Sunteți pe pagina 1din 3

PARTENERIATUL

GRĂDINIŢĂ - FAMILIE

Modelele educaţionale actuale pun în centru copilul şi trebuinţele sale, nevoile lui de dezvoltare şi
în acest scop participă numeroşi factori, dintre care cei cu importanţă semnificativă sunt grădiniţa, şcoala şi
familia. Important pentru dezvoltarea armonioasă a copilului este colaborarea eficientă între aceşti factori
educogeni.
Comunicarea şi deschiderea de ambele părţi, pentru a sprijini dezvoltarea şi buna educaţie a
copilului, aduc beneficii pe termen lung în dezvoltarea personalităţii acestuia. Necesitatea colaborării
grădiniţă-familie rezidă din obiectivul comun pe care îl au cei doi factori educaţionali: asigurarea unui
sistem unitar de cerinţe de instruire şi educare a preşcolarului. Nu vor exista rezultate pozitive ale actului
educaţional dacă nu există corelare perfectă între influenţele educative.
Există două dimensiuni principale ale implicării reciproce a instituţiei de învăţământ şi familiei în
favoarea copilului: dimensiunea relaţiei copil - părinte şi dimensiunea relaţiei grădiniţă - familie.
Relaţia copil - părinte este direct influienţată de pretenţiile manifestate faţă de copil: acestea nu
trebuie să îi plaseze pe copii într-un rol cu prea multe constrângeri şi foarte putine situaţii de a se desfăşura
liber, activ, opţional, cu iniţiative proprii. Atribuţiile influienţează pozitiv personalitatea umană, numai
atunci când ele oferă posibilitaţi reale de afirmare, când angajează originalitatea, creativitatea şi
individualitatea acestuia.
Dimensiunea relaţiei grădiniţă - familie, se referă la alegerea unităţii de învăţământ, la contactele
directe ale părinţilor cu cadrele didactice. Aceste contacte pot fi întâlniri colective dintre cadrele didactice
şi asociaţiile părinţilor, reuniunile de informare a părinţilor cu privire la diferite conţinuturi şi metode
şcolare. Relaţia grădiniţă - familie nu se poate constitui fără asigurarea unei condiţii de bază, fundamentală:
cunoaşterea familiei de către educatoare, a caracteristicilor şi potenţialului ei educativ. Educatoarea trebuie
să cunoască mai multe aspecte ale vieţii de familie, deoarece aceasta o ajută în cunoaşterea şi înţelegerea
copiilor.
Căldura raporturilor dintre părinţi şi educatoare, încrederea şi respectul reciproc se stabilesc prin
schimbul de informaţii, pentru care trebuie să găsim întotdeauna timpul necesar. Astfel, educatoarea poate
ajuta familia în cel mai simplu şi natural mod să urmeze calea justă în raporturile cu copilul său, să prevină
îndepărtarea lui sufletească, să înlăture eventualele carenţe educative.
Formele concrete de colaborare în cadrul unui parteneriat sunt diferite în funcţie de scopul urmarit
şi modul de realizare:
Discuţiile ocazionale / întâlnirile întâmplătoare cu părinţii au menirea de a găsi împreună soluţii
problemelor cu care se confruntă copilul fie la grădiniţa, fie acasă. Pentru bunul mers al educaţiei celor
mici, se discută spontan cu părinţii, ori de câte ori se iveşte prilejul sau cu ocazia diferitelor evenimente
organizate la nivelul grupei.
Lectoratele cu părinţii, organizate sistematic, au drept scop o vie propagandă pedagogică în rândul
părinţilor şi a comunităţii. Părinţii beneficiază în cadrul lectoratelor, de prezenţa şi consilierea unor
specialişti din domeniul psihopedagogiei sau a unor reprezentanţi ai instituţiilor cu care grădiniţa derulează
programe în parteneriat (poliţie, dispensar medical, instituţii culturale, ONG-uri).
„Colţul părinţilor” amenajat într-un loc vizibil, este locul de unde mama sau tatăl află informații
despre evenimentele din grădiniţă, despre o poezie, o poveste, un cântec care a fost învăţat ,despre un
teatru care va fi în unitate, etc. Realizarea unor vitrine cu material informativ de specialitate stimulază
interesul şi curiozitatea părinţilor.
Participarea părinţilor la activităţi ale grupei reprezintă un alt prilej de cunoaştere a părinţilor, dar şi
un mod prin care aceştia sunt familiarizaţi cu programul grupei, cu conţinutul şi metodele didactice, cu
materialele didactice şi mijloacele necesare desfăşurării activităţilor, cu modul de comunicare şi abordare a
situaţiilor problematice, cu semnificaţia respectului faţă de copil. Părintele astfel observă în timpul
activităţii, implicarea copilului în actul de predare – învăţare, relaţia dintre el şi educatoare, dintre el şi
ceilalţi copii, competenţele de care dă dovadă, dificulăţile pe care le întâmpină, reuşitele,etc.
Vizitele periodice la domiciliu oferă posibilitatea de a cunoaşte familia şi copilul în mediul lor
propriu, acestea fiind utile atât pentru educatoare cât şi pentru familie, educatoarea a aflat lucruri
interesante despre: cultura familiei respective modul de a interacţiona, talentele şi aptitudinile membrilor
acesteia, are şansa de a se discuta pe larg despre progresele/regresele şi succesul/insuccesul individual al
copilului.
Participarea părinţilor la excursii, vizite, serbări, aniversări constituie momente de distracţie,
relaxare şi cunoaştere reciprocă şi de implicare a acestora în actul educativ.
In relaţia grădiniţă-familie, din experienţa la clasă, am constatat că există unele obstacole de ordin
comportamental (întâlnite, atât între părinţi, cât si la cadrele didactice şi manageri/directori), sau de ordin
material (relaţia grădiniţă-familie cere efort material şi de timp). Cel mai greu de înlăturat este obstacolul de
ordin atitudinal. Mentalitatea oamenilor ,părinţilor, cadrelor didactice, publicului larg şi cutumele sociale
înrădăcinate sunt factor greu de influenţat şi de schimbat.
Parteneriatele au rolul de a:
 ajuta cadrele didactice în munca lor;
 perfecţiona abilităţile şcolare ale copiilor;
 îmbunătăţi programele de studiu şi climatul educational;
 îmbunătăţi abilităţile educaţionale ale părinţilor;
 dezvolta abilităţile de lideri ale părinţilor;
 conecta familiile cu membrii grădiniţei şi ai comunităţii;
 stimula serviciul comunităţii în folosul grădiniţei;
 oferi servicii şi suport familiilor;
 crea un mediu mai sigur în instituţiile de învaţământ.
Motivul principal pentru crearea unor astfel de parteneriate este dorinţa de a ajuta copiii să aibă
rezultate bune şi, mai târziu, în viaţă, îi ajută la o mai bună adaptare în societate.
Activitatea cu părinţii, ca parteneri, pentru a asigura dezvoltarea copilului în programul educativ din
grădiniţă, poate deveni un start bun pentru a cultiva copilului respectul față de sine, încredere în
competenţele lor , făcându-i mai buni. Participarea părinţilor la activităţile din grădiniţă şi iniţiativa acestora
de a organiza la rândul lor unele activităţi, conduc la relaţii de colaborare şi cooperare, din care beneficiari vor
fi copiii. De asemenea, părinţii au nevoie de informaţii de bază referitoare la copiii lor, informaţii despre
scopul de bază al programului educativ la care participă copiii lor şi trebuie implicaţi in luarea deciziilor.
Astăzi părinţii trebuie să se îndrepte de la modelul autoritar, în care creşterea copilului se bazează mai
mult pe forţă şi control, spre un model caracterizat prin deschidere, căldură şi coerenţă în stabilirea regulilor, a
limitelor şi asteptărilor adecvate. Este necesară o comunicare bazată pe o relaţie de demnitate şi o cunoaştere
reciprocă. Părinţii ar trebui să acorde copilului o îndrumare adecvată potrivit particulatitatilor vârstei sale, să-i
ofere mai multă responsabilitate în problemele personale, facilitând exercitarea unui anumit grad de
autonomie. Este foarte important ca îndrumarea să nu se realizeze prin intermediul unor forme umilitoare de
disciplină.
Parteneriatul grădiniţă-familie se referă la construirea unor relaţii pozitive între familie şi grădiniţă, la
o unificare a sistemului de valori care poate avea un efect benefic asupra copiilor.
In concluzie, numai o bună colaborare între grădiniţă şi familie, o mai mare implicare a părinţilor în
activitatea grădiniţei, inclusiv în luarea deciziilor, va îmbunătăţi colaborarea dintre aceşti factori, foarte
importanţi în creşterea, dezvotarea și educarea copilului preşcolar.

ARDELEAN RAMONA MARIA,


Grădinița cu program prelungit nr. 33 Satu Mare
BIBLIOGRAFIE

1. Bonchiş, E., (1977), Studierea imaginii de sine în copilărie şi preadolescenţă, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea
2. Cosmovici, A., (1996), Psihologie generală, Editura Polirom, Iaşi
3. Creţu, T.,(2001), Psihologia vârstelor, Editura Credis, Bucureşti
4. Dumitrana, M., (2000), Copilul, familia şi grădiniţa, Editura Compania, Bucureşti
5. Moisin, A., (1995), Părinţi şi copii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
6. Osterrieth, P.,(1973), Copilul şi familia, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
7. Piaget, J., Inhelder, B.,(1968), Psihologia copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti