Sunteți pe pagina 1din 85

1.1.4.

  Fundamentarea  teoretică  a  rețelelor  colaborative  ca  sisteme 


R@C/CNO 
 
Prin  prisma  schimbării  de  paradigmă  propuse  de  trecerea  de  la  societatea 
informațională  la  societatea  bazată  pe  cunoaştere,  comportamentul  economic  al 
întreprinderilor  şi  plasarea  lor  în  contextul  social  cunoaşte  modificări  esențiale, 
desigur  urmărind  aceleaşi  scopuri  fundamentale  ale  mediului  economic  legate  de 
economia de piață. 
 
Se pot reține două idei esențiale:  
• evoluția întreprinderii într‐un mediu distribuit, interconectat şi  
• necesitatea  acordării  modurilor  de  lucru  al  întreprinderilor  ce  evolueaăa  în 
acest mediu. 
 
Rețelele  colaborative  (Collaborative  Networks  ‐CN)  constituie  o  nouă  disciplină 
ştiințifică  focalizată  pe  structura,  comportarea  şi  dinamica  evolutivă  a  rețelelor  de 
entități  autonome  care  colaborează  pentru  o  mai  bună  realizare  a  unor  obiective 
comune sau compatibile, ceea ce răspunde primei idei enuntate mai sus. 
 
O  definire  mai  completă  şi  mai  aplicată  se  găseşte  în  lucrarea  Camarinha‐Matos  L, 
Afsarmanesh,  H:  Collaborative  Networks:  Collaboartive  Networks:  a  new  scientific 
discipline [1.4.] 
 
“O  rețea  colaborativă  este  autonomă,  dispersată  geografic  şi  eterogenă  în  termenii 
mediului său de desfăşurare, ai culturii, ai capitalului social şi al scopurilor. Cu toate 
acestea, aceste entități colaborează pentru a atinge scopuri comune sau compatibile, 
iar  interacțiunile  lor  se  defăşoară  prin  intermediul  rețelei  de  calculatoare.  Spre 
deosebire  de  alte  rețele,  în  CN  colaborarea  este  o  proprietate  intenționată  care 
provine din convingerea împărtaşită că membrii rețelei pot atinge scopuri care nu ar 
fi posibile sau ar fi mult mai costisitoare în cazul implementării individuale.” 
 

Ecosistem de afaceri Intreprindere din retea


colaborativa
Laborator virtual
e-business Organizatie virtuala

Parteneriat Mediu de dezvoltare


de entropie ridicata

Intreprindere virtuala Comunitate


profesionala virtuala
Echipa virtuala
Comunitate virtuala
Intreprindere extinsa
Lant de aprovizionare Comunitate de practica

Fig. 1.1.6. Forme de manifestare a retelelor colaborative (Sursa: [1.6.])

 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
1

In  cadrul  unei  rețele  colaborative  se  crează  întreprinderi  virtuale  (virtual 
organization  ‐  VO),  care  nu  sunt  entități  fizice  neaparat  omogene  din  punct  de 
vedere  al  situării  geografice,  ci  sunt  coerente  şi  complementare  funcțional. 
Eficacitatea  procesului  de  creare  a  întreprinderilor  virtuale  (VO)  este  baza  apariției 
unor  VO  dinamice  ca  răspuns  la  condițiile  de  colaborare  create,  esențială  fiind 
crearea unui mediu de dezvoltare de entropie ridicată (VO Breeding Environment ‐ 
VBE). [1.7.] 
 
Posibilitatea de găsire rapidă a unui grup de parteneri care aproximează cel mai bine 
o  oportunitate  de  afaceri  şi  îi  configurează  rapid  într‐o  rețea  colaborativă  pentru  a 
exploata această oportunitate apare de bună seamă ca un scenariu favorabil pentru a 
face față instabilităților pieței. Aceeaşi idee pare potrivită şi în alte contexte decât cele 
de afaceri, un caz extrem fiind managementul incidentelor şi procesele de reacție în 
cadrul dezastrelor, cand este nevoie de o angajare rapidă şi o bună coordonare a unui 
mare  număr  de  entități  (pompieri,  poliție,  spitale,  administrație  locală,  organizații 
nonguvernamentale).  Ideea  însăşi  a  unui  grup  de  organizații  capabile  să  se 
autoconfigureze rapid într‐o formă colaborativă orientată pe misiune/scop impune o 
mare agilitate. 
 
In  permanență  sunt  inventate  şi  cercetate  noi  forme  de  rețele  colaborative  şi  noi 
forme  de  comportament.  Rețelele  colaborative  sunt  mai  întâi  percepute  şi  explicate 
prin  descrieri  informale.  Atunci  când  devin  disponibile  mai  multe  cazuri  şi  se 
acumulează  suficientă  experiență  se  poate  începe  un  efort  de  consolidare  a 
cunoştințelor acumulate prin metode de modelare formală.[1.6.] 
In  lucrarea  [1.6.]  L.  M.  Camarinha‐Matos,  H.  Afsarmanesh  si  M.  Ollus,  analizând 
conceptele  de  bază  ale  domeniului,  clasifică  tipurile  de  sisteme  care  se  definesc  ca 
rețele  colaborative  şi  propun  o  taxonomie  a  acestora,  care  se  poate  urmări  în  fig. 
1.1.8.  Se pot sublinia două direcții principale şi anume sisteme dezvoltate conceptual 
pentru a funcționa ce rețele colaborative şi sisteme care se comportă ad‐hoc în acest 
mod  datorită  unei  evoluții  nedirijate.  Se  regăsesc  aici  formele  esențiale  de 
manifestare, care sunt descrise în continuare. 
 
Prin toate caracteristicile puse în evidență, rețeaua colaborativă (R@C/CNO) este un sistem 
adaptiv complex (CAS). 
 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
2

Retea
colaborativa

Organizatii create Organizatii create prin


prin proiectare colaborari ad-hoc
conceptuala

Organizatii create Organizatii create prin


prin management management tactic
strategic

VBE PVC Retea orientata Retea orientata


Mediu de dezvoltare Comunitate virtuala pe oportunitati pe productie
de entropie ridicata profesionala determinate continua

Organizatie Organizatie Echipa VO Lant de Organizatiie


cluster bazata pe virtuala Organizatie aprovizionare guvernamentala
industrial laborator virtual virtuala virtuala

Organizatie Organizatie EE Retea


orientata pe un orientata pe Intreprindere colaborativa
sector de situatii de extinsa de transport
industrie orientat interventie in VO
geografic caz de urgenta Organizatie virtuala
dinamica

Ecosistem Alianta VE Fabricatie


digital de intercontinentala Intreprindere distribuita
afaceri de intreprinderi virtuala

Fig. 1.1.8. O taxonomie a reţelelor colaborative [1.6.]

Intreprinderea  virtuală  dinamică  (Virtual  Organization  ‐  VO)  constituie  alianțe 


temporare  de  organizații  care  se  reunesc  din  punct  de  vedere  al    partajării 
calificărilor,  competențelor  şi  resurselor  pentru  a  răspunde  mai  bine  ocaziilor  de 
afaceri şi a produce servicii cu valoare adaugată şi produse  şi a căror cooperare este 
susținută de rețele de calculatoare.  
 
Comunitatea  virtuală  profesională  (Professional  Virtual  Community  ‐  PVC) 
reprezintă combinația conceptelor de comunitate virtuală şi comunitate profesională. 
Comunitățile profesionale sunt definite ca un sistem social de rețele sau indivizi care 
utilizează tehnologia informației pentru a media relațiile de colaborare. Comunitățile 
profesionale furnizează medii în care profesioniştii partajează nucleul de cunoştințe 
al  profesiilor  lor    ca,  de  exemplu,  culturi  de  lucru  similare,  percepții  de  probleme, 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
3

tehnici  de  rezolvare  a  problemelor,  valori  profesionale    şi  comportamente 


profesionale.  

 
 

 
 
Fig. 1.1.9. Crearea unei reţele colaborative (întreprindere virtuală – VO) în contextul unui
mediu de dezvoltare de entropie ridicată (VBO) [1. 7]
 
Crearea  într‐un  mod  eficient  a  întreprinderilor  virtuale  (VO)  dinamice  necesită  un 
mediu  de  dezvoltare  de  entropie  ridicată  (Virtual  Breeding  Environment  ‐  VBO) 
(fig.  1.1.9.)  adecvat  pentru  îmbunătățirea    disponibilității  întreprinderii.  In  lucrarea 
Hamideh  Afsarmanesh,  Luis  Camarinha‐Matos,  A  Framework  for  Management  of 
Virtual  Organization  Breeding  Environments,  [1.7.],  după  ce  sunt  introduse  câteva 
concepte  de  bază  privind  întreprinderile    colaborative  distribuite  (collaborative 
networked  organizations),  este  discutat  conceptul  de  mediu  de  dezvoltare  de 
entropie    ridicată  (breeding  environment)  pentru  întreprinderi  virtuale  (VO)  şi  se 
prezintă  elementele  şi  cerințele  esențiale  pentru  sistemul  lor  de  asistare  a 
managementului.  Sunt  identificate  datele  inițiale  ale  modelării  şi  funcționalitatea 
necesară. In final sunt formulate câteva obiective rămase deschise.  
 
Pe lângă aceste entități esențiale, care vor fi ulterior analizate pe larg, taxonomia mai 
propune tipurile de organizații definite în continuare [1.6.]. 
 
Organizații  bazate  pe  rețele  @‐colaborative  (R@C)    (Collaborative  networked 
organization)  (CNO)  –  o  rețea  colaborativă  procesând  nişte  forme  ale  organizației  în 
termenii  structurii  comunității,  activităților,  definirii  rolurilor  participanților  şi 
urmând un set de reguli şi principii de guvernare.
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
4

Procese colaborative ad‐hoc pot avea loc în comunități virtuale, şi anume acele care 
nu sunt orientate pe business – de exemplu, contribuția individuală a cetățenilor în 
cazul  unui  dezastru  natural  sau  o  simplă  aglutinare  (gathering)  de  persoane  fizice 
pentru o cauză socială. Acestea sunt cazurile în care persoanele sau organizațiile pot 
colabora voluntar în speranța de a îmbunătăți un obiectiv general, fără a avea un pre‐
plan şi/sau o structură a rolurilor participanților şi modul în care ar trebui sa activeze 
acestea.  Colaborarea  ad‐hoc  –  o  forma  “spontană”  de  colaborare  cu  o  structură 
precisă sau organizare pre‐definită.  
 
Organizații create prin management strategic (Long‐term strategic network) sau medii 
de  creştere  –  alianța  strategică  stabilită  cu  scopul  de  a  fi  pregatită  să  participe  în 
oportunități  de  colaborare  şi  unde,  de  fapt,  nu  colaborarea,  ci  cooperarea  este 
practicată între membrii acesteia. Cu alte cuvinte, acestea sunt alianțe care au ca scop 
oferirea condițiilor şi mediului pentru a sprijini rapid şi fluid configurarea rețelelor 
colaborative, când apar oportunitățile. 
 
Organizații  create  prin  management  tactic  (Goal‐oriented  network)  –  o  rețea 
colaborativă  (CN)    în  care  se  practică  o  colaborare  intensă  între  partenerii  acesteia 
(spre un obiectiv comun sau a unui set de obiective compatibile).  
  
 Rețea orientată pe oportunități determinate (Grasping opportunity driven network) – o 
rețea colaborativă condusă de scopul unei oportunități/colaborari determinate şi care 
se dizolvă/se desființează după ce scopul este atins. 
 
Rețea  orientată  pe  producție  continua  (Continuous  production  driven  network)  –  o 
rețea colaborativă condusă sau orientată spre o producție continuă şi/sau activitățile 
de furnizare a serviciilor. 
 
Lanț  de  aprovizionare  –  o  rețea  stabilă,  pe  termen  lung,  a  întreprinderilor,  fiecare 
având  rolul  bine  definit  în  valoarea  lanțului  de  fabricație,  acoperind  toți  paşii, 
începând  cu  proiectarea  produsului,  achiziția  materialelor  prime,  producția, 
transportul,  distribuția,  depozitarea  şi  până  la  livrarea  produsului  final  către  client. 
Un  exemplu  clasic  este  cel  al  rețelei  de  întreprinderi  care  funcționează  într‐un  mod 
cooperativ. Putem găsi exemple în toate sectoarele industriale.  
 
Organizație guvernamentală virtuală ‐ o alianță a organizațiilor guvernamentale (de 
exemplu,  primăria,  oficiul  de  taxe,  biroul  de  cadastru  şi  secțiile  de  poliție),  care 
combină serviciile lor prin utilizarea rețelelor de calculatoare pentru a furniza servicii 
integrate  pentru  cetățeni,  printr‐un  front‐end  comun.  Majoritatea  din  aşa‐zisele 
inițiative  e‐guvernamentale  nu  corespund  în  totalitate  acestui  concept,  deoarece  ele 
asigură  practic    accesul  la  serviciile  guvernamentale  prin  Internet,  şi  nu  integrează 
serviciile implicând variate organizații guvernamentale. O reală rețea colaborativă de 
tipul  e‐government  ar  trebui  să  facă  transparenta  relația  de  la  client  (de  exemplu: 
cetățean)  la  structura  organizațională  actuală  a  diferitelor  entități  guvenamentale  şi 
să asigure un unic front‐end cetățeanului. 
 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
5

Rețea  colaborativă  de  transport  (Collaborative  transportation  networks)  –  o  rețea 


colaborativă  pe  termen  lung  care  presupune  implicarea  diferitor  actori  cum  ar  fi 
entități de management, operatori de logistică, entități de parcare, benzinării, bănci, 
etc  cu  scopul  de  a  oferi  servicii  de  transport  integrate.  Organizația  ʺVia  verdeʺ  din 
Portugalia este un exemplu tipic de rețea inovativă de acest gen. 
 
Intreprinderea extinsă (EE ‐ Extended Enterpise) ‐ reprezintă un concept care se aplică 
unei  organizații  în  care  o  întreprindere  dominantă  ʺîşi  extindeʺ  hotarele  tuturor 
furnizorilor sau numai unora dintre aceştia. O întreprindere extinsă poate fi vazută 
ca un caz particular al unei întreprinderi virtuale (în cazul unei întreprinderi extinse 
temporare  şi  orientate  pe  obiectiv)  sau  al  lanțului  de  aprovizionare  (în  cazul  unei 
structuri pe termen lung).   Un exemplu tipic al întreprinderii extinse poate fi găsit 
în  industria  de  automobile.  Creatorul  maşinii,  care  este  responsabil  pentru 
asamblarea  finală,  are  un  rol  dominant  asupra  rețelei  sale  de  furnizori.  Această 
dominanță  se  reflectă  în  impunerea  condițiilor  contractuale  dure,  şi  anume  în 
termenii  calității,  timpului  de  livrare,  etc,  dar,  de  asemenea,  în  termenii 
instrumentelor şi metodelor de a fi folosite. 
  
 
Alte organizatii Organizatia virtuala (VO)
 
 
  Echipa
virtuala
  Intreprinderea virtuala (VE) (VT)
 
  Intreprinderi
Intreprinderea extinsa
  (EE)
 
 
  Organizatii Oameni
 
 
Fig.1.1.10. Reţele colaborative orientate pe oportunităţi
   
 
 
Echipa  virtuală  (VT)  ‐  este  similară  cu    întreprinderea  virtuală,  dar  formata  din 
oameni,  nu  organizații.  O  echipa  virtuală  este  un  grup  provizoriu  de  profesionişti 
care  lucrează  împreună  pentru  realizarea  unui  obiectiv  comun  precum  consultanță, 
proiect  comun,  etc.,  şi  care  utilizează  rețele  de  calculatoare  ca  mediu  principal  de 
interacțiune.  
 
Termenul  ʺvirtualʺ  întrebuințat  în  organizațiile  de  mai  sus,  provine  din  faptul  că 
aceste  rețele  acționează  sau  par  să  reacționeze  ca  o  entitate  unică  datorită 
mecanismelor  de  coordonare  şi  comunicare  a  acestora  oferite  de  rețele  de 
calculatoare. De regulă, acestea nu sunt doar o simpla entitate juridică, nu pot avea 
un singur centru fizic şi sunt distribuite din punct de vedere geografic. 
 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
6

Organizatii bazate pe retele


@-colaborative
(R@C)

Organizatii create prin Organizatii create prin


proiectare colaborari ad-hoc
conceptuala

Organizatii create prin Organizatii create


management prin management
strategic tactic

VBE PVC Retea orientata Retea orientata


Mediu de dezvoltare Comunitate virtuala pe oportunitati pe productie
de entropie ridicata profesionala restranse continua

Organizatie Organizatie Echipa VO Organizatii Organizatiie


cluster bazata pe virtuala Organizatie logistice guvernamentala
industrial laborator virtuala virtuala
virtual

Organizatie Organizatie EE
orientata pe un orientata pe Intreprindere
sector de situatii de extinsa
industrie orientat interventie in VO
geografic caz de urgenta Organizatie virtuala
dinamica

Ecosistem VE
digital de Intreprindere
afaceri virtuala

Fig. 1.1.11. Taxonomia modificată a reţelelor colaborative [Stănescu, Mănoiu]

  
Organizație  cluster  industrial  ‐  este  una  dintre  formele  noi  ale  mediului  de 
dezvoltare  a  organizațiilor  virtuale  (VO  breeding  environments),  constând  dintr‐un 
grup de companii, de regulă localizate în aceeaşi zonă geografica şi operând într‐un 
sector de business comun, care păstrează nişte ʺlegăturiʺ între ele în scopul creşterii 
competivității  generale.  Aceste  legături  pot  include  partajarea  unor  relații  clienți‐
furnizori, instrumentelor şi tehnologiilor comune, cumpărătorilor comuni, canalelor 
de  distribuție,  toate  acestea  contribuind  la  forme  de  cooperare  şi  colaborare  atunci 
când  apar  oportunități  de  business.  Forme  de  cluster  timpurii  nu  necesită  o 
infrastructură puternică, dar tot mai multe colaborări recurg la acest suport. 
 
Organizatie  orientată  pe  un  sector  de  industrie  orientat  geografic  ‐  termenul  este 
folosit în special în Italia şi reprezintă un concept similar cu industria cluster. Aceasta 
poate  fi  axată  pe  un  singur  sector  sau  să  acopere  un  număr  de  sectoare  într‐o 
anumită regiune. De exemplu, zona de textile din Lecco, Italia, reuneşte companiile 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
7

specializate  în  producerea  țesăturilor  şi  are  ca  scop  păstrarea  standardele  de  înaltă 
calitate, interacțiune puternică între firme şi să valorifice concentrarea teritorială. 
 
Ecosistem digital de afaceri – prezintă similarități cu zona industrială, cu deosebirea 
că nu sunt limitate la un sector unic, ci mai degrabă tind sa acopere sectoarele cheie 
dintr‐o  zonă  geografică.  Un  ecosistem  de  business  este  inspirat  de  mecanisme  ale 
ecostemelor biologice încercand să păstreze specificul local, tradiția.  
 
O  analiza  desfasurata  in  cadrul  Catedrei  de  Automatică  şi  Ingineria  Sistemelor  a 
condus  la  câteva  concluzii  care  sunt  expuse  pentru  prima  dată.  Studiul  taxonomiei 
din fig. 1.1.8. pune in evidență unele suprapuneri sau contaminări, a caror eliminare 
conduce  la  o  variantă  a  taxonomiei,  care  poate  fi  urmarită  în  fig.  1.1.11  [Stănescu, 
Mănoiu].    Se  poate  considera  că  fabricația  distribuită  este  un  mod  natural  de  lucru 
fără  a  induce  necesitatea  unei  rețele  colaborative,  iar  alianța  intercontinentală  de 
întreprinderi introduce un factor geografic nesemnificativ, aşa că aceste forme au fost 
eliminate.  De  asemenea  s‐a  considerat  că  lanțurile  de  aprovizionare  şi  rețelele 
colaborative  de  transport  sunt  similare  şi  pot  constitui  o  categorie  de  organizații 
logistice. 
 
Se  propune  şi  utilizarea  conceptului  de  rețea  @‐colaborativă  (R@C),  considerându‐se  că 
aceasta  pune  în  evidență  utilizarea  Internetului  ca  mediu  de  informație  indiferent  de 
domeniul avut în vedere. 

Interoperabilitatea rețelelor colaborative 
 
A doua idee enunțată în paragraful anterior, necesitatea acordării modurilor de lucru 
al  întreprinderilor  ce  evolueaza  în  acest  mediu,  problema  tratata  în  literatura  de 
specialitate ca interoperabilitate a sistemelor. 
 
Interoperabilitatea este definită în mod tipic de IEEE în 1990 ca ʺabilitatea a două sau 
mai multe sisteme sau componente de a schimba informații şi de a utiliza informațiile care au 
făcut obiectul schimbuluiʺ. [1.13.] 
 
Interoperabilitatea se poate obține pe mai multe căi: prin concepția produsului, prin 
parteneriat  industrie/comunitate,  acces  la  tehnologie  şi  la  Internet  şi  prin 
implementare de standarde. 
 
Standardul  ISO/IEC  2382  Information  Technology  Vocabulary,  Fundamental  Terms 
defineşte la rândul său interoperabilitatea ca fiind capabilitatea de a comunica, executa 
programe  sau  de  a  transfera  date  între  diferite  unități  funcționale  într‐un  mod  care  cere  ca 
utilizatorul  să  aibă  foarte  puține  cunoştinte  sau  să  nu  aibă  deloc  cunoştințe  despre 
caracteristicile unice ale acestor unităti. Definiția se axează mai ales pe aspectele tehnice 
ale interoperabilității, cu toate că se subliniază adesea că interoperabilitatea este mai 
degrabă  un  aspect  de  organizare,  având  un  impact  major  asupra 
organizației/întreprinderii  implicate,  incluzând  aspecte  de  proprietate  (doresc 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
8

proprietarii  să  partajeze  datele?),  personal  (este  personalul  capabil  să  facă  față 
pregătirii specifice?) şi flexibilitate în utilizare. [1.14.] 
 

integrare

interoperabilitate

compatibilitate

Fig. 1.1.12. Nivele de integrare


 
 
Interoperabilitatea  poate  avea  consecințe  economice  importante;  dacă  produsele 
producătorilor  concurenți  nu  sunt  interoperabile  (datorită  unor  cauze  cum  ar  fi 
patente, secrete comerciale, etc) rezultatul poate fi sau monopol de piață sau cădere. 
De  aceea  este  prudent  ca  atât  organizațiile  guvernamentale  cât  şi  comunitățile  de 
utilizatori să încurajeze interoperabilitatea.  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Fig 1.1.13. Nivele ale interoperabilitatii
 
Interoperabilitatea  presupune  obținerea  integrării.  Integrarea  se  consideră  că  poate 
merge  până  dincolo  de  interoperabilitate  pentru  a  implica  un  anumit  grad  de 
dependență  funcționala.  Acolo  unde  interoperabilitatea  poate  funcționa 
independent, un sistem integrat pierde funcționalitatea semnificativă dacă fluxul de 
servicii  este  întrerupt.  O  familie  de  sisteme  integrate  trebuie,  cu  necesitate,  să  fie 
interoperabilă,  dar  sistemele  interoperabile  nu  trebuie  să  fie  integrate. 
Compatibilitatea  este  ceva  mai  puțin  decat  interoperabiltate.  Ea  înseamnă  că 
sistemele  sau  unitățile  nu  interferează  din  punct  de  vedere  al  funcționării  lor.  Dar 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
9

aceasta nu implică schimbul de servicii. Sistemele interoperabile sunt în mod necesar 
compatibile, dar reciproca nu este adevarată în mod necesar. 
 
Documentul  european  Enterprise  Interoperability,  Research  Roadmap  [1.15.] 
preconizează  existenta  unei  diversități  de  ecosisteme  de  întreprinderi  aflate  în 
permanentă  evoluție.  In  cadrul  acestor  ecosisteme,  interoperabilitatea 
întreprinderilor  va  constitui  un  factor  cheie.  Interoperabilitatea  este  privita  ca  o 
capabilitate  de  tipul  unei  utilități  pentru  întreprinderi,  o  capabilitate  care  este 
caracterizată de: 
 
• disponibilitate la costuri scăzute 
• accesibilă  în  principiu  de  către  toate  întreprinderile  (acces  universal  sau 
aproape universal) 
• garantată  într‐o  anumită  măsură  şi  la  un  anumit  nivel  în  acord  cu  un  set 
comun de reguli 
• nu va fi controlată sau deținută de o singură entitate privată 
 
Se  foloseşte  termenul  de  Utilitate  de  servicii  interoperabile  (Interoperability 
Service Utility ‐ ISU) pentru a defini un sistem distribuit care oferă interoperabilitate 
întreprinderii sub forma unei utilități. Sistemul include un set comun de servicii care 
să  confere  interoperabilitate  intreprinderilor,  indiferent  de  soluția  informatică 
particulară. Metafora utilității indică faptul ca întreprinderea trebuie să poată primi 
caracteristici informatice de bază interoperabile ca o infrastructură critică de operare, 
tot aşa cum sunt apa, electricitatea şi, bineînțeles, Internetul şi Web‐ul. 
 
Se  consideră  că  ISU  trebuie  sa  fie  folositoare  în  mod  deosebit  pentru  IMM  şi 
companiile aflate la început de activitate. 
 
Cu  toate  ca  multe  firme  din  țările  EU‐25  sunt  conectate  la  Internet  (91.1%  în  2005), 
doar  o  minoritate  folosesc  soluții  e‐business  pentru  conectarea  proceselor  interne 
(33.5%  în  2005)  şi  o  minoritate  şi  mai  restrânsă  folosesc  soluțiile  e‐business  pentru 
conectarea cu partenerii de afaceri (15.1% în 2005). De asemenea diferența între IMM 
şi  întreprinderile  mari  în  privința  utilizării  soluțiilor  e‐business,  doar  circa  30%  din 
cei  ce  le  utilizează  sunt  IMM.  In  cadrul  EU‐15  utilizarea  sistemelor  integrate  de 
întreprindere este de 10.2% al celor care utilizează sisteme de integrare cu furnizorii 
şi 9.3% al celor care utilizează sisteme de integrare cu clienții. De unde se poate trage 
concluzia  că  utilizarea  IT  în  sprijinul  activităților  de  afaceri  constituie  mai  degrabă 
excepția decât regula, fiind cu atât mai acută în rândul IMM. Alinierea capacităților 
tehnice cu necesitățile activităților de afaceri este încă departe. 
 
ISU  trebuie  să  ofere  interoperabilitatea  ca  pe  o  funcționalitate  tehnică  şi 
comercializabilă,  furnizată  sub  formă  de  servicii.  Funcționalitățile  cu  valoare 
adaugată,  pentru  care  utilizatorii  vor  fi  dispuşi  să  plătească,  vor  circula  prin 
intermediul  ISU.  Furnizarea  unor  astfel  de  funcționalități  şi  a  serviciilor  localizate 
asociate este un subiect de interes pentru piață. 
 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
10

ISU este conceput să fie o infrastructură de bază care permite schimbul de informație 
între  diverse  surse  de  cunoştințe,  aplicații  software  şi  servicii  Web.  Va  folosi  noua 
generație  de  tehnologii  Web  şi  va  permite  colaborarea  orientată  pe  cunoştințe,  aşa 
cum  este  ea  descrisă  de  următoarele  două  obiective.  Conceptual,  ISU  constituie 
următorul nivel al ciberspațiului deschis, după cum se poate urmări în figura 1.1.14., 
care este o reprezentare conceptuală nu una funcțională sau tehnică. 
 

Ecosisteme de inovare care colaboreaza


Intreprinderi care colaboreaza

Servicii IT cu valoare adaugata si proprietare

ISU

Web

Internet

Telecomunicatii

Fig.1.1.14. Aspectul conceptual al ISU [1.15.]


 
 
In  concepția  ISU,  interoperabilitatea  trebuie  să  fie  o  functionalitate  tehnica  publică, 
non‐competițională  şi  non‐exclusivă.  Aşa  cum  sunt  şi  Internet‐ul  şi  Web‐ul,  ISU 
trebuie să fie disponibil pentru toți spre a fi utilizat şi pentru a construi cu ajutorul 
său. Trebuie să fie deschis şi partajat. De asemenea trebuie să fie fiabil, independent 
de  soluțiile  software  specifice  ale  fiecarei  întreprinderi.  Gradul  precis  de 
interoperabilitate  pe  care  îl  doreşte  şi  obține  o  întreprindere  rămâne  o  decizie  de 
afaceri a întreprinderii. 
 
 
1.1.5. Evoluția formelor de abordare sistemică a întreprinderii 
 
Până la conturarea unei abordări holistice a întreprinderii, bazată pe teoria generală a 
sistemelor,  caracterizată  de  structura  dinamică  mediu  de  dezvoltare  de  entropie 
ridicată  (Virtula  Breeding  Environment  –  VBE),  întreprindere  virtuală  (Virtual 
Enterprise – VO), comunitate profesională virtuală (Professional Virtual Community 
– PVC) viziunea asupra problemei a cunoscut mai multe etape, ilustrate în fig. 1.1.15. 
 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
11

CIME CE EE VE/VO CNO COLLE

1960 1970 1976 1980 1985 1990 1996 2000 2004 2006 2010 2020

CIME – Computer Integrated Manufacturing and Engineering


CE – Inginerie concurenta (Concurrent Engineering)
EE - Intreprindere extinsa (Extended enterprise)
VE/VO – Intreprindere/organizatie virtuala (Virtual Enterprise/Organization)
CNO – Intreprindere de tip retea colaborative (Collaborative Network Organization)
COLLE – Intreprindere colaborativa (Collaborative Enterprise)

Fig. 1.1.15. Evolutia formelor de modelare a intreprinderii ca metasistem

 
Definirea  elementelor  din  schema  de  evoluție  temporală  s‐a  facut  în  paragraful 
anterior.   
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
12

 
 
 
 
1.2. Arhitectura şi modelul de referință pentru rețea colaborativă 
 
 
Data  fiind  dezvoltarea  si  raspandirea  Internetului,  devine  de  la  sine  inteleasa 
importanta acestui mediu pentru organizatiile virtuale. Spre deosebire de aplicatiile 
din  zona  e‐commerce,  organizatiile  virtuale  utilizeaza  acest  mediu  pentru  scopuri 
mai  complexe  decat  simple  tranzactii,  ele  fiind  focalizate  pe  colaborarea  intre 
intreprinderi  si  realizarea  unor  obiective  in  comun.  Conceptele  si  definitiile 
domeniului se afla intr‐un proces continuu de evolutie. Multe dintre dezvoltarile din 
domeniu  sunt  bazate  pe  rezolvarea  unor  cazuri  practice  si  nu  toate  manifesta 
preocuparea de a contribui la crearea unei baze teoretice care sa se refere la aspecte 
socio‐economice,  managementul  VO,  infrastructura  ICT,  serviciile  ICT  sau  modele 
formale. 
 
Un  model  de  referinta  este  o  structura  cadru,  general  acceptata,  care  permite  intelegerea 
conceptelor  de  baza,  entitatilor  si  relatiilor  intr‐un  anumit  domeniu,  devenind  un  mod  de 
fundamentare a proiectarii sistemelor in domeniul respectiv. 
 
O privire sintetica a incercarilor de stabili modele de referinta in domeniu se face in 
continuare. 
 
 
1.2.1. Modele ale arhitecturii de referință 
 
 
Cadrul de modelare (framework) a arhitecturii întreprinderii propus de Zachmann 
[1.18.] 
 
Cadrul  de  modelare  a  arhitecturii  întreprinderii  propus  de  Zachmann  (Zachmann 
Framework  for  Enterprise  Architecture  ‐  1987)  este  o  abordare  a  dezvoltării  unei 
arhitecturi  pentru  un  sistem  informațional  al  întreprinderii.  El  stabileşte  un 
vocabular  comun  pentru  descrierea  şi  proiectarea  sistemului  informațional  al  unei 
întreprinderi complexe şi este util pentru definirea unei arhitecturi. 
 
Cadrul  de  modelare  (framework)  defineşte  o  matrice  de  36  de  elemente  (fig.  1.2.1.) 
care acoperă problematica întreprinderii şi este formulat în modul urmator: 
 
Pe coloane: 
• ce (date: ce se prelucrează) 
• cum (funcțiuni: cum se prelucrează) 
• cine (persoane: cine este implicat) 
• unde (rețeaua: organizația, unde se prelucrează) 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
13

• când (timpul: când se prelucrează, după care cicluri) 
• de ce (obiective, restricții: de ce se prelucrează) 
 
Acestea sunt problemele fundamentale care trebuie luate în considerare în procesul 
de  dezvoltare  a  sistemului.  Acestea  sunt  abordate  pe  cinci  nivele  corespunzând 
punctelor  de  vedere  ale  celor  implicați.  Perspectivele  de  abordare  conexe  nivelelor 
strategic,  de  competență,  logic,  tehnologic  şi  tehnic  nu  sunt  disjuncte  ci  se 
completează pe nivelele adiacente. 
Ele descriu obiectivele întreprinderii, procesele şi relațiile, funcțiile pe care sistemul 
trebuie să le asigure, specificațiile tehnice şi componentele: 
 
• obiectiv: planuri, obiective şi strategie de întreprindere 
• conceptual: modelele de întreprindere  
• logic: modelele de analiză funcțională 
• fizic (tehnologic): soluțiile tehnologice care corespund 
• detaliu: componentele dezvoltării de aplicații 
• exploatare: instanțele specifice unei aplicații de întreprindere 
 
Toate condițiile şi restricțiile sunt astfel identificate şi formalizate. 
 
Această arhitectură cadru permite clasificarea modelelor de întreprindere şi definirea 
interfețelor de schimb de informație între modele, condiție a interoperabilității. 
 
 
SCOR 
 
SCOR  (Supply  Chain  Operation  Reference  Model  ‐  2000)  a  fost  dezvoltat  de  de 
Supply Chai Council şi este un model bazat pe proces ca un instrument standard de 
diagnoză pentru managementul lanțurilor de aprovizionare în industrie şi propune 
un mediu de interconectare şi comunicație. 
 
Modelul a fost utilizat cu succes oferind o bază pentru proiecte de mai mică sau mai 
mare anvergură. Se bazează pe satisfacerea cerințelor clienților, facilitează modelarea 
şi descrierea activităților de afaceri asociate diferitelor faze de dezvoltare a lanțurilor 
de aprovizionare. Utilizează un set de blocuri de proces şi un set de definiții comun 
pentru descrierea activităților legate de lanțurile de aprovizionare 
 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
14

 
 
 
Fig. 1.2.1. Cadrul de modelare (framework) a arhitecturii întreprinderii propus de Zachmann
[1.18.]
 
 
Lanțul  de  aprovizionare  constituie  un  caz  particular  de  rețea  colaborativă.  Pentru 
extinderea sa trebuie avute în considerare următoarele: 
 
• In ce priveşte realizarea unui model de referință pentru medii relativ stabile, 
SCOR nu este potrivit pentru medii dinamice, caracteristice multor tipuri de 
rețele colaborative; 
• SCOR  nu  poate  măsura  performanțe  referitoare  la  factori  soft,  cum  ar  fi 
încrederea organizației; 
• SCOR  necesită  eforturi  majore  de  configurare  a  lanțului  de  aprovizionare, 
limitând  astfel  mobilitatea  reconfigurări  cerute  de  reconfigurarea  ad‐hoc  a 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
15

rețelelor  colaborative  dinamice,  cum  ar  fi,  de  exemplu,  cele  destinate 
managementului situațiilor de urgență. 
 
 
VERAM 
 
VERAM  (Virtual  Enterprise  Reference  Architecture  and  Methodology  –  2003)  se 
referă  la  creşterea  nivelului  de  pregătire  a  entităților  implicate  în  rețele  în  scopul 
creării  întreprinderilor  virtuale  (VE),  facilitând  procesul  de  modelare  prin  oferirea 
unor  recomandări  privind  construirea  modelelor  şi  identificarea  caracteristicilor 
comune ale întreprinderilor virtuale şi retelelor. De asemenea oferă un model general 
privind proprietățile dorite pentru întreprinderea virtuală. 
 
Se pot identifica trei nivele: 
 
• Conceptele VE şi rețelelor – se referă la rețea , competențe, clienți. 
• Arhitectura  de  referință  pentru  concepte  –  o  viziune  tridimensională 
incluzând ciclul de viață, generalități şi viziuni asupra modelării. 
• Componentele  arhitecturii  de  referință  –  factori  de  conjunctură,  modelare, 
aplicații şi infrastructuri, metodologie şi implementarea VE. 
 
Abordarea ia în considerare caracteristici şi elemente comune pentru toate aspectele 
VE  şi  este  importantă  pentru  modelarea  rețelelor  colaborative  în  general,  datorită 
complexității sale. 
 
 
EGA – Enterprise Grid Alliance 
 
Modelul dezvoltat de Enterprise Grid Alliance (EGA) in 2005 defineşte terminologia 
şi  glosarul  aplicațiilor  de  tip  grid  şi  identifică  diferite  componente,  interfețe, 
interacțiuni  şi  modele  de  date.  Un  astfel  de  model  permite  interoperabilitatea  între 
diferite aplicații şi produse, în beneficiul producătorilor şi utilizatorilor. 
 
Modelul  de  referință  oferă  un  context  specific  pentru  descrierea  cererilor, 
standardelor, compararea tehnologiilor şi implementarea soluțiilor. Modelul pune la 
dispoziție  un  cadru  şi  un  set  de  cerințe  ale  clienților  şi  include  trei  componente 
principale: 
 
• Glosarul – un lexicon de termeni referitori la tehnologia grid. Acesta oferă un 
anumit  grad  de  precizie  asupra  temenilor  utilizați,  direct  aplicabili  în 
funcționare. 
• Modelul – clasifică managementul şi ciclul de viață ale componentelor.  Oferă 
un context pentru componentele grid care să asigure îndeplinirea obiectivelor  
adresate de componente. 
• Use case – demonstrează cerințele soluției grid pentru întreprindere. Oferă o 
abordare centrată pe necesitățile utilizatorilor asupra unui set de probleme. 
 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
16

O  arhitectură  de  referință  trebuie  să  plece  de  la  definirea  conceptelor  de  bază, 
relațiilor şi interfețelor, este ideea de bază care o oferă această abordare. 
 
 
FEA – Federal Enterprise Architecture 
 
FEA – Federal Enterprise Architecture a fost dezvoltat între 2002 şi 2005 de US Office 
of  Management  and  Budget  (OBM)  şi  şi‐a  propus  identificarea  posibilităților  de 
simplificare a proceselor şi unificare a activităților dintre agențiile statului. 
 
FEA  constă  dintr‐un  set  de  modele  de  referință  intercorelate  menite  să  faciliteze 
comunicarea şi analiza între agențiile guvernamentale Cele cinci modele de referință 
constituie  un  cadru  pentru  descrierea  elementelor  FEA.  Aceste  modele  de  referință 
sunt: 
 
• Performance Reference Model (PRM) 
• Business Reference Model (BRM) 
• Service Component Reference Model (SRM) 
• Technical Reference Model (TRM) 
• Data Reference Model 
 
Pentru  abordarea  unor  modele  de  referință  privind  rețelele  colaborative  este  de 
reținut  aspectul  practic  al  modelelor  de  referința  intercorelate.  Ele  realizează  un 
cadru  care  facilitează  în  special  o  viziune  mai  curând  funcțională  decât  una 
organizațională. Intreținerea permanentă a modelelor de referință este un element de 
reținut al abordării. 
 
 
Toate aceste abordări constituie contribuții importante la ordonarea cunostințelor în 
domeniu şi în urma analizei lor se pot desprinde câteva idei care trebuie urmărite în 
modelarea rețelelor colaborative: 
 
• Sprijinirea  dezvoltării  şi  înțelegerii  structurii  organizaționale  şi  proceselor 
pentru management. 
• Definirea  şi  documentarea  pentru  factorul  uman  implicat  a  căilor  în  care 
partenerii colaborează în cadrul organizațiilor virtuale. 
• Sprijinirea  procesului  de  reingeneering  al  întreprinderilor  şi  proceselor  de 
afaceri. 
• Documentarea domeniului de soluții (actori, obiecte, procese standard) 
• Documentarea cerințelor software (procese de sistem, relații intre entități) 
• Documentarea sistemelor de calcul (arhitecturi de sistem, obiecte de sistem) 
• Compatibilizarea modelelor cu posibilitățile de calcul. 
• Definirea standardelor de schimburi de date şi comportament al proceselor. 
• Stabilirea necesităților de interoperabilitate a sistemelor. 
 
 
 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
17

1.2.2. Considerații privind arhitectura modelului de referință 
 
Inițierea  proiectaării  unui  sistem  plecând  de  la  o  arhitectură  de  referință  care  să  fie 
acceptată  de  toți  membrii  echipei,  necesită  un  efort  de  corelare  şi  integrare  a 
contribuțiilor, dar procesul este uşurat de existența şi acceptarea unui set comun de 
definiții. O reprezentare schematică a acestui proces de proiectare bazat pe utilizarea 
unui model de referință poate fi urmarită în fig. 1.2.2. 
 

Definitia
modelelor
de referinta

Proiectare

Simulare
Evaluare

Modele Implementare

Implementari

Fig.1.2.2. Proiectarea bazată pe model de referinţă (sursa [1.6.])

Faptul  că  modelul  de  referință  va  fi  utilizat  ca  un  cadru  pentru  direcționarea 
proiectării  multor  sisteme  conduce  la  ideea  că  acesta  trebuie  să  fie  o  reprezentare 
abstractă a unui mare număr de sisteme posibile. In domeniul organizațiilor bazate 
pe rețele @‐colaborative (R@C), unde, aşa cum se poate concluziona după paragraful 
precedent, domeniul modelelor de referință este în stadiu incipient şi de aceea relativ 
dezordonat,  modelele  de  referință  trebuie  construite  prin  observare,  analiză  şi 
abstractie  a  proprietatilor  puse  in  evidenta  de  manifestarile  aflate  in  curs  de 
desfaşurare în domeniu, fie că este vorba de realizări de sisteme sau de manifestări 
ştiințifice. Scenarii ale viitoarelor sisteme pot fi de folos în stabilirea unui model de 
referință,  după  cum  inspirația  poate  veni,  prin  analogie,  şi  din  alte  arii  ale  ştiinței. 
(Fig.1.2.3.) 
 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
18

Definitia
modelelor
Alte teorii si modele de referinta
de referinta

Scenarii
Abstractizare
Implementare

Manifestari in desfasurare

Fig.1.2.3. Elaborarea modelelor de referinţă (sursa [1.6.])


 
Procesul  de  elaborare  al  modelului  de  referință  se  confruntă  şi  cu  date  de  intrare 
incomplete,  dată  fiind  noutatea  domeniului.  Odată  definit  modelul  trebuie  să 
permită  ințelegerea  diferitelor  manifestari  ale  paradigmei  R@C  şi  să  faciliteze 
dezvoltarea  de  modele  particulare,  care  să  permită  simulareaşsi  evaluarea  unor 
sisteme specifice. (Fig. 1.2.4.).  
 
Noțiuni de bază 
 
Faptul  ca  un  model  de  referință  reprezintă  elemente  diferite  care  trebuie  să  fie 
înțelese  de  persoane  diferite  face  ca  aşteptările  privind  utilitatea  sa  să  fie  mari. 
Câteva noțiuni de bază trebuie subliniate. 
 
Ce este un model de referință? 
 
“O baza de autoritate pentru dezvoltarea de modele/sisteme specifice”. “ Un model 
conceptual  generic  care  formalizeaza  practicile  recomandate  într‐un  anumit 
domeniu”. (Roseman, van der Aalst) [1.6.] 
“Oferă  un  cadru  conceptual  care  trebuie  să  faciliteze  crearea  modelelor  aplicațiilor 
specifice pe domenii, sau descrierea domeniilor specifice de aplicații”. (Misic, Zhao) 
[1.6.] 
 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
19

Utilizarea modelului de referinta


Alte teorii si modele
de referinta

Definitia
modelelor
de referinta

Proiectare
Scenarii
Abstractizare
Simulare
Implementare Evaluare

Modele Implementare

Manifestari in desfasurare

Proiectarea modelului de referinta Implementari

Fig.1.2.4. Modele de referinţă în context (sursa [1.6.])


 
 
 
Care este scopul unui model de referință? 
 
“Principalul obiectiv al unui model de referință este de a ghida proiectarea modelelor 
particulare oferind o soluție generică”. “Modelele de referință  accelereaza procesul 
de  modelare  punând  la  dispoziție  o  colecție  de  procese  de  afaceri  şi  structuri 
relevante potențiale”. (Roseman, van der Aalst) [1.6.] 
“Modelele  de referință sunt necesare pentru  realizarea unei înțelegeri  comune între 
membrii  comunității  ştiințifice”.  “Un  model  de  referință  documentează  consensul 
comunității industriale şi ştiințifice, dar nu trebuie să limiteze dezvoltările ulterioare. 
De  aceea  el  este  prin  natura  sa  generic  şi  nu  direct  aplicabil  la  cazuri 
concrete”.(Katzy, Zhang, Loeh)[1.6.] 
 
Din  definițiile  de  mai  sus  se  desprind  două  idei  asociate  unui  model  de  referință: 
autoritatea profesională şi posibilitatea de reutilizare. 
 
Model 
 
Un model este o reprezentare abstractă a unui mediu, sistem sau entitate într‐o lume 
fizică, socială sau logică. 
 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
20

In mod tipic un model se referă numai la anumite aspecte ale fenomenului modelat, 
iar două modele ale aceluiaşi fenomen modelat pot diferi în mod esențial. Aceasta se 
poate  datora  cerințelor  diferite,  diferențelor  de  abordare  conceptuală,  preferințelor 
estetice şi experienței precedente diferite. De aceea utilizatorii unui model trebuie să 
înțeleagă scopul modelului şi asumarea limitelor valabilității sale. Pot exista modele 
la  diferite  nivele  de  abstracțiune,  de  la  construcții  teoretice  foarte  abstracte,  la 
reprezentări detaliate foarte apropiate de entitatea modelată. 
 
Cadru (framework) 
 
In general un cadru este o structură care susține sau include un  subiect. In domeniul 
modelării,  un  cadru  poate  fi  văzut  ca  o  anvelopă  care  trebuie  să  includă  un  număr 
parțial de modele, colecții, scheme, proceduri, metode, reguli şi instrumente (de ex. 
limbaje de modelare). 
 
Model de referință 
 
Un model de referință este o reprezentare generică abstractă care permite înțelegerea 
entităților şi a relațiilor semnificative dintre ele şi care permite derivarea altor modele 
specifice pentru cazuri particulare din domeniu. De preferință un model de referință 
se  bazează  pe  un  numar  mic  de  concepte  unificatoare  şi  poate  fi  utilizat  în  scopuri 
educaționale, de mai bună ințelegere sau de dezvoltare de sisteme. 
 
Un model de referință în domeniul rețelelor colaborative este în acest caz, un model 
generic conceptual care sintetizează şi formalizează conceptele de bază, principiile şi 
practicile recomandate pentru organizațiile bazate pe rețele colaborative. Trebuie să 
constituie o bază de autoritate, un ghid, care să direcționeze şi să faciliteze crearea de 
modele  focalizate  pe  diferitele  forme  de  manifestare  ale  R@C,  ca  şi  de  arhitecturi  şi 
modele  de  implementare  pentru  dezvoltarea  de  sisteme  particulare.  Un  model  de 
referință  este  generic  şi  nu  direct  aplicabil  la  cazuri  concrete  dar  oferă  baza  pentru 
dezvoltarea, derivarea altor modele mai apropiate de cazurile concrete. 
 
 
Arhitectură 
 
O  arhitectură  este  o  descriere  abstractă  a  unui  sistem  specific,  adică  un  model 
particular  care,  chiar  la  nivel  logic,  tinde  să  definească  structura,  funcțiunile, 
componentele,  interacțiunile  şi  restricțiile  sistemului  şi  care  pot  fi  folosite  pentru  a 
dezvolta acest sistem. Arhitectura este centrată pe construirea unui sistem, şi trebuie 
să  fie  completă    ca  nivel  de  abstractizare,  deci  nu  toate  modelele  constituie 
arhitecturi.  Cu  toate  că  există  diferențe  între  inginerie  şi  arhitectură,  în  anumită 
măsură arhitectura depinde de principiile inginereşti şi de tehnologia disponibilă. O 
arhitectură  poate  fi  formulată  în  stil  descriptiv  sau  prescriptiv.  Stilul  descriptiv 
defineşte  o  enumerare  de  elemente  de  proiectare  şi  aranjamente  formale  între 
acestea. Stilul prescriptiv stabileşte restricții prin limitarea elementelor de proiectare 
posibile. 
 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
21

Modele de referinta

Modele

Arhitectura de
referinta

Arhitecturi

Fig. 1.2.5. Relaţii intre concepte (sursa [1.6.])


 
Arhitectură de referință 
 
O  arhitectură  de  referință  are  ca  scop  structurarea  proiectării  arhitecturilor  într‐un 
domeniu  dat  prin  definirea  unei  terminologii  unificate  descriind  funcționalitatea  şi 
rolul  componentelor,  oferind  exemple  de  arhitectură  şi  definind  metodologia  de 
dezvoltare. Că arhitectura este un stil sau o metodă în sensul că reprezintă un set de 
principii  de  proiectare  care  pot  fi  utilizate  într‐un  domeniu  specific.  Arhitectura  de 
referință  constituie  baza  pentru  proiectarea  de  arhitecturi  specifice  unor  instanțe 
particulare  ale  sistemelor  din  clasa  de  sisteme  căreia  i  se  adresează  arhitectura  de 
referință. 
 
In domeniul R@C, o arhitectură de referință pentru un sistem de management al VO 
va  reprezenta  structura  şi  principiile  care  trebuie  să  fie  urmate  de  arhitecturile 
particulare  ale  sistemelor  concrete  de  management  al  VO.  Conceptul  include  şi 
crearea unor “blocuri constructive” (building blocks) generice reutilizabile. 
 
Mai  trebuie  făcută  o  distincție  între  modele  de  referință  şi  standarde.  Ambele 
abordează aspecte comune, referitoare la simplificarea modului de a crea noi sisteme 
şi de a oferi o bază conceptuală stabilă sau de a oferi  blocuri constructive. Chiar dacă 
ambele abordări pleacă de la realizarea unui consens, evoluează în direcții diferite: 
 
• Standardele  sunt  focalizate  pe  normarea  cunoştințelor  existente  şi  în  acest 
mod au tendințe conservatoare. 
• Modelele de referință se orientează spre indicarea unei direcții şi oferirea de 
metode, tinzând în acest fel să fie mai vizionare. 
 
Abordarea holistică a modelului de referință trebuie să fie una echilibrată între latura 
tehnologică  a  acestuia  şi  latura  de  business,  care  să  garanteze  o  bună  aliniere  între 
cele două aspecte (Fig. 1.2.6.). 
 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
22

high high

Model de referinta Model de referinta


de business de business
Model de referinta Model de referinta
R@C R@C

Model de referinta
tehnologic Aspecte de stil
Fara arhitectura Fara arhitectura

low low

low high
low high

Fig.1.2.6. Modele de referinţă parţiale (sursa [1.6.])

 
 
Trebuie  avute  în  vedere  şi  aspectele  de  “stil”  cum  ar  fi  cultura,  valorile,  normele  şi 
principiile, încrederea. 
 
Figura  1.2.7.  încearcă  să  ofere  o  imagine  calitativă  a  perspectivelor  din  care  trebuie 
privită elaborarea unui model de referință al unei R@C. 
 

Fig.1.2.7. Un cadru de model de referinţă holistic simplificat (sursa [1.6.])

 
Se poate avea în vedere o abordare care să includă nu un singur model de referință 
global ci mai multe modele adecvate etapelor de realizare (fig. 1.2.8.). 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
23

Model de
referinta global

Set de modele
de referinta
relationate
Set de modele
de referinta
Model de referinta VBE strict relationate
Model de referinta VO
Model de referinta PVC

Model de referinta ciclu de viata VO


Model de referinta al procesului
Model de referinta al increderii
Model de referinta de business

Fig. 1.2.8. Abordarea bazată pe mai multe modele de referinţă

 
Existenta unor modele de referință intermediare pentru VBE, VO, PVC si VT poate fi 
justificată.  Există  totuşi  elemente  comune  (actori,  interrelații,  ciclu  de  viață)  care  ar 
justifica un grad de abstractizare mai ridicat al modelului de referință. 
 

VBE

PVC
lunga
Aspecte umane

Durata
Business VO

VT
low

medium

scurta
high
low high
Nivel de integrare

 
 
Fig. 1.2.9. Entităţile de bază şi relaţiile între ele (sursa [1.6.])
 
 
Stabilirea  unui  model  de  referință  pentru  R@C  este  apreciată  de  literatura  de 
specialitate  [1.6.]  ca  fiind  o  întreprindere  pe  termen  lung  şi  care  depaseste  cadrul 
unui  singur  proiect,  cu  atât  mai  mult  clarificarea  contextului  de  elaborare  a  unui 
model de referință este o inițiativă necesară. 
 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
24

 
 
 
 
1.3. Cadrul general de modelare pentru CNO 
 
 
[1.6.] propune o inventariere a tuturor teoriilor, metodelor, modurilor de abordare şi 
instrumentelor  care  pot  fi  aplicabile  în  procesul  de  modelare  şi  sinteză  a  R@C. 
Plecând  de  la  acest  sumar  se  poate  construi  o  cale  de  abordare  a  procesului  de 
sinteză care trebuie urmat în abordarea acestei lucrări. 
 
Modelarea R@C trebuie analizată şi caracterizată prin prisma celor patru dimensiuni 
propuse:  dimensiunea  funcțională,  dimensiunea  structurală,  dimensiunea  de 
componente şi dimensiunea de comportament (vezi figura de mai jos). 

Dimensiunea  funcțională  se  referă  la  un  mare  numar  de  metodologii  şi  procese 
aplicabile  în  modelarea  şi  sinteza  R@C.  Sunt  enumerate  metode  bazate  pe  metode 
matematice (rețele Petri, rețele Bayesiene, teoria jocurilor, suport pentru decizie, etc.) 
şi  instrumente  logico‐structurale    (sinergetică,  benchmarking,  web  &text  mining, 
etc.). 

Dimensiunea structurală se referă la actori, relații şi roluri (analiza sistemelor sociale, 
sisteme federalizate, etc.).  

Dimensiunea  de  componenta  se  refera  la  resursele  de  utilizat  (hard/soft,  umane  si 
resurse de informatie/cunostinte). 

Dimensiunea  comportamentală  se  referă  analiza  comportamentului  în  afaceri  şi 


poate  face  apel  de  asemenea  la  metode  cu  o  bază  din  zona  logicilor  modale,  logicii 
deontice, semioticii, etc. 
 
Focalizarea pe dimensiunea funcțională pune în evidență importanța selectării unor 
metodologii şi procese adecvate. Metodologia constituie tocmai unul din obiectele de 
studiu. 
 
Calea  de  urmat  poate  fi  aceea  de  a  studia  posibilitatea  de  aplicare  a  unor  tehnici, 
metode şi instrumente din domenii variate şi de a le selecta pe cele care se dovedesc 
a  fi  adecvate.    La  o  prima  evaluare  par  să  fie  atractive  şi  utile  domenii  cum  ar  fi 
analiza  rețelelor,  sisteme  de  sisteme  (CAS  –  care  include  şi  federațiile  de  sisteme 
menționate), tehnologia UML, sisteme de suport pentru decizie, ontologii în evolutie.  
 
 
 
 
 
 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
25

2.1. Rețele @‐colaborative ca metasisteme non‐monolitice, 
complexe, adaptive  
 
 
Rețelele colaborative (R@C / CNO)) reprezintă o nouă disciplină ştiințifică focalizată 
pe structura, comportarea şi dinamica evolutivă a rețelelor de entități autonome care 
comunică/ colaborează/ cooperează pentru o mai bună realizare a unor obiective de 
afaceri comune sau compatibile. 
 
Rețelele  colaborative  se  manifestă  printr‐o  mare  varietate  de  forme,  care  include 
organizații  virtuale,  întreprinderi  virtuale,  rețele  dinamice  de  aprovizionare, 
întreprinderi  extinse,  comunități  profesionale  virtuale,  laboratoare  colaborative 
virtuale, etc. 
 
Exemple  de  realizări  reprezentative  aflate  în  faza  de  pilot  au  fost  generate  prin 
proiectele europene IST‐FP6  ECOLEAD, ATHENA şi INTEROP. 
 
Un mare număr de cercetători din domeniu sunt grupați în jurul asociației non‐profit 
SOCOLNET ‐ Society of Collaborative Networks. 
 
O  definire  mai  completă  şi  mai  aplicată  se  gaseşte  în  lucrarea  Camarinha‐Matos  L, 
Afsarmanesh,  H:  Collaborative  Networks:  a  New  Scientific  Discipline,  Journal  of 
Intelligent Manufacturing 16 , Springer Science 2005, pp 439‐452 [2.1.]: 
 
“O  rețea  colaborativă  este  autonomă,  dispersată  geografic  şi  eterogenă  în  termenii  mediului 
său  de  desfăşurare,  ai  culturii,  ai  capitalului  social  şi  al  scopurilor.  Cu  toate  acestea,  aceste 
entități colaborează pentru a atinge scopuri comune sau compatibile, iar interacțiunile lor se 
defăşoară  prin  intermediul  rețelei  de  calculatoare.  Spre  deosebire  de  alte  rețele,  în  CN 
colaborarea  este  o  proprietate  intenționată  care  provine  din  convingerea  împartăşită  că 
membrii rețelei pot atinge scopuri care nu ar fi posibile sau ar fi mult mai costisitoare în cazul 
implementarii individuale.” 
 
Aceasta  definiție  pune  în  evidență  caracterul  non‐monolitic  (dispersat  geografic), 
complexitatea  sistemului  în  discuție,  precum  şi  prezența  infrastructurii  ICT  în 
arhitectura sistemului. 
 
In  Stanescu A M, Dumitrache I, et. others Towards Holistic Approach for Business 
Informatics  ‐  oriented    Skills  Formation  in  the  Knowledge  Economyʺ    [2.45.]  este 
citată lucrarea  Ghodous P, Dieng‐Kuntz R, Loureiro G (Eds.) .)      Leading the Web 
in  Concurrent  Engineering.  Next  Generation  Concurrent  Engineering.  Antibes, 
France. IOS Press 2006; 774‐783 ) [2.2.]  în care se afirmă:  
 
“Este vorba de o întrepătrundere între diferite discipline ştiințifice: sisteme informatice, web, 
rețele,  ştiințe  sociale,  ştiințe  economice,  şi  ştiințe  rețelelor  colaborative.  Actualmente,  este 
momentul unei convergențe de paradigmă [de exemplu, întreprindere concurentă, platforme 
colaborative pentru integrarea şi conectarea întreprinderilor]” 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
26

 
Si continuă cu afirmația că este vorba de şase caracteristici ale continuării eforturilor 
de  cercetare  pentru  clarificarea  elementelor  domeniului:  (1)  focalizarea  studiilor  pe 
definirea  riguroasă  a  domeniilor  de  cercetare  fundamentală  şi  aplicativă,  (2) 
paradigmele  care  definesc  calitativ  domeniul  cercetat,  (3)  cadre  de  modelare  şi 
modele  de  referință,  (4)  principii  şi  practici,  (5)  agenda  de  cercetare  –  metodologie, 
metode  şi  tehnici  algoritmice  şi  euristice,  soluții  de  bună  dezvoltare,  (6)  instruire, 
transfer de cunoştințe, inovare şi tehnologie, (7) conştientizare şi diseminare.  

“Contribuția  în  privința  valorii  adăugate  potențiale  este  legată  de  sinergie,  o  caracteristică 
esențială a CN din punctul de vedere al unei abordări formale consistente şi coerente pentru 
proiectarea unui sistem adaptiv complex (Complex Adaptive System – CAS). Corectitudinea, 
consistența  ți  eficiența  mediului  de  modelare  pot  fi  abordate  prin  conceptele,  metodologiile, 
metodele țş tehnicile sistemelor de evenimente discrete (Discrete Event Systems – DES) “. 

Lucrarea  menționată  demonstrează  prin  cele  arătate  apartenența  rețelelor 


colaborative  la  sistemele  adaptive  complexe,  atât  prin  structura  cât  şi  prin 
funcționalitate. 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
27

2.2. Intreprindere virtuală (Virtual Organization ‐ VO) 
 
Intreprinderea  virtuală  (VE  ‐  Virtual  enterprise)  reprezintă  o  alianță  temporară  a 
întreprinderilor  care  se  reunesc  pentru  a  partaja  abilitățile  sau  competențele  şi 
resursele  în  scopul  de  a  răspunde  mai  bine  la  oportunitățile  de  afaceri  şi  a  căror 
cooperare este asigurata de către rețele de calculatoare. [2.55.] 
 
Organizația virtuală (VO – Virtual Organization) ‐ reprezintă un concept similar cu 
întreprinderea  virtuală  şi  cuprinde  un  set  de  organizații  independente  (legale)  care 
partajează resursele şi abilitățile pentru a‐şi realiza scopul/obiectivul, dar care nu este 
limitată spre o alianță de întreprinderi. O întreprindere virtuală este, prin urmare, un 
caz particular al organizației virtuale. [2.55.] 
 
Organizația  virtuală  dinamică  ‐  se  referă  la  o  organizație  virtuală  care  este 
organizată  pentru  o  perioadă  scurtă  de  timp  pentru  a  răspunde  oportunităților 
competitive  de  piață,  are  un  ciclu  de  viață  scurt  şi  se  desființează/se  dizolvă  atunci 
când scopul este realizat. [2.55.] 
 
Eficacitatea  procesului  de  creare  a  întreprinderilor  virtuale  (virtual  organization  ‐ 
VO)  este  baza  apariției  unor  VO  dinamice  ca  răspuns  la  condițiile  de  colaborare 
create,  esențială  fiind  crearea  unui  mediu  de  dezvoltare  de  entropie  ridicată  (VO 
Breeding Environment ‐ VBE). [2.4] 
 
Posibilitatea de găsire rapidă a unui grup de parteneri care aproximează cel mai bine 
o  oportunitate  de  afaceri  şi  îi  configurează  rapid  într‐o  rețea  colaborativă  pentru  a 
exploata această oportunitate apare de bună seamă ca un scenariu favorabil pentru a 
face față instabilităților pieței. Aceeaşi idee pare potrivită şi în alte contexte decât cele 
de afaceri, un caz extrem fiind managementul incidentelor şi procesele de reacție în 
cadrul dezastrelor, când este nevoie de o angajare rapidă şi o bună coordonare a unui 
mare  număr  de  entități  (pompieri,  poliție,  spitale,  administrație  locală,  organizații 
nonguvernamentale).  Ideea  însăşi  a  unui  grup  de  organizații  capabile  să  se 
autoconfigureze rapid într‐o formă colaborativă orientată pe misiune/scop impune o 
mare agilitate. 
 
Găsirea de parteneri şi stabilirea condițiilor necesare pentru începerea procesului de 
colaborare  poate  fi  costisitoare  şi  consumatoare  de  timp,  atribute  care  se  opun 
agilității. Alt obstacol, poate lipsa de informație (de ex. disponibilitatea cataloagelor 
conținând  profilul  normalizat  al  întreprinderilor)  şi  lipsa  de  pregătire  a 
întreprinderilor pentru participarea la procesul colaborativ. Depăşirea nepotrivirilor 
rezultate  din  eterogenitatea  partenerilor  potențiali  (diferențe  de  infrastructură,  de 
cultură  corporativă,  metode  de  lucru  şi  practici  de  afaceri)  necesită  investiții 
importante,  construirea  încrederii,  condiție  prealabilă  necesară  oricărei  colaborări 
eficace, nu este simplă şi cere timp. 
 
Selecția  partenerilor  nu  este  o  simplă  problemă  de  optimizare.  Mai  mult  decat  un 
proces  de  acordare  bazat  pe  potențial  şi  abilități  (competențe,  capacități, 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
28

recomandări)  intervin  şi  mulți  alți  factori,  unii  de  natură  subiectivă  (de  ex. 
preferințele  personale  şi  încrederea  existentă  pe  baza  experienței  acumulate) 
sugerează  că  un  proces  complet  automatizat  nu  poate  fi  o  abordare  realistă.  Este 
preferabilă  conceperea  unui  cadru  asistat  de  calculator  pentru  asistarea 
planificatorului uman în luarea deciziilor. 
 
Proiectul european ECOLEAD propune o soluție de cadru de creare a întreprinderii 
virtuale (VO) care minimizeaza dificultățile menționate plasând crearea VO în cadrul 
unui  mediu  de  dezvoltare  de  entropie  ridicată  (Virtual  Breeding  Environment  ‐ 
VBE). [2.4] 
 
 
2.2.1. Abordări în crearea VO 
 
Sunt  analizate  trei  abordări  posibile  în  activitățile  de  cercetare  ‐  dezvoltare  ca 
alternative pentru crearea unei VO. [2.3] 
 
a.  Abordarea manuală sau asistată 
 
Abordarea  manuală  sau  asistată  în  crearea  VO  provine  din  metodele  tradiționale 
adoptate  în  crearea  grupurilor  de  lucru  pentru  marile  întreprinderi,  de  cele  mai 
multe ori bazate pe asocierea competențelor. 
 
Adoptarea abordării bazate pe competenşă în managementul resurselor umane a fost 
inițial  determinată  de  inabilitatea  testelor  psihologice  şi  culturale  tradiționale  în 
predicția performanțelor profesionale. Cercetări de la începutul anilor ʹ70 au arătat că 
măsurile  tradiționale,  bazate  pe  fondul  cultural  al  candidatului,  nu  sunt  corelate 
neapărat  cu  excelența  în  activitatea  profesionala  şi  rezultatele  păreau  să  indice 
influența  factorilor  rasiali,  sociali  şi  sexuali.  Abordarea  se  baza  pe  două  reguli  de 
bază:  (1)  compararea  grupurilor  de  mare  performanță  cu  grupurile  medii  pentru  a 
determina care dintre caracteristici  pot determina performanța profesionala la locul 
de  muncă;  (2)  găsirea  de  scheme  cognitive  şi  comportamentale  care  să  poată  fi 
conexate  cu  performanța  profesională  la  locul  de  muncă  pe  o  bază  cauzală  şi 
obiectivă. 
 
Abordarea  bazată  pe  competență  a  fost  larg  folosită  în  practica  managementului 
resurselor  umane,  permițând  depăşirea  abordării  tradiționale,  bazate  pe:  (1) 
descrierea precisa a setului de sarcini, activitățişsi responsabilități care caracterizează 
activitatea  locului  de  muncă;  (2)  găsirea  individului  care  se  potriveste  cel  mai  bine 
descrierii jobului şi care se face folosind selecția prin coincidență. 
 
Un set de calificări necesare ale potențialului partener se numeşte de obicei ʺprofilʺ. 
O  calificare  (skill)  este  abilitatea  de  a  realiza  o  sarcină  fizică  sau  mentală,  adică  ce 
ştim să facem. O competență este formată din cunoştințe ți calificare, din capacitatea 
de  a  le  aplica  şi  din  a‐i  face  pe  alții  sa  le  aplice.  Este  caracterizată  prin  capacități 
manageriale şi calități personale. Competența este strict legată de situațiile de muncă 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
29

(de ex. difuzarea informației în echipa interfuncşională). Este modul de comportare 
în timpul realizării unei sarcini, modul în care sunt aplicate cunoştințele ți calificările. 
 
Un  profil  este  influențat  de  alți  factori  externi,  nu  este  direct  legat  de  calificările 
candidatului,  dar  este  influențat  de  indexul  de  coincidență,  de  aspectele 
comportamentale. Acestea nu pot fi clasificate sub formă de competențe, dar trebuie 
să fie urmărite în istoria candidatului atunci când este evaluat. Aceste aspecte pot fi: 
‐  Experiențe  din  activitatea  anterioară:  cum  s‐a  comportat  candidatul,  a  fost 
cooperant, proactiv în contribuții sau în realizarea sarcinilor; 
‐ Competențele umane: ce afectează sfera ca ființa umană, dacă candidatul este precis 
în munca de echipă. 
 
Selecția candidatului se face în două etape:(1) se aplică listei candidaților un algoritm 
de  coincidenăț    bazat  pe  calificările  care  pot  fi  bine  definite  (competențe);  (2)  aceşti 
candidați  sunt  filtrați  aplicând  al  doilea  tip  de  competențe,  cele  care  afectează 
comportamentul uman. 
 
Multe din considerațiile făcute în contextul managementului resurselor umane se pot 
aplica  şi  la  selectarea  întreprinderilor  partenere  ăn  VO.  Alte  aspecte  se  referă  la 
pregătirea  pentru  interoperabilitate,  dimensiunea  întreprinderii,  robustețea 
calificărilor de bază, locația geografică, costuri, etc. 
 
O  dificultate  tipică  este  posibilitatea  de  acces  la  profilul  fiabil  şi  informația  despre 
performanță ca şi timpul cheltuit cu filtrarea preliminară a candidaților potențiali. 
 
 
b. Abordarea multiagent 
 
Interesul  pentru  o  abordare  bazată  pe  sisteme  multiagent  (Multi  Agent  Systems  ‐ 
MAS) şi mecanisme de negociere de piață este in creştere. 
 
Un  exemplu  citat  de  lucrarea  la  care  ne  referim,  asumă  o  piață  virtuală  unde 
întreprinderile,  reprezentate  prin  agenți  care  sunt  distribuiți  geografic  şi  care  este 
posibil  sa  nu  fie  cunoscuți  anterior,  se  pot  întâlni  şi  pot  coopera  pentru  atingerea 
unui  obiectiv  de  afaceri  comun.  O  arhitectură  de  tip  MAS  este  propusă  pentru 
modelarea pieții electronice pentru facilitarea formării de VO. 
 
Suplimentar față de agenții care reprezintă întreprinderile, mai exista şi un agent de 
piață ‐ coordonator sau broker ‐ care este creat şi înserat în comunitatea MAS atunci 
când  apare  o  oportunitate  de  afaceri.  Se  urmăreşte  un  protocol  de  rețea  de 
contractare în mai multe runde şi ofertele cele mai favorabile sunt selectate pe baza 
unui mecanism multicriterial şi de negociere pe bază de restricții. Exemple de criterii 
sunt costul cel mai scăzut, calitatea cea mai ridicată, disponibilitatea ridicată. Valorile 
de  utilitate  sunt  asociate  fiecăruia  dintre  criterii  şi  este  luată  în  considerare  o 
combinație liniară de valori ale atributelor ponderate cu valoarea utilitățatii lor. Pot 
avea  loc  mai  multe  runde  de  negociere.  La  sfârşitul  fiecarei  runde  agenții  ofertanți 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
30

primesc indicații când ofertele lor câştigă sau pierd, precum şi o justificare calitativă 
care le permite să modifice parametrii propunerilor. 
 
 
Alte  abordări  analizate  în  lucrarea  amintită  propun  o  analiză  mai  detaliată  a 
problemei  descompunerii  obiectivelor,  ducând  la  o  ierarhie  de  obiective  ale  VE. 
Suplimentar  față  de  agenții  întreprindere  şi  agentul  coordonator  al  VE  (broker),  un 
agent server de informații este introdus pentru a ține informația comună în relație cu 
regulile  operaționale  şi  organizaționale  comune,  mediul  de  piață,  întreprinderile  şi 
produsele  şi  serviciile  oferite  de  ele,  etc.  Nevoia  unei  ontologii  comune  care  să 
permită  comunicația  între  agenți  este  introdusă  explicit  şi  este  implementat  un 
proces  de  negociere  şi  selectie    multiatribut  şi  bazat  pe  restricții.  Alte  lucrări  citate 
subliniază  necesitatea  unor  agenți  de  tip  anuar  (yellow  pages)  responsabili  cu 
acceptarea  mesajelor  de  la  serviciile  de  înregistrare  (similare  cu  agentul  server  de 
informații  menționat  mai  înainte).  Mai  este  menționat  şi  conceptul  de  rețea  locală 
(Local  Area),  o  subdiviziune  cvasifizica  a  rețelei  care  poate  fi  controlată  de  un 
coordonator de rețea locală. 

KB intern

Structura
interna Agent Negociere/
IT&C “axecutor al Procurare
intreprinderii contracte
Manager al
intreprinderii
agent

Intreprindere agent

Fig.2.2.1. Intreprinderea reprezentată ca agent

 
 
Cercetări  mai  recente,  menționate  de  aceeaşi  lucrare,  se  referă  la  cercetări  care  au 
atacat  şi  alte  aspecte,  cum  ar  fi  noi  protocoale  de  negociere,  mecanisme  de  licitație, 
procese de coincidență distribuite, etc. Pentru îmbunătățirea eficienței procesului de 
contractare  şi  formare  dinamică  a  VO  a  apărut  necesitatea  perfecționării  procesului 
de contractare. Acesta este, în momentul de față, limitat de: (1) lipsa de standarde şi 
ontologii,  o  sițuatie  greu  de  depăşit  într‐un  ʺunivers  deschisʺ  de  întreprinderi;  (2) 
niciuna  dintre  propuneri  nu  ia  în  considerare  în  mod  satisfăcător  unele  aspecte 
subiective,  cum  ar  fi  încrederea,  implicarea,  istoria  cooperăriilor  de  succes;  (3)  în 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
31

general  se  acordă  puținî  atenție  aspectelor  de  implantare  şi  managementului 
anuarelor;  (4)  nu  sunt  studiate  aspectele  legate  de  securitatea  proceselor  de 
negociere. 
 
 
c. Abordarea bazată pe federalizarea serviciilor [2.3] 
 
Figura  de  mai  jos  (2.2.2.)  ilustrează  principiile  de  bază  ale  abordării  bazate  pe 
federalizarea  serviciilor.  După  acest  model,  companiile,  membri  potentiali  ai  VO, 
sunt  considerați  ofertanți  de  servicii,  adică  comportarea  colaborativă  potențiala  a 
fiecarei  întreprinderi  se  materializează  printr‐un  set  de  servicii.  Abordarea 
presupune  existența  unei  entități  care  ține  evidența  unui  catalog  de  servicii  în  care 
ofertanții  de  servicii  îşi  publică  oferta  lor  de  servicii.  Această  entitate  este  numită 
uneori  ʺpiața  de  serviciiʺ,  ʺnod  de  promovare  a  serviciilorʺ  sau  ʺportal  de  serviciiʺ. 
Sunt  aşadar  luate  in  considerare,  indiferent  de  modul  practic  de  implementare,  trei 
funcțiuni majore: publicare, descoperire şi invocare. 
 

Fig.2.2.2. Abordarea bazata pe federalizarea serviciilor

 
Abordarea  reflectă  o  selecție  indirectă  a  partenerilor  ‐  ceea  ce  se  selectează  sunt 
serviciile şi nu ofertanții. Partenerii sunt selectați implicit prin intermediul serviciilor 
care sunt alese. 
Popularitatea  paradigmei  serviciilor  web  dă  o  anumită  relevanță  acestui  tip  de 
abordare, există totuşi un număr de limitari în modelul în discuție: (1) sunt serviciile 
întotdeauna disponibile?; (2) cum este echilibrată încărcarea activității?; (3) care este 
nivelul  de  informare  al  ofertantului  de  servicii?;  (4)  pot  fi  toate  calificarile 
reprezentate  sub  formă  de  servicii?;  (5)  are  sens  să  fie  luate  în  considerare  servicii 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
32

specifice  pentru  faza  de  alegere  a  partenerilor?.  In  acest  sens,  se  poate  constata  că 
multe  dintre  exemplele  din  literatura  de  specialitate  se  referă  la  e‐comerț  şi  nu  la 
activități colaborative. 
 
O  caracteristică  importantă  a  catalogului  de  servicii  este  oportunitatea  de  a  oferi 
brokerului  accesul  la  o  funcție  inteligentă  de  filtrare/selectare  bazată  pe  atributele 
serviciilor. Altă chestiune importantă este aceea a drepturilor de acces, adică cui i se 
permite accesul la informația din catalog. 
 
 
Procesul de creare a VO [2.4] 
 
Lucrarea menționtă dă exemplul amintitului proiect european ECOLEAD, în cadrul 
căruia procesul de creare al VO se desfăşoară în contextul unui mediu de dezvoltare 
de entropie ridicată (Virtual Breeding Environment ‐ VBE). Aşa cum se poate vedea 
din capitolul care este destinat descrierii acestui mediu, această asociație colaborativă 
pe termen lung este compusă  din întreprinderi care sunt pregatite să colaboreze şi să 
răspundă rapid la oportunitățile de colaborare. 

Fig. 2.2.3. Crearea VO în contextul unui VBE (sursa [2.4.])

 
Aşa cum sugerează figura de mai sus (fig. 2.2.3.), trebuie observat că atât crearea VBE 
cât  şi  crearea  VO  sunt  procese  diferite  ,  inițiate  de  motivații  diferite.  Un  VBE  este 
creat  ca  o  asociație  pe  termen  lung  de    control  al  frontierei  iar  membrii  săi  sunt 
recrutați din universul deschis al  întreprinderilor după criteriile definite de creatorii 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
33

sau  administratorii  VBE.  O  VO  este  o  organizație  temporară  pusă  în  mişcare  de  o 
oportunitate  de  afaceri  sau  de  colaborare  specifică.  Partenerii  săi  sunt  selectați  în 
principal dintre membrii VBE. 
 
 
 

Fig. 2.2.4. Procesul de creare a VO (sursa [3.4.])

Procesul  de  creare  a  unei  VO  este  sugerat  în  figura  de  mai  sus  (fig.  2.2.4.).  Un 
comentariu al etapelor poate fi urmărit în continuare. 
 
  Caracterizarea oportunităților de colaborare 
Acest  pas  implică  identificarea  şi  caracterizarea  unei  noi  oportunități  de  colaborare 
(CO)  care  să  inițieze  formarea  unei  noi  VO.  O  oportunitate  de  colaborare  poate  fi 
externă, inițiată de un potențial client şi detectată de un membru VBE care acționează 
ca  un  broker.  Unele  oportunități  pot  fi  generate  intern,  ca  parte  a  strategiei  de 
dezvoltare a VBE. 
Au  fost  identificate  patru  modalități  de  colaborare:  (1)  Model  de  proces  de  afaceri 
(BP)  colaborativ;  (2)  (2)  model  de  proiect;  (3)  model  de  rezolvare  de  problemă;  (4) 
model de colaborare ad‐hoc. 
Un  model  de  proces  de  afaceri  colaborativ  poate  fi  definit  ca  un  set  de  activități 
eterogene  normal  distribuite  în  subprocese  cross‐organizaționale.  Aceste  activități 
pot  fi:  activități  automate,  implementate  de  servicii  IT&C,  activități  interactive, 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
34

implementate  de  activitatea  colaborativă  şi  serviciile  IT&C;  activități  cooperative, 


implementate  de  lucrările  comune;  activități  manuale,  implementate  de  operatori 
umani; activități decizionale, urmate de salturi ʺsauʺ alternative. 
Un model de proiect colaborativ poate fi definit ca suport pentru multi‐proiect. 
Un model de rezolvare de problemă colaborativă poate fi stabilit prin definirea unei 
situații şi a unui scenariu. 
Un  model  de  colaborare  ad‐hoc  poate  fi  util  în  cazul  unor  întreprinderi  mari,  fără 
experiență de colaborare, care trebuie să colaboreze pentru a oferi un răspuns rapid 
unei cereri externe. 
 
Planificarea strictă a VO 
Determinarea unei structuri stricte de VO potențial prin identificarea competențelor 
şi  capacităților  cerute,  ca  şi  a  formei  de  organizare    a  VO.  Cazurile  de  forme  de 
organizare pentru consorții colaborative sunt descrise în continuare. 
Cazul  1:  Consorțiu  explicit.  Colaborarea  se  reglează  printr‐un  contract  între  client  şi 
consorțiu. Clientul este interesat de componența consorțiului. 
Cazul  2:  Consorțiu  intern.  Există  un  contract  între  un  reprezentant  al  consorțiului  şi 
client. Clientul nu are nevoie să cunoască modul în care este organizat consorțiul. 
Cazul  3:  Subcontractare.  Există  un  contract  între  un  partener  şi  un  client  şi 
subcontracte  între  acest  partener  şi  alți  ofertanți  de  servicii  şi  produse.  Clientul  nu 
are nevoie neapărat să cunoască modul în care este organizat partenerul de contract.] 
Cazul  4:  Parteneriat.  Parteneriatul  crează  o  entitate  (o  nouă  companie)  folosind  un 
acord de parteneriat. 
Cazurile 1 si 2 sunt situațiile cele mai tipice de VO dinamice. 
 
Căutarea şi selecția partenerilor. 
Acest pas se referă la identificarea partenerilor potențiali, evaluarea şi selecția lor. Se 
iau  în  considerare  elemente  ca:  elemente  de  căutare  şi  selecție  (tehnice,  economice, 
indicatori  de  fiabilitate,  preferințe),  algoritmi  de  coincidență,  criterii  de  selecție 
(multicriterială), optimizare, evaluare, considerarea istoriei de colaborare, etc. 
Pot  fi  luate  în  considerare  strategii  şi  algoritme  pentru  realizarea  acestei  sarcini.  O 
soluție  frecvent  utilizată  este  abordarea  top‐down  în  care  planificatorul  VO 
selectează  partenerii  şi  le  decide  rolurile  într‐un  mod  care  consideră  că  serveşte  cel 
mai bine proiectul său. 
 
Negocierea 
Este un proces iterativ de atingere a acordului şi de aliniere a necesităților cu oferta. 
Poate fi considerat ca un proces complementar celui de selecție a partenerilor şi poate 
necesita  întoarcerea  la  paşii  precedenți  dacă  soluția  nu  poate  fi  găsita  în  cadrul  
partenerilor şi configurației curente. 
 
Planificarea detaliată a VO 
Odată selectați partenerii şi stabilite înțelegerile de colaborare, acest pas se referă la 
rafinarea planului VO şi a principiilor sale de conduită. 
 

Contractare 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
35

Implică  formularea  şi  modelarea  contractelor  şi  înțelegerilor  ca  şi  procesul  de 
contractare în sine, înaintea lansării efective a VO. Se referă la : tipurile de contracte, 
procesul de contractare, probleme de legislaşie, etc. 

Lansarea VO 
Se  referă  la  punerea  în  funcțiune,  configurarea  infrastructurii  IT&C,  instanțierea  şi 
orchestrarea  spațiilor  de  colaborare,  asignarea  resurselor,  activarea  serviciilor, 
notificarea membrilor implicați. Funcții importante: coordonator VO, membru VBE, 
administrator VBE. 
 
Funcționalitățile creării VO [2.3] 
 
Acestea pot fi identificate în figura de mai jos (fig. 2.2.5.), conform analizei din 
paragraful anterior. 
 
 

Fig. 2.2.5. Funcţionalităţile creării VO (sursa [2.3.])

2.2.2.  Un  mediu  de  dezvoltare  de  entropie  ridicată  (VO  Breeding 
Environment  ‐  VBE)  ‐  cadru  pentru  managementul  dezvoltării 
întreprinderii virtuale (VO) 
 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
36

Crearea  într‐un  mod  eficient  a  întreprinderilor  virtuale  (VO)  dinamice  necesită  un 
mediu  de  dezvoltare,  de  pregătire  (breeding)  adecvat  pentru  îmbunătațirea  
disponibilității  întreprinderii.  In  lucrarea  Hamideh  Afsarmanesh,  Luis  Camarinha‐
Matos,  A  Framework  for  Management  of  Virtual  Organization  Breeding 
Environments,  ,  in  Luis  Camarinha‐Matos,  Hamideh  Afarmanesh,  Angel  Ortiz, 
Collaborative  Networks  and  Their  Breeding  Environments,  IFIP  TC5.5  Sixth  IFIP 
Working Conference on Virtual Enterprises, 26‐28 September, 2005, Valencia, Spain, 
Springer,  2005  [2.4.],  după  ce  sunt  introduse  câteva  concepte  de  bază  privind 
întreprinderile    participante  la  rețele  colaborative  (collaborative  networked 
organizations),  este  discutat  conceptul  de  mediu  de  dezvoltare  de  entropie  ridicată 
(breeding environment) pentru întreprinderi virtuale (VO) şi se prezintă elementele 
şi  cerințele  esențiale  pentru  sistemul  lor  de  asistare  a  managementului.  Sunt 
identificate  datele  inițiale  ale  modelării  şi  funcționalitatea  necesară.  In  final  sunt 
formulate câteva obiective rămase deschise.  
 
Colaborarea între entități autonome şi dispersate geografic este un proces care este, 
în  mod  evident,  facilitat  de  progresele  în  domeniul  rețelelor  de  calculatoare  şi  ale 
tehnologiilor  conexe.  Işi  fac  apariția  un  numar  crescând  de  rețele  colaborative, 
inclusiv  întreprinderi  virtuale  clasice  şi  comunități  profesionale  virtuale  ca  şi  unele 
forme noi. Ca un rezultat al activităților de cercetare intense desfăşurate în domeniu 
se dezvoltă noi reguli de operare şi administrare şi apar noi medii de dezvoltare. 
Rețelele colaborative dinamice capabile de a se forma şi adapta rapid la schimbarea 
condițiilor oferă bune aproximări intuitive pentru a face față turbulențelor pieței. O 
chestiune  esențială  este  de  a  garanta  cerințele  de  bază  care  să  permită  colaborarea. 
Printre  altele,  formarea  oricărei  comunități  care  să  colaboreze  depinde  de  faptul  ca 
membrii săi să recunoasca un număr de scopuri comune (sau măcar compatibile), să 
posede un anumit nivel de încredere reciprocă, să stabilească infrastructuri comune 
(interoperabile)  şi  să  fie  de  acord  asupra  unor  practici  şi  valori  (ale  activității  de 
afaceri) comune. 
Un subiect de discuție este dacă o astfel de întreprindere trebuie să fie stabilită doar 
temporar sau pentru o perioadă mai lungă. Intreprinderile temporare par să fie mai 
potrivite cu dinamica pieței şi cu durata scurtă a oportunităților de afaceri, pe când 
cele pe perioade mai lungi sunt mai adecvate în procesul de construire a corporațiilor 
şi  de  investiție  în  infrastructură  şi  practici  comune.  Lanțurile  de  aprovizionare 
tradiționale  şi  anumite  forme  de  întreprinderi  mari  din  producția  de  masă  sunt 
exemple  de  de  întreprinderi  de  lungă  durată.  Se  cunosc  şi  experimente  interesante 
care  combină  cele  două  soluții:  un  grup  de  întreprinderi  pe  termen  lung  care  sunt 
dispuse  să  coopereza  şi  coaliții  de  scurtă  durată  incluzând  diverse  subseturi  ale 
acestor  întreprinderi  care  sunt  asamblate  în  mod  dinamic  în  scopul  de  a  răspunde 
oportunităților  de  afaceri.  Aceste  noi  forme  de  organizare  sunt  precursoarele 
mediului  de  entropie  ridicată  (breeding  environment)  pentru  întreprinderi  virtuale 
(VO)  dinamice  şi  apar  ca  o  modalitate  de  evoluție  în  domeniul  districtelor  şi 
clusterelor industriale. 
Se  discută  în  continuare  în  detaliu  această  abordare,  identificând  componentele  şi 
cerințele şi propunând modalități de modelare şi determinare a cerințelor funcționale 
pentru  un  sistem  de  asistare  a  managementului  ca  şi  posibilitățile  ulterioare  de 
extindere a acestuia cu facilități, componente şi servicii. (Proiectul ECOLEAD) 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
37

 
 
2.2.2.1. Concepte de bază 
 
Lucrarile  inițiale  din  domeniu  consideră  că  partenerii  pentru  o  nouă  VO  pot  fi 
identificati  cu  usurință  dintr‐un  larg  univers  deschis  de  întreprinderi  disponibile  şi 
contopite  într‐o  rețea  de  colaborare.  Abordarea  nu  ține  seama  de  un  număr 
important de obstacole în acest proces, printre care pot fi menționate: 
‐ Cum se poate afla despre existența partenerilor potențiali într‐un univers deschis şi 
cu surse de informare incompatibile? 
‐  Cum  se  pot  procura  informații  despre  profilul  de  bază  al  întreprinderilor,  fără 
existența unui format comun al acestor informații? 
‐ Cum se poate stabili rapid o infrastructură de colaborare interoperabilă, dată fiind 
eterogenitatea întreprinderilor şi a modurilor lor de interacțiune? 
‐  Cum  se  poate  construi  un  climat  de  încredere  între  întreprinderi,  care  este  baza 
oricarei colaborări? 
‐  Cum  se  poate  cădea  de  acord  asupra  principiilor  comune  de  partajare  şi  lucru  în 
comun? 
‐  Cum  să  se  poata  defini  rapid  acordurile  asupra  rolurilor  şi  responsabilităților 
partenerilor pentru a reflecta partajarea sarcinilor şi a drepturilor asupra rezultatelor 
produse? 
_ etc. 
 
O  regulă  de  bază  pentru  a  permite  formarea  rapidă  a  rețelelor  colaborative,  de 
exemplu un consorțiu de afaceri, este necesar ca potențialii parteneri de afaceri să fie 
gata  şi  pregătiți  pentru  o  astfel  de  colaborare.  Starea  de  pregătire  include,  printre 
altele,  infrastructuri  comune  interoperabile,  reguli  comune  de  operare  şi  înțelegeri 
comune de cooperare. Orice colaborare reclamă, de asemenea, şi un nivel de bază de 
încredere între întreprinderi. Se defineste mediul de dezvoltare de entropie ridicată 
al întreprinderii virtuale (Virtual Organization Breeding Environment ‐VBE) ca: 
 
o asociere a unor întreprinderi şi instituții conexe lor, care aderă la o înțelegere de cooperare 
pe termen lung şi adoptarea unor principii de operare şi infrastructuri, cu scopul principal de 
a  creşte  atât  şansele  cât  şi  gradul  de  pregătire  în  vederea  colaborării  în  cadrul  unei  posibile 
întreprinderi virtuale (VO). 
 
O cerință generală pentru VBE este trecerea de la relații bazate pe conexiuni punct la 
punct între întreprinderi la o structură de rețea, pentru a creşte sansele membrilor de 
a se implica în oportunitățile de colaborare. In mod tradițional mediile de dezvoltare 
de  entropie  ridicată  se  stabilesc  într‐o  regiune  geografică,  în  tradiția  districtelor 
industriale, cu avantajul de a avea o cultură de afaceri comună şi spirit comunitar, ca 
şi focalizarea pe un sector de specializare al regiunii. Această restricție este depăşită 
în cele mai multe cazuri în acest moment. 
VBE sunt atât regionale cât şi globale, iar în continuare se va discuta despre cele din a 
doua  categorie,  fie  ele  constituite  şi  focalizate  pe  unul  sau  mai  multe  sectoare  de 
activitate. 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
38

 
Crearea  eficientă  de  VO  este  scopul  principal  al  existenței  VBE.  Motivația  pentru 
crearea  de  VBE  depinde  în  primul  rând  de  identificarea/crearea  de  oportunități 
pentru  organizarea  colaborărilor  în  anumite  sectoare  de  activitate.  Sunt  urmărite 
două feluri de oportunități, cele care pot fi identificate în cadrul pieței/societății sau 
cele  care  pot  fi  create  de  VBE  în  scopul  inovării.  Actorii  principali  în 
crearea/identificarea  oportunităților  sunt  fie  membrii  VBE  care  sunt  brokeri  pentru 
întreprinderea  virtuală  (VO),  sau  administratorul  VBE  care  promovează  inițierea 
unor VO care par să fie benefice pentru piață/societate. 
 
Constituirea unui VBE oferă unele avantaje prezentate în continuare: 
1.  Agilitate  în  crearea  de  VO  bazate  pe  oportunitate  ‐  sprijin  pentru  reducerea 
eforturilor  şi  complexității,  flexibilității  pentru  reconfigurarea  VO  şi  eficiența 
costurilor. 
2.  Oferirea  de  baze  tehnologice  pentru  infrastructură  pentru  membrii  VBE  ‐  teren 
comun pentru interoperabilitate/ colaborare. 
3.  Capitalul  de  conținut  (bag  of  assets)  al  VBE,  oferind  drepturi  de  proprietate  care 
prezintă interes pentru membri ‐ Informație/cunostințe partajabile de uz general (de 
ex. procese şi definiții de produse standardizate), instrumente software, lecții. 
4.  Punerea  la  dispoziție  de  mecanisme,  îndrumare  şi  servicii  de  asistență  pentru  a 
motiva şi a facilita configurarea şi stabilirea de VO ‐ crearea de sisteme de incentives, 
mecanisme  de  creare  a  reputației  pozitive  şi  servicii  de  căutare  a  partenerilor  şi 
negociere de contracte. 
5.  Management  proactiv  al  competentelor  şi  resurselor  disponibile  în  VBE  ‐ 
asigurarea acoperirii competențelor/resurselor necesare în cadrul VBE. 
6.  Punerea  la  dispoziție  a  facilităților  de  întreținere  (mentenanță)  a 
consultanței/existenței aferente pentru membrii VBE prin intermediul instituțiilor lor 
aferente ‐ facilități de asigurare, branding, training. 
7.  Introducerea  de  abordări/mecanisme  pentru  construirea  încrederii  între  membrii 
VBE  ‐  prin  înregistrarea  istoriei  performanțelor  şi  definirea  criteriilor  de  evaluare  a 
încrederii. 
8. Punerea la dispoziție a principiilor generale de colaborare ‐ constituirea regulilor 
de conduită, principiilor de lucru şi partajare, sistemele de valori, culturii şi eticii de 
colaborare, protecția drepturilor de proprietate intelectuală. 
9.  Creşterea  şanselor  de  implicare  în  VO  a  membrilor  VBE,  fie  chiar  din  regiuni 
geografic  îndepărtate  ‐  prin  oferirea  profilului  membrilor  în  catalogul  VBE, 
incluzând competențele, resursele, produsele, serviciile, etc. 
10.  Creşterea  potențialului/capacității  de  risc  a  inițiatorilor  VBE  ‐  datorită  reducerii 
eforturilor  şi  duratei  de  constituire,  disponibilității  competențelor/resurselor  ca 
indicatori ai nivelului de încredere a membrilor VBE. 
 
O  VBE  este  o  asociere  deschisă  a  membrilor  săi,  dar  cu  o  limită  controlată 
(controlled‐border). Se referă la dezvoltarea nivelului de pregătire a întreprinderilor 
membre  în  privința  potențialului  lor  de  a  se  alătura  viitoarelor  VO,  oferind  o  cale 
flexibilă  de  stabilire  a  rețelelor  colaborative  bazate  pe  oportunități.  După  cum  se 
vede  în  figura  2.2.6.  ,  este  mult  mai  ieftin  şi  mai  eficace  să  se  construiască  o  VO  în 
contextul  unui  VBE  (ramura  1b)  decât  printr‐o  căutare  generalizată  a  partenerilor 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
39

(ramura  2).  Cu  alte  cuvinte  VBE  contribuie  substanțial  la  creşterea  nivelului  de 
pregătire al membrilor pentru participarea la procese colaborative. 
 
O VBE trebuie să aibă o limită controlată dar care nu trebuie să fie închisă, adică în 
orice moment să permită asocierea de noi membri la VBE în cazul în care îndeplinesc 
cerințele legate de principiile generale de operare.  
 
Membri  ai  VBE  sunt  întreprinderi  care  sunt  înregistrate  la  VBE  (legate  în  mod 
tradițional de un sector) şi ele reprezintă: 
‐  Entități  de  afaceri  care  oferă  produse  şi  servicii  pieței  şi  care  se  implică  în  VO 
pentru a face profit cantitativ. 
‐ Instituții non‐profit care se implică în VO pentru a beneficia de profit calitativ. 
‐ Instituții de sprijin ale VO, de exemplu: provideri de servicii legale şi contractuale, 
companii  de  service  şi  întreținere,  ministere,  asociații  sectoriale,  camere  de  comerț, 
organizații ecologice, etc. 
 
Membrii  VBE  trebuie  sî  agreeze  politicile  şi  regulile  generale,  de  ex.  să  adopte 
infrastructura  comună  IT&C.  In  acelaşi  timp,  odată  ce  au  aderat  la  VBE, 
întreprinderile membre au acces la şi trebuie să beneficieze de elemente disponibile, 
cum  sunt:  informații,  servicii  şi  instrumente  comune,  legături  culturale  comune, 
facilități  pentru  partajarea  costurilor  noilor  experimente,  facilități  de  partajare  a 
instruirii. 
 
O varietate de roluri poate fi asumată de de un mare număr de actori în cadrul VBE, 
unde  un  actor  este  reprezentat  fie  de  o  întreprindere  membră  a  VBE,  fie  de  o 
persoană  reprezentând  o  întreprindere  membră  a  VBE.  Datorită  autonomiei 
întreprinderilor  membre  ale  VBE,  la  momente  diferite  sau  simultan,  aceeaşi 
întreprindere  îşi  poate  asuma  roluri  diferite,  de  ex.  ca  participant  la  o  VO, 
coordonator  al  VO,  etc.  unde  fiecare  rol  necesită  asumarea  de  diferite 
drepturi/responsabilități  în  cadrul  VBE.  Sprijinirea  acestor  actori  cu  rolurile  lor  este 
prioritară  în  cadrul  VBE  şi  furnizarea  de  informații  necesare  şi  instrumente  de 
asistare fac parte dintre provocările care stau în fața mediului discutat. 
 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
40

Tendintele pietei

-descoperire de membri VBE


-protocol de colaborare
-infrastructura comuna
-partajarea principiilor selectia
partenerilor VO
negocierea rapida
a contractului
Oportunitati de afaceri parametrizarea
infrastructurii

VO
-cautare si selectie a
partenerilor
-definirea infrastructurilor si
parametrizarea lor
-partajarea principiilor
-negocierea contractului
-protocol de colaborare

Fig. 2.2.6. Doua abordări ale modului de formare a unui mediu de dezvoltare de entropie
ridicată (VBO) a organizaţiilor virtuale (VO) (sursa [2.4.])

 
 
 
‐  Membru  VBE  ‐  este  rolul  de  bază  jucat  de  întreprinderile  care  sunt  înregistrate  în 
VBE şi sunt pregătite să participe la activitațile VBE. 
 
‐  Administrator  VBE  ‐  rolul  jucat  de  întreprinderile  răspunzătoare  de  operarea  şi 
evoluția VBE, promovarea şi cooperarea între membrii VBE, acoperirea diferențelor 
de  specializare/competență  în  VBE  prin  căutarea  şi  recrutarea/invitarea  de  noi 
întreprinderi în VBE, managementul permanent al proceselor generale ale VBE, cum 
ar fi de ex. alocarea/realocarea drepturilor către diferiți actori în cadrul VBE bazat pe 
responsabilitățile lor, rezolvarea conflictelor, pregătirea setului de resurse (assets) şi 
aplicarea politicilor comune. 
 
‐ Opportunity broker sau broker ‐ rol jucat de un actor VBE (o întreprindere membră 
a  VBE  sau  o  persoană  reprezentând  o  întreprindere  membră  a  VBE)  care  identifică 
sau  adaugă  noi  oportunități  de  colaborare  (de  afaceri  sau  de  altă  natură)  prin 
marketingul competențelor şi resurselor deținute şi negocierea cu clientii potențiali. 
Există şi posibilitatea ca această funcție de brokeraj să fie îndeplinită de o entitate din 
afara VBE ca un serviciu prestat către VBE. 
 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
41

‐Planificator VO ‐ sau busines integrator ‐ rol jucat de un actor VBE care, pus în fața 
unei  noi  oportunități  de  colaborare  (indicată  de  un  opportunity  broker),  identifică 
competențele  şi  capacitățile  necesare,  selectează  un  set  potrivit  de  parteneri  şi 
structurează noul VO. In multe cazuri rolurile de opportunity broker şi planificator 
VO sunt realizate de acelaşi actor. 
 
‐ Coordonator VO ‐ rol jucat de de un actor VBE care va coordona un VO pe perioada 
ciclului  său  de  viață  cu  scopul  de  a  îndeplini  scopurile  propuse  pentru 
oportunitățile de colaborare care au inițiat VO. 
 
Alte roluri care pot fi luate în considerare într‐un VBE pot fi: consilier VBE (sau un 
grup de consilieri), furnizor de servicii VBE, furnizor de ontologie VBE, furnizor de 
expertiză  VBE  (prin  intermediul  unei  instituții  de  sprijin  a  unui  membru)  şi  VBE 
Guest, o întreprindere care este interesată de informațiile promoționale ale VBE, de a 
deveni membru sau de a folosi oportunitățile de afaceri oferite de VBE. 
Datorită  naturii  dinamice  a  mediului  VBE  şi  a  întreprinderilor  membre,    definiția 
pentru  rolul  acestor  întreprinderi  nu  poate  fi  una  statică.  Fiecare  rol  asumat  de  o 
întreprindere  membră  a  VBE  reprezintă:  un  set  de  responsabilități,  un  set  de 
drepturi/autorizații necesare şi un set de instrumente ajutătoare. De ex, un membru 
VBE  îndeplinind  rolul  de  broker  VO,  a  acceptat  raspunderea  de  a  configura  şi 
negocia formarea unei VO, pentru care are nevoie de un set de drepturi de acces şi 
vizibilitate  la  informația  privind  competențele  şi  performanțele  anterioare  ale 
întreprinderilor  membre  VBE  disponibile  şi  are  nevoie  şi  de  instrumente  auxiliare 
pentru  căutarea  întreprinderilor  care  sunt  cele  mai  adecvate  pentru  capabilitățile 
cerute. 
 
Avand  în  vedere  drepturile  necesare  a  fi  asociate  cu  fiecare  rol  în  cadrul  VBE, 
membrii informează administratorul VBE despre fiecare nou rol pe care îşi planifică 
să‐l asume în scopul cererii de drepturi corespunzătoare pentru a le fi atribuite. 
 

initiere si fondare operare metamorfoza


recrutare

evolutie dizolvare

Fig. 2.2.7. Ciclul de viaţă al mediului de dezvoltare de entropie ridicată al


organizaţiilor virtuale (VBE) (sursa [3.4.])

 
 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
42

 
Ciclul de viață al VBE reprezintă totalitatea stadiilor prin care poate trece o VBE, de 
la crearea sa, pe parcursul funcționării sale şi până la posibila sa dizolvare (vezi în fig 
2.2.7. etapele ciclului de viață). De fapt, VBE fiind o alianță pe termen lung şi având 
în vedere valoarea proprietăților şi resurselor comune acumulate, dizolvarea acesteia 
este  o  situație  neobişnuită.  Mai  probabilă  este  trecerea  într‐un  alt  stadiu,  de 
metamorfoză,  în  care  poate  evolua  schimbându‐şi  forma  şi  scopurile.  Stadiul  de 
creare se poate împărți în două faze (i) inițiere şi recrutare, referitoare la planificarea 
strategică  şi  incubația  inițială  a  VBE  şi  (ii)  fundarea,  referitoare  la    constituire  şi 
demararea.  
 
Tabelul  2.2.1  prezintă  o  listă  cu  un  număr  de  exemple  de  medii  de  dezvoltare  de 
entropie ridicată pentru întreprinderi virtuale (VBE) active în mediul internațional de 
afaceri. 
 
 

Tabel 2.2.1. Exemple de medii de dezvoltare (VBE) active în contextul de afaceri


(sursa [2.4.])

 
 
 
 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
43

2.2.2.2.Necesități de modelare 
 
Pentru a trece la proiectarea şi dezvoltarea unui sistem de management al VBE este 
nevoie  mai  întâi  de  a  identifica  ți  modela  elementele  principale  ale  acestui  mediu 
colaborativ. O largă varietate de entități şi concepte coexistă într‐un mediu VBE tipic, 
aşa  cum  este  reprezentat  şi  în  figura  2.2.8.  VBE  includ  întreprinderi  eterogene  de 
dimensiuni diferite şi un numar de instituții auxiliare. Din timp în timp sunt create 
VO care la rândul lor interacționează cu VBE. 
 
 

1. Repertoriul organizatiilor membre


Informatii privind membrii
Informatii privind administrarea

2. Informatii privind VO 4. Setul de resurse ale VBE


Membri, institutii auxiliare, VO Informatii generale, tipare, lectii
Matrice de performante Instrumente software comune
Catalogul competentelor Ontologii comune

3. Informatii privind VO
VO active
Istoricul VO precedente

5. Institutii auxiliare

Fig.2.2.8. Principalele categorii de informaţii într-un sistem de management al


mediului de dezvoltare de entropie ridicată al organizaţiei virtuale (VBE)

 
 
 
In plus, sistemul de management al VBE controlează mediul pe baza unor reguli şi 
politici,  punând  la  dispoziție  un  set  comun  de  instrumente  generale,  facilități  şi 
informații care constituie setul de resurse al VBE. Pentru aceasta o mare cantitate de 
informații  şi  cunoştințe  trebuie  să  fie  modelată,  organizată  şi  aplicată  în  mod 
corespunzător în scopul gestionării VBE. 
 
Pentru  cele  mai  multe  dintre  elementele  identificate    în  fig.2.2.8.,  trebuie  să  fie 
cunoscute  specificațiile  aplicațiilor  independente,  respectiv  trebuie  definită  o 
ontologie  comună  pentru  acestea  şi  inclusă  în  sistemul  de  management  al  VBE 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
44

pentru  a  fi  utilizată  de  toate  sectoarele  şi  aplicațiile.  Totuşi  unele  elemente 
identificate  din  fig.2.2.8.  nu  pot  fi  incluse  în  definiția  comună.  Aceste  elemente, 
incluzând competente, resurse, produse şi servicii ale VBE, pentru acestea modelarea 
şi ontologia trebuie să fie tratate separat. 
Specificațiile  produselor  şi  serviciilor  din  VBE  sunt  diverse  pentru  diferite  sectoare. 
In plus diferite produse şi servicii au specificații diferite şi proprietățile lor descriind 
fiecare produs şi serviciu diferă mult, astfel că definirea/conceptualizarea (ontologia) 
lor vor fi complet diferite. In cel mai bun caz, dacă există metadate / ontologii definite 
pentru un sector specific pentru care este stabilit VBE, aceste modele standard pot fi 
stocate  în  VBE  ca  o  parte  a  informației  de  asistare  generala  făcând  parte  din  setul 
general  de  resurse.  Altfel  este  necesară  o  abordare  alternativă  pentru 
generarea/definirea  ontologiei.  Abordarea  planificată  pentru  proiectul  ECOLEAD 
prevede dezvoltarea unor mecanisme semiautomate pentru descoperirea şi derivarea 
de  concepte  din  corpusul  relativ  la  întreprinderile  membre  ale  VBE,  pentru  a 
prezenta experților din sector, în scopul asistării lor cu cu datele necesare creării de 
metadate şi ontologie pentru VBE.  
 
In mod similar, competentele şi resursele oferite de VBE nu sunt uşor de generalizat. 
Dacă se iau în considerare diferențele de definiție (metadate / ontologie)  care descriu 
competentele, cunostințele si potențialul întreprinderilor conținute în tabelul 1., ca şi 
larga  varietate  şi  eterogenitate  a  resurselor,  cum  ar  fi  facilități  şi  echipamente  din 
diferitele  domenii  şi  sectoare.  In  mod  evident  nici  competentele  nici  resursele 
întreprinderilor  membre  ale  VBE  din  domeniul  sănătații  (spitale,  centre  medicale, 
cabinete de practică medicală, companii de asigurări, servicii de ambulanță) nu pot fi 
definite  de  aceeaşi  ontologie  (specificație)  care  defineste  aspectele  întreprinderilor 
membre ale VBE  de producție şi asamblare de biciclete (furnizorul de materii prime, 
turnătoria, vopsitoria, asamblarea, marketingul, ambalarea). 
 
Aşadar pot fi definite şi modelate doar o parte dintre metadatele comune, cum ar fi 
punctele  de  plecare  pentru  definirea  competențelor  şi  metadatele  referitoare  la 
resurse.  Aceste  metadate  comune  includ    o  ontologie  generică  şi  un  minimum  de 
informații  despre  profilul  comun  al  tuturor  întreprinderilor  potențial  membre  ale 
VBE. De aici, în acelaşi mod cu modul în care s‐a procedat cu produsele şi seviciile, 
anumite  mecanisme  semiautomate  trebuie  să  fie  aplicate  VBE  pentru  a  permite 
descoperirea continuă a metadatelor din sector şi să construiască şi dezvolte în mod 
incremental  ontologii  comune  pentru  competențele  şi  resursele  întreprinderilor 
implicate  în  sector.  De  exemplu,  analiza  semiautomată  on‐line  a  textelor,  fie  direct 
prin chestionare şi broşuri puse la dispoziție de membrii VBE sau de site‐urile lor de 
web, poate descoperi elemente comune de competență relativă la sectoarele VBE. 
Cu toate acestea, trebuie observat că pentru modelarea corespunzătoare a informației 
inclusă  în  VBE,  detalierea  unei  ontologii  privind  competența  întreprinderii 
(referitoare la la sectorul reprezentat în VBE), ca şi managementul proactiv al acestui 
catalog  de  competențe  sunt  semnificative.  Aceasta  datorită  necesității  de  a  asista 
brokerii  de  oportunitate  şi  de  a  spori  eficiența  procesului  de  cautare  şi  identificare, 
necesar pentru crearea de VO în cadrul VBE. 
 
 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
45

 
2.2.2.3. Ciclul de viață 
 
Definirea  unui  ʺmodel  de  referințăʺ  comprehensiv  şi  generic  pentru  VBE  este  o 
problemă  complexă.  Oricum,  bazat    pe  cunoştințele  inițiale  colectate  din  aplicațiile 
aflate  în  funcțiune,  ar  fi  potrivit  să  se  înceapă  proiectarea  unui  ʺcadru  de  referință  
pentru VBEʺ cu subiecte cum sunt comportamentul VBE, topologia şi structura. 
In  plus  față  de  identificarea  entităților  constitutive  şi  a  conceptelor  privind  VBE, 
discutate  mai  înainte,  o  primă  listă  de  funcționalități  necesare  pentru  un  sistem  de 
management  al  VBE  este  identificată  în  proiectul  ECOLEAD  în  relație  cu  diferitele 
etape ale ciclului de viață. O submulțime a acestei liste este analizată în continuare şi 
reprezentată parțial în fig. 2.2.9. 
 
Funcționalități  de  bază  care  sprijină  crearea  VBE  ‐  Faza  include  doi  paşi:  (1)  inițiere  / 
recrutare,  care  necesită  stabilirea  şi  construirea  unei  infrastructuri  IT&C  de  bază,  şi 
stabilirea unei ontologii de bază sau a unui tezaur ale domeniului, de îndată ce sunt 
definite  viziunea  ți  obiectivele  strategice  de  bază  ale  VBE;  (2)  fondarea  VBE, 
necesitând asistența pentru parametrizarea sistemelor utilizate, stabilirea legăturilor 
necesare,  recrutarea  întreprinderilor  potențiale  pentru  afilierea  la  VBE  (membri 
fondatori),  crearea  bazelor  de  date  necesare  (cu  metadatele  şi  ontologiile  inițiale)  şi 
popularea acestor structuri informaționale. 
 
Functionalități  de  bază  care  sprijină  operarea  şi  evoluția  VBE  ‐  Faza  necesită  asistență 
pentru:  managementul  competențelor  şi  resurselor,  înscrierea  de  noi  membri 
(incluzând  descrierea  treptată  a  profilului,  caracterizarea  competențelor,  produse, 
servicii,  etc.),  asistarea  creării  VO,  generarea  şi  evoluția  ontologiilor  pentru 
domeniul/sectorul  avut  în  vedere,  înregistrarea  performanțelor  şi  colaborărilor 
precedente,  instrumente  de  asistare  şi  evaluare,  infrastructura  de  asistare  a 
colaborării  (newsgroups,  forumuri  de  discuții,  surse  de  informații,  etc.), 
managementul  şi  evoluția  principiilor  şi  regulilor  de  lucru  şi  partajare,    achiziția  şi 
managementul resurselor (assets) şi cunostințelor comune. 
 
Funcționalități de bază care sprijină metamorfoza VBE ‐ Faza necesită asistență pentru 
proiectarea  noii  structurii  organizaționale  care  se  doreşte  realizată,  selecția  şi 
reorganizarea  informațiilor  şi  cunoştințelor  colectate  pe  timpul  operării  VBE  şi  care 
ar putea fi transferate noii întreprinderi, analiza şi adaptarea la noul context, etc. 
 
Funcționalități  de  bază  pentru  dizolvarea  VBE  ‐  In  cazul  dizolvării  este  necesar  să  se 
planifice  transferul  informațiilor  şi  cunoştințelor  colectate, a  setului  de  resurse,  etc., 
către membrii săi sau către alte entități, conform acordurilor existente. 
 
 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
46

 
 
Fig. 2.2.9. Exemple de funcţiuni în cadrul ciclului de viaţă al VBE. (sursa [2.4.])
 
 
Luând  în  considerare  abordările  existente,  arhitecturile  de  sistem  şi  instrumentele 
IC&T care pot fi utilizate pentru proiectarea şi dezvoltarea unui VBE sunt diverse. 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
47

Un  număr  de  probleme  pot  fi  identificate  în  practica  proiectării  şi  dezvoltării  unui 
VBE  cadru,  în  care  managementul  competențelor,  sistemele  de  valori,  sistemele  de 
metrici şi managementul încrederii constituie elemente de cea mai mare importanță. 
 
Managementul  competențelor:  Competențele  reprezintă  capacitatea  resurselor 
existente  la  care  se  adaugă  capabilitățile  şi  priceperea  disponibile  de  a  îndeplini  un 
task  sau  o  activitate  anume.  Competențele  sunt  deci  o  combinație  de  capabilități  şi 
competențe. Managementul corect al setului de competențe este fundamental pentru 
managementul VBE. Sistemul de management al competențelor dintr‐un VBE (CMS ‐ 
a  nu  se  confunda  cu  Contents  Management  System  pentru  care  mulți  autori 
utilizează  aceeaşi  prescurtare)  trebuie  să  includă  un  catalog  al  competențelor  şi  un 
set  de  funcționalități  care  să  permită  managementul  acestuia.  In  cazul  VBE, 
utilizatorii  potențiali  ai  CMS  includ  Administratorul  VBE,  Brokerul,  planificatorul 
VO, coordonatorul VO şi consilierul VBE. Tabelul 2.2.2. indică un număr de elemente 
importante care trebuie avute în considerare în realizarea unui CMS. 
 
Catalogul competențelor: 
 
‐ Ontologia competențelor/calificărilor ‐ compețentele trebuie să fie corect specificate 
şi  organizate  într‐o  structură  taxonomică,  însoțită  de  o  interfață  de  navigație 
corespunzătoare. 
‐ Competențele/calificările asociate trebuie să fie identificate ca mijloace ale abilității 
de înlocuire sau echivalență a calificîrilor. 
‐ Trebuie definită o ierarhie a competențelor şi dotată cu instrumente de căutare. 
‐ Relațiile reciproce inter competențe/calificări trebuie de asemenea să fie definite. 
‐ Agregarea proprietăților pentru caracterizarea fiecarei competente. 
‐  Manevrarea  entităților    din  catalogul  de  bază  ‐  cautare  flexibilă  (multicriteriala), 
add, remove, edit, etc. 
‐  Nucleul  principal  ‐  Pentru  fiecare  membru  putem  distinge  între  competențele 
principale şi cele secundare. 
‐ Evaluarea externă a competenței VBE ‐ Se ia în considerare nivelul de competență al 
VBE raportat la nivelul global al pieței. 
‐ Din punct de vedere operațional cum trebuie determinate şi colectate competențele? 
(Automat sau manual, şi cum se actualizează). 
‐ Proprietăți dinamice. 
‐ Poate fi interesant să fie luat în considerare nivelul de competență/calificare. Pentru 
o competență data C, VBE trebuie să o includă între elementele strategice sau doar să 
fie capabil sa o urmeze ca sugestie a unui client, de exemplu. 
Funcționalitățile managementului competențelor: 
 
‐ Estimarea competențelor ‐ Cât de ʺrobustăʺ sau ʺdurabilăʺ este baza de competențe? 
‐ Analiza diferențelor de competență. Dacă unul dintre membri părăseşte asociația? + 
‐  Indicatorii  specifici  ai  robusteții  competențelor.  Robustețea  competențelor  în 
interiorul  întreprinderii  ‐  competența  ca  atribut  al  unui  angajat  sau  ca  parte  din 
ʺculturaʺ întreprinderii. Cum să fie clasificate competențele? 
‐ Asistarea marketingului ‐ cum se ʺvindeʺ întreprinderea în afară? 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
48

‐  Identificarea  punctelor  tari  şi  a  celor  slabe.  Identificarea  (dinamică)  a  noilor 


potențiale. 
‐ Achiziția competențelor suplimentare. 
‐ Competențe interne şi externe, dar uşor accesibile. 
‐ Care este ʺunitateaʺ? Intreprindere, departament, grup... 
‐  Adoptarea/acreditarea  competențelor  (cand  o  competență  specifică  rezultă  din 
contribuția  a  doi  sau  mai  mulți  parteneri  şi  când  astfel  de  competențe  nu  pot  fi 
oferite de un singur partener), sau cand e vorba de competențe complexe (vezi mai 
departe). 
‐ Alte subiecte care vor mai fi depistate. 
 
Tabel 2.2.2. Probleme în managementul competenţelor
 
Sistemul de valori. Este larg acceptat faptul că comportamentul unui individ, al unei 
societăți  sau  al  unui  ecosistem  este determinat de  un  sistem  implicit  de  valori.  Este 
înțeles în mod intuitiv că valorile avute în vedere într‐un VBE orientat pe afaceri sunt 
diferite  de  cele  dintr‐un  context  non  profit  (de  ex.  intervenția  în  caz  de  dezastru  şi 
rețea de management al incidenței). Adoptând o viziune simplificată care acceptă că 
scopul unui VBE este de a maximiza anumite ʺatributeʺ ale sistemului de valori, într‐
un context de afaceri valoarea dominantă este profitul (în sens economic), pe când în 
alte cazuri obiectivele sunt altruiste şi sunt compensate de prestigiu sau recunoaştere 
socială. 
Un sistem de valori este în esență ordonarea şi stabilirea priorităților într‐un set de valori 
sau o societate de proprietăți ale  actorilor. Cu toate că, valorile pe  care  un grup sau  un 
actor  le  deține  pot  aparține  unor  categorii  diferite  întrucât  sistemul  de  valori  este 
multiplu.  Pentru  a  defini  un  sistem  de  valori  al  unui  VBE,  trebuie  să  definim  mai 
întâi  caracteristicile  valorilor  care  pot  fi  reprezentate  în  cadrul  sistemului  de  valori. 
Pot fi luate în considerare un numar de caracteristici: 
‐ Subiective ‐ Pentru un context identic, diferiți membri pot aplica valori diferite. 
‐  Personal  vs.  social  ‐  valorile  personale  pot  fi  aplicate  numai  unui  membru  (de  ex. 
resursă,  capacitate  şi  preț)  pe  cand  valorile  sociale  pot  fi  aplicate  unui  grup  de 
membri la nivelul VBE sau VO (de ex. cod etic, înțelegeri de cooperare, contracte). 
‐  Normative  ‐  Scopul  valorilor  normative  este  de  a  defini  un  set  de  reguli 
(ʺdrepturi/îndatoririʺ)  care  contribuie  la  asigurarea  stabilității  şi  coeziunii  grupului 
întrucât  ele  transmit  normele  într‐un  mod  persuasiv  şi  se  prezintă  într‐o  formă 
indiscutabilă (de ex. încredere, cod etic, lege). 
‐  Schimb  ‐  Scopul  valorilor  de  schimb  este  de  a  măsura  obiectele  schimbate  între 
parteneri într‐un anume context sau moment. 
‐  Dinamice  ‐  Valorile  pot  să  se  schimbe  cu  timpul.  Pot  să  se  estompeze,  să  se 
accentueze sau pot apărea pentru prima dată. 
‐ Măsurabile ‐ Valorile pot fi măsurate folosind o scară caliatativă sau cantitativă. 
 
Definirea unui sistem de valori într‐un context VBE se bazează pe noțiunea că fiecare 
produs/serviciu necesită un set de activități creatoare de valori care să fie realizate de 
un  numar  de  actori,  formând  un  ʺsistem  care  crează  valoareʺ  printr‐o  VO.  Drept 
rezultat sistemul de valori trebuie să fie definit la nivelul VBE pentru a oferi: 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
49

‐ Un mecanism de reglare ‐ de ex. să asigure coeziunea socială, să permită ințelegerea 
comportamentului membrilor şi să construiască indicatorii de performanță. 
‐ Un mecanism de tranzacție între parteneri ‐ cum ar fi, asigurarea unei utilități egale 
între obiectele schimbate. 
Pentru rațiuni manageriale este important să se identifice care valori (dintr‐o listă de 
valori)  trebuie  să  facă  parte  din  sistemul  de  valori  al  fiecarui  VBE  specific  (sau 
domeniu de aplicație). Alta provocare este elaborarea unor indicatori de performanță 
semnificativi pentru membrii VBE, pentru VO create şi pentru VBE în întregime, să 
fie  calculate  prin  combinații  de  valori/variabile  ale  sistemului  de  valori  adoptat.  O 
problemă  este  şi  elaborarea  unei  proceduri  de  distribuire  a  profitului  rezultat  din 
unele activități din cadrul VBE (şi VO). 
 
Sistemul de stimulente: Definirea unui sistem de stimulente este importantă pentru 
atragerea şi menținerea partenerilor şi membrilor. In general, în contexte de afaceri, 
stimulentele  principale  pentru  participarea  la  un  VBE  sunt  beneficiile  de  afaceri  şi 
cunostințele.  Stimulentele  pentru  membri  sunt  asociate  în  principal  cu  costurile,  şi 
câteva exemple ar fi: (i) Participarea garantată într‐un număr de VO într‐o perioadă 
dată de timp (dificil de precizat în practică), (ii) Un set de instrumente de bază care 
să facă parte din setul de resurse al VBE, (iii) Produse şi servicii la cerere ale VBE, (iv) 
Lecții,  cursuri  şi  conferințe  pentru  creşterea  productivității  în  companie,  (v)  O 
evaluare  inițială  a  membrilor  şi  o  implicare  privind  sugestii  constructive  pentru 
îmbunatățirea statutului într‐o perioadă dată de timp. 
Dezvoltarea unui set de indicatori de performanță, cum sunt cei menționati mai sus 
poate face participanții mai activi prin colectarea de puncte. 
Acestea se mai pot referi în cazul implicării de resurse guvernamentale la crearea de 
locuri  de  muncă,  infrastructuri.  Pentru  universități  este  importantă  existența 
stimulentelor legate de deschiderea VBE către proiecte legate de practica studenților 
şi  introducerea  lor  în  practicile  industriale,  ca  şi  îmbunătățirea  rezultatelor  în 
cercetare.  Pentru  întreprinderi  cu  profil  de  cercetare  stimulentul  principal  este 
exploatarea  avansului tehnologic al acestora. 
 
Managementul încrederii.   Increderea este un antecedent critic pentru comunicarea 
si  dobândirea  de    cunoştințe  mai  eficiente.  Inovarea  nu  poate  fi  gestionată  ierarhic 
deoarece  depinde  de  cunoştințele  oferite  mai  degrabă  voluntar  decât  la  comandă. 
Crearea cunoştințelor este prin natura sa socială; schimburile sociale fiind un proces 
esențial în crearea cunoştințelor. 
Construirea  încrederii  este  o  sarcină  dificilă  care  necesită  mecanisme  sprijinite  de 
VBE  şi  care  de  obicei  cere  timp.  Increderea  poate  fi  generată  ca  un  rezultat  al 
performanțelor  trecute  şi  prezente  ale  întreprinderii  înregistrată  în  VBE.  Increderea 
este o componentă a pregătirii participării la VO.Ea joaca un rol important în crearea 
avantajelor  de  competitivitate  prin  reducerea  costurilor  manageriale,  costurilor  de 
internalizare  (achiziții),  costurilor  tranzactiilor  între  întreprinderi  şi  are  un  impact 
pozitiv în crearea cunoştințelor. Increderea permite comunicarea deschisă, partajarea 
informațiilor,  managementului  conflictelor  şi  usurează  contactele.  Un  set  de  politici 
şi criterii bine stabilit care să fie urmat în procesul colaborativ poate ajuta la crearea şi 
creşterea încrederii între parteneri. 
 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
50

 
2.2.2.4. Concluzii 
 
Pentru  a  fi  competitive  în  mediul  actual  de  afaceri,  care  se  schimbă  rapid, 
întreprinderile  trebuie  să  organizeze  oamenii  şi  procesele  în  scopul  creşterii  vitezei 
de  răspuns  şi  flexibilității  pentru  a  reacționa  rapid  la  oportunitățile  de  afaceri. 
Tehnologiile  IT&C  şi  web  oferă  noi  oportunități  pentru  structura  organizațională. 
Frontierele de spațiu, timp şi individualizare au devenit mai putin rigide, permițând 
schimbări  dramatice  ale  mediului  de  lucru  pentru  formarea  de  VO.  Mediul  de 
dezvoltare de entropie ridicată al întreprinderii virtuale (VBE) este  un domeniu de 
cercetare promițător. Multe dintre elementele sale nu sunt încă corect definite şi nu 
există  modele  de  referință  pentru  arhitectura  lor  care  să  se  refere  la  elementele  lor 
constitutive  şi  la  comportamentul  acestora.  Multidisciplinaritatea  cerută  de 
abordarea lor le sporeşte complexitatea. De aceea este necesară multă creativitate. Ar 
trebui subliniate unele subiecte de interes: 
‐ VBE necesită dezvoltarea de relații cu o gamă largă de parteneri potențiali, fiecare 
având particularități de competență, resurse, produse, servicii complementare unele 
altora. 
‐  VBE  trebuie  să  aiba  reguli  şi  principii  de  participare,  sprijinite  de  sistemul  de 
management. 
‐ Ciclul de viață al VBE determina cerințele de funcționalitate şi servicii. 
‐  Trebuie  să  existe  încredere  între  membrii  VBE  distribuiți  în  spațiu  pentru  crearea 
eficientă şi operarea VO. 
 
 
 
 
2.2.3. Colaborarea bazată pe utilizarea platformei de socializare a 
cunoştințelor 
 
 
Crearea  unei  întreprinderi  virtuale  dinamice  (VO)  prin  intermediul  unui  mediu  de 
dezvoltare  de  entropie  ridicată  (VBE)  necesită  proiectarea  şi  implementarea  unor 
instrumente adecvate. Asigurarea comunicării între parteneri în toate etapele creării 
întreprinderii  virtuale  dinamice  şi  partajarea  cunoştințelor  necesitî  existența  unei 
platforme ICT care să constituie infrastructura procesului, platforma de socializare a 
cunoştințelor  (Advanced  Collaboration  Platform).  Aceasta  trebuie  să  combine 
tehnologii colaborative legate de portaluri, groupware şi managementul informației 
şi  să  asigure  simultan  cele  trei  dimensiuni  necesare  (cunoştințe,  business  şi  aspecte 
sociale).  
 
Software‐ul colaborativ, cunoscut şi sub denumirea de groupware, este software de 
aplicație care integrează activitatea unui proiect determinat cu posibilitatea de lucru 
pentru  mai  mulți  utilizatori  care  îl  accesează  de  la  propriile  lor  stații  de  lucru. 
Pionierul  domeniului  a  fost  popularul  Lotus.  Utilizarea  acestui  tip  de  software 
implică şi aspecte sociale. 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
51

 
Colaborarea,  din  punct  de  vedere  al  tehnologiei  informației,  se  poate  considera  că 
prezintă trei forme: 
• Interacțiune  conversațională  –  este  un  schimb  de  informații  între  unul  sau 
mai  mulți  participanți  cu  scopul  de  a  afla  sau  de  a  construi  relații.  Pentru 
aceasta este suficient telefonul sau e‐mail‐ul. 
• Interacțiune  tranzacțională  –  este  un  schimb  de  tranzacții  între  entități  cu 
scopul de a modifica relațiile între participanți. 
• Interacțiune colaborativă – are ca funcție principală a relației între participanți 
modificarea unei entități de colaborare. 
 
O  extindere  a  groupware  sunt  mediile  colaborative,  care  permit  mai  multor 
utilizatori concurenți să creeze şi să gestioneze informații într‐un web site (wiki, de 
ex.). 
 
Groupware se mai poate clasifica în: 
 
• Instrumente de comunicare electronică 
• Instrumente de conferință electronică 
• Instrumente de management colaborativ 
 
 
2.2.3.1. Principiile proiectării 
 
Camarinha,  Afsarmanesh  şi  Ollus  [5.55.]  consideră  că  proiectarea  platformei  de 
socializare a cunoştințelor (ACP) trebuie să ia în considerare aspectele legate de cele 
trei  dimensiuni  menționate,  de  problema  colaborativă  şi  de  continuitatea  integrării. 
Un sumar al problemelor se poate urmări în tabelul de mai jos: 
 
 
 
 
   
Dimensiuni referitoare la cunoştințe,  • Funcționalități sociale şi de rețea 
business şi aspecte sociale  • Managementul competențelor umane 
şi consolidarea echipei (Team 
Building) 
• Aprecierea colaborării 
• Administrare 
• Managementul cunoştințelor 
 
   
Rezolvarea problemei colaborative  • Colaborarea planificată 
• Colaborarea mediată 
• Colaborarea ad‐hoc 
 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
52

   
Integrararea continuă  • Asocierea la fiecare instrument de 
lucru 
• Disponibilitatea informației 
• Unificarea arhivării şi căutării 
• Consolidarea politicilor 
• Evitarea dublării informațiilor 
• Personalizare centralizată 
• Reducerea încarcării administrative 
 
 
 
Considerațiile de mai sus au condus autorii la propunerea unei scheme de principiu 
pentru  proiectarea  unei  platforme  de  socializare  a  cunoştințelor  (ACP)  pentru  o 
comunitate  profesională  virtuală  (PVC),  entitate  care  are  ca  scop  asocierea 
posesorilor  de  cunoştințe  identificați  potrivit  unui  scop  precis  de  cunoaştere  cu  o 
orientare  de  afaceri  explicită.  Abordarea  a  stat  la  baza  elaborării  instrumentelor  de 
lucru în cadrul proiectului ECOLEAD. 
 
Platforma de socializare a cunoştințelor (ACP) include trei module: 
 
• Module sociale 
• Module de cunoştințe 
• Module de business 
 

Portal ACP

Protectia drepturilor de proprietate intelectuala asupra cunostintelor

Module sociale Module de cunostinte Module de business

Forum Colaborare planificata


Registre de
conversatie

Wiki
Colaborare Mediata
Spatiu pentru
cunostinte
Prezente on-line

Colaborare ad-hoc
Rezultate ale
Chat colaborarii

Fig.2.2.10. Schema de principiu a platformei de socializare a cunoştinţelor (ACP)


(sursa [2.55.]
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
53

De  asemenea  trebuie  luate  în  considerare  şi  problemele  legate  de  asigurarea 
protecției drepturilor de proprietate intelectuală. 
 
Modulele de busines includ: 
 
• Evaluarea competențelor 
• Constituirea echipei virtuale 
• Rezolvarea problemelor legate de colaborare 
 
Modulele sociale se referă la: 
 
• Chat 
• Prezențe on‐line 
• Forum 
 
Modulele de cunoştințe: 
 
• Managementul documentelor 
• Protecția drepturilor de proprietate intelectuală privind cunoştințele 
 
Platforma de socializare a cunoştințelor mai asigură funcții administrative: 
 
• Governance 
• Instrumente de apreciere a colaborării 
 
Implementarea  platformei  de  socializare  a  cunoştințelor  mai  necesită  şi  o  discuție 
asupra unor cerințe tehnice. 
 
O prima pagină a interfeței sistemului (home page)  va include elementele din figura 
de mai jos. 
 

Menu social cunostinte business

Portal - competente
- PVC

Instrumente - Forum
- chat
- wiki

Autentificare - editare profil


- login/logout

 
 
Fig.2.2.11. Continutul home page al platformei de socializare a cunoştinţelor (ACP)
(sursa [5.55.]
 
 
 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
54

2.2.3.2. Modulul Business 
 
Interfața pentru evaluarea cunoştințelor permite crearea şi editarea diferitelor 
moduri de reprezentare a cunoştințelor:  
 
 

Menu modele clase proprietati instante cautare

editarea clasei

proprietati

nume domeniu valoare alte restrictii actiune

Adauga proprietatea

 
Fig.2.2.12. Continutul interfeţei pentru evaluarea cunoştinţelor a platformei de socializare a
cunoştinţelor (ACP) (sursa [5.55.]
 
Interfața pentru funcția de constituire a echipei virtuale permite specificarea 
competențelor participanților potențiali, nivelul acestora şi selecția membrilor 
echipei. 
 

Numele selecteaza

competenta nivelul

Numele selecteaza

competenta nivelul

 
Fig.2.2.13. Continutul interfeţei pentru constituirea echipei virtuale a platformei de socializare
a cunoştinţelor (ACP) (sursa [5.55.]
 
 
Interfața  pentru  funcția  de  rezolvare  a  problemelor  legate  de  colaborare  include 
module referitoare la instrumente care să realizeze: 
 
• definirea proceselor 
• managementul proiectului 
• managementul documentelor 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
55

• managementul fluxului de lucrări 
• notificarea evenimentelor 
 
Ciclul de viață al procesului este abordat în trei etape: definirea, instanțierea şi 
execuția. 
 
Modulul social 
 
Modulul  social  permite  comunicarea  între  participanți  şi  între  participanți  şi  alți 
actanți din cadrul mediului social. Pentru aceasta face apel la servicii web existente 
care asigurî funcțiile de chat, prezență on‐line şi forum. 
 
 
 
 
2.2.4. Colaborarea orientată pe asigurarea interoperabilității 
 
 
2.2.4.1. Interoperabilitate. Definiții 
 
IEEE  defineşte  în  IEEE  Standard  Computer  Dictionary:  A  Compilation  of  IEEE 
Standard  Computer  Glossaries.  New  York,  NY:  1990.  interoperabilitatea  ca  fiind: 
posibilitatea  a  două  sisteme  sau  componente  să  facă  schimb  de  informație  şi  să  folosească 
informația care a fost schimbată [2.26.].  Din punct de vedere al sistemelor informatice, 
termenul  de  interoperabilitate  este  folosit  pentru  a  descrie  capabilitatea  diferitelor 
programe de a schimba date între ele într‐un set de proceduri de business şi de a citi 
şi scrie aceleaşi formate de fişiere şi de a utiliza aceleaşi protocoale. (Posibilitatea de  
a  executa  acelaşi  cod  binar  pe  diferite  platforme  nu  este  inclusă  în  definiția 
interoperabilității).  Absența  interoperabilității  înseamnă  că  produsul  nu  a  fost 
proiectat ținând seama de standarde. 
 
Standardul  ISO/IEC  2382  Information  Technology  Vocabulary,  Fundamental  Terms 
defineşte la rândul său interoperabilitatea ca fiind capabilitatea de a comunica, executa 
programe  sau  de  a  transfera  date  între  diferite  unități  funcționale  într‐un  mod  care  cere  ca 
utilizatorul  să  aibă  foarte  puține  cunoştințe  sau  să  nu  aibă  deloc  cunoştințe  despre 
caracteristicile unice ale acestor unități. Definiția se axează mai ales pe aspectele tehnice 
ale interoperabilității, cu toate ca se subliniază adesea că interoperabilitatea este mai 
degrabă  un  aspect  de  organizare,  având  un  impact  major  asupra 
organizației/întreprinderii  implicate,  incluzând  aspecte  de  proprietate  (doresc 
proprietarii  să  partajeze  datele?),  personal  (este  personalul  capabil  să  facă  față 
pregătirii specifice?) şi flexibilitate în utilizare. [2.27] 
 
Interoperabilitatea  la  nivelul  întreprinderilor  (Enterprise  Interoperability)  este  un  termen 
care  descrie  un  domeniu  de  activitate  care  are  ca  scop  îmbunătățirea  modului  în  care,  prin 
intermediul tehnologiei informației şi comunicațiilor (ICT), întreprinderile interacționează în 
mod operativ şi strategic cu alte întreprinderi, organizații sau alte entități de afaceri, pentru 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
56

gestionarea  activităților  de  afaceri.  Aceasta  permite  întreprinderilor  să  construiască 


parteneriate, să realizeze produse şi servicii noi şi să devină mai eficiente din punct 
de vedere financiar. Interoperabilitate a întreprinderii, ca atribut, este, prin analogie 
cu definiția IEEE a interoperabilității abilitatea unei întreprinderi de a interacționa cu 
alte  întreprinderi,  de  a  schimba  informații  si  de  a  utiliza  informația  dobândită  prin 
schimb. [2.27] 
 
Interoperabilitatea  poate  avea  consecințe  economice  importante;  dacă  produsele 
producătorilor  concurenți  nu  sunt  interoperabile  (datorită  unor  cauze  cum  ar  fi 
patente, secrete comerciale, etc) rezultatul poate fi sau monopol de piață sau cădere. 
De  aceea  este  prudent  ca  atât  organizațiile  guvernamentale  cât  şi  comunitățile  de 
utilizatori  să  încurajeze  interoperabilitatea.  Este  cunoscută  inițiativa  Microsoft, 
posibil şi în urma presiunilor create de procesul cu Comisia Europeana, de a aborda 
o  nouî  atitudine  în  privința  acestui  subiect.  Eforturile  includ  migrarea  formatelor 
Microsoft Office către ECMA Office Open XML, ca şi unele acorduri parteneriale de 
interoperabilitate  cu  diferiți  parteneri.  De  asemenea  acest  subiect  a  aparut  şi  în 
Parlamentul European cu ocazia dezbaterii asupra patentelor software din iunie‐iulie 
2005. 
 
Interoperabilitatea se poate obține pe mai multe căi: prin concepția produsului, prin 
parteneriat  industrie/comunitate,  acces  la  tehnologie  şi  la  Internet  şi  prin 
implementare de standarde. 
 
Interoperabilitatea este definită în mod tipic ca ʺabilitatea a două sau mai multe sisteme 
sau  componente  de  a  schimba  informații  şi  de  a  utiliza  informațiile  care  au  făcut  obiectul 
schimbuluiʺ (IEEE 1990). 
 
Standardul  ISO  16100/2002  defineşte  interoperabilitatea  software‐ului  de  producție 
ca ʺabilitatea de a partaja şi schimba informații utilizând semantica şi sintaxa comune pentru 
a satisface o relație funcțională specifică aplicației prin utilizarea unei interfețe comuneʺ. 
 
Mai  precis  interoperabilitatea  este  abilitatea  diferitelor  tipuri  de  calculatoare,  rețele 
sisteme  de  operare  şi  aplicații  de  a  lucra  efectiv  împreună,  fără  comunicare 
prealabilă,  pentru  a  schimba  informații  într‐o  manieră  inteligibilă  şi  utilă.  Atunci 
când  se  încearcă  evaluarea  posibilității  de  a  înțelege  o  expresie  provenită  dintr‐un 
sistem în alt sistem, existî mai multe nivele posibile de interoperabilitate [2.28]: 
 
• de codare: capacitatea de a segmenta reprezentarea în caractere; 
• lexical: posibilitatea de a segmenta reprezentarea în cuvinte (sau simboluri); 
• sintactic: posibilitatea de a structura reprezentarea în propoziții structurate 
(sau formule, sau aserțiuni); 
• semantic: posibilitatea de a construi înțelesuri propoziționale ale 
reprezentării; 
• semiotic: posibilitatea de a construi întelesul pragmatic al reprezentării (sau 
înțelesul acesteia în context). 
 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
57

Aceasta structura stratificata poate fi, in general, discutabila si nu este atat de stricta 
cum pare. Are sens pentru ca fiecare nivel nu poate fi atins daca nivelul prcedent nu 
a fost incheiat. Nivelele de codare, lexical si sintactic sunt solutiile cele mai eficace , 
dar nu suficiente, pentru obtinerea interoperabilitatii practice intre sisteme de calcul 
care folosesc tehnologiile existente, cum ar fi XML (eXtensible Mark‐up Language) si 
aplicatiile  adiacente  acesteia  [SOAP  (simple  object  access  protocol)],  WSDL  (web 
services description language), ebXML (electronic business XML initiative), pentru a 
aminti doar cateva. Cercetarile curente incearca sa obtina transferul continuu de date 
si  modele  la  nivel  semantic.  In  acest  sens,  initiativele  de  standardizare  (ISO 
14528/1999,  IEC  62264/2002,  ISO  19440/2004)  incearca  sa  trateze  problema  prin 
definirea  unor  constructe  generice  centrate  pe  definirea  conceptelor  domeniului. 
Nivelul  semiotic  nu  este  luat  in  considerare  in  cadrul  acestor  initiative  deoarece 
necesita o prelucrare mai complexa legata de domeniul inteligentei artificiale. 
 
Interoperabilitatea  presupune  obtinerea  integrarii.  Diferente  intre  integrare  si 
interoperabilitate  a  fost  clarificata  de  ISO  14528/1999  (Concepte  si  reguli  pentru 
modele de intreprindere). Acest standard considera ca modelele pot fi relationate in 
trei feluri: (1) integrare acolo unde exista un standard sau un format de baza pentru 
reprezentarea  acestor  modele;  (2)  unificare,  unde  exista  o  structura  comuna  de 
metanivel care stabileste echivalenta semantica intre aceste modele; (3) federatie, unde 
fiecare model exista per se dar maparea intre concepte poate fi realizata la un nivel 
de ontologie pentru formalizarea semanticii interoperabilitatii. 
 
Integrarea  se  considera  ca  poate  merge  pana  dincolo  de  interoperabilitate  pentru  a 
implica  un  anumit  grad  de  dependenta  functionala.  Acolo  unde  interoperabilitatea 
poate functiona independent, un sistem integrat pierde functionalitatea semnificativa 
daca  fluxul  de  servicii  este  intrerupt.  O  familie  de  sisteme  integrate  trebuie,  cu 
necesitate,  sa  fie  interoperabila,  dar  sistemele  interoperabile  nu  trebuie  sa  fie 
integrate.  Integrarea  se  ocupa,  de  asemenea,  cu  aspecte  organizationale,  intr‐o 
maniera mai putin formalizata incercand sa se ocupe de persoane, dar integrarea este 
mult mai dificil de rezolvat, acolo unde interoperabilitatea este mai mult o problema 
tehnica. 
 

integrare

interoperabilitate

compatibilitate

Fig. 2.2.14. Nivele de coordonare a sistemelor


 
 
Compatibilitatea  este  ceva  mai  putin  decat  interoperabiltate.  Ea  inseamna  ca 
sistemele  sau  unitatile  nu  interfereaza  din  punct  de  vedere  al  functionarii  lor.  Dar 
aceasta nu implica schimbul de servicii. Sistemele ineroperabile sunt in mod necesar 
compatibile, dar reciproca nu este adevarata in mod necesar. Pentru a realiza puterea 
interconectarii  printr‐un  schimb  de  informatii  robust  trebuie  mers  dincolo  de 
compatibilitate. 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
58

Per total, interoperabilitatea consta in mijloacele unui ʺcontinuum al integrariiʺ intre 
compatibilitate si integrare completa. Esta important de a distinge intre intre aceste 
concepte  fundamental  diferite  de  compatibilitate,  interoperabilitate  si  integrare, 
pentru  ca  in  caz  contrar,  discutia  despre  obtinerea  acestora  va  deveni  confuza.  In 
timp ce compatibilitatea este o cerinta minima, gradul de interoperabilitate/integrare 
necesar  in  cadrul  unei  familii  de  sisteme  care  conlucreaza  este  definit  la  nivelul 
operational  al  acestor  sisteme.  In  acest  mod  ,  clasificare  problemelor  legate  de 
interoperabilitate  poate  fi  de  folos  in  intelegerea  gradului  de  dezvoltare  necesar 
pentru rezolvarea, fie si partiala, a acestor probleme. 
 
 
2.2.4.2. Clasificarea proceselor de interoperabilitate 
 
Problema  interoperabilitatii  aplicatiilor  de  intreprindere  poate  fi  definita  din  mai 
multe  puncte  de  vedere  si  perspective.  Aceste  aspecte  corespund  cadrului  de 
modelare,  avand  ca  punct  comun,  o  perspectiva  explicita  sau  implicita  a  evolutiei 
potrivit  unei  scari  liniare:  cu  cat  o  aplicatie  este  mai  interoperabila  cu  alta  si  mai 
ridicata  pe  o  scara  valorica,  cu  atat  mai  mult  se  refera  la  un  nivel  mai  inalt  de 
abstractiune  al  modelelor  si  al  semanticii  lor.  Din  acest  motiv,  un  proces  de 
dezvoltare  al  interoperabilitatii  este  clasificat  adesea  sub  forma  de  ʺnivele  de 
interoperabilitateʺ in literatura de specialitate. 
 
Un  model  larg  folosit  in  interoperabilitatea  sistemelor  informatice  este  cel  al 
ʺNivelelor  de  interoperabilitate  al  sistemelor  informaticeʺ  (Levels  of  Information 
Systems Interoperability ‐ LISI ‐ C4ISR 98). LISI este focalizat pe nivelul crescator de 
complexitate a interoperabilitatii sistemelor. El defineste urmatoarele cinci nivele de 
interoperabilitate  referitoare  la  tipurile  de  sisteme  implicate  in  procesul  de 
interoperabilitate: 
 
Nivel  0  ‐  Sisteme  izolate.  La  acest  nivel  interoperabilitatea  consta  in  extragerea 
manuala  si  integrarea  datelor  din  mai  multe  sisteme.  Se  numeste  uneori  si 
ʺsneakernetʺ. 
 
Nivel  1  ‐  Interoperabilitate  conectata  intr‐un  mediu  peer‐to‐peer.  Se  bazeaza  pe 
legaturi  electronice  cu  unele  forme  simple  de  schimb  electronic  de  date.    Sunt 
partajate  tipuri  de  date  omogene,  cum  ar  fi  vocea,  texte  e‐mail  si  grafica  (de  ex. 
formate  de  fisiere  de  interfata  grafica).  Posibilitatea  de  a  contopi  informatiile  este 
redusa. 
 
Nivel  2  ‐  Interoperabilitate  functionala  intr‐un  mediu  distribuit.  Sistemele  sunt  in 
retele locale care permit datelor sa fie transmise de la un sistem la altul. Acest nivel 
permite  schimburi  de  date  mai  complexe.  Modelele  logice  de  date  sunt  partajate  in 
sistem.  Datele  contin,  in  general,  informatii  eterogene  in  mai  multe  formate  simple 
contopite impreuna (de ex. imagini cu adnotari). 
 
Nivel  3  ‐  Interoperabilitate  la  nivel  de  domeniu  intr‐un  mediu  integrat.  Sistemele 
sunt  conectate  prin  retele  mari  (widw  area).  Schimbul  de  informatii  are  loc  intre 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
59

aplicatii  independente  care  utilizeaza  modle  de  date  bazate  pe  domenii  partajate. 
Acest nivel permite reguli de afaceri comune si procese cum ar fi interactiuni directe 
intre  baze  de  date.  Permite  de  asemenea  colaborare  de  grup  pentru  informatii 
unificate. 
 
Nivel  4  ‐  Intreprinderi  interoperabile  intr‐un  mediu  universal.  Sistemele  sunt 
capabile  sa  utilizeze  informatii  din  spatiul  global  in  mai  multe  domenii.  Utilizatori 
multipli  pot  accesa  simultan  date  complexe.  Datele  si  aplicatiile  sunt  complet 
partajate  si  distribuite.    Sunt  posibile  forme  evoluate  de  colaborare.  Datele  au  o 
interpretare comuna indiferent de format. 
 
In  cadrul  unui  nivel,  LISI  identifica  factori  aditionali  care  influenteaza  capacitatea 
sistemului  de  a  interopera.  Acesti  factori  includ  patru  atribute:  proceduri,  aplicatii, 
infrastructura  si  date  (PAID).  PAID  pune  la  dispozitie  o  metoda  de  definire  a  unui 
set  de  caracteristici  necesare  pentru  pentru  schimbul  de  informatii  si  servicii  la 
fiecare nivel. Acesta defineste un proces care conduce la profiel de interoperabilitate 
si  alte  produse.  Posibilitatea  de  a  utiliza  LISI  in  diferite  circumstante  dealungul 
ciclului  de  viata  al  sistemului  este  descrisa  de  scenarii.  LISI  este  focalizat  pe 
interoperabilitatea  tehnica  si  pe  complexitatea  operatiilor  care  au  loc  intre  sisteme. 
Modelul  nu  se  refera  la  probleme  de  mediu  si  organizationale  care  contribuie  la 
constructia  si  intretinerea  sistemelor  interoperabile  (de  ex.  procese  partajate  de 
definire  a  cerintelor  de  interoperabilitate  si  de  intretinere  a  interoperabilitatii  in 
diferite versiuni). 
 
Avand  in  vedere  aceste  limitari  se  propune  de  Clark  si  Jones  (1999)  un  model  de 
maturitate pentru interoperabilitatea intreprinderii, care este o extindere a modelului 
LISI  in  privinta  nivelelor  de  control  si  comanda.  Sunt  definite  cinci  nivele  de 
maturitate  a  intreprinderii,  care  descriu  capacitatea  de  a  interopera 
[Interoperabilitate 18]: 
 
Nivel  0  ‐  independent.  Interoperabilitatea  de  nivel  0  se  refera  la  interactiunea  intre 
intreprinderi independente. Acestea sunt intreprinderi care in mod normal lucreaza 
fara  nici  o  interactiune  in  afara    celei  oferita  de  contacte  intre  persoane.  Sunt 
intreprinderi care, in mod obisnuit, nu partajeaza scopuri sau obiective comune, dar 
pot interopera in cadrul unui scenariu care nu are precedent. Aranjamentele nu sunt 
anticipate nici planificate. 
 
Nivel 1 ‐ Ad hoc. La acest nivel de interoperabilitate doar zone limitate ale cadrului 
organizational  sunt  in  masura  sa  sustina  angajamente  ad  hoc.  Vor  exista  unele 
indrumari  care  sa  descrie  modul  in  care  se  realizeaza  interoperabilitatea,  dar 
aranjamente specifice  tot nu sunt planificate. Vor exista unele obiective comune, dar 
obiectivele  individuale  ale  intreprinderilor  vor  avea  prioritate  si  intreprndrile  vor 
ramane in intregime distincte. 
 
Nivel 2 ‐ Colaborativ. Nivelul de interoperabilitate colaborativa a intreprinderilor se 
realizeaza  acolo  unde  functioneaza  cadre  recunoscute  pentru  sustinerea 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
60

interoperabilitatii  iar  scopurile  partajate  sunt  recunoscute  si  se  aloca  roluri  si 
responsbilitati specifice ca parte a celor generale. Intreprinderile sunt inca distincte. 
 
Nivel  3  ‐  Integrat.  Nivelul  integrat  al  interoperabilitatii  intreprinderii  este  unul  in 
care  exista  sisteme  de  valori  partajate,  obiective  partajate,  un  mod  comun  da  a 
intelege si pregati interoperarea, de exemplu o doctrina detaliata si exista experienta 
de  utilizare  a  acesteia.  Mai  raman  insa  apartenente  reziduale  la  intreprinderile  de 
baza. 
 
Nivel  4  ‐  Unificat.  O  intreprindere  unificata  este  una  in  care  scopurile 
organizationale,  sistemele  de  valori,  bazele  de  cunostinte  sunt  partajate  in  cadrul 
sistemului. Intreprinderea interopereaza in mod continuu. Este nivelul ideal in care 
nu exista nici un impediment in calea interoperabilitatii totale si complete a cadrelor 
organizationale. 
 
Dincolo de aceasta interoperabilitate a intreprinderii, o problema de interes este tipul 
de continut al fluxului de schimburi. Pentru gestionarea acestei probleme modelul de 
referinta pentru interoperabilitate NATO C3 (NC3TA) al arhitecturii tehnice (NATO 
C3 Technical Architecture ‐ NC3TA ‐ Reference Model for Interoperability) din 2003 
este  focalizat  pe  interoperabilitatea  tehnica    si  stabileste  gradele  si  subgradele  de 
interoperabilitate tehnica. Se definesc patru grade de interoperabilitate tehnica, dupa 
cum urmeaza [2.28]: 
 
Gradul 1 ‐ schimb de date nestructurat: schimb de date nestructurate de interpretare 
umana  ,  cum  ar  fi  text  gasit  in  estimari,  analize  si  documente  din  cadrul 
intreprinderii. 
 
Gradul  2  ‐  schimb  de  date  structurat:  schimb  de  date  nestructurat:  schimb  de  date 
structurate de interpretare umana adresat manevrarii manuale si/sau automate, dar 
care necesita compilare manuala, receptie si/sau dispecerizare a mesajelor. 
 
Gradul  3  ‐  partajare  de  date  fara  delimitare:  partajare  automata  a  datelor  intre 
sisteme bazat pe un model comun de schimburi. 
 
Gradul  4  ‐  partajare  de  informatii  fara  delimitare:  interpretare  universala  a 
informatiilor  prin prelucrare de date bazata pe aplicatii de cooperare. 
 
Gradele  au  ca  scop  clasificarea  modului  incare  eficienta  operationala  poate  fi 
imbunatatita  prin  structurarea  si  automatizarea  schimbul  de  date  si  interpretarea 
acestora. 
 
Mai multe studii desfasurate in domeniul teoriei simularii, desfasurate in institutii de 
prestigiu  cum  sunt  RAND  sau  Virginia  Modeling  Analysis  &  Simulation  Center 
(VMASC),  au  condus  la  elaborarea  unui  model  al  interoperabilitatii  la  nivel 
conceptual.  In  urma  acestor  cercetari  a  rezultat  un  model  ierarhic  cu  sapte  nivele, 
modelul  nivelelor  de  interoperabilitate  conceptuala  (Levels  of  Conceptual 
Interoperability Model – LCIM) [2.29] 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
61

Descrierea nivelelor este urmatoarea: 
 
Nivelul 0: Sistemele independente (standalone) nu sunt interoperabile. 
 
Nivelul 1: La nivelul de interoperabilitate tehnica exista un protocol pentru schimbul 
de  date  intre  sistemele  participante.  La  acest  nivel  este  stabilita  o  infrastructura  de 
comunicatie  care  permite  sistemelor  sa  schimbe  intre  ele  biti  si  baiti,  reteaua  si 
protocoalele de baza fiind definite neambiguu.  
 
Nivelul  2:  Nivelul  de  interoperabilitate  sintactica  introduce  o  structura  comuna 
pentru  schimbul  de  informatie,  adica  se  aplica  un  format  de  date  comun.  La  acest 
nivel  se  utilizeaza  un  protocol  comun  pentru  structurarea  datelor  iar  formatul 
schimburilor de informatie este definit neambiguu. 
 

Compozabilitate Nivel 6
Interoperabilitate conceptuala

Modelare/ Nivel 5
abstractizare Interoperabilitate dinamica

Interoperabilitate Nivel 4
Interoperabilitate pragmatica

Nivel 3
Interoperabilitate semantica

Simulare/ Nivel 2
implementare
Interoperabilitate sintactica

Integrabilitate Nivel 1
Interoperabilitate tehnica

Nivel 0
Fara interoperabilitate
Retea/conectivitate

Fig. 2.2.15. Modelul nivelelor de interoperabilitate conceptuala (Levels of


Conceptual Interoperability Model – LCIM) [2.29.]

Nivelul  3:  Daca  se  utilizeaza  un  model  de  referinta  comun  pentru  schimburile  de 
informatie,  se  atinge  nivelu  de  interoperabilitate  semantica.  La  acest  nivel,  este 
partajata semnificatia datelor iar continutul cererilor de schimburi de informatie este 
definit neambiguu. 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
62

Nivelul  4:  Interoperabilitatea  pragmatica  se  atinge  atunci  cand  sistemele 


interoperabile cunosc metodele si procedurile pe care le foloseste fiecare sistem. Cu 
alte  cuvinte,  folosirea  datelor  ‐  sau  contextul  aplicarii  acestora  ‐  este  inteleasa  de 
sistemele  participante,  iar  contextul  in  care  este  schimbata  informatia  este  definit 
neambiguu. 
 
Nivelul  5:  Atat  timp  cat  un  sistem  in  timp  asupra  datelor,  starea  acestui  sistem  se 
schimba,  inclusiv  ipotezele  si  restrictiile  care  afecteaza  schimbul  de  date.  Daca 
sistemele ajung la nivelul interoperabilitatii dinamice, ele sunt capabile sa inteleaga 
schimbarile  de stare care intervin in ipotezele si restrictiile  pe care fiecare le face in 
timp  si  sunt  capabile  sa  foloseasca  aceste  schimbari.  Faptul  devine  important  mai 
ales in cazul in  care interesul este axat pe efectele operatiunilor. Efectul schimbului 
de informatii dintre sistemele participante este definit neambiguu. 
 
Nivelul  6:  Daca  modelul  conceptual,  adica  ipotezele  si  restrictiile  abstractiunii 
inteligibile a realitatii, este aliniat, se atinge cel mai inalt nivel de interoperabilitate, 
interoperabilitatea  conceptuala.  Aceasta  necesita  ca  modelele  conceptuale  sa  fie 
documentate pe baza unor metode ingineresti permitand ca ele sa fie interpretate  si 
evaluate  si  de  alti  ingineri.  In  fond  este  vorba  de  un  model  complet  specificat,  dar 
independent de modul de implementare. 
 
LCIM  este  o  abordare  pe  mai  multe  nivele  de  realizare  a  serviciilor  compozabile. 
Modelul  este  orientat  pe  suportul  tehnic  asigurat  de  sisteme  informatice.  Trebuie 
subliniat ca aspectele de organizare si sociale sunt adesea foarte importante.  
 
In  ce  priveste  celelalte  notiuni  care  apar  in  banda  din  stanga  imaginii,  ele  sunt 
complementare si apar in lucrari referitoare la modelul deja prezentat. 
 
Integrabilitate ‐ se refera la sfera fizica/tehnica a interconectarii sistemelor, incluzand 
hardware, firmware, protocoale, etc. 
 
Interoperabilitate ‐ se refera al software si detalii de implementare ale interoperarii, 
inclusiv schimbul de elemente de date bazat pe o interpretare comuna a datelor. 
 
Compozabilitate ‐ se refera la punerea de acord a problemelor la nivelul modelarii. 
Modelele  de  baza  sunt  abstractiuni  coerente  ale  realitatii  folosite  pentru 
conceptualizarea si fiind implementate de sistemele rezultante. 
 
Provenind  din  domeniul  modelarii  si  simularii  LCIM  este  aplicat  cu  succes  in 
rezolvarea problemelor de modelare in domeniul sistemelor interoperabile. 
 
Pe langa aspectele tehnice si conceptuale, interoperabilitatea aplicatiilor se refera de 
asemenea  si  la  aspecte  de  organizationale  (OIM),  aspecte  aflate  in  concordanta  cu 
definitiile  propuse  de  European  Interoperability  Framework  (EIF  2004),  care  ia  in 
considerare trei aspecte ale interoperabilitatii [2.33]: 
 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
63

1. Interoperabilitate organizationala. Acest aspect al interoperabilitatii este legat de 
definirea  obiectivelor  de  afaceri,  modelarea  procesului  de  afaceri  si  de  colaborarea 
intre  administratii  care  doresc  sa  schimbe  informatii  si  care  pot  avea  structuri  si 
procese  interne  diferite.  Interoperabilitatea  organizationala  are  ca  scop  abordarea 
cerintelor comunitatii de utilizatori prin punerea la dispozitie a unor servicii usor de 
identificat, accesibile si user‐oriented. 
 
2. Interoperabilitate  semantica.  Acest  aspect  al  interoperabilitatii  se  refera  la 
asigurarea  ca  intelesul  exact  al  informatiei  care  face  obiectul  schimbului  poate  fi 
inteleasa  de  orice  alta  aplicatie  care  nu  a  fost  dezvoltata  initial  pentru  acest  scop. 
Interoperabilitatea  semantica  permite  sistemelor    sa  combine  informatia  primita  cu 
alte  surse  de  informatie  si  sa  o  prelucreze  de  o  maniera  inteligibila. 
Interoperabilitatea semantica este o cerinta premergatoare pentru livrarea de servicii 
in mai multe limbi pentru utilizatori. 
 
2.  Interoperabilitate  tehnica.  Acest  aspect  al  interoperabilitatii  acopera  problemele 
tehnice ale interconectarii calculatoarelor si serviciilor. Sunt incluse aspecte esentiale, 
cum  ar  fi  interfete  deschise,  servicii  de  interconectare,  integrare  de  date  si 
middleware, prezentare si schimburi de date, servicii de acces si securitate. 
 
In tabelul de mai jos se poate urmari coincidenta intre diferitele modele de maturitate 
[3.42]. 
 
 
Organizational
Semantic
Tehnic

LISI 0 - Izolat 1 - Conectat 2 – Distribuit 3 – Integrat la nivel 4 – Intreprindere


functional de domeniu interoperabila
OIM 0 - Independent 1 - Ad-hoc 2 - Colaborativ 3 - Integrat 4 - Unificat
LCIM 0 - Sistem specific 1 - Documentar 2 - Aliniat static 3 - Dinamic 4 - Armonizat
NATO 1 – Date nestructurate 2 – Date 3 - partajare de 4 - partajare de
structurate date fara delimitare date fara
delimitare
 
 
 
In contextul interoperabilitatii  intre  afaceri de intreprindere si aplicatii de fabricatie 
cum ar fi planificarea resurselor intreprinderii (ERP ‐ enterprise resource planning), 
sisteme  de  fabricatie  (MES  ‐  manufacturing  execution  system),  managementul 
lanturilor de aprovizionare (SCM ‐ supply chain management), pentru a numi doar 
cateva, problema interoperabilitatii se confrunta si cu nivelul decizional relativ la un 
orizont sau o perioada al modelelor care descriu aplicatia. Tinand seama si de acest 
cadru temporal al modelelor se pot defini si alte doua clase de interoperabilitate: 
 
1.  Interoperabilitate  diacronica  (din  grecescul  dia‐  prin  si  chronos‐  timp).  Sistemele 
diacronice se refera la procese variabile in timp. Acesta este cazul in care aplicatiile 
interopereaza  in  timp  schimband  modele  referitoare  la  diferite  aspecte  ale  aceluiasi 
produs..  In  acest  caz,  modelele  au  o  semantica  compatibila  dar  necesita 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
64

transformarea  sintactica  inainte  de  a  realiza  schimbul.  Aceasta  permite 


managementul unui model in  
 
 

Fig. 2.2.16. Cadrul de clasificare al interoperabilitatii (sursa [2.43])


 
 
flux si crearea unui sistem real de management al informatiei. Elementele provin din 
depozite disparate de date care trebuie sa comunice prin arhitecturi independente de 
platforma, neutre din punct de vedere, bazate pe standarde deschise. 
 
2.  Interoperabilitate  sincrona  (din  grecescul  syn‐  impreuna  si  chronos‐  timp). 
Sistemele  sincrone  se  refera  la  procese  care  au  loc  sau  exista  in  acelasi  timp.  Exista 
situatii  in  care  aplicatiile  fac  schimb  de  modele  definite  de  limbaje  compatibile  (cu 
aceeasi sintaxa)  dar cu semantici diferite, in mod sincron. 
 
In  figura  3.2.3.  se  descriu  situatiile  multidimensionale  si  prin  acestea  complexitatea 
problemei interoperabilitatii. 
 
 
2.2.4.3. Inițiativa europeană privind interoperabilitatea 
 
In cadrul programului cadru 7 (Framework Program – FP7) al Comisiei Comunitatii 
Europene  s‐au  initiat  si  se  afla  in  curs  de  desfasurare  lucrari  de  cercetare  privind 
interoperabilitatea  intreprinderilor  in  cadrul  unei  initiative  coerente  implicand  o 
larga participare a unor forte de mare suprafata stiintifica si tehnica. [2.33] 
 
Interoperabilitatea  la  nivelul  intreprinderilor  (Enterprise  Interoperability)  este  un 
termen care descrie un domeniu de activitate care are ca scop imbunatatirea modului 
in  care,  prin  intermediul  tehnologiei  informatiei  si  comunicatiilor  (ICT), 
intreprinderile  interactioneaza  in  mod  operativ  si  strategic  cu  alte  intreprinderi, 
organizatii  sau  alte  entitati  de  afaceri,  pentru  gestionare  activitatilor  de  afaceri. 
Aceasta permite intreprinderilor sa construiasca parteneriate, sa realizeze produse si 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
65

servicii noi si sa devina mai eficiente din punct de vedere financiar. Interoperabilitate 
a intreprinderii, ca atribut, este, prin analogie cu definitia IEEE a interoperabilitatii si 
anume  abilitatea  unei  intreprinderi  de  a  interactiona  cu  alte  intreprinderi,  de  a 
schimba informatii si de a utiliza informatia dobandita prin schimb. A se observa ca 
interoperabilitatea  nu  este  o  proprietate  specifica  exclusiva  a  sistemelor  informatice 
si de comunicatii, ea referindu‐se in egala masura la procesele si contextul de afaceri. 
Initiativa europeana se refera la interoperabilitate la nivelul intreprinderii (Enterprise 
Interoperability).  
 
Studiul, care constituie in acelasi timp o declaratie de intentii si un program de lucru, 
subliniaza necesitatea colaborarii intre intreprinderi in contextul de afaceri complex 
in  care  isi  desfasoara  activitatea.  Fenomenul  este  si  mai  pregnant  in  cazul 
intreprinderilor mici si mijlocii – IMM (small and medium sized enterprises ‐ SME) 
care sunt obligate la o specializare foarte accentuata si prin constituirea  unor medii 
interoperabile de intreprinderi isi pot imbunatati pozitia pe piata. 
 
De  asemenea  se  subliniaza  rolul  jucat  de  tehnologia  informatie  si  comunicatiilor 
(ICT)  in  domeniu.  Instrumente  strict  necesare  dezvoltarii  unor  intreprinderi  care 
actioneaza in mediul de afaceri actual, solutiile informatice destinate intreprinderilor 
actuale  trebuie  sa  acceada  la  un  nivel  superior  de  organizare  prin  abordarea 
complexitatii  comunicatiilor  si  integrarii  datelor  si  informatiilor  precum  si 
sincronizarea proceselor de afaceri, cerinte ale conceptului de interoperabilitate.  
 
Obiectivul  initiativei  europene  descrise  de  documentul    Enterprise  Interoperability, 
Research  Roadmap,  Final  Version  (Version  4.0),  31  July  2006  [3.32]  se  declara  a  fi 
definirea  si  caracterizarea  domeniilor  de  cercetare  in  domeniul  interoperabilitatii 
intreprinderilor  si  integrarea  acestora  in  activitatile  Programului  cadru  7  (FP7),  in 
scopul  aparitiei  solutiilor  si  instrumentelor  necesare  facilitarii  accesului 
intreprinderilor la acest mod superior de organizare si actiune. 
 
Pentru  abordarea  problemei  documentul  propune  patru  obiective  principale  care 
constituie  o  directie  strategica  de  cercetare  in  domeniul  interoperabilitatii 
intreprinderilor. 
 
Utilitatea de servicii interoperabile (Interoperability Service Utility ‐ ISU) – se constituie ca 
o  proprietate  de  tip  utilitate  a  unui  sistem  de  servicii  care  sa  asigure 
interoperabilitatea pentru intreprinderi, independent de sistemul informatic pe care‐l 
folosesc.  ISU  trebuie  sa  ofere  interoperabilitatea  ca  o  functionalitate  tehnica, 
reprezentata prin servicii. Functiile producatoare de profit vor circula prin ISU. Din 
punct  de  vedere  conceptual,  ISU  se  constituie  ca  un  nou  nivel  al  ciberspatiului 
deschis, superior celor constituite de Internet si de Web. Rezulta in mod implicit ca 
interoperabilitate  ca  functie  este  un  bun  public,  adica  ISU  este  un  spatiu  accesibil 
pentru  toata  lumea  in  scopul  utilizarii,  exploatarii  si  construirii  de  sisteme.  Se 
considera ca ISU va fi folositor in mod special pentru activitatea IMM.  
 
Tehnologiile  Web  pentru  interoperabilitatea  intreprinderilor    (Web  Technologies  for 
Enterprise Interoperability) – o directie bazata pe ideea ca tehnologiile Web constituie 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
66

din ce in ce mai mult o baza de constructie pentru intreprinderile ce urmeaza sa se 
constituie,  astfel  incat  aportul  lor  la  construirea  interoperabilitati  este  inevitabil. 
Efortul este focalizat pe crearea valorii prin punerea la dispozitie a unor noi servicii 
imbunatatite.  Subiectele  de  cercetare  se  refera  la  Enterprise  Interoperability 
Operating System (OS) care sa permita realizarea de aplicatii de tip client, la solutiile 
bazate  pe  tehnologiile  “mash‐up”  costruirea  serviciilor  derivate  bazate  pe  baze  de 
date  de  continut  distribuite  ale  unor  terti,  la  solutii  Web  Service  Logic  Execution 
Environment (SLEE) pentru minimizarea costurilor integrarii in sistem a elementelor 
eterogene  din  diferite  intreprinderi  si  solutii  Webcare  sa  asigure  ca  beneficiile  sunt 
obtinute de partile care sunt in tranzactie. 
 
O alta cerinta a interoperabilitatii intreprinderii o constituie partajarea cunostintelor 
in cadrul unei intreprinderi virtuale (virtual organisation – VO), colaborarea bazata pe 
cunostinte  (Knowledge‐Oriented  Collaboration).  In  cadrul  intreprinderii  virtuale  este 
important  sa  se  formeze  consortii  functionale  pentru  exploatarea  oportunitatilor  de 
productie si aplicarea cunostintelor din cadrul intreprinderii si al VO in procesul de 
decizie strategica si operationala care sa conduca la imbunatatirea competitivitatii si 
profitabilitatii.  Valoarea  potentiala  a  interoperabilitatii  intreprinderii  consta  intr‐un 
potential mult mai larg decat cel tehnic propriu‐zis, incluzand cunostinte aplicate din 
domenii ca afaceri, economie si sociologie. 
 
Avand  in  vedere  toate  cele  discutate,  este  evident  ca  interoperabilitatea  necesita 
crearea  unei  baze  stiintifice  corespunzatoare,  ceea  ce  constituie  alta  preocupare  a 
initiativei europene. Baza stiintifica pentru interoperabilitatea intreprinderii (Science Base 
for  Enterprise  Interoperability)  se  poate  crea  prin  combinarea  si  extinderea  cercetarilo 
din  domenii  clasice,  recent  constituite  sau  interdisciplinare,  cum  ar  fi  stiinta 
complexitatii,  teoria  sistemelor,  retele,  informatica,  web,  servicii  economie  si 
sociologie.  Se  asteapta  ca  aceasta  noua  baza  stiintifica  sa  includa  un  nou  set  de 
concepte, teorii si principii, precum si metode, tehnici si practici destinate rezolvarii 
problemelor de interoperabilitate. 
 
 
Situatia actuala in abordarea problemei pe plan mondial 
 
Pentru  redactarea  acestui  paragraf  al  lucrarii  folosim  informatiile  furnizate  de 
lucrarile [[2.33, 34, 35].  Se recomanda cercetarea acestor lucrari celor care urmaresc o 
prezentare amanuntita, exhaustiva a problemei. 
 
In  mod  curent,  intreprindrile  stabilesc  relatii  de  afaceri  cu  alte  intreprinderi.  O 
tendinta  actuala  este  extinderea  cooperarii  intre  intreprinderi  pe  toata  durata  a 
ciclului de viata al produsului. Rezultatul este o colaborare stabila intre parteneri in 
cadrul  unei  intreprinderi  virtuale  (VO).  Ecosistemele  de  afaceri  (Business 
Ecosystems) isi fac aparitia si in cadrul lor intreprinderile coopereaza si concureaza 
in interiorul unui cadru care adapteaza, evolueaza si consolideaza. 
 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
67

Unele  sisteme  cadru  pun  la  dispozitie  instructiuni  care  sustin  interoperabilitatea 
sistemelor  inter‐intreprinderi,  cum  sunt  RosettaNet  Framework,  specificatiile  de 
integrare  OAG,  si  arhitectura  FIPA  si  setul  asociat  de  specificatii  pentru  agenti 
software distribuiti cu posibilitati de comunicatie. Printre cele mai cunoscute sisteme 
disponibile  este  ebXML,  un  set  de  specificatii  utilizat  de  OASIS  si  UN/CEFACT,  si 
care  permite  realizarea  unei  structuri  de  afaceri  elecronice  bine  structurata.  Ideea 
ebXML  este  de  a  initia  o  piata  electronica  globala  in  care  intreprinderile  de  orice 
marime si locatie geografica se pot intalni si pot dezvolta relatii reciproce de afaceri 
prin schimbul de mesaje bazate pe XML. 
 
Mai  toate  domeniile  industriale  au  fondat  organizatii  care  au  dezvoltat  specificatii 
adaptate  sectorului  pentru  tranzactii  business‐to‐business  (B2B)  in  cadrul  acelei 
industrii.  Astfel  de  organizatii  sunt  ODETTE  in  industria  automobilelor,  CICX  in 
industria  chimica,  GS1/UCC  in  desfacere,  EURATEX  in  textile,  HL7  in  asistenta  de 
sanatate, IAI in constructii, OTA in turism si PIDX in petrol. 
 
Din  punct  de  vedere  tehnic,  paradigma  informatica  orientata  pe  servicii  (Service 
Oriented  Computing)  si  arhitectura  orientata  pe  servicii  Service  Oriented 
Architectures (SOA) au aparut ca un pas inainte deosebit fata de abordarea bazata pe 
obiecte  si  componente,  cu  posibilitatea  de  a  depasi  limitele  acesteia.  SOA  este  o 
paradigma privitoare la organizarea si utilizarea capabilitatilor distribuite care pot fi 
sub controlul unor domenii de proprietate diferite. Valoarea SOA consta in faptul ca 
ofera un cadru pentru acordarea necesitatilor cu posibilitatile si ca ofera posibilitatea 
de a combina posibilitatile in scopul rezolvarii necesitatilor. 
 
Se pot distinge trei tendinte in informatica orientata pe servicii si anume servicii Web, 
servicii  grid  si  servicii  peer‐to‐peer  (P2P).  Serviciile  Web  construiesc  dupa  standardele 
XML  in  scopul  oferirii  de  platforme  coerente  pentru  realizarea  de  aplicatii  prin 
cuplarea aplicatiilor izolate. Tema principala a serviciilor Web este crearea serviciului 
operativ (on‐the‐fly) prin utilizarea de componente software izolate, reutilizabile. In 
momentul  de  fata  exista  numeroase  initiative  de  standardizare  in  domeniul 
serviciilor  Web.  Serviciile  grid  isi  au  origina  in  necesitatea  informaticii  grid  de 
standardizare  a  mecanismului  de  interfata  pentru  accesarea  resurselor  de  calcul 
distribuite.  In ce priveste informatica P2P, s‐au inregistrat succese, dar inca lipseste 
consensul  asupra  modului  in  care  trebuiesc  construite  aplicatiile  si  ce  semantica 
trebuie adoptata, in acest fel notiunea de servicii P2P ramanand cea mai vaga dintre 
cele trei. 
 
Mai  sunt  disponibile  diferite  solutii  middleware  care  ofera  solutii  partiale  pentru 
integrarea brokerajului,  gestiunii proceselor de  afaceri si functionalitatea platformei 
de  dezvoltare  a  aplicatiilor.  Intre  acestea  sunt  IBM  WebSphere,  Microsoft  BizTalk, 
Oracle  Fusion  si  SAP  NetWeaver.  Exemple  de  solutii  software  open‐source  sunt 
JOnAS de la ObjectWeb, Tomcat si Geronimo de la Apache Software Foundation, si 
Eclipse de la Eclipse Foundation. Aceste solutii ofera solutii (partiale)  de integrarea 
aplicatiilor  de  gestiune  de  intreprindere  (Enterprise  Application  Integration)  si 
integrare a proceselor de afaceri. 
 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
68

Zona serviciilor Web este acoperita de termenul ʺWeb 2.0ʺ, care include software mai 
putin sofisticat construit din blocuri oferite de tehnologia standard, blocuri care pot fi 
lesne  facute  disponibile  in  Web,  dupa  care,  pe  baza  experientei  primilor  utilizatori, 
serviciile  pot  fi  rafinate.  Tehnologiileʺmash‐upʺ  utilizeaza  API‐uri  publice  ale  unor 
firme cu infrastructuri sau baze de date pentru oferirea de noi servicii. Web 2.0 este 
legat de disponibilitatea crescanda si preturile in scadere ale comunicatiilor de banda 
larga  (broadband).  Acestea  ofera  noi  oportunitati  de  dezvoltare  colaborativa  a 
software‐ului,  aparitia  rapida  a  programelor  in  stadiu  de  prototip,  experimentarea 
larga,  planificari  eficiente  ale  abordarilor  de  piata  si  adoptarea  de  noi  modele  de 
business. Aceste tendinte de dezvoltare favorizeaza patrunderea in zone de business 
si noi piete a IMM, microintreprinderilor si persoanelor. 
 
Abordarea  Web  bazata  pe  conceptele  retelelor  semantice  tinde  sa  creeze  un  mediu 
universal  de  schimb  de  informatie  punand  documentele  avand  inteles  ce  poate  fi 
prelucrat  de  calculator  (semantica)  in  World  Widw  Web.  Reteaua  semantica 
(Semantic  Web)  include  standardele  si  instrumentele  XML,  scheme  XML,  Resource 
Description Framework (RDF), scheme RDF, si Web Ontology Language (OWL). 
 
Serviciile  de  retea  semantica  (Semantic  Web  Services)  combina  conceptele  retelelor 
semantice  cu  cele  ale  tehnologiei  serviciilor  Web.  Web  Service  Modelling  Ontology 
(WSMO) este o ontologie formala de descriere a diferitelor aspecte legate de serviciile 
de  retea  semantica  (Semantic  Web  Services).  Obiectivul  WSMO  este  de  a  defini  o 
tehnologie coerenta de servicii de retea semantica (Semantic Web Services) punand la 
dispozitie mijloace semiautomate de descoperire, compunere si executie a serviciilor 
Web bazate pe mecanisme locale de inferenta logica. Ulterior, prin largirea notiunii 
de  SOA  prin  aplicarea  tehnologiei  serviciilor  de  retea  semantica  (Semantic  Web 
Services) si folosind ontologii si limbaje markup ale retelei semantice (Semantic Web) 
pentru  descrierea  structurilor  de  date  si  mesajelor  transmise  prin  interfetele 
serviciilor  Web,  duce  la  dezvoltarea  de  aplicatii  de  afaceri  orientate  pe  sevicii 
imbogatite semantic (Semantically‐enriched Service‐Oriented Business Applications). 
 
Pentru  descrierea  proceselor  de  afaceri  si  executia  lor  sunt  disponibile  mai  multe 
facilitati  de  modelare,  notare  si  limbaje  de  prelucrare.  WS‐BPEL,  limbajul  Business 
Process  Execution  pentru  Web  Services,  elaborat  de  OASIS  Technical  Committee, 
este  considerat  in  general  ca  unul  dintre  cele  mai  promitatoare.  WS‐BPEL  ofera  un 
limbaj de specificare a proceselor de afaceri care este compus din si expus ca serviciu 
Web. El specifica comportamente de procese de afaceri bazat pe servicii Web, adica 
poate fi vazut ca o extensie a paradigmei de Web Services. 
 
Pentru modelarea intreprinderii (Enterprise Modelling) sunt disponibile peste 300 de 
limbaje  si  instrumente.  Modelarea  intreprinderii  poate  fi  definita  ca  arta 
ʺexternalizariiʺ  cunostintelor  din  intreprindere  ,  cum  ar  fi  reprezentarea 
intreprinderii  in  termeni  de  organizare  si  operatii  (de  ex.  procese,  comportamente, 
activitati,  informatii,  fluxuri  de  obiecete  si  materiale,  resurse  si  unitati 
organizationale,  sisteme  de  arhitectura  si  infrastructura).  Scopul  este  de  a  explicita 
cunostintele care adauga valoare intreprinderii sau care pot fi partajate prin aplicatii 
si utilizatori de afaceri, imbunatatind astfel performanta intreprinderii. 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
69

De  asemenea  trebuiesc  luate  in  considerare  probleme  de  reglementare  privind 
increderea si contractarea referitor la serviciile aflate in discutie. 
 
Raportul mentionat [2.33] considera ca spatiul problemei privind interoperabilitatea 
intreprinderii este definit de urmatoarele dimensiuni: 
 
• gestionarea unui ritm rapid de schimbare/inovare 
• adaptarea la globalizare 
• costurile mari de integrare/interoperabilitate 
• dificultati in luarea decizie (de.ex. cand sa interopereze cu alte intreprinderi) 
• lipsa de exemple de caz de interoperabilitate a intreprinderii 
• schimbarea in modelul de colaborare catre inovarea deschisa. 
 
 
De  asemenea  raportul  considera  ca  rezolvarea  cu  succes  de  catre  cercetare  a 
problemelor  ridicate  va  avea  urmatoarele  efecte  pozitive,  care,  in  principiu,  pot  fi 
verificate si masurate: 
 
• cresterea flexibilitatii intreprinderii 
• scaderea barierelor din calea colaborarii intreprinderii 
• cresterea abilitatii intreprinderii de a exploata noile oportunitati de afaceri 
• scaderea costurilor interoperabilitatii 
• scaderea duratei de ajungere pe piata a noilor inovatii 
• cresterea  accesului  la  noi  piete  (spatiul  geografic  si  spatiul 
produselor/serviciilor) 
• cresterea accesului la tehnologii, cunostinte, pricepere si informatii 
• imbunatatirea calitatii solutiilor ICT si a produselor si serviciilor oferite prin 
ICT 
• imbunatatirea masurarii performantelor 
• scaderea barierelor pentru echipele de lucru distribuite 
• imbunatatirea accesului la ecosisteme de inovare, mai ales pentru IMM‐uri 
 
Din toate aceste consideratii raportul extrage o afirmatie de importanta strategica in 
orientarea  actiunilor  in  domeniul  interoperabilitatii  intreprinderii:  o  solutie  unica, 
monolitica pentru interoperabilitatea intreprinderii bazata pe protocoale proprietare 
si piete captive nu se poate sustine in cadrul unui climat de permanenta schimbare, 
nu  poate  fi  functionala  in  mediul  de  afaceri  real  si  nu  ar  fi  de  dorit  din  punct  de 
vedere strategic pentru promovarea inovarii si dezvoltarii.  
 
 
Obiectivele strategice principale 
 
Pentru  abordarea  problemei  documentul  [2.33]  propune  patru  obiective  principale 
care  constituie  o  directie  strategica  de  cercetare  in  domeniul  interoperabilitatii 
intreprinderilor. Fiecare dintre ele se bazeaza pe o viziune strategica, in urma careia 
se poate formula corect problema si se poate sugera abordarea sa pe baza unor noi 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
70

idei care trebuie luate in considerare si activitatile de cercetare ce se recomanda a fi 
desfasurate pentru realizarea acestor obiective. 
 
Ele au fost enuntate in paragraful anterior si se refera la: 
 
• Utilitatea de servicii interoperabile (Interoperability Service Utility ‐ ISU)  
• Tehnologiile  Web  pentru  interoperabilitatea  intreprinderilor    (Web 
Technologies for Enterprise Interoperability)  
• Colaborarea bazata pe cunostinte (Knowledge‐Oriented Collaboration) 
• Baza  stiintifica  pentru  interoperabilitatea  intreprinderii  (Science  Base  for 
Enterprise Interoperability) 
 
 
Utilitatea de servicii interoperabile (Interoperability Service Utility ‐ ISU)  
 
Documentul  european  la  care  facem  referire  [2.33.]  preconizeaza  existenta  unei 
diversitati  de  ecosisteme  de  intreprinderi  aflate  in  permanenta  evolutie.  In  cadrul 
acestor  ecosisteme,  interoperabilitatea  intreprinderilor  va  constitui  un  factor  cheie. 
interoperabilitatea  este  privita  ca  o  capabilitate  de  tipul  unei  utilitati  pentru 
intreprinderi, o capabilitate care este caracterizata de: 
 
• disponibilitate la costuri scazute 
• accesibila  in  principiu  de  catre  toate  intreprinderile  (acces  universal  sau 
aproape universal) 
• garantata  intr‐o  anumita  masura  si  la  un  anumit  nivel  in  acord  cu  un  set 
comun de reguli 
• nu va fi controlata sau detinuta de o singura entitate privata 
 
Se  foloseste  termenul  de  Utilitate  de  servicii  interoperabile  (Interoperability  Service 
Utility  ‐  ISU)  pentru  a  defini  un  sistem  distribuit  care  ofera  interoperabilitate 
intreprinderii sub forma unei utilitati. Sistemul include un set comun de servicii care 
sa  confere  interoperabilitate  intreprinderilor,  indiferent  de  solutia  informatica 
particulara.  Metafora  utilitatii  indica  faptul  ca  intreprinderea  trebuie  sa  fie  poata 
primi  caracteristici  informatice  de  baza  interoperabile  ca  o  infrastructura  critica  de 
operare, tot asa cum sunt apa, electricitatea si, bineinteles, Internetul si Web‐ul. 
 
Se  considera  ca  ISU  trebuie  sa  fie  folositoare  in  mod  deosebit  pentru  IMM  si 
companiile aflate la inceput de activitate. 
 
Cu toate ca multe firme din tarile ale EU‐25 sunt conectate la Internet (91.1% in 2005), 
doar  o  minoritate  folosesc  solutii  e‐business  pentru  conectarea  proceselor  interne 
(33.5%  in  2005)  si  o  minoritate  si  mai  restransa  folosesc  solutiile  e‐business  pentru 
conectarea cu partenerii de afaceri (15.1% in 2005). De asemenea diferenta intre IMM 
si  intreprinderile  mari  in  privinta  utilizarii  solutiilor  e‐business,  doar  circa  30%  din 
cei  ce  le  utilizeaza  sunt  IMM.  In  cadrul  EU‐15  utilizarea  sistemelor  integrate  de 
intreprindere este de 10.2% al celor care utilizeaza sisteme de integrare cu furnizorii 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
71

si 9.3% al celor care utilizeaza sisteme de integrare cu clientii. De unde se poate trage 
concluzia  ca  utilizarea  IT  in  sprijinul  activitatilor  de  afaceri  constituie  mai  degraba 
exceptia decat regula, fiind cu atat mai acuta in randul IMM. Alinierea capacitatilor 
tehnice cu necesitatile activitatilor de afaceri este inca departe. 
 
ISU  trebuie  sa  ofere  interoperabilitatea  ca  pe  o  functionalitate  tehnica  si 
comercializabila,  furnizata  sub  forma  de  servicii.  Functionalitatile  cu  valoare 
adaugata,  pentru  care  utilizatori  vor  fi  dispusi  sa  plateasca,  vor  circula  prin 
intermediul  ISU.  Furnizarea  unor  astfel  de  functionalitati  si  a  serviciilor  localizate 
asociate este un subiect de interes pentru piata. 
 
ISU este conceput sa fie o infrastructura de baza care permite schimbul de informatie 
intre  diverse  surse  de  cunostinte,  aplicatii  software  si  servicii  Web.  Va  folosi  noua 
generatie  de  tehnologii  Web  si  va  permite  colaborarea  orientata  pe  cunostinte,  asa 
cum  este  ea  descrisa  de  urmatoarele  doua  obiective.  Conceptual,  ISU  constituie 
urmatorul nivel al ciberspatiului deschis, dupa cum se poate urmari in figura 2.2.17., 
care este o reprezentare conceptuala nu una functionala sau tehnica. 
 

Ecosisteme de inovare care colaboreaza


Intreprinderi care colaboreaza

Servicii IT cu valoare adaugata si proprietare

ISU

Web
Internet

Telecomunicatii

Fig.2.2.17. Aspectul conceptual al ISU

 
In  conceptia  ISU,  interoperabilitatea  trebuie  sa  fie  o  functionalitate  tehnica  publica, 
non‐competitionala  si  non‐exclusiva.  Asa  cum  sunt  si  Internet‐ul  si  Web‐ul,  ISU 
trebuie sa fie disponibil pentru toti spre a fi utilizat si pentru a construi cu ajutorul 
sau. Trebuie sa fie deschis si partajat. De asemenea trebuie sa fie fiabil, independent 
de  solutiile  software  specifice  ale  fiecarei  intreprinderi.  Gradul  precis  de 
interoperabilitate  pe  care  il  doreste  si  obtine  o  intreprindere  ramane  o  decizie  de 
afaceri a intreprinderii. 
 
 
Principii de proiectare a ISU 
 
Functionalitatile  trebuie  sa  fie  livrate  ca  servicii,  sa  poata  fi  rezidente  oriunde  si 
accesate oricand. Locatia sa nu fie predeterminata. 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
72

 
Protocolul  de  proiectare  al  ISU  trebuie  sa  ofere  standarde  si  specificatii  deschise, 
preferand  blocurile  constructive  modulare  si  nu  nivelurile  ierarhice.  ISU  trebuie  sa 
permita schimbul de informatii si cunostinte care sunt intelese de calculatoare, spre 
deosebire de Internet si Web care necesita interventia umana. 
 
ISU trebuie sa permita transparenta, ce iese este ce intra, permitand si adaugarea de 
noi servicii fara sa fie afectat nucleul de baza. 
 
ISU  trebuie  sa  fie  capabil  sa  lucreze  in  cadrul  unui  set  clar  definit  de  circumstante 
minime  privind  tranzactia  mesajelor.  Calitatea  serviciilor  trebuie  sa  fie  similar 
definita si garantata. 
 
Deoarece  ISU  este  un  sistem  de  sisteme,  trebuie  sa  ofere  scalabilitate,  care  implica 
propagarea stabila si fiabila a informatiei prin mai multe sisteme. 
 
   
Servicii ISU 
 
Serviciile potentiale pe care ar trebui sa le ofere ISU: 
 
• Servicii  care  sa  faciliteze  partajarea  informatiei  in  timp  real  si  colaborarea 
intre  intreprinderi  cum  ar  fi  analiza,  cautarea,  descoperirea,  compunerea, 
asamblarea si lvrarea automata a semanticilor; 
 
• Servicii  care  utilizeaza  noi  tehnologii  Web  pentru  a  permite  aparitia  unei 
generatii noi de aplicatii bazate pe informatie care se pot auto‐compune, auto‐
declara,  auto‐documenta,  auto‐integra,  auto‐optimiza,  auto‐adapta,  auto‐
depana. 
 
• Servicii  care  sa  permita  crearea,  managementul  si  achizitia  cunostintelor  si 
care sa permita partajarea cunostintelor intre intreprinderi virtuale. 
 
• Servicii  care  sa  faciliteze  conectarea  insulelor  de  interoperabilitate  prin 
federalizare, orchestrare sau prin furnizare de capabilitati de infrastructura de 
e‐business  cum  ar  fi  semnatura  elecronica,  certificare,  managementul 
identitatii, biblioteci de tipare si specificatii de interfata 
 
• Servicii care sa faciliteze urmatoarea generatie de servicii e‐business cum ar fi 
verificarea  imputernicirilor,  managementul  reputatiei,  evaluarae 
potentialului  de  afaceri,  evaluarea  potentialului  de  colaborare,  facili\tati  de 
data  sourcing,  integritate  si  stocare,  contractare,  inregistrare  si  etichetare, 
facilitati de plata. 
 
 
 
 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
73

 
Reglementari 
 
Atat timp cat interoperabilitatea este considerata un bun public trebuie sa fie asociata 
cu  un  cadru  de  reglementari.  Acesta  va  include  obligatii  pentru  livrarea  universala 
sau  aproape  universala  a  serviciilor  intr‐o  regiune  geografica  stabilita,  protectia 
legala a ISU, obligatii ale ISU, mecanisme de rezolvare a diferendelor, intelegeri ISU 
cu clienti si parteneri, protectia patentelor si programelor. 
 
 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
74

 
 
 
 
3.3. Arhitectura de referință a sistemului 
 
 
3.3.1. Definirea soluției 

O  rețea  colaborativă  este  constituită  dintr‐o  varietate  de  entități  (exemplu 


organizații  şi  indivizi)  autonome,  geografic  distribuite  şi  heterogene  în  ceea  ce 
priveşte:  mediul  de  operare,  cultura,  capitalul  social  şi  scopurile.  Aceste  entități 
colaborează  pentru  o  mai  bună  realizare  a  scopurilor  comune  şi  compatibile, 
interacțiunile lor având ca suport rețelele de calculatoare. Spre deosebire de alte 
rețele, într‐o rețea colaborativă colaborarea este o proprietate specifică ce derivă 
din  certitudinea  că  membrii  rețelei  pot  realiza  obiective  pe  care  nu  le‐ar  fi 
îndeplinit sau ar fi implicat costuri mari dacă ar fi lucrat individual.  
 

 
 
Fig 3.3.1. Universul problemei [3.12.]
 
 
Rețelele  colaborative  de  organizații  furnizează  o  bază  pentru  competitivitate, 
excelență  şi    rapiditate  în  condiții  turbulente  de  piață.  Ele  au  puterea  de  a  susține  
IMM‐urile  în  identificarea  şi  exploatarea  unui  nou  potențial  de  afacere,  creşterea 
inovației  şi  extinderea  propriilor  cunoştințe.    Conectarea  în  rețea  a  IMM‐urilor  cu 
întreprinderile pe scară largă contribuie de asemenea la succesul  marilor companii 
pe  piața  globală.  Fortificarea  efectivității  rețelei  colaborative,  bazată  în  special  pe 
IMM‐uri şi crearea condițiilor necesare transformării lor într‐o  realitate endogenă în 
mediul industrial European constituie factorii cheie hotărâtori de supraviețuire.  
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
75

Sistemul  ICT  adresează  trei  arii  fundamentale  inter‐relaționate  ca  bază  pentru    o  
organizație  colaborativă  dinamică  şi  de  success  :  Mediul  de  dezvoltare  de  entropie 
ridicată, Organizația Virtuală Dinamică şi Comunitățile Profesionale Virtuale.  
 
 
 

Figura 3.3.2. Arhitectura sistemului

Componentele metasistemului informatic şi de comunicație sunt: 
 
Mediul de dezvoltare de entropie ridicată (VBE) reprezintă o asociație sau o entitate 
de asociații  împreună cu instituțiile de suport aferente  care au atât potențialul cât şi 
interesul  de  a  coopera  între  ele  pe  baza  unui  accord  de  cooperare  pe  termen  lung. 
VBE  reprezintă  un  grup  de  entități  organizaționale  pregatite  anticipat  pentru 
cooperare,  pentru  cazul  în  care  apar  ocazii  de  colaborare  specifice.  Structura  sa 
funcțională poate fi modelată utilizând rețelele Petri (fig. 3.3.3. si 3.3.4.) 
 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
76

cautare

oferta oferta
gasita propusa

oferta
receptionata

evaluare

oferta
evaluata

oferta oferta
acceptata respinsa

negociere

negociere
incheiata

incheiere
protocol

oferta
inclusa in
VBE

Fig 3.3.3. Modelarea procesului de selectare a membrilor VBE


Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
77

infrastructura IT ontologie obiective parametrizarea stabilirea recrutarea baze de date


sistemelor legaturilor

initiere fondare

creare

VBE

operare evolutie

metamorfoza dizolvare

Fig 3.3.4. Modelarea ciclului de viaţă al VBE

Organizația virtuală dinamică (VO) constituie alianțe temporare de organizații care 
se reunesc din punct de vedere al  partajării calificărilor, competențelor şi resurselor 
pentru a răspunde mai bine ocaziilor de afaceri şi a produce servicii şi produse  cu 
valoare adaugată şi a căror cooperare este susținută de rețele de calculatoare.  
 
Comunitatea  virtuală  profesională  (PVC)  reprezintă  combinația  conceptelor  de 
comunitate  virtuală  si  comunitate  profesională.  Comunitățile  profesionale  sunt 
definite  ca  un  sistem  social  de  rețele  sau  indivizi  care  utilizează  tehnologia 
informației  pentru  a  media  relațiile  de  colaborare.  Comunitățile  profesionale 
furnizează medii în care profesioniştii partajează nucleul de cunoştinte al profesiilor 
lor    ca,  de  exemplu,  culturi  de  lucru  similare,  perceptii  de  probleme,  tehnici  de 
rezolvare a problemelor, valori profesionale  şi comportamente profesionale.  
 
Infrastructura  orizontală  ICT.  Implantarea  oricărei  forme  de  rețea  colaborativă 
depinde de existența unei infrastructuri ICT. Pentru a controla beneficiile potențiale 
ale  paradigmei  organizației  rețelei  colaborative,  trebuie  proiectate  şi  implementate 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
78

infrastructuri mai flexibile şi generice.  Lipsa unor arhitecturi de referință comune şi 
a  unor    infrastructuri  generice  interoperabile,  împreună  cu  o  evoluție  rapidă  a 
tehnologilor de bază, reprezintă un major obstacol al evoluției practice a domeniului. 

Managementul informației  
 
Scopul  principal  al  efortului  de  coordonare  a  informațiilor  este  de  a  utiliza 
cele  mai  bune  informații  în  locul  potrivit  şi  la  momentul  potrivit.  Informațiile  pot 
facilita obținerea de parteneriate strategice şi atragerea avantajelor de pe piață. 
Cadrul  pentru  managementul  mediului  informațional  furnizează  o  serie  de 
noțiuni utile în contextul interoperabilității între sisteme. 
Procesul decizional cuprinde activități specifice umane şi poate fi definit ca 
un  ansamblu  de  activități  pe  care  le  desfăşoară  o  entitate  confruntată  cu  un 
eveniment  care  generează  mai  multe  variante  de  acțiune,  obiectivul  activității  fiind 
alegerea variantei care corespunde sistemului de valori dorit. 
Felul  în  care  informația  este  utilizată  în  procesele  de  decizie  reprezintă  un 
factor  major  care  influențează  calitatea  deciziei,  coordonarea  informației  jucând  un 
rol  central  în  orice  întreprindere.  Întreprinderea  modernă  se  dezvoltă  în  contextul 
implementării  unui  mediu  informatic  şi  de  comunicații  pentru  asistarea  deciziilor, 
care  include  procesele  de  stocare  şi  transmisie  informații,  resurse  de  cunoştințe  şi 
managementul operațiunii pentru a coordona informațiile şi a lua decizii. 
Un cadru de lucru sau model de referință pentru managementul mediului 
informatic  furnizează  ideile  principale  pentru  clasificarea  serviciilor  informatice 
(taxonometrie) şi ajută la înțelegerea modului în care pot fi combinate aceste servicii 
şi  cum  pot  avea  legătură  unele  cu  altele  în  contextul  sistemelor  informatice  cu 
proprietăți de interoperabilitate.  
Procesul general de luare a deciziilor este modelat sau înțeles ca un sistem 
cu  reacție  negativă  inversă  (feedback).  Pentru  luarea  deciziilor  se  colectează  date  şi 
informații  despre  mediu  .  Informația  rezultată  este  combinată  cu  date  şi  informații 
despre motivații, ținte, experiența şi întelegerea problemei de către decident. Astfel, 
deciziile  sunt  luate  şi  acțiunile  acestora  influențează  schimbările  din  mediu,  iar 
procesul se repetă. 
 
Managementul informatiei este analizat in amanunt in paragraful 2.3.1.1. 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
79

3.3.2. Specificații pentru elaborarea modelului sistemului 
informațional  

3.3.2.1. Arhitectura tehnică 
 
Obiectivul proiectului presupune crearea unui mediu de lucru colaborativ între mai 
mulți  parteneri  care  participă  la  proiect  prin  schimbul  de  informații.  Acest  mediu 
colaborativ  trebuie  să  ajute  la  comunicarea  între  diverşii  parteneri  ce  iau  parte  la 
proiect.    Soluția  o  constituie  adoptarea  unei  arhitecturi  de  sistem  bazată  pe  servicii 
(SOA). Arhitectura cadru  a infrastructurii ICT se prezintă în fig. 3.3.5. 
 

Servicii de aplicatii

Servicii verticale in mediul Servicii verticale in Servicii verticale in


de entropie ridicata (VBE) comunitatea profesionala managementul intreprinderii
virtuala (PVC) virtuale (VOM)

Servicii orizontale
Servicii
ICT-I
Servicii de baza independente ale platformei (PIBS)
Servicii de
baza
Servicii de baza specifice ale platformei (PSBS)

Fig.3.3.5. Cadrul infrastructurii ICT [4.12.]

Pentru eficiență, sistemul trebuie sa fie bazat pe o arhitectură pe trei niveluri (baza de 
date, serverul de aplicații şi nivelul de acces). Toate informațiile trebuie sa fie stocate 
într‐o  bază  de  date  comună,  capabilă  să  stocheze  şi  să  prelucreze  mari  cantități  de 
date.  Tehnologia  trebuie  sa  fie  scalabilă  şi  flexibilă  şi  să  deservească  cu  succes  un 
număr mare de utilizatori şi să permită implementarea de proceduri care să asigure 
continuarea  funcționarii  în  caz  de  dezastru.  Tehnologia  trebuie  sa  se  bazeze  pe 
standardele  industriale  şi  tehnologii  deschise  şi  să  dispuna  de  o  gamă  largă  de 
instrumente de dezvoltare atât pentru baza de date cât şi pentru aplicații. Accesul la 
aplicație  trebuie  să  se  facă  prin  intermediul  unei  interfețe  web,  deci  folosind  orice 
browser  disponibil.  Interfața  web  trebuie  să  conțină  un  portal  ce  poate  fi  adaptat 
nevoilor utilizatorilor. 
 
 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
80

 
 
Fig 3.3.6. Conceptul de proiectare a arhitecturii software dupa paradigma MDA
 
 
3.3.2.2. Managementul cunostințelor / Knowledge Management (KM) 
 
Sistemul trebuie să pună la dispoziția utilizatorilor un mediu de lucru colaborativ în 
care participanții la proiect se pot reuni, discuta problemele şi concluziile care apar. 
Acest sistem colaborativ trebuie să fie accesibil tuturor partenerilor acestui proiect şi 
să se înscrie în urmatoarele cerințe. 
 
• Sistemul  trebuie  să  se  bazeze  pe  o  infrastructură  flexibila  pentru  lucru 
colaborativ,  stocarea  fişierelor  şi  documentelor  şi  participarea  la  conferințe 
Web. 
• Sistemul  trebuie  sa  fie  unul  integrat  şi  să  ofere  toate  instrumentele  necesare 
pentru lucrul colaborativ. 
 
Specificații tehnice: 
 
• Sistemul trebuie să se bazeze pe o arhitectură modernă pe trei niveluri (baza 
de date, serverul de aplicații si nivelul de acces) 
• Sistemul trebuie sa stocheze toate informațiile într‐o singură bază de date care 
să uşureze accesul la date cât să şi faciliteze administrarea. 
• Sistemul trebuie să fie scalabil şi flexibil. 
• Sistemul trebuie sa fie capabil de gestionarea unui volum mare de date. 
• Autentificarea  unui  utilizator  trebuie  să  se  faca  o  singură  dată  pentru  toate 
modulele sistemului. 
• Sistemul trebuie să se bazeze pe standardul de securitate LDAP v3 
 
Aplicatia colaborativă trebuie să raspundă la urmatoarele cerințe: 
 
• sistem de mesagerie, atât poştă electronică cât si mesagerie instant 
• sistem de calendar pentru programarea întâlnirilor şi rezervarea resurselor 
• sistem de stocare a documentelor 
• sistem de conferință web pentru organizarea comunicărilor virtuale 
• forumuri de discuții disponibile pentru angajați 
• sistem de cautare în toate modulele aplicației 

 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
81

Funcționalități ale sistemului: 

• Sistemul de stocare a documentelor trebuie să conțină: 
o sistem de versionare manual şi automat 
o sistem de stocare a documentelor centralizat pentru toate documentele 
o spațiul de lucru trebuie să fie partiționat: o parte spațiu de lucru privat, 
în care să aibă acces doar proprietarul, iar o parte spațiu public în care 
se pot pune documente ce pot fi accesate de toți angajații 
o accesul  la  documente  trebuie  să  se  facă  pe  mai  multe  niveluri:  fără 
acces, acces pentru citire, acces citire scriere şi administrator 
o sistemul să poată fi accesat prin intermediul unui browser Web 
o referințele  la  un  anumit  document  să  poată  fi  făcute  prin  inermediul 
unui link micşorând astfel transferul în cadrul sistemului. 
o sistemul  să  permită  realizarea  unei  arhive  electronice  pentru  stocarea 
datelor 
 
• Sistemul de conferință web: 
o realizarea mai multor tipuri de întâlniri: colaborare, prezentări interne, 
training, asistență online 
o sistemul  trebuie  sa  aibă  posibilitatea  de  a  înregistra  o  anumită 
conferință 
o prezentatorul  trebuie  sa  poată  alege  ce  informație  este  vizibila  pentru 
restul de participanți: întreg ecranul, o anumită porțiune a acestuia sau 
o anumită fereastră 
o întâlnirile să se poată programa sau să se realizeze pe loc 
o sistemul  trebuie  sa  aibă  o  componenta  de  tip  chat  şi  voice  chat  în 
cadrul conferinței 
 
• Sistemul de  mesagerie să prezinte urmatoarele funcționalități: 
o trebuie  să  conțină  o  componentă  de  tip  chat  care  să  faciliteze 
comunicarea între membrii organizației 
o sistemul  de  mail  trebuie  să  funcționeze  pe  baza  standardelor  IMAP4, 
POP3 si SMTP 
o sistemul de mail trebuie să conțina un server de ştiri de tip NNTP 
o accesul la aplicația de mail să poată fi făcut atât prin intermediul unui 
browser web cât şi prin intermediul unui client standard de mail (MS 
Outlook, Netscape, Mozilla, Eudora). 
o sistemul  de  mail  trebuie  să  poată  crea  liste  de  distribuție  pentru 
facilitarea trimiterii mailurilor 
o posibilitatea recuperării unui mesaj în cazul ştergerii accidentale 
 
• Sistemul de calendar trebuie să ofere urmatoarele facilități: 
o trebuie  să  dea  posibilitatea  verificării  dacă  un  anumit  angajat  sau 
resursă este disponibil(ă) într‐un anumit interval de timp. 
o sistemul  trebuie  să  permită  notificarea  angajaților  de  apariția  unei 
întâlniri în timp real şi să permită ca aceştia să confirme, infirme sau să 
propună o altă perioadă de timp. 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
82

o calendarul  unui  anumit  angajat  să  fie  vizibil  doar  acestuia  şi  doar  în 
cazul  în  care  acesta  doreşte,  să  dea  dreptul  anumitor  angajați  de 
vizionare a calendarului propriu. 
o să  permită  programarea  de  resurse  logistice  în  cadrul  sistemului  (săli 
de conferință, proiectoare, etc) 
o accesul  la  aceste  resurse  să  poată  fi  de  2  tipuri:  de  tip  primul  venit 
primul  servit,  sau  prin  intermediul  unei  persoane  responsabile  cu 
atribuirea resurselor. 
o accesul la sistem să poată fi realizat prin intermediul unei interfețe web 
cât şi folosind un client (MS Outlook) 
 
• Sistemul de căutare: 
o sistemul informatic de colaborare trebuie să ofere un singur motor de 
căutare  care  să  efectueze  operații  de  regăsire  în  toate  modulele 
sistemului 
o sistemul trebuie să poată fi programat pentru cautare în Internet şi în 
alte surse, care pot fi definite (exemplu tabele relaționale) 
o căutarea  să  poată  fi  făcută  în  funcție  de  drepturile  angajatului  care  a 
inițiat căutarea 
 
 
• Sistem pentru  forumuri de discuții: 
o fiecare  fir  de  discuție  trebuie  sa  aibă  drepturi  de  acces  la  fel  ca  şi 
documentele 
o aplicația trebuie să genereze notificări în cazul în care se postează un 
răspuns la o întrebare publicată 
o sistemul trebuie să permită ataşarea unei discuții la un document 
o notificările  trebuie  să  fie  trimise  utilizatorilor  prin  intermediul 
sistemului de email. 
 
Accesul  la  sistem  trebuie  să  fie  făcut  prin  intermediul  unei  interfețe  Web.  Punctul 
central de acces la toate modulele aplicației colaborative trebuie sa fie un portal uşor 
de  utilizat  şi  de  modificat.  Sistemul  trebuie  să  fie  livrat  şi  cu  instrumentul  de 
modificare şi design al portalului. 

 
3.3.2.3. Arhitectura funcțională orientată pe servicii (SOA) 
 
Sistemul  trebuie  să  se  bazeze  pe  o  arhitectură  orientată  pe  servicii  SOA  pentru 
integrarea între diversele sisteme informatice, aparținând partenerilor de colaborare.  
SOA reprezintă un pas înainte în dezvoltarea abstractă şi se bazează pe combinația şi 
interacțiunea  dintre  servicii,  pe  baza  mesajelor,  guvernată  de  anumite  politici.  Deşi 
SOA poate fi implementată fără folosirea de Web Services, acestea pot fi privite ca un 
exemplu de model de folosire de mesaje pentru această arhitectură. Standardele sunt 
cheia  folosirii  interoperabilității  dar  şi  asigurarea  calitățatii  serviciilor  (QoS), 
semantica sistemului, securitatea, managementul, şi transmiterea de mesaje. 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
83

SOA  reprezintă  o  abordare  structurată  în  dezvoltarea  aplicațiilor,  care  conduce  la 
creşterea scalabilității, mentenabilității şi extensibilității aplicațiilor.  
Principalele funcționalități care trebuie să apară intr‐un sistem care se doreşte să fie 
bazat pe SOA sunt: 
 
• Interconectivitate  uşoară.  Serviciile  sunt  create  pentru  a  fi  autonome  şi 
independente  de  implementare.  Acest  atribut  conduce  la  o  flexibilitate 
crescută  în  introducerea  de  noi  servicii  şi  agregarea  serviciilor  existente  în 
soluții compuse. 
• Incapsularea serviciilor. Acest lucru implică separarea interfeței serviciului de 
specificațiile interne şi implementarea serviciului. 
• Standardizarea  interfeței.  Un  vocabular  standardizat  pentru 
interoperabilitatea serviciilor asigură comunicarea între servicii. 
• Structura  semantică  comună.  Aceasta  este  o  metodă  pentru  a  asigura 
înțelegerea conținutului mesajelor comunicate între servicii. 
 
In  cadrul  arhitecturii  SOA,  infrastructura  nucleului  şi  elementele  nucleului  trebuie 
concepute şi tratate ca servicii. Acestea rezolvă probleme critice cum ar fi securitatea, 
monitorizarea  şi  managementul.  Anumite  caracteristici,  deşi  nu  neaparat  necesare, 
îmbunătățesc  funcționarea  unei  arhitecturi  SOA.  Aceste  principii  de  proiectare  a 
sistemului sunt: 
 
• Publicarea  serviciilor.  Pune  la  dispozitie  un  mecanism  pentru  localizarea  şi 
provizionarea serviciilor disponibile şi facilitează administrarea serviciilor. 
• Securitatea  serviciilor.  Controlează  identitățile  şi  politicile  de  securitate  şi 
aplicarea acestora, asigurând accesul la date, mesaje şi servicii. 
• Managementul  orientat  pe  servicii.  O  facilitate  pentru  definirea,  aplicarea  şi 
monitorizarea  politicilor  de  sistem  într‐un  mediu  distribuit  care  aderă  la 
regulile de business  şi un nivel de garantare a serviciilor (SLA) 
• Integrarea  serviciilor.  Facilitează  procesarea  mesajelor,  interfețelor  pentru 
servicii şi transformarea informației în formate comune. 
• Arhitectura  bazată  pe  evenimente  ‐  Event‐driven  architecture  (EDA). 
Utilizarea mesajelor ca un catalizator pentru invocarea serviciilor. 
• Rezervarea  serviciilor.  Se  referă  la  sistemele  care  fac  parte  din  nucleu  şi 
infrastructura aplicației, pentru rezervarea serviciilor, echilibrarea încărcării şi 
managementul serviciilor care apar în momentul rulării aplicației. 
• Traducerea serviciilor. Asigură transformarea pentru prezentare către diverşi 
clienți, cu un punct de acces stabilit, care este de obicei un portal. 
• Dezvoltarea  de  servicii.  Un  mediu  pentru  crearea,  dezvoltarea  şi 
managementul serviciilor într‐o configurație de arhitectură SOA. 
 
Nucleul unei platforme SOA include următoarele servicii: 
 
• Servicii de instalare. Organizează şi supraveghează funcțiile operaționale. 
• Servicii de integrare. Integrarea datelor şi proceselor între mai multe medii de 
lucru şi platforme. 
Contributii la metodologia de sinteza a sistemelor informationale din retele e-colaborative
84

• Orchestrarea proceselor. Organizarea şi agregarea serviciilor în fluxuri pentru 
automatizarea proceselor de sistem şi de business. 
• Politici. O politică de business sau de sistem care guvernează o acțiune. 
• Managementul stării. Abilitatea de a recunoaşte, a întreține, şi a aloca starea 
unei entități. 
 
Sistemul trebuie să conțină anumite elemente cheie ale arhitecturii SOA: 
 
• Aderarea la standarde deschise 
• Scalabilitate şi fiabilitate 
• Managementul, administrarea şi vizibilitatea unui proces de business 
• Managementul excepțiilor 
• Să ofere suport pentru infrastructura existentă. 
 
Pentru realizarea integrării între sistemele partenere se poate folosi standardul BPEL 
sistemul incluzând următoarele componente: 
 
• BPEL Designer 
• BPEL Server 
• Integrare 
• Consola de BPEL