Sunteți pe pagina 1din 11

Universitatea de Stat

Republica Moldova
Facultatea de Drept

Tema:CATEGORII DE LEGI

1
Lector universitar: Student:
Grupa:1806

Sistemul actelor normative ale organelor de stat, interdependenţa


acestor acte, precum și ordinea emiterii lor sunt reglementate de
constituţii și de alte legi.

Această reglementare asigură realizarea principiilor democratice ale


sistemului de izvoare ale dreptului – supremaţia legii, caracterul
obligatoriu al hotărârilor organelor ierarhic superioare pentru cele
ierarhic inferioare, al hotărârilor organelor locale ale puterii în limitele
teritoriului din subordine. În felul acesta, se asigură hotărârea
uniformă a chestiunilor principale ale politicii statului în întregul
sistem de acte normative.

2
Locul pe care îl ocupă un act juridic în sistemul general al acestor acte
este determinat de locul organului care l-a emis în sistemul organelor
statului, iar sfera acţiunii, orientarea și limitele conţinutului actelor –
de competenţa organului menţionat. Pe această bază, apare
interdependenţa actelor normativ-juridice ale organelor de stat,
exprimată în forţa lor juridică. Actele organelor ierarhic superioare
dispun de o putere juridică mai mare, iar actele organelor ierarhic
inferioare (subordonate), care trebuie emise în corespundere cu
primele, au o forţă juridică mai mică.

Legile
Printre actele normative, locul central îi revine legii.
Termenul lege este folosit atât în sensul larg (lato sensu), cât și în
sensul îngust (stricto sensu) al cuvântului. În sensul general, prin lege
se înţelege orice act normativ elaborat de autorităţile pu blice. În
sensul restrâns al cuvântutui, termenul lege desemnează actul
normativ care emană de la organul legislativ (Parlament).

Legea este un act normativ-juridic. Numai că nu orice act normativ-


juridic este lege. Legi sunt doar acele acte normative care corespund
unor exigenţe, cerinţe, cum ar fi următoarele: – competenţa emiterii
legii revine puterii legiuitoare (Parlamentului); – legea constituie
principalul izvor de drept oficial; – legea se adoptă după proceduri
reglementate prin lege (legi procedurale); – legea are totdeauna
caracter normativ; – legea dispune de o putere superioară faţă de

3
celelalte acte normativ-juridice, acestea din urmă fiind acte normative
subordonate legilor.

În ierarhia lor, legile propriu-zise sunt situate după criteriul forţei lor
juridice. Parlamentul Republicii Moldova, singurul deţinător al puterii
de a reglementa prin lege relaţiile sociale, emite în exercitarea acestei
puteri trei categorii de legi: legi constituţionale, legi organice și legi
ordinare

1. Legile constituţionale
Legile constituţionale ocupă primul loc în ierarhia legilor, atât prin
conţinutul lor, cât și datorită procedurii speciale de adoptare. Astfel,
prin conţinutul lor, legile constituţionale sunt legi care introduc texte
noi în Constituţie, abrogă anumite texte constituţionale sau le modifică
pe cele existente.

2. Legile organice Asemenea legi sunt relativ noi pentru ţara noastră.
Până la intrarea în vigoare a Constituţiei Republicii Moldova din
1994, existau două categorii de legi: Constituţia (legi constituţionale)
și legi ordinare. Deosebirea dintre aceste legi se făcea prioritar după
trei criterii, și anume: 1) conţinut, 2) forma de adoptare și modificare
și 3) forţa juridică. În acest sens, se susţine că Legea fundamentală se
deosebește de legea ordinară, mai întâi, prin conţinut, prin obiectul de
reglementare, obiect format din cele mai importante relaţii sociale –
cele din domeniul instituirii și exercitării puterii de stat.

4
Legile ordinare, chiar dacă ar fi reglementat astfel de relaţii, nu făceau
altceva decât să detalieze prevederile și principiile constituţionale,
rămânând în cadrul acestora. În al doilea rând, modalitatea de adoptare
a Constituţiei și a legilor ordinare era diferită. În sfârșit, Constituţia
avea o forţă juridică superioară, orice lege ordinară trebuia să
corespundă legii fundamentale.

Prin prevederile Constituţiei din 1994, legiuitorul a introdus și


categoria legilor organice. Acestea, în viziunea unor autori, alcătuiesc
,,legislaţia constituţională secundară“, constituie un eșalon intermediar
între legile constituţionale și cele ordinare. Cu alte cuvinte, ele sunt
,,infraconstituţionale“ și ,,supralegislative“

Legile organice reprezintă o prelungire a celor constituţionale,


intervenind în domenii de activitate expres prevăzute de Constituţie ca
foarte importante. Ele nu completează Constituţia și, prin urmare, nu
se încadrează în sistemul acesteia. Dar nici nu sunt simple legi
ordinare, întrucât au ca obiect de reglementare probleme privitoare la
instituţiile constituţionale. Rezumând cele spuse, menţionăm
următoarele: – legile organice sunt legi de aplicare sau de prelungire a
dispoziţiilor constituţionale, atunci când Constituţia se limitează la
esenţial; – legile organice sunt proprio nomine în Constituţie,
domeniul lor fiind astfel strict delimitat; – domeniul legilor organice
este constituit exclusiv în favoarea Parlamentului; – exigenţele

5
procedurale pentru adoptarea, modificarea sau abrogarea acestor legi
sunt sensibil sporite1
Astfel, legile organice ocupă locul secund în ierarhia legilor. Ele au o
forţă juridică mai mică decât Constituţia și legile constituţionale, dar
mai mare decât toate celelalte izvoare de drept, datorită importanţei
deosebite a obiectului lor de reglementare juridică.

Conform alin. (3) al art. 72 din Constituţie, „prin lege organică se


reglementează:
a) sistemul electoral;
b) organizarea și desfășurarea referendumului;
c) organizarea și funcţionarea Parlamentului;
d) organizarea și funcţionarea Guvernului;
e) organizarea și funcţionarea Curţii Constituţionale, a Consiliului
Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătorești, a contenciosului
administrativ;
f) organizarea administraţiei locale, a teritoriului, precum și regimul
general privind autonomia locală;
g) organizarea și funcţionarea partidelor politice;
h) modul de stabilire a zonei economice exclusive; i) regimul juridic
general al proprietăţii și al moștenirii;
j) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele și protecţia
socială;

1
Ion Deleanu, Drept constituţional și instituţii politice, Tratat, vol. II, Editura Europa Nova, București, 1996, p.
320.

6
k) organizarea generală a învăţământului;
l) regimul general al cultelor religioase;
m) regimul stării de urgenţă, de asediu și de război;
n) infracţiunile, pedepsele și regimul executării acestora;
o) acordarea amnistiei și graţierii;
p) celelalte domenii pentru care, în Constituţie, se prevede adoptarea
de legi organice;
q) alte domenii pentru care Parlamentul consideră necesară adoptarea
de legi organice“.

Legile organice se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor aleși, după


cel puţin două lecturi. Evident, și modificarea acestora necesită votul
majorităţii deputaţilor. Face excepţie de la regula generală legea
organică care reglementează statutul special al unităţii teritoriale
autonome Găgăuzia, care poate fi modificată cu votul a trei cincimi
din numărul deputaţilor aleși în Parlament (vezi alin. (7) al art. 111 al
Constituţiei Republicii Moldova).

3. Legile ordinare
După cum am menţionat, în Constituţie sunt prevăzute domeniile care
se reglementează prin lege organică, ceea ce înseamnă per a contrario
că reglementarea celorlalte domenii nesupuse prin lege organică se
face prin legi ordinare. Prin legi ordinare se reglementează orice
materie care nu ţine de domeniul legilor constituţionale sau organice,
Parlamentul având puterea de a decide când o materie necesită

7
reglementare legislativă. Procedura de adoptare a legilor ordinare este
mai accesibilă Parlamentului datorită faptului că este necesar votul
unei majorităţi simple, din numărul deputaţilor prezenţi la dezbaterea
proiectului de lege.

Evident că este nevoie de cvorumul de ședinţă a Parlamentului. Deși


legiuitorul nu menţionează, la nivel constituţional, acest lucru, sunt
posibile și practicate și alte categorii de legi.

a) Astfel, în funcţie de conţinutul lor normativ, deosebim: – legi de


reglementare directă;
– legi cadru;
– legi de abilitare;
– legi de control.

Legile de reglementare directă sunt legile, în cazul cărora legiuitorul


însuși reglementează conduita subiecţilor de drept. Toate celelalte acte
normative, adoptate de alte organe, nu pot decât să aplice legea, fără
să poată să-i adauge vreo reglementare nouă.

Legile cadru sunt legile ce stabilesc doar principiile generale ale unei
reglementări, lăsând concretizarea reglementării conduitelor
subiecţilor de drept pe seama actelor de aplicare a dreptului.

8
Legile de abilitare sunt legile prin care Parlamentul abilitează
Guvernul să emită acte cu caracter de lege, cum ar fi, de exemplu,
ordonanţele. Aceste legi stabilesc doar domeniul reglementărilor
guvernamentale și durata de emitere a acestora, necuprinzând
dispoziţii direct aplicabile subiecţilor (vezi art. 106/2).

Legile de control sunt legile prin care Parlamentul se pronunţă asupra


reglementărilor de tip legislativ ale Guvernului (ordonanţe),
controlând astfel activitatea făcută în exercitarea funcţiei legislative2 .

b) În caracterizarea legilor, este cunoscută de asemenea clasificarea


lor în: legi generale, legi speciale și legi excepţionale. Legile generale
ţin de dreptul comun în materie. De exemplu, Codul civil, Codul penal
sunt legi generale. Legile speciale reglementează un domeniu
particular, individualizat de mănunchiul de relaţii sociale specifice
reglementate.

Distincţia între legea generală și legea specială trebuie rezolvată în


mod complex, în sensul că legea specială intervine cu o reglementare
definită, particulară faţă de reglementările legii generale comune.

Legea specială se aplică materiei pe care o reglementează, iar în caz


de concurs cu legea generală, se aplică legea specială, conform
principiului ex specialia generalibus derogant3 .

2
I. Dănișor, D.C. Dănișor, Teoria generală a dreptului, Curs de bază, Editura Știinţifică, București, 1999, p. 195

9
Legile excepţionale se emit în situaţii deosebite. Asemenea legi pot fi,
de exemplu, cele prin care se instituie o stare de urgenţă sau de
necesitate4 .

c) După obiectul de reglementare, legile pot fi: materiale și


procesuale. Legile materiale sunt legile care stabilesc drepturile și
obligaţiile părţilor în anumite raporturi juridice. Spre exemplu,
Constituţia unui stat este esenţialmente o lege materială. Legile
procedurale se referă la activitatea autorităţilor publice în vederea
stabilirii modalităţilor în care drepturile și obligaţiile subiecţilor de
drept pot fi ocrotite, garantate. Spre exemplu, Codul de procedură
civilă, Codul de procedură penală sunt esenţialmente legi procedurale.

3
Gheorghe Mihai, Teoria generală a dreptului, Curs universitar, Editura All Beck, București, 2001, p. 35.
4
I. Ceterchi, I. Craiovan, Introducere în teoria generală a dreptului, Editura All Beck, București, 1999, p. 60.

10
Bibliografie

1. Gheorghe Mihai, Teoria generală a dreptului, Curs universitar,


Editura All Beck, București, 2001.
2. I. Ceterchi, I. Craiovan, Introducere în teoria generală a
dreptului, Editura All Beck, București, 1999.
3. I. Dănișor, D.C. Dănișor, Teoria generală a dreptului, Curs de
bază, Editura Știinţifică, București, 1999.
4. Ion Deleanu, Drept constituţional și instituţii politice, Tratat, vol.
II, Editura Europa Nova, București, 1996

11