Cateheză despre rugăciunea publică

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh,

Preg. Aperc.:
Frați creștini, Duminica aceasta continuăm lanțul învățăturilor ce dorim să vi le
punem înainte. Duminica trecută am făcut cunoștință cu învățătura generala despre
rugăciune și cu aspectul personal, intim al acesteia. Am văzut că rugăciunea este
un dialog al omului cu Dumnezeu şi că suntem datori să ne rugăm atât acasă, în
particular, cât şi în mod public, comun.
Anunţarea temei:
Dacă am văzut cât de înălțătoare este rugăciunea tainică, vom vedea acum că nu își
pierde nimic din strălucire în comuniune, ci chiar se întărește aşa că azi doresc să
vă vorbesc despre rugăciunea publică sau rugăciunea în comuniune.
Tratarea:
Unde, când și cum se face rugăciunea publică?
Fără doar și poate, rugăciunea publică se face în Biserică, iar prin aceasta se
înțelege atât lăcașul de cult, cât și Trupul tainic al lui Hristos. Hristos ne spune
”Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu acolo sunt și eu”, dar dacă acești
doi sau trei sunt adunați în afară de Biserică (ca Trup Tainic al lui Hristos), acolo
nu este rugaciune în comuniune, este doar o încercare de demonstrare a forțelor
proprii, care forțe nu vor putea mântui.
Când are loc rugăciunea publică?
În orice moment special propus de Biserică, moment numit „de oficiere a cultului
divin public”.
Care sunt aceste momente?
Slujbele precum: Acatist, Vecernia, Ceasuri, Utrenia şi altele.
Nouă ne este mult mai familiară slujba Liturghiei și vom pune accentul pe aceasta,
deoarece ea este un mănunchi de modalităţi de rugăciune comună.
Vă voi da doar câteva exemple de rugăciune în comuniune în cadrul Liturghiei.
Primul este ectenia.
În biserică, preotul este întâîstătorul credincioșilor, este păstorul turmei, fapt pentru
care și stă în altar, nu oricum, ci cu fața către Hristos, având în spate intreaga turmă
pe care o aduce spre împărtășirea cu Acesta. Adică preotul se roagă lui Dumnezeu.
Și poporul se roagă, de asemenea, lui Dumnezeu, răspunzând la chemarea înaintată
de preoţi.
Preotul, stând în altar spune: „Cu pace Domnului să ne rugăm”, iar noi răspundem
„Doamne miluiește”; și avem deja prima formă a rugăciunii în comun. Toți cerem
ca Dumnezeu să pogoare mila Sa peste noi, și astfel ne rugam. Și vedem că nu o
dată zicem „Doamne miluiește”, ci de zeci de ori, poate de sute de ori, și astfel,
îndeplinim atributele rugăciunii, care trebuie să fie stăruitoare și statornică, sau
altfel spus, neîncetată.
Când răspundem Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluiește-ne pe noi, ne
rugam Maicii Domnului.
Când preotul ne invită ca „pe noi înșine, și unii pe alții, și toată viața noastră, lui
Hristos Dumnezeu să o dăm”, noi răspundem: „Ție, Doamne”. Vedem că
rugăciunea împletită din raspunsurile noastre la ectenie este cerere, lauda și chiar
mărturisire, căci Îl mărturisim pe Hristos ca Domn al vieții noastre.
Ce alt fel de rugăciune făcută în comun mai observăm în Sfânta Liturghie?
Un alt fel de rugăciune comună făcută de noi toţi în Liturghie este imnul
Trisaghion. Noi i-am putea spune Cântarea Întreit-Sfântă sau închinată Sfintei
Treimi: Sfinte Dumnezeule…
Practic, toate cântările din timpul Sfintei Liturghii sunt o rugăciune, iar preotul și
credincioșii se unesc într-un cuget pentru a ajunge la comuniunea cea mai înaltă,
cu Hristos, care se împlinește prin împărtășirea cu Sfintele Taine, Trupul și
Sângele lui Hristos. Chiar în ultima parte a Liturghiei, rugăciunile se centreaza pe
faptul că deja ne-am împărtășit cu Acesta: ”Am vazut lumina cea adevarată…”
Când spun ultima parte a Liturghiei, mă refer la aceasta ca săvârşire, oficiere a
cultului, dar noi știm că Liturghia se continuă în viețile noastre prin rugaciune, prin
post (Duminica trecută am amintit de „biserica din casa ta”) și, mai ales, prin fapta
bună.
Poate vă întrebaţi, ce rugăciuni comune mai aflăm în liturghie?
Un alt fel de rugăciune publică, făcută mai mult pentru noi decât împreună cu noi,
este acela al rugăciunii rostite de preot în taină. Acest „în taină” a fost înțeles la noi
ca „șoptit” sau cu voce înceată. De obicei, aceste rugăciuni se citesc în timpul
cântărilor de la strană și vă dau exemplul ultim: rugăciunea epiclezei, rugăciune de
invocare a Duhului Sfânt, prin care preotul cere ca Duhul să se pogoare și să
prefacă Darurile puse înainte în Trup și Sânge, este una din acele rugaciuni care se
rostesc în taină și are loc în momentul în care la strană se cânta ”Pre Tine Te
lăudăm…”. De asemenea, poate că ați auzit la unele slujbe că preotul în acest
moment rostește rugaciunea, alteori, nu ați auzit nimic, dar aceasta este numai
datorită perceptiei asupra acestui termen ”taină”.
În greaca se spune ”mysticos”, adică mistic sau, cum spunem noi, tainic, iar mistic
înseamnă de nepătruns,sau mai bine zis de nepătruns cu mintea. Căci nu putem
cuprinde cu mintea taina prefacerii pâinii și vinului în Trupul și Sângele lui
Hristos, dar avem acces la aceasta taină prin împărtășire și nu mai este nevoie sa
pătrundem taina cu mintea, căci taina ne pătrunde și ne trăiește pe noi , după
măsura cuvintelor Apostolului „Nu mai traiesc eu, ci Hristos trăiește în Mine”.
Ce ar mai fi de spus despre rugăciunea comună din timpul Sfintei Liturghii?
Aș mai fi vrut să scot în evidență o latură a rugăciunii publice și anume intimitatea.
Poate nu sună bine așa, dar nu știu cum să-i spun. Vreau să zic, de fapt, că așa cum
te închizi in cămară, acasă, când te rogi, așa și în Biserică te închizi. Te închizi în
fața a ce? În fața grijii celei lumești, după cum ne rugăm în cântarea Heruvicului:
„toată grija cea lumeasca să o lepădăm”.
Cât de importantă este rugăciunea publică?
Iată ce spune Sfântul Ignatie Teoforul (+107), despre rugăciune: “După cum
Domnul n-a făcut nimic, nici prin El Însuşi, nici prin Apostoli, fără Tatăl, cu Care
era unit, tot aşa şi voi să nu faceţi nimic fără episcopi şi fără preoţi…” Observăm
că se acordă o mai mare importanţă cultului public în raport cu cel particular.
Rugăciunea comună a Bisericii e considerată a fi mai puternică, nu numai pentru
că este rugăciunea unită a mai multor credincioşi, ci şi pentru că e cea care e
reunită în jurul episcopului şi a preotului. Practic, deşi nu avem în faţă o colecţie de
canoane, avem o interdicţie clară a rugăciunii comune şi a Euharistiei fără de
episcop sau preot.
Sfântul Ignatie spune: “Sârguiţi-vă, dar, să vă adunaţi mai des pentru Euharistia lui
Dumnezeu şi spre slava Lui. Când vă adunaţi des, sunt nimicite puterile
Satanei…”. Iată că o comunitate este puternică doar atunci când ea este strâns unită
în jurul Altarului şi a sfinţiţilor ei slujitori.
Asocierea:
Iubiţi fraţi creştini
Cu ce putem noi asemăna rugăciunea publică? Cu un foc: când punem pe foc două-
trei surcele, focul este mic şi dă puţină căldură. Când punem pe foc 30, 40 sau mai
multe, focul este foarte puternic iar căldura oferită de el este pe măsură. Aşa este şi
rugăciunea comună faţă de cea particulară.
Generalizarea
Aşadar, fraţi şi surori întru Hristos Domnul, azi v-am prezentat despre rugăciunea
comună. Am văzut că rugăciunea comună este făcută în biserici, iar noi o ştim sub
numele de „slujbă”.Cea mai importantă şi de folos slujbă este Sfânta Liturghie. Ea
îmbină mai multe felrui de rugăciune publică; ecteniile, imnele – precum Sfinte
Dumnezeule – şi celelalte rugăciuni rostite de preot în Sfântul Altar pentru noi.
Aplicarea
Poate vă întrebaţi, ce folos avem să ştim acestea? Pentru a ne feri de sfaturile celor
neştiutori care spun că dacă se roagă acasă e de ajuns, şi astfel greşesc. Apoi pentru
a înţelege că deşi toate slujbele au rostul lor, Sfânta Liturghie la care venim
duminica şi în sărbători, este cea mai importantă slujbă. Deoarece doar acum pâine
şi vinul se transformă în Trupul şi Sângele Domnului şi doar aici noi ne unim real
cu Dumnezeu prin Sfânta Împărtăşanie.
Dumnezeului nostru slavă, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin