ION

De LIVIU REBREANU

Romanul este specia genului epic in proză, de mare întindere, cu o acţiune ce se desfăşoară pe mai multe
planuri, cu un număr mare de personaje şi un conflict puternic.
Naraţiunea este realizată la persoana a III-a, naratorul fiind omniscient şi omniprezent în raport cu personajele
sale. Romanul este organizat în proză, format din două părţi, Glasul pământului şi Glasul Iubirii, grupate în
șase respectiv șapte capitole.
Acţiunea este construită pe două planuri paralele, tehnica de construcţie este alternantă, la nivelul fiecărui plan
tehnica folosită este înlănţuirea.

Titlul textului coincide cu numele personajului principal, sugerând intenția autorului de a face din acesta tipul
generic al țăranului ardelean.
Relaţiile temporale şi spaţiale sunt fixate încă din inceputul romanului, acţiunea debutând in Ardeal, în curtea
Văduvei Teodosia din satul Pripas, într-o zi de duminică.
În incipitul romanului autorul descrie drumul ce intră în sat, acesta fiind personificat prin verbe dinamice
(„coteşte brusc”, „înaintează vesel”), nerăbdător să ducă cu el destinul unui personaj. La intrarea în Pripas este
descris Hristosul de tablă ruginit, avertisment de text ce are valoare simbolică sugerând faptul că acolo se vor
desfășura evenimente tragice.
O secvență narativă semnificativă este cea petrecută chiar în incipit. Deşi o iubeşte pe Florica, Ion dansează
dansul tradițional împreună cu Ana. Având dorința ascunsă de a se apropia de aceasta pentru pământurile
acesteia. După dans Ion îi propune fetei să se întâlnească in grădină: „să vii Anuţă … şti tu unde!”. Însă cei doi
sunt prinși stând împreună de Vasile Baciu. Astfel începe conflictul dintre Baciu şi Ion.
O altă secvenţă narativă semnificativă o reprezintă cea petrecută la nunta lui George Bulbuc cu Florica. Astfel
Ana realizează în sfârșit adevărul că Ion o iubea pe Florica, iar către ea îl atrăgea doar pământul. Ion afirmă:
„Da omoară-te dracului, că poate aşa am să scap de tine!”, din care putem observa disprețul faţă de Ana.
„Ion” de Liviu Rebreanu prezintă lupta țăranilor ardeleni pentru pământ la începutul secolului XX. Roman
realist de tip obiectiv, „Ion” este o creaţie monumentală pe tema pământului şi a condiţiei ţăranului, urmărită în
toată complexitatea ei. Fiind primul roman realist-obieetiv al literaturii române, „Ion” prezintă drama ţăranului
ardelean care trăieşte într-o lume în care pământul este nu doar un mijloc de existenţă, ci şi un criteriu al valorii
individuale. Romanul oferă o reprezentare veridică a vieţii românilor din Ardeal, de la începutul secolului al XX-
lea, astfel fiind şi o frescă a societăţii rurale.

Formula realismului obiectiv îşi găseşte expresia în romanul „Ion”, a cărui apariţie în anul 1920 reprezintă un
moment semnificativ în evoluţia prozei româneşti, marcând naşterea romanului realist modern.
Curent literar dezvoltat în strânsă legătură cu condiţiile social-istorice ale sec. al XIX- lea, realismul impune o
nouă orientare estetică, care se caracterizează prin reprezentarea veridică a realităţii, prin tendinţa de
obiectivare, prin absenţa idealizării personajelor şi a circumstanţelor în care aceştia acţionează. Destinul uman
este supus unor legi precise şi unor cauzalităţi previzibile, aşa cum afirmă şi criticul Nicolae Manolescu
„romanele realiste şi naturaliste sunt mai degrabă imagini ale destinului decât ale vieții”.
Viziunea despre lume înfăţişată în acest roman este strâns legată de concepţia scriitorului despre literatură şi
menirea ei. Aşa cum mărturisea Rebreanu, pentru el literatura este „creaţie de oameni şi viaţă”, iar romanul
„fixează curgerea vieţii”, de aceea el nu copiază realitatea, ci se îndreaptă spre un realism al esenţelor,
devenind un narator obiectiv, omniscient, care urmăreşte existenţa umană aşa cum este ea. Un argument
relevant pentru percepţia autorului privind raportul dintre realitate şi ficţiune o reprezintă sursele de inspiraţie ale
romanului. Trei momente importante au dus la conceperea romanului: cunoscuta scenă a sărutării
pământului din cap. al IX- lea îşi are originea în realitate, când autorul a văzut un ţăran îmbrăcat în haine de
sărbătoare care a îngenuncheat şi a sărutat pământul; apoi povestea unei fete bogate, Rodovica, care a fost
bătută crunt de tatăl ei pentru că a rămas însărcinată cu un ţăran sărac din sat; iar al treilea eveniment este o
discuţie cu un sărac ţăran tânăr, Ion Pop al Glanetaşului care vorbea despre pământ cu o dragoste pătimaşă.
Ca roman realist, „Ion” prezintă o lume ficţională creată în concordanţă cu realitatea, pe care nu o copiază, ci o
reface, o recreează. Acest univers are toate caracteristicile lumii reale, de aceea are aspect verosimil, iar
autorul nu înfrumuseţează realitatea, ci o prezintă aşa cum este ea. La fel, şi „Ion” imită viaţa reală prezentând
viaţa ţărănească prin conturarea destinelor personajelor. Adevăratul roman realist este mai degrabă o imagine a
destinului decât a vieţii. Cel mai bine conturat personaj este Ion, personaj realist, reprezentativ pentru o
categorie socială prin relaţia sa cu pământul. Rebreanu redă atmosfera epocii prezentând modul de gândire al
ţăranului, problemele lui sociale, politice, realizând astfel o adevărată monografie a satului ardelenesc de la
începutul sec. Al XX-lea.
Conform afirmaţiei lui Eugen Lovinescu: „ e cea mai puternică creaţie obiectivă a literaturii române”. Autorul se
îndepărtează de personajele sale, nu le ia apărarea, nu le scuză faptele, nici nu le condamnă. Astfel, în roman
relaţia narator-personaj este obiectivă, naratorul fiind impersonal, omniscient, iar naraţiunea se realizează la
persoana a IlI-a. Totuşi autorul dirijează evenimentele, introducând semne prevestitoare prin care se
anticipează unele momente ale acţiunii. Un asemenea moment este descrierea drumului care duce spre satul
Pripas, care este un drum al destinului sau crucea strâmbă a lui Isus de la intrarea în sat sau remarcabila
descriere a horei, o „horă a sorţii”. Prin perspectiva narativă obiectivă se creează iluzia realităţii, caracterul
veridic al romanului.
Perspectiva temporală este cronologică, bazată pe relatarea evenimentelor în ordinea derulării lor, iar
perspectiva spaţială reflectă un spaţiu real, acela al satului Pripas şi unul psihologic al trăirilor interioare din
sufletul lui Ion: dorinţa de a avea pământ şi iubirea Floricăi.
Modernă este nu doar prezentarea vieţii ţărăneşti dintr-o nouă perspectivă, este modernă şi tehnica narativă,
structura şi compoziţia operei. Romanul este structurat pe două mari părţi „Glasul pământului” şi „Glasul iubirii”,
care sunt aşa-numitele voci interioare care motivează acţiunile personajului. Prima parte urmăreşte patima lui
Ion pentru pământ şi dorinţa lui de a deveni fruntaşul flăcăilor din sat, iar partea a doua prezintă confruntarea
flăcăului cu glasul iubirii care îl va duce la pierzanie. Cele 13 capitole, distribuite simetric în cele două părţi,
urmăresc lupta disperată a personajului de a ajunge de la marginea societăţii rurale spre centrul ei.
Titlurile capitolelor sunt sugestive, având caracter simbolic, ca de ex. „începutul”, „Ştreangul”, „Zvârcolirea”
„Noaptea”, etc. Compoziţia romanului este circulară datorită începutului şi finalului identic, construit pe motivul
drumului, drumul care duce spre satul Pripas şi care, în final, iese din Pripas îmbătrânit şi obosit de zvârcolirile
vieţii, de patimile la care a fost martor. Crucea strâmbă a lui Isus, care veghează lângă drum este un alt element
simbolic al operei, prevestind drama care va urma. Romanul este o monografie a satului ardelenesc de la
începutul sec. al XlX-lea. Prin tehnica contrapunctului se prezintă viaţa ţărănimii şi a intelectualităţii rurale, dar şi
unele momente semnificative ale vieţii, cum ar fi nunta Laurei cu Pintea respectiv nunta Anei cu Ion sau
conflictele puternice dintre ţăranii Vasile Baciu şi Ion respectiv preotul Belciug şi învăţătorul Herdelea. Acţiunea
se desfăşoară pe două mari planuri narative care uneori se derulează paralel, alteori se intersectează, formând
imaginea unei lumi reale complexe, generând aspectul monografic al satului transilvănean. Astfel, prin tehnica
planurilor paralele se prezintă viaţa ţăranilor, avându-1 în centru pe Ion şi viaţa intelectualităţii satului, format din
familia Herdelea şi preotul Belciug. în ceea priveşte ritmul narativ, acesta se accelerează spre final, după
moartea eroului evenimentele finale având caracter rezumativ.
Tema romanul este prezentarea problematicii pământului de la începutul sec. al XX-lea, concretizată prin lupta
unui ţăran sărac pentru a obţine pământ şi consecinţele faptelor sale, tema centrală dublată de tema iubirii.
Tema romanului implică şi caracterul ei monografic, care orientează naraţiunea spre prezentarea marilor
evenimente ale satului ca nunta sau hora,şi prezintă stratificarea socială, instituţiile satului, organizarea familiei,
dar şi realităţi psihologice cum ar fi ura, violenţa, duşmănia.
Varietatea şi complexitatea conflictelor este o trăsătură specifică a romanului. Conflictul principal este
reprezentat prin lupta pentru pământ a ţăranului, reprezentat prin dorinţa pătimaşă a lui Ion de a avea
pământurile lui Vasile Baciu, Ana fiind un mijloc de a pune mâna pe pământuri şi un pretext al dorinţei de
răzbunare a lui Ion pentru jignirea primită. Acest conflict social ilustrează ura ţăranului bogat faţă de cel sărac
respectiv invidia celui sărac faţă de cel bogat. Conflictul interior este cel psihologic, arătând adevărata
dimensiune a dramei eroului: dorinţa de a se îmbogăţi şi iubirea adevărată faţă de Florica. Acest conflict este
simbolizat şi prin cele două titluri „Glasul pământului” şi „Glasul iubirii”, voci care se aud succesiv apoi simultan,
creând situaţia finală a tragediei lui Ion. Conflictele secundare completează imaginea: neînţelegerile dintre Ion şi
Simion Lungu sau George Bulbuc, conflictul dintre preot şi învăţător.
Acţiunea romanului debutează cu o expoziţiune amplă, în care sunt prezentate locul, timpul şi personajele. într-
o duminică, în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea se adună la horă toţi locuitorii satului Pripas. în ritmurile
fierbinţi ale horei se conturează hotărârea lui Ion de a o cuceri pe Ana, fata urâtă, dar bogată a lui Vasile Baciu,
părăsind-o astfel pe Florica, fată frumoasă, dar săracă. Apariţia lui Vasile Baciu marchează intriga. Văzându-şi
fiica împreună cu Ion, se înfurie şi îl numeşte pe Ion „sărăntoc”, umilindu-1 astfel pe flăcău în faţa întregului sat.
Această jignire declanşează în sufletul ţăranului mândru şi ambiţios setea de răzbunare care se va termina
dezastruos pentru toate personajele. Desfăşurarea acţiunii prezintă, pe mai multe planuri, evoluţia destinelor
personajelor. După horă Ion se bate cu George la cârciumă, adevăratul motiv fiind Ana. Ion renunţă temporar la
pasiunea pentru Florica şi îşi concentrează energia asupra planului de cucerire a Anei, care este şi planul de
răzbunare pe Vasile Baciu. O seduce pe Ana, o lasă însărcinată, forţându-1 pe Baciu să fie de acord cu
căsătoria. Pentru Ana începe un adevărat calvar: este bătută şi alungată de tată şi de soţ. Faptul că Ion intră în
posesia pământurilor şi se naşte copilul, nu rezolvă problemele. Umilită şi respinsă de toţi, Ana hotărăşte să se
sinucidă. Nici sinuciderea soţiei, nici moartea copilului nu trezesc în sufletul lui Ion regrete, pentru că atât Ana,
cât şi copilul erau simple garanţii ale pământului. Punctul culminant este reprezentat de hotărârea lui Ion de a
se reîntoarce la pasiunea iniţială, la iubire, la Florica, care între timp s-a măritat cu George Bulbuc.
Deznodământul este previzibil: într-o noapte Ion o vizitează pe Florica şi este surprins de George care îl ucide
cu sapa. Criminalul este arestat, Florica urmează să trăiască singură, iar pământurile ajung în posesia bisericii.
Planul secundar al romanului urmăreşte destinul şi necazurile familiei învăţătorului Herdelea. El îşi zidise casa
pe pământul bisericii, cu învoirea preotului Belciug. Relaţiile învăţătorului cu preotul însă se degradează cu
timpul, de aceea Herdelea se teme că ar putea pierde toată agoniseala şi i-ar rămâne familia pe drumuri.
Situaţia devine şi mai tensionată când învăţătorul îl ajută pe Ion la proces. Preotul Belciug are o personalitate
puternică, este cel mai respectat şi temut om din sat, având autoritate asupra întregii colectivităţi.
într-o altă perspectivă, satul este ilustrat în relaţiile cu regimul administrativ şi politic austro-ungar. Cei mai
afectaţi sunt intelectualii, deoarece autorităţile reprezintă asuprirea naţională care se manifestă mai ales la
această clasă socială. Avocatul Victor Grofşoru militează pentru emanciparea socială şi naţională pe căi legale,
pe când Titu Herdelea, cu aere de poet, este un visător la unitatea naţională.
Oglindind principiile modernismului lovinescian privind teoria iihitaţiei şi cea a sincronismului, Liviu Rebreanu
este creatorul unei adevărate capodopere de roman în care viaţa este transformată în univers ficţional, dar şi
ficţiunea are influenţă asupra realităţii. Conform programului realist, autorul adoptă un stil neutru, impersonal,
prezentând autentic o lume în care personajele au destine dramatice, reprezentând caractere umane ale
realităţii. Structura romanului, tema, descrierea destinelor, felul în care trăiesc, gândesc şi simt personajele,
oferă o reprezentare veridică a realităţii rurale de la începutul sec. al XX-lea.