VEACESLAV STAVILÃ

DE LA
BASARABIA ROMÂNEASCĂ
LA
BASARABIA SOVIETICĂ.
1939–1945

1
 Dedic această lucrare
conducătorului meu ştiinţific
prof. univ. dr. Emilian Bold

Lucrarea a fost elaborată în cadrul Facultăţii de istorie a

Universităţii “Al.I.Cuza”, Iaşi (1991–1994), al Institutului de
Istorie al A.Ş.M., Chişinău (1995–1998).

C Veaceslav Stavilã, 2000.

2
 Veaceslav STAVILÃ

DE LA
BASARABIA ROMÂNEASCÃ
LA
BASARABIA SOVIETICÃ.
1939–1945

Chişinău, 2000

3
 CUPRINS:

INTRODUCERE......................................................5-21

Capitolul I.
BASARABIA ŞI RAPORTURILE
ROMÂNO-SOVIETICE ÎN 1918–1945....................22-36

Capitolul II.
MODALITĂŢILE GUVERNĂRII
ŞI FLUCTUAŢIILE DEMOGRAFICE
ÎNTRE 1939–1945.....................................................37-67

Capitolul III.
EVOLUŢIA ECONOMICĂ A BASARABIEI
ÎN PERIOADA
CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL.....68-90

Capitolul IV.
ATITUDINEA POPULAŢIEI FAŢĂ DE
SCHIMBĂRILE INTERNE ŞI EXTERNE............. 91-121

CONSIDERAŢII FINALE.......................................122-126

A N E X E ...............................................................127-138

B I B L I O G R A F I E.....139-151

4
 INTRODUCERE

Pentru Basarabia, este dificil să găseşti o perioadă mai

dramatică decît anii 1939-1945 cînd s-a produs cea de-a doua
conflagraţie mondială. Prin forţa armelor, doar în şase ani, ţinutul
basarabean trece din mînă în mână de trei ori, cunoscând, de fiecare
dată, ororile proprii schimbării regimurilor de administrare, distrugerea
şi dezorganizarea economiei, cu grave repercusiuni asupra populaţiei.
Discernem, în cele ce s-au publicat până în prezent, două optici
diametral opuse pe care le clasificăm în felul următor: istoriografia
românească, istoriografie care concepe Basarabia ca pământ
românesc, şi istoriografia antiromânească (sovietică, în special), care
susţine contrariul. În asemenea situaţie, fireşte, între reprezentanţii
concepţiilor respective există o polemică înverşunată atât în
chestiunea-cheie (de apartenenţă a Basarabiei), cât şi în tratarea
diverselor aspecte legate de situaţia internă a Basarabiei în timpul
celui de-al doilea război mondial.
În anii care s-au succedat de la declanşarea conflagraţiei şi până
la căderea dictaturii ceauşiste, în lucrările apărute în ţară sesizăm
mai multe modalităţi de abordare a problemei. În prima fază (1939-
1944), demonstrând drepturile României asupra Basarabiei 1,
caracterul românesc al majorităţii populaţiei sale2 şi arătând originea
ucrainenilor din România, inclusiv din Basarabia3, cu cifre şi fapte
concrete, autorii români opun administraţiei din regiune, regimul
sovietic de ocupaţie, relevând trăsăturile lui distructive şi inumane4.
În următoarele două decenii (1944 -1964), în ce priveşte
Basarabia, istoriografia din România este redusă la tăcere, punctul
de vedere românesc fiind perpetuat atunci în Occident de către M.
Mourin,5 Al. Cretzianu,6 Al. Suga,7 iar mai târziu de Pl. Chirnoagă,8
D. Floyd,9 A. Hillgruber,10 G. Ciorănescu,11 H. Bergel,12 P.D.
Quinlan,13 N. Dima14 M. Manoliu-Manea15 ş.a.

5
 Din 1964* şi pînă la sfîrşitul anilor “80, deşi timid, istoricii din ţară
repun pe tapet chestiunea Basarabiei. Astfel, într-o lucrare colectivă
publicată la Bucureşti în 1976 (Momente din istoria patriei, a
partidului, a mişcării democratice din ţara noastră) la pagina 82
se specifică: “Drept urmare a notei ultimative a guvernului sovietic
din 26 iunie 1940, teritoriul dintre Prut şi Nistru şi partea de nord a
Bucovinei au intrat în componenţa Uniunii Sovietice”16. Poziţia dată
se menţine şi mai târziu17 publicându-se, pe deasupra, notele ultimative
sovietice din 26-27 iunie 1940 şi răspunsurile guvernului român18.
Remarcăm, în această perioadă, că istoriografia românească nu indică
direct denumirea teritoriului, limitându-se la anumite referinţe pasagere
ce vizau, în special, schimbarea statutului juridic al Basarabiei, situaţia
ei internă din anii războiului rămânând în afara atenţiei.**
Între timp, istoricii sovietici au depus anumite eforturi pentru a
demonstra drepturile U.R.S.S. asupra ţinutului basarabean. În acest
scop, s-au utilizat o mulţime de date şi materiale de arhivă, tratarea
lor având drept corolar aserţiunile despre o pretinsă ocupare
românească a Basarabiei şi, respectiv, “eliberarea” din partea Rusiei
bolşevice.
Pornind de la asemenea concepte false, autorii prosovietici erau
puşi în situaţia permanentă de trucare a realităţilor istorice. Astfel,
imediat după anexarea din 1940, pentru a ascunde faptul că românii
constituiau în regiune majoritatea populaţiei, ei scriau ”… Componenţa
naţională a Basarabiei de astăzi, din cauza statisticii româneşti
tendenţioase, poate fi determinată foarte aproximativ. Conform
recensământului rus din 1897, în Basarabia locuiau ucraineni,
moldoveni (români - n.n.) şi ruşi, 76%…”19
*Pentru prima dată după război (în istoriografia oficială română) se menţionează
existenţa unei probleme istorice basarbene în volumul III al Istoriei României, apărut în
1964. Întâia lucare în cadrul căreia se trece de la formula “Basarabia a fost înapoiată
Uniunii Sovietice” (practicată până atunci) la teza “a intrat în componenţa Uniunii
Sovietice”, a fost cea publicată de N. Adăniloaie şi A. Petric (Momente din istoria
poporului român, Bucureşti, 1966 p.135 (Cf.: S. Brâseakin, M, Sâtnic, Triumful
adevărului istoric, Chişinău, 1970, p.158-159, Vl. Georgescu, Politică şi istorie. Cazul
comuniştilor români. 1944-47, Ediţia a II-a, Colecţia Clio fără mască, Ion Dumitru
Verlag, München, 1983 p.38.
**Vezi despre problema Basarabiei în istoriografiua românească postbelică în:
I. Constantin, Basarabia sub ocupaţie sovietică de la Stalin la Gorbaciov, Ed. Fiat Lux,
Bucureşti, 1994 p.94-113.
6
 Invocîndu-se diferite cifre ale basarabenilor care au revenit în
teritoriul anexat de Uniunea Sovietică în vara lui 1940, în discordanţă
cu logica elementară, lucrurile erau prezentate nu numai ca o creştere
consistentă a numărului populaţiei din Basarabia,20 ci şi ca o dovadă
că regiunea nu a fost ocupată, ci eliberată. Într-o controversă cu un
istoric occidental, A. Lazarev nota: “… Eliberarea Basarabiei,
D. Dallen o numeşte ocupaţie. Atunci el ar trebui să explice din ce
cauză românii (basarabeni - n.n.) s-au deplasat în “teritoriile ocupate”…
În cursul unei luni, adică până la finele lui iulie (1940 - n.n.) mai mult
de 150 mii oameni au părăsit România şi au plecat în Basarabia…”21.
Cauza, de altfel, era foarte simplă: cei reveniţi fiind, în mare, recruţi
basarabeni, au fost trimişi de către autorităţile româneşti la vatră.
Procedeul de mai sus a fost, de asemenea, utilizat cu referinţă la
administrarea românească din 1941-1944. Astfel, A. Şeveakov,
menţionînd că, în toamna lui 1941, în cadrul şedinţei Consiliului de
Miniştri, I. Antonescu a pus problema colonizării şi românizării
Basarabiei, se întreba: “Dacă aceasta din urmă (Basarabia - n.n.) nu
este altceva decât pământ românesc, atunci de ce să efectuezi măsuri
pentru colonizarea şi românizarea lui?...”22 Or, autorul ignora
intenţionat, poate, că în acel moment regiunea dispunea de peste 400
mii hectare teren agricol liber, rezultat din repatrierea coloniştilor
germani de câtre sovietici şi pe care, printre altele, au fost implantate
în 1940-1941 zece mii de familii ucrainene şi poloneze care s-au retras,
în parte, odată cu începutul ostilităţilor ruso-germane.
În acelaşi context (eliberare-ocupare) se arăta că în 1941-1944
autorităţile româneşti nu au atras băştinaşii la conducerea regiunii,
posturile de prefecţi şi pretori fiind ocupate de regăţeni, în principal
militari23. Paralel, lăsau să se înţeleagă că alta a fost situaţia sub
sovietici, fiind contrazişi de datele proprii ce atestau neadmiterea
românilor basarabeni în funcţiile-cheie şi favorizarea elementului slav
şi nebăştinaş în anii 1940-1941 şi 1944-1945.
A. Lazarev, de exemplu, scriind despre alegerile înscenate de
bolşevici la 12 ianuarie 1941, deşi recunoaşte existenţa unor cazuri
când anumite grupuri de oameni (“elemente burghezo-naţionaliste”)
au întreprins tentative de înaintare a propriilor candidaţi, acţiunile lor
7
fiind contracarate de către autorităţile ruseşti, conchide, totuşi:
“… Pentru populaţia Moldovei (Basarabiei) alegerile de la 12 ianuarie
1941 erau primele alegeri libere”24. Alţii apreciau fenomenul ca
“finisare a procesului de formare a statalităţii moldoveneşti sovietice”25,
iar parlamentul (“Sovietul Suprem al R.S.S.Moldoveneşti”) rezultat
din acele alegeri era, în opinia lor, “organul cu adevărat reprezentativ
al Moldovei reunite” (sic!) atât după componenţa socială, cât şi
naţională”26. Indiscutabil, alta era realitatea, deoarece din totalul de
266 deputaţi,172 erau comunişti, adică veniţi de peste Nistru,* ruşii şi
ucrainenii deţinând 39% din mandate, deşi, ca populaţie, ei formau
16,9%.
Atunci când se trata aceeaşi chestiune pentru sovietici reveniţi în
1944, cu aparat administrativ completamente străin de teritoriu, se
explica: “Să întorci toţi funcţionarii la posturile lor, în condiţiile continuării
războiului, era imposibil… În legătură cu aceasta (autorităţile ruseşti
erau nevoite - n.n.) să completeze organele elective cu oameni noi,
prin intermediul cooptării şi numirii în funcţie…”27. Concomitent, nivelul
slab de pregătire al primarilor puşi de sovietici era prezentat ca o
consecinţă a administraţiei româneşti. Astfel, V. Lavric motiva:
“… În rezultatul primei şi celei de a doua ocupaţii (sic!) majoritatea
populaţiei a rămas analfabetă, din această cauză, la conducerea
sovietelor săteşti (a primăriilor - n.n.) au venit oameni cu puţină ştiinţă
de carte şi chiar analfabeţi…”28.
Dacă acţiunile de teroare şi deromânizare întreprinse de către
sovietici în teritoriu erau trecute cu vederea, în studierea administraţiei
româneşti, aşa cum mărturisea în 1981 I. Levit: “Accentul princi-
pal… se punea pe descrierea sălbătăciilor şi jafurilor (sic!)…alte
aspecte… fiind considerabil, mai puţin studiate”29.
Pentru a arăta maniera preconcepută de prezentare a unor realităţi
istorice ne vom servi doar de câteva exemple. În lucrarea colectivă
R.S.S.Moldovenească în Marele război al Uniunii Sovietice pentru
Apărarea Patriei 1941-1945, menţionând o parte din indicaţiile lui Ion
Antonescu date în ziua de 17 iulie 1941 în oraşul Bălţi, autorii conchid:
*Comuniştii basarabeni care au activat până la 1940 nu au fost recunoscuţi de
regimul sovietic.

8
“Aceasta era o chemare faţişă la teroare şi omoruri…”30. Nu este
lipsit de interes faptul că partea finală a documentului în care
conducătorul statului cerea să se procedeze părinteşte cu populaţia
de origine română, “pentru îndreptarea ei”, iar “evreii să fie strânşi
seara şi păziţi. Să nu fie asasinaţi sau maltrataţi”31 a fost omisă în
lucrare.
Mult mai perfide au fost speculaţiile legate de moartea unei părţi a
evreilor basarabeni în vara şi toamna lui 1941. Astfel, fără a indica
componenţa naţională a celor decedaţi, N. Berezneakov afirma că, în
acest mod, autorităţile româneşti “au hotărât să se răzbune pe norodul
moldovenesc pentru acel sentiment de bucurie şi însufleţire cu care el
a întîmpinat Armata Roşie… la sfîrşitul lunii iunie 1940…”32
S. Afteniuc, D. Elin şi S. Levit, într-o lucrare colectivă apărută în
1961, sunt şi mai categorici, venind cu următoarea constatare: “De
mâna ocupanţilor (autorităţilor româneşti - n.n.) au căzut… mii de
moldoveni patrioţi sovietici”.33 Este adevărat, peste câţiva ani, aceiaşi
istorici preferă stintagma vagă: “mii de cetăţeni sovietici”34, iar la
începutul anilor ‘80 se stabileşte că, în vara-toamna lui 1941, în
Basarabia au decedat circa 25-30 mii de evrei35. Totuşi, din intenţii
lesne de înţeles, nu se recunoştea că aceştia au constituit peste 98%
din totalul celor suprimaţi în 1941-194436.
Unilateral se investiga şi economia Basarabiei. Se aprecia că
administraţia românească de până la 1940 “frâna dezvoltarea
economică” a ţinutului37. În 1982, D. Taban, pentru a dovedi că in-
dustria basarabeană în acel timp “nu se dezvolta, ci degrada”, aduce
exemplul folosirii, în a doua jumătate a lui 1939, a 40% din capacitatea
fabricelor de ulei din regiune, ca, mai apoi, să explice fenomenul prin
politica discriminatoare a Bucureştiului care, conform opiniei autorului,
stimula scoaterea din teritoriu a seminţelor de floarea-soarelui38.
Autorul, însă, face abstracţie de incertitudinea care pune stăpânire pe
Basarabia, date fiind zvonurile despre eventuala ocupare a Basarabiei
de către U.R.S.S., cât şi de penuria materiilor prime care s-a generalizat
în Europa odată cu declanşarea conflagraţiei mondiale39.
Situaţia economiei în 1940-1941 (sub bolşevici) era descrisă numai
în termeni pozitivi (“început de dezvoltare”40), evidenţiindu-se doar
9
aspectele favorabile unei astfel de prezentări. Terenurile trecute în
proprietatea statului sovietic, distribuite, în parte, “ţăranilor fără
pămînt”41 erau calificate drept “revoluţie agrară”, “majoritatea ţăranilor
primind de la puterea sovietică aceea pentru ce au luptat secole…”42.
Aceiaşi istorici, volens-nolens, au arătat că lucrurile nu stăteau tocmai
aşa. M. Sâtnic, culmea ironiei, în polemică cu autorii “burghezi”,
sprijinindu-se pe textul legii sovietice, releva că terenurile respective
au fost repartizate “nu ca proprietate privată, ci în folosinţă gratuită şi
fără termen”43. Evident, sintagma “fără termen” crea o ameninţare
permanentă la adresa ţăranilor care au beneficiat de “revoluţie”,
deoarece “folosinţa gratuită” putea fi suspendată în orice moment.
Pe de altă parte, unii autori, analizând situaţia proprietăţilor funciare
în Basarabia (judeţele centrale şi nordice) de până la 1940 şi referindu-
se la gospodăriile ce deţineau până la 5 hectare teren agricol, constatau:
65% din gospodăriile ţărănimii satului basarabean, în 1940, ori s-au
ruinat, ori se găseau în pragul ruinării…”44. În acelaşi timp, alţii arătau
că, sub sovietici, numărul gospodăriilor ce se aflau “în pragul ruinării”
nu a diminuat, ci invers, a sporit până la 70,7% din total45. În fine,
diverse documente (româneşti) atestă că doar 20,2% din gospodăriile
ţărăneşti au primit “în folosinţă” teren agricol,46 acestea neformând,
bineînţeles, “majoritatea ţăranilor”, aşa cum se pretindea.
Dorind cu orice preţ să demonstreze un “progres”, istoricii sovietici
îşi permiteau tratări tendenţioase şi în reflectarea proceselor din
industrie. S. Afteniuc, de pildă, scria: “… Până la începutul lui 1941
au fost repuse în funcţiune toate întreprinderile care erau în
inactivitate pe timpul ocupaţiei (administraţiei româneşti - n.n.) şi
supraîncărcate acele care mai înainte nu funcţionau la capacitatea
lor deplină…”47, fără a semnala staţionarea sub bolşevici a unei
serii de întreprinderi48.
Din aceleaşi motive, pentru a face vădite “succesele” sovieticilor
în 1940-1941, se făceau comparaţii cu anii 1912-191349 şi, viceversa,
pentru a camufla progresul obţinut de către autorităţile româneşti în
1941-1944, faţă de situaţia existentă în momentul reluării provinciei
când circa o treime din întreprinderi erau deteriorate, se lua drept
reper anul 193950.
10
 Estimând perioada de administraţie sovietică din 1944-1945 drept
“început de renaştere”51, se descria cu lux de amănunte activitatea
autorităţilor în vederea “lichidării consecinţelor ocupaţiei fasciste”52.
În prim-plan se plasa tendinţa de a demonstra contribuţia substanţială
a Moscovei la restabilirea economiei basarabene. I. Petrovskaia,
L. Repida, E. Kosinova, V. Ţaranov şi alţi autori indică diverse sume
alocate din bugetul unional, însă dau dovadă de reticenţă atunci când
este vorba despre valoarea lor reală.53 Stabilind că în 1944-1945
R.S.S.M. a primit în total 448 mln. ruble, constatăm o situaţie
inechitabilă pentru teritoriul basarabean, fiindcă, conform datelor de
arhivă (sovietice), doar producţia vinicolă din cele 6 judeţe centrale şi
nordice forma, în acei ani, 5% din bugetul anual al U.R.S.S., ceea ce
constituia aproximativ 10 mlrd. ruble.54
Faţă de schimbările produse în agricultură, rezultate din acţiunile
întreprinse de sovietici pentru a restabili sistemul din 1940-1941,
aprecierile erau de următoarea natură: “… Aceste transformări au
schimbat esenţial structura proprietăţii funciare…”55, subliniindu-se
că, astfel, “s-a terminat pentru totdeauna cu pămîntul puţin şi lipsa
lui”56. În realitate însă, aşa cum se va vedea în altă parte a lucrării,
ţăranii au primit suprafeţe agricole neînsemnate, iar structura
proprietăţii funciare nu a înregistrat decât modificări uşoare.
Pe acelaşi calapod ("ocupaţie” românească - “eliberare” sovietică)
se trata şi chestiunea atitudinii populaţiei basarabene faţă de schimbările
interne şi externe. Astfel, evenimentele din vara lui 1940 erau
prezentate în felul următor: “Intrarea unităţilor… Armatei Roşii pe
teritoriul Basarabiei…a fost întâlnită de către populaţie ca o mare
sărbătoare…”57, “poporul moldovenesc” încercând “un sentiment de
mare bucurie şi profundă satisfacţie…”58.
Pentru administraţia românească din 1941-1944 întâlnim aprecieri
negative: “… Oamenii muncii de toate naţionalităţile… manifestau
aceeaşi duşmănie faţă de ocupanţi…”59, deoarece: “… poporul
muncitor nu se putea împăca cu instaurarea rînduielilor moşiereşti şi
capitaliste…”60, ca, în consecinţă, “chiar din primele zile” să se
desfăşoare “lupta oamenilor muncii împotriva cotropitorilor…”61.
Pornind de la intenţia de a demonstra că, în general, locuitorii
11
Basarabiei nutreau sentimente negative faţă de reinstalarea autorităţilor
româneşti, mai mulţi autori şi-au orientat eforturile în direcţia depistării
materialelor documentare ce înregistrau atitudini filoruse şi filosovietice,
generalizându-le62. Unii istorici au mers şi mai departe, falsificând
anumite fapte. P. Şornikov*, străduindu-se să argumenteze teza despre
pretinsa “luptă” a basarabenilor împotriva autorităţilor româneşti, scria:
“La staţia Bulboaca (judeţul Tighina - n.n) … patrioţii au transformat
în scrum cîteva depozite, inclusiv depozitul cerealier al societăţii
acţionare “Solagra”63. După o simplă verificare a documentului citat
de autor constatăm că, de facto, a avut loc un incendiu datorită “fetiţei
de 9 ani, fiica paznicului Popescu…” care, “rămânând singură şi fără
supraveghere”, se juca cu chibrituri lângă depozitele înconjurate cu
un gard de stuf64.
Referindu-se la revenirea sovieticilor în 1944, schemele sovietice
admiteau doar sentimentul bucuriei, pentru a se concluziona:” … Aşa
putea întâlni Armata Roşie doar poporul care aştepta eliberarea
sa…”65. Este adevărat, în unele lucrări semnate de S. Afteniuc,
S. Gratinici se recunoştea că autorităţile bolşevice au întâmpinat o
rezistenţă violentă din partea populaţiei rurale, însă numărul celor care
s-au opus era minimalizat. În plus, aceştia erau categorisiţi drept
“rămăşiţe ale (sic!) elementelor capitaliste”66, care “fiind lipsite de
susţinerea maselor muncitoare, nu erau capabile să frâneze dezvoltarea
republicii…”67 Considerăm absolut gratuite asemenea opinii, deoarece,
aşa cum vom arăta în altă parte, majoritatea ţăranilor (căci despre ei
este vorba) nu-şi propuneau un astfel de obiectiv, protestând, sub
diferite forme, împotriva rechiziţiilor împovărătoare şi abuzurilor comise
de militarii sau funcţionarii sovietici.
La sfîrşitul anilor ‘80, odată cu începutul destrămării Uniunii
Sovietice şi cu revoluţia din România, situaţia se schimbă calitativ.
Atât în Basarabia, cât şi în restul ţării, se revine făţiş la conceptele
istoriografiei româneşti din perioada conflagraţiei mondiale. Iniţial,

*Istoricul respectiv continuă să interpreteze istoria unilateral şi tendenţios chiar şi

după prăbuşirea Uniunii Sovietice; vezi: P. Şornikov, Ţena voinî. Krizis sistemî
zdravoohranenia i demograficeskie poteri Moldavii v period Velikoi Otecestvennoi voinî,
Chişinău, 1994, passim.
12
atenţia istoricilor din Republica Moldova este orientată în direcţia
protocolului adiţional secret Ribbentrop-Molotov din august 1939 şi a
consecinţelor lui directe: ocuparea Basarabiei în vara lui 1940. Se
recunoaşte unilateralitatea de până atunci în prezentarea unor chestiuni
precum: notele ultimative sovietice, operaţiunile militare de ocupare a
Basarabiei de către Armata Roşie (în vara lui 1940), caracterul ilegal
de formare a R.S.S. Moldoveneşti şi variantele existente în legătură
cu aceasta68. Simultan, în România se publică protocolul adiţional se-
cret, revenindu-se în detaliu asupra notelor ultimative sovietice şi
evacuării Basarabiei în iunie 194069. O fructificare a realizărilor obţinute
în acei doi-trei ani a reprezentat-o conferinţa internaţională “Pactul
Molotov-Ribbentrop şi consecinţele lui pentru Basarabia”, care şi-a
desfăşurat lucrările la Chişinău între 26-28 iunie 1991, publicîndu-se
cu această ocazie mai multe documente70.
În acelaşi timp, consemnăm apariţia unor lucrări monografice
semnate de Fl. Constantiniu,71 Val. Fl. Dobrinescu,72 V. Moisuc73,
M. Bruhis74 ş.a. Ultima lucrare este preţioasă prin faptul că întreprinde
o excelentă investigare a metodelor istoricilor sovietici. M. Bruhis
observă că “în locul unei analize serioase a operelor autorilor
dezagreabili… se recurge la un şir de epitete negative, la adresa
probităţii profesionale, a cinstei, a “neadevărurilor” logicii lor, a opiniilor
şi a concluziilor acestor autori, toate acestea pentru a declanşa… o
reacţie defavorabilă”75. De fapt, în întreaga perioadă postbelică,
procedeul respectiv a fost aplicat foarte intens în tratarea administraţiei
româneşti din Basarabia şi chiar în cazul administraţiei sovietice,
epitetele având de această dată un sens diametral opus.
Sunt extrem de valoroase argumentele şi raţionamentele lui
M. Bruhis în chestiuni precum: “lupta împotriva autorităţilor române
în Basarabia”, ultimatumul sovietic de la 26 iunie 1940, dezmembrarea
Basarabiei şi formarea R.S.S.M. etc.76.Semnalăm însă unele momente
în care autorul este contradictoriu. Este cazul lichidării organizaţiei
comuniste din Basarabia, imediat după anexarea sa la U.R.S.S. în
1940. Faptul este explicat prin politica de cadre a Kremlinului care
urmărea neadmiterea băştinaşilor în funcţiile-cheie. Dar, chiar din cele
relatate de autor, se poate observa că Basarabia a constituit o excepţie,
13
celelalte organizaţii comuniste din teritoriile anexate în 1939-1940 de
către U.R.S.S. fiind incluse în P.C. (b) din U.R.S.S.77. Considerăm
că atitudinea sovieticilor faţă de comuniştii basarabeni a fost
determinată, pe de o parte, de buna amiciţie existentă în acel timp
între Rusia Sovietică şi Germania nazistă, iar, pe de altă parte, de
dominarea numerică şi funcţională a persoanelor de origine evreiască
în organizaţia basarabeană*.
În context, este firească dezamăgirea populaţiei evreieşti. I. Pilat,
într-o lucrare destinată istoriei evreilor din Basarabia, nota că în vara
lui 1940: “… cu bucurie şi speranţă pentru o viaţă mai bună a întâlnit
populaţia evreiască Armata Roşie. Însă speranţele nu s-au justificat.
Schimbul leilor pe ruble (o rublă costa 40 lei) a lăsat fără mijloace de
existenţă marea majoritate a evreilor…”, tot aici adăugîndu-se
naţionalizările diferitelor proprietăţi şi deportările78.
Atât M. Bruhis, cât şi I. Pilat nu menţionează comportarea brutală
şi agresivă a reprezentanţilor acestei minorităţi faţă de autorităţile şi
populaţia română care se evacua la vest de Prut la sfârşitul lui iunie
1940. Acest spaţiu alb vine să-l completeze lucrările semnate de
I. Scurtu şi C. Hlihor, Val.Fl. Dobrinescu şi Ion Constantin, A.
Petrencu, extrem de preţioase pentru studiul nostru şi prin capitolele
care se referă la regimul sovietic de ocupaţie din 1940-1941, la
problema administraţiei româneşti din 1941-194479. Este semnificativ
că problema regimului sovietic în Basarabia anilor ultimei conflagraţii
mondiale a fost serios investigată şi de istoricii I. Şişcanu şi M.
Gribincea80.
Un rol aparte îl ocupă lucrările istoricului I. Ţurcanu. Vizând
doar sectorul agrar, atunci când se referă la perioada sovietică,
autorul constată, printre altele, că autorităţile bolşevice,
demonstrând o cunoaştere foarte limitată a realităţilor agroclimatice
din Basarabia, prin modalitatea impunerii în natură a agricultorilor,

* În altă lucrare, M. Bruhis recunoaşte “rolul de conducere” (“a leading role”) al

evreilor în organizaţia comunistă din Basarabia. Vezi: M. Bruhis, Nations-Nationalities-
people: A study of the nationalites policy of the party in Soviet Moldavia. East European
monographs, Boulder, New York, 1984, p.197. În judeţele basarabene intrate în RSSM,
din totalul de 285 comunişti, 185 erau evrei, 28 - ucraineni, 21 - ruşi şi 21 - români
(A.O.S.P., F. 50, i.6, d.9, f.3).
14
i-a pus, chiar în 1940, sub ameninţarea cu foametea81. Şi mai
impresionante sunt investigaţiile care privesc administraţia
românească de până la 1940, mulţimea de fapte evocate fiind
suficientă, de altfel, pentru a vedea cât de precară era situaţia
agriculturii basarabene în acel timp82.
Parte din cauzele care au generat stagnarea industriei şi agriculturii
din Basarabia între cele două războaie sunt dezvăluite în lucrarea
istoricilor I. Agrigoroaei şi Gh. Palade83, dintre care ţinem să eviden-
ţiem: aşezarea ţinutului în cadrul Statului Român, la hotarele de est,
departe de centrele dens populate şi de graniţele ei apusene spre care
se îndreptau principalele căi de export al producţiei şi de import al
utilajului tehnic: izolarea economică dinspre răsărit, care s-a produs
datorită închiderii căilor de comunicaţie şi întreruperii relaţiilor
economice cu regiunile de la est de Nistru, date fiind pretenţiile
teritoriale ale U.R.S.S.84.
Aşadar, istoriografia consacrată situaţiei interne a Basarabiei în
perioada celui de-al doilea război mondial are patru perioade:
a) 1939-1944, de la izbucnirea conflagraţiei mondiale şi până la
reocuparea regiunii de către Uniunea Sovietică, constatându-se în
lucrările apărute în acel timp două puncte de vedere diametral opuse:
românesc şi antiromânesc (sovietic, în special).
b) 1945-mijlocul anilor ‘60, interval în care istoriografia din România
este redusă la tăcere, continuarea discursului naţional în problema
basarabeană fiind asigurată în Occident de exilul românesc.
c) mijlocul anilor ‘60 - finele anilor ‘80, faza reluării de către istoricii
din România a chestiunii basarabene, fără a se interveni în situaţia
internă a ţinutului din anii ce ne interesează.
d) anii care s-au scurs după revoluţia din România (1989), prăbuşi-
rea U.R.S.S. şi proclamarea independenţei de stat a Republicii Mol-
dova (1991). În această etapă chestiunea apartenenţei Basarabiei,
anexarea ei de către Uniunea Sovietică în 1940 şi, respectiv, 1944,
sunt tratate în acelaşi fel pe întreg spaţiul românesc.
În urma analizei unei părţi din cercetările publicate până acum,
deducem următoarele concluzii:
1) Valoarea ştiinţifică a investigaţiilor întreprinse de către istoricii
15
sovietici este de o însemnătate minoră, deoarece tratarea diverselor
aspecte se efectua de o manieră preconcepută, denigrându-se (prin
etichetări, trunchieri şi chiar falsificări brutale ale faptelor istorice)
administraţia românească, elogiindu-se, însă, cea sovietică.
2) Până în prezent, din cauza interdicţiilor existente şi a accesului
limitat la arhive în perioada de dinainte de decembrie 1989, istoriografia
românească (mai ales istoricii de la Chişinău) este încă pe calea valorificării
materialelor documentare inedite cu referinţă la anii 1939-1945.
Pornind de la aceste constatări, dar şi de la faptul că lucrările
precedente au făcut abstracţie, în linii generale, de consecinţele confla-
graţiei asupra teritoriului basarabean, ne-am propus drept obiect de
studiu situaţia internă a Basarabiei în timpul celui de-al doilea război
mondial, felul în care războiul a influenţat viaţa din ţinut.
Sursele folosite au fost dintre cele mai variate: culegeri de
documente, memorii, lucrări generale şi speciale. În pofida originii
diferite (istoriografia românească şi sovietică), respectând principiul
audiatur et altera pars, le-am juxtapus în măsura posibilităţii.
Totuşi, convingându-ne în nenumărate rânduri că cele publicate de
autorii sovietici necesită o verificare în prealabil, am preferat, de cele
mai multe ori, să apelăm la documentele originale. În acest sens, ne-au
fost de mare folos, în special: Fondul 680 - Inspectoratul Regional de
poliţie şi al Siguranţei Statului (Basarabia), Fondul 706- Cabinetul pentru
Administrarea Basarabiei, Bucovinei şi Transnistriei (dispunând de zeci
de dosare cu stenograme ale Preşedenţiei Consiliului de Miniştri al
României), Fondul 3021 - direcţia Centrală de Statistică a R.S.S.
Moldoveneşti, Fondurile 2848, 2948 - Guvernul şi Prezidiul Sovietului
Suprem al R.S.S.M., cât şi alte fonduri ale Arhivei Naţionale a Republicii
Moldova. Ne-au fost indispensabile şi documentele din alte arhive, dintre
care specificăm: Fondul 51-C.C. al P.C. (b) al R.S.S.M. (Arhiva
Organizaţiilor Social-Politice a Republicii Moldova), Fondurile Agenturii
şi Dosare penale (Arhiva Ministerului Securităţii Naţionale a Republicii
Moldova), Fondul Dosare referitor la strămutări (Arhiva Ministerului
Afacerilor Interne a Republicii Moldova) şi Fondurile Rezidenţa Regală
Prut, Prefectura judeţului Iaşi (Arhivele Statului, Iaşi).
Un serviciu nepreţuit ne-au adus, de asemenea, publicaţiile
16
periodice, îndeosebi cele româneşti, din acel timp, cum ar fi: Anuarul
Chişinăului, Almanahul ziarelor Basarabia şi Bucovina, Analele
Academiei Române, Basarabia, Basarabia economică, Buletinul
Statistic al României, Buletinul Oficial al provinciei Basarabia,
Monitorul Oficial, Monitorul Oastei, etc.
Studiul nostru încearcă să prezinte Basarabia în conexiune cu cea
de-a doua conflagraţie mondială. O introducere în problema privind
raporturile româno-sovietice între 1918-1945 în chestiunea basarabeană
şi rolul pe care l-a avut teritoriul disputat în declanşarea războiului
mondial şi a celui ruso-german formează obiectul primului capitol din
lucrare. Analiza modificărilor survenite în statutul juridic al Basarabiei
între 1939-1945 s-a efectuat avându-se în vedere în primul rând
fluctuaţiile demografice şi modalitatea administrării regiunii.
Repercusiunile ostilităţilor asupra agriculturii, industriei, comerţului
şi situaţiei consumului au format obiectul unui capitol special, iar ul-
tima parte a lucrării tratează felul în care a evoluat atitudinea populaţiei
basarabene faţă de schimbările interne şi externe. În fine, materialele
statistice inedite, care nu s-au încadrat în textul original, fiind însă
extrem de necesare pentru a avea o imagine cât mai integrală asupra
anumitor procese, au fost anexate investigaţiei propriu-zise.
Lucrarea de faţă întreprinde o tentativă de sinteză asupra vieţii
interne din Basarabia anilor 1939-1945. Deşi limitat doar la câteva
aspecte, subiectul păstrează un interes aparte pentru înţelegerea
particularităţilor social-economice ale acestei regiuni româneşti.

N O T E:
1. Gh.I. Brătianu, Origines et formation de l’unité roumaine, Bucarest, Institut
d’Histoire Universelle N. Iorga, 1943; I. Frunză, Bessarabien. Rumanische Rechte
und Leistungen, Bukarest, Die Dacia Bucher, 1941;
2. Şt. Ciobanu, La Bessarabie, sa population, son passé, sa culture, Moniteur
oficiel et Imprimerie de l’Etat. Imprimerie Naţionale, Bucarest, 1941.
3. I. Nistor, L’origine des ucrainiens de Roumanie, Bucureşti, 1944.
4. Al. Boldur, Basarabia românească, Bucureşti, 1943; I. Nistor, Basarabia sub
gospodăria românească, Bucureşti, 1941; Basarabia dezrobită: drepturi istorice.
Nelegiuiri bolşevice, Marvan, Institutul de arte grafice, 1942.
17
 5. M. Mourin, Le drame des Etats satellites de l’Axe de 1939 à 1945, Pazot,
1957.
6. Al. Cretizianu, The Last opportunity, London, Jonathan, Cape, 1957.
7. Al. Suga, Die Volkerrechtliche lage bessarabiens der Geschichtlichen
entwicklungs der Landes. Inaugural-Dissertation, Bonn, 1958.
8. Pl. Chirnoagă, Istoria politică şi militară a războiului României contra Rusiei
Sovietice. 22 iunie 1941-23 august 1944, Editura Carpaţi, Madrid, 1965.
9. D. Floyd, Rumania. Russia’s Dissident Ally, Frederick A. Praeger, Publischers,
New York-Washington-London, 1965.
10. A. Hillgruber, Hitler, König Karol und Marshall Antonescu. Die
deutschrumaniscen Beziehungen. 1938-1944, Ed. A II-a, Wiesbaden-Franz Steiner
Verlag, Gmbh, 1965.
11. Aspects des relations russo-roumaines. Rétrospectives et orientations, Paris,
1967.
12. H. Bergel, Portret einer Nation, München, 1969.
13. P.D. Quilan Ed., Clash over Romania. British and American Policies towarde
Romania: 1938-1947, Los Angeles, 1977.
14. N. Dima, Bessarabia and Bucovina. The Soviet-Romanien teriitorial Dis-
pute, Boulder-New York, Columbia, University Pressa, 1982.
15. M. Manoliu-Manea Ed., The tragic Plight of a borders area: Bessarabia and
Bucovina, Humbold state, University Press, California, 1983.
16. Cf.: M. Bruhis, Rusia, România şi Basarabia. 1812. 1918. 1924. 1940,
Chişinău, Universitas, 1992, p.347-348.
17. Vezi, de exemplu: L. Loghin, Al doilea război mondial. Acţiuni militare,
politice şi diplomatice, Cronologie, Editura politică, Bucureşti, 1984, p.49.
18. Istoria României între anii 1918-1944. Culegere de documente, Editura
didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1982, p.408-410.
19. Sovietskaia Bessarabia i Sovietskaia Bukovina, Gosudarstvennoie Isdatelistvo
Politiceskoi Literaturî, M., 1940, p.22.
20. A. Lazarev, God 1940 - prodoljenie soţialisticeskoi revoliuţii v Bessarabii,
Chişinău, 1985 p.83; A. Repida, Obrazovanie Moldavskoi S.S.R, Chişinău, 1983
p.183.
21. A. Lazarev, Moldavskaia sovietskaia gusudarstvennosti i bessarabskii
vopros, Chişinău, 1974 p.470.
22. A. Şeveakov, Otnoşenia mejdu Sovietskim Soiuzom i Rumâniei. 1944-1949
g.g. M., 1985 p.15.
23. S. Afteniuc, D. Elin, A. Korenev, I. Levit, Moldavskaia S.S.R. v Velikoi
Otecestvennoi voine Sovietskogo Soiuza. 1941-1945 g.g., Chişinău, 1970, p.163, 165.
24. A. Lazarev, Moldavskaia sovietskaia gosudarstvennosti…, p.610-611.
25. S. Afteniuc, Leninskaia naţionalinaia politika Kommunisticeskoi partii ob
obrozovanii sovietskoi gosudarstvennosti moldavskogo naroda, Chişinău, 1971,
p.359.
26. N. Savin, Mestnîe sovietî - organizatorî soţialisticescogo stroitelistva. (Iz
istorii vosstanovlenia i razvitia mestnîh sovietov pravoberejnoi Moldavii v 1940-
18
1950g.g., Chişinău, 1978, p.18; Istoria narodnogo hozeaistva Moldavskoi S.S.R.
(1917-1958). Chişinău, 1974 p.150; S. Brâseakin, M. Sâtnic, Torjestvo istoriceskoi
spravedlivosti., Chişinău, 1969 p.173.
27. S. Afteniuc, D. Elin, A. Korenev, I. Levit, op.cit., p.319.
28. V. Lavric, Mestnâe organî gosudarstvennoi vlasti zapadnâh raionov
Moldavskoi S.S.R. v period stanovlenia (iuni 1940- ianvari 1948 g.g.), Odessa,
1972, p.14; vezi şi la alţi autori despre aşa-numitul “analfabetism al populaţiei
basarabene” ca consecinţă a administraţiei româneşti: V. Gru, Profesionalino-
tehniceskoie obrazovanie v Moldavskoi S.S.R. (1941-1965 g.g.), Chişinău 1972,
p.31.
29. I. Levit, Uceastie faşistskoi Rumânii v agressii protiv S.S.S.R., Chişinău,
1981 p.36.
30. S. Afteniuc, D. Elin, A. Korenev, I. Levit, op.cit., p.167.
31. Arhiva Naţională a Republicii Moldova (A.N.R.M.), F. 1900 i.l. d.24 f.5;
F.706 i.l d.1114a f.85.
32. N. Berezeneakov, Crimele fasciştilor germano-români în Moldova, Chişinău,
1947, p.15.
33. S. Afteniuc, D. Elin, S. Levit, R.S.S. Moldovenească în Marele război al
Uniunii Sovietice pentru apărarea patriei. 1941-1945, Chişinău, 1961, p.135.
34. S. Afteniuc, D. Elin, A. Korenev, I. Levit, Moldavskaia S.S.R. v Velikoi
Otecestvennoi voine Sovietskogo Soiuza. 1941-1945g.g., Chişinău 1970, p.67.
35. P. Şornikov, Promâşlennosti i rabocii klass Moldavskoi S.S.R. v godî Velikoi
Otecestvennoi voinî, Chişinău, 1986, p.53.
36. Vezi: V. Stavilă, Starea moral-psihologică a populaţiei Basarabiei. 1941-
1944, în Cugetul, nr.4, 1992, p.34.
37. I. Şkorupeev, Pişcevaia promâşlennosti Moldavii, Chişinău, 1996, p.12.
38. D. Taban, Tehniceskii progress i soţialinaia struktura promâşlennosti
Moldavskoi S.S.R. (1940-1959g.g.), Ştiinţa, Chişinău, 1982, p.20.
39. Basarabia economică, 1940 nr.1, p.9.
40. I. Şkorupeev, op.cit., p.13.
41. M. Sâtnic, Un an de cotitură în viaţa ţărănimii din Moldova de pe malul drept
al Nistrului, Chişinău, 1973, p.57.
42. Stanovlenie i razvitie kolhoznogo stroi a v Moldavskoi S.S.R., Chişinău,
1971, p.96, 100.
43. M. Sâtnic, Realitatea satului moldovenesc şi calomniile “sovietologilor”.
(Critica falsificatorilor burghezi a esenţei şi rezuiltatelor traducerii în viaţă a politcii
agrare a P.C.U.S. în Moldova Sovietică, Chişinău, 1979, p.10.
44. Istoria narodnogo hozeaistva…, p.144; M. Sâtnic, Un an de cotitură…,
p.18. (În 1930, gospodăriile cu până la 5 ha constituiau la nivelul întregii Românii
74,9%); Gh. Brâzescu, Industria faţă de necesităţile economiei româneşti, în Analele
economice şi statistice, 1941 nr.4-7, p.221.
45. S. Brâseakin, M. Sâtnic, K voprosu o krestianskom zemlevladenii v
pravoberejnoi Moldavii nakanune osvobojdenia i o sovietskoi reforme 1940 goda,
în :Iz istorii revoliuţionnogo dvijenia i soţialisticeskogo stroitelistva v Moldavii,
19
Chişinău, 1960, p.209 (procentul este recalculat de noi).
46. A.N.R.M., F.706 i.l d.55 f.71.
47. S. Afteniuc, Leninskaia naţionalinaia politika…, p.347.
48. Arhiva Organizaţiilor Social-Politice a Republicii Moldova (A.O.S.P.) F.5 i.l
d.8 f.33,38; A.N:R.M., F.3031 i.5 d.l f.211.
49. A. Lazarev, Moldavskaia sovietskaia gosudarstvennosti…, p.634-635.
50. P. Şornikov, op.cit., p.43; Istoria narodnogo hozeaistva…, p.199; L. Repida,
Roli rabocego klassa v stroitelistve soţializma v Moldavskoi S.S.R., Chişinău, 1977,
p.39.
51. S. Afteniuc, D. Elin, A. Korenev, I. Ievit, op.cit., p.318-332.
52. Istoria narodnogo hozeaistva…, p.212-219.
53. I. Petrovskaia, Osuşcestvlenie leninskih idei elektrificaţii v Moldavskoi S.S.R.,
Chişinău, 1970, p.29; L. Repida, E. Kosinova, Rabocii klass Moldavskoi S.S.R v
boribe za vozrojdenie promâşlennosti, în Vosstanovlenie narodnogo hozeaistva
osvobojdionnâh i prifrontovâh raionov S.S.S.R. v 1941-1945 g.g., M.,1983 p.231;
V. Ţaranov, Po puti industrializaţii, Chişinău, 1975, p.74.
54. A.O.S.P., F. 51 i.2 d.l f.301.
55. Istoria narodnogo hozeaistva…, p.222.
56. S. Afteniuc, L. Voronin, Deiatelinosti kompartii Moldavii po osuşcestvleniiu
korennâh soţialino-economiceskih preobrazovanii v respublike (1944-1950g.g.),
Chişinău, 1973, p.24.
57. Mihailov M., Orlov E., Istoriceskaia spravedlivosti vosstanovlena, în
Bolişevik, 1940, nr.11-12 (iulie), p.97.
58. A. Lazarev, Obrazovanie Moldavskoi S.S.R., Chişinău, 1949, p.28; idem,
Moldavskaia sovietskaia gosudarstvennosti…, p.456-466; idem, God 1940-
prodoljenie…, p.43, 55-57 ş.a.; A. Afteniuc, Leninskaia naţionalinaia politika…,
p.326; M. Sâtnic, Un an de cotitură…, p.33-35; K. Iliaşenco, În familia popoarelor
frăţeşti, Chişinău, 1972 p.137-138; I. Kopanschi, Diplomaţia sovietică în lupta pentru
soluţionarea echitabilă a problemei basarabene. 1918-1940, Chişinău, 1985, p.115.
59. S. Afteniuc, D. Elin, S. Levit, R.S.S. Moldovenească în marele război…,
p.177.
60. Istoria R.S.S.Moldoveneşti din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre,
Chişinău, 1984, p.104.
61. I. Levit, Uciastie faşistskoi Rumânii protiv…, p.320.
62. A. Şeveakov, op. cit., p.16.
63. P. Şornikov, op.cit., p.77.
64. Vezi: V. Stavilă, Fapt schimonosit, în Moldova Suverană, 23 august 1991.
65. I. Levit, Krah politiki agressii diktaturî Antonesku, Chişinău, 1983. 254.
66. S. Afteniuc, Na puti k pobede nad faşistskimi zahvatcikami (Osvobojdenie
Moldavii i usilenie pomoşci trudeaşcihsea Krasnoi Armii, Chişinău, 1976, p.44.
67. S. Gratinici, Massovo-politiceskaia rabota kompartii Moldavii. (1944-
1950g.g.), Chişinău, 1989, p.20-21.
68. Vezi, de exemplu: I. Ţurcanu, Spaţii albe şi negre, în Orizontul, 1988, nr.10;
N. Nicu, Cine o va apăra pe Clio?, în Orizontul, 1989, nr.4; A. Moraru, Moment de
20
importanţă istorică, în Învăţămîntul public, 2 august 1989; idem, Delegaţia, în Tribuna,
1990, nr.13; P. Sandulachi, Sfâşierea plaiului. Cum a fost formată R.S.S.M., în Moldova
Suverană, 2 august 1990; Evenimente istorice: formarea R.S.S. Moldoveneşti, în
Nistru, 1990, nr.8; A. Roman, Obrozovanie Soiuznoi M.S.S.R., în Vecernii Chişiniov,
2 august 1990; A. Moraru, I. Şişcanu, M. Cernencu, Neizvestnaia voiennaia operaţia
v Bessarabii, în Golos Naroda, 17 iulie 1990 ş.a.
69. Vezi: România în anii celui de-al doilea război mondial, Editura militară,
Bucureşti, 1989, vol.I, p.201 ş.a.
70. Vezi: Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele lui pentru Basarabia,
Chişinău, Universitas, 1991; Secretele protocolului secret von Ribbentrop-Molotov
Studiu şi documente editate de dr. Gh. Buzatu în colaborare cu dr. Fl. Constantiniu,
dr. I. Saizu, maior I. Şchipor în Moldova, Iaşi, 1991, nr.3.
71. Fl. Constantiniu, Între Hitler şi Stalin. România şi pactul Ribbentrop-Molo-
tov, Editura Danubius, Bucureşti, 1991.
72. Val. Fl. Dobrinescu, Bătălia diplomatică pentru Basarabia, Editura Junimea,
Iaşi, 1991.
73. V. Moisuc, Premisele izolării politice a României. 1919-1940, Editura
Humanitas, Bucureşti, 1991.
74. M. Bruhis, op.cit.
75. Ibid., p.35.
76. Ibid., p.193-228; 243-254; 273-287 ş.a.
77. Ibid., p.303-313-314, 316.
78. I. Pilat, Iz istorii evreistva Moldovî, Chişinău, 1990, p.54.
79. I. Scurtu, C. Hlihor, Anul 1940. Drama românilor dintre Prut şi Nistru,
Editura Academiei de Înalte studii militare, Bucureşti, 1992, p.49-75, 114-134; Ioan
Scurtu, Constantin Hlihor, Complot împotriva României. 1939-1947. Basarabia,
Nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa în vîltoarea celui de-al doilea război mondial,
Editura Academiei de Înalte studii miliatre, Bucureşti, 1994, p.69-121; Val. Fl.
Dobrinescu, Ion Constantin, Basarabia în anii celui de-al doilea război mondial
(1939-1947), Institutul European, Iaşi, 1995, p. 211-215, 242-252; A. Petrencu,
Basarabia în al doilea război mondial. 1940-1944, Chişinău, Lyceum, 1997,
passim.Idem,România şi Basarabia în anii celui de-al doilea război
mondial.,Epigraf,Chişinău,1999,passim.
80. I. Şişcanu, Raptul Basarabiei. 1940, Ago-Dacia, Chişinău, 1993, p.77-83; M.
Gribincea, Basarabia în primii ani de ocupaţie sovietică (1944-50), Editura Dacia,
Cluj-Napoca, 1995.
81. I. Ţurcanu, Foametea din Basarabia în anii 1946-47. Mecanismul organizării
ei, Chişinău, Universitas, 1993, p.58, 61.
82. Idem, Relaţii agrare din Basarabia în anii 1918-1940, Chişinău, Universitas,
1991.
83. I. Agrigoroaei, Gh. Palade, Basarabia în cadrul României întregite. 1918-
1940, Chişinău, Universitas, 1993.
84. Ibid., p.87 ş.a.

21
 Capitolul I

BASARABIA ŞI RAPORTURILE
ROMÂNO-SOVIETICE
ÎN PERIOADA 1918-1945

Unirea Basarabiei cu Regatul României la 27 martie 19181 a

fost un act reparatoriu al injustiţiei istorice, săvârşite cu mai mult de
o sută ani înainte, când această regiune românească a fost anexată
de Rusia. Insistând în politica sa imperialistă, invadatorul nu numai
că a refuzat să semneze cu România un tratat prin care să-şi
confirme acordul cu starea ce s-a creat după hotărârea Sfatului
Ţării,2 ci, în întreaga perioadă interbelică, nu a lăsat Europa să se
îndoiască de intenţia sa de a reanexa Basarabia la momentul
oportun3.
În pofida lipsei oricăror drepturi asupra acestui teritoriu, Rusia
Sovietică a fost consecventă în revendicarea ţinutului basarabean.
Prima acţiune care a declanşat criza în relaţiile ruso-române a survenit
în urma notei din 13/26 ianuarie 1918 a guvernului sovietic în care se
menţiona “cotropirea” Basarabiei de către “monarhia română” şi,
respectiv, ruperea relaţiilor diplomatice cu România4. Atunci, dar şi în
următorii doi ani, teritoriul era reclamat sub pretextul “eliberării…
Basarabiei muncitoreşti şi ţărăneşti”5.
Situaţia se schimbă întrucâtva după semnarea Protocolului de la
Paris din 28 octombrie 1920 de Franţa, Anglia, Italia şi Japonia.
Recunoscându-se suveranitatea României asupra interfluviului pruto-
nistrean6, Rusiei i se rezerva doar posibilitatea de a supune arbitrajului
Societăţii Naţiunilor chestiunile de detaliu cu privire la aplicarea
tratatului, stăpânirea Basarabiei de către România trebuind să fie în
22
afara oricăror discuţii7.
După ce, la 1 noiembrie 1920, protestează împotriva “Protocolului”
pe motiv că “evenimentul a avut loc fără participarea lor”8, un an
mai târziu, la Conferinţa de la Varşovia (22 septembrie - 25 octombrie
1921) sovieticii repun pe tapet “problema basarabeană”. Partea
română nu acceptă să discute asupra chestiunii, considerând-o
soluţionată, invocând, totuşi, diferite argumente în favoarea dreptului
de suveranitate asupra Basarabiei. Reprezentanţii bolşevici,
neindicând în baza cărui drept pretind la acest teritoriu, neagă
caracterul preponderent românesc al populaţiei din ţinut, insistă în
ideea că decizia Sfatului Ţării a fost adoptată “sub presiunea
autorităţilor militare” româneşti, accentuând, în fine, că “unicul act
care ar legaliza situaţia existentă de facto a Basarabiei poate fi
doar actul ce ar emana de la Rusia.”9
Intervine noua tactică a sovieticilor, conform căreia “respectarea
statu-quo-ului teritorial nu presupune sub nici o formă recunoaşterea
acestuia”. Pentru prima dată acest principiu a fost expus de Gh.
Cicerin, reprezentantul oficial al guvernului sovietic, în cadrul conferinţei
internaţionale de la Genova (mai, 1922): “Respectarea statu-quo-
ului între Ucraina şi România, de exemplu, nu echivalează deloc, pentru
Rusia, cu recunoaşterea statu-quo-ului teritorial al României şi, în
particular, cu recunoaşterea ocupării prezente a Basarabiei de
România.”10
Fideli unei astfel de tactici, sovieticii declară la Conferinţa de la
Viena (27 martie - 2 aprilie 1924) că, întrucât îşi construiesc relaţiile
cu vecinii în baza “dreptului popoarelor la autodeterminare”,
desfăşurarea unui plebiscit în Basarabia este indispensabilă.
Reprezentanţii României resping această cerere, deoarece
acceptarea ei ar fi generat contradicţii între aliaţii care au recunoscut
alipirea regiunii la România. În plus, pretenţia rusească era un gest
sfidător la adresa Bucureştiului, Basarabia fiind unica, din toate
teritoriile desprinse de Rusia, pentru care s-ar fi cerut consultarea
populaţiei. Ciocnindu-se de un refuz net, partea sovietică anunţă că,
“în viitor, va considera ţinutul parte integrantă a Ucrainei şi Uniunii
Sovietice…”11

23
 În consecinţă, până în 1934, România a fost unica ţară învecinată
cu Uniunea Sovietică ce nu a recunoscut existenţa de iure a guvernului
acesteia. În acelaşi timp, ca rezultat al conjuncturii internaţionale
favorabile şi, în special, al intenţiei Kremlinului de a convinge Europa
Occidentală că este pe calea unei normalizări în relaţiile cu statele
limitrofe, pentru a le contesta dreptul la o mai puternică înarmare,12
începând cu 1928, guvernul bolşevic renunţă formal la intransigenţa
sa de odinioară în chestiunea Basarabiei. Situaţia respectivă a fost
exploatată de către diplomaţia română, obţinându-se, prin semnarea
Protocolului de la Moscova (1929), angajamentul sovieticilor “de a nu
recurge la război în soluţionarea litigiilor existente”. În acest context,
o importanţă deosebită a avut şi parafarea, la Londra, a Convenţiei de
definire a agresiunii (4 iulie 1933).13
Cu toate acestea, recunoaşterea de iure a Basarabiei româneşti
de către U.R.S.S.14 n-a avut sorţi de izbândă. De fiecare dată
când trebuia să fie semnat un document menit să limpezească
starea de lucruri, urmau declaraţiile verbale din partea oficialităţilor
ruseşti în care se reiterau vechile poziţii în chestiunea basarabeană.
Astfel, cu ocazia semnării Protocolului de la Moscova, M. Litvinov
a opinat că România “îşi face iluzii dacă îşi închipuie că problema
Basarabiei poate fi considerată ca tranşată prin semnarea
Protocolului”.15 În 1932, după Conferinţa de la Riga, acelaşi M.
Litvinov ţinea să releve: “România ocupă de facto Basarabia, şi
ar dori să dea uitării litigiul existent, iar nespecificarea lui s-o
tălmăcească drept o acceptare tacită a ocupaţiei. Nu putem fi de
acord cu aceasta”.16
Unii istorici sunt dispuşi să creadă că, patru ani mai târziu, în cazul
semnării tratatului de asistenţă mutuală între România şi U.R.S.S.,
parafat la Montreux, ambiţiile ruseşti ar fi fost lipsite de orice suport
deoarece în clauzele lui se recunoştea “integritatea teritoriului
românesc, inclusiv Basarabia”.17 Este adevărat, M. Litivinov a acceptat
punctul 2 al tratatului în care guvernul bolşevic era solicitat să
recunoască faptul că “trupele sovietice nu vor putea niciodată să
treacă Nistrul fără o cerere formală, în acest sens, adresată guvernului
Regal al României”,18 aceasta, însă, nu însemna decât “respectarea

24
statu-quo-ului” şi “neaplicarea forţei militare”.
Deşi s-a obligat, în întreaga perioadă interbelică, să nu recurgă
la violenţă în soluţionarea diferendelor, Uniunea Sovietică nu înceta
să conteste revenirea Basarabiei în matca sa firească, România.
Mai mult decât atât: adoptând o politică de expectativă, colosul de
la răsărit aştepta momentul prielnic pentru anexarea teritoriul
jinduit.
Revenirea definitivă a Uniunii Sovietice la seculara politică a
raptului s-a produs, în mod cert, cu o săptămână înainte de
declanşarea conflagraţiei mondiale, odată cu semnarea la 23 au-
gust 1939 a tratatului sovieto-german de neagresiune şi a
protocolului său adiţional secret; în acesta din urmă se stipula, în
particular, interesul sovieticilor pentru Basarabia. 20 Aşadar,
U.R.S.S. încălca principiile unanim recunoscute şi normele
imprescriptibile ale dreptului internaţional, întrucât decidea soarta
României fără participarea ei. Pe de altă parte, graţie, inclusiv,
acestei regiuni româneşti, I. Stalin opta pentru Hitler şi, implicit,
pentru declanşarea unui conflict de proporţii.21 Din acel moment,
după cum a remarcat, pe bună dreptate, V. Moisuc, cele ce au
urmat pentru România până în vara lui 1940 nu erau decât
“încercări disperate de a se temporiza revizuirea”.22
La izbucnirea războiului, Rusia bolşevică trece la realizarea
scenariului la care s-a convenit în ziua de 23 august 1939, ocupând
Polonia Răsăriteană (17 septembrie 1939) şi constrângând, în mai
puţin de două săptămâni, Ţările Baltice (Estonia, Letonia, Lituania)
să accepte “protecţia” sa.23 Primele fricţiuni româno-sovietice au
intervenit la 20 septembrie, când V. Molotov, în cursul unor
convorbiri cu N. Dianu, a pus la îndoială neutralitatea României,
bazîndu-se pe nişte relatări din presă despre trupe poloneze masate
pe teritoriul român, în apropierea frontierelor sovietice. Pentru a
evita orice surpriză, chiar a doua zi, guvernului sovietic i s-a remis
o declaraţie prin care se reconfirma neutralitatea României.24 Un
timp, despre Basarabia se discută atât de o parte, cât şi de alta
prin terţe persoane. Bunăoară, în octombrie 1939, în timpul unei
întrevederi cu Saracioglu, ministru al afacerilor externe al Turciei,

25
V. Molotov, referindu-se la România, a afirmat că “U.R.S.S. se
gândeşte să-şi restabilească frontierele din 1914”25. Simultan, prim-
ministrul C. Argetoianu a declarat ambasadorului italian la Bucu-
reşti: “România va lupta dacă Uniunea Sovietică va cere soluţio-
narea chestiunii basarabene”.26
Astfel stând lucrurile, în mod sigur, până la finele lui 1939 s-ar fi
ajuns la un conflict armat,27 însă, din cauza rezistenţei de care a dat
dovadă Finlanda, sovieticii au fost nevoiţi să-şi modifice întrucâtva
planurile, agresiunea fiind amânată pentru următorul an.
La începutul lui 1940, la 7 ianuarie, partea română întreprinde o
acţiune ostentativă, manifestată prin vizita regelui Carol al II-lea
la Chişinău, unde ultimul a asigurat asistenţa că “a încins ţara cu
un stăvilar de foc, de fier şi de beton, peste care nimeni nu va
putea trece”, iar “Basarabia va rămâne pentru totdeauna româ-
nească”. 28
Relaţiile româno-ruse se tensionează progresiv. Numai în primele
trei luni ale lui 1940 se produc circa 26 de incidente de frontieră la
Nistru,29 “regizate”, indiscutabil, de către sovietici. La 29 martie 1940,
în şedinţa sesiunii Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice, V. Molotov,
deşi într-o manieră echivocă, lansează următoarea ameninţare: “Printre
ţările meridionale vecine… există una cu care noi n-am încheiat un
pact de neagresiune, România. Faptul se explică prin existenţa unei
probleme nerezolvate, aceea a Basarabiei, a cărei anexare de către
România nu a fost niciodată recunoscută de Uniunea Sovietică, cu
toate că aceasta n-a pus nicicând problema retrocedării Basarabiei
pe cale militară…”30
În următoarele două săptămâni, sovieticii invocă nişte incidente de
frontieră, arătând că ele depăşeau orice limită. Evaluând situaţia militară
cu cea a Finlandei, în ajunul conflictului militar cu Sovietele, regele
Carol convoacă, la 19 aprilie 1940, Consiliul de coroană care se
pronunţă împotriva cedării Basarabiei şi decide să se opună rezistenţă
armată în cazul unui atac din partea Uniunii Sovietice.31
Cu toate acestea, armata română nu primeşte indicaţii precise în
ce priveşte teritoriul basarabean. La 23 mai 1940, date fiind con-
centrările masive ale sovieticilor în apropierea Nistrului, şeful statului-

26
major, gen. Fl. Ţenescu, atenţiona palatul regal: “Este ultimul moment
pentru ca guvernul să dea ordin statului major dacă Basarabia trebuie
să fie apărată sau evacuată”.32
Căderea Franţei a alarmat atât Uniunea Sovietică, cât şi România.
Stalin credea că, după semnarea tratatului de neagresiune cu Germa-
nia, va urma un război de uzură între Germania, Franţa şi Marea
Britanie, U.R.S.S. urmând să intre în conflict “undeva spre sfârşit”.
Înfrângerea rapidă a Franţei, dar şi mobilizarea Angliei, l-a făcut să
intuiască iminenţa ostilităţilor ruso-germane.33 Pe de altă parte,
catastrofa ce s-a produs în Occident făcea pentru România inutile
apelurile în vederea unui sprijin din partea Marii Britanii şi Franţei
împotriva unei eventuale agresiuni sovietice.34 Pe deasupra, orice ajutor
care ar fi putut, totuşi, veni din partea Germaniei în favoarea României,
în cazul Basarabiei, era blocat, a priori, prin protocolul adiţional se-
cret din 23 august 1939.35
În asemenea condiţii, la 26 şi 27 iunie 1940, pregătită să utilizeze
forţa militară36, Uniunea Sovietică i-a înaintat României două note
ultimative prin care cerea “înapoierea” şi, respectiv, “evacuarea”
Basarabiei. Evident, prin prezentarea acestor ultimatumuri care
excludeau orice discuţie paşnică şi liberă, U.R.S.S. a violat pactul
Briand-Kellog, Protocolul de la Moscova şi Convenţia de definire
a agresiunii de la Londra.37 Pentru a nu avea acceaşi soartă cu
Polonia, “dar în sens invers - invadată de sovietici, mai întâi, şi de
germani, în urmă”,38 între 28 iunie-3 iulie 1940, România evacuează
Basarabia.
După ocuparea acestui ţinut românesc, presiunile sovietice persistă,
manifestându-se prin intense deplasări de trupe şi provocarea unui şir
de incidente pe linia de demarcaţie ce trecea pe râul Prut. Alarmat de
pericolul ce-l comporta pentru maşina sa de război o eventuală înaintare
rusească asupra sondelor petroliere de la Ploieşti, A. Hitler îşi grăbeşte
decizia de atacare a Uniunii Sovietice.39 Faptul determină autorităţile
româneşti să participe la o campanie militară de recuperare a
Basarabiei. La 7 septembrie 1940, în cadrul Consiliului Preşedinţiei
de Miniştri, I. Antonescu a declarat că, posibil, foarte curând statul
român va participa la o acţiune militară împotriva U.R.S.S.Generalul

27
român lasă să se înţeleagă acelaşi lucru şi mai târziu (martie 1941), în
convorbirea cu ambasadorul Italiei la Bucureşti.40
Reataşarea Basarabiei la România se efectuează în cursul lunilor
iunie-iulie 1941, imediat după izbucnirea războiului sovieto-german.
La începutul lui iulie, sub influenţa înfrângerilor catastrofale, autorităţile
sovietice (I. Stalin, L. Beria, V. Molotov) nu exludeau încheierea unui
“al doilea tratat de la Brest” cu Germania. Prin intermediul Bulgariei,
a fost întreprinsă tentativa de a-i propune lui Hitler teritoriile pe care
acesta le “cedase” prin protocolul adiţional secret din 1939 şi, în par-
ticular, Basarabia. Însă partea germană, fiind sigură de victorie, nu a
acceptat oferta.41 Mai adăugăm că, în primele luni ale războiului,
conducerea Uniunii Sovietice era aparent dispusă să-şi delimiteze
frontierele cu România42, revenind la situaţia existentă înainte de 1940.
Poziţia sovieticilor se schimbă esenţial odată cu sosirea iernii şi
începutul crizei germane pe frontul de est; în urma contraofensivei
ruseşti de sub Moscova, urmează declaraţia de război României din
partea Marii Britanii, în replică la refuzul guvernului Antonescu de a
retrage trupele peste Nistru. La rândul său România, sub presiune
germană, declară (la 13 decembrie 1941) război Statelor Unite ale
Americii.43 Astfel, între 16-18 decembrie, într-o convorbire cu A. Eden,
secretar de stat al Foreign Office-ului englez, I. Stalin condiţionează
colaborarea sovieto-anglo-americană de recunoaşterea de iure a
anexărilor teritoriale ale U.R.S.S., inclusiv Basarabia, din perioada
1939-1940.44
Iniţial, Anglia nu a acceptat tranzacţiunea. În ianuarie 1942,
W. Churchill afirma: “Noi am recunoscut întotdeauna frontierele Rusiei,
existente în 1941 doar de facto. Ele s-au obţinut ca urmare a unor
acţiuni agresive în cârdăşie ruşinoasă cu Hitler. Transmiterea Ţărilor
Baltice către Rusia Sovietică, împotriva voinţei popoarelor lor, ar veni
în contradicţie cu toate principiile în numele cărora purtăm acest război
şi ne-ar face de ruşine. Aceasta se referă, de asemenea, şi la
Basarabia”.45 Deci, pretenţiile sovieticilor nu puteau fi satisfăcute:
Marea Britanie şi S.U.A. au semnat la 14 august 1941 Carta
Atlanticului, obligându-se să nu accepte nici o schimbare teritorială
fără consultarea “popoarelor cointeresate”.Culmea ironiei - la 1

28
ianuarie 1942 la “Cartă” aderă şi Uniunea Sovietică.46
Totuşi, spre sfârşitul lui ianuarie 1942, poziţia englezilor se schimbă.
Într-o minută întocmită de Sir Anthony Eden se aprecia:”… vom fi de
acord cu toate cererile ruseşti”, deoarece “n-ar fi indicat ca cineva
să-şi facă necazuri cu frontierele ruseşti, având în vedere că Basarabia
a fost un teritoriu rusesc înainte de 1918”.47 Puţin mai târziu,
W. Churchill se adresează lui Fr.D. Roosevelt cu rugămintea ca acesta
din urmă să consimtă la semnarea unei convenţii sovieto-anglo-
americane în privinţa frontierelor Rusiei după încheierea
conflagraţiei.48
Între timp, la 30 martie 1942, I. Maniu profită de prezenţa lui
A. Eden la Moscova pentru a expedia Rusiei o notă, în care acesteia
i se solicita o declaraţie formală de renunţare la Basarabia, fiindcă:
“În chipul acesta, românii vor fi convinşi de inutilitatea războiului pe
care-l poartă în răsărit”. Peste o lună, I. Maniu e anunţat că o
asemenea declaraţiune comportă imense greutăţi, însă situaţia s-ar
schimba în favoarea României dacă aceasta ar consimţi să-şi retragă
trupele din Rusia.49 Condiţia, de altfel, era inacceptabilă atât din
considerente de ordin militar, cât şi datorită poziţiei conducerii de
vârf române care considera că “nu poate să formuleze un punct de
vedere în problemele Răsăritului, înainte de a cunoaşte soluţia în
problemele Transilvaniei”.50
La 26 mai 1942, simultan cu semnarea tratatului sovieto-englez de
alianţă, colaborare şi ajutor reciproc în războiul împotriva Germaniei
hitleriste şi sateliţilor ei în Europa, printr-o clauză secretă, Basarabia
este “cedată” Uniunii Sovietice.51
După victoria Armatei Roşii la Stalingrad, în martie 1943, A. Eden
şi Fr. D. Roosevelt au reconfirmat, faţă de M. Litvinov, ambasadorul
rus la Washington, că sunt de acord ca Rusia să primească Basarabia,
“fiindcă ea a fost teritoriu rusesc de-a lungul celei mai mari părţi a
istoriei sale (sic!)”.52 Atitudinea faţă de statul român, căruia îi aparţinea
pe drept acest teritoriu, era exprimată de W. Churchill în modul următor:
“Să nu mi se mai vorbească de România! Această ţară, fără nici un
motiv, a atacat U.R.S.S.-ul”.53
Un an mai târziu, spre sfârşitul lui martie 1944, Armata Roşie

29
ajunge la Nistru şi pătrunde pe teritoriul basarabean. La 2 aprilie, într-
o conferinţă de presă, V. Molotov reiterează pretenţiile Rusiei Sovietice
asupra Basarabiei.54 Dacă englezii, legaţi de clauzele secrete ale
tratatului de amiciţie din 1942, considerau că “victoriile ruseşti au reglat
în bună măsură problema… Basarabiei”55 şi altceva nu mai era de
făcut, partea americană se plasa pe o poziţie diferită. La 8 aprilie
1944, sovieticii erau rugaţi să se consulte în prealabil cu guvernul
american “în cazul când condiţiile armistiţiului (cu România - n.n.)
vor conţine anumite momente ori situaţii ce vor ieşi din limitele
capitulării românilor…”*. În replică, V. Molotov îi informează că
ambasadorul Uniunii Sovietice din Cairo a primit instrucţiuni
corespunzătoare. Până la 11 aprilie, englezii au propus o modificare,
iar americanii nu au răspuns56.
În ziua urmãtoare, oficialităţile ruse comunică României condiţiile
încheierii armistiţiului, una din acestea fiind cererea de a accepta
anexarea Basarabiei de către U.R.S.S.57 Pe de altă parte, S.U.A. şi
România propun să se efectueze un plebiscit pe teritoriul ce alimenta
controversa ruso-română. Experţii americani opinau că, în urma
aplicării principiului autodeterminării, Basarabia avea să fie împărţită
între Rusia şi România; dar sovieticii au refuzat tacit soluţia în
cauză.**58 În această situaţie, considerând că “soarta Basarabiei…
ar trebui să fie hotărâtă tocmai la sfârşitul războiului”, la 15 mai 1944,
guvernul Antonescu respinge condiţiile armistiţiului propus de ruşi în
aprilie.59
În urma ofensivei Armatei Sovietice din vara lui 1944 şi a ocupării
Ţării, la 12 septembrie, prin forţa armelor şi fără drept de apel România
este impusă să accepte ataşărea Basarabiei la U.R.S.S.60
Dacă până la finele lui septembrie departamentul american insista
în faţa colegilor englezi să se discute chestiunea Basarabiei, din
momentul ocupării ei de Rusia Sovietică, regiunea în cauză constituie
o pierdere irecuperabilă pentru România,61 iar Conferinţa de la Potsdam

*Departamentul de stat al S.U.A. i-a preîntâmpinat pe ruşi că ocupaţia militară nu

poate să prejudicieze în nici un fel aranjamentele teritoriale de la conferinţa păcii.
** I. Maniu a propus sovieticilor formarea unui guvern în opoziţie cu I. Antonescu,
urmând ca teritoriul Basarabiei să fie ataşat la Moldova.
30
(1945) şi cele care au avut loc în următorii doi ani au acceptat această
încorporare teritorială.62
Deşi nu avea nici un drept asupra ţinutului basarabean, pe perioada
întregii perioade interbelice U.R.S.S. revendica acest teritoriu
provocând, în 1939, inclusiv din cauza acestei pretenţii, declanşarea
unor ostilităţi de proporţii care au degenerat ulterior în conflagraţie
mondială, cu scopul de a pune stăpânire pe regiunea jinduită prin
ameninţarea cu aplicarea forţei (1940) şi chiar prin utilizarea ei (1944).
La rândul său, România obţine o recunoaştere de jure a dreptului
său istoric asupra Basarabiei din partea statelor Europei Occidentale,
precum şi obligaţiunea Uniunii Sovietice de a nu aplica forţa militară
în pretenţia sa asupra Basarabiei. Dar întrucât Rusia a violat acordurile,
în 1940, este nevoită să evacueze teritoriul care forma obiectul litigiului.
În iunie 1941, printr-un act de legitimă apărare, participând alături de
Germania la războiul împotriva bolşevismului, România îşi recapătă
ţinutul, însă, în 1944, sub presiunea armelor ruseşti, este iarăşi forţată
să-şi suspende administrarea în spaţiul pruto-nistrean. Toate luate
împreună, dar şi o serie de alte circumstanţe, au condiţionat situaţia
malefică din Basarabia anilor interbelici, iar în timpul războiului mondial,
schimbarea în mai multe rânduri a statutului său juridic, diverse
modificări în economia şi starea de spirit a locuitorilor ei.

NOTE

1. Vezi, de exemplu: I. Nistor, Basarabia sub dominaţie românească. La 20 de

ani de la Unire, Cernăuţi, 1938, p.34-40; P. Cazacu, Moldova dintre Prut şi Nistru.
1812-1918, Iaşi, f.a., p.315-343. Unii autori considerau actul Unirii ca “o manifestare
a justiţiei divine”. (L.H. Grondiis, Basarabia, Bucureşti, 1940, p.29).
2. A. Babel, La Bessarabie. Etude historique, ethnographique et économique,
Paris, 1926, p.281.
3. W. Fitzgerald, The new Europe: An introduction to its political geography
(With 28 maps), London, Methuen and Co., 1945.
4. Vneşneia politika S.S.S.R. Sbornik dokumentov, tom I, M., 1944, p.46. Există
lucrări în care se arată imprecis că în nota guvernului sovietic de la 13/26 ianuarie 1918
nu se punea chestiunea Basarabiei şi că: “ruperea relaţiilor diplomatice cu România
nu avea la bază probleme teritoriale” (vezi: I. Scurtu, C. Hlihor, Anul 1940. Drama
românilor dintre Prut şi Nistru, Editura Academiei de Înalte studii militare, Bucureşti,
31
1992, p.6). Val. Fl. Dobrinescu lasă să se înţeleagă că ruperea relaţiilor diplomatice a
fost determinată, inclusiv, de actul Unirii Basarabiei de la 27 martie 1918. (Val. Fl.
Dobrinescu, Bătălia diplomatică pentru Basarabia, Editura Junimea, Iaşi, 1991, p.779.
5. Vneşneia politika… tom I, M., 1944 p. 233. Excepţie face cazul când, în martie
1918, Ucraina intervine pe lângă puterile centrale sub pretextul “că amândouă popoarele
- ucrainean şi moldovenesc - trăiesc amestecate în acest teritoriu” (în Basarabia - n.n.).
Vezi: P. Cazacu, Moldova dintre Prut şi Nistru, p.310-311; M. Muşat, I. Ardeleanu,
De la statul geto-dac la statul român unitar, Bucureşti, 1983, vol.I, p.565.
6. Vezi, de exemplu: Val. Fl. Dobrinescu, op.cit., p.88, şi conţinutul Tratatului de
la Paris (G. Popa-Lesseanu, Basarabia. Privire istorică, Bucureşti, Tipogrfia “Jokey-
Club”, 1924, p.46-51; A. Boldur considera că “în intervalul 24 februarie -1 noiembrie
1920 (sovietele - n.n.) erau gata să încheie un acord cu România, chiar cedându-i
Basarabia,” (Al. Boldur, Basarabia şi relaţiunile româno-ruse…, p. 39).
7. Titto Tommaso, Basarabia românească şi Italia, f.1., f.a., p. 22.
8. Vneşneia politika…, tom I, m., 1944, p. 522.
9. Ibid., tom II, tom., 1944, p.173, 175, 182.
10. V. Moisuc, Premisele izolării politice a României. 1919-1940, Editura
Humanitas, Bucureşti, 1991, p. 132.
11. Vneşneia politika…, tom II, M., 1944, p.854-857, 863; G. Popa-Lesseanu,
op. cit., p.56-57; mai vezi despre controversele Rusiei sovietice şi României în legătură
cu Basarabia: A. Dennis, The foreign policies of Soviet Russia, New York, , E.P.
Dutton and company, 1924, p.165-174. “Cel mai bun plebiscit”, conform opiniei lui
I.G. Pelivan, a fost participarea populaţiei basarabene la scrutinul pentru Adunarea
Constituantă din 2-5 noiembrie 1919 (I. Pelivan, Les droits des roumains sur la
Bessarabie. Du point de vue historique, ethnique et de l’autodétermination, Paris,
Imprimerie des Arts et des Sports, 1920, p.16.
12. Nae Ionescu, Roza vânturilor, Bucureşti, 1990, p.120.
13. I. Kopanski, I. Levit, Sovietsko-rumânskie otnoşenia. 1929-1934 g.g. Ot
podpisania Moskovskogo protokola do ustanovlenia diplomaticeskih otnoşenii, Izd-
vo Nauka, M., 1971, p.25, 134.
14. Diplomaţia românească a apreciat că, semnând protocolul, U.R.S.S. recunoştea
implicit graniţa de est a României (vezi: Istoria României între anii 1918-1944,
Bucureşti, 1982, p.384; N. Dima, Bessarabia and Bucovina. The Soviet Romanian
territorial dispute, Boulder; New-York, Columbia University Press, 1982, p.25; Al.
Boldur, Istoria Basarabiei, Editura Victor Frunză, Bucureşti, 1992, p.521 (în toate
lucrările indicate fiind vorba despre o recunoaştere de jure din partea U.R.S.S. a
apartenenţei Basarabiei la România). A. Kareţki şi A. Pricop au lansat ideea că,
începând cu 1 iulie 1933, S.U.A., de asemenea, au recunoscut de jure această
apartenenţă a Basarabiei la statul român (A. Kareţki, A. Pricop, Lacrima Basarabiei.
Culegere de documente, Chişinău, Ştiinţa, 1993, p.35). Fapt cu care nu putem fi de
acord, deoarece chiar în sursa utilizată de autori (M. Muşat, I. Ardeleanu, România
după Marea Unire, vol.II, partea 1.1918-1933, Bucureşti, 1986, p.1137), dar după
cum arată şi alţi istorici (vezi: D. Şandru, Diplomaţia americană şi Unirea Basarabiei

32
cu România, în Cugetul, 1993, nr.3-4, p.38), char şi Statele Unite se limitau doar la o
recunoaştere de facto.
15. V. Moisuc, Premisele…, p.306.
16. I. Kopanski, I. Levit, Sovietsko-rumânskie…, p. 90.
17. Vezi: Val. Fl. Dobrinescu, op. cit., p.114; acelaşi lucru lasă să se înţeleagă
V. Moisuc în Premisele… (p.330); mai vezi la acest capitol: N. Stoenescu, Pentru ce
luptăm?, Bucureşti, 1941, p.18.
18. Gh. Zaharia, C. Botoran, Politica de apărare naţională a României în contextul
european interbelic. 1918-1939, Editura militară, Bucureşti, 1981, p.389; N. Titulescu,
Basarabia pământ românesc, Ediţie îngrijită, studiu introductiv de dr. în drept Ion
Grecescu, Bucureşti, 1992, p.103.
19. I. Agrigoroaei, Gh. Palade, Basarabia în cadrul României întregite. 1918-
1940, Chişinău, Universitas, 1993, p.85.
20. Vezi, de exemplu, surse ruseşti: 1939 god. Uroki istorii, Moskva, Mâsli,
1990, p.344; 1418 dnei voinî. Iz vospominanii o Velikoi Otecestvennoi, M., 1990,
p.21; God krizisa. 1938-1939, tom II. 2 iunia 1939-4 senteabrea 1939g. Dokumentî
i materialî, M., 1990, p.320; M.I. Semireaga, Tainî stalinskoi diplomatii 1939-1941,
M., 1992, p.33; şi altele, cum ar fi: M. Manoliu-Manea, Ed., The Tragic plight a
Borders Area: Bessarabia and Bucovina, Humbold State, University Press, Califor-
nia, 1983, p.106; Diplomaţia cotropitorilor. Repercusiunile ei asupra Basarabiei şi
Bucovinei de Nord. Culegere de documente, Chişinău, Universitas, 1992, p.48 etc.
Englezii au intuit semnarea protocolului adiţional secret ante şi postfactum (vezi: I.
Fleischauer, Pakt Ghitler, Stalin i iniţiativî ghermanskoi diplomatii. 1938-1939
(traducere din limba germană), M., Progress, 1991, p.403; W. Churchill, Vtoria mirovaia
voina, kniga pervaia, toma 1-2, M., Voiennoie izd-vo, 1991, p.208.
21. M. Heller, 70 ans qui ébranlèrent le monde. Histoire politique de l’Union
Soviétique, Calmann-Lévy, Paris, 1988, p.88; Pactul Molotov-Ribbentrop şi
consecinţele lui pentru Basarabia. Culegere de documente, Chişinău, 1991, p.118.
22. V. Moisuc, Consideraţii privind procesul izolării politice a României pe plan
internaţional, în Probleme de politică externă a României. 1918-1940, Bucureşti,
1988, p.279.
23. Vezi, de exemplu: N. Stoenescu, Pentru ce luptăm?, Bucureşti, 1941, p.18.
24. Livia Dandara, România în vâltoarea anului 1939, Bucureşti, 1985, p.338.
25. Pl. Chirnoagă, Istoria politică şi militară a războiului României contra Rusiei
Sovietice. 22 iunie 1941-23 august 1944, Madrid, 1965, p.63; vezi: istoricul relaţiilor
româno-ruse din 1918 până la 22 iunie 1941 (ibid., p.59-69).
26. B. Kolker, I. Levit, Vneşneia politika Rumânii i rumâno-sovietskie otnoşenia
(senteabri 1939 - iuni 1941), M., Nauka, 1971, p.42; vezi: Declaraţii sovietice despre
Basarabia la 5 decembrie 1939 în A. Hilgruber, Hitler, König Carol und Marshall
Antonescu. Die Deutschrumanischen Beziehungen, 1938-1944, Wiesbaden, Franz
Steiner Verlag, Gmb. H., 1965, p.62.
27. Fl. Constantiniu, Între Hitler şi Stalin. România şi pactul Ribbentrop-Molo-
tov, Editura Danubius, Bucureşti, 1991, p. 97.
28. A. Lazarev, God 1940-prodoljenie soţialisticeskoi revoliuţii v Bessarabii,
33
Chişinău, 1985, p.23.
29. I. Antonescu, Citiţi, judecaţi, cutremuraţi-vă, Ediţie îngrijită de I. Ardeleanu
şi V. Arimia. Editura Tinerama, Bucureşti, 1991, p.53; I. Antonescu şi Garda de Fier.
Pe marginea prăpastiei (21-23 ianuarie 1941), ediţie îngrijită, cuvânt înainte, note,
comentarii şi indice de dr. Serafim Diucu, vol. I, Casa de editură Rom-Edition, Târgu-
Mureş, 1991, p.53; B. Kolker, I. Levit, op. cit., p.72; vezi şi: A. Hilgruber, op. cit.,
p.62.
30. Cf.: I. Şişcanu, Raptul Basarabiei. 1940, 1940, Ago-Dacia, Chişinău, 1993, p.
15. Observăm că această declaraţie a făcut o impresie foarte proastă la Berlin (apud:
Revista Arhivelor, nr.2/1991, p.237).
31. Aspects des relations russo-roumaines (Etudes de G. Cioranescu, Gr. Filiti,
R. Floresco etc.), Paris, Minard, 1967, p.157; P.D. Quinlan, Clash over Romania.
British and American Policies towards Romania: 1938-1947, Los Angeles, 1977,
p.61; N. Novikov, Vospominania diplomata. Zapiski 1938-1947, M., 1989, p.40.
32. Aspects des…, p.57-158.
33. Vezi: despre opinia publică sovietică: K. Simonov, Glazami celoveka moego
pokolenia, M., A.P.N., 1988, p.88.
34. Cf.. Gh. Tătărescu, Evacuarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord, Craiova,
Scrisul românesc, 1940 passim; I. Şişcanu, op. cit., p.163; I.N. Westwood, Endur-
ance and endeavour. Russian history., Oxford, University Press, 1987, p.332;
Dj.Boffa, Istoria Sovietskogo Soiuza, tom I, Mejdunarodnîe otnoşenia, M., 1990, p.559.
35. M. Semireaga, Tainî…, p.259.
36. Vezi: Nazi-Soviet relations. 1939-1941, Edited by Raymond Sontag and
James Biddll, Washington, 1948 p.161; 23 august 1944. Documente. 1939-1943,
vol.I, Bucureşti, 1984, p.77; mai vezi documente sovietice în arhiva de la Chişinău -
Arhiva organizaţiilor social-politice a R. Moldova, F. 50 i.2 d.153 f.73-75 ş.a.
37. N. Dima, op. cit., p.158; alte detalii: Şt. Lache, Gh. Ţuţui, La Roumanie et la
conférence de la paix de Paris (1946), Bucureşti, 1987; p.31; Lory Marie-Joseph,
Douze leçons sur l’Europe. 1914-1947, Bruges, de Tempel, tempehof, 1968, p.345;
A. Bullok, Hitler: A study in Tyranny, New Zork, Bantam Books, 1958, p.547.
Referindu-se la prima notă ultimativă sovietică, un an mai târziu, Al. Ciorănescu avea
să scrie: “Ruşii n-au văzut sau nu voiau să vadă decât pe cei 80000 de ruşi sau pe cei
vreo 400000 de ucraineni; prezenţa acestora ar fi în orice caz o ciudată scuză pentru
a acoperi anexiunea silnică a peste 2000000 de români”. (Al. Ciorănescu, Dunărea şi
Nistrul în istoria basarabeană, în Revista română, anul I, noiembrie-decembrie 1941,
nr.7-8, p.497.
38. I. Şişcanu, Raptul…, p.51-52; Val. Fl. Dobrinescu, op. cit., p. 162.
39. Vezi: Istoria partidului comunist român. Sinteză. Documentar, Capitolul V
(1940-1944), Strict Secret, f.a., p.533-535. Alte detalii: V. Suvorov, Ledokol. Kto
naceal vtoruiu mirovuiu voinu? M., 1992, p.131; Val. Fl. Dobrinescu, I. Pătroiu,
Anglia şi România între anii 1939-1947, Editura didactică şi pedagogică. R.A.,
Bucureşti, 1992, p.65.
40. B. Kolker, I. Levit, op. cit., p.138, 181. Participarea României la războiul

34
împotriva U.R.S.S. era explicată de I. Antonescu prin problema Basarabiei (I.
Antonescu. Citiţi…, p.92; M. Mourin, Le drame des Etats satellites de l’Axe, de
1939 à 1945, Paris, Paxyot, 1957, p.133. Unele surse arată că ideea unui război în Est
nu făcea parte din planul său de acţiuni în 1940. (Larry Wats, În serviciul Mareşalului,
Ion Dumitriu Verlag, vol. I, München, 1985, p.161).
41. N. Zagladin, Istoria uspehov i neudaci Sovietskoi diplomatii. (Politologhiceskii
aspekt), M., Mejdunarodnîe otnoşenia, 1990 p.122. Nici americanii nu excludeau
posibiltatea încheierii unei păci separate între U.R.S.S. şi Germania (Robert E.
Shervood, The White House papers of Larry L. Hopkins, vol. I, september 1939 -
january 1942, Eyre and Spottiswoode, London, 1948, p.401, despre acţiunea României
vezi: N. Baciu, Yalta şi crucificarea României, Fundaţia Europeană Drăgan, f. 1.,
1990, p.20; M. Manoliu-Manea, op. cit., p.229.
42. Vneşneia politika Sovietskogo Soiuza v period Otecestvennoi voinî, Politizdat,
M., 1946, tom I, p.553, 556; Val. Fl. Dobrinescu, I. Pătroiu, op. cit., p.105; N. Baciu,
Agonia României. 1944-1948. Dosarele secrete acuză, Editura Dacia, Cluj-Napoca,
1990, p.161.
43. V. Israelean, Diplomatia v godî voinî. 1941-1945, M., Mejdunarodnîe
otnoşenia, 1985, p.65; W. Churchill, op. cit., kn., tom 3-4, p.287; R. Sherwood,
Roosevelt i Hopkins. Glazami ocevidţa, tom 2, Izd. ini Lit-rî, M., 1958, p.22; P.D.
Quinlan Ed., The United states and Romania. American-Romanien relation in the
twentien century, Woodland Hills, California, 1988, p.93, Al. Cretzianu, The Iost
opportunity, London, Jonathan, Cape, 1957, p.74.
44. W. Churchill, op. cit., kn. 2, tom 3-4, p. 310; vezi şi: Al. Cretzianu, op. cit.,
p.74.
45. Vneşneia politika Sovietskogo Soiuza v period…, tom I, M., 1946, p.167,
194; vezi şi: Basarabia Românească, Editura Carpaţii, Madrid, 1984, p.9.
46. Val. Fl. Dobrinescu, I. Pătroiu, op. cit., p.117.
47. V. Israelean, Diplomatia v godî…, p.82.
48. Istoria Partidului Comunist…, p. 443.
Magazin istoric. Serie nouă, Anul XXVII, nr.6 (315), iunie 1993, p.17.
49. N. Baciu, Agonia…, p. 95. Este, de fapt, unica sursă. Celelalte infirmă existenţa
clauzelor secrete (vezi: V. Israelean, Diplomatia v godî…, p.82; I. Maiski, Vospominania
sovietskogo diplomata. 1925-1945g-g-, M., Mejdunarodnîe otnoşenia, 1987 p.656;
L. Loghin, Mari conferinţe internaţionale. 1939-1945, Bucureşti, 1989, p.250.
50. R. Sherwood, Roosevelt i…, tom 2, p.378, alte detalii: M. Joseph-Lory, op.
cit., p.383. În septembrie 1943, Fr. D. Roosevelt concepea astfel problema Basarabiei:
“Stalin va obţine desigur Basarabia (alături de Finlanda, Ţările Baltice şi jumătatea
răsăriteană a Poloniei - n.n.). Nu e nici un motiv să ne opunem dorinţelor lui Stalin,
întrucât el are puterea să le obţină oricum. Aşadar e mai bine să i le dăm de bună
voie…” (Cf.: N. Baciu, Yalta şi…, p.181; A. Conte, Yalta ou la partie de monde (11
février, 1945), Paris, Ed. R. Laffont, 1964, p.111).
51. Larry Wats, op. cit., vol.I, p.164.
52. M. Mourin, Le drame…, p.146.

35
 53. Moldova, nr.3 (8), iunie, anul II, Iaşi, 1991 (număr special), p.33.
54. Sovietsko-americanskie otnoşenia vo vremea Velikoi Otecestvennoi voinî.
1941-1945, tom.2. 1944-1945, p.78-79.
55. Al. Cretizianu, op. cit., p. 137; D. Floyd, Rumania, Russia’s dissident ally,
Frederick A. Praeger, Rublishers, New York-Washington-London, 1965, p.15. În
original această cerere era formulată în felul următor: “Restabilirea frontierei sovieto-
române conform tratatului din 1940”. (Sovietsko-americanskie otnoşenia…, tom.2,
1944-1945, p.525; Şt. Lache, Gh. Ţuţui., op. cit, p.60).
56. Jignea K., Imperialisticeskaia politika S.Ş.A. i Velikobritanii v otnoşenii Bolgarii
i Rumânii (1944-1947g.g.), Chişinău, Ştiinţa, 1987, p.5; G. Ciorănescu, Bessarabia
disputed…, p.166; M. Mourin, op. cit., p.152-153; N. Dascălu, P.Eggleston, U.S.A.
evolutions during the second world war concerning the post-war status of Bessarabia,
în: Revue Roumaine d’etudes internationales, nr.2 (118) mars-avril, 1992, p.109.
57. Istoria Partidului Comunist…, p.753; Pl. Chirnoagă, op. cit., p.142, 145.
58. Spre deosebire de varianta din aprilie, în septembrie 1944 se utilizează o
formulare şi mai explicită: “Se restabileşte frontiera de stat între Uniunea Republicilor
Sovietice Socialiste şi România, stabilită prin acordul sovieto-român din 28 iunie
1940…” (Sovietsko-americanskie otnoşenia…, tom.2. 1944-1945, p.502; Patrimoniu,
1992 nr.2 p.161). Despre semnarea armistiţiului vezi: M. Mourin, op.cit., p.169; Şt.
Lache, Gh. Ţuţui, op. cit., p.101.
59. K. Jignea, Podgotovka i zakliucenie mirnâh dogovorov s Bolgariei i Rumâniei
posle vtoroi mirovoi voinî (Diplomaticeskaia istoria), Chişinău, Ştiinţa, 1981, p.27;
D. Floyd, op. cit., p.22.
60. I.N. Westwood, op. cit., p.350.

36
 Capitolul II

MODALITĂŢILE GUVERNĂRII
ŞI FLUCTUAŢIILE DEMOGRAFICE
ÎNTRE 1939-1945

Din momentul declanşării conflagraţiei mondiale, în Basarabia

s-au refiugiat câteva mii de locuitori din Transnistria, iat un număr
neînsemnat, sub influenţa propagandei bolşevice, în Uniunea Sovietică1.
Faptul, bineînţeles, n-a afectat situaţia demografică existentă în regiune.
În mediul rural, care cuprindea majoritatea absolută a populaţiei,*
românii alcătuiau circa 3/4; în oraşe, deşi, din punct de vedere nu-
meric, se situau pe poziţia a doua după evrei (vezi anexa nr.1),
procentual nu depăşeau limita de 25 la sută din totalul populaţiei ur-
bane**2. Nu este de mirare că orăşenii vorbeau, de preferinţă, în
limbile rusă şi evreiască, românii fiind astfel forţaţi să accepte, mai
ales în cercurile intime, una dintre aceste limbi. Faptul că autorităţile
româneşti manifestau o anumită toleranţă lingvistică e indiscutabil: la
1 octombrie 1939, avea loc inaugurarea postului de Radio - Basarabia
cu emisiuni zilnice în limbile română şi rusă3.
Spre deosebire de perioada interbelică, când teritoriul basarabean
forma în cadrul României o unitate administrativă aparte, ca rezultat
al reformei administrative de la 14 august 1938, cu toate că provincia
îşi menţine cele nouă judeţe existente anterior, aproape jumătate din
ele au fost incluse în ţinuturile de la vest de Prut; judeţul Hotin făcea
parte din Ţinutul Sucevei, cu centrul în Cernăuţi, judeţele Bălţi şi
*Conform recensământului din 1930, în Basarabia exista cel mai mic grad de urbanizare,
populaţia rurală constituind 87% (media pe ţară fiind de 70%; vezi: S. Manuilă, Demografia
rurală a României, Bucureşti, 1940, p.10.
**În Chişinău, din totalul de circa 114 836 locuitori, românii erau în număr de
48 456 persoane, evreii - 41 065, iar ruşii - 19 631 (A.O.S.P., F.51 i.1 d.27 f.10).
37
Soroca au fost ataşate la Ţinutul Prut, cu centrul la Iaşi, iar judeţele
Ismail şi Cahul erau încadrate în Ţinutul Dunărea de Jos, cu centrul
la Galaţi. O situaţie specială aveau judeţele Lăpuşna, Orhei, Tighina
şi Cetatea Albă care formau Ţinutul Nistru, cu centrul la Chişinău.
Dacă pentru judeţele din prima categorie se găsise formula ce
permitea o integrare administrativ-teritorială şi economică cu restul
ţării, în Ţinutul Nistru, dimpotrivă, se menţinea fenomenul de izolare4.
În lipsa unor dovezi sigure, am putea presupune că în acea împărţire
teritorial-administrativă se întrevedea o eventuală cedare teritorială
în procesul căutării unei soluţii de compromis faţă de pretenţiile
U.R.S.S.
Aparatul administrativ, în oraşele şi judeţele regiunii, era format în
majoritate din funcţionari locali, numărul celor recrutaţi din Regat fiind
relativ mic. Bunăoară, în oraşul Bălţi, din 9 comisari şi ajutori de
comisari, 6 erau din provincie, legaţi de familie şi cu rude numeroase.
Din 95 de gardieni publici, 73 erau localnici, unul bucovinean, iar restul
- regăţeni5.
În scopul asigurării liniştii şi ordinii, în replică la asasinarea prim-
ministrului A. Călinescu, în teritoriu se efectuează un şir de arestări şi
executări în rândurile legionarilor. Astfel, în noaptea de 22 septembrie
1939, în judeţele Lăpuşna, Tighina, Orhei şi Cetatea Albă au fost
împuşcaţi 12 legionari. În pofida acestei măsuri extrem de drastice,
cuiburile legionare continuă să apară chiar şi în localităţile unde până
atunci erau inexistente6. Paralel, sunt ţinuţi sub observaţie activiştii
mişcării comuniste, în majoritate absolută evrei*. Începând cu
septembrie 1939, aceştia activează în grupuri subversive
“antimilitariste”, iar în noiembrie se grupează în “Comitete de iniţiativă
pentru protecţia teritoriului Basarabiei în timpul evacuării din partea
românilor”. La Chişinău “comisar al poporului” a fost desemnat
avocatul Carol Steinberg. Tot aici exista un comitet sub conducerea
lui Chester Moise. La Orhei, la conducerea unui comitet similar activau
* Faptul implicării pe scara largă a evreilor basarabeni în aceste activităţi este
caracterizat de către istoricul I. Kopanski în felul următor: “Evreii Basarabiei au participat
suficient de masiv la activitatea forţelor de stânga. Ei, în particular, constituiau o parte
considerabilă a activiştilor din mişcarea comunistă. În general, în mijlocul tineretului
evreiesc predominau dispoziţii de stânga (Ia. M. Kopanski. Djoint Bessarabii. Straniţî
istorii, Kişiniov, Liga, 1994, p.9).
38
avocaţii Naiman, Rabinovici şi alţii. Se operează percheziţii la domiciliul
a mai multor persoane bănuite de activitate prosovietică, însă asupra
lor nu se găsesc materiale compromiţătoare7.
La mijlocul lui noiembrie 1939 autorităţile intervin intentând
procese-verbale unor reprezentanţi ai comunităţii germane din regiune
pentru “întocmire de statistică în secret”. S-a constatat că, la indicaţiile
lui Otto Broneski, preşedintele comunităţii ce-şi avea reşedinţa la
Tarutino, s-a organizat un recensământ al familiilor germane, al averii
lor mobile şi imobile. Până la urmă, persoanele implicate în activitatea
respectivă au fost achitate, Otto Broneski explicând că întocmirea
tabelelor de avere era necesară “pentru încasarea în mod just a
cotizaţiilor benevole”, pe care germanii le plăteau în calitate de membri
ai organizaţiei lor comunitare8.
De la începutul lui septembrie 1939 şi până la evacuarea provinciei,
autorităţile româneşti întreprind diverse acţiuni întru fortificarea
frontierei pe Nistru (“linia strategică Carol al II-lea”) şi consolidarea
ordinii publice, cum ar fi: completarea serviciilor de pază a oraşelor,
clădirea şi repararea pichetelor, instalarea unor noi linii telefonice
grănicereşti, construcţia drumurilor de interes militar, blocarea
circulaţiei prin săpare de şanţuri în apropierea satelor etc. Mai relevăm
că, îndeosebi în primăvara lui 1940, se fac mobilizări, însoţite de
concentrarea trupelor în apropierea Nistrului9.
La ocuparea Basarabiei de către U.R.S.S. în teritoriu se produc
importante schimbări de ordin demografic şi administrativ. În ce priveşte
populaţia, enumerăm doar principalele fluctuaţii. Salvându-se de
regimul sovietic, în restul României se refugiază circa 100 de mii de
basarabeni10. Simultan, până la sfîrşitul lui 1940, din Regat revin peste
220 mii de persoane*. Ultimii, şi acest fapt merită să fie subliniat,
erau, în mare, foşti militari. Numai până la 8 iulie 1940, în Basarabia
au intrat, fiind trimişi la vatră, 61 970 ostaşi11. De asemenea, din totalul
de 29 822 persoane care au pătruns în ţinutul basarabean în urma

* Sovieticii au interzis trecerea la est de Prut pentru cei care doreau să se repatrieze
în Basarabia începând cu 18 decembrie 1940. Unul din motivele formale au fost alegerile
din R.S.S.M. şi posibila sosire a lui I. Stalin şi V. Molotov care erau incluşi în listele
electorale (A.N.R.M., F.680 i.2 d.47 f.566).
39
trierii de către Comisia Centrală de repatriere Dorneşti până la data
de 13 septembrie 1940 - 25 931 erau foşti militari. Dacă majoritatea
celor care au plecat din regiune erau civili, români de origine, nu acelaşi
lucru poate fi spus despre civilii care au intrat în Basarabia, aceştia
fiind, cu precădere, evrei. Astfel, din 20 334 civili trecuţi la est de
Prut, în prima jumătate a lui 1940, prin punctele Iaşi, Galaţi, Constanţa,
14 873 erau evrei. Considerăm că numărul lor total a depăşit cifra de
30 00012 şi că au fost repartizaţi de către sovietici, aproape exclusiv,
în oraşul Chişinău. Această constatare ne este sugerată, în special,
de datele de arhivă care denotă că, în timp ce numărul populaţiei din
majoritatea oraşelor - centre judeţene - în intervalul iunie 1940 - iunie
1941 este în scădere sau stagnează, în Chişinău se constată o creştere
spectaculoasă: de la 109 766 locuitori (ianuarie, 1940) la 188 500, în
iunie, 1941*13. (vezi anexa nr.2).
În linii generale, procesele demografice din acel timp marchează o
vădită incertitudine a Moscovei faţă de perspectivele stăpânirii
teritoriului; de aici şi acţiunile de deromânizare şi de slavizare. Con-
form unei hotărâri luate de instanţele sovietice superioare, de comun
acord cu conducerea de vârf a Germaniei,** între 15 septembrie - 14
noiembrie 1940, din Basarabia au fost evacuaţi în Reichul german
circa 100 mii colonişti germani şi persoane de alte naţionalităţi14. Puţin
mai târziu, locul acestor colonişti îl iau aproximativ 10 000 de familii
ucrainene şi poloneze strămutate de sovietici din vestul Ucrainei şi
câteva gospodării de pe malul estic al Nistrului15. Concomitent, sub
pretextul lichidării şomajului, începând cu august 1940 şi până în ianuarie
1941, numai din judeţele centrale şi nordice sunt trimişi pentru diferite
lucrări în interiorul Rusiei 56 356 oameni; în următoarele trei luni
numărul lor ajunge la 100 000, majoritatea fiind români de origine***.
Tot aici menţionăm deportarea a peste 5000 de oameni şi asasinarea

* Indubitabil, sporul se datora şi fucţionarilor sovietici sosiţi de peste Nistru.

**La 5 septembrie 1940.
*** Soarta acestor persoane a fost tragică. Doar o mică parte a reuşit să fugă de
acolo. Cei mai mulţi dintre ei, fiind trataţi asemeni criminalilor şi muncind ca sclavii în
întreprinderile sovietice, au murit din cauza extenuării şi a subnutriţiei. (A.O.S.P., F.51
i.1 d.145. f.5 rev., 6a).
**** Dintre care, 7 reprezentanţi ai clerului (A.N.R.M., F.1354 i.2 d.77 f.7).
40
a mai mult de 100 persoane****16. În acest răstimp Basarabia este
ţinută de către autorităţile sovietice în izolare faţă de restul României
- prin închiderea liniei de demarcaţie pe râul Prut la 3 iulie 1940, dar şi
în raport cu U.R.S.S., prin interzicerea traficului liber, vechea frontieră
de pe Nistru fiind întărită cu reţele de sârmă ghimpată şi cu un rând
de tranşee17.
Instalarea organelor sovietice de ocupaţie se produce în intervalul
30 iunie - 10 iulie 1940, teritoriul fiind administrat în întregime de
comandamentul militar al Armatei Roşii. Deşi în diferite localităţi ur-
bane activau “comitete provizorii”, create, după cum s-a putut vedea,
încă în toamna lui 1939 şi chiar un “guvern al ţinutului” (“Comitetul
provizoriu revoluţionar din Basarabia”), bolşevicii nu le recunosc, iar
comuniştii basarabeni care le-au format nu au fost incluşi nici în
comitetele de partid orăşenesc şi judeţene înfiinţate la 3 iulie 1940 de
către C.C. al P. C. (b) din Ucraina şi nici în rândurile P.C. (b) din
Uniunea Sovietică. Neîndoielnic, în acest mod, Kremlinul făcea
inaccesibile funcţiile-cheie pentru populaţia locală, însă nu putem trece
cu vederea şi o anumită îngrijorare a autorităţilor din motiv că
pretendenţii la acele posturi erau, preponderent, de origine evreiască18.
Pe parcursul lui iulie 1940, autorităţile sovietice sunt ocupate de
formarea organelor de partid şi de stat la nivel judeţ - plasă. Structurile
respective erau create de Ucraina, legislaţia acestei republici unionale
extinzându-se şi asupra Basarabiei: faptul respectiv contravenea chiar
şi legilor U.R.S.S., deoarece Basarabia nu aparţinea Ucrainei. E cu-
rios că, iniţial, deşi funcţionarii selectaţi veneau, în special, de pe
teritoriul ucrainean, în funcţiile-cheie erau plasaţi în temei ruşii. În
iulie - august, de exemplu, din 75 membri ai executivelor judeţene, 71
erau ruşi, unul ucrainean şi 4 români. Treptat, situaţia se schimbă
astfel încât, la începutul lui iulie 1941 raportul era în favoarea
ucrainenilor19. Evident, numărul românilor în componenţa organelor
judeţene şi de plasă rămâne neînsemnat. Astfel, în cele şase judeţe
care au fost înglobate în R.S.S.M., din 25 primi - secretari ai comitetelor
raionale de partid, doar doi erau români, din 19 secretari-secunzi, numai
3 erau români, din 24 secretari ai secţiilor de cadre înregistrăm doar
un singur român. În sistemul organizaţiilor comuniste pentru tineret,
41
din 130 funcţionari responsabili, consemnăm numai un român. Un
număr infim de români activa şi în organele de justiţie. De pildă, din
26 membri ai judecătoriei supreme, doar doi erau români, din 131
procurori românilor le reveneau 6%, din 73 judecători, doar 7%. Ţinem
să mai relevăm că evreii erau încadraţi cel mai frecvent în structurile
poliţiei. În plasa Râşcani (judeţul Bălţi), bunăoară, ei formau, de rând
cu ucrainenii, câte 30%, ruşii - 22%, iar românii - 6%.20
În pofida faptului că, în iulie 1940, nu s-a putut evita participarea
reprezentanţilor Armatei Roşii la formarea organelor puterii locale la
sate, populaţia s-a bucurat, totuşi, de o relativă libertate, alegând în
unele cazuri ca primari oameni gospodari şi chiar preoţi din comună21.
Doar timp de o lună de ocupaţie s-a menţinut integritatea teritoriului,
căci la expirarea acesteia invadatorii ciopârţesc Basarabia, divizând-o
în trei părţi. Astfel, la 2 august 1940, conform hotărârii Sovietului
Suprem al U.R.S.S., judeţele Bălţi, Soroca, Orhei, Chişinău, Tighina
şi Cahul, împreună cu o fâşie îngustă, compusă din 6 raioane (plase)
din stânga Nistrului, au fost denumite “R.S.S.Moldovenească”, judeţele
Ismail şi Cetatea Albă - “Regiunea Akkerman” (după 7 decembrie
1940 - “Regiunea Ismail”), iar judeţul Hotin a fost inclus în Bucovina
de Nord, botezată “Regiunea Cernăuţi”, ambele “regiuni” (Ismail şi
Cernăuţi) fiind ataşate la R.S.S. Ucraineană*. Mai precizăm că noua
delimitare teritorial-administrativă a fost definitivată oficial între 4-12
noiembrie 1940. Procedând într-o astfel de manieră, Uniunea Sovietică
urmărea, în primul rând, interese politice, tinzând, pe de o parte, să
dezrădăcineze din memoria băştinaşilor denumirea acestui teritoriu
care amintea de cele zece provincii ale României, iar, pe de altă parte,
în cazul în care va fi, totuşi, silită să plece, chiar şi într-o perspectivă
nedeterminată, să-şi păstreze oarecare şanse pentru a reţine în
componenţa sa cele mai importante regiuni strategice ale Basarabiei:
sudul - controlând gurile Dunării, iar nordul - deţinând accesul prin
Bucovina spre centrul Europei. În plus, prin “deplasarea” “Republicii
Moldoveneşti” de peste Nistru în spaţiul dintre Nistru şi Prut, liderii

* În judeţele trecute la Ucraina românii reprezentau majoritatea relativă - 28,6%,

urmând ucrainenii cu 25,4% (A. Moraru, Delegaţia, în Tribuna, 1990, nr.13 p. 38).
(Pentru judeţele centrale şi nordice, vezi anexa nr.3).
42
sovietici continuau să ameninţe România, pretinzând la crearea unui
stat moldovenesc (al românilor moldoveni). Ultima formaţiune avea
un “guvern” cu locul de reşedinţă la Chişinău care, împreună cu Tighina
şi Bălţi, aveau statutul oraşelor de importanţă “republicană”. Toate
structurile administrative erau controlate şi dirijate de organele paralele
ale partidului comunist (bolşevic) al R.S.S.M., subordonat, la rândul
său, P.C. (b) din Uniunea Sovietică.
La 12 ianuarie 1941, în scopul legiferării anexiunii Basarabiei,
sovieticii au înscenat alegeri pentru Sovietul Suprem al R.S.S.
Moldoveneşti. Tot atunci, cele trei regiuni au “ales” şi 40 de deputaţi
pentru parlamentul de la Moscova. Absolut toţi candidaţii au fost propuşi
de organele partidului comunist, după o verificare minuţioasă a acestora
de către organele KGB-iste. Candidaţii care aveau rude peste noile
hotare ale U.R.S.S. şi, mai ales, în România erau respinşi. Deşi la această
acţiune au participat militarii sovietici, iar votanţii basarabeni au făcut-o
“de frica consecinţelor”, se recurgea la falsificarea rezultatelor scrutinului.
Aşadar, organul legislativ astfel “ales” nu reprezenta populaţia locală,
deoarece majoritatea deputaţilor erau veniţi de peste Nistru. Numărul
maxim de mandate s-a acordat deputaţilor ruşi şi ucraineni, în detrimentul
reprezentanţilor populaţiei autohtone. Situaţia era şi mai gravă în cazul
deputaţilor delegaţi la Moscova pentru a reprezenta Basarabia, românii
fiind şi acolo în minoritate. În acest context, nu este de mirare că în
R.S.S. Moldovenească a fost desemnat în calitate de preşedinte al
Sovietului Suprem F. Brovko (român din Transnistria), iar guvernul,
constituit în majoritate din ruşi şi ucraineni, era condus de T. Constantinov
(român din regiunea Poltava, Ucraina)23.
Alegerile la nivel de organe ale puterii locale erau preconizate
pentru primăvara aceluiaşi an, însă, din cauza lucrărilor agricole au
fost amânate până în toamnă. Cu toate acestea, au fost operate unele
remanieri de amploare, drept exemplu elocvent servind judeţul Bălţi
unde, în intervalul august 1940 - iunie 1941, sub diferite pretexte, au
fost înlocuiţi 420 primari şi 668 notari. În judeţul Soroca au fost elimi-
nate, de asemenea, 331 persoane, în locul lor promovându-se elemente
din rândul sărăcimii. Au fost şi cazuri când sătenii protestau împotriva
primarilor plasaţi de sovietici, cerând înlocuirea lor24.
43
 Îndepărtarea masivă a băştinaşilor din cadrul diverselor structuri se
efectua metodic. Astfel, din sfera comerţului, până în ianuarie 1941 au
fost eliberate din funcţii peste 200 de persoane. De obicei, se motiva că
cei concediaţi au avut calitatea de proprietari ai diferitelor magazine şi,
respectiv, de “foşti speculanţi”25. În februarie 1941, în 36 diverse organizaţii
au fost “depistaţi” 117 aşa-zişi “duşmani de clasă” ce urmau să fie eliberaţi
din posturile pe care le ocupau. Epurări masive erau întreprinse şi în
structurile mijloacelor de transport, afectând, adesea, şi muncitorii de rând.
La căile ferate din Chişinău, primele destituiri au loc în ianuarie 1941.
Deşi se concepuse înlăturarea a sute de oameni, acţiunea respectivă se
efectua lent din lipsă de personal calificat necesar pentru înlocuirea celor
disponibilizaţi. Cauzele concedierii nu se formulau deschis, însă, de cele
mai multe ori, era suficient ca românii basarabeni să aibă rude în România26.
Locul băştinaşilor îndepărtaţi din serviciu era ocupat de ruşi şi
ucraineni aduşi din Rusia Sovietică. Întrucât nu cunoşteau limba română,
noii-veniţi îşi exercitau funcţiunile administrative prin intermediul
translatorilor. Majoritatea funcţionarilor din organele superioare de stat
şi partid aveau, de regulă, numai studii primare. Mulţi dintre ei doreau
să deţină posturi în structurile superioare, refuzând să activeze la nivel
de plasă (“raion”)27. Hrăpăreţi şi adesea lipsiţi de orice scrupule,
“specialiştii competenţi” veniţi din est îşi însuşesc bunurile refugiaţilor,
arestaţilor şi ale celor deportaţi. Viciul cel mai răspândit în mediul acestor
funcţionăraşi era beţia. Deseori, puteau fi văzuţi în stare de ebrietate,
provocând scandaluri în public, uneori utilizând armele de foc. S-au
înregistrat şi violuri. Nu rămâneau în urmă nici activiştii locali, numiţi de
oamenii simpli “cozi de topor”, care maltratau populaţia românească,
având la activ mai multe cazuri de omor28.
Cu acest aparat administrativ străin, ostil băştinaşilor, Moscova pune
în mişcare diabolica maşinărie de sovietizare şi rusificare a Basarabiei,
prin naţionalizări de întreprinderi şi proprietăţi funciare, realizarea unei
segregări sociale bazate pe criteriul proprietăţii, propagarea ideologiei
comuniste, trecerea la grafia rusească a limbii române*, studierea
* Decizia a fost luată de guvernul U.R.S.S. la 11 noiembrie 1940 sub motivul că astfel
“se satisface cererea organizaţiilor sovietice şi de partid din R.S.S.M.” (A.O.S.P. F. 51 i.I
d.39 f.56).

44
obligatorie a limbii ruse*, maltratarea, arestarea**, deportarea*** şi
exterminarea elementului naţional, autohton etc29. În ce priveşte ultimele
acţiuni, se reliefează pregnant trei momente de teroare sovietică: a)
primele zile de ocupaţie; b) septembrie 1940, în legătură cu rechiziţiile
cerealelor; c) începând cu 12-13 iunie 1941, odată cu intensificarea
deplasării trupelor bolşevice spre Prut. Printre asasinaţi, condamnaţi la
diferite termene de detenţiune sau deportaţi în Siberia au fost agricultori
(de la foşti moşieri până la simpli ţărani), comercianţi şi industriaşi, poliţişti,
funcţionari sau slujitori ai cultului30. În acest răstimp, este atestată
existenţa unei reţele clandestine antisovietice, formată din tineri
naţionalişti. La Orhei membrii unei asemenea organizaţii (Maidahinda)
au fost arestaţi în februarie 1941, însă celelalte verigi - de la Chişinău,
Tighina, Bălţi, Soroca, Cahul şi Ismail - au rămas intacte. Pentru a oferi
o anumită imagine structurii şi potenţialului acestora, notăm că nucleul
din Văleni (Cahul) avea ramificaţii în localităţile Vulcăneşti, Brânza,
Slobozia, Câşliţa, Colibaşi, Manta, Vadul-lui-Isac, Crihana, Reni,
Giurgiuleşti, dispunând de armament şi dispozitive pentru distrugerea
căilor ferate. Organizaţia era pregătită să ajute armata română în cazul
unui conflict armat cu sovietele31.
Până la declanşarea războiului sovieto-german împotriva României,
în Basarabia, au fost concentrate, doar în primul eşalon, circa 17 divizii.
Două dintre ele erau dislocate în nordul provinciei (Lipcani - Briceni -
Edineţ), iar 9 - în centru şi la sud, dintre care 5 de-a lungul Prutului. În
plus, aici a fost amplasată o divizie de aviaţie ce dispunea de aviatori
experimentaţi, participanţi la conflictul sovieto-japonez de la Halhin-
Col şi în războiul sovieto-finlandez. De reţinut că, începând cu 14
iunie 1941, împotriva României erau în curs de desfăşurare cele mai
puternice armate ofensive ale U.R.S.S.**** care, până la mijlocul
* Conform deciziei guvernului R.S.S.M. din 12 august 1940 (A.N.R.M., F.2848 i.Ii
d.2 f.62). Limba română este introdusă în şcolile ruseşti începând cu 1958 (A.O.S.P.,
F.51 i.I8 d.231 f.33).
**Conform unor evaluări, până în februarie 1941 au fost arestate circa 48 000
persoane.
*** Anterior actului de deportare sovieticii efectuau strămutarea din localităţile
urbane şi din apropierea nemijlocită de frontieră. Până în ianuarie 1941, au fost strămutate
1271 familii (A.N.R.M., F.2948 i.8 d.7 f.1).
****La 21 iunie 1941 Legaţia Sovietică din Bucureşti a primit ordin de la Moscova
ca în orice moment să fie pregătită de plecare (A.N.R.M. F.680 i.2 d.55b f.475).

45
lunii următoare, trebuia să posede în primul eşalon strategic (Armata
a 9-a) un total de 20 divizii, inclusiv 6 mecanizate cu un disponibil de
3341 tancuri, acestea din urmă echivalând numeric cu întreg
Wermachtul, depăşindu-l din punct de vedere calitativ.
În acelaşi timp, la vest de Prut s-a înfiinţat grupul de armate “ge-
neral Antonescu”, constituit din Armata a 11-a germană şi Armatele
3 şi 4 române, din 16 divizii (inclusiv, trei în rezervă)32.
După cum se ştie, cele mai grele lupte s-au desfăşurat în apropierea
localităţilor Epureni şi Ţiganca, unde contraatacurile infanteriei
sovietice au fost susţinute de tancuri, aviaţie şi artilerie cu bătaie lungă.
Acestea au lovit bazele de plecare la ofensivă, unităţile româneşti
înregistrând pierderi substanţiale atât la capetele de pod, cât şi pe
malul drept al Prutului.
Stăpânirea teritoriului de către trupele bolşevice făcea, practic,
imposibilă orice ofensivă de amploare în centrul şi sudul provinciei,
existând pericolul executării unei lovituri în spatele sau flancul forţelor
germano-române; un atac frontal era dificil de realizat din cauza
terenului foarte accidentat, nu se puteau utiliza blindatele şi sprijinul
infanteriei. În consecinţă, se recurge la o dublă învăluire (pe la nord şi
sud), cucerindu-se pe rând oraşele: Hotin şi Bălţi (7-9 iulie)*, Soroca
(13 iulie), Orhei (15 iulie), Chişinău (16 iulie), Cahul, Reni (20 iulie),
Tighina, Basarabeasca, Ismail (21 iulie), Bolgrad (23 iulie) şi Cetatea
Albă (26 iulie), trupele sovietice fiind respinse la est de Nistru pe
aliniamentul fortificat “Stalin”. Menţionăm că, în timpul luptelor pentru
Basarabia**, pierderile în rândul Armatei Române au constituit circa
10 000 morţi şi 12 120 răniţi, iar pagubele Armatei Roşii rămân
necunoscute până în prezent33.
În iunie-august 1941, odată cu retragerea autorităţilor bolşevice şi
instalarea administraţiei româneşti, constatăm o depopulare a regiunii
cu circa 14,3%, numărul locuitorilor scăzând de la 3 191 016 (ianuarie
1940) la 2 733 565 (august 1941). Procesul în cauză a afectat în mod
catostrofal populaţia oraşelor. Astfel, din 188 500 locuitori ai Chişinăului
* În mijlocul Armatei Roşii domnea atunci o debandadă totală. Divizia 60 avea ordin
să treacă la est de Nistru pe lângă Hotin în ziua de 5 iulie 1941. Efectivul ei, însă, a intrat
în panică şi fiecare ostaş s-a deplasat după bunul său plac. (A.N.R.M., F. 2042 i.2 d.2 f.4).
** Şi Bucovina de Nord.
46
din ajunul izbucnirii războiului sovieto-german, peste o lună s-au
înregistrat doar 45 000; în Bălţi, din 65 270 au rămas numai 18 248, iar
în Tighina numărul acestora s-a redus de la 32 272 la 15 075 (vezi şi
anexa nr. 2). Relevăm că sovieticii au fost urmaţi de aproximativ 300
mii oameni, în special ruşi şi evrei*. Între 60-80 mii evrei rămân în
teritoriu, peste 20 mii dintre ei fiind masacraţi de armatele germano-
române şi de populaţia locală, iar restul, concentraţi în ghetouri, sunt
expulzaţi peste Nistru**. Constatăm cu stupoare că, în timp ce
populaţia băştinaşă este în general în scădere, cea ucraineană sporeşte
faţă de 1940 cu 29,7%, iar în cifre absolute cu 102 987 oameni. Se
ştie în mod cert că cea mai mare parte din coloniştii aduşi aici de
sovietici s-a retras odată cu colonizatorii, cu excepţia a doar 15 000
ucraineni şi 6000 polonezi34, cifre care, oricum, nu explică sporul
excesiv al etniei ucrainene din Basarabia; e de presupus că fenomenul
se datorează renegării propriei naţionalităţi de către o bună parte din
ruşii basarabeni (vezi anexa nr.4).
La instalarea şi exercitarea administraţiei româneşti regiunea a
cunoscut două faze, şi anume: a) preliminară, b) definitivă. Prima
fază a avut, de asemenea, două etape: I) “de ocupaţie prin forţa
armelor” şi “absolută nepătrundere” (22 iunie-26 iulie 1941) cu o
instalare treptată a unităţilor poliţieneşti; II) de reluare a conducerii
efective a teritoriului (până la 3 septembrie a aceluiaşi an). Faza a
doua, de administrare normală, expiră la începutul lui aprilie 1944.
Iniţial, provincia este administrată direct de Ion Antonescu prin
C. Voiculescu. Acesta din urmă, la 23 iulie 1941 a fost numit
“împuternicitul generalului I. Antonescu pentru administrarea
Basarabiei”. Având în calitate de consilier pe ministrul de stat Phlaumer,
“împuternicitul” se bucura de dreptul neamestecului “în nici un fel” în
conducerea şi administrarea Basarabiei a oricărei autorităţi de stat
centrale. Centrul (Bucureştiul) îşi menţinea, totuşi, controlul asupra

* Cea mai mare parte s-a refugiat în Uzbekistan şi Kazahstan. Populaţia de acolo
s-a manifestat ostil faţă de aceşti basarabeni, acuzându-i de înfrângerea Armatei Roşii în
vara lui 1941 (A.O.S.P., F.51 i.1 d.145 f.4a).
** În octombrie 1941 au fost trecuţi peste Nistru 56 000 evrei. Circa 50 la sută
dintre deportaţi au pierit. (Cf: Sabin Manuilă and Wilhelm Filderman, The Jewish popu-
lation in Romania during World War II, Iaşi 1994, p.46.
47
poliţiei, siguranţei, jandarmeriei, justiţiei, armatei, învăţământului su-
perior, porturilor, drumurilor naţionale, vămilor şi regiilor publice35.
O sarcină imperioasă ce s-a pus în faţa autorităţilor româneşti
chiar din primele zile a fost restabilirea şi menţinerea ordinii publice.
Lipsa acesteia se făcea simţită prin numeroase jafuri şi abuzuri atât
din partea populaţiei civile, cât şi din cea a armatelor germano-române.
Astfel, în oraşul Ungheni, majoritatea bunurilor rămase de la persoanele
evacuate de sovietici au fost sustrase, în parte, de armatele germane
şi române, iar restul s-a împărţit ţăranilor săraci. Acţiunile respective
erau comise, de cele mai multe ori, de forţele germane care, în baza
dreptului de cuceritor, îşi însuşeau tot ce găseau în depozite, fabrici
etc., îndepărtând, pe alocuri, chiar şi paza militară română36.
Numeroase jafuri erau înfăptuite de sărăcimea oraşelor şi satelor.
Cei din sate, pentru a evita controlul instituit, furau obiecte uşoare şi
se înapoiau nu prin barierele unde ştiau că există un serviciu de pază,
ci pe câmpuri. S-au constatat însuşiri şi în dauna populaţiei civile din
partea unor funcţionari care, în urma inspecţiilor efectuate de I. An-
tonescu, au fost destituiţi37.
În primele luni, menţinerea ordinii publice era pusă în pericol de un
şir de organizaţii teroriste lăsate de sovietici pentru acte de sabotaj.
Ele erau formate din grupuri a câte trei persoane (sistem numit
“Troika”), membrii unui grup necunoscându-i pe ceilalţi. Cea mai
importantă organizaţie de acest gen identificată către 28 august 1941
a fost reţeaua descoperită la Chişinău, instruită de căpitanul Korocikin,
colaborator al N.K.V. D-ului. Pe parcursul săptămânii următoare au
mai fost depistate încă două organizaţii similare (în Tighina şi Cetatea
Albă), compuse preponderent din minoritari38.
La 4 septembrie 1941, pentru administrarea regiunii se înfiinţează
“Guvernământul provinciei Basarabia”, ca persoană juridică cu buget
propriu, iar C. Voiculescu este desemnat “Guvernator al provinciei
Basarabia”, rămânând subordonat în exclusivitate doar şefului statului
(I. Antonescu)39. De la această dată se iniţiază crearea a nouă direc-
torate ale Guvernământului: 1) Agricultură şi domenii, 2) Afaceri ad-
ministrative, 3) Economie naţională, 4) Sănătate, 5) Românizare,
colonizare, inventare, 6) Lucrări publice şi comunicaţii, 7)Învăţământ
48
şi culte, 8) Finanţe, 9) Muncă şi asigurări sociale. Până în noiembrie
1941 se restabileşte întreaga structură de administrare, inclusiv la nivel
de pretură şi primărie. În fiecare comună s-a instituit un consiliu de
primărie având în componenţă pe notarul comunei, ca preşedinte, iar
ca membri - preotul, directorii de şcoli, primarul comunei, agronomul,
inginerul silvic, medicul sanitar uman, medicul veterinar şi un agricultor
fruntaş40.
Faţă de perioada precedentă, regiunii i s-au creat unele înlesniri.
Datoriile fiscale ale populaţiei anterioare datei de 28 iunie 1940 au
fost anulate. În plus, până la 1 aprilie 1942, s-au acordat scutiri totale
de impozite, iar întreprinderile comerciale şi industriale de orice fel au
beneficiat de o reducere cu 50% (în raport cu restul ţării) la impozitul
pe venit41.
Se efectuează unele schimbări şi în împărţirea teritorial-ad-
ministrativă. Judeţul Hotin este menţinut în componenţa Bucovinei de
Nord (“Guvernământul provinciei Bucovina”). La sud s-a creat un judeţ
nou (Chilia) pe baza unei părţi a vechiului judeţ Cetatea Albă. Astfel,
numărul total al judeţelor basarabene ajunge la 10. Judeţele erau simple
circumscripţii teritoriale fără personalitate juridică şi buget propriu, având
funcţia de control, de îndrumare a plaselor şi comunelor şi de tutelă
administrativă. Plasa era condusă de un prim-pretor, ajutat de unul sau
doi pretori. De asemenea, nu avea personalitate juridică şi nici buget
propriu. Doar comunele erau persoane juridice cu buget propriu, fiind
organizate şi conduse în principiu după legea administrativă din 1938.
Procesul de delimitare teritorial-administrativă a Basarabiei se
definitivează oficial la 6 octombrie 194142. Linia Nistrului era închisă,
accesul în Basarabia fiind permis doar băştinaşilor de origine română
şi germană, paza fiind exercitată în comun cu germanii până la 15
noiembrie, când comandamentele vamale germane au fost ridicate.
Peste o lună barierele economice între Basarabia şi restul ţării au fost
înlăturate, anulându-se toate restricţiile cu caracter vamal. Formal,
ultima acţiune este sprijinită de plebiscitul efectuat la 9 noiembrie 1941
pe teritoriul întregii ţări, ratificându-se astfel reîntregirea hotarelor de
răsărit ale României43.
Deşi pentru Basarabia se preconizase aplicarea principiului
49
descentralizării administrative*, cu o libertate de a-şi desăvârşi iniţiativa,
Guvernământul este pus în situaţia de a nu putea numi funcţionarii
proprii, iar începând cu 25 martie 1942, e lipsit de dreptul administrării
impozitelor**44. Liderii basarabeni au insistat, chiar în prima lună de
restabilire a administraţiei româneşti, în favoarea guvernării şi
administrării regiunii cu oameni localnici. La începutul lui septembrie
1941, preotul V. Ţepordei şi diaconul S. Roşca, editori ai ziarelor Raza
şi Basarabia, au informat Ministerul Propagandei că la conducerea
judeţeană şi a Guvernământului sunt puse persoane “străine cu totul”
de originea basarabeană, fapt care, în opinia lor, crea nemulţumiri din
partea populaţiei “jefuite de regăţenii din vechiul Regat”. Mai mult,
chestiunea în cauză a fost pusă în discuţia opiniei publice prin intermediul
unui şir de articole cu denumiri elocvente: “Elementul autohton şi
redresarea Basarabiei”, “Basarabeni rămaşi”, “Dureri neînţelese”,
vizându-se, în ultimă instanţă, inutilitatea Guvernământului ca organ
administrativ din cauza neîntrebuinţării “elementelor autohtone”45.
În virtutea acestei situaţii, în octombrie 1941, la o conferinţă
administrativă a prefecturii judeţului Orhei, I. Antonescu a ordonat să
se repună în serviciu învăţătorii şi ceilalţi funcţionari, “chiar dacă sub
ocupaţia sovietică au acţionat contra statului român”, urmând ca, în
caz de constatare a vinovăţiei, să se avizeze îndepărtarea lor46.
Reîncadrarea funcţionarilor rămaşi sub ocupaţia sovietică s-a făcut
numai în baza verificării comportării lor. În acest scop, Guvernământul
a instituit comisii de revizuire, aplicându-se următoarele soluţii: 1) cei
care au desfăşurat “activitate îndoielnică în timpul ocupaţiei bolşevice
au fost transferaţi din localităţile în care au activat, însă tot pe teritoriul
Basarabiei; 2) cei care au întreprins activităţi nelegale şi nepatriotice
au fost trimişi la vest de Prut, pentru a nu jigni simţămintele populaţiei
* La 17 iulie 1941, I. Antonescu a arătat că “bugetul ţării nu se va mai mări de acum
înainte cu avuţiile Basarabiei sau ale Bucovinei. Aceste provincii vor avea independenţă
administrativă şi financiară”. (A.N.R.M., F.706 i.1 d.1114 a f.84).
* *Potrivit legii nr. 231/1942, administraţia fiscală a Guvernămîntului a fost trecută
cu întregul ei personal printre serviciile rezervate Guvernului de la Bucureşti. Directoratul
Finanţelor al Guvernământului rămâne din acel moment la rolul de contabilitate a
provinciei. (Cf: Buletinul Ministerului Afacerilor Interne, Bucureşti, 1942, august -
septembrie, nr.7-8, p.p.1294-1295). Se pare, totuşi, că mai târziu s-a revenit asupra
acestei chestiuni în favoarea Guvernământului.
50
şi a-i pune în imposibilitate de a “dăuna” intereselor instituţiilor şi, în
fine; 3) pentru cazurile mai grave persoanele respective au fost trecute
în cadrul disponibil ori au fost pensionate47.Până în mai 1942, fun-
cţionarii care au activat înainte de 1940 au fost reangajaţi (definitiv
sau provizoriu), evitându-se, este adevărat, în special în sudul
Basarabiei, reîncadrarea minoritarilor. Locurile vacante au fost
completate prin transfer de funcţionarii din alte regiuni ale ţării*48.
În contextul respectiv, semnalăm existenţa unui oarecare antago-
nism între funcţionarii rămaşi sub sovietici şi cei care s-au evacuat la
ocuparea provinciei în 1940. Cei dintâi, fiind iniţial respinşi de către
comisiile de triere şi având, implicit, o stare materială precară, îşi
manifestau nemulţumirea în public, afirmând că au fost martiri şi că cei
care au părăsit Basarabia au fost mai puţin curajoşi decât ei, “plecând,
pur şi simplu, ca să-şi salveze pielea”. Cealaltă categorie susţinea că a
renunţat la toate (avut, posturi), făcând-o din patriotism, tratându-şi foştii
colegi drept “comunişti” şi luându-şi aere de vădită superioritate. Pe de
altă parte, renaşte şi vechea opoziţie dintre “basarabeni” şi “regăţeni”,
situaţie ce genera animozităţi şi-i determina să se boicoteze reciproc.
La 15 aprilie 1942, Guvernământul interzice utilizarea limbii ruse
în raporturile cu oficialităţile. De asemenea, s-au luat măsuri ca toate
îndrumările sau sfaturile ce se dădeau prin Buletinul Guvernământului
să fie publicate într-un limbaj accesibil, adică, prin cuvinte româneşti
lesne de înţeles**49.
În ce priveşte raporturile dintre funcţionari şi populaţie, unde s-a
reluat, pe alocuri, sistemul vicios de etichetare (“bolşevici”, “trădători”,
“tâlhari” etc.), Guvernământul Basarabiei intervine, cerând autorităţilor
cuviinţă, mult tact, calm şi omenie, pentru a asigura cetăţenilor români,
“de orice origine etnică”, “un tratament care să impună respect şi

*Nu s-a putut totuşi evita vechea practică din perioada interbelică de transfer în scop
disciplinar. În august 1942, generalul Constantin Gh. Voiculescu se adresa Preşedinţiei
Consiliului de Miniştri cu următoarele cuvinte: “Vă rog să binevoiţi a dispune ca să se
renunţe la sistemul mutărilor disciplinare în Basarabia a elementelor rele, indiferent cărei
instituţii aparţin: armată, poliţie, finanţe. C.F.R. etc” (Cf: Ioan Scurtu, Constantin Hlihor,
op.cit., p.80-81).
**Remarcăm în acest sens şi faptul trecerii, de la 1 aprilie 1943, a tuturor localităţilor
basarabene cu denumiri străine la cele româneşti (Buletinul Ministerului Afacerilor In-
terne, 1942, august-septembrie, p.1259-1267).
51
încredere” 50 . Precizăm aici că, faţă de perioada 1939-1940,
administraţia românească afişa o atitudine diferită faţă de românii
basarabeni, aceştia bucurându-se de o anumită toleranţă şi de mai
multe facilităţi. În schimb, atitudinea vizavi de populaţia minoritară a
fost mai severă. Se schimbă şi politica faţă de cultele religioase, fiind
permisă doar activitatea bisericilor ortodoxe şi romano-catolice.
Exercitarea celorlate culte era penalizată prin amenzi, internări în
lagăre sau expulzări peste Nistru51.
Inclusiv din aceste cauze, până în octombrie 1943, pe teritoriul
Basarabiei au fost descoperite circa 22 grupuri teroriste (prosovietice)
compuse, în majoritate absolută, din elemente minoritare. Toate
grupurile au luat naştere, iniţial, din ordinul agenţilor N.K.V.D., fiind
concentrate predominant în sudul ţinutului, unde, pe de o parte, locuia
multă populaţie alogenă, iar pe de altă parte, sectorul era controlat de
mai mulţi ani de Direcţia Generală N.K.V.D. a regiunii şi oraşului
Odesa, categorist ca cel mai puternic dintre organele similare de pe
teritoriul U.R.S.S.52. Excepţie fac doar două grupuri descoperite puţin
mai târziu (decembrie 1943 - ianuarie 1944). Însă organizaţiile re-
spective, apărute, conform istoriografiei sovietice, “la iniţiativa
locuitorilor băştinaşi”, erau mai curând o manifestare de oportunism*53.
Pe parcursul anilor 1942-1943, numărul populaţiei din regiune creşte
(vezi anexele nr.6, 7), ca urmare a rezultatului repatrierii din vechiul
Regat** şi U.R.S.S-*** a unei părţi din basarabeni, cât şi a sporului
natural. Treptat, sunt evacuaţi din teritoriu coloniştii ucraineni şi polonezi
aduşi în 1940 de sovietici. Problema plecării lor în bloc s-a pus încă în
1941. Acceptând, autorităţile germane au insistat, totuşi, ca procedura
să se facă în mod individual. În martie 1943, aşteptau să plece în
* În 1944, pe teritoriul basarabean au activat şi partizani sovietici. Aceste detaşamente
erau dependente de Fronturile II şi III ucrainean. În iunie 1944 înregistrăm 6 detaşamente
conduse de 7 ruşi, 4 ucraineni şi 2 evrei. Populaţia locală nu-i agrea pe partizanii sovietici.
Unii comandanţi ai partizanilor raportau superiorilor: “Populaţia locală n-a fost sovietizată
suficient într-un an de putere sovietică” (A.O.S.P., F.3280, i.I, d.32, f. 2-6, 51).
** Toţi basarabenii care au rămas după evacuarea Basarabiei în 1940, inclusiv ostaşii
basarabeni, conform deciziei mareşalului I. Antonescu, urmau să fie recompensaţi la
întoarcere printr-o medalie şi un tratament mai favorabil la împroprietăriri, încadrarea
în serviciu şi practicarea unui business.
*** Până la 6 februarie 1944 din U.R.S.S. s-au repatriat în Basarabia 13 499 persoane
(A.N.R.M., F.680, i.I, d.4642, f.236).
52
Germania încă 3067 familii de polonezi şi ucraineni. Provizoriu,
chestiunea se suspendă, fiind reluată în toamnă, ca la sfârşit de an să
se înregistreze doar 1072 familii54.
Simultan, pe terenurile germanilor repatriaţi, s-au făcut colonizări
cu luptători de pe frontul de est. A existat şi dorinţa a circa 30 000
familii de moldoveni de la răsăritul Nistrului de a se coloniza în judeţele
nordice, în locul ucrainenilor. Însă, datorită evoluţiei defavorabile a
evenimentelor, colonizările s-au efectuat pe o scară foarte restrânsă.
Din 5000 familii care urmau să fie aduse, inclusiv din Cadrilater, în
primăvara lui 1942, au sosit doar circa 1162 familii. Din Est, până în
decembrie a aceluiaşi an, au fost lăsate să treacă şi împroprietărite în
teritoriu circa 100 familii. Iniţial, însă, colonizările cu moldoveni din
interiorul U.R.S.S. se preconizau nu în Basarabia, ci în Transnistria.
Mai mult, la 13 mai 1943, Consiliul de Miniştri a decis ca românii de
peste Bug care au reuşit, totuşi, să se infiltreze în ţinutul basarabean
să fie readuşi în Transnistria. Însă, în pofida deciziei luate, ei sosesc
încontinuu, fiind cazaţi provizoriu în sudul regiunii. În toamna lui 1943,
se aştepta venirea a 3000 de persoane, dintre care doar în septembrie
au sosit aproximativ 500. Peste o lună, la 15 octombrie 1943, se de-
cide definitiv asupra colonizării lor în Basarabia şi, în special, în
apropierea Nistrului, pentru a crea un cordon românesc care să
împiedice infiltraţiunile ucrainene. Din acel moment şi până la sfârşitul
lui februarie 1944 aici mai sosec încă peste o mie români - moldoveni55.
Lipsa unei autorităţi depline a Guvernământului provinciei Basarabia
duce la unele divergenţe cu autorităţile centrale în probleme cum ar
fi: administrarea bunurilor românizate, monopolul societăţii “Solagra”,
arestarea funcţionarilor şi altele. În plus, unii înalţi demnitari din cadrul
Guvernământului comit grave abuzuri, beneficiind de pe urma
concesionării întreprinderilor basarabene. Sesizăm, de asemenea,
fricţiuni între jandarmi care continuă să rămână în subordinea centrului
şi organele administrative comunale56. În astfel de condiţii, la 8 aprilie
1943, în calitate de guvernator este numit generalul de divizie
O. Stavrat.
Activitatea defensivă a trupelor germano-române pe frontul de
răsărit, în vara şi toamna lui 1943, punea Guvernământul Basarabiei
53
într-o situaţie extrem de nesigură, forţând funcţionarii să-şi evacueze
bunurile mai importante în interiorul ţării. Către octombrie, majoritatea
personalului administrtaiv şi-a transferat familiile şi averea, deşi, oficial,
normele de transportare sunt reglementate în noiembrie 1943*57.
Acţiunea continuă în linie descendentă până spre finele lui decembrie,
ca, în ianuarie 1944, să capete, iarăşi, mari proporţii. În luna următoare,
autorităţile sunt afectate de sustragerea în masă a populaţiei de la
rechiziţii, îndeplinirea corvezilor, plata impozitelor etc. Situaţia se complică
şi mai mult după 26 martie 1944 când trupele sovietice ocupă primele
localităţi basarabene în nordul ţinutului58. În această situaţie, în aprilie
1944, Consiliul de Miniştri ia decizia “de desfiinţare şi lichidare a
Guvernământului Basarabiei, în teritoriu instaurându-se provizoriu o
adminitrare militară româno-germană. De fapt, din momentul respectiv,
Basarabia este ocupată de germani care nu-şi mai coordonează acţiunile
cu autorităţile româneşti, devastând şi jefuind proprietăţile populaţiei**59.
Între timp, la începutul lui 1944, raportul de forţe în sector era în
favoarea armatei sovietice. Aceasta, acţionând prin marile unităţi ale
Fronturilor 2 şi 3 ucraineni, totaliza 1250 mii militari, în timp ce partea
germană şi partea română dispuneau de, cel mult, 781 mii ofiţeri şi
ostaşi. Avantajul relativ nu permitea sovieticilor să efectueze un atac
frontal pe întreaga linie a fluviului Nistru. O astfel de asaltare s-ar fi
soldat cu pierderi grele pentru armata bolşevică şi datorită faptului că,
pe malul drept al râului, care-l domina pe cel estic, au fost construite
numeroase fortificaţii60.
Aceste circumstanţe impun partea atacantă să-şi concentreze
acţiunile în două direcţii principale (Nord şi Centru-Sud), cucerind

*Conform unor surse Marele Stat Major român elaborase documentele de evacuare
a personalului, bunurilor şi a instituţiilor din Basarabia la sfârşitul lui noiembrie 1943.
Operaţia de evacuare era dirijată de “Grupul Colonel Mosiu”, înfiinţat la 26 ianuarie
1944. (I. Scurtu, C. Hlihor, op.cit., p.133-134.).
** În aprilie 1944 trupele germane în retragere şi-au permis abuzuri dintre care
menţionăm: în suburbia Balca (Tighina) a fost executat un locuitor care a refuzat să vîndă
vin ostaşilor germani; în suburbia Borisovca (Tighina) a fost omorâtă o femeie care nu
s-a lăsat violată. În Chişinău, de la locuitorul Dănilă Guţu ostaşii germani au luat o vacă
cu viţel şi o căruţă cu doi cai. În satul Ursoaia au luat de la Ioan Musteaţă cereale, făină,
vite, îmbrăcăminte şi alte obiecte de uz casnic. I-au incendiat moara şi l-au scos din casă,
instalându-se ei însişi în ea. La fel s-a procedat şi cu alţi locuitori din Ursoaia. (A.N.R.M.,
F.2042 i.2 d.33 f.f.35-36).
54
teritoriul în două etape: 1) 26 martie - 15 aprilie 1944,II) 20-26 august
1944. În prima fază, armatele ruseşti pun stăpânire pe judeţele Soroca
(27 martie), Bălţi (15 aprilie) şi realizează câteva capete de pod în
zona localităţii Chiţcani (Tighina)61. În lunile următoare se produce o
stabilizare temporară a liniei frontului*, cu următoarea configraţie:
Sculeni, Orhei (apropiindu-se de Nistru în dreptul localităţi Dubăsari),
Tighina şi mai departe, de-a lungul fluviului, până la Marea Neagră.
Când au încetat ploile, iar râuleţele Botna, Ciaga, Cogâlnic, Ialpug
s-au uscat, permiţând deplasarea trupelor sovietice mecanizate, se
declanşează ultima etapă a operaţiunilor militare (20-26 august 1944)**,
cucerindu-se judeţele Tighina, Orhei (24 august), Lăpuşna, Cahul (25
august) şi extremitatea sudică (“Cazanul de la Accherman”), inclusiv
oraşul Ismail (26 august). Nici o ofensivă în istoria mondială de până
atunci n-a cunoscut o atât de puternică susţinere din partea artileriei
(circa 265 proiectile la un kilometru al liniei de front)***, după cum
nici o operaţiune sovietică n-a avut un succes mai facil, pierderile
părţii adverse ridicându-se la peste 60 mii morţi şi circa 20 mii
prizonieri****62.
O nouă diminuare a numărului populaţiei basarabene se produce
odată cu suspendarea administraţiei româneşti (martie-august 1944).
Drept exemplu elocvent aducem cazul judeţului Cahul, din care, până
în august 1944, au plecat circa 31 808 persoane. Pentru a determina
numărul celor care s-au refugiat peste Prut în acel interval, ne permitem
următoarea comparaţie: dacă în iunie 1941, în 6 judeţe centrale şi
*În iunie 1944 sovieticii foloseau în sectoarele apărate de armata română o metodă
originală de propogandă: scoteau femei goale pe parapetul şanţului în care se aflau
transmiţând pentru ostaşii români apeluri prin care se arăta “bunul trai ce-l duc soldaţii
sovietici în tranşee”. (A.N.R.M., F.2042 i.2. d.32 f.2001).
**Semnalăm că în această fază au intervenit şi anglo-americanii. La 21 august 1944
poliţia ca reşedinţa în oraşul Chilia Nouă raporta: “Astăzi, între orele 8.30 - 9.30, 11
avioane de bombardament anglo-americane cu baze în U.R.S.S., însoţite de avioane de
vănâtoare, au atacat în raza portului Vâlcov, vaporul de pasageri N.F.R. “Ştefan cel
Mare”, în jurul căruia au fost aruncate circa 16 bombe. Sunt 2 morţi şi 3 răniţi.. Între
11.00 - 11.30 un alt val de avioane a bombardat oraşul Vâlcov cu care ocazie au fost 7
morţi, 10 răniţi grav şi 7 uşor” (A.N.R.M.; F.680 i.I, d.4809 f.190).
*** În bătălia Stalingradului sovieticii dispuneau pe direcţiile principale de 189
proiectile la un kilometru al liniei de front.
Apreciem pierderile sovieticilor la cifra de peste 22 mii oameni (A.O.S.P., F.51
i.20 d.338 f.2).
55
nordice înglobate în R.S.S.M. locuiau 2 424 900 persoane, atunci în
ianuarie 1945, în aceleaşi judeţe au fost înregistraţi doar 1 805 300
locuitori63. Este o diferenţă de 25%. Luînd în consideraţie că 14,3%
din populaţie lipsea, aşa cum s-a putut vedea, în toamna lui 1941, iar în
următorii doi ani s-a obţinut o uşoară creştere, conchidem că în 1944
pleacă peste Prut cel puţin 10% din populaţia Basarabiei, adică mai
mult de 300 mii oameni*. (Vezi şi anexa nr.7.) Cei mai mulţi dintre cei
care s-au evacuat au fost români. Intelectualitatea a plecat aproape
în întregime. Este suficient să arătăm că din 1482 învăţători şi profesori
care au activat în judeţul Bălţi, sovieticii au găsit doar 129, din 980, în
judeţul Soroca au rămas 83, iar în judeţul Orhei - 12**. De asemenea,
dacă la instalarea sovieticilor, în 1940, aproape că nu s-au înregistrat
cazuri de refugieri în masă ale ţărănimii, atunci, în prmăvara şi vara
lui 1944, grupuri mari de ţărani încercau să treacă Prutul pentru a se
deplasa mai departe în interiorul ţării64.
Concomitent cu mişcarea liniei frontului, sovieticii efectuau
transferuri de populaţie, inclusiv peste Nistru. Din luna martie şi până
în vara lui 1944, numai în judeţele centrale şi nordice au fost obligaţi
să se strămute 155 346 basarabeni. În plus, sovieticii mobilizează în
Armata Roşie 256 825 bărbaţi (dintre care, cel puţin, 40 mii şi-au
pierdut viaţa pe Frontul de Vest*** sau au dispărut fără urmă), iar
24 738 basarabeni, în special bulgari şi găgăuzi, au fost mobilizaţi pentru
îndeplinirea diferitelor lucrări în interiorul U.R.S.S.65
Reinstalarea administraţiei sovietice survine simultan cu
*Planificat, au fost evacuate 82 850 persoane (I. Scurtu, C. Hlihor, op. cit., p.140),
Puţin mai târziu, România se transformase pentru sovietici în teren de vânătoare a
refugiaţilor din Basarabia. În august 1945, P. Groza, primul-ministru al României ocupate
atunci de sovietici, a declarat: “Eu nu am nevoie de basarabeni. Vreau să fiu precis şi
categoric: nouă nu ne-a trebuit Basarabia”. Conform unor aprecieri recente, până în
septembrie 1946, au fost “repatriaţi” în U.R.S.S. 38 352 basarabeni (Vezi: Val. Fl.
Dobrinescu, Ion Constantin, Basarabia în anii celui de-al doilea război mondial (1939-
1947), Inst. European, Iaşi, 1995. p.317).
**Din totalul de 10 760 învăţători care au activat sub sovietici în 1941, la revenirea
lor, în 1944, rămăseseră doar 1195. (A.N.R.M., F.2848 i.2 d.149 f.225).
*** Basarabenii au luptat pe Fronturile 2 - Baltic, 1,2,3 - Bielorus, 1,2,4, - Ucrainean.
Stabilim că sovieticii, deşi pretindeau că sunt internaţionalişti, mobilizau în unele cazuri
după criterii etnice. Astfel, în decembrie 1945, colonelul Korsun, comisarul R.S.S.M., a
ordonat să fie mobilizaţi pentru a completa unităţile Armatei 40 doar ruşi, ucraineni,
bieloruşi şi evrei. (A.O.S.P., F.51 i.3 d.438 f.116).
56
pătrunderea armatelor roşii în Basarabia. Iniţial, din martie 1944,
“guvernul R.S.S.M.” îşi avea sediul în oraşul Soroca, ca apoi, la sfârşitul
lui august, să se transfere la Chişinău. În fruntea partidului comunist
era N. Salogor, în celălate două posturi - cheie rămânând F. Brovko
(preşedintele parlamentului) şi T. Constantinov (şeful guvernului)66.
Reanimându-se R.S.S.Moldovenească şi reîncadrându-se
extremităţile sudice în componenţa R.S.S. Ucrainene, se restabileşte
delimitarea teritorial-administrativă din 1940-1941. Ca şi atunci, se
constată o dublare a numărului unităţilor administrative şi, implicit a
funcţionarilor, în raport cu perioada când regiunea era sub autoritatea
României. Aşa, de pildă, în judeţele din R.S.S.M. existau 54 raioane
(plase), pe când în 1941-1944, pe acelaşi loc, înregistrăm doar 26
plase. Proporţiile se menţineau şi în ceea ce priveşte numărul de
locuitori ce revenea, în medie, unei astfel de unităţi.67
De la bun început, necesităţile în funcţionari de stat şi de partid erau
acoperite în întregime de persoane venite din Rusia Sovietică. Numărul
necesar de 1351 funcţionari pentru judeţele centrale şi nordice a fost
asigurat spre finele lui iulie 1944. Majoritatea acestora era venită pentru
prima oară în Basarabia. Astfel, din cele 1355 persoane existente de
facto, au activat anterior în regiune doar 263. Din punct de vedere al
componenţei etnice, dominau ruşii (807) şi ucrainenii (209)68.
În procesul formării aparatului administrativ al partidului comunist
preponderenţa ruşilor se menţine începând cu Comitetul Central (ruşi
- 50, români - 6, din numărul total de 69 persoane) şi încheind cu
comitetele raionale de partid, unde, în calitate de secretar - prim şi
secund, ruşii deţineau 93 funcţionari, iar românii doar 869. O stare
similară se crease şi în aparatul de stat, de la “guvern”, unde românii
erau reprezentaţi printr-un număr foarte mic* şi până la executivele
judeţene (din 582 funcţii - cheie, românii ocupau numai 63). În verigile
raionale ruşii prevalau în organele procuraturii (30 funcţii), ucrainenii
se situau pe poziţia a doua (17), românii dispuneau doar de 3 posturi.
Majoritatea relativă a ruşilor era vădită la nivelul preşedinţilor

Astfel, de exemplu, în aparatul Ministerului Învăţământului din 45 funcţionari doar

8 erau români, iar în Ministerul Sănătăţii (din 40 funcţionari) activa doar un român.
(A.O.S.P., F.51 i.3 d.156 f.123 rev).
57
comitetelor executive raionale (26 locuri), ucraineni şi români, respectiv,
24 şi 15. Aproximativ aceleaşi proporţii existau şi în domeniul
învăţământului70.
La sate ca, şi în 1940, cei mai mulţi dintre primari au fost numiţi de
către reprezentanţii Armatei Roşii*. Organele locale erau compuse si
conduse, în mare, de români. În judeţul Chişinău, de exemplu, ei formau
81,6%, o treime din ei având experienţa din 1940-194171. O parte
considerabilă din foştii primari sovietici, deşi li s-a propus, au refuzat
să se încadreze în vechile funcţii. Dacă, în primele luni, erau promovate
persoanele care cunoşteau limba rusă, mai târziu, nutrindu-se o
neîncredere permanentă faţă de ei, deoarece, fie că erau ţărani cu o
bună stare materială, fie că au fost în contact cu partidele româneşti
până la 1940, autorităţile bolşevice recurg la remanieri de amploare,
plasând în locul lor ţărani săraci ori foşti argaţi. În unele judeţe au fost
înlocuiţi peste 50% din primari, iar în multe localităţi, în mai puţin de
un an, ei au fost schimbaţi de două-trei ori.72
O fluctuaţie şi mai intensă a cadrelor s-a produs în verigile admi-
nistrative superioare, fucţionarii fiind schimbaţi, pe alocuri, de 4-5 ori.
Pe lângă disciplina foarte proastă şi însuşirea ilicită a diferitelor bunuri,
mai semnalăm şi faptul că, dedându-se sistematic la beţii**, funcţionarii
îşi permiteau o comportare brutală şi imorală, agresând pe cei din jur,
inclusiv prin utilizarea armelor de foc. Existau plase în care circa

* “Împuterniciţii” Armatei Roşii primeau o legitimaţie cu următorul conţinut “28

August 1944. Certificatul este eliberat locuitorului satului Cazangic, cetăţeanului Noviţkii
Ion Gheorghe, drept confirmare a faptului că până la instalarea în satul Cazangic a puterii
sovietice este numit de către comandamentul unităţii 43 171 în calitate de împuternicit
al puterii sovietice în satul Cazangic” (tradus din limba rusă).
În Vulcăneşti, secretarul comitetului raional al Komsomolului, un oarecare Malikov,
când venea în sate se îmbăta şi deschidea foc asupra ţăranilor, pe care în acest mod îi
deposeda de cereale. Unii subalterni ai săi obligau sătencile să întreţină cu ei relaţii
sexuale, ameninţându-le că în cazul când vor refuza vor fi deportate în Siberia. Viciul
beţiei a afectat şi funcţionarii - femei. Astfel, în primăvara lui 1945, lucrătoarea comitetului
raional Rîşcani, Lepihina, în loc să-şi îndeplinească obligaţiile, a petrecut întreaga zi de
2 aprilie în beţii, ajungând să se tăvălească în stradă. Nu erau străini de această maladie
socială nici funcţionarii de rang “republican”. Este şi cazul unui oarecare Tomacenko
care, fiind în vizită de lucru într-o plasă a judeţului Tighina, a atins o astfel de stare de
ebrietate încât şi-a satisfăcut necesităţile vitale chiar în ospătăria raională. Ce este mai
grav, după cum recunoşteau înşişi sovieticii, beţia “bântuia” şi în structurile N.K.V.D.-
ului, iar la sate, în fruntea multor primării, se găseau persoane capabile să îndeplinească
orice lucru “în schimbul unui litru de vin”.
58
50% dintre ei au comis diverse abuzuri şi încălcări. În judeţul Bălţi,
spre exemplu, numai până la finele lui 1944 au fost înregistrate 351
astfel de cazuri73.
Consemnăm, de asemenea, o mulţime de conflicte violente între
autorităţile de partid sau de stat şi militari sovietici, soldate cu bătăi şi
folosirea armelor, cu morţi şi răniţi. Atitudinea militarilor faţă de
funcţionarii civili, mai ales în intervalul aprilie-august 1944, era
exprimată (în persoana unor colonei) astfel: “Stăpâni sântem noi, iar
pe voi pe toţi vă vom izola”. Chiar şi un an mai târziu, militarii continuau
să se considere putere supremă, fiind în contradicţie permanentă cu
autorităţile civile ce susţineau contrariul, populaţia nemaiştiind cui să i
se supună*74.
O mare parte a funcţionarilor avea o slabă pregătire intelectuală şi
profesională, rezultată din specializări de 3-6 luni. În situaţia aceasta se
aflau şi lucrătorii procuraturii, 60% dintre ei având doar astfel de “studii”.
Majoritatea absolută nu poseda limba română şi deşi erau obligaţi,
adesea declarau că “în alte republici (ale U.R.S.S. - n.n.) nu au studiat
(limba poporului băştinaş - n.n.) şi nici aici nu este obligatoriu”75. Natu-
ral, ignorarea limbii populaţiei băştinaşe generează mari probleme în
procesul conlucrării cu autorităţile locale care, la rândul lor, nu înţelegeau
rusa. Situaţia era calificată drept “nivel scăzut în dezvoltarea populaţiei”,
organizându-se alfabetizarea” (rusificarea) ei76.
Pe lângă propaganda comunistă şi realizarea unei politici de segregare
socială, bazată pe criteriul averii, din momentul instalării, sovieticii iniţiază
o campanie românofobă sub lozinca: “Imperialiştii români şi naţionaliştii
moldo-români sunt duşmani de moarte ai poporului moldovenesc”.
Paralel, se întreprind măsuri orientate împotriva limbii române, trecându-
se la alfabetul rusesc şi nimicindu-se literatura română în grafie latină.
În acelaşi context, menţionăm arestarea tuturor persoanelor care au
conlucrat cu autorităţile româneşti sau au ţinut de vreun partid politic în

*În 1945, componenţa naţională a ofiţerilor din comisariatele militare ale R.S.S.M.
era următoarea: ruşi - 62%, ucraineni - 28%, români- 2%. Un raport către C.C. al
R.S.S.M. semnala: “În condiţiile Moldovei bogată cu vin, ofiţerii veniţi de pe front
manifestă o disciplină scăzută, participă la beţii, scandaluri, comit omoruri”.(A.O.S.P.,
F.51 i.3 d.438 f.100).

59
perioada interbelică*. Mai observăm că faţă de perioada 1940-1941
sovieticii s-au manifestat relativ moderat în relaţiile cu slujitorii cultelor
religioase. Această schimbare se datora inclusiv unor directive semnate
de însuşi I. Stalin care cerea guvernului R.S.S.M. “să nu împiedice
până la noi dispoziţii activitatea instituţiilor religioase”77.
În timpul mobilizărilor în Armata Roşie, cât şi pentru diferite lucrări
în interiorul Rusiei, autorităţile bolşevice s-au ciocnit de fenomenul
dezertării în masă. Astfel, din circa 281 563 mobilizaţi în perioada
aprilie 1944 - mai 1945 au dezertat 25 871 oameni78. Fiind, în parte,
înarmaţi şi, desigur, oponenţi ai regimului de ocupaţie, ei constituiau o
ameninţare permanentă pentru aparatul administrativ care, prin di-
verse acţiuni (rechiziţiile în natură, redistribuirea terenului agricol etc.)
generase nemulţumirea şi, lesne de înţeles, rezistenţa populaţiei. Astfel,
în aprilie - mai 1944, a fost împuşcată mortal soţia preşedintelui
sovietului sătesc Drochia (Bălţi). În Ciulucani (Bălţi), un grup din cinci
persoane sub conducerea unui oarecare Cărăuş a atacat cu grenade
şi focuri de armă casele activiştilor sovietici, rănindu-i. În Vălăuţi
(Soroca) a fost, de asemenea, împuşcat mortal un activist sovietic79.
Cazuri similare au loc în vara şi toamna lui 1944. În judeţul Chişinău
(satul Cărpineni), au fost atacate domiciliile activiştilor sovietici cu
grenade şi rănite câteva persoane. În judeţul Orhei (Pârjolta), un ac-
tivist sovietic a fost rănit prin aplicarea armelor albe, iar un reprezentant
al N.K.V.D.-ului a fost lovit în cap şi sugrumat. În judeţul Tighina au
fost omorâte cinci persoane, în judeţele Bălţi şi Soroca au fost suprimaţi
preşedinţii sovietelor săteşti Berlinţi şi Rubleniţa Nouă, producându-
se şi atacuri armate asupra lucrătorilor N.K.V.D. Fapte asemănătoare
întâlnim şi pe parcursul anului următor80. Este adevărat, uneori ele
aveau un caracter spontan, adesea fiind rezultatul activităţii unor
grupuri provenite din reactivarea structurilor partidului ţărănesc, care
îşi punea drept scop organizarea unor reacţii împotriva autorităţilor
sovietice81.
*Persoanele respective au fost calificate de bolşevici drept “elemente periculoase
pentru societate”. Ca şi în 1940-1941, iniţial, s-a făcut transferul acestor oameni din
“oraşele de regim” (Chişinău, centrele judeţene) şi din apropierea nemijlocită de frontieră
(7,5 km) în localităţile rurale. (A.N.R.M., F. 2851 i.1, d.8 f.111).

60
 Prin urmare, statutul juridic al Basarabiei, în timpul celui de-al doilea
război mondial, se schimbă succesiv de trei ori: 1) în vara lui 1940,
administraţia românească este înlocuită ca cea sovietică, II) în vara
lui 1941 este restabilită administraţia românească, III) în 1944 teritoriul
trece iarăşi sub autoritaţia sovietică. De fiecare dată, la reluarea
ţinutului, administraţia civilă este anticipată de cea militară: iunie-iulie
1940, iunie-iulie 1941, martie-august 1944. În ultimele două cazuri ea
se exercită simultan de către autorităţile germano-române, pe de o
parte, şi de cele sovietice, pe de altă parte. Administraţia românească
din 1939-1940 se deosebeşte de cea sovietică din 1940-1941 prin faptul
că, cea din urmă, dispunând de un aparat de funcţionari completamente
străin de teritoriu dar şi ca origine, avea un caracter violent,
manifestându-se prin deportări şi exterminări îndreptate, îndeosebi,
împotriva populaţiei româneşti. În acelaşi timp, se promovează o politică
de slavizare a regiunii prin colonizarea a zeci de mii de ucraineni şi
polonezi.
În replică, administraţia românească din 1941-1944, reinstalată şi
exercitată în condiţii de război, adoptă o atitudine mai dură faţă de
minoritarii basarabeni, expulzând peste Nistru parte din populaţia
evreiască ce nu s-a retras cu sovieticii (neputându-se, totuşi, evita
masacrarea unei părţi a acesteia) şi interzicând limba rusă (vorbită de
inamic). O altă deosebire esenţială, în raport cu perioada precedentă
de administrare (1939-1940), este că s-a încercat o descentralizare,
Basarabiei acordându-i-se anumite facilităţi faţă de restul ţării, avantaje
care, trebuie să recunoaştem, n-au fost valorificate în deplină măsură,
după cum nu s-au dus până la capăt nici colonizările iniţiate.
Administraţia sovietică din 1944-1945 are aceleaşi trăsături ca şi
cea din 1940-1941: impunerea limbii ruse, ignorarea de către funcţionari
a limbii băştinaşilor, propoganda urii faţă de anumite categorii,
favorizarea populaţiei sărace etc. Apar şi anumite elemente noi.
Datorită conjuncturii favorabile, deromânizarea regiunii se efectuează
prin mobilizarea şi trimiterea românilor basarabeni la moarte sigură
pe Frontul de Vest, lansându-se în paralel o multiplă campanie
antiromânească.

61
 NOTE
1. Arhiva Naţională a Republicii Moldova (în continuare A.N.R.M.) F.112 i.2
d.28 ff.134-142: F. 680; I d. 3761 f.564.
2. Vezi: V. Stavilă, Populaţia Basarabiei în perioada celui de-al doilea război
mondial, în Revista de Istorie a Moldovei, 1993, nr.3 (15), p.9.
3. Arhivele Statului, Iaşi (în continuare A.S.I.) F. Rezidenţa regală Prut, d.2 /1940
f.202; Gazeta Basaabiei, 1 octombrie 1939.
4.Vezi, de exemplu; I. Scurtu, Viaţa politică din România. 1918-1940, Bucureşti,
1982, p. 211; Foaia judeţului Lăpuşna, nr. I, octombrie 1938; Anuarul Statistic al
României. 1939 şi 1940; Bucureşti, 1940, p.3; Un an de aplicare a legii administra-
tive din 14 august 1938, Monitorul oficial şi impimeriile Statului Imprimeria Centrală,
Bucureşti, 1939, p. 306 etc. Este indicat imprecis că Basarabia făcea parte doar din
două ţinuturi, în I. Agrigoroaei, Gh. Palade, Basarabia în cadrul României întregite,
1918-1940, Chişinău, Universitas, p.109.
5. A.S.I. Rez. Prut, d.2/ 1940 f.199: d.8 /1939 ff.157-158.
6. A.N.R.M., F.680 i.I d.3845 ff.6-14; ibid., d.4534 f.150, 156; ş.a. Primăria
municipiului Chişinău a luat parte la funerariile lui A. Călinescu prin Vl. Cristi,
primarul oraşului (Gazeta Basarabiei, 25 septembrie 1939).
7. A.S.I., F.Rez. Reg. Prut, d.2 /1940 ff.26-27; A.N.R.M., F.2079 i.I d.2 f.32; ş.a.
8. A.N.R.M., F. 738 i.I d.7486 ff.29-39 rev, 41; ibid., F. 680 i.I d.3832 f.164.
9.Vezi: A.S.I., F. Rez. Reg. Prut, d. 7 / 1939 ff. 405-406; A.N.R.M., F. 1665 i.2 d.2
ff.2050, 2088 rev., 2099, 2105 etc; F. 1651 i.I d.I f.1218; ş.a. Oficialităţile germane
declară sovieticilor, în iunie 1940, că România doar sub presiunea englezilor şi
francezilor a procedat “de vre-o şase luni” la amenajarea urgentă a lucrărilor de
apărare pe traseul Nistrului (N. Movileanu, Bulimie, în Sfatul Ţării, 22 august 1992,
p.5).
10. Exista diferite cifre la acest capitol: 300000 de refugiaţi din Basarabia şi
Bucovina (G. Ciorănescu, Bessarabia. Disputed laud between East aud West.
München, Ion Dumitriu Verlag, 1985, p.127; peste 120 000 refugiaţi din Basarabia
(A.N.R.M., F. 706 i.I d.519 f.I); peste 100 000 de refugiaţi din Basarabia şi Bucovina
(I. Şişcanu, Raptul Basarabiei, Ago-Dacia, Chişinău, 1993, p.65); peste 30000 de
refugiaţi din Basarabia (V. Pasat, Din ordinul tovarăşului Beria, în Sfatul Ţării, 24
aprilie 1992).
11. Istoria R.S.S. Moldoveneşti din cele mai vechi timpuri pînă în zilele noastre,
Chişinău, 1984, p.374; V. Platon, File neuitate ale istoriei, în Tribuna, 1989, nr.12
p.24.
12. A.N.R.M., F.691 i.I d.39 ff.290, 445 rev., 446; ibid., d.48 f.242; vezi şi:
Diplomaţia cotropitorilor. Repercusiunile ei asupra Basarabiei şi Bucovinei de Nord
(Culegere de documente, Chişinău, Universitas, 1992, p.153); Evenimentul, 2 iulie
1940. În armata română au rămas circa 7814 basarabeni, peste 300 şi-au dat mai
târziu viaţa pe Frontul de Răsărit (I. Levit, Uceastie faşistkoi Rumânii v agressii
protiv S.S.S.R., Chişinău, 1981, p.278).

62
 13. A. Oreste, Spre o mai bună aşezare a marii industrii cu privire specială
asupra Basarabiei, Bucureşti, Ion C. Văcărescu, 1942, p.39; P. Şornikov,
Promâşlennosti i rabocii klass Moldavskoi S.S.R. v godî Velikoi Otecestvennoi voinî,
Chişinău, 1986 p.125.
14. Numărul germanilor evacuaţi evoluează în diferite surse de la 80 000 până la
100 000. Vezi, de exemplu: V. Văratec, Despre bunurile germanilor basarabeni
abandonate la 1940, în Revista de istorie a Moldovei, 1992, nr.2 (10), p. 20-32; 23
august 1944. Documente. 1939-1943, vol.I, Bucureşti, 1984, p.80; Iachimowski, Die
Umsiedlung der Bessarabien, Bucowina und Dobrudschdeutschen. Von der
Voeksgruppe in Romanien zur “Sidluugsbruche” au der Reichsgrenze, R. Oldenburg
Verlag, München, 1984, p.70-87.
15. Vezi informaţie directă şi indirectă, I. Şişcanu, Posle 1940-go gda: Kak i kem
zaselealasi iujnaia Bessarabia în Golos naroda, 23 octombrie 1990; Gh. Topuzlu,
Pomoşci bratskih soiuznâh respublik seliskomu hozeaistvu Moldavskoi S.S.R. 1940-
1958 g.g., Chişinău, 1981, p.26. Unele surse relatează că în sudul regiunii au fost
colonizaţi doar circa 200 000 ucraineni şi polonezi (I. Antonescu, Îndrumări admin-
istrative rezultate din inspecţiile făcute în Basarabia, Monitorul oficial şi imprimeriile
statului, Imprimeria Centrală, Bucureşti, 1941, p.12.
16. Arhiva Organizaţiilor Social-Politice a Republicii Moldova (în continuare
A.O.S.P.) f.51 i.I d.19 f.63; ibid., d.6 ff.13-14; A.N.R.M., F.666 i.2 d.298 ff.176-178;
Înregistrăm mai multe cifre cu referinţă la cei deportaţi din Basarabia: 330 mii de deportaţi
basarabeni (70 de ani de la reunirea din 1918 a Basarabiei cu România, Bruxelles,
1988, p.26), 300 000 români deportaţi (M. Manoliu - Manea. The tragic plighic of a
border, Area Bessarabia and Bucovine, Humbold State, University Press, California,
1983 p.p. 131, 141), 100 000 deportaţi, dintre care 97% români (Basarabia dezrobită:
drepturi istorice. Nelegiuiri bolşevice, Morvan, Institutul de arte grafice, 1942, p.93),
15 000 familii deportate doar în ziua de 13 iunie 1941 (A.N.R.M., F. 680 i.I d.4582 f.f.
210-210 rev.), sau, pentru aceeaşi dată, 22 648 deportaţi (I. Şişcanu, Raptul..., p.82), ori
4500-5000 familii (N. Gribincea, Frica - un fenomen social, în Vocea poporului, 17 iulie
1990;) şi doar 5000 deportaţi (V. Stavilă, Căci ne-au mânat mereu de-acasă, în Moldova
Suverană, 7 aprilie 1992). În ce priveşte asasinările comise de sovietici, se cunoaşte în
mod cert că la Chişinău au fost executate cel puţin 75 persoane, la Cetatea Albă - 19, în
judeţele Cahul-15, în judeţul Bălţi-16, în judeţul Soroca - 11; s-au înregistrat cazuri de
exterminare a basarabenilor care se arătau refractari bolşevismului în momentul retragerii
autorităţilor ruseşti în vara lui 1941 (vezi A.N.R.M., F. 680 i.I d.4275 f.166; d.4274 f.10;
d.4477 f.229; d.4582 f.289, 292 ş.a.)
17. Vezi, de exemplu: A. Moraru, I. Şişcanu, M. Cernencu, Neizvestnaia voiennaia
operaţia v Bessarabii, în Golos Naroda, 17 iulie 1990; A.N.R.M., F. 691 i.I d.47 f.4).
18. M. Bruhis, Rusia, România şi Basarabia 1812, 1918, 1924, 1940, Chişinău,
Universitas, 1992, p.301-303, 313; A.N.R.M. F.666 i.2 d.208 f.I. A.O.S.P., F.7 i.I d.I
f.23.
19. Vezi: M. Bruhis, op.cit., p.306; I. Şişcanu, Raptul..., p.78; A. Moraru, Mo-
ment de importanţă istorică, în Învăţământul public, 2 august 1989; A.N.R.M., F.
2948 i.16 d.6 ff.40-42; A.O.S.P., F.51 i.I d.2 passim; d.19 passim;
63
 20. A.O.S.P., F. 51 i.I d.II ff.12, 29, 44; ibid., d.19 ff.65, 87; ibid., d.2, f.153; ibid.,
d.16 f.2.
Ibid., F.67 i.I d.7 f.61.
21. I. Scurtu, C. Nistor, Anul 1940. Drama românilor dintre Prut şi Nistru,
Editura Academiei de înalte studii militare, Bucureşti, 1992, p.120; I. Bodrug, Sovietî
i obscestvenno-politiceskaia aktivnosti trudeaşcihsea M.S.S.R. 1940-1960 g.g.,
Chişinău, 1988 p.23 (vezi şi i. A.N.R.M., F. 691 i.I d.40 f.29).
22. Nicolas Lupan, L’annexion de la Bessarabie et de la Bucovine par la Russie,
în La Roumanie - victime de l’expansionnisme russe, Editions Nistru, Bruxelles,
1988, p.138; M. Brulis, op.cit., p.343; I. Levit, op.cit., p.87; Sovietski Pridunaiski
Krai. 1940-1945 g.g., Odessa - Maiak, 1968 p.26 ş.a.
23. Vezi: A.N.R.M., F.2948 i.I d.2 ff-59, 246; ibid., f.691 i.I d.47 f.II; A.O.S.P., F.8
i.I d.24 f.I; ibid., F.51 i.I d.48 ff.62-63; alte detalii: Obrazovanie Moldavskoi S.S.R. în
p. 260, 340-341; Hronologiceskoie sobranie Zakonov Moldavskoi S.S.R., ukazov
Prezidiuma Verhovnogo Sovieta i postanovlenia Moldavskoi S.S.R., tom I, 1940-
1947., Cartea Moldovenească, Chişinău, 1960 p.18: S. Brâseakin, M. Sâtnic, Torjestvo
istoriceskoi spravedlivosti, Chişinău, 1969 p.173.
24. A. Lazarev, God 1940 - prodoljenie soţialisticeskoi revoliuţii v Bessarabii,
Chişinău, 985 pp.133-134; N. Savin., Mestnâie sovetî organizatorî soţialisticeskogo
stroitelistva. (Iz istorii vosstanovlenia i razvitia mestnâh sovietov pravoberejnoi
Moldavii v 1940-1950 g.g.), Cartea Moldovenească, Chişinău, 1978, p.23; I. Bodrug,
op.cit., p.30; vezi şi: A.N.R.M., F.691 i.I d.44 f.66 rev; A.O..P., F.67. i.I d.7 f.62.
25. Vezi: A.O.S.P., F.51 i.I d.48 f.239; ibid., d.18 f.4; ibid., d.II f.88; etc. A.N.R.M.,
F.666 i.2 d.1515 f.150; F.680 i.I d.3859 f.f 290 rev., 236 rev; ş.a.
26. Vezi, de exemplu: A.O.S.P., F.51 i.I d.41 ff.32, 74; A.N.R.M., F.1134 i,2 d.73
ff.1-3, etc., F.320 i.I, d.908, ff.I, 18; d.909, ff.8-28.
27. A.O.S.P., F.51, i.I, d.2, f.60, 120; ibid., d.48, f.67, ibid., F.69, i.I, d.3, f.I; ibid.,
d.7, f.14; etc.
28. Vezi: P. Pădure, Basarabia şi Bucovina de sus sub noua stăpînire, f.1., 1940
p.7; A.O.S.P., F.51 i.I, d.41, f.33; ibid., d.2, f.39, 148; ibid.., d.71, f.2; ş.a.
29. I. Scurtu, C. Hlihor, op.cit., p.130; I. Şişcanu, Raptul... în p.77-83; vezi şi
A.O.S.P., F.442 i.I, d.I, f.124; ibid., F.23, i.I, d.9, f.137; ibid., F. 19, i.I, d.20, f.46;
A.N.R.M., F. 1577 i.3, d.10, f.96.
30. A.N.R.M., F. 1134, i.2, d.76, f.4; ibid., F. 680, i.I, d.4275, f.3 revi; ibid.,
d.4814, ff.341-342; Arhiva Ministerului Afacerilor Interne al R.M. (în continuare
A.M.A.I.): F.V.D., d. 18664, vol.II, ff. 50-50, rev., ibid, d.18724, vol.I, f.4, rev., etc.
31. Vezi: V. Stăvilă, Starea de spirit a populaţiei basarabene în primii ani ai celui
de-al doilea război mondial. I septembrie 1939 - 22 iunie 1941, în Cugetul, nr. I,
1993, p.53; Alte detalii: Arhiva Ministerului Securităţii Naţionale (în continuare
A.M.S.N.), F. Dosare penale, d.25434 vol.II, ff.413, 430, 455; Vol.VII, f.298, 302;
Ibid, Fondul Agenturii d.13971 (dosar R.B. acţiuni naţionaliste) ff.17-18.
32. R. Rosetti, Războiul pentru reeliberarea Bucovinei şi Basarabiei, în Academia
Română. Memoriile secţiunii istorice; Seria III, tomul XXIV 1942 p.504; V boiah za
svobodu Moldavii, Chişinău, Cartea Moldovenească; 1988 p.7-8; V. Suvorov, Ledokol.
64
Kto naceal vtoruiu mirovuiu voinu?, în Novoe vremea, 1992, p.148, 165, 251-252;
România în anii celui de-al doilea război mondial, Vol.I, Edit. militară, Bucureşti,
1989, p.365-369; ş.a.
33. Vezi: România în anii celui de-al doilea război mondial, în p.369-374; N.
Gareev, Ob izucenii istorii Velikoi Otecestvennoi voinî, în Novaia i noveişaia istoria,
Nauka, M., Nr.I, 1992 p.II; alte detalii în Pl. Chirnoagă, Istoria politică şi militară a
războiului contra Rusiei Sovietice. 22 iunie1941-23 august 1944, Madrid, 1965,
p.117, 177; P. Vizirescu, Trecerea Prutului, Bucureşti, 1942, p. 102, 373; ş.a.
34. Vezi date ce exceptează judeţul Hotin: V. Stăvilă, Populaţia Basarabiei în
Revista de istorie a Moldovei, 1993, nr. 3(15) pp.10-11; datele ce cuprind întreaga
Basarabie s-au obţinut din următoarele surse: 1) pentru anul 1940 - Al. Boldur,
Basarabia românească, Bucureşti, 1943, p.123-124; I. Scurtu, C. Hlihor, op.cit.,
p.145-146; 2) pentru anul 1941 - Al. Suga, Die Volkerrchtliche lage bessarabiens in
des Geschichtlichen entwicklungs des Landes, Inaugural - dissertation, Bonn, 1958,
p.115; ş.a. Alte detalii: A.N.R.M., F.76, i.I, d.494, f.255; Ibid., F. 3013, i.5, d.10,
f.104; A.O.S.P., F.51, i.I, d.143, ff.1-2.
35. A.N.R.M., F.706, i.I, d.559, ff.8, 29, 236; Ibid., F.680, i.I, d.4669, f.233,
C.Gh. Voiculescu a participat la reprimarea rebeliunii inspirate de sovietici în 1924 la
Tatarbunar. În 1941 a ocupat funcţia de subsecretar, iar din mai, de Ministru de Stat
la departamentul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale.
36. A.N.R.M., F.680, i.I, d.4232, ff.9-10; Ibid., F. 666, i.2, d.151, f. 28; Moldavskaia
S.S.R. v godî velikoi otecestvennoi voinî Sovietskogo Soiuza, tom vtoroi, Chişinău,
1976, pp.91-92.
37. A.N.R.M., F.680, i.I, d.4232, ff.27, 272.
38. Ibid, ff.308, 542, 544.
39. Buletinul provinciei Basarabiei, 1941, nr.I, pp.7, 11.
40. Basarabia dezrobită, p.145; vezi şi: A.N.R.M., F.706, i.I, d.4, ff.1-9.
41. A.N.R.M., F.706, i.I, d.520, f.253; Ibid, d.799, f.278, ibid, d.871, f.346 revers.
42. Monitorul oficial, nr.236, 6 octombrie 1941 p.5924; Buletinul provinciei,
1942 nr.2, p.24-25; A.N.R.M., F.706, i.I, d.519, ff.26-35, Ibid., d.1122, f.20a, 15,
Ibid., F.1577, i.3, d.72, ff.1-30.
43. A.N.R.M., F.706, i.I, d.483, f.26; Ibid., d.494, f.102a Ibid., d.560, f.113;
A.M.S.N., Fondul agenturii, d.13963 (dosar Buletin-grăniceri) f.124; ibid., d.13942,
f.35-27; mai vezi: V. Stăvilă, Despre plebiscit un uitat cu desăvârşire, în Sfatul Ţării,
31 iulie, 1992.
44. P. Strihan, Concepţia administrativă a regimului Domnului Mareşal
Antonescu, Monitorul în imprimeriile Statului, Imprimeria Centrală, Bucureşti, 1942,
p.15; M. Antonescu, Pentru Basarabia şi Bucovina, MCMXLI, Bucureşti, 1941
p.22-23: ş.a.
45. A.N.R.M., F.706, i.I, d.1114a, f.115; ibid., F.680, i.I, d.4481, f.865. Articolele
lui V. Ţepordei şi S. Roşca au fost calificate drept “acţiuni cu caracter regionalist”,
ziarul Basarabia fiind suspendat de I. Antonescu pe un termen de 10 zile sub
motivul că “se încearcă introducerea luptei între fraţi (A.N.R.M., F.706, i.I, d.9, ff.85,
95; ibid., d.519, f.165).
65
 46. A.N.R.M., F.680, i.I, d.4233, f.444; Ibid., F. 706, i.I, d.67, f.74.
47. Ibid, F. 706, i.I, d.574, ff.160-161.
48. Ibid, d.103, ff.30-73; Ibid., d.575, f.50; ibid, F.680, i.I, d.4489, f.562a, 562b,
562g etc.
Ibid., F.680, i.I, d.4233, f.339; Ibid., d.4234, f.498; Ibid., d.4481, f.867; Ibid.,
F.706, i.3, d.15, ff.38, 92-93.
49. Ibid., F.1577, i.I, d.I, f.100; Ibid., F.1909, i.I, d.19, f.39; Ibid., F.706, i.I, d.52,
f.21.
50. Ibid., F.112, i.I, d.1871, f.405; Ibid, F. 1577, i.3, d.14, f.152; Ibid., F.706, i.I,
d.587, ff.11, 94).
51. A.O.S.P., F.252,, i.I, d.25, f.2; A.N.R.M., F.697, i.I, d.15, f.77; Ibid., F.706,
i.I, d.483, f.224; Ibid, d.520, f.5 rev., 24, 53, 171, ş.a. Ibid., F.680, i.I, d.4708, ff.22,
213, Ibid, d.4707, f.100 rev; Ibid., d.4529, ff.128-131.
52. A.N.R.M., F.680, i.i, d.114, f.9, 63, Ibid., d.4669, ff.240-241; A.M.S.N., Fondul
agenturii, d.13966, f.614.
53. Vezi: Leaşcenko I., Oleinik S., Kişiniovskaia podpolinaia patrioticeskaia
organizaţia, în Kommunisticeskoe podpolie Moldavii 1941-1944, Chişinău, 1985,
p.46; A.N.R.M., F.680, i.I, d.4471, ff.154-154 rev., Ibid., F.738, i.2, d.261, ff.5, 25,
33.
54. A.N.R.M., F.706, i.I, d. 672, f.227, 271; Ibid, d.52, f.80; Ibid, d.587, f.I; Ibid.,
F.1577, i.3, d.14, ff.135-136.
55. Ibid, F.680, i.I, d.4669, f.242; Ibid., F.706, i.I, d.671, f.151, 164; vezi şi:
Moldavskaia S.S.R. v Velikoi Otecestevennoi voine Sovetskogo Soiuza. 1941-1945,
Chişinău, 1970, p.175; ş.a.
56. A.N.R.M., F. 706, i.I, d.578, ff.314-316; Ibid., d.570, ff.85-86; Ibid, d.498,
f.5, 8-11; Ibid, d.52, f.80; Ibid, d.546, f.225; Ibid., F. 1577, i.3, d.61, f.95; Ibid,
F.1894, i.I, d.106, f.51.
57. Buletinul oficial al Provinciei, 1943, nr.5, p.3.
A.N.R.M., F.706, i.I, d.20, f.49; Ibid, F.680, i.I, d.4611, f.113 rev.
58. A.N.R.M., F.680, i.I, d.4615, f. 354; P. Şornikov, Massovâie formî boribî
Moldavii protiv faşistkih okkupantov, în Kommunisticeskoe podpolie, p.123; Prutul,
23 martie 1944; ş.a.
59. A.N.R.M., F. 706, i.I d.7, ff.72, 230; ibid, F.680, i.I, d.4812, f.14, Ibid., d.
4814, f.148; Ibid., d.4582 f.213, Ibid., F.3280, i.I, d.39, f.13 rev. etc.
60. Vezi: România în anii celui de-al doilea război, vol. II, p.10-12; S. Afteniuc,
D. Elin, S. Levit, R.S.S. Moldovenească în marele război al Uniunii Sovietice pentru
apărarea patriei. 1941-1945, Cartea Moldovenească, Chişinău, 1961, p.268.
61. Istoria R.S.S.Moldoveneşti din cele mai vechi…, p.413; A.O.S.P., F.51. i.2,
d.80, ff.157-159.
62. Cf: A.O.S.P., F.51, i.2, d.80, ff.157-159; Ibid., f.252,i.I, d.12, f.2; A. Antoseak,
V boiah za svobodu Rumânii, Voiennoe izd-vo Ministerstva Oboronî S.S.S.R., M.,
1974, p.68; V. Maţulenko, Udar s Dnestrovskogo plaţdarma (Nastuplenie 37-i Armii
3-go Ukrainskogo fronta v avguste 1944 goda), Voiennoe izd-vo Min. Oboronî
S.S.S.R., M., 1961, p.18, 160; S. Afteniuc, D. Elin, S. Levit, op.cit., p.301; R. Cartier,
66
La seconde guerre mondiale, La rousse, Paris - Match, Paris, 1965, p.216; V.
Golubovici, Marşal R.I. Malinovski, Voiennoe izd-vo, M., 1984, p.129; ş.a.
63. A.O.S.P., F.51, i.3, d.296, f.2.
A.N.R.M., F.3013, i.5, d.6, f.5; Ibid., F. 2948, i.I, d.3, f.134; A.O.S.P., F.51, i.3.
d.299, f.19.
64. A.O.S.P., F.51, i.2, d.4, f.20; Ibid., d.148, f.28 rev., Ibid., i.3, d.79, f.91; Ibid.,
d.250, f.6; A.N.R.M. F.680, i.I, d.4814, f.18; Ibid., F.2787, i.I, d.2, f.27; Ibid., F. 2848,
i.I, d.6, f.91; ş.a.
65. A.O.S.P., F. 51, i.2, d.36, f.28 (recalculările autorului) Ibid, i.3, d.79, f.103,
d.253, f.17; Ibid., d.483, ff.4, 6, 51, 66 etc. vezi alte cazuri: N. Lupan, Basarabia şi
Bucovina la Europa liberă, Vol. II, Editura Nistru, Bruxelles, 1989, p.94-95.
66. A.N.R.M., F. 3013, i.6, d.4, f.7; A.O.S.P., F. 113, i.I, d.7, f.22, rev; F. 51; i.2,
d.97, f.I; Ibid., d.17, f.26; Ibid., F.22, i.I, d.14, f.I.
67. A.O.S.P., F.51, i.3, d.350, f.59; A.N.R.M., F. 3021, i.5, d.134, f.22; Ibid., F.
706, i.I, d.966, f.129.
68. V. Lavric, op.cit., p.12; vezi şi: A.O.S.P., F.51, i.2, d.I, f.171; Ibid, d.79, f.f. 55,
180; Ibid., d.36, f.60; Ibid., d.100 passim.
69. A.O.S.P., F.51, i.2, d.205, f.f. 1-14; Ibid., d.97, ff.1-7, Ibid., d.207, f.7; Ibid.,
i.3, d.20, passim; Ibid., d.196 passim etc.
70. Ibid., F. 51, i.3, d.57, ff.21-22; Ibid., d.192, ff.1-29 rev; ibid., d.200 passim;
ibid, F. II, i.I, d.39, f.5, Ibid., F.13, i.I, d.75, f.30; ş.a.
71. Ibid., F. 51, i.3, d.III, f.64; Ibid., i.2, d.98. f.20 etc; A.N.R.M., F.2791, i.I, d.4,
f.46.
72. V. Lavric, op.cit., p.15; vezi şi: A.O.S.P., F.51, i.2, d.I, f.311; Ibid., d.76, f.2;
Ibid., d.197, f.4; Ibid., F. 25, i.I, d.20, f.3 etc.
73. Vezi, de exemplu: A.O.S.P., F.51, i.2, d.93, f.21; Ibid., i.3, d.12, f.273; Ibid.,
F.17, i.1, d.21, f.19, 24; Ibid., F.26, i.I, d.55, f.I; Ibid. F.9, i.I, d.38, ff.140, 188.
74. A.O.S.P., F.51, i.2, d.67, f.10; Ibid, d.19, f.120; Ibid, d.25, ff- 16-18; Ibid., d-
195, f.23; Ibid., d.41, ff.41-41 rev., Ibid., F. 164, i.I, d.II, ff.13-13 rev ş.a. Ibid., F.164,
i.I, d.II, ff.I.
Ibid., F. 51, i.2, d.41, f.13 rev; Ibid., d.47, f.49-50; Ibid., F. 146,i.I, d.14, f.20 rev.
75. Ibid., F.51, i.2, d.I, f.289; Ibid., d.93, f.35.
Ibid., F.67, i.I, d.32, f.33; Ibid., F. 28, i.I, d.34, f.32.
76. Ibid., F.51, i.2, d.I, f.269; Ibid., i.I, d.134, F.17, Ibid., i.3, d.33, f.81; Ibid.,
d.228, f.38; Ibid., F.146, i.I, d.14, f.II, rev., 22; Ibid., F. 43, i.I, d.80, F. 41; ş.a.
77. Ibid., F.51, i.3, d. 228, f.124; Ibid., d.121, ff.12-13 etc., A.M.S.N., Fondul
dosarelor penale d. 019798 passim; A.N.R.M., F. 2848, i.35, d.7, f.209; ş.a.
78. Vezi: A.O.S.P., F.51, i.3, d.483, ff.4, 6, 51, 66, 198; alte detalii: Ibid., d.431,
ff.19, 39; Ibid., i.2, d.57, ff.8,, 101; A.N.R.M., F. 2788, i.I, d.3, f.72; Ibid., F.2791, i.I,
d.2, f.5, 20, 92; Ibid., F. 2848, i.2, d.6, ff.178-179 etc.
79. A.O.S.P., F.51, i.3, d. 79, F. 97; Ibid., i.2, d.73, f.7; Ibid., d.59, f.65 etc.
80. Ibid., F.51, i.3, d.I, f.69; Ibid., d.75, f.208;
Ibid., d.79, f.16, 19; Ibid., d.317, f.I; Ibid., d.296, f.17; ş.a.
81. Ibid., d.228, f.II; A.M.S.N., F. Dosare penale, d. 36, (797) ff.52-54 etc.
67
 Capitolul III

EVOLUŢIA ECONOMICĂ A BASARABIEI

ÎN PERIOADA
CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

Din întreaga suprafaţă de 44 mii km2 de care dispunea Basarabia

la finele anilor ‘30, terenul cultivabil constituia 3 037 703 ha sau 1/4
din suprafaţa agricolă a României. Regiunea producea în raport cu
restul ţării 20% din grâu, 50% orz, peste 33% secară, 20% legume,
cantităţi însemnate de fructe, produse oleaginoase, tutun etc.1
În pofida unei slabe înzestrări tehnice (regiunea dispunea de 361
tractoare sau 1/10 din numărul total pe ţară), agricultura cunoştea o
semnificativă dezvoltare a sistemului de gospodării agricole de stat.
În 1939, de exemplu, în Ţinutul Nistru existau 63 ferme agricole, în
care, pe lângă diferite culturi agricole demonstrative, erau îngrijiţi în
grajduri model reproducători de rasă pentru porcine, ovine, cabaline
şi bovine. În acelaşi an, s-a decis crearea în fiecare judeţ a unei asociaţii
agricole ţărăneşti cu caracter demonstrativ. Conform datelor de care
dispunem, în toamna-primăvara lui 1939-1940, a fost înfiinţată doar o
singură asociaţie compusă din 20 membri cu teren agricol comun de
59,5 ha.2
În ce priveşte şeptelul, pentru ultimii ani antebelici constatăm o
creştere stabilă; odată cu declanşarea ostilităţilor, în lunile ce au urmat
până la ocuparea teritoriului de către U.R.S.S., inclusiv din această
cauză, dar şi datorită concentrării trupelor româneşti în Basarabia,
numărul cabalinelor scade cu circa 25,6%, al bovinelor cu 26,3%, al
ovinelor cu 16,7%, iar al porcinelor cu 48% (vezi anexa nr. 8).
În acelaşi interval de timp în regiune existau aproximativ 13 315
întreprinderi industriale, meşteşugăreşti şi comerciale. Remarcăm, în
rândul celor patru municipii, întâietatea Chişinăului la toţi indicii sus-
menţionaţi. Printre judeţe numărul record de întreprinderi industriale
îl deţinea judeţul Soroca (465); cele mai multe meserii se practicau în
judeţul Ismail (759), performanţa în comerţ apaţinând judeţului Bălţi
(913 firme) (vezi şi anexa nr.9).
68
 Din punct de vedere al originii etnice a proprietarilor acestor
întreprinderi situaţia era următoarea3:

Judeţ Pro- Români Minoritari Inclusiv

priet.
% %
evrei % ruşi %

1. Bălţi 2007 507 25,3 1500 74,7 1160 57,8 48 2,4

2. Soroca 1761 407 23,1 1354 76,9 1111 63,1 24 1,4
3. Orhei 1234 475 38,5 759 61,7 662 53,6 21 1,7
4. Lăpuşna 2394 959 40,1 1435 59,9 1035 43,2 96 4,0
5. Tighina 1521 320 20,1 1201 79,0 547 36,0 85 5,6
6. Cet. Albă 1224 164 13,4 1060 86,6 389 31,8 190 15,5
7. Cahul 866 289 33,4 577 66,6 162 18,7 62 7,2
8. Ismail 1731 345 20,0 1386 80,0 147 8,5 226 13,1
9. Chilia 787 103 13,1 684 86,9 143 18,2 77 9,8
T O T A L: 13 569 3569 26,4 10 000 73,6 5356 38,5 829 6,1

Rezultă, evident, că românii care formau majoritatea absolută a

populaţiei basarabene deţineau circa un sfert din totalul de întreprinderi,
restul revenind proprietarilor minoritari. În rândurile acestora din urmă,
după cum se poate vedea şi din tabelul următor, dominau proprietarii
de origine evreiască4.

Judeţ Întreprind. Inclusiv evreieşti

minorit. industrie % meserii % comerţ %

1. Bălţi 1500 96 6,4 273 18,2 785 52,3

2. Soroca 1354 183 13,5 197 14,5 630 46,5
3. Orhei 759 71 9,3 69 9,1 522 68,7
4. Lăpuşna 1453 125 8,7 193 13,4 702 48,9
5. Tighina 1201 44 3,6 80 6,6 394 32,8
6. Cet. Albă 1060 18 1,7 64 6,0 306 28,9
7. Cahul 577 36 62 7 1,2 117 20,2
8. Ismail 1386 19 1,3 24 1,7 104 7,5
9. Chilia 684 21 2,0 17 2,5 97 14,1
T O T A L: 10 000 613 6,2 924 9,3 3657 36,7

69
 Deducem astfel că între 1939-40 proprietarii evrei dispuneau de
peste 5194 întreprinderi sau 52,2% din totalul celor minoritare. Con-
form unor calculle suplimentare, aceşti proprietari concentraseră în
mâinile lor 65% din comerţul ţinutului, 22,8 la sută din unităţile
industriale şi 20,4% meserii5. În municipiile din Basarabia, pe lângă
monopolul pe care îl deţineau în domeniul comerţului (55,9%), evreii
stăpâneau şi majoritatea întreprinderilor industriale.
În toamna lui 1939, sub influenţa evenimentelor externe şi a
incertitudinii ce pune stăpânire pe regiune, producţia industrială,
comerţul şi, indispensabil, consumul, cunosc mari dificultăţi. La
începutul lui septembrie industria se sufoca, mai ales, în centrul
Basarabiei, din lipsă de credite din partea Bucureştiului6. Drept un
prim semnal de înrăutăţire a comerţului poate fi consemnat cazul când
în primele zile ale ostilităţilor germano-polone, câteva vagoane cu
destinaţia Stanislav (Polonia), încărcate cu struguri din teritoriul
basarabean, au fost oprite la Cernăuţi, iar întreaga cantitate a fost
vândută la preţuri reduse7. Din acel moment angrosiştii au încetat să
trimită mărfurile, chiar şi cele comandate, cerând achitarea anticipată
a comenzilor. Având fonduri modeste, comercianţii detailişti locali nu
puteau cumpăra decât cantităţi neînsemnate de mărfuri, fapt ce
contribuia la ridicarea preţurilor. Consumatorii, la rândul lor, văzîndu-
se ameninţaţi în ceea ce priveşte asigurarea regulată a pieţei, încep
să facă cumpărături masive .Deja în octombrie 1939 consemnăm lipsa
unor articole de primă necesitate: petrol lampant, chibrituri etc.
Autorităţile locale anunţă sancţiuni severe pentru comercianţii care
încercau să ascundă articolele de primă necesitate: urmau să fie
pedepsiţi şi consumatorii, în cazul în care plăteau preţuri mai mari
decât cele stabilite8.
De la 18 noiembrie 1939, conform decretului-lege pentru comba-
terea speculei, gărzile Frontului Renaşterii Naţionale au fost
împuternicite să lupte împotriva comerţului de speculă, sancţionând,
în special, un şir de comercianţi pentru dosirea mărfurilor. Astfel, de
exemplu, în decembrie 1939 s-au operat descinderi inopinate,
descoperindu-se depozite clandestine (în scopuri de speculă),
aparţinând comerciantului Leib Grigruz. Magaziile conţineau patru
70
vagoane cu cartofi, trei vagoane cu brânză, un vagon cu orz, un vagon
cu ovăz etc. S-au dresat procese-verbale, proprietarul fiind amendat
cu 28700 lei11. Lupta împotriva speculei continuă şi în prima jumătate
a lui 1940. Astfel, numai la începutul lui februarie în judeţul Cetatea
Albă înregistrăm 36 cazuri de amendare12. Însă aceste măsuri nu
ameliorează starea de lucruri. Din contra, datorită sosirii în regiune a
unui contingent suplimentar de trupe, consumul creşte şi mai mult. Se
observă mari lipsuri în piaţa basarabeană, preţurile depăşindu-le pe
cele bucureştene13.
Simultan se agravează la maximum şi situaţia industriei. În oraşul
Bălţi din 17 întreprinderi relativ mari două staţionau. Scade şi
randamentul producţiei industriale. O fabrică de spirt, care produsese,
în 1938, 63 mii decalitri, în 1939 a produs numai 50,4 mii dcl, iar în
primele şase luni ale lui 1940 doar 14,6 mii. Fabrica de macaroane,
care a produs, în 1939, 25 tone în prima jumătate a lui 1940, a realizat
numai 6 tone. Întreprinderile de scărmănat lână au prelucrat, în 1938,
41,6 tone, în 1939 - 39,2 tone, iar în 1940 (prima jumătate) - 9,1 tone14.
Aproape imediat după ocuparea Basarabiei autorităţile sovietice
intervin în economia ţinutului, efectuând diverse modificări pentru
satisfacerea intereselor U.R.S.S. La 15 august 1940, printr-un decret
special, autorităţile au declarat terenurile agricole proprietate de stat,
expropriind iniţial pe marii proprietari (peste 50 ha), proprietăţile
mănăstireşti şi ale statului român. Puţin mai târziu, au avut de suferit
gospodăriile ce dispuneau de peste 20 ha*15. Drept rezultat al
modificărilor în domeniul proprietăţii funciare, din totalul de 571 351
gospodării ţărăneşti au rămas neatinse 402 313 (70,4 %), au suferit
exproprieri 53 431 gospodării (9,4%), distribuindu-se teren agricol la
115 607 (20,2%) gospodării16.
Deşi se pretindea că prin exproprierea terenului agricol se
urmărea împroprietărirea agricultorilor fără şi cu puţin pămînt (până
la 6 ha), relevăm că din cele aproximativ 500 000 ha teren arabil rezultat
din exproprieri şi din prorpietăţile coloniştilor germani repatriaţi,
populaţiei i-au fost atribuite doar 224 824 ha, restul rămânând în
*Mărimea maximă admisibilă a proprietăţii funciare a fost stabilită (la 13 septembrie
1940) după cum urmează: în judeţele sudice, până la 20 ha, iar în judeţele centrale şi
nordice, respectiv 10 ha.
71
folosinţa statului sovietic17 (vezi şi anexa nr. 10). Iar dacă din terenul
atribuit scădem 89 577 ha care au fost repartizate coloniştilor aduşi
din Polonia şi Ucraina Răsăriteană, conchidem că autorităţile sovietice
priveau interesele autohtonilor ca ceva secundar. Un argument în plus
este şi faptul că în comparaţie cu 1939/1940 numărul gospodăriilor
mici (până la 5 ha), în loc să scadă, a crescut de la 60,6% la 70,7%*.
Este adevărat, în acelaşi timp, gospodăriile mijlocii (între 5-10 ha) au
sporit cu circa 2 la sută, însă fenomenul dat se explică mai curând
prin procesul de autofragmentare a gospodăriilor mari care se salvau
astfel de înstrăinarea terenului agricol, impulsionând apariţia unor
gospodării noi (vezi anexa nr. 11).
Tot aici, ca o dovadă a pseudointeresului faţă de basarabeni,
consemnăm că din animalele expropriate de sovietici doar o mică
parte a fost repartizată localnicilor şi anume: 29,9% cabaline, 37,4%
bovine, 24,3% ovine, 26,8 porcine (vezi anexa nr.12). Acelaşi lucru
s-a întâmplat cu uneltele şi maşinile agricolele: din 151 tractoare ex-
propriate, populaţiei i s-au distribuit numai 26 (vezi anexele 13, 14).
Ignorarea intereselor populaţiei locale este atestată şi de impunerile în
natură ale gospodăriilor individuale ţărăneşti, impuneri extrem de
împovărătoare. Este suficient să arătăm că în toamna lui 1940 sovieticii
au ridicat, în medie la un judeţ, o cantitate de cereale ce depăşea colectele
româneşti din următorii doi ani luaţi împreună (anexa nr. 15). Organizarea
proastă şi faptul că cerealele rechiziţionate pe gratis depăşeau necesităţile
lor, îi silea pe sovietici să le stocheze sub cerul liber; în consecinţă, pierderile
însumau zeci de mii tone. Astfel, în iarna 1940-1941 numai în judeţele
nordice şi centrale se degradau peste 50 000 tone de cereale. În plus, o
parte din terenurile ce trecuseră în posesia statului sovietic au rămas
nerecoltate. Doar în satele Albota, Alexandreşti, Romanovca şi Sofievca
au rămas intacte 2640 ha cultivate cu porumb18.
Prin etatizarea terenului funciar şi, respectiv, distribuirea unei părţi
a acestuia ţărănimii sărace, cât şi prin impozitarea apăsătoare, se
urmărea înfiinţarea forţată a gospodăriilor agricole de stat sau
colective. De altfel, în a doua jumătate a lui 1940 astfel de gospodării
se formează deja în fostele colonii germane.
*În perioada interbelică se observă o scădere a numărului acestor gospodării.
72
 În octombrie, de pildă, numai în judeţele încorporate în R.S.S.M.
au fost înfiinţate patru gospodării agricole de stat şi 13 colective19*.
Inclusiv în acest scop sovieticii au transferat în teritoriu circa 6000
familii din gospodăriile colective ale Ucrainei şi 3700 gospodării din
Polonia de Răsărit. La acestea se adaugă peste 500 familii din
gospodăriile colective de pe malul stâng al Nistrului şi 1964 gospodării
ţărăneşti din judeţele nordice şi centrale ale Basarabiei20. În primele
luni ale lui 1941 autorităţile iniţiază crearea gospodăriilor de stat şi
colective cu populaţie locală, căreia i s-a distribuit pământ din
patrimoniul marilor proprietari şi al celor deportaţi. În asemena condiţii
până la retragerea sovieticilor (iunie 1941), pe teritoriul regiunii au
fost întemeiate circa 70 gospodării agricole de stat şi 356 colective.
De notat că primele formau majoritatea în centru şi la nord, iar celelate
se concentrau cu precădere în judeţele sudice**21. Acolo unde s-au
adus colonişti polonezi nu s-au putut forma kolhozuri, deoarece aceştia
au refuzat. Ei erau mereu în conflict cu autorităţile care, în cele din
urmă, s-au limitat să-i împroprietărească cu cîte 5-10 ha22.
În judeţele centrale şi nordice s-au semnalat cazuri de încadrare în
gospodăriile colective prin intermediul forţei. O parte din ţărani s-a
opus formării acestui tip de gospodării, fiindcă li se socializau animalele
reproductive. Retrăgându-şi cererile de înscriere, agricultorii au început
să-şi taie şi să-şi vândă vitele. În mai multe localităţi, când se efectua
colectivizarea, animalele de tracţiune şi inventarul agricol erau
socializate fără evidenţă sau întocmire de acte legale. În consecinţă,
disciplina de muncă în kolhozuri era la un nivel foarte scăzut23.
În ceea ce priveşte şeptelul din Basarabia, conform unor date, rezultă
că până la finele lui 1940 se obţine o anumită creştere (vezi anexa nr.
16). Nedispunând de informaţii care ar cuprinde primele şase luni ale
lui 1941, presupunem, totuşi, că în acea perioadă se produce o diminuare,
deoarece pe lîngă cele semnalate mai sus, se cunoaşte în mod cert că
sovieticii cumpărau prin diferiţi emisari vitele localnicilor şi, îndeosebi,
bovinele şi cabalinele. Se motiva că achiziţionarea animalelor de tracţiune
*Până la finele lui 1940 în această formaţiune au fost create 20 gospodării agricole
(“sovhozuri”) (Arhiva Organizaţiilor Social-Politice, F.51, i.I, d.39, ff.74-77).
** În judeţele centrale şi nordice au fost înfiinţate 119 kolhozuri, inclusiv 14 în baza
coloniilor germane. A.O.S.P., F.51, i.I, d.44, f.164).
73
se făcea în scopul asigurării cu ele a gospodăriilor de stat şi colective.
În realitate, însă, acestea erau trimise peste Nistru în Rusia24.
Paralel, până în vara lui 1941, autorităţile bolşevice au adus în ţinut
aproximativ 1339 tractoare şi 374 combine. Pentru exploatarea şi
deservirea tehnicii din U.R.S.S. au fost transferaţi mecanizatori cu
experienţă şi cadre de conducere. Numărul impunător de maşini
agricole, însă, nu putea fi folosit eficient din lipsă de carburanţi25.
Pe parcursul campaniilor agricole sovieticii au susţinut cu
împrumuturi de seminţe gopodăriile “ţăranilor săraci şi mijlocaşi” cu
condiţia ca la recolta lui 1941 aceştia urmau să restituie câte un chintal
pentru fiecare tonă luată în credit. Atenţia autorităţilor, însă, era
orientată mai mult în direcţia gospodăriilor agricole de stat şi colective26.
Pe teritoriul judeţului Lăpuşna (Chişinău) s-au efectuat, pentru întâia
oară şi semănături experimentale de bumbac (130 ha). S-a mai realizat
încă sădirea a 43 ha cu plante cauciucofere de coc-sagâz27. Deşi planurile
bolşevicilor erau impunătoare, fiind supraîmplinite la cereale, rămân
nerealizate la capitolul culturilor tehnice. Este cazul florii-soarelui, planificată
în judeţele centrale şi nordice pe o suprafaţă de 128,4 mii ha. De fapt, în
toată Basarabia s-au cultivat doar 87,6 mii ha. Acelaşi lucru s-a întâmplat
şi cu soia, realizându-se 90 la sută faţă de cele planificate28 (vezi şi anexa
nr. 17). În consecinţă, în raport cu primul an al războiului mondial, sub
sovietici suprafeţele semănate din Basarabia se reduc cu peste 10 la sută
(vezi şi anexa nr. 18)*.
Industria şi comerţul basarabean suferă, la rândul lor, transformări
substanţiale. La 15 august 1940, în baza unor decizii speciale, o parte din
întreprinderi a fost trecută în proprietatea statului sovietic. Au fost etatizate
circa 32,8% din stabilimentele industriale şi 24,7% din firmele
comerciale29. Treptat, bolşevicii realizează o comasare a întreprinderilor
industriale şi meşteşugăreşti private, transformându-le în proprietate
colectivă. În Chişinău, de exemplu, pe baza a 4 ateliere de încălţăminte,
s-a întemeiat o fabrică cu acelaşi profil. Din 5 ateliere de prelucarre a
metalului s-a format o uzină mecanică. La Bălţi din 45 întreprinderi mici
ale industriei alimentare s-a constituit un combinat alimentar. În iunie 1941

* În pofida indicaţiilor de la Moscova, care cereau o mărire a suprafeţelor semănate

(vezi: Arhiva Organizaţiilor Social-Politice, F. 51, i.I, d.39, f.26).
74
la Chişinău existau 23 întreprinderi de stat şi 45 cooperative, la Bălţi - 18
de stat şi 18 cooperative, în Tighina - 15 de stat şi 22 cooperative, numărul
total al întreprinderilor mari din Basarabia ajungând la 1562 unităţi30.
Naţionalizând întreprinderile industriale şi comerciale relativ mari,
sovieticii loveau şi în proprietarii de origine evreiască. Aceştia, mai cu
seamă cei din comerţ, reuşesc să obţină anumite poziţii administra-
tive. Autorităţile locale califică însă o astfel de situaţie drept intolerabilă,
eliminându-i pe evreii cu funcţii administrative.* În felul acesta se
reduce influenţa industriaşilor şi comercianţilor evrei, ca şi a celor de
origine română. Astfel, din 60 unităţi economice mari expuse unei
verificări speciale în judeţele centrale şi nordice, românii lipseau cu
desăvîrşire în 15 (structurile administrative), iar în rest, dintr-un număr
de 278 români, 85 erau utilizaţi în calitate de curieri, servitori, paznici
etc31. Din 1200 funcţionari în organele de administrare ale comerţului
doar 44 (3,7%) erau români. În schimb, creştea cota ruşilor şi
ucrainenilor. Din 48 preşedinţi ai uniunilor de consum raionale, aleşi în
aprilie 1941, 18 erau ruşi, 28 ucraineni, 7 evrei şi numai 5 români32.
Este adevărat, autorităţile bolşevice intenţionau să organizeze
întreprinderi cu o producţie netradiţională pentru regiune, cum ar fi
combinatul chimic din Otaci, ce trebuia să producă cantităţi mari de
superfosfat şi ciment. Până la urmă, însă, şi-au concentrat acţiunile
asupra repunerii în funcţiune a stabilimentelor existente şi continuării
construcţiei de fabrici începute anterior instalării lor33.
Producţia industrială cunoaşte în 1940-1941 o dezorganizare şi impli-
cit o stagnare generată, în parte, de lipsa combustibilului şi uzarea utilajului.
În august 1940, din 559 diverse întreprinderi ale judeţelor centrale şi nordice
(59,2%) nu funcţionau34. Problema energiei şi a carburanţilor i-a preocupat
mult pe sovietici. Deşi s-au depus anumite eforturi, timp de un an au
staţionat mai multe centrale electrice. Bolşevicii au adus combustibil în
Basarabia, însă calitatea lui era inferioară produselor româneşti. Motorina
era densă, semănând cu păcura românească şi avea o putere de aprindere
mai slabă, din care cauză multe întreprinderi şi-au întrerupt activitatea35.

* În unele ministere ale guvernului R.S.S.M. evreii rămân pe o poziţie dominantă. În

aparatul ministerului industriei locale din totalul de 46 funcţionari, 21 erau evrei, 12 ruşi,
3 ucraineni (A.O.S.P., F. 51, i.1, d.44, ff. 103-104).
75
 La instalarea sovieticilor (vara lui 1940), piaţa a fost asigurată,
provizoriu, din abundenţă cu: petrol, săpun, stofe, încălţăminte etc., însă
o parte din mărfurile aduse erau de calitate proastă şi foarte scumpe.
Deşi se pretindea că mărfurile de manufactură erau produse în U.R.S.S.,
chiar şi unii sovietici recunoşteau faptul inexistenţei în Rusia a unor
astfel de mărfuri. În realitate, ele erau aduse din Polonia în schimbul
produselor alimentare basarabene36. Stocurile s-au epuizat rapid, încât
în majoritatea cooperativelor puteai găsi spre finele verii doar sare şi
petrol lampant. Situaţia consumului se agravează progresiv: în judeţele
centrale şi nordice, conform unor date, au fost aduse doar 46% din
valoarea totală a mărfurilor planificate pentru vânzare*. La Cetatea
Albă cu o populaţie de peste 20 mii oameni existau numai două coop-
erative de consum. Consumatorii stăteau la rând de la 4 dimineaţa şi
până seara, plecând de multe ori fără a cumpăra nimic. Era proastă şi
asigurarea cu pâine. În octombrie 1940 în unele oraşe pâinea neagră
era de o calitate atât de proastă încât cetăţenii o refuzau37.**
Cel mai palpabil indiciu al înrăutăţirii consumului este dinamica
preţurilor. Dacă în mai 1940 un kilogram de grâu se vindea cu 6,8 lei
(la Bucureşti, cu 5,9 lei), în decembrie acelaşi an ajunge la 20 lei.
Porumbul a costat respectiv: 4,1 şi 10 lei. Zahărul a evoluat de la 32
lei kilogramul la 180 lei (septembrie 1940). Deşi autorităţile ruseşti au
stabilit preţuri fixe, ele continuau să crească. Astfel, în octombrie
1940 un ou se estima la 6 lei, peste o lună preţul se dublează şi chiar
se triplează (12-20 lei). În noiembrie kilogramul de carne costa 13-18
lei, iar în luna următoare, 30 lei. Nu se produc schimbări în bine nici pe
parcursul anului 1941 (prima jumătate). În comerţ înfloreşte specula,
mărfurile vânzându-se, în primul rând, rudelor şi cunoştinţelor38.

* Datorită pregătirilor de război, în U.R.S.S. exista o proastă circulaţie a transportului

cu destinaţie civilă. Trenurile, de exemplu, ajungeau (la Chişinău) în circa 60 de zile de la
Moscova, Leningrad, Harkov, iar de la Kiev în 50 de zile (Arhiva Organizaţiilor Social-
Politice, F.51, i.I, d.40, f.259).
** Despre situaţia precară care exista atunci în comerţul sovietic din Basarabia în
1940 circula următorul banc. Un tovarăş povesteşte: “În magazin salariaţii l-au întrecut
chiar şi pe Stahanov. În ciuda îmbulzelii consumatorilor, numai doi vânzători deservesc
cu uşurinţă câte 300 clienţi pe oră”. Alt tovarăş întreabă: “E posibil aşa ceva?”
- Foarte simplu. Unul din vânzători preia comanda consumatorului şi răspunde:
“netu” (marfă nu-i), iar al doilea adaugă surâzând : “Budet, budet!” (Va fi, va fi!) (A.N.R.M.,
F. 706, 1, d.1113, f. 88).
76
 În timpul operaţiunilor militare pentru reluarea Basarabiei de către
statul român (22 iunie - 26 iulie 1941), în special datorită distrugerilor
şi măsurilor de evacuare întrerpinse de către Armata Roşie şi
autorităţile bolşevice*, regiunea cunoaşte o veritabilă degringoladă.
Şeptelul scade, în comparaţie cu ianuarie 1941, la cabaline cu 26,7%,
la bovine cu 27,4%, la ovine cu 32,0%, iar la porcine cu 18,5 la sută
(vezi anexa nr.8). În primele săptămâni ale lui iulie 1941 maşinile
agricole sînt retrase peste Nistru şi în parte distruse**. Distrugerile
au afectat cel mai mult judeţele Chilia, Cetatea Albă, Lăpuşna şi Soroca
(vezi anexa nr. 19).
La reinstalarea administraţiei româneşti s-a urmărit o revizuire a
proprietăţilor funciare şi o restabilire a situaţiei de până la 1940. Paralel,
s-a pus problema proprietăţilor libere provenite în urma repatrierii
coloniştilor germani şi plecării populaţiei filosovietice (circa 700 mii
ha). Ca urmare, în întreaga perioadă de administrare românească
(1941-1944) aceste proprietăţi au fost încadrate în patrimoniul statului39.
Gospodăriile agricole întemeiate de sovietici au fost menţinute până la
ridicarea recoltei din toamna lui 1941. Ţinându-se cont de avantajele unei
astfel de organizări a muncii, începând cu a doua jumătate a lui 1942,
autorităţile româneşti înfiinţează obşti agricole, numărul lor ajungând spre
finele acelui an la 42, iar în 1943 la respectiv 57 unităţi40. Indiscutabil, în
calea acestui proces existau anumite impedimente. În judeţele nordice şi
centrale constituirea obştilor agricole era frânată, pe de o parte, de faptul
că se urmărea doar asocierea ţăranilor cu proprietăţi agricole de până la
3 ha care erau dispersate şi, deci, se puteau uni foarte greu. Pe de altă
parte, nici populaţia nu-şi manifesta dorinţa de a se înscrie în ele***41.
O situaţie deosebită se crease în judeţele sudice. Suprafeţele intrate
în patrimoniul statului se lucrau de cele mai multe ori în cadrul unei

*În iulie 1941, autorităţile sovietice au decis ca în momentul retragerii să fie incendiat
tot ce arde, iar resul să fie distrus (A.O.S.P., F. 51, d.81, f.18-25). Din teritoriul R.S.S.M.
au fost duse în interiorul Uniunii Sovietice peste 4076 vagoane cu diferite bunuri materiale,
inclusiv: cereale - 1235 vagoane, produse alimentare - 836 vagoane, mărfuri industriale
- 775 vagoane, utilaj industrial - 224 vagoane (A.N.R.M., F. 3013, i.5 d.10, f.104).
** Din judeţele centrale şi nordice au fost evacuate 708 tractoare, 152 unităţi au fost
predate Armatei Roşii, iar cel puţin 60 distruse. Cel puţin 60000 animale au fost deplasate
în regiunile Stalingrad, Voroşilovgrad şi Harkov. (A.N.R.M., F.3013, i.5, d.10, f.80-82).
*** Ţăranii motivau: “Am scăpat de kolhozul bolşevic şi alt kolhoz nu mai dorim”.
77
asocieri fără împărţirea terenului în loturi mici. Pe de asupra, în au-
gust 1943, printr-o ordonanţă a Guvernământului provinciei Basarabia
arendaşii şi dijmaşii statului, proprietarii agricoli erau obligaţi să se
grupeze în obşti, urmând ca pe viitor arendările terenurilor respective
să se facă în mod preferenţial doar acestor unităţi42.
Pentru a lucra suprafeţele din sudul regiunii Directoratul Agriculturii
concentra anual mii de premilitari, înscriind în acelaşi timp, ca dijmaşi,
ţăranii agricultori din judeţele nordice şi centrale. Începând cu 1942,
deşi se preconizase colonizarea luptătorilor de pe frontul de est*, pe
terenurile vacante sunt instalaţi românii refugiaţi din Cadrilater. Aceştia,
însă, din lipsă de mijloace necesare procurări inventarului agricol şi a
seminţelor, refuzau în majoritate să îndeplinească lucrările de semănare
şi cereau ca loturile ce li se cuveneau să fie cultivate de stat43.
În ceea ce priveşte sectorul zootehnic menţionăm că s-au refăcut
toate grajdurile comunale în număr de 187, punându-se în funcţiune 3
laboratoare veterinare. O parte din deficitul de animale a fost recuperată
chiar în primele luni de război. Din septembrie 1941, dată fiind
moştenirea proastă lăsată de bolşevici, mareşalul I. Antonescu opreşte
comerţul cu animale din regiune. Drept urmare, până în 1943, în raport
cu situaţia găsită la reluarea provinciei, şeptelul creşte la cabaline cu
6,2%, la bovine cu 27,4%, la ovine cu 17,7%, iar la porcine cu 26,1%44
(vezi şi anexa nr.8).
Simultan, se depun eforturi consistente pentru o cât mai bună
asigurare tehnică a lucrărilor agricole. În 1941 pentru organizarea
campaniei semănatului în toamnă în ţinut au fost trimise din vechiul
regat câteva sute de tractoare, numărul lor total împreună cu cele
găsite în teritoriu ajungând la 541 unităţi. Pe parcursul anului următor
se achiziţionează tractoare noi din Germania şi Elveţia, obţinându-se
către august 1942 un total de 896 tractoare, dintre care 382 erau
noi45.
Achiziţia tehnicii respective continuă şi în 1943. În februarie
Guvernământul Basarabiei a încheiat un contract cu reprezentanţii
unor firme din Elveţia pentru ca în schimbul a 150 tractoare să livreze

* Mareşalul I. Antonescu intenţiona să împroprietărească în Basarabia cavalerii

ordinului Mihai Viteazul, pe care urma să-i organizeze în colonii mari.
78
600 vagoane turte de floarea-soarelui. Înţelegerea a fost onoroată şi
spre sfârşitul verii lui 1943 în ţinut se găseau deja 1015 tractoare.
Subliniem că pentru a avea suficienţi specialişti în conducerea şi
repararea tractoarelor au fost deschise mai multe şcoli de motocultură
cu întreţinere gratuită. Existau, bineînţeles, şi anumite probleme ce nu
permiteau exploatarea eficientă a tehnicii. Dintre ele vom releva lipsa
carburanţilor şi a pieselor de schimb46.
Deşi, în comparaţie cu 1939, în anii celei de-a doua administraţii
româneşti se reduc întrucîtva suprafeţele semănate şi, respectiv, ale
celor cultivate cu cereale, totuşi ele au fost ceva mai mari decât în
anul stăpînirii ruseşti (vezi anexa nr.18). Cu toate acestea, autorităţile
româneşti au colectat anual în medie de la un judeţ şi contra unei
anumite plăţi, de două ori mai puţine cereale decât sovieticii47 (vezi şi
anexa nr. 15).
Ţinem să mai adăugăm că în anii 1941-1944 a fost continuată cultura
bumbacului şi cocsagâzului. Către 1943, bumbacul a fost extins până la
150 ha, fiind cultivat preponderent în judeţul Ismail. Plantele cauciucofere
de cocsagâz erau sădite în centrul şi nordul Basarabiei (judeţele Soroca,
Bălţi şi Orhei). Suprafaţa lor a crescut de la 8,5 ha (în 1941/42) la 53,5
ha în 1942-1943, planificându-se pentru 1943-1944 1000 ha. În judeţul
Tighina s-au creat, cu titlu de experienţă, orezării48.
În această perioadă industria, meşteşugurile şi comerţul trec prin
schimbări legate de repunerea în funcţiune a întreprinderilor şi de
caracterul proprietăţii. În toamna lui 1941, au trecut în proprietatea
statului 27,5% din întreprinderi ce aparţinuseră absenteiştilor sau
celor care au suportat naţionalizările sovietice (vezi anexa nr. 19).
Treptat, creşte numărul întreprinderilor restabilite. În septembrie 1941
pentru industrie înregistrăm 585 întreprinderi în stare de funcţionare,
în primăvara anului următor - 865, iar în vara lui 1943 - 1037 sau
79,3% în raport cu iunie 1940. Concomitent sporesc şi capacităţile
de producţie, fără însă a atinge indicii de până la notele ultimative
sovietice. Statul român a intervenit în administrarea lor, trăsătură,
de altfel, distinctivă, continuând să monopolizeze întreprinderile din
sectorul privat. Dacă în martie 1942 funcţionau 509 (58,8%)
întreprinderi particulare, proprietate a basarabenilor, în majoritate
79
români, iar statului îi reveneau doar 356 (41,2%), în iulie 1943 statul
deţinea 707 (68,2%), iar particularii, respectiv 330 (31,8%)49. (Vezi
anexa nr.20.)
În primăvara lui 1943 pe lângă principalele industrii, Basarabia
mai dispunea de o reţea dezvoltată a micii industrii evaluate la circa
10951 unităţi. Mica industrie alimentară, legată de prelucrarea fructelor,
laptelui şi a seminţelor oleaginoase, atingea cel mai înalt nivel în judeţul
Hotin (1011 întreprinderi), industria lemnului era dominantă în judeţele
centrale (Lăpuşna şi Tighina), industria atelierelor mecanice şi de
fierărie domina în judeţele Bălţi şi Soroca (la nord), Ismail şi Chilia (în
sud). În general producţia era restrânsă la ceea ce puteau fabrica
industriile cu instalaţii mici: mezeluri, apă gazoasă, ulei, oţet etc. sau
ateliere de tricotaj, de vulcanizare, tipografii, fabrici de săpun, var,
cărămidă ş.a.50.
În domeniul comerţului acţiunea de restabilire şi românizare ia
proporţii similare. Ilustrăm cele spuse prin următorul tabel51:

Anul Firme comer- Inclusiv

ciale % româneşti% minoritare%

1940 (iunie) 5631 100 16,0 84,0

1941 (decemb.) 1974* 35,1 79,4 20,6
1942 (aprilie) 3391* 60,2 98,9 1,1
1943 (iunie) 9614 170,7 99,2 0,8

Deducem că până în vara lui 1943 numărul firmelor comerciale

depăşeşte cu 70,7% situaţia din iunie 1940, obţinându-se un raport
mai mult decât invers în ceea ce priveşte originea etnică a proprietarilor.
La cele arătate ţinem să adăugăm că în rîndul proprietarilor români
majoritatea o constituiau românii basarabeni. Astfel, în decembrie 1941
din 253 autorizaţii eliberate pentru exercitatea diferitelor ramuri de
comerţ de către organele competente ale Guvernământului, 171 au
fost acordate românilor basarabeni.* Alt exemplu. Peste un an, din
*Sunt exceptate o parte din firmele care funcţionau pe baza vechilor autorizaţii, date
încă înainte de 28 iunie 1940.
80
483 industrii şi magazine comerciale existente în judeţul Tighina, 103
erau stăpînite de români basarabeni, iar 85 de regăţeni (în oraş); la
sate raportul era de 284 şi respectiv 1152.
Românizarea comerţului se desfăşura însă într-un ritm greoi din
cauza lipsei de specialişti şi a capitalului necesar. Împrumutul acordat
de Banca Naţională Română se obţinea foarte greu, fiind condiţionat
de prea multe garanţii, pe care majoritatea comercianţilor nu le puteau
oferi53. În aceste condiţii mulţi dintre ei nu dădeau nici o garanţie de
continuitate, venind în provincie pentru un timp limitat atraşi de miracolul
îmbogăţirii rapide, retrăgându-se mai apoi din comerţ. Pe de altă parte,
întrucât închiderea gheretelor aparţinând comercianţilor minoritari a
generat o situaţie critică a consumului,* mai ales în judeţele sudice, la
16 martie 1943 a fost emis decretul-lege ce permitea categoriei res-
pective să reînfiinţeze firme comerciale dacă au deţinut o astfel de
calitate până la 28 iunie 194054.
Comerţul se efectua pe fundalul unei disproporţii între preţurile
articolelor de manufactură aduse din Regat şi cele alimentare, produse
ale regiunii. Negustorii localnici, nedispunând de capitaluri mari, nu aveau
posibilitatea unor legături directe cu fabricile şi comercianţii angrosişti,
de la care ar fi putut procura mărfuri la preţuri angro. Ei erau nevoiţi să
cumpere în cantităţi mici de la comercianţii detailişti din Bucureşti şi
Iaşi cu preţuri mari, la care se adăugau cheltuielile de transport şi câştigul
lor legal. Se ajungea astfel la o situaţie dificilă, mărfurile vânzându-se
cu preţuri de cel puţin 30-40% mai mari decât în interiorul ţării55.
Faptul în cauză silea populaţia să ridice şi ea preţurile la produsele
alimentare. Statul intervine, stabilind preţuri fixe la toate articolele de
strictă necesitate. Din această cauză ţăranii încetează să-şi mai aducă
produsele la piaţă, spre nemulţumirea crescândă a consumatorilor.56
Folosindu-se de faptul că preţurile fixe la produsele agricole erau
mult mai scăzute în provincie decât în restul ţării, diferiţi comercianţi,
prin speculă, obţin venituri însemnate, colectând produsele în Basarabia
* Speculând situaţia, istoricii de orientare antiromânească recurgeau la afirmaţii
echivoce: “Antreprenorilor moldoveni li s-a interzis să arendeze uzine, fabrici, ateliere,
mori etc., cât şi pământul”. (Vezi: N. Babilunga, B. Bomeşko, Kurs lekţii po istorii
Moldavii. Lekţia XI. Moldavia i period Velikoi Otecestvennoi Voinî i vosstanovlenie
narodnogo hozeaistva, Tiraspoli, 1994, p. 19.)
81
şi vânzându-le în oraşele mari din ţară. Această stare de lucruri nu a
putut fi lichidată nici în urma unor interdicţii speciale ale lui I. Antonescu.
De altfel, înseşi autorităţile de stat precum: I.N. COOP-ul, primăriile,
ca şi armata dislocată atât în regiune, cât şi peste Nistru, urmau
exemplul comercianţilor speculanţi, determinând pe ţărani să nu mai
aducă alimente la oraş. Este adevărat, se încearcă şi o liberalizare a
comerţului, însă cu rezultate negative. Astfel, în toamna lui 1941
guvernul decide să liberalizeze vânzarea porumbului. S-a constatat,
însă, aproape imediat, o urcare bruscă a preţurilor şi dispariţia lui de
pe piaţă57.
Toate acestea expică deficitul de pâine, zahăr, ulei, la articolele de
îmbrăcăminte şi încălţăminte în iernile lui 1941-1942 şi 1942-1943.
Autorităţile sunt astfel obligate să suprime comerţul cu unele mărfuri
de primă necesitate şi să introducă sistemul cartelelor de consum.
Situaţia consumului se schimbă succesiv într-un raport aproape direct
cu anotimpul, fiind satisfăcătoare vara, abundentă toamna şi
înrăutăţindu-se iarna58.
În noiembrie-decembrie 1943 condiţiilor de înrtăutăţire a situaţiei
consumului se adaugă şi starea specială de conservare creată de
evenimentele de pe frontul răsăritean. Populaţia se temea că “ce se
poate găsi astăzi, nu se va găsi mâine”, conştientă că într-o eventuală
ocupare a Basarabiei, bolşevicii nu vor putea mult timp să aprovizioneze
oraşele cu cele necesare. Între timp, majoritatea comercianţilor îşi
reduc comenzile pentru a-şi aproviziona magazinele, fiind timoraţi de
o eventuală evacuare59.
Agricultura, industria şi comerţul din Basarabia cunosc fluctuaţii
intense în primăvara şi vara lui 1944, perioadă când operaţiunile militare
afectează nemijlocit teritoriul ei, cât şi mai târziu, drept consecinţă
directă a instalării sovieticilor. În contrast cu iunie-iulie 1941, deşi în
primăvara-vara lui 1944 linia frontului staţionează aici cinci luni (martie-
august), şeptelul nu numai că nu diminuează, ci, din contra, creşte la
bovine, cabaline şi ovine, reducându-se doar numărul porcinelor (vezi
anexa nr. 16)*.
Situaţia se inversează întrucâtva în 1945; în unele judeţe din
* Din lipsă de date complete ne referim, în special, la judeţele centrale şi nordice.
82
R.S.S.M. există o descreştere continuă a şeptelului, în general, şi a
vitelor mari, în special. Faptul se explică, în parte, prin suprasolicitarea
pentru diferite lucrări a gospodăriilor cu forţă de tracţiune animală,
apoi prin transferul de vite la est de Nistru şi alarmarea ţăranilor de o
eventuală colectivizare a agriculturii, ultima circumstanţă făcându-i
să-şi taie animalele60.
Retrăgându-se din judeţele centrale şi nordice, autorităţile româneşti
nu au evacuat şi tehnica agricolă. Dacă în primăvara lui 1942 aici se
aflau 155 tractoare, în 1944 au fost găsite 166 unităţi. Cu toate că
spre sfârşitul aceluiaşi an în R.S.S.M. (deci, în cele 6 judeţe
basarabene) s-au mai adus din interiorul U.R.S.S. încă 216 tractoare,
doar o mică parte s-a repartizat Basarabiei. Credem că a fost aşa,
deoarece în martie 1945 în judeţele centrale şi nordice înregistrăm
doar 194 tractoare61. În mai 1945 de la vest de Prut mai sunt aduse
cu aceeaşi destinaţie încă 127 tractoare, însă ele au avut o soartă
similară celor aduse din Rusia (vezi şi anexa nr. 21). Constatăm astfel
că tehnica agricolă se distribuia de către autorităţile de la Chişinău
gospodăriilor colective de pe malul stâng al Nistrului; pe teritoriul
basarabean se miza numai pe reparaţia tractoarelor existente care,
dat fiind deficitul de piese de schimb, aveau un randament foarte
scăzut 62.
În toamna lui 1944 şi mai cu seamă în primăvara anului următor
autorităţile sovietice intervin iarăşi în domeniul proprietăţii funciare
sub pretextul repartizării de teren agricol gospodăriilor mici. Ca şi în
1940-1941, s-a stabilit limita maximală a proprietăţii agricole. În judeţul
Bălţi, Soroca şi Orhei ea era egală cu 10 ha, iar în celelate cu 20 ha,
surplusurile urmând să fie expropriate. Deoarece s-a permis împărţirea
intrafamilială a terenului, se produce iarăşi o fărâmiţare artificială a
proprietăţilor funciare existente. Din această cauză, între 15 ianuarie
- 15 mai 1945 au apărut circa 11 206 gospodării noi, constatându-se
faţă de 1941 un adaos de 30 488 gospodării (vezi anexa nr. 11). Pe de
altă parte, ţăranii se eschivau să ia mult pămînt63. În consecinţă, au
primit suprafeţe agricole neînsemnate, media, după cum se poate
observa şi din tabelul care urmează, a fost de circa 0,4 ha64.

83
 Judeţul unei gospodării îi reveneau (ha)
în 1943 în 1945 (mai)

1. Lăpuşna 2,4 2,7

2. Tighina 2,7 3,0
3. Orhei 2,7 3,3
4. Soroca 3,0 3,4
5. Bălţi 2,8 3,2
6. Cahul 2,5 3,4
În medie 2,7 3,1

Sovieticii reînfiinţează, de asemenea, gospodăriile agricole

colective şi de stat, însă într-un număr considerabil mai mic decât în
perioada precedentă. În centrul şi nordul Basarabiei au fost restabilite
doar gospodăriile agricole de stat* (33 unităţi). În sudul regiunii, cu
precădere în fostele colonii germane, se reconstituie cel puţin 7 unităţi
similare şi aproximativ 40 gospodării agricole colective65.
Dacă e să credem datelor din arhivele sovietice, în 1944-1945 au
fost semănate suprafeţe mai mici decât în 1940-1941 şi, implicit, după
cum am arătat în altă parte, mai puţin decât în anii celei de-a doua
administraţii româneşti** (vezi anexa nr. 18). În pofida ultimului fapt,
rechiziţiile de cereale efectuate de autorităţile bolşevice erau
considerabil mai mari. Comparăm, pentru exemplificare, doi ani în
care recolta medie la un hectar a fost aproape egală, Astfel, din recolta
lui 1942 autorităţile româneşti au colectat în medie la un judeţ 29 586
tone, iar sovieticii în 1945 respectiv 41 300 tone. Mai notăm că rechiziţiile
ruseşti creşteau anual, indiferent de recolta la hectar. Astfel, în 1944
media a constituit 8,2 chintale şi au fost ridicate (în judeţele centrale şi
nordice) cel puţin 219 734 tone de cereale***.
* Gospodăriile agricole colective sunt refăcute în R.S.S.M. începând cu 1946.
**În mod cert, sovieticii au restrâns şi suprafeţele ocupate de culturi tehnice. În
1939/’40 autorităţile româneşti au cultivat în judeţele Soroca şi Orhei 2290 ha de tutun.
Peste doi ani, în 1942, aceleaşi autorităţi au extins suprafeţele culturii respective la 5760
ha. În 1944 bolşevicii au planificat în judeţele sus-numite doar 2085 ha (cu tutun), iar în
anul următor ceva mai mult, însă nu s-au realizat nici trei sferturi din cele preconizate.
***Dacă adăugăm încă 62 000 tone cereale rechiziţionate din contul recoltei 1943,
rezultă că sovieticii au ridicat în 1944 peste 281 734 tone de cerealiere.
84
 În 1945, deşi media scade până la 5,9 chintale la un hectar, de la
populaţie s-au luat 247 801 tone de grâu (vezi anexa nr. 15)66*.
Întreprinderile industriale şi comerciale au avut de suferit atât în
primăvara lui 1944 când, mai ales în centrul şi sudul regiunii, trupele
germane, ruse, ucrainene se dedau la devastări masive67, cât şi în
timpul reluării operaţiunilor militare din a doua jumătate a lui 1944.
Totuşi, distrugerile au fost incomparabil mai mici decât în vara lui
1941. Pentru a demonstra cele afirmate e suficient să arătăm că pînă
la sfîrşitul lui 1944 autorităţile bolşevice dispuneau procentual cam de
aceleaşi capacităţi pe care le aveau autorităţile româneşti în vara lui
1943 (vezi anexele nr. 22, 23).
Incontestabil, numărul întreprinderilor repuse în funcţiune creşte,
însă, aşa cum a arătat şi E. Kosinova, în aceşti ani nu s-au realizat
reutilări tehnice68, iar randamentul de producţie rămâne la un nivel
foarte scăzut. Iată cum se prezenta situaţia întreprinderilor până la
încheierea conflagraţiei mondiale69:

Anul Întreprinderi în Au realizat

funcţiune** planul (%)

1944 (dec.) 416 202 48,6

1945 (mai) 583 243 41,7
1945 (iulie) 542 206 38,0
1945 (august) 557*** 212 38,0
* În sistemul sovietic de rechiziţionare persistă un haos strigător la cer. Ignorîndu-se
de către autorităţi suprafeţele agricole reale ale gospodăriilor, ţăranii erau expuşi anticipat
arbitrariului şi abuzurilor interminabile. Este şi cazul săteanului P. Cazacu (Tocuz, Tighina),
care a fost obligat să predea 3 tone de cereale. Însă după ce a transportat o tonă, i s-au
confiscat încă 3709 kg de grâu şi mai multe sute kg de alte culturi. În comparaţie cu 1940-
41, când faţă de ţărănimea săracă se promova o politică de protejare, manifestată printr-
o diminuare a impozitelor sau o scutire totală, în 1944,deşi se declara oficial aceeaşi
politică, nici ei nu sunt scutiţi de rechiziţii. Astfel, familia Cobzac, cu 12 membri (Selemet,
Tighina) trebuia să predea 225 kg; a dat dublu (487 kg), ridicându-li-se, pe deasupra, încă
350 kg. Agricultorul Cilinghir (Vulcăneşti, Cahul) avea drept obligaţie o cotă de 270 kg;
după realizarea ei a fost impus să mai dea suplimentar încă 300 kg de porumb. De multe
ori faptul se explica prin “donările benevole” şi normate pentru Armata Roşie, ridicându-
se cereale chiar şi de la cei care nu aveau teren agricol şi erau, ca atare, scutiţi de orice
rechiziţii. Natural, în asemenea condiţii, fie pentru a se salva de impuneri sau în semn de
răzbunare, ţăranii incendiază depozitele sau distrug inventarul agricol. Toţi aceştia au
primit ani grei de detenţie.
**În judeţele centrale şi nordice.
*** În judeţele sudice funcţionau 226 întreprinderi.
85
 În acel timp multe întreprinderi funcţionau “în salturi” datorită
diversităţii de articole produse, instabilităţii sortimentului, insuficienţei
de forţă de muncă calificată, a materiilor prime şi a carburanţilor etc70.
În 1945, conform estimărilor unor istorici sovietici, faţă de 1940
producţia industrială în judeţele nordice şi centrale constituia 44,5%.
Numărul muncitorilor antrenaţi în acest sector, însă, era mai mult decât
triplu, munca lor fiind puţin productivă71.
În aparatul de conducere al unităţilor industriale şi al ministerelor
corespunzătoare, ca şi în 1940-1941, sovieticii plasează ruşi şi evrei,
românii având o pondere neînsemnată. În cadrul Ministerului industriei
uşoare românii constituiau 6,7%, iar ruşii şi evreii respectiv 43,3% şi
36,7%. În unele ministere exista o situaţie şi mai defavorabilă
românilor72. În direcţia materialelor de construcţie românii alcătuiau
6,7%, în trustul uleiului şi mai puţin – 2,6%, iar ruşii şi evreii respectiv
42,1% şi 34,2%. Grosso modo, românii erau încadraţi doar în calitate
de personal auxiliar ca hamali, cantaragii etc.73
Ceva similar întîlnim în domeniul comerţului şi al sistemului bancar.
La începutul lui 1945, în reţeaua bancară ruşii deţineau 74,4%, iar
românii 2,3%, în conducerea comerţului de nivel raional ruşii aveau
47,2%, iar românii 18,2%. În administrarea asociaţiilor de consum de
acelaşi nivel ruşii reprezentau 45,3%, iar românii 13,2%74. De notat
că proporţiile date s-au obţinut prin remanieri de amploare. În reţeaua
comercială a judeţului Bălţi, începând cu noiembrie 1944 şi până în
aprilie 1945, au fost înlocuiţi 64 preşedinţi ai asociaţiilor de consum
(80%), 32 locuitori, 31 contabili, 170 directori de magazine75. Oricum,
cel puţin în nord comerţul este remonopolizat de evrei. În decembrie
1945, la Bălţi ca şefi de magazine aceştia constituiau 64,3%, ruşii
28,6%, iar românii – 7,1%. Totuşi, în judeţele care formau R.S.S.M.
din 1274 persoane care lucrau în ramura sus-numită, evreii aveau
doar o majoritate relativă. Cu 44 poziţii, pe locul doi se situau ruşii
(390), iar după ei românii (227)76.
Comerţul de stat sovietic era extrem de redus, ocupându-se,
îndeosebi, de contravânzări în vederea cumpărării cerealelor, sfeclei
de zahăr, tutunului etc. Mărfurile propuse erau puţin necesare (cum
ar fi articolele confecţionate din blănuri) pentru condiţiile regiunii, de
o calitate proastă şi foarte scumpe. Ca rezultat, planul de vânzare în
86
ultimele trei luni ale lui 1944 a fost realizat faţă de ceea ce se prevedea
la un nivel de 22,1%. În anul următor planurile de vânzare se
îndeplinesc şi supraîndeplinesc, dar pe seama vânzării votcii, berii şi
vinului77. Deşi se introduce sistemul de cartele, asigurarea populaţiei
cu mărfuri ca săpunul, berea, chibriturile, gazul lampant era efectuată
cu mult sub normal. În raionul Otaci, de pildă, în primele şase luni ale
lui 1945 populaţiei nu i s-a vândut nici un articol de primă necesitate.
Din cauza proastei organizări, lipsei de carburanţi, chiar şi în oraşele
mari, cum ar fi Chişinău sau Bălţi, asigurarea populaţiei cu produse
de panificare este intermitentă, mulţi locuitori neavând posibilitatea să
şi le procure mai multe zile la rând. S-au stabilit preţuri fixe, însă din
cauza situaţiei dificile în care se afla economia, într-un singur an la
unele produse alimentare ele au crescut aproape de cinci ori, sovieticii
având imense probleme cu specula78.
Concluzionăm că în perioada celei de-a doua conflagraţii mondiale
sectorul agrar, industria şi comerţul din Basarabia sunt dezorganizate,
înregistrînd o scădere a majorităţii indicilor de trei ori: 1) în ajunul şi
după evacuarea provinciei de către autorităţile româneşti (1940), 2)
la retragerea bolşevicilor în iulie 1941 şi 3) la reocuparea regiunii de
către Uniunea Sovietică (în primăvara şi vara lui 1944). S-au obţinut
anumite progrese, mai ales în ce priveşte crearea gospodăriilor agricole
colective (“asociaţii”, “obşti”, “sovhozuri” şi “colhozuri”), fenomen
care permitea utilizarea pe o scară mai largă a tehnicii agricole şi, în
particular, a tractoarelor. În general, deşi s-au depus anumite eforturi
în vederea restabilirii economiei basarabene, nici autorităţile româneşti
şi nici cele bolşevice nu au reuşit să ridice producţia la nivelul anilor
antebelici.
În domeniul proprietăţii schimbările produse reflectă două tendinţe
diametral opuse: 1) pentru sovietici – omogenizarea din punct de vedere
social, exercitându-se puternice presiuni asupra ţărănimii, în mare parte
prin intermediul rechiziţiilor de cereale (în special) îmbinată, pe de
altă parte, cu o diversificare etnică (urmărindu-se preponderemţa
ruşilor) în structurile administrativ-economice; 2) pentru administraţia
românească - menţinerea diversificări sociale şi, în acelaşi timp,
protejarea elementului băştinaş, realizându-se o politică de românizare
a economiei.
87
 NOTE

1. Arhiva naţională a Republicii Moldova (în continuare A.N.R.M.), F. 691, i.I,

d.39, ff-434-440; F. 1714, i.I, d.10, f.3; mai vezi: I. Ţurcanu, Relaţii agrare din
Basarabia în anii 1918-1940, Chişinău, 1991, p.128; I. Frunză, Rumänische rechte
und Leistugen, Bucarest, Die Dacia Buher, 1941, p.65-68; Un an de aplicare a legii
administrative din 14 august 1938, Monitorul oficial şi imprimeriile statului,
Imprimeria Centrală, Bucureşti, 1939, p.411, ş.a.
2. Vezi I. Ţircanu, op.cit., p.96; Un an de aplicare…, p.406; A.N.R.M., F.691, i.I,
d.39, ff.434-440; ibid., F. 1793, i.2, d.20, f.17, 20; ş.a.
3. I. Ţurcanu, op.cit., Anexa VIII.
4. A.N.R.M., F.706, i.I, d.555, ff.172-73. (cu recalculările autorului).
5. Vezi nota de mai sus, cât şi anexa nr. 9.
6. Gazeta Basarabiei, 4 septembrie 1939.
7. Idem, 23 septembrie 1939.
8. Idem, 6 octombrie 1939.
9. A.N.R.M., F.1778, i.I, d.85, ff.114,131.
10. Idem, 15, 20 septembrie 1939; A.N.R.M., F. 1662, i.I, d.7, ff.1-2.
11. Gazeta…, 9, 11 decembrie 1939; A.N.R.M., F.1662, i.I, d.7, ff.1-2.
12. A.N.R.M., F.1662, i.I, d.7, f.158.
13. Ibid., d.19, f.5, 31.
14. Ibid., F.1850, i.I, d.I, f.44.
15. Vezi: Istoria R.S.S.Moldoveneşti din cele mai vechi timpuri până în zilele
noastre, Chişinău, 1984, p.382. M. Sâtnic, Un an de cotitură în viaţa ţărănimiii din
Moldova de pe malul drept al Nistrului, Chişinău, 1973, p.61. A.O.S.P., F.51, i.I,
d.39, f.36.
16. A.N.R.M., F.706, i.I, d.555, f.71.
17. M. Sâtnic, op.cit., p.46; Sovietskii pridunaiskii krai. 1940-1945gg. Dokumentî
i materialî, Odessa, 1968, p.300; A.N.R.M., F.706, i.I, d.555, ff.114-115, 125-126,
130-132 (cu recalculãrile autorului).
18. A.O.S.P., F.51, i.I, d.48, ff.269, 298; ibid., d.63, f.49; d.48, f.330; ş.a.
19. Ibid., d.11, f.53, 55.
20. Sovietskii Pridunaiskii…, p.73; A.N.R.M., F. 691, i.I, d.75, f,4; F.2848, i.35,
d.I, f.160; F.2948, i.I, d.3, f.278, ş.a.
21. M. Sâtnic, Un an de cotitură…, p.120; A.N.R.M., F.3013, i.I, d.10, f.93;
A.O.S.P., F.51, i.3, d.298, ff.124-125; ş.a.
22. A.N.R.M., F.706, i.I, d.519, f.16.
23. A.O.S.P., F.51, i.I, d.3, f.6; ibid., d.59, f.4; ş.a.
24. A.O.S.P., F.42, i.I, d.7, f.17; Mai vezi: A.N.R.M., F.691, i.I, d.46, f.47.
25. A.N.R.M., F.3013, i.5, d.10, f.97; ibid., F.2848, i.22, d.2, f.250; ş.a.
26. A.N.R.M., F.2848, i.18, d.I, ff.136-137; AOSP, F.51, i.I, d.56, f.49.
27. A.N.R.M., F.3000, i.6, d.2, f.30.

88
 28. Ibid., F.3013, i.5, d.5, f.2; F.706, i.I, d.555, ff.63-70.
AOSP, F.51, i.I, d.46, f.256.
29. ANRM, F.3031, i.5, d.I, f.16; AOSP, F.51, i.I, d.48, f.237; ş.a.
30. A. Lazarev, God 1940. Prodoljenie soţialisticeskoi revoliuţii v Bessarabii,
Chişinău, 1985, p.202-203; 207, 215; ş.a.
31. A.O.S.P., F.51, i.I, d.41, f.32.
32. Ibid., d.61, f.56.
33. Ibid., d.86, f.5; d.48, f.134; ANRM, F.3031, i.5, d.I, f.50; ş.a.
34. A.O.S.P., F.51, i.I, d.3, f.49; F.42, i.I, d.3, f.29; F.13, i.I, d.I, f.62, 64, 67.
35. A.N.R.M., F.3031, i.5, d.I, f.193; F.3208, i.I, d.293, f.10; A.O.S.P., F.51, i.I,
d.8, ff.33, 38; Moldova Socialistă, 11 mai 1941.
36. A.N.R.M., F.680, i.I, d.4481, f.869; F.691, i.I, d.46, f.12;F.2848, i.22. d.2,
f.153.
37. Ibid., F.691, i.I, d.44, f.22; d.46, f.15; AOSP, F.51, i.I, d.3, f.47; ş.a.
38. I. Ţurcanu, op.cit., p.160-161; ANRM, F.691, i.I, d.44, f.74; A.O.S.P., F.51, i.I,
d.21, f.6; ş.a.
39. M. Antonescu, Pentru Basarabia şi Bucovina, Bucureşti, MCMXLI, 1941,
p.24; ANRM, F.706, i.I, d.559, f.254; ş.a.
40. Monitorul oficial, partea I, nr.144, 24 iunie 1942, p.5185-5188; ANRM, F.706,
i.I, d.519, f.48; ş.a.
41. Vezi, de exemplu: AOSP, F.51, i.2, d.73, f.15; V. Stăvilă, Atunci când nu se
auzeau clopotele…, în Drapelul muncii, 22 noiembrie, 1990.
42. Cuvânt moldovenesc, 8-15 august 1943; ANRM, F.706, i.I, d.588, ff.84-85.
43. Basarabia, 10 iunie 1943, Buletinul oficial al provinciei Basarabia, 1943,
nr.10, p.93; Moldavskaia S.S.R. v Velikoi Otecestvennoi voine Sovietskogo Soiuza.
1941-1945 gg., Chişinău, 1970, p.175; ş.a.
44. Basarabia dezrobită: Drepturi româneşti şi nelegiuiri bolşevice, Marvani
1943, p.172; Trei ani de guvernare, p.97-98; ş.a.
45. A.N.R.M., F.706, i.I, d.67, f.158; d.1208, f.29; d.520, f.244; Cuvânt
Moldoveensc, 4 aprilie 1993; ş.a.
46. A.N.R.M., F.706, i.I, d.19, f.110; d.520, f.244; d.789, f.30.
47. I. Ţurcanu, op.cit., p.112; Basarabia, 27 noiembrie, 1943; A.N.R.M., F.706,
i.I, d.555, ff.63-70.
48. Cuvânt Moldovenesc, I mai, 11-18 iulie, 17-24 octombrie, 1943; Basarabia,
4-6 noiembrie 1943.
49. A.N.R.M., F.706, i.I, d.483, ff.374-375; P. Şornikov. Promîşlennosti i rabocii
klass Moldavskoi SSR v godî Velikoi Otecestvennoi voinî, Chişinău, 1986, p.42.
50. Basarabia, 7 iunie 1942; Buletinul oficial…, 1943, nr.8, pp. 153-154; A.N.R.M.,
F.706, i.I, d.806, ff.41-42 etc.
51. A.N.R.M., F.706, i.I, d.483, ff.53, 171; ibid. d.520, ff.8, 33; Basarabia
dezrobită…, p.165.
52. A.N.R.M., F.706, i.I, d.15, f.47; F.680, i.I, d.4236, f.520.
53. A.N.R.M., F.680, i.I, d.4488, f.68.
54. Ibid., d.4482, f.412; d.4485, f.841, 930.
89
 55. Ibid., d. 4480, f.101, 118; d.4482, f.579.
56. Ibid., d. 4233, ff.310, 532; ş.a.
57. Buletinul provinciei…, 1941, nr.I, p.12; ANRM, F.680, i.I, d.4236, f.75, 315
ş.a.
58. Basarabia, I iunie 1942; ANRM, F.680, i.I, d.4236, f.149, 246, 340; Ibid.,
d.4477, ff.166, 192; ş.a.
59. A.N.R.M., F.680, i.I, d.4486, f.836; d. 4615, ff.5, 101.
60. Ibid., F.2791, i.I, d.4, f.10; A.O.S.P., F.51, i.3, d.345, f,4; ibid., d.120, d.26: ş.a.
61. A.N.R.M., F.3021, i.5, d.62, f.36; F.706, i.I, d.568, f.210 (164); AOSP, F.51,
i.3, d.81, f.III; ş.a.
62. A.O.S.P., F.51, i.3, d.283, f.95; Kollektivizaţia krestiansckih hozeaistv v
pravoberejnîh raionah Moldanskoi S.S.R. 1940-1950. Dokumentî i materialî, Chişinău,
1969, p.97-98.
63. A.O.S.P., F.51. i.3, d.291, f.2; d.10, f.77; A.N.R.M., F.3013, i.10, d.23, f.32.
Kollektivizaţia krestinaskih…, p.95.
64. A.N.R.M., F.3013, i.10, d.23, ff. 9-9
65. A.O.S.P., F.51, i.3, d. 326, ff.9-10, etc. A.N.R.M., F.3013, i.4, d.19, ff.43-44.
Sovietskii Pridunaiskii krai…, p.268, 295 325..
66. Buletinul oficial al provinciei…, 1942, nr.4, p.6-7; Monitorul oficial, 1939,
nr.10, p.5814; A.N.R.M., F.3013, i.10, d.3, f. 15; ibid., i.25, d.3, f.32., A.O.S.P., F.51,
i.3, d.12, ff.276-277.
67. Vezi, de exemplu: A.N.R.M., F.680, i.I, d.4809, ff.83, 102, 160-161.
68. E. Kosinova. Vsenarodnoe dvijenie za vosstanovlenie i razvitie promîşlennosti
Moldavskoi SSR. 1944-1950. Chişinău, 1988, p.73-74.
69. Vezi: A.O.S.P., F.51, i.3, d.355, ff.2, 13, 19 etc., A.N.R.M., F.1354, i.I, d.437,
ff.4-4 rev.; F. 2856, i.I, d.166, ff.I rev. - 2.
70. A.O.S.P., F.51, i.3, d.357, ff.45-49, 52-53; Sovietskii pridunaiskii…, p.328.
71. V. Barbulat, P. Râbalko, Rabocii klass sovietskoi Moldavii, Chişinău, 1974,
p.22; Sovietskaia Moldavia, 3 mai 1945; ş.a.
72. A.O.S.P., F.51, i.3, d.211, ff.1, 19, 43, 65; A.N.R.M., F.3061, i.4, d.7, f.10;
F.3256, i.I, d.II, f.3.
73. A.O.S.P., F.51, i.3, d.57, f.25; ibid., F.13, i.I, d.75, ff.6, 15; A.N.R.M., F.3256,
i.I, d.II, f.13.
74. A.O.S.P., F.51, I.3, d.205, ff.29-30, 32.
75. Ibid., d.406, f.8.
76. Ibid., d.96, f.216; d.409, f.57.
77. Ibid., i.2, d.170, f.2; d.167, f.48.
78. Ibid., d.167, f.61; ibid., i.3, d.101, f.39; d.81, f.71; d.91, f.214; ş.a.

90
 Capitolul IV

ATITUDINEA POPULAŢIEI FAŢĂ DE

SCHIMBĂRILE INTERNE ŞI EXTERNE

Specifcul regiunii, caracterizată printr-o componenţă eterogenă

a satelor şi mai ales a oraşelor, în care majoritatea o formau evreii şi
alţi minoritari, iar, pe de altă parte, vecinătatea Uniunii Sovietice care
revendica teritoriul, determinau complexitatea proceselor ce influienţau
starea de spirit a întregii populaţiii basarabene în primul an al
conflagraţiei mondiale. După gradul de intensitate, putem evidenţia
câteva momente: efervescenţa în legătură cu participarea U.R.S.S.
la lichidarea Poloniei şi la războiul împotriva Finlandei (toamna-iarna
lui 1939-1940), comentariile privind declaraţia ministerului sovietic V.
Molotov (primăvara lui 1940), manifestarea atitudinii faţă de evacuarea
Basarabiei de către autorităţile româneşti şi, respectiv, ocuparea ei de
către bolşevici.
De la declanşarea ostilităţilor şi, în special, de la ocuparea sovietică
a unor teritorii ce aparţineau Poloniei, îngrijorarea cuprinde o mare
parte din populaţia basarabeană. Ţăranii din diferite judeţe erau
neliniştiţi de lansarea unor zvonuri alarmiste referitoare la o eventuală
ocupare a provinciei de trupele bolşevice, văzând în deplasările
unităţilor militare româneşti spre Nistru, în transporturile de bagaje
ale unor funcţionari în interiorul ţării, o confirmare a temerilor1. O
reacţie cu totul specifică se îngregistrează în rândul populaţiei
minoritare şi, mai ales, a celei evreieşti*. În august 1939 evreii au

Observăm aici nivelul înalt de organizare al comunităţii evreieşti din Basarabia

către 1939. Pentru a înţelege proporţiile acestui fenomen, enumerăm doar câteva
organizaţii, care în egală măsură propagau ideile naţionaliste şi de stînga: gruparea “Zeize-
Zion”, gruparea “Tiomin-Clulim”, organizaţia “Sioniştii revizionişti”, “Asociaţia culturală
a femeilor evreice”, Societatea de muncă agricolă şi meseriaşi “Ort”, Societatea “Hahaluţi”,
organizaţia sportivă “Macabi”, Societatea sanitară “OZE”. Este evident că aceste şi alte
organizaţii au putut fi create datorită regimului politic democratic care exista în România
interbelică. Remarcăm, oricât ar părea de straniu, că unele organizaţii evreieşti aveau
anumite privilegii. Astfel, de exemplu, gruparea sportivă “Maccabi” căpătase din 1932
dreptul de a defila la sărbători cu steagul evreiesc. În plus, maccabiştii aveau dreptul să
apară în uniformele organizaţiei, pe cînd altor organizaţii le era interzis portul uniformei
(A.N.R.M., F. 680, i.I, d.4534, ff.105-106a, 131-138).
91
primit cu multă îngrijorare ştirile pubcate de ziare cu privire la încheierea
acordului comercial, urmat de pactul de neagresiune între Germania
şi Rusia Sovietică. Evreii erau timoraţi că, prin aceasta şi cele ce
aveau să urmeze, va creşte influenţa Germaniei în Europa Centrală şi
Răsăriteană, factor care putea, în opinia lor, să provoace noi represalii
antisemite*. În a doua jumătate a lui septembrie, după ce se
răspândeşte zvonul că U.R.S.S. s-a declarat protectoare a evreilor
din întreaga lume, printre ei îşi face loc convingerea că Basarabia “va
fi predată Rusiei fără nici o vărsare de sânge”. În acel timp, mulţi
orăşeni şi locuitori ai suburbiilor îi aşteptau pe sovietici, fiind pregătiţi
pentru a le ieşi în întâmpinare cu flori**2.
Un efect calmant asupra spiritelor l-a avut difuzarea la radio a
comunicatului referitor la conferinţa din 1 octombrie 1939 de la
Moscova***. Însă în a doua jumătate a lui octombrie, datorită
propagandei agenţilor comunişti, prin care se cerea un plebiscit şi
ocuparea rusească, îngrijorările sporesc iarăşi, iar iniţierea lucrărilor
de fortificare a liniei Nistrului era interpretată drept o dovadă în plus a
unui apropiat conflict cu sovietele3.
O lună mai târziu, unii locuitori aşteptau ocuparea Basarabiei în
ziua de 4 decembrie 1939. Simultan, în judeţele nordice persista
convingerea că evenimentul se va produce în momentul îngheţării
râului Nistru, iar la sud se acredita ideea că ruşii vor veni în primăvara
anului următor4.
După ce U.R.S.S. atacă Finlanda (30 noiembrie 1939), agitarea
în mijlocul basarabenilor sporeşte, “toată lumea fiind convinsă că după
Finlanda va fi rândul Basarabiei”. Se credea că Uniunea Sovietică va
ridica pretenţii asupra gurilor Dunării şi, împlicit, a judeţelor Ismail,

*Minoritatea germană se simţea satisfăcută de încheierea tratatului de neagresiune.

Într-un elan de bucurie, se felicitau în localurile publice, dând pe alocuri, de înţeles că
Reihul va deveni stăpânul Europei.
** La schimbarea situaţiei în rândul minoritarilor evrei dar şi al celor de origine rusă
şi ucraineană a contribuit şi faptul că la sfîrşitul lui septembrie 1939 Consiliul Interimar
al U.R.S.S. pentru România (Vladimir Vladimirov) a vizitat Chişinăul pentru prima oară
de la stabilirea relaţiilor diplomatice între Uniunea Sovietică şi România (A.N.R.M.,
F.680, i.2, d.39, f.383).
 În rândul evreilor se credea că au început negocierile în legătură cu ţinutul
basarabean.
92
Cetatea Albă şi Cahul şi va ocupa întregul teritoriu basarabean înainte
de Crăciun. De teama războiului şi a rechiziţiilor, ţăranii au început
să-şi sacrifice vitele şi porcinele5.
Prezenţa regelui Carol la Chişinău, la începutul lui ianuarie 1940,
şi discursul său în care a dat de înţeles că România se va apăra, a
ridicat moralul unei părţi a populaţiei. Paralel, s-a răspândit zvonul că
venirea regelui nu avea semnificaţia afirmării unităţii naţionale, ci, din
contra, era un rămas-bun de la Basarabia*6.
O creştere a încrederii în stabilitatea situaţiei înregistrăm în februarie
1940, date fiind înfrângerile U.R.S.S. în războiul sau împotriva Finlandei.
Cu această ocazie, considerau unii, “s-a dovedit că puterea fabuloasă
a Rusiei Sovietice nu valorează nimic faţă de un stat mic, însă bine
organizat, disciplinat şi pregătit”**7. Evenimentele în cauză au
dezorientat, într-o oarecare măsură, populaţia rusă din Basarabia, dar
speranţa într-o schimbare a conjuncturii se menţine atât în rândurile
lor, cât şi ale sărăcimii. Unii, în special evrei, afirmau că ocuparea
Basarabiei se va face ca şi ocuparea Cehoslovaciei de Germania,
provocându-se, iniţial, dezordine internă ca, mai apoi, sub pretext că
intervin pentru apărarea vieţii cetăţenilor şi restabilirii ordinii, să ocupe
“milităreşte şi definitiv Basarabia”8. În plus, erau răspândite zvonuri
că “românii vor părăsi de bună voie Basarabia, deoarece lucrează în
modul cel mai febril la apărarea Prutului”, că “ruşii asigură basarabenilor
cele mai fericite condiţiuni de trai”, că “vor veni împrejurări grele
fiindcă românii intenţionează să secătuiască Basarabia devreme ce o
abandonează”, că “Rusia va formula pretenţiuni teritoriale faţă de
România în cursul lunilor martie sau aprilie 1940” etc.9
Un nou val de agitaţie a fost generat în mijlocul basarabenilor de
* Printre minoritarii germani consemnăm o mare efervescenţă, majoritatea
germanilor în etate pronunţându-se pentru rămânerea pe loc, iar parte din tineri pentru
a se transfera în Germania. În general, coloniştii germani erau de părerea că Basarabia nu
va fi ocupată de ruşi.
 Spre finele lui februarie 1940 situaţia se schimbă în rău. O notă informativă a
Inspectoratului regional de Poliţie al Ţinutului Nistru din acel timp menţiona: “…Populaţia
comunelor Nisporeni, Vărzăreşti, Seliştea Veche şi Mileştii Mari, judeţul Lăpuşna aşteaptă
cu înfrigurare ziua de 1 martie 1940 şi sunt neliniştiţi din cauza unui zvon că la acea dată
Basarabia va fi ocupată de ruşi… În comuna Vărzăreşti, judeţul Lăpuşna, în rândurile
populaţiei circulă zvonul că ruşii vor ocupa Basarabia şi o vor stăpîni timp de 20 de ani,
atâta cât au stăpânit-o românii…” (A.N.R.M., F.679, i.I, d.6306, f.148).
93
declaraţia ministrului sovietic V. Molotov (29 martie 1940), în care se
constata că chestiunea Basarabiei “încă nu este soluţionată” şi nu va
fi tranşată pe calea armelor. Discursul a alimentat diverse zvonuri,
îndeosebi printre muncitori, meseriaşi şi şomeri*, ministrului rus
atribuindu-i-se afirmaţii pe care dânsul nu le făcuse. Mulţi basarabeni
erau atât de îngrijoraţi încât s-au transferat de urgenţă în Vechiul
Regat10. Printre intelectualii români din judeţul Soroca s-a răspândit
opinia că “ruşii vor începe a ne şicana prin diferite măsuri pentru a
ne provoca, aşa cum o făcuseră cu Finlanda”. Această părere
circula, de altfel, prin toată Basarabia, sprijinindu-se pe supoziţia
conform căreia Uniunea Sovietică era hotărâtă să ocupe regiunea,
iar Berlinul, pentru a avea mână liberă pe frontul de vest şi ca să
obţină petrol, vite, cereale sau alte materii prime din U.R.S.S., putea
oricând să facă o înţelegere cu sovietele pe contul României. Cei
mai optimişti, însă, considerau că sovieticii nu intenţionau să ocupe
Basarabia, dar lăsau deschisă problema, pe care au rezervat-o
întotdeauna ca pe o piesă de schimb, pentru a putea obţine de la
România bazele navale de la Constanţa şi Balcic spre a-şi asigura
hegemonia în Marea Neagră. Este de notat că o parte din ţăranii
români au rămas surprinşi de pretenţiile Uniunii Sovietice asupra
Basarabiei, deoarece, considerau ei, chestiunea a fost “lichidată încă
acum 20 de ani”11.
La începutul lui aprilie 1940, acţiunile Germaniei în Danemarca şi
Norvegia au produs o mare satisfacţie şi bucurie în mijlocul minorităţii
germane. Reprezentanţii ei îşi exprimau încrederea că “Germania va
învinge în acest război şi va domina întreaga Europă”. Ocuparea
Basarabiei de către Rusia era privită de ei ca ceva inevitabil şi, totodată,
provizotiu: fără a se aplica în regiune principiile comuniste. Cu toţii
aveau speranţa că, în cele din urmă, Germania va pune stăpânire pe
gurile Dunării, iar Basarabia va deveni o colonie germană12. În acest
context, peste o lună, conducerea minoritarilor germani întreprinde o
vie propagandă printre tinerii germani de la 17 ani în sus ca aceştia să
plece în Germania. Mulţi tineri sau părinţii lor se prezentau la primării

Este vorba, în special, de ruşi şi ucraineni care, sub influenţa propagandei făcute de
emisarii sovietici, credeau că în Rusia Sovietică traiul este mai bun decât în România.
94
pentru a obţine actele necesare în vedera cererii de paşapoarte. Deşi
pretindeau “că pleacă pentru lucru în Germania”, unii îndeplineau
formalităţile de renunţare la cetăţenia română. Potrivit unor informaţii,
în Germania au plecat atunci circa 3000-4000 tineri. Dacă germanii
tineri, îndeosebi în cea de-a doua jumătate a lui mai 1940, renunţau
aproape în totalitate la cetăţenia română şi plecau în ţara de origine,
atunci cealaltă parte a coloniştilor, inclusiv cei în vârstă, doreau să-şi
schimbe cetăţenia ca, în cazul ocupării sovietice a Basarabiei, să fie
deja supuşi germani13.
Ignorând soarta ce-i aştepta, vizavi de victoriile germanilor care
ar fi putut “să impună României izgonirea lor”, evreii erau extrem de
îngrijoraţi: în consecinţă, “de la tânăr la bătrân fie sărac, fie bogat”, cu
toţii aveau dorinţa ca sovieticii să devină învingători în viitorul război14
şi, implicit, în ceea ce priveşte soarta Basarabiei.
Minoritarii ruşi şi ucraineni* erau dominaţi de puternice sentimente
filosovietice. Unii săteni ai acestor minoritari străbăteau câte 10-12
kilometri pentru a-şi procura la preţuri ridicate ziare sovietice învechite.
Întorşi în comunele lor, se adunau în vreo casă, unde citeau şi discutau
informaţiile publicate15.
Concomitent, se manifestă o îngrijorare maximă în mijlocul
populaţiei româneşti şi, mai ales, ale românilor din Vechiul Regat,
teamă care, pe alocuri, se transformă în panică la cele mai mici
deplasări de exerciţiu ale trupelor române. În judeţele sudice, doar
românii cu bune gospodării se manifestau pentru menţinerea
Basarabiei în cadrul României, ceilalţi, şi îndeosebi sărăcimea, aştepta
ocuparea regiunii, spunând că s-au săturat de atâtea legi şi că în
U.R.S.S. este o singură lege: “munceşti şi te hrăneşti”, fără impozitele
“de aici la care nu pot să facă faţă”. Nemulţumirile erau alimentate
suplimentar de modalitatea efectuării rechiziţiilor de autorităţile

Ucrainenii basarabeni, fiind cea mai mare din punct de vedere numeric minoritate
etnică, se manifestă până la declanşarea războiului prin măsuri de ordin cultural. În sudul
Basarabiei, primul ziar (Zorile Plătăreştilor) în limba ucraineană apare la finele lui 1928.
În anul următor la Cetatea Albă a fost înfiinţat căminul cultural ucrainean “Prosvita”, pe
lângă el apărând şi o bibliotecă cu literatură donată din Lvov. Până la 28 iunie 1940 acest
cămin a dat reprezentaţii artistico-teatrale în localităţile populate cu ucraineni, jucând
piese scrise de autori ucraineni contemporani, iar dintre clasici îl interpretau mai mult pe
Taras Şevcenko (A.N.R.M., F.680, i.I, d.4534, ff.120-122).
95
militare româneşti, cât şi de comportarea mai puţin civilizată a unor
ostaşi16.
La ocuparea Basarabiei de către Armata Roşie se constată, pe de
o parte, panică în rândurile populaţiei, cu precădere româneşti, care
se refugia, şi disperarea aceleia care rămânea. Pe de altă parte, jubilau
reprezentanţii minoritari şi, în special, evreii care strigau pretutindeni
că “românii i-au maltratat şi prădat timp de 20 de ani”17. Istoriografia
sovietică, relevând ultimul fapt, încerca să-l prezinte drept fenomen
general18. Realitatea, însă, a fost mult mai complexă. Astfel, de
exemplu, deşi oraşele Chişinău şi Bălţi cu populaţie în majoritate
evreiască, au întâmpinat în ziua de 28 iunie 1940 pe sovietici cu pâine
şi sare, ultimii au rămas totuşi nemulţumiţi de faptul că “populaţia
creştină” s-a arătat foarte rezervată la venirea lor. Nu putem contesta
că o parte din basarabeni, şi aceştia, predominant, minoritari, în momen-
tul invaziei bolşevice au părăsit unităţile, fraternizând cu trupele de
ocupaţie sau că aceasta nu s-a întâmplat cu unii funcţionari localnici.
Este, însă, indiscutabil că ţăranii români, care alcătuiau majoritatea
populaţiei, “au privit evenimentele cu pasivitate, rămânând legaţi de
pământul lor”19.
La evacuarea Basarabiei de către autorităţile româneşti, începută
pe scară largă în seara zilei de 27 iunie 1940, populaţia diferitelor
localităţi, cu precădere minoritară, s-a dedat la devastări “în stil mare”.
În oraşul Ismail, parte din evrei, în stare de ebrietate, i-a brutalizat pe
refugiaţi căutând să-i linşeze; s-a tras cu mitraliere de pe acoperişul
clădirilor din port, cei adunaţi pe chei fiind siliţi să abondoneze lucrurile
şi să fugă pentru a scăpa cu viaţă20. La Chilia Nouă, minoritarii au
sfâşiat drapele naţionale, arborând drapele roşii. La Cetatea Albă,
drapele roşii au fost procurate şi împărţite manifestanţilor de către
evrei. Tot aici, minoritarii au reţinut ultimul tren ce pleca în Vechiul
Regat, arestând pe românii care se refugiau. La Bolgrad, după ce
trenurile s-au pus în mişcare, au fost atacate cu focuri de mitralieră21.
La Romaneşti, judeţul Tighina, populaţia evreiască, înarmată, nu
permitea nimănui să intre în sediul primăriei. A intervenit armata română
şi evreii au fost imobilizaţi. La Tighina, unii indivizi au rupt tricolorul
românesc şi portretele familiei regale, călcându-le în picoare şi aducând
96
insulte Ţării Române. Alţii aruncau cu pietre în ferestrele vagoanelor,
încercând, pe deasupra, să incendieze podurile de lemn peste care
trebuiau să treacă trenurile*22.
La Chişinău, în ziua de 28 iunie 1940, când a aterizat un grup de
25-30 avioane sovietice, evreii au arborat drapele roşii, organizând
manifestaţii pe stradă. Manifestanţii au barat străzile, interzicând
accesul spre gară al celor care se evacuau. Între timp, au fost
răspândite foi volante** în care se avertiza: “Toţi acei care nu se vor
supune (Armatei Roşii şi “autoconducerii locale” - n.n.) vor fi
consideraţi duşmani ai poporului”. Poliţiştii care au încercat să facă
ordine au fost prinşi, iar patru comisari au fost executaţi de evrei în
mod public. Un căpitan de jandarmi, indignat de aceasta, a tras cu
mitraliera în mulţime23. Un grup de evrei tineri s-a urcat în sala mare
a primăriei şi, dând jos de pe perete tabloul pictat al regelui Carol, l-au
murdărit, iar mai apoi l-au bătut în cuie pe un stâlp din faţa primăriei,
unde se adunau conaţionalii lor şi îl scuipau24.
La Tighina, de asemenea, au fost cazuri când persoane de origine
evreiască au asasinat pe români. Astfel, avocatul evreu Ghinsberg a
întâlnit în stradă doi funcţionari români şi i-a împuşcat. Preotul Fotescu
a fost prins de evrei, i s-a tăiat limba şi urechile, apoi a fost dus în
biserică unde i s-a dat foc25. La Orhei, evreul Reichis a aruncat de pe
pereţi toate portretele familiei regale şi, spărgându-le sticla, le-a scos
ochii, murdărindu-le. Un alt evreu s-a oprit în faţa statuii lui Vasile
Lupu şi în plin public a descărcat în ea trei gloanţe26.
La Soroca, populaţia evreiască a atacat camioanele destinate
evacuării, împiedicând funcţionarii şi familiile lor să se refugieze. Tot
de către ei au fost împuşcaţi comisarul Murafa şi alţii. Ostaşii sovietici
au utilizat şi ei armele de foc, rănind pe unii militari români. Ciocniri
similare au avut loc şi la Ungheni27. La Bălţi, o evreică coministă l-a
împuşcat pe şeful de gară Dumitrescu, pe locţiitorul acestuia
Anderiovici şi pe preotul Avacumov. Tot aici, în jurul soldaţilor ruşi,
evreii şi-au arătat indignarea şi ura faţă de România. Mai mult decât
atât, reprezentanţii lor s-au plâns unui general sovietic că evreii din

* Între gările Ciadâr-Lunga şi Bolgrad a fost provocată o deraiere de trenuri.

Întocmite de comuniştii basarabeni.
97
Iaşi sunt împuşcaţi şi a cerut ca trupele ruseşti să ocupe Iaşul. O
asemenea doleanţă se înregistrează şi la Chişinău28. Refugiaţii erau
intoxicaţi cu ştiri false: “nu mai există teritoriu românesc”, deoarece
Bucureştiul ar fi fost ocupat de Armata Roşie şi de Germania,
Transilvania de unguri, Dobrogea de bulgari, regele ar fi fugit în Canada,
iar Marele voievod Mihai ar fi fost împuşcat. Ei erau îndemnaţi să
rămână pe loc, promiţându-li-se că ruşii nu le vor face nici un rău şi
că va fi bine pentru toată lumea29.
Au fost multe cazuri când armata română era dezarmată şi
maltratată de trupele sovietice şi minoritarii basarabeni. La Soroca,
evreii, vociferând că de mult aşteptau asemenea moment, dezarmează
ofiţerii şi ostaşii români, le rup epoleţii şi chipiurile. În judeţul Lăpuşna,
unii minoritari îndemnau locuitorii să se răscoale împotriva trupelor
române în retragere. La Ungheni şi Orhei, parte din unităţile româneşti
au fost dezarmate cu concursul populaţiei evreieşti30. La Bolgrad,
ostaşii români au fost dezarmaţi de populaţia rusă împreună cu circa
300 paraşutişti sovietici. Tot acolo, armata rusă se comporta necivilizat
cu ofiţerii români, rupându-le epoleţii şi batjocorindu-i. La Edineţ,
căpitanul Enescu a fost legat de un stâlp şi maltratat de populaţia
evreiască şi ucraineană. După ce a fost eliberat din acea dramatică
situaţie de armata română în retragere, s-a sinucis31.
Unii ofiţeri sovietici considerau că România a greşit cedând fără
luptă Basarabia, “căci războiul ce ar fi început, ar fi produs revoluţie în
Rusia, cu care ocazie, o parte din Armata Roşie s-ar fi predat…”*32.
În general, în rândurile ofiţerilor stăruia încrederea că U.R.S.S. va ataca
în timpul apropiat Germania. La o conferinţă organizată pentru
intelectualii oraşului Chişinău, un colonel rus afirma: “Noi suntem tari,
însă neamţul e şiret. Noi trebuie să fim gata să atacăm Germania acum,
când e obosită, altfel pierdem tot ce am câştigat cu atâta trudă**. Alţii
*Informaţia despre starea morală în rîndul Armatei Roşii era în anii postbelici
interzisă pentru publicare în U.R.S.S. (Vezi: Перечень сведений запрещенных к
опубликованию в районных, городских, многотиражных газетaх, передачах по
радио и телевидению. М., 1970, ,р.12.)
În sudul Basarabiei sovieticii au organizat întâlniri cu reprezentanţii comunităţii
germane, însă acolo se insista asupra ideilor de clasă. (Vezi: Albert Nowes, Bessarabien
zwischen Ost und West, în: Heimat Kalender der Bessarabiendeutschen, Hannover,
1972, p.93.)
98
erau mai moderaţi, precizând, totuşi, că atacul se va produce “când
Germania va fi sleită de puteri în urma războiului ce-l poartă cu Anglia”33.
În lunile august-septembrie 1940 creşte aversiunea populaţiei
româneşti faţă de evrei. Populaţia română îi detesta şi, când avea
prilejul, îi ataca chiar în stradă. Comportarea respectivă era
determinată de faptul că această minoritare beneficia de cel mai bun
tratament din partea sovieticilor, evreii ocupând “în majoritate, toate
funcţiile şi posturile de răspundere”. Nemulţumiri faţă de grupul etnic
în cauză sunt semnalate de autorităţile bolşevice la începutul lui 1941.
Un document atestă că ţăranii era revoltaţi pentru că evreii “în timpul
românilor îi jefuiau…, iar acum, în timpul puterii sovietice, se simt
foarte bine”. S-au constatat cazuri de antisemitism şi în rândurile miliţiei
sovietice34.
În a doua jumătate a lui septembrie 1940, insatisfacţiile faţă de
autorităţile ocupante iau amploare. După refugiul preoţilor în ţară,
sătenii, lipsiţi de serviciile religioase, dădeau vina pe sovietici. În plus,
populaţia românească era alarmată de zvonul “că va fi evacuată în
Rusia”35. Totuşi, nemulţumirile cele mai mari au fost generate de
naţionalizările imobilelor şi impunerile în natură ale bolşevicilor, fapt
care provoacă o serioasă rezistenţă faţă de noua putere. Unii ţărani,
inclusiv minoritari, replicau: “Am crezut că tovarăşii au venit pentru a
ne elibera şi nu pentru a ne sugruma”. Chiar şi evreii îşi arătau discret
insatisfacţia. Unii basarabeni refugiaţi în acea perioadă în ţară apreciau
că “dacă s-ar lăsa frontiera deschisă, optzeci la sută din populaţia
Basarabiei ar fi trecut în România”. Alţii afirmau că “românii din
Basarabia doresc din tot sufletul războiul, credinţa lor fiind că numai
aşa vor scăpa de stăpânirea sovietică”. Mai exista temerea că Europa
va fi condusă de trei mari puteri: Italia, Germania şi Rusia Sovietică,
iar ultima nu va rămâne numai cu terenul ocupat până la acel moment,
ci va mai anexa Moldova şi Dobrogea36.
În octombrie 1940, nemulţumirile se transformă pe alocuri în acţiuni
antisovietice deschise, autorităţile bolşevice fiind alungate din unele
sate în momentul când se ridicau impozitele în natură de la ţărani.
Este cazul comunelor Peresecina, Hârtopul Mic, judeţul Orhei, cât şi
al altor localităţi. Sovieticii au înăbuşit în sânge astfel de manifestări37.
99
În satul Rughi, judeţul Soroca, autorităţile au organizat o adunare la
care i-au anunţat pe săteni că agricultorii basarabeni vor da câte 320
kg grâu la hectar. Ţăranii au părăsit adunarea, întrucât s-a făcut
socoteala că 320 kg ar face 3200 lei, bani pe care ar trebui să-i
plătească pentru fiecare hectar*. După o consfătuire în secret, în
timpul nopţii ţăranii au dat foc ariilor38. Sunt cazuri când plugarii se
prezentau în faţa autorităţilor cu plângeri ce vizau impozitele exagerat
de mari. Nefiind luaţi în seamă, unii dintre ei s-au sinucis. În asemenea
condiţii, aşa cum s-a întâmplat în comuna Mereni (Lăpuşna), ţăranii
mărturiseau că nu pot trăi sub regimul sovietic. Ei îşi exprimau dorinţa
de a pleca la vest de Prut în România39.
Atitudini similare înregistrăm şi în rândul profesorilor şi
învăţătorilor. Învăţătoarea Z. Latii (Volcineţ, Lăpuşna), de exemplu, a
declarat direct că nu poate accepta principiile şcolii sovietice şi, în
consecinţă, a cerut să fie exclusă din învăţământ. Mai mulţi orăşeni
din Chişinău au trimis generalului Antonescu, prin A. Cuculescu,
profesoară, o petiţie prin care îl rugau insistent să intervină pe orice
căi pentru eliberarea lor, situaţia lor fiind disperată40**.
În ianuarie 1941, în ajunul pretinselor “alegeri” întreprinse de
sovietici, se constată o creştere a indignării, în legătură cu faptul că în
calitate de candidaţi erau admişi doar săracii şi cei străini de teritoriu.
La Carabetovca (Tighina), unii ţărani se revoltau: “…ne-au adunat pe
noi, aproape 500 de oameni, ca să înaintăm candidaţi, iar ei (activiştii
sovietici - n.n.) au alcătuit deja listele, introducând numai golani şi
haimanale…”. Un locuitor al localităţii Hârtop, din acelaşi judeţ,
specifica: “…sunt propuşi analfabeţii; ce pot înţelege ei, ce pot ei
povesti oamenilor?…” În alte localităţi, unde candidau persoane venite
din Rusia, sătenii se întrebau dacă aceştia, necunoscând condiţiile de
viaţă ale populaţiei, vor putea să apere interesele basarabenilor şi,
răspunzând negativ, propuneau să fie aleşi doar băştinaşii. Mai mult,

* Sub autoritatea românească plăteau 500 lei la un hectar.

** În noiembrie-decembrie 1940, populaţia basarabeană a fost îngrozită de vestea potrivit
căreia U.R.S.S. urma să ocupe Moldova până la Siret. Paralel, s-a răspândit zvonul că germanii
intenţionează să ocupe Basarabia pentru a o restitui României. Sovieticii îndemnau pe săteni
să nu se mai gîndească la România, ameninţându-i cu deportarea în Siberia.
100
unii declarau că nu recunosc legile sovietice, îşi anunţau neparticiparea
la scrutin. În acel timp mulţi basarabeni trimiteau scrisori la ziarele
sovietice, demascându-şi colegii că sunt “foştii agenţi ai siguranţei
române”, “prieteni cu moşierii”, “desfăşoară propagandă antisovietică”
etc. Adaugăm că în timpul campaniei electorale s-a înregistrat o serie
de incidente, iar în urne au fost găsite scrisori prin care locuitorii erau
îndemnaţi să nu voteze “comuniştii bolşevici, fiindcă ei sunt împotriva
religiei”41.
În primăvara aceluiaşi an creşte nemulţumirea muncitorilor din
cauza salariilor mici şi a evreilor în legătură cu arestarea şi deportarea
conaţionaliilor*42. Încep manifestări antisovietice. Un grup de tineri
din Orhei, membri ai organizaţiei conspirative “Maidahonda”, care şi-a
propus să contribuie la revenirea Basarabiei în cadrul statului român,
a distrus, folosind substanţe chimice, bustul lui Lenin, instalat în grădina
publică a oraşului. Ei au reuşit să pună la vedere placarde cu inscripţia
“Jos comunismul, trăiască România”. La începutul lui februarie au
lipit un manifest pe uşa şcolii pedagogice. Printre altele, manifestul
conţinea şi următoarele cuvinte: “Ne-am săturat de regimul şi pâinea
sovietică, vrem pâine românească”43.
Autorităţile sovietice se comportă brutal faţa de credincioşi. În
comuna Bălcăuţii de Jos, bolşevicii au încercat să transforme biserica
în moară de vânt, în comuna Sipoteni (Lăpuşna), şeful partidului
comunist al plasei intra în biserică cu căciula în cap şi ţigara în gură
pentru a trimite locuitorii la adunări; în timpul sărbătorii Paştelui (mai
1941) mai mulţi militari sovietici şi-au permis acte de huliganism.
Concluzia la care ajung sătenii în acel timp a fost expusă public un an
mai târziu: “Am mai trăit noi cu ruşii, dar aceia aveau teamă de

*Starea de care erau atunci cuprinşi este reflectată elocvent într-un banc al timpului
care circula printre ei. Stalin invită la Moscova o delegaţie basarabeană compusă dintr-un
român, un ucrainean şi un evreu. Îi întreabă despre impresiile lor asupra statului sovietic,
asigurîndu-i că în cazul unei opinii negative nu vor fi pedepsiţi. Românul şi ucraineanul
îşi spun opiniile. Evreul, însă, laudă peste măsură sistemul sovietic, îl numeşte pe Stalin
soarele vieţii sale şi califică regimul sovietic drept paradis terestru. Stalin rămîne foarte
măgulit de aceste vorbe. “Pe ceilalţi, zice el, vreau să-i pedepsesc pentru ingratitudinea
lor. Deoarece le-am asigurat liberâtatea cuvântului, îi iert de astă dată, pe tine, însă, vreau
să te răsplătesc. Tu eşti un element credincios. Ce-ţi doreşti?” Evreul se gândeşte o clipă,
apoi zice: “Un paşaport pentru străinătate, tovarăşe Stalin”.
101
Dumnezeu; tovarăşii iştia, cum li se spune, sunt alţi ruşi, îs păgâni,
lepădaţi de lege”44.
O explozie de acte violente s-a produs în timpul deportărilor în
masă, organizate de sovietice în iunie 1941*. În judeţul Soroca, de
pildă, în noaptea de 12-13 iunie, au fost omorâţi ofiţeri şi soldaţi ai
N.K.V.D.-ului, otrăvite o mulţime de animale spre a nu fi cedate
colhozurilor. Din acel moment şi până la restabilirea în Basarabia
a autorităţilor româneşti, starea de spirit culminează cu suprimarea
fizică a unei părţi din activiştii sovietici. Autorităţile bolşevice în
retragere s-au răfuit cu populaţia băştinaşă. În comuna Pituşca
(Lăpuşna), în acele zile de vară, au fost executaţi mai mulţi săteni
consideraţi de bolşevici drept elemente periculoase; preotul
Eustratie Chiriţă a fost împuşcat, deoarece a oficiat un Te-deum
pentru victoria armatei române; în satul Cărbuna (Tighina) au fost
omorâţi câţiva săteni care încercaseră să protesteze împotriva
incendierii bisericii, morii şi şcolii din localitate; în Saiţi, acelaşi
judeţ, ţăranul T. Machedon a fost executat, deoarece la apropierea
armatei române a strigat: “Trăiască România Mare. Jos jidanul
Stalin”; 45 Ana Ionescu (Sculeni, Lăpuşna) a fost împuşcată,
deoarece pregătise mâncare pentru întâlnirea cu ostaşii români; în
judeţul Orhei, mai mulţi oameni au fost ucişi în timpul raziilor
organizate de sovietici**; unele femei gravide au fost omorâte cu
baionetele; doi tineri din suburbia Bolohani, întrucât refuzaseră să
urmeze armatele bolşevice peste Nistru, au fost legaţi de cozile a
patru cai şi rupţi în bucăţi***46.
În momentul retragerii Armatei Roşii, grupuri organizate de ţărani
dezarmează militarii sovietici, atacă cu arme de foc populaţia evreiască
ce se evacua, omorând o parte din cei rămaşi în localităţi şi pe activiştii
sovietici; din rândul ultimilor au fost pedepsiţi cei care au contribuit la

* Unii au fost deportaţi pentru faptul că aşteptau armata română.

Sovieticii erau înfuriaţi că basarabenii nu se retrag împreună cu ei, adică “stau şi
aşteaptă pe români”.
***Autorităţile bolşevice au mobilizat atunci în Armata Roşie circa 40 mii basarabeni.
Pe frontul de est au participat la luptă împotriva sovieticilor cel puţin 10 mii basarabeni.
Aproape 3000 voluntari basarabeni s-au înscris în armata generalului Vlasov (R.O.A.),
luptând împotriva partizaniloir lui Tito în Iugoslavia.
102
deportările bolşevice. În multe sate, cu o zi înainte de intrarea armatei
române, pe casele celor care au servit autorităţile ruseşti erau lipite
foi volante demascatoare şi antisemite*. La intrarea trupelor româneşti,
din sediile sovietelor săteşti erau scoase drapelele roşii, lozincile şi
portretele conducătorilor moscoviţi şi arse47.
Autorităţile militare româneşti au fost întâmpinate, de obicei, cu
steaguri tricolare, cu pâine şi sare. În comuna Trebisăuţi (Hotin), sătenii
au căzut în genunchi, exclamând: “Hristos a înviat!”. În satul Frumuşica
(Soroca) armata română a fost întâlnită cu cuvintele: “Trăiască puterea
românească, mulţumim că ne-aţi eliberat…”; în alte părţi: “Am ajuns
şi la a noastră sărbătoare, când a noastră putere a venit şi ne-a eliberat
de bolşevici”. De multe ori, imediat după adunări, din iniţiativa
locuitorilor basarabeni, se formau grupuri care arestau activiştii
sovietici şi pe evreii prosovietici48**. Germanii procedau la fel cu evreii.
La 17 iulie 1941, când armatele româno-germane au intrat în Ghişinău,
seara a avut loc un raid al aviaţiei sovietice. A doua zi, în semn de
răzbunare, germanii au adunat un număr anumit de evrei, i-au strâns
lângă Gestapoul care se afla pe strada Livezilor şi l-au împuşcat pe
fiecare al cincilea.49***.
Populaţia şi-a manifestat mulţumirea în legătură cu restabilirea
administraţiei româneşti. Mai ales ţărănimea, scăpată de jugul sovietic,
de arestare şi deportare în Siberia. Chiar şi sătenii săraci care primiseră
de la bolşevici teren agricol sau alte bunuri erau satisfăcuţi, fiind scutiţi
de nenumăratele corvezi pe care arau siliţi să le îndeplinească până
atunci; totuşi, pe alocuri, unii ţărani, intuind că vor trebui să restituie
ceea ce au primit, manifestă o rezistenţă pasivă. Notăm, însă, că o
parte a intelectualităţii ruse sau de altă origine care înainte nu simpatiza
autorităţile româneşti, acum afirma că a fost suficient un an de prigoană

* ”Moarte comuniştilor şi jidanilor” (cazul comunei Căinarii Vechi, Soroca).

** Familiile evreieşti erau arestate şi până la venirea armatei româneşti. În momentul
când ţăranii intrau în casele lor, pentru a-i ridica, erau întrebaţi: “Ce rău v-am făcut, de ce
ne luaţi?… De regulă, se răspundea în modul următor: “Dar tatăl nostru ce rău v-a făcut
că l-aţi deportat?…”
***Matias Carp (vezi: Cartea neagră…, vol. III, Bucureşti, 1947 p.36) arată că în
acel moment au fost omorîţi circa 10 000 evrei. Menţionăm încă o dată că, în aceeaşi zi,
I. Antonescu într-o inspecţie făcută la Bălţi a dat ordin ca”evreii să fie strânşi seara şi
păziţi. Să nu fie asasinaţi sau maltrataţi”.
103
şi teroare ca să identifice în sufletul lor românismul. În linii mari, însă,
minoritarii au adoptat o atitudine rezervată50.
Cu toate acestea, ia mari proprţii mişcarea de denunţare a tuturor
celor care au uneltit contra ordinii şi siguranţei statului român sub
regimul sovietic. S-au comis şi numeroase abuzuri din partea
autorităţilor române. De exemplu, persoanelor mai înstărite li se cereau
declaraţii în care să arate motivul pentru care nu s-au refugiat.
Justificările lor că au fost împiedicaţi să plece de către sovietici nu
erau crezute. Mulţi erau aduşi la posturile de jandarmi, ţinuţi cu
săptămânile şi bătuţi, unii dintre ei fiind cercetaţi şi maltrataţi în baza
unor învinuiri false.În astfel de condiţii se crea impresia că
“identificarea şi sancţionarea vinovaţilor este scopul principal al
activităţii autorităţilor şi abia, în al doilea rând, vine grija pentru
organizarea vieţii”. De aceea unii basarabeni manifestă nemulţumiri51.
În toamna lui 1941, populaţia minoritară începe să dea semne de
îngrijorare. Printre ucrainenii judeţului Bălţi circula zvonul că vor fi
expulzaţi în cazul în care se va forma un stat ucrainean52. În sudul
regiunii, mai ales în judeţul Ismail, s-a creat impresia falsă, de altfel,
că guvernul român ar intenţiona să colonizeze ţinuturile basarabene
cu populaţie românească, iar pe ei să-i trimită în Ucraina53.
Starea de spirit a românilor de la sate continuă să rămână
binevoitoare şi pe parcursul lui octombrie-noiembrie 1941. Sunt şi
anumite nemulţumiri. Acestea proveneau din dezinteresul autorităţilor
locale faţă de lipsa animalelor de tracţiune, ridicate la retragerea
trupelor sovietice, dar atât de necesare agricultorilor pentru recoltare
şi semănatul de toamnă: tot aici adăugăm şi necazul lor atunci când
erau obligaţi să presteze diferite munci54.
Spre mijlocul lui decembrie 1941, după contraofensiva sovietică
de lângă Moscova şi intrarea S.U.A. în război, în provincie se creează
o stare de spirit confuză şi de anxietate. Nu se mai fac denunţuri şi
reclamaţii împotriva celor care sub ocupaţia sovietică au avut o
atitudine ostilă faţă de statul român. Persistă, însă, teama de o eventuală
revenire a bolşevicilor în Basarabia55.
Situaţia respectivă se menţine şi la începutul lui 1942. Ucrainenii
continuă să creadă că vor fi transferaţi peste Nistru. Deşi, în general,
104
forţa armatelor germane era privită, ca şi mai înainte, cu optimism,
diverse ştiri generau o anumită incertitudine. Astfel, se zvonea că
Germania ar fi cerut României un milion de ostaşi pentru a-i trimite
pe frontul de est, în schimbul retrocedării Ardealului de Nord. Se
mai afirma că Turcia ar fi intrat în război alături de Anglia şi U.R.S.S.,
în Dardanele având loc crâncene bătălii între germani şi englezi şi
doar, în cele din urmă, strâmtorile ar fi căzut în mâinile Germaniei.
Starea de spirit existentă atunci era redată, într-o notă informativă a
poliţiei cu reşedinţa în Tighina, astfel: “… Basarabeanul este
preocupat de un singur gând: al cui voi fi mâine şi cine mă va
stăpâni?…” Acelaşi document nota că populaţia era dispusă, în egală
măsură, să rămână sub regimul românesc, ca şi sub cel sovietic

*Acest document merită să fie prezentat integral: “Starea de spirit a populaţiei

basarabene o pot cunoaşte şi înţelege numai acei care cunosc îndeaproape această populaţie.
Starea de spirit ce domneşte în rândurile localnicilor este cu totul specifică.
Cei care cunosc numai superficial situaţia din Basarabia o judecă întotdeauna greşit.
Basarabeanul este preocupat de un singur gând: “Al cui voi fi mâine şi cine mă va
stăpâni?” Dacă nu se ţine seama de acest lucru, nu se poate aprecia în mod just situaţia.
În mod greşit se caută a se stabili cu cine sunt basarabenii: cu românii sau cu ruşii.
Realitatea este că populaţia din Basarabia nu este nici cu românii, nici cu ruşii. Deaceea
este greşită formula “sau - sau”. Pornind de la principiul că basarabenii trebuie să fie sau
cu românii sau cu ruşii şi dacă nu sunt cu noi, atunci sunt contra noastră, de multe ori se
întâmplă că se interpretează în mod greşit anumite fapte şi manifestări de ale basarabenilor.
De exemplu, rezerva care o arată faţă de regăţeni este interpretată ca o manifestare de
ostilitate, pe când în realitate această rezervă este datorită faptului că populaţia
basarabeană, nefiind ostilă, a rămas totuşi străină faţă de poporul român.
La fel se petrec lucrurile faţă de ruşi. În primele zile după ocuparea Basarabiei de către
armatele sovietice, mulţi basarabeni au manifestat în mod sincer faţă de regimul sovietic,
şi aceasta nu pentru că erau simpatizanţi comunişti, ci mai mult pentru că au crezut că în
sfârşit chestiunea Basarabiei a fost rezolvată în mod definitiv. Rusia Sovietică era în plină
ascensiune, iar Statul Român era ameninţat în însăşi existenţa sa.
La reocuparea Basarabiei de către trupele române, atât timp cât s-a crezut că armata
sovietică va fi lichidată în scurt timp, populaţia basarabeană vădea un sincer ataşament
faţă de Statul Român. Când, însă, în toamnă a început contraofensiva sovietică şi situaţia
a devenit din nou nesigură, s-a putut observa o stare de nervozitate şi o atitudine mai
puţin prietenoasă şi de multe ori chiar ostilă faşă de români. Totuşi o parte din populaţie,
deşi nu simpatizează pe români, arată ferma hotărâre ca la o eventuală apropiere a
ruşilor, să fugă din Basarabia, aceasta, bineînţeles, numai de frica ruşilor.
Aceasta este realitatea. Populaţia este tot aşa de dispusă să rămână sub regimul
românesc, ca şi sub cel rusec (mai ales dacă se lichidează bolşevismul). Pe basarabeni îi
interesează, în primul rând, stabilitatea regimului.
Lipsa de afinitate faţă de ruşi şi de români a creat un tip specific, tipul “basarabean”,
un mélange de influenţă rusească şi românească. Sunt refractari oricăror încercări de
asimilare, fiindcă asta cere, în primul rând, renunţarea la felul specific de a fi basarabean…”
(A.N.R.M., F. 680, i.I, d.4477, ff.141-142).
105
(mai ales dacă se renunţa la bolşevism), interesând-o, în primul
rând, stabilitatea regimului*56.
Incertitudinea culminează în februarie-martie 1942, când se
răspândeşte zvonul că în Basarabia se aştepta o debarcare sovietică.
Se comenta că ruşii au pus observatori care aveau misiunea să noteze
pe cei care îi demască pe comunişti sau au o atitudine proromânească.
Lucrurile revenind treptat la normal, o parte din locuitori continuă
să-şi manifeste nemulţumirea şi nedumerirea că funcţionarii care au
activat sub sovietici având o atitudine antiromânească au fost
reintegraţi în funcţiuni. Paralel, în rândul românilor basarabeni sesizăm
insatisfacţii pentru că nu erau trimişi să lupte împotriva bolşevismului.
Şi printre minoritari se manifesta teama faţă de o posibilă evacuare în
ţările de origine. Unii dintre ei, cum ar fi găgăuzii şi bulgarii din Comrat,
deşi îşi arătau îngrijorarea faţă de situaţia economică, considerau, totuşi,
că în România “este bine aşa cum este, căci alte ţări o duc şi mai
rău” 57.
În vara lui 1942 situaţia este, în linii generale, calmă. Chiar şi în
acel interval de timp se făceau declaraţii prosovietice de către unii
indivizi. Ei îşi manifestau încrederea că, până la urmă, “Rusia iarăşi
va stăpîni acest teritoriu, urmînd să deporteze pe cei înstăriţi şi să
împartă averea lor.58
O nouă destabilizare se produce în urma unei incursiuni neaşteptate
a aviaţiei sovietice asupra mai multor oraşe din regiune în noaptea de
13 spre 14 septembrie 1942; faptul a generat comentarii privind forţa
rezistenţei ruseşti. Îngrijorările iau amploare în lunile următoare,
îndeosebi printre funcţionarii publici, datorită debarcării anglo-
americane în Africa şi ofensivei bolşevice pe frontul de răsărit. Deja,
la mijlocul lui decembrie 1942, în satele şi oraşele regiunii se vorbea
despre pierderi colosale pe aceste fronturi. În judeţul Soroca se
răspândeşte zvonul că trupele ruseşti au spart frontul aliat în sectorul
Don- Stalingad şi, înaintând zilnic câte 100 km, Basarabia avea să fie
reocupată în timpul apropiat. Unii funcţionari au început să regrete că
şi-au adus familiile, temăndu-se de un eventual “28 iunie 1940”. Astfel,
încetul cu încetul, până la începutul lui februarie 1943, populaţia începe
să nu mai creadă în victoria finală a axei; s-a ajuns la concluzia că
* Lider basarabean.
106
revenirea autorităţilor sovietice era iminentă59.
De aceea, la 25 ianuarie 1943, în locuinţa lui Grigore Cazacliu* a
avut loc o întâlnire a fruntaşilor basarabeni unde, cu toţii, şi-au exprimat
starea de profundă îngrijorare faţă de o nouă invazie bolşevică. Ştefan
Ciobanu, fruntaş al vieţii politice din ţinut, a declarat că elita
basarabeană preferă să moară decât să suporte din nou teroarea
rusească 60.
Spre mijlocul lui februarie 1943, când a devenit evidentă
înfrângerea armatelor germane, o notă informativă a poliţiei din judeţul
Orhei, populat, în majoritate, de români, caracteriza astfel starea de
spirit: “A fost suficientă o deficienţă în mersul operaţiunilor pe frontul
de răsărit… ca să se observe în marea masă a populaţiei că basarabenii
sunt departe sufleteşte de restul populaţiei române care a sângerat
atâta pentru eliberarea lor… Se dau (basarabenii - n.n.) după vânt şi
după cei mai tari, pentru ca, indiferent de stăpâni, să-şi poată duce
mai departe traiul…”61.
În ceea ce priveşte atitudinea minoritarilor faţă de administraţia
românească, ei îşi manifestau şi mai evident nemulţumirea în raport
cu restricţiile de a vorbi în public limba rusă, de a face comerţ ori
industrie pe cont propriu, şi de faptul că tineretul nu primea burse în
şcolile de stat62.
Dacă la sfîrşitul lui februarie - începutul lui martie 1943 mulţi români
şi o parte din minoritari intenţionau să-şi transporte avutul în Vechiul
Regat (şi chiar au fost cazuri cînd unii au plecat), în urma acţiunilor
germane de contraofensivă şi reluarea oraşului Harkov, calmul este,
parţial, restabilit.*63 Între timp, în judeţele sudice, mai ales din partea
minoritarilor creşte aversiunea împotriva regăţenilor care luaseră aici
în arendă teren agricol, mori şi fabrici de ulei, iar, pe de altă parte,
manifestând nepăsare şi rea-voinţă faţă de executarea muncilor de
folos obştesc. Ultimul fapt se explică, în parte, prin reactivarea
zvonurilor referitoare la repatrierea lor în ţările de baştină, amplificate,
în aprilie 1943, de opinia falsă potrivit căreia Rusia şi România ar fi

*Unele surse relevă că este vorba de intelectualitatea basarabeană, întrucât restul

manifesta “indiferenţa de întotdeauna”.
Parte din minoritari îşi reneagă originea încă în 1941, afirmând că sunt “moldoveni”.
107
încheiat o pace separată. Interesant este faptul că unii minoritari ruşi
se străduiau să demonstreze că sunt români basarabeni**. Alţii, în
schimb, aşteptau venirea bolşevicilor şi pretindeau că bolşevicii vor
veni în Basarabia de pe teritoriul Turciei64.
Vara lui 1943 marchează o creştere a nervozităţii locuitorilor legaţi
de administraţia românească a ţinutului. Fenomenul se datora capitulării
puterilor Axei în Africa de Nord, bombardamentelor repetare asupra
Italiei şi Japoniei, cât şi ofensivei pe frontul de est65*.
Alerta sporeşte şi mai mult în august 1943, când s-a aflat că Armata
Roşie a trecut la contraofensivă, iar anglo-americanii au debarcat în
Sicilia. Se mai spera, totuşi, că ruşii nu vor reuşi să ocupe grânarul
Ucrainei, iar, odată cu venirea iernii, vor fi nevoiţi să capituleze, dat
fiind şi faptul unui posibil atac din partea Japoniei în Extremul Orient.
Cel mai mult, însă, se miza pe sprijinul Angliei şi S.U.A., ştiindu-se
aversiunea lor faţă de bolşevism şi de dominaţia acestuia asupra
Europei**. La sfârşitul lui august, se răspândeşte zvonul că trupele
germane ar fi ocupat Ungaria, iar România, în urma semnării unei
convenţii între mareşalul I. Antonescu şi A. Hitller, urma să reia
Ardealul în prima decadă a lui septembrie 1943, Şi aceasta, deoarece
poporul român a fost “singurul dintre aliaţii Germaniei care a sacrificat
floarea armatei române pentru protejarea Europei contra bolşe-
vismului”. De aceea, o parte din populaţia românească şi minoritară
începe iarăşi să se gândească la posibilitatea de a pleca în regat sau
să-şi trimită încolo avutul. Spre deosebire de orăşeni, populaţia rurală
era mai puţin alarmată, căci la sate ştirile ajungeau cu mai mare greutate,
locuitorii fiind, pe deasupra, ocupaţi intens cu munca câmpului66.
Din septembrie 1943, moment în care nu se mai credea în victoria
germană, categoriile înstărite, funcţionarii militari şi civili superiori
încep să-şi transporte proprietăţile cât mai departe în vechiul Regat.
Aceasta produce nemulţumiri în sânul funcţionarilor din structurile
inferioare, cărora li se interzice orice tentativă de evacuare. În
general, o parte din locuitori dădea semne premergătoare panicii.
Înţelegând că pericolul nu mai poate fi înlăturat, mulţi dintre ei se

* În special printre românii regăţeni întâlnim puternice sentimente filo-engleze.

** Unii afirmau că ar exista o înţelegere între sovietici şi anglo-americani, prin care
ultimii cedau Basarabia, luând restul României sub ocrotirea lor.
108
gândeau cu groază la tragedia unei evacuări, atât din cauza
insuficienţei mijloacelor de transport, cât şi a sărăcimii care, după
două evacuări (română în 1940 şi sovietică în 1941) “s-a învăţat a
ataca convoaiele şi a fura avutul altuia, pentru ca, vânzându-l, să
trăiască fără a munci”. Se spera, totuşi, într-o minune. Unii afirmau
că ex-regele Carol al II-lea a vorbit la Radio Londra şi a promis
protecţia integrităţii teritoriale a României. Alţii se aşteptau la o
ruptură dintre Anglia şi S.U.A., pe de o parte, şi Rusia Sovietică, pe
de altă parte, urmând ca, primele, să încheie o pace de compromis
cu Germania şi, mai apoi, să facă front comun împotriva pericolului
bolşevic. În acelaşi timp, spre finele toamnei lui 1943, ia amploare
zvonul că Germania şi Uniunea Sovietică vor încheia o pace separată
imediat după ce ruşii vor ocupa pe calea armelor teritoriile pe care
le-au avut înainte de declanşarea ostilităţilor67.
Populaţia de la ţară era foarte întristată, fiindu-i frică de revenirea
bolşevicilor. Cel mai mult se temeau cei care au fugit din armată sau
detaşamentele de muncă bolşevice, în vara lui 1941, care făceau servicii
pe la primării şi au denunţat autorităţilor româneşti pe activiştii sovietici.
O mare parte din ţărani şi, în special, proletariatul agricol privea cu
indiferenţă desfăşurarea evenimentelor, fiind gata pentru orice schimbare
de regim pentru că, ziceau ei, “sapa n-o să le ia din mână”. Printre
ultimii, se mai observa o oarecare bucurie şi o opunere tacită atunci
când trebuiau să presteze statului diferite munci de folos obştesc68.
În mijlocul minorităţii ruse şi, într-o oarecare măsură, a grupurilor
etnice cum ar fi ucrainenii şi bulgarii, constatăm o redeşteptare treptată
a conştiinţei apartenenţei lor slave şi, pe plan politic, încep să graviteze
tot mai evident spre Rusia sovietică. La mijlocul lui octombrie 1943,
printre ei se comenta că între U.R.S.S. şi Germania se duc tratative
secrete în vederea încheierii unei păci separate: bolşevicii pretinzând
să li se dea Basarabia şi o parte a Moldovei de la vest de Prut. Găgăuzii
afirmau că ambasadorul Turciei din Bucureşti a anunţat despre
cedarea ţinutului basarabean către Rusia, urmând ca, în timpul cel
mai apropiat, el să fie evacuat de trupele şi autorităţile româneşti.
Ucrainenii din nordul regiunii sperau în formarea unui stat ucrainean
în care să fie încorporată şi Basarabia. Populaţia bulgară, la rândul ei,
109
credea că sudul Basarabiei avea să fie alipit Bulgariei, iar România,
Uniunii Sovietice69.
La finele lui 1943, urmare a masivelor contraatacuri germane şi
reluării oraşului Jitomir, spiritele se calmează, exodul spre Prut
întrerupându-se aproape complet. Printre funcţionari, îndeosebi, se
instaurează un anumit optimism. În pătura rurală se mai punea o mare
speranţă în ajutorul ex-regelui Carol. Se spera că acesta, susţinut de
Marea Britanie, nu va permite ca Basarabia să fie reocupată de
Uniunea Sovietică70.
Pe parcursul lui ianuarie-februarie 1944, basarabenii discutau
despre o presupusă pace între Germania şi Anglia. Discuţiile au
fost impulsionate de difuzarea “zvonului de la Cairo” de către ziarul
Pravda, oficiosul bolşevic, conform căruia Anglia ar fi tatonat o
pace separată cu Germania. Mulţi se aşteptau la o rupere a relaţiilor
ruso-americane, eveniment care, după părerea lor, ar fi contribuit la
desfăşurarea mai rapidă şi eficace a acţiunilor militare germane în
sectorul de răsărit. În acest context, se opina că numai o mobilizare
totală în Germania şi folosirea unei arme noi cu putere de distrugere
pe o rază de mai mulţi kilometri* erau în stare să oprească ofensiva
rusească. Înaintarea continuă a Armatei Roşii creează printre
intelectuali opinia că evacuarea Basarabiei, a Bucovinei şi a
Dobrogei este inevitabilă”, întrucât aceste provincii vor fi cedate
ruşilor şi, în felul acesta, România va termina războiul; ruşii primind
şi Dobrogea, vor putea face uşor contact cu masa slavă din Balcani”.
Situaţia era confirmată de evacuarea soţiilor funcţionarilor, fapt care
a produs, de altfel, panică în milocul populaţiei civile. Persista şi
zvonul că populaţia băştinaşă nu va fi lăsată să se evacueze la vest
de Prut, pentru a nu complica viaţa în restul ţării şi a nu lăsa un gol
în provincie**. Majoritatea ţăranilor, fiind legată de pământul ei,
intenţiona să rămână în teritoriu, având în vedere perspectivele
transformării Basarabiei în teatru de război. Numai populaţia lipsită
*Armele germane “secrete”au fost puse în acţiune, însă nu împotriva Rusiei, ci a
Angliei. Primele rachete V au căzut pe străzile Londrei în noaptea de 12 spre 13 iunie
1944. (N. Minei, Dosare confidenţiale 1939-1945. (Din culisele celui de-al doilea
război mondial), Editura militară, Bucureşti, 1975, p.249.)
** Este vorba, în primul rând, de învăţători şi preoţi.
110
de o stare materială şi, partea cea mai numeroasă a minoritarilor,
aşteptau cu bucurie venirea bolşevicilor71.
La 26 martie 1944, avansarea trupelor sovietice şi ocuparea unei
părţi din judeţele nordice duce la desconsiderarea totală a autorităţilor
organelor de administrare româneşti. Oamenii se eschivează în masă
de la rechiziţii, nu îndeplinesc corvezile şi nu plătesc impozitele. În
aprilie 1944, minoritarii basarabeni au încercat să se apropie de
voluntarii ruşi şi ucraineni. Văzându-le jafurile, devastările şi actele
de violenţă la care aceştia din urmă s-au dedat, le-au devenit ostili pe
faţă, considerând că: “orice ar fi, tot mai bine cu românii”72*.
În judeţele sudice nu s-a produs o refugiere în masă, aşa cum
s-a întâmplat în alte părţi ale ţinutului. Mulţi au fost convinşi, după
deschiderea celui de-al doilea front în Europa (iulie 1944), că bolşevicii
vor trece Prutul şi pe refugiaţii basarabeni îi vor întoarce înapoi. Între
12-19 august 1944, s-a răspândit zvonul fals potrivit căruia mareşalul
I. Antonescu şi-ar fi prezentat demisia şi că ar fi încercat să încheie
pace cu anglo-americani şi cu ruşii, acestora din urmă cedându-le
Basarabia, Bucovina, precum şi produsele petroliere pentru 30-40 de
ani73.
În primăvara lui 1944, după ocuparea zonei de nord a Basarabiei,
unii ţărani întrebaţi de bolşevici sub ce administraţie doresc să fie,
răspundeau că: “… autoritate românească nu vor, fiindcă e coruptă**
şi cu o mare samavolnicie a jandarmilor, dar se tem şi de puterea
sovietică şi, mai ales, de colectivizare”74.
Primul factor care a determinat o atitudine ostilă faţă de autorităţile
sovietice a fost mobilizările forţate în Armata Roşie. Că basarabenii
nu înţelegeau să lupte pentru ruşi o atestă numărul de dezertări***.
Unii dintre ei se ascundeau în păduri, formau grupuri înarmate şi
aşteptau revenirea armatelor române. În replică, încorporarea era
adesea însoţită de maltratarea şi de împuşcarea celor care încercau
*Aceste abuzuri determină pe ostaşii români să-şi manifeste tot mai pronunţat
ostilitatea faţă de militarii germani. (A.N.R.M., F. 2042 i.2 d.33 f.399).
Mai târziu întâlnim declaraţii similare despre sovietici.
*** Circa 25 871 persoane (până în primâvara lui 1945).
**** Cu titlu de completare, cităm cuvintele unui martor ocular: “… Mare a fost
jalea în sat pentru că au luat tot tineretul şi mare şi mic. Toţi plângeau, iar femeile cădeau
în genunchi şi sărutau pământul strigând din răsputeri să nu li se ia copiii, fiindcă nu are
cine strînge recolta…” (V. Stăvilă, Ce se întâmpla în satele Basarabiei în primul an al
ultimei stăpîniri ruseşti, în Ţara, 18 mai 1993).
111
să se eschiveze de la înrolare****.
În mai-iunie 1944, populaţia se agită în legătură cu strămutarea ei
din apropierea nemijlocită a liniei frontului. Opunându-se ordinului de
a-şi părăsi satele, ţăranii vociferau: “Vom muri, dar de pe acest pământ
nu vom pleca”, “Ostaşii roşii pâinea ne-au luat-o, gospodăriile le-au
distrus, în icoane împuşcă. Cine doreşte să plece benevol în Siberia,
acela poate să se strămute”, “Sovietele ne evacuează nu din cauza
liniei frontului, ci pentru a ne prăda şi a căra averea noastră”. Este de
reţinut că o astfel de reacţie se datora zvonurilor insistente despre
strămutarea basarabenilor în Siberia şi Ucraina, cât şi a jafului practicat
de militarii sovietici. Natural, în asemenea condiţii, înarmaţi cu ciomege,
furci, topoare etc. ţăranii au opus rezistenţă, iar armata a ripostat dur.
S-au înregistrat morţi şi răniţi75.
Un alt factor care generează agresiunea faţă de bolşevici au fost
rechiziţiile şi modalitatea efectuării lor. În judeţele nordice, ţăranii
declarau: “Ruşii nici n-au reuşit să vină că au şi început să ridice recolta
chiar şi pentru anii precedenţi. Dă-le pâine, carne, bani etc”. Alţii erau
nedumeriţi: “Ce fel de putere sovietică mai este şi aceasta, ne ia totul,
iar bani nu ne plăteşte…” Întâlnim cazuri când jumătate din populaţa
unor localităţi se prezenta la sovietele săteşti pentru a fi scutită de
rechiziţii. Răspunsul a fost negativ, provocând reacţii negative76.
În vara-toamna lui 1944, datorită rechiziţiilor împovărătoare,
insatisfacţiile iau o şi mai mare amploare. Deziluzionaţi, ţăranii se
plângeau: “Ni s-a spus că puterea sovietică nu ia impozite, reiese,
însă, că ne ia totul”. Înţelegând că această putere este “o strânsură
de coate-goale şi hoţi”, conchideau: “Cu legile sovietice vom rămâne
flămânzi… Mai bine să avem din nou putere românească” 77.
Aprecierele nu-şi schimbă conţinutul nici spre sfârşitul lui 1945, fiind
întărite de faptul că autorităţile nu plătiseră pentru produsele ridicate.
Sovieticii încearcă să menţină calmul populaţiei săteşti prin
redistribuirea terenurilor agricole. Totuşi, o parte din ţărani refuză să
primească oferta sovieticilor, explicând: “Cât nu vei lucra, tot în zadar,
deoarece îţi ia pentru stat toată pâinea”. Alţii se eschivau fiindcă
aveau trista experienţă din 1940-1941 când, intrând în gospodăriile
agricole colective, au fost lipsiţi de bunurile lor şi de aceea se temeau
*Unii ţărani îşi exprimau astfel poziţia: “… Eu mă tem numai de kolhoz, Siberia şi
Donbas”.
112
că vor fi supuşi aceluiaşi tratament*78.
Un nou val de nemulţumiri înregistrăm în vara lui 1945, la începerea
recoltării cerealelor şi, respectiv, rechiziţionării lor. La Otaci (Soroca)
s-au răspândit foi volante cu următorul apel: “Nu predaţi pâine acestor
bandiţi, nu vă supuneţi acestor barbari (sovieticilor - n.n.)… fiţi vigilenţi,
la orice alarmă luaţi armele în mâini…” Apeluri similare întâlnim şi în
alte părţi. Mai mult, sătenii revoltaţi înfruntau autorităţile în mod direct:
“Pâine nu-i şi statului nu avem ce-i da”, “Lasă să mă spânzure, dar
pâine nu voi da…”, “în timpul românilor o duceam bine, aveam câmpul
nostru, semănăm şi nimeni nu ne atingea, singuri eram stăpâni, iar
acum ne iau totul…”79
Evident, în astfel de împrejurări, munca câmpului avea un randament
foarte scăzut şi în rândurile sătenilor şi-a făcut loc disperarea: “Ce să
mai lucrăm, pe noi oricum ne vor deporta”80. Pentru a vedea că
atitudinea ţăranilor faţă de autorităţile ruseşti nu se schimbă nici în
toamna lui 1945, este suficient să arătăm ce întrebări îşi puneau ei
atunci: “De ce românii nu ne impozitau cu cereale, iar acum (ruşii-
n.n.) ne impozitează şi cer să le predăm înainte de termen?…”, “De
ce pâinea noastră se alterează la staţii?…”, “De ce până acum nu
avem gaz lampant şi sare, iar în timpul românilor le aveam pe toate
acestea şi chiar în timp de război?…” etc.81
Starea de nervozitate existentă atunci favoriza răspândirea unor
zvonuri prin care dorinţele anumitor categorii sociale erau prezentate
drept realităţi. Astfel, după doar câteva zile de la retrageea trupelor
româneşti, diferite persoane susţineau că autorităţile româneşti vor
reveni în teritoriu în curând. Sătenii spuneau unul altuia: “Trebuie să
aşteptăm cu darea pâinii, poate românii vor fi aici în curând…” În
mai-iunie 1944, la sate puteai auzi: “Acum pe front e linişte, dar,
aşteptaţi, degrabă românii vor merge în ofensivă şi se vor apropia de
Nistru”82.
În urma ofensivei din august 1944, succesele obţinute de armatele
sovietice zdruncină credinţa în revenirea armatei româneşti. Unii ţărani
declarau totuşi: “Oricum, puterea sovietică nu se va menţine”, dat
fiind faptul că ori teritoriul “va reveni României la cererea Angliei şi
S.U.A.”, ori “vor veni la noi englezii şi vor instaura o nouă ordine…”83
113
Un ţăran din Tătar-Copciac (Tighina) zicea consătenilor următoarele:
“Să nu nimerim în Armata Roşie, timp de un an, Basarabia va fi
eliberată de români ori de englezi. Basarabia va fi românească sau
englezească”84. Unii locuitori, adresându-se direct sovieticilor, le arătau
că nu au dreptul să administreze Basarabia, iar pentru rechiziţiile
efectuate în teritoriu vor fi responsabili “în faţa Angliei şi Americii”.
Este şi cazul sătencii Caricoi (Baimaclia, Cahul) care declara: “…Sunt
informată că Anglia şi America a preîntâmpnat guvernul sovietic că
acesta ia ilegal rechiziţii de la populaţie, că guvernul sovietic nu are
dreptul să administreze de sine stătător Basarabia”85.
În debutul lui 1945 se menţine încredera în revenirea autorităţilor
româneşti. Unii comentau: “Când va veni timpul semănatului, sovietele
nu vor mai fi în Basarabia”, “în primăvară… vor veni românii, salvatorii
noştri. Vom răbda puţin şi iarăşi vom trăi o viaţă bună…” Totodată,
ca şi în toamna lui 1944, se miza pe ajutorul anglo-american şi chiar
pe cel german86.
Şi după înfrângerea Germaniei se răspândesc opinii de felul:
“războiul încă nu s-a încheiat. Uniunea Sovietică va lupta cu Anglia şi
America… şi cine va învinge încă nu se ştie…” Se exprima credinţa
că în regiune vor lupta trupele engleze şi americane, pentru a
contracara un război al sovietelor împotriva Turciei*87. Cu această
ocazie, se aştepta şi revenirea autorităţilor româneşti. Că situaţia era
încă incertă ne-o demonstrează şi următorul exemplu. În august 1945,
sovieticii organizează în teritoriu “discutarea” unei scrisori către
I. Stalin în care să i se mulţumească pentru “eliberare”. O parte din
basarabeni a refuzat să semneze scrisoarea. S-a stabilit că oamenii
se temeau de consecinţe, în cazul eventualei reveniri a autorităţilor
româneşti. După ce au fost asiguraţi că faptul nu se va produce, deşi
au căzut de acord, s-au eschivat, totuşi, să-şi pună semnăturile.
Adăugăm, în fine, că la fel ca şi după terminarea conflagraţiei mondiale,
se credea în restabilirea autorităţilor româneşti în Basarabia, speranţele
fiind legate de un posibil conflict anglo-americano-rus în problema
restabilrii Germaniei88.

*Printre minoritarii găgăuzi era răspândită opinia că în Basarabia va fi “putere

turcească”.
114
 Aşadar, până la anexarea teritoriului de către U.R.S.S. în 1940,
observăm influenţa dominantă a evenimentelor externe asupra stării
de spirit a populaţiei din regiune. Românii basarabeni nu aveau o opinie
unică în ceea ce priveşte perspectivele ocupaţiei sovietice, alta fiind
situaţia în mijlocul minoritarilor şi, îndeosebi, a germanilor şi evreilor.
Ultimii, după cum se pare, erau cei mai informaţi în chestiunea viitorului
apropiat al ţinutului.
Evenimentele de la sfârşitul lui iunie 1940 au probat atitudinea
filosovietică a tuturor minorităţilor, cu excepţia germanilor. Majoritatea
românească, însă, s-a arătat, în linii mari, rezervată faţă de venirea
bolşevicilor. Dintre cei care şi-au manifestat bucuria au fost, în special,
evreii, parte din ei permiţându-şi acţiuni violente îndreptate împotriva
populaţiei româneşti şi, în general, a celor care se evacuau peste Prut.
În virtutea diverselor acţiuni de ordin social-politic şi economic,
întreprinse de către autorităţile ruseşti în 1940-1941, atitudinea vizavi
de ele se modifică treptat, ca, la sfârşitul perioadei de ocupaţie, să se
ajungă la forme violente de rezistenţă. Odată cu declanşarea războiului
ruso-german şi retragerea sovieticilor din teritoriu (iulie 1941), această
stare culminează cu linşarea unei părţi a celor care au colaborat cu
bolşevicii, îndeosebi evreii.
Nu încape îndoială că majoritatea românilor a exprimat un sentiment
de satisfacţie faţă de revenirea regiunii la România. Mai târziu, însă,
după înfrângerile germane pe frontul de răsărit, se creează o situaţie
de expectativă. Pe de altă parte, minoritarii revin la sentimentele
filosovietice.
La reocuparea Basarabiei de către Uniunea Sovietică, starea de
spirit la început loială este influenţată negativ de factori precum:
mobilizările în Armata Roşie şi modalităţile efectuării lor, strămutările
de populaţie din apropierea nemijlocită a liniei frontului, amploarea şi
modul în care aveau loc rechiziţiile, abuzurle, maltratările şi omorurile
comise de bolşevici. Pe deasupra, în acel interval de timp (1944-1945),
constatăm prezenţa unei neîncrederi în stabilitatea regimului sovietic,
ultima evoluând de la speranţa în revenirea autorităţilor româneşti
(mai ales în 1944), până la iluzia referitoare la instalarea în ţinut a unei
administraţii engleze ori americane.

115
 NOTE:
1. Vezi: L. Dandara, România în vâltoarea anului 1939, Bucureşti, 1985, p.338;
O.B. Funderburk, Politica Marii Britanii faţă de România (1938-1940), Bucureşti
1983, p.152; A.S.I., F. Rez. Reg. Prut, d.15/1939 f.47; d. (1939/1940 f.50; A.N.R.M.,
F.680 i.I d.3555 f. ; F. 1615 .I, d.I f.1152.
2. A.N.R.M., F. 2079 i.I d.2, 25; A.S.I., F. Rec. Reg. Prut, d.9/1939 f.78; d.2/1940
f.285; d.22/1939 f.422; A.O.S.P., F.50 i.2 f.41; minoritarii ruşi ucraineni şi evrei,
afirmau că “mai bine a fost când erau sub ruşi”, sperând că li se va lăsa acelaşi regim
de ocupare (A.N.R.M., F.2079 i.I d.2 f.28).
3. A.N.R.M., F.2079 i.I d.2 f.25; F.2080 i.I d.375 f.55; A.S.I., F. rez. Reg. Prut,
d.15/1939 f.50. Propaganda filosovietică era exercitată de cetăţeni de origine evreiască,
cum ar fi: Zelţer Samoil, Averbuh Mihail, Golştein Zalman etc. Ei circulau pe teritoriul
Basarabiei sub pretextul afacerilor comerciale. (A.N.R.M., F.680 i.I d.3832 f.167-
168), cât şi de agenţi veniţi din U.R.S.S. (A.S.I., F. Comisariatul circumscripţia a III-
a de populaţie Iaşi, d.17/1940 f.11).
4. Renaşterea Cetăţii Albe, 27 octombrie 1939; Gazeta Basarabiei, 6, 11, octombrie
1939; A.S.I., F. Rez. Reg. Prut, d.22/1939 f.108 rev., d.20/1940 f.84-85; A.N.R.M.,
F.738 i.3 d.56 f.9; d.51 f.7.
5. A.N.R.M., F.2080 i.I, d.375 f.75; F.1662 i.I d.4 f.132-133.
6. A.S.L., F. Rez. Reg. Prut, d.2/1940 f.304; A.N.R.M., F.1682 i.I d.46 f.18; etc.
Iaşul, 10 ianuarie 1940; regele a încredinţat asistenţa că “niciodată un duşman nu va
putea pune piciorul pe ceea ce este sfânt şi veşnic românesc (Renaşterea Cetăţii Albe,
10 ianuarie 1940).
7. A.N.R.M., F. 1662 i.I d.46 f.24, 24 rev., 36.
8. Ibid., f.45; F.2080 i.I d.375; A.S.I., F. Rez. Reg. Prut d.2/1940 f.202; d.36/1940
f.48
9. A.S.I., F. Rez. Prut, d.2/1940 f.200-201; A.N.R.M., F. 680 i.I d.3832 f.249.
10. Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele lui pentru Basarabia, Chişinău,
1991 p.7; A.N.R.M., F.680 i.I d.3855 f.5, 15; f. 1662 i.I d.19 f.16 rev.; D.B. Funderburk,
op.cit., p.162.
11. A.S.I., F.Rez. reg. Prut, d.2/1940 f.95; d.6/1940 f.21, 26 259 rev. etc.
12. A.N.R.M., F. 1662 i.I d.19 f.28, 30. În restul României situaţia era, de asemenea,
tensionată. La sfârşitul lui aprilie 1940, populaţia oraşului Iaşi a fost cuprinsă de
panică în urma lansării în public a zvonului că “germanii ar fi intrat în Ungaria şi ruşii
în Basarabia”. (A.S.I., F. Prefectura judeţului Iaşi, d.2/1940 f.138).
13. A.N.R.M, f.1662 i.I d.46 f.58, 63.
14. Ibid., f.58; d.19 f.28; În acelaşi timp, evreii săraci nu puteau simpatiza
autorităţile româneşti, deoarece li se ridicase dreptul de a ţine cârciumi şi debite de
tutun, de a face comerţ ambulant în teritoriul rural etc. În consecinţă, evreii de pe
teritoriul rural lipsiţi, prin interdicţiile enumerate mai sus, de un câştig cât de redus,
duceau un trai mizerabil (A.S.I., F.Rez. Reg. Prut, d.2/ 1940 f.104).

116
 15. A.N.R.M., F. 1662 i.I d.19 f.28; F.738 i.3 d.58 f.2.
16. Ibid., f.34; d.46 f.68; A.S.I., F. Rez. Reg. Prut, d. 31/194 f.597. Pe de o parte,
ţăranii erau nevoiţi să parcurgă 50-60 km pentru a transmite cabaline unităţilor militare.
Acest du-te-vino inutil nemulţumea nespus de mult populaţia, deoarece o sustrăgea
de la muncile câmpului. Pe de altă parte, în multe localităţi, ţăranii erau revoltaţi că
soldaţii din unităţile de cavalerie coseau noaptea de pe terenurile particulare suprafeţe
mari de ierburi furajere. (A.S.I., F. Rez. Reg. Prut, d.3/ 1939-40 f.47; d.31/1940 f.596)
17. A.N.R.M., F.691 i.I, d.39 f.194; A.S.I., F. Rez. Reg. Prut, d.9/ 1939 f.376;
d.36/1940 f.243; ibid., F. Prefectura judeţului Iaşi d.i/1940 f.100. Unele documente
fixează astfel situaţia din acele zile: “Evreii aclamă intrarea sovietelor în Basarabia,
ruşii sunt indiferenţi, iar românii surprinşi de evenimente nu ştiu ce se petrece (Cugetul,
nr. I 1993, p.27).
18. K. Iliaşenko, În familia popoarelor frăţeşti. Chişinău, 1972, p.137-138;
A. Lazarev, 1940 god. Prodoljenie soţialisticeskoi…, Chişinău, 1985, p.55-57.
19. Aceste şi alte detalii: A.N.R.M., F.691 i.I d.39 f.449; d.45 f.6; F.680 i.I d.3859
f.265-265.; d.4107 f.34; F.1463 i.2 d.5 f.3; F.1868 i.I d.126 f.42 etc., F.666 i.2 d.208
f.121, A.M.S.N., Fondul agenturii, d.13940 f.160; A.S.I., F. Rez. Reg Prut., d.36
(1940 f.265; I. Scurtu, C. Hlihor, Anul 1940…, p.61.
20. Vezi: A. Pentelescu, C. Hlihor, Oamenii au dreptul să ştie, în Revista de
istorie militară, Bucureşti, 1991, nr.4 (10) p.15; Antonescu, mareşalul României şi
războiul de reîntregire, Milano, 1991, p.56.
21. Vezi: V. Stăvilă, Martori oculari despre ocuparea Basarabiei, în Patrimoniu,
1993 nr.I p.138ş.,a. Alte detalii: A.N.R.M., F.1577 i.I d.2 f.119; F.691 i.I d.40 f.188;
F.680 i.I d.4582 f.7 rev, etc.
22. A.N.R.M., F. 691 i.I d.40 f.184; F. Prefectura jud. Iaşi, d.2/1940 f.188; A.M.S.N.,
Fondul agenturii, d.13940 f.412; mai vzi: A. Kareţki, M. Covaci, Zile însângerate la
Iaşi (28-30 iunie 1941), Bucureşti, 1978, p.71.
23. A.N.R.M., F.691 i.I d.24 f.3-4; mai vezi: Listovki kommunisticeskogo podpolia
Bessarabii. 1918-1940, Chişinău 1960 p.489; Basarabia. 1940, Chişinău 1991 p.58.
24. A.S.I., F. Rez. Reg. Prut, d. 36/1940 f.263.
25. A.N.R.M. F. 691 i.I d.24 f.137.
26. Ibid., F.666 i.2 d.208 f.1-2; d. 151 f.294.
27. Antonescu, Mareşalul…, p.772; A.N.R.M., F.691 i.I d.24 f.2; A.S.I., F. Pref.
F. Frontul Renaşterii Naţionale, d.51/1940 f.4 rev.
28. A.S.L., F. Pref. Jud. Iaşi, d.I/1940 f.97; A.N.R.M., F.691 i.I d.40 f.189; d.24
f.80 rev., F.680 i.I d.3859 f.272-275 rev.
29. A.S.L., F. Pref. Jud. Iaşi, d.1/1940 f.97-99; A.M.S.N., Fondul agenturii d.13940
f.148.
30. A.S.I., F. Pref. Jud. Iaşi, d.1/1940 f.98 rev, A.N.R.M., F.1577 i.I d.2 f.151; vezi
şi: Aspects des relations russo-roumaines (Etudes de G. Cioranesco, Gr. Filiti, Radu
Florescu), Paris 1967, p.160.
31. Vezi: V. Stăvilă, Martori oculari…, în Patrimoniu, 1993 nr.I p.139; A.N.R.M.,
F.666 i.2 d.298 f.161-162; F.691 i.I d.40 f.42; alte detalii: Antonescu, Mareşalul…,

117
p.672; A. Pentelescu, C. Hlihor, op.cit., p.17; I. Suţa, România la cumpăna istoriei.
August’44, Bucureşti, 1991, p.136-137.
32. A.N.R.M., F.691 i.I d.69 f.38 rev.; i.I d.4274 f.38 Ibid., F. 691 i.I d.46 f.46.
33. V. Stăvilă, Martori oculari…, în Patrimoniu, 1993 nr.I p.144; D. Lov,
Gospodarul din Orhei, p.10; mai vezi: A.O.S.P., F.51 i.I d.48 f.201; d.49 f.255;
A.N.R.M., F.691 i.I d.47 f.1; F.680 i.I d.3859 f.33 etc. În februarie 1941, reprezentanţii
sovieticilor afirmau că U.R.S.S. va ocupa România în vara lui 1941 (A.N.R.M., F.691
i.I d.156 f.1 rev).
34. A.N.R.M., F. 680 i.I d. 3859 f.326 rev., F. 691 i.I d.44 f.74 rev., d.167 f.41;
A.O.S.P., F.51 i.I d.48 f.293.
35. A.N.R.M., F.691 i.I d.45 f.7 rev.; d.46 f.5.; F.706 i.2 d.6 f.35.
36. A.O.S.P., F.51 i.I d.2 f.133; A.N.R.M., F.691 i.I d.44 f.17; F.706 i.2 d.12
f.214; A.M.S.N., Fondul dosarelor penale, d.010736 f.50; A.S.I., F. Pref. jud. Iaşi,
d.4/1940 f.2.
37. Vezi: D. Pădure, Basarabia şi Bucovina sub noua stăpânire, 1940 p.21-2;
A.N.R.M., F.706 i.2 d.6; F.691 i.I d.70 f.70; F.680 i.I d.3859 f.330.
38. A.N.R.M., F.706 i.2 d.6 f.52; mai vezi şi: D. Iov, Gospodarul…, p.88-89; se
pare, totuşi, că este vorba despre ţăranii care aveau între 15-20 ha pământ.
39. A.N.R.M., F.691 i.I d.46 f.3 rev., d.69 f.71.
40. V. Cazacu, Uneltirea bolşevică şi lucrarea bisericii sub stăpânirea ei. Teză de
licenţă. Universitatea Mihăileană, Iaşi 1941, p.20, 24 (manuscris, publicat fragmentar),
vezi: V. Stavilă, Sovieticii trimiteau preoţii basarabeni ca “ambasadori la Dumnezeu”,
în Sfatul Ţării, 3 decembrie 1992.
A.N.R.M., F.691 i.I d.73 f.53 rev.; A.M.S.N., Fondul agenturii, d. 13975 vol. II
(Dosar “Evidenţă”) f.185; alte detalii: V. Stavilă, Martori oculari…, în Patrimoniu,
1993, nr.I, p.142.
41. A.O.S.P., F.6 i.I d.4 f.84; F.10 i.I d.33 f.85-86; F.112 i.I d.3 f.5, 11; Gazeta
refugiaţilor, 5 ianuarie 1941.
42. A.N.R.M., F.691 i.I d.47 f.12 rev; A.M.A.I., F. D-P., d. 14476 f.22.
43. A.M.S.N., F. Dosare penale, d. 25434 vol. I f.201; vol. V f. 1264. Organizaţia
Maidahonda din Orhei avea un ziar ce se numea Cu fruntea în sus. Grupul întreţinea
legături cu ţara; curierii ce veneau de acolo îi încredinţau, în toamna lui 1940, că în
timpul apropiat România va declanşa un război împotriva Uniunii Sovietice pentru a
relua Basarabia (ibid., vol. III f.208, 235, 251); vezi şi: A.N.R.M., F.666 i.2 d.208 f.4-
5; d. 15 f.7; F.680 i.I d.4631 f.20; ibid., i.2 d.62 f.354.
44. A.N.R.M., F.691 i.I d.47 f.4 rev., A.O.S.P., F.51 i.I d.70 f.55; Transnistria, 26
ianuarie 1942; etc.
45. A.N.R.M., F.680 i.I d.62 f.451; F. 173 i.2 d.586 f.49; A.M.S.N., Fondul agenturii,
d.13940 f.477-478; d.13952 (Diverse. Tighina) f.13; ordinul de trecere a Prutului a
produs un mare entuziasm în rândul ostaşilor români, “aşteptându-se cu nerăbdare
de a trece la acţiuni spre a elibera pe fraţii robiţi din Basarabia”. (România. Documente
străine despre români, Culegere de documente întocmită de T. Bucur, I. Burlacu, Şt.
Hurmuzache ş.a. Ediţia a II-a Bucureşti, 1992, p.354.)

118
 46. Moldova Suverană, 13 mai 1993; A.N.R.M., F.680 i.I d. 4132 f.96; F.173 i.2
d. 586 f.49.
47. Vezi, de exemplu: A.M.S.N., F. Dosare penale d. 4401 (156) f.27 rev., 35 rev.,
etc.; d.5594 (6081) f.404 ş.a. d.2320 f.104; A.O.S.P., F.51 i.2 d.49 f.80; d.50 f.58;
Ibid., i.3 d.90 f.178.
48. Al. Lascarov-Moldoveanu, Scrisori de război. Din anul vitejiei româneşti.
1941, Cugetarea-Georgescu Delafras, Bucureşti, 1942 p.275; A.M.S.N., F.Dosare
penale d. 017301 f. 29; d. 2931 f.47, 119, d.015 f.33; d.804 f. 24 rev - 25 etc. De notat
că I. Maniu, în partea finală a memoriului său din 18 iulie 1941, a protestat împotriva
masacrului asupra populaţiei evreieşti din Basarabia (vezi: Isroria Partidului Comunist
Român, Capitolul V. p.388, 438).
49. A.N.R.M., F. 1026 i.2 d.21 f.43.
50. A.N.R.M., F.666 i.2 d.151 f.5; F.696 i.2 d.373 f.173; F.706 i.1 d.1114a f.107,
397; F. 1577 i.4 d.I f.24, F.680 i.I d.4481 f.868; vezi şi: Gala Galaction, Galaction,
Zile basarabene, p.103-105; refugiaţii basarabeni care se întorceau prin Galaţi intonau
cântece ca “În satul în care m-am născut” (Al. Lascarov-Moldoveanu, Scrisori de
război…, p.293).
51. Gheroicina Hotinşcina, Liviv, 1972 p.98-99; vezi şi: A.N.R.M., F. 666 i.2 d.2
f.22; d.151 f.26; F.680 i.I d.4232 f.626; F. 706 i.I d.1114 a F. 325-326; d.559 f.315.
52. A.N.R.M., F.680 i.I d.4232 f.627.
53. Ibid., d.4488 f.187; d. 4234 f.573.
54. Ibid., d.4232 f.664; d.4233 f.10; d.4236 f.249; F.173 I.6a d. 82 f.13, 23; F.173
i.2 d.591 f.12.
55. A.N.R.M., F.680 i.I d. 4236 f. 494; F. 666 i.2 d.151 f.513.
56. Ibid., F. 2046 i.2 d.32 f.14; F. 173 i.2 d.697 f.8,11; F.680 i.1 d.4477 f.142;
d.4236 f.436, 943, etc. Iată cum aprecia Marie-Joseph starea de spirit a populaţiei
din Germania şi Japonia, în primăvara lui 1942: “L’homme de la rue, à Berlin comme
à Tokyo, comptait que, pendant l’été de 1942, la Russie soviétique s’effondrait,
l’Inde se revolterait, Suez et le Proche-Orient seraint occupés par les forces de l’Axe
et que, finalement, Allemands et Japonais se recontreraint quelques part en Asie…”
(Marie-Joseph Lory, Douze leçons…, p.367).
57. A.N.R.M., F. 680 i.I d.4499 f.15; F.173 i.6a d.90 f.17, 24; F.173 i.2 d.589 f. 41:
ibid., i.4 d.48 f.58; F.693 i.2 d.321 f.211; A.M.S.N., F. Dosare penale d. 019516 f.1.
58. A.N.R.M., i.I d.4477 f.443; d.46663 f.339 F.666 i.2 d.265 f.198.
59. Ibid., F.680 i.I d. 4481 f.970; d.4663 f.23, d.4485 f.178 d. 4486 f.316, 423,
534; F.173 i.2 d.607 f. 186 etc. În judeţul Chilia, populaţia bulgară şi găgăuză se
aştepta ca, la finele lui 1942, Basarabia să fie trecută sub autoritatea Turciei. (Ibid.,
F.173 I.6a d.90 f.55).
60. Mareşalul Ion Antonescu, Secretele guvernării…, p.167: vezi şi: A.N.R.M.,
F. 706 i.1 d.542 f.7; F.666 i.2 d.298 f.8; F.680 i.1 d.4663 f.182; F. 173 i.2 d.629 f.53;
A.M. S.N., F. (dosare “Diverse”) d. 13937 f. 92-93.
61. A.N.R.M., F.666 i.2 d.298 f. 88-89; F.112 i.2 d.51 f.21. La Tighina, ca şi în alte
localităţi, s-a oficitat un parastas pentru eroii căzuţi la Stalingard. În momentul când

119
s-a cântat “veşnica pomenire” aproape toţi credincioşii aflaţi în biserică au izbucnit în
plâns (Ibid., F680 i.I d.4663 f.152).
62. Aceste şi alte detalii: A.N.R.M., F.173 i.2 d.629 f.39; F.17 i.6a d.97 F.9; F.696
i.2 d.373 f.6, 34, 37; F.666 i.2 d.298 f.29, 49, 70; F.680 i.I d.4663 f.155, 337, 730 etc.
63. Ibid.,F. 680 i.I d.4659 f.247; d.4703 f.27; d. 4665 f.45; F.666 i.2 d.298 f.213,
248.
64. Ibid., F.680 i.I d.4658 f.273; d.4655 f.130-132; d.4702 f.34 F. 173 i.6a d.97
f.11, 13, 23 etc., vezi şi: Buletinul Muncipal, Chişinău, an IX nr. 31-32, 1943 p.11.În
mai 1943, o circulară a Directoratului Economiei Naţionale din cadrul Guvernământului
provinciei Basarabia specifica:” În pieţe şi precupeţii vorbesc în majoritate în altă
limbă decât cea română şi atunci când li se adresează cineva în româneşte, deşi înţeleg,
în majoritatea cazurilor răspund numai în limba lor…” (A.N.R.M., F.697 i.I d.68
f.209).
65. Aceste şi alte detalii: A.N.R.M., F.680 i.I d. 4663 f. 387: d.4655 f.174 d. 4671
f.160; F.666 i.2 d.299 f.293, 298.
66. Ibid., F.680 i.1 d.4672 f.3,58; d.4671 f.35, 74, 330, 390 F.666 i.2 d.299 f.248,
340; F.1668 i.1 d.61 f.96; A.M.S.N., Fondul agenturi d. 13963 (dosar Buletin-grăniceri)
f.137; la 7 septembrie 1943, datorită zvonului legat de reluarea Ardealului, în mai
multe localităţi basarabene au fost arborate drapele româneşti (ibid., F. 680 i.1,
d.4672 f.411).
67. Vezi, de exemplu: A.N.R.M., F.693 i.2 d.370 f.161 ev., 259; F.696 i.d d.371
f.8; F.666 i.2 d.316 f.57, 204, 218; F.680 i.I d.4611 f.99, 113, 191; d.4672 f.178-179,
411; d.4612 f.333 etc.
68. Ibid., F.680 i.I d.4661 f.254, 307, 367; F. 666 i.2 d.316 f.51, 247; F.697 i.I
d.110 f.2; F. 706 i.1 d.542 f.313. Unii istorici sovietici au încercat să prezinte opunerea
tacită sau refuzul unei părţi de ţărani de a presta muncile de folos obştesc, în toamna
lui 1943, ca un fenomen ce demonstra lupta populaţiei împotriva autorităţilor
româneşti (vezi: I. Levit, Krah politiki agresii diktaturî Antonesku. 19.XI. 1942 - 23
VIII. 1944, Chişinău, 1983, p. 206-207.
69. A.N.R.M., F.680 i.I d.4662 f.11, 13, 194; d.4661 f.253, 366; d.4612 f.285;
d.4672 f.92; d.4808 f.81-8; d. 4666 f. 268, 272; A.M.S.N., Fondul agenturi d. 13940
f. 566-567.
70. A.N.R.M., F.680 i.I d.4662 f.300, 359; d.4612 f.363; d.4615 f.10, 177; F.173
i.6a d.97 f.52; F. 696 i.2 d.371 f.367.
71. Ibid., F. 680 i.1 d.4808 f.23-24, 26, 98,120 şi urm.; F.696 i.2 d.372 f.43;
F.697 i.I d.123 f.69; F.1668 i.I d.61 f.195; F.1577 i.3 d.59 f.13.
72. Ibid., F.680 i.I d.4812 f.147, 295.
73. Ibid., d.4814 f.4 rev., 175 rev., 431 şi urm.; d.4812 f.267 etc.
74. A.O.S.P., F. 51 i.3 d.79 f.14; d.431 f.19-20,30; d.439 f.27; ibid., i.2, d.41 f.15;
d.73 f.64; F.42 i.I d.30 f.20; F. 18 i.I d.16 f.28 rev. etc., A.M.S.N., F. Dosare penale d.
15968 f.37 revers. Ţăranii care simpatizau pe sovietici îi întâmpină, la venirea lor, cu
portretele lui I. Stalin. Autorităţile bolşevice constată că în Basarabia exista o situaţie
diferită de cea din Ţările Baltice sau alte regiuni anexate, deoarece, pretindeau ei,

120
“poporul moldovenesc (românii basarabeni - n.n.) tindea şi tinde spre poporul nostru
(rus - n.n.) prin muncă, prin dragoste şi atitudine” (A.O.S.P., F.51 i.2 d.1 f.112; d.92
f.46 d.93 f.46).
75. A.O.S.P., F.51 i.2 d.41 f.5-6, 22-25, 53-55; d. 36 f.25-26; d. 47 f.58-56; d.195
f.30 etc., F.42 .i.I d.20 passim; F. 43 i.I d.71 f.45; F.7 i.1 d.37 f.20 ş.a.
76. Ibid., F. 51 i.2 d.59 f.26, d.67 f.8; i.3 d.8 f.31 etc. Ocupând Basarabia în
primăvara lui 1944, sovieticii au început să rechiziţioneze produsele agricole din
recolta anului 1943. (A.N.R.M., F.3111 i.I d.1 f.54).
77. Vezi: A.O.S.P., F.51 i.2 d.73 f.94-95, 116, 119; d.55 f.89; i.3, d.79 f.15, d.89
f.23; A.M.S.N., F. Dosare penale, d.01535 f.41 rev. - 42.
78. A.O.S.P., F.51 i.3 d.293 f.10; d.I f.192; d.8 f.26,31.97; d.93 f.41; d.101 f.45-
46, 51 etc; F.28 i.I d.34 f.1-2; F.67 i.I d.32 f.22.
79. Ibid., F.51 i.3 d.101 f.55-56; d.112 f.71-75; d.79 f.14; d.229 f.27; d.91 f.90;
d.286 f.25.
80. Ibid., d.77 f.115; d. 97 f.107; d. 197 f.99; F. 42 i.I d.30 f.44 F.28 i.I d.35 f.21-
23; F.25 i.1 d.18 f.41.
81. Ibid., F.68 i.I d.50 f.11 ev.
82. Ibid., F.51 i.2 d. 59 f.9, 26, 56; d.49 f.37-38; ibid., i.3 d.79 f.13, 15, 123.
83. Ibid., i.2 d.73 f.116; d.59 f.55; d.183 f.29; i.3 d.89 f.20; d.431 f.25; d.79 f.15;
F.42 i.I d.30 f.43 rev., A.M.S.N., F. Dosare penale, d. 15968 f.37 rev., Ostaşii veniţi
din armata română ameninţau funcţionarii sovietici: “Vor veni românii şi ne vom
achita cu voi”. (ibid., F.51 i.2 d.139 f.256).
84. A.O.S.P., F.51 i.3 d.89 f.20.
85. Ibid., d.79 f.16; d.144 f.21.
86. Ibid., d.8 f.31; d.89 f.20; d.126 f.10; F.67 i.I d.32 f.18 ş.a. Sătenii aşteptau cu
nerăbdare încheierea războiului. În multe familii se obişnuia, înainte de luarea mesei,
să se ridice un pahar pentru terminarea războiului şi moartea lui Hitler (ibid., F.51 i.2
d.139 f.261).
87. Ibid., F.51 i.3 d.97 f.107; d. 118 f.115 etc., A.M.S.N., F. Dosare penale
d.019516 f.26 rev.
88. A.O.S.P., F.51 i.3 d.236 f.44; alte detalii: ibid., d.227 f.23; F.19 i.1 d.21 f.3-4.

121
 CONSIDERAŢII FINALE

În 1918 Basarabia s-a unit cu Regatul României în baza

principiilor istoric, naţional şi al autodeterminării. Neavând nici un drept
asupra ţinutului, în perioada dintre cele două conflagraţii, U.R.S.S. îl
revendică acceptând, în 1939, inclusiv datorită lui, declanşarea unor
ostilităţi de proporţii care, generalizându-se, se transformă în conflict
mondial. Mai mult, în 1940, ameninţând România cu aplicarea forţei şi
ocupând teritoriul, Uniunea Sovietică grăbeşte izbucnirea războiului
sovieto-german. Deşi, în vara lui 1941, suferind pierderi extrem de mari,
bolşevicii sunt nevoiţi să părăsească regiunea, reocupând-o însă trei ani
mai târziu.
La rândul său, România obţine o recunoaştere de jure a posesiunii
din partea statelor Europei Occidentale, cât şi obligaţiunea Uniunii
Sovietice de a nu aplica forţa militară în pretenţia sa asupra Basarabiei.
Totuşi, faţă de violarea acordurilor de către Rusia, în 1940, este nevoită
să evacueze teritoriul. În iunie 1941, printr-un act de legitimă apărare,
participând alături de Germania la războiul acesteia împotriva
bolşevismului, România îşi reia ţinutul. În 1944, sub presiunea armelor
ruseşti, este forţată să-şi suspende administrarea în spaţiul Pruto-
Nistrean.
Schimbările succesive (de trei ori) ale statutului juridic al Basarabiei,
însoţite în două cazuri (1941, 1944) de operaţiuni militare, au condiţionat
modificări esenţiale în situaţia demografică, în regimul de administraţie,
economia şi starea de spirit a locuitorilor regiunii. Anul 1939-1940 (prima
jumătate) este etapa când aici se administrează, în mare, cu funcţionari
din teritoriu. Românii formau majoritatea în mediul rural. Oraşele erau
eterogene, din punct de vedere naţional, cu o preponderenţă relativă a
evreilor. Exista o anumită toleranţă lingvistică. Industria, meseriile şi
comerţul se aflau în mâinile minoritarilor (în special, ale evreilor). În
economie constatăm un declin tot mai pronunţat, determinat, în parte,
de declanşarea războiului mondial şi de zvonurile despre o eventuală

122
ocupare sovietică. Aşteptând acest eveniment, reprezentanţi ai evreimii
basarabene (comunişti) se constituie în diverse comitete (“comitete de
iniţiativă pentru protejarea teritoriului Basarabiei în timpul evacuării din
partea românilor), creând chiar şi un “guvern provizoriu”.
La anexarea ţinutului de către U.R.S.S. (iunie 1940), de aici pleacă
peste o sută mii oameni, în principal români. Pierderile demografice
sunt compensate, în parte, de evreii veniţi din Vechiul Regat.
Minoritatea respectivă, de altfel, şi-a manifestat bucuria faţă de venirea
bolşevicilor în forme extrem de violente, atacând şi asasinând pe cei
care se retrăgeau la vest de Prut. Majoritatea românilor basarabeni,
însă, a fost rezervată, menţinându-şi calmul. Mai târziu, datorită
impunerilor apăsătoare, condamnărilor şi deportărilor, se ajunge la o
stare de spirit refractară. Parte din locuitori, mai ales tineretul, se
încadrează în organizaţii antisovietice clandestine.
Încorporând sudul Basarabiei în Ucraina, sovieticii au arătat că,
de fapt, ceea ce îi interesa, în primul rând, erau gurile Dunării. În
scopul menţinerii acestui sector, ei repatriază coloniştii germani şi
implantează în locul lor peste 10 mii familii ucrainene şi poloneze. Prin
formarea unui stat separat al românilor moldoveni (R.S.S.M.) din
judeţele centrale şi nordice, Moscova îşi perpetua posibilitatea de
ameninţare permanentă a României.
În 1940-1941, bolşevicii aduc în regiune un număr impresionant de
tehnică agricolă, creează sute de “sovhozuri” şi “colhozuri” care permit
o lucrare mai eficientă a solului. Mai modeste au fost realizările din
industrie unde autorităţile s-au ocupat, îndeosebi, cu repunerea în
funcţiune a întrerinderilor găsite în teritoriu. Comerţul şi situaţia
consumului au degradat continuu.
Prin modificările introduse atât la nivelul aparatului de stat, cât şi
în economie, sovieticii au pus populaţia românească într-o situaţie de
inferioritate. În agricultură acest lucru s-a obţinut prin declararea
pământului ca proprietate a statului bolşevic, în celelalte domenii, prin
neadmiterea în funcţiile-cheie, asigurându-li-se ruşilor şi ucrainenilor
un rol dominant. În acelaşi timp, operând naţionalizări masive de
întreprinderi şi eliminând “foştii proprietari” din posturile la care aceştia
reuşiseră să acceadă, se anihilează influenţa evreilor.
123
 În iulie 1941, la începutul ostilităţilor ruso-germane, din teritoriu
pleacă peste 300 mii evrei şi ruşi. Revenirea Basarabiei la Statul
Român a fost întâmpinată cu satisfacţie de cea mai mare parte a
românilor basarabeni, sentiment care, pe alocuri, a luat formele unei
adevărate hecatombe orientate împotriva celor care au colaborat cu
sovieticii, afectând, în special, evreii care nu s-au retras odată cu
Armata Roşie. Faţă de această situaţie, dar mai ales din cauza
exterminărilor la care s-au dedat trupele germane, autorităţile româneşti
sunt nevoite să concentreze evreii basarabeni în ghetouri ca, mai apoi
(toamna lui 1941), să-i transfere la est de Nistru.
În intervalul 1941-1944 teritoriul este administrat de Guvernământul
provinciei care era subordonat doar şefului statului român (I.
Antonescu). Provincia dispunea de un buget propriu şi de anumite
avantaje fiscale (în raport cu restul ţării). Datorită condiţiilor favorabile,
rezultate din naţionalizările efectuate de sovietici, plecarea unei părţi
din minoritari şi dezorganizarea economiei, paralele cu restabilirea ei,
se întreprind acţiuni de protejare a românilor, obţinându-se românizarea
industriei, comerţului şi meseriilor. În terenurile rămase vacante se
iniţiază colonizări. Aceste acţiuni, cât şi interzicerea limbii ruse (ca
limbă vorbită de inamic), nemulţumesc o parte din minoritari care se
grupează în organizaţii subversive.
La reocuparea sovietică a Basarabiei, la vest de Prut se refugiază
peste 300 mii oameni. Autorităţile ruseşti reiau sistemul din 1940-
1941, exercitând o şi mai mare presiune asupra mediului rural, unde
românii formau majoritatea. Principalele mijloace au fost rechiziţiile
extrem de împovărătoare şi trimiterea în masă pe frontul de vest.
Acestea generează dezertări nu mai puţin masive, cât şi acţiuni violente
de rezistenţă care sunt reprimate prin executări şi deportări în interiorul
Uniunii Sovietice.
În final se mai impun unele concluzii de ordin general: 1) În toţi anii
războiului, în pofida diferiţilor factori care au determinat depopularea
regiunii (schimbare a statutului juridic, deportări, mobilizări etc). Se
menţine caracterul ei românesc. S-au produs şi anumite modificări.
Spre sfârşitul ostilităţilor (în 1944), de aici pleacă, aproape în totalitate,
intelectualitatea românească. În mediul urban, din punct de vedere
124
numeric şi funcţional, ruşii iau locul evreilor. Astfel, la începutul
conflagraţiei, în Chişinău ultimii reprezentau circa 50%. În toamna lui
1941 - vara lui 1942, întâietatea revine românilor (82%), însă, la finele
lui 1945, ei se situează pe poziţia a doua, majoritatea relativă revenind
ruşilor (39%), iar evreii se plasau pe locul trei cu 22,5 la sută*.
2) Basarabia este administrată ca o entitate integră în 1941-1944,
sub cea de-a doua administraţie românească. După felul în care a
fost guvernată în această perioadă, constatăm deosebiri esenţiale faţă
de 1939-1940, datorită aplicării principiului descentralizării adminis-
trative şi unui regim mai sever al limbilor. Constatăm, de asemenea, o
atitudine deosebită faţă de românii basarabeni (în raport cu ceilalţi
locuitori), aceştia bucurându-se de o mai mare toleranţă şi de mai
multe facilităţi. În ce priveşte funcţionarii, înregistrăm un antagonism
între cei rămaşi sub sovietici în 1940 şi cei care s-au evacuat la ocuparea
provinciei.
3) Administraţia sovietică din 1940-1941 are, în linii generale
aceleaşi trăsături cu cea din 1944-1945: aparat de funcţionari
completamente străin de teritoriu, care nu cunoaşte limba populaţiei
băştinaşe, segregare socială, deportări, exterminări etc., orientate,
îndeosebi, împotriva populaţiei româneşti.
4) Organele administrative locale bolşevice (“sovietele săteşti”)
se deosebesc de cele româneşti prin faptul că în ele erau promovate
(intenţionat) persoane cu puţină ştiinţă de carte şi fără o stare
materială.
5) Sub sovietici gospodăriile ţărăneşti erau impozitate, în comparaţie
cu fiscul românesc, în proporţii duble şi chiar triple. În consecinţă, are
loc o fărâmiţare artificială a proprietăţilor funciare, majoritatea
populaţiei fiind pusă în faţa unei ameninţări cu foametea.
6) În timpul administraţiilor sovietice şi a celei româneşti din 1941-
1944, statul intervine masiv în organizarea vieţii economice. În primul
caz se urmărea asigurarea dominaţiei ruşilor şi ucrainenilor, în al doilea,
protejarea românilor basarabeni.
7) Dacă la retragerea autorităţilor ruseşti, în vara lui 1941, s-a
produs o diminuare substanţială a şeptelului de animale, iar industria a
fost distrusă pe o scară foarte largă, acest lucru nu se întâmplă la
125
evacuarea administraţiei româneşti.
8) În dependenţă de situaţia de pe fronturile războiului mondial
(frontul din est, în special), parte din populaţie se plasează pe o poziţie
de expectativă, reacţionând la cea mai mică schimbare a conjuncturii
internaţionale, dar şi faţă de acţiunile autorităţilor în teritoriu. Numai
populaţia lipsită de o stare materială şi cei mai mulţi dintre minoritari
(cu excepţia coloniştilor germani) se pronunţau pentru o ocupaţie
sovietică. Majoritatea românilor, însă, erau favorabili unei autorităţi
româneşti.
9) Cu toate carenţele pe care le-a avut administraţia românească
din anii celei de-a doua conflagraţii mondiale, aceasta a fost,
indiscutabil, benefică pentru majoritatea basarabenilor. Ocupaţia
sovietică, dimpotrivă, a lipsit regiunea de intelectualitate, a stimulat
procesul de slavizare, punând populaţia românească în situaţie de
inferioritate.

126
 ANEXA Nr. I
POPULAŢIA STABILĂ* A BASARABIEI
(FINELE ANILOR TREIZECI)

Naţionalitatea La sate la oraşe

1. români 1 585 000 98 000

2. velicoruşi 45 000 30 000
3. ucraineni 225 000 29 000
4. lipoveni 40 000 18 000
5. evrei 138 000 129 000
6. germani 72 000 7 000
7. bulgari-găgăuzi 124 000 23 000
8. alte naţionalităţi 33 000 34 000

ANEXA Nr. 2
POPULAŢIA ORAŞELOR BASARABENE ÎN PRIMII ANI
AI CONFLAGRAŢIEI MONDIALE. 1939-1941

Oraşul 1939 1940(iunie) 1941(iunie**) 1941 (august)

Chişinău 112 147 120 000 188 500 45 000

Bălţi 31 637 65 000 65 270 18 248
Cahul 11 038 16 000 14 400 7 500
Cet. Albă 19 190 22 500 – 9 200
Chilia 18 164 19 646 – 15 199
Ismail 26 670 28 000 – 18 033
Orhei 15 218 18 300 21 000 11 737
Soroca 14 799 15 873 15 900 7 623
Tighina 31 848 32 000 322 272 15 075

* La un total de 3 125 250 persoane, dintre care populaţie stabilă -

2 642 000, iar populaţia flotantă - 483 250. Sursă: vezi: V. Stavilă, Populaţia
Basarabiei, în Revista de istorie a Moldovei, 1993, nr. 3 (15), p.9.
** Unele date se referă la aprilie 1941. S. Kustreabova, Goroda
Basarabii..., p.31; P. Şornikov, Promâşlennosti, p.125; V. Stavilă, Populaţia
Basarabiei… în Revista de Istorie a Moldovei, 1993, nr.3 p.II.
127
 ANEXA Nr. 3
COMPONENŢA NAŢIONALĂ A JUDEŢELOR INCLUSE
ÎN R.S.S.M. (IUNIE 1941)

Judeţul români ruşi ucraineni alţii total

Soroca 274500 32400 28900 36700 372500

Bălţi 379400 44.700 102900 83600 610600
Orhei 2664400 3200 12.000 20900 302500
Tighina 203100 32800 13.300 77100 326300
Chişinău 399400 24500 10.800 179200 59300
Cahul 83000 16300 – 119800 219100
Total
general 1605800 153900 167900 497300 2424900

Sursă: A.N.R.M., F. 3013, i.5, d.6, f.5.

ANEXA Nr. 4
POPULAŢIA BASARABIEI ÎN PRIMII ANI
AI CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL (1940-1941)

Naţionalitatea ian. 1940* % anul 1941 % Diferenţa %

români 1820895 57,1 1793493 65,6 -27402 -1,5

ruşi 385340 12,0 164410 6,0 -220930 -57,3
ucraineni 346555 10,9 449542 16,4 102987 + 29,7
evrei 206006 6,5 6882 0.3 -199124 -96,7
bulgari 185494 5,8 177647 6,5 -7847 -4,2
germani 92758 2,9 2058 0,1 -90700 -97,8
alţii 154268 4,8 139533** 5,1 -14735 -9,6
Total
general 3 191016 100,0 2733565 85,7 -457451 -14,3

* Populaţia probabilă.
** Dintre care 115 683 găgăuzi.
Surse: Al. Boldur, Basarabia românească…, p.123; I. Scurtu, C. Hlihor,
Anul 1940…, p. 145-146; Al. Suga, Die Volkerrechtliche lage…, p.115;
Aspects de relations…, anexa între p. 244-245.
128
 ANEXA Nr. 5
POPULAŢIA ORAŞELOR BASARABENE ÎN INTERVALUL 1941-1945

oraşul 1941(august) 1942 1943 1944 1945 (I sept.)

Chişinău 45000 – 76000 64800 76000

Bălţi 18248 21500 28150 27500 31100
Cahul 7500 10129 10980 – 10000
Cet. Albă 9200 9911 13215 – –
Chilia 15199 16200 17478 – –
Ismail 18033 19.033 28285 – –
Orhei 11737 5995 7000 – –
Soroca 7623 8070 7956 600* –
Tighina 15075 – 22.000 16700 21000

*Pentru septembrie 1944.

Surse: S. Kustreabova, Goroda Bessarabii…, p.31; P. Şornikov, Promâşlennosti…,
p.125; V. Stăvilă, Populaţia Basarabiei…, în Revista de Istorie…, în A.N.R.M., F. 3021,
i.5, d.27, f.f., I, 114; Ibid, d.134, f.2; d.27, ff. 101, 103-104; Ibid., F.680, i.I, d.4484,
ff.28-35 etc; Ibid., F.706, i.i, d.498, f.170; Ibid., d.555, f.29; Ibid., d.966, f.128; Ibid.,
d.1124, f.211 ş.a.

ANEXA Nr. 6
POPULAŢIA JUDEŢILOR BASARABENE ÎN 1940-1943

Judeţul 1940 (iunie) 1941(aug-oct) 1943 (martie)

Bălţi 364697 383945* 375709

Cahul 227563 187563 191478
Cet. Albă 209934 161257 177000
Chilia 174802 116175 159082
Ismail 225628 204747 181909
Lăpuşna 323541 307337 308256
Orhei 286116 260980 274358
Soroca 339286 298811 319677
Tighina 313000 270212 275371

*Au fost incluse câteva localităţi care până în 1940 erau parte componentă a
judeţului Iaşi.
Vezi: V. Stavilă, Populaţia Basarabiei…, în Revista de istorie…, 1993, nr.3, p.II.

129
 ANEXA Nr. 7
POPULAŢIA JUDEŢELOR CENTRALE ŞI NORDICE ÎN 1941-1945

Judeţul aprilie 1941 iunie 1941 ian. 1945 aug. 1945

Bălţi 545300 610600 432700 436500

Tighina 300100 326300 236500 237200
Chişinău 405400 593900 308700 308900
Cahul 219100 219100 170100 192800
Soroca 372400 372500 288700 292300
Orhei 302500 302500 237600 238000

Sursă: A.N.R.M., F. 3021, i.5, d.27, ff.101, 103-104; 114 rev, - 115.

ANEXA Nr. 8
ŞEPTELUL ANIMALELOR DIN BASARABIA, 1940-1943

Anul Cabaline % Bovine % Ovine % Porcine %

1940 ian. 546877 100 611808 100 2000000 100 500000 100
1940 iun* 407118 74,4 451161 73,7 1666417 83,3 259839 52,0
1941 ian* 421223 77,0 565698 92,5 1822823 91,1 392293 78,5
1941 iul*. 274997 50,3 398500 65,1 1182499 59,1 30092 60,0
1942 ian* 302275 53,3 482956 79,0 1435369 71,8 295116 59,0
1943* 308778 56,5 566595 92,6 1536960 76,8 430262 86,1

* Fără o parte din judeţul Hotin. Surse: A.N.R.M., F. 691, i.I, d.39, ff.434-
440; F. 3021, i.5, d.74, f.26; F. 3013, i.5, d.6, f.9; F.706; i.I, d.520; f.194; d.504, f.9;
d.514, f.44; d. 567, ff.31, 119; Sovietskii Pridunaiskii…, p.139.
130
 ANEXA Nr. 9
INTREPRINDERI BASARABENE (PRIMA JUMĂTATE A LUI 1940)

Judeţ/ Total inclusiv

municipiu
industriale comerciale meserii

I. Bălţi 1904 328/29 913/73 535/79

II. Soroca 1661 465 696 462
III. Orhei 1234 199 612 423
IV. Lăpuşna 2394 261/116 193/298 282/520
V. Tighina 1422 311/21 318/221 350/37
VI. Cetatea Albă 1316 324/14 269/263 317/113
VII. Cahul 866 220 295 329
VIII. Ismail 1731 254 659 759
IX. Chilia 787 146 264 317
Total general 13315 2688 5631 4523

Sursă: A.N.R.M., F.706, i.I, d.555, ff.75-76 (cu recalculările autorului).

ANEXA Nr 10
TERENURI ARABILE EXPROPRIATE ŞI ATRIBUITE DE SOVIETICI
POPULAŢIEI BASARABENE ÎN 1940-1941 (HA)

Judeţul Teren expropriat Teren atribuit

I. Bălţi 45687 35340

II. Soroca 39584 33665
III. Orhei 31881 25409
IV. Lăpuşna 24087 9003
V. Tighina 34966 25777
VI. Cetatea Albă 35696 28748
VII. Cahul 45968 35908
VIII. Ismail 27367 16465
IX. Chilia 18470 14509
T o t a l: 303706 224824

Sursă: A.N.R.M., F. 706, i.I, d.555, ff.114-115, 125-126.

131
 ANEXA Nr. 11
SITUAŢIA PROPRIETĂŢILOR FUNCIARE ÎN BASARABIA
ANILOR 1939-1945 (JUDEŢELE CENTRALE ŞI NORDICE)

Categoriile Gospodării în anii

proprietăţii
1939-40 % 1940-41 % 1945 ian.% 1945 %

1. Până la 5 ha 280523 60,6 337576 70,7 386191 79,3 382533 77,0

2. Între 5-10 ha 105287 22,7 118729 24,8 88142 18,1 101312 20
3. Peste 10 ha 77341 16,7 21510 4,5 12841 2,6 9794 2,0
TOTAL: 463151 100 477815 100 487174 100 493639 100
Diferenţă faţă
de 1939-1940 (%) - 100 - +3,2 – +5,2 - +5,6

Surse: S. Brîseakin, M. Sîtnic, K voprosu o kresteanskoi…, în Iz istorii

revoliuţionnogo…, Chişinău, p.209; A.N.R.M., f.3013, i.10, d.23, ff.23, 39;
A.O.S.P., F.51, i.3, d.86, f.81; d.286, ff.122; F.7, i.I, d.59, f.16.

ANEXA Nr. 12
ANIMALELE EXPROPRIATE ŞI ATRIBUITE POPULAŢIEI
DE CĂTRE SOVIETICI (1940-1941)

Specia Expropriate Atribuite %

I. Cabaline 18598 5559 29,9

II. Bovine 8606 3216 37,4
III. Ovine 79586 19310 24,3
IV. Porcine 11612 3114 26,8

Surse: A.N.R.M., F.706, i.I, d.555, ff.116-127.

132
 ANEXA Nr. 13
UNELTE ŞI MAŞINI AGRICOLE
EXPROPRIATE DE SOVIETICI (1940)

Judeţul Pluguri Secerători Semănători Maşini Tractoare

de treier

I. Bălţi 827 67 115 61 19

II. Soroca 678 88 119 56 34
III. Orhei 1014 44 129 46 11
IV. Lăpuşna 541 38 51 34 8
V. Tighina 967 115 62 37 8
VI. Cet. Albă 61 222 142 29 32
VII. Cahul 1707 633 148 18 8
VIII. Ismail 206 53 31 4 3
IX. Chilia 156 64 28 8 28

Sursă: A.N.R.M., F.706, I.I, d.555, f.117.

ANEXA Nr. 14
UNELTE ŞI MAŞINI AGRICOLE ATRIBUITE DE SOVIETICI
BASARABENILOR (1940-1941)

Judeţul Pluguri Secerători Semănători Maşini Tractoare

de treier

I. Bălţi 320 25 13 12 6
II. Soroca 236 32 27 12 9
III. Orhei 348 11 24 10 2
IV. Lăpuşna 220 10 16 4 0
V. Tighina 175 14 8 22 2
VI. Cet. Albă 540 261 130 7 3
VII. Cahul 717 448 94 11 3
VIII. Ismail 6 2 2 4 0
IX. Chilia 51 10 6 0 1

Sursă: A.N.R.M., F. 706, i.I, d.555, f.128.

133
 ANEXA Nr. 15
RECHIZIŢII DE CEREALE SOVIETICE ŞI COLECTE
ROMÂNEŞTI (TONE)

Din recolta Numărul Efectuate Cantitatea În medie pe

anului de jud. de un judeţ

1940 6 autor. sov. 3560000 59333

1941 9 autor.rom. 182450 20272
1942 9 autor.rom. 266280 29586
1943 9 autor. rom. * *
1944 6 autor sov. 219734** 36622*
1945 6 autor. sov. 24780 41300

* S-au efectuat colecte neînsemnate.

** Exceptând 62 000 tone cereale ridicate de sovietici din contul recoltei 1943.
Surse: Topuzlu G., Sotrudnicestvo Moldavskoi…, p.95; Idem., Pomoşci bratskih…,
p.36; I. Ţurcanu, Au fost rechiziţii şi a fost foamete, în Fărâma cea de pâine…, p.251;
A.O.S.P., F.51, i.2, d.183, f.4,8; d.32, f.1; Ibid., i.I, d.2, f.35; F.65, i.I, d.21, f.89;
A.N.R.M., f.706, i.i, d.504, f.53; d.483, ff.477-79, etc.

ANEXA Nr. 16
ŞEPTELUL ÎN ANII 1940-1945
(JUDEŢELE CENTRALE ŞI NORDICE)

Anul Cabaline % Bovine % Ovine % Porcine %

1940 ian.* 299543 100 403172 100 1272707 100 385960 100
1940 iul. 222883 74,4 297138 73,7 1060165 83,3 203015 52,6
1941 ian. 296823 99,0 462998 114,8 1375423 108,1 289593 75,0
1941 iul*. 150688 50,3 262465 65,1 752170 59,1 231576 60,0
1942* 165564 55,3 318506 79,0 913804 71,8 227716 59,0
1943* 169258 56,5 373337 92,6 977439 76,8 332311 86,1
1945 ian. 174324 58,2 496594 123,2 951187 74,7 145684 37,7

* Cifrele pentru anii respectiv s-au obţinut prin extrapolarea cotelor procentuale din
anexa nr.8.
Surse: A.O.S.P., F.51, i.3, d.303, ff.43, 45; Ibid., d.345, f.4; Ibid., i.2, d.189, ff.21-
22; A.N.R.M., F.3021, i.I, d.74, ff.22, 26; Ibid., F. 3013, i.5, d.6, f.’9.
134
 ANEXA Nr. 17
SUPRAFEŢELE SEMĂNATE DE SOVIETICI
ÎN PRIMĂVARA LUI 1941 (HA)

Judeţul Grâu Secară Orz Ovăz Porumb Fl.-soarelui

1. Bălţi 90193 18599 21332 3598 133496 35422

2. Soroca 91133 11147 12227 3108 83629 22780
3. Orhei 59035 10017 7693 1760 61510 16280
4. Lăpuşna 38327 25984 16446 3907 73326 8964
5. Tighina 67237 29052 47999 4084 76903 11709
6. Cet. Albă 43603 21149 51616 9302 38185 11067
7. Cahul 37087 29742 39852 2766 57266 11349
8. Ismail 39699 21410 58117 2308 50910 5974
9. Chilia 49323 13400 53852 9930 55376 6418

Sursă: A.N.R.M., F.706, i.I, d.555, ff.63-70 (s-au semănat şi alte culturi).

ANEXA Nr. 18
SUPRAFEŢE SEMĂNATE ÎN 1939-1943

Anul Terenuri semănate (mii ha) %

1939 2967,2 100,0

1940/41 2643,7 89,1
1941/42 2710,3 91,3
1943/44 2672,9 90,1

Surse: I. Ţurcanu, Relaţii agrare…, p.112; Basarabia, 27 noiembrie, 1943;

Idem, 21 februarie 1944; A.N.R.M., F.706, i.I, d.555, ff.63-70; d. 483, ff.62, 373;
d.520, f.233; d.542, f.290; d.541, f.35.
135
 ANEXA Nr. 19
SITUAŢIA ÎNTREPRINDERILOR BASARABENE
ÎN AUGUST 1941

Judeţul Rămase în Etatizate, % Deteriorate, % Total

proprietate,%

I. Bălţi 808 40,9 590 29,8 579 29,3 1977

II. Soroca 820 49,4 315 19,0 526 31,6 1661
III. Orhei 553 44,8 348 28,2 333 27,0 1234
IV. Lăpuşna 780 34,4 761 33,6 726 32,0 2267
V. Tighina 787 55,3 340 24,0 295 20,7 1422
VI. Cet. Albă 412 31,1 428 32,3 484 36,6 1324
VII. Cahul 381 44,0 232 26,8 253 29,2 866
VIII. Ismail 964 55,7 395 22,8 372 21,5 1731
IX. Chilia 228 29,0 245 31,1 314 39,9 787
Total general 5733 43,2 3654 27,5 3882 29,3 13269

Sursă: A.N.R.M., F.706, i.I, d.55, ff.73, 89, 90.

ANEXA Nr. 20
ÎNTREPRINDERI INDUSTRIALE BASARABENE ÎN FUNCŢIUNE
(SUB ADMINISTRAŢIA ROMÂNEASCĂ)

Anul Întreprinderi % inclusiv

particulare % de stat %

1940 iunie 1307 100,0 – – – –

1941 sept. 585 44,8 – – – –
1942 martie 865 66,2 509 58,8 356 41,2
1943 iulie 1037 79,3 330 31,8 707 68,2

Surse: A.N.R.M., F.706, I.i, D.483, F.224; Ibid., d.520, f.5 rev., 24, 88;
P. Şornikov, Promîşlennosti…, p.42.
136
 ANEXA Nr. 21
SITUAŢIA TRACTOARELOR ÎN R.S.S.M. (1944-1945)

Tipul tract. VI. 1944 aduse din aduse aduse din Total
U.R.S.S. nouă România (dec. 1945)
VI. 1945

I. Universal 27 208 60 103 398

II. SNTZ – 6 – 261 341
III. STZ-Nati – – 120 41 175
IV. Stalineţ-60 12 – – 9 22
V. Stalineţ-65 I – – 3 4
VI. Alte tipuri
(de peste hota-
rele U.R.S.S.) – – – 21 178

T O T A L. 40 214 180 438 1118

Sursă: A.N.R.M., F. 3000, i.6, d.14, f.5.

ANEXA Nr. 22
CAPACITATEA DE PRODUCŢIE A PRINCIPALELOR INDUSTRII
BASARABENE SUB ADMINISTRAŢIA ROMÂNEASCĂ (TONE)

Anul Morăritul % Ind. Spirt. % Textile % Ind. uleiuri

(24 ore) (lunar) (lunar) (anual) %

1940 iuni 8354 100 900 100 215 100 32000 100
1942 august 5530 66,2 200 20,8 157 73,0 15300 47,8
1943 iulie 5822 69,7 340 35,4 157 73,0 15300 47,8

Surse: A.N.R.M.., F.680, i.I, d.483, f.482; Ibid., F.706, i.I, d.520, f.5 rev. - 6.
137
 ANEXA Nr. 23
CAPACITATEA DE PRODUCŢIE A PRINCIPALELOR INDUSTRII
SUB ADMINISTRAŢIA SOVIETICĂ
(JUDEŢELE CENTRALE ŞI NORDICE (TONE - 24 ORE)

Ramura I. I. 1941 % I.I. 1945 % I.XI.1945 %

I. Panificare 81 100 97 119,8 97 119,8

II. Morãrit 4098 100 2173 53,0 2213 54,0
III. Ind. uleiului 404 100 152 37,6 167 41,3
IV. Ind. spirtului 8620 100 3600* 41,8 3600* 41,8
V. Ind. tutunului 1700 100 400 23,5 2650 155,9

* În decalitri
Sursă: A.O.S.O., F.51, i.3, d.355, ff.41,45.

138
 S U R S E

I. ARHIVE:
1. Arhiva Naţională a Republicii Moldova (A.N.R.M.).
2. Arhiva Organizaţiilor Social-Politice a R. Moldova (A.O.S.P.).
3. Arhiva Ministerului Securităţii Naţionale a R. Moldova (A.M.S.N.).
4. Arhiva Ministerului Afacerilor Interne a R. Molova (A.M.A.I.).
5. Arhivele Statului, Iaşi (A.S.I.).

II. Documente publicate:

1. I. Antonescu, Citiţi, judecaţi, cutremuraţi-vă, Ediţie îngrijită de I.
Ardeleanu şi V. Arimia. Editura Tinerama, Bucureşti, 1991.
2. Antonescu-Hitler. Corespondenţă şi întâlniri inedite. 1940-1944, vol.I-
II, Cozia Eţ-co, Bucureşti, 1991.
3. Ion Antonescu şi Garda de Fier. Pe marginea prăpastiei. (21-23
ianuarie 1941), Ediţie îngrijită, cuvânt înainte, note, comentarii, indice de dr.
Serafim Duicu, vol. I, Casa de editură Rom-Edition, Târgu-Mureş, 1991.
4. Borotiba trudeaşcihsea Bucovini za soţialinoie i naţionalinoie
vizvolenie i vozz’ednania z Ucrainscoiu R.S.S.R. 1917-1941. (Lupta
oamenilor muncii din Bucovina pentru eliberarea socială şi naţională şi
de reunire cu R.S.S.Ucraineană 1917-1941), Dokumentî i materialî, Cernăuţi,
1958.
5. Carp, Matias, Cartea neagră. Suferinţele evreilor din România. 1940-
1941, vol. I-III, Bucureşti, 1946.
6. Diplomaţia cotropitorilor. Repercusiunile ei asupra Basarabiei şi
Bucovinei de Nord. Culegere de documente, Chişinău, Universitas, 1992.
7. Darea de seamă asupra înfăptuirilor realizate în Ţinutul Prut în
cursul exerciţiului financiar 1939/1940, Iaşi-Tipografia “Lucrătorii
Asociaţi”, 1940.
8. Gosudarstvenno-pravovîe aktî Moldavskoi S.S.R. (1924-1941 g.g.),
(Procese verbale/ documente/ statal-juridice ale R.S.S.Moldoveneşti. 1924-
1941), Chişinău, 1963.
9. God krizisa. 1938-1939, Tom II (2 iunea 1939 - 4 senteabrea 1939 g.),
(Anul crizei. 1938-1939), Dokumentî i materialî, M., 1990.

139
 10. Hronologhicescoie sobranie zakonov Moldavscoi S.S.R., ukazov
prezidiuma Verhovnogo Sovieta i postanovlenia pravitelistava Moldavskoi
S.S.R., Tom. I.1940-1947 (Culegere cronologică de legi ale
R.S.S.Moldoveneşti, decrete ale Prezidiului Sovietului Suprem şi decizii
ale guvernului R.S.S.M.), Cartea Moldovenească, Chişinău, 1960.
11. Istoria României între anii 1918-1944. Culegere de documente,
Bucureşti, 1982 (Ed. didactică şi pedagogică).
12. Istoria Partidului Comunist Român. Sinteză. Documentar, Capitolul
V (1940-1944) “Strict secret”, f.1., f.a.
13. Kollektivizaţia krestianskih hozeaistv v pravoberejnâh raionah
Moldavscoi S.S.R. 1940-1950. Documentî i materialî, (Colectivizarea
gospodăriilor în raioanele de pe malul drept ale R.S.S.Moldoveneşti 1940-
1950. Date şi documente), Cartea Moldovenească, Chişinău, 1969.
14. Komsomol Moldavii v dokumentah i materialah. 1941-958 g.g.,
(Comsomolul Moldovei în date şi documente. 1941-1958), Chişinău, Cartea
Moldovenească, 1975.
15. Listovki kommunisticeskogo podpolia Bessarabii. 1918-1940.
Sbornik dokumentov, (Foi volante ale ilegalităţii comuniste din Basarabia.
1918-1940. Culegere de documente), Cartea Moldovenească, Chişinău, 1960.
16. Moldavskaia S.S.R. v Velikoi Otecestvennoi voine Sovietskogo
Soiuza. Sbornik dokumentov. (R.S.S.Moldoveenască în Marele război
pentru apărarea Patriei al Uniunii Sovietice. Culegere de documente),
tom vtoroi, Chişinău, Ştiinţa, 1976.
17. Mareşalul Ion Antonescu. Secretele Guvernării. Rezoluţii ale
conducătorului Statului (septembrie 1940-august 1944). Cuvânt înainte,
selecţie, note şi indice de V. Arimia şi I. Ardeleanu. Editura “Românul”,
Bucureşti, 1992.
18. Nazi-Soviet Relations. 1939-1941, Edited by Raymond Sontag and
James Biddll, Washington, 1948.
19. Obrazovanie Moldavskoi S.S.R. i sozdanie Kommu-nisticeskoi partii
Moldavii. Sbornik dokumentov i materialov (Formarea R.S.S. Moldoveneşti
şi crearea Partidului Comunist al Moldovei. Culegere de date şi
documente), Chişinău, Cartea Moldoveenască, 1984.
20. Procesul marii trădări naţionale. Stenograma dezbaterilor de la
tribunalul poporului asupra guvernului Antonescu, Bucureşti, 1946.
21. Radiansika Bucovina. 1940-1945. Dokumentî i materialî. (Bucovina
Sovietică. 1940-1945. Date şi documente), Kiiv, 1967.
22. Românii în arhivele Americii. Comunismul trece Nistrul. 1944-1947,

140
Ed. Gh. Buzatu. Studiu, documente, comentarii cu un studiu special de I.
Constantin despre comunismul şi Basarabia., Iaşi, Editura Moldova, 1992.
23. România. Documente străine despre români. Culegere de documente
întocmită de T. Burlacu, Şt. Hurmuzache ş.a. Ediţia a II-a, Bucureşti, 1992.
24. România. Istoria în documente. Direcţia generală a arhivelor statului.
Album întocmit de I. Burlacu, M. Dogaru, S. Popovici ş.a., Bucureşti, 1992.
25. Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele lui pentru Basarabia.
Culegere de documete, Chişinău, 1991.
26. Sovietskii Pridunaiskii krai. 1940-1945 g.g. Dokumentî i materialî.
(Regiunea sovietică dunăreană. 1940-1945. Date şi documente), Maiac,
Odessa, 1968.
27. Sovietskii Soiuz na mejdunarodnâh konferenţiah perioda velikoi
Otecestevennoi voinî. 1941-1945 g.g. (Uniunea Sovietică la conferinţele
internaţionale din perioada marelui război pentru apărarea patriei. 1941-
1945), M., Politizdat, 1978.
28. Tegheran, Yalta. Potsdam. Sbornik dokumentov. M. Mejdunarodnîe
otnoşenia, 1967.
29. Sovietsko-americanskie otnoşenia vo vremea Velikoi Otecestvennoi
voinî. 1941-1945. Dokumentî i marterialî v dvuh tomah. (Relaţiile sovieto-
americane în timpul Marelui război pentru apărarea Patriei. 1941-1945.
Date şi documente în două volume), Politizdat, M., 1984.
30. Un an de aplicare a legii administrative din 14 august 1938.
Monitorul Oficial şi imperiile Statului. Impimeria centrală, Bucureşti, 1939.
31. Vneşneia politika Sovietskogo Soiza v period Otecestvennoi voinî.
(Politica externă a Uniunii Sovietice în perioada Marelui război pentru
apărarea Patriei), M., O.G.I.Z., 1946.

III. MEMORII:
1. Churchill W., Vtoraia mirovaia voina (v şesti tomah), (Al doilea război
mondial (în şase volume)), Voiennoie izdatelistvo, M., 1991.
2. Eden Anthony, The Eden memord. Fascing the Dictators, London,
Cassel, 1962.
3. Gala Galaction, Zile basaarbene. Text ales şi îngrijit, studiu introductiv
de preot Gh. Cunescu, Ştiinţa, Chişinău, 1993.
4. Iov D., Gospodarul din Orhei, Biblioteca sentinela nr11, Bucureşti,
1942.
5. Lepioşkin V., V stepi pod Kagulom. Vospominania bâvşego
progranicinika. (În stepă lângă Cahul. Memoriile unui fost grănicer),
Cartea Moldovenească, Chişinău, 1971.
141
 6. Lascarov-Moldoveanu, Al., Cutreierând Basarabia desrobită. Iunie-
septembrie 1942, Bucureşti, 1943.
7. Magherescu G., Adevărul despre mareşalul Antonescu (în două
volume), Editura Păunescu, Bucureşti, 1991.
8. Novikov N., Vospominania diplomata. Zapiski 1938-1947g.g., M.,
Politizdat, 1989.
9. Sherwood R., Rooselt i Hopkins. Glazami ocevidţa. (Roosevelt şi
Hopkins. Cu ochii unui martor ocular), vol.I, Izd. Lit-rî, M., 1958.
10.Sherwood R., The White Hause papers of Harrx L. Hopkins, volume I.
September 1939-january 1942, Eyre and Spottis Woode, London, 1948.
11. 1418 dnei voinî. Iz vospominanii o Velikoi Otecestvennoi., (1418
zile de război. Amintiri despre Marele război pentru apărarea patriei), M.,
Politizdat, 1990.

IV. Periodice:
1. Moldova Suverană (1990-1993).
2. Monitorul Oastei (1939-1940).
3. Magazin istoric (Bucureşti, 1993).
4. Monitorul Oficial (1939-40, 1941-43).
5. Novaia i Noveişaia istoria (1992).
6. Patrimoniu (1991-1993).
7. Revista arhivelor (1991).
8. Revista de istorie a Moldovei (1991-1993).
9. Revista română (1941).
10. Revue Roumaine d’études internationales (1992).
11. Sfatul Ţării (1990-1992).
12. Terra Moldaviae (1998).
13. Ţara (1990-1993).
14. Transnistria (1942).
15. Tribuna (1989).
16. Vocea poporului (1990-1991).

V. Lucrări generale şi speciale:

1. Afteniuc S., Moldova Sovietcă în Marele război al Uniunii Sovietice
pentru apărarea patriei, Ed. de stat a Moldovei, Chişinău, 1953.
2. Afteniuc S., Voronin P., Deiatelinosti Kompartii Moldavii po
osuşcestvleniiu soţialino-economiceskih preobrazovanii v respublike.
1940-1950 g.g. (Activitatea P.C.M. în vederea realizării transformărilor
142
social-economice în republică. 1940-1950), Cartea Moldovenească,
Chişinău, 1973.
3. Afteniuc S., Elin D., Levit S., R.S.S. Moldoveenască în Marele război
al Uniunii Sovietice pentru apărarea patriei. 1941-1945, Chişinău, Cartea
Moldovenească, 1961.
4. Antonescu I., Îndrumări administrative rezultate din inspecţiile făcute
în Basarabia, Monitorul oficial şi Imperiile Statului, Impmeria centrală,
Bucureşti, 1941.
5. Idem, Doi ani de guvernare. 6 septembrie 1940 - 6 septembrie 1942,
Editura Naţională Dacia, Bucureşti, 1942.
6. Aspectes des relations russo-roumaines. Rétrospectives et orientations.
Etudes de G. Cioranesco, G. Cioranesco, G. Filiti, G. Floresco etc. Paris, Minard,
1967.
7. Agrigoroaei I., Palade Gh., Basarabia în cadrul României întregite.
1918-1940, Universitas, Chişinău, 1993.
8. Babel A., La Bessarabie. Etude historique, etnographique et
économique, Paris, Libr. F. Alcan, 1926.
9. Basarabeanu G., Les cessions territoriales et les pertes infligées à
l’agriculture roumaine, Bucureşti, Imprimeria Naţională, 1941.
10. Boldur Al., Basarabia românească, Bucureşti, 1943.
11. Idem., Istoria Basarabiei, Editura Victor Frunză, Bucureşti, 1992.
12. Cazacu P., Moldova dintre prut şi Nistrul. 1812-1918, Iaşi f.a.
13. Campus E., Din politica externă a României. 1913-1947, Bucureşti,
Editura politică, 1980.
14. Chirnoagă Pl., Istoria politică şi militară a Războiului României
contra Rusiei Sovietice. 22 iunie 1941-23 august 1944, Editura Carpaţii,
Madrid, 1965.
15. Ciobanu Şt., La Bessarabie. Sa population, son passé, sa culture,
Moniteur oficial et Imprimerie de l’etat. Imprimerie Nationale, Bucarest, 1941.
16. Constantin I., Basarabia sub ocupaţia sovietică de la Stalin la
Gorbaciov, Edit. Fiat Lux, Bucureşti, 1984.
17. Constantiniu Fl., Între Hitler şi Stalin. România şi pactul Ribbentrop-
Molotov, Editura Danubius, Bucureşti, 1991.
18. Dima N., Bessarabia and Bucovina. The Soviet Romanian territorial
dispute, Boulder-New-York, Columbia, University Press, 1982.
19.Dolnik A., Bessarabia pod vlastiu rumânskih boiar. 1918-1940,
O.G.I.Z., M., 1945.
20. Elin D., Molodioji Moldavii v dni velikoi Otecestvennoi voinî,

143
Chişinău, Izd., Ţ.K. L.K.S.M., 1984 (Tineretul Moldovei în zilele marelui
război pentru apărarea patriei).
21. Erioşcenko M., Korolevskaia diktatura v Rumânii. 1938-1940, M.,
Nauka, 1979 (Dictatura regală din România. 1938-1940).
22. Faktî i domâslî. Protiv falisifikaţii naţionalinâh otnoşenii v
Sovietskom Soiuze. Sbornik statei (Fapte şi plăsmuiri. Împotriva falsificării
relaţiilor naţionale din Uniunea Sovietică. Culegere de articole), Ştiinţa,
Chişinău, 1972.
23. Fărâma cea de pâine. Culegere de schiţe şi articole, Cartea
Moldovenească, Chişinău, 1990.
24. Fiodorov G., Karatelinaia politika korolevskoi Rumânii protiv
revoliuţionnogo osvoboditelinogo dvijenia v Bessarabii. 1918-1940,
(Politica de represiune a României împotriva mişcării revoluţionare de
eliberare în Basarabia. 1918-1940), Odessa, 1970.
25. Floyd D., Rumania, Russia’Dissident Ally, Frederick Praeger,
Publishers, New-London-Washington, 1965.
26. Frunză I., Bessarabien. Rumanische Rechte und Leistungen, Bucarest,
Die dacia Bucher, 1941.
27. Gheroicina Hotinşcina (Hotinul eroic), Liviv, Vid. Un-tu, 1972.
28. Gratinici S., Massovo-politiceskaia rabota kompartii Moldavii. 1944-
1950, (Activitatea politică de masă a partidului Comunist al Moldovei),
Chişinău, Ştiinţa, 1989.
29. Gru V., Profesionalino-tehniceskoie obrazovanie v Moldavskoi S.S.R.
1941-1965, (Învăţământul tehnico-profesional în R.S.S. Moldovenească.
1941-1965), Chişinău, 1972.
30. Grecu A., Rasţvet moldavskoi soţialisticeskoi naţii. (Înflorirea naţiei
socialiste moldoveneşti), Chişinău, Cartea Moldovenească, 1974.
31. Grondiis L., Basarabia, Cugetarea. Georgescu-Delafras, Bucureşti,
1940.
32. Gudîm A., Ton D., Sozdanie teajoloi promâşlennosti v Moldavskoi
S.S.R. (Crearea industriei grele în R.S.S. Moldovenească), Chişinău, Cartea
Moldovenească, 1967.
33. Heller Michel, Soixante-dix ans qui ébranlérent le monde. Histoire
politique de l’Union Soviétique, Calmann-Lévy, Paris, 1988.
34. Hillgruber Andreas, Hitler, König Carol und Marshall Antonescu.
Die deutschrumanischen Beziehungen 1938-1944, ed. a II-a, Wiesbaden,
Franz Steiner Verlag, GmbH, 1965.
35. Holban E., Basarabia românească. Mărturii, Ed. Căpriana, Paris,

144
1990.
36. Iazâkova A., Rumânia nakanune vtoroi mirovoi voinî. 1934-1939
(România în ajunul celui de-al doilea război mondial. 1934-1939), A.N.
S.S.S.R., M., 1963.
37. Israielean V., Diplomaticeskaia istoria velikoi Otecestevnnoi voinî.
1941-1945 g.g., M., Mejdunarodnâe otnoşenia, 1957, (Istoria diplomatică
a Marelui război pentru apărarea patriei. 1941-1945).
38. Istoria narodnogo hozeaistva Moldavskoi S.S.R. 1917-1958., (Istoria
economiei naţionale a R.S.S. Moldoveneşti. 1917-1958), Chişinău, Ştiinţa,
1974.
39. Istoria R.S.S.Moldoveneşti din cele mai vechi timpuri până în zilele
noastre, Ştiinţa, Chişinău, 1984.
40. Kareţki A., Covaci M., Zile însângerate la Iaşi. (28-30 iunie 1941),
Bucureşti, Ed. Politică, 1978.
41. Kareţki A., Pricop A., Lacrima Basarabiei, Chişinău, Ştiinţa, 1993.
42.Kissel Hans, Die Katastrophe in Rumanien. 1944, Darmstadt, Wehr
und Wisen Verlagsgesellschaft GmbH, 1964.
43. Kolker B., Levit I., Vneşneia politika Rumânii i rumâno-sovietskie
otnoşenia. Senteabri 1939 - iuni 1941, (Politica externă a României.
Septembrie 1939 - iunie 1941), M., Mauka, 1971.
44. Komarniţkii S., Radianisica Bucovina v roki velikoi Vitcinianoi viini.
1941-1945, (Bucovina Sovietică în anii marelui război pentru apărarea patriei.
1941-1945), Kiiv, Naukova Dumka, 1979.
45. Kopanski I., Levit I., Sovietsko-rumânskie otnoşenia. 1929-1934. Ot
podpisania Moskovskogo protokola do ustanovlenia diplomaticeskih
otnoşenii, (Relaţiile sovieto-române. 1929-1934. De la semnarea
protocolului de la Moscova până la stabilirea relaţiilor diplomatice), M.,
Nauka, 1971.
46. Kommunisticeskoie podpolie Moldavii. 1941-1944 (Ilegalitatea
Moldovei. 1941-1944. Culegere de articole), Chişinău, Cartea
Moldovenească, 1984.
47. Kosinova E., Vsenarodnoie dvijenie za vosstanovlennie i razvitie
promâşlennosti Moldavskoi S.S.R. 1944-1950 g.g. (Mişcarea întregului
popor pentru stabilirea şi dezvoltarea industriei R.S.S. Moldoveneşti. 1944-
1950), Chişinău, Ştiinţa, 1988.
48. Kustreabova S., Goroda Bessarabii. 1918-1940. Soţialino-
ekonomiceskii aspect i narodonaselenie, (Oraşele Basarabiei. 1918-1940.
Aspect social-economic şi demografic), Chişinău, Ştiinţa, 1986.

145
 49. Lache Şt., Ţuţui Gh., România şi conferinţele de pace de la Paris din
1946, Cluj-Napoca, 1978.
50. La Roumanie-victime de l’expansionnisme russe. Anthologie de N.
Loupan, Editions Nistru, Bruxelles, 1988.
51. Laptev I., Nalogovoie oblojenie Moldavskogo krestianstva
rumânsko-nemeţkimi okkupantami, Chişinău, 1945.
52. Lazarev A., Anul 1940. Continuarea revoluţiei socialiste în
Basarabia, Cartea Moldovenească, Chişinău, 1985.
53. Idem, Moldavskaia Sovietskaia gosudarstvennosti i bessarabskii
vopros, (Statalitatea sovietică moldovenească şi chestiunea basarabeană),
Chişinău, Ştiinţa, 1974.
54. Idem, Obrazovanie Moldavskoi S.S.R., (Formarea R.S.S.
Moldoveneşti), Şcoala Sovietică, Chişinău, 1949.
55. Lascarov-Moldovanu, Scrisori de război. Din anul vitejiei româneşti.
1941, Cugetarea-Georgescu Delafras, Bucureşti, 1942.
56. Lavric V., Mestnâie organî gosudarstvennoi vlasti zapadnîh raionov
Moldavskoi S.S.R. v period ih stanovlenia (iuni 1940-ianvari 1948 g.g.)
(Organele locale ale puterii de stat în perioada formării lor (iunie 1940-
ianuarie 1948), Odessa, 1972.
57. Levit S., Moldavskaia S.S.R. v godî Velikoi Otecestvennoi voinî,
Chişinău, 1957.
58. Idem, Krah politiki agressii diktaturî Antonescu. 19.XI. 1942-23.VIII.
1944 (Falimentul politicii de agresie a dictaturii lui Antonescu. 19.XI.
1942 - 23.VIII.1944), Chişinău, Ştiinţa, 1983.
59. Idem, Uceastie faşistkoi Rumânii v agressii protiv S.S.S.R. Istoki,
planî, realizaţia. 1.IX. 1939 - 19.XI.1942 (Participarea României fasciste
la agresiune împotriva U.R.S.S. 1.IX. 1939-19.XI.1942), Chişinău, Ştiinţa,
1981.
60. Liseţkii A., Sâtnic M., Kişiniov v godî velikoi Otecestvennoi voinî.,
(Chişinăul în anii Marelui război pentru apărarea patriei), Chişinău, Cartea
Moldovenească, 1975.
61. Ludvid K., Das Balticum: Estland, Lettland, Litauen, Verlag C.H.,
Beck, München, 1991.
62. Lupan N., Basarabia şi Bucovina la Europa Liberă, vol.II, Editura
Nistru, Bruxelles, 1989.
63. Letopisi vajneişih sobâtii istorii kommunisticeskoi partii Moldavii
(Cronica celor mai importante evenimente din istoria Partidului Comunist
al Moldovei), Cartea Moldovenească, Chişinău, 1976.

146
 64. Levesque, Jacques, L’U.R.S.S. et sa politique internationale de 1917
à nos jours, Armand Collin, Paris, 1980.
65. Loghin L., Al doilea război mondial. Acţiuni militare, politice şi
diplomatice. Cronologie, Editura politică, Bucureşti, 1984.
66. Idem, Mari conferinţe internaţionale. 1939-1945, Editura politică,
Bucureşti, 1989.
67. Lory Marie-Joseph, Douze leçons sur l’Europe. 1914-1947, Bruges,
De Tempel, tempelhof, 1968.
68. Manuilă S., Demogrfaia rurală a României, Bucureşti, 1940.
69. Idem, Structure et évolution de la population rurale, Bucarest, 1940.
70. Manoliu-Manea M., Ed., The Tragic plight of a border area.
Bessarabia and Bucovina, Humbold state, University Press, California, 1983.
71. Mareansikii A., Sovremennâie migraţii naselenia, M., Statistika, 1964.
72. Maţulenko V., Udar s Dnestrovskogo plaţdarma. (Nastuplenie 37-
armii 3-go fronta v avguste 1944 goda) (Lovitura de pe platoul Nistrean.
Ofensiva armatei 37 a celui de-al 3-lea Front Ucrainean în august 1944),
Voiennoie izdatelistvo Ministerstva Oboronî Soiuza S.S.R., M., 1961.
73. Melnic S., Boriba za vlasti Sovietov v pridunaiskom kraie i
vossoiedinenie s Ucrainscoi S.S.R. 1917-1940 g.g. (Lupta pentru puterea
sovietelor în regiunea Dunăreană şi reunirea cu R.S.S. Ucraineană în anii
1917-1940), Vişcia şkola, Kiev-Odessa, 1978.
74. Minei N., Dosare confidenţiale: 1939-1945 (Din culisele celui de-al
doilea război mondial), Editura militară, Bucureşti, 1975.
75. Marea conflagraţie a secolului XX. Al doilea război mondial, Editura
politică, Bucureşti, 1971.
76. Idem, Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura politică, Bucureşti,
1974.
77. Moisiuc V., Premisele izolării politice a României. 1919-1940,
Bucureşti, Editura Humanitas, 1991.
78. Mourin M., Le drame des Etats satellites de l’Axe de 1939 à 1945,
Paris, Payot, 1957.
79 Idem, Histoire des nations europeennes, Tome II. Pendant la deuxieme
guerre mondiale. 1939-1945, Paris., Payot, 1962.
80. Muşat M., Ardeleanu I., De la statul geto-dac la statul român unitar,
Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983, vol. I.
81. Idem, România după Marea Unire, vol. II, partea a II-a Editura Ştiinţifică
şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988.
82. Miller I., Basarabia pământ românesc, Institutul de Arte Grafice şi

147
Editura “Glasul Bucovinei”, Cernăuţi, 1925.
83. Naulko V., Etnicinii sklad naselenia Ukrainsikoi R.S.R. Statistiko-
kartograficine doslidjenia (Componenţa etnică a populaţiei din R.S.S.
Ucraineană. Cercetări statistico-cartografice), Kiiv, naukova Dumka, 1965.
84. Nistor I., Basarabia sub dominaţia românească. La 20 ani de la
Unire, Cernăuţi, 1938.
85. Idem, Basarabia sub gospodăria românească, Bucureşti, 1941.
86. Oreste A., Spre o mai bună aşezare a marii industrii cu privire
specială asupra Basarabiei, Bucureşti, Tipografia Ion C. Văcărescu, 1942.
87. Petrovskaia I., Osuşcestvelenie leninskih idei elektrifikaţii v
Moldavskoi S.S.R., Chişinău, Cartea Moldovenească, 1970, (Realizarea
ideilor leniniste de electrificare în R.S.S. Moldovenească).
88. Pădure D., Basarabia şi Bucovina de sub noua stăpânire, f.1., 1940.
89. Pelivan I., Les droits des roumains sur la Bessarabie. Au point de vue
historique, ethnique et de l’autodétermination, Paris, Imprimerie des’Arts
et des sports, 1920.
90. A. Petrencu, Basarabia în al doilea război mondial. 1940-1944,
Chişinău, Lyceum, 1997.
91. Pilat I., Iz istorii evreistva Moldovî (Din istoria evreimii din Moldova),
Chişinău, Asoţiaţia veteranov voinî, truda i sionistkoie dvijenie pri obşcestve
evreiskoi culiturî, 1990:
92. Popa-Lisseanu G., Basarabia. Privire istorică, Bucureşti, Tipografia
“Jockey-Club”, I. Văcărescu, 1924.
93. Probleme de politică externă a României. 1918-1940. Culegere de
studii, Bucureşti, Editura militară, 1988.
94. Read A., Fisher D., The deadly embrace. Hitler, Stalin and the Nazi-
Soviet Pact. 1939-1941, W.W. Norton and Company, New York, London,
1988.
95. Râbalko P., Rost rabocego klassa v Sovietskoi Moldove (Creşterea
clasei muncitoare în Moldova Sovietică), Chişinău, Cartea Moldovenească,
1968.
96. Repida A., Obrazovanie Moldavskoi S.S.R. (Formarea R.S.S.
Moldoveneşti), Chişinău, Ştiinţa, 1983.
97. Repida L., Podvig rabocego klassa Sovietskoi Moldavii v stroitelistve
soţializma. 1940-1958 (Fapta eroică a clasei muncitoare din Moldova
Sovietică în construirea socialismului), Chişinău, Ştiinţa, 1963.
98. Roman A., Sandulache P., Vlasti narodnaia (Sovietî Moldavskoi S.S.R.
v 1941-1986 g.g.), (Puterea poporului, Sovietele R.S.S.Moldoveneşti în

148
1941-1986), Chişinău, Cartea Moldovenească, 1987.
99. Idem, Vlasti trudeaşcihsea. (Sovietî Moldavii v 1917-1941 g.g.)
(Puterea muncitorilor. Sovietele Moldovei în 1917-1941), Chişinău, 1985.
100. Romanova Z., Deiatelinosti kompartii Moldavii po razvitiiu
promâşlennosti respubliki. 1924-1965 g.g. (Activitatea Partidului
Comunist al Moldovei în vederea dezvoltării industriei din republică,
1924-1965), Chişinău, Cartea Moldovenească, 1970.
101. România în anii celui de-al doilea război mondial, vol. I, Editura
militară, Bucureşti, 1989.
102. Rosetti R., Războiul pentru reeliberarea Bucovinei şi Basarabiei,
Bucureşti, 1942.
103. Rusia a fost şi rămâne primejdia de moarte a României, Bucureşti,
1943.
104. Russko-rumânskie i sovietsko-rumânskie otnoşenia, (Relaţiile ruso-
române şi sovieto-române), 1969.
105. Sâtnic M., Kollektivizaţia seliskogo hozeaistva i formirovanie klassa
kolhoznogo kresteanstva (Colectivizarea gospodăriilor rurale şi formarea
clasei ţărănimei colhoznice), Chişinău, Ştiinţa, 1976.
106. Idem, Realizarea ideilor Marelui Octombrie în Moldova, Cartea
Moldovenească, 1987, Chişinău.
107. Idem, Un an de cotitură în viaţa ţărănimii din Moldova de pe malul
drept al Nistrului, Chişinău, Cartea Moldovenească, 1973.
108. Samarski S., Boriba Sovietskogo Soiuza za mirnâie democraticeskie
dogovorî s Italiei, Bolgariei, Vengriei i Finleandiei, M., 1956 (Lupta Uniunii
Sovietice pentru tratate demografice cu Italia, România, Bulgaria, şi
Finlanda).
109. Savin N., Mestnâie sovietî organizatorî soţialisticeskogo
stroitelistva (Iz istorii vosstanovlenia i razvitia mestnâh sovietov
pravoberejnoi Moldavii v 1940-1950 g.g.) (Sovietele locale-organizatoare
a construcţiei socialiste. Din istoria restabilirii şi dezvoltării sovietelor
locale de pe malul drept al Moldovei în 1940-1950), Chişinău, Cartea
Moldovenească, 1978.
110. Scurtu I., Hlihor C., Anul 1940. Drama românilor dintre Prut şi
Nistru, Editura Academiei de înalte Studii Militare, Bucureşti, 1992.
111. Senkevici V., Sovietskaia Moldavia v boribe protiv faşistkih
zahvatcikov, (Moldova Sovietică în lupta împotriva cotropitorilor fascişti),
M., Gospolizdat, 1944.

149
 112. Sovietskaia Bessarabia i sovietskaia Bukovina (Basarabia
Sovietică şi Bucovina Sovietică), M., Gospolizdat, 1940.
113. Simion A., Regimul politic din România în perioada septembrie
1940-ianuarie 1941, Cluj-Napoca, 1976.
114. Stanovlenie i razvitie kolhoznogo stroia v Moldavskoi S.S.R.
Sbornic statei (Crearea şi dezvolatrea sistemului colhoznic în
R.S.S.Molodvenească. Culegere de articole), Chişinău, 1971.
115. Strihan P., Concepţia administrativă a regimului Domnului Mareşal
Antonescu, Monitorul Oficial şi imprimeriile statului, Imprimeria Centrală,
Bucureşti, 1942.
116. Semireaga M., Tainî stalinskoi diplomatii. 1939-1941., (Tainele
diplomaţiei lui Stalin. 1939-1941), M., Vâsşaia şkola, 1992.
117. Setton-Watson, Histoire des roumains. De l’époque roumaine à
l’achévement de l’unité, Les Presses Universitaires de France, Paris, 1937.
118. Suga Al., Die Volkerrechtliche lage bessarabien in der
Geschichtlichen entwickluns des Landes, Inaugural-Dissertation, Bonn, 1958
119. Idem, Le livre blanc roumain sur le probléme bessarabien, publié
sous le patronnage de l’Eglise Ortodoxe roumaine Saints Archanges, Paris,
1968.
120. Şandru D., Populaţia rurală a României între cele două războaie
mondiale, Editura Acdemiei Republicii Socialiste România, Iaşi, 1980.
121. Idem, Reforma agrară din 1921 în România, Editura Academiei
Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1975.
122. Şeveakov A., Otnoşenia mejdu Sovietskim Soiuzom i Rumâniei.
1944-1949 g.g. (Relaţiile dintre Uniunea Sovietică şi România. 1944-
1949), M., Nauka, 1985.
123. Şişcanu I., Raptul Basarabiei. 1940, Ago-Dacia, Chişinău, 1993.
124. Şornikov P., Promâşlennosti i rabocii klass Moldavskoi S.S.R. v
godî Velikoi Otecestvennoi voinî (Industria şi clasa muncitoare ale
R.S.S.Moldoveneşti în anii Marelui război pentru apărarea patriei),
Chişinău, Ştiinţa, 1986.
125. Taban D., Tehniceskii progress i soţialinaia struktura
promâşlennosti Moldavskoi S.S.R. 1940-1959 g.g. (Progresul tehnic şi
structura socială a industriei din R.S.S. Moldovenească. 1940-1959),
Chişinău, Ştiinţa, 1982.
126. 1939. Uroki istorii (Învăţămintele istoriei), M., Mâsli, 1990.
127. Tufar N., Polojenie krestean pravoberejnâh raionov Moldavii
(Situaţia ţăranilor din raioanele de pe malul drept al Moldovei), Chişinău,
1973.
150
 128. Ţaranov V., Po puti industrializaţii (Pe calea industrializării),
Chişinău, Ştiinţa, 1975.
129. Ţurcanu I., Relaţii agrare din Basarabia în anii 1918-1940,
Chişinău, Universitas, 1991.
130. V boiah za svobodu Moldavii (În lupte pentru Moldovei), Cartea
Moldovenească, 1988.
131. Vizer V., Mohova R., Repida L., Râbalko P., Razvitie rabocego klassa
Moldavskoi S.S.R. 1940-1961 g.g (Creşterea clasei muncitoare din
R.S.S.Moldovnească. 1940-1961), Chişinău, 1970.
132. Westwood I., Endurance and endeavour. Russian history, Oxford,
University Press, 1987.
133. Zagladin N., Istoria uspehov i neudaci sovietskoi diplomatii.
(Politologhiceskii aspekt) (Istoria succeselor şi eşecurilor diplomaţiei
sovietice. Aspectul politologic), M., Mejdunarodnâie otnoşenia, 1990.
134. Zagorodnaia E., Zelenciuc V., Populaţia R.S.S. Moldoveneşti,
Chişinău, Cartea Moldovenească, 1983.

151
152
153