Sunteți pe pagina 1din 3

Noutăţi importante

Interdicţii.

- n-au voie să adopte copii persoanele condamnate pentru o infracţiune contra


persoanei sau contra familiei, pentru infracţiunea de pornografie infantilă sau pentru
infracţiuni privind traficul de droguri/precursori.

-nu pot adopta persoana/familia al cărei copil beneficiază de o măsură de protecţie


specială sau care este decăzută din drepturile părinteşti şi nici persoanele care vor să
adopte singure şi au soţi bolnavi psihic/cu handicap mintal.

Consimțământul

Important de ştiut este că părinţii fireşti trebuie să îşi dea consimţământul pentru
adopţie în faţa instanţei judecătoreşti, iar dacă minorul a împlinit vârsta de zece ani, este
nevoie şi de consimţământul său. Totodată, adoptatorul sau familia adoptatoare trebuie,
de asemenea, să-şi dea consimţământul în faţa judecătorului.

Legea adopţiei stabilește în mod expres că, în locul părinţilor fireşti, consimţământul la
adopţie nu poate fi exprimat de către curator, mandatar sau orice altă persoană
împuternicită în acest sens. Totodată, dacă unul sau ambii părinţi nu pot fi găsiţi pentru
exprimarea consimţământului, adopţia poate fi făcută doar în baza consimţământului
celuilalt părinte, respectiv fără consimţământ.

Două persoane pot să adopte împreună un copil doar dacă sunt soţ şi soţie, iar
"adoptatorul sau familia adoptatoare trebuie să îndeplinească garanţiile morale, precum
şi condiţiile materiale necesare creşterii, educării şi dezvoltării armonioase a copilului".
Mai exact, îndeplinirea garanţiilor şi a condiţiilor şi existenţa abilităţilor parentale se
dovedesc cu ajutorul unui atestat eliberat de autorităţi.

La evaluarea persoanelor care vor să adopte un copil se ţine cont, de asemenea, de


caracteristicile psihologice, sociale şi medicale ale celorlalţi membri ai familiei sau altor
persoane care locuiesc cu adoptatorii, aceasta fiind realizată de direcţia de asistenţă
socială şi protecţia copilului

În cadrul evaluării se au în vedere:

 personalitatea şi starea sănătăţii persoanelor care vor să adopte, viaţa familială,


condiţiile de locuit, aptitudinea de creştere şi educare a unui copil;
 situaţia economică a adoptatorilor analizată din perspectiva surselor de venit, a
continuităţii acestora, precum şi a cheltuielilor persoanei/familiei;
 motivele pentru care se doreşte adopţia;
 impedimente relevante pentru capacitatea de a adopta.

1
În această fază, o evaluare favorabilă are drept rezultat eliberarea (de către direcţia de
asistenţă socială şi protecţia copilului) atestatului de persoană/familie aptă să adopte,
valabilitatea este de doi ani. În plus, raportul final de evaluare prin care se propune
eliberarea atestatului trebuie să fie întocmit mai rapid: în 90 de zile de la solicitare, faţă
de 120 de zile, cât era până acum.Obţinerea atestatului nu este necesară dacă este vorba
de adopţia unei persoane care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu sau dacă este
vorba de adopţia unui copil de către soţul părintelui firesc/adoptiv.

Înainte ca un copil să fie încredinţat pentru adopţie, trebuie efectuată etapa prealabilă a
potrivirii acestuia cu adoptatorii. Concret, autorităţile trebuie să găsească adoptatorii
care răspund nevoilor copilului şi apoi se stabileşte compatibilitatea lor.

"Potrivirea este o etapă premergătoare încredinţării în vederea adopţiei prin care se


identifică şi selectează persoana/familia atestată ca fiind aptă să adopte, care răspunde
nevoilor identificate ale copilului şi se stabileşte compatibilitatea dintre copil şi
persoana/familia adoptatoare".În cadrul acestei etape, rudele copilului din familia
extinsă (adică până la gradul al patrulea) şi alte persoane alături de care minorul s-a
bucurat de viaţa de familie timp de cel puţin şase luni (adică, de exemplu, tutorele,
asistentul maternal sau familia de plasament) au prioritate,însă în potrivire sunt incluse
doar rudele şi persoanele care au un atestat valabil de adoptator.

Apoi, după trecerea perioadei de potrivire, direcţia de asistenţă socială şi protecţia


copilului trebuie să întocmească un raport prin care să constate, practic, compatibilitatea
dintre adoptatori şi copil şi să propună instanţei judecătoreşti încredinţarea pentru
adopţie. "La finalul procedurii de potrivire, compartimentul de adopţii şi postadopţii din
cadrul direcţiei întocmeşte un raport de potrivire, în care sunt consemnate concluziile
referitoare la constatarea compatibilităţii dintre copil şi persoana/familia adoptatoare,
precum şi propunerea vizând sesizarea instanţei judecătoreşti pentru încredinţarea
copilului în vederea adopţiei".

În baza sesizării autorităţilor, instanţa dispune încredinţarea copilului în vederea


adopţiei pentru o perioadă de 90 de zile, timp de care este nevoie pentru a aprecia dacă
potrivirea cu adoptatorii este bună. "Capacitatea de adaptare, fizică şi psihică, a
copilului la noul mediu familial va fi analizată în raport cu condiţiile de natură
socioprofesională, economică, culturală, de limbă, religie şi cu orice alte asemenea
elemente caracteristice locului în care trăieşte copilul în perioada încredinţării şi care ar
putea avea relevanţă în aprecierea evoluţiei ulterioare a acestuia în cazul încuviinţării
adopţiei", se arată în lege.

Pe durata încredinţării pentru adopţie, autorităţile trebuie să urmărească evoluţia copilului


şi a relaţiilor pe care le are acesta cu adoptatorii, progresul fiind înscris în rapoarte
bilunare. În fine, la sfârşitul celor 90 de zile se întocmeşte raportul final, ce este trimis
instanţei competente.

Una dintre cele mai importante noutăţi ce au fost introduse în Legea adopţiei este
concediul de acomodare. Mai precis, salariaţii care vor să adopte copii pot să ceară

2
intrarea într-un concediu plătit de maximum un an, care include şi perioada încredinţării
pentru adopţie.

"Adoptatorul sau, opţional, oricare dintre soţii familiei adoptatoare, care realizează
venituri supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind
Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, din activităţi salariale şi
asimilate acestora sau, după caz, activităţi independente sau activităţi agricole, denumit
în continuare persoană îndreptăţită, poate beneficia de un concediu de acomodare cu
durata de maximum un an, care include şi perioada încredinţării copilului în vederea
adopţiei (...)",.

Indemnizaţia, care este raportată la indicatorul social de referinţă (ISR - în valoare de


500 de lei), are un cuantum lunar de 3,4 ISR, adică 1.700 de lei. Atât concediul, cât şi
indemnizaţia sunt acordate pe baza cererii persoanei îndreptăţite, la care trebuie
anexate:

 certificatul de grefă în baza căruia se execută hotărârea judecătorească de


încredinţare în vederea adopţiei;
 documentul care atestă mutarea copilului la adoptator/familia adoptatoare,
înregistrat la direcţia în a cărei rază administrativ-teritorială a fost protejat copilul;
 dovada intrării efective în concediu sau a suspendării activităţii.

Documentele amintite trebuie depuse la agenţia teritorială pentru plăţi şi inspecţie socială
în a cărei rază îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana îndreptăţită să ceară intrarea în
concediu. Apoi, drepturile sunt stabilite şi acordate începând cu ziua de după cea în care
va fi pusă în executare hotărârea judecătorească de încredinţare pentru adopţie.

Angajatorii sunt obligaţi să aprobe intrarea în concediul de acomodare, dar, înainte de a


se ajunge aici, trebuie să acorde salariaţilor, la cerere, timp liber (maximum 40 de ore pe
an) pentru efectuarea evaluărilor pentru obţinerea atestatului şi realizarea pregătirii
practice cu copilul.

S-ar putea să vă placă și