Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a

Republicii Moldova

Tema: Conexiuni, Scurtcircuitul circuitelor cu inductanță

Elaborat: Oselschi Pavel

Verificat: Hîrbu Ariefa

1
 Bălți,2019

Conexiuni

Conexiunile din echipamentele electrice pot fi nedemontabile sau demontabile. Primele

sunt destinate locurilor care, din proiect, nu vor fi niciodată demontate, pentru că
demontarea acestora ar fi dificilă, ar dura foarte mult şi ar putea implica riscul deteriorării
instalaţiei.
Conexiunile nedemontabile sunt realizate prin lipirea între ele a elementelor şi, mai rar,
prin sudare sau înfăşurare.
Pe de altă parte, conexiunile demontabile sunt utilizate în situaţiile în care poate fi
necesară montarea şi demontarea de mai multe ori folosind aceleaşi elemente. Pentru
crearea conexiunilor demontabile se folosesc conectori de diferite tipuri.
Conexiuni nedemontabile

 Printre conexiunile nedemontabile se numără şi popularele conexiuni crimpate.

Acestea sunt utilizate pe scară largă în industria auto, electrotehnică, electronică şi multe
alte domenii ale tehnicii. Atuul conexiunilor crimpate îl reprezintă parametrii buni de
contact, durabilitatea, rezistenţa la vibraţii şi simplitatea realizării şi, prin urmare, şi preţul
redus.
Pentru obţinerea conexiunilor crimpate se pot folosi:

 pini,
 conectori
 manşoane de cablu (foto 1).

Aceste conexiuni îşi îndeplinesc funcţia în mod corespunzător atunci când cablul este
crimpat în mod corect, adică firul cablului şi elementul de contact sunt curate, bine
pregătite şi presate cu ajutorul unei unelte potrivite.
Pregătirea cuprinde îndepărtarea unui fragment de izolaţie fără afectarea structurii firelor
care conduc curentul, precum şi alegerea secţiunii şi a tipului cablului care corespund
parametrilor pinului sau conectorului.
Nu pot fi crimpate cabluri monofilare, ci doar fascicule cu mai multe fire.
Numărul de fire care intră în componenţa unui asemenea cablu trebuie să fie cât mai mare.
Cu cât acestea sunt mai multe, cu atât sunt mai subţiri şi, prin urmare, şi mai flexibile şi

2
 potrivite pentru presare. Şi mai important, atunci când sunt multe fire în fascicul (liţă cu fire
subţiri), o eventuală deteriorare a câtorva fire nu va afecta parametrii conexiunii.
Pentru lucrul în condiţii de mediu dificile este bine să folosim fascicule cu fire din cupru
cositorite.

 Îmbinarea prin sudare este un domeniu al aplicaţiilor de mare putere din energetică.

Această formă de îmbinare a elementelor sistemului este folosită şi la montarea

acumulatorilor.

 Conexiunile înfăşurate sunt întâlnite în telecomunicaţii şi în echipamentele militare, în

care sunt importante simplitatea şi rezistenţa la vibraţii.

Conexiuni demontabile
Conexiunile care pot fi demontate sunt bazate pe conectori. Elementul de contact poate fi:

 o clemă cu şurub,
 o pereche mufă - soclu,
 un conector cu clemă cu arc.

Clema cu şurub permite conectarea unui fir sau a unei liţe. Este simplă şi rezistentă. Este
întâlnită, cel mai adesea, în electrotehnică şi în aplicaţiile de putere medie şi mare.
Printre mufe şi socluri se află o grupă largă de produse care permit crearea de conexiuni
cablu-cablu şi cablu-placă, practic în orice configuraţie.
Conectorii cu clemă cu arc permit crearea de conexiuni prin introducerea conductorului în
orificiul conectorului, unde este fixat prin strângere mecanică şi conectat electric. Sunt
potriviţi pentru fire şi liţe cu secţiuni de la aproximativ 0,5 mm2 la 2-4 mm2. Sunt întâlniţi în
electrotehnică şi electronică. Aceste conexiuni câştigă în popularitate, pentru că
sunt rezistente şi sunt realizate rapid, fără unelte speciale.

Rezumat
Atunci când alegem cablul pentru conexiuni demontabile sau nedemontabile, vom avea în
vedere, cel mai adesea, tipul acestuia, anume dacă este unul monofilar sau un fascicul cu
mai multe fire. Vom ţine seama şi de secţiunea efectivă a acestuia. Trebuie însă să nu uităm
nici de calitatea izolaţiei şi, prin urmare, să acordăm atenţie tensiunii de lucru admisibile şi
domeniului de temperaturi. Se poate dovedi important şi numărul de fire care compun
fasciculul. Toate aceste elemente influenţează calitatea conexiunii.

3
 Conexiuni crimpate

Inele, conectori şi manşoane pentru crimpare.

Conectorii crimpaţi stau la baza industriei auto şi electrotehnicii actuale. Se răspândesc

rapid în electronică şi în industrie, cu atât mai mult cu cât pot fi automatizaţi destul de uşor.
Conexiunile crimpate sunt destinate conectării cablurilor multifilare (liţate) cu:

 terminale de cablu,
 conectori,
 pini de conectori,
 manşoane de cablu.

Realizate în mod corect, garantează îmbinări durabile, stabile şi rezistente la factorii de

mediu, mecanici şi temperaturi ridicate.

Utilizarea conexiunilor crimpate

Conexiunile crimpate sunt nedemontabile şi sunt potrivite pentru curenţi înalţi. Cu
ajutorul lor pot fi conectate cabluri la conectori multipin de semnal şi de curent înalt. Sunt
mai bune calitativ decât conexiunile lipite, datorită faptului că nu conţin aliaj de lipit. Pe de
altă parte, spre deosebire de conexiunile înfăşurate, pot fi realizate pe cabluri cu secţiuni
mici şi mari.
Mecanismul de crimpare
Crimparea constă în îndepărtarea izolaţiei de pe capătul cablului
şi introducerea acestuia în câmpul de montare special modelat, într-un pin sau terminal.

4
Apoi, cu ajutorul unei unelte care este o combinaţie de cleşte cu un mâner care multiplică
presiunea (unealtă de crimpare), cablul este blocat prin presare în interiorul terminalului .

Alegerea uneltei de crimpare

O conexiune de înaltă calitate poate fi realizată cu condiţia folosirii unei unelte de
crimpare de calitate, adaptată din punctul de vedere al formei soclului sau, şi mai bine, a
uneia care este recomandată de producătorul pinilor sau terminalelor. Pe piaţă pot fi găsite
multe tipuri diferite de unelte de crimpare. Acestea merită examinate cu atenţie, pentru că
nu există un model universal. Fiecare firmă care produce conectori are propriile
recomandări cu privire la montarea produselor sale.
Rezumat
Cablul destinat crimpării trebuie să fie un cablu liţat care să conţină cât mai multe fire,
pentru ca eventualele deteriorări ale câtorva fire să nu influenţeze parametrii contactului.
Pot fi crimpate elemente electrotehnice, precum terminale tip inel, conectori sau
manşoane (foto 1). O parte importantă a pieţei o reprezintă şi terminalele conectorilor de
cablu – este vorba de pini, întâlniţi în industrie şi electronică (foto 2).
Conexiuni sudate
Conexiunile sudate sunt realizate prin presarea mecanică a celor două elemente
componente metalice, iar apoi prin încălzirea momentană a locului de presare astfel încât
metalul din acel loc să se topească şi să îmbine permanent elementele conectate într-un
întreg.
Acţiunea maşinii de sudat
Pentru realizarea conexiunilor sudate avem nevoie de o maşină de sudat, aşadar un
echipament care să furnizeze energia necesară şi să asigure presiunea mecanică.

Acţiunea maşinii de sudat constă în trecerea prin elemente a unui curent de intensitate
mare şi tensiune joasă, astfel încât să le încălzească într-un punct mic, să topească metalul
şi să îl sudeze.
Presarea este realizată aşadar cu ajutorul unor electrozi din cupru sub formă de sule de
găurit, care reprezintă şi electrozi de alimentare.

Caracteristicile conexiunilor sudate

Avantajul sudării îl reprezintă costurile reduse ale acestei metode. Aceasta permite
îmbinarea fără folosirea unui flux a metalelor care se lipesc greu, de exemplu aluminiu.

5
 Conexiunile sudate sunt durabile şi rezistente la acţiunea factorilor mecanici. Sudarea
durează foarte puţin, iar metalele sunt îmbinate punctual.
Metoda poate fi folosită pentru îmbinarea unor elemente care nu pot fi încălzite nici măcar
pentru un timp scurt, precum:

 baterii şi acumulatori - terminalele acestora sunt montate doar în acest mod.

 elemente de mare putere, care se încălzesc puternic, precum terminalele încălzitoarelor,
adică sârmă pentru rezistenţe cu contacte din cupru – în acest caz, temperatura înaltă ar
topi aliajul de lipit.
 mici lamele de contact (precum borna de împământare) pentru carcase metalice mari.
Încălzirea şi acoperirea cu aliaj a unei asemenea conexiuni cu ciocanul de lipit (chiar de
putere mare), sunt imposibile.

Rezumat
Pentru realizarea conexiunilor sudate sunt folosite maşini de sudat prin rezistenţă, cu
condensator sau ultrasunete, care se deosebesc prin metoda de încălzire a metalului în
locul îmbinării. Dezavantajul acestei metode constă în necesitatea deţinerii unui asemenea
echipament, care, nu de puţine ori, este mare, greu şi costisitor, mai ales dacă trebuie
îmbinate elemente cu dimensiuni mari.

Conexiuni înfăşurate

Conexiunile înfăşurate sunt realizate prin înfăşurarea câtorva spire de sârmă tensionată,
de conductor monofilar, în jurul unui ştift (ac) metalic înalt. Acest ştift, cu secţiunea de
circa 1 x 1 mm, are marginea ascuţită şi poate fi un element al unui panou de montare sau
o parte a unui conector special destinat înfăşurării.
Conexiunile electrice create sunt asemănătoare conexiunilor apărute la răsucirea cu putere,
cu cleştele, a două sârme, folosite de mai mulţi ani de electricieni pentru realizarea
conexiunilor în instalaţiile electrice.

6
 Caracteristicile conexiunilor înfăşurate
În timpul înfăşurării, marginile ştiftului străpung suprafaţa sârmei, astfel încât metalele
ambelor elemente se întrepătrund şi se obţine un contact prin difuzie. Conexiunile
înfăşurate prezintă o rezistenţă mecanică şi electrică ridicată
Sunt folosite în echipamente:

 industriale,
 militare,
 în telecomunicaţii.

Înfăşurarea este considerată mai sigură decât lipirea, pentru că, în cazul utilizării unor
unelte speciale, nu există riscul apariţiei de lipituri reci sau de supraîncălzire a elementelor
componente ale echipamentului şi a contactului în timpul îmbinării.
Realizarea unei conexiuni înfăşurate
Realizarea unei conexiuni înfăşurate nu este dificilă. Pe piaţă sunt disponibile unelte
speciale care facilitează această operaţiune, atât manuale – cu aspectul unei şurubelniţe,
cât şi automate – unelte asemănătoare, prin formă, cu un pistolet (electrice, pneumatice).
Conexiunile înfăşurate pot fi reparate prin derularea şi înfăşurarea din nou a cablului. Dacă
sârma devine rugoasă, este posibilă înlocuirea acesteia sau scurtarea prin eliminarea
segmentului uzat.
Limitări de utilizare a conexiunilor înfăşurate
Minusul conexiunilor înfăşurate îl reprezintă domeniul limitat de aplicare.
Această metodă poate fi folosită doar pentru conductoarele monofilare cu diametrul între
0,25 şi 1 mm cu ştifturi de montare. Este necesară şi adaptarea capetelor dispozitivului de
înfăşurat la mărimea ştifturilor şi diametrul sârmelor.
Mai mult, nu pot fi îmbinate cabluri cu structuri diferite. Îmbinarea poate funcţiona până
la aproximativ 70oC, iar peste această temperatură rezistenţa contactului scade.
Rezumat
Dat fiind diametrul redus al sârmei, conexiunile înfăşurate sunt potrivite doar pentru
îmbinarea unor circuite de mică putere.

Conexiuni lipite
Conexiunile lipite sunt una dintre cele mai populare metode de îmbinare a elementelor
metalice, realizată cu ajutorul unui aliaj uşor fuzibil.
Conexiunile de acest tip sunt folosite pentru componentele imobile, aflate aşadar în
interiorul carcasei echipamentelor sau pentru subansamblurile aflate pe placa de circuite
imprimate.
7
 Lipirea este folosită pentru montarea de:

 cabluri în contacte,
 ecrane,
 lamele ale radiatoarelor,
 elemente de prindere,
 alte elemente mecanice mari.

Ciocan de lipit cu putere corespunzătoare

Pentru realizarea conexiunilor lipite este necesar, bineînţeles, un ciocan de lipit. În
cazul elementelor electronice mici sunt suficiente cele mai mici ciocane de lipit cu puterea
de 10-20 W. Pentru funcționarea cu elemente structurale sunt potrivite ciocane de lipit cu
elemente de încălzire de 40-60 W, iar pentru lipirea celor mai mici elemente puterea
ciocanului trebuie să atingă 100 W.
Dacă puterea ciocanului este prea mică, apar aşa-numitele lipituri reci, nelegate de
suprafaţa suport. Acest lucru se întâmplă pentru că vârful ciocanului de lipit se răceşte prea
repede şi metalul topit nu poate umezi bine suprafaţa. O asemenea conexiune este
sensibilă la factorii mecanici şi, după un anumit timp, cedează.
Aliaj de lipit şi flux corespunzător
Pentru lipire sunt necesare şi un aliaj de lipit şi un flux. Pentru elementele mici aliajul de
lipit are, de obicei, aspectul unei sârme cu diametrul de 0,5-1 mm şi conţine în centru
un flux. Elementele mai mari se lipesc cu un aliaj sub formă de tije şi baghete, iar
fluxul este aplicat separat prin cufundare sau aplicarea cu o pensulă.
Aliajele de lipit pot fi cu plumb (Sn 60% şi Pb 40%), cu temperatura de topire de
aproximativ 200oC sau fără plumb, pe bază de cositor cu adaos de cupru şi argint – se
topesc la o temperatură mai mare, de aproximativ 225oC.

Aliajele cu plumb sunt strălucitoare, iar cele fără plumb pot fi recunoscute după suprafaţa
mată şi rugoasă.
Îmbinarea prin lipire
În lucrările de service trebuie folosit un aliaj de acelaşi tip cu cel original. În producţia de
serie a noilor echipamente sunt obligatorii aliajele fără plumb. În cazurile individuale sau
atipice, se mai poate (încă) lipi cu plumb, care, în lucrările realizate cu ciocane de lipit
manuale, oferă cele mai bune conexiuni.

8
 Rezumat
Cu ajutorul lipirii, pot fi îmbinate cu uşurinţă orice piese metalice din cupru, alamă sau
bronz - este suficient colofoniul sau preparate bazate pe acesta, care, fapt important, nu
trebuie spălate. Lipirea aliajelor de zinc, aluminiu şi oţel necesită deja folosirea unui flux
agresiv sub formă de pastă sau lichid, bazat pe acizi organici. Aceste fluxuri trebuie
îndepărtate de pe suprafaţa contactului (prin spălare), pentru că altfel conexiunea începe
să se corodeze.

Conexiuni demontabile

onexiunile demontabile sunt bazate pe un conector care asigură un contact electric bun şi
posibilitatea îmbinării comode, de mai multe ori. În cazul conectorilor multipin, este
importantă şi calitatea izolaţiei între diferitele contacte.
Conexiunile demontabile sunt folosite:

 pentru conectarea alimentării,

 pentru semnalele de intrare,
 la îmbinarea modulelor şi blocurilor funcţionale ale instalaţiilor electrice,
 în lucrări de service.

Tipuri de conexiuni demontabile

Conectorii sunt destinate realizării de conexiuni de tip cablu-cablu sau cablu-placă.

 Versiunile pentru conectarea cablurilor au diferite forme (dreptunghiulară, rotundă) şi

sunt compuse din două părţi funcţionale – mufa şi soclul, care formează împreună
perechea de conectare.
 Conectorii cablu-placă sunt elemente destinate conectării semnalelor şi alimentării la
subansamblurile de pe placa de circuite imprimate. Sunt disponibile sub formă de
monocomponente sau ca pereche mufă-soclu.

9
 Fixarea cablului
Conectorii se deosebesc şi prin sistemul de fixare a cablului aplicat, care poate fi sub formă
de:

 pini pentru crimpare,

 cleme cu şurub,
 cleme cu arc.

Conectorii destinaţi montării pe placa de circuite imprimate sunt montaţi (lipiţi) prin
procesul de montare pe suprafaţă (SMT) sau prin inserţie (THT).
Tipuri de pini utilizaţi
Tipul de pini utilizaţi determină caracteristicile conexiunilor şi domeniul de aplicare al
acestora:

 versiunile cu şurub sunt folosite, cel mai adesea, în electrotehnică şi electronica pentru
energetică – pentru conectarea alimentării;
 conectorii cu clemă cu arc ţin de domeniul echipamentelor electrice şi, parţial, al
aplicaţiilor industriale;
 conectorii cu pini, în care cablul este fixat prin crimpare, sunt întâlniţi, de obicei, în
electronică, industria auto, automatizări

Fixarea cablului
Conectorii se deosebesc şi prin sistemul de fixare a cablului aplicat, care poate fi sub formă
de:

 pini pentru crimpare,

 cleme cu şurub,
 cleme cu arc.

Conectorii destinaţi montării pe placa de circuite imprimate sunt montaţi (lipiţi) prin
procesul de montare pe suprafaţă (SMT) sau prin inserţie (THT).
Tipuri de pini utilizaţi
Tipul de pini utilizaţi determină caracteristicile conexiunilor şi domeniul de aplicare al
acestora:

 versiunile cu şurub sunt folosite, cel mai adesea, în electrotehnică şi electronica pentru
energetică – pentru conectarea alimentării;
 conectorii cu clemă cu arc ţin de domeniul echipamentelor electrice şi, parţial, al
aplicaţiilor industriale;

10
 conectorii cu pini, în care cablul este fixat prin crimpare, sunt întâlniţi, de obicei, în
electronică, industria auto, automatizări

Scurtcircuitul circuitelor cu inductanță

Ce este o inductanță

O inductanță ideală este un dipol care poate înmagazina energia prin intermediul unui
câmp magnetic. Ea este realizată dintr-un anumit număr de spire de material bun
conductor electric, care, cel mai adesea, înconjoară un circuit din material feromagnetic
(bun conductor al câmpului magnetic), a cărui funcție este de a concentra liniile de câmp
magnetic induse de curentul ce parcurge bobina.
O inductanță este caracterizată de inductivitatea proprie L, care depinde de numărul de
spire N și de reluctanța magnetică a circuitului magnetic, conform relației:
Simbolul unei inductanțe și sensurile de referință ale tensiunii și curentului (convenția
pentru receptor) sunt:
Figura 8 - Reprezentarea simbolică a inductanței și sensurile de referință
Unitatea de măsură a inductivității proprii L este henry (H) și, ținând cont de expresia
anterioară, este intrinsec, pozitivă.
În cazul în care elementul este în repaus, tensiunea la bornele unei inductanțe este direct
proporțională cu derivata în raport cu timpul a curentului ce o parcurge, multiplicată cu L.
O primă observație ce se poate face, cu referire la expresia de mai sus, este că, în cazul în
care curentul este constant în timp, tensiunea la bornele unei inductanțe este nulă. Aceasta
corespunde situației atingerii regimului permanent într-un circuit alimentat în curent
continuu (DC); în această situație, o inductanță este echivalentă cu un conductor perfect
(scurtcircuit), deoarece
În ceea ce privește puterea la bornele unei inductanțe, se poate scrie:
Spre deosebire de expresia puterii la bornele unui rezistor, semnul puterii la bornele unei
inductanțe, depinde de semnele curentului ce o parcurge și al derivatei acestuia în raport
cu timpul; aceasta înseamnă că o inductanță poate absorbi sau furniza energie.
Energia care parcurge inductanța se poate calcula:
în care este energia înmagazinată la momentul .
Considerând sensurile de referință ale tensiunii și curentului corespunzătoare convenției
pentru receptor, se observă:
11
• dacă (curentul și derivata lui au același semn), inductanța absoarbe energie, crescând
energia înmagazinată;
• dacă (curentul și derivata lui au semne diferite), inductanța furnizează energie, restituind
energia înmagazinată.
Scurt circuitul cu inductanță
Luați în considerare un circuit care conține un inductor și presupuneți că rezistența
circuitului, inclusiv a bobinei, este atât de mică încât poate fi neglijată. În acest caz,
conectarea bobinei la o sursă de curent continuu ar provoca scurtcircuitul său, în care,
după cum știți, puterea curentului în circuit ar fi foarte mare.
Situația este diferită atunci când bobina este conectată la o sursă de curent alternativ. În
acest caz, nu există un scurtcircuit. Acest lucru sugerează că. că inductanța rezistă
curentului alternativ care trece prin el .
Care este natura acestei rezistențe și cum este determinată?
Pentru a răspunde la această întrebare, să reamintim fenomenul de autoinducție . Orice
schimbare a curentului din bobină determină apariția EMF de auto-inducție în ea, ceea ce
împiedică schimbarea curentului. Valoarea EMF de auto-inducție este direct proporțională
cu mărimea inductanței bobinei și cu viteza de schimbare a curentului din ea. Dar,
deoarece curentul alternativ este în continuă schimbare, EMF-ul de auto-
inducție care apare continuu în bobină creează rezistență la curent alternativ.
Pentru a înțelege procesele care se desfășoară într- un circuit de curent alternativ cu un
inductor, apelăm la grafic. Liniile curbelor sunt reprezentate în figura 1, caracterizând,
respectiv, capătul în circuit, tensiunea pe bobină și EMF-ul de auto-inducție care apare în
ea. Vom verifica corectitudinea construcțiilor realizate în figură.

Din momentul în care t = 0, adică, din momentul inițial al observării curentului, a început să
crească rapid, dar pe măsură ce se apropia de valoarea sa maximă, rata de creștere
curentă a scăzut. În momentul în care curentul a atins valoarea maximă, rata schimbării
sale pentru o clipă a devenit egală cu zero, adică schimbarea curentă s-a oprit. Apoi
curentul a început la început lent, apoi rapid a scăzut, iar după al doilea trimestru al
perioadei a scăzut la zero. Rata de schimbare a curentului pe parcursul acestui sfert al
perioadei, în creștere de la glonț, a atins valoarea maximă atunci când curentul devine egal
cu zero.

12
 igura 2. Natura curentului se schimbă în timp, în funcție de mărimea curentului
Din construcțiile din fig. 2 se poate observa că atunci când curba de curent trece prin axa
timpului, creșterea curentului pentru o perioadă mică de timp t este mai mare decât pentru
aceeași perioadă de timp când curba curentă atinge apogeul.
Prin urmare, viteza de schimbare a curentului scade pe măsură ce curentul crește și
crește pe măsură ce scade, indiferent de direcția curentului în circuit.
Evident, EMF-ul auto-inducției în bobină ar trebui să fie cel mai mare atunci când viteza de
schimbare a curentului este cea mai mare și să scadă la zero atunci când schimbarea sa
se oprește. Într-adevăr, pe grafic, curba EMF de auto-inducție e L pentru primul trimestru al
perioadei, pornind de la valoarea maximă, a scăzut la zero (a se vedea Fig. 1).
În următorul trimestru al perioadei, curentul de la valoarea maximă a scăzut la zero, cu
toate acestea, rata sa de schimbare a crescut treptat și a fost cea mai mare în momentul în
care curentul a devenit egal cu zero. În mod corespunzător, EMF-ul de auto-inducție în
acest sfert al perioadei, care apare din nou în bobină, a crescut treptat și s-a dovedit a fi
maxim în momentul în care curentul a devenit egal cu zero.
Cu toate acestea, direcția EMF-ului de auto-inducție s-a schimbat în sens opus, deoarece
creșterea curentului în primul trimestru al perioadei a fost înlocuită de scăderea sa în al
doilea trimestru.

13
Continuând în continuare construcția curbei de auto-inducție a EMF, suntem convinși că în
perioada de schimbare a curentului în bobină și a EMF-ului de auto-inducție, aceasta va
face întreaga perioadă de schimbare în ea. Direcția sa este determinată de legea lui Lenz :
pe măsură ce curentul crește, EMF-ul de auto-inducție va fi îndreptat împotriva curentului
(primul și al treilea trimestru al perioadei), iar când curentul scade, dimpotrivă, coincide cu
acesta în direcția (a doua și a patra sfertă a perioadei).
Astfel, EMF-ul de auto-inducție, cauzat de curentul alternativ în sine, împiedică
creșterea acestuia și , dimpotrivă, îl susține pe măsură ce scade .
Acum ne întoarcem la graficul tensiunii din bobină (vezi Fig. 1). În acest grafic, unda
sinusoidală de tensiune la bornele bobinei arată EMF sinusoid egal și opus al auto-
inducției. Prin urmare, tensiunea la bornele bobinei la un moment dat este egală și opusă
EMF a auto-inducției care apare în ea. Această tensiune este creată de un alternator și
este folosită pentru a stinge efectul de auto-inducție în circuitul emf.
Astfel, în inductorul inclus în circuitul de curent alternativ, se creează rezistența la
trecerea curentului. Dar, întrucât o astfel de rezistență este cauzată în cele din urmă
de inductanța bobinei , atunci se numește rezistență inductivă.
Inductanța este notată cu X L și este măsurată, ca rezistența, în ohmi.
Inductanța unui circuit este mai mare, cu atât este mai mare frecvența sursei de curent
care alimentează circuitul și cu atât este mai mare inductanța circuitului. Prin urmare,
inductanța circuitului este direct proporțională cu frecvența curentului și cu inductanța
circuitului; ea este determinată de formula X L = ω L , unde ω este frecvența circulară
determinată de produsul 2π f . - inductanța circuitului în gn.
Legea lui Ohm pentru circuitul de curent alternativ care cuprinde reactanța
inductivă, sunete după cum urmează: valoarea curentului este direct proporțională cu
tensiunea și invers proporțională cu TSE reactanță inductivă n și anume, I = U / X
.. L , unde I și U - valori efective ale curentului și tensiunii, iar X L este rezistența inductivă a
circuitului.
Având în vedere graficele curentului din bobină. Autoindusă la CEM și tensiunea la bornele
sale, ne -a atras atenția asupra faptului că schimbarea acestora în elichin nu coincide în
timp. Cu alte cuvinte, sinusoidele curentului, tensiunii și EMF ale auto-inducției s-au
dovedit a fi schimbate în timp unele față de altele pentru circuitul pe care îl analizăm. În
tehnica curenților alternanți, acest fenomen se numește schimbare de fază .
Dacă două variabile sunt schimbate conform aceleiași legi (în cazul nostru, sinusoidale) cu
aceleași perioade, în același timp ating valoarea lor maximă atât în direcție înainte, cât și în
sens opus și, de asemenea, scad la zero, atunci aceste variabile au faze identice sau, cum
se spune, coincid în fază.
Ca exemplu, Fig. 3 prezintă curbele de potrivire a fazelor de curent și tensiune. O astfel de
coincidență de faze observăm întotdeauna într-un circuit de curent alternativ format doar
din rezistență activă.
În cazul în care circuitul conține rezistență inductivă, faze de curent și tensiune, așa cum
se poate observa din Fig. 1 nu coincid, adică există o schimbare de fază între aceste
variabile. Curba curentă în acest caz, așa cum s-a întâmplat, întârzie curba de tensiune cu
un sfert din perioadă.
Prin urmare, când o bobină de inductanță este conectată la un circuit de curent
alternativ, o schimbare de fază apare între curent și tensiune în circuit, iar curentul
rămâne faza cu un sfert din perioada de tensiune . Aceasta înseamnă că curentul
maxim se produce la un sfert din perioada de la sosirea tensiunii maxime.

14
EMF-ul de auto-inducție este în față cu tensiunea pe bobină, rămânând, la rândul său, de
la curent cu un sfert din perioadă. În acest caz, perioada de schimbare a curentului, a
tensiunii și, de asemenea, a EMF-ului de auto-inducție nu se modifică și rămâne egală cu
perioada de schimbare a tensiunii generatorului care alimentează circuitul. Natura
sinusoidală a modificării acestor cantități este, de asemenea, păstrată.

Figura 3. Coincidența de fază a curentului și tensiunii în circuit cu rezistență activă

Să aflăm acum care este diferența dintre sarcina unui generator de curent alternativ prin
rezistența activă și sarcina prin rezistența sa inductivă.
Când circuitul de curent alternativ conține o singură rezistență activă, energia sursei de
curent este absorbită în rezistența activă, încălzind conductorul .

Atunci când circuitul nu conține rezistență activă (în mod convențional îl considerăm egal
cu zero), ci constă doar din rezistența inductivă a bobinei, energia sursei de curent nu se
cheltuie pentru încălzirea firelor, ci doar pentru crearea EMF-ului de auto-inducție, adică se
transformă în energie de câmp magnetic . Cu toate acestea, curentul alternativ se schimbă
continuu atât ca mărime cât și în direcție și, prin urmare, câmpul magnetic al bobinei se
schimbă continuu în timp cu curentul. În primul sfert al perioadei în care curentul crește,
circuitul primește energie de la sursa de curent și îl depozitează în câmpul magnetic al
bobinei. Dar imediat ce curentul, atins valoarea maximă, începe să scadă, este susținut de
energia stocată în câmpul magnetic al bobinei cu ajutorul EMF de auto-inducție.

Astfel, sursa de curent, care și-a dat o parte din energie circuitului în primul trimestru
al perioadei, o primește înapoi de la bobină în al doilea trimestru, care servește ca
un fel de sursă de curent. Cu alte cuvinte, un circuit AC care conține doar rezistență
inductivă nu consumă energie : în acest caz, energia fluctuează între sursă și
circuit. Rezistența activă, dimpotrivă, absoarbe în sine toată energia care i-a fost
comunicată de sursa curentă.
Se spune că bobina de inductanță, în contrast cu rezistența ohmică, nu este activă în
raport cu sursa de curent alternativ, adică este reactivă . Prin urmare, inductanța bobinei
se mai numește reactanță .

Curba de creștere a curentului când un circuit care conține inductanță este închis - tranzitorii în
circuitele electrice .

15