Mitocondriile pot fi considerate sediile energetice ale celulei deoarece genereaza cea mai

mare parte a cantitatii de ATP. Numarul de mitocondrii dintr-o celula depinde de

necesarul energetic al acesteia, in celulele musculare, spre exemplu, numarul
mtocondriilor fiind foarte mare. Aceste organite sunt indispensabile celulei atat pentru
aportul energetic, cat si pentru rolul pe care il joaca in moartea programata a celulei.

Functionarea mitocondriei in conditii normale presupune integritatea tuturor structurilor

ei componente si un echilibru functional, care admite mici variatii, fara ca acestea sa
pericliteze starea de normalitate a organitului. Pentru indeplinirea rolului sau in celula,
mitocondria trebuie sa se afle intr-o permanenta interactiune cu citosolul si, implicit, cu
celelalte componente celulare.

Elementele structurale ale mitocondriei sunt: membrane externa, compartimentul

intermembranar, membrana interna si compartimentul mitocondrial intern (matrice).
Fiecare component joaca un rol important in organit, prin functiile pe care le indeplineste.

Membrana mitocondriala externa, precum si cea interna, are un aspect trilaminat si este
organizata conform modelului mozaic fluid. Membrana externa insa, este intinsa si are un
raport lipide/proteine corespunzator celui general valabil, spre deosebire de cea interna,
care prezinta numeroase pliuri, denumite criste si care reprezinta o exceptie in ceea ce
priveste raportul dintre lipide si proteine, deoarece contine 20-30% lipide si 70-80%
proteine. Acest lucru dovedeste rolul metabolic accentuat pe care il are.

Compartimentul intermembranar poate fi considerat un compartiment tampon intre

citosol si mioplast. Matricea mitocondriala reprezinta sediul componentelor necesare
replicarii, transcrierii si traducerii informatiei continute de propriul AND. Aceste
informatii stau insa la baza a doar 1% din proteinele necesare functionarii mitocondriei.
Restul informatiilor sunt codificate de ADNul nuclear, sintetizate in citosol si importate
in mitocondrie.

La nivelul mitocondriei interne se regasesc cinci complexe proteice (I-V). Primele patru
complexe apartin lantului respirator (lant transportor de electroni). Ultimul complex
proteic se mai numeste si ATP sintaza si este localizat transmembranar. Aceste complexe
au un rol important in functionarea unui proces important, numit fosforilare oxidativa.

Rolul mitocondriei in moartea programata a celulei este recunoscuta, insa mecanismele

prin care aceasta controleaza apoptoza nu sunt cunoscute in totalitate.

Mitocondria sufera modificari morfologice cum ar fi reducerea dimensiunilor, cu sporirea

densitatii matricei (picnoza mitocondriala). Distribuirea mitocondriilor in celulele
apoptotice este diferita de cea din celulele normale, in primele aglomerandu-se
perinuclear. De asemenea, membranele mitocondriale se dezorganizeaza cu eliberarea in
citosol a componentelor intramitocondriale (ex: citocrom C). Cresterea factorilor pro-
apoptotici are ca rezultat permeabilizarea membranelor mitocondriale, cu eliberarea de
componente care determina apoptoza celulara. Aceasta permeabilizare se presupune ca
apare pe trei cai: fie prin capacitatea factorilor pro-apoptotici de a oligomeriza, fie prin
actiunea factorilor pro-apoptotici de alterare a stabilitatii planare a bistratelor
fosfolipidice sau prin posibilitatea factorilor pro-apoptotici de a modifica permeabilitatea
porinelor din membrana mitocondriala externa.

Distrugerea cailor normale de functionare duce la incapacitatea celulei de a urma

procesul normal de apoptoza. Aceasta poate avea ca efect multiplicarea celulei bolnave si
la transmiterea defectelor, marind astfel probabilitatea celulei de a deveni canceroasa.

Apoptoza defectuoasa a fost implicata intr-o varietate de boli. Apoptoza excesiva poate
cauza hipotrofie, cum ar fi afectarea ischemica, pe cand o apoptoza redusa are ca urmare
proliferarea necontrolata a celulelor, din aceasta putand rezulta cancerul. Moartea
programata a celulei poate aparea cand o celula este afectata fara a putea fi reparata,
atunci cand este infectata cu un virus sau in conditii de stres, cum ar fi foametea.
Afectarea ADNului din cauza substantelor chimice toxice poate, de asemenea, induce
apoptoza. Unele substante, cum ar fi toluenul si xilenul, prezente in diferite laboratoare,
au o toxicitate crescuta asupra sistemului nervos si a ficatului, fiind implicate in
intoxicarea cu aceste substante, prin decuplarea chemiostatica. Studiile in vitro au
demonstrat ca la o concentratie de 0,5-2,5 mM toluen si 0,25-1 mM xilen, este influentata
a IV-a etapa a lantului respirator, asociata cu disiparea potentialului de membrana al
mitocondriei si eliberarea Ca2+. La concentratii mai mari, de 2,5-5 mM, toluenul si
xilenul cauzeaza o epuizare a ATPului mitocondrial. “Decizia” pentru moartea celulei
poate proveni din partea celulei afectate, din tesutul inconjurator sau de la o celula care
face parte din sistemul imunitar. Apoptoza joaca un rol important in preventia cancerului;
daca o celula nu poate trece prin apoptoza, datorita mutatiilor, ea poate continua sa se
divida si sa dezvolte o tumoare.

Afectarea mitocondriei poate avea drept cauza mutatiile la nivelul ADNului mitocondrial
sau a ADNului nuclear, caz in care are de suferit toata celula.

Mitocondriile au propriul lor AND, care nu este transmis de nucleu si este mostenit pe
linie materna. ADNul mitocondrial este o molecula circulara, cele mai multe specii avand
13-14 proteine implicate in lantul respirator, 2 subunitati de ARNr si 22 ARNt (necesare
pentru sinteza proteica). Doar 3% din proteine sunt folosite pentru sinteza ATPului. Asta
inseamna ca cea mai mare parte din informatia codata pentru proteinele mitocondriale
este implicata in alte procese decat in sinteza ATPului. Asta mareste sansa ca mutatia
care va afecta celula sa fi aparut in ADNul cromozomal.

Deoarece cateva dintre copiile genomului mitocondrial se gasesc in fiecare mitocondrie,

mutatiile mitocondriale pot fi mostenite pe linie materna din mutatiile ADNului
mitocondrial care sunt prezente in ovocit, inainte de fertilizare. Rata mutatiilor ADNului
mitocondrial e de 10 ori mai mare decat a ADNului nuclear.
Replicarea mitocondriala e controlata de genele nucleare si e potrivita special pentru a
produce atat de multe mitocondrii pe cat are nevoie celula. Mutatiile datorate radicalilor
liberi au fost asociate procesului de imbatranire. Se crede ca radicalii cauzeaza mutatii
care duc la proteine mutante, ceea ce are drept consecinta formarea si mai multor radicali.
Cand ADNul mitocondrial mutant duce la incapacitatea mitocondriei de a functiona
normal, o persoana risca sa dobandeasca numeroase boli, cum ar fi boala Leigh,
encefalopatia.

Efectele bolilor mitocondriale pot fi destul de variate, de vreme ce distributia ADNului

defectuos poate varia de la un organ la altul. Mutatiile care la o persoana poate cauza boli
de ficat pot, la alta persoana, sa cauzeze o boala a creierului. In plus, severitatea
defectului poate fi mare sau mica. Defectele minore produc doar intoleranta la efort, fara
a cauza alte boli sau dizabilitati serioase. Alte defecte au impact asupra functionalitatii
mitocondriei si poate avea un efect negativ asupra intregului organism. Ca o regula
generala, bolile sunt cele mai grave atunci cand mitocondria bolnava e prezenta in muschi
si nervi, deoarece celulele acestora sunt cele mai mari consumatoare de energie.

Mutatiile la nivelul ADNului mitocondrial apar frecvent in mod spontan. Cateodata,

enzimele care controleaza duplicarea ADNului mitocondrial si care sunt codate de genele
din ADNul nuclear, sunt defectuoase, cauzand aparitia cu o rata crescuta a mutatiilor
ADNului mitocondiral. In diviziunea mitocondriala, ADNul este impartit in mod aleator
mitocondriilor noi. Se poate intampla astfel ca, daca numai putine dintre copiile ADNului
mostenite de la mama sint mutante, multe dintre copiile defecte sa ajunga doar in una
dintre molecule. Boala mitocondriala incepe sa devina vizibila atunci cand numarul
mitocondriilor afectate ajunge la un anumit nivel, cand mai mult de jumatate din copiile
ADNului mitocondrial sunt defecte, cauzand boli mitocondriale.

Boala Leigh apare datorita incapacitatii mitocondriilor de a functiona normal. Celulele

importante din creier contin ADN mitocondrial mutant care duce la o functionare
ineficienta a mitocondriilor. Aceasta cauzeaza o lipsa de energie in celule, care drept
rezultat, afecteaza sistemul nervos central si inhiba functiile motorii ale unei personae,
persoana respectiva neputandu-si controla miscarile. Alte simptome includ pierderea
apetitului, voma, iritabilitate, crize, slabiciune generala, probleme cu inima. Nu exista
inca un tratament pentru aceasta boala, in prezent fiind administrata vitamina B1.

http://www.medicalstudent.ro/publicatii/disfunctii-mitocondriale.html