Cele mai multe jocuri didactice sunt destinate îmbogățirii lexicului copiilor

cu substantive comune care denumesc: obiecte și fenomene percepute direct în natura

înconjurătoare și în viața socială, nume de obiecte necesare în viața și activitatea lor,
principalele încăperi cu obiectele necesare, părțile componente ale corpului omenesc,
obiecte de igienă personală, îmbrăcăminte, încălțăminte, alimente, mijloace de locomoție,
anotimpurile și fenomenele specifice lor, animale domestice și sălbatice, plante
cunoscute și unele părți componente ale acestora, unele aspecte ale muncii, ale vieții
sociale desfășurate de părinții lor.
La grupa mare și pregătitoare am acordat prioritate însușirii cuvintelor care
exprimă aspecte comportamentale, stări afective, relații sociale și noțiuni cu un grad mai
mare de generalizare, trăsături de caracter, norme de comportare, sen timente etc.
La grupa mică am organizat jocuri didactice diverse precum: „Cu ce se
îmbracă păpușa?” (identificarea și denumirea obiectului de îmbrăcăminte corespunzător
acțiunii efectuate de educatoare), „Unde s-a oprit roata?” (denumirea unor obiecte de
igienă personală și a modului de utilizare), „Spune ce face păpușa?'' (recunoașterea și
denumirea corectă a părților corpului omenesc, executarea unor acțiuni specifice), ,Să
servim musafirii!” (recunoașterea și denumirea unor obiecte de veselă, alegerea lor în
raport de utilitate), „Sacul lui Moș Crăciun” (recunoașterea și denumirea jucăriilor),
„Stop!” (denumirea unor profesii, materiale, unelte, produse ale muncii), „Cu ce plecăm în
excursie?” (denumirea unor mijloace de transport și a modului de deplasare), „Ghicește
ce a cumpărat mama!” (denumirea unor fructe, legume, alimente), „Caută-ți hrana!''
(denumirea diferitelor animale, a hranei lor), „Mama își caută puii” (denumirea animalelor
și a puilor lor).
Toate cunoștințele de limbă sunt date într-o organizare concentric
cantitativă, adăugându-se pe niveluri de vârstă; componente ale aceleași
probleme abordate, la grupele următoare se reiau și se aprofundează într-o
prezentare concentric superioară, prin sporirea gradului de generalizare și
abstractizare a cunoștințelor; fiecare parte de vorbire este reluată și însoțită de
precizări și recomandări clare cu privire la cunoștințele și jocurile care se
recomandă, pe grupe de vârstă. Astfel, despre substantive se discută la grupa

50
mică dar sunt recomandate substantive care denumesc obiecte și fenomene cu
care copilul vine în contact direct acasă și la grădiniță, iar la grupa mijlocie,
substantive denumind fenomene ale mediului înconjurător, la grupele mare și
pregătitoare sunt indicate substantive cu un grad sporit de generalizare și
abstractizare. De exemplu, la grupele mare și pregătitoare am organizat jocurile:
„Ghici, ce s-a schimbat?"( unde se cere copiilor să denumească formele
geometrice, inclusiv dreptunghiul), „Ce ne trebuie?” (denumirea unor profesii,
unelte, acțiuni specifice, produse, utilizarea lor), „Când se întâmplă?'' (denumirea
anotimpurilor și caracteristicile lor, fenomene ale naturii, legume, fructe,
activitatea omului, viața plantelor și animalelor în aceste perioade), „Rechizitele
școlarului” (denumirea rechizitelor, utilizarea și păstrarea lor).
Dar jocul didactic contribuie la îmbogățirea lexicului copiilor preșcolari și
cu diferite adjective: la grupa mică accentul cade pe însușiri privind culoarea
(roșu, galben, albastru, alb, negru), pe raporturi dimensionale (mare, mică),
însușiri gustative (dulce, acru), olfactive, termice sau anumite calități morale
(leneș, harnic, mincinos). Ca exemplu, pot aduce jocul „Fluturii vin la flori”
(denumirea corectă a culorilor). Mai mult, în jocul „Ce știm despre pisică?'' am
folosit chiar versuri semnificative:
„Pisicuță mică, mică,
Tu ai blană frumușică,
Cap rotund, urechi
micuțe,
Și ai gheare la lăbuțe"...
La grupa mijlocie se are în vedere îmbogățirea vocabularului cu adjective și
adverbe care se referă la însușiri privind culoarea (verde, maro), raporturi
dimensionale (înalt, scund, mare, mijlociu, mic, gros, subțire), raporturi
cantitative (mult, puțin), trăsături de caracter ( bun, rău, harnic, leneș, cinstit,
modest, curajos, îndrăzneț), însușiri gustative, olfactive, termice (dulce, gustos,
acrișor, parfumat, rece, cald). Dintre jocurile didactice pe care le-am folosit Ia

51
grupa mijlocie în acest scop, amintesc: „Caută căsuța!”(gruparea jucăriilor după
formă și culoare), „Ce știi despre el?”(precizarea unor caracteristici de formă,
culoare, dimensiune, cantitate), „Spune, ce-ai gustat? ” (denumirea gustului unor
alimente de bază), „Găsește obiectul potrivit!” (denumirea dimensiunilor unor
obiecte: lung, scurt, lat, îngust, gros, subțire).
În unele jocuri didactice am avut în vedere formarea deprinderii de a folosi
corect gradele de comparație pozitiv și comparativ ale adjectivelor, formulând
propoziții scurte în urma sesizării relațiilor ce se pot stabili între două obiecte.
Exemplu: „Cum este?”(copiii trebuie să aleagă și să așeze diferite obiecte în
ordinea dimensiunilor: „ mai lung decât", „cel mai lung", „la fel de lung").
Pentru jocurile didactice destinate grupelor mare și pregătitoare am stabilit
sarcini didactice mai complicate: „Ce culoare se potrivește?"(recunoașterea și
denumirea diferitelor culori și nuanțe, raportarea acestora la obiectele
cunoscute), „Recunoașteți colegul de grupă!”(descoperirea numelui colegului
după descrierea unor însușiri fizice și morale), „Recunoaște personajul!”
(recunoașterea unor personaje din poveștile cunoscute, precizând trăsăturile
fizice și morale ale acestora).
Jocurile didactice contribuie din plin la îmbogățirea lexicului sub aspectul
achiziționării de noi cuvinte, al consolidării și activizării lor, sarcină deosebit de
importantă la această vârstă a marilor acumulări. In acest scop am organizat
diferite jocuri în care să se opereze cu diferite antonime, știut fiind că preșcolarul
își precizează mai ușor sensurile cuvintelor pe care le diferențiază prin contrast:
„Răspunde repede și bine!”(precizarea și activizarea vocabularului cu unele
cuvinte — adjective, substantive — cu sens contrar, găsirea antonimelor unor
cuvinte, formularea unor propoziții cu acestea).
Jocul didactic „Cum este?” solicită copilul să aleagă un jeton, să
denumească obiectul din imagine („coș gol”); copilul care are imaginea cu un
coș plin duce jetonul pe panou, lângă coșul gol și formulează propoziții: „Mama
aduce de la piață un coș plin cu legume", „Coșul gol este ușor” etc. În continuare,

52
 se poate propune copiilor să găsească alte cuvinte cu sens opus: „drum lung —
drum scurt", „pâine caldă — pâine rece", „cer senin — cer înnorat", „zi” —
„noapte", „subțire” — „gros” etc.
Pentru precizarea sensului unor cuvinte omonime am desfășurat jocuri
didactice de felul jocului „La televizor” (se denumesc obiectele expuse și se alcătuiesc
propoziții cu ele: toc, broască, cocoș, cățel, ochi etc.).
Îmbogățirea vocabularului cu cuvinte sinonime se poate realiza cu mare
eficiență tot prin intermediul jocului didactic: „Cum este?”(expunerea unor scurte povești
despre anumite animale cunoscute prin observare directă și din povești, fabule, în care să
se folosească în fraze succesive diferite sinonime. Exemplu: vulpe hoață, șireată, vicleană,
precizând sensul: lipsit de sinceritate.
Știind că numărul sinonimelor și al cuvintelor polisemantice în limba
română este foarte mare și sunt mai greu sesizabile la vârsta preșcolară, este
nevoie de un bogat material concret intuitiv în desfășurarea unor astfel de jocuri
didactice.
In ceea ce privește folosirea corectă a pronumelui, la grupa mică am
organizat jocuri — exercițiu destinate pronumelui personal și celui de politețe ca:
„Cine a primit mingea?” sau „Cine te-a strigat?'' (înlocuirea numelui colegilor
din grupă și al educatoarei cu pronumele personale și de politețe).
La grupa mijlocie am adăugat însușirea corectă a pronumelor posesive și a
celor demonstrative.
Jocurile didactice „Cine ți-a dat jucăria?” Cui dai jucăria?'' sau „Al cui
este?” contribuie la formarea deprinderii copiilor de a folosi corect diferitele
pronume personale, demonstrative și posesive în funcție de relațiile ce se
stabilesc între membrii jocului; aceștia nu au voie să folosească numele copilului
care oferă jucării sau al copilului care primește jucării, ci să-i desemneze,
folosind numai pronumele personal, demonstrativ sau posesiv.
La grupele mare și pregătitoare se completează pronumele demonstrative
„celălalt", „cealaltă” și se recomandă folosirea unor pronume relativ interogative

53
„care", „cine , „ce” și nehotărâte „cineva", „ceva", „unul", „altul", „fiecare",
„oricine". Acestea se pot însuși prin jocuri de tipul „Cine este, cine

Deosebit de îndrăgite de copii și eficiente sunt jocurile didactice prin care se

urmărește îmbogățirea vocabularului cu numerale cardinale și ordinale; la grupa
mică se însușesc numeralele cardinale: „unu", „doi", „trei” și ordinale
corespunzătoare: „primul", „al doilea", „al treilea". Jocul „Te rog să-mi dai!”
solicită copilul să verbalizeze acțiunea („Eu îți dau un creion, o păpușă, două
mașini” sau „Îți dau prima păpușă, a doua mașină, a treia floare” etc.); în jocul
„A câta jucărie lipsește?” copiii găsesc și denumesc locul obiectului în șirul
numeric.
La grupele mare și pregătitoare copiii se familiarizează și cu numeralele
distributive: „câte doi", „câte zece” etc., în cadrul jocurilor didactice utilizându-
se și versuri care au un accentuat caracter ludic, fiind atractive prin umorul lor,
prin ritmicitate și muzicalitate.
Exemplu:
,Șade barza pe cuibar
Și numără ouăle:
Câte unul, câte două,
Câte zece, ieși berbece.. . ''
Jocul didactic contribuie la îmbogățirea vocabularului și cu cuvinte ce
denumesc acțiuni (verbe); la grupa mică accentul cade pe acțiunile copilului în
familie, la grădiniță, pe stradă etc., pe acțiunile adultului și ale animalelor
cunoscute. Exemplific prin jocul didactic „Cine este și ce face?'' Jocul urmărește
activizarea vocabularului cu cuvinte care denumesc unele ființe cunoscute de
copii și acțiunile lor caracteristice, perfecționarea pronunției clare a cuvintelor și
exprimarea lor în propoziții scurte corect formulate din punct de vedere al
acordului dintre subiect și predicat, dezvoltarea capacității de a-și inhiba anumite
mișcări.

54
 În scopul captării atenției copiilor am folosit siluetele unor animale și păsări
și tabla magnetică. La afișarea unei siluete pe tablă, răspunsurile copiilor vor
cuprinde atât denumirea animalului cât și a unei acțiuni pe care o poate efectua.
Astfel:
latră miorlăie

mușcă toarce
mănâncă
Câinele roade oase Pisica
șoareci
fuge doarme

păzește casa se joacă

Am activizat întreaga grupă stimulând concurența dintre ei. Astfel, copiii au
fost informați că cine spune cele mai multe acțiuni ale siluetelor va primi cele
mai multe buline roșii.
La grupa mijlocie se continuă procesul de îmbogățire și activizare a
vocabularului copiilor cu verbe care denumesc atribuții ale membrilor familiei,
ale personalului grădiniței, ale altor adulți, iar la mare și pregătitoare elementul
de noutate este legat de denumirea efectelor unor fenomene ale naturii
(jocul „Găsește cuvântul potrivit!")
Nu trebuie neglijate însă nici jocurile didactice care contribuie la
îmbogățirea vocabularului copiilor cu cuvinte — adverbe referitoare la locul unde se
petrece acțiunea, la timpul când se desfășoară și la modul cum aceasta se realizează. Dau
ca exemplu jocul „Când se întâmplă și de ce?”
În îmbogățirea vocabularului cu cuvinte noi pentru fixarea noțiunilor am
folosit metoda încercărilor și erorilor în jocul „Ce sunt și ce fac?” și metoda
învățării prin descoperire în jocurile „Cu cine semăn eu?” și „Care obiect este
mai mare?” bineînțeles la gupele mare și pregătitoare.
Latura fonetică a cuvântului a stat permanent în atenția mea pentru că, așa
cum îl vom învăța pe copil să deschidă gura, să articuleze sunetele, așa se va
consolida deprinderea respectivă.

55
 În vederea formării deprinderii de a pronunța corect consoanele labio-
dentale „f', „v", „s", „j", a dezvoltării atenției și a promptitudinii în acțiune, am desfășurat
cu copiii grupei mici jocul „Focul și vântul". După ce am prezentat și explicat copiilor
aceste două fenomene, focul și vântul, cu ajutorul unor ilustrații, le-am spus o scurtă
poveste pe parcursul căreia copiii au reprodus prin mișcări și onomatopee fenomenele
respective: focul face „fâsss-fâsss”, vântul face „vâjjj-vâjjj”. In complicarea jocului am
prezentat copiilor imaginea unui foc și am reprodus zgomotul produs de acesta, respectiv
„fâsss-făsss”, cerându le copiilor să formuleze propoziții în legătură cu acțiunea posibilă:
„Focul arde", „Focul se stinge” etc. La fel am procedat și cu fenomenul vânt: „Vântul
bate", „Vântul suflă” etc.
Acest joc didactic a fost repetat și în alte momente ale zilei: programul
distractiv, introducerea într-o altă activitate etc. Dau spre exemplificare o
modalitate de desfășurare a jocului: copiii erau așezați în cerc; le-am propus o
drumeție imaginară pe parcursul căreia a început să bată vântul; la semnalul meu
„Bate vântul!'' copiii ridicau brațele, le legănau și reproduceau onomatopeea
„vâjjj-vâjjj”; apoi făceam un popas, prilej cu care aprindeam un foc, ne
imaginam că ne încălzim mâinile și reproduceam onomatopeea „fâșșș-fâșșș”.
Pentru a capta atenția copiilor și a asigura o pronunție corectă, la repetarea
jocului am introdus și alte fenomene observate anterior: ploaia („pic-pic”),
tunetul („bum-bum”) etc.
În scopul formării deprinderii de a articula corect consoanele velare „c” și
„g” în diferite părți ale cuvântului, a dezvoltării atenției auditive și formării
deprinderii de a acționa în colectiv, am desfășurat jocul didactic „Cocoșul și
găina". Copiii aveau spre rezolvare recunoașterea păsării, denumirea acesteia,
imitarea sunetelor emise, construirea unei propoziții simple care să se refere la
acțiunea percepută. După ce le-am prezentat și denumit cele două păsări, le-am
explicat cum se pronunță corect cele două sunete „c” și „g", cu limba retrasă
spre fundul cavității bucale. La reluarea jocului am folosit și onomatopee

56
produse de alte păsări: gâsca „ga-ga”, rața „mac-mac”, curcanul „glu-glu”, cucul
„cu-cu”, pupăza „pu-pu-pu” etc.
În cadrul ariilor de stimulare, copiii au imitat cu plăcere mișcările și
onomatopeele specifice animalelor cunoscute: oaia „be-he-he”, pisica
„miaumiau", câinele „ham-ham”, vaca „mu-mu”, porcul „groh-groh” sau „guiț-
guiț”, ursul „mor-mor”, lupul „hau-hau” etc.
Pentru însușirea corectă a siflantelor „s” și „z” aflate în diferite părți ale
cuvântului, pentru dezvoltarea auzului fonematic și consolidarea deprinderii de a
acționa în colectiv, am organizat și desfășurat cu mult succes jocul didactic
„Șarpele și albinița". Astfel, copiii care formau șarpele se deplasau spre grădina
cu flori, imitând sâsâitul șarpelui: „ssss...” Copiii „albinițe” care purtau pe cap
nici antene iar pe spate aripioare, zburau spre șarpe spre a-l alunga și zumzăiau:
„zzzz... ”
Pentru pronunțarea corectă a șuierătoarelor „ș” și „j", pentru diferențierea
acestor sunete de siflantele „s” și „z” și pentru dezvoltarea auzului fonematic am
organizat cu copiii jocul didactic „Trenul și vântul". Astfel, la semnalul meu,
grupul de copii a executat deplasarea pe un traseu, imitând trenul. La un alt
semnal, un alt grup de copii reprezentând vântul ajunge trenul. Acțiunea de
deplasare a trenului a fost însoțită de mișcarea brațelor. Copiii care imită vântul
aleargă cu o viteză mai mare, cu brațele duse lateral. Continuând jocul, copiii și-
au schimbat rolurile. Pentru complicarea jocului, am împărțit copiii chiar în patru
subgrupe: albinițele („zzzz...”), șarpele („ssss...”), trenul („șșșș...”), vântul
(,JJJJ•• •', • • • • '). În cazurile în care unii copii s-au confruntat cu unele
dificultăți de pronunțare, am dat indicații directe; jocul a fost reluat de acești
copii și în alte momente ale zilei.
Formarea deprinderii de a pronunța corect sunetele limbii române este un
obiectiv de prim ordin și pentru grupa mijlocie. Problema este și mai acută atunci
când copiii cu defecte de pronunție nu au frecventat grupa mică a grădiniței,
venind direct din mediul familial. Dureros este faptul că uneori membrii familiei

57
 nu corectează pronunția copiilor lor, chiar făcând din aceasta un prilej de
distracție și amuzament pentru cei mari.
La grupa mijlocie am organizat jocul didactic „Ghicește ce spun eu!”, joc în
care am urmărit perfecționarea capacităților de a efectua corect mișcările articulatorii și a
deprinderilor de citire labială, educarea atenției și a spiritului de observație. Astfel, am
așezat în prim-plan, pe masa mea două imagini și am avut grijă să le prezint într-o
anumită ordine pentru a grada dificultatea pronunțării cuvântului care le desemnează. Am
început cu cuvinte care cuprindeau două silabe, fără grupuri alăturate de consoane, ca de
exemplu : ma-sa, pa-tul, du-lap etc. pentru ca în partea a doua să utilizez cuvinte cu unele
dificultăți de I pronunție ca: ie-pu-raș, fur-cu-li-ță, far-fu-ri-e etc. În cursul jocului am
solicitat copiii atât individual cât și pe grupuri mici pentru a alege imaginea I
corespunzătoare cuvântului mimat de mine și de a-l pronunța cu glas tare. În complicarea
jocului am pronunțat corect și încet un cuvânt ce desemna alt obiect existent în sala de
grupă; copiii trebuiau să-l identifice, să-l indice și să-l denumească.
Un alt joc didactic folosit cu succes la grupa mijlocie a fost „Cine spune I
mai departe?'' Prin acest joc am urmărit consolidarea și verificarea deprinderilor de
pronunțare corectă a două consoane consecutive, perfecționarea acuității auditive, a
capacității de a emite clar sunete mai dificile ale limbii materne. Sarcina didactică pe care
copiii o aveau de rezolvat era construirea unor onomatopee sau interjecții variate pe baza
unor date preliminare, asocierea onomatopeei cu obiectele, fenomenele, animalele care o
produc. Pentru a face jocul mai accesibil am început cu vocala „a” pentru care am folosit
următoarele construcții: , au!” ahP' ,ai-ai!”• pentru vocala „o” am folosit „off', oh!”
„oac!" • pentru „i” am folosit „iu-hu!” iha-iha!” etc. Pentru sunetul „m” am
construit următoarele onomatopee: „mor!'' mu!” miau!'' miorlau!'' mac!” „mâr!”• pentru
sunetul „h” „hârș!” ham!'' hop!” ha-ha-ha!” ho-pa!”• pentru sunetul „c” , „cronc!'' chiț!”
cot-co-dac!”• pentru sunetul „g” „ga-ga-gaP' glu-glu!” guiț!'' etc. În exersarea jocului,
copiii au construit propoziții simple stabilind legături între obiecte, ființe, fenomene și
onomatopeele expuse mai sus.
La grupa mijlocie, dată fiind experiența dobândită de copii până la această
vârstă, am introdus pe lângă onomatopeele produse de insecte, păsări, animale, fenomene
ale naturii și onomatopee produse în mediul înconjurător. Astfel, în cadrul jocului didactic

58
„Cine (ce) face așa?” copiii au raportat corect onomatopeea la acțiunea prezentată și au
pronunțat-o într-un context de felul:
„Când sună ceasul deșteptător face - țârrr!”•
„Fusul bunicii sfârâie - șfârr!”
„Crenguța uscată ruptă a făcut — pârr!”
La gupele mare și pregătitoare astfel de jocuri didactice nu fac obiectul
activităților frontale obligatorii; ele sunt însă desfășurate cu eficiență și multă
plăcere în cadrul exercițiilor de vorbire și în cadrul ariilor de stimulare.
Este de înțeles că la această vârstă copiii pot constata că, în mișcare, orice
obiect produce un zgomot care poate fi identificat numai pe baza experienței
acumulate prin acțiunea directă cu obiectul respectiv. Mare a fost însă
surprinderea copiilor când le-am oferit posibilitatea să constate singuri că și
frunzele uscate, și o bucată de hârtie, și o bucată de celofan, fiind purtate de vânt,
foșnesc aproape la fel; și filele unui caiet sau ale unei cărți răsfoite, și diverse
materiale textile foșnesc.
Ca să poată vorbi corect, copilul trebuie să perceapă sunetul, să-l articuleze
și apoi să-l pronunțe cu claritate, cu exactitate, cu expresivitate și siguranță.
Pentru a explica și a-i face pe copii să înțeleagă ce este un sunet, am folosit
următorul procedeu: am produs câteva zgomote prin bătăi în tobă, prin căderea
unui obiect, prin lovirea a două pietre. Fiind întrebați ce au auzit, copiii au dat
răspunsuri de tipul: „zgomote", „sunete” etc. Înțelegând sensul răspunsurilor lor,
am pronunțat câteva sunete ale limbii române și i-am întrebat dacă și de data
aceasta au auzit tot zgomotele și sunetele dinainte. Le-am dat denumirea corectă
— sunete. Cu sunetele pronunțate s-a format un cuvânt, făcându-i pe copii să
înțeleagă că toate cuvintele sunt formate din sunete. Pentru a distinge mai ușor
sunetele din aceste cuvinte, am ales, pentru început, cuvinte formate din două
sunete: „ac", „oi", „ou” etc., apoi cuvinte formate din trei sunete: „lac", „urs",
„cal rac” etc. și în continuare, cuvinte cu cât mai multe sunete.

59
 Prin jocuri didactice de tipul jocului „Cu ce sunet începe cuvântul?” am
urmărit, pe lângă perfecționarea auzului fonematic, dezvoltarea capacității de a
diferenția sunetul inițial al diferitelor cuvinte și activizarea vocabularului
referitor la obiectele de uz personal, mobilier, jucării, veselă, antrenându-i pe
copii să participe activ și să verbalizeze corect.
Am acționat eficient asupra participării verbale a copiilor prezentându-le
mai întâi câte un obiect pe care un copil trebuia să-l denumească și să precizeze
cu ce sunet începe cuvântul care-l desemnează. Unui alt copil i-am cerut să
găsească un alt cuvânt care începe cu același sunet.
Procesul separării sunetelor din cuvinte este cel mai greu moment din
analiza silabică pentru faptul că preșcolarii nu au experiență personală în acest
sens. De aceea, pentru fixarea sunetelor am făcut multe exerciții de analiză și
sinteză fonetică de felul: „Spune cuvinte cu sunetul indicat P' Jocul sunetelor”
etc.
Complicând treptat sarcina didactică, copiii au fost puși să sorteze imagini
ale unor obiecte după sunetele primare și finale care erau cuprinse în cuvintele ce
denumeau respectivele obiecte. Am continuat cu sortarea imaginilor în funcție de
numărul mai mare sau mai mic al sunetelor constitutive ale cuvintelor respective.
Am avut astfel posibilitatea să depistez cu ușurință și unele defecte de vorbire,
deoarece în timpul jocului copiii se manifestă liber, nestingheriți
La legarea sunetelor în cuvinte, am creat jocuri fără a viza învăȚarea
cititului în maniera școlară, ci rămânând în limitele obiectivului propus — de
unire a sunetelor în silabe și a egalării sunetului în silabă. Astfel, am pus la
dispoziția copiilor jetoane și le-am cerut să le așeze în șir orizontal, sugerându-le
să ne jucăm de-a cititul cu ajutorul imaginilor. Apoi, în denumirea imaginilor,
cuvintele au fost despărțite în silabe. După multe exerciții orale, copiii au putut
să reprezinte grafic sunetele în cuvinte, tot în caietul amintit, numai că, la
cerculețele desenate s-a folosit pentru fiecare sunet diferit o altă culoare.

60
 O serie de jocuri didactice au contribuit în mare măsură la dezvoltarea
acuității auditive, a auzului fonematic. Ele solicită perceperea corectă a sunetelor,
descifrarea compoziției sonore, semnalarea prezenței sau absenței unui sunet din cuvânt.
Astfel de jocuri didactice sunt: „Deschide urechea bine!” „Cine a venit la noP” Ce se
aude?” etc.
Dezvoltarea auzului fonematic este strâns legată de sarcina deosebit de
importantă privind corectarea defectelor de vorbire. Legătura derivă din stabilirea a drept
cauză a acestor defecte de vorbire în slaba dezvoltare a auzului fonematic. In acest sens,
jocurile enumerate mai sus pot aduce o contribuție de seamă nu numai la perceperea clară
și corectă a sunetelor corespunzătoare ci și la corectarea pronunției deficitare a acestora,
solicitând copiilor audierea lor cu atenție și reproducerea lor corectă. Desigur, cazurile
grave se transferă spre rezolvare specialistului, adică logopedului.
În urma exercițiului repetat în cadrul diferitelor jocuri didactice am reușit
să-i deprind pe copii să despartă cuvintele în silabe iar silabele în sunete.
Cuvintele ce denumesc imaginile primite de copii au fost despărțite în silabe
asociate cu bătăi din palme sau cu sprijinirea bărbiei pe dosul mâinii. Specific în
acest sens desfășurarea jocului didactic „Jocul silabelor". Prin acest joc am
urmărit formarea deprinderii copiilor de a găsi cuvinte care să înceapă cu o silabă
dată, precum și de a despărți cuvintele din cuprinsul unei propoziții în silabe,
perfecționarea capacității de analiză și sinteză fonetică, a capacității de a efectua
rapid asociații. Sarcina didactică pe care copiii trebuiau să o rezolve a fost să
completeze silaba dată cu alte silabe pentru a obține un cuvânt (existent în
dicționarul limbii noastre). În rezolvarea sarcinii didactice i-am ajutat pe copii
punându-le la dispoziție imagini care să sugereze copiilor:
1) cuvinte formate cu silabe mai frecvent întâlnite în vorbire
Exemple:
casă, cană, cadă masă, mamă,
mąpă, magazin, rama ladă, ląmă, lącăt, ląser, saląî galą

61
 2) cuvinte care conțin două, trei consoane consecutive
Exemple:
castană, castel, castron, castravete
cretă, cremă, creier, creion

La început am familiarizat copiii cu tehnica despărțirii în silabe, prin bătăi

din palme sau atingerea cu bărbia a dosului palmei. Apoi am pronunțat o silabă
din cele mai frecvent întâlnite în structura cuvintelor. Copiilor li s-a cerut să
găsească cuvinte care să înceapă cu această silabă și să despartă fiecare cuvânt, la
rându-i, în silabe, stabilind câte silabe a avut cuvântul. În partea a doua a jocului
didactic am cerut copiilor să formuleze propoziții cu cuvântul respectiv.
Folosind metoda descoperirii ca metodă de bază, activizând toți copiii prin
caracterul de instruire pe care l-am dat jocului, am reușit să contribui la
realizarea obiectivelor propuse în vederea pregătirii copiilor pentru școală. În
exersarea formării acestor deprinderi am folosit cu succes și alte jocuri didactice
precum: „Termină cuvântul!'' Spune la ce m-am gândit!'' „Spune mai departe!''
etc.
In vederea dezvoltării auzului fonematic și a formării deprinderii copiilor de
a pronunța corect silabele din cuvinte și cuvintele care se deosebesc printr-un
singur sunet, am organizat cu grupa mijlocie jocul didactic „Repetă ce spun eu!''
Sarcina copiilor era să găsească repede silabe — perechi (paronimice). Am
plecat de la alcătuirea unor silabe fără sens „pe — be”, „ma — na", „ca — ga",
„la — le' ra — ro” etc. Pentru c00mplicarea jocului, am solicitat copiilor
alcătuirea unor combinații de silabe care să aibă sens: „casa — masa", „pod —
pom", „cal car", „rană — ramă", „lac — loc", „rac — rad” etc. După ce copiii
pronunțau silaba sau silabele, desemnam un copil care trebuia să repete
individual și apoi treceam la următoarele. Am apreciat și stimulat copiii care au
răspuns clar, corect și repede.
La grupa mare am desfășurat jocul didactic „Îndreaptă greșeala!'' Prin acest
joc am urmărit însușirea pronunțării corecte a cuvintelor, educarea spiritului de
observație în sesizarea greșelilor de pronunțare a unor sunete din componența
silabelor și cuvintelor, exersarea auzului fonematic, activizarea vocabularului cu

62
cuvinte referitoare la denumirea unor fructe, legume, alimente și a unor însușiri
ale acestora. Sarcina copiilor era de a găsi greșelile în pronunțarea unor cuvinte
și enunțarea lor în forma corectă. In partea a doua a jocului eu pronunțam un
cuvânt greșit, cuvânt întâlnit de altfel în exprimarea curentă a unora dintre ei, iar
copilul atins pe umăr trebuia să răspundă pronunțând cuvântul corect.
La început am acordat atenție alegerii unor cuvinte mai cunoscute de copii;
apoi am ales altele cu un grad de dificultate mai mare în pronunțare. Am făcut în
mod intenționat și greșeli în sensul omisiunii unor sunete ca de felul:

pâne — pâine
acăr — zahăr
macaoane —
macaroane gaben —
galben abastu —
albastru oșu - roșu

Am avut în vedere înlocuiri de sunete de felul:

mală —
mamă pală
— pară cată
— casă coln
— corn lată
— rață atasă
— acasă

Complicarea jocului didactic am făcut-o:

a) fie prin găsirea unor cuvinte cu un grad de dificultate mai mare în
pronunțare ca de felul: portocală, portocaliu, zarzavat, pătrunjel, castravete,
friptură etc.

63
 b) fie prin prezentarea unor propoziții simple formate din mai multe
cuvinte pronunțate greșit.
Am exersat distingerea după auz a articulării greșite și corecte și cu alte
I ocazii. Am avut în vedere că sigmatismul interdental reprezintă cea mai frecventă
articulare incorectă a consoanelor: s — z, ș j, t, ce, ci, je, ji. Am I pronunțat în fața copiilor
cuvinte care începeau cu unul din sunetele amintite, în mod corect și apoi incorect.
La grupele mare și pregătitoare am folosit cu succes un alt joc didactic și
anume „Cine spune mai multe cuvinte?'' vederea consolidării deprinderii de a
pronunța corect sunete și grupuri de sunete mai dificile, a dezvoltării
promptitudinii și rapidității în acțiune și a stimulării spiritului de echipă în
rezolvarea sarcinii de joc. Am împărțit grupa de copii în patru subgrupe (echipe).
Pe masa fiecărei echipe am așezat câte douăzeci de jetoane; la semnalul meu,
copiii trebuiau să aleagă imaginile corespunzătoare unor cuvinte care încep cu
sunetul dat și să pronunțe corect. De exemplu, pentru sunetul „m”
— masă, măr, minge, morcov, macara etc.
După mai multe exerciții de acest fel, am desfășurat și exerciții de vorbire
orale în care sarcina copiilor era să găsească alte cuvinte cu sunetul inițial sau
final modificat, de felul:

nor, zor, lor, cor, nor sac,

mac, rac, fac, tac, pac bal,
val, mal, cal pom, pod,
poc, pot sol, soc, soț, soi,
sos.

După acestea am organizat și jocuri didactice prin care le solicitam copiilor

să precizeze câte silabe are cuvântul și care este ordinea silabelor în cuvânt,
respectiv: prima, a doua, a treia etc.

64
 Pentru a atrage copiii și a face mai accesibilă această operație de despărțire
a cuvântului în silabe, am încercat și alt mod de desfășurare a jocului, ca de
exemplu:
Am o nucă nouă
O despart în două: nu — că, nucă”
sau
,Spun acum casă
Stând așa la masă;
Le spun pe-amândouă
Despărțite-n două: ca — să / casă; ma — să / masă". . .
sau
„Marea este mare
Și-i plină de soare;
Vă rog să gândiți,
Cum le despărțiți? ma — re / mare; soa re / soare...''
În cadrul jocului didactic „Să alegem!'' am distribuit fiecărui copil cinci-
șase jetoane diferite de ale celorlalți participanți. La semnalul meu „Să alegem jetoane
care reprezintă obiecte al căror nume este format din tot atâtea silabe câte bătăi din palme
veți auzi!” copiii selectează jetoanele și le ridică pe cele a căror denumire are numărul de
silabe cerut. Fiecare copil motivează de ce a ales jetonul respectiv și este pus în situația de
a despărți cuvântul în silabe, menționând și ordinea acestora. In cazul în care un copil a
greșit, i-am dat posibilitatea să se verifice, să se corecteze. Am trecut apoi la cuvinte
compuse din trei sau mai multe silabe după care am cerut copiilor să schimbe jetoanele
între ei.
Materialul ilustrat, banda de magnetofon și caseta casetofonului m-au
sprijinit în activizarea vocabularului, ele fiind deopotrivă mijloace de realizare dar și de
stimulare a dezvoltării limbajului copiilor.
Pentru preșcolari, stabilirea locului fiecărui cuvânt în propoziție sau frază și
înțelegerea sensului acestuia reprezintă activități complexe și dificile care
constituie în același timp componente importante ale actului citirii de mai târziu.

65
 Vocabularul este însă materialul de construcție al limbii române, limba
constituind un mijloc de comunicare atunci când cuvintele se asociază în propoziții și
fraze.
Eficiența jocurilor didactice de educare a limbajului depinde însă în mare
măsură de modul în care educatoarea știe să le selecteze în raport cu situațiile
concrete existente în grupa de copii. Aceasta presupune o foarte bună cunoaștere
a copiilor sub raportul nivelului atins în dezvoltarea limbajului precum și sub
aspectul defectelor de vorbire; în funcție de aceste realități urmează să se
acționeze prin intermediul jocului didactic.
Prin valorificarea reprezentărilor lor, a experienței lor de viață, am
prefigurat unele categorii gramaticale denumind obiecte, însușiri, acțiuni, un
obiect, mai multe obiecte, pe cel ce vorbește, cu cine vorbește, despre cine
vorbește etc. Am deprins astfel copiii ca în orice propoziție să arate despre cine
este vorba și ce face. Am socotit necesar acest lucru deoarece am constatat la unii
copii tendința de a arăta doar denumirea obiectului sau a ființei la care s-au
gândit și a însușirii acestuia: câine rău, copil frumos etc.
Pentru a putea introduce copiii în tehnica exprimării corecte, am organizat o
serie de jocuri didactice de completare a propozițiilor: „Spune mai departe!”
„Găsește cuvântul care lipsește!” „Mai adaugă și tu un cuvânt!'' etc.
Voi arăta în continuare cum am desfășurat jocul didactic „Spune mai
departe!”. Obiectivele urmărite au fost:
- formarea și consolidarea deprinderii copiilor de a se exprima în
propoziții alcătuite corect din punct de vedere gramatical, folosind în mod
adecvat cuvintele după semnificația lor;
- activizarea vocabularului cu cuvinte care denumesc obiecte, acțiuni,
însușiri;
- pronunțarea corectă de către copii a sunetelor și cuvintelor care
alcătuiesc propozițiile;

66
 - dezvoltarea promptitudinii în gândire, a spiritului de observație și a
imaginației creatoare;
- stimularea folosirii cunoștințelor dobândite, realizarea comunicării
orale între educatoare și copii și între copii.
I Pentru a stimula participarea activă a tuturor copiilor am folosit imagini reprezentând
diferite obiecte și ființe. Copilul propus denumește obiectul văzut și formează o
propoziție cu acel cuvânt. Am utilizat competiția cerându-le și celorlalți copii să
formeze și alte propoziții cu cuvântul respectiv. In acest joc am activizat toată
grupa de copii pentru a-mi da seama de nivelul la care copiii reușesc să așeze
subiectele în propoziție, să realizeze acordul dintre subiect și predicat. In scopul
stimulării creativității în construirea răspunsurilor, am oferit copiilor care au dat
răspunsurile cele mai frumoase și corecte, posibilitatea de a propune ei înșiși
cuvinte cu care să alcătuiască propoziții.
În jocul didactic „Câte cuvinte am spus?” copiii au fost puși în situația de a
reprezenta grafic fiecare cuvânt al propoziției, printr-o linie orizontală, iar apoi să
citească, urmărind de la stânga la dreapta, făcând pauze între „cuvinte". Prima propoziție
a fost spusă de mine. De exemplu: „Copiii merg la grădiniță". În acest fel copiii și-au dat
seama că propoziția este formată din cuvinte și fiecare cuvânt își are un anume loc pentru
a da sens propoziției. Pentru complicarea sarcinii, copiii au primit fișe cu dreptunghiuri
desenate pe care să le împartă în funcție de numărul cuvintelor din propoziția alcătuită de
ei, pe baza imaginii desenate în stânga dreptunghiului. La sfârșitul jocului am constatat,
prin corectarea fișelor, că 80% din copii au lucrat corect iar 20% au greșit, fie adăugând
linii mai multe decât cuvinte, fie folosind mai puține.
Permanent se are însă în vedere alcătuirea unor propoziții corecte.
Îmbogățirea lexicului nu poate constitui o sarcină unică a unui joc de educare a
limbajului. Asocierea cuvintelor, formarea genului, numărului, cazului, timpului cerut de
context face ca ceea ce spune copilul să fie acceptat de educatoare și de ceilalți copii.
Copilul preșcolar nu învață reguli gramaticale, nu cunoaște definiții, nu realizează că
toate cuvintele folosite de ei pot fi substantive, adjective, verbe, pronume etc; ei nu știu că

67
unele părți de vorbire au gen, număr, caz etc. și totuși respectă în vorbire aceste reguli
pentru că are în jur modele de vorbire, este stimulat să le cunoască prin jocuri și exerciții,
este corectat atunci când greșește.
Acumularea experienței verbale duce treptat la elaborarea așa-numitului
simț al limbii. Sigur, structurile gramaticale folosite de copilul preșcolar sunt de regulă
simple.
Astfel, practica curentă mi-a demonstrat că copiii își însușesc relativ
ușor cuvintele — substantive comune și proprii. Ridică însă probleme
folosirea pluralului unor substantive.
În acest sens am organizat jocul „Eu spun una, tu spui multe!” repetat apoi
sub forma „Eu spun multe, tu spui una!” Astfel, copiii trebuiau să găsească forma
de singular sau de plural corectă, în funcție de cerința exprimată de una din
echipe și să formeze propoziții în care să utilizeze substantivele respective.
Jocul este organizat atât la grupa mijlocie cât și la grupele mare și pregătitoare. Pentru
grupa mijlocie am folosit imagini cu un obiect și cu mai multe obiecte de
același fel.
Exemple:
un telefon — multe
telefoane un fluture —
mulți fluturi o masă —
multe mese un tablou —
multe tablouri
La grupele mare și pregătitoare jocul se desfășoară oral și sub formă de
concurs între două subgrupe. Așadar, copiii se împart în două echipe și se așază pe
scăunelele dispuse în formă de semicercuri, față în față. La semnalul meu, un copil dintr-
o echipă spune un substantiv la singular sau la plural. Copilul din fața lui răspunde
enunțând substantivul la numărul opus, respectiv plural sau singular. În fața celor două
echipe se află o măsuță pe care sunt așezate două coșulețe: unul cu buline roșii, altul cu
buline albastre. Pentru fiecare răspuns corect se acordă o bulină roșie iar pentru fiecare

68
răspuns incorect de acordă o bulină albastră. Acestea se afișează pe tabla magnetică sub
formă de perechi. Câștigă echipa care acumulează cele mai multe buline roșii. La reluarea
jocului am complicat sarcina didactică, cerând copiilor să formeze propoziții cu aceste
substantive însoțite de adjectivele corespunzătoare (din punct de vedere al sensului,
formei etc.). De exemplu:
minge verde — mingi verzi „-
Eu am o minge verde!
-Cumpărăm mingi verzi!”
sau
balon roșu — baloane roșii
„-Eu am spart un balon roșu!
-Noi am primit trei baloane roșii!”

Pentru copiii care au întâmpinat greutăți am organizat exerciții de vorbire

pe baza unor imagini care reprezentau unul sau mai multe animale, copii, plante,
jucării etc.
Un fapt real întâlnit deseori în rândul copiilor preșcolari este folosirea
greșită a formelor de genitiv — dativ. Astfel, deseori copiii formulează întrebări de genul:
„A lu' cine este batista?' A lu' cui este paharul?”, „A lu' cine sunt papucii?” etc. Pentru
corectarea acestor greșeli am desfășurat jocuri didactice precum: „A cui cană este?” ,A cui
îmbrăcăminte este?” punându-i pe copii de fiecare dată în situația de a folosi corect
substantivele la cazul și numărul cerut ca de altfel și întrebările pe care le pun. Sarcina
didactică ce trebuie rezolvată de copii în jocul „A cui este hrana?” — spre exemplificare
— este de a recunoaște hrana și animalele care o consumă, formulând un răspuns
corespunzător. Pentru fiecare copil am avut un jeton cu imaginea unui animal. Pe masa
mea erau imagini reprezentând hrana acestora. Am ridicat imaginea reprezentând alune și
am întrebat: „A cui hrană este?” Copilul care avea imaginea veveriței a venit în fața
careului, a arătat jetonul său colegilor răspunzând: „Aluna este hrana veveriței". Dacă
răspunsul este corect, copilul trece în rolul de conducător al jocului, adresând el întrebarea

69
„A cui hrană este ?'' Jocul se reia schimbând mereu conducătorul. Prin acest joc am
urmărit exprimarea corectă a formelor de genitiv masculin și feminin, la numărul singular.
În alte jocuri didactice ca: „A cui este îmbrăcămintea?” A cui unealtă este?''
sarcina pe care o aveau copiii s-a complicat, a crescut gradul de dificultate,
urmărindu-se exprimarea corectă a substantivului care denumește obiectul
posedat de copil.
Încet — încet, se reușește să se facă acordul corect atât prin respectarea
numărului și genului posesorului cât și a numărului și genului obiectului posedat ( a cui,
al cui, ale cui, ai cui ).
Pentru însușirea corectă a formelor de dativ am desfășurat jocuri didactice
de tipul „Cui ai dat scrisoarea?” Într-adevăr, s-a dovedit a fi destul de dificil a-i
familiariza pe copii cu formulări de felul „Am dat scrisoarea lui Ionuț!'' Am dat
scrisoarea Cătălinei!'' sau „Am dat scrisoarea lui Kati!” Prin exerciții repetate s-a
putut depăși și această problemă a limbajului copiilor.
Și exprimarea corectă a acțiunii ridică probleme. Astfel copiii se descurcă
destul de greu să distingă timpurile verbelor — prezent, trecut, viitor — și să raporteze
acțiunea — acum, ieri, mâine. Prin jocuri didactice de tipul „Ce-am făcut, ce voi face?”
sau „Știi când?” copiii reușesc să stabilească timpul acțiunii. De asemenea, ei ajung și la
folosirea corectă a persoanelor verbului. Expresii de felul „Copiii se joc", „Băieții zice”
etc. se întâlnesc deseori la deschiderea gurii preșcolarului nou venit în colectivitatea
grădiniței. Prin corectare și autocorectare, prin jocuri didactice și exerciții de vorbire, se
reușește ca, la sfârșitul perioadei preșcolare astfel de greșeli să fie întâlnite cât mai rar sau
chiar deloc în exprimarea copiilor. Grav este însă faptul că și în familiile din care provin
se fac deseori greșeli de acest fel. Dacă asupra exprimării copiilor cadrul didactic poate
interveni, în vorbirea curentă din familie accesul îi este interzis prin norme nescrise ale
bunului simț. Prin munca educativă și instructivă desfășurată, copiii trebuie să capete
încredere și să urmeze îndemnurile grădiniței. De multe ori copiii ajung să corecteze
vorbirea defectuoasă a adulților din familie.
Exercițiile de completare a propozițiilor le-am gradat plecând de la
completarea părții care cere cel mai mic efort din partea copiilor: subiectul și

70
 predicatul, urmând complementul și atributul. Astfel, după ce au ajuns la un nivel
mulțumitor în ceea ce privește exprimarea și alcătuirea de propoziții, am
organizat jocuri didactice în care este vorba de completare de texte cu omisiuni.
Concret, eu citeam copiilor textul iar ei sesizau și completau cuvântul care lipsea
pentru întregirea conținutului.
După consolidarea deprinderii de construire corectă a propoziției, am
perseverat cu exerciții sistematice pentru a-i deprinde pe copii să înțeleagă sensul
cuvintelor și nuanța de sonorizare, condiționate de așezarea acestora în
propoziție.
In acest sens am alcătuit împreună cu copiii propoziții cu cuvintele: copil,
copiii, copilului etc. Gradat, am condus copiii mai departe, supunându-i unui efort mai
mare, punând bazele exprimării logice în vorbire, organizând exerciții de ordonare a
cuvintelor în propoziții.
Jocul „Aranjază cuvintele cum trebuie!” a dat posibilitate copiilor să
ordoneze cuvintele în propoziție după logică:
„Fetița udă florile. Bunicul își pune ochelarii".
Familiarizarea copiilor cu separarea cuvintelor din propoziție a constituit, de
asemenea, o preocupare de bază a mea. Am constatat că copiii despart destul de
ușor propozițiile în cuvinte atunci când acestea au o semnificație independentă.
Mai greu disting ei în vorbire cuvintele care au un sens de sine stătător adică
prepozițiile sau conjuncțiile.

Exemplu:
Copilul merge la școală.

în loc de

71
 Noțiunea de cuvânt am dat-o în mod practic, accentuând fiecare cuvânt,
folosind pauze mai mari între cuvinte în pronunțare. După ce copiii au înțeles că
propoziția (comunicarea) este formată din două sau mai multe cuvinte am
organizat jocuri de recunoaștere a numărului de cuvinte din propoziție, a ordinii
lor. De exemplu, jocul didactic „Câte cuvinte am spus?” a consolidat
deprinderea de a diferenția corect cuvintele, de a le identifica și a le reprezenta în
mod grafic. Concret, sarcina didactică era separarea cuvintelor din propoziție,
numărarea lor, identificarea lor, precizarea orală a numărului de cuvinte, a
locului fiecărui cuvânt și reprezentarea grafică a propoziției.

Exemplu:
Păsările călătoare vin din țările calde.

Pentru stimularea participării active, celui ce rezolvă sarcina cel mai repede
și mai bine i-am oferit posibilitatea de a conduce jocul didactic. Am putut astfel să
stimulez în mod diferențiat copiii, ținând seama de potențialul lor psihic. Celor care
întâmpină dificultăți în separarea cuvintelor din propoziție le-am oferit pentru început
imagini cu care să formeze propoziții din mai puține cuvinte.
În urma desfășurării acestui joc am avut posibilitatea să urmăresc progresul
înregistrat de copii în dezvoltarea gândirii, îndeosebi în sfera operațiilor de analiză,
sinteză, comparare, să observ nivelul la care a ajuns copilul în evoluția sa. Am putut
astfel să intervin în aspectele deficitare și să stabilesc pentru fiecare copil momentul
potrivit de intervenție asupra formării capacităților necesare intrării în clasa I.
După multe exerciții individuale, cu grupuri mici, cu întreaga grupă de copii,
îmbrăcând forma jocurilor didactice, am trecut la alcătuirea de mici povestioare,
deprinzând copiii să continue ideea, să alcătuiască un text logic, inteligibil.
De exemplu, în jocul didactic „Oglinda fermecată” se urmărește exersarea
capacității de a crea din imaginație o scurtă povestire pe baza ilustrației primite.

72
 Pentru stimularea creativității copiilor am folosit câteva ilustrații reprezentând
fiecare câte o acțiune pe baza căreia se putea croi o povestioară. Copilul care-și
vedea semnul individual ridicat de educatoare venea la masă cu „oglinda
fermecată” și întreba:
„Oglindă, oglinjoară,
Te rog, spune-mi îndată

Ce ascunzi în spatele tău?.. ”

La terminarea acestor cuvinte, copilul întoarce jetonul, privește imaginea,

apoi începe să creeze o poveste sugerată de elementele văzute.
Acest joc a stârnit un mare interes în rândul copiilor, captându-le atenția și
punându-i în situația de a depune un efort imens de gândire. Am stimulat
motivația învațarłl în acest joc asigurându-l pe câștigătorul jocului de
participarea lui la teatrul de păpuși ca invitat de onoare.
Un deziderat al pregătirii copilului pentru școală este dezvoltarea gândirii
logice. Am organizat o serie de jocuri didactice de educare a limbajului care aveau ca
obiectiv, pe lângă dezvoltarea capacității de a întreține o conversație, de a lectura diferite
imagini prin enumerare, descriere, interpretare și deprinderea copiilor cu ordinea logică a
propozițiilor într-un text.
Astfel, în jocul didactic „Așază corect!” copiii aveau sarcina de a ordona
propozițiile în mod logic în vederea realizării unui text. Cu ajutorul imaginilor, ofeream
copiilor trei-patru propoziții care nu erau înlănțuite logic. Am așezat jetoanele fără a
respecta ordinea lor firească. După un efort de gândire în care au analizat înțelesul fiecărei
propoziții, majoritatea copiilor au reușit să-și realizeze obiectivul.
Dau exemple de astfel de propoziții:
Copilul pleacă la școală. Copilul se îmbracă. Copilul se scoală. Copilul se
spală.
Corect:
Copilul se scoală, se spală, se îmbracă, pleacă la școală.

73
 Un alt exemplu de joc didactic folosit de mine în scopul formării
deprinderii copiilor de a se exprima în propoziții dezvoltate și fraze corect formulate a
fost și este jocul didactic „Cu ce călătorim?” Aici copiii sunt puși în situația de a descrie,
după un plan dat, un mijloc de locomoție. Pentru a dinamiza jocul, imaginile sunt așezate
în plicuri; copiii stau pe scăunele în semicerc. În mijlocul lor se află masa pe care stau
plicurile și un semafor mânuit de educatoare. Pe culoarea verde a semaforului, un copil
primește un plic ce va trece din mână în mână până ce semaforul va avea culoarea roșie.
Copilul la care s-a oprit plicul răspunde la întrebarea „Cu ce călătorim?'' denumind
mijlocul de transport de pe imagine și descriindu-l. La această acțiune poate fi antrenată
întreaga de copii, prin întrebări ca: „A spus tot?” Ce nu a spus?” , Ce s-ar mai putea
spune?'' etc.
În complicarea jocului, copilul descrie imaginea iar ceilalți copii ghicesc despre
ce mijloc de locomoție este vorba.
Precizez că, începând cu grupa mijlocie, se stimulează și vorbirea dialogată,
bineînțeles cu consolidarea deprinderii de a formula corect propoziții și fraze.
Aceleași obiective le-am urmărit și în jocul „De-a magazinul cu jucam .
Obiectivele urmărite prin jocurile „Găsește cuvinte potrivite!” și „Spune,
cum este bine?'' au fost:
- perfecționarea deprinderii de a formula propoziții dezvoltate,
corecte din punct de vedere gramatical și cu sens logic; educarea
capacității de a opera cu material verbal corespunzător cunoștințelor copiilor
despre fenomene, plante, animale, activitatea oamenilor etc. Copiii aveau
sarcina de a completa propoziția enunțată de conducătorul jocului cu
cuvinte corespunzătoare. Exemple:
„Mama a cumpărat fructe . . .(de la aprozar, de la piață etc.)”
,Am văzut o livadă cu . . . (pomi înfloriți, pomi fructiferi, pomi roditori
etc.)”

În complicarea jocului, eu spuneam un cuvânt iar copiii alcătuiau propoziții

dezvoltate și fraze.
De exemplu:

74
 - spectacolul
„Ne-a plăcut spectacolul la care am fost ieri!”
- spectacol
„Noi am fost azi la spectacol.''
- ascultă
„Iezii nu ascultă sfatul caprei.''

La reluarea jocului le-am prezentat copiilor o povestire cu eroi și le-am

cerut să alcătuiască corect propozițiile, înlocuind cuvântul greșit intenționat. Așadar,
copiii aveau sarcina de a completa propozițiile cu cuvinte potrivite pentru a da acestora un
sens logic.
Cunoscând foarte bine structura grupei, mai ales când copiii au frecventat și
grupele anterioare, la sfârșitul preșcolarității, prin jocul didactic „Cine știe mai
bine?” am făcut verificarea cunoștințelor copiilor în ceea ce privește educarea
limbajului. În desfășurarea jocului s-a folosit un aparat mini-telefon care m-a
sprijinit în activizarea copiilor, fiind un element de joc cu caracter stimulativ,
contribuind la dezvoltarea lor intelectuală fără a simți că fac un efort de gândire.
Obiectivele urmărite prin acest joc au fost:
- consolidarea deprinderii copiilor de a împărți propoziția în
cuvinte, cuvântul în silabe și sunete;
- consolidarea deprinderii copiilor de a se exprima în propoziții și
fraze corect constituite din punct de vedere gramatical;
- stimularea copiilor în funcție de particularitățile individuale;
- dezvoltarea limbajului și a operațiilor logice;
- pregătirea copiilor pentru activitatea de scris-citit din școală.
În desfășurarea jocului didactic am folosit ca element de joc numirea
jetoanelor, a mini-telefonului, mânuirea unei mici batiste, rostirea unor versuri,
întrecerea, aplauzele, mișcarea.
Pentru stimularea participării tuturor copiilor la joc am folosit material cât
mai variat: jetoane pe care sunt desenate animale, flori, fructe, unelte, panou pentru afișaj,

75
cifre, panou cu buzunare, mini-telefon, o batistă roșie, ilustrate mici. Pentru o bună
desfășurare a jocului am folosit ca formă de organizare a activității aranjarea copiilor în
trei grupuri diferențiate, fiecare grup alegându-și câte un conducător.
Pentru captarea atenției copiilor s-a realizat o relație de apropiere între
educatoare și copii. Educatoarea pronunță sunetele: „a", „c', „s” și cere copiilor să spună
ce au auzit. In continuare, pronunțând silabe, educatoarea cere copiilor să răspundă. Se
continuă cu rostirea de cuvinte. Se anunță denumirea jocului, stabilindu-se cele trei
grupuri și conducătorii acestora. Se expun și se fixează regulile jocului.
1) Conducătorul grupului numărul 1 va numi un copil din grupul său prin
versurile:
„Un tăciune și-un cărbune
Spune tu, copile, spune
Dacă din ce-i desenat
Denumirea unui cuvânt ce-ncepe
Cu sunetul ai aflat?”
2) Copilul numit alege un jeton de pe masă, îl denumește și-l așază pe
panou; apoi merge la grupul numărul 2 și, în fața unui copil rostește versurile:
„Un tăciune și-un cărbune
Împarte cuvântul în silabe, copile!''
3) Copilul numit împarte cuvântul în silabe și merge la grupul numărul 3
căruia îi cere să împartă cuvântul în sunete astfel:
„Un tăciune și-un cărbune
Împarte cuvântul în sunete, copile!''
4) Copilul numit împarte cuvântul în sunete și merge la grupul numărul 1
căruia îi cere să formeze cu cuvântul respectiv o propoziție:
„Un tăciune și-un cărbune
Formează o propoziție, copile!”

76
 Folosind această formă de organizare și desfășurare a activității, am stimulat
spiritul de competiție între copii, motivând învățarea prin perspectiva desfășurării
acestui joc didactic și în cadrul activităților alese.
Evaluarea jocurilor didactice mi-a permis înregistrarea la timp a
eventualelor lacune, greșeli care ar fi putut aduce prejudicii continuării procesului de
învățare. Dacă învățarea, însușirea anumitor aspecte de limbă a fost eficientă, evaluarea
mi-a confirmat acest fapt, favorizând astfel continuarea procesului de însușire corectă a
limbii române încă de la cea mai fragedă vârstă. Am efectuat evaluarea atât oral cât și în
scris. Am reconsiderat acest moment al desfășurării curente a oricărui tip de activitate
tocmai datorită funcțiilor sale de diagnoză și, respectiv, de prognoză în desfășurarea de
activități ulterioare.
Răspunsurile orale ale copiilor, deși justificate în procesul de învățare, nu
permit totuși o verificare analitică a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor
individuale ale copiilor în funcție de obiectivele operaționale ale activității, în
speță, jocului didactic. De aceea, de un real folos mi-au fost fișele individuale de
evaluare. M-am călăuzit după principiul că se obțin rezultate mai bune atunci
când cunoștințele însușite sunt măsurate imediat. Fișele individuale de lucru
permit o diferențiere a învățării și evaluării până la individualizare. Acestea pot
reprezenta, după caz, cuvinte cu o silabă (măr), cu două silabe (bar-că), cu trei
silabe (ma-și-nă), cu patru silabe etc.
Practica zilelor noastre impusă de programă aduce în prim-planul
obiectivelor activităților grupelor mari și pregătitoare însușirea elementelor de limbaj
citit-scris. Este știut faptul că folosirea limbajului, pe lângă vorbire și ascultare, cuprinde
și citit-scrisul. Întâlnirile cu limbajul scris și semnificațiile lui în poveștile citite de adulți,
în imaginile subtitrate de la T.V., în cărțile de povești etc. îi fac pe copii să dorească să-l
învețe, să-l practice.
Aceasta nu înseamnă că în grădiniță copiii scriu și citesc. Putem spune că ei
sunt pregătiți să o facă numai atunci când au atins un anume nivel de maturitate
și au acumulat suficiente experiențe de limbaj. De aceea, nu e înțelept să obligăm

77
copiii să achiziționeze deprinderi de scris și citit dacă el nu este destul de matur
sau dacă experiența lui în domeniul limbajului oral este foarte redusă.
De altfel, programa recomandă recunoașterea literelor de tipar numai dacă
copiii își manifestă dorința de a le învăța; numai atunci educatoarea are datoria
de a-i sprijini.
Semnele de punctuație sunt introduse pe rând, după ce copiii au fost
familiarizați cu limbajul dialogat; ele sunt introduse contextual și intuitiv, pe
măsură ce se ivește prilejul, moment ce nu-i este străin educatoarei. Nu se predau
și nu se dau definiții; copiii le vor explica prin propriile cuvinte în jocurile pe
care le desfășoară. De exemplu: „când întrebi, când te miri, „când te oprești din
vorbit/ citit/scris” etc.
Este cert că în grădiniță se pun bazele citit-scrisului pornind însă de la
exprimarea orală corectă; deprinderea psiho-motrică pe care se va lucra va fi
coordonarea ochi -- mână. Așadar, nu poate fi vorba de a insista pe scris și citit în
grădiniță și nici de a face din limbajul scris un scop în sine. In perioada
preșcolară se vor crea în schimb premisele introducerii copilului în mediul
cultural căruia îi aparține și se va încerca egalizarea șanselor tuturor copiilor la
intrarea în școală.

78
 Cercetarea constatativ-ameliorativă privind îmbogățirea vocabularului

În perioada de evaluare inițială, la începutul anului școlar, am testat nivelul

de comunicare a copiilor, volumul vocabularului activ, capacitățile de înțelegere,
articularea corectă a sunetelor și grupurilor de sunete, exprimarea corectă sub
aspect gramatical — grupa pregătitoare. În acest sens am stabilit itemii
reprezentativi.
Pentru a ilustra obiectivele urmărite redau în tabelul următor rezultatele
înregistrate pe un eșantion de 20 de copii.
Nr. OBIECTIVELE JOCUL REZULTATE
crt. URMĂRITE DIDACTIC OBȚINUTE
1 2 3 4
F.B. B. s.
exprimarea orală corectă, în „Completează ce 5 3 12
1. structuri gramaticale lipsește
exprimarea orală la activitățile „Cine ți-a dat
2. de grup și de joc, atât în calitate jucăria, cui dai 7 2 11
de vorbitor cât și de auditor jucăria?''
pronunțarea clară și corectă a „Cine (ce) face
3. tuturor sunetelor și a grupurilor 8 9 3
de sunete
selectarea a cât mai multe cuvinte „Săculetul
4. care încep cu un anumit sunet sau fermecat” 10 6 4
silabă
5. exprimarea corectă în propoziții sub „Indreaptă 6 8 6
aspect morfologic și sintactic greșeala!”
capacitatea de a distinge sunetele „A spus bine
6. sau grupurile de sunete în poziții sau nu a spus 4 11
diferite în structura cuvântului bine
7. despă irea cuvintelor în silabe „Jocul silabelor”
8. vocabularul copiilor în comunicarea ,Să facem o 5 6 9
dintre ei poveste!''
9. defecte de pronunție „Cine (ce) face 10 6 4

IO. dialogul în exprimare ,Repede și bine!” 4 14

Pentru a-i ajuta pe copiii cu rezultate slabe să obțină rezultate la nivelul
celorlalți colegi din grupă, am planificat jocuri didactice în care i-am antrenat cu
precădere pe aceștia. Jocurile au fost desfășurate pe bază de fișe de lucru.
Parcurgând programul de educare a limbajului și a comunicării orale prin
procedee variate axate pe joc, am reușit să determin evoluția copiilor. Astfel, la
finele semestrului al II-Iea am realizat o evaluare sumativă, urmărind itemii:

1. Denumește imaginea dată;

2. Alcătuiește o propoziție;

80
 3. Reprezint-o grafic;
4. Ascultă propoziția spusă de mine și recunoaște semnul de punctuație
care i se potrivește;
5. Spune verbul „a desena” la timpul prezent, trecut, viitor;
6. Care este antonimul cuvântului... ?''
7. Care este omonimul cuvântului.... ?''
8. Care este sinonimul cuvântului
9. Ascultă propoziția Numără cuvintele; încercuiește cifra
corespunzătoare numărului de cuvinte;
10.Câte silabe are cuvântul....?
1 1 .încercuiește imaginile care se exprimă prin cuvinte care încep cu
aceeași literă;
12. Ascultă propoziția ; reprezintă grafic propoziția, cuvintele,
silabele, sunetele;
13. Scrie numele tău!

În tabelul următor prezint rezultatele finale:

NUMAR CALIFICATIVE
ITEM
COPII
20 15
20 15
20 10
20 18
20 10
20 17
20
20 10
20 10
10 20 15
11 20 12

81
 12 20 12
13 20 10
Prin urmare, jocul didactic are un rol bine definit în planul de învățământ al
instituțiilor preșcolare, determinat de faptul că pe măsură ce copilul își însușește,
pe baza experienței sale de vârstă, cât și pe alte căi, o serie de cunoștințe,
priceperi și deprinderi, rolul său crește în vederea acumulării altora, superioare.
Prin el se fixează și se activizează vocabularul copiilor, se îmbunătățește
pronunția, se formează noțiuni, se însușesc construcții gramaticale corecte,
exprimarea copiilor devine clară, coerentă, corectă, se cultivă independența în
vorbire și se stimulează creativitatea în exprimarea orală.
„Date fiind particularitățile psihologice ale preșcolarului, pe de o parte, și
exigențele asumate de învățământul preprimar pe de altă parte, am emite
concluzia că procesul didactic în mediul respectiv cunoaște paradoxul simplității
maxime și al complexității minime, reflectate în planul a două niveluri ale limbii.
Concret, este vorba de nivelul fonetic, fonologic și, respectiv, de cel
sintactic/textual, aflate la intrarea și, respectiv, la ieșirea din actul comunicării
verbale." I

1. Dănilă Ioan - „Elemente de fonetică și fonologie în învățământul

preprimar”, în Revista Învățământul preșcolar, nr. 1, București2003, p.54
CAP.IV

CONCLUZII

„Marea artă a unui educator constă în cizelarea manierelor și informarea

minții; el trebuie să sădească în elevul său bunele obiceiuri și principiile virtuții
și ale înțelepciunii, să-i dea treptat o viziune asupra omenirii și să dezvolte în el
tendința de a iubi și de a imita tot ceea ce este excelent și demn de laudă (John
Locke)" I

82
 Mai mult ca oricând, în fața educatorilor din învățământul de toate gradele,
se pun astăzi probleme noi ce vizează formarea unor oameni compatibili
viitorului. În ceea ce privește procesul instructiv — educativ ce se desfășoară în
grădiniță, se urmărește îndeosebi influențarea dezvoltării armonioase a copiilor,
stimularea inteligenței, a gândirii și limbajului, a emotivității acestora, educarea
în spiritul dragostei față de patrie și popor, cultivarea sensibilității artistice, a
gustului pentru frumosul din natură, artă, viața socială, precum și formarea unor
deprinderi simple de muncă, de comportare civilizată. Pe acest fond se asigură
îndeosebi la grupele mare și pregătitoare, însușirea unor cunoștințe și deprinderi
necesare copiilor, pentru o mai bună integrare în clasa I, în activitatea de învățare
de tip școlar.
Pregătirea pentru școală echivalează cu maturizarea psihologică a copilului
pe parcursul preșcolarității, la nivelul posibilităților vârstei, în contextul jocului
îmbinat cu activitatea de învățare. Pregătirea pentru școală este un efect al

I.Radu T. Ion „Din nou despre debutul școlarității” în Revista Tribuna

Învățământului, nr.24, iunie 1990, p.23
dezvoltării, de îndată ce copilului îi sunt asigurate condiții optime de satisfacere
a nevoilor, dorințelor, înclinațiilor și intereselor sale vitale. Dezvoltarea se
soldează cu pregătirea pentru școală prin satisfacerea trebuinței de activitate, de
căldură afectivă, de siguranță, de independență a copilului. Cu alte cuvinte,
pregătit pentru școală este copilul cu spiritul de observație și descoperire
dezvoltat, cu o curiozitate nepotolită de a căuta și a afla răspunsuri la problemele
vieții cotidiene din grădiniță și familie.
În vederea împlinirii acestor obiective se impune să fie asigurată
preșcolarului libertatea modalităților personale de expresie motrică, coregrafică,
muzicală, grafică, verbală, creativă etc.
Prin conținut, metode, sistemul de atitudini — valori, grădinița este locul
unde copilul se formează și învață să cucerească propria sa independență și

83
autonomie, este locul unde el se personalizează din punct de vedere cognitiv,
idio - afectiv, social - moral și volitiv — acțional.
În grădiniță, copilul găsește climatul unde învață nu numai să privească dar
să și vadă, nu numai să perceapă dar să și înțeleagă, să gândească, adică să aducă
la numitor comun prin exerciții de logică matematică elementară obiectele pe
care le clasează după criterii bine stabilite. Se cuvine astfel ca grădinița să fie
locul unde copilul învață să acționeze, iar nu să fie acționat, unde învață să
creeze, iar nu să copieze automat explicațiile și demonstrațiile educatoarei.
Văzută în această lumină, pregătirea pentru școală dobândește dimensiunile
unei probleme cu largi deschideri ce depășesc limitele trecerii pragului clasei I, al
prevenirii și înlăturării rămânerii în urmă la învățătură, al insuccesului școlar, al
corigenței sau al repetenției.
In această complexă activitate, educatoarei îi revine rolul esențial și mijlocul
cel mai eficient de realizare a acestor sarcini la vârsta preșcolară este jocul —
activitate dominantă a copilăriei. Forma de joc cea mai potrivită care face cel mai
bine trecerea de la preșcolaritate la învățarea de tip școlar o constituie jocul
didactic. Am putea spune chiar că se situează pe primul loc datorită structurii lui
deosebite, reușind mai bine decât oricare alt gen de activitate specifică grădiniței
să îmbine elementele instructive cu cele educative și distractiv — recreative.
De aceea, prin lucrarea de față mi-am propus să intru în camera secretă a
jocului didactic care să-mi dezvăluie implicațiile acestuia asupra educării
limbajului copilului preșcolar. Am avut la bază convingerea că, spre deosebire
de alte activități, jocul didactic, prin bogata lui încărcătură afectivă, oferă un
câmp vast tuturor acțiunilor educative, cerând preșcolarilor un efort intelectual
susținut, pregătindu-i astfel pentru școală. Trebuie însă să se țină seama de
potențialul psihic al copiilor ca și de necesitatea stimulării motivației învățării
prin jocul didactic.
Bineînțeles, abordarea unei astfel de teme nu poate fi limitată nici de timp,
nici de autor. Consider însă că prin lucrarea de față am restabilit cele două
aspecte sub care poate fi dezbătută problema jocului didactic: teoretic și practic.

84
Este cert că fără o cunoaștere a teoriei jocului didactic (caracteristici, forme,
conținuturi, sarcini didactice, reguli de joc, procedee de joc) nu se poate trece la
desfășurarea propriu-zisă a acestuia.
Desfășurarea propriu-zisă a jocului didactic este tributară atât educatoarei
respectiv stilului propriu de muncă, cât și nivelului de dezvoltare psihică a
grupei de copii. Nimic nu este fix; oricând se pot produce schimbări, oricând
regulile pot fi „ajustate". Un joc didactic nu poate fi repetat în același tipar; s-ar
produce astfel monotonia și implicit, ar apărea dezinteresul pentru activitate.
Prin prezentarea unor aspecte din propria-mi activitate legată de
desfășurarea unor jocuri didactice de dezvoltare a limbajului am încercat să-mi
susțin ideea potrivit căreia jocul didactic este cea mai potrivită, eficientă și
complexă formă de educare a limbajului pentru grădinița de copii și apoi, și
pentru clasele primare.
Jocul didactic, în general, fiind subordonat pedagogului, în speță
educatoarei, fiind creat de el și adaptat la cerințele programei, la specificul
vârstei și chiar la individualitatea copilului, face parte din fondul de mijloace
folosite de acesta pentru perfecționarea proceselor psihice — cognitive In
vederea pregătirii copilului pentru școală.
Așadar, ca dascăli ai școlii, nicicând nu trebuie să uităm cuvintele lui
Nicolae Iorga:

„UN ÎNVĂȚAT ARE DOUĂ ÎNDATORIRI:

SĂ ÎNVEȚE NECONTENIT Șl SĂ ÎNVEȚE PE ALȚII”

85
 BIBLIOGRAFIE

— Programa activităților instructiv — educative în

l.xxx
grădinița de copii, Ministerul Educației Naționale,
București, 2000

2.Bogdan Tiberiu, Psihologia copilului și psihologia pedagogică,

Stănculescu Ilie Ed. Didactică și pedagogică, București, 1970, p. 15

3 .Chateau Jean
Copilul șijocul, Ed. Didactică și pedagogică,
București, 1974, p. 118

4.Cristea Sorin
„Gânduri la început de drum", în Revista
Învățământul preșcolar, nr. 1-2, 1990, p.4

5.Dănilă Ioan
„Elemente de fonetică și fonologie în învățământul
preprimar”, în Revista Învățământul preșcolar, nr. 1,
București, 2003, p.54

6. Dima Silvia „Lumea copiilor", supliment al revistei

Învățământul preșcolar, 1991,p. 26-27
7 .Filimon Margareta „Valențele funcției metalinguale a limbajului în

86
8.Golu 1 1 .Popescu - — Cum vorbesc a lui” în Copilul și
Pantel Neveanu Paul copiii noștri, Ed. jocul, București,
Dacia,
imon, 1975, p.86
Cluj-Napoca,
Zlate
1989,p.10
Mielu, 12.Radu T. Ion „Din nou despre debutul
Verza școlarității” în Revista
— Jocuri și alte Tribuna Învățământului, nr.24,
Emil
activități alese iunie 1990, p.23
13.Slama-Cazacu
— culegere
9.Jur Tatiana studiul
metodică, „Probleme ale dezvoltării
cău limbilor moderne",
București, limbii române ca limbă
Emil în Revista de
1976, p. 19 maternă în grădinițe și în
ia, pedagogie, nr.9,
primele clase elementare”
Jurc 1987,p.4
în Educația intelectuală a
14.Șerbănescu Dumitru Exemplul în educația copilului, Ed. Științifică,
1979, p.5
ău copiilor preșcolari —
— „Natura
Nico Revista de pedagogie,
Psihologia jo
lae 1975, p.8-9
copilului c
15.Taiban Maria, Petre Maria, Nistor
(învățare și ul
10. Pop dezvoltare) Valeria, Berescu Antonia
ui
Eleonora , manual și
pentru ef 16.Varzari Elena

clasa a XI- ic
a școli ie
normale nț 1 Ț.Zlate, Ștefania

87
— Jocuri — Metodica
didactice activităților de
pentru
dezvoltare a
grădinițe
le de limbajului și
copii, contribuția
Ed. jocului didactic
Didacti la îmbogățirea
că și vocabularului,
Pedago Editura Bren,
gică, București,
Bucure 2003.
ști,
1976

— Jocuri
și alte
activități
alese —
culegere
metodică
,
Bucur
ești,
1976,
p.
187

88