Baltagul este un roman social scris de Mihail Sadoveanu și publicat pentru prima oară în volum

în noiembrie 1930 de către Editura Cartea Românească din București. Romanul prezintă călătoria
Vitoriei Lipan pe urmele soțului ei, oierul Nechifor Lipan, pentru a afla ce s-a întâmplat cu acesta și
pentru a-i pedepsi după o lege nescrisă pe cei doi tovarăși ce l-au ucis și jefuit. [1]
Sursa principală de inspirație a romancierului a fost balada populară „Miorița”[2][3][4] din care a preluat
simbolul, structura epică, conflictul între cei trei ciobani și perseverența femeii care pornește în
căutarea ciobanului ucis. Autorul s-a inspirat și din alte două balade populare culese de Vasile
Alecsandri pe la mijlocul secolului al XIX-lea: „Șalga” - din care a preluat exemplul unei curajoase
ciobănițe ce pornește în căutarea unei cete de hoți și se răzbună într-un mod năpraznic pe cei care
au prădat-o - și „Dolca” - de unde a preluat legătura dintre om și animalul credincios.[5]
Baltagul este considerat o monografie a satului tradițional românesc deoarece prezintă aspecte ale
firii omului de la sat, tradițiile și obiceiurile românești: la botez, nuntă, și înmormântare. Datele din
roman sunt un prilej pentru autor pentru a zugrăvi atmosfera epocii și tradițiile populare românești.
Romanul a fost ecranizat într-un film film omonim, regizat de Mircea Mureșan după un scenariu
propriu.[6] Premiera oficială a filmului a avut loc în octombrie 1969.[7]

Cuprins

 1Rezumat

 2Structură

 3Personaje

 4Scriere și publicare

 5Timpul acțiunii

 6Teme principale

o 6.1Tradiționalismul lumii rurale

o 6.2Investigarea unui caz de crimă

o 6.3Respingerea atitudinii de resemnare în fața morții

 7Stil literar

 8Aprecieri critice

 9Traduceri

 10Adaptări
 o 10.1Ecranizare

o 10.2Teatru radiofonic

 11Note

 12Bibliografie

 13Vezi și

Rezumat
Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Plecat la Dorna în preajma sărbătorii Sfântului Dumitru (26 octombrie) pentru a cumpăra niște oi de
la niște ciobani de pe Rarău, Nechifor Lipan nu se mai întoarce la casa lui de pe măgura Tarcăului și
nu mai dă niciun semn de viață.[8] Soția sa, Vitoria, începe să se neliniștească deoarece oierul nu
lipsise niciodată de acasă, în ultimii douăzeci de ani, o perioadă mai mare de douăzeci de zile. El nu
se dusese nici la popasul de iarnă al turmelor de oi din satul Cristești (din apropiere de Iași) aflat pe
balta Jijiei, unde urma să plătească taxele de pășunat, nutrețul animalelor și simbriile ciobanilor și de
unde trebuia apoi să se întoarcă acasă cu fiul său, Gheorghiță. Perioada de întârziere depășește o
lună, iar Vitoria visează într-o noapte că Nechifor traversa călare, spre asfințit, o întindere de apă și
începe să bănuiască că acesta a murit.

Valea Sabasei văzută de pe primele serpentine ale „Drumului Talienilor”

După ce se sfătuiește cu părintele Dănilă și cu baba Maranda, Vitoria decide să se roage Maicii
Domnului și să țină post negru douăsprezece vineri la rând, sperând că Nechifor se va întoarce
până atunci. După ce Gheorghiță se întoarce acasă în preajma sărbătorilor de iarnă, Vitoria pleacă
la mănăstirea Bistrița pentru a se ruga la icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana și a cere un sfat
duhovnicesc, apoi se deplasează la Piatra Neamț pentru a anunța stăpânirea de dispariția soțului ei.
Prefectul județului afirmă că este posibil ca Nechifor Lipan să fi fost prădat de bani și ucis,
confirmând temerile Vitoriei. Femeia se hotărăște să plece în căutarea soțului dispărut la terminarea
celor douăsprezece săptămâni de post negru, împreună cu Gheorghiță, luând cu ei un baltag pentru
a se apăra de răufăcători.[8]
După ce-și vinde restul de marfă negustorului evreu David, Vitoria pornește în zorii zilei de 10
martie, împreună cu Gheorghiță, pe drumul parcurs de Nechifor Lipan până la Dorna. Ei urmează
cursul Bistriței, trecând prin Bicaz, Călugăreni (unde se despart de
David), Farcașa, Borca, Broșteni și Crucea și întrebând peste tot dacă oierul dispărut a trecut pe
acolo. În cele din urmă, Vitoria ajunge la Vatra Dornei unde află din registrele de vânzări că Nechifor
cumpărase 300 de oi, învoindu-se apoi să vândă 100 de oi către doi gospodari munteni necunoscuți.
Turmele de oi au fost trimise pe valea pârâului Neagra Șarului către popasul de iarnă de
la Ștefănești (de la apa Prutului), iar cei trei tovarăși au pornit pe urmele lor.

Pasul Stânișoara (în centrul imaginii), unde se află Crucea Talienilor

Vitoria și Gheorghiță pornesc pe valea Negrei pe urmele turmelor de oi, trecând prin Șaru
Dornei, Păltiniș, Dârmoxa, Broșteni, Borca și Sabasa și traversând apoi Pasul
Stânișoara (pe Drumul Talienilor) până în Suha (localitate înglobată astăzi în satul Mălini). Ajunsă la
Suha, Vitoria află de la crâșmarul Iorgu Vasiliu și de la soția lui, Maria, că au trecut acolo prin
toamnă numai doi oieri și nu trei. Cei doi oieri, Calistrat Bogza și Ilie Cuțui, locuiau în valea Doi
Meri și păreau că s-au îmbogățit brusc în ultima vreme, iar nevestele lor deveniseră fudule și
începuseră să facă risipă. Chemați la primărie și întrebați, Bogza și Cuțui afirmă că au cumpărat
toate oile lui Lipan și s-au despărțit de acesta la Crucea Talienilor, Nechifor întorcându-se înspre
casa lui. După ce se sfătuiește cu Vitoria, crâșmărița Maria lansează un zvon în Suha că vânzarea
oilor către cei doi gospodari este discutabilă, deoarece s-ar fi făcut fără martori și fără semnarea
vreunui document doveditor.
Ageră la minte, Vitoria trage concluzia că uciderea lui Nechifor Lipan a avut loc între Suha și Sabasa
și traversează înapoi Pasul Stânișoara. Ea îl găsește în curtea unui gospodar din Sabasa pe Lupu,
câinele credincios al soțului ei. Animalul le semnalează râpa unde zăceau osemintele lui Nechifor
Lipan, alături de cele ale calului său. Craniul mortului era spart de o lovitură de baltag, dovedind că
moartea oierului fusese una violentă. Chemate la fața locului, autoritățile îi cercetează pe Bogza și
pe Cuțui, care continuă să susțină că ei se despărțiseră de Lipan după ce-i plătiseră toți banii.
Vitoria organizează un praznic mare la Sabasa cu ocazia înmormântării oaselor lui Lipan, invitându-i
pe subprefect și pe cei doi gospodari din Suha. Femeia îl acuză pe Calistrat Bogza că i-ar fi lovit
soțul pe la spate cu baltagul pentru a-i lua oile, în timp ce Cuțui stătea de pază ca să nu fie surprinși
de vreun drumeț. Furios, gospodarul îi dă pe toți la o parte și iese din casă, unde îl atacă pe
Gheorghiță. Flăcăul se apără și-l lovește pe Bogza în frunte cu muchea baltagului, iar câinele Lupu îl
mușcă de gât pe ucigaș. Ilie Cuțui se predă și confirmă acuzațiile femeii, în timp ce Bogza, grav rănit
de mușcătura câinelui, își recunoaște vina și cere să fie iertat.