MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA RELAŢII INTERNAŢIONALE, ŞTIINŢE POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE

DEPARTAMENTUL RELAŢII INTERNAŢIONALE

Lucru individual
TEMA: Condițiile și modalitățile de încetare a tratatului
internațional

Autorul: ____________(semnătura)

Hh

Conducător ştiinţific: _________(semnătura)

CHIŞINĂU, 2019
 Cuprins
Introducere ………………………………………………………………..……………….…….3
Capitolul I: Clasificarea, Denumirea și Structura tratatelor;
1. 1.Clasificarea……………………………………………………………………………..4
1. 2.Denumirea …………………………………………………………………….....….….5
1. 3.Structura ……………………….…………………………………………….....………7
Capitolul II: Validarea, Denunțarea sau Stingerea tratatelor;
2. 1.Condițiile de validitate a tratatului…………………………………...…...….….…..…..8
2. 2.Suspendarea, denunțarea sau stingerea tratatelor…………………………….……..…. 11
3. 3.Concluzii.........................................................................................................................16
 Introducere

Tratatul internaţional constituie unul din instrumentele principale ale relaţiilor internaţionale şi
totodată principalul izvor al drepturilor şi obligaţiilor statelor în cadrul acestei relaţii.
Tratatul este actul juridic ce exprimă acordul de voinţă liber consimţit intervenit între două sau
mai multe state ori alte subiecte de drept internaţional în scopul naşterii, modificării sau stingerii
drepturilor și obligaţiilor părţilor în raporturile dintre ele.
Potrivit art. 2 al Convenţiei de la Viena din 1969 cu privire la dreptul tratatelor, prin care s-a
realizat codificarea în materie, tratatul internaţional este definit ca „un acord internaţional încheiat
între state în formă scrisă şi guvernat de dreptul internaţional, indiferent dacă este consemnat într-
un singur instrumentul ori în două sau mai multe instrumente conexe, oricare ar fi denumirea lor”.
Tratatele au constituit şi în secolele trecute un important instrument al relaţiilor dintre state, dar
numărul acestora a crescut exponenţial in ultimele decenii, datorită dezvoltării raporturilor
internaţionale în condiţiile intensificării şi adâncirii cooperării pe multiple planuri şi în forme tot
mai variate între membrii comunităţii mondiale.
Ca sferă de reglementare, tratatele internaţionale îmbrăţişează o variată gamă de probleme, de la
principiile colaborării în problemele cardinale ale păcii şi securităţii internaţionale până la
probleme de strict interes bilateral in raporturile dintre state.
Tratatele pot fi, astfel, de natură politică (tratate de pace, de alianţă, de neagresiune etc.) sau
juridică ( convenţii consulare, de asistenţă juridică, de extrădare etc.), cu caracter economic,
comercial, financiar, militar , sanitar, în domeniul transporturilor, al dreptului umanitar, pentru
constituirea de aoganizaţii internaţionale, etc.
Dintre toate tratatele internaţionale cel mai important este, fără îndoială, Carta O.N.U., actul
constitutiv al organizaţiei de securitate şi colaborare din care fac parte marea majoritate a statelor
lumii.

3
Capitolul I: Clasificarea, Denumirea și Structura tratatelor;

1. 1 Clasificarea tratatelor

Multitudinea de probleme reglementate prin tratate, ca şi caracteristicile acestora fac necesară

o ordonare a tratatelor potrivit anumitor criterii, o clasificare a acestora. Din multiplele criterii
propuse pentru clasificare tratatelor le voi numi pe cele mai uzuale: numărul participanţilor,
conţinutul normativ, caracterulparticipării, termenul de valabilitate.
a) După numărul participantilor tratatele se împart în tratate bilaterale şi tratate multilaterale
(colective).
Tratatele multilaterale pot fi încheiate , la rândul lor, în diferite sisteme:
-între fiecare din părţi, cu conţinut identic sau similar ( de exemplu Tratatul de înfiinţare, în anii
1921-1922, a Micii Înţelegeri, prin trei tratate separate încheiate între România şi Cehoslavacia,
România şi Iugoslavia şi Cehoslavacia şi Iugoslavia);
-între un stat pe de o parte şi mai multe state pe de altă parte ( de exemplu, Tratatul de la Versailles
– 1919 între Germania şi principalele puteri aliate şi asociate;Tratatul pentru definirea agresiunii
din 1933 – între U.R.S.S. şi toate statele vecine, inclusiv România;Tratatele de pace de la Paris din
1947);
-între mai multe state, fiecare constituind o parte din tratat (de exemplu Carta O.N.U., Pactul Ligii
Naţiunilor etc.);
b) După conţinutul normativ
Tratatele internaţionale pot stabili prin cuprinsul lor norme de drept internaţional sau pot stabili
pur şi simplu drepturi şi obligaţii reciproce, cu respectarea normelor dreptului internaţional. Din
acest punct de vedere, tratatele se împart în:
-tratate-lege (normative);
-tratate-contract (nenormative);
-tratate multilaterale generale
Tratatele- lege. Sunt tratate care stabilesc norme noi, cu un caracter de aplicabilitate generală,
reguli de conduită pe care părţile la tratat le-au elaborat în scopul de a fi urmate de un anumit
număr de state şi de a constitui o bază principială a relaţiilor lor în domeniul respectiv.De exemplu
Carta O.N.U. şi statutele instituţiilor spacializate ale O.N.U. , tratatele privind cooperarea în
exploatarea şi explorarea spaţiului extraatmosferic, privind legile războiului, privind dreptul mării
etc.
Tratatele-contract. Stabilesc obligaţii concrete între părţi.De exemplu, tratatele de comerţ, de
delimitare a frontierei, de schimburi cultural-ştiinţifice etc.
Tratatele multilaterale generale sunt tratatele ce cuprind norme generale de drept internaţional,
aplicabile tuturor statelor sau care se ocupă de probleme de interes general pentru întreaga

4
umanitate ( problemele păcii şi războiului, problemele umanitare, problemele folosirii spaţiilor in
afara suveranităţii statelor etc).
c) După caracterul participării
-tratate deschise (majoritatea );
-tratate închise (în special cele regionale sau cu caracter militar);
d) După termenul de valabilitate
-tratat fără termen (Carta O.N.U. , tratatele de interes general umanitar etc.);
-tratate cu termen ( marea majoritate);
Lungimea termenelor stipulate în tratat diferă după caracterul tratatului, statele fiind însă libere să
stabilească orice termenconsideră necesar şi suficient.
Practica relaţiilor dintre state a cunoscut tratate încheiate şi pe 99 de ani (capitulaţiile, unele tratate
economice sau de concesiuni etc.). În condiţiile de azi, de regulă, termenele nu depăşesc 20 de ani
(tratatele de alianţă în special prevăd acest termen). Unele tratate bilaterale prevăd condiţia ca după
expirarea perioadei de valabilitate, acestea să-şi prelungească valabilitatea automat pe încă alte
termene stabilite expres fără a fi nevoie să se încheie alte tratate la expirarea termenului (clauza
tacitei reconducţiuni).

1. 2 Denumirea tratatelor

Tratatul internaţional, ca instrument al relaţiilor dintre state, se concretizează în practică

printr-o foarte mare diversitate de forme, fiecare cu denumirea sa specifică. În literatura juridică
se consideră că ar exista 38 de asemenea denumiri. Cele mai utilizate dintre acestea sunt: tratatul,
convenţia, acordul, pactul, carta, statutul, constituţia, protocolul, actul, declaraţia, aranjamentul,
compromisul, modus-vivendi, schimbul de note, schimbul de scrisori, gentlemen’s agrement,
concordatul şi cartelul.
Dreptul internaţional nu cuprinde norme obligatorii privind întrebuinţarea uneia sau alteia din
denumiri, dar practica internaţională a consacrat unele principii de elaborare a acestora şi
domeniile în care de regulă se folosesc.
1) Tratatul constituie denumirea generică pentru înţelegerile prin care sunt stabilite drepturi şi
obligaţii între părţile semnatare de obicei în domenii generale, importante, ale relaţiilor
internaţionale (politic, economic, militaretc.). Exemple de asemenea tratate sunt: tratatele de
pace, de comerţ şi navigaţie, tratatul privind interzicerea experienţelor nucleare în cele trei medii,
tratatul privind principiile juridice ale explorării şi exploatării spaţiilor extraatmosferice etc.
Dacă statele sunt de acord, pot încheia tratate şi pentru domenii speciale. Astfel de tartate sunt
cele privind regimul frontierei încheiate de România cu statele vecine.
Spre deosebire de celelalte forme, tratatele se încheie după o procedură mai complicată şi mai
solemnă, de regulă în numele şefului statului. Intrarea în vigoare a acestora are loc întotdeauna
după ratificare lor.
2) Convenţia este o înţelegere încheiată între state, prin care sunt reglementate probleme privind
relaţiile într-un anumit domeniu. Are un caracter mai specializat decât tratatul.Domeniile de
reglementare sunt de aceea mai variate, iar angajamentele asumate sunt de un nivel mai scăzut
decât cele din tratate. Ratificarea lor este, de asemenea, necesară.
Exemple: Convenţiile de la Haga din 1899 şi 1907 privind legile şi obiceiurile războiului,
Convenţia de la Montreux din 1936 privind strâmtorile Mării Negre, Convenţia de la Geneva din

5
1949 privind protecţia victimelor de război, Convenţiile de la Viena din 1961 şi 1963 privind
relaţiile diplomatice şi consulare, Convenţia privind aviaţia civilă internaţională (1944),
Convenţiile pentru definirea agresorului (1933) etc.
3) Acordul este o înţelegere internaţională semnată în numele sau din împuternicirea guvernului
şi care, de obicei, nu trebuie să fie ratificată. Prin acord se reglementează probleme concrete ale
relaţiilor dintre state, îmbrăţişând o sferă foarte largă de aspecte.
Acordul comercial – reglementează schimburile comerciale între state;
Acordul de credit – reglementează condiţiile în care este acordat şi se restituie creditul;
Acordul de plăţi – reglementează modul de efectuare a plăţilor între state;
Acordul economic – este o înţelegere cu privire la acordarea de ajutor tehnic ori pentru
efectuarea de schimb de experienţă în toate domeniile economiei.
Alte categorii de acorduri:culturale, de frontieră, de transporturi etc. Tot prin acord se pot
constitui înţelegerile regionale.
Unele ţări au stabilit prin acorduri unele forme de colaborare multilaterală (ex. : Acordul general
pentru tarife şi comerţ GATT – 1947, Acordul internaţional al cafelei – 1959, Acordul
internaţional al zahărului – 1937 şi 1959 etc.).
4) Pactul denumeşte o categorie de tratate internaţionale, bi sau multilaterale, cu un caracter
deosebit de solemn, privind unele relaţii politice dintre state. Asemenea acte sunt „Pactul
Societăţii Naţiunilor” (1922), „ Pactul Briand-Kellogg” (1928), „Pactele drepturilor omului”
(1966) etc.
5) Carta este un instrument juridic prin care statele stabilesc anumite principii în vederea
respectării lor (Carta Atlanticului între S.U.A. şi Anglia, 1941), dar în special constituie un tratat
prin care se înfiinţează o organizaţie internaţională importantă desemnându-i-se şi competenţa şi
modul de funcţionare (ex.: „Carta O.N.U.”, „Carta de la Bogota privind constituirea O.S.A.” etc.
6) Statutul este un tratat prin care se stabilesc structura, competenţa şi modul de funcţionare a
unui organism internaţional (ex.: „Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie”).
7) Constituţia este de regulă tot o înţelegere internaţională care constituie actul fundamental al
organizării unor organizaţii internaţionale. Exemple: „Constituţia F.A.O.”, „Constituţia O.I.M.”,
„Constituţia O.M.S.”.
8) Protocolul este o formă foarte utilizată în practica internaţională.
De regulă este un act accesoriu la un tratat preexistent în scopul de a-l aplica, de a-l prelungi
sau de a-l modifica ( exemple:protocoalele comerciale privind listele de mărfuri ce fac obiectul
schimburilor, celor două protocoale adiţionale la Convenţiile de la Geneva din 1949, încheiate în
1977 etc.).
Prin protocol se poate încheia, însă, şi o înţelegere de sine stătătoare între state. Ex.: Protocolul
de la Geneva din 1925 care interzice folosirea în război a armelor chimice, toxice şi
bacteriologice.Protocolul referitor la precizarea traseului frontierei de stat între România şi
U.R.S.S. , din 4.02.1948 etc.
În practica unor conferinţe internaţionale şi a organizaţiilor internaţionale se dă denumirea de
protocol proceselor verbale privind dezbaterile conferinţei, dacă ele sunt semnate de participanţii
la conferinţă.
9) Actul, sub denumirea completă de act adiţional, act final, act general etc. este cunoscut ca o
formă a tratatului internaţional.
Actul adiţional completează, modifică sau interpretează prevederile unui acord principal,
încheiat anterior sau la aceeaşi dată.
Actul final se adoptă la sfârşitul unei conferinţe internaţionale şi uneori cuprinde toate
angajamentele asumate de statele participante (Ex: „Actul final al Conferinţei Naţiunilor Unite
pentru comerţ şi dezvoltare”, Geneva , 1964).
Actul general denumeşte un tratat internaţional multilateral care reuneşte diferite dispoziţii
convenţionale adoptate la o conferinţă internaţională sau stabileşte un anumit regim juridic
(Exemplu: „Actul general al Conferinţei de la Berlin” din 1885 privitor la problemele coloniale,

6
„Actul general al Conferinţei de la Bruxelles” din 1890 referitor la interzicerea comerţului cu
scalvi etc.). Practica internaţională actuală foloseşte mai puţin această categorie de tratate.
10) Declaraţia este actul internaţional prin care părţile îşi fixează punctul de vedere sau modul
lor de acţiune în probleme de ordin politic, economic, juridic etc.
De obicei, cuprinde principiile generale după care statele înţeleg să se conducă în relaţiile
internaţionale. Ex. : „Declaraţia de la Postdam”, din august 1945 a celor 4 mari
puteri;”Declaraţia cu privire la neutralitatea Laosului”, din 1962;”Declaraţia universală a
drepturilor omului”din 1948 etc.
Un rol important au astăzi pentru comunitatea internaţională declaraţiile Adunării Generale a
O.N.U. care, deşi nu constituie un izvor de drept internaţional, constituie mijloace eficiente
pentru cristalizarea principiilor de drept internaţional şi pentru organizarea colaborării între state
în domenii de interes general (explorarea şi folosirea spaţiului cosmic, abolirea colonialismului,
lichidarea tuturor formelor de discriminare rasială etc.)
În practica internaţională se întâlnesc şi declaraţii unilaterale care, dacă sunt urmate de declaraţii
de acceptare din partea altor state, constituie o formă de angajament internaţional cu efecte
juridice.
11) Aranjamentul se foloseşte în special în domeniul schimburilor comerciale.
12) Compromisul este acordul între state de a transmite spre rezolvare, unei instanţe judiciare sau
arbitrale internaţionale, un anumit diferend intervenit între ele.
13) Modus- vivendi – un acord provizoriu, în vederea unei soluţionări definitive.
14) Schimbul de note şi schimbul de scrisori între factori de răspundere, îndeosebi între
reprezentanţii diplomatici, pot constitui angajamente internaţionale reciproce. Ex.: în domeniul
vizelor de paşapoarte, al transporturilor rutiere, în colaborarea proivind regimul frontierei etc.
15) Gentlemen’agreement constituie un tratat încheiat de obicei de şefii de state sau alte
persoane de mare autoritate, în formă nescrisă. A fost folosit adesea între monarhii feudali şi se
foloseşte şi astăzi.Ex.: înţelegerea între Napoleon şi Alexandru I, înţelegerea între marile puteri
privind repartizarea locurilor de membri nepermanenţi în Consiliul de Securitate după criteriul
geografic, sau cea privind nealegerea ca preşedinte al Adunării Generale a O.N.U. a unui
reprezentant al celor 5 membri permanenţi ai Consiliului de Securitate.
16) Concordatul: înţelegere încheiată între guvernul unui stat şi Vatican cu scopul de a
reglementa situaţia şi privilegiile bisericii catolice în acel stat.
17) Cartelul: o înţelegere între beligeranţi, încheiată de obicei de comandanţii militari, privind în
special schimbul de prizonieri sau de răniţi, circulaţia persoanelor etc.

1. 3 Structura Tratatului

Practica internaţională a consacrat, îndeosebi pentru principalele categorii de tratate, o anumită

formă pe care acestea trebuie să o prezinte, un sistem de organizare a materialului, pentru a se
exprima cu claritate şi fără echivoc problemele de reglementat şi pentru a se stabili o ordine de
prezentare a problemelor potrivit importanţei acestora.
De regulă, un tratat internaţional cuprinde următoarele părţi:
-preambulul;
-cuprinsul;
-partea finală;
-semnăturile;

7
-anexele;
a) Preambulul cuprinde menţiuni referitoare la scopul tratatului, hotărârea statelor de a-l încheia,
principiile directoare ale reglementării ce urmează, participanţii, nivelul negocierilor, locul
încheierii, eventual interpretarea unor termeni din tratat (aceştia pot fi explicaţi şi în primul articol
al tratatului, sau în partea sa finală).
b) Dispozitivul cuprinde precizarea problemelor de reglementat, într-o ordine logică a acestora,
astfel ca primele formulări să stabilească un cadru mai general al problemei şi, în continuare,
folosindu-se şi prevederile din partea iniţială, să se facă formularea amănunţită a tuturor aspectelor
pe care părţile doresc să le reglementeze.
c) Partea finală face referiri la termenul şi condiţiile de intrare în vigoare a tratatului, durata
acestuia, modalităţile prin care se pot stinge efectele lui, dacă tratatul poate sau nu să fie denunţat,
condiţiile de denunţare sau de prelungire a efectelor tratatului, statul depozitar, dacă e necesară
ratificarea, condiţiile de aderare etc.
d) Semnăturile se depun după ultima formulare din tratat, astfel: la tratatele bilaterale, prin metoda
alternatului, fiecare parte având prima semnătură (în stânga pe exemplarul care îi revine; la
tratatele multilaterale, în ordinea literelor alfabetului asupra căreia părţile sunt de acord ( în
practica generală internaţională – alfabetul englez); în trecut se folosea tehnica semnăturii în cerc,
pentru a nu dazavantaja pe nici un participant.
e) Anexele cuprind de obicei probleme tehnice, elemente ilustrative, de calcul economic,
concretizări ale unor dispoziţii din cuprins, cifre, date, scheme, hărţi, etc.
Anexele la tratat nu constituie acte juridice separate, ci fac corp comun cu însuşi tratatul, urmează
situaţia acestuia, tratatul şi anexele sale constituind un tot unitar. Pentru acest motiv, de regulă,
anexele nici nu se semnează.
În cuprinsul tratatului în cadrul acestor părţi principale materialul se ordonează după categorii mai
mari de probleme pe părţi, titluri, capitole, paragrafe, secţiuni şi articole. Folosirea unora sau altora
din aceste elemente tehnice de ordonare a materialului este determinată de caracterul şi
complexitatea problemelor, de diversitatea acestora, etc.Părţile la tratat vor conveni asupra unora
sau altora din aceste elemente, folosirea tuturora nefiind obligatorie.
Tratatul se poate încheia într-un singur exemplar, dacă părţile hotărăsc, astfel, în care caz statul
desemnat ca depozitar este obligat să transmită celorlalte state participante copii certificate ale
tratatului.
Această formă se foloseşte pentru tratatele multilaterale.Tratatele bilaterale se încheie de regulă în
două exemplare, ambele cu valoare egală.
Capitolul II: Validarea, Denunțarea sau Stingerea tratatelor;

2. 1 Condițiile de validitate a tratatului

În comunitatea internaţională, formată din state suverane, cuprinzînd de asemenea, organizaţii

internaţionale formate din state, din care fiecare are un obiectiv propriu, „rolul tratatelor estre
fundamental”. Tratatele, „arhive ale naţiunilor” - cum au fost denumite - „cuprind titlurile tuturor

8
popoarelor, angajamentele reciproce care le leagă, legile care şi le-au impus, drepturile pe care le-
au dobîndit sau pierdut”. Tratatele internaţionale acoperă orice aspect al relaţiilor internaţionale,
în sensul că acordurile internaţionale reglementează, în prezent, relaţiile politice, sociale,
economice şi juridice ale statelor membre, ale unei comunităţi internaţionale lărgite, iar întrucât
dreptul internaţional operează prin încorporarea În comunitatea internaţională, formată din state
suverane, cuprinzînd de asemenea, organizaţii internaţionale formate din state, din care fiecare are
un obiectiv propriu, „rolul tratatelor estre fundamental”. Tratatele, „arhive ale naţiunilor” - cum
au fost denumite - „cuprind titlurile tuturor popoarelor, angajamentele reciproce care le leagă,
legile care şi le-au impus, drepturile pe care le-au dobîndit sau pierdut”. Tratatele internaţionale
acoperă orice aspect al relaţiilor internaţionale, în sensul că acordurile internaţionale
reglementează, în prezent, relaţiile politice, sociale, economice şi juridice ale statelor membre, ale
unei comunităţi internaţionale lărgite, iar întrucât dreptul internaţional operează prin încorporarea
părţilor, consimţămîntul părţilor exprimat în mod valabil, obiectul şi scopul tratatului.
a) Capacitatea părţilor de a încheia un tratat constituie un element esenţial pentru că, în lipsa
acesteia actul respectiv nu are valoare juridică. Părţile contractante ale tratatului internaţional
trebuie să aibă calitatea de subiecte ale dreptului internaţional public şi acestea sînt statele,
organizaţiile internaţionale, nterguvernamentale sau alte entităţi cărora să le fie recunoscută
calitatea de subiect de drept internaţional, ca de exemplu: Sfîntul Scaun are capacitatea de a încheia
tratate, fie în interesul bisericii şi în scopuri spirituale concordate, fie în domeniul temporal;
confederaţiile de state; uniunea personală, uniunea reală de state, statele dependente( statele sub
protecţie, statele vasale) şi popoarele. Problema subiectelor dreptului tratatelor a fost examinată
pe larg în primul pargraf al acestei lucrări.
b) Consimţămîntul părţilor exprimat în mod valabil. Consimţămîntul părţilor contractante trebuie
să fie exprimat de ele în mod liber şi fără vicii de consimţămînt. Consimţămîntul părţilor înseamnă
că părţile şi-au adus, în mod reciproc, la cunoştinţă, hotărоrea de a se obliga juridiceşte, dar el mai
are şi sensul de acord de voinţă, de voinţe concordante. Tratatul internaţional apare ca un act
consensual, ca un contract, fiind, deci, un acord de voinţe ale statelor, consimţămîntul reciproc al
părţilor este indispensabil pentru crearea de raporturi convenţionale. Convenţia de la Viena din
1969, cuprinde reglementări privind viciile de consimţămînt, care atrag, după sine, nulitatea
tratatului internaţional. Ea a reţinut următoarele vicii de consimţămînt: 1. Eroarea constituie o falsă
părere pe care o are un stat contractant despre unul dintre elementele contractului, o reprezentare
inexactă a realităţii. Convenţiile de codificare a dreptului tratatelor descriu următoarea regulă:
eroarea poate fi invocată într-un tratat ca viciu de consimţămînt, dacă această eroare poartă asupra
unui fapt sau a unei situaţii pe care statul o presupunea că există în momentul încheierii tratatului
şi care constituia o bază esenţială a consimtămîntului dat. Eroarea trebuie să fi surprins statul, prin
reprezentarea total diferită a situaţiei, imaginea falsă creată fiind cea care a condus la darea
consimtămîntului şi în acelaşi timp, să fie esenţială determinantă. Eroarea poate fi invocată ca viciu
de consimţămînt dacă: a) este o eroare de fapt (de exemplu în cazul tratatelor de delimitare a
frontierelor statelor, în ce priveşte părţile topografice, care se referă la baza - esenţială a
consimtămîntului părţii care o invocă). b) această parte contractantă să nu fi contribuit la
producerea erorii c) deşi partea contractantă respectivă a avut posibilitatea să o cunoască, ea n-a
ţinut seama de ea. Eroarea materială, respectiv greşelile din textul tratatului nu afectează
valabilitatea sa. 2. Dolul tratatului nu afectează valabilitatea sa. Comisia de Drept Internaţional a
optat pentru tratarea dolului şi erorii în două articole separate, pe motiv că dolul atacă rădăcina
însăşi a unui acord de o manieră destul de diferită, de ceea ce fac falsa reprezentare şi o eroare
neintenţionată şi nu numai că dolul tinde să vicieze consimţămîntul celeilalte părţi asupra

9
tratatului, dar distruge orice bază a încrederii mutuale a părţilor . Problema dolului se pune rar în
practică, pentru că un diplomat care semnează tratatul se poate înşela sau poate fi surprins de un
doi, dar şi acţiunea sa este supusă supravegherii statului său, iar procedura ratificării ocazionează,
în mod necesar, examinarea înainte ca tratatul să fi devenit definitiv. Organele de stat care intervin
în negocieri sau în ratificare nu se lasă surprinse de manevre dolosive. Convenţiile de codificare a
dreptului diplomatic reglementează dolul astfel: „Dacă un stat a fost determinat să încheie un tratat
în urma conduitei frauduloase a unui alt stat care a participat la negociere, el poate invoca dolul ca
viciu al consimtămîntului său de a se lega prin tratat”. Eroarea dolosivă trebuie să fie opera unei
părţi la tratat şi să fie esenţială pentru a fi admisă şi sancţionată. Dolul poate оmbrăca formele unei
declaraţii false, reprezentări false sau alte procedee înşelătoare. Tratatul dolosiv este ilicit. Victima
dolului poate să menţină în vigoare o parte din clauzele tratatului, dacă ele sunt pasibile să fie
separate de celelalte articole ale sale sau să ceară nulitatea tratatului în întregime ceea ce constituie
o sancţiune оmpotriva părţii vinovate. 3. Coruperea reprezentantului unui stat Prin coruperea
acestuia, statul pe care оl reprezintă este indus în eroare şi smulgerea consimtămîntului are loc
printro fraudă. Coruperea nu poate fi asemănată cu folosirea constrîngerii şi nici confundată cu
dolul . Această situaţie este reglementată prin convenţiile de codificare: ,,Dacă exprimarea
consimtămîntului unui stat de a fi legat printr-un tratat a fost obţinută prin coruperea
reprezentantului său, prin acţiunea directă sau indirectă a unui alt stat care a participat la negociere,
statul poate invoca coruperea ca viciu al consimtămîntului său de a se lega prin tratat”. Expresia
dură de ,,corupere” a fost folosită în scopul de a preciza că, numai actele vizînd a cîntări greu
asupra voinţei reprezentantului de a încheia tratatul pot fi invocate ca motiv de viciere a exprimării
unui pretins consimţămînt dat de acest reprezentant în numele statului său. Un simplu gest de
curtuazie sau o favoare minimă, de care un reprezentant ar fi beneficiat cu prilejul încheierii
tratatului, nu poate fi invocat ca un pretext pentru a anula tratatul. 4. Constrîngerea exercitată
asupra reprezentantului unui stat şi constrîngerea exercitată asupra unui stat prin ameninţarea cu
forţa sau folosirea forţei. În mai multe rînduri, s-a invocat la ONU faptul că tratatele au fost impuse
unei părţi prin constrîngere. Astfel, cu ocazia discutării în Adunare a trasării frontierelor dintre
Libia şi Egipt cu referire la tratatul de pace cu Italia, Egiptul a declarat că a fost forţat să cedeze
anumite teritorii Italiei, din cauza presiunii exercitate Regatului Unit (Egiptul a susţinut că acordul
din 1925 cu Italia nu era valid pe acest motiv, iar ca dovadă a reţinerii sale de a semna acordul, a
arătat că a refuzat să ratifice acordul timp de 10 ani). Prezentîndu-şi cazul în Adunarea generală
cu privire la Tiolul de Sud, Austria a susţinut acelaşi lucru (afirmînd că nu era liberă în timpul cînd
a încheiat Acordul de la Paris din 1946 cu Italia, pentru că ţara era ocupată în acel timp de cele
patru Puteri Aliate). Principalele cazuri în care doctrina a fost, dacă nu consacrată, cel puţin
invocată de una din părţile contractante sunt: ratificarea obţinută prin violentă a ptatelor din 1773
şi 1793, prin care se consacră оmpărţirea Poloniei; încheierea tratatului din 1905 şi stabilirea
protectoratului japonez asupra Coreii, obţinută după ocuparea palatului imperial din Seul de
trupele nipone şi în urma ameninţărilor directe contra оmpăratului Coreii şi a miniştrilor lui;
Convenţia din 1915, prin care se instituia controlul financiar al SUA asupra Haiti, impus în urma
ocupării instituţiilor vamale de către trupele americane. 5. Sunt lovite de nulitate şi tratatele
internaţionale care sunt contrare normelor imperative ale dreptului internaţional public existente
în momentul оcheierii lor sau care au apărut după acest moment. Cu privire la viciile de
consimţămînt, Convenţia de la Viena din 1969 prevede: ,,Faptul că consimţămîntul unui stat de a
fi legat printr-un tratat a fost exprimat ca violarea unei dispoziţii a dreptului său intern privitoare
la competenţa de a încheia tratate, nu poate fi invocată de acest stat ca viciu de consimţămînt, oferă
numai dacă această violare n-a fost vădită şi nu priveşte o regulă de importanţă fundamentală a
dreptului său intern”. Obiectul şi scopul tratatului. Tratatul internaţional trebuie să aibă un obiect,

10
acordul de voinţă al statelor fixîndu-se asupra a ceea ce părţile s-au angajat să facă. în fond,
obiectul tratatului reprezintă însăşi raţiunea de încheiere a acestuia, rezolvarea problemelor avute
în vedere de părţi constituind motivul angajării lor. Obiectul unui tratat îl constituie, întotdeauna,
una sau mai multe obligaţii pe care şi le asumă părţile sau numai una dintre ele. Obiectul unui
tratat poate viza orice domeniu de interes al statelor. Obiectul tratatului trebuie să fie real, posibil
şi licit; el trebuie să aibă un conţinut obligatoriu. Scopul reprezintă rezultatul urmărit de autorul
unui act juridic; scopul unui act juridic internaţional poate consta în reprimarea unei activităţi
imorale şi ilicite (interzicerea comerţului cu sclavi, a publicaţiilor obscene ş.a.), constituirea unei
alianţe, organizarea unei reglementări paşnice etc. Scopul trebuie să fie licit, să nu fie contrar
dreptului pozitiv. Scopul trebuie să fie posibil aplicîndu-se oricărui domeniu juridic. Elementele
accesorii ale tratatelor sunt: a) Termenul este un eveniment viitor şi sigur, de care depinde intrarea
în 11 vigoare sau expedierea unui tratat. Termenul la оmplinirea căruia intră în vigoare un tratat
se numeşte termen suspensiv; termenul la оmplinirea căruia încetează un tratat se numeşte
rezolutoriu. b) Condiţia este un eveniment viitor şi nesigur de care depinde începerea sau încetarea
executării obligaţiilor prevăzute de un tratat; condiţia poate fi suspensivă sau rezolutorie.
Elementele accesorii ale tratatului au un rol important în ceea ce priveşte intrarea în vigoare a
tratatului sau încetarea efectelor sale. În concluzie, putem conchide că, astăzi, tratatul este
instrumentul privilegiat al raporturilor internaţionale, la care statele recurg în toate domeniile.
Aceasta decurge din nevoia de reglementare rapidă, determinată de noile tehnologii şi cerinţe, din
nevoia de reglementare precisă şi clară, pe care tratatul o oferă faţă de alte moduri de formare a
normelor, dar şi din dorinţa noilor state de a participa ele însele, în condiţii de egalitate cu alte
state, la formarea normelor care să stabilească drepturile şi obligaţiile lor. Ceea ce ţine de viciile
de consimţămînt, probleme dificile se ridică cu privire la tratatele de pace, deoarece acestea sunt
adesea impuse statelor învinse. Pornind de la faptul că folosirea forţei şi ameninţarea cu forţa sunt
interzise, se poate susţine că tratatele de pace impuse unui stat agresor sunt valabile, dar tratatele
de pace impuse de un stat agresor unui stat victimă trebuie considerate nule. În practică, însă, nu
întotdeauna agresiunea a fost declarată sa recunoscută ca atare, iar consecinţele ei, inclusiv tratate
impuse, nu au fost anulate, ori au încetat ca efect al altor evoluţii.

2. 2 SUSPENDAREA, DENUNŢAREA SAU STINGEREA TRATATELOR

De regulă, statele prevăd în tratatele pe care le încheie anumite termene de valabilitate.

Împlinirea acestor termene duce la încetarea efectelor tratatului, care în cazul în care se consideră
necesar a fi menţinut trebuie să fie reînnoit.
Încetarea efectelor tratatelor sau suspendarea acestora pot să aibă loc şi în alte împrejurări. Cazurile
în care tratatele internaţionale îşi pot înceta efectele sau pot fi suspendate sunt:
a) – voinţa comună a părţilor;
b) – denunţarea unilaterală;
c) –anularea;
d) –survenirea unor fapte sau evenimente ulterioare;
e)- imposibilitatea executării.

11
a) Voinţa comună a părţilor
Încetarea tratatului prin voinţa părţilor este situaţia cea mai frecventă şi are loc prin inserarea în
convenţie a unui termen. La împlinirea acestui termen convenţia încetează de a mai produce efecte.
Părţile pot, însă, indiferent dacă prin conventie s-a prevăzut sau nu un termen, să considere că
aceasta nu mai este în vigoare oricând doresc, de comun acord.
Alteori, încheierea unui nou tratat abrogă pe cel vechi parţial sau în totalitate. Este preferabil ca
această abrogare să fie prevăzută în mod expres în noul tratat. Noul tratat poate să se refere la
aceleaşi materii sau prin prevederile sale să fie incompatibil cu prevederile celui vechi.
La tratatele multilaterale este mai dificil să se aplice acest procedeu, dată fiind existenţa mai multor
părţi mai greu de conciliat spre o hotărâre în sensul înlocuirii vechiului instrument juridic.
Retragerea dintr-un tratat multilateral poate duce la desfiinţarea acestuia, dacă micşorarea
numărului participanţilor la tratat face iluzoriu însuşi scopul tratatului.
b) Denunţarea constă într-o declaraţie a uneia din părţi prin care aceasta se consideră liberă de
obligaţiile ce-i revin prin tratat. Este un mod excepţional de a pune capăt unui tratat.
Denunţarea unilaterală poate avea loc în general numai dacă acest mod este prevăzut în tratat sau
dacă rezultă tacit din acesta. Statul ce doreşte să se retragă dintr-un tratat trebuie să notifice acest
lucru celorlalte părţi, de regulă cu minimum 12 luni înainte. Orice altă denunţare este considerată
o violare a dreptului internaţional.
c) Anularea poate avea loc atunci când partea adversă refuză în mod constant să-şi execute
obligaţiile sau prin actele sale violează substanţial prevederile acestuia. Actele de nerespectare a
tratatului trebuie să se refere la dispoziţii de esenţă ale acestuia. Anularea pune, însă, probleme
foarte dificile în ce priveşte aprecierea caracterului încălcării prevederilor tratatului, iar invocarea
acestei încălcări este foarte greu de dovedit, cel mai adesea ambele părţi având argumente în acest
sens.
d) Survenirea unor fapte sau evenimente ulterioare .Tratatele pot înceta şi ca urmare a îndeplinirii
unei condiţii rezolutorii la survenirea unor fapte sau evenimente viitoare incerte. Acestea trebuie
să fie de regulă arătate expres în tratat.”Tratatul de la Varşovia” prevedea că acesta va lua sfârşit
în cazul când Europa va fi creat un sistem de securitate colectivă şi va fi încheiat în acest scop un
tratat general – european de securitate colectivă.
Nu întotdesuna asemenea evenimente pot fi prevăzute în cuprinsul unui tratat.Starea de război este
un eveniment cu importante consecinţe pentru soarta tratatelor, care pune capăt majorităţii
acestora. Problema e contraversată dacă tratatele iau sfârşit în mod automat şi pentru întotdeauna
sau dacă sunt numai suspendate pe perioada ostilităţilor. În general, însă, tratatele cu caracter
politic şi economic între statele aflate în război ca adversari îşi încetează valabilitatea. Alte
categorii de tratate ( administrative, sanitare, culturale, etc.) se consideră în general ca suspendate.
Practic, soarta tratatelor între statele beligerante se rezolvă prin tratatul de pace.
În timpul războiului intră efectiv în funcţie, însă, prevederile convenţiilor internaţionale care se
referă la perioadă de război, îndeosebi cele privind regulile de ducere a războiului şi dispoziţiile
privind protecţia anumitor categorii de persoane în timp de război.
Clauza rebus sic stantibus este situaţia tipică. Clauza se referă la faptul ca, în cazul în care după
încheierea tratatului împrejurările se schimbă în aşa manieră încât situaţia devine dazavantajoasă

12
pentru una din părţi , aceasta poate să ceară anularea tratatului dacă cealaltă parte nu convine să se
pună de acord dispoziţiile acestuia cu noua situaţia. Dreptul internaţional permite ca o parte să se
dezică de tratatul pe care l-a încheiat , dacă noile împrejurări schimbă în aşa măsură situaţia părţilor
încât dacă aceasta ar fi existat în momentul încheierii, ele nu l-ar fi încheiat. Aplicarea în practică
a acestei reguli este foarte dificilă, deoarece poate da foarte uşor loc la abuzuri din partea părţii ce
invocă clauza.
Date fiind riscurile invocării abuzive a acestei clauze, există unele condiţii pentru a fi invocată:
-noua împrejurare să fie fundamental deosebită de împrejurările încheierii tratatului;
-noile împrejurări să transforme radical întinderea obligaţiilor părţilor.
Clauza nu va putea fi invocată: pentru a pune capăt unui tratat ce stabileşte o frontieră; pentru
retragerea dintr-un tratat multilateral; dacă schimbarea fundamentală a împrejurărilor rezultă dintr-
o încălcare a tratatului de către partea ce a invocat clauza.
e) Imposibilitatea executării poate fi invocată de oricare din părţi, dacă această imposibilitate
rezultă din dispariţia sau distrugerea obiectului tratatului fără vina acestora.

De exempu poate fi constituția Republicii Moldova;

Secţiunea 1. Suspendarea aplicării tratatelor

1. Aplicarea unui tratat în vigoare sau a unor prevederi ale acestuia poate fi suspendată conform
prevederilor acestuia sau prin acordul părţilor.
2. Organul responsabil pentru încheierea tratatului la suspendarea tratatului internaţional va urma
aceeaşi procedură care este stabilită pentru iniţierea negocierilor. Setul de documente va fi
prezentat spre examinare Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi va conţine:
a) argumentarea oportunităţii suspendării aplicării tratatului sau a unor prevederi ale acestuia,
conform anexei nr.6 la prezentul Regulament;
b) proiectul hotărîrii de Guvern şi, dacă decizia urmează a fi luată de Parlament, proiectul legii
de suspendare;
c) copiile de pe avizele ministerelor şi altor autorităţi administrative centrale şi avizul consultativ
al Comisiei parlamentare pentru politică externă şi integrare europeană, în cazul tratatelor supuse
Parlamentului spre examinare;
d) copia de pe tratat.
3. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene prezintă Guvernului setul de documente
privind suspendarea tratatului, care ia decizia de suspendare sau, în cazul tratatelor ce ţin de
competenţa Parlamentului, le remite acestuia spre examinare sau Preşedintelui Republicii
Moldova în cazul tratatelor interstatale.
4. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene în baza deciziei privind suspendarea
tratatului, adoptată de Guvern sau Parlament, notifică, prin canale diplomatice, cealaltă parte sau
depozitarul tratatului despre suspendarea aplicării tratatului sau a unor prevederi ale acestuia.

13
Secţiunea 2. Denunţarea sau stingerea tratatelor
5. Încetarea valabilităţii unui tratat poate avea loc în condiţiile prevăzute de tratat.
6. Denunţarea de către Republica Moldova a unui tratat urmează procedura prevăzută în punctul
7. Notificările oficiale sau alte acţiuni similare referitoare la denunţarea sau stingerea tratatelor
internaţionale se efectuează de către Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene.
8. În caz de necesitate, denunţarea tratatelor interstatale se consemnează în instrumentul de
denunţare sau retragere, semnat de Preşedintele Republicii Moldova şi contrasemnat de ministrul
afacerilor externe şi integrării europene, autentificat prin aplicarea sigiliului statului.

Secţiunea 3. Nulitatea tratatelor

9. Nulitatea sau validitatea unui tratat sau a consimţămîntului unui stat de a fi legat printr-un tratat
ţine de competenţa exclusivă a Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Contestarea
validităţii în privinţa întregului tratat sau a anumitor clauze din el va fi efectuată conform
procedurii prevăzute de Partea a V- a a Convenţiei de la Viena cu privire la dreptul tratatelor din
23 mai 1969.
10. Orice viciu de consimţămînt urmează a fi notificat Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării
Europene de către orice instituţie sau persoană. Organul responsabil pentru încheierea tratatului
va prezenta toată informaţia disponibilă privind încheierea tratatului şi circumstanţele care au
condus sau pot conduce la nulitatea unui tratat. La dispoziţia Ministerului Afacerilor Externe şi
Integrării Europene vor fi puse toate documentele ce se referă la tratatul viciat.

Articolul 24. Propunerile cu privire la suspendarea denunţarea sau stingerea tratatelor

internaţionale
(1) Propunerile cu privire la suspendarea, denunţarea sau stingerea tratatelor internaţionale se
prezintă:
a) Parlamentului Republicii Moldova - în cazul tratatelor specificate la art.11 alin.(1) al prezentei
legi;
b) Guvernului Republicii Moldova - în cazul celorlalte tratate.
(2) Propunerile cu privire la suspendarea, denunţarea sau stingerea tratatelor internaţionale sînt
pregătite de către organul responsabil pentru încheierea tratatului, de comun acord cu ministerele
şi alte autorități administrative centrale sau alte instituții abilitate de atribuţiile cărora ţine obiectul
tratatului, şi sînt prezentate autorităţilor menţionate la alin.(1) lit.a) şi b) din prezentul articol prin
intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene. (3) Propunerile cu privire la
suspendarea, denunţarea sau stingerea tratatului internaţional conţin: argumentarea oportunităţii
suspendării, denunţării sau stingerii acestuia, aprecierea eventualelor consecinţe politice,
financiar-economice sau de altă natură ale suspendării, denunţării sau stingerii tratatului, precum
şi copia textului tratatului.

14
(4) Deciziile cu privire la suspendarea, denunţarea sau stingerea tratatului internaţional se adoptă
de către autoritatea care a luat decizia cu privire la consimţămîntul Republicii Moldova de a fi
legată prin tratatul în cauză.
Articolul 25. Consecinţele suspendării, denunţării sau stingerii tratatelor internaţionale
(1) Suspendarea acţiunii tratatului internaţional exonerează Republica Moldova de obligaţia de a
executa tratatul, pentru perioada suspendării, în relaţiile sale cu acele părţi contractante, faţă de
care se suspendă tratatul, şi nu afectează raporturile juridice ale Republicii Moldova cu celelalte
părţi contractante, dacă însuşi textul tratatului nu prevede altceva sau nu există alte
înţelegeri între părţile contractante.
(2) Denunţarea sau stingerea tratatului internaţional exonerează Republica Moldova de orice
obligaţie cu privire la executarea tratatului şi nu afectează drepturile, obligaţiile sau situaţia
juridică a Republicii Moldova, apărute ca rezultat al executării tratatului pînă la denunţare sau
stingere, dacă însuşi textul tratatului nu prevede altceva sau nu există alte înţelegeri între părţile
contractante.
Articolul 26. Notificările oficiale referitoare la suspendarea,
denunţarea sau stingerea tratatelor internaţionale
Notificările oficiale sau alte acţiuni similare referitoare la suspendarea, denunţarea sau stingerea
tratatelor internaţionale se efectuează de către Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării
Europene.

15
 Concluzie

Regulamentul privind mecanismul de încheiere, aplicare şi încetare a tratatelor internaţionale (în

continuare – Regulament) determină procedurile de iniţiere a negocierilor, negocierea, semnarea,
intrarea în vigoare, punerea în aplicare, suspendarea, denunţarea sau stingerea tratatelor
internaţionale, reglementează procedura de aderare la tratate internaţionale, de acceptare, aprobare
şi ratificare a acestora, precum şi stabileşte modul de acordare a deplinelor puteri, de formulare şi
retragere a declaraţiilor, rezervelor şi obiecţiunilor. Organele centrale de specialitate ale
administraţiei publice exercită atribuţiile sale în domeniul încheierii tratatelor internaţionale în
exclusivitate prin intermediul sau în strînsă colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe şi
Integrării Europene. Încheierea unui tratat este precedată de consultări cu cealaltă parte sau
celelalte părţi în vederea stabilirii interesului acestora de a încheia tratatul, precum şi pentru
stabilirea oportunităţii elaborării, negocierii, semnării, acceptării unui tratat sau aderării la acesta.
Organul responsabil pentru încheierea tratatului sau persoana care poartă consultări nu este în drept
să negocieze proiectul tratatului sau să exercite alte atribuţii ce ţin de încheierea unui tratat în afara
procedurii stabilite de prezentul Regulament. Consultările sînt purtate direct de către organul
responsabil pentru încheierea tratatului, cu informarea Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării
Europene despre conţinutul şi rezultatele consultărilor.

16
 Bibliografie
http://lex.justice.md/md/360015/

https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drept-international-public/tratatul-international/

http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=311696

Convienţia de la Viena privind dreptul tratatelor, 1969, art. 46

Convienţia de la Viena privind dreptul tratatelor, 1969, art. 49

Ion Diaconu, op.cit, p. 112

Raluca Miga-Beşteliu, op.cit., p. 290

Raluca Miga-Beşteliu, op. cit., p. 265

Vasile Creţu, Drept internaţional public, Editura fundaţiei „România de Mоine", Bucureşti 1999, p. 154

17