În relatarea capitolului al 9-lea din cartea Profetului Ieremia, mai exact între

versetele 1-15, se prevestește o pedeapsă ce face referire la apostazie. O seamă de

comentatori biblici, pe baza primelor 5 versete, încearcă să afle emițătorul, vorbitorul. Cine
este? Dumnezeu sau Ieremia? Cu alte cuvinte, în literatura profetică, aflarea emițătorului
este imposibilă, doar cu scopul de a pune în evidență identificarea completă a mesajului
profetic, cu Cuvântul Domnului. Din marcarea ghilimelelor din acest pasaj, este doar o
presupunere că ar fi cuvite ale lui Dumnezeu. Acest pasaj ne trimite cu gândul lafuga lui Ilie
în pustiu (cf. 3 Regi, 19 și Psalmi 54/55, 7-8)1.

Expresia din versetul 3, „va prinde de călcâi”, face referire la vocabularul luptelor
clasice (a lupta/ a da cu călcâiul). În acest context, expresia mentionață mai înainte, din jocul
de cuvinte din limba ebraică, ne trimtie la numele lui Iacob (Ya’aqobh), care este prins de
călcâiul fratelui său la naștere, reușind într-un final, să-i i-a și dreptul de întâi-născut lui Isac
(cf. Facere 25, 26)2.

Conform Sfântului Ioan Casian, cuvintele din versetul 4, „limba lor s-a învăţat
să spună minciuni”, se prezintă condamnarea minciunii de către Dumnezeu, adaugând
observaţia că minciuna nu trebuie neapărat să fie rostită, miciuna putându-se manifesta şi
prin tăcere. Tăcerea este și lașă, și complice și agresivă. Prin tăcerea se insultă sau minte mai
rău decât vorbele (de văzut în format dacă aflu la bibliografie.

Fericitul Augustin pune în evidență existența simultană a două aspecte diferite ale
substantivului „limbă”. Cu ea ne rugăm lui Dumnezeu, ne pocăim, cântăm cântări religioase,
dăm sfaturi bune semenilor noștrii, dar de multe ori, ba jignim, ori ne mințim aproapele
(fericitul Augustin , omilia 16 a 2).

În unul din comentariile sale, Chirii al Alexandriei folosește versetul 7, făcând referire
la scena în care Iisus este predat de către Iuda. În salutul prefăcut a lui Iuda vede viclenia
limbii, ceea despre care ne relatează Ieremia (Chiril... Comentariu la Evanghelia după Luca
148).

1
Septuaginta 6, p. 383;
2
Septuaginta 6, p. 384;
 Tot din cadrul acestui capitol vedem faptul că situarea acestei scrieri ar fi în
jurul anului 605 î. Hr., fiind prima campanie împotriva Ierusalimului, a lui
NabUcodonosor (Cf. 4 Regi 24, 1) (Ieremia 9, 9).

Textul Sfintei Scripturi de la Ieremia 9, 15: „și-i voi împrăștia printre neamuri
pe care nu le-au cunoscut...”; se referă la un exil printre străini, care este asemănată
cu o pedeapsă pentru încălcarea legământului din Deuteronom (cf. Deuteronom 4,
27; 28, 64; respectiv Levitic 26, 33)3.

În cuprinsul versetelor 16-25 este o dezvoltare a versetului de la 9, 15, de aici

ieșind motivul exilului și al consecințelor acestuia. În prima parte, adică la versetele
16-21, poporul este chemat de Dumnezeu ca să jelească. Ce să jelească? După
numeroase advertismente cu scop de a evita catastrofa, în momentul când deja a
devenit de neevitat, se prezintă de către Dumnezeu, suferința oamenilor. Versetele
22-23 sunt puse ca o inserare, în care cuvântul din cer ne cheamă la adevărata
înțelepciune, la cunoașterea lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel folosește de două
ori acest pasaj, cu scopul de a pune în evidență înțelepciunea oamenilor cu
înțelepciunea lui Dumnezeu (I Corinteni 1, 31 și II Corinteni 11, 18).

Vv. 24-25 reiau o altă temă favorită a prorocului Ieremia, interiorizarea cultului, a
relaţiei cu Dumnezeu: ca şi simpla existenţă materială a Templului, nici tăierea împrejur
fizică nu garantează salvarea poporului, ci doar adevărata „tăiere împrejur”, cea a „inimii”,
pe care o cere Dumnezeu. 9.16 în TM, cuvintele Domnului încep cu „Luaţi seama”, fără
echivalent în LXX. ♦ „şi să dea glas”: TM are „şi să sosească”. 9.17 în TM, versetul începe: „şi
să se grăbească să înalţe pentru noi bocet”.

3
Septuaginta 6, 386