,,Copilul lui Noