Hopotă Alexandru-Mihai Anul II

Săracii
Sărăcia este starea materială precară care constă în insuficienţa
veniturilor necesare pentru hrană, întreţinerea casei, îmbrăcăminte şi servicii
medicale. Nivelul actual al sărăciei (sub 2 dolari pe zi/pers) pe glob este de cca
25%, cel al sărăciei severe (sub 1 dolar pe zi) este în jur de 8%, cel al celor care
suferă de foame fiind de 11%. Sărăcia afectează în special Asia de Sud (India,
China, principalele ţări) şi Africa Subsahariană iar sărăcia severă se regăseşte în
proporţie de peste 93% în Asia de Sud (tot India şi China fiind în topul sărăciei
severe). Circa 8,5% din populaţia Europei este confruntată cu lipsuri materiale
grave. Sărăcia afectează cu precădere femeile (70%) din total, ele fiind plătite cu
cca 17% mai puţin decât bărbaţii şi fiind, începând cu vârsta de peste 65 de ani,
expuse la sărăcie în proporţie de 35% (faţă de 16% bărbaţii). Circa 45 % din
copii (1 miliard din 2,2 miliarde) suferă de sărăcie.

Există mai multe etaloane de măsurare a sărăciei, ceea ce a dus la unele

dispute. Între cauzele sărăciei se numără lenea severă (care constă în refuzul de a
munci), mândria, ignorarea mustrărilor părinţilor (păcatul nesocotirii părinţilor),
conducătorii săraci şi asupritori, lenevia în muncă, lipsa de minte care constă în
alergarea după lucruri de nimic iar alte lucruri care reduc veniturile sunt: beţia şi
îmbuibarea, petrecerile, vorba multă, răutatea (care atrage pedeapsa lui
Dumnezeu), zgârcenia însoţită de dorinţa de îmbogățire.

Creştinismul a luptat de la bun început pentru reducerea sărăciei. În

Vechiul Testament există numeroase îndemnuri de a nu nedreptăţi săracii la
judecată, de a-i plăti înainte de apusul soarelui, de a practica o zălogire
miloasă numeroase măsuri de combatere a sărăciei (d.e. lăsarea unui colţ de
câmp nesecerat pentru sărac şi străin, a nu strânge spicele şi strugurii după
primul secerat, respectiv cules, lăsându-le pentru sărac şi străin, lăsarea roadelor
ogorului, viei şi măslinilor din anul al şaptelea săracilor; aflăm de asemenea că ,,
vor fi mereu săraci în ţară" de aceea fiind dată porunca de a lupta împotriva
sărăciei, adică de a nu ne împietri inima, ci a ne deschide mâna faţă de cel sărac
şi lipsit, atât prin împrumuturi cât şi prin milostiviri, fără părere de rău.
 Hristos şi apostolii adunau bani pentru ajutorarea săracilor. Zaheu, mai-
marele vameşilor este lăudat de Iisus pentru că a decis să dea împătrit celor pe
care-i nedreptăţise iar jumătate de avere să o dea săracilor. Iisus spune despre el
că a adus mântuire întregii sale case prin acest gest al său. Tot Iisus ne îndeamnă
ca atunci când dăm un ospăţ să chemăm pe cei săraci, ciungi, orbi şi şchiopi căci
aceştia nu ne pot răsplăti, urmând ca adevărata răsplată să ne fie dată
la învierea celor neprihăniţi. Mila este una din virtuţile creştine cardinale alături
de iubire, credinţă, nădejde, înţelepciune, smerenie, blândeţe, pace, dreptate şi
hărnicie.

Unii oameni sunt nepăsători faţă de cei săraci. ,,Cine îşi astupă urechea la
strigătul săracului, nici el nu va căpăta răspuns, când va striga.", avertizează
Solomon. Cine dă săracului, nu duce lipsă, dar cine închide ochii, este încărcat
cu blesteme, adaugă el.Unii îi asupresc pe săraci, îi apasă, îl calcă în
picioare. Cine asupreşte pe sărac, batjocoreşte pe Ziditorul său, dar cine
are milă de cel lipsit, cinsteşte pe Ziditorul său, învaţă Solomon. Cine îşi bate
joc de sărac, îşi bate joc de Cel ce l-a făcut, întăreşte acelaşi înţelept.

Când vezi în ţară pe cel sărac năpăstuit şi jăfuit în numele dreptului şi

dreptăţii, să nu te miri de lucrul acesta! Căci peste cel mare veghează altul mai
mare, şi peste ei toţi Cel Prea Înalt, avertizează Ecclesiastul. Nu asupriţi pe
văduvă şi pe orfan, nici pe străin şi pe sărac, şi nici unul să nu gândească rău în
inima lui împotriva fratelui său.``, spune şi proorocul Zaharia.

Cauzele sărăciei
1)Lenea severă care constă în refuzul de a munci: (căci există şi leneşi
care muncesc)
a) Somnul reprezintă o manifestare tipică a lenei. Nu iubi somnul, căci vei
ajunge sărac; deschide ochii, şi te vei sătura de pâine, spune Solomon. Aţipirea
te face să porţi zdrenţe, avertizează Solomon. Lenea te cufundă într-un somn
adânc, şi sufletul molatic sufere de foame, adaugă el. Acelaşi înţelept îl mustră
pe leneş cu aceste cuvinte: Până când vei sta culcat, leneşule? Când te vei scula
din somnul tău? Să mai dormi puţin, să mai aţipeşti puţin, să mai încrucişezi
puţin mâinile ca să dormi!... Şi sărăcia vine peste tine, ca un hoţ, şi lipsa, ca un
om înarmat.
b) O altă manifestare a lenei este refuzul de a munci cu mâinile. Poftele
leneşului îl omoară, pentru că nu vrea să lucreze cu mâinile./Toată ziua o duce
numai în pofte: dar cel neprihănit dă fără zgârcenie.Apostolul Pavel îndeamnă:
,, să faceţi fiecare cele ale sale şi să lucraţi cu mâinile voastre precum v-am dat
poruncă.’’
c) O altă manifestare tipică a leneşului este exagerarea dificultăţii
muncii:Leneşul zice: Afară este un leu, care m-ar putea ucide pe uliţă!
d) Dorinţele leneşului rămân neîmplinite: Leneşul doreşte mult, şi totuşi, n-are
nimic, dar cei harnici se satură, spune Solomon. Toamna, leneşul nu ară; la
secerat, ar vrea să strângă roade, dar nu este nimic!, adaugă el. Poftele leneşului
îl omoară, pentru că nu vrea să lucreze cu mâinile./Toată ziua o duce numai în
pofte: dar cel neprihănit dă fără zgârcenie, încheie acelaşi Solomon.
2. Fudulia: Mai bine să fii într-o stare smerită şi să ai o slugă, decât să
faci pe fudulul şi să n-ai ce mânca, avertizează Solomon,referindu-se la refuzul
unor munci considerate inferioare.
3. Lipsa de minte care se manifestă prin alergarea după lucruri de
nimic: Alergarea după lucruri de nimic duce la sărăcie, după cum ne
încredinţează Solomon:Cine îşi lucrează câmpul are belşug de pâine, dar cine
aleargă după lucruri de nimic are belşug de sărăcie. Iar acela este un om fără
minte: Cine-şi lucrează ogorul va avea belşug de pâine, dar cine umblă după
lucruri de nimic este fără minte.
4. Lăcomia de băutură şi mâncare: ,,Nu fi printre cei ce beau vin, nici
printre cei ce se îmbuibează cu carne./Căci beţivul şi cel ce se dedă la îmbuibare
sărăcesc, şi aţipirea te face să porţi zdrenţe’’, avertizează Solomon.
5. Ignorarea certării (mustrării) părinţilor: Sărăcia şi ruşinea sunt
partea celui ce leapădă certarea, dar cel ce ia seama la mustrare este pus în
cinste, avertizează Solomon.
6. Un conducător sărac şi asupritor al celor obijduiţi : Un om sărac
care apasă pe cei obijduiţi, este ca o rupere de nori care aduce lipsă de pâine,
învaţă Solomon. Între aceştia s-au aflat şi se află tiranii regimurilor comuniste.
Ca un leu care răcneşte şi ca un urs flămând, aşa este cel rău care stăpîneşte
peste un popor sărac, arată Solomon. În schimb, ,,Un împărat care judecă pe
săraci după adevăr, îşi va avea scaunul de domnie întărit pe vecie."
7. Munca leneşă: Lucratul cu mână leneşă sărăceşte: Cine lucrează cu o
mână leneşă sărăceşte, dar mâna celor harnici îmbogăţeşte sau îl face pe leneş să
plătească bir: Mâna celor harnici va stăpâni, dar mâna leneşă va plăti bir.Cum
este oţetul pentru dinţi şi fumul pentru ochi, aşa este leneşul pentru cel ce-l
trimite cu vreo treabă.
Încã din epoca biblica, scrierile evreiesti abordeazã chestiunea ajutorãrii
sãracilor si a defavorizatilor. S-a pornit întotdeauna de la ideea cã acestia au
dreptul sã fie ajutati de catre cei mai norocosi. Fiecare membru al comunitatii
evreiesti are rãspunderea si obligatia de a contribui la nevoile celor în dificultate.
 Dumnezeu, ca izvor al tuturor bunurilor, s-a îngrijit de cei mai norocosi sa
aibã partea lor: dar asa cum li s-a dat, trebuie si ei sa dea la rândul lor celor
nenorocosi. Mai mult, asa cum Dumnezeu se îngrijeste în mod deosebit de cei
sãraci, la fel trebuie sã facã si comunitatea evreiascã. Aceste principii se reflectã
în scrierile si în legile care reglementeazã atitudinea fatã de saraci de-a lungul
întregii istorii evreiesti.
Pentateuhul recunoaste cã saracia va exista întotdeauna si cã iudaismul are
o obligatie fata de saraci. “Totdeauna vor fi saraci în tara, pentru aceasta îti dau
porunca: sã-ti deschizi mâna fatã de fratele tau, fata de sarac si fata de cel lipsit
din tara ta” (Deut. 15, 11). Aceasta porunca privind ajutorarea saracilor se repeta
în toata Biblia si devine chiar o sursa de binecuvântare: israelitii sunt avertizati
cã nu vor primi binecuvântarea divina daca îi neglijeaza pe saraci,
Profetii au devenit cei mai buni aparatori ai drepturilor saracilor
îndemnându-i pe israeliti sa faca la fel. Ei i-au condamnat pe cei ce-i oprimau pe
saraci sau ignorau nevoile lor. În acelasi timp, fara a-l mustra pe sarac pentru
nenorocul sau, profetii n-au idealizat si n-au glorificat niciodata saracia. Biblia
schiteaza limpede drepturile saracilor, enumerând sistematic minimul de
subzistenta pe care acestia trebuie sa-l primeasca de la membrii mai privilegiati
ai comunitatii.
Proprietarilor agricoli li se porunceste ca, atunci când secera, sa lase celor
sarmani tot ce creste la marginea câmpului ca si maslinele, strugurii si grauntele
cazute în timpul recoltei. Ei nu au voie sa scuture maslinii decât o singurã data;
fructele care cad ulterior sunt rezervate nevoiasilor. Biblia prescrie, la fiecare
sapte ani, un an sabatic, când câmpurile se lasã în pârloaga si saracii au dreptul
sa vinã si sa se hraneasca cu roadele lor. Deuteronomul cere ca saracii sa nu fie
lasati deoparte la celebrarea sarbatorilor de pelerinaj. Existau si zeciuieli pentru
saraci ca si pentru leviti.

Aceste puncte esentiale au stat la temelia atitudinii rabinice fatã de

saracie. În cursul perioadei talmudice, saracia era atât de raspândita încât a fost
considerata aproape o virtute pe considerentul ca ar contribui la formarea
caracterelor. Pe de alta parte, rabinii erau pe deplin constienti cã saracia excesiva
“îl lipseste pe om de echilibrul sau mintal” (Er. 41b). Ei pareau totodata sa
considere saracia ca fiind oarecum predestinata si nu neaparat ca o reflectare a
caracterului ori a eforturilor individului. Rabinii îndemnau pe fiecare sa respecte
sentimentele nevoiasilor si aminteau poporului ca “Dumnezeu sta în fata portii
cu sarmanul, de aceea trebuie sa respecti persoana cu care ai de-a face” (Lev.R.
34, 9).
O data cu asezarea evreilor în mediul urban, au fost instituite noi
modalitãti de binefacere, dar principiul biblic al dreptului la asistenta a ramas în
vigoare. Totusi, înca din perioada talmudica metoda s-a schimbat. Institutiile
comunitare si-au luat misiunea de a strânge fonduri si de a le distribui. Toti
membrii comunitatii erau datori sa dea o contributie.
Exista si hekdes, un azil pentru saraci, batrâni, bolnavi si straini. Fiecare
comunitate evreiasca, oricât de mica si de sarmana, avea astfel de institutii. Daca
institutiile si ghetourile Evului Mediu au disparut ori s-au transformat, evreii din
lumea întreagã continua sa contribuie la asistenta în beneficiul saracilor,
considerând acest ajutor ca un element fundamental al traditiei lor.1

1
Viviane Prager, ENCICLOPEDIA IUDAISMULUI, Editura Hasefer Bucuresti, 2000.
 Bibliografie

1. Viviane Prager, Enciclopedia Iudaismului, Editura Hasefer, Bucuresti, 2000.

2. Teodor Danalache, „Saracia”, CrestinOrtodox.ro, (15 Februarie 2012).
https://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/saracia-128837.html
3. Ioan Todor, „Saracia”, OrthodoxWiki.ro, (12 Iunie 2011).
https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=S%C4%83r%C4%83cia&action=edit