Eul ontologic, sau noumenal, este principiul filosofic, metafizic imuabil, caruia subiectul

ganditor ii atribuie starile si actele sale, sau, cum spune R. Descartes, ,,acest Eu este
sufletul”. Punctul de vedere al lui L. Lavelle referitor la Eu este deosebit de interesant: “ Noi
spunem despre Eu ca nu este un obiect, nici un obiect material, intrucat el nu se confunda
cu corpul, nici cu un obiect spiritual, intrucat nu exista obiect spiritual. Eul este spirit si, fiind
spirit, el nu este altceva decat un act care se realizeaza. Dar el este angajat intr-o natura.
Prin aceasta noi putem opera o distinctie intre virtualitatile de care dispune acesta si
operatia care-l actualizeaza. Aceste virtualitati nu vor reusi niciodata sa se realizeze”.
Punctul de vedere al lui L. Lavelle este interesant intrucat el pune problema ,,autodepasirii
de sine” a Eului ca o tendinta dinamica a acestuia, reprezentata prin actul transcendentei.
Prin aceasta Eul actual tinde permanent sa se proiecteze ,,dincolo de realitate, fapt care se
concretizeaza, in sfera psihanalizei, prin ,,idealurile Eului”, asupra carora vom reveni. Idealul
este dimensiunea sau “aspiratia” ontologica a persoanei umane prin ,,Eul” sau;