2 DIMENSIUNEA ISTORICĂ

ŞI CULTURALĂ

S-a spus deja totul despre AUDIT în general şi despre AUDIT INTERN în particular pentru a
explica orginea şi dezvoltarea sa.
De la originile sale latine (audio, audire : a asculta) cuvântul audit a suferit vicisitudini şi
mediatizarea sa a multiplicat sensurile sale contrare. Dar dacă îl calificăm „audit intern” atunci el se referă la
o funcţie precisă, ale cărei origini au fost, uneori, identificate în practici vechi.
Încă din timpul misionarilor dominicani ai lui Charlemagne şi „auditorii” lui Eduard I al Angliei,
exemplele sunt numeroase şi pot fi prezentate ca antecedente istorice; dar, de fapt, nici unul dintre noi nu-şi
dă seama pe deplin de această funcţie chiar dacă ea există astăzi în întreprinderi, deoarece ea este în realitate
o Funcţie Nouă cu particularităţi singulare şi care nu se confundă cu nici un precedent istoric. De asemenea,
ea este în acelaşi timp o Funcţie Universală şi o Funcţie periodică.

2.1 Auditul intern: funcţie nouă

Funcţia auditului intern este una relativ recentă din moment ce apariţia (sau reapariţia, după cum
spun alţii) a reconsiderat criza economică a Statelor Unite din 1929.
Întreprinderile au suferit atunci din cauza recesiunii economice care se afla pe ordinea de zi a tuturor
ramurilor economice. Conturile au fost trecute printr-un „pieptene” fin în vederea reducerii taxelor. Ori,
marile înitreprinderi americane utilizau deja serviciile Cabinetelor de Audit Extern, organisme independente
care aveau misiunea de a certifica conturile, bilanţurile şi stările financiare. Acolo de altfel, se căuta mijlocul
de reducere a valorii cheltuielilor şi se avertiza că pentru a se gestiona bine lucrările lor de certificare
auditorii externi trebuiau să se angajeze la numeroase sarcini preparatorii: inventarieri de orice fel, analize
ale conturilor, sondaje diverse şi variate etc.
În acest fel, se poate face sugestia ca anumite lucrări preparatorii să fie asumate de către personalul
întreprinderii. Astfel au apărut aceşti „auditori”, deoarece aceştia efectuau lucrările de audit, în sensul pe care
îl înţelegem acum, dar „interni” deaorece ei erau membri (cu parte întreagă) ai întreprinderilor.
Cabinetele de Audit Extern îşi dădeau acordul lor în condiţiile unei supervizări certe.
Aceşti „auditori interni” participau la lucrările curente ale auditorilor externi fără a stabili însă
sintezele şi concluziile.
„Micile mâini” ale Auditorilor Externi vor permite atingerea obiectivului fixat iniţial: diminuarea
cheltuielilor întreprinderii.
Criza odată trecută, se va continua utilizarea lor deoarece s-au achiziţionat cunoştinţele şi practica
metodelor şi instrumentelor din domeniul contabil; puţin câte puţin, îşi va lărgi câmpul de aplicare şi îşi va
modifica insesizabil obiectivele. Dar mult timp de acum încolo Funcţia Auditului Intern va păstra în
memoria colectivăacest patrimoniu ereditar. Şi aceasta cu atât mai uşor cu cât este vorba aici de o istorie
recentă. În legătură cu marile funcţii tradiţionale ale întreprinderii: Funcţia de producţie, Funcţia comercială,
Funcţia contabilă etc care au existat întotdeauna, măsura la ce punct funcţia de audit intern este încă la primii
săi paşi.
Audit şi control financiar

Ea n-a apărut în Franţa decât în anii ’60, fiind puternic marcată de originile sale de control contabil.
Numai începând cu anii ’80 originalitatea şi specificităţile funcţiei de audit intern vor începe să se degajeze şi
să se precizeze. Cu toate acestea putem să estimăm că evoluţia sa nu a ajuns încă la sfârşit.
Din caracterul recent al funcţiei de audit intern rezultă trei consecinţe:

2.1.1 Situaţiile eterogene:

Bine grupate în cadrul unui acelaşi insititut profesional (de exemplu în Franţa- Institutul de Audit
Intern: IFACI), întreprinderile şi organizaţiile care practicăauditul intern prezintă o panoramădestul de
eterogenă.
Fără îndoială IFACI transpune şi contribuie la promovarea practicii dominante care puţin câte puţin
se impune tuturor, dar această practică este prin natura lucrurilor puternic colorată de cultura întreprinderilor.
Această dimenisune culturală se repercutează în pregătirea profesională, organizaţii, metode de lucru,
vocabular. Ataşându-se la aceeaşi filozofie de audit, unii vor privilegia formaţia contabilă, alţii, formaţii mai
diversificate; unii vor organiza auditări descentralizate, alţii vor afirma că este eficace numai o funcţie de
audit intern foarte bine centralizată.
Înstrumentele de lucru, ele însele, sunt influenţate de cultură. Asemenea întreprinderi cu o dominantă
tehnică îşi văd auditorii săi privilegiind întrebările informatice, sondajele statistice, instrumentele
matematice, altele care privilegiază dominanta financiară ataşată unui serviciu de audit care utilizează în mod
preferenţial ratele, controalele şi semnificaţiile contabile.
Ce se mai poate spune despre rapoartele de audit a căror formă, conţinut sunt departe de a fi
omogene?
Aici încă o dată istoria întreprinderii apasă cu toată greutatea sa, adesea mai greu decât istoria
auditului intern. Dar numai la nivelul câmpului de aplicare situaţiile sunt mai contrastante.
În anumite întreprinderi, în special în cadrul multinaţionalelor anglo-saxone, funcţia este la locul său
de mai multe decenii.
Aceasta înseamnă că ea a intrat în cultură, aceste întreprinderi practică auditul intern în toate
domeniile lor şi experimentează ultimele noutăţi.
Alte organizaţii, dimpotrivă şi este cazul notabil al anumitor organisme şi administraţii, descoperă
funcţia şi se situează la stadiul incipient de implementare.
Alte organizaţii, dimpotrivă, şi este cazul notabil al anumitor organisme şi administraţii, descoperă
funcţia şi se situează la stadiul incipient de implementare. Dacă opţiunile sunt adesea aceleaşi, câmplu de
aplicare este mai restrâns şi obiectivele mai modeste. Cei mai vechi (bătrâni) recunosc drumul pe care l-au
parcurs. Evident, între stadiul primar şi cel al evoluţiei la cel mai înalt nivel de cunoaştere, găsim toate
situaţiile intermediare posibile, de unde şi o diversificare atât de considerabilă în panorama Auditului Intern.
Unii nu practică aplicarea funcţiei decât în doemniul financiar (importanţa originii) în timp ce alţii abordează
tărâmuri puţin explorate: tehnici de vârf, management general, mediul înconjurător etc.
Evoluţia funcţiei, traversând diferite întreprinderi, este în consecinţă dificil de apreciat. Cu toate
acestea, ea nu a ajuns încă la stadiul finalunde cei mai mulţi îşi stopează progresul.
Dar în această evoluţie auditorii interni dispun de un atuu incomparabil: un corp de doctrine,
Normele Profesionale ale Auditului Intern respectiv elaborarea lor a început acum mai bine de 30 de ani şi
nu-şi opreşte evoluţia ca urmare a progresului pe care îl înregistrează în permanenţă această funcţie. Aceste
Norme Profesionale permit realizarea acordului asupra conceptelor fundamentale; ele permit evitarea
contradicţiilor pe plan internaţional, făcând loc şi specificităţilor culturale.

2.1.2 Un vocabular instabil

Vocabularul traduce importanţa acestei dimensiuni culturale. Organizaţiile care sunt doar la început
vor utiliza un vocabular foarte mult inspirat din practicile auditorilor externi, folosirea imprudentă a unui
„cuvânt greşit” putând conduce câteodată chiar la diferenţe doctrinale. Dar mai simplu şi mai general,
vocabularul este împrumutat de la o funcţie vecină, nespecifică: referinţă, ajustare, certificare, conformitate,
reporting etc sunt cuvinte anterioare funcţiei de audit intern şi aceasta este privită mai degrabă ca o tendinţă,
mai mult sau mai puţin remarcabilă în funcţie de vechimea serviciului.
 Dimensiunea istorică şi culturală

Dar dincolo de această sursă de diferenţe, există mai ales „greutatea” culturii: nu putem vorbi despre
auditul intern cu aceleaşi cuvinte într-o filieră franceză a unui grup anglo-saxon precum în cazul EDF (
Energie de France) sau în cazul unei asociaţii caritabile.
Exemplele sunt multiple: termeni de referinţă sau raport de orientare, reuniune de validare generală
sau reuniune de concluzionare, şef de misiune sau de supervizare etc. Desigur, în fiecare caz, cei doi termeni
nu vor avea acelaşi conţinut, vor exista care vor trebui cunoscute pentru a putea înţelege şi deci comunica.
Din fericire însă, marea majoritate se pun astâzi de comun acord asupra definiţiilor fundamentale:
aduit intern, control intern etc. De unde rezultă, aşadar, importanţa Formaţiei profesionale dacă se doreşte să
se realizeze o unificare (nicidecum o uniformitate). De exemplu, în cazul Academiei franceze organizaţiile
profesionale operează în acest sens pentru a publica glosare înainte de a servi simultan ca referinţă şi
instrument de comunicare. Dar nimic nu va înlocui schimburile unde cei mai vechi în funcţie întind mâna
celor care sunt încă pe linia de pornire. Prin urmare, progresul are preţul său, dar toată această mişcare nu se
va face fără divergenţe doctrinale.

2.1.3 Divergenţele doctrinale

Ele sunt perceptibile în lucrări , în discursuri şi se traduc în practica întreprinderilor. Toate au ca

fundament chiar concepţia de audit intern doar că se consideră caracterul represiv sau preventiv al rolului de
auditor.
În primul caz ne temem deoarece acesta este un revelator de erori, de fraude, de deturnări de fonduri
de orice gen.
În al doilea caz el este aşteptat, solicitat pentru recomandările sale care permit responsabililor de a
progresa printr-o mai bună gestionare a activităţii lor. Cele două concepţii de audit intern sunt divergente,
conducând la o aranjare a unui demers şi a unor tehnici de audit singulare în stabilirea concluziilor de natură
diferită.
Ele implică în mod egal profile de auditori cu totul diferite, cu psihologii specifice.
Conceptul „poliţienesc” conduce la funcţionarea serviciilor de audit intern cu cadre foarte
confirmate, dotate cu solide competenţe profesionale.
În al doilea caz, dimpotrivă, demersul de „consiliere” şi de „consultant” conduc mai degrabă către
afectarea auditului intern cadrelor tinere cu potenţial ridicat care vor părăsi Auditul Intern încă din momentul
în care vor fi obţinut maximum de profit din exercitarea Funcţiei: însuşirea unei cunoaşteri perfecte a
întreprinderii în toate dimensiunile sale şiînsuşirea unei metodologii ce permite asumarea de responsabilităţi
în condiţii de securitate şi eficacitate. În acel punct, concepţiile sale sunt relativ reconciliabile. De fapt
această situaţie este un pic istorică deoarece puţin câte puţin toţi se armonizează pentru a nu confunda
„Auditul Intern” şi „inspecţia” şi vom vedea că marea majoritate a întreprinderilor reţin astăzi conceptul de
consiliere şi de consultant; ceea ce nu exclude teninţe şi nuanţe.
Subiectul este deci bogat şi viu, nu a atins încă maturitatea şi dacă cunoaştem bine, de acum,
culoarea ochilor săi, nu cunoaştem încă toate trăsăturile caracterului său.
Este sigur faptul că, existenţa Institutului Profesional, locul unde se reunesc practicienii a contribuit
major şi contribuie încă la degajarea marilor tendinţe asupra cărora toţi cad de acord.
Pregătirea auditului intern în Universităţi şi în Marile Şcoli merge în acelaşi sens, permite aducerea
foarte curând, traversând pedagogia şi lucrările în acest sens, a unor definiţii şi a unor practici admise
funcţiei Auditului Intern. Şi această uniformizare a practicii este facilitată chiar dacă institutele se sprijină pe
normele profesiunii recunoscute de toţi.
Deceniul care urmează ar trebui, fără îndoială, să aducă Funcţiei liniştirea divergenţelor şi
clarificarea doctrinelor. Puţin câte puţin, ca o pată de ulei, practica dominantă a întreprinderilor se va extinde
asupra tuturor.
În ciuda divergenţelor de evoluţie şi a disputelor doctrinale, Auditul Intern merge către încheiere
(finalizare).

2.2 Auditul intern: funcţie universală

Acest calificativ trebuie înşeles într-un dublu sens: este o funcţie universală căci se aplică tutror
organizaţiilor, dar este funcţie universală deoarece se aplică tuturor funcţiilor acolo unde se exersează.
Audit şi control financiar

2.2.1 Aplicarea asupra tuturor organizaţiilor

Termenul „întreprindere” este insuficient pentru a califica câmpul de aplicare al auditului intern.
Astfel, fondatorii DESS Audit Intern al Universităţii din Aix- en- Provence au ţinut să-l numească „DESS al
Auditului Intern al Organizaţiilor”, subliniind prin aceasta în ce punct Funcţia nu se limitează la lumea
întreprinderilor. De fapt, Funcţia Auditului Intern merge bine după acest punct.
În mod natural întreprinderile sunt primele interesate, oricare ar fi dimensiunea lor. Marile
întreprinderi în mod sigur şi în mod particular, întreprinderile multinaţionale, pornind de la cele la care
mişcarea s-a extins. Dar auditul intern interesează, în mod egal, şi întreprinderile mici şi mijlocii în măsura în
care, bineînţeles, ele pot suporta costul care permite funcţionarea unui serviciu de audit intern.
Am semnalat deja faptul că Funcţia nu se confundă în mod necesar cu o structură proprie. Ne putem
imagina o funcţie de audit intern fără un serviciu specific pus în operă de către alţi agenţi ai întreprinderii?
Care sunt aceşti „alţi agenţi” care pot, eventual să înceapă o acţiune a funcţiei într-un organism care nu ar
poseda un serviciu specific?
-ar putea fi chiar şeful întreprinderii, în acest caz judecător şi membru, dar care ar putea ameliora
diagnosticul său şi astfel gestiunea sa, prin utilizarea metodologiei auditului. Vom vedea că această
tendinţă se dezvoltă odată cu auditul propriu, intern.
-ar putea fi, de asemenea, unul dintre colaboratorii săi direcţi, dar ne-am îndepărta încă şi mai mult
de la normă şi deci de condiţiile de funcţionare ale auditului intern.
Această situaţie ar putea ridica probleme grave de eventuale incompatibilităţi, dar a o evoca revine
deci la a sublina în ce punct funcţia poate fi independentă de mărimea întreprinderii. Şi chiar dacă
dimensiunea este adesea invocată ca un obstacol în implantarea unui serviciu de Audit Intern, ea nu poate fi
reţinută într-adevaăr, decât pentru structurile mici.
În întreprinderile medii este vorba, mai mult de o rezistenţă culturală în mare parte datorată unei
lipse de informaţie.
Dacă auditul intern se aplică tuturor dimensiunilor întreprinderii el se aplică, de asemenea, tuturor
activităţilor întreprinderii. Întreprinderea cu vocaţie comercială este la fel de interesată ca şi întreprinderea
industrială sau întreprinderea de servicii. Probabil în această ultimă categorie, cu excepţia sectorului bancar,
funcţia auditului intern a penetrat mai puţin şi fără îndoială pentru că dimensiunea multinaţională care a
favorizat dezvoltarea funcţiei, este de altfel întâlnită în sectorul industrial.
De aceea, ca urmare a evoluţiei istorice, a penetrării şi dezvoltării controlului de gestiune decât să
acţioneze pe planul cercetării eficacităţii şi al securităţii, întreprinderile au ajuns la auditul intern. Şi de fapt,
implantarea controlului de gestiune în istoric şi majoritar dezvoltat în primul rând în cadrul întreprinderilor
industriale, apoi comerciale: calea dezvoltării auditului intern urmează aceleaşi trasee, marile întreprinderi
versus cele mai mici, industria versus servicii via comerţ. Dar în termen de evoluţie, toţi sunt atinşi deoarece
sunt interesaţi.
Este evident că, sectorul para-public, care girează imaginea sectorului privat, adoptă funcţiile şi deci
auditul intern, şi este una dintre dezvoltările sale recente, interesează toate activităţile din economie care
îmbracă forma juridică în care se exprimă.
Dincolo de întreprinderi, asociaţiile de toate tipurile, societăţile civile şi chiar organismele
confesionale sau religioase pot şi trebuie să fie interesate de această Funcţie din moment ce au atins o
anumită dimensiune.
Şi, în mod natural, administraţiile – toate administraţiile – adoptă în mod progresiv Auditul Intern
care trebuie să le permită să facă un salt semnificativ în vederea eficacităţii, securităţii şi calităţii, fie că este
vorba de spitale, Educaţie Naţională, colectivităţi teritoriale, Armată, Inspectoratele Generale ale
Ministerelor, toţi au perceput deja în ce punct această funcţie nouă ar putea să le permită să stăpânească mai
bine activităţile lor şi să atingă cu mai multă siguranţă obiectivele semnalate.
În fiecare din aceste organizaţii Auditul Intern – şi acesta nu e încă perceput clar de către toţi – se
aplică tuturor funcţiilor fără excepţii.

2.2.2 Aplicarea asupra tuturor Funcţiilor

Numeroşi sunt încă cei care, atunci când vorbim de Auditul Intern, se gândesc la funcţia financiară şi
contabilă. Greutatea istoriei apasă însă greu în spiritele care nu au fost informate asupra evoluţiei Funcţiei.
De fapt, ea a debordat mult limitele istorice şi interesează, dacă nu în practică, cel puţin pe toţi în concepţia
 Dimensiunea istorică şi culturală

teoretică, toate funcţiile fără nici o restricţie. De fapt, obiectivele şi metodologia Auditului Intern sunt
universale în acest sens în care ele se aplică tuturor activităţilor permiţând astfel de a le gestiona mai bine.
Se vor declina deci, toate funcţiile întreprinderii: auditorul intern va exercita activităţile sale pentru
cel mai mare profit dintre toate.

ƒ Funcţia financiară şi contabilă

Contabiliatea, trezoreria sunt bineînţeles înscrise în Planul de Audit Intern, dar cu obiective
complementare în raport ce cele asigurate auditorilor externi. Vom vedea cu ocazia poziţionării Funcţiei, în
ce puncte aceste obiective diferă. Dar vom vedea, de asemenea, în ce punct, auditul intern şi cel extern sunt
chemate să colaboreze, atât de mare este complementaritatea acţiunii lor.

ƒ Funcţia comercială şi logistică

Marketing, vânzări, publicitate, stocaj, transporturi, toate aceste domenii trebuie explorate de
auditorul intern. Înţelegem bine că în această semnificaţie aspectul financiar şi contabil nu este singurul
interesat. Universalitatea obiectivelor auditului intern conduce la a analiza toate celelalte aspecte ale funcţiei:
relaţiile comerciale şi publicitate, solvabilitatea clientului, calitatea livrărilor, cercetarea prospectelor, etc.

ƒ Funcţia fabricaţie / producţie

În sensul cel mai larg al cuvântului, adică incluzând examinarea instalaţiei de fabricaţie, ca şi cea de
producţie, de menţinere, de investiţii, de securitate industrială, etc.
Ceea ce vrea să spună în mod clar, este că auditorul intern este prezent de asemenea în uzine şi pe
şantiere ca şi în birouri. Fără îndoială reuniunea unui anumit număr de condiţii este necesară pentru a se
ajunge în această situaţie, în particular exigenţa unei culturi tehnice, cu atât mai puţin pentru întreprinderile
cu înaltă tehnologie.
Dar dacă vrem să dăm funcţiei plenitudinea dimensiunii sale, înţelegem în mod necesar că echipa de
audit intern trebuie să fie formată din auditori de toate originile şi formaţiile, ceea ce este, de fapt, preconizat
de normele profesionale. Un anumit număr de mari întreprinderi au intrat deja pe această cale, deci nu mai
suntem în domeniul speculaţiilor ci în cel al realităţii.

ƒ Funcţia informatică şi nu numai informatica de gestiune

Auditorul informatic care, aici în mod egal – dimensiunea culturală obligă – nu este numai un
auditor care a studiat informatica, ci neapărat un informatician format după metodologia şi instrumentele
Auditului Intern. Acest auditor informatic exercită talentul său în cinci direcţii fundamentale:
1. Auditarea centrelor informatice, şi nu numai centre informatice de gestiune dar şi informatică
industrială, informatica de “progress” după cum spun anglo-saxonii, adică aceea care concurează
fabricaţia automatizată. Pe scurt, peste tot unde există hardware, există materia auditului.
2. Auditarea biroticii în toată întinderea, diversitatea şi complexitatea sa.
3. Auditarea reţelelor informatice, necesară să completeze două puncte anterioare, care impun din
partea auditorului un nivel de competenţă tehnică, de asemenea, ridicat. Adică nu toate echipele
de audit sunt în măsură să abordeze aceste chestiuni; în acest caz trebuie găsite soluţii de
substituţie.
4. Auditarea sistemelor în exploatare şi al logicelelor aplicative. Acest domeniu percepe aici
ansamblul celorlalte funcţiuni ale întreprinderii în măsura în care aceasta face apel uşor la
informatică. Auditul informatic este atunci – în acest caz particular – un specific al fiecărei
funcţii.
5. Auditarea sistemelor în dezvoltare care prezintă aceleaşi caracteristici ca şi precedentul chiar
dacă el se situează înaintea exploatării. Trebuie subliniat aici că rolul auditorului nu poate şi nu
trebuie să se confunde cu acela al responsabililor însărcinaţi cu dezvoltarea. Aici ca şi oriunde,
auditorul nu este cel care “face lucrurile” ci cel care “priveşte cum lucrurile sunt făcute”.
Audit şi control financiar

ƒ Funcţiile de gestiune

Înglobăm sub acest cuvânt tot ceea ce s-a putut omite în enumerarea anterioară. Gestiunea
personalului în sensul cel mai larg şi în toate elementele componente, logistica generală a întreprinderii, de la
curăţarea birourilor până la arhivare trecând prin grădinărit şi imprimerie, toate aceste activităţi trebuie
înscrise în programul de lucru al auditorului intern. Şi cum există din ce în ce mai multe funcţii codificate şi
normalizate, câmpul nu încetează a se lărgi: ieri calitatea, azi mediul înconjurător.

ƒ Funcţia auditului intern

Auditul intern fiind o funcţie şi toate funcţiile având vocaţia de a fi studiate, se înţelege de la sine că
auditul intern trebuie în mod egal să fie audit şi deci să-şi aibă locul în enumerarea de faţă.
Dar cum să realizezi acest audit al auditului ? Pare aproape imposibil, nu-i aşa

ƒ Funcţia managerială

Unii afirmă că aceasta trebuie exclusă, că ea constituie excepţia care confirmă regula. Aici este
vorba, fără îndoială, despre o “ondulaţie” în faţa dificultăţii deoarece a întinde într-atât auditul intern nu este
un lucru uşor deoarece trebuie învins un dublu obstacol:
¾ obstacolul creat de Direcţia Generală, deoarece aceasta dacă nu-şi cunoaşte bine funcţia, sau,
mai rău chiar, dacă îşi formulează o idee falsă, nu-şi va da girul unei asemenea întreprinderi;
¾ obstacolul creat chiar de auditul intern care ar trebui să supravegheze, să nu judece natura
acţiunii Direcţiei, ceea ce evident îi va face sarcina dificilă.
Dar în planul principiilor, şi chiar al practicii, funcţia este auditabilă. Funcţie universală, deci, şi în
toate sensurile termenului. Dar, de asemenea, şi într-o formă originală, funcţie periodică.

2.3 Audit intern: funcţie periodică

Este o funcţie permanentă într-o întreprindere, dar şi o funcţie periodică pentru cei care o întâlnesc.
“Auditaţii” (şefi de serviciu, şefi de departamente, directori) primesc auditorii în misiune pentru
1 – 2 săptămâni sau 3 luni; apoi misiunea fiind terminată, aceştia pleacă. Ei vor reveni peste 2, 3 sau 5 ani în
funcţie de o frecvenţă care va fi în funcţie de importanţa riscului în activitatea auditată. Deci funcţia s-a
“eclipsat” în măsura în care activitatea nu este executată în permanenţă în acelaşi loc.
Dar activităţi permanente ale Auditului Intern se întâlnesc, care de pe 1 Ianuarie până la 31
Decembrie se va întoarce în întreprindere pentru a-şi exercita misiunile sale în toate sectoarele. Planul de
audit – despre care vom vorbi ulterior – interpretează această periodicitate a activităţii repartizând acţiunile
într-un ciclu de mai mulţi ani (3 sau 5). Această periodicitate a misiunilor este calculată conform riscului
fiecărei activităţi: activitate cu risc mare ? deci misiuni frecvente. Activitate cu risc scăzut ? deci misiuni mai
rare în timp. Un serviciu de audit intern bine organizat trebuie deci să dispună în mod imperativ de un
instrument de măsură a riscului pentru a calcula frecvenţa misiunilor sale. Este vorba de macro-evaluare de
care vom vorbi ulterior.
Este interesant de subliniat, chiar din acest moment, caracterul permanent implică pentru auditorul
intern excluderea tuturor lucrărilor din afara misiunii sale de audit. Această regulă este, în acelaşi timp, o
necesitate practică şi o exigenţă deontologică. Este o necesitate practică deoarece nu putem fi în acelaşi timp
judecător şi parte împricinată, auditor şi responsabil operaţional. Este în mod egal o exigenţă deontologică
pentru că este impusă de necesitatea de audita totul şi de a o face fără subiectivism. Aceste noţiuni figurează
de altfel, în normele de audit intern şi vom putea observa că acestea nu sunt întotdeauna respectate.
Cele trei caracteristici ale funcţiei de audit intern: nouă, universală, periodică sunt acum recunoscute
şi dobândite. Această evoluţie nu s-a produs uniform dar nici în mod brutal; puţin câte puţin, funcţia şi-a
configurat noua înfăţisare. Pentru a realiza acest lucru, ea şi-a extins progresiv câmpul de aplicare şi şi-a
definit astfel suprastructura.