Sunteți pe pagina 1din 10

MONEDĂ ŞI CREDIT

GÎRLEA MIHAIL

Subiectul 8 Structuri instituţionale din domeniul monedei şi creditului

Unităţi de conţinut:

8.1 Sistematizarea instituţiilor financiare din domeniul monedei şi creditului.

8.2 Sistemul bancar.

8.3 Sistemul instituţiilor financiare nebancare.

8.4 Cadrul instituţional al domeniului monedei şi creditului din Republica Moldova.

Obiectivele studiului: :

să recunoască conceptele de bază cu privire la sistem bancar, sistem al instituţiilor financiare nebancare;

să relateze despre organizarea şi caracteristica sistemelor bancare şi nebancare precum şi despre particularităţile organizării sistemelor instituţionale ale băncilor şi instituţiilor financiare nebancare din domeniul monedei şi creditului din republica Moldova;

să distingă criteriile definitorii în identificarea instituţiilor ce desfăşoară activităţi de intermediere monetară, de sistematizare a instituţiilor financiare din domeniul monedei şi creditului;

să ilustreze cunoştinţele şi abilităţile privind sistematizarea instituţiilor financiare din Republica Moldova precum şi analiza critică a organizării sistemice a ansamblului de instituţii financiare bancare şi nebancare autohtone;

să elaboreze lucrări scrise şi prezentare a discursurilor verbale pe problematica cadrului instituţional al domeniului monedei şi creditului.

Cuvinte-cheie:instituţional al domeniului monedei şi creditului. instituţie financiară , sistem bancar, sistem financiar

instituţie financiară, sistem bancar, sistem financiar nebancar, instituţie financiară, piaţa valorilor mobiliare, investiţii.

1

MONEDĂ ŞI CREDIT

GÎRLEA MIHAIL

8.1 Sistematizarea instituţiilor financiare din domeniul monedei şi creditului.

Modele de sistematizare a instituţiilor financiare la nivel naţional. Literatura ştiinţifică americană descrie modelul ce se sprijină pe tradiţia liberală americană, care pune în evidenţă întreg ansamblul de instituţii financiare, identificându-le cui genericul „sistem financiar”. în interpretarea economistului american F. Mishkin, sistemul financiar reprezintă un complex ce cuprinde diferite tipuri de instituţii financiare: bănci, companii de asigurare, fonduri mutuale, companii financiare şi bănci investiţicmale; toate acestea fiind riguros reglementate de guvern. După cum se observă, instituţiile financiare de cea mai diversă natura şi formă sunt înglobate într-o alcătuire unică şi extinsă, numită sistem monetar. Sistemul financiar, în analize, este structurat în instituţii financiare depozitare şi instituţii financiare non-depozitare. Instituţiile financiare depozitare sunt intermediarii financiari, care acceptă depozite de la populaţie, agenţi economici şi de la alte instituţii, folosind resursele acumulate, în special, pentru acordarea de credite. Această categorie de instituţii financiare constă, în principal, din diverse tipuri de bănci. Însă, în categoria instituţiilor financiare depozitare, în funcţie de ţară, mai sunt incluse şi aşa- numitele instituţii de economii şi/sau de credit, cum ar fi: asociaţiile de economii şi împrumut, uniunile de credit, organizaţiile de împrumut etc. Instituţiile financiare non-depozitare se deosebesc de cele depozitare prin faptul că ele nu atrag resurse sub formă de depozite, ci emit titluri de valoare sau poliţe de asigurare etc. şi nu participă la creditarea directă a economiei. Acestea sunt reprezentate de companiile de asigurări, fondurile de pensii, fondurile mutuale, companiile financiare, fondurile investiţtonale etc. La rândul lor, instituţiile financiare depozitare se discern în instituţii bancare şi non-bancare. În acest caz, în grupul instituţiilor non-bancare sunt incluşi acei intermediari care acceptă depozite şi acordă credite, dar nu sunt calificate ca bănci, deoarece, din unele cauze tehnice sau funcţionale (spre exemplu, nu îndeplinesc funcţia de asigurare a mecanismului de plăţi), respectivele sunt excluse în afara legislaţiei bancare. Drept ilustrare a diferitelor tratări ale instituţiilor similare din diferite ţări poale servi exemplul Britanic a societăţilor ipotecare, care au funcţiile tradiţionale de acceptare a depozitelor şi acordare a creditelor numai cu scopuri ipotecare, nefiind incluse în sistemul bancar. În acelaşi timp, societăţile de economii şi împrumuturi din SUA, care posedă surse foarte similare şi exercită aproximativ aceleaşi funcţii, car, spre deosebire de cele din Marea Britanie, sunt incluse în sistemul instituţiilor bancare, deoarece, în afară de funcţia de a atrage depozite şi de a acorda credite, respectivele instituţii au dreptul de a deschide conturi clienţilor şi de a efectua transferuri băneşti şi plăţi. Modelul descris în literatura rusă are la bază tradiţia specializării activităţilor, care pune în evidenţă ansamblul de instituţii specializate în creditare, identificându-le cu genericul „sistem de credit” (în sens îngust al cuvântului). Spre exemplu, Poleak Gh. afirmă că „sistemul de credit” este format din trei nivele: nivelul întâi este reprezentat de banca centrală, nivelul doi - de băncile comerciale, ipotecare şi de economii şi nivelul trei - din instituţii financiare nebancare specializate de credit. Sistematizarea instituţiilor financiare în dreptul comunitar european. Sensul practic al grupării instituţiilor financiare rezidă în organizarea reglementării activităţii, evidenţei, statisticii etc.

2

MONEDĂ ŞI CREDIT

GÎRLEA MIHAIL

În acest sens, a fost adoptat Regulamentul (CE) nr. 2533/98 al Consiliului din 23 noiembre 1998 privind colectarea informaţiilor statistice de către Banca Centrală Europeană. La rândul său, Banca Centrală Europeană a stabilit şi actualizat o „Listă a instituţiilor financiare şi monetare în scopuri statistice” bazată o definiţie comună a aceslor instituţii. Aşadar, definiţia comună a acestor instituţii precizează câ „instituţiile financiar-monetare cuprind instituţii de credit, în sensul dreptului comunitar, precum şi toate celelalte instituţii financiare rezidente a căror activitate constă în primirea de depozite şi/sau produse substitut al depozitelor din partea entităţilor altele decât instituţiile financiar-monetare, precum şi acordarea de credite şi/sau efectuarea de plasamente în valori mobiliare în cont propriu (cel puţin în termeni economici) După cum se observă, în cadrul instituţiilor financiare monetare, se prefigurează grupe de instituţii, constituite pe criteriu de specializare. În acest mod, ies în evidenţă instituţiile de credit şi instituţiile financiare specializate în primirea depozitelor, acordarea de credite, efectuarea de plasamente în valori mobiliare în cont propriu. Instituţiile de credit, în dreptul comunitar, se definesc ca societăţi care atrag depozite, acordă credite şi/sau emite monedă electronică. În această categorie, sunt incluse: băncile, organizaţiile cooperatiste de credit, băncile de economisire şi creditare, băncile de credit ipotecar, şi instituţiile emitente de monedă electronică. Instituţiile de credit îndeplinesc un dublu rol:

intermediere financiară, având menirea de a realiza legătura între cei care au nevoie de resurse financiare şi cei care au excedente. În cadrul acestei intermedieri, distribuirea de

credite reprezintă operaţiunea de bază. Instituţiile de credit au rol de intermediere în relaţia economisire-investire, relaţie decisivă pentru creşterea economică;

instituţiile de credit au un rol important în mecanismul de transmisie a politicii monetare de a cărui eficacitate depinde starea de sănătate a sistemului bancar şi a economiei. Pornind de la acest dublu rol, desprindem următoarele funcţii ale instituţiilor de credit:

colectarea (atragerea) de lichidităţi;

distribuirea de credite;

gestionarea mijloacelor şi instrumentelor de plată;

furnizarea de informaţii şi asigurarea de lichidităţi clienţilor.

Instituţiile financiar-nonetare specializate în primirea depozitelor, acordarea de credite, efectuarea de plasamente în valori mobiliare în cont propriu cuprind: casele de economii (inclusiv casele private de pensii ori cele de sprijinire a achiziţiei de locuinţe); cooperativele de credit, casele de ajutor reciproc; instituţii emitente de cecuri şi viramente poştale; casele de credit municipal, rural

sau agricol, societăţi ce acordă credite ipotecare (societăţile de credit imobiliar şi organismele de credit funciar); organismele de plasament colectiv (OPC), precum fondurile comune de plasament (FCP), societăţile de investiţii cu capital variabil (Sicav), societăţile de investiţii, organismele de credit municipal etc. În statistică, se reflectă şi activităţile monetare şi a unor instituţii financiare nemonetare, cum sunt: societăţile de leasing financiar; societăţile ce exercită activităţi de vânzare-închiriere, oferind împrumuturi personale sau propunând finanţări comerciale; societăţile de facturare; brokerii de valori mobiliare şi produse financiare derivate (care lucrează pe cont propriu); societăţile financiare specializate, precum sunt cele care propun capital-risc, capitaluri de amorsare şi finanţarea exporturilor/importurilor; intermediari financiari care primesc depozite şi/sau substitute apropiate ale depozitelor, numai din partea instituţiilor financiar-monetare; organisme de plasament în creanţe; societăţile holding care au drept obiect unic să controleze şi să dirijeze un grup de filiale a

3

MONEDĂ ŞI CREDIT

GÎRLEA MIHAIL

cărui activitale principală constă în furnizarea de servicii de intermediere financiară şi/sau în exercitarea de activităţi financiare auxiliare, dar care nu sunt ele însele, societăţi financiare. De asemenea, la instituţiile financiare nemonetare se referă societăţile de asigurare, instituţiile pieţei financiare, fondurile de pensii şi altele. Deci din cele relatate, putem menţiona că în cadrul sectorului financiar al economiei funcţionează entităţi numite, la general, instituţii financiare 1 . Ca punct de sprijin în analiza organizaţională a sectorului financiar, vom avea accepţiunea care consideră instituţia financiară ca fiind una ce este implicată în schimbul de active financiare. Instituţiile financiare sunt diverse după menire, funcţii, rol, apartenenţă sistemică etc. Totodată, ele se află în strânsă interconexiune funcţională, reciproc complementând şi sprijinindu-şi activităţile. Acesta şi condiţionează existenţa şi funcţionarea instituţiilor financiare în strânse raporturi funcţionale, juridice, instituţionale etc., generând o alcătuire complexă. Abordarea prin prisma instituţională, uneori, zis şi în sens îngust, a acestei formaţii conduce la identificarea sistemului instituţiilor financiare. Sistemul instituţiilor financiare, în esenţă, reprezintă cadrul instituţional al sectorului financiar al economiei naţionale. Sectorul financiar al economiei, fiind suficient de eterogen, de rând cu diverse domenii - cel al asigurărilor de bunuri, persoane şi răspundere civilă; al tranzacţiilor cu valori mobiliare corporative; al asigurărilor şi asistenţei sociale, al investiţiilor etc., înglobează şi domeniul monedei şi creditului, căruia îi revine un loc aparte şi un rol important în asigurarea funcţionalităţii economiei. Domeniul monedei şi creditului, la rândul său, fiind şi el unul suficient de divers atât ca activităţi, servicii, produse, instrumente, cât şi ca organizare instituţională, înglobează segmente de activitate, mai mult sau mai puţin delimitate economic şi juridic, în care funcţionează o largă diversitate de instituţii specializate sau polivalente ce imprimă o anumită configuraţie organizatorică. Înţelegerea acesteia este posibilă prin sistematizarea instituţiilor care exercită activităţi de natură monetară şi de credit. De remarcat că practica internaţională oferă numeroase exemple de organizare a instituţiilor financiare din domeniul monedei şi creditului, dar şi de sistematizare a acestora atât la nivel naţional, cât şi la nivel regional. Printre acestea, se regăseşte şi concepţia potrivit căreia, în raport cu activitatea de intermediere monetară, instituţiile financiare din domeniul monedei şi creditului sunt de două tipuri distincte: instituţii financiare bancare şi instituţii financiare nebancare. Instituţiile din fiecare grupă se află în anumite conexiuni, constituind structuri sistemice. În acest mod, ansamblul instituţiilor financiare din domeniul monedei şi creditului reprezintă asocierea a două sisteme de instituţii financiare: bancare şi nebancare. Instituţiile financiare se regăsesc în cadrul acestor sisteme potrivit esenţei sale conceptuale şi funcţionale, alcătuind sistemul bancar şi sistemul instituţiilor financiare nebancare (figura 8.1.1).

1 Noţiunea „instituţie financiară nebancară” se referă nu numai la domeniul monedei şi creditului. Spre exemplu, o definiţie venită din cadrul Băncii Mondiale afirmă: “IFN sunt întreprinderi, recunoscute pe plan internaţional ca instituţii financiare sau intermediari care furnizează servicii financiare diferite de cele oferite de bănci, printre care se enumeră companiile de asigurări, fondurile nestatale de pensii, fondurile de investiţii, asociaţiile de economii şi împrumut, organizaţiile de microfinanţare, precum şi alte companii de finanţare” (POMERLEANO, M. Development and Regviation of Non Bank Financial Institutions. Washington D.C.: World Bank, 2007, p. 5.)

4

MONEDĂ ŞI CREDIT

GÎRLEA MIHAIL

CADRUL INTITUŢIONAL AL DOMENIULUI MONEDEI ŞI
CADRUL INTITUŢIONAL AL
DOMENIULUI MONEDEI ŞI

SISTEMUL BANCAR

SISTEMUL INSTITUŢIILOR FINANCIARE NEBANCARE

BANCA CENTRALĂ

AUTORITĂŢILE DE REGLEMENTARE ŞI SUPRAVEGHERE

BĂNCILE

COMERCIALE

INSTITUŢII FINANCIARE NEBANCARE DIN DOMENIUL MONEDEI ŞI CREDITULUI

Figura 8.1.1 Sistematizarea instituţiilor financiare din domeniul monedei şi creditului

Fiecare din sistemele de instituţii financiare din domeniul monedei şi creditului are caracteristici proprii, care le defineşte, dar posedă şi particularităţi individuale, care le deosebeşte de la o ţară la alta.

8.2 Sistemul bancar. Tradiţional, noţiunea „sistem bancar” este utilizată în sensul îngust al cuvântului, identificând, structura instituţională a sectorului bancar. Noţiunea de sistem bancar, tot mai frecvent, se utilizează şi în sens larg al cuvântului. Spre exemplu, Costin Kiriiţescu face diferenţă între noţiunea de aparat bancar şi sistem bancar: „în general, se face distincţie între aparat bancar şi sistemul bancar, acesta din urmă cuprinzând înlănţuirea logică a operaţiunilor şi tranzacţiilor active şi pasive efectuate de aparatul bancar. Este organizat având în centru banca centrală care înfăptuieşte politica monetară, valutară şi de credit a statului” Intr-un text, noi am demonstrat că sistemul bancar, în sens larg, reprezintă organizarea funcţională a instrumentelor şi activităţilor de natură monetară şi de credit, în temeiul reglementărilor juridice, manipulate de către banca centrală şi alte bănci. În argumentarea acestei teze, vin mai multe afirmaţii. „Sistemul bancar înseamnă ansamblul diferitelor bănci care activează în cadrul unui mecanism monetar şi de credit comun” 2 . În acelaşi context, poate fi evidenţiată şi afirmaţia: „aparat bancar. Ansamblu coerent al diferitelor categorii de bănci care funcţionează într-o ţară, răspunzând cerinţelor unui anumit mod de producţie şi unei anumite etape de dezvoltare social-economică”. Din cele expuse, concretizăm că, structural, sistemul bancar naţional reprezintă cadrul instituţional al activităţii de intermediere financiară şi monetară, constituit din bănci ordonate pe nivele în funcţie de competenţe.

2 Banca de Stat a Rusiei şi toate băncile au fost desfiinţate în urma loviturii de stat din anul 1917, prin aceasta liehidându-se sistemul bancar naţional. De fapt, bolşevicii au lichidat şi sistemul monetar, aceste acţiuni derivând din dogmele marxiste potrivit cărora banii în comunism nu vor exista. Foarte curând, absurdităţile respective, concomitent cu naţionalizarea şi suprimarea iniţiativei private, au condus la un haos economic general şi declin dramatic, fapt care a şi impus reînfiinţarea în anul 1921 a Băncii de Stat a URSS (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste).

5

MONEDĂ ŞI CREDIT

GÎRLEA MIHAIL

Sistemele bancare naţionale moderne au început să se constituie în secolul al XlX-lea, având ca punct de plecare fondarea băncilor centrale. Relativ rapid, au fost unificate normele naţionale de funcţionare a instituţiilor bancare în corespundere cu cerinţele băncilor centrale, iar băncile au obţinut, în persoana băncii centrale, nu numai un organ de reglementare şi supraveghere, dar şi o „bancă a băncilor” cu toate avantajele respective. În acest mod, sistemele bancare apar în condiţiile stabilirii unor raporturi clare cu statul: în circumstanţele în care băncile devin instituţii cu impact tot mai mare asupra dezvoltării economice, iar administraţia publică tot mai insistent intervine în economie, căutând căi de diminuare a riscurilor monetare şi asigurare a stabilităţii financiare. Actualmente, sistemele bancare sunt structuri vitale ale economiei naţionale şi mondiale, funcţionează ca componente indisolubile ale sectorului monetar şi financiar al economiei, sunt instituţiile generatoare de creştere economică. Sistemele bancare naţionale contemporane sunt diverse şi posedă particularităţi inedite. Cunoaşterea acestora impune investigarea sub diferite aspecte a alcătuirii şi funcţionării lor. Din aceste considerente, vom aborda clasificarea sistemelor bancare din optica raporturilor dintre bănci şi stat şi în funcţie de alcătuire şi de atribuire a funcţiilor. În funcţie de raporturile dintre bănci şi stat, pe de-o parte, şi nemijlocit între bănci, pe de altă parte, se deosebesc, în principal, două, istoric formate, tipuri de sisteme bancare: liberalizat (liber, de piaţă) şi centralizat (etatizat, de distribuţie). Sistemul bancar liberalizat este propriu economiei de piaţă şi se caracterizează prin diversitatea formelor de proprietate asupra băncilor, libertatea în decizii, orientarea activităţii spre avantajele economice etc. Sistemul bancar centralizat se defineşte prin monopolul statului asupra activităţii bancare şi concentrarea operaţiunilor bancare în una sau câteva bănci. În acest caz, statul devine unicul proprietar al băncilor şi îşi asumă răspunderea privind obligaţiile băncilor. Băncile, fiind subordonate Guvernului, sunt dependente de activitatea operativă a acestuia. Structura sistemelor bancare este influenţată de condiţiile social-economice, de mediul economic, de regimul politic etc. - toate acestea diferite după epocă, ţară etc. În aşa mod, în funcţie de alcătuire şi de atribuire a funcţiilor, pot fi evidenţiate sisteme bancare cu un nivel şi cu două nivele. Sistemul bancar cu un nivel este alcătuit dintr-o singură bancă, aceasta aparţinând statului, care, în regim de monopol, exercită atât funcţiile băncii centrale, cât şi funcţiile băncilor de toate genurile. Acest sistem bancar este tipic economiei etatizate. Structura singurei bănci existente în economia naţională, cel mai frecvent, este corelată cu organizarea teritorial-administrativă a ţării, iar competenţele sunt distribuite în corespundere cu nivelul organelor de conducere bancare. În acest sens, cel mai reprezentativ este exemplul Băncii de Stat a fostei URSS fondată în anul 1921. Sistemul bancar cu două nivele este tipic economiei de piaţă. Caracteristica de bază a acestuia este autosuficienţa financiară şi autonomia funcţională a băncilor, care derivă din doctrina liberală. Structura pe două nivele prevede că veriga de bază o constituie instituţiile bancare, indiferent de tipologia acestora, iar la nivelul superior se află banca centrală. Banca centrală este autoritatea monetară naţională, care este independentă în deciziile şi acţiunile sale de factorul politic, administrativ şi de altă natură. Băncii centrale îi sunt acordate competenţe exclusive în efectuarea emisiei monetare, elaborarea şi promovarea politicii monetare, gestionarea activităţilor valutare, deservirea, ca client bancar, a statului etc. Totodată, banca centrală funcţionează ca bancă propriu-zisă pentru băncile din sistem.

6

MONEDĂ ŞI CREDIT

GÎRLEA MIHAIL

Băncile sunt instituţiile financiare care alcătuiesc veriga de bază a sistemului bancar. În cadrul acestora, se derulează toate activităţile tipice băncilor, dar şi multe alte activităţi de divers conţinut:

efectuarea de operaţiuni, furnizarea de produse şi acordarea de servicii bancare. Băncile, cu toate că nu sunt subordonate direct (administrativ) băncii centrale, totuşi, funcţional se găsesc în strânsă dependenţă de regulile şi cerinţele impuse de aceasta. În prezent, în lume, există peste 180 de sisteme monetare naţionale. Este evident că fiecare dintre acestea posedă specificul său, dar şi au propriul grad de dezvoltare. În scopul aprecierii nivelului de dezvoltare a sistemului bancar, se utilizează o multitudine de indicatori care exprimă mărimea, structura, eficienţa, competitivitatea, gradul de deschidere, stabilitatea, gradul de reglementare şi supraveghere etc. În acest sens, specialiştii evidenţiază sisteme financiare (bancare ) dezvoltate şi, respectiv, subdezvoltate. În secolul al XX-lea, sistemul bancar a obţinut o nouă dimensiune - cea internaţională. Aceasta s-a manifestat; prin: înfiinţarea băncilor regionale în Europa, Asia, Africa, America Latină etc.; crearea instituţiilor financiare internaţionale - Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială; unificarea cerinţelor faţă de băncile şi sistemele bancare naţionale în cadrul diferitelor convenţii, cum ar fi Acordul Basel; înfiinţarea Sistemului European al Băncilor Centrale etc. În condiţiile proceselor actuale de globalizare şi de progres tehnic şi economic sistemele bancare se dezvoltă activ, devenind mai operative, sigure şi eficiente.

7

MONEDĂ ŞI CREDIT

GÎRLEA MIHAIL

8.2 Sistemul instituţiilor financiare nebancare

Instituţiile financiare nebancare din domeniul monedei şi creditului, fiind suficient de diverse, după natură şi activităţi, alcătuiesc un sistem instituţional diversificat, dar suficient de integru. Sistemul instituţiilor financiare nebancare din domeniul monedei şi creditului include:

organizaţii de microfinanţare, societăţi de economii şi credit, uniuni de credit, societăţi de credit mutual, societăţi de leasing, societăţi de facturare, societăţi de scont, societăţi de reescont, societăţi de plăţi, centre de decontări, centre de clearing, centre de clearing, societăţi de emisie a monedei electronice, case de amanet, unităţi de schimb valutar etc. (figura 8.3.1).

INSTITUŢII FINANCIARE NEBANCARE
INSTITUŢII FINANCIARE
NEBANCARE

AUTORITĂŢILE DE REGLEMENTARE ŞI SUPRAVEGHERE

Organizaţii de microfinanţare

Societăţi de economii şi de credit

Societăţi de leasing

Societăţi de facturare

Uniuni de creditare

Societăţi de investiţii în domeniul imobiliar

Centre de decontări

Societăţi de credit mutual

Centre de clearing

Case de amanet

Unităţi de schimb valutar

Societăţi de emisie a monedei electronice

Figura 8.3.1 Sistemul instituţiilor financiare nebancare din domeniul monedei şi cerditului

Reglementarea şi supravegherea activităţii instituţiilor financiare nebancare este în competenţa diferitelor autorităţi publice. Organizarea controlului asupra activităţii instituţiilor financiare nebancare din partea statului diferă de la o ţară la alta.

8

MONEDĂ ŞI CREDIT

GÎRLEA MIHAIL

8.4 Cadrul instituţional al domeniului monedei şi creditului din Republica Moldova

Sectorul financiar al economiei naţionale actual al Republicii Moldova a început să se constituie din anul 1991, după obţinerea independenţei şi trecerea la economia de piaţă. Procesul de formare a cadrului instituţional al sectorului financiar a fost unul dificil şi contradictoriu, care, de altfel, nu s-a finalizat până în prezent. Una din principalele cauze constă în ascensiunea lentă spre economia de piaţă dezvoltată cu un sector financiar civilizat şi o infrastructură financiară modernă.

Deja a fost menţionată eterogenitatea sistemului instituţiilor financiare, valabilă şi pentru Republica Moldova. Cu toate acestea, există necesitatea construirii unei structuri instituţionale care, fiind mai mult sau mai puţin formalizată, contribuie la înţelegerea configuraţiei organizaţionale a sectorului financiar din economia naţională. În acest sens, la baza structurii instituţionale a sectorului financiar este pusă legislaţia naţională în vigoare, inclusiv actele de aprobare a strategiilor de dezvoltare a domeniului. În acest mod, sistemul instituţiilor financiare din domeniul monedei şi creditului din Republica Moldova înglobează două structuri cert delimitate potrivit criteriului subordonării departamentale - sistemul bancar şi sistemul instituţiilor financiare nebancare, ambele înglobând unităţile specializate în activităţile respective. Sistemul bancar naţional, formal, îşi are început de la 4 iunie 1991, ziua semnării Decretului Preşedintelui Republicii Moldova privind reorganizarea Băncii Republicane din Moldova a Băncii de Stat a URSS în Banca de Stat (Naţională) a Moldovei. Ulterior, s-au desprins de la băncile de ramură, recent înfiinţate în URSS, graţie tendinţelor de descentralizare economică, sucursalele republicane ale acestora, constituindu-se în bănci independente. Evoluţia sistemului bancar a fost marcată de realizarea diferitelor sarcini. În primii ani de reorganizare a sistemului bancar în baza principiilor economiei de piaţă, a avut loc descentralizarea resurselor de credit, lichidarea monopolului statului în operaţiunile bancare, constituirea băncilor private. Administrarea directă a băncilor a fost substituită cu reglementarea şi supravegherea bancară contemporană. Treptat, a avut loc creşterea calitativă a pasivelor şi activelor bancare, majorarea capitalului băncilor, consolidarea lichidităţii şi stabilităţii funcţionării instituţiilor bancare. Sistemul bancar actual al Republicii Moldova are două nivele. În fruntea acestuia, sc află Banca Naţională a Moldovei, care are statut de autoritate monetară naţională publică şi autonomă şi este organizată potrivit conceptului clasic de bancă centrală, Veriga de bază a sistemului bancar o alcătuiesc băncile. Pe parcursul celor două decenii, au fost fondate mai multe bănci, unele fiind lichidate din diverse motive. În prezent, în Republica Moldova, activează 11 bănci (tabelul 8.4.1), care funcţionează în concordanţă cu conceptul clasic de bancă universală.

9

MONEDĂ ŞI CREDIT

Băncile din Republica Moldova (situaţia la 2019)

GÎRLEA MIHAIL

Tabelul 8.4.1

Denumirea

Data

nr. de

nr. de

nr. de

fondării

sucursale

agenţii

angajaţi

BC “Moldova-agroinbank”

1991

66

117

1947

BC “Victoriabank”

1989

34

59

1194

BC “Moldincombank”

1991

63

131

1475

BC “Eurocreditbank”

1992

8

28

276

BC “Banca de finanţe şi comerţ”

1992

19

70

656

BC “Energbank”

1997

22

30

596

BC “Procreditbank”

2007

4

2

148

BC “BCR Chişinău”

1998

4

1

115

BC “Eximbank”

1994

20

11

347

BC “Mobiasbancă - OTP Group

1990

52

1

960

BC “Comerţbank”

1990

3

8

150

Băncile din republică desfăşoară o gamă largă de activităţi financiare. Sistemul instituţiilor financiare nebancare, de asemenea, a început să se formeze din anul 1991, prin reorganizarea instituţiilor existente la acel moment (case de amanet) şi constituirea de noi tipuri de instituţii financiare nebancare. În prezent, sistemul instituţiilor financiare nebancare din domeniul monedei şi creditului include diverse tipuri de instituţii reglementate şi supravegheate de diferite autorităţi publice (figura 8.4.1).

INSTITUŢII FINANCIARE NEBANCARE DIN DOMENIUL MONEDEI ŞI CREDITULUI

BANCA NAŢIONALĂ A MOLDOVEI

COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE

MINISTERUL

FINANŢELOR

Societăţi de emisie a monedei electronice

Participanţii la

sectorul de

microfinanţare

Participanţii la

sectorul de

leasing

CASE

DE

AMANET

Oraganizaţii de Societăţi de leasing Societăţi de plăţi microfinanţare Agenţi economici cu drept de
Oraganizaţii de
Societăţi de leasing
Societăţi de plăţi
microfinanţare
Agenţi economici cu
drept de activitate de
leasing
Unităţi de schimb
valutar
Asociaţii de
economii şi
Societăţi de
împrumut
facturare

Figura 8.4.1 Sistemul instituţiilor financiare nebancare al domeniului monedei şi creditului din R.M.

Banca Naţională a Moldovei reglementează şi supraveghează activitatea unităţilor de schimb valutar, societăţilor de plăţi, societăţilor de emisie a monedei electronice. Unităţile de schimb valutar sunt următoarele: a) case de schimb valutar, b) puncte de schimb valutar ale băncilor şi c) puncte de schimb valutar ale băncilor. În prezent, funcţionează peste 360 de unităţi de schimb valutar. Societăţi de plăţi şi societăţi de emisie a monedei electronice, cu toate că există cadrul legal de activitate a acestora, până în prezent, n-au fost înregistrate.

de

microfinanţare şi de leasing. Participanţii profesionişti la sectorul de microfinanţare sunt Asociaţiile de Economii şi Împrumut (AEI) şi Organizaţiile de Microfinanţare. Participanţii profesionişti la sectorul leasing sunt Societăţile de leasing specializate şi Agenţii economici cu drept de activitate leasing. Ministerului Finanţelor, prin intermediul instituţiilor şi întreprinderilor afiliate, controlează activitatea caselor de amanet.

10

Comisia

Naţionala

a

Pieţei

Financiare

reglementea

activităţile

din

sectorul