SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX ”SFÂNTUL

GRIGORIE TEOLOGUL” CRAIOVA

LUCRARE DE ATESTAT

Coordonator: Absolvent:

Pr. Prof. Dr. Sperlea Cristin Alexandru Pătruș Gabriel Costel

Craiova

2019

1
SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX ”SFÂNTUL
GRIGORIE TEOLOGUL” CRAIOVA

LUCRARE DE ATESTAT

SFÂNTA TAINĂ A BOTEZULUI

Coordonator: Absolvent:

Pr. Prof. Dr. Sperlea Cristin Alexandru Pătruș Gabriel Costel

Craiova

2019

2
 Cuprins

Introducere .............................................................................................................................................. 4
I. Preînchipuirea Botezului în Vechiul Testament .................................................................................. 6
II. Dovezi scripturistice din Noul Testament privind botezul în Hristos ................................................ 8
III. Nașterea în Hristos privind Botezul ................................................................................................ 11
IV. Botezul pocăinței practicat de Sfântul Ioan Botezătorul................................................................. 13
IV. Concluzii ......................................................................................................................................... 15
Bibliografie ........................................................................................................................................... 16

3
 Introducere

Mântuitorul Hristos S-a înomenit pentru răscumpărarea lumii (Matei XIX, 28) şi a
omului. Începutul mântuirii îl face Botezul ca „naştere de sus” sau „din nou” precum Însuşi
Domnul a spus lui Nicodim: „de nu se va naşte cineva de sus nu va putea să vadă Împărăţia
lui Dumnezeu” și iarăşi „adevărat zic de se va naşte cineva din apă şi din Duh nu va putea să
intre în Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan III, 3-5).

Înainte de înălţarea Sa la cer, Mântuitorul Hristos a poruncit Apostolilor aşa: „Drept

aceea, mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al
Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă. Şi iată Eu sunt cu voi
până la sfârșitul veacurilor” (Matei XXVIII, 19,20).

Același aspect este reliefat în Evanghelia după Marcu: „Mergeți în toată lumea şi
propovăduiţi Evanghelia la toată făptura; cel ce va crede şi se va boteza se va mântui, iar cel
ce nu va crede se va osândi” (Marcu XVI, 15-16)1.

Botezul, care „e naştere de sus“ şi „îmbrăcăminte în Hristos”, prima din cele „trei
Taine ale învierii”, reprezintă restaurarea ontologică a omului și începutul cu Hristos, Izvorul
Vieții. El reproduce tainic sau sacramental, moartea și Învierea lui Hristos cu fiecare din cei
ce se botează și mor păcatului. Așa ne învață Sfântul Apostol Pavel: „Au nu știți că toți câți în
Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu El în
moarte prin botez, pentru că precum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, așa să
umblăm și noi întru înnoirea vieții căci dacă am crescut împreună cu El prin asemănarea
morții Lui atunci vom fi părtași și Învierii Lui (Romani VI, 3-5)2.

Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuind acest text care face parte din pericopa apostolică ce
se citește la Botez spune: „deci ce va să zică a muri păcatului? Adică a nu mai asculta cu
nimic de păcat. Acesta a făcut-o odată botezul ce l-am primit când am murit cu păcatul de
până atunci, iar după botez trebuie ca țelul nostru să-l omoare ori de câte ori ni s-ar înfăţișa

1
Dr. Iulian Șchipu, Rânduiala și explicarea slujbei Botezului și a Mirungeri la Sfântul Ambrozie, în Studii
Teologice, Nr. 7-8, An 1978, p. 67
2
Pr. Dr. Vasile Ungureanu, Dispozițiuni Canonice Ortodoxe referitoare la săvârșitorul și locul săvârșiri Tainei
Sântului Botez, în Glasul Bisericii, Nr. 7-9, An 1977, pp. 78-79

4
și ori de câte ori ni s-ar porunci să-l facem noi să fie inactiv, ca morți” și întrebându-ne ce
înseamnă „Întru moartea Lui ne-am botezat ?”, explică „adică murim și noi atunci ca și
Dânsul, căci botezul este crucea pe care ne răstignim”. Căci moartea lui Hristos a fost aceea
a timpului, pe când moartea noastră este aceea a păcatului.3

Rodul pe care îl aduce omul cel nou viețuind după asemănarea lui Hristos în cadrul
comunității bisericești este semnul vieții celei noi, ce i-a fost dată în botez.

Botezul însuși cu toate lucrările lui exercită o puternică influență asupra celui ce se
botează arătându-i că taina aceasta este taina nașterii la o viață nouă. Prin botez ne-am născut
la viață cea nouă, suntem fii ai Lui Dumnezeu.4

Prin Hristos, cel botezat intră în relație personală cu Persoanele Sfintei Treimi. Cel
botezat intră în relație personală cu Hristos Cel interiorizat de Duhul Sfânt înlăuntrul lui și se
bucura de dragostea Tatălui al cărui fiu, după har, a devenit prin Botez.

Intrarea celui nou botezat în relație personală cu Hristos și cu celelalte Persoane ale
Sfintei Treimi subliniată chiar de Mântuitorul (Matei XXVIII, 19) este concretizată prin
pronunțarea distinctă a numelui fiecărei persoane însoțită de cufundarea și înălțarea din apă a
primitorului Tainei.

Încorporarea și creșterea în Hristos a celui botezat are loc în Biserică și formează

Biserica prin lucrarea Duhului Sfânt. Botezul este act al Bisericii, dar și condiție 5 a realității
Bisericii în umanitate6.

3
Pr. Ioan Mircea, Taina Botezului, în Ortodoxia, Nr. 3, An 1979, pp. 461-463.
4
Î. P. S. Nicolae Mladin, Teologia Morală Ortodoxă, Vol. I, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Romane, București, 1979, p. 452
5
Pr. Lect. Dumitru Gh. Radu, Caracterul Eleziologic al Sfintelor Taine, în Ortodoxia, Nr. 1-2, An 1978, pp. 182-
184
6
Larches Jean Claude, Terapeutica Bolilor Spirituale, Ed. Sofia, București, 2001, p. 23

5
 I. Preînchipuirea Botezului în Vechiul Testament

Urmarea păcatului strămoșesc a fost nu numai lipsa Duhului Sfânt din om, ci mai ales
o „pierdere” deoarece lipsa Duhului Sfânt a însemnat moartea sa spirituală, exprimată subtil
prin cuvintele „Atunci li s-a deschis lor ochii și au cunoscut că sunt goi” (Facere III,7), ceea
ce înseamnă de fapt închiderea ochilor duhovnicești, ai cunoașterii lui Dumnezeu.
Cunoașterea binelui si răului, ca urmare a păcatului strămoșesc, era de fapt înlocuirea binelui
lui Dumnezeu.

Prin învierea Lui Hristos, însă „s-au deschis izvoarele adâncului celui mare și s-au
desfăcut jgheaburile cerului” (Facere VII, 11). Botezul potopului este de altfel o taină a
adevărului lui Dumnezeu7. Termenii Sfintei Scripturi pentru această lucrare de botezare este
simbolizată prin: „Vântul puternic de la Răsărit (Ieșirea XII, 21), prin care Dumnezeu la
ieșirea lui Israel din Egipt a despărțit apele Marii Roșii și pe ai Săi pe uscat, i-a trecut prin
adâncuri. Astfel, puterea Cuvântului Său este aceea prin care „marea morții a văzut și a fugit
și Iordanul vieții s-a întors înapoi la Dumnezeu” (Psalmi 133, 3), dragostea Lui pentru „ai
Săi” de asemenea cu noaptea de veghere a Domnului (Ieșirea XII, 42; XIV, 10-20). Această
putere de botezare cu Duh Sfânt a Mântuitorului Hristos este ilustrată cel mai bine prin
cuvântul profetic: „Precum se pogoară ploaie și zăpadă din cer și nu se mai întoarce până
nu adapă pământul și-l face de răsare și rodește și dă sămânța semănătorului și pâine spre
mâncare, așa va fi Cuvântul Meu care iese din gura Mea”.8

Putem spune că Împărăția lui Dumnezeu pe pământ începe cu un fel de botez al

arătării Mântuitorului, dar nu ca adâncire sau afundare a Sa, ci Epifania, arătarea Lui, ca
adâncul cel dumnezeiesc din ceruri, acel adânc, singurul care poate deschide cerul (Ieșirea
VII, 11; Psalmi 84,12).

Cât timp poporul lui Dumnezeu sub lege nu era desăvârșit, Dumnezeu pedepsea
îndreptarea de sine a neamurilor care încălcau activitatea Domnului pe care El o îngrădise cu
gard. Faraon și oștirile sale pline de arme piereau la suprafața apei întrucât n-au descoperit
adâncul ei; numai Sirianul a fost smerit de puterea Iordanului celui mic, atunci când a fost

7
Diac. Dr. Ioan Caraza, Sfântul Ioan Botezătorul Înainte Mergătorul Domnului „Botezul cu Duhul Sfânt în
Hristos”, Ed. Episcopia Sloboziei și Călărașilor, Slobozia, 2000, pp. 137-138
8
Ibidem, p. 177

6
trimis să se scalde de șapte ori pentru curățirea leprei, această spălare închipuind botezul.
Astfel evenimentul ieșirii poporului lui Dumnezeu din Egipt este socotit de către sfinții
Apostoli ca prefigurare a Botezului creștin (I Corinteni X, 1-2).9

O sărbătoare veche a evreilor ce prefigurează Botezul este ziua a zecea, adică „Ziua
Curățirii”. Ziua curățirii aducea, deci pe de o parte, curățirea de păcate pentru ca în această
stare să fie întâmpinată Sărbătoarea Corturilor ce urma, iar pe de altă parte aducea
preînchipuirea botezului, eliberarea ce la un moment dat se va vesti”.10

9
Ibidem, p. 129
10
Pr. Boris Rădulescu, Sfântul Ioan Botezătorul, în Glasul Bisericii, Nr.7-8, An 1975, pp. 78-79

7
 II. Dovezi scripturistice din Noul Testament privind botezul în Hristos

Taina Botezului a fost instituită de Mântuitorul Hristos înainte de Înălțarea la Cer, prin
cuvintele adresate Apostolilor: „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele
Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Matei XXVIII, 19).

Părerea unor teologi apuseni care presupun că Taina a fost instituită la Botezul
Domnului sau la convorbirea Mântuitorului cu Nicodim, ca și afirmația că Botezul creștin nu
se deosebește de Botezul lui Ioan, sunt greșite. Cea dintâi cade, fiind contrară referatelor
evanghelice din care rezultă că Domnul a venit la Iordan să primească Botezul lui Ioan,
numai spre a împlini „toată dreptatea”, acest botez fiind doar preînchipuirea Botezului
creștin pe care însuși Ioan Botezătorul îl așteaptă să vină în viitor. A doua părere iarăși este
greșită, deoarece În convorbirea cu Nicodim, Mântuitorul îl lămurește pe acesta asupra
semnificației și importanței Botezului creștin care era în viitor, fără însă să fie vorba de vreo
instituire a lui.

Botezul lui Ioan, practicat de acesta, apoi de ucenicii lui și chiar de ucenicii Domnului
înainte de a ieși la propovăduire (Ioan IV, 1-2), numit botezul pocăinței (Matei III,11) era
destinat iudeilor, fiind doar o prînchipuire a botezului creștin, un simbol al pocăinței, fără
însă a împărtăși harul iertării păcatelor, ceea ce rezultă clar din numeroase texte din Noul
Testament, de aceasta fiind convins chiar cel ce-l practică: „Eu vă botez cu apă spre
pocăință, iar Cel ce va veni după mine…vă va boteza cu Duh Sfânt și cu apă” (Matei III, 11;
Luca III, 6; Ioan I,v26). Pentru claritatea lui reproducem și următorul text: „Și găsind (Pavel)
pe unii ucenici i-a întrebat:Primita-ți voi pe Duhul Sfânt, ați crezut? Iar ei au zis către el:
Dar nici nu am auzit că este Duhul Sfânt. Și el a zis: Dar în ce v-ați botezat? Ei au răspuns:
In botezul lui Ioan. Atunci Pavel a zis: Ioan a botezat cu botezul pocăinței spunând poporului
să creadă în Cel ce va veni după el adică în Hristos Iisus. Și auzind ei s-au botezat în numele
Domnului Iisus. Și punându-și Pavel mâinile peste ei, a coborât Duhul Sfânt asupra lor
(Fapte XIX, 2-6).

Botezul este necesar tuturor oamenilor pentru mântuire, fiindcă toți se nasc cu păcatul
strămoșesc (Ioan III, 5).11

Pr. Prof. Isidor Tudoran, Teologia Dogmatică, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
11

Române, București, 1991, p. 297

8
 Expresiile: „să se boteze fiecare... în numele lui Iisus Hristos (Fapte II,32; X,48),
botezați în numele lui Hristos” (Fapte VIII, 16), subliniază în mod deosebit relația stabilită de
botez, între cel botezat și Hristos fără să excludă relația neofitului cu celelalte Persoane ale
Sfintei Treimi care apar întotdeauna implicate: „să se boteze fiecare dintre noi în numele lui
Hristos spre iertarea păcatelor voastre și veți primi harul Duhului Sfânt” (Fapte II, 32).

Dumnezeu a instaurat o nouă comuniune cu umanitatea prin răscumpărarea ei directă

de Hristos, credinciosul este inserat în această comuniune nouă prin botezul sau
„angajamentul solemn și mărturisirea de credință, și în confumdarea batismală care îl ajută să
traverseze limitele morții și ale păcatului, prin care omul pătrunde în dimensiunea nouă prin
care Duhul Sfânt îl eliberează de determinismul paralizant al păcatului: „Căci în Hristos v-ați
botezat în Hristos v-ați îmbrăcat” (Galateni III,27). Botezul desființează și pedeapsa și
pornirea spre rău și lucrarea lui pătrunde până îl adâncul ființei păcătosului.12

Prin Însuși botezul Sau în apele Iordanului dar care nu este Botezul creștin, ci numai
premisele ale acestuia, Hristos a indicat formula trinitară și apa în care are loc renașterea la o
viața nouă: Fiul Tatălui, Iisus Hristos este botezat în apele Iordanului, Duhul coboară asupra
Lui în chip de porumbel și venind peste El, Și iată glas din ceruri zicând: Acesta este Fiul
Meu cel iubit întru Care am binevoit.(Matei III, 16-17). Coborând în apele curgătoare ale
Iordanului Hristos a sfințit firea apelor făcându-le baie ale vieții celei noi în Duhul Sfânt.

Cu prilejul botezului Domnului în Iordan, comuniunea de iubire și viață a Persoanei

Sfintei Treimi făcută accesibilă neofitului prin Duhul Sfânt, care este Duhul Fiului, care stă,
se odihnește și izvorăște viață lumii din Fiul și apă ca materie a Tainei. Forma trinitară a
tainei și materia acesteia au fost indicate apoi în mod expresiv de Mântuitorul odată cu
instituirea Tainei după Înviere (Matei XXVIII, 19).13

Necesitatea apei pentru Botez reiese în mod deosebit din episodul convertirii sutașului
Corneliu care primise Duhul Sfânt mai înainte (Fapte X, 47), întru cât prin această apă se
desăvârșesc simbolurile dumnezeiești, mormântul și îngroparea, învierea și viața, se fac toate
odată spune Sfântul Ioan Hrisostom. Pe famenul etiopian care citea din profeții, Sfântul Filip
l-a catehizat atât de profund în legătură cu importanța Botezului încât acesta a spus: „Iată
apa, ce mă împiedică să fiu botezat” (Fapte VIII,36).

12
Pr. Lect. Dumitru Gh. Radu, Tainele încorporării și creșterii în Hristos, în Ortodoxia, Nr. 4-5, An 1978, pp.
181-182
13
Ibidem, p. 12

9
 Puterea jertfei Domnului prin moarte a fost aceea ”de a birui puterile întunericului și
de a scoate afară pe stăpânitorul acestei lumii”.

Prin sfințire, această putere a căpătat-o și apa Botezului care dăruiește nu numai harul
învierii, ci odată cu pecetea chipului lui Hristos, alungă și demonii: „Demonul îndrăzneț și
nerușinat și izvorâtor al răului”, scrie Sf. Chiril al Ierusalimului, ”te urmărește până la apa
cea mântuitoare”. Prin credință, Botezul are loc în moartea lui Iisus Hristos, ca punct
culminant al vieții Sale de ascultare.

Afundarea în apă are deci ca simbol coborârea la Hristos și asemănarea cu viața Lui în
această ascultare, prin care s-a dat ca măsură „moartea” sau starea de jertfă continuă. Astfel
învierea lui Hristos este si cauza Botezului, este și puterea vieții celei noi în Iisus Hristos.14

Prin botez omul capătă cunoștința lui Dumnezeu ca asemănare cu El, dobândind „
haina cea dintâi” (Luca XV, 22), adică trupul nemurii dinainte de păcatul strămoșesc, după
cântarea din rânduiala Botezului: „Dă-mi mie haina luminoasă, Cel ce te îmbraci cu lumina
ca si cu o haină”.

Taina Botezului este începutul „scrieri voi lui Dumnezeu în inimi” (Ieremia XXXI,
34), ca temelie a Noului Testament. Prin Botez, Dumnezeu trimite Duhul Fiului Său în
inimile noastre prin care strigăm „Tată” (Galateni VI, 6). Iisus Hristos se sălășluiește prin
Botez în inimi „să se sălășluiască prin credință în inimile voastre” (Efeseni III, 17).

Amintind ceea ce spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola I către Corinteni (VI, 11),
„Și așa ați fost unii, dar v-ați spălat, v-ați sfințit, v-ați îndreptat: „Noi ne vom strădui să vă
arătăm că cei ce se apropie de baie (botez) devine curați de orice răutate, dar cuvântul
nostru a arătat mai mult. Că ei devin nu numai curați, ci și sfinți si drepți”. Căci (Sfântul
Apostol) nu spune numai: „Ați fost spălați, ci ați fost sfințiți și ați fost îndreptați...”. Precum o
scânteie care cade în vâltoarea apelor se stinge îndată, tot așa si păcatul omenesc se stinge
căzând în dumnezeieștile ape. Botezul se numește regenerare tocmai pentru că el este o nouă
creație, prin Duhul Sfânt redobândim strălucirea curăției originare și plămădind un om nou
din cel vechi15.

14
Diac. Dr. Ioan Caraza, op. cit., pp. 141-152
15
Pr. Prof. Ene Braniște, Explicarea Botezului în Catehezele Baptismale ale Sfântului Ioan Gură de Aur, în
Studii Teologice, Nr. 7-8, An 1970, p. 523

10
 III. Nașterea în Hristos privind Botezul

Dacă prin apă se sfințește trupul, astfel prin Duhul Sfânt se sfințește sufletul omului
care se botează. După Sfântul Ioan Hrisostom, Botezul este începutul bunurilor duhovnicești,
iertarea păcatelor, sfințirea, împărtășirea Duhului Sfânt, învierea și viața veșnică, toate aceste
ca daruri sufletești.

Pentru Sfântul Grigorie Teologul, Botezul este luminarea sufletelor, schimbarea vieții
în bine, îndreptarea cugetului către Dumnezeu, întărirea din slăbiciune, legătura cu Duhul
Sfânt și comuniunea cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Botezul, ca înnoire a vieții, are sensul de înnoire spre fapte bune16. Botezul dă omului
o nouă formă și o înfățișare nouă punând pe sufletele omenești o pecete, un chip care le leagă
de moartea și învierea Mântuitorului, iar acest chip se numește pecete, pentru că el
însemnează sufletele cu chipul Împăratului și în asemănarea cu Dumnezeu; Taina Botezului
întipărește în oameni pecetea chipului lui Hristos și este începutul vieții în Hristos. Această
asemănare cu Hristos prin Botez cuprinde omul întreg ca dăruire totală lui Hristos, care face
din el un templu al Duhului Sfânt.17

Din convorbirea Mântuitorului cu Nicodim (Ioan III, 3), Sfântul Vasile înțelege
nașterea din Duh ca vedere a împărăției lui Dumnezeu: ”De nu se va naște cineva de sus, nu
va putea să vadă împărăția lui Dumnezeu.” (Ioan III, 3), iar nașterea din apă și Duh ca intrare
în împărăția lui Dumnezeu.

Nevoia șederii în Hristos prin Duhul Sfânt este evidențiată de Sfântul Apostol Pavel și
prin sublinierea unicității Botezului: ”Ceea ce a murit păcatului a murit odată pentru
totdeauna, iar ce trăiește, trăiește lui Dumnezeu. Așa si voi socotiți-vă că sunteți morți
păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Iisus Hristos, Domnul nostru.” (Romani VI, 10-11).

Dar viața nouă în Hristos, ca stare permanentă de jertfă și de moarte a omului vechi nu
se poate realiza decât prin Duhul Sfânt dobândit la botez și care este Duhul comuniunii în
Biserică. Nici în Sfintele Evanghelii, nici în celelalte scrieri ale Noului Testament nu se
vorbește despre Persoane la singular, când este vorba despre darul Duhului Sfânt, ci se
vorbește numai ca despre un dar al comuniunii în Biserică.

16
Diac. Dr. Ioan Caraza, op. cit., p. 148.
Pr. Lect. Dumitru Radu, Caracterul Eclesiologic al Sfintelor Taine și problema intercomunicării, în
17

Ortodoxia, Nr. 1-2, An 1978, p. 83

11
 Astfel, Duhul Sfânt este „tărie” de pace și bucurie în Hristos ca putere a Împărăției lui
Dumnezeu pe pământ. De îndată ce prin botez trupul nu mai este „pământ”, care „se întoarce
în pământ”, ci este „pământul cel nou al învierii”. „Cel ce nu va crede și nu se va boteza se
va osândi” (Marcu XVI, 16), Mântuitorul ne spune ca omul nu va ieși din sfera răului cu
puterile sale proprii, și când se va convinge de această realitate va putea spune ca psalmistul:
„ca să te îndreptățești întru cuvintele tale și să biruiești când vei judeca Tu” (Psalmul 50, 5).

Botezul întru Hristos este Botezul cu Duhul Sfânt și cu foc. În acest botez nu are loc o
scufundare în apă simplă, ci în apă sfințită, reprezintă o scufundare în Duhul Sfânt. Prin
întreita scufundare în numele Sfintei Treimi cel ce se botează primește Duhul Sfânt prin care
se unește din nou cu Dumnezeu. Prin Duhul Sfânt sunt curățate nu numai păcatele personale,
dar sunt îndepărtate în Hristos și urmările păcatului strămoșesc, moartea și stricăciunea.
Astfel, credinciosul este restabilit în starea de dinainte de păcat, este înnoit în Taina
Mirungerii, primește puterea Duhului Sfânt care să-l ajute în chip tainic luminându-i calea.
Credința lui se împlinește, nădejdea devine realitate prin Duhul Sfânt, singurul care
împlinește, curățește și sfințește totul.

Din cuprinsul Sfintei Scripturi, lucrarea apei apare alături de lucrarea Duhului Sfânt,
astfel la început, Duhul lui Dumnezeu se purta deasupra apelor. Pe timpul lui Noe,
Dumnezeu, a înecat păcatul prin apă și porumbelul care preînchipuia pe Duhul Sfânt a vestit
ivirea unui nou pământ. Ilie s-a servit de apă pentru a arăta puterea Duhului Sfânt. În general
potrivit legii prin apă se curăța cel ce nu era curat și prin foc se binecuvântau jertfele. În
botezul întru Hristos se disting foarte clar cele două elemente constitutive ale botezului: apă
și Duh. Mântuitorul ne spune: „cine nu se va naște din apă și din Duh Sfânt, nu va intra în
împărăția lui Dumnezeu” (Ioan III, 3-5). De aceea botezul cu apă al Sfântului Ioan, este și va
rămâne până la sfârșitul veacurilor, nu numai prin rolul sau premergător, dar și prin pocăință,
și faptele cerute de el indispensabile botezului creștin, săvârșit de către credincios, omul
devine nou, numai sfințindu-se prin Har18.

18
Pr. Boris Rădulescu, Sfântul Ioan Botezătorul, în Glasul Bisericii, Nr. 7-8, An 1979, p. 733

12
 IV. Botezul pocăinței practicat de Sfântul Ioan Botezătorul

Numit simbolic de către Dumnezeu „îngerul Meu”, Sfântul Ioan Botezătorul avea nu
numai „duhul și puterea lui Ilie”, ci și „sabia” Arhanghelul Gavriil care adusese Sf. Fecioare
Maria vestea cea buna a zămislirii Fiului lui Dumnezeu. Dar mai mult decât în lucrarea celor
doi Sfinți Arhangheli, prin lucrarea Sfântului Ioan Botezătorul, S-a pogorât peste Mântuitorul
Duhul Sfânt.

Sfântul Ioan Botezătorul nu a primit de la Dumnezeu botezul cu Duhul Sfânt, pentru

că El, ca si ceilalți profeți ai legii vechi, era crescut întru lege.

Mântuitorul știa că fără lucrarea Sfântului Ioan, Duhul Sfânt nu se va pogorî,

îndemnând pe Sfântul Ioan prin cuvintele: „Lasă acum, că așa se cuvine nouă să împlinim
toată dreptatea” (Mt. 3, 3). Mântuitorul arată că trebuie ca Duhul Sfânt să-și arate mai întâi
roadele în El, Hristos desăvârșindu-i pe ucenicii Săi, călăuzindu-i la botezul cu Duhul Sfânt.

Sfântul Ioan nu a fost botezat cu Duh Sfânt, dar propovăduia acest lucru despre alții,
despre cei pe care Mesia Însuși îi va boteza cu Duh Sfânt. Pentru acel botez era necesar o altă
„îndreptare” decât cea din Lege, o îndreptare mai mult profundă pentru care nu era de ajuns
nici botezul cu apă a lui Ioan, nici chiar moartea lui după cum calea acelei profunde
îndreptări nu putea fi nici lucrarea lui Ilie, căci ambele lucrări erau îndreptate față de Lege.

Botezul Sfântul Ioan era legat de timpurile mesianice, când jertfele de la templu nu
mai aveau puterea curățirii păcatelor. Astfel, apa botezului era apă sfințită a râului Iordan și
nu însemna decât o simplă spălare spirituală. Dumnezeu vorbește prin Ioan, iar Ioan
pregătește pe credincioși pentru Dumnezeu. Este o lucrare dublă, descendentă si ascendentă
ce continuă în sine același principiu19.

Sfântul Ioan nu beneficiază în viața sa pământească de Harul Duhului Sfânt venit în

lume prin Hristos, botezul lui Ioan nefăcând parte din Legea lui Moise, nu era obligatoriu nici
la iudei, după cum era tăierea împrejur, Iisus nu era obligat să se boteze nici prin Lege şi nici
nu avea nevoie, nefiind păcătos. Totuși primul drum a lui Iisus înainte de a-și începe
propovăduirea este spre Ioan, la râul Iordan20 .

19
Dumitru Popescu, Doctrina despre Taina Botezului, în Ortodoxia, Nr. 3, An 1961, p. 67
20
Pr. Boris Rădulescu, op. cit., p. 734

13
 După cum s-a proorocit despre Înaintemergătorul Domnului așa s-a proorocit şi
despre Sfântul Ioan Botezătorul, fiul preotului Zaharia şi al Elisabetei. Noi ne veselim mereu
la lumina „făcliei” sale, căci el simțea „calea Domnului înaintea venirii Sale”. Sfântul Ioan a
fost trimis la propovăduire prin lucrarea Duhului Sfânt: „Și a venit el în toată împrejurimea
Iordanului propovăduind botezul pocăinței, spre iertarea păcatelor” (Lc. III, 3). Sfânta
Scriptură spune despre lucrarea Sfântului Ioan Botezătorul: „Și mulți au venit la El și ziceau:
Ioan n-a făcut nicio minune, dar toate câte Ioan a zis despre Acesta erau adevărate”. În
lucrarea lui Mesia, lui Ioan Botezătorul nu i s-a dat să facă minuni. Dar în lucrarea
Botezătorului, minuni au fost, inimile pe care le-a întors la Dumnezeu prin vestirea venirii lui
Mesia21.

Pentru rezidirea lumii și înnoirea oamenilor, Sfântul Ioan a fost trimis de la Dumnezeu
plin de Duh Sfânt având în cel mai înalt grad, Duhul și puterea lui Ilie propovăduind și
botezând, nu la Ierusalim, ci la Iordan, Sfântul Ioan a fost căutat de către unii trimiși ai
cărturarilor și ai fariseilor de la Ierusalim: „De ce botezi deci, dacă tu nu iești Hristosul, nici
Ilie, nici Proorocul?” (Ioan I, 25). Smerenia dumnezeiască a Sfântului Ioan, reiese cu
prisosință din comportamentul său ca semn al trimiterii sale de la Dumnezeu, care căuta ca
prin el să facă loc luminii acolo unde era întuneric. De aici reiese importanța mergerii înainte
a Sfântului Ioan pe calea Legii și a profeților, a credinței, a pocăinței, pentru ca lumina să
poată fi astfel văzută, iar nu trecută cu vederea. Sfântul Ioan Botezătorul nu-L văzuse pe
Mântuitorul înainte de botez, iar după botez L-a mai văzut o singură dată, atunci când doi
ucenici Îl urmau.

Semnele drumului Sfântului Ioan s-au putut vedea din răspunsurile sale către cei care
veniseră de la Ierusalim, pentru că se simțeau concurați prin botezul său, și care nu veniseră
nicidecum pentru a fi botezați de Ioan22. Sfântul Ioan botezătorul și-a încheiat viața cu jertfă,
cu tăierea capului, fiind vrednic de urmat în credința sa neclintită, statornică și vie.

Sfântul Apostol Petru așează mărturia credinței proorocilor, în primul rând pe cea a
Sfântului Ioan care l-a botezat cu botezul pocăinței23.

21
Diac. Dr. Ioan Caraza, op. cit., p. 23.
22
Ibidem, p. 38.
23
Ibidem, p. 52.

14
 IV. Concluzii

În concluzie, Taina Sfântului Botez reprezintă poarta de intrare în religia ortodoxă,

astfel ea este necesară tuturor oamenilor deoarece toți ne naștem cu păcatul strămoșesc al
protopărinților noștri Adam și Eva24.

Botezul are rolul de a înnoi faptele bune: ”De nu se va naște cineva din apă și din
Duh, nu va intra în împărăția Lui Dumnezeu” (In. 3, 5).

Cunoscând darurile și virtuțile ce odrăslesc din harul Botezului, se inpun fiecărui

creștin dornic de mântuire să conlucreze cu acest har, străduindu-se să-l mențină neîntinat și
să-l sporească necontenit25.

24
Învățătura de credință Ortodoxă, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București, 1952, p. 43
25
Pr. Ioan Mircea, op. cit., pp. 473-474

15
 Bibliografie

Izvoare:

1. *** Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă,
București, 2008;
2. *** Învățătura de credință Ortodoxă, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 1952.

Cărți:

1. Caraza, Diac. Dr. Ioan, Sfântul Ioan Botezătorul Înaintemergătorul Domnului, Botezul
cu Duh Sfânt în Hristos, Ed. Episcopia Sloboziei și Călărașilor, Slobozia, 2000;
2. Larches Jean Claude, Terapeutica Bolilor Spirituale, Ed. Sofia, București, 2001;
3. Î. P. S. Mladin Nicolae, Teologia Morală Ortodoxă Română, București, Ed. Institutului
Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1979;
4. Prohisidar, Pr. Tudoran, Teologia Ortodoxă, București, Ed. Institutului Biblic și de
Misiune Ortodoxă, București, 1991.

Articole și studii:

1. Braniște, Pr. Prof. Dr. Ene, Explicarea Botezului în Catehezele Baptismale ale
Sfântului Ioan Gură de Aur, în Studii Teologice, Nr. 2-4, An 1970;
2. Radu, Pr. Lect. Radu Gh., Caracterul Eclesiologic al Sfintelor Taine, în Ortodoxia, Nr.
1-2, An 1970;
3. Idem, Tainele Incorporării și creșterii în Hristos și în Biserică, în Ortodoxia, Nr. 1-2,
An 1978;
4. Șchipu, Dr. Iulian, Rânduiala și explicarea slujbei Botezului și a Mirungeri la Sfântul
Ambrozie, în Studii Teologice, Nr. 7-8, An 1978;
5. Mircea, Pr. Ion, Taina Botezului, în Ortodoxia, Nr. 3-4, An 1970;
6. Popescu, Dumitru, Doctrina despre Taina Botezului, în Ortodoxia, Nr. 3, An 1961;
7. Rădulescu, Pr. Boris, Sfântul Ioan Botezătorul, în Glasul Bisericii, Nr. 7-8, An 1976;
8. Ungureanu, Pr. Dr. Vasile, Dispozițiuni Canonice Ortodoxe referitoare la săvârșitorul
și locul săvârșiri Tainei Sântului Botez, în Glasul Bisericii, Nr. 7-9, An 1977.

16