Sunteți pe pagina 1din 4



MITUL CAVERNEI (Platon)

- Acuma, reluai eu, reprezintă-ţi în felul acesta starea naturii noastre c


închipuieşte-ţi nişte oameni într-o locuinţă subterană, în formă de peşter
deschisă la lumină; aceşti oameni sunt acolo din copilăria lor, cu picioare
nu se pot nici mişca, nici privi în altă parte decât înaintea lor, lanţul împ
vine de la un loc aprins departe în spatele lor; între foc şi prizonieri trece
acest drum este construit un zid mic asemenea paravanului pe care acei
deasupra cărora ei îşi arată minunăţiile lor.
- Văd aceasta, spuse el.
- Închipuie-ţi acum de-a lungul acestui zid oameni care duc tot felul d
de oameni şi animale în piatră, în lemn şi în alte feluri de materii; natura
- Este, spuse el, un tablou straniu şi stranii sunt prizonierii.
- Ei seamănă cu noi, am răspuns, şi înainte de toate crezi tu că într-o as
altceva din ei înşişi şi din vecinii lor decât umbrele proiectate de foc pe p

- Cum ar fi făcut-o, observă el, dacă sunt forţaţi să stea toată viaţa lor c
- Şi pentru obiectele care trec nu este acelaşi lucru?
- Fără îndoială.
- Dar dacă ei ar putea vorbi împreună, nu crezi tu că ei ar lua, ca obiec
- Este necesar.
- Şi dacă peretele din fund al peşterii ar avea un ecou, de fiecare dată c
vorbi, ar crede ei că aud altceva decât pe umbrele care trec înaintea lor?
- Pe Zeus nu, spuse el.
- Desigur, reluai eu, aceşti oameni nu vor atribui o realitate decât umb
- Este absolut necesar.
- Gândeşte-te acum la ceea ce li s-ar întâmpla în mod natural dacă ei ar
vindecaţi de neştiinţa lor. Dacă unul din aceşti prizonieri ar fi desfăcut, d
numaidecât, să întoarcă gâtul, să meargă, să ridice ochii către lumină; făc
orbirea luminii îl va împiedica să distingă aceste obiecte, din care, înaint
că ar răspunde el, dacă cineva ar veni să-i spună că el nu a văzut până atu
acum, mai aproape de realitate, şi întors către obiecte4e mai reale, el ved
Dacă, în fine, arătându-i fiecare din lucrurile care trec, l-ai obliga să spun
crezi că el ar fi încurcat şi că umbrele pe care le vede înainte îi vor apărea
sunt arătate acuma?
- Mult mai adevărate, recunoscu el.
- Şi dacă îl sileşti să privească lumina ea însăşi - ochii săi .nu vor fi răniţi
se reîntoarce la lucrurile pe care poate să le vadă şi nu va crede el că aces
se arată?
- Desigur.
- Şi dacă, reluai eu, el este smuls din peşteră cu forţa, dacă este pus să u
nu i se dă drumul înainte să fie târât până la lumina soarelui, nu va sufer
maltratări? Şi când va fi ajuns la lumină, va putea el, orbit de strălucirea
care acum le numim adevărate?
- Nu o va putea face, răspunse el, cel puţin la început.
- El va avea nevoie de obişnuinţă pentru a vedea lucrurile din regiunea
umbrele, apoi chipurile oamenilor şi ale
celorlalte obiecte care se reflectă în apă, după aceea, înfruntând lucirea s
mai curând în timpul nopţii corpurile cereşti şi cerul însuşi decât ziua, so
- Desigur.
- La sfârşit, îmi închipui, va fi soarele însuşi, în locul lui şi nu imaginile
lucruri.
- Este necesar, zise el.
- După aceea va ajunge la concluzia despre soare, că acesta face anotim
lumea care se vede, şi că, într-un fel oarecare, este cauza a tot ceea ce ved
- Sigur că va ajunge la această concluzie.
- Atunci însă aducându-şi aminte de prima sa locuinţă, de ce se ştie (cu
tovarăşii săi de captivitate, nu crezi tu că el se va bucura de schimbare şi
- Da, desigur.
- Şi dacă aceştia şi-ar împărţi între ei onoruri şi laude, dacă ei ar avea pr
ochi mai ager trecerea umbrelor, care-şi aduce mai bine aminte de cele c
urmă, sau de cele care trec împreună şi care, prin aceasta, ar fi cel mai în
că omul nostru ar fi gelos de aceste distincţii şi că ar invidia pe acei dintr
puternici? Sau nu ar prefera el de o mie de ori, ca şi eroul lui Homer, să
totul pe lume mai curând decât să se reîntoarcă la vechile lui iluzii şi să t
Acuma, dragă Glaucon, reluai eu, trebuie să aplicăm punct cu punct ace
sus; să comparăm lumea pe care ne-o arată vederea cu timpul petrecut în
luminează, puterii soarelui; cât despre ridicarea în regiunea superioară,
consideri ca o ascensiune a sufletului către inteligibil, atunci nu te vei în
doreşti s-o cunoşti, în ceea ce mă priveşte, aceasta este părerea mea: în lu
percepută cea din urmă şi cu greutate; dar nu poţi s-o vezi fără să tragi co
drept şi frumos în toate lucrurile. Că ea a creat în lumea vizibilă lumina
inteligibilă, ea însăşi este suverană şi împarte adevărul şi inteligenţa.
(Platon: Republica, cartea VII)
Din volumul ANTOLOGIE FILOSOFICÃ,
întocmitã de N.Bagdasar, Virgil Bogdan, C. Narly,
Editura UNIVERSAL DALSI, 1995