Sunteți pe pagina 1din 13

Universitatea: „POLITEHNICĂ” BUCURESTI

Facultatea: INGINERIE MECANICĂ ŞI MECATRONICĂ


Master: INGINERIA CALITĂŢII ȘI MEDIULUI ÎN INDUSTRIILE DE PROCES
Disciplina: Generarea, dispersarea şi monitorizarea poluanţilor industriali

Accidentul nuclear de la Cernobîl

Coordonator ştiinţific:
Ş.l. dr. ing. Iuliana Marilena PRODEA

Masterand:
Hornea (Zainescu)Maria-
Petronela, Anul I, BUZĂU

2016
CUPRINS

Nr. crt. Conţinut Pagina


1 Accidentul nuclear de la Cernobîl 3
2 Consideraţii generale 4
3 Accidentul 10
4 Inainte de accident 10
Cresterea expunerii individuale in
5 11
Romania
8 Bibliografie 13

2
Accidentul nuclear de la Cernobîl

Accidentul nuclear de la Cernobîl a fost un accident major în Centrala


Atomoelectrică Cernobîl, pe data de 26 aprilie 1986 la 01:23 noaptea, care s-a compus
dintr-o explozie a centralei, urmată de contaminarea radioactivă a zonei
înconjurătoare. Centrala electrică se afla la 51°23′23″N 30°5′58″E, în apropiere de
oraşul părăsit Pripiat, Ucraina. Acest dezastru este considerat ca fiind cel mai
grav accident din istoria energiei nucleare.

Un nor de precipitaţii radioactive s-a îndreptat spre părţile vestice ale Uniunii
Sovietice,Europei şi părţile estice ale Americii de Nord. Suprafeţe mari
din Ucraina,Belarus şi Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ
336.000 de persoane. Circa 60% din precipitaţiile radioactive cad în Belarus, conform
datelor post-sovietice oficiale.
CCCcyhguhhw

3
Consideratii generale

Accidentul de la Cernobal poarta in sine o crima dubla: prima, de sorginte tehnica, ca


rezultat al nerespectarii tehnicii securitatii regimului de exploatare a centralei
termonucleare, si a doua, de caracter statal –politic. Conducerea de varf a
fostei URSS a incercat sa camufleze dimensiunile, proportiile si pericolul acestei
tragedii, din care cauza nu s-au luat masurile de protectie corespunzatoare.
Reactorii de la Cernobal sunt cu uraniu slab imbogatit ( deci mari producatori
de plutoniu – material cu importanta strategica militara), avand ca moderator o prisma
de grafit si ca agent de racire apa. Acesti reactori sunt inveliti intr-o anvelopa cu rol de
protectie. Anvelopa este o constructie din beton armat, avand peretii cu grosimea de
1-2 m, care constituie ultima bariera impotriva raspandirii radionuclizilor in caz de
accident Acesti reactori sunt in intregime de constructie ruseasca si au trecut prin toate
fazele de proiectare si constructie tipice pentru un reactor de putere, asa incat
personalul de exploatare cunostea foarte bine tipul de reactor si considera ca nu este
posibil nici un accident. Aceasta convingere a dus la neglijarea grosolana, de catre
personalul de exploatare, a tuturor regulilor stabilite pentru functionarea reactorului.
Una din cele mai importante reguli era interzicerea functionarii reactorului la o
putere sub 90% din puterea nominala. Netinand cont de normele de exploatare si
dorind sa faca un experiment pentru verificarea functionarii turbinelor generatoare de
curent electric in regim inertial, personalul de exploatare a coborat puterea reactorului
la 10 % din puterea instalata. Revenirea la normal nu s-a mai putut realiza, puterea
reactorului a crescut brusc la sute de mii de MW in numai 2 secunde. Aceasta a dus la
cresterea mare a temperaturii zonei active si la imposibilitatea opririi reactorului. Au
urmat, la interval de cateva secunde, doua explozii succesive, care au aruncat placa de
beton de 1000 de tone aflata deasupra reactorului, cu rol de protectie, precum si
cantitati mari de combustibil nuclear incarcat cu radionuclizi de fisiune si
moderator arzand, in curtea centralei. Moderatorul de grafit a luat foc si a ars
cca doua saptamani, cu toate eforturile masive facute de pompieri pentru
stingere. Primele victime au aparut din randul pompierilor care au stins aceste
focare de incendii. In cursul exploziei initiale, precum si a indelungului
incendiu, produsi de fisiune, produsi de activare, precum si parti ale

4
combustibilului nuclear au ajuns in atmosfera si s-au depus nu numai in jurul
centralei, ci in toata emisfera nordica.
Cele mai afectate au fost regiunile din Ucraina, Belarus si Rusia. Pozitia
imediat urmatoare, in privinta contaminarii, o ocupa tarile nordice( Norvegia,
Suedia, Finlanda) deoarece directia de deplasare a maselor de aer deasupra
Europei a fost in primele zile ale accidentului, spre nor si nord-vest. In zilele de
29, 30 aprilie si 1 mai, directia de deplasare a maselor de aer s-a shimbat spre
sud ceea ce a dus la contaminarea atmosferei din tara noastra. Datorita
precipitatiilor si fenomenelor naturale de depunere uscata, radionuclizii au
ajuns pe sol, intrand in celelalte componente ale mediului (apa, sol biosfera).
Reactorul avariat a fost inchis intr-un sarcofag de beton pentru a se evita
contaminarea aerului si a panzei de apa freatica. Dar sarcofagul de protectie,
turnat in graba peste ramasitele reactorului accidentat, este subred, fisurile
cauzate de iradiatii si intemperii eliberand in atmosfera particule radioactive.
Elementele radioactive patrund in sol si contamineaza apele freatice inainte ca
acestea sa se verse in Nipru, raul care alimenteaza cu apa potabila milioane de
oameni.
Mai mult, exista pericolul unui al doilea accident nuclear. Potrivit
specialistilor, in cazul unui uragan sau cutremur de pamant constructia risca sa
se prabuseasca, punand in contact direct cu aerul cele circa 160 de tone de
magma radioactiva care se gaseste in continuare pe fundul reactorului
accidentat.
Efectele contaminarii radioactive s-au simtit miulti ani de atunci iar intr-
o oarecare masura se simt si azi. La cincisprezece ani dupa catastrofa, unele
produse se aflau inca sub o atenta supraveghere: carnea de ren din regiunea
Lapland (Finlanda), carnea de oaie din Marea Britanie sau pestele din unele
lacuri norvegiene si suedeze.

5
Accidentul a pus în discuţie grija pentru siguranţa industriei sovietice de energie
nucleară, încetinind extinderea ei pentru mulţi ani şi impunând guvernului sovietic să
devină mai puţin secretos. Acum statele independente – Rusia, Ucraina şi Belarus - au
fost supuse decontaminării continue şi substanţiale. E dificil de estimat un număr
precis al victimelor produse de evenimentele de la Cernobîl, deoarece secretizarea din
timpul sovietic a îngreunat numărarea victimelor. Listele erau incomplete şi
ulterior autorităţile sovietice au interzis doctorilor citarea „radiaţie” din certificatele
de deces.[necesită citare] O eventuală tentativă de decelare a contribuţiei radiaţiei emise din
cauza accidentului la mortalitatea prin cancer în populaţia fostei Uniuni Sovietice e
complicată de faptul că nu se cunoaşte cu precizie nici măcar incidenţa naturală a
multor tipuri de cancer, arhivistica medicală în U.R.S.S. fiind, în mod vădit, extrem de
primitivă, atât înainte cât şi după accident.

6
Pernicioasei şi proverbialei secretomanii a regimului sovietic i se adaugă deci,
pentru a complica şi mai mult o eventuală tentativă de estimare cu o precizie
satisfăcătoare a numărului de victime afectate, în timp, de cancer, ca urmare a
radioactivităţii emise cu ocazia accidentului, o serie de alţi factori precum
imposibilitatea determinării precise a dozei încasată de diversele segmente
demografice afectate (deplasarea norului radioactiv n-a fost monitorizată şi anunţată
populaţiei deasupra căreia acesta se afla la fiecare moment, drept pentru care oamenii
nu s-au putut proteja, ramânând în case, pentru a diminua contaminarea şi doza
încasată), realitatea geopolitică fluidă (migraţie internă şi emigraţie a populaţiei

7
potenţial afectată) produsă de dezintegrarea statului sovietic, complicaţia adusă de o
creştere a incidenţei cancerului în populaţia fostei Uniuni Sovietice din alte motive
decât radioactivitatea produsă de accident, ca urmare a degradării condiţiilor sociale şi
de viaţă ale populaţiei după dezintegrarea federaţiei.

Dupa dezintegrarea statului sovietic, pe fondul sărăcirii populaţiei şi ca urmare a


liberalizării comerţului şi publicităţii la articole gen alcool şi tutun, incidenţa
maladiilor sociale gen alocoolismul şi a comportamentelor de risc precum fumatul a
crescut, fapt care a condus în mod natural şi la creşterea incidenţei bolilor provocate
de acestea, printre care se află şi cancerele (oral, gastric şi hepatic, când e vorba de
alcoolism, pulmonar şi altele, când e vorba despre fumat).

8
La populaţia care a intervenit iniţial pentru limitarea consecinţelor dezastrului (aşa-
numiţii "lichidatori"), stresul provocat de teama de îmbolnăvire de cancer a indus
uneori comportamente de risc care au condus la deces înainte ca un cancer, provocat
sau nu de iraderea în timpul intervenţiei, să apară (cazul tânărului de 26 de ani Andrei
Tarmosian, mort de ciroză, după 24 de ani de la accidentul de la Cernobîl, la vârsta de
50 de ani, ca urmare a consumului excesiv de alcool, este citat de anumiţi autori.

9
Accidentul
Sâmbătă, 26 aprilie 1986, la 01:23:58 am, reactorul 4 a suferit o explozie
catastrofală a cazanelor sub presiune de abur din componenţa acestuia, care a
declanşat un incendiu, o serie de explozii adiţionale şi fluidizare nucleară.

Înainte de accident
Condiţiile pentru începerea acestui test au fost pregătite pe lumină la data de 25
aprilie şi producţia de energie a reactorului a fost redusă spre 50%. O staţiune locală
de putere a fost închisă neaşteptat. Coordonatorul retelei electrice a Kievului a cerut
amânare scaderii aportului energetic al centralei în reţea, pentru acoperirea vârfului de
consum al serii. Directorul centralei a consimţit şi a amânat testul pentru mai târziu.
Testul de siguranţă a fost amânat până la schimbul de noapte, o echipă
neexperimentată care ar fi trebuit să lucreze la reactorul 4 noaptea aceea şi următoarea

10
Creşterea expunerii individuale în România
Ca urmare a accidentului de la Cernobîl, expunerea individuală a populaţiei în
România a crescut temporar de la 2,93 mSv pe an, în 1985, la 4,17 mSv pe an, în
1986. Contribuţia în 1986 a expunerii publice (din cauza norului radioactiv de la
Cernobîl) la expunerea individuală a fost de 1,25 mSv, expunerea naturală de 2,40
mSv, iar expunerea medicală a fost de 0,5 mSv. În anul următor (1987), expunerea
publică (din cauza contaminării produse de accidentul de la Cernobîl) a fost de 0,4
mSv, pentru a reveni în următorii doi ani la cifrele normale de după 1963 (anul
semnării de către S.U.A., U.R.S.S. şi Marea Britanie a tratatului prin care s-a interzis
efectuarea de teste de suprafaţă ale armelor nuclear), de aproximativ 0,02 mSv
(înaintea semnării, expunerea publică în România era de 0,4 mSv!).

11
Efectele accidentului de la Cernobâl nu pot fi minimalizate, însă, chiar şi astăzi, nu
există o opinie comună în privinţa impactului asupra sănătăţii umane. Numărul total
de decese variază, în funcţie de sursă, de la câteva zeci de cazuri până la câteva
milioane, la fel ca şi numărul de cancere sau de malformaţii congenitale. Incendiul
care a urmat exploziei reactorului numărul patru nu a fost stins decât la data de 6 mai
1986. Pe toată această perioadă au fost eliberate în mediul înconjurător cantităţi mari
de gaze rare şi de materiale radioactive. Conform estimărilor programului
internaţional pentru monitorizarea efectelor accidentului de la Cernobâl asupra
sănătăţii (IPHECA), iniţiat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, cantitatea de material
radioactiv eliberată în mediu a fost de 200 de ori mai mare decât cea rezultată în urma
exploziilor de la Hiroshima şi Nagasaki. S-a estimat că întreaga cantitate de xenon,
jumătate din cea de cesiu şi de iod şi 5% din restul elementelor radioactive prezente
în reactor au fost aruncate în atmosferă. Cea mai mare parte a contaminat zona
învecinată centralei nucleare, în timp ce gazele cu densitate scăzută au fost purtate de
vânt, iniţial, de-a lungul Ucrainei, Belarusului, Rusiei, iar într-o măsură mai mică, în
Scandinavia, Polonia, Cehoslovacia, Austria şi sudul Germaniei. În ultimele zile, din
cauza schimbării direcţiei vântului, au fost afectate mai ales ţările din sudul
continentului:România, Grecia, Bulgaria şi Turcia. Suprafaţa cu cel mai mare grad de

12
risc de iradiere includea nordul Ucrainei, sudul şi estul Belarusului şi zona de vest, la
graniţa dintre Rusia şi Belarus. La momentul exploziei, în această regiune de
aproximativ 140 000 km patrati locuiau 7 milioane de persoane, dintre care 3 milioane
erau copii.

Bibliografie:

 Abbott, Pamela (2006). Chernobyl: Living With Risk and Uncertainty. Health,
Risk & Society 8.2. pp. 105–121

 Cheney, Glenn Alan (1995). Journey to Chernobyl: Encounters in a


Radioactive Zone. Academy Chicago. ISBN 0-89733-418-
3. OCLC 231661295

 Dyatlov, Anatoly (2003) (în Russian). Chernobyl. How did it happen..


Nauchtechlitizdat, Moscow. ISBN 5-93728-006-7

 Karpan, Nikolaj V. (2006) (în Russian). Chernobyl. Vengeance of peaceful


atom.. Dnepropetrovsk: IKK "Balance Club".ISBN 966-8135-21-0

 Medvedev, Grigori (1989). The Truth About Chernobyl. VAAP. First American
edition published by Basic Books in 1991.ISBN 2-226-04031-5

 Medvedev, Zhores A. (1990). The Legacy of Chernobyl (ed. Paperback. First


American edition published in 1990). W. W. Norton & Company. ISBN 978-0-
393-30814-3

13