui termen de zece ani, cu plata taxei prevăzute de lege. Neplata acestei taxe atrage decăderea
titularului din dreptul la marcă.
Cererea de reînnoire a înregistrării mărcii trebuie să conţină:
 solicitarea expresă a reînnoirii înregistrării mărcii;
 datele de identificare a titularului, precum şi numele, domiciliul şi sediul mandatarului, dacă este
cazul;
 numărul de înregistrare a mărcii la Registrul Naţional al Mărcilor;
 data depozitului reglementar al cererii de înregistrare a mărcii.
Când titularul solicită reînnoirea numai pentru o parte din produsele şi serviciile înscrise în Registrul
Naţional al Mărcilor, el va indica şi numele produselor/serviciilor respective.
Dacă OSIM constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru reînnoirea înregistrării
mărcii, organismul menţionat va notifica acest lucru titularului, care poate prezenta un răspuns în termen de
trei luni de la primirea notificării. Dacă acest răspuns nu este dat în termen, cererea de reînnoire a
înregistrării mărcii se respinge.
Pe durata protecţiei mărcii, titularul poate solicita (cu plata unei taxe prevăzute de lege) din partea
OSIM introducerea de modificări neesenţiale ale unor elemente ale mărcii, cu condiţia ca aceste modificări
să nu afecteze imaginea de ansamblu a mărcii. OSIM va înscrie în Registrul Naţional al Mărcilor
modificările introduse şi va publica marca, aşa cum a fost ea modificată.
De asemenea, titularul mărcii poate solicita OSIM (tot cu plata unei taxe) şi înscrierea unor
modificări referitoare la numele, denumirea, adresa sau sediul titularului. Aceste modificări se înscriu în
Registrul Naţional al Mărcilor şi se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.

2.Rolul marcării :

Rolul marcii este foarte bine determinat in perioada actuala intrucat contribuie, pe de o parte,
la identificarea produsului si diferentierea acestuia fata de produsele concurente si pe de alta parte,
garanteaza un nivel calitativ constant pentru consumatori, comunica o serie de informatii despre produs
facand si reclama acestuia.
Conform definiţiei date în legea 84/1998, privind mărcile şi indicaţiile geografice, marca este un
semn susceptibil de reprezentare grafică servind la deosebirea produselor sau serviciilor unei persoane
(fizice sau juridice) de cele aparţinând altor persoane; marca nu reprezintă produsul ca atare, incluzând în
21
Colegiul Economic Hermes Petroşani
Ambalarea, marcarea, depozitarea și transportul mărfurilor nealimentare
sfera largă a produselor şi serviciile, ci semnul asociat produsului, astfel că, atunci când există mai multe
produse identice sau similare, pe baza semnului asociat, cumpărătorul să-l poată alege pe cel care
corespunde cel mai bine cerinţelor sale şi să-l cumpere.
Rezultă din cele arătate că, pornind chiar de la definiţie, una din funcţiile de bază ale mărcii o
reprezintă funcţia de identificare, marca servind cumpărătorului în recunoaşterea unui produs/serviciu sau a
unor produse/servicii anume dintr-o mulţime de alte produse/servicii identice sau similare; de exemplu, pe
baza mărcii asociate, nu va fi dificil pentru nimeni să recunoască un autoturism DACIA de un autoturism
OLTCIT (produs similar din punct de vedere al soluţiei constructive, dar cu aspect exterior diferit) dar şi de
un altul RENAULT 12 (produs identic din punct de vedere al soluţiei constructive şi al aspectului exterior);
în mod similar, sub mărcile “CONNEX” şi “ORANGE” sunt oferite de către doi furnizori de servicii,
activităţi similare, dar deşi serviciile sunt similare, pe baza celor două denumiri, consumatorul le
recunoaşte şi, chiar dacă prin marcă nu ştie (întotdeauna) furnizorul, el poate să îşi aleagă (prin marcă)
serviciile, şi implicit furnizorul acestora, care I se par “cele mai potrivite”.
Sunt însă - şi nu puţine cazuri - în care numele comercial (împreună cu sau fără sigla asociată) este
înregistrat ca marcă; în acest caz, în afară de funcţia de identificare, marca îndeplineşte şi funcţia de
indicare a sursei de provenienţă, pe baza mărcii cumpărătorul ştiind care este producătorul care a pus pe
piaţă produsul respectiv; “TRACTORUL” şi “FIAT”, de exemplu, sunt şi mărci dar sunt şi nume
comerciale, pe baza acestor nume consumatorul ştiind, în mod direct, şi cine este producătorul/furnizorul
produselor/serviciilor sub marcă.
Sunt şi cazuri în care diferiţi comercianţi îşi înregistrează una sau mai multe mărci şi vând sub
aceste mărci produse realizate de diferiţi producători; în acest caz comerciantul devine garantul satisfacerii
exigenţelor cumpărătorului, de această dată funcţia de indicare a sursei având ca subiect comerciantul şi nu
producătorul. Rezultă că, într-un sens mai larg, funcţia de indicare a sursei de provenienţă, îndeplinită de
marcă, are ca subiect (arată cumpărătorului cine) persoana (fizică sau juridică) care şi-a asumat
responsabilitatea satisfacerii anumitor exigenţe ale consumatorului.
Având în vedere că cele două funcţii ale mărcilor se manifestă numai în activitatea de comerţ,
putem vorbi de funcţia comercială a acestora, cele două funcţii, de identificare (sau de diferenţiere a
produselor identice sau similare) şi de indicare a sursei de provenienţă reprezentând cele două căi de
manifestare a funcţiei comerciale.
Analizând diferitele funcţii ale mărcii, într-un studiu al AIPPI (Asociaţia Internaţională
pentru Protecţia Proprietăţii Industriale) se arăta că marca are în primul rând o funcţie de identificare şi
abia apoi o funcţie de indicare a sursei de provenienţă.

Rus Larisa-Andrada 22
ATESTAT PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE

Marca posedă în plus funcţii economice, care variază în funcţie de utilizarea specifică şi de tipul de
marcă, printre funcţiile economice putând fi amintite:
* funcţia de calitate,
* funcţia de publicitate,
* funcţia de concurenţă.

Pentru a înţelege funcţia de calitate a mărcii ar trebui plecat de la constatarea că cineva devine un
cumpărător fidel al unui anumit produs dacă, după ce a cumpărat ( la recomandarea cuiva care l-a testat în
prealabil, ca urmare a unei reclame sau, pur şi simplu, întâmplător) o dată un produs, acesta a corespuns
exigenţelor prin nivelul de calitate (de exemplu, prin raportul performanţă / preţ) folosirea ulterioară a
produsului confirmându-i această calitate, el nu numai că va cumpăra în continuare acest produs dar îl va
recomanda şi altor consumatori; în timp ce produsele de calitate determină creşterea reputaţiei mărcii, lipsa
de calitate a acestora contribuie la deprecierea mărcii.
Constatăm din cele arătate că funcţia de calitate are două componente: funcţia de comunicare (prin
marcă cumpărătorul primeşte informaţii despre calitatea produsului) şi funcţia de reputaţie: marca, asociată
produselor a căror calitate se conservă sau se îmbunătăţeşte în timp, devine larg cunoscută segmentului de
public vizat pentru produsele cărora marca respectivă li se aplică, sau, cu alte cuvinte devine notorie; sunt
însă şi mărci care îşi capătă “notorietatea” în sens negativ, pentru lipsa de calitate a produselor cărora
marca le este asociată.
Uneori, în cucerirea pieţei, poate mai important decât produsul în sine, este ambalajul acestuia (şi
am arătat că ambalajele pot fi protejate ca mărci tridimensionale) dar şi marca (verbală, figurativă,
combinată) prin mesajul pe care i-l transmite cumpărătorului. Atâta timp cât o marcă este atractivă iar
ulterior, după ce a început să aibă o anumită reputaţie, este uşor de reţinut şi de recunoscut, ea însăşi devine
un suport de reclamă pentru produsul care o poartă.
Pe de altă parte, utilizând marca, se poate face o publicitate susţinută produselor care poartă această
marcă, facilitând cumpărătorului contactul cu produsul şi scurtând timpul în care marca capătă o anumită
reputaţie.
Rezultă din cele arătate că, o altă funcţie importantă a mărcii o reprezintă funcţia de publicitate; şi
această funcţie se bazează pe funcţia de comunicare a mărcii: marca transmite cumpărătorului informaţii
succine asupra calităţii produsului.
Aşa cum am arătat, funcţia de publicitate nu se poate substitui funcţiei de calitate, ea având doar
rolul de a scurta timpul în care începe să se manifeste funcţia de calitate şi, pe baza acesteia, marca să
dobândească o anumită reputaţie.

23
Colegiul Economic Hermes Petroşani
Ambalarea, marcarea, depozitarea și transportul mărfurilor nealimentare
În sfârşit, o altă funcţie economică importantă a mărcii o reprezintă funcţia de concurenţă: investind
în calitate (menţinerea în timp a anumitor caracteristici tehnice ale produselor, readucerea rapidă în stare de
funcţionare şi la parametri a produselor/serviciilor care, accidental, s-au defectat) şi publicitate producătorii
şi distribuitorii impun pe piaţă anumite mărci, astfel că, în condiţiile unor caracteristici tehnice similare,
cumpărătorul va prefera produsele purtând o marcă cunoscută sau familiară (obişnuit cu ea în urma unei
publicităţi chiar agresive); cum produsele sunt identice sau similare, rezultă că în acest caz concurenţa se
realizează prin marcă, funcţiile de calitate şi de publicitate susţinând funcţia de concurenţă.
Chiar dacă, pentru ca marca să-şi îndeplinească funcţiile de calitate şi de publicitate, sunt necesare
cheltuieli, prin creşterea cantităţii de produse vândute şi a preţului de vânzare (cumpărătorul plăteşte nu
numai pentru funcţiile produsului - respectiv pentru valoarea de întrebuinţare a acestora, dar şi pentru
încrederea că performanţele produsului nu sunt fluctuante de la exemplar la exemplar şi că sunt stabile în
timp) creşterea şi consolidarea renumelui unei mărci are ca efect creşterea profiturilor obţinute de către
utilizatorul mărcii.

2.1 Semne folosite ca mărci

a)NUMELE DE MARCĂ
Numele unor persoane sau pseudonime, nume istorice, denumiri geografice; pot apărea şi ca
semnături.
Exemple: Chanel, Gilette, Christian Dior, Ford, Atlantic
Denumiri din vocabularul curent sau inventate:
Acestea trebuie să fie de fantezie, să aibă rezonanţă plăcută pentru a fi uşor de recepţionat şi de
memorat.
Mărcile care sugerează calitatea produsului sau anumite caracteristici de calitate, destinaţia
acestuia, se impun mai uşor publicului, sunt uşor de reţinut şi au perspectivă comercială.
Exemple:
* mărcile de autoturisme: Jaguar, Pantera sugerează rapiditate, silenţiozitate, confort;
* mărcile Excelent, Elite, Lux sugerează calitatea superioară;
* marca Miss Sporty sugerează tinereţe, sportivitate, mişcare

b)CIFRELE ŞI LITERELE

Rus Larisa-Andrada 24
ATESTAT PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE

Se folosesc alături de numele de marcă şi semnifică varianta modelului, anul apariţiei, o


caracteristică de calitate.
Exemple:
BMW 745, BMW 749
-Mercedes CL55, Mercedes E350
-Porsche 911
-Audi A6, Audi A8
-Peugeout 207
-Peugeot 206

c). SIGLA

Reprezintă o prescurtare cu ajutorul iniţialelor, a unor nume, unor firme sau a unor denumiri,
facilitând citirea, pronunţarea şi memorarea acestora.
Exemple:
-CK (Calvin Klein), XL(Xavier Laurent);
-BMW (Bayerische Motoren Werke)
-IBM (International Bussines Machine);
-MEX (Mobexpert).
d). REPREZENTĂRI GRAFICE
Reprezentarea grafică a numelui de marcă:
-embleme;
-vignete;
-peisaje;
-desene;
-sigilii;
Emblemele unt semne cu valoare simbolică prin care producatorul poate sugera obiectul de
activitate,sau calitatea produsului, pe care o promovează.
Se folosesc în acest sens figuri geometrice, reprezentări din lumea animală sau vegetală, obiecte,
personaje etc.
Exemple:
-Puma;
-Lacoste;

25
Colegiul Economic Hermes Petroşani
Ambalarea, marcarea, depozitarea și transportul mărfurilor nealimentare
Vignetele
Sunt combinaţii de linii drepte, curbe, încadrări
Exemple :
-Adidas;
-Mercedes;
-Rebook;
e). CULOAREA
Poate fi asociată numelui de marcă.
Exemple:
 Galben - culoarea mărcii Kodak
 Verde – culoarea mărcii Connex
 Violet – culoarea mărcii Milka
 Portocaliu – culoarea mărcii Orange
f). FORMA PRODUSULUI SAU AMBALAJULUI (DESIGN-UL)
Este mai rar utilizată ca marcă.
Exemple: forma ambalajului băuturilor răcoritoare Fanta, Coca- Cola, Ciocolata ,Toblerone
g). MARCA SONORĂ
Este folosită pentru servicii
Exemplu: semnalele posturilor de radio

2.2. Cerinţe referitoare la mãrci

Pentru a fi competitivã, o marcã trebuie sã indeplineascã mai multe cerinte cum ar fi:
să fie uşor de pronunţat,
să fie uşor de reţinut,
să fie uşor de reprezentat,
să fie atractivă în ceea ce priveşte aspectul şi pronunţia,
să sugereze cumpărătorului caracteristicile şi calitatea bunurilor pe care urmează să le cumpere (şi
care au asociată această marcă),
să difere de mărcile produselor similare (pentru a nu crea confuzie în rândul consumatorilor),
să poată fi fixată cu uşurinţă pe produsele pe care urmează a se utiliza,
să îndeplinească condiţiile legale pentru a putea fi înregistrată şi protejată.

Rus Larisa-Andrada 26
ATESTAT PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE

2.3. Elemente de marcare si forme de marcare

Marcarea este un mijloc de identificare a produselor şi de conformare a consumatorilor. De aceea,


presupune o serie de elemente de identificare a produsului şi de informare a consumatorului.

Elemente de identificare a produsului:


 denumirea produsului;
 denumirea fabricii producătoare, marca de fabrică;
 calitatea produsului;
 numarul standardului sau al normei tehnice;
 data fabricaţiei, termenul de valabilitate;
 cantitatea ambalată.

Elemente de informare a consumatorului:


 compoziţia chimică a produsului;
 condiţii de păstrare;
 indicaţii de utilizare;
 condiţii de întreţinere etc.

Prezentarea elementelor menţionate se face prin următoarele forme de marcare:


 eticheatarea, inclusive etichete litografiate;
 imprimare pe bandelore litografiate;
 imprimare pe ambalaje de hârtie, carton, materiale plastice,materiale comlexe;
 litografiere pe ambalaje de hârtie superioară;
 ştanţare pe ambalaje metalice, din sticlă, mase plastice;
 ştanţare şi pirogravare pe lemn.

3. Etichetarea mãrfurilor

3.1 Elemente de definire

27
Colegiul Economic Hermes Petroşani
Ambalarea, marcarea, depozitarea și transportul mărfurilor nealimentare

Eticheta reprezintă un mijloc de identificare a produselor, de informare simplă şi rapidă a


consumatorilor, de educare a acestora, de înlesnire a operaţiilor comerciale, dar şi de promovare a
produselor pe piaţă. Se considera ca eticheta, ca mijloc de informare a consumatorilor asupra produselor isi
are origina in practica farmaceutica si in nevoia alchimistilor d a-si diferantia produsele chimice

3.2 Elemente de etichetare şi inscripţionare a produselor nealmintare

În ceea ce priveşte etichetarea produselor textile, H.G. nr. 332/2001 privind etichetarea produselor
textile destinate populaţiei defineşte eticheta astfel: „Orice text scris, imprimat, litografiat, gravat sau
ilustrat, care conţine elemente de identificare a produsului şi, după caz, instrucţiuni de utilizare, spălare sau
călcare şi care însoţeşte produsul prezentat consumatorilor pentru vânzare sau este aderent la ambalajul
acestuia; eticheta poate avea înscrise sau ataşate suplimentar sigle sau alte însemne ecologice, precum şi
elemente de publicitate, cu respectarea prevederilor legale”.
În cazul etichetării produselor textile este foarte important să se indice modul de întreţinere al
acestora, conform unor simboluri internaţionale.
În ceea ce priveşte produsele cosmetice, Direcţia Consiliului Uniunii Europene 76/768 din 1976,
referitoare la produsele cosmetice, prevede ca eticheta acestora să cuprindă În mod obligatoriu:
- numele şi adresa fabricantului, comerciantului, exportatorului;
- ţara de origine;
- masa netă;
- termenul de valabilitate exprimat astfel: „a se utiliza de preferinţă înainte de...........”;
- modul de utilizare;
- elemente de identificare a lotului;
- lista ingredientelor în ordine descrescătoare a cantităţilor.
Eticheta încălţămintei se face individual, pe unitate de produs, şi presupune înscrierea obligatorie a
mărfurilor pentru părţile componente: partea superioară exterioară(faţă), părţile interioare şi talpa. Este
reglementată de H.G. nr. 26/i998.
Simbolurile pentru părţile componente ale încălţămintei:
Natura materiilor prime din care sunt obţinute părţile componente ale încălţămintei:

Rus Larisa-Andrada 28
ATESTAT PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE

Pe lângă elementele de marcare prezentate, pe etichetă sau pe ambalajul produsului este


inscripţionat şi codul de bare. Codul cu bare simbolizează caracterele numerice sau alfanumerice prin
alternarea unor bare de culoare închisă cu spaţii albe.
Informaţiile cuprinse în coduri se referă la:
- elementele de identificare ale produsului: denumirea produsului, denumirea fabricii producătoare
sau marca de fabrică, cantitatea ambalată;
- preţ;
- caracteristici de calitate ale produsului.
Datele codificate în sistemul „cod cu bare” sunt citite prin metoda lecturii optice cu ajutorul unui
echipament informatic numit „scanner”.
Acesta presupune existenţa unor case de marcat electronice, prevăzute cu dispozitive de citire
optică, conectate la calculator.
Interpretarea informaţiilor codificate este imposibilă pentru consumatori.
De aceea informaţiile referitoare la termenul de valabilitate, foarte importante pentru consumatori,
sunt reprezentate clar pe etichete sau imprimate pe ambalaj.
De asemenea, şi alte elemente de identificare a produsului şi de informare a consumatorului sunt
prezentate clar pe etichete sau în documentele care însoţesc produsele.

3.3. Eticheta electronică

Pe scurt EEG este un afişaj electronic al preţului, parte a unui sistem de preţuri electronice, folosit
în magazinele retail (hypermarchet, supermarket, magazine discount, cash&carry)
1. Introducere
Termenii de identificare automată şi captură automată a datelor se referă la tehnologiile care
realizează transferul direct al datelor de identificare de pe obiect într-un calculator sau într-un sistem
controlat de un microprocesor fără a se utiliza în acest sens o tastatură sau un periferic similar. Multe din
aceste tehnologii au redus la minim sau chiar nu necesită implicarea factorului uman în cadrul procesului
de preluare a datelor.

29
Colegiul Economic Hermes Petroşani
Ambalarea, marcarea, depozitarea și transportul mărfurilor nealimentare
Sistemele automate de identificare şi captură a datelor sunt utilizate din ce în ce mai mult pentru
colectarea informaţiilor în aplicaţii din ce în ce mai mult pentru colectarea informaţiilor în aplicaţii din cele
mai variate domenii: industrie, comerţ, transporturi, sănătate, poştă etc.
Aplicaţiile din industrie vizează atât aprovizionarea cu materii prime şi materiale cât şi procesul
efectiv de producţie. Aplicaţiile din domeniul aprovizionării includ recepţia materiilor prime şi
materialelor, sortarea şi depozitarea acestora, gestiunea stocurilor etc. Aplicaţiile din domeniul producţiei
includ monitorizarea comenzilor şi a stadiilor de execuţie, gradul de utilizare al maşinilor, pontajul
muncitorilor etc.
Aplicaţiile comerciale ale sistemelor automate de identificare şi captură a datelor vizează în
principal controlul operaţiilor de depozitare şi distribuţie, gestiunea stocurilor şi a vânzărilor din magazine,
etc.
În domeniul transporturilor sistemele automate de identificare şi captură a datelor servesc la
urmărirea containerelor, a vagoanelor de cale ferată, a camioanelor etc.
Aplicaţiile din domeniul sănătăţii servesc la identificarea pacienţilor, la sortarea şi gestiunea
stocurilor de medicamente, materiale sanitare, reactivi, sânge.
În domeniul poştal sistemele automate de identificare şi captură a datelor sunt utilizate la sortarea
rapidă a corespondenţei şi coletelor.
Alternativa la sistemele automate de identificare şi captură a datelor o constituie colectarea şi
introducerea manuală a informaţiilor. Metoda de colectare şi introducerea manuală a datelor prezintă
următoarele dezavantaje:
Apariţia erorilor atât în timpul înregistrării informaţiilor pe hârtie cât şi la introducerea lor în
calculator. Rata medie a erorilor la introducerea manuală a datelor este de o eroare la 300 de caractere;
pentru comparaţie valoarea specifică codurilor de bare liniare este de o eroare la 800000 caractere, iar în
cazul codurilor de bare matriciale de o eroare la 6000000 caractere.
Durata relativ ridicată a operaţiei de colectare şi introducere a datelor. Dacă la sistemele automate
de identificare şi captură a datelor preluarea informaţiilor se realizează aproape instantaneu colectarea
manuală a datelor necesită un anumit interval de timp pentru ca acestea să fie înregistrate pe hârtie şi
ulterior introduse în calculator. Viteza înregistrată în cazul scrierii de mână a documentelor este de 5-7
caractere/secundă şi poate ajunge la maxim 10-15 caractere/secundă în cazul introducerii datelor de la
tastatură. În schimb sistemele automate de captură a datelor sunt capabile să citească sute de
caractere/secundă.

