GEORGE MURĂTOREANU

TEHNICI DE GHID
Note de curs

Valahia University Press

Târgoviște, 2019
Valahia University Press
Str. Aleea Sinaia, nr. 13, Târgoviște
Tel: 0245/213684
E-mail: universitypress@valahia.ro

Acreditată de Consiliul Național al Cercetării Științifice (CNCS), categoria C din

anul 2012.

Colecția STUDIA TEHNICA

Referenți științifici:
Conf.univ.dr. Vasile Loghin
Conf.univ.dr. Daniel Peptenatu
Lect.univ.dr. Radu Pintilii

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

MURĂTOREANU, GEORGE
Tehnici de ghid : note de curs / George Murătoreanu. - Târgovişte :
Valahia University Press, 2019
ISBN 978-606-603-195-0
796.5

4
 CUPRINS

Introducere ................................................................................... 7
1. Un scurt istoric al turismului organizat în România …………………... 8
2. Necesitatea ghizilor în turism …………………………………………............ 15
3. Atribuțiile ghizilor de turism ……………………………………………………... 18
4. Tipuri de ghizi în România …………………………………………….............. 22
5. Cum puteți deveni ghid turistic. Cerințe formale, cerințe
informale ………………………………………............................................. 24
6. Activitățile ghizilor de turism …………………………............................. 26
6.1. Primirea turiștilor, prezentarea în calitate de ghid ................ 26
6.2. Conversația cu turiștii. Atenție specială la imagine și
empatie ......................................................................................... 26
6.2.1. Elemente de imagine ...................................................... 27
6.2.2. Mijloace pentru a câștiga simpatia turiștilor .................. 28
6.3. Gestionarea grupului de turiști .............................................. 28
6.3.1. Prospectarea grupului de turiști ……………………………….... 29
6.3.2. Informarea turiștilor ....................................................... 31
6.3.3. Implicarea ghidului în actul turistic ................................ 36
7. Ținuta și conduita ghidului de turism ……………………………………..... 37
8. Ghidul de turism specializat ………………………………………….............. 39
8.1. Ghidul de turism montan …………………………………………........... 39
8.1.1. Planificarea turelor montane ……………………………………... 39
8.1.2. Marcajele turistice ………………………………………………......... 49
8.1.3. Orientarea în teren ………………………………………………........ 57
8.1.4. Echipamentul montan ……………………………………………...... 67
8.1.5. Informații si sfaturi aplicabile în turismul montan ……….. 75
8.2. Alte tipuri de ghizi specializați …………………………………............ 80
8.2.1.Ghid de turism sportiv ……………………………………………....... 80
8.2.2. Ghid de turism animator ………………………………………....... 81
8.2.3. Ghid de turism habitat natural, floră, faună în areal
montan/umed ............................................................................... 84
8.2.4. Ghid de turism religios …………………………………………........ 84
8.2.5. Ghid de turism ecvestru …………………………………………...... 84
8.2.6. Ghid de turism interpret la congrese si manifestări
internaționale ………....................................................................... 85

5
 8.2.7. Ghid de turism supraveghetor …………………………………... 85
8.2.8. Ghid cu alte specializări …………………………………………...... 85
9. Trasee turistice în circuit. Turismul auto ………………………………...... 86
10. Modalități de informare turistică ………………………………………......... 88
11. Acordarea primului ajutor …………………………………………….............. 92
Bibliografie ……………………………………………………………..................... 97

6
 INTRODUCERE

Într-o epocă în care activitățile cotidiene ale unei mari părți a populației se
află sub imperiul stresului, vitezei și răspunderii, se impune din ce în ce mai mult
nevoia de evadare, de eliberare de obligații și de relaxare. În acest context,
activitățile turistice și capătă un rol tot mai important în viața noastră.
Plecând de la o astfel de necesitate reală, economia și piața muncii s-au
orientat și în acest domeniu, transformând turismul, într-o afacere din ce în ce
mai profitabilă.
Astfel, dacă în urmă cu câteva decenii turismul era o activitate strict
personală, apanajul oamenilor înstăriți și cu un grad de cultură mai ridicat decât
media, în prezent face parte din viața marii majorități a populației. Turismul se
realizează astăzi, în mare parte, într-un cadru organizat, supus unor reguli în
cadrul unei adevărate industrii dezvoltate de-a lungul secolului al XX-lea și în
primele două decenii ale secolului ai XXI-lea.
Numeroase agenții de turism, firme, organizații au astăzi ca obiect de
activitate turismul în toate formele sale, de la asigurarea infrastructurii și
logisticii individuale, la industria hotelieră, la serviciile specifice turismului. Un loc
aparte în acest ansamblu îl au ghizii în turism. Aceștia, prin cunoștințele
acumulate, prin calitățile cultivate în timp, sunt persoanele care pot transforma
un sejur într-o experiență de neuitat. Pentru aceasta, ghizii au nevoie de o
instruire teoretică și demonstrativă și de o activitate practică sistematică. Astăzi
în țara noastră există o serie de firme și asociații care asigură formarea ghizilor în
turism.
Un curs de tehnici de ghid în cadrul specializării Geografia Turismului este
necesar pentru a familiariza viitorii profesioniști în turism cu activitățile specifice
ghizilor, fără a putea însă înlocui cursurile de formare acreditate în acest sens de
către Ministerul Educației Naționale prin Autoritatea Națională pentru Calificări
ANC.
Tematica acestui suport de curs acoperă majoritatea problemelor pe care
le poate întâmpina în practică un ghid de turism și completează informațiile
profesionale și practice pe care trebuie să le stăpânească pentru a-și onora cu
succes profesia.

Târgoviște, ianuarie 2019

7
 1. UN SCURT ISTORIC AL TURISMULUI ORGANIZAT ÎN ROMÂNIA

Termenul turism este explicat în Dicționarul explicativ al limbii române

(DEX, 2009) ca fiind totalitatea relațiilor și fenomenelor care rezultă din
deplasarea și sejurul persoanelor în afara locului lor de reședință (ca petrecerea
vacanței sau concediului de odihnă, participarea la diferite manifestări)
(www.dexonline.ro).
În ediția din 1998 a aceluiași dicționar, turismul este explicat ca fiind o
activitate cu caracter recreativ sau sportiv, constând din parcurgerea pe jos sau
cu diferite mijloace de transport a unei regiuni pitorești sau interesante dintr-un
anumit punct de vedere.
În aceeași accepțiune, turismul este, după o definiție dată de W. Hunziker1
(citat de Cândea, Erdeli, Simon, 2000; Uscatu, 2009), ansamblul de relații și
fenomene care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor, în afara domiciliului
lor, atâta timp cât sejurul și deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire
permanentă și o activitate lucrativă oarecare2.
R. Brunet (1993) include in sfera turismului toate călătoriile de agrement
(deși statisticile includ adesea călătorii profesionale, pe care nu le pot distinge de
celelalte), chiar dacă acestea nu sunt întotdeauna strict de loisir: vizite de familie,
călătorii de plăcere, excursii în locurile de vacanță, deplasări pentru sport sau
cură, pelerinajele.
Privind latura economică a acestei activități (Cândea, Erdeli, Simon, 2000)
turismul poate fi definit ca latură a sectorului terțiar al economiei, unde
activitatea prestată are ca scop organizarea și desfășurarea călătoriilor de
agrement, recreere sau a deplasărilor de persoane la diferite congrese și reuniuni;
include toarte activitățile necesare satisfacerii nevoilor de consum și servicii ale
turiștilor.
Cumulând esența acestor definiții, găsim potrivită descrierea mecanismelor
turismului modern, propusă de V. Borda (1979): ansamblul activităților care-i
permit omului, pe de-o parte, petrecerea timpului liber în acțiuni de agrement,
odihnă, tratament în stațiunile balneoclimaterice, îmbogățirea orizontului

1
Walter Hunziker (1899 – 1974), profesor elvețian, a înființat Institutul de Cercetări în Turism al
Universității St. Gallen, cofondator al Asociației Internaționale de Expertiză Științifică în Turism
(AIEST)
2
Definiția este preluată ca atare de numeroși autori din lucrarea Grundriss der Allgemeinen
Fremdenverkehrslehre (Scopul general al științei turismului), Hunziker W., Krapf K., (1942)

8
cunoștințelor generale etc. și, pe de altă parte, activitatea multilaterală
desfășurată de sistemul instituțional adecvat pentru asigurarea tuturor serviciilor
și bunurilor materiale puse la dispoziția turiștilor pe o perioadă de timp limitată.
Tot în contextul asigurării unei baze teoretice solide a acestei activități, au
fost definite clar noțiuni precum vizitator, turist, excursionist etc.
Vizitatorul este orice persoană care călătorește spre un loc, altul decât
mediul său obișnuit, pentru mai puțin de 12 luni, scopul călătoriei fiind altul
decât exercitarea unei activități remunerate (Uscatu, 2009). Vizitatorii se împart
în două grupe:
- turiștii, vizitatori al căror sejur include cel puțin o înnoptare într-o altă
localitate decât cea de reședință, fără a presta o activitate lucrativă la destinație;
- excursioniștii, vizitatori care se deplasează în scopuri turistice pentru mai
puțin de 24 ore, fără a include o înnoptare.
Mișcarea turistică organizată din România își are începuturile în cea de-a
doua jumătate a secolului al XIX-lea. Până în acel moment se practica un turism
neorganizat, sub forma călătoriilor singulare sau colective de plăcere în mijlocul
naturii (Borda, Simion, 1976). Forme ale turismului colectiv, de masă, trebuie
considerate și acțiunile prilejuite de deplasarea în grup — în tot cursul evului
mediu românesc și până în zilele noastre — pentru a participa la manifestările
marcate de evenimente și date tradiționale: sărbători folclorice, târguri, hramuri,
aniversări cu caracter local sau național. Cea mai mare parte a acestor
evenimente au rămas nemodificate până în zilele noastre (fig. 1.1) ca o
continuitate a tradițiilor din spațiul românesc. Teritoriul actual al României a fost
străbătut în secolele trecute de călători străini, care i-au cercetat geografia,
istoria și obiceiurile, făcând despre el însemnări ce constituie adevărate tezaure
documentare.

Fig. 1.1. Manifestări populare tradiționale moștenite în zilele noastre: Târgul de fete de pe
Muntele Găina (www.adevarul.ro) și Nedeia Munților de la Fundata

9
 Pe de altă parte, numeroși călători români au întreprins deplasări în spațiul
din afara țării, și au consemnat pagini importante referitoare la locurile pe unde
au călătorit. Sunt de amintit aici câțiva dintre aceștia, cu mențiunea că unii sunt
recunoscuți și mediatizați la nivel național, în timp ce peste alții s-a așternut, din
păcate, uitarea: Ștefan Olahus (sec. al XVI-lea), Samuilă Dămian, Elena Ghica3,
George Pomuț, Gheorghe Cârțan4, Dumitru Dan, Mihai Tican Rumano, Nicolae
Ghimpu (Borda, 1983), Dimitrie Ghica Comănești, Bazil Assan5, la care se adaugă
numeroși cercetători (cu recunoaștere în lumea științifică internațională6) care
au efectuat călătorii în scopul cunoașterii și înțelegerii planetei noastre.
Mișcarea turistică organizată românească a înregistrat până în 1971, când
s-a înființat Ministerul Turismului, mai multe etape importante legate de
constituirea unor organizații (Borda, Simion, 1976, Borda, 1979 cu adăugiri):
- Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor - SKV (Siebenburgischer
Karpatenverein) este una din primele asociații turistice din spațiul românesc, o
asociație a turiștilor montani, promovând un turism educativ și ecologic, fondată
în anul 1880 la Sibiu. Realizată după model german, SKV a definit, construit și
marcat primele trasee turistice montane de pe teritoriul României, în Munții
Postăvaru și Făgăraș. Tot SKV a construit și primele cabane (cea mai veche
cabană încă funcțională din România este Cabana Postăvaru) și adăposturi
montane, organizând și primele cursuri de instruire a călăuzelor (ghizi) din munți.
De asemenea, a editat hărți turistice proprii și a tipărit broșuri de prezentare a
traseelor montane, cu sfaturi pentru turiști. Această asociație a început din 1904
și activități organizate de salvare montană, SKV fiind precursor al Salvamontului
(http://www.skv.ro).
- 1895 – Societatea carpatină din Sinaia. Din grupul întemeietorilor
menționăm pe arhimandritul Nifon, fostul stareț al mănăstirii Sinaia, pe Tache
Ionescu și Bucura Dumbravă. Această societate turistică, în timpul celor 15 ani de
activitate remarcabilă, a realizat amenajarea peșterii Ialomița, a construit poteci
în Bucegi, a ridicat primele case de adăpost la Caraiman și Omu.
- 1902 – Societatea de gimnastică sport și muzică din Iași a organizat
excursii în special pe Ceahlău și a construit cabana Dochia. A tipărit cea dintâi
călăuză turistică a Ceahlăului, în 1932.

3
Nepoata domnitorului Grigore Ghica, cunoscută mai ales sub pseudonimul Dora d’Istria sub care
a publicat numeroase lucrări literare. Este considerată ca fiind a treia femeie alpinist din lume
după ce, în 1855, a escaladat vârful Moench din Alpii Elvețieni (4105 m).
4
Celebrul Badea Cârțan, care a călătorit pe jos de la nord de Munții Făgăraș până la Roma
5
Primul român care a efectuat o călătorie în jurul Pământului și care a ajuns în regiunile arctice
6
Menționăm aici pe Emil Racoviță, Mihai Băcescu, Gheorghe Neamu, Teodor Negoiță

10
 - 1903 – Societatea turiștilor români (S.T.R.). A desfășurat, între anii 1903—
1916, o activitate laborioasă în Bucegi și Piatra Craiului: excursii, popularizarea
frumuseților montane, deschiderea unor poteci, construirea uneia dintre cele
mai vechi cabane7 de pe versantul estic al Pietrei Craiului — cabana Grindu, între
1904 – 1915 a tipărit consecvent „Anuarul S.T.R.", în paginile căruia au publicat
cei mai iluștri reprezentanți ai primei generații de drumeți români grupați într-o
asociație turistică: Nicolae Bogdan, Alceu Urechia, Nestor Urechia, Bucura
Dumbravă, Tache Ionescu, Emanoil Bucuța, Mihai Haret.
- 1919 - Asociația muncitorească „Prietenii naturii". Avea peste 15 filiale în
diferite colțuri ale tarii, cu un număr de peste 4500 membri. Asociația și-a
propus, încă de la înființare, să armonizeze cele două acțiuni principale asupra
cărora se concentra: răspândirea drumeției în rândurile muncitorimii și educația
politică a membrilor săi. Dizolvată în 1924, activitatea turistică a acestei asociații
a fost continuată în cadrul sindicatelor unitare de către Asociația sportivă
„Stăruința".
- 1921 — Hanul drumeților. Fondatorii asociației — Bucura Dumbravă,
Emanoil Bucuța, Ion Bianu și Mihai Haret — pledau pentru „turismul pe jos" sau
„drumeția", forma de turism cea mai potrivită să ofere contactul cu natura. În
spiritul acestei concepții a și scris Bucura Dumbravă „Cartea munților", lucrare ce
s-a bucurat de un deosebit succes, după cea semnată de Mihai Haret în 1910 și
intitulată „În munții Sinaiei, Rucărului și Branului".
- 1921 — Frăția munteană. A fost întemeiată la Cluj, din inițiativa
savantului Emil Racoviță, cu scopul de a cunoaște Munții Apuseni și a organiza
turismul de munte. În 1933 a fuzionat cu T.C.R.
- 1925 — Turing-Clubul României (T.C.R.), asociație de turism și pentru
protecția naturii. A avut, ca inițiatori, tot pe Bucura Dumbravă, Emanoil Bucuța și
Mihai Haret. T.C.R. a desfășurat o activitate prodigioasă, construind și marcând
drumuri, clădind câteva case de adăpost bine amenajate și editând hărți și alte
publicații de un deosebit interes, dintre care cităm „Calendarul turistic" ,,
„Enciclopedia turistică" – publicații ce apăreau sub îngrijirea lui Mihai Haret,
președintele T.C.R. și a lui Valeriu Pușcariu, vicepreședintele T.C.R. Turing Clubul
României a fost, până în 1947, cea mai puternică și mai bine organizată asociație
de turism din România.
- 1929 – Asociația drumeților din munții înalți ai României (A.D.M.I.R.) A
fost creată la București, având ca întemeietori câțiva tineri entuziaști și viitori
animatori ai turismului românesc: Ion Udrişte-Olt, Emilian Iliescu, Nicolae

7
alături de Cabana Curmătura - 1897 a Asociației EKE – echivalentul maghiar al Asociației SKV – și
Cabana Vlădușca, ce se pare că ar fi fost ridicată în 1881

11
Dimitriu și alții. Dintre realizările asociației amintim construirea cabanelor Voina-
Iezer (1935), Babele (1937), Cumpăna-Argeș (1937), Radu Negru (1937), refugiul
Iezer (1937) și revista „Buletinul alpin", publicație trimestrială de turism și
alpinism (1938—1940). A.D.M.I.R. a activat în Bucegi, Piatra Craiului, Făgăraș,
Iezer-Păpușa. Avea patru secțiuni zonale: la Ploiești, Câmpulung-Muscel, Pitești,
Făgăraș.
- 1930 – Asociația turistică „România pitorească" (A.T.R.P.). Membrii săi au
marcat poteci în munții Ciucaș și Penteleu, au organizat excursii, au editat un
buletin turistic lunar, au construit o casă de adăpost pe muntele Ciucaș.
Animatorii acestei asociații au fost profesorul Nicolae Ioan și avocatul Iosif Salter.
- 1930. Și-au început activitatea sau și-au amplificat-o și alte asociații
turistice: Clubul carpatin român (a construit cabanele Caraiman și Plaiul Mircii, în
Bucegi); Munții noștri (a construit cabana Obârșia Lotrului în Parâng); Asociația
sportivă a salariaților B.N.R. (a construit cabanele Podragul, în Făgăraș, și Poiana
Izvoarelor, pe Diham); Clubul turistic bănățean; Oficiul de camping și turism, care
a fost promotorul turismului balneo-maritim din țara noastră. În activitatea
desfășurată de O.C.T. rolul principal l-a avut inițiatorul Oficiului, Val Tebeică
(senior).
- 1933 – Clubul alpin român. S-a format prin desprinderea din cadrul
asociației A.D.M.I.R. a unui grup de tineri alpiniști în frunte cu Nicolae Dimitriu,
susținătorul alpinismului tehnic. Dintre realizările C.A.R. menționăm: construirea
refugiului alpin Coștila, în Bucegi (1938), a Căminului alpin din Bușteni (1939) și
editarea a două publicații de prestigiu: „Buletinul alpin" (1933—1937) și
,,Buletinul C.A.R." (1938—1940).
- 1934 – se creează Federația Societăților de Turism din România (F.S.T.R.),
care a îndeplinit rolul de factor coordonator al asociațiilor turistice din țară.
Înființarea ei a fost o necesitate, datorită faptului că, între anii 1930—1940, au
apărut, în diferite colțuri din țară, noi asociații turistice: Hai la drum și Dor de
ducă (în București), Amicii Predealului, Clubul turistic al Olteniei, Plaiuri
românești, Minerul-Lupeni, Brădetul-Sibiu etc.
- 1936 – Oficiul Național de Turism. O.N.T. a fost înființat, de fapt, în 1926,
dar abia în 1936 a devenit organizație cu un statut bine definit. Dintre realizările
sale până la izbucnirea celui de al doilea război mondial trebuie amintite:
clasificarea stațiunilor balneoclimaterice, construirea unor hoteluri turistice la
Mamaia, Turnu Severin și Sarmizegetusa, sprijinirea inițiativei particulare privind
construirea de cabane în munți, editarea unor publicații de turism, editarea unor
hărți turistice.

12
 Perioada celui de-al doilea război mondial a dezorganizat, ca peste tot în
lume, mișcarea turistică. În 1948, întregul patrimoniu al vechilor asociații
turistice a fost preluat de stat, punându-se bazele asociației Turismul popular,
care a activat între 1948—1950.
Acestei prime forme de organizare a mișcării turistice de după război i-au
urmat înființarea unor secții de turism și alpinism în cadrul asociațiilor
polisportive pe ramuri de producție, coordonate de C.N.E.F.S. (Consiliul Național
pentru Educație Fizică și Sport), prin Federația de turism-alpinism. La rândul său,
vechiul O.N.T. și-a trecut atribuțiile Direcției de turism și excursii din cadrul
Confederației Generale a Muncii. În 1955 ia ființă Oficiul Național de Turism. În
1971 se înființează Ministerul Turismului. O.N.T. „Carpați" — București, O.N.T.
„Litoral" și O.N.T. „Carpați'' — Brașov își desfășurau activitatea în subordonarea
nemijlocită a Ministerului Turismului. Cele 39 de O.J.T.-uri (oficii județene de
turism) aveau o dublă coordonare — Ministerul Turismului și consiliile populare
județene. Ministerul Turismului avea, și are și în prezent, ca obiect principal al
activității sale, desfășurarea și promovarea mișcării turistice românești, atât pe
plan intern cât și în ce privește relațiile turistice ale României cu țările străine.
După 1990, mișcarea turistică din România a urmat evoluția economică,
devenind o activitate independentă, guvernată de Ministerul Turismului, care a
avut până în prezent diverse organizări și denumiri: Ministerul turismului;
Ministerul turismului și comerțului; Ministerul transporturilor, construcțiilor și
turismului; Ministerul pentru întreprinderi mici si mijlocii, comerț, turism si
profesii liberale; Ministerul dezvoltării regionale și turismului etc. În prezent
poartă denumirea de Ministerul Turismului.
În perioada de după 1990, au fost reînființate o parte dintre asociațiile
turistice care au fost desființate în anii comunismului, dar au fost înființate, de
asemenea, și alte asociații profesionale, numeroase organizații
nonguvernamentale, organizații nonprofit (fig. 1.2), care au ca scop promovarea
și practicarea turismului montan și nu numai. Un caz particular l-a reprezentat
O.N.T. Carpați care a funcționat fără întrerupere și după instaurarea la București
a regimului comunist, și după înlăturarea acestuia, dar care și-a încheiat
activitatea prin faliment după 76 de ani de activitate, în 2012 (Sav, 2012).
Dintre asociațiile reînființate menționăm:
- Clubul Alpin Român reînființat în 1990 prin inițiativa lui Nicolae Baticu
(https://www.clubulalpinroman.net) la București
- SKV Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor (Siebenburgischer
Karpatenverein), reînființată în 1996, cu două secții la Sibiu și Brașov

13
Fig. 2.1. Sigle, simboluri și fanioane ale asociațiilor turistice, expuse la Cabana Curmătura
din Munții Piatra Craiului

Asociații înființate după 1990:

- Asociația Națională a Agențiilor de Turism ANAT - 1990
- Asociația turistică Ghizii României – 2007
- Federația Patronatelor din Turismul Românesc FPTR
- Asociația pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului - Litoral
- Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic si Cultural ANTREC

14
 2. NECESITATEA GHIZILOR ÎN TURISM

Verbul to guide, cu sensul de a îndruma, a călăuzi, de origine franceză,

preluat și asimilat de limba engleză, înseamnă a arăta ceva cuiva, a conduce pe
cineva spre o anumită destinație, dar mai înseamnă și a organiza și direcționa
cursul evenimentelor (Uscatu, 2009). Persoana care stă la dispoziția turiștilor,
pentru a-i călăuzi, pentru a le prezenta principalele obiective turistice şi pentru a
organiza călătoria în interes turistic este cunoscută sub numele de ghid în turism.
Dealtfel, un termen foarte utilizat în perioada de pionierat a activităților
turistice din țara noastră pentru ghizii în turism a fost acela de călăuză.
În limbajul curent se folosește mai frecvent noțiunea de ghid turistic pentru
a desemna persoana care conduce și îndrumă un grup de turiști, deși aceasta, de
multe ori, este asimilată cu opera literară care cuprinde informații diverse despre
un loc sau despre un obiectiv turistic, menite să ofere cunoștințele necesare
participanților la actul turistic, să aducă lămuriri și să direcționeze programul de
agrement/broșura sau carte care cuprinde informații pentru orientarea într-o
regiune, într-un oraș, într-un muzeu.
Această diferențiere terminologică este oarecum forțată, pornindu-se de la
forma de plural pe care o capătă cei doi termeni, în funcție de gen: un ghid
turistic – două ghiduri turistice (pentru genul literar) și un ghid în turism – doi
ghizi în turism (pentru persoana care practică activitatea de ghid). La singular
însă, ambele forme pot fi folosite în aceeași manieră pentru a desemna persoana
care se ocupă cu ghidarea turiștilor (DEXLR – http://dexonline.ro).
Ghidul este elementul cheie pentru reușita deplină a unei excursii,
indiferent de durată, scop, cadru geografic și numărul de turiști. Un ghid poate
transforma o excursie într-un succes și într-o amintire memorabilă, dar, pe de
altă parte, poate fi responsabil de nereușita unei drumeții și transformarea ei
într-un coșmar.
Odată cu dezvoltarea mișcării turistice în România, s-a impus şi apariția
ghizilor de turism, care încă de la început şi-au dovedit utilitatea atât în ceea ce
privește organizarea şi buna desfășurare a excursiei, cât şi pentru explicarea
traseelor, a obiectivelor vizitate, a locurilor prin care treceau turiștii. Apariția
acestei ocupații a fost un proces firesc impus de siguranța pe care o călăuză o
conferea într-un spațiu geografic mai puțin cunoscut. Primii ghizi au desfășurat
această activitate ca o ocupație secundară, rezultată din cunoașterea anumitor
regiuni ca urmare a practicării unor altor meserii: vânători, pescari, muncitori

15
forestieri etc. Aceștia, prin experiența pe care au căpătat-o în turele efectuate
de-a lungul vieții, au devenit unele din primele călăuze din țara noastră.
Importanța lor a fost sesizată de primii turiști care au pătruns de exemplu în
spațiul carpatic românesc.
Dovadă stau şi poveţele unuia din primii ghizi montani din Munţii Bucegi –
Nicolae Butmăloiu, cunoscut sub numele de Moş Butmăloi (fig. 2.1): Dar, pentru
orice întâmplare, cei mai cuminte lucru e să luaţi o călăuză, căci altfel,
necunoscători fiind, sau cunoscând drumul pe jumătate, nu vă puteţi bucura în
tihnă de excursie! Cele mai vestite călăuze din Sinaia sânt din familia Pascu, mai
ales Costică şi Filică Pascu. Ei sânt oameni de buna omenie, gata oricând la un
serviciu şi care, fie zi, fie noapte, sânt ca la ei acasă prin potecile munţilor! Şi nu e
bine să vă scumpiţi la un ban mai mult de dat unei călăuze; căci ei, în adevăr, îşi
merită banul ! Apoi, de la o călăuză ai şi multe de învăţat: îţi explică potecile, îţi
spune numele munţilor şi văilor pe unde treci de ţi-se întipăresc în minte şi poţi
povesti şi tu altora cum şi pe unde ai umblat; altfel, zău, nu eşti departe de caii şi
boii cari pasc şi degeaba ţi-ai frământat picioarele prin munţii Bucegii.
(Butmăloiu, 1927)

Fig. 2.1. Moș Butmăloi (centru stânga) pe platoul Bucegilor, anii `20
(http://mariananghel.blogspot.com/2008/12/istoria-instruirii-n-alpinismul-romnesc.html)

Într-o altă carte de căpătâi a turismului montan românesc, Cartea Munţilor

(1924), autoarea, Bucura Dumbravă (fig. 2.2) aduce elogiul importanţei
cunoaşterii locurilor umblate de turist: Turistul cel bun poate însă, şi trebuie
chiar, să afle numele ţinuturilor, munţilor şi văilor care-l înconjoară, direcţia
potecilor ce se despart de a lui; cu cât bagă mai bine în seamă toate aceste
amănunte, cu atât mai bine va putea să conducă la rândul lui.

16
 Primii ghizi montani, cei care au realizat pentru prima oară anumite trasee
în Carpați, au fost recunoscuți în lumea turistică prin atribuirea numelor acestora
unor trasee devenite clasice, unor poteci sau unor formațiuni naturale. Sunt
cunoscute astfel drumul lui Butmăloi, hornul lui Gelepeanu, traseul Take Ionescu,
traseul Nae Popescu, vârful Bucura Dumbravă etc. Toate acestea, și multe altele,
sunt foarte cunoscute de către montaniarzii care urcă în munții socotiți leagănul
turismului românesc – Munții Bucegi8.

Fig. 2.2. Bucura Dumbravă, fondatoare a

Hanului Drumeţilor, autoare a uneia din cele
mai cunoscute cărţi de literatură turistică –
Cartea Munţilor (1920) (sursa: Borda V., 1979)

În prezent există numeroase societăți naționale și internaționale, scoli de

ghizi, agenții, care se ocupă cu recrutarea, formarea și certificarea ghizilor în
turism.
Prin atribuțiile pe care le are, un ghid în turism poate transforma o excursie
sau un sejur într-o experiență unică, fără evenimente neplăcute, cu un bogat
bagaj de informații și, totodată, extrem de relaxantă. Pentru aceasta însă, ghidul
trebuie să își cunoască bine meseria, să aibă o cultură generală foarte bine
dezvoltată și să fie un foarte bun comunicator.

8
Dealtfel, despre Munții Bucegi, geograful francez Emm. de Martonne afirma în lucrarea La
Valachie, 1902: Par la variété des formes des sommets, par la netteté des contrastes du relief, par
la richesse des horizons géologiques, cette région, qui doit son nom au massif du Bucegiu,
mériterait d'être un lieu classique d'excursions pour le géographe et le géologue (prin varietatea
formelor vârfurilor, prin limpezimea contrastelor reliefului, prin bogăția orizonturilor geologice,
această regiune care-și datorează numele său masivului Bucegilor ar merita să fie un loc clasic de
excursiuni pentru geograf și geolog). (Martonne, 1902)

17
 3. ATRIBUŢIILE GHIZILOR DE TURISM

Persoana care acompaniază un grup de turiști pe durata sejururilor

turistice, a vacanțelor, circuitelor, croazierelor, excursiilor sau tururilor de oraș
este cunoscuta sub numele de ghid de turism.
În raport cu atribuțiile pe care le are față de turiști, un ghid se poate
încadra în una din următoarele categorii:
1. Ghid însoțitor pe toata durata călătoriei (în cazul turismului itinerant),
persoana care acționează în numele tour-operatorului sau al agentului de turism,
având atribuții de lider, manager sau director de călătorie;
2. Ghid de sejur, persoana care reprezintă interesele tour-operatorului și
ale turiștilor în stațiuni sau localități, pe toata durata unui sejur;
3. Ghid local, persoana angajată a unor muzee, parcuri sau a altor instituții
cu statut de obiective turistice incluse in patrimoniul turistic, desfășurându-și
activitatea numai in localitățile vizitate.
De regulă, ghidul local însoțește grupul de turişti pentru câteva ore sau cel
mult o zi. EI poate însoți şi persoane individuale sosite in scopuri turistice sau de
afaceri. Ghizii locali pot fi utilizaţi, de asemenea, şi pentru efectuarea transferu-
rilor de la aeroport sau gară până la hotel sau staţiunea turistică. În cazul în care
ghidul local se află la dispoziţia turiştilor pe toată durata unui sejur, asigurând
asistentă turistică, el se numeşte ghid de sejur.
Atribuţiile concrete ale ghidului de turism (menţionate şi în fişa postului –
fig. 3.1) se stabilesc de către organizatorul acţiunilor turistice (tour-operator sau
agenţie de turism), sarcinile ghidului diferind în funcţie de categoria pentru care
posedă atestat şi de specificul acţiunii turistice care urmează a se derula.
Ghidul are următoarele atribuţii:
- să preia de la agentul de turism organizator dosarul acțiunii (delegația,
ștampila, programul acțiunii, mijloacele de plată) şi instrucțiunile de lucru
(referitoare la derularea programului);
- să verifice dacă au fost lansate comenzile de cazare, masă, transport sau
alte servicii şi să ia măsuri in consecinţă;
- să controleze dacă sunt rezervate spatiile de cazare şi de servire a mesei;
- să verifice starea de curățenie a autocarului şi funcționarea stației de
amplificare;

18
Fig. 3.1. Fișa postului ghidului de turism

19
 - să preia de la organizatori materialele publicitare (pliante, broșuri,
fluturași etc.) referitoare la localitățile obiectivele de interes turistic prevăzute în
program, pe care să le pună apoi la dispoziția turiștilor;
- să asigure îmbarcarea turiștilor şi a bagajelor acestora în mijlocul de
transport;
- să comunice, la începerea acțiunii, programul ce urmează a fi efectuat,
prezentând succint traseul şi alte informații;
- să verifice dacă turiștii nu au uitat obiecte personale în mijlocul de
transport;
- să asigure, în mod operativ, în baza diagramei, cazarea și transportul
bagajelor în camere;
- să asigure, prin recepția unității de cazare, trezirea turiștilor atunci când
programul impune aceasta;
- să asigure desfășurarea tuturor acțiunilor înscrise în program;
- să informeze turiștii asupra prestațiilor suplimentare de care aceștia pot
beneficia;
- să atenționeze turiștii asupra obligației pe care o au cu privire la ocrotirea
monumentelor naturii, a tuturor obiectivelor turistice, la evitarea degradării şi a
poluării naturii și la păstrarea patrimoniului;
- să dispună pregătirea unor meniuri corespunzătoare preferințelor
turiștilor, verificând ca în perioada sejurului, inclusiv în cazul excursiilor în alte
localități, să nu se repete meniul, iar turiștilor bolnavi să li se asigure regimul
alimentar adecvat;
- să fie prezent la luarea mesei de către turiști, urmărind servirea
corespunzătoare a meniurilor prevăzute;
- să intervină cu operativitate pentru a fi asigurată asistența medicală de
specialitate în cazul îmbolnăvirii unor turiști;
- să fie cazat în aceeași unitate în care este cazat grupul de turiști pe care îl
însoțește;
- în cazul acțiunilor de sejur, numele său şi numărul camerei trebuie să fie
afișate vizibil la recepția hotelului;
- să se intereseze, pe timpul derulării programului turistic, dacă turiștii sunt
mulțumiți de serviciile primite, intervenind în cazul eventualelor sesizări și
reclamații ale acestora;
- să se asigure că plecarea turiștilor se face în condiții optime;
- să întocmească decontul acțiunii la încheierea sejurului;
- să întocmească raportul privitor la modul în care s-a derulat programul.

20
 Pentru a face față tuturor acestor provocări, persoana care dorește să
practice meseria de ghid trebuie să beneficieze de numeroase calități, dobândite
sau dezvoltate prin practică, calități morale, calități intelectuale, calități
profesionale (PNGTPA, 2009):
Calități morale: onestitate, modestie, mândrie, și simțul umorului, al
demnității și al încrederii.
Calități intelectuale: interes pentru informație și cultură.
Calități profesionale: planificarea, organizarea, coordonarea, abilitatea de a
comunica și conduce cu ușurință.
La toate acestea trebuie adăugate abilități psihologice, actoricești, o foarte
bună cunoaștere a orizontului în care practică activități de ghid și multă pasiune
și interes pentru această meserie.
De altfel, meseria de ghid depășește statutul unei meserii oarecare,
vorbind aici de o ocupație vocațională, care nu poate fi făcută fără pasiune.
Ghidul nu are menirea de a repeta mecanic informații despre locuri, fapte și
oameni, ci de a oferi o imagine coerentă și adaptată caracteristicilor grupului
despre locurile vizitate. Pentru aceasta ghidul trebuie să fie bun cunoscător al
geografiei locurilor, istoriei țării, să aibă cunoștințe bogate despre tradiții,
obiceiuri, arhitectură, artă și, în cazul ghizilor naționali și a celor specializați,
trebuie să folosească foarte bine o limbă de circulație internațională.
Cele mai importante elemente de care trebuie să țină seama un ghid sunt:
- să știe să vorbească fluent și corect (aici nu e vorba doar de o limbă
străină, ci și de limba maternă)
- să fie stăpân pe informația pe care o transmite
- să fie capabil să își adapteze discursul în funcție de caracteristicile
grupului de vizitatori și de timpul disponibil
- să ofere un comentariu variat și echilibrat și legat strict de ceea ce văd
turiștii

21
 4. TIPURI DE GHIZI ÎN ROMÂNIA

Ghidul de turism este persoana calificată care, în urma obținerii

“Atestatului de ghid de turism" în conformitate cu prevederile prezentelor
norme, este angajată în relațiile dintre turiști, prestatorii de servicii și agenții
economici, pentru derularea în bune condiții a programelor turistice;
Conform Monitorului Oficial al României, partea a I, nr. 561/2011, există 17
ocupații incluse în Clasificarea Ocupațiilor din România (C.O.R.) compatibile cu
meseria de ghid. Acestea sunt incluse ierarhic în categoria 5 – Lucrători în
domeniul serviciilor, 5.1. – Lucrători în domeniul serviciilor personale; 5.1.1. –
Însoțitori de zbor, conductori și ghizi; 5.1.1.3. – Ghizi, fiind cuprinse între pozițiile
5.1.1.3.01 și 5.1.1.3.17 (fig. 4.1.)
Categoriile de ghizi, utilizate în activitatea de turism din Romania, sunt
(Glăvan, Nicula, 2007):
Ghid local este ghidul care acordă asistență turistică pe plan local (stațiune
turistică, hotel, obiectiv turistic, transfer);
Ghid național este ghidul care asigură asistență turistică pentru turiștii
români şi străini în acțiunile turistice organizate în țară și în străinătate;
Ghid specializat este ghidul care asigură asistență turistică pentru anumite
segmente ale serviciilor turistice, respectiv:
Ghidul de turism montan pentru drumeții și excursii în zona montană;
Ghidul de turism sportiv pentru organizarea cursurilor de iniţiere şi
perfecționare în practica diferitelor discipline sportive de către turişti pe timpul
sejurului (schi, tenis, înot, călărie, etc. );
Ghidul de turism animator pentru organizarea activităţilor de agrement, a
programelor sau acţiunilor turistice pentru turişti pe perioada sejurului ;
Ghidul de turism habitat natural, floră, faună în areal montan / umed
Ghidul de turism religios
Ghidul de turism ecvestru
Ghidul de turism interpret la congrese şi manifestări internaţionale
Ghidul de turism supraveghetor pentru supravegherea copiilor în vârstă de
până la 7 ani aflaţi în staţiuni turistice;
Alte specializări în funcţie de necesităţi: ghid de turism de artă, de
arheologie etc.

22
Fig. 4.1. Încadrarea ocupației de ghid în nomenclatorul de coduri C.O.R. (www.123coduri.ro)

23
 5. CUM PUTEŢI DEVENI GHID TURISTIC.
CERINȚE FORMALE, CERINȚE INFORMALE

Atestatele de ghid se eliberează în conformitate cu Hotărârea Guvernului

nr. 305 din 8 martie 2001 privind atestarea și utilizarea ghizilor de turism
(Publicată în Monitorul Oficial nr. 140 din 21 martie 2001) si a Ordinului nr. 637
din 1 aprilie 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condițiile și
criteriile pentru selecționarea, școlarizarea, atestarea și utilizarea ghizilor de
turism, precum și atribuțiile acestora (Publicat în Monitorul oficial nr. 534 din 15
iunie 2004)9 (http://www.monitoruljuridic.ro).
În vederea obținerii atestatului de ghid de turism local, solicitantul va
prezenta următoarele documente:
a) cerere;
b) copie de pe actul de identitate;
c) copie de pe certificatul de calificare în profesia de ghid de turism;
d) atestat de limba română, pentru cetățenii străini;
e) certificat de cazier judiciar;
f) certificat medical;
g) două fotografii tip buletin de identitate;

În cazul ghizilor de turism de categoria național şi specializat documentația

va cuprinde, suplimentar, următoarele:
a) acte justificative privind cunoașterea cel puțin a unei limbi străine de
circulație internațională;
b) certificat de absolvire a cursului de specializare profesională ca ghid
de turism.
În cazul ghizilor turism montan în România clasificările și certificările sunt
încă o nebuloasă. Practic, există numai circa 70 de ghizi montani recunoscuți
internațional - absolvenți ai cursurilor organizate de AGMR (Asociația Ghizilor
Montani din România), însă standardele pentru această certificare sunt foarte
ridicate.

9
Acesta abrogă Ordinul nr. 263 din 20 iunie 2001 pentru aprobarea Normelor metodologice
privind condițiile și criteriile pentru selecționarea, școlarizarea, atestarea și utilizarea ghizilor de
turism, precum și atribuțiile acestora (PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 437 din 6 august
2001).

24
 Recent a mai Apărut și Societatea Ghizilor și Liderilor Montani (SGLM) care
are printre atribuții și certificarea ghizilor montani. Acestea sunt cam singurele
organizații cu recunoaștere internațională a certificării de ghid montan.
Există discuții pentru preluarea unor modele de certificare din alte țări
vestice (Norvegia, Elveția, Germania), unde nu este nevoie să știi să urci/cobori
pe corzi sau pe schiuri pe văi de abrupt pentru a putea conduce un grup de turiști
de la Bușteni la Diham pe Valea Cerbului - Gura Diham.
În Norvegia, de exemplu, pentru drumeții foarte simple, e nevoie de un
curs care durează 4 zile și în urma căruia primești certificare.
Documentația întocmită se transmite MTCT (Ministerul Transporturilor,
Construcțiilor și Turismului) – Direcția Generală de Autorizare și Control în
Turism.
În situația în care solicitantul nu îndeplinește condițiile pentru eliberarea
atestatului de ghid de turism, persoanei în cauză i se comunică motivul în scris.
Termenul de eliberare sau de răspuns, după caz, este de 30 de zile de la
data primirii și înregistrării documentației complete.
Atestatele de ghid de turism trebuie vizate de MTCT – Direcția Generală de
Autorizare și Control în Turism, o dată la doi ani.

Pentru obținerea vizei solicitantul va prezenta:

a) cerere;
b) curriculum vitae cu referire expresa la activitatea din ultimii doi ani;
c) certificat de cazier judiciar;
d) certificat medical;
e) atestatul de ghid de turism, în original;
f) recomandare de la agenții economici cu care a colaborat în ultimii doi
ani;
Ghizii de turism care au înregistrat mai mult de cinci reclamații vor fi
respinși de la viză pe o perioadă de minimum 1 – 2 ani, în funcție de gravitatea
faptelor.

25
 6. ACTIVITĂŢILE GHIZILOR DE TURISM

6.1. Primirea turiștilor, prezentarea în calitate de ghid

Odată intrat în anturajul oferit de această meserie, buna dispoziție și

diplomația ghidului nu trebuie să lipsească nici un moment.
Ghidul va saluta politicos oaspeții, cu zâmbetul pe buze, arătându-se
încântat că poate fi de folos turiștilor prin asigurarea unui sejur cât mai agreabil.
Înainte de punerea în mișcare a autocarului se recomandă ca ghidul să se
prezinte. Prezentarea se face stând în picioare și privind spre grup.
Daca ghidul este puțin nervos, emoționat, un zâmbet schimbă impresia pe
care ar putea-o produce emoția ghidului. De regulă, ghidul se va prezenta
turiștilor cu prenumele, deoarece acesta poate fi reținut cu ușurință. Pe toată
durata perioadei de sejur a turiștilor, ghidul va purta ecusonul de ghid de turism.
În mod normal, după ce ghidul se prezintă, se pune puțină muzică, lăsându-
i pe turiști să se cunoască.
La rândul său ghidul se va strădui să cunoască și chiar să rețină cât mai
repede cu putință numele turiștilor (folosindu-se de diagramele de hotel, de
tichetele de bagaje), deoarece prin folosirea numelui acestora se creează o
atmosferă plăcută. Numele unui om este pentru el cuvântul cel mai plăcut și cel
mai important din tot vocabularul.
Urările de bun venit vor fi adresate cu jovialitate, naturalețe și cordialitate,
imediat după prezentare.
La ieșirea pe șosea sau autostradă se poate descrie programul, ghidul
putând împărți pliante turiștilor.

6.2. Conversația cu turiștii. Atenție specială la imagine și empatie

Ghidul va depune eforturi pentru a întreține mereu trează conversația. Vor

fi antrenate conversații agreabile, în așa fel încât ghidul să-și dea seama de ceea
ce-i atrage pe turiști (partea istorică, culturală, arhitecturală a locului sau a
obiectivului).
Ghidul trebuie să fie prompt, să caute să antreneze în conversație pe toți
turiștii, evitând monopolizarea acesteia, astfel va acorda o atenție deosebită
conversației cu persoanele timide precum și cu cele în vârstă.

26
 Ghidul este un permanent transmițător de mesaje, de aceea trebuie să
accepte idea că turiștii nu sunt întotdeauna atenți la ceea ce li se spune și nu este
bine să fie surprins dacă un turist pune întrebări referitoare la date sau aspecte
care au fost deja prezentate.
Pe tot parcursul traseului, în timpul derulării programului, ghidul se va
interesa despre starea de sănătate a turiștilor, despre impresiile ce le-au fost
produse de obiectivele vizitate, chiar și despre modul de derulare a programului.
Pentru a crea o ambianță plăcută, este recomandabil ca discuțiile să fie
presărate cu glume de bun gust. Un ghid bun va avea întotdeauna la îndemână
câteva glume, ușor de înțeles de către turiștii cărora li se adresează.
Deoarece, în cele mai multe cazuri, turiștii din același grup nu se cunosc
între ei, este recomandabil ca ghidul să creeze o ambianță propice stimulării
cunoașterii reciproce.
Când trebuie să răspundă la anumite întrebări sau să dea explicații, ghidul
trebuie să fie politicos, agreabil și bine dispus.
Ghidului îi este interzis să răspundă la insulte sau provocări. El va căuta
întotdeauna modalitățile de a evita, prin comportament și atitudine ireproșabilă
în îndeplinirea sarcinilor profesionale, cauzele care pot genera insulte sau
atitudini provocatoare. În cazul în care, cu toate eforturile depuse, turistul
continuă să insulte sau să treacă la provocări, ghidul va informa neîntârziat pe
organizatorul programului turistic, pentru ca acesta să ia măsurile ce se impun.

6.2.1. Elemente de imagine

Ghidul turistic trebuie să păstreze întotdeauna o atitudine demnă față de
turiști și față de firma care organizează turul. Pentru aceasta, ghidul trebuie să
respecte câteva principii:
- ghidul nu are voie să discute cu turiștii detalii de organizare pe care
trebuie să le cunoască doar organizatorii
- ghidul nu are voie să vorbească de rău firma organizatoare
- ghidul poate să poarte o uniformă specifică firmei, dar care să nu-l
incomodeze pe durata prestării serviciului
- ghidul se sacrifică dacă este cazul în ceea ce privește cazarea sau masa
- ghidul se așază ultimul la masă
- ghidul se culcă ultimul și se scoală primul
- ghidul nu întârzie niciodată
Acestea au menirea de a apropia ghidul de grupul de turiști, de a le arăta
acestora că sunt cele mai importante personaje din cadrul excursiei, că sunt în
permanență în centrul atenției.

27
 Percepția turiștilor este foarte importantă în relația cu ghidul turistic și,
implicit, cu firma organizatoare.

6.2.2. Mijloace pentru a câștiga simpatia turiștilor

Stabilirea unei relații bune cu grupul de turiști este esențială pentru
succesul unei ture ghidate. Pentru o bună relație cu turiștii ghidul trebuie să țină
cont de următoarele aspecte:
- să se intereseze sincer de turiști
- să surâdă în permanență
- să învețe și să folosească numele fiecărui turist. Numele unui om este
pentru acesta cuvântul cel mai dulce și mai important din tot vocabularul
- să știe să asculte
- să le vorbească interlocutorilor despre ceea ce lor le place
- să facă interlocutorii, în chip sincer, să-și simtă importanța

Șase moduri de a pierde clienţii

Clientul moare 1 % din cazuri

Clientul se mută 3 % din cazuri
Clientul are un prieten nemulţumit de tine 5 % din cazuri
Clientul este „furat” de către competiţie 9 % din cazuri
Clientul este nesatisfăcut 14 % din cazuri
Clientul crede că nu-ţi pasă de el 68 % din cazuri

Studiu făcut în SUA de către Westinghouse (www.tacom.com)

6.3. Gestionarea grupului de turiști

Se au în vedere următoarele elemente:

- tipul de ghidaj
- durata programului turistic
- tematica programului turistic
- distanțele de parcurs
- tipul mijlocului de transport
- starea carosabilului
- dimensiunea grupului
- proveniența grupului

28
 - structura grupului
- numărul de atracții turistice
- timpul necesar vizitării fiecărui obiectiv turistic
- situații care necesită rezerve de timp
- locurile pentru servirea mesei
- operativitatea în servirea mesei pentru fiecare restaurant
- locurile și timpii necesari pentru intervalele de program liber

6.3.1. Prospectarea grupului de turiști

Este o etapă importantă pentru buna desfășurare a turului ghidat și se
poate realiza în două etape:
Prima etapă se va realiza la agenția de turism sau la preluarea dosarului
excursiei și a grupului de turiști. Se vor urmări vârsta participanților, starea civilă,
naționalitatea, mediul de proveniență (urban/rural), limbile vorbite, profesia,
preferințe privind tipurile de atracții turistice și subiectele de discuție, excursii
anterioare etc.)
A doua etapă se va desfășura pe durata circuitului și se va baza pe
urmărirea permanentă a feedback-ului (verbal și nonverbal). Pentru aceasta este
nevoie de o bună cunoaștere a psihologiei grupurilor și a indivizilor.
În activitatea cu grupul de turiști trebuie să se țină cont și de tipologia
psihologică a turiștilor. Din această perspectivă pot fi identificate câteva tipuri
principale de turiști (CREST, 2008):
Metodicul – vrea să pătrundă în esența lucrurilor, clarificându-și fiecare
aspect în parte. Îi plac explicațiile detaliate și de ordin tehnic. Preferă analiza, mai
puțin sintetizarea lucrurilor. Este un client de încredere al unui hotel, dar dacă se
decide să-l schimbe nu va mai reveni niciodată.
Tăcutul (liniștitul) – îi displace vorbăria fără sens, deoarece el însuși nu este
prea vorbăreț. Își exprimă dorințele în termeni scurți și categorici. Dacă părerea
sa este cerută, el și-o va exprima, dar nu acceptă să fie contrazis.
Timidul – trebuie tratat cordial și asistat atunci când are neplăceri sau dă
de un obstacol. Nu se ceartă niciodată, chiar atunci când are îndoieli.
Sentimentele sale sunt rănite atunci când nu este mulțumit sau când lucrurile nu
sunt așa cum și le dorește. Fiți foarte atent, câteodată îl puteți confunda cu tipul
de client ideal.
Neîncrezătorul – trăiește totdeauna sub impresia că cineva vrea să-l
păcălească sau să-l dezamăgească. Suspectează pe oricine și orice. Dacă lucrurile
îi sunt prezentate cu toata seriozitatea și cineva va reuși să-l convingă, va avea în
el un client excelent, deoarece, de fapt, el căută pe cineva în care să-și pună

29
toată încrederea.
Pesimistul – vede lucrurile în mod negativ. Îi place să se plângă chiar și din
cauza unor probleme ireale, deoarece se teme ca acestea să nu se adeverească
cândva în viitor. Este necesar să i se insufle mult optimism și să fie determinat în
a-și da seama că până și în micile incidente, viața poate căpăta o turnură plăcută.
Prudentul – îi plac faptele. Nu-i place să fie prea mult sfătuit în luarea unei
decizii. Acționează cu prudență, în urma cântăririi îndelungi a acțiunilor pe care
va trebui să le întreprindă.
Nehotărâtul – are ceva în comun cu tipul timid. Stă întotdeauna la îndoială
atunci când trebuie să decidă asupra unui lucru, se implică în numeroase
dificultăți care sunt în afara propriei inițiative. Puteți să-l asistați, oferindu-i
foarte puține posibilități de ales, altfel va fi foarte zăpăcit.
Lunaticul – își schimba atitudinea de la un moment la altul. Câteodată
acționează fără nici o logică și cel mai mic incident din viața sa îi poate schimba
sentimentele. El consideră corecte toate ideile lui ciudate și vrea ca ele să fie
duse la îndeplinire, așa cum dorește el. Foarte multă răbdare și adaptabilitate
sunt necesare pentru a ne putea obișnui cu el. Încercați să-l satisfaceți în limite
rezonabile.
Grăbitul – este tot timpul pe fugă. Mănâncă pe fugă, vorbește cu
nervozitate. Câteodată această stare de spirit este cauzată de diversele
preocupări pe care le are în minte, dar și pentru că nu știe cum să-și folosească
rațional timpul. Serviți-l cu promptitudine și, dacă este necesar, acceptați-i
această nestăpânire.
Impulsivul – se grăbește în luarea deciziilor, iar atunci când greșește în
luarea deciziei recunoaște greșeala, dar dă vina pe altcineva. Impuneți-vă
sfaturile cu tact și discreție.
Agresivul – este mereu pus pe reclamații, mereu în ofensivă și de multe ori
are lacune în educație. Îi place să se ia la harță cu lumea chiar și pentru lucruri
neimportante sau mici neînțelegeri. Ascultați-i plângerile cu calm și politețe și
faceți-l să înțeleagă că proasta sa dispoziție îl poate face nepopular printre
clienți.
Atotștiutorul – nu admite că ar mai avea de învățat. Crede că știe totul în
privința conducerii unui hotel și este zadarnic să încerce cineva să-i schimbe
părerea. Este foarte încântat dacă părerea sa este cerută și va da explicații pe
larg. A trata cu acest tip de client nu este o problemă, trebuie doar lăsat să-si
exprime părerea și determinat să creadă că nu greșește niciodată.
Competentul – este contrar tipului atotștiutor. În general este un
observator și câteodată chiar expert în probleme de turism. Dacă cere explicații,

30
dați-le cu cea mai mare precizie. Nu-i prea place să-și exprime opinia, preferă
servicii prompte și o primire cordială.
Vorbărețul – vorbește în continuu. Trece în mod fericit și cu ușurință de la
un argument la altul, fără nici un fel de coordonare. Îi place să se asculte pe sine
și de multe ori se auto felicită pentru ceea ce a spus. Nu este un client dificil.
Ascultați-l fără să ridicați prea multe probleme, altfel nu mai scăpați de el.
Importantul – se simte foarte important, câteodată peste clasa sociala din
care face parte. În general, este foarte conservator și așteaptă același lucru și de
la ceilalți.
Îngâmfatul – se vrea remarcat și vrea să fie mereu lume în jurul lui.
Satisfaceți-i vanitatea în limite rezonabile.
Încrezătorul – este clientul ideal. Crede în ceea ce i se spune, deoarece prin
natura sa încrezătoare așteaptă aceeași încredere. Fiți întotdeauna cinstit și
precis cu el, deoarece dacă află ca este păcălit nu se mai întoarce.
Comerciantul – din principiu și obișnuință el dorește mereu să plătească
mai puțin decât ar trebui. Îi place să spună povești despre cum a primit aceleași
servicii în alta parte la un preț mult mai scăzut etc.
Fandositul (afectatul) – este genul căruia îi place să iasă în evidență, să
atragă atenția. Evitați să vă arătați iritarea.
Impacientatul – mereu neliniștit, nerăbdător, dar și pretențios, îi place să
primească un serviciu eficient și la obiect iar conversația să se mențină la un
anumit nivel. Nu-i arătați că sunteți intimidat.
Nemulțumitul – din obișnuință se va plânge de orice. Evaluați reclamația și
luați o decizie. Dacă se va dovedi neîntemeiată, explicați-i acest lucru, sugerându-
i totuși să scrie o reclamație la întoarcere. Fiți fermi în atitudine, dar politicos.
Dacă insistă cu reclamațiile, spuneți-i că n-are nici un rost să continue deoarece
nu aveți nici o putere în acest sens, în plus, aveți alți turiști de care trebuie să vă
ocupați.

6.3.2.Informarea turiștilor
Este o parte importantă a activității ghidului în turism și comportă două
aspecte. Pe de-o parte sunt informațiile necesare ghidului pentru a conduce
activitatea turistică eficient, iar pe de altă parte sunt informațiile care vor fi
transmise turiștilor de-a lungul excursiei / sejurului / turei montane, referitoare
la ținuturile străbătute.

Tipuri de informații și documente necesare ghidului

Ghidul va avea în permanență acces la o serie de documente necesare

31
desfășurării activității, fie pentru a respecta programul fie pentru a le prezenta
autorităților în situația în care evenimentele o impun (frontieră, cazare, control
în trafic etc). Principalele documente sunt:
- Structura programului
- Ecusonul de ghid
- Dovada atestatului de ghid
- Lista nominală a participanților
- Cecurile pentru efectuarea unor plăti
- Copii de pe contractele dintre touroperator și prestatorii de servicii
turistice
- Documentele firmei
- Adrese și modalități de contact cu prestatorii de servicii turistice și
organizatorii (numere de telefon, adrese de e-mail, conturi de internet)
- Hărți turistice și planuri ale localităților
- Lista locurilor de parcare în interiorul orașelor
- Orarele muzeelor și a altor atracții turistice
- Lista traseelor recomandate în interiorul orașelor
- Materiale promoționale ale firmei organizatoare
- Materiale informaționale cu detaliile programului
- Structura grupului pe camere de cazare
- Structura grupului privind conținutul meselor (dacă există recomandări
speciale)

Tipuri de informații adresate turiștilor

În dialogul permanent al ghidului cu grupul de turiști, acesta va trebui să se
asigure că transmite în permanență toate informațiile necesare pentru a
eficientiza activitatea. Informațiile sunt de două categorii.
În primul rând trebuie aduse la cunoștința turiștilor informații de natură
administrativă și organizatorică pentru ca aceștia să aibă o imagine generală
asupra turei organizate. Din această categorie de informații fac parte:
- Documentele individuale necesare
- Elemente de legislație (mai ales când tura se face în altă țară decât cea de
origine a turiștilor)
- Informații financiare (curs valutar, prețuri etc)
- Repere de timp (prezentarea aproximativă a programului)
- Elemente de securitate
- Date comerciale (magazine, oficii poștale, bănci etc.)
În al doilea rând, menirea ghidului este aceea de a asigura turiștilor

32
suportul informațional referitor la locurile vizitate. Pentru aceasta, pornind de la
bibliografia specifică utilizată și de la experiența acumulată, ghidul va trebui să
ofere informații bine argumentate, simplu prezentate și adaptate pentru fiecare
tip de grup de turiști. În general prezentarea va urmări aducerea turistului în
temă plecând de la general la particular. Astfel, după scara dimensională a
spațiului geografic prezentat se va respecta, în linii generale și de la caz la caz,
următoarea succesiune:
- Informații despre continent
- Informații despre țară
- Informații despre regiune
- Informații despre localitate
- Despre o atracție anume
Informațiile referitoare la obiectivele turistice întâlnite pe parcursul unei
ture organizate pot fi oferite în două tipuri de situații. În primul rând este vorba
de obiectivele turistice observate din autocar sau din mijlocul de transport
folosit. În acest caz trebuie să se țină cont de câteva reguli:
- menționarea obiectivului se va anunța cu puțin timp înainte de a se
ajunge în dreptul acestuia. În acest fel, turiștii vor fi atenționați și vor putea
observa cu ușurință punctele de interes pe lângă care trec.
- nu se vor face referiri la obiectivele care au fost omise din mers. Subiectul
comentariului unui ghid se va referi la ceea ce turistul vede. Din această cauză,
uneori va fi necesar ca ghidul să aleagă cel mai important obiectiv dintre toate
cele care sunt întâlnite pe un sector de drum.
- descrierea obiectivului va fi sumară, clară și concisă, fără multe detalii.
- se va insista asupra detaliilor vizibile din mers și asupra lucrurilor
spectaculoase legate de obiectiv (legende, curiozități, recorduri etc.)
Pentru obiectivele la care se fac staționări, explicațiile vor fi mult mai
ample, cu mai multe detalii, cu posibilitatea purtării unei conversații pe diverse
teme conexe cu membrii grupului. Prezentarea, în linii mari, va respecta un
algoritm clar stabilit, astfel încât să nu fie omise detalii importante. Structura
unei prezentări poate fi următoarea:
- Istoria locurilor
- Geografia locurilor
- Oameni
- Ocupații
- Arhitectură
- Obiceiuri vechi și actuale
- Atracții turistice

33
 - Alimentația și specialitățile locului
- Etnografie
- Curiozități
- Legende
Evident că această structură va fi adaptată de fiecare dată tipului de
obiectiv turistic, structurii grupului de turiști (identificată prin prospectarea
grupului), timpului avut la dispoziție, stării vremii, stării de oboseală a turiștilor
etc.
Prezentările vor fi simple și concise. Turiștii nu trebuie încărcați cu detalii
inutile, cu multe cifre și date statistice. De asemenea prezentările trebuie să fie
dinamice, presărate uneori cu anecdote și istorisiri legate de locurile văzute, de
oameni, de istoricul locurilor.
De la o excursie și implicit de la ghidul lor, turiștii așteaptă mai multe
lucruri (PNGTPA, 2009):
- informații
- distracție
- siguranță
- atingerea scopurilor călătoriei
- informații practice
Pentru ca o prezentare să fie atractivă aceasta trebuie să răspundă unor
cerințe imperative:
- Pasiunea pentru meserie
- Documentarea serioasă reflectată în explicații concise şi clare
- Să se imprime un ritm susținut al prezentării prin dozarea explicațiilor în
funcție de succesiunea obiectivelor
- Să nu se abuzeze de detalii minuțioase și nesemnificative care obosesc
turiștii
- Prezentarea să fie un act de creație
- Ghidul trebuie să fie un bun psiholog, antrenant și spiritual
- Să aibă o atitudine plină de tact, politețe și atenție față de turiști
- Să folosească formule de atragere la coparticipare a turiștilor la explicații
- Dozarea cu pricepere a vocii

Pregătirea prezentării unui obiectiv turistic.

Înainte de a începe o prezentare a unui obiectiv trebuie realizată captarea
atenției turiștilor și acceptarea ghidului ca lider al grupului de către aceștia. Acest
lucru se realizează:
- zâmbind,

34
 - realizarea contactului vizual cu turiștii,
- arătând interesul față de starea de confort a turiștilor (cum ați călătorit
până acum? vă e prea cald/frig?, mă auziți?)
- arătând interes pentru problemele curente și pentru rezolvarea lor (aveți
nevoie de ajutor?).

Vocea și dozarea vocii

Un discurs trebuie să fie rostit tare (fără a striga), clar și cu intonație.
Poziționarea corectă în fața grupului de turiști poate asigura o bună audiție.
Trebuie avut în vedere că poziționarea se va face cu fața la turiști și cu spatele la
obiectivul prezentat, fără însă a bloca vizibilitatea astfel încât turiștii să vadă și
ghidul și obiectivul în același timp (fig. 6.1). Ghidul trebuie să se așeze astfel încât
să nu permită turiștilor să formeze un cerc în jurul lui. Odată încunjurat de turiști,
cei din spatele lui, cu siguranță, nu vor vedea explicațiile ghidului.

Fig. 6.1. Explicații oferite de ghidul de la Peștera Polovragi. Topografia peșterii a permis
poziționarea ghidului în fața tuturor turiștilor, astfel încât aceștia să fie cu toții atenți

Folosirea indicațiilor vizuale

Folosirea gesturilor și a indicațiilor de direcție este foarte folositoare
pentru a arăta turiștilor despre ce obiectiv se discută. Pentru a arăta un obiectiv
se va folosi indicarea acestuia cu brațul întins, folosind gesturi ample și și lente
astfel încât tot grupul să le vadă și să le înțeleagă. De asemenea se pot folosi
indicații de direcție precum: la stânga/dreapta dumneavoastră, în ultimul plan, la
baza versantului etc, arătând în același timp cu brațul.

35
6.3.3. Implicarea ghidului în actul turistic
- îmbarcarea turiștilor
- verificarea documentelor
- prezentarea traseului și atracțiilor
- vizitarea obiectivelor turistice
- servirea mesei
- cazarea
- gestionarea bagajelor
- trecerea granițelor
- rezolvarea conflictelor

36
 7. ŢINUTA ȘI CONDUITA GHIDULUI DE TURISM

Ghidul fiind o persoană, în general cu valoare de conducător, ce ia decizii

asupra grupului de turiști, va trebui să fie pentru ei un model, să le lase o
impresie plăcută.
Prima impresie a turiștilor despre ghid este cea mai importantă în
acceptarea acestuia ca lider pe toată durata sejurului.
- ghidul trebuie să aibă un aspect îngrijit și agreabil, păstrând permanent o
igienă desăvârșită.
- îmbrăcămintea va fi aleasă cu gust, croită decent și întotdeauna bine
îngrijită (proaspăt spălată și călcată).
- ținuta oficială pe timpul efectuării atribuțiilor de ghid de turism este
costumul clasic. Însă în zilele călduroase de vară și în excursiile efectuate în afara
orașelor ghidul poate purta îmbrăcăminte sport.
- în cazul unor acțiuni deosebite (mese, recepții, primiri oficiale, spectacole
etc), ținuta vestimentară a ghizilor (femei și bărbați) va fi în concordanță cu
caracterul acestor acțiuni.
- ghizii specializați (sportivi, de munte etc) vor avea ținută și echipament,
corespunzătoare activității pe care o desfășoară.
În afară de aspectul fizic, trebuie ținut cont și de conduita morală și
comportamentul general în raport cu turiștii. Pentru a-și îndeplini sarcinile în
mod eficient și cu succes, ghidul turistic trebuie să fie un diplomat. Prin
diplomație și tact, va asigura relații bune și plăcute cu turiștii.
Acest lucru se poate realiza prin respectarea acestor reguli de conduită
(PNGTPA, 2009):
1. Amintiți-vă că tipul dumneavoastră de comportament contribuie la
imaginea companiei/țării.
2. Fiți curat, bine îmbrăcat.
3. Afișați întotdeauna bune maniere și evitați nervozitatea, indiferent ce
evenimente neașteptate apar. Nu vă panicați, păstrați-vă calmul.
4. Mențineți-vă simțul umorului în toate situațiile.
5. Nu manifestați față de clienți un comportament mai mult decât familiar.
6. Respectați legile, regulamentele, obiceiurile și tradițiile din țara în care
faceți ghidaj și încurajați-i pe clienți să facă la fel acest lucru.
7. Evitați să faceți judecăți negative despre alte țări, despre credințele,
obiceiurile, politica acestora și evitați discutarea subiectelor controversate.

37
 8. Asigurați-vă că acordați o atenție egală tuturor clienților și nu numai
persoanelor tinere, bogate sau atrăgătoare.
9. Răspundeți la întrebări cu grijă, onestitate și politețe.
10. Recunoașteți-vă mai degrabă necunoașterea unor lucruri decât să dați
informații eronate.
11. Evitați să recomandați persoane sau locuri cu reputație îndoielnică.
12. Evitați discutarea problemelor dumneavoastră personale cu clienții.
13. Evitați îndrumarea turiștilor în zonele cu acces restricționat.
14. Nu cereți niciodată cadouri sau bacșiș.

38
 8. GHIDUL DE TURISM SPECIALIZAT

Ghid de turism specializat este ghidul care, prin pregătirea lui, poate
asigura asistență turistică în condiții speciale și se adresează unui public țintă
restrâns. Cele mai cunoscute categorii de ghizi de turism specializați sunt: ghidul
de turism montan; ghidul de turism sportiv; ghidul de turism cultural; ghidul de
turism animator; ghidul de turism habitat natural, floră, faună în areal montan /
umed; ghidul de turism religios; ghidul de turism ecvestru; ghidul de turism
interpret la congrese și manifestări internaționale; ghidul de turism
supraveghetor pentru copii în vârstă de până la 7 ani aflați în stațiuni turistice;
ghid de turism de artă, ghid de arheologie etc.

8.1. Ghidul de turism montan

Poate că nu este o disciplină mai minunată și un mijloc de educație al

omului mai puternic ca acel al eforturilor și al plăcerilor turistice (Dimitriu, 1910).
Astfel își începea Nicolae Dimitriu, farmacist din Câmpulung și un mare iubitor al
muntelui, acum mai bine de o sută de ani, una din pledoariile sale în favoarea
muntelui, în lucrarea Însemnătatea și efectul excursiilor, referindu-se, evident la
excursiile montane.
Pe lângă plăcerea excursiei la munte, turistul care alege să practice o astfel
de activitate mai are parte de numeroase alte beneficii: îmbunătățirea stării de
sănătate; redobândirea tonusului; o mai bună organizare; câștigarea
sentimentului de solidaritate etc.
O tură în spațiul montan este, de fiecare dată, o provocare atât pentru
turist cât și pentru ghidul specializat. Planificarea turelor, pregătirea
echipamentului, cunoașterea semnelor și marcajelor din munți, orientarea în
teren și alte aspecte ale turismului montan trebuie bine cunoscute și însușite de
către cei care vor să însoțească un grup de turiști pe munte.

8.1.1. Planificarea turelor montane

Planificarea traseelor montane reprezintă una din cele mai importante
etape din orice excursie care se vrea a fi reușită. În planificarea oricărei ture
montane, și nu numai, trebuie să se țină cont de câteva aspecte extrem de
importante (Vodă, Predescu, 1981):

39
 - vârsta participanților
- pregătirea fizică a acestora
- anotimp
- timpul disponibil
- mijloace de transport
- modalități de aprovizionare și cazare
- cantitatea bagajelor necesare
- posibilități materiale
În afară de aceste aspecte practice, în planificarea unei ture un rol foarte
important îl au și desemnarea obiectivului general și al obiectivelor secundare de
urmărit pe parcursul excursiei.
De exemplu (Vodă, Predescu, 1981), o tură cu tema „Scriitori români prin
Munții Neamțului", ar putea cuprinde, eventual, zona Târgu Neamț (Humulești) –
comuna Vânători – Piatra Neamț - Bicaz, care este accesibilă în oricare anotimp,
cu trenul și autobuzul. Alt itinerar literar, ușor accesibil în toate anotimpurile,
poate fi: București — Târgoviște — Câmpulung — Curtea de Argeș — Pitești —
Golești — București.
O tură montană de o zi, accesibilă tuturor categoriilor de turiști în toate
anotimpurile și care poate oferi câteva obiective interesante poate fi realizată
pornind din orașul Zărnești, în Munții Piatra Craiului, trecând pe la Cabana Gura
Râului, urcând prin Prăpăstiile Zărneștilor până la Cabana Curmătura, cu
coborâre prin Poiana Zănoagei la Fântâna lui Botorog. În acest circuit, care poate
dura între 5 și 8 ore (în funcție de ritmul de mers și de durata staționărilor),
turiștii pot vedea unul dintre cele mai frumoase sectoare de chei din țară – Cheile
Zărneștilor, pot vedea una din cabanele simbol ale turismului românesc – Cabana
Curmătura și pot admira peisajul mirific al Munților Piatra Craiului.
Pentru o tură montană (Goja, 2002), „în primul rând e importantă alegerea
traseului ținând cont de starea și pregătirea fizică, de experiența în domeniu a
participanților. În al doilea rând, se impune obligatoriu o minimă documentare
referitoare la parcursul de urmat, eventualele dificultăți/riscuri de surmontat. În
acest scop se vor consulta monografii, ghiduri, prospecte, hârți, reviste de
specialitate, site-uri internet etc.”
Pentru buna desfășurare a turei organizate este necesară și cunoașterea
prognozei meteorologice pentru perioada aleasă. În acest scop pot fi urmărite
prognozele din mass media sau acelea oferite de instituții de specialitate şi
disponibile pe internet:
- http://vremea.meteoromania.ro (site-ul Administrației Naționale de
Meteorologie, cu o prognoză la nivel de regiune pentru 10 zile)

40
 - www.freemeteo.ro (prognoză detaliată pentru 7 zile la nivel de localitate)
- http://www.accuweather.com/ (prognoza pentru 45 de zile)
- https://www.meteoblue.com (prognoză pentru o săptămână, sau extinsă
pentru 14 zile, pentru fiecare punct de pe hartă – localitate, coordonate
geografice).
Urmărirea prognozei oferă caracteristicile medii ale vremii pentru
intervalul dorit, dar trebuie să ținem seama și de faptul că, mai ales în etajul
montan, vremea se poate schimba brusc și pot apărea fenomene climatice cu
caracter extrem – ploi torențiale de scurtă durată, oraje, intensificări ale vântului
– chiar dacă acestea nu sunt incluse în prognoză.
În ceea ce privește turele organizate pe timp de iarnă, în afară de prognoză
trebuie ținut seama și de grosimea și caracteristicile stratului de zăpadă, un
factor important de risc fiind constituit de declanșarea și manifestarea
avalanșelor. În principiu, lunile cu risc maxim de declanșare a avalanșelor sunt
februarie – mai, cu diferențieri în funcție de condițiile topografice și de
caracteristicile iernii.
Caracteristicile stratului de zăpadă pot fi urmărite în buletinul
nivometeorologic pus la dispoziție zilnic de către site-ul administrației naționale
de meteorologie http://www.meteoromania.ro/vremea/buletin-nivologic/ (fig.
8.1.), preluat și de alpinet http://alpinet.org/main/vremea/nivo_ro_t_buletin-
nivometeorologic.html și de site-ul www.carpati.org, unde există și o arhivă a
buletinelor.
Cele mai favorabile luni pentru turismul montan de vară pot fi considerate
august – octombrie, iar pentru sezonul rece decembrie – ianuarie.
"Decât să mă prindă vremea bună și soarele, acasă, în fata televizorului,
mai bine să mă prindă ploaia în traseu" (Dinu Mititeanu alpinist – montaniard cu
experiență de decenii) poate constitui crezul/deviza turistului montan pasionat
(Goja, 2002).
E bine de profitat de primele ore ale zilei la plecarea în traseu, poate cu
ceva înainte de răsărit. De regulă ploile, aversele, schimbările meteo se produc în
cea de-a doua parte a zilei. În acest scop pregătirea bagajului de seara, culcatul
devreme, odihna sănătoasă sunt absolut de dorit.
Dincolo de satisfacția generată de participarea la răsăritul de soare,
pornirea matinală la drum conferă o suită de alte, esențiale, avantaje (Goja,
2002):
- evitarea arșiței de peste zi
- inutilitatea precipitării, evitarea unui ritm prea alert, epuizant

41
Fig. 8.1. Buletin nivometeorologic emis de Administraţia Naţională de Meteorologie
(www.meteoromania.ro/vremea/buletin-nivologic/)

42
 - rezervă de timp pentru odihnă / parcurs și mai ales admirarea peisajului
(scopul primordial al excursiei)
- certitudinea încadrării în timpii consemnați în documentații
- camparea, instalarea taberei in condiții de vizibilitate / siguranță
- excelente condiții pentru vânătorii de imagini foto / video.
Atât pentru excursiile montane, cât și pentru cele de altă natură (excursii în
circuit, excursii rutiere, excursii cu bicicleta sau cu alte mijloace de transport)
este foarte importantă planificarea etapelor în funcție de durată, obiectivele
urmărite, mijloace de transport, costuri estimative, căi de acces.
Primul pas îl reprezintă fixarea itinerariului şi a obiectivelor urmărite.
Ulterior se realizează fişa tehnică a circuitului (fig. 8.2).
Această fişă va cuprinde câteva rubrici obligatorii pentru a uşura ulterior
organizarea în timpul excursiei:
0. Număr curent corespunzător fiecărui serviciu;
1. Data desfăşurării etapei;
2. Localitatea (etapa). Se trec principalele localităţi sau repere ale
circuitului;
3. Ruta. Cuprinde tipul de drum rutier (autostradă, drum naţional, drum
de munte etc.);
4. Distanţa în km între localităţi;
5. Total km. Cumularea distanţei de la o escală la alta;
6. Călătoria. Cuprinde timpii afectaţi parcurgerii distanţelor dintre
escale plus timpul de opriri pentru pauze mici (5 – 10 minute);
7. Opriri. Vizite. Cuprind timpul necesar vizitelor obiectivelor turistice (1
– 2 ore pentru muzee, 15 – 30 minute pentru catedrale şi mănăstiri, 1 - 1,5 ore
pentru monumente), tur de oraș (20 minute), mese (1 – 1h 30 minute), timp liber
(variază în funcție de încărcătura programului turistic).
8. Orar. Se calculează cu flexibilitate în funcție de calitatea drumurilor,
trafic, întârzieri din timpul escalelor și servirea mesei.
9. Programul escalelor. Cuprinde momentele principale ale escalelor:
vizite obiective turistice, serviciul de alimentație publică, serviciul de cazare
(denumire, tip, categorie), justificarea timpului liber (timp în care nu se
desfășoară activități de grup).
La completarea tabelului, se vor avea în vedere mai multe elemente, care
împreună contribuie la realizarea unei excursii agreabile.
- Ziua turistică începe la ora 8-8,30 și se termină la ora 19,00;
- Timpul de pauză trebuie să depășească timpul călătoriei;
- Timpul liber trebuie să fie suficient de mare.

43
 Având în vedere resursele financiare limitate ale unui excursionist, acesta
are nevoie să cunoască cu aproximație totalitatea cheltuielilor ocazionale de
parcurgere a unui itinerar turistic. La baza analizei stau, de obicei, oferte din
pliante publicitare pentru hoteluri și restaurante, reclame radio-tv, informații de
la agențiile de turism etc. Pentru excursiile mai mici se poate face un calcul
ținând cont numai de costul transportului, cheltuieli ocazionale de masă și
cazare, taxe de intrare la obiectivele de vizitat.
Pentru excursiile cu o durată mai mare, este de preferat să se apeleze la
serviciile unei agenții de turism, care face rezervări pentru locuri de cazare, bilete
la spectacole, asigurarea serviciilor de alimentație publică, fiind mult mai bine
informată cu privire la preturile practicate. Agenția de turism percepe pentru
serviciile sale costuri specifice (comision, asigurări, cheltuieli ghizi și șoferi, T.V.A.
etc.).
Analiza de preț a unui circuit turistic se face conform tabelului din fișa
estimativă (fig. 8.2. 1 – 4).

Aplicație:
Un grup de 10 studenți efectuează o excursie la Brașov, în județul Brașov.
Ei vor vizita obiective turisticevariate: naturale, civile și de cult.
Obiectivele urmărite vor fi:
- Castelul Peleș și Mănăstirea Sinaia din Sinaia;
- Cabana Babele cu obiectivele Babele și Sfinxul din Bucegi
- Orașul Brașov – Biserica Neagră
- Cetatea Râșnov
a) Completați itinerariul pentru fișa tehnică a următorului circuit turistic:
Târgoviște – Pucioasa – Fieni – Sinaia – Bușteni – Babele – Bușteni – Brașov
– Râșnov – Târgoviște
Completați fișa tehnică a circuitului propus:

Localitate Căi de acces Timpii circuitului

Nr. Programul
Data a Total Opriri
Crt. Ruta Dist. Călătorie Orar escalelor
(etapa) km Vizite
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9

1. TOTAL KM:
2. TOTAL TIMPI AFECTAŢI CĂLĂTORIEI:
3. TOTAL TIMPI AFECTAŢI OPRIRILOR:
VIZITARE+ACTIVITĂŢI + SERVICII ALIMENTAŢIE =
4. SERVICII CAZARE =
5. TIMP LIBER =

44
Fig. 8.2. Fișa tehnică a unei excursii de zece zile realizată în Dobrogea (1)

45
Fig. 8.2. Fișa tehnică a unei excursii de zece zile realizată în Dobrogea (2)

46
Fig. 8.2. Fișa tehnică a unei excursii de zece zile realizată în Dobrogea (3)

47
Fig. 8.2. Fișa tehnică a unei excursii de zece zile realizată în Dobrogea (4)

48
 b) Calculați prețul comercial al excursiei ținând cont de următoarele
precizări:
- excursia se organizează în regie proprie, cu mijloace de transport în
comun;
- nu există cheltuieli de cazare, excursia fiind de o zi;
- pentru serviciile de alimentație publică se va considera un regim de
pensiune completă de 100 lei.

Nr. Valoarea
Tipul serviciului
Crt. (lei/pers.)
Servicii de transport
1 T1-nr.km x tarif(lei/km)
T1/nr.pers.=T2(lei/pers)
2 Serviciul de cazare; nr.zile x tarif/zi
Serviciul de alimentație publică
nr. md. x tarif(lei/pers) ; md = mic dejun
3 nr. d x tarif(lei/pers) ; d = dejun
nr. c x tarif(lei/pers) ; c = cină
TOTAL
Servicii suplimentare(intrări ob. turistice)
4
nr. intrări x tarif(lei/pers)
Cheltuieli personal bord(şofer, ghid)
5
[(2) + (3)] x nr. pers. bord/nr. turişti
6 TOTAL: (1) + (2) +(3) +(4) +(5)
7 TOTAL: (6) + (7)
8 TOTAL PREŢ: (8) +(9) +(10)
PREŢ COMERCIAL
Se rotunjește valoarea obținută în linia 8

8.1.2. Marcajele turistice

Marcajele turistice din Carpații României au evoluat de-a lungul timpului,
fiind o necesitate impusă de dezvoltarea tot mai accentuată a turismului montan
și a ascensiunilor în munții înalți. De altfel, încă din 1926 se făcea simțită
necesitatea marcării potecilor turistice din Munții Bucegi, printr-un articol
semnat de geograful și montaniardul Mihai Haret în Primul anuar al Bucegilor
(fig. 8.3) în care, după ce face câteva considerații generale asupra necesității
marcajelor, prezintă primele proiecte și primele rezultate ale marcării traseelor
turistice din Bucegi. Acesta afirmă că elementul care contribue în mare măsură la
desvoltarea alpinismului, este fără îndoială marcarea drumurilor.

49
 Fig. 8.3. Primul Anuar al Bucegilor (stânga) şi primele marcaje turistice din Munţii Bucegi
(sursa: https://cartileploiestiului.files.wordpress.com/2018/01/82116897-tcr-primul-anuar-al-
bucegilor-1926.pdf)

Planul adoptat pentru marcarea Bucegilor era preluat la acea dată de la

Clubul Alpin Elveţian şi de la Clubul Alpin Austro-German.

Explicarea sistemului.— Explicarea sistemului adoptat, pe care dupe numele Turing

10
– Clubului României îl vom numi sistemul tecerist , este următoarea :
1. Semnele se aplică pe orice fel de suport ca: arbori, stânci, pietre, case, garduri,
parapete de poduri şi pe stâlpi anume înfipţi în pământ, înalţi de peste 2 m. Cu alte
cuvinte, la golişte, unde nu sunt arbori şi unde chiar stâncile lipsesc, drumurile s-au
însemnat cu astfel de stâlpi puşi din distanţă în distanţă şi vopsiţi la capătul
superior în culoarea drumului. Ei sunt astfel aşezaţi, în cât se vede de la unul la
altul; fiind înalţi de 2 m şi mai bine, iarna nu sunt niciodată complet acoperiţi de
zăpadă, aşa că drumul este totdeauna perfect jalonat, ceeace este extrem de
folositor căci se ştie cât de grea este orientarea pe zăpadă. În fine, chiar vara pe
timp rău, pe negură deasă sau pe noapte întunecoasă, aceşti stâlpi marcaţi ca şi
toate celelalte semne devin salvatoare pentru caravanele rătăcite sau întârziate.
2. Pentru marcare s-au adoptat culorile roşu, galben, albastru, verde şi negru de

10
În acea perioadă era utilizat termenul de tecerist, care desemna într-un mod simplist tot ceea
ce era legat de Turing Clubul României (TCR)

50
 oarece deocamdată nu vom încerca de cât marcarea a cinci drumuri mari.
3. Culorile nu se întrebuinţează mai nici odată singure, ci încadrate pe două părţi de
alb, care se vede de la distanţă şi care în majoritatea cazurilor se observă şi
noaptea. Albul nefiind deci culoare de marcare, poate lipsi uneori; el are numai rolul
de a mări vizibilitatea la distanţă şi de a îndruma în timpul nopţei prin strălucirea
lui.
4. Culoarea în linie orizontală, arată drumurile mari, principale, cari străbat masivul
de la un capăt la altul. (Vezi planşa fig. l, 2, 3, 4, 5, 6 şi 7; nu există diferenţă între
semnele figurilor l şi 2. Mai des se fac în fig. 1, pentru economia muncei şi a
culoarei, când mai multe itinerare urmează acelaşi drum. Că atare şi ordinea în care
sunt puse culorile pe aceaste distanţe, poate varia dupe fantezia muncitorului care
le-a aplicat, fără ca aceasta să însemne ceva, precum şi unele să dispară când
drumurile pe cari le marchează îşi despart itinerariul).
5. Culoarea în linie verticală înseamnă drum de o importanţă secundară (fig. 8, 9,
10, 11, şi 12).
6. Două culori orizontale alăturate, este legătura între două drumuri principale (fig.
13 şi 14).
7. Două culori verticale alăturate, vor lega două poteci secundare şi
8. Două culori în cruce leagă un drum principal de altul secundar.

Astăzi situația marcajelor este reglementată prin anexa 3 (pag 7) a H.G. 77

privind instituirea unor măsuri pentru prevenirea accidentelor montane şi
organizarea activității de salvare în munți, publicată în M.O. nr. 91/2003:
Semnele utilizate pentru marcarea traseelor turistice montane și condițiile
de detaliu tehnic pe care acestea trebuie să le îndeplinească pentru asigurarea
uniformității si respectării inscripționării internaționale.
Pentru marcarea traseelor turistice montane se utilizează următoarele
semne:
a) banda verticală - pe fond alb - pentru marcarea traseelor principale,
numite și magistrale, care sunt, de regulă, trasee de creasta;

b) crucea cu brațe egale - pe fond alb - pentru marcarea traseelor de

legătură;

c) triunghiul echilateral - pe fond alb - și punctul într-un cerc - pe fond alb -

pentru marcarea traseelor secundare;
51
 d) punctul cu cercuri duble de culoare albă și roșie pentru traseele dus-
întors.

Culorile pentru semnele de marcaj sunt: roșu, galben și albastru,

obligatoriu pe fond alb. Pentru asigurarea uniformității și respectării
inscripționării internaționale semnele de marcaj vor îndeplini următoarele
condiții de detaliu tehnic:
a) se vor încadra într-un patrulater imaginar cu laturile de 16-20 cm;
b) benzile de culoare vor avea o lățime de 6 cm, iar cele de culoare albă, de
5 cm (5 + 6 + 5 = 16 cm);
c) triunghiul cu miezul de culoare va avea laturile de 10 cm, iar banda de
culoare albă, de 3 cm (3 + 10 + 3 = 16 cm);
d) punctul de culoare va avea diametrul de 10 cm, iar banda de culoare
albă, o lățime de 3 cm (3 + 10 + 3 = 16 cm);
e) crucea de culoare va avea cele două benzi perpendiculare de 3 cm, iar
banda de culoare albă, de 5 cm (5 + 6 + 5 = 16 cm);
f) semnele de marcaj se vor aplica în ambele sensuri de circulație, la
distanțe astfel apreciate încât să fie ușor vizibile de la un semn la altul,
perpendiculare pe direcții de mers și la înălțimea de 1,5-2 m față de sol;
g) în golurile alpine și în poienile foarte mari semnele de marcaj se vor face
pe stâlpi confecționați din țevi metalice (fig. 8.4); stâlpii vor fi vopsiți mai întâi cu
grund de protecție, apoi cu vopsea de culoare albă și neagră, în dungi alternative
de 30 cm lățime, vor fi prevăzuți la partea inferioara cu gheare pentru fixarea în
fundații de ciment și apoi, în pământ și la partea superioară, cu o paletă pentru
semnele de marcaj;
h) pentru protecția arborilor semnele de marcaj se vor aplica direct pe
copaci, prin vopsire, fiind interzisă fixarea în cuie a altor indicatoare (fig. 8.5);

52
 Fig. 8.4. Stâlpi de marcaj

Fig. 8.5. Marcaj aplicat pe scoarța copacilor

i) în zonele stâncoase, greu accesibile, semnele de marcaj se vor aplica pe

palete metalice scurte sau pe lespezi plate din piatră, implantate în grămezi de
pietre, cimentate, cu o înălțime de 0,4-0,6 m;
j) în zonele în care traseul turistic montan este bine trasat și nu are
ramificații nu se va face exces de semne, dar se vor marca în mod deosebit
intrările în pădure (din drumuri, poieni, goluri alpine, văi) prin unul sau mai multe
semne ușor vizibile;
k) pe un traseu comun, marcat cu semne diferite, vor fi aplicate toate
semnele, în grup, unul sub altul, și nu alternativ, la distanțe mari unul de altul; în
zonele stâncoase semnele de marcaj se vor grupa orizontal;
l) în punctele de inflexiune a direcției de mers a potecii se vor aplica săgeți
bicolore (culoarea albă + culoarea marcajului), care vor indica unghiul direcțional;
săgeata va avea o lungime de 40-50 cm, o lățime totală de 8-10 cm și unghiul

53
direcțional de 15 grade, 30 grade, 45 grade, 60 grade, 75 grade, 90 grade, 105
grade și de 120 grade;
m) în zone deosebit de circulate și expuse fenomenului de ceață marcajul
care va indica apropierea refugiului alpin sau a cabanei va fi dublat de un sistem
de atenționare acustic sau vizual, acționat electric sau mecanic; în cazul
cabanelor funcționarea acestui sistem va fi în responsabilitatea cabanierului;
n) la executarea tuturor marcajelor se vor folosi vopsele reflectorizante și
rezistente la ger, căldură, soare, umezeală și agenții poluanți corozivi;
o) se va evita marcarea drumurilor publice și a drumurilor forestiere altfel
decât prin tăblițe indicatoare, la capetele acestora; în cazul în care un traseu
turistic montan se interferează cu un drum public, traseul va fi marcat astfel încât
să fie bine relevate intrările și ieșirile din drumul public.

În afară de marcajele turistice, frecvent în spațiile montane mai pot fi

întâlnite marcaje de atenționare precum:

- traseu pentru cicliști

- pericol de avalanșă

- limită de parc natural sau național

Vom prezenta în continuare câteva din cele mai cunoscute trasee turistice
din Masivul Bucegi:

1. Sinaia (800 m) - Cota 1400 - Curmătura Vârfului cu Dor (1940 m) - Hotel

Peștera (1610 m). Marcaj: bandă roșie. Durata: 6 ore. Accesibil tot timpul anului.
Traseul începe din Sinaia de la Hotel Furnica și urmează poteca de pe Plaiul Cășăriei
(Plaiul Vacii) până la Cota 1400 (durată cca. 2 ore). Aici mai putem ajunge fie pe
drumul alpin Sinaia - Cota 1400, fie cu telecabina. Mai sus, de la Cota 1500 până
sub fosta cabană Vârful cu Dor traseul prezintă o variantă de iarnă prin zona
forestieră și alta de vară desfășurată în etajul golului alpin. Din zona fostei cabane
poteca ajunge în Curmătura Vârfului cu Dor (1940 m) (durată de la Cota 1400 cca. 1
½ ore), de unde vom coborî în Valea Izvorul Dorului alegând din nou între o
variantă de iarnă, prin Vâlcelul Dorului, și alta de vară, peste plaiurile din nordul
vâlcelului. După unirea celor două variante, traseul ne conduce în Șaua Lăptici,
intersectează drumul alpin spre Babele, apoi coboară spre Valea Ialomiței, în
șoseaua pe care o urmează spre nord cca. 2 km până la Hotelul Peștera (1610 m).

2. Sinaia (800 m) - Cabana Piatra Arsă (1950 m) - Hotel Peștera (1610 m). Marcaj:

54
bandă albastră. Durata: 5 ore. Traseul nu este recomandabil iarna pe porțiunea de
pe Piciorul Pietrei Arse.
Traseul ne conduce de la Mănăstirea Sinaia prin fața Castelului Peleș în Poiana
Stânii (1270 m) (cca. 1 ½ ore). Aici se mai poate ajunge și din Poiana Țapului (1 ½
ore) pe drumul forestier de pe Valea Babei și aproape 1 km spre sud; apoi în urcuș
prin pădure pe poteca marcată cu punct galben. Din Poiana Stânei traseul urcă pe
Piciorul Pietrei Arse în Platou și coboară la Cabana Piatra Arsă (1950 m), de unde
continuă spre vest, traversează Valea Izvorul Dorului și drumul alpin spre Babele și
coboară la Hotelul Peștera (1610 m) pe „Drumul lui Butmăloiu”.

3. Bușteni (885 m) - Cascada Urlătoarea (1100 m) Marcaj: punct roșu. Durata: 1 ½

ore. Traseu de promenadă.
Din DN 1, de la fabrica de hârtie, traseul pornește spre vest spre Hotel Silva și stația
de telecabină. Urmează câteva sute de metri drumul de pe Valea Jepilor, apoi
continuă spre sud în urcuș pe poteca marcată cu punct roșu.

4. Bușteni (900 m) - Cabana Gura Dihamului (987 m) - Cabana Poiana Izvoarelor

(1455 m) - Pichetul Roșu (1445 m) Marcaj: bandă roșie. Durata: 2 ore.
Traseul pornește din Bușteni din DN 1 și urmează până la Cabana Gura Dihamului
drumul de pe Valea Cerbului lung de cca. 4 km. De la Cabana Gura Dihamului
traseul urmează prin pădure poteca marcată cu bandă roșie și triunghi albastru în
urcuș susținut pe culmea Dihamului. Urmăm poteca marcată cu bandă roșie care în
curând se abate spre stânga (vest) și continuă pe versantul vestic al muntelui
Diham până la Cabana Poiana Izvoarelor. De aici spre vest se ajunge în cca. 15
minute în poiana de la Pichetul Roșu.

5. Cabana Caraiman (2025 m) - Brâna Mare a Caraimanului - Crucea Eroilor

(Caraimanului) (2284 m) Nemarcat. Durata: 1 oră. Traseul este periculos pe vreme
nefavorabilă și iarna sau primăvara când şiştoacele pe care le traversează mai
păstrează zăpadă.
De la Cabana Caraiman se urcă o porțiune scurtă spre nord-vest, apoi traseul
urmează în urcuș continuu poteca de pe Brâna Mare a Caraimanului.

6. Bran (760 m) - Valea Gaura - Cabana Omul (2505 m) Marcaj: cruce roșie. Durata:
7 ore. Iarna traseul este periculos și dificil.
Punctul de plecare este DN 73 la câteva zeci de metri nord de Castelul Bran. Astfel
traseul străbate satul Poarta, apoi drumul forestier de pe Valea Poarta. Urcă pe
Muchia Izvoarelor, trece prin estul vârfurilor Gogu Noaghiei (1669 m) și Pântece
(1705 m) și ajunge în Poiana „La Poliție” sau Poiana dintre Văi. De aici poteca
continuă spre sud aproape pe curbă de nivel și ajunge la stâna Gaura (cca. 4 ore din
Bran). Aici întâlnește poteca marcată cu triunghi galben care coboară pe vale spre
drumul forestier de pe Valea Șimonului. Mai sus, poteca traversează valea pe malul
stâng (sudic) și intersectează poteca marcată cu triunghi albastru spre Poiana
Guțanului. Traseul urmează Valea Gaura în urcuș, trece prin apropierea cascadei
Moara Dracului, traversează Cheile Gaura, continuă pe partea dreaptă a văii apoi
urcă pieptiș pe Muntele Scara până în Curmătura Hornurilor (2315 m) unde

55
întâlnește poteca pe care o urmează spre est până la Cabana Omul.

7. Hotel Peștera (1610 m) - Valea Obârșiei - Vârful Omul (2505 m) Marcaj: bandă
albastră. Durata: 3 ½ ore. Traseul este periculos iarna.
De la Hotelul Peștera traseul coboară o porțiune scurtă pe potecă spre nord-vest,
apoi urmează spre nord drumul pastoral de pe Valea Obârșiei. Astfel, trece prin
estul stației de telecabină Peștera - Babele. Se desparte câteva zeci de metri mai
sus de drumul care urcă spre nord-est pe Piciorul Babelor, iar puțin mai sus de
traseul marcat cu triunghi roșu de pe Valea Doamnei spre Șaua Bătrâna; în
continuare părăsește drumul care prezintă două bifurcații, pe Valea Doamnei spre
Piatra Hoților (nord-vest) și pe Valea Şugărilor (est), urmând spre nord în urcuș ușor
poteca de pe Valea Obârșiei. Mai sus depășește pragul glaciar prin estul Cascadei
Obârșiei și străbate spre nord căldarea până sub stânca calcaroasă numită Mecetul
Turcesc. De aici, poteca urcă susținut spre nord-est către Curmătura Văii Cerbului
unde întâlnește traseul marcat cu bandă galbenă, pe care-l urmează spre nord.
Depășește vârfurile Găvanele (2472 m) și Bucura Dumbravă (2503 m) și ajunge la
cabana și Vârful Omul (2505 m).

8. Pietroșița - Valea Ialomiței - Dobrești (1000 m) - Cabana Scropoasa (1205 m) -

Cabana Cheile Zănoagei (1400 m) - Cabana Bolboci (1460 m) - Hotel Peștera (1610
m) Marcaj: cruce albastră. Durata: 7 ore. Accesibil tot timpul anului.
Din Pietroșița traseul urmează 5 km șoseaua națională (DN 71) spre Sinaia, până la
intersecția cu drumul carosabil spre centrala electrică Dobrești. De la intersecție
urmărește spre nord firul Ialomiței până la Mănăstirea Peștera. Astfel, după 3 km
trece pe lângă tabăra Căprioara iar după cca. 6,5 km, cu puțin înainte de Tabăra
Cerbul, părăsește șoseaua urmând cursul apei. Traversează Lunca cu Brusturi,
depășește centrala electrică și Tabăra Vânătorul și ajunge aproape de intrarea în
Cheile Orzei pe care le ocolește prin est. Trece albia seacă a râului spre est și urcă
prin pădure, cotește spre nord și printr-o ușoară buclă spre stânga ajunge la barajul
Lacului Scropoasa pe care-l traversează. În continuare, traseul urmează malul vestic
al lacului și ajunge la Cabana Scropoasa (1205 m). Mai sus, pătrunde în Cheile
Zănoaga Mare pe care le parcurge în urcuș aproape de firul apei pe care-l
traversează pe două punți de lemn. La mică distanță în amonte de chei ajunge în
traseul auto pe care-l urmează spre nord, pe la Cabana Cheile Zănoagei (1400 m) și
Cabana Bolboci (1460 m), apoi pe malul vestic al Lacului Bolboci, străbate scurtele
chei ale Tătarului, trece pe lângă Cabana Izvorul Tătarului, apoi prin Cheile
Coteanului. La cca. 1 km în amonte de acestea drumul se ramifică: spre est și nord
conduce la Hotelul Peștera și mai sus spre văile Doamnele și Sugările. Traseul
continuă pe drumul spre nord, depășește Cabana Padina la mică distanță prin est și
pe lângă apa Ialomiței pe care o traversează pe două podețe ajunge în dreptul
poienii Horoabei (vest), la mică distanță mai sus părăsește spre est drumul care
urcă la Mănăstirea Peștera și Peștera Ialomiței. Trece apa pe o punte, urcă poteca
betonată din Cheile Peșterii și pe lângă schit intersectează drumul auto spre Hotelul
Peștera. Traversează pe potecă un pâlc de pădure prin estul rezervației botanice
Poiana Crucii și ajunge la Hotelul Peștera (1610 m).

56
 9. Cabana Diham (1320 m) - Valea Glăjăriei (990 m) - Poiana Izvorul Mălăiești
(1200 m) Marcaj: cruce albastră. Durata: 1 ½ ore.
De la Cabana Diham traseul coboară spre vest prin pădure spre confluența
Vâlcelului Diham cu Valea Glăjăriei. Traversează Valea Glăjăriei apoi urcă prin
pădure descriind un arc de cerc spre nord, ajunge în Poiana Izvorul Mălăiești (1200
m).

8.1.3. Orientarea în teren

Turele montane presupun, înainte de toate, o bună orientare în teren.
Astăzi, tehnica modernă pune la dispoziția drumeților numeroase instrumente de
orientare, de la deja cunoscutul receptorul GPS11 până la gadgeturile din ce în ce
mai accesibile (telefoane, smartphone-uri, tablete), care sunt conectate la
internet și care, cu una din aplicațiile cartografice sau de navigare instalată,
(GoogleMaps, MapQuest, BingMaps) pot suplini nevoia de orientare în teren. Fie
prin urmărirea unor track-uri GPS ale unor montaniarzi care le-au postat pe site-
uri specializate, fie prin utilizarea busolei electronice a aparatului, aceste
instrumente pot ajuta la realizarea unui traseu corect sau regăsirea traseului în
caz de rătăcire.
Cu toate acestea, echipamentele electronice prezintă și o serie de
dezavantaje, precum: posibilitatea descărcării acumulatorilor; defectarea în
timpul folosirii; trecerea prin porțiuni de drum cu lipsă de semnal; existența unor
condiții meteo care împiedică buna lor funcționare (frig, umiditate etc).
În aceste condiții existența unei hărți tipărite și a unei busole este
esențială, precum și cunoștințele necesare utilizării acestora.

Harta
Harta este o reprezentare grafică convențională, precisă, generalizată și
micșorată a suprafeței terestre pe o suprafață plană (Năstase, Osaci-Costache,
2005).

11
GPS reprezintă acronimul pentru Global Positioning Systems, sistem global de poziționare
dezvoltat de Forțele Aeriene Militare ale S.U.A. în anii 1960. Capabilitățile tehnice ale sistemului
permiteau localizarea oricărui punct de pe Terra cu o precizie de pana la 10 metri. Din motive de
securitate, semnalul oferit publicului larg era puternic degradat prin utilizarea unui program
numit Selective Availability (SA), putând localiza o poziție cu o eroare de câteva sute de metri,
ceea ce îl făcea inutilizabil în scopuri practice. Acest lucru a fost reglementat în data de 1 mai
2000 la miezul nopții, când filtrul a fost dezactivat de către administrația Clinton, în urma
puternicului lobby făcut de secretarul de stat Al Gore (Brotton, 2013). Practic din acest moment
utilizarea GPS-ului a devenit accesibilă oricărui locuitor al planetei posesorul unui receptor GPS
sau cu o conexiune la internet.

57
 Există numeroase clasificări ale hărților după mai multe criterii: scară,
conținut, cromatică, destinație etc. În ceea ce privește hărțile care pot fi utilizate
în turismul montan, ne vom referi la hărțile topografice și hărțile turistice.
Acestea conțin o serie de elemente care ne ajută în identificarea poziției în teren
şi în stabilirea itinerariilor. Dintre acestea enumerăm:
- scara hârții
- elemente de altimetrie
- elemente de planimetrie

Scara hărții arată de câte ori suprafața reală din teren a fost micșorată
pentru a fi reprezentată pe hartă. Este raportul dintre lungimea din hartă și
lungimea reală din teren. Aceasta poate fi de mai multe feluri. Cele mai
cunoscute tipuri de scări sunt:

- scara directă
1 cm = 250 m
- scara numerică
1:25.000
- scara grafică

Toate trei exprimă modul în care realitatea din teren a fost redusă pentru a
fi cuprinsă în interiorul hărții și reprezintă surse de informație importante atât în
planificarea turelor cât și în ieșirea din situații extreme. Uneori pe hărțile turistice
sunt reprezentate mai multe tipuri de hărți, dar și una singură este suficientă, ele
putând fi echivalate foarte ușor. Majoritatea hărților turistice existente pe piața
de specialitate sunt editate la scări mari: 1:25.000; 1:50.000 sau 1:100.000.
Prin transformarea hărții putem obține informații asupra distanțelor pe
care le avem de parcurs urmărind linia de traseu cu ajutorul benzii de hârtie sau
cu ajutorul curbimetrului.

Elementele de altimetrie vin să completeze realitatea din teren, deoarece

la munte traseele nu se desfășoară pe teren plat, ci pe un teren puternic
denivelat ceea ce face ca traseul real să fie cu mult mai lung și mai greu decât cel
estimat din măsurătorile de pa hartă.
Relieful, ca totalitatea denivelărilor de la suprafața scoarței terestre, este
reprezentat pe hărți cu ajutorul curbelor de nivel. Acestea, denumite și izohipse,
reprezintă linii care unesc puncte cu aceeași altitudine. Un parametru important

58
care trebuie luat în considerare în analiza hărții este echidistanța curbelor de
nivel. Aceasta reprezintă distanța pe altitudine între două curbe de nivel și poate
fi de 5 m, 10 m, 20 m sau chiar 50 m. Cu ajutorul echidistanței putem calcula
diferența de altitudine pe care o străbate traseul pe care intenționăm să îl
parcurgem.
Un alt aspect este dat de configurația curbelor de nivel. Aceasta ne oferă
informații asupra tipului de relief, asupra tipului de traseu și asupra formelor de
relief străbătute.
În interpretarea reliefului de pe hartă trebuie să se țină seama de
următoarele caracteristici ale curbelor de nivel (Năstase, Osaci-Costache, 2005):
- deplasându-ne pe o curbă de nivel, nici nu urcăm, nici nu coborâm;
- două curbe de nivel care se opun față în față sunt egale ca valoare;
- curbele de nivel înaintează pe dealuri și se retrag spre amonte pe văi (fig.
8.6);
- pentru a descifra mai ușor relieful se folosesc și niște liniuțe scurte,
perpendiculare pe curbele de nivel (bergstrichuri, bergsrihuri sau indicatoare de
pantă) care arată sensul în care coboară panta (fig. 8.7);

Fig. 8.6. Curbele de nivel înaintează pe Fig. 8.7. Curbe de nivel faţă în faţă cu
interfluvii (dealuri) şi se retrag pe văi) valori egale şi bergstrichuri care indică
sensul în care coboară panta

- cu cât curbele de nivel sunt mai dese, cu atât panta este mai mare și
invers, cu cât sunt mai rare panta este mai mică (fig. 8.8);
- cu cât curbele de nivel sunt mai multe, cu atât amplitudinea reliefului este
mai mare şi cu cât sunt mai puţine amplitudinea este mai mică, cu condiţia ca
echidistanţa să fie aceeaşi;
- valorile curbelor de nivel se dispun astfel încât baza lor să fie îndreptată
spre piciorul pantei şi totodată să se respecte regula ca citirea hărţii - ţinută în
poziţie normală - să se poată face dinspre sud sau est.

59
 Pe lângă curbele de nivel, pe hărţi se mai folosesc şi cotele, fie sub formă
de cerculeţe, însoţite de un număr care reprezintă altitudinea (în metri), fie sub
forma unui număr care însoţeşte unele semne ca de exemplu cele care se referă
la punctele de triangulaţie.

Fig. 8.8. Modul de reprezentare

al unui versant abrupt
(dreapta), comparativ cu unul
mai lin (stânga), cu ajutorul
curbelor de nivel

Citirea și interpretarea corectă a curbelor de nivel sunt foarte importante

pentru orientarea în teren, pentru planificări ale traseelor ce urmează a fi
parcurse şi pentru aprecierea dificultăţii acestora.

Elementele de planimetrie constituie o parte importantă a conţinutului

hărţii şi sunt reprezentate pe hărţi prin semnele convenţionale. Acestea sunt
foarte diversificate în funcţie de tipul hărţii şi sunt cuprinse în atlasele de semne
convenţionale. Hărţile turistice au toate semnele convenţionale pe care le
cuprind explicate la legenda hărţii.
Foarte importante la o hartă turistică sunt culorile. Astfel, culoarea verde,
de diferite intensităţi reprezintă pădurea şi este reprezentată în contrast cu
culoarea albă care reprezintă suprafeţele despădurite, suprafeţele de păşuni sau
de gol alpin, oferind astfel informaţii despre caracterul traseului (traseu deschis,
cu vizibilitate bună, sau traseu prin areal împădurit).
Traseele turistice sunt marcate pe hărţi cu linii punctate, mai groase sau
mai subţiri, în funcţie de importanţa lor, la care sunt alăturate marcajele turistice
care pot fi identificate în teren. Drumurile sunt reprezentate prin linii continui
simple sau duble, în funcţie de caracterul lor (forestiere, modernizate, comunale,
judeţene, naţionale).

60
 Din păcate, încă nu există o uniformitate a simbolurilor utilizate pe hărţile
turistice. Majoritatea hărţilor utilizează semne convenţionale asemănătoare,
încadrate în anumite tipare, dar nu poate fi făcută o echivalare completă a
legendelor acestora. Pentru exemplificare, putem observa legenda folosită de N.
Popescu (1988), pentru harta turistică a Munţilor Bucegi (fig. 8.9).

Fig. 8.9. Legenda hărţii

turistice a Munţilor
Bucegi (Popescu, 1988)

Busola
Reprezintă un dispozitiv care ar trebui să nu lipsească din bagajul nici unui
montaniard, cu atât mai mult unuia care însoțește un grup de turiști. Este un
instrument care se folosește de câmpul magnetic terestru pentru a indica în
permanenţă direcţia Nord.

61
 Realizate pe același principiu, există în prezent numeroase tipuri de busole,
majoritatea fiind disponibile pe piață la prețuri accesibile.
În activitățile turistice, sunt recomandate busolele de drumeție cu placă.
Acestea, indiferent de firma producătoare sunt compuse din aproximativ aceleași
elemente componente. Redăm alcătuirea busolei turistice Quechua 200 (fig.
8.10).

1. Axa principală a busolei

2. Acul magnetic
3. Reper de aliniere (linie
roșie)
4. Cadran exterior
5. Scală în cm.
6. Scală în inch
7. Scara 1:25.000 (grafică)
8. Scală în UTM

Fig. 8.10. Alcătuirea busolei quechua 200 (www.quechua.com; www.decathlon.ro)

Utilizarea busolei se poate face în mai multe moduri. În practica turistică,

cele mai frecvente utilizări sunt (www.quechua.com):

Determinarea unei direcții unghiulare (azimut) pe o hartă

Poziționați-vă pe o suprafață plată și orizontală. Marcați pe hartă punctul
de plecare A și punctul de sosire B; trasați între aceste puncte o linie dreaptă A-B
Învârtiți cadranul busolei astfel încât să aliniați linia roșie (3) cu axa
principală a busolei (1). Orientați busola, aliniind acul busolei cu nordul scalei
gradate a cadranului.
Plasați busola pe hartă. Învârtiți harta și orientați nordul hărții spre nordul
magnetic indicat de busolă. Ținând harta spre nord, învârtiți plăcuța busolei fără
a modifica poziția cadranului (acul roșu și linia roșie trebuie să fie aliniate). Duceți
axa busolei (1) pe direcția A-B care trebuie măsurată Citiți azimutul (unghiul
format de direcția care trebuie măsurată și nordul magnetic) de pe scala gradată
62
a cadranului (ex: 80°), în dreptul poziției marcate pe linia albă, în axa principală a
busolei.

Parcurgerea unui traseu către o destinație B plecând dintr-un punct A

cunoscut pe hartă, corectând declinația!
În timpul pregătirii: marcați punctele A și B pe hartă. Trasați linia dreaptă A-
B. Nordul geografic este indicat de liniile verticale imprimate pe hartă. Plasați
busola pe hartă. Învârtiți harta și orientați nordul hărții spre nordul magnetic
indicat de busolă.
Fără a mișca harta, învârtiți busola în întregime pentru a alinia axa sa
principală cu linia (A-B) care trebuie măsurată. Învârtiți cadranul, fără a mișca
plăcuța până când aliniați nordul magnetic cu reperul roșu al modulului și
gradația 0 (zero). Citiți azimutul A-B, situat la intersecția scalei și axa principală a
busolei. Fără a modifica ceva, puteți începe să avansați în direcția indicată de axa
principală a busolei, menținând busola pe orizontală, acul fiind suprapus
marcajului roșu al modulului.

Identificarea locului în care ne aflăm folosind harta şi busola

Pentru a începe, deplasați-vă până la o ridicătură de teren de pe care veţi
putea observa, în realitate, cel puțin două puncte de reper importante R1 şi R2,
care sunt şi ele desenate pe hartă (munți, lacuri, turle de biserică etc.). În mod
ideal, unghiul acestor două puncte, în raport cu poziția în care vă aflaţi trebuie să
fie de 90° (în nici un caz, aceste două puncte nu trebuie să se situeze unul în
spatele celuilalt sau în direcție opusă). Îndreptaţi busola în direcţia primului
punct de reper R1 şi măsuraţi azimutul său (A). Învârtiţi cadranul busolei astfel
încât să aliniaţi punctul de 0° al cadranului cu acul care indică nordul şi axa
principală a busolei.
Plasaţi harta pe orizontală şi învârtiţi-o pentru a orienta nordul hărţii spre
nordul magnetic indicat de busolă. Regăsiţi punctul de reper R1 pe hartă,
orientaţi busola plecând de la punctul de reper R1 până când poziţionaţi axa
principală pe azimutul măsurat anterior.
Trasaţi azimutul măsurat trecând prin reperul R1 cu ajutorul uneia dintre
cele două mari laterale ale busolei. Ochiţi reperul R2, apoi notaţi valoarea
azimutului măsurat. Învârtiţi busola pe hartă (fără a o mişca) până când aliniaţi
axa busolei pe azimutul (B). Trasaţi o linie dreaptă care să treacă prin R2. Poziţia
în care vă aflaţi se află, aşadar, la intersecţia celor două azimuturi de pe hartă.
Pentru siguranţă este bine să fie utilizat şi un al treilea reper.

63
 De menționat că acul magnetic (la fel ca orice obiect cu compoziție feroasă)
se orientează după direcția nordului magnetic, ceea ce nu corespunde în
totalitate nordului geografic. De aceea, pentru orientarea în teren cu acuratețe
mare trebuie să se ia în considerare declinația magnetică. Aceasta este specifică
pentru fiecare punct de pe Terra, este în continuă dinamică și poate fi aflată din
diverse surse, precum http://www.ngdc.noaa.gov/geomag-web/#declination sau
http://magnetic-declination.com/. Conform acestui site declinația magnetică
pentru orașul Târgoviște este de 5°4' est, adică o declinație pozitivă (fig. 8.11).

Fig. 8.11. Declinația magnetică negativă (vestică) și declinația pozitivă (estică)

(http://magnetic-declination.com/)

Declinația magnetică nu este foarte importantă pentru situațiile în care

distanțele parcurse sunt scurte. Dacă însă este vorba de distanțe lungi, atunci
este bine să luăm în considerare și acest parametru.
Pentru declinația magnetică a țării noastre, eroarea rezultată la
parcurgerea unui traseu pe direcție Sud-Nord este de peste 85 m la fiecare km
parcurs, astfel încât la doar 2 km de drum parcurși sau vizați eroarea să fie de
175 m (fig. 8.12).
Din acest motiv, este bine ca orientarea hărții cu ajutorul busolei să se facă
ținându-se cont și de declinația magnetică.

64
 Fig. 8.12. Eroarea
calculată pentru un traseu
de 2 km pe harta 1:25.000

Orientarea fără busolă

Este o operațiune care implică doar puțină atenție şi spirit de observaţie.
Există două metode clasice de orientare pe timp de zi şi pe timp de noapte. În
ambele situaţii este însă nevoie ca atmosfera să fie curată iar cerul să fie senin.
În timpul nopţii, este foarte uşor de realizat orientarea după Steaua Polară
(cea care ne indică direcţia Nord), mai ales că cele două constelaţii care o
definesc (Ursa Mare şi Ursa Mică) sunt uşor de identificat (fig. 8.13).
În timpul zilei, identificarea sudului geografic se poate face cu ajutorul unui
ceas clasic, cu ace indicatoare. Direcția sud este dată de bisectoarea unghiului
făcut de acul orar îndreptat către Soare și direcția orei 12 pe timp de iarnă, sau a
orei 13 în timpul verii (fig. 8.14).
În afară de aceste metode, mai sunt și alte observații care ne pot oferi,
măcar cu titlu informativ, direcția și orientarea în teren:
- pe partea de nord, copacii au coaja neregulată, crăpată, umedă și uneori
acoperită cu mușchi;

65
 - inelele anuale de creștere observate la trunchiurile de copaci tăiați sunt
mai îndepărtate unele de altele în partea dinspre sud a trunchiului;

Fig. 8.13. Identificarea Stelei Polare

Fig. 8.14. Determinarea direcției Sud cu ajutorul ceasului

- la copacii izolați sau la cei de la marginea pădurilor, ramurile și frunzele

sunt mai dese înspre sud și mai rare înspre nord (situație specifică emisferei
nordice);
- mușchii acoperă stâncile și pietrele mari pe partea de nord a lor;
- în partea de nord a poienilor din pădure, iarba este mai deasă decât pe
cea de sud;

66
 - pe scoarța brazilor se află rășină mai multă înspre sud;
- furnicile își construiesc mușuroaiele înspre partea de sud a copacilor.
- zăpada se menține timp mai îndelungat în partea de nord munților, a
clădirilor a pomilor, a mușuroaielor, etc.;
- la bisericile ortodoxe altarele sunt îndreptate spre est;
- crucile din cimitire sunt așezate în partea de vest față de mormânt

8.1.4. Echipamentul montan

În Cartea Munților, Bucura Dumbravă (1924) într-un un capitol frumos
intitulat Hainele și dichisul drumețului, oferă unele din primele indicații privitoare
la echipamentul montan, văzut la început de secol XX.

Echipamentul constitue o parte integrantă a forţelor drumeţului. Ghete groase

ţintuite şi unse mereu cu grăsime, ca să fie tot odată moi şi impermeabile,
jambiere, un costum bine croit şi bine cusut dintr-o stofă trainică, — catifeaua
groasă e admirabilă, ca şi ţesăturile româneşti, călugăreşti sau ţărăneşti, — o manta
de ploaie şi un sweater sau vestă îmblănită, sunt lucrurile, de care turistul nu poate
să se lipsească, atât din punct de vedere practic ca şi din cel estetic. Estetica este
tot atât de însemnată pe munte ca în saloane. Ea este însemnată faţă de tovarăşi,
precum şi faţă de munţi, a căror armonie nu trebue rănită prin linii sau culori urâte.
Acest adevăr, pe care orăşanul l-a descoperit după multe cugetări şi experienţe, îl
ştie ţăranul din instinct, sau mai bine zis din instinct îl îndeplineşte. În straiele sale
seculare el e totdeauna în armonia cu natura. Şi oare de ce sunt frumoase hainele
ţărăneşti? Pentrucă ele nici nu ascund liniile trupului, nici nu le arată cu vreun gând
provocator, ci le urmăresc cu cuviinţă şi cu logică.
Cuviincioasă şi logică să fie şi îmbrăcămintea, drumeţului.
O călăuză cunoscută a Sinaiei, vestitul Ioniţă Chioru, urât foc la faţă, dar falnic
când şedea călare pe unul din cei şase zmei ai lui, avea un simţ deosebit pentru
estetica drumeţilor. Când întâlneam o ceată de turişti improvizaţi, cu pantaloni şi
surtucuri de oraş, şi femeile cu ghetuţe de lac şi pălării înflorite, şi ne întrebam:
„Cine-or fi ăştia?", Ioniţă Chioru zicea cu dispreţ: ,,Cine să fie? Junghie, tuse şi
sdreanţă".
Dar cu toată îmbrăcămintea potrivită şi cu nouă cojoace peste ea, drumeţul va
tremura toată noaptea şi nu se va simţi bine, dacă, sosind la popasul de seară, el nu
va lua o baie sau cel puţin, unde e un râu, o cascadă sau un izvor în apropriere, nu
se va spăla pe tot trupul înfierbântat. Nimic nu-l va odihni mai bine decât această
toaletă făcută de cu seara.
Dichisul alpinistului se întregește printr'un Rucksack, — o traistă elvețiană, — bună
de toate, fie pentru merinde, fie pentru un schimb de rufe și alte mărunțișuri, sau
pentru flori.
Bastonul e facultativ. Alpenstockul uriaş a fost ucis şi apoi conservat, de tovarăşul
drumeț doctorul Urechie, în spirtul său rafinat de o sută de grade. El a imortalizat
tipul „adevăratului turist român", care, rezemându-se de un băţ de doi metri,
pășește dela gara Buşteni până la tunel.

67
 Față de ceea ce îmbrăcau în urma cu câțiva ani excursioniștii, azi există o
gamă largă de echipamente care ne fac călătoria pe munte plăcută, comodă, ne
feresc de frig, ploaie sau arșiță; trebuie însă să ținem cont de următoarele reguli
generale ale echipării.
Întotdeauna echipamentul pentru o tură montană se va organiza astfel
încât să încapă într-un rucsac. Întotdeauna, în cazul mersului pe munte, mâinile
trebuie să fie libere pentru păstrarea echilibrului și pentru a le putea folosi în caz
de alunecare. Magazinele de specialitate oferă astăzi o varietate bogată de
dimensiuni și forme de rucsac, de la 30 l. la peste 80 l., astfel încât acestea să
asigure necesarul de bagaj pentru o zi, două zile, o săptămână și chiar mai mult.
Principalele categorii de rucsacuri, în funcție de volum sunt
(https://www.proalpin.ro/blog/rucsacuri-ce-incape-ele-functie-de-capacitate/):
1. Rucsacurile de 30-50 litri pot să includă: sac de dormit, izopren, recipient
pentru apă, lanternă frontală, arzător, softshell ușor, trusă de prim ajutor
2. Rucsacurile de 50-70 litri – tot ce intră la punctul 1 plus: cort, purificator
de apă, îmbrăcăminte de corp, geacă subțire de ploaie, pantaloni subțiri de
ploaie, baterii, GPS, busolă, hartă, tacâmuri și farfurii
3. Rucsacurile de 70-80 litri – tot ce intră la punctul 2 plus: recipient cu
combustibil pentru arzător, scaun pentru camping, accesorii pentru arzător,
vesela (tacâmuri, farfurii, oale, etc.), caserole, încălțăminte
4. Rucsacurile de 80+ litri - tot ce intră la punctul 3 plus: polar, geacă,
pantaloni groși Gore-Tex, softshell Gore-Tex, crampoane, parazăpezi, piolet,
arzător pe combustibil lichid, cască, ham și corzi, accesorii pentru alpinism,
mâncare (fig. 8.15).
Alegerea rucsacului trebuie făcută întotdeauna în funcție de volumul de
bagaj pe care vrem să îl transportăm. Vom evita astfel atât situațiile în care
lucrurile nu încap în rucsac cât și cele în care nu îl vom umple și atunci va căpăta
o formă caraghioasă, nedorită.
Îmbrăcămintea se alege, întotdeauna, în funcție de sezonul în care se face
ascensiunea pe munte. În ultimii ani, pe piața românească au intrat numeroase
firme specializate în echipament montan care au o ofertă bogată adaptată
tuturor categoriilor de turiști și tuturor categoriilor de posibilități financiare.
Echipamentul montan actual este produs cu materiale specifice cu proprietăți
deosebite care îl fac ideal pentru turele montane. Sunt materiale care rezistă la
frig, vânt, ploaie, care permit transpirației să fie evacuată, care se usucă repede
și care, în plus, sunt și ușoare.

68
 Fig. 8.15. Diferite forme și capacități de rucsac, de la peste 80 l., până 30-50 l.

Pentru turiștii care sunt la început și care nu și-au îndreptat atenția de la

bun început asupra procurării unui echipament specific, în primele ture
echipamentul se poate improviza din vestimentația de zi cu zi12, cu mențiunea că
trebuie respectate câteva reguli:
- Pentru echipamentul de iarnă se vor folosi stofe și ciorapi de lână – nu din
fire sintetice – bune conducătoare de căldură.
- Vara se va folosi îmbrăcăminte specială din fibre sintetice. Aceasta are
proprietatea de a se usca imediat și nu devine grea în timpul mersului. Până nu
demult era recomandat bumbacul deoarece acesta absorbea transpirația. Astăzi,
noile materiale permit o bună aerisire a corpului și sunt din ce în ce mai folosite
de către iubitorii de munte.
- Încălțămintea, iarna sau vara, să fie comodă, nici prea largă nici prea
strâmtă, din cea specifică schiului, alpinismului, drumeției montane; niciodată nu
se pleacă pe munte cu o pereche de încălțări noi; ghetele de vară sau bocancii
de iarnă se poarta mai întâi, câteva zile pentru a se mula pe picior.

12
În ultimii ani asistăm la o furie a echipamentului, de foarte multe ori nejustificată. Într-adevăr,
echipamentul montan bine ales poate face diferența între viață și moarte. Asta nu înseamnă că
cei care nu își permit financiar procurarea unui echipament profesional trebuie să rămână acasă
și să nu participe la o tură ușoară, de inițiere în spațiul montan românesc. Exagerări privitoare la
echipamentul montan sunt la ambele extreme. Pe de o parte sunt cei care pornesc într-o
ascensiune montană îmbrăcați ca pentru piscină și, eventual, având o sacoșă cu hrană, caz în care
un accident este iminent. Pe de altă parte, sunt și montaniarzii care fac exces de zel și se
echipează pentru o tură de o zi la Vârful Omu ca pentru o săptămână în Himalaya.

69
 - Pe munte nu se merge niciodată cu teniși, ghete de baschet, adidași sau
altă încălțăminte ușoară bună doar pentru practicarea altor sporturi; în nici un
caz cu pantofi sau tocuri înalte. Încălțămintea este bine sa fie impermeabilă.
- Pe munte oricând te poate apuca ploaia, trebuie deci să avem asupra
noastră o geacă sau o pelerină impermeabilă.
- Îmbrăcămintea depinde calitativ și funcțional de sezonul în care se face
ascensiunea pe munte și cantitativ de durata ei.
- La fiecare escală mare din timpul marșului îmbrăcămintea udă de
transpirație, ploaie sau ceață se schimbă imediat cu alta uscată din rucsac; cea
folosita uscându-se cu prima ocazie.
- Nu se merge pe munte cu umbrela: este incomodă, ocupă o mână, este
luată de vânt, dezechilibrează și este periculoasă în caz de trăsnet.

Accesorii necesare ale echipamentului

Un om care practică turismul montan trebuie ca, în afară de o încălțăminte
și o îmbrăcăminte adecvată, să aibă în rucsac și o serie de alte lucruri necesare pe
durata ascensiunii. Dintre acestea amintim: ochelari de soare (pentru vară),
ochelari de zăpadă (pentru iarnă) cu lentile colorate, pentru prevenirea oftalmiei
(iritarea ochilor de către razele soarelui), o coardă sau cordelină de alpinism, un
piolet și colțari pentru mersul pe gheață și zăpadă înghețată, sac de dormit,
izopren și cort pentru cei care rămân în munte (fig. 8.16), un cuțit și un mic
toporaș, vase pentru gătit, un primus, un aparat de fotografiat, lanternă, binoclu,
busolă și hartă, fluier și rachete de semnalizare sau petarde și, obligatoriu, o
sursă de aprindere a focului (brichetă, cutie cu chibrituri, etc). Nu trebuie să
uităm să punem în rucsac o trusă de cusut, o trusă de igienă personală și una de
prim-ajutor.

Fig. 8.16. Tabără de corturi lângă Lacul Bucura (Munții Retezat)

70
 Dacă ar fi să întocmim o listă cu strictul necesar pentru o ascensiune
montană, aceasta ar fi diferențiată cantitativ de durata turei și calitativ de
anotimpul în care se preconizează tura, și ar putea porni de la o astfel de listă:

A. Îmbrăcămintea de iarnă va cuprinde:

Bocanci – de preferat bocanci de iarnă, sau bocanci pentru patru
anotimpuri. Opțional se pot folosi bocanci de plastic. Aceștia au avantajul de a fi
perfect impermeabili și de a fi compatibili cu echipamentul de schi.
Parazăpezi – care au rolul de a împiedica pătrunderea zăpezii între
pantalon și bocanc.
Ciorapi groși – de preferat de lână.
Ciorapi subțiri.
Colanţi – care, în asociere cu pantalonii impermeabili, creează un strat
termic.
Tricou sintetic – care are avantajul de a se usca rapid.
Bluză windstopper – după cum arată și numele are rolul de a nu permite
vântului să pătrundă.
Bluză fleece – cu rol termic.
Pantaloni impermeabili – foarte utili mai ales pe zăpadă apoasă.
Bluză impermeabilă.
Suprapantaloni – concepuți cu fermoare laterale, astfel încât să poată fi
îmbrăcați fără a scoate bocancii din picioare.
Fes / cagulă.
Ochelari de soare / ochelari de schi – necesari mai ales când lumina
soarelui se combină cu reflexia zăpezii.
Piolet de tură / bețe de tură – care ajută la mers.
Mănuși.

B. Îmbrăcăminte de vară:
Bocanci – de preferat bocanci de vară, mai ușori și mai mobili.
Parazăpezi – folosite, în acest caz, pentru protejarea picioarelor împotriva
vegetației abundente, a urzicilor, spinilor și a noroiului. Există și varianta mai
scurtă, de semi-parazăpezi care se încheie imediat deasupra bocancului pentru a-
l proteja de noroi.
Ciorapi – subțiri de bumbac.
Tricou mânecă lungă.
Tricou mânecă scurtă.
Pantaloni scurți.

71
 Pantaloni lungi.
Bluză impermeabilă.
Suprapantaloni.
Fes / şapcă / bandană / pălărie.
Mănuşi subţiri – uneori sunt utile la traversarea unor pasaje în care este
nevoie de folosirea mâinilor.
Sandale – utilizate în locurile de cazare sau de campare.
Beţe de tură – sau mai cunoscute drept bețe de trekking – asemănătoare
bețelor de schi, dar telescopice pentru a putea fi strânse și atașate de rucsac.
Sunt de mare ajutor pentru eficientizarea mersului și pentru păstrarea
echilibrului la coborâre.

C. Pentru cabană
Odată ajunși la cabană, echipamentul folosit și transpirat din timpul turei
va fi înlocuit cu haine lejere:
Trening.
Pantofi sport.
Vestă.
Tricou gros.
Tricou subțire.

D. Trusă medicală
Aceasta va fi adaptată pentru fiecare participant în funcție de problemele
de sănătate personale. Totuși, ca o orientare generală, aceasta poate cuprinde:
Analgezice.
Paracetamol.
Paracetamol sinus (Nurofen răceală).
Algocalmin (Nurofen +).
Aspirină.
Omez (Omeran) – dureri stomacale.
Probleme digestie.
Balonări – Triferment.
Diaree uşoară – ercefuril.
Diaree severă – imodium.
Antibiotice.
Pentru intoxicații.
Dezinfectant – BETADINĂ.
Pentru arsuri – BIOXITERACOR.

72
 Comprese sterile.
Fașă tifon.
Fașă elastică.
Plasturi cu rivanol.
Rolă leucoplast.

E. Igiena personală:
Șervețele umede.
Șervețele uscate.
Săpun, prosop, pastă de dinți, periuță…etc.

F. În orice anotimp:
Lanternă / frontală.
Briceag.
Ochelari de soare.
Chibrituri / brichetă.
Cordelină.
Bucle.
Carabiniere.
Sticlă pentru apă
Cremă de față (cu cât mai puțină apă în compoziție).
Fluier.
Ace de siguranță.
Aparat foto.
Rucsac.
Saci menaj.
Telefon.
Hartă.
Busolă.

G. De preferat fără
Blue jeans – aceștia sunt rigizi și pot incomoda mersul și, în plus, dacă se
udă din cauza ploii devin foarte grei și se usucă foarte greu.
Haine de camuflaj – sunt nerecomandate deoarece, în caz de accident
montan, persoanele aflate în dificultate și îmbrăcate cu astfel de haine devin
greu de identificat de către salvatori. Din acest motiv, majoritatea firmelor care
produc echipament montan produc haine în culori vii – roșu, galben, portocaliu.

73
Iarna, este de preferat echipamentul închis la culoare care să contrasteze cu
albul zăpezii.
Alcool pe traseu – alcoolul deși poate crea senzația falsă de plus de
energie, de fapt duce la oboseală accentuată și la pierderea concentrării.
Parfum – acesta poate conduce la iritarea animalelor sălbatice.

8.1.5. Informații și sfaturi aplicabile în turismul montan

De-a lungul timpului, montaniarzii experimentați, cei care au avut parte de

evenimente mai mult sau mai puțin dorite în incursiunile lor în spațiul montan,
au transmis sfaturi și informații turiștilor aflați la începutul carierei. Cu timpul
acestea s-au transformat în coduri de conduită și legi morale care, ulterior, au
fost grupate, scrise și publicate (Dumbravă, 1924, Butmăloiu, 1927, Poenaru,
1971, Goja, 2002, etc), și intrate în mentalul colectiv al turiștilor. Din acest motiv,
legile muntelui, legile cabanei, apar sub diverse forme dar, în esență, îndrumă
turiștii în aceeași direcție.

A. Legile muntelui
1. Să nu călătorești niciodată pe munte de unul singur.
2. Întotdeauna pe munte se pleacă numai cu echipament corespunzător,
specific montan.
3. Este contraindicat să vă avântați pe trasee necunoscute.
4. Turismul de munte este incompatibil cu consumul de băuturi alcoolice.
5. La munte trebuie să știi ce, cât, cum și când să mănânci.
6. Deviza iubitorilor de munte este: toți pentru unul și unul pentru toți!
7. Când întâlnești turiști pe munte salută-i.
8. Pe munte nu se vorbește mult, nu se țipă, nu se face zgomot.
9. Cine iubește muntele trebuie să îl ocrotească.
10. Nu deteriorați indicatoarele cu marcajele turistice sau alte semne de
orientare.
11. Refugiile alpine sau cabanele înseamnă un loc sfânt pe munte.
12. Când ajungeți la o cabană anunțați de unde veniți și unde vreți să
ajungeți, informați-vă asupra traseului pe care vreți să îl urmați.
13. Regulamentul de ordine interioară al fiecărei cabane trebuie respectat
cu strictețe.
14. Circulați numai pe trasee marcate.
15. Iarna aveți grijă la pericolele pe care le reprezintă avalanșele și mergeți
cu atenție.

74
 16. Începătorii întra-ale drumeției la munte trebuie să facă o lungă ucenicie
pe lângă cei ce au o experiență bogată în ascensiunile muntelui.
17. Când un cabanier, un grup de turiști sau o echipă de salvamont cere
sprijin pentru a da ajutor unor oameni aflați în primejdie, sau pentru a preveni un
pericol, oricine trebuie să răspundă chemării.
18. Este obligatoriu pentru orice turist, ghid sau conducător de grup să
urmeze cu strictețe sfaturile și indicațiile salvamontiștilor.
19. Codul de semnalizare în caz de pericol trebuie știut și însușit de toți
turiștii montani. De asemenea, în afară de numărul unic de urgență 112, toți
turiștii montani trebuie să cunoască numărul de telefon al Salvamontului. Pentru
a fi mult mai simplu de folosit, compania Vodafone în parteneriat cu Asociația
Națională a Salvatorilor Motani din România (ANSMR) a pus la dispoziția
utilizatorilor un număr unic format prin apelarea numelui 0-SALVAMONT pe
tastatura oricărui telefon mobil. Astfel numărul format este 0725826668 (fig.
8.17).
20. Turistul de munte este bine să știe să acorde, la nevoie, primul ajutor
montan.

Fig. 8.17. Numărul de telefon Salvamont România (sursa: www.carpati.org)

B. Regulile cabanei
1. Cabana este casa de pe munte a turistului, adăpost şi popas pentru
odihnă şi hrană, pentru reconfortarea fizică şi psihică la finele unui traseu
obositor – sau punctul de plecare spre noi cărări şi creste. Ea este postul de prim
ajutor în caz de accidentări.
2. Cabana face parte integrantă din peisajul montan (fig. 8.18) şi este locul
tău de visare şi recreere. Cinstește-o şi ocroteşte-o ca pe propria ta casă!
3. Cabana are obligaţia să primească, la orice oră, pe turistul sau grupurile
de turişti, amatori de drumeţie nu şi de chefuri.
4. La sosire prezintă-te cabanierului şi înscrieţi datele personale şi traseul
pe care vei drumeţi ca să fii găsit uşor şi ajutat la nevoie.
5. La munte băuturile obișnuite turistului sunt ceaiurile și răcoritoarele.
Acolo unde sunt permise băuturile alcoolice, consumul lor trebuie limitat serios.

75
 Fig. 8.18. Cabane montane: A – Cabana Padina (1525 m) Munții Bucegi; B – Cabana Mălăiești
(1720 m) Munții Bucegi; C – Cabana Buta (1580 m) Munții Retezat; D – Cabana Dochia (1750 m)
13
Munții Ceahlău; E – Cabana Leaota (1330 m) Munții Leaota ; F – Cabana Bolboci (1460 m) Munții
Bucegi

13
Fotografie realizată în anul 2011. În prezent, cabana, cu un statut juridic incert, este foarte
degradată, fiind inutilizabilă. O serie de ONG-uri au început o inițiativă de preluare și reabilitare a
cabanei

76
 6. Legea de bază a conviețuirii în cabană este curățenia și liniștea.
7. Folosește cât mai puțin și la intensitate cât mai scăzută casetofonul,
radioul, televizorul, iar mai nou telefonul mobil (dat pe modul difuzor) etc. și
numai după ce te-ai asigurat că nu-i deranjezi pe cei din jur. Mulți dintre noi
preferă să asculte în tihnă doar liniștea binefăcătoare a piscurilor și murmurul
izvoarelor.
8. Lasă curat locul unde ai dormit și mâncat, precum și împrejurimile
cabanei, sfătuind și pe alții să facă la fel. Opune-te obiceiurilor unora de a se
debarasa de gunoaie în cabană, sau în împrejurimi, explicându-le că ne găsim în
vârful muntelui și că nu are cine, cu ce și cum să le evacueze spre locurile anume
destinate din localități. Este contribuția ta la păstrarea mediului înconjurător.
9. În caz de accidentări anunță pe cabanier sau salvamont, participă la
acțiunea de salvare, ajută la transportul şi evacuarea accidentatului. Învață codul
de semnalizare internațional în caz de accident pe munte.
10. Ascultă cuvântul cabanierului pentru că este cuvânt de ordine. El este şi
gazdă, dar și răspunzător în cabana sa cu asigurarea ordinii şi respectarea
regulilor de funcționare a cabanei. Ajută-l la nevoie, cu vorba, cu fapta şi
exemplul tău. Este o datorie civică a fiecărui turist.
11. Dacă ai respectat întocmai aceste reguli, iți poți acorda singur cinstea
de a te numi om civilizat şi turist adevărat, dovedind respect şi dragoste pentru
semeni şi natură.
12. Nu uita că marea frumusețe a munților noștri și bucuria de drumeții pe
cărările lor, nu pot căpăta întregul farmec şi strălucire decât prin tine, călătorule,
prin frumusețea exemplului tău, ca o dovadă grăitoare de adevăr.

C. Codul de semnalizare în munte în caz de pericol

Una dintre legile muntelui cere ca tot omul care urcă spre înălțimi să
cunoască la perfecție codul de semnalizare cu ajutorul căruia se da alarma pe
munte în caz de pericol. Trebuie știut că la munte alarma înseamnă, totodată, şi
chemare în ajutor.
Codul constă în lansarea în spațiu a șase semnale pe minut, la intervale
egale între ele, adică un semnal la 10 secunde. Semnalele lansate pot fi:
luminoase, vizuale sau acustice.
Noaptea – cu ajutorul lanternei, al unui felinar sau a oricărei surse
luminoase, se poate da semnalul de alarmă.
Ziua – semnalele luminoase pot fi lansate cu o oglindă care să reflecte
razele soarelui, cu petarde sau alte mijloace fumigene ori luminoase.

77
 Semnalele vizuale – în afară de unele semnale luminoase care şi ele se văd
– se pot executa prin fluturarea unei eșarfe sau alt obiect vestimentar, ori prin
ridicarea asupra capului, sau pe o înălțime, într-un băț, a oricărui obiect ori chiar
prin ridicare cât mai sus a unui braţ.
Semnalele acustice – se pot lansa prin strigăte, fluierături sau prin lovirea
unui obiect metalic.
De reținut: cele şase semnale, de orice natură ar fi, se lansează fiecare la
zece secunde, timp de un minut; între grupuri de şase semnale se face o pauză
de un minut. Când cineva zăreşte sau aude semnalele prin care se solicită ajutor
este obligat să răspundă imediat celui care le-a lansat. Confirmarea că semnalul
de alarmă a fost recepţionat se face prin emiterea a trei semnale pe minut –
luminoase, vizuale sau acustice – fiecare lansate la douăzeci de secunde unul de
altul. Cel care a recepţionat semnalul de chemare în ajutor, este obligat – după
ce a răspuns cu ajutorul codului celui care le-a lansat – să alerteze cea mai
apropiată cabană, staţie meteo, Salvamont sau orice altă unitate care ar putea
transmite alarma mai departe.
Important: cel care cere ajutor trebuie să continue să dea semnale până cei
care îi vin în ajutor ajung la el; în acest fel accidentatul poate fi reperat mai uşor
de salvatori.

D. Alte sfaturi practice

Nu folosiţi medicamente, alte substanţe chimice, cafeaua, alcoolul pentru a
atenua oboseala. Programaţi-vă timpul de mers cu rigurozitate, relaxat şi etape
dese pentru odihnă.
La popasuri nu beţi apă multă, nu staţi jos, faceţi masaje uşoare pe muşchii
încercaţi de febră şi executaţi lungi exerciţii de inspiraţie – expiraţie, pentru o
bună oxigenare a plămânilor.
Nu mergeţi iarna în bocanci care iau apă sau în ciorapi din fibre sintetice,
pericolul de degerături este mult mai mare.
Căptuşiţi bidoanele de apă cu ţesături matlasate sau pâslă şi udaţi-o des;
astfel apa din bidon se menţine rece.
Nu plecaţi la drum cu fermoare defecte, nasturi lipsă, sau echipament
descusut; pe lângă aspectul necivilizat acestea ne pot aduce mici necazuri.
Nu dormiţi niciodată îmbrăcat în hainele în care aţi mers şi care, în timpul
nopţii, trebuie să se usuce, să se aerisească: luaţi-vă mereu lucruri în care să
dormiţi atât la cabană cât şi în cort.
Când faceţi popas pe traseu, căutaţi un loc ferit de curenţi, însorit; şi dacă
popasul este mai lung schimbaţi-vă hainele ude.

78
 De la un popas la altul, dacă vremea ne permite hainele se pot usca
ţinându-le prinse pe rucsac, în bătaia vântului.
Fiecare trebuie să-şi poarte rucsacul, nu vă încărcaţi cu două rucsacuri,
aceasta duce la oboseală excesivă şi chiar la accidentare.
Alegeţi-vă numai trasee pe care le cunoaşteţi bine, sau mergeţi lângă
cineva mai experimentat.
Mergeţi numai pe poteca marcată, scurtăturile aduc eforturi în plus iar
pericolul de rătăcire este mai mare.
Tot grupul trebuie să-şi potrivească mersul după viteza cu care merge cel
mai puţin antrenat pe munte.
Întotdeauna plecați pe un traseu cât mai de dimineață, când vremea e mai
prielnică în orice anotimp al anului.
Informați-vă întotdeauna, cu lux de amănunte, asupra datelor traseului pe
care porniți, marcaje şi alte semne de orientare, pentru a evita o posibilă
rătăcire.
Nu vă programați etape lungi de mers, care să vă depăşească puterile şi să
vă suprasolicite rezistenţa; faceţi mersul pe munte în etape scurte, de la cabană
la cabană.
Cortul nu se întinde în zonele de grohotiş, în gropi, la margini de prăpăstii;
alegeţi un loc uşor înclinat, gândiţi-vă ca peste noapte poate începe o ploaie
torenţială.
Mergeţi încet pe poteci, în ritm regulat, nu fugiţi, nu săriţi; mulţi s-au
prăbuşit din traseu zburdând.
Respectaţi pe toţi cei din jur, curăţenia muntelui şi locul unde campaţi.
Nu folosiţi refugiile alpine (fig. 8.19) în loc de cabane; poposiţi aici doar în
cazuri extreme; rezervaţi loc şi celor care vin peste noapte.
Nu faceți baie imediat ce sosiți la cabană sau în timpul mersului în apa rece
a râurilor sau lacurilor – unii au făcut stop cardiac în astfel de situații.
În corturi, refugii nu aprindeți spirtiere, lămpi de gaz, primusuri – vă puteți
asfixia în somn
Fiţi disciplinaţi în grupul cu care drumeţiţi, nu vă părăsiţi grupul, ascultaţi
de ghid, conducătorul grupului sau de turiştii cu cea mai mare experienţă.
Când plecaţi dintr-un loc de campare, după o noapte, stingeţi bine focul,
strângeţi gunoaiele şi transportaţi-le până la primul loc de depozitare.
Învăţaţi să fotografiaţi cât mai bine, pentru a putea lua locurile care v-au
impresionat, acasă cu voi; notaţi-vă impresiile şi semnele de orientare, acestea
vă pot ajuta mai târziu în următoarele drumeţii, sau pot fi indicaţii preţioase
pentru alţi turişti.

79
 Fig. 8.19. Refugii montane: A – Refugiul Grind (1620 m) Munții Piatra Craiului; B – Refugiul Scara
14
(2146 m) Munții Făgăraș ; C – Refugiul Iezer (2135 m) Munții Iezer; D – Refugiul Strunga (1893
m) Munții Bucegi

Nu ezitați a renunța la o excursie pe un traseu necunoscut, prea dură, prea

lungă, pe o vreme nefavorabilă sau când considerați că aceasta este peste
cunoștințele voastre sau peste pregătirea fizică și psihică.
Nu plecați niciodată pe munte bolnav sau după o convalescență.
Nu fumați în timpul marșului pe munte, în corturi, în cabane, refugii sau săli
de mese; respectați-i pe cei de lângă voi, gândindu-vă că nu oricine are această
plăcere.

8.2. Alte tipuri de ghizi specializați

8.2.1.Ghid de turism sportiv

Este o persoană calificată și specializată, angajată pentru organizarea
cursurilor de inițiere și perfecționare în practicarea diferitelor discipline sportive

14
Fotografie din octombrie 2018, cu foarte puțin timp de a fi distrus, probabil de un eveniment de
vreme rea

80
de către turiști pe timpul sejurului (se mai numesc monitori sau instructori de
schi, alpinism, cățărare pe stâncă, bob, înot, canotaj, rafting, zbor cu parapanta,
zbor cu deltaplanul, mountain bike etc.). Cerințele minime de pregătire:
instructor sportiv; calificarea profesională; specializare profesională; o limbă
străină; cunoștințe de cultură generală. În România ultimilor ani putem constata
o dezvoltare explozivă turismului sportiv, atât în ceea ce privește tipologia
activităților practicate, cât și a destinațiilor turistice amenajate în acest sens. Se
practică în acest moment schiul (cu monitori acreditați) în toate stațiunile
montane de iarnă, alpinism în sală – pe perete de escaladă și pe munte, rafting
pe o serie de ape repezi (Jiu, Buzău, Cerna, Olt, Mureș, Lăpuș, Crișul Repede,
Nera etc.), parapantism (Postăvaru – Poiana Brașov, Crucea Caraiman – Munții
Bucegi, Predeluț – Măgura Branului, Stâna de Vale – Bihor, Hăsmașul Mare,
Vârful Oușoru – Vatra Dornei, Munții Cozia, Păltiniș, Cornereva – Caraș-Severin,
Bunloc – Săcele), mountain bike (se practică organizat și individual în toate
masivele muntoase) etc.

8.2.2. Ghid de turism animator

Este o persoană calificată, angajată pentru organizarea activităților de
agrement, a programelor sau acțiunilor turistice pentru turiști în perioada
sejurului. Cerințe minime de pregătire: aptitudini specifice (muzică, desen,
dansuri, practicare sporturi); atestat sau studii superioare de specialitate
(muzică, actorie); calificare profesională; specializare profesională; cunoștințe de
limbă străină.
Animația în turism este menită (Andrei, Copeţchi, Dragnea, 2006) să
permită ocuparea timpilor liberi pe perioada activității turistice, adică
divertisment, destindere, distracție, dezvoltarea abilităților personale ale
turistului. Este tot ceea ce poate face un sejur agreabil, interesant, într-un mediu
înconjurător atrăgător.
Animaţia în turism se caracterizează printr-un ansamblu de principii, de
activități şi de relaţii. Practica animației trebuie să fie direct determinată de
interesele manifestate de turişti şi care se pot clasifica astfel:
- artistice – intelectuale;
- sociale – educative;
- practice – instructive;
- fizice sportive
În ceea ce priveşte posibilitatea realizării animaţiei în diverse tipuri de
activităţi turistice, se poate identifica o mare varietate de activităţi specifice,

81
condiţionate de durata sejurului, de mijlocul de transport şi de categoria de
vârstă căreia i se adresează (Chiriac, Cristea, 2003):

a) Vacanțele active
Vacanțele active sunt grupate în cinci mari grupe:
Grupa 1 – mare şi plajă
Grupa 2 – sporturi (de iarnă) şi odihnă la munte
Grupa 3 – natură şi turism verde
Grupa 4 – viaţă socială şi întâlniri
Grupa 5 – cultură, artă şi artizanat

b) Animația în taberele școlare

Activități pentru copii
- foc de tabără
- atelier de machiaj
- trasee în natură
- teatru de păpuși
- concursuri pe diverse teme
- activități manuale

Activități pentru adolescenți

- concursuri de orientare cu busola
- organizarea de serate
- spectacole de pantomimă
- discuții pe o temă dată
- organizarea unei expoziții
- realizarea unor afișe publicitare
- modelaj în zăpadă (iarna) sau în nisip (vara)
- jocuri diverse de interior (de cărți, șah etc.)
- foc de tabără
- drumeții cu cortul în spate

c) Animația în parcurile de distracție

Parcurile de distracție reprezintă, de obicei, pentru un turist o aventură
unică de viață, deoarece acesta își consumă practic curiozitatea din prima vizită,
gradul de satisfacție fiind maxim, probabilitatea de a reveni este relativ scăzută.
Din acest motiv, parcurile de distracție trebuie să fie regândite, revitalizate măcar
odată la 10 ani.

82
 La nivel internațional există numeroase parcuri de distracție cu activitate
permanentă, care au milioane de vizitatori anual (de exemplu, parcul Disneyland
din California are în medie 10 milioane vizitatori anual).
În România, în afară de parcurile de distracție cu caracter estival, care
funcționează pe litoral, au început să se dezvolte în marile orașe parcuri de
distracție de mari dimensiuni, cea mai mare parte având în comun tematica
acvatică.

d) Animația la muzeu
Muzeul încetează de a fi doar un produs primar, de susținere a unei
imagini, ci a devenit un actor activ în piața turistică, astăzi vizitele la majoritatea
muzeelor lumii fiind unele interactive, în care vizitatorul este implicat în o serie
de activități practice, educative, tematice, în funcție de profilul muzeului. De
asemenea, muzeele au început să găzduiască servicii comerciale precum
restaurante, baruri, chiar hoteluri.
Animația la muzeu a căpătat, după 1990 în țara noastră două dimensiuni.
Prima este dată de înființarea unor instituții cu caracter muzeal dar gândite de la
bun început să fie locuri dinamice, interactive în care vizitatorii (în special copiii)
să se implice în mod direct în descoperire și învățare prin activități practice,
ateliere de creație, workshop-uri și alte modalități de lucru direct.
Un astfel de exemplu este Casa Experimentelor, înființată în București în
anul 2010 (www.casaexperimentelor.ro), care propune copiilor numeroase
workshop-uri în domenii diverse (fizică, chimie, geografie etc) prin care aceștia
descoperă cum funcționează lumea înconjurătoare.
O a doua direcție o reprezintă adaptarea muzeelor clasice la noile metode
de descoperire, prin includerea în activitatea curentă a unor proiecte realizate
pentru copii, proiecte prin care aceștia se implică în viața muzeului. Un astfel de
muzeu, care s-a adaptat foarte bine la noile cerințe din piață, este Muzeul
Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe – județul Covasna
(www.mncr.ro/). În cadrul acestuia sunt realizate periodic activități care implică
activitatea vizitatorilor: ateliere de creație (modelaj lut, pictură pe vase ceramice,
scriere pe tăbliță, scriere cu pana, războiul de țesut etc), competiții sportive
tematice, ziua porților deschise pe șantierele arheologice, lecții deschise etc.

e) Animația în croaziere
Animația în croaziere poate fi organizată atât la bordul vasului (care oferă
posibilități multiple de organizare a unor activități) cât și la țărm, în porturi sau în
localitățile vizitate.

83
 f) Animația în autocar
Este limitată deoarece spațiul nu permite activități fizice, călătorii fiind
obligați să rămână așezați pe scaune tot timpul traseului iar unele activități pot
perturba șoferul autocarului. Singurele activități permise rămân urmărirea
filmelor, ascultarea muzicii și discuțiile.

g) Animația în tren
Animația în tren este în general mai permisivă decât cea din autocar dar
mai restrânsă ca cea din croaziere.

h) Animația în pensiuni turistice

Este de obicei atributul gazdei, deoarece aceasta cunoaște cel mai bine
oferta pensiunii și caracteristicile împrejurimilor.

8.2.3. Ghid de turism habitat natural, floră, faună în areal montan/umed

Conduce grupuri de turiști și informează asupra elementelor de habitat
natural, floră, faună, inclusiv specificul socio-cultural al zonelor. Cerințe minime
de pregătire: liceu sau studii superioare (biologie, ecologie, geografie, geologie);
calificare profesională; specializare profesională; o limbă străină.

8.2.4. Ghid de turism religios

Este specializat în organizarea și derularea pelerinajelor și itinerarelor cu
prezentarea locașurilor de cult și a traseelor și obiectivelor turistice în general.
Cerințe minime: studii superioare de specialitate, atestat de traducător, calificare
profesională și specializare profesională.

8.2.5. Ghid de turism ecvestru

Are atribuții de formator-coordonator în turismul ecvestru, organizează și
conduce grupuri de turiști călare pe itinerare variate. Cerințe minime de
pregătire: atestat de stăpânirea principiilor de baza ale călăriei; calificare
profesională, specializare profesională; poate conduce o bază ecvestră de
agrement, să fie ghid acompaniator, fie monitor de turism ecvestru. În Codul
Ocupațiilor din România ghidul de turism ecvestru „însoțește indivizi sau grupuri
de călăreți în plimbări de agrement sau pe diverse trasee turistice; monitorizează
activitățile turistice pe parcursul activităților și le predau diverse deprinderi, cum
ar fi metode și procedee de călărit, demonstrații și sfaturi despre utilizarea
diverselor echipamente”. Ghidul de turism ecvestru se poate specializa în ghid

84
interpret de turism ecvestru / ghid acompaniator de turism ecvestru sau ghid
instructor / monitor de turism ecvestru.

8.2.6. Ghid de turism interpret la congrese si manifestări internaționale

Însoțește turiștii la toate evenimentele științifice și acțiunile turistice ante și
post manifestări științifice și face translația în limbile vorbite.

8.2.7. Ghid de turism supraveghetor

Pentru supravegherea copiilor în vârsta de până la 7 ani, aflați în stațiuni
turistice. Cerințe minime de pregătire: liceu, calificare, specializare profesională
și o limbă străină.

8.2.8. Ghid cu alte specializări

În funcție de cererea pieței turistice – ghid de turism de artă, de arheologie
etc.

În practica turistică internațională se întâlnesc și alte categorii de ghizi de

turism și modele de pregătire a acestora, pe care le vom prezenta după sit-ul
WFTGA (Federația Mondială a Asociațiilor de Ghizi Turistici). Între categoriile de
ghizi de turism amintim:
Ghidul de tură – însoțește vizitatorii (turiștii) în tururi locale, le asigură
serviciile, într-o țară anume, regiune, areal (rezervație), oraș sau sit. Principala
atribuție constă în a oferii informații speciale referitoare la istorie, ambianță,
cultură, atracții naturale sau construite (artificiale).
Ghidul de aventură – este cel căruia i se cer o serie de abilități şi
îndemânări speciale sau recreative pe care le utilizează la desfășurarea
activităților turistice specializate, gen: coborâri pe ape repezi, drumeție sau
cățărare (escaladă) și altele.
Ghidul coordonator – sunt astfel considerați, ghizii care au acumulat o
experiență deosebită, și care se ocupă de ghizii – aspiranți, îi antrenează,
coordonează şi supervizează atestarea lor.
Ghidul indigen (autohton) – își desfășoară activitatea în areale specifice
(rezervaţii) în care există populaţii, rase, triburi sau culturi specifice şi faţă de
care trebuie să manifeste o profundă înţelegere a culturii şi civilizaţiei acestora.
Ghidul de ecoturism – activitatea se bazează în principal pe cunoaşterea
naturii, efectuează tururi zilnice dar şi extinse ca durată, ce reclamă îndemânări
specifice clasice ghidului de turism şi cunoştinţe specializate de mediu.

85
 9. TRASEE TURISTICE ÎN CIRCUIT. TURISMUL AUTO

În funcție de etapele sale, organizarea unui tur de autocar presupune o

serie de activități specifice (Andrei, Copeţchi, Dragnea, 2006):
- Înainte de începerea turului, ghidul va obține următoarele informații:
- tabelul nominal cu participanții la excursie. Acesta este și un document
obligatoriu pentru șoferul autocarului.
- detalii asupra itinerariului
- locul de întâlnire cu grupul – îmbarcarea
- locul/locurile unde se asigură serviciile
- voucher, documente, numerar, etc
- puncte de oprire

- Derularea turului presupune:

- verificarea autocarului
- asigurarea condițiilor de siguranță, igienă și confort
- însoțirea turiștilor la autocar
- începerea turului – prezentarea proprie și a șoferului
- descrierea itinerariului – durata turului
- informații privind zona, localitățile, obiectivele turistice, populația,
obiceiurile, tradițiile, economia, etc.

- Încheierea turului
- verificarea feed-backului
- asigurarea că turiștii au plecat în siguranță și nu și-au uitat lucruri
personale
- ajutorarea turiștilor care solicită acest lucru
- transmiterea urărilor de bine din partea Agenției
- verificarea stării autocarului împreună cu șoferul
- verificarea conformității kilometrilor parcurși
- depunerea documentelor, decontul

Modul de prezentare al unui traseu este condiționat de următoarele

caracteristici:
- ținută vestimentară, limbajul corpului
- vocabular, coerență, fluență

86
 - contact vizual permanent
- prezentarea orală a ceea ce se vede la momentul respectiv; evitarea
defazajelor
- calm și siguranță în prezentare, echilibru

87
 10. MODALITĂŢI DE INFORMARE TURISTICĂ

Existenta elementelor naturale și antropice cu potențial turistic impune

includerea acestora în campanii de informare pentru populație, atât ca viitori
turiști, cât și cu scop educativ. Dintre formele de publicitate și informare
turistică, disponibile atât ghizilor, cât și turiștilor pentru informare, pot fi
menționate:
- presa cotidiană – poate cuprinde reportaje și spoturi cu caracter de
informare turistică. În prezent, ca urmare a transferării presei, în marea ei
majoritate, în mediul on-line, putem discuta de acest tip de material informativ la
capitolul internet.
- presa de specialitate și ghidurile turistice – informează corect și are un
conținut diversificat și fundamentat științific, datorită componenței redacționale,
formată din specialiști și profesioniști. Ghiduri turistice au apărut în țara noastră
încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Printre
primele ghiduri turistice se numără Dochia și Traian dupre zicerile populare a
românilor cu Itinerarul muntelui Pionul de Gheorghe Asachi (1840), În munții
Sinaiei, Rucărului și Brașovului, publicat în 1910 de Mihai Haret, pentru spațiul
montan și Călăuza pe Râul Dunării (1863 – D. Papazoglu) pentru Dunărea
românească. Până în anul 1990, s-au tipărit în țara noastră o serie de colecții de
ghiduri dedicate județelor, unităților montane, unor orașe etc, colecții care au
rămas și până astăzi puncte de reper în asigurarea informațiilor pentru
organizarea unei excursii. Colecții precum Munții Noștri, Județele Patriei, (fig.
10.1) sunt încă actuale și folosite de turiști.

Fig. 10.1. Ghiduri turistice publicate

până în 1990

88
 După 1990, libertatea presei și a publicațiilor au dus la o explozie de
reviste, ghiduri, broșuri de informare turistică, unele care s-au menținut până în
prezent și altele care au avut doar o existență episodică. La fel ca în cazul
ziarelor, numeroase publicații de specialitate au dispărut din zona tipărită și s-au
transferat în mediul virtual.
Numeroase serii de ghiduri turistice cunoscute la nivel internațional
(Michelin, National Geographic) au început să publice și în limba română (fig.
10.2) și au apărut, de asemenea și inițiative naționale privind publicarea de
ghiduri.

Fig. 10. 2. Ghiduri turistice din serii cunoscute la nivel internațional

Reviste precum Munții Carpați, Vacanțe și călătorii, România turistică,

România pitorească, Turism club (fig. 10.4) fie și-au diminuat mult edițiile print și
au preferat să apară mai ales în mediul online, fie păstrează ambele formate.
Informații cu caracter turistic pot fi obținute și din alte reviste care, deși nu
au ca domeniu de activitate strict turismul, prin natura lor oferă și informații
turistice. Din această categorie fac parte publicații precum National Geographic,
Geo, etc. reviste care au pătruns în publicistica românească după 1990.
89
 Fig. 10.3. Reviste de turism
din România

- anunțul / spotul publicitar din presa scrisă sau din cea audio-vizuală
reprezintă surse din ce în ce mai importante de informare, nu atât prin conținut,
cât prin menționarea unor oferte turistice și prin atragerea atenției asupra unor
obiective, altfel mai puțin vizitate. Există la aproape toate posturile de televiziune
cel puțin o emisiune cu tematică turistică din care cei interesați se pot informa.
- prospectele, pliantele, afișele și broșurile au invadat piața publicitară din
domeniul turismului. Atragerea de fonduri europene în domeniul turismului,
participarea la târguri de turism, crearea centrelor de informare turistică în toate
marile orașe, în localități turistice și nu numai, în parcuri și rezervații naturale, în
cadrul marilor muzee au dus la o adevărată avalanșă de materiale promoționale,
cele mai multe gratuite și, deci accesibile publicului larg.
- cataloagele realizate de agențiile de turism au devenit și în țara noastră o
prezență curentă.
- internetul este, în acest moment, cea mai accesată sursă de știri și
informații turistice, atât la noi în țară, cât și în străinătate. Agențiile de turism,

90
asociațiile turistice, revistele de specialitate, hotelurile, cabanele montane,
pensiunile, firmele de transport etc. își prezintă ofertele și activitățile pe site-uri
proprii sau găzduite de diverse organizații. Există, în prezent, site-uri internet
care răspund la orice curiozitate a turiștilor și a ghizilor în turism, de la starea
vremii, la calitatea și traficul pe principalele drumuri, la ofertele de cazare și
alimentație publică, la trasee montane (incluzând track-uri GPS), la posibilități de
petrecere a timpului liber.
Internetul devine astfel cea mai importantă bibliotecă turistică, mai ales
ținând cont de faptul că este accesibilă la orice oră și din orice punct de pe Glob.

91
 11. ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR

Acordarea primului ajutor este o necesitate doar în condițiile în care nu

există posibilitatea intervenției rapide a profesioniștilor în domeniu: paramedici,
SMURD, medici, alte cadre cu pregătire medicală. În acest scop este necesar un
apel de urgență la serviciul unic 112.
Dacă este totuși cazul unei intervenții imediate de prim ajutor, acesta
trebuie să aibă două scopuri principale (Derlogea, 2007):
- să salveze viața accidentatului
- să asigure vindecarea lui fără, sau cu cât mai puține urmări. Fiecare om ar
trebui să fie pregătit, să știe cum se dă primul ajutor. Acordarea primului ajutor e
o îndeletnicire care trebuie învățată şi exersată dinainte.
Chiar dacă în continuare sunt indicate numeroase metode şi sfaturi aparent
uşor de aplicat (din păcate ele nu acoperă toate accidentele posibile), nu poţi
deveni instantaneu un salvator priceput şi îndemânatic. Puţină experienţă
practică valorează infinit mai mult decât o tonă de teorie.
Învață şi medicină naturală: (auto)masaj, presopunctură, ierburi de leac.
Când nu se poate ajunge la medic sau la spital, uneori supraviețuitorul ori
salvatorul trebuie să ia măsuri drastice ca să salveze o viaţă. Unele sfaturi din
acest capitol sunt destinate numai pentru aceste împrejurări.
Sfaturile şi rețetele din acest ultim capitol pot servi în situaţii grave, de
criză, dar nu pot înlocui medicul!

1. înainte de a îndepărta victima sau victimele de la locul accidentului:

- Cheamă şi capacitează încă 2-3 persoane disponibile, ca să-ţi dea ajutor, şi
dă-le indicaţii precise - nu lăsa nimic subînţeles.
- Cheamă sau trimite pe altcineva după un medic, Salvare, Salvamont etc.
- Potoleşte panica şi îndepărtează persoanele care stânjenesc ori se
înghesuie.
- Verifică pericolul imediat al prăbuşirii unor ruine, aprinderii gazelor,
ciocnirii unor vehicule, electrocutării etc.
- Caută o trusă de prim-ajutor (în automobilul stricat etc).
- Dă primul ajutor - ţie şi celorlalte victime.

2. Stabileşte urgenţele şi priorităţile:

92
 - când sunt mai multe victime - cea cu mai multe răni trebuie tratată prima;
dar ocupă-te mai întâi de cei cu şanse, nu pierde timpul preţios cu muribunzii
irecuperabili (trist, dar eficient);
- dintre mai multe răni, ordinea gravităţii este:
- întâi stopul cardiac şi respirator;
- apoi hemoragiile mari, otrăvirea, şocul;
- apoi altele.

Procedează cu logică şi blândeţe, pentru ca să nu faci mai mult rău decât

bine. Cineva zicea: aproape toţi oamenii mor din cauza leacurilor, a
tratamentului, nu a bolii.
Dacă se poate, examinează victima înainte de a o muta, dar dacă starea de
accident sau pericol continuă să existe şi condiţiile meteorologice sunt
nefavorabile, du imediat pacientul într-un loc ferit şi sigur.
3. Pentru eliberarea sau dezgroparea şi salvarea victimelor blocate în epave
ori sub dărâmături sunt necesare cunoştinţe de specialitate, echipament
adecvat, un plan de acţiune. La începutul oricărei intervenţii de salvare sau de
scoatere trebuie gândit astfel:
Unde (este victima)?
Ce (ameninţă, riscă victima: surpare, foc, apă, gaze etc.)?
Cine (trebuie salvat primul)?
Cum (se poate ajunge până la victimă: traseul de salvare)?
Lucrările de salvare, eliberare, descarce rare pot fi:
- îndepărtarea sau ridicarea dărâmăturilor, a resturilor de vehicul;
- Străpungerea unor pereţi, ziduri, planşee;
- Sprijiniri, consolidări;
- Ocolirea sau tăierea unor ruine, grinzi, planşee, construcţii metalice, uşi
deformate - care blochează şi împiedică înaintarea, accesul;
- Evitarea cablurilor electrice sau conductelor cu gaze, apă, combustibil;
- Eliberarea victimelor, în următoarea succesiune: mai întâi capul şi pieptul;
acordarea primului ajutor (dă-i să bea apă - altfel moare din cauza şocului);
evacuarea din zona periculoasă.

4. Cum dai primul ajutor:

a) Păstrează-ţi calmul.
b) Nu schimba poziţia şi locul victimei înainte de a te lămuri de ce suferă.
c) Stabileşte capacitatea de reacţie a victimei, scuturând-o uşor (Însă NU-i
zgâlţâi capul sau gâtul). S-ar putea să fie doar şocată, nu chiar inconştientă.

93
Verific-o prin atingerea uşoară cu degetul pe ochi: dacă clipeşte, înseamnă că e
conştientă. Niciodată nu ţipa, nu zgâlţâi, nu lovi. Nu o forţa să bea, mai ales
băuturi alcoolice.
d) Dacă victima e inconştientă, dar respiră - verifică dacă are hemoragie,
dacă este rănită la cap, gât sau la şira spinării.
e) întinde victima pe o suprafaţă plană, fixă. Dacă e nevoie să fie răsucită
(de exemplu, stă cu faţa în jos), trebuie rostogolit simultan întregul corp (cap,
gât, trunchi ş.a.m.d. - împreună!).
f) Dacă nu respiră - fă-i imediat respiraţie artificială.
g) Dacă n-are puls - fă-i masaj cardiac.
h) Dacă victima nu e grav accidentată, sau după ce primeşte primul ajutor –
îşi revine şi e conştientă, aşeaz-o în poziţia de refacere - vezi mai jos.
i) Victima va fi încălzită sau va sta la căldură (dar nu supraîncălzită) iar
hainele strâmte ori strânse vor fi desfăcute, slăbite. În anumite cazuri circulaţia
sângelui trebuie activată, alteori ea trebuie slăbită.
j) Dă-i să bea (puţin) ceai, apă - dar NU şi celor răniţi la piept, abdomen, sau
celor inconştienţi;
k) încurajeaz-o.

5. Pentru a aşeza victima în poziţia de refacere (pe o parte - preferabil pe

dreapta (fig. 11.1), procedează astfel:
- întinde victima pe spate;
- Stai lângă ea (pe partea dreaptă);
- Ridică-i şoldul drept, întinde-i braţul drept şi bagă-i palma sub şold;
- Ridică-i genunchiul drept şi pune-i talpa pe sol, cât mai aproape de palma
de sub şold;
- Apuc-o de haine, la umărul şi şoldul stâng;
- Trage cu grijă victima spre tine, răsucind-o până ce trunchiul ajunge
perpendicular pe sol;
- Scoate-i puţin cotul drept de sub piept;
- Bagă-i mâna stângă (cu palma în jos) sub obraz; capul să stea în
prelungirea corpului.

94
 Fig. 11.1. Aşezarea victimei in poziţia pe o parte, de refacere (După Derlogea, 2007)

Alte situaţii de aşezare: Dacă victima:

- are faţa roşie - aşeaz-o cu capul mai sus decât picioarele;
- are faţa palidă - aşeaz-o cu picioarele mai sus decât capul;
- varsă ori pierde sânge pe gură, e rănit la cap, leşinat - aşeaz-o pe o parte
(la fel şi accidentaţii care trebuie lăsaţi singuri);
- e rănită la abdomen, are dureri în corp - aşeaz-o întinsă pe spate, cu
genunchii ridicaţi şi sprijiniţi (pe un sul gros de haine etc);
- e rănită la plămâni, la piept; respiră cu greutate - aşeaz-o cu pieptul mai
ridicat

6. Evacuarea rănitului din zona periculoasă:

- Dacă eşti singur cu victima şi evacuarea ei imediată e obligatorie şi vitală:
ridică-i trunchiul şi pune-o pe şezut, cu corpul puţin aplecat înainte. Stai în
spatele ei şi sprijin-o cu genunchii. Bagă-ţi mâinile pe la subţiorile sale şi adu-i un
antebraţ în faţa pieptului. Apucă-i antebraţul cu ambele mâini. Ridic-o şi sprijin-o
pe şoldul tău. Retrage-te târând-o (fig. 11.2).

95
Fig.11.2. Evacuarea unei victime dintr-un automobil (După Derlogea, 2007)

96
 BIBLIOGRAFIE

Andrei Ruxandra, Copeţchi M., Dragnea Lidia (2006), Manual de tehnici

operaționale în activitatea de turism, Edit. Irecson, Bucureşti
Borda V., (1979), Călătorie prin vreme, Edit. Sport – turism, Bucureşti
Borda V., (1983), Hronic pe Glob, Edit. Albatros, București
Borda V., Simion N., (1976), Ani de drumeție, Edit. Sport – turism, Bucureşti
Brotton J., (2013), O istorie a lumii în douăsprezece hărți, Edit. Polirom, București
Brunet R., Ferras H., Théry H., (1993), Les mots de la géographie. Dictionnaire
critique, RECLUS, Montpellier – Paris
Butmăloiu N., (1927), Călăuza mică, Bucureşti
Cândea Melinda, Erdeli G., Simon Tamara, (2000). România. Potențial turistic și
turism, Edit. Universității din București
Chiriac Crina Alexandra, Cristea Adriana Anca, (2003), Animația în turism şi
industria ospitalității, Edit. Gemma Print, Bucureşti
Derlogea Ş., (2007), Manual de supraviețuire, Edit. Almatea, Bucureşti
Dimitriu G., (1910), Însemnătatea și efectul excursiilor, în Un farmacist turist.
Gabriel Dimitriu, Dimitriu Maria Agnes, (2003), Edit. Cavallioti
Dumbravă Bucura, (1924), Cartea munţilor, Edit. Cartea Românească, Bucureşti
Glăvan V., Nicula V., (2007), Agenţia de turism – tehnica operațiunilor de turism,
Edit. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti
Goja P., (2002), ABC-ul muntelui, http://alpinet.org/main/liste/index_en_t_-
petru-lucian-goja-abcul-muntelui-introducere_id_1365.html
Martonne Emm. de, (1902), La Valachie. Essai de Monographie Géographique,
Librairie Armand Colin, 5 Rue de Mézières, Paris
Năstase A., Osaci-Costache Gabriela, (2005), Topografie, cartografie, ediţia a II-a,
Edit. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti
Poenaru Gh., (1971), Itinerare Dâmbovițene, UTC., Comitetul Județean
Dâmboviţa, Târgovişte
Sav Valentina, (2012), ONT Carpaţi, societate cu o istorie de 76 de ani, sfârşeşte
în faliment(/adevarul.ro/economie/afaceri/ont-carpati-societate-istorie-76-
ani-sfarseste-faliment-1_50b62f5e7c42d5a663a58629/index.html)
Uscatu T., (2009), Tehnica de ghid. Curs practic, Edit. Printech, Bucureşti
Vodă C., Predescu N., (1981), Drumeţind prin … drumeţie, Edit. Albatros,
Bucureşti

97
***, (2008), Turism rural. Suport de curs, Centrul de Resurse CREST ©
***, (2009), Tourist Guiding Techniques, Papua New Guinea Tourism Promotion
Authority PNGTPA, www.pngtourism.org.pg

http://dexonline.ro
http://magnetic-declination.com
http://mariananghel.blogspot.com
http://vremea.meteoromania.ro
http://www.accuweather.com
http://www.meteoromania.ro/vremea/buletin-nivologic/
http://www.monitoruljuridic.ro
http://www.ngdc.noaa.gov/geomag-web/#declination
http://www.skv.ro
https://cartileploiestiului.files.wordpress.com/2018/01/82116897-tcr-primul-
anuar-al-bucegilor-1926.pdf
https://www.clubulalpinroman.net
https://www.proalpin.ro/blog/rucsacuri-ce-incape-ele-functie-de-capacitate/
www.alpinet.org
www.casaexperimentelor.ro
www.dechathlon.ro
www.freemeteo.ro
www.mncr.ro/
www.quechua.com
www.tacom.com

98