Sunteți pe pagina 1din 3

Viața în orășelul meu

Gradul de civilizație al unui popor constă în cultura materială și spirituală pe care acel
popor a creat-o. Prin raportarea la spațiul nehoian trebuie să ținem cont de locuirea din
vechime, a zonei reprezentată de cursul superior al râului Buzău.
Cultura folclorică
În ansamblul fenomenelor de cultura populară materială și spirituală în zona
etnografică a Nehoiului sunt de menționat obiceiurile și datinile populare, elemente ce
definesc alături de celelalte fenomene, particularitățile și specificul etnic al poporului român.
Obiceiurile și datinile includ gândirea, concepțiile de viață etice și estetice ale locuitorilor și
păstrează mărturii ale evoluției filozofiei și mentalității populare fiind forme ale manifestărilor
spirituale ale oamenilor din locurile în care au trăit și muncit.
În satele mai îndepărtată de centrul civic al orașului Nehoiu se observă mai mare grijă pentru
păstrarea și conservarea unor obiceiuri familiale ceea ce ne conduce la observația că se
continuă tradițiile moștenite. Unele categorii de obiceiuri, cele legate de viața de familie, mai
persistă încă destul de puternic, fiecare din ele își schimbă funcționalitatea și semnificația cu
forme noi de manifestare. În practica obiceiurilor familiale legate de viață, naștere, căsătorie
sau moarte, astăzi se pun mai clar în evidență diferențele de mentalitate dintre generații.
Evoluția rapida a mentalității, ca o consecință firească a culturalizării locuitorilor prin
informațiile primite în instituțiile de cultură și mijloacele mass-media de explicare științifică a
tuturor fenomenelor vieții au dus la dispariția superstițiilor, a ritualurilor mistice care își
găseau forme de exprimare într-o serie de obiceiuri sau datini.
Un rol important îl reprezenta moașa. Aceasta, în trecut, era o rudă apropiată care a
asistat la naștere și îndeplinea practicile legate de acest eveniment. Un moment important era
prima baie a noului născut, baie cu semnificație simbolică, în apă punându-se diferite lucruri,
în credința că ele vor fi transmise însușirilor copilului: să fie ușor să fie sprinten ș.a. Un
obicei care se practică și astăzi, la scară mai mică, este acela că în leagănul sau pătuțul
copilului, să se pună obiecte pentru a i se cunoaște viitorul și a-l influența spre bine. Toate
acestea erau îndeplinite de moașă.
Alte obiceiuri deosebit de însemnate erau cele din cadrul căsătoriei. De obicei nunțile durau 4,
5 zile și în fiecare dintre aceste zile se desfășurau anumite obiceiuri. În ceremonialul nunții,
natura este prezentă în momentele cele mai importante prin intermediul bradului, simbol al
vieții veșnice și asemănător steagului din Maramureș. În satele din zona Nehoiului, nunta
începe în dimineața zilei de joi și se termină luni spre marți. Un rol semnificativ în
ceremonialul îți are gătitul miresei care era realizat de femei înrudite cu aceasta și se mai
numeau druște.
Spre deosebire de celelalte obiceiuri familiale, la obiceiurile funerare participa o mare
parte a colectivității. În acest ceremonial se păstrează vechi elemente ale ceremonialului
magico-religios legat de cultul morților și are la bază credința străveche a continuării vieții
după moarte. În satele nehoiene în trecut exista obiceiul ca oamenii bătrâni să fie
înmormântați în costumul îmbrăcat la nuntă care, de aceea era păstrat până la acest eveniment.
De asemenea se mai obișnuia ca tinerele care mureau necăsătorite să fie îmbrăcate în haine de
mireasă dar și obiceiul de a se pune în mormântul tinerilor necăsătoriți un brăduț împodobit,
încărcat cu diferite obiecte și colaci.
Un alt obicei însemnat în zona Nehoiului este acela al furtăției sau fărtăției.
Acest obicei familial constituie un fel de contract între două familii ce nu erau înrudite, cu
scopuri economice și sociale de a se ajuta reciproc în diferite situații apărute pe parcursul
existenței, care astăzi aproape a dispărut, păstrându-se sporadic în puține sate din zona
Nehoiului. Avea atât o variantă laică, în prezența rudelor, dar și una religioasă, în prezența
preotului.
Cultura spirituală, populară în Nehoiu a cunoscut forme artistice asemănătoare celor din satele
învecinate în ceea ce privește lirica populară cântecul și dansul popular.
În zonă a circulat atât în trecut, dar păstrându-se și astăzi, balada haiducului Nechită, născut la
începutul secolului trecut în comuna Gura Teghii. dar și balada haiducului Gheorghelaș din
satul Țoca, comuna Cislău.
Dansurile populare sunt forme de manifestare a bucuriei de a trăii și se reflectă în
modul cum tinerii chiar și vârstnicii în zile de sărbătoare se manifestau la horă. Pentru
păstrarea tradiției dansului popular au fost organizate formații de dansuri în cadrul căminelor
culturale sătești și a clubului sindicatului de la Nehoiu, formații ce au activat până în anii
1984-1985, după care s-au destrămat.
Astăzi am perioada de tranziție pe care o trăim de peste 30 de ani, se observă lipsa de
preocupare din partea unor persoane angajate în domeniul culturii, de a reînființa formațiile
artistice pentru a putea ca tradiție locului să continue și să nu dispară.
Cultura elitelor
Consecința firească a evoluției societății din punct de vedere economic, social și cultural,
învățământul Nehoian a evoluat la același nivel cu celelalte activități vitale ale societății
românești. Învățământul reprezintă factorul activ primordial în ridicarea nivelului de cultura al
locuitorilor. Apariția și dezvoltarea școlii în Nehoiu a depins în mod direct de instituția
statului, de putere locală dar și de recrutarea și calificarea educatorilor, dascălilor școlii ș.a.
Despre prima școală din Nehoiu avem informația certă că ea funcționa în 1898. În anul 1979
se înființează în Nehoiu, liceul industrial.
De asemenea un rol cu valență educative îl are și biserica. Aceasta a oferit, din
vechime,modele de educație pentru locuitorii zonei.
Nu trebuie omisă încărcătura spirituală a zonei prin prezenta de timpuriu a schiturilor
rupestre.
Cele două, Școala și Biserica, reprezintă cadrul instituțional și potențialul creator al
oamenilor de cultură din zonă, dovedindu-se și astăzi pepinieră de tineri pentru nevoile
societății românești.
Cultura de masă
Dacă până acum câțiva ani se putea discuta de o cultură de masă, la nivelul societății
nehoiene, raportându-ne strict la centrul civic, astăzi, prin dispariția activității economice,
această cultură de masă, nu se mai poate proba. Prăbușirea treptată a fabricilor cu specific
lemnos din zonă, a atras lipsa accesibilității publicului larg, în acest sens, marea masă a
muncitorilor din fabrică, la comunicare, la socializare, la informații, la zona de distracție, de
timp liber. Să nu mai punem la socoteală și faptul că activitățile culturale nu au un spațiu
propriu în care să se desfășoare.
Contraculturile
În ceea ce privește existența unor grupuri opozitive față de valorile culturale ale zonei, cu
trăsăturile specifice lor, acestea nu și-au făcut apariția în adevăratul sens al cuvântului. Fiind o
comunitate mică în care oamenii se cunosc între ei, puțin posibil ca astfel de elemente să
apară și să activeze, ele negăsind confortul social pentru a se manifesta. În marile orașe însă,
sunt convinsă că ele există și că se manifestă ca atare, fiind destul de vocale.