Rus Larisa-Andrada 30
ATESTAT PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE

Colectarea manuală a datelor solicită permanent atenţia operatorilor; implicit cresc costurile
asociate cu forţa de muncă, fiind necesară o micşorare a volumului de muncă per operator pentru a se
obţine o acurateţe ridicată în procesarea datelor.
Aceste deficienţe sunt eliminate efectiv când este folosită identificarea şi captura automată a
datelor.
Aproape toate tehnologiile de identificare automată au la bază 3 componente principale, care
constituie totodată şi paşi parcurşi secvenţial în cadrul proceselor de captură automată:
Codificarea informaţiei. Un cod este un set de simboluri sau semne ce reprezintă caractere
alfanumerice. Când datele sunt codificate, caracterele sunt transformate într-un cod ce poate fi interpretat
doar de maşini (la majoritatea tehnologiilor informaţia codificată nu poate fi citită de observatorul uman).
O etichetă sau un tag conţinând datele codificate este ataşată produsului, pentru a permite identificarea sa
ulterioară.
Citirea informaţiei codificate este realizată cu ajutorul unui scanner sau a unui cititor; acesta
transformă informaţia citită într-un semnal electric.
Decodificarea informaţiei este efectuată de un dispozitiv numit decodor. Acesta transformă
semnalul electric în informaţie binară din care extrage în final datele iniţiale.
Există o multitudine de tehnologii ce stau la baza sistemelor automate de identificare şi captură a
datelor. De exemplu, numai în grupa codurilor de bare (ce reprezintă în prezent tehnologia cu cele mai
variate aplicaţii) au fost inventate peste 250 de simbologii.

3.4 Tehnologii actuale

Tehnologiile utilizate la identificarea şi captura automată a datelor pot fi clasificate în funcţie de


principiul ce stă la baza achiziţiei de date în următoarele 6 mari grupe:
Tehnologii optice. Cea mai mare parte a acestor tehnologii utilizează simbolurile grafice cu un
contrast ridicat astfel încât să poată fi interpretate cu uşurinţă de un cititor optic. Din această grupă de
tehnologii fac parte codurile de bare unidimensionale şi bidimensionale, recunoaşterea optică a
caracterelor.
Tehnologii magnetice. Acestea au la bază stocarea informaţiei codificate prin magnetizarea unui
suport, respectiv citirea magnetizării remanente a suportului şi refacerea informaţiei iniţiale, într-un mod
similar celui în care sunt înregistrate pe bandă şi redate sunetul şi imaginea. Din această grupă fac parte:

31
Colegiul Economic Hermes Petroşani
Ambalarea, marcarea, depozitarea și transportul mărfurilor nealimentare
Tehnologii pe bază de bandă magnetică folosite la cardurile bancare, cartelele de acces la metrou,
carduri de fidelitate, cartele personale de acces la diferite servicii etc.
Tehnologii de recunoaştere a caracterelor tipărite cu cerneală magnetică folosite pe scară largă de
către bănci pentru procesarea cecurilor.
Tehnologii pe bază de unde electromagnetice. La aceste tehnologii transferul de informaţii între
cititor şi tag-urile în care sunt stocate datele se realizează prin unde electromagnetice. Cea mai
reprezentativă tehnologie din această grupă este cea de identificare cu unde de radiofrecvenţă.
Tehnologii utilizând circuite integrate (cipuri). Acestea au la bază mici cipuri (circuite integrate)
înzestrate cu memorie semiconductoare, capabilă să păstreze informaţia codificată. Cipurile sunt montate
pe mici cartele din material plastic (de regulă, de dimensiunea unei cărţi de credit), fiind de aceea
cunoscute sub numele de cartele inteligente (smart carduri), cartele cu cip sau cartele cu circuit integrat.
Cartelele cu cip pot fi recunoscute cu uşurinţă după contactele aurii care asigură conexiunile fizice între cip
şi echipamentul de citire. Ele sunt utilizate în domeniul bancar sub formă de carduri, în telefonia mobilă
sub formă de cartele SIM etc.
Tehnologii biometrice. Acestea utilizează o serie de particularităţi ale organismului uman pentru a
identifica în mod unic, absolut şi sigur un individ. Cele mai cunoscute tehnologii sunt: recunoaşterea
vocală, analiza amprentei digitale şi scanarea retinei.
Tehnologii pe bază de atingere. Stau la baza ecranelor sensibile la atingere (touch-screen) ale unor
dispozitive precum agende electronice, PDA-uri etc. Introducerea informaţiilor se realizează prin simpla
atingere a suprafeţei ecranului ce este dotat în acest sens cu senzori.
Nu toate aceste tehnologii pot fi utilizate în cadrul sistemelor electronice de identificare a
mărfurilor. Cel mai bine se pretează codurile de bare şi tehnologiile bazate pe identificarea cu unde de
radiofrecvenţă.

4.Marcarea ecologică a produselor şi ambalajelor

In ultima perioada de timp au crescut preocuparile organismelor guvernamentale si


neguvernamentale de a institui anumite sisteme de marcare ecologica a produselor pentru a preveni
deteriorarea mediului inconjurator la actiunea unor produse a caror caracteristici au influente nefaste asupra
apei, solului si aerului, fie in timpul utilizarii, fie dupa consum, sub forma de deseuri care nu sunt

Rus Larisa-Andrada 32
ATESTAT PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE

biodegradabile. In Germania s-a introdus pentru prima data (1978) un sistem de marcare ecologica a
produselor, denumit “Blue Angel” ca urmare a presiunii exercitate de consumatori. Sistemul este patronat
de Asociatia Federala a Mediului (FEA) care decide daca un produs indeplineste criteriile de protectia
mediului, putand sa fie inscris in catalogul “Blue Angel” si sa i se aplice marca de produs ecologic.La
testarea produsului din punct de vedere ecologic participa atat organisme ale statului (Institutul pentru
securitatea produsului si marcare), in colaborare cu FEA, cat si Organizatia Consumatorilor pentru testarea
calitatii.In Germania s-a introdus, tot pentru prima data (1990) si sistemul de marcare ecologica a
ambalajelor, denumit “Der Grune Punkt” care are ca scop gestionarea si finantarea colectarii si reciclarii
produselor.

Sistemul german de marcare ecologica a fost preluat si de alte tari europene precum: Franta, Anglia,
Danemarca si Olanda. Sisteme de marcare ecologica similare s-au introdus in Canada, denumit
“Environmental Choise”, in Japonia care a instituit “Eco-Mark”, in tarile europene nordice (Norvegia,
Suedia, Finlanda si Islanda), coordonate de un consiliu.

Sistemul comunitar de marcare ecologica

In UE s-a infiintat Sistemul Post Plus care are ca obiectiv sa valorifice prin reciclare, reutilizare si
incinerare cu recuperare de energie, 80% din deseurile de ambalaje.Prin reglementarea Consiliului UE din
1992 s-a urmarit introducerea unui sistem comunitar de marcare ecologica, care sia propus ca scop
principal promovarea produselor care au un impact mai redus asupra mediului pe tot ciclul sau de viata. In
acelasi timp, sistemul are in vedere si informarea corecta a consumatorului din tarile membre UE in
legatura cu performantele ecologice ale produselor care se comercializeaza pe piata comunitara.Sistemul
comunitar se aplica tuturor produselor, inclusiv celor importate in tarile membre UE din diverse tari.
Aceste produse trebuie sa fie conforme cu reglementarile comunitare referitoare la protectia vietii, a
mediului inconjurator si a sanatatii oamenilor si animalelor.Sistemul comunitar de marcare ecologica este
33
Colegiul Economic Hermes Petroşani
Ambalarea, marcarea, depozitarea și transportul mărfurilor nealimentare
conceput ca un sistem voluntar si descentralizat. Dreptul de aplicare a marcii este de competenta unui
organism national, infiintat in acest scop, in toate tarile membre UE.Produsele care au un grad de poluare
potential sunt supuse unor analize pe toate etapele ciclului de viata, incepand cu proiectarea si pana la
reintegrarea lor in natura sau valorificarea lor dupa utilizare. La analizarea produselor se iau in considerare
urmatoarele aspecte ecologice: poluarea solului, a apei si a aerului, efectele deseurilor rezultate in urma
folosirii, nivelul zgomotului, consumul de energie si de resurse naturale, precum si impactul ambalajelor
asupra mediului. Stabiliarea criteriilor ecologice, specifice fiecarei grupe de produse, se face de catre
comitetele nationale de atribuire a marcii, forumul consultativ de la Bruxelles care cuprinde reprezentanti
ai industriei, comertului, organizatiile consumatorilor, organizatiilor ecologice si de un Comitet de
reglementare, format din specialisti din fiecare tara membra in UE.In UE s-au adoptat marci ecologice si
pentru produse si ambalaje reciclabile. Astfel, pentru cele reciclabile se pun marcile din figura de mai jos,
in cazul in care produsul sau ambalajul contine hartie sau carton reciclat utilizat.* Simbolul grafic cel mai
des folosit este bucla lui Mobius.

* Corespondenta cifrelor este:

 1 = PET (polietilena tereftalat);


 2 = HDPE (polietilena de inalta densitate);
 3 = V (vinil, inclusiv policlorura de vinil);

Rus Larisa-Andrada 34
ATESTAT PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE

 4 = LDPE (polietilena de joasa densitate);


 5 = PP (polipropilena);
 6 = PS (polistiren);
 7 = OTHER (alte materiale plastice, inclusiv multistratificate).

Marcarea ecologica a aerosolilor, a caror ambalaje prezinta exploziilor, se face cu marca prezentata mai
sus prin care se atrage atentia consumatorilor ca produsul respectiv nu contine freoni (CFC). Din 1995 s-a
interzis folosirea freonilor in aerosoli, cu exceptia unor aerosoli medicali.

Marcarea ecologica europeana este cea mai importanta si se aplica pe produsele alimentare, textile,
hartie, detergenti, vopsele, produse electrocasnice si electronice etc. Semnificatia marcii este impactul
redus al produsului sau ambalajului acestuia asupra mediului, incepand cu faza de proiectare si pana la faza
postconsum.

Perioada pentru care este atribuita este de 3 ani, dupa care producatorul trebuie sa isi reinnoiasca
cererea. Marcarea ecologica face obiectul standardelor ISO 14.000.

35
Colegiul Economic Hermes Petroşani
Ambalarea, marcarea, depozitarea și transportul mărfurilor nealimentare

Capitolul 3. Alegerea condiţiilor de depozitare adecvate

\
În timpul depozitării, ambalajul este acela care preia presiunea rezultată în urma operaţiei de
stivuire a produselor. De aceea, cerinţele faţă de ambalaj ţin seama de următorii factori:
-o ambalajul să fie uşor de aranjat în stivă
-o să fie precizate condiţiile în care poate fi depozitat şi eventualele precauţii în manipulare
-o să reziste la variaţii de temperatură şi umiditate atunci când depozitarea are loc în spaţii deschise.

Utilizarea raţională a spaţiilor de depozitare, ca şi cerinţele consumatorilor necesită fie divizarea cantităţilor
mari de produse în unităţi mici, fie gruparea cantităţilor mici în unităţi mari.
Toate aceste cerinţe sunt posibile numai prin fabricarea unor ambalaje corespunzătoare, care să poată fi
preluate de mecanisme speciale fără a suferi deteriorări sau să poarte pe suprafaţa lor semne avertizoare cu
privire la indicaţiile de stivuire.

1.Depozitarea mărfurilor

Transportul in timp al marfurilor se realizeaza in principal prin stocare, respectiv depozitare. Depozitarea
marfurilor este insa strans legata si de procesul de transport.

Procesul de transport cuprinde atat timpul alocat transportului, cat si cel 858b14i pentru incarcare,
descarcare, intocmirea documentelor si formalitatilor, depozitare temporara etc.

Depozitarea propriu zisa are drept principale cauze


- naturale:
- periodifitatea productiilor agricole
-conditii climaterice deosebite (inzapeziri, inundatii etc.) care afecteaza transportul si necesita depozitare

Rus Larisa-Andrada 36
ATESTAT PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE

-obisnuintele de consum: anumite produse se consuma iarna (lemnele de foc) altele in tot cursul anului.
Ambele necesita realizarea de stocuri.
-conditii meteorologice care obliga la restrangerea sezoniera a activitatii
-economice:
-sezonalitatea cererii pentru anumite produse modifica major pretul de vinzare. Productia trebuie stocata
pina la timpul cererii sau cel al pretului optim
-desi multe procese au caracter continuu ele implica crearea de stocuri de siguranta pentru a asigura
continuitatea productiei
-deseori, realizarea transporturilor in partizi mari, scade costul transportului, mult mai mult decat costul
depozitarii
-acumulare de marfuri in scopuri speculative sau pentru constituirea de gajuri, garantii etc.
-necesitatea prezentarii marfurilor prin intermediul expozitiilor, magazinelor cu vanzare etc.
-stategice:
- realizarea de stocuri pentru perioade de razboi, calamitate etc. formate din stocuri strategice de alimente,
combustibili, munitii, medicamente etc

Depozitul: este locul in care se face transportul marfurilor in timp. Putem avea depozite la
producator, la vanzator sau pe parcurs fie ca unitati independente, specializate numai pentru depozitare, fie
ca unitati anexate unei alte stucturi. Depozitele pot fi specializate dupa produs, dupa zone geografice
(marfuri pentru Europa, Asia etc.), dupa clientela sau pot fi generale.
Depozitul are un spatiu de contact cu furnizorii. Acest spatiu este amenajat caracteristic tipului de
marfa si taliei depozitului: gasim o anumita constructie si dotare pentru transportul pe calea ferata, alta
pentru transportul auto si alta pentru transport auto containerizat, de exemplu. Fiind specializate in
depozitare ele preiau cantitati mari de marfa astfel incat operatiile de incarcare descarcare sunt cat mai
apropiate de standardele internationale aceptate.
Depozitul are un spatiu de contact cu clientii, care poate avea amenajari mixte: pentru transport de
mare capacitate sau pentru transport de partizi mici de marfuri. Ambele tipuri includ si zona de evidenta
contabila si financiara si pentru emiterea documentelor de transport, inclusiv cele pentru transportul
interational, care sunt foarte specializate. Uneori pot include si un spatiu pentru control vamal si fitosanitar.
In interiorul spatiului de depozitare (acoperit sau nu) avem spatiile pentru depozitare efectiva si cele pentru
operatii de productie: dezambalare, sortare, reambalare, grupare, lotizare, control de calitate, reconditionare

37
Colegiul Economic Hermes Petroşani
Ambalarea, marcarea, depozitarea și transportul mărfurilor nealimentare
etc. In timpul depozitarii, functie de natura marfii, se fac si controalele periodice privind calitatea. Spatiile
de depozitare sunt amenajate diferit functie de marfa: spatiile pentru grau vor fi diferite de cele pentru
benzina sau computere.
Depozitele specializate exclusiv in depozitare pot emite documentul numit warant care atesta
prezenta in depozit a anui anumit fel de marfa intr-o anumita cantitate. Aceste documente se pot negoocia
si pot asigura finantarea intreprinderilor. O conditie esentiala privind astfel de operatiuni este credibilitatea
depozitului respectiv.
In marile porturi depozitele au dimensiuni foarte mari, cu capacitati imense. Exploatarea lor este de
tip industrial din cauza volumului mare de marfuri manevrate zilnic. Depozitele moderne sunt
computerizate, atat pentru evidenta marfurilor depozitate cit si pentru operatiile cu transportatorii si
depozitarii. Tehnologiile moderne de transport au permis standardizarea muncii in depozite si un mare
randament al activitatii.
Din marile depozite (antrepozite) marfa poate ajunge in depozite zonale, apoi in depozitele
intreprinderilor sau comerciantilor. Marea majoritate a marfurilor se afla fie in sistemul de depozite, fie in
cursul transportului. Trebuie sa mentionam insa si un aspect al societatii de consum: ‘depozitarea’ la
cumparator, respectiv cumpararea de marfuri peste nevoile normale de consum, mai ales a marfurilor de
folosinta indelungata, ajungandu-se la adevarate depozite de haine, pantofi, carti, etc.

Rus Larisa-Andrada 38
ATESTAT PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE

Capitolul 4. Demonstrarea unei manipulări corespunzătoare

Ambalajul secundar facilitează manevrarea produsului prin forma sa, volumul, greutatea, prezenţa unor
orificii în scopul prinderii sale cu mâna sau cu un utilaj. trebuie să asigure o securitate maximă pentru
operatori, garantând în acelaşi timp o bună stabilitate a încărcăturii.
Opţiuni de manipulare a materialelor: tehnici şi alternative

În ultimii ani, manipularea materialelor a devenit o ştiinţă nouă, complexă şi dinamică. A apărut o
gamă nouă de tehnici, dispozitive şi utilaje, în paralel cu elaborarea unor noi metode de manipulare a
produselor.

Deplasarea manual

Omul a deplasat materialele cu ajutorul mâinilor. În multe situaţii, această matodă se aplică şi
astăzi. Omul poate să ridice, să lase jos, să întoarcă, să stivuiască, să preia din stive sau să deplaseze cutiile
şi alte componente. El, poate, de asemenea, să prelucreze manual bunurile. Dacă volumul care trebuie
manipulat este mic, iar distanţa de transport este redusă, nu va fi necesar să folosim o instalaţie pentru a
înclocui mobilitatea omului. Omul nu trebuie confundat, totuşi, cu o maşină. În prezent, el trebuie să-şi
folosească forţa fizică numai pentru transportul simplu al unor cantităţi foarte mici pe cea mai mică distanţă
posibilă.

Cărucioarele

Roata a fost următorul pas în îmbunătăţirea manipulării şi are astăzi o largă răspândire. Cărucioarele
de mână sunt relativ mici şi lente, astfel încât ele vor fi eficiente pentru deplasarea unor cantităţi mici pe
distanţe mici. Cărucioarele cu motor de tipul celor cu remorcă, al celor ataşate benzilor rulante, ca şi al
vehiculelor ghidate automat pot transporta multiple incărcături, pe distanţe mari, cu un cost relativ mic al
muncii. În cazul unor cantităţi moderate care trebuie transportate pe o distanţă mare, economiile obţinute
prin folosirea cărucioarelor pot compensa costurilr de capital mai mari, ca şi costurile de încărcare şi

39
Colegiul Economic Hermes Petroşani
Ambalarea, marcarea, depozitarea și transportul mărfurilor nealimentare
descărcare, fapt care transformă cărucioarele motorizate într-un mijloc de transport mai economic decât
motostivuitoarele.

Motostivuitoarele

Motostivuitoarele – şi o dată cu ele introducerea paleţilor şi a loturilor unitare – reprezintă un pas


înainte în deplasarea materialelor. În prezent, există multe tipuri de motostivuitoare şi sunt, pe drept cuvânt,
considerate excelente utilaje universale de manipulare. Principalul lor avantaj constă în faptul că pot
încărca şi descărca şi alte vehicule şi totodată ridica încărcăturile la înălţimi mai mari în vederea
depozitării. Totuşi, ca utilaj de transport, motostivuitorul are şi câteva dezavantaje: de exemplu, chiar şi
atunci când fiecare produs este în cantităţi suficient de mari care să necesite o încărcătură paletizată, costul
asamblării şi demontării paletei va rămâne destul de mare în afară de cazul când mărfurile nu sunt primite
şi expediate în cantităţi paletizate. Matostivuitoarele impun, de asemenea, existenţa unor coridoare mari în
cadrul depozitului, iar costul de manipulare va creşte direct proporţional cu cantităţile deplasate.

Benzile rulante

Benzile rulante sunt foarte practice pentru deplasarea în linie dreaptă, întrucât elimină manipulările
dinaintea şi de după fiecare funcţie. Astazi, ele pot fi încărcate şi descărcate automat. Ele permit realizarea
unui flux neîntrerupt al materialelor, spre deosebire de celelalte utilaje care realizează o manipulare
separată a materialelor. Nu necesită o muncă suplimentară, dar costul creşte proporţional cu distanţa de
transport. Utilizarea benzilor rulante, care permite diminuarea costurilor de manipulare şi asigurarea unui
flux constant al mărfurilor în locul unei deplasări discontinue a acestora, a cresctut tot mai mult în ultimii
ani în ţările dezvoltate. Ele reprezintă cea mai bună metodă de îmbunătăţire a manipulării materialelor în
majoritatea centrelor de distribuţie şi a fabricilor. Benzile rulante permit livrarea sau descărcarea automată
a bunurilor sau pe baza unei comenzi specifice. Ele pot depozita bunurile până ce acestae sunt preluate de
un operator sau de un alt utilaj; de asemenea, pot sorta mărfurile sau le pot grupa pe categorii.

