Sunteți pe pagina 1din 8

Edictele magistraților.

Așa cum am mai spus, in epoca veche normle dreptului privat roman au
fost exprimate si prin edicte magistraților. Căci magistrații romani se
bucurau de IUS EDICENDI sau dreptul de a afișa un edict la intrarea în
funcție prin care arătau cum își vor exercita atribuțiunile și ce procedee
juridice vor utiliza.Deși , în epoca foarte veche edictele magistraților
erau exprimate in formă verbală.Începând din sec3, edictele erau
afișate in forum pe table de lemn vopsite in alb care erau denumite
ALBUM. Unele edicte erau valabile pe termen de 1 an și erau denumite
EDICTA PERPETUA ( EDICTUM PERPETUUM) , iar alte edicte mai puțin
importante erau valabile cateva zile (2-3 zile) și erau denumite EDICTA
REPENTINA ( EDICTUM REPENTINUM) .

Dintre edictele magistraților cele mai importante erau edictele


pretorului, întrucât pretorul exercita cele mai importante atribuțiuni de
ordin judiciar. El organiza judecarea proceselor private,ocazie cu care
dacă se convingea că pretențile reclamantului sunt legitime îi dădea
posibilitatea să îsi valorifice acele pretenții prin proces sau pe cale
judiciară și astfel , în sistemul pretorian orice pretenție legitimă putea fi
valorificată pe cale judiciară.

Pentru a întelege rolul pe care l-a avut pretorul în evoluția dreptului


privat roman, trebuie să avem în vedere 2 texte juridice. Potrivit
primului text, pretorul nu poate crea drept . Iar potrivit celui de-al 2lea
text , Dreptul pretorian este vocea vie a dreptului civil.

În aparență , cele 2 texte se contrazic ,dar în realitate ele se


completează reciproc, deoarece afirmația că pretorul nu poate crea
drept trebuie înțeleasă in sensul că el nu poate crea drept civil.DAR el
poate influența evoluția dreptului civil prin utilizarea unor mijloace
procedurale. Dovadă că procedeele și instituțiile create de pretor s-au
constituit într-o ramură distinctă de drept denumită DREPTUL
PRETORIAN ca o replică la vechiul drept civil care era formalist.

În sens formal,edictul pretorului era valabil pe termen de 1 an ,dar în


realitate anumite dispoziții din edict (acelea care se dovedeau utile)
erau preluate și de pretorii următori și astfel prin preluări succesive
anumite dispoziții se fixau definitiv în corpul edictului.Astfel încat , pe
vremea lui Cicero edictul pretorului era format din 2 părți care erau
denumite EDICTUM VETUS ȘI EDICTUM NOVUM.

În edictum vetus , erau cuprinse acele dispoziții care treceau de la un


pretor la altul.

In edictum novum,erau cuprinse noile dispoziții date de fiecare pretor


în parte.

Activitatea creatoare a pretorului a ajuns la apogeu pe vremea lui


Cicero,dar în epoca clasică Împaratul Hadrian i-a ordonat marelui
juristconsult Salvius Iulianus să codifice edictul pretorului, adică să îl
elaboreze într-o formă definitivă.Formă pe care , pretorii nu o mai
puteau modifica . Din acel moment , activitatea creatoare a pretorului a
încetat,iar edictul codificat de Salvius Iulianus a fost denumit EDICTUM
PERPETUUM.

Nici edictum perpetuum , nu s-a păstrat și de aceea în epoca modernă


s-a pus problema reconstituirii sale.Reconstituire care s-a facut pe baza
fragmentelor din lucrarile juristconsulților care au comentat edictum
prepetuum ,fragmente care au ajuns până la noi prin digestele lui
Justinian.
Cea mai bună reconstituire a fost făcută de prof. german LENEL , prin
lucrarea intitulată tot EDICTUM PREPETUUM.

Potrivit acelei reconstituiri , edictum perpetuum 4 părți:

1) Despre organizarea proceselor .


2) Mijloace procedurale de drept civil
3) Mijloace procedurale de drept pretorian
4) Despre organizarea proceselor

Față de faptul că dreptul pretorian a apărut ca o replică la dreptul civil


,s-a pus problema definirii raportului dintre dreptul civil și dreptul
pretorian.

Raport care a fost definit printr-un text din digeste. Potrivit acelui text ,
Dreptul pretorian este cel creat de pretori pentru a veni în ajutorul
dreptului civil ,pentru a-l completa și pentru a-l îmbunatății în
conformitate cu opinia publică. Din această definiție rezultă că pretorul
a acționat pe 3 căi în vederea influențării dreptului civil pe care le
denumim:

1. ADIUVANDI IURIS CIVILIS GRATIA


2. SUPLENDI IURIS CIVILIS GRATIA
3. CORIGENDI IURIS CIVILIS GRATIA

În primul caz, pretorul interpreta de așa manieră textele dreptului civil


încât să extindă sfera de aplicare a acelor texte și la noile cazuri apărute
în practică (interpretare extensivă).

In al 2lea caz, pretorul a completat dispozițiile vechiului drept civil cu


noi dispoziții juridice .
În al 3lea caz, atunci când anumite dispoziții ale dreptului civil erau
depășite (inaplicabile) pretorul le desfința cu precizarea că pretorul nu
putea desfința legi în ansamblul lor ,ci doar anumite dispoziții.

În epoca veche și clasică , distincția dintre dreptul civil și pretorian a


fost clară , dar în epoca postclasică cele 2 ramuri de drept s-au contopit.

Tot în epoca veche, normle dreptului privat roman au fost exprimate și


prin jurisprudență.

Jurisprudența este știința dreptului creată de jurisconsulți prin


interpretarea textelor din vechile legi.Jurisconsulții romani erau oameni
de știință (cercetatori neintrecuti ai dreptului) , dar ei nu erau
funcționari publici, nu erau angajați de stat și nu erau retribuiți pentru
activitatea lor.Dimpotrivă, ei desfășurau activitatea de cercetare
științifica din propria inițiativă și pe cont propriu. Însă, activitatea de
cercetare a jurisconsulților era atât de apreciată,încât Cicero spunea
DOMUS IURIS CONSULTI TOTIUS ORACOLUM CIVITATIS (Casa
jurisconsultului este oracolul întregii cetăți) , dar la origine în epoca
foarte veche , jurisprudența a avut un caracter sacral sau religios
deoarece atunci când s-a adoptat legea celor 12 table ,nu s-au afișat
toate normele de procedură civilă și anume nu s-au afișat zilele faste și
formulele solemne ale proceselor.

Zilele faste, erau acelea în care se puteau organiza procese . Iar în


legatură cu formulele solemne avem în vedere faptul că în epoca veche
fiecărui tip de proces îi corespundeau anumite formule solemne
,formule pe care părțile erau obligate să le pronunțe corect și întrucât
zilele faste și formulele solemne ale proceselor nu erau cunoscute de
popor ci erau ținute in secret de pontifi , numai pontifii se puteau
dedica cercetării științifice în domeniul dreptului. Câtă vreme
jurisprudența a fost un monopol al pontifilor și a avut caracter religios
,ea nu a putut face progrese remarcabile pentru că pontifii erau primii
interesați să mențină confuzia dintre drept și religie . dar in anul 301
î.Hr. un sclav dezrobit al lui Claudius pe nume CNEUS FLAVIUS , a
divulgat și zilele faste și formulele solemne ale proceselor afișându-le în
forum. Din acel moment , jurisprudența a devenit laică în sensul că
orice persoană se putea dedica cercetării științifice în domeniul
dreptului de vreme ce toate normele de procedură erau cunoscute de
toți cetățenii.

Jurisprundența laică din epoca veche nu a avut caracter științific în


senul că jurisconsulții nu se preocupau de elaborarea unor principii
juridice și nu sistematizau materia cercetată pe baza principiilor de
drept , ci desfășurau o activitate empirică ,de speță în senusl că
cercetau anumite cazuri practice și ofereau consultații cu privire la
soluționarea acelor cazuri/spețe . Și de aceea activitatea jurisconsulților
din epoca veche a avut implicații practice . Implicații exprimate prin
cuvintele RESPONDERE , CAVERE ȘI AGERE.

 Cuvântul respondere desemnează consultațiile oferite de


jurisconsulți în cele mai diverse probleme de drept.
 Cuvântul cavere desemnează consultațiile oferite în legatură cu
forma actelor juridice. Pentru că în epoca veche , încheirea actelor
juridice era condiționată de repectarea unor forme solemne .
 Cuvântul agere desemnează consultațiile oferite judecătorilor în
legătură cu soluționarea unor procese.

În epoca clasică , jurisprudența a ajuns la apogeu , a atins culmea


strălucirii sale căci în această epocă au trăit cei mai mari jurisconsulți și
s-au eloaborat cele mai valoroase lucrări căci jurisconsulții clasici s-au
remarcat prin capacitatea lor excepțională de analiă , sinteză ,
sistematizare . În vremea lui Octavian Augustus s-au fondat 2 școli de
drept: SCOALA SABINIANĂ ȘI SCOALA PROCULIANĂ .

SCOALA SABINIANĂ a fost fondată de CAIUS ATELIUS CAPITO , iar scoala


proculiană de MARCUS ANTISTIUS LABEO .

În linii generale ,școala sabiniană a avut o orientare conservatoare


întrucât promova soluțiile legii celor 12 table . Pe când scoala
proculiana a avut o orientare inovatoare întrucât urma linia de gândire
a edictului pretorului .

În prima jumătate a sec1 d . hr , s-a remarcat jurisconsultul MAZURIUS


SABINUS . Acest jurisconsult a scris un celebru tratat de drept civil ,
tratat care a fost comentat de majoritatea jurisconsulților clasici prin
lucrări denumite LIBRI AD SABINUM. Pe la jum sec 1 , s-a afirmat CAIUS
CASIUS LONGINUS care a fost atât de apreciat încât la un moment dat ,
școala sabiniană a fost denumită ȘCOALA CASIANĂ.

În vremea lui Hadrian (prima jm a sec 2) s-a rem SALVIUS IULIANUS care
a codificat edictul pretorului și a scris o lucrare enciclopedică denumită
DIGESTA.

Pe la jm sec 2 , s-a remarcat POMPONIUS care a scris o istorie a


jurisprudenței romane ,iar un lung fragment din această lucrare a ajuns
până la noi prin digestele lui JUSTINIAN.

O enigmă a dreptului roman este jurisconsultul GAIUS,deoarece se pare


că Gaius ar fi trăit pe la jm sec 2. , dar niciun contemporan nu-l citează.
Pentru a constata că în sec 5 , lucrările sale se bucurau de o mare faimă
. Originea sa nu este cunoscută ,unii autori moderni afirmă că Gaius nici
n-ar fi existat și că lucrările care se pun pe seama lui ar fi fost scrise de
GAIUS CASIUS LONGINUS . Alți autori afirmă că ar fi fost un sclav grec
eliberat ,iar prof de latină AUREL POPESCU a susținut o lucrare la
BORDEAUX prin care susținea că e dac.

În legătură cu Gaius , în epoca modernă s-au scris cele mai multe lucrări
și nu fiindcă Gaius ar fi fost foarte original , ci pentru că una dintre
lucrările sale denumită INSTIUTUTIONES a ajuns până la noi pe cale
directă sub forma unui manuscris palimpsest. Palimpsestul este un
papirus de pe care s-a șters textul inițial și în locul lui s-a scris un alt text
. În cazul nostru , în anul 1816 cercetând biblioteca episcopală de la
Verona , prof. NIBUR a descoperit acest papirus.El și-a dat seama că
este un palimsesct și a aplicat anumiți reactivi chimici pentru a descifra
textul care a fost șters și spre marea lui satisfacție a constatat că a
descoperit institutele lui Gaius. Dar la acea vreme , reactivii chimici erau
primitivi , iar papirusul s-a carbonizat dupa descifratea textului . Iar
unele cuvinte n-au putut fi descifrate. Și de aceea se spune că
manuscrisul descoperit , este lacunar. Dar in anul 1933, în nordul
Egiptului s-a descoperit un nou papirus care cuprinde chiar partea finală
a institutelor lui GAIUS , astfel încât cele mai multe lacune ale
manuscrisului de la Verona , au putut fi completate.

Institutele lui Gaius sunt un manual de școală , astfel încât materia este
tratată sistematic oferind cercetătorilor moderni posibilitatea să
reconstituie institutițiile juridice romane din epoca veche și de la
începutul epocii clasice.

Însă, cei mai mari jurisconsulți ai Romei au trăit la sf sec 2 și la inceputul


sec 3. Este vorba despre EMILIUS PAPIMIANUS , IULIUS PAULUS ,
ULPIUS DOMITIUS .
PAPINIAN, a fost considerat cel mai mare jurisconsult al romei și de
contemporani și de posteritate. De alt fel , el era denumit PRIMUS
OMNIUM (primul dintre toți).

PAUL , a fost discipolul său , el a scris numeroase lucrări și era foarte


original ,dar avea un stil ermetic (greu de înțeles) , pe când ULPIAN nu a
fost atât de original ,dar avea talent didactic ,avea un stil accesibil și de
aceea o treime din digestele lui Justinian este formată din fragmente
care au fost extrase din lucrările lui Ulpian.

Ultimul juristconsult care a desfășurat o activitate creatoare in epoca


clasică a fost MODESTIN. În epoca postclasică însă , pe fondul decăderii
generale a societătii romane , a decăzut și jurisprudența. În sensul că ,
jurisconsulții postclasici nu au mai desfășurat o activitatea creatoare ci
s-au mărginit să comenteze sau să rezume lucrările jurisconsulților
clasici și de aceea judecătorii soluționau procesele tot pe baza lucrărilor
clasice ,dar jurisprudența clasică era de necuprins. Profitând de această
situație , unii avocați sau chiar părțile au început să falsifice lucrările
clasice , punând pe seama jurisconsulților clasici afirmații pe care nu le
făcuseră.

Pentru a se pune capăt acestei practici , in anul 426 s-a dat legea
citațiunilor . Potrivit acestei legi , în fața judecătorilor puteau fi citați
numai 5 jurisconsulți clasici care erau celebrii și lucrarile lor erau
cunoscute . Este vb despre PAPINIAN , PAUL , ULPIAN , GAIUS SI
MODESTIN. De regulă, cei 5 dădeau aceeași soluție . Uneori , însă
soluțiile erau diferite.In cazul validitatii , se urma parerea lui papinian.
Iar dacă tocmai papinian nu se pronunța in acea problema atunci
judecatorul alegea intre cele 2 opinii.