Latinitate și dacinism.Text argumetativ.

Originea limbii române este legată de procesul de formare a poporului român. Mulţi specialişti
consideră că limba română provine din limba latină a romanităţii, latina vorbită în părţile de est ale
Imperiului Roman. Face parte, deci, din familia limbilor romanice, dintre care unele au devenit limbi
naţionale (italiana, franceza, spaniola, portugheza, româna), altele au rămas limbi regionale (catalana
în Spania, sarda în insula Sardinia, din Italia, dialectele retoromane în Elveţia) sau au dispărut
(dalmata).

În primul rând în ceea ce privește articolul scris Lucian Blaga publică în 1921 „Revolta fondului nostru
nelatin”, în care critică exclusivismul latin, opunându-i o bogată moştenire traco-slavă, care se
manifestă din adâncimile metafizice ale sufletului şi se răscoală în momentul în care este
înstrăinată:„Din partea noastră, ne bucură când auzim câte un chiot ridicat din acel subconştient
barbar, care nu place deloc unora. Aşa o înţelegem noi – într-adevăr nu ne-ar strica puţină barbarie”.
Astfel se valorifică etic şi metafizic specificul naţional, fapt ce reiese şi din drama „Zamolxe. Mister
păgân“, în care autorul reiterează o situaţie primordială a comunicării oamenilor cu zeii care au acces
la misterele universului. În virtutea vitalismului expresionist al operei blagiene, autorul încearcă să
recupereze mitologia precreştină, dar, din păcate, textelor le este adesea sacrificată valoarea literară
pentru găsirea unor argumente care să justifice curentul dacist. Piesa „Zamolxe” este
instrumentalizată în logica naţionalistă ca o istorie adevărată a unui erou cultic misterios, care face
legătura cu orizontul creştin, istoricizându-se teme ce ţin de filosofia religiilor:arhetipul mitic al
sacrului, potenţarea misterului, epifania.

În al doilea rand nu știm exact cate cuvite mostenim din limba latină, dar putem spune că este vorba
cu aproximație de 2 000 de cuvinte.. Calculul este acum și va fi aproximativ, din diverse motive. Există
cuvinte despre care putem spune cu certitudine că provin din latină, dar altele despre care nu avem
siguranța că sunt moștenite din limba-mamă, latina.

Știm sigur că un număr de cuvinte provin din latină. Pentru a elimina orice umbră de îndoială în
stabilirea originii unor cuvinte, lingviștii țin seama de două criterii fundamentale: concordanța
fonetică și concordanța semantică. Spus pe înțelesul tuturor, concordanță fonetică înseamnă că
trebuie să existe o concordanță între forma cuvântului românesc și cea a cuvântului latinesc
presupus a sta la baza sa.

În unele cazuri, de felul cuvântului crud, lucrurile sunt evidente, dacă vedem că în latină exista
crudus. În alte cazuri, un neinițiat în istoria limbii române ar spune că există nepotriviri. Lingviștii însă
au observat că aceste nepotriviri se repetă în mai multe situații, ceea ce le-a permis să stabilească o
serie de reguli de transformări fonetice (= ale sunetelor), pe care le-au numit chiar legi fonetice.

În concluzie putem afirma ca latinitatea si dacismul sunt concept care desemneaza doua curente si
ide ice strabat cultura si literature romana.