Rus Larisa-Andrada 40
ATESTAT PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE

Capitolul 5. Selectarea tipului de transport adecvat mărfurilor


nealimentare

1.Transporturile de materii prime, materiale şi mărfuri

Alegerea modului de transport este o parte fundamentală a managementului distribuţiei şi trebuie


analizată cu atenţie, datorită impactului său asupra eficienţei operaţionale a firmei. Eşecul în identificarea
celui mai potrivit mod de transport poate produce costuri mai mari decât cele necesare.

Transportul bunurilor materiale, de la locul producţiei la cel al consumului productiv sau


neproductiv este un domeniu extrem de important al activităţii operative în întreprinderile comerciale.
Transportul reprezintă una din activităţile esenţiale ale distribuţiei fizice, este considerată cea mai
importantă componentă a mixului logistic deţinând circa 2/3 din costurile afectate activităţii logistice.
Transporturile, apreciate ca un important subsistem al sistemului producţiei materiale şi al
serviciilor, au un rol important în asigurarea unei bune funcţionări a fluxurilor ce se formează între
componentele sistemului producţiei materiale şi ale serviciilor, acestuia revenindu-i multiple sarcini în
optimizarea spaţiului şi timpului economic, în reducerea timpului necesar realizării binomului producţie –
desfacere.
Transporturile de bunuri desfăşurându-se în sfera producţiei sau a circulaţiei, determină existenţa a
două feluri de transporturi: interioare, prin care se efectuează deplasarea în spaţiu, de la o secţie la alta, în
cadrul procesului de producţie, şi comerciale, care se desfăşoară în şi pentru sfera circulaţiei.
Transporturile de mărfuri, fără să producă bunuri materiale, produc o utilitate, respectiv deplasarea
spaţială a produselor, care se consumă în chiar timpul procesului ei de producţie, şi o valoare de schimb,
determinată de valoarea mijloacelor de muncă vie şi materializată consumată, care se adaugă la valoarea
obiectului muncii în transporturi ( bunul material transportat). Având în vedere această ultimă
particularitate a activităţii de transporturi trebuie menţionat faptul că, în general, conducerea transporturilor
are în vedere executarea unor astfel de transferuri de materii prime, materiale şi mărfuri dintr-un loc în altul
, de la furnizor la beneficiar, care să se realizeze în timp util şi cu cele mai reduse costuri, care să determine
o cât mai mică valoare de schimb.

41
Colegiul Economic Hermes Petroşani
Ambalarea, marcarea, depozitarea și transportul mărfurilor nealimentare
Prin conducerea ştiinţifică se urmăreşte creşterea aportului transporturilor la crearea profitului prin
satisfacerea nevoilor de produse ale întreprinderii atunci şi acolo unde acestea apar, prin optimizarea într-o
viziune globală a activităţii de transport. Acest domeniu necesită luarea de decizii cu o frecvenţă ridicată şi
care deseori trebuie reconsiderată la intervale mici de timp datorită schimbărilor care apar. Printre cele mai
importante domenii decizionale privind activitatea de transport pot fi menţionate:
 Ce mijloc de transport şi ce prestator de transporturi îndeplinesc cel mai bine cerinţele service-
lui de livrare?
 Ce mijloc de transport şi ce prestator de transporturi efectuează service-ul de livrare la preţurile
cele mai avantajoase?
 Cum se stabilesc cantităţile de livrare astfel încât la o cerere dată să se obţină o minimizare a
costului de transport?
 Care este cel mai scurt traseu de transport?
 Care este încărcătura optimă a unui mijloc de transport?

1.2 Costurile de transport

Costurile de transport includ toate costurile direct asociate deplasării produsului de la o unitate la
alta. Costurile de transport variază de la mai puţin de 1% pentru aparate la peste 30% pentru alimente din
preţul de vânzare recomandat al produsului, în funcţie de natura gamei de produs şi de piaţă. În orice caz,
costul mediu de transport este între 5-6% din preţul de vânzare cu amănuntul recomandat al produsului.
Transportul reprezintă un cost direct adăugat la preţul produsului şi orice reducere a costului de transport
va determina o creştere a profitului.

1.3 Alegerea mijlocului de transport

Mijlocul de transport folosit trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, din care menţionăm:
- regularitate
- capacitate de transport
- rapiditate
- cost redus.
Fiecare din sistemele de transport folosite ( feroviar, rutier, naval, aerian sau special ) răspund într-un
mod specific acestor cerinţe în funcţie de particularităţile tehnico- economice ale fiecăruia. În aceste

Rus Larisa-Andrada 42
ATESTAT PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE

condiţii alegerea mijlocului de transport sau a mijloacelor de transport, devine o problemă a cărei corectă
rezolvare face posibilă, în continuare, optimizarea transporturilor.
Factorii care pot influenţa fundamental selecţia transportului pot fi grupaţi în patru grupe:
- caracteristicile clientului;
- caracteristicile produsului;
- caracteristicile mediului;
- caracetristicile întreprinderii.

1.4 Caracteristicile clientului

Factorul principal legat de caracteristicile clientului este rentabilitatea livrării. Aceasta înseamnă că
suma costului de transport per comandă trebuie să fie mai mică decât profitul brut obţinut pe comandă
înainte de includerea costurilor de distribuţie. Astfel, o comandă mică care străbate o distanţă mare pentru a
fi livrată poate fi nerentabilă, deoarece costul efectiv al livrării este mai mare decât suma profitului.
Principalele caracterisitic ale clientului sunt:
 poziţia geografică, distanţa faţă de depozitul de unde se face livrarea
 trăsăturile punctului de livrare – acces
 restricţii de timp ( ziua şi ora trebuie respectate)
 mărimea comenzii
 cunoaşterea produsului pentru a evita deteriorarea înainte şi după transport
 echipamentul mecanic de manipulare folosit
 nivelul de servire solicitat.
 Cerinţele de servire post –vânzare.

1.5 Caracteristicile produsului

Toate caracteristicile produsului trebuie luate în considerare, însă resursele de transport nu trebuie
superspecializate în a se ocupa cu transporturi de produse rare sau neobişnuite, îndeosebi acolo unde pot fi
găsite alternative sau unde transportul poate fi închiriat pentru acest scop. Principalele caracteristici ale
produsului sunt:
 Greutatea;
 Mărimea şi forma;

43
Colegiul Economic Hermes Petroşani
Ambalarea, marcarea, depozitarea și transportul mărfurilor nealimentare
 Gradul de fragilitate;
 Uzura morală şi deterioprarea
 Pericol ( de ex produse toxice)
 Valoarea.

1.6 Caracteristicile mediului

Operaţiunile de transport pot fi afectate de factorii de mediu în trei feluri diferite. În primul rând, alţi
utilizatori ai drumurilor por avea o influenţă semnificativă asupra eficienţei operaţionale, în mod deosebit
atunci când cererea creează aglomeraţie şi conduce la întârzieri de livrare. În al doilea rând, există
constrâgeri operaţionale impuse de teren, condiţii meteo sau legislaţie care pot limita folosirea anumitor
tipuri de vehicule pe unele drumuri. În al treile a rând, există schimbări tehnologice în echipament şi
infrastructură care pot îmbunătătii productivitatea.

1.7 Caracteristicile companiei

Caracteristicile importante ale companiei care ar trebui luate în considerare sunt:


 Strategia nivelului de servire
 Ariile de vânzări
 Amplasarea depozitelor
 Amplasarea unităţilor producătoare
 Politicile financiare
 Performanţa concurenţei.
Marele număr de factorii economici, pe de o parte, şi multitudinea mijloacelor pe de altă parte, fac din
alegerea mijlocului de transport o operaţie dificilă care presupune, calcule laborioase pentru definitivarea
criteriilor de alegere.
Distanţa critică ( punctul de indiferenţă Pi ) defineşte distanţa la care indiferent de mijlocul de
transport folosit (din cele analizate), costurile implicate vor fi egale.
Pentru calculul punctului de indiferenţă trebuie să se ia în consideraţie toate tipurile de cheltuieli,
evidenţiindu-se separat costurile a căror mărime variază odată cu distanţa pe care are loc transportul, de
cele fixe şi suplimentare, dacă există.

Rus Larisa-Andrada 44
ATESTAT PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE

Distanţa critică se calculează egalând costurile aferente celor două mijloace de transport, a căror
utilizare se are în vedere şi din care urmează să se aleagă cel mai ieftin. De ex. Dacă un furnizor are
posibilitatea să livreze pe calea ferată sau cu mijloace autoatunci pentru calcul avem în vedere că:
Pe calea ferată costul total Cf are, de obicei, trei componente, respectiv:
- un cost variabil cu distanţa Cv1 în lei pe t/km;
- costul fix pe tonă transportată Cf1 – în lei pe t;
- un cost suplimentar Cs – în lei pe tonă.
Pentru transportul auto, costul total Ca are două componente şi anume:
- costul variabil cu distanţa Cv2
- costul fix pe tonă Cf2.
Pentru a calcula punctul de indiferenţă egalizăm cele două costuri.
Cf = Ca
Cv1xd + Cf1 + Cs = Cv2 x d + Cf2

Pi = (Cf2 – ( Cf1 + Cs ))/ ( Cv1 – Cv2)

Pi = distanţa ( punctul de indiferenţă ) la care cheltuielile, pe cele două mijloace de transport comparate
sunt egale.
Mijlocul de transport ale cărui cheltuieli variabile sunt, de regulă mai mari, va fi cel care va da un
cost total mai redus decăt celălalt, pe distanţe mai mici decât indiferenţă şi invers.
Sporul de rapiditate se calculează atunci când transportul unor produse trebuie să se execute cu
mare viteză, de exemplu, produsele foarte perisabile sau comenzi care au rolul de a înlătura rupturile de
stoc la unele produse de mare importanţă pentru desfăşurarea, în bune condiţii, a activităţii
întreprinderilor. În aceste condiţii, nu sunt avute în vedere cheltuielile suplimentare care vor fi
compensate de evitarea unor pagube rezultate din sosirea produselor cu întârziere ci timpul total de
transport. Sporul de rapiditate Sr, se va calcula între timpii totali de efectuare a transportului pe
mijloacele avute în vedere, din care se va alege cel mai rapid. De exemplu, dacă putem alege doar între
calea ferată şi auto, atunci, vom compara timpii totali de efectuare a transportului T care au în
componenţa lor : - timpul efectiv de drum Td = d/vit. Com
- la care se adaugă timpii de încărcare, descărcare şi dacă există, timpii afectaţi unor operaţii speciale
cum ar fi, timpii pentru preluarea vagoanelor în staţiile tehnice, la CFR.

45
Colegiul Economic Hermes Petroşani
Ambalarea, marcarea, depozitarea și transportul mărfurilor nealimentare
1.8 Stabilirea necesarului de mijloace auto

O altă etapă în procesul de optimizare a transportului într-o întreprindere, cu consecinţe asupra


cheltuielilor care le suportă întreprinderea, este determinarea necesarului de mijloace auto de transport,
care depinde de: volumul produselor ce urmează să se transporte într-o perioadă, capacităţile mijloacelor
auto existente în dotarea întreprinderii sau a celor care urmează să se închirieze, durata de folosire anuală a
mijloacelor din parcul propriu. Din totalul materiilor prime, materialelor şi mărfurilor pe care
întreprinderea le are de transportat vor fi scăzute cele a căror deplasare va fi făcută cu alte mijoace
( datorită rentabilităţii acestora ), urmând ca pentru partea ce revine transportului auto să se facă calculul
necesarului de mijloace, care poate avea în vedere:
1. necesarul zilnic pentru deplasare unei cantităţi de produse, într-o perioadă de timp, se stabileşte
folosind relaţia:
n = Q/W x Z
n = necesarul zilnic de mijloace auto, în bucăţi
Q = cantitatea de transportat, în tone
W = productivitatea zinică a mijlocului auto ales, în tone
Z = numărul de zile în care este planificat să aibă loc transferul lotului respectiv.

2. necesarul anual mediu zilnic pentru transportul tuturor produselor repartizate unei anumite categorii
de capacitate. Se calculează:

t = td + tf + te în minute;
n = ( T x C )/t;
u = n x k în tone /zi
U = u x Ta în tone /an
N = Q/U, în bucăţi auto,

Unde:
t = durata medie a unei curse
td = timpul efectiv de drum
tf = timpul cu încărcarea
te = timpul cu descărcarea

Rus Larisa-Andrada 46
ATESTAT PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE

n = numărul de curse efetuate zilnic de un auto


T = timpul total zilnic de lucru, în minute;
C = coeficientul de utilizare a timpului de lucru 80-90 %
u = cantitatea transportată zilnic de un mijloc de transport auto, în tone;
K = capacitatea de transport, în tone;
U = capacitatea anuală de transport a unui mijloc de transport auto, în tone;
T = timpul anual de lucru, în zile;
N = necesarul anual mediu zilnic.

3. Necesarul de autovehicule pentru aprovizionarea cu o anumită cadenţă se calculează cu ajutorul


relaţiei:

N = A x d / D, unde:
A = numărul de unităţi ce trebuie aprovizionate
d = durata medie a unui ciclu de aprovizionare, în minute;
D = timpul mediu admis între două aprovizionări succesive, în minute.

1.9 Căi de reducere a costului transportului.

Costurile de transport variază de la mai puţin de 1% ( pentru aparate ) la peset 30% ( pentru
alimente ) din preţul de vânyare recomandat al produsului, în fincţie de natura gamei de produs şi de
piaţă. În orice caz, costul mediu de transport este între 5 –6 % din preţul de vânzare cu amănuntul
recomandat al produsului. Transportul reprezintă un cost direct adăugat la preţul produsului şi orice
reducere a costurilor de transport va determina o creştere a profitului, presupunând că preţul rămâne
constant.
Una din cele mai productive căi de reducere a cotei de cheltuieli de circulaţie ce revin
transporturilor, o reprezintă alegerea acelor furnizori de materii prime, materiale şi mărfuri care să
conducă la reducerea distanţei de la care are loc aprovizionarea întreprinderii.
Alţi factori sunt: folosirea remorcilor de către autocamiaonele de mare tonaj, folosirea graficului
orar de transport, reducerea duratei staţionărilor la încărcare şi descărcare, extinderea tehnologiilor
moderne de transport, îmbunătăţirea muncii în depozitele furnizorilor şi ale beneficiarilor, amenajarea
corespunzătoare a produselor în mijloacele de transport.

47
Colegiul Economic Hermes Petroşani
Ambalarea, marcarea, depozitarea și transportul mărfurilor nealimentare

2. Organizarea transporturilor maritime-internaţionale

Flota maritimă comercială aparţine unor firme particulare sau unor societăţi mixte particulare de
stat, sau unor societăţi supranaţionale. Există multe firme particulare mici de familie care deţin 1-2 nave de
capacitate mică dar se observă o puternică concentrare a flotei în mâinile marilor companii. Acest lucru
determină tot mai mult întrepătrunderea între capitalul industrial şi cel din transporturi. Tot mai multe firme
de producţie ( firmele de prelucrare a petrolului, firmele producătoare de autoturisme ) precum şi unele
bănci cumpără numeroase nave comerciale. În acelaşi timp armatorii devin coproprietari de societăţi
industriale şi de bănci.

Transportul maritim se practică fie în sistem tramp fie în sistemul de navigaţie de linie regulată.
Navigaţia tramp presupune o navigaţie neregulată, care nu este legată de o anumită rută de
transport, de anumite porturi fixe de expediţie si de destinaţie. Fiecare cursă a unei nave tramp este legată
în general de satisfacerea cerintelor de transport ale unui singur navlositor, care dispune de o partidă de
marfă suficientă pentru a ocupa spaţiul de transport oferit de nava în cauză. Navale tramp transportă în
general mărfuri grele şi voluminoase, cunoscute în practică sub denumirea generică de marfuri de masă
( ţiţei şi derivare petroliere, minereuri, cărbuni, cereale, îngrăşăminte chimice, cherestea ).
Navigaţia de linie presupune o navigaţie organizată şi regulată, pe o rută comercială dată, între
anumite porturi şi după un orar fix anunţat anticipat. În mod uzual, navele de linie furnizează serviciile lor
unei clientele numeroase, care expediază mărfuri în partizi relativ mici, dar des, şi care nu pot constitui prin
ele însele, luate individual, o încărcătură complexă pentru o navă dată. Ca atare, o navă de linie trebuie să
ofere condiţii optime pentru tranportul oricăror feluri de mărfuri, solide sau lichide, minerale sau vegetale,
la temperaturi obişnuite sau scăzute.

2.1 CONOSAMENTUL

In mod curent termenul engelzesc BILL OF LADING defineşte un document care evidenţiază
încărcarea mărfurilor pe o navă. Conosamentul reprezintă promisiunea cărăuşului că va livra marfa înscrisă
încărcată la bord sau preluată la transport într-un port nominat. Deci, conosamnetul este o adeverinţă
semnată de cărăuş sau de o persoană împuternicită de acesta, de regulă comandantul navei, prin care se

Rus Larisa-Andrada 48
ATESTAT PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE

dovedeşte că mărfurile descrise cantitativ şi calitativ în acest document au fost încărcate sau au fost
preluate pentru a fi încărcate pe o anumită navă şi pentru a fi transportate dintr-un port în alt port în scopul
de a fi predate persoanei nominate sau posesorului acestui document. Conosamentul înseamnă dovada
existenţei contractului de transport. Conosamentul nu este el însuşi contract de transport, dar confirmă că a
existat un acord prealabil între încărcător şi cărăuş de a realiza o prestaţie de transport. Conosamentul este
un titlu reprezentativ al mărfurilor care se transportă pe nava respectivă. Cel care este în posesia acestui
document este socotit ca fiind proprietarul mărfurilor descrise. Conosamentul este un instrument de credit
întrucât pe baza lui se deschide, prin intermediul băncilor, creditul necesar finanţarii contractului de
vânzare cumpărare.
Conţinutul conosamentului
-natura generală a mărfurilor, , marcajele principale necesare pentru identificarea mărfurilor, o declaraţie
expresă, dacă este cazul, privind aspectul periculos al mărfurilor, numărul de colete sau de bucăţi, precum
şi greutatea sau cantitatea mărfurilor
-starea aparentă a mărfurilor
-numele şi sediul principal al cărăuşului
-numele încărcătorului
-data încărcarii efective a mărfurilor pe navă. La cererea încărcătorului, cărăuşul trebuie, după încărcarea
efectivă a mărfurilor pe navă, să înscrie în conosament menţiunea “încărcat la bord”.
-destinatarul, dacă este menţionat de încărcător,
-portul de încărcare prevăzut în contractul de transport maritim şi data la care mărfurile au fost luate în
primire în portul de încărcare
-numele navei pe care trebuie încărcată marfa
-portul de descărcare, care de regulă este portul unde efectiv s-a descărcat marfa de pe navă şi unde
încetează responsabilitatea cărăuşului.
-Locul şi data emiterii conosamentului
-Numărul exemplarelor negociabile semnate de cărăuş şi comandantul navei.

2.1.1 Tipuri de conosament

1. în funcţie de modul de transmitere a proprietăţii conosamentele pot fi


-conosamentul nominativ
-conosamentul la ordin
-conosamentul la purtător

49
Colegiul Economic Hermes Petroşani
Ambalarea, marcarea, depozitarea și transportul mărfurilor nealimentare
Conosamentul nominativ se eliberează în favoarea unei anumite persoane nominată expres în acest
document ca fiind singura îndreptăţită să solicite armatorului să-I predea mărfurile înscrise, în cantitatea
indicată. Un asemenea tip de conosament se transferă mai greu în timpul executării transportului, întrucât
persoana înscrisă în acest document trebuie să întocmească un act de cesiune, pe care, trebuie să-l notifice
comandantului navei, acesta neavând dreptul să elibereze marfa decât persoanei nominate. Are avantajul că
în caz de pierdere, rătăcire sau sustragere a originalului, persoana care îl deţine nu-l poate folosi pentru a
intra în posesia mărfurilor.
Conosamentul la ordin este emis la ordinul unei anumite persoane, care apoi îl poate andosa unei alte
persoane care devine proprietarul de drept al mărfii. Andosarea se poate face în plin ( indorsment in full )
atunci când se nominează persoana şi în alb ( indorsment in blank ) când nu se indică persoana căreia I se
transmite conosamentul.
Conosamentul la purtător este acel tip de conosament pe care sunt înscrise cuvintele la purtător. Prin
urmare deţinătorul conosamentului este şi proprietarul mărfii înscrise în conosament. Deci comandantul
eliberează marfa celui care îl prezintă în portul de descărcare.
2. Din punct de vedere al momentului încărcării mărfii pe navă conosamentele pot fi
-conosament încărcat la bord
-conosament primit spre încărcare
Conosamentul încărcat la bord indică faptul că marfa a fost încărcată la bordul navei. În majoritatea
contractelor de vănzare cumpărate şi acreditive se solicită ca document de plată acest tip de conosament
întrucât există siguranţa că marfa înscrisă în conosament a fost încărcată şi este practic în curs de deplasare
pe nava indicată.
Conosamentul primit spre încărcare reprezintă o obligaţie fermă de a transporta mărfurile nominate în
cantitatea descrisă în portul de destinaţie nominat şi de a le preda destinatarului. Se foloseşte mai ales la
transportul mărfurilor cu nave de linie.

3. Dpdv al rutei şi destinaţiei de transport acoperite


-conosament oceanic sau maritim – acoperă transportul dintr-un port maritim de încărcare până la
portul de descărcare
-conosament de serviciu - atunci cănd la transport participă mai mulţi cărăuşi, respectiv mai multe nave
participante la executarea transportului, se pot elibera mai multe conosamente care să acopere numai o
parte din lanţul de transport. Acest tip de conosament este eliberat la cererea şi din ordinul cărăuşului
principal.

Rus Larisa-Andrada 50
ATESTAT PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE

-conosamentul direct - acoperă întreaga distanţă de transport. Pentru încărcător acest tip de conosament
este foarte avantajos, întrucât acesta nu cunoaşte decât un singur cărăuş, respectiv cărăuşul principal
care răspunde de transport şi de predarea mărfii la destinatarul final, în condiţiile de calitate şi cantitate
descrise de conosament. Ceilalţi participanţi la lanţul de transport eliberează conosamente sau alte
documente de transport, însă răspund numai în porţiunea de transport pa care s-a executat transportul.
4. DPDV al continuităţii transportului
-conosament fără transbordare folosit în transporturile directe, cu acelaşi mijloc de transport. Acest
conosament este de preferat dpdv al conservării calităţii şi cantităţii mărfii şi a duratei de transport
-conosament cu transbordare folosit pentru partizile mici de marfă, fiind neeconomic a angaja întreaga
capacitate a unui mijloc de transport din potul de înărcare până la descărcare.

5. DPDV al persoanei care elibereaza conosamentul


-conosamente eliberate de cărăuşi – prin comandaţii navelor
-conosamente eliberate de agenţii cărăuşului . În unele porturi cărăuşii au reprezentanţi diferiţi, agenţi de
încărcare sau case de expediţii care preiau marfa de la încărcător eliberând în schimb conosamente în
numele cărăuşului pe care- l reprezintă.
-conosamente eliberate de operatori multimodali şi case de expediţie interbaţională. Conosamentele
eliberate de casele de expediţie internaţionale sau de operatorii multimodali acoperă întregul lanţ de
transport, respectiv distanţa totală din poartă în poartă.

3.TRANSPORTUL AERIAN

Transportul internaţional de mărfuri s-a dublat la fiecare 5-6 ani, reprezentând cea mai dinamică
modalitate de transport. Avionul poate asigura aprovizionarea ritmică a unor localităţi inaccesibile altor
mijloace de transport, utilizarea unor ambalaje uşoare şi ieftine, eliminarea cheltuielilor cu depozitarea
mărfurilor înainte şi după efectuarea transportului, evitarea transbordărilor excesive care duc la deteriorarea
mărfurilor. Tot mai multe sunt produsele care se pretează la transportul cu avionul, începând cu cele a căror
perisabilitate se manifestă în ore ( seruri, vaccinuri ) şi continuând cu produsele perisabile obişnuite
( legume şi fructe proaspete, carne proaspătă, brânzeturi ), cu produse urgente la transport ( piese de
schimb, documentaţii tehnice ). În general, la transportul cu avionul se pretează o gamă largă de mărfuri, în
special mărfuri cu valoare unitară ridicată şi greutate sau volum redus. Pentru transportul mărfurilor se
folosesc atât avioane mixte, pentru pasageri şi mărfuri, cât şi avioane construite special pentru transportul

51
Colegiul Economic Hermes Petroşani
Ambalarea, marcarea, depozitarea și transportul mărfurilor nealimentare
mărfurilor sau adaptate la astfel de transporturi. Tendinţa principală este însă aceea a utilizării tot mai largi
a avioanelor specializate. Cele mai multe dintre acestea permit o încărcare rapidă a mărfurilor, în special a
celor ambalate în containere speciale. Utilizarea pe scară largă a containerelor a impulsionat într-o mare
măsură dezvoltarea traficului combinat, în special al celui aerian auto., în care mărfurile sunt aduse la
aeroport şi sunt preluate apoi la aeroportul de destinaţie, cu ajutorul autovehiculelor.
Pentru transportul pe calea aerului, mărfurile trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
-să fie admise la transport potrivit dispoziţiilor legale în vigoare
-mărfurile şi ambalajele lor să nu prezinte pericol pentru aeronavă, persoane sau bunuri, iar în cazul
transporturilor mixte, să nu tulbure sau să incomodeze pasagerii
-să fie cântărite la predare şi însoţite de toate documentele necesare
-ambalajul mărfurilor să fie corespunzător pentru transportul aerian şi să asigure integritatea
încărcăturii în cadrul manipulărilor obişnuite
-fiecare colet să aibă o etichetă care să indice numele şi adresa completă a expeditorului şi
destinatarului
-mărfurile să fie aduse la aeroport în orele stabilite prin programul de lucru al acestuia sau la orele
indicate de către transportator.

3.1 Contractul de transport internaţional aerian

Contractul internaţional pentru transportul mărfurilor dintr-o ţară în alta se manifestă sub forma
scrisorii de transport aerian. Scrisoarea de trăsură reprezintă dovada primirii mărfii de către compania
aeriană pentru a fi transportată şi acceptarea condiţiilor generale pe care le are faţă de beneficiar.
Scrisoarea de transport aerian se întocmeşte în trei exemplare originale şi mai multe copii ( în
funcţie de necesităţile beneficiarului de transport ). Primul exemplar original poartă menţiunea pentru
transportator, este semnat de expeditor şi rămâne la cărăuş. Al doilea exemplar original poartă menţiunea
pentru destinatar , este semnat atât de expeditor cât şi de transportator, însoţeşte marfa până la destinaţie şi
se predă destinatarului. Al treilea exemplar original poartă menţiunea pentru expeditor , este semnat de
transportator, după primirea mărfii la transport şi rămâne la expeditor pentru a fi negociat. Copiile scrisorii
de trăsură sunt folosite pentru a confirma primirea de către destinatar, pentru îndeplinirea formalităţilor
vamale şi pentru rezilierea unor decontări pentru prestaţii.
Principalele menţiuni pe care trebuie să le cuprindă o scrisoare de transport aerian sunt:
-punctele de plecare şi de destinaţie

Rus Larisa-Andrada 52
ATESTAT PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE

-greutatea, volumul, numărul şi dimensiunea coletelor, felul ambalajului, marcajul şi starea mărfii
predată la transport
-documentele anexate la scrisoarea de transport aerian necesare îndeplinirii formalităţilor vamale,
fiscale, fito – sanitare şi de altă natură
-numele şi adresa destinatarului, eventual numele şi adresa agentului acestuia, care urmează să preia
marfa la aeroportul de destinaţie
-menţiuni în legătură cu modul de plată a taxelor de transport şi a celor accesorii
-numele şi adresa expeditorului
Expeditorul răspunde pentru exactitatea datelor privitoare la marfă înscrise în scrisoarea de trăsură şi va
suporta orice daună pe care o poate avea transportatorul aerian sau orice altă persoană angajată de acesta
din cauză declaraţiilor inexacte sau insuficiente. Expeditorul răspunde pentru faptul că la predarea mărfii
nu a transmis instrucţiunile cu privire la operaţiunile tehnice sau comerciale pentru a pune pe cărăuş în
situaţia de a acţiona în cunoştinţă de cauză.
Transportatorul aerian răspunde pentru daunele ivite în caz de distrugere, pierdere sau avariere a mărfii
care face obiectul transportului, dacă evenimentul s-a produs în timpul călătoriei. Răspunderea cărăuşului
aerian include şi perioada în care mărfurile se aflau în grija sa pe aeroport, la bordul aeronavei sau într-un
loc oarecare, în caz de aterizare în afara unui aeroport. Cărăuşul nu răspunde pentru pagubele rezultate din
natura sau viciul propriu al mărfurilor transportate. Enunţurile din scrisoarea de trăsură cu privire la
greutate, dimensiuni, numărul coletelor şi ambalajul mărfurilor fac dovada, până la proba contrarie, că
trasportatorul aerian a preluat marfa ca atare şi trebuie s-o predea destinatarului.
Primirea mărfurilor fără protest din partea destinatarului presupune, până la proba contrarie, că
marfa I-a fost predată de către cărăuş în stare bună şi în conformitate cu cele înscrise în scrisoarea de
trăsură.
La transporturile succesive, efectuate de mai multe companii de transport, răspunderea este solidară, a
tuturor companiilor aeriene participante, atât faţă de expeditor cât şi faţă de destinatar.
În scopul reducerii costurilor de transport pe calea aerului se foloseşte pe scară largă traficul
consolidat.
Prin trafic consolidat se înţelege gruparea mai multor expediţii pe aeroportul de plecare pentru un
singur aeroport de destinaţie şi un singur destinatar. Gruparea expediţiilor se realizează de casa de expediţii
care colectează expediţiile de la mai mulţi expeditori şi întocmeşte o singură scrisoare de transport aerian
înscriind ca destinatar tot o casă de expediţie corespondentă, care efectuează primirea întregii cantităţi.
Companiile aeriene preferă această grupare a mărfurilor întrucât obţin o economie de forţă de
muncă în activitatea de expediţie şi de întocmire a documentelor. Casa de expediţie realizează această

53
Colegiul Economic Hermes Petroşani
Ambalarea, marcarea, depozitarea și transportul mărfurilor nealimentare
grupare şi expediere cu o singură scrisoare de trăsură pentru mai multe partizi, aparţinând mai multor
expeditori, pentru a beneficia de traficul companiilor aeriene valabile pentru cantităţi mari la o singură
expediere. Această formă de trafic este avantajoasă şi pentru destinatari, întrucât casa de expediţie
corespondentă realizează, de regulă, transportul până la domiciliul destinatarului, întocmind şi formalităţile
necesare de import.
Scrisoarea de transport aerian consolidat se numeşte Master Air Way Bill ( MAWB ) şi trebuie să
fie însoţită de un “Manifest de consolidare”. Concomitent casa de expediţie consolidatoare întocmeşte câte
o scrisoare de transport aerian de casă pentru fiecare expediţie House Air Way Bill ( HAWB ). În acesată
scrisoare de casă la rubrica expeditor se înscrie firma exportatoare iar la rubrica destinatar se trec numele
şi adresa cumpărătorului.
Casa de expediţie destinatară preia de la compania aeriană mărfurile în conformitate cu scrisoarea
de transport aerian consolidat şi a manifestului de consolidare. În baza scrisorii de transport aerian de casă,
casa de expediţie destinatară efectuează, în afară de gruparea de distribuţie şi transportul de la aeroport
până la domiciliul fiecărui cumpărător.
Preţul de transport pe care-l percepe casa de expediţie consolidatoare de la exportator este mai mic
decât cel pe care l-ar fi plătit exportatorul companiei aeriene în cazul efectuării unui transport direct, dar
mai mare decât preţul pe care l-ar plăti ea companiei aeriene în baza scrisorii de transport aerian consolidat.
Casa de expediţie care apare ca destinatar în scrisoarea de trăsură de transport aerian consolidat
primeşte pentru activitatea de degrupare un comision de la casa de expediţie conolidatoare. Taxele de
transport şi distribuţie se percep fie de la casa de expediţie consolidatoare fie de la cumpărător în funcţie de
condiţia de livrare şi înţelegere existentă dintre cumpărător sau vânzător şi transportator.
Această formă de consolidare a mărfurilor se numeşte consolidare directă. Există şi o aşa numită
consolidare prin reexpediere, respectiv consolidarea efectuată într-un alt aeroport decât cel de plecare.
Consolidarea cu reexpediere se realizează fie cu o companie aeriană, fie cu un grup de exepeditori.
Documentele de transport rămân aceleaşi ca şi la consolidarea directă.

4.Tehnologii moderne de transport

Dacă avem în vedere că prin specializarea mijloacelor de transport bunurile în drumul lor de la
producător la beneficiar sunt, adesea, transportate de mai multe mijloace de transport, folosindu-se
transportul combinat, o serie de probleme ridicate de creşterea eficienţei acestei forme complexe de

Rus Larisa-Andrada 54
ATESTAT PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE

transport pot fi rezolvate prin introducerea şi extinderea tehnologiilor moderne de transport.


Întreprinderile, în calitatea lor de beneficiari pot realiza o serie de avantaje, cu consecinţe asupra
costurilor, din paletizarea şi contenerizarea la furnizor a produselor contractate şi transportate.

Paletizarea este o tehnologie de manipulare, depozitare şi transport a unităţilor de încărcătură


aşezate pe un suport ( paletă).
Unitatea de încărcătură se defineşte ca un tot costituit din unul sau mai multe produse, identice sau
diferite, care păstrează un caracter de permanenţă în timpul operaţiilor de manipulare, depozitare,
transport şi distribuţie, de la locul de formare până la locul de utilizare, de-a lungul întregului proces de
transport.
Constituirea unităţilor de încărcătură se realizează prin: forma produsului, a ambalajului sau a
paletei când se folosesc box- palete.
Folosirea paletizării generează o serie de avantaje dintre care menţionăm:
 Creşterea vitezei de circulaţie a produselor;
 Se păstrează, în condiţii superioare, calitatea şi integritatea produselor în procesul de transport;
 Dă posibilitatea folosirii raţionale a capacităţii spaţiilor de depozitare, în special pe verticală;
 Se scurtează durata operaţiunilor de încărcare- descărcare a produselor, prin creştrea productivităţii
muncii, datorită mecanizării operaţiunilor respective ( de ex., descărcarea manuală a unui vagon de
citrice – 15 tone – se realizează cu o formaţie de 5 muncitori în două ore, în timp ce paletizat, acelaşi
vagon se descarcă de 2 muncitori în 30 de minute)
Introducerea şi extinderea paletizarii presupune pe lângă investiţii însemnate şi modificarea unor
tehnologii de manipulare şi depozitare.
Contanerizarea este cea mai eficientă tehnologie modernă, ea asigură în condiţii perfecte de
securitate transportul, inclusiv combinat, al bunurilor de la producător la consumator, folosind variate
soluţii în funcţie de distanţă, calea aleasă şi mijloacele de transport folosite.
Containerele sunt încăperi mobile pentru mărfuri comune acestora pe tot parcursul transportului şi
care de fapt constituie unitatea de încărcătură.
Avantajele folosirii containerelor, sunt, pe lăngă cele comune cu paletizarea:
 Măreşte coeficientul de utilizare a mijlocului de transport;
 Elimină ambalajele de transport;
 Simplifică formalităţile de predare primire, calculele, documentaţia necesară;
 Creşte viteza de transport a mărfurilor prin reducerea la minimum a timpului de încărcare –
descărcare;
 Reduce necesarul de investiţii pentru magazii acoperite.

55
Colegiul Economic Hermes Petroşani
Ambalarea, marcarea, depozitarea și transportul mărfurilor nealimentare
Folosirea containerelor în Europa a condus, printre altele, la reducerea cheltuielilor pentru ambalarea
mărfurilor cu până la 70 % şi a celor de manipulare cu până la 40 % ceea ce demonstrează contenetizării şi
necesitatea urgentă a utilizării şi în practica de transport din ţara noastră.

Rus Larisa-Andrada 56
ATESTAT PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE

Anexe

Mãrci de autoturisme

Denumiri din vocabularul curent sau inventate

Mãrci excelente Cifrele si literele

57
Colegiul Economic Hermes Petroşani
Ambalarea, marcarea, depozitarea și transportul mărfurilor nealimentare

Marca Miss Sporty

Peugeot 207
Sigle

Reprezentãri grafice

Rus Larisa-Andrada 58
ATESTAT PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE

Puma

Lacosta

Jaguar Audi

Vignetele

Adidas Mercedes-Benz

59
Colegiul Economic Hermes Petroşani
Ambalarea, marcarea, depozitarea și transportul mărfurilor nealimentare

Rebook

Culoarea mãrci

Connex-Vodafone Orange

Rus Larisa-Andrada 60
ATESTAT PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE

Aplicaţii practice la societatea comercială SC.Brad.SRL


ACT CONSTITUTIV al S.C.Brad.S.R.L.

Subsemnatul Rus Larisa Andrada, cetăţean român, domiciliat în Baru Mare, str. Mihai Viteazu nr. 6ap. 2,
judeţ/sector : Hunedoara, identificat cu C.I. seria Hd. Nr543674 eliberat de Secţia SPCLEP Petroşani, la
data de 20.01.2012,
în concordanţă cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990 republicată am hotărât constituirea societăţii cu răspundere
limitată Brad S.R.L.
Cunoscând dispoziţiile legii române, declar pe proprie răspundere că nu am constituit o altă societate pe
teritoriul României, în cadrul căreia să am calitatea de asociat unic.
CAPITOLUL I
DENUMIRE – FORMA JURIDICĂ – DURATA – SEDIUL SOCIAL
ARTICOLUL 1
Denumirea
În concordanţă cu dovada de rezervare denumire nr. J45/201/2012 denumirea societăţii este SC.Brad.SR.L.
În toate actele, scrisorile, publicaţiile, anunţurile şi alte documente emise de societate, denumirea societăţii
va fi urmată de menţiunea “societate cu răspundere limitată” sau de iniţialele “S.R.L.”, de sediu, de
numărul de înmatriculare în Registrul Comerţului, codul fiscal, de capitalul social.
ARTICOLUL 2
Forma juridică
Societatea comercială “Brad” S.R.L. este persoană juridică română având forma de societate comercială
cu răspundere limitată, cu asociat unic.
Prin decizia asociatului unic, în societate pot fi cooptaţi şi alţi asociaţi, fie prin cesiunea părţilor sociale
existente, fie prin emiterea de părţi sociale noi în urma majorării de capital. În acest caz societatea se va
transforma din societate cu răspundere limitată cu unic asociat în societate cu răspundere limitată cu doi
sau mai mulţi asociaţi.
Societatea îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 republicată, a
legislaţiei privind regimul investiţiilor directe şi ale prezentului act constitutiv.
ARTICOLUL 3
Durata
Durata de funcţionare a societăţii este nelimitată cu începere de la data înregistrării acesteia la Registrul
Comerţului.
ARTICOLUL 4
Sediul social
Sediul social al societăţii este situat în Petrila, str.Trandafirilor, nr.4 judeţ/sector Hunedoara
Societatea poate deschide filiale, sucursale, puncte de lucru, depozite, în ţară şi în străinătate.
Modificarea sediului social, precum şi înfiinţarea şi desfiinţarea de filiale, sucursale, birouri, etc. în
România şi/sau străinătate, se va putea face prin hotărârea asociatului unic, potrivit prevederilor legale.

61
Colegiul Economic Hermes Petroşani
Ambalarea, marcarea, depozitarea și transportul mărfurilor nealimentare

Figure 1

Rus Larisa-Andrada 62
ATESTAT PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE

Figure 2

63
Colegiul Economic Hermes Petroşani
Ambalarea, marcarea, depozitarea și transportul mărfurilor nealimentare

Figure 3

Rus Larisa-Andrada 64
ATESTAT PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE

Figure 4

65
Colegiul Economic Hermes Petroşani
Ambalarea, marcarea, depozitarea și transportul mărfurilor nealimentare

Bibliografie:

1. Juran, J.M., Gestion de la qualite. Paris, 1983.


2. Morar, Gh., Managementul calităţii produselor industriale. Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2002.
3. Olaru, M., Managementul calităţii. Editura Economică, Bucureşti, 1995.
4. Olaru, M., Paunescu, C., Ghid pentru implementarea unui sistem de management al calităţii în
cadrul A.S.E.Bucuresti,cursdigital,http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=241&idb
5. Postăvaru, N., Managementul Proiectelor. Editura MatrixRom, Bucureşti,2003.
6. Roncea, C., Aspecte practice privind auditul sistemului calităţii. Managementulcalitătii. Tehnicii
instrumente. Editura Economică, Bucureşti, 1999.
7. Rusu, C., Bazele managementului calităţii. Editura Dacia, Cluj–Napoca, 2002.
8. Soare, I., Organizareaşi conducerea sistemelor calităţii la nivel de întreprindere. Editura Tribuna
Economică, Bucureşti, 1995.
9. Soare, I., Auditul calităţii. Editura Emitrado, Bucureşti, 1998.
10. Teodoru, T., Asigurarea calităţii. Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1995.
11. UNCTAD/GATT ISO, Manualul sistemului calităţii. Ghid de implementare ISO 9001. Editura
Tehnică, Bucureşti, 1997.
12. Victor, A., Managementul asigurării calităţii. Editura Infarom, Craiova, 2008.
13. * * * Colecţia Revistei Q - Media.
14. * * * Colecţia Revistei Tribuna Calităţii.
15. * * * Standardele ISO privind managementul calităţii – seria ISO 9000, ISO 10000.
16. * * *http://www.asro.ro/
17. * * *http://www.iso.org/
18. * * * http://www.renar.ro
19. * * *http://www.scritube.com/
20. * * *http://www.srac.ro/

Rus Larisa-Andrada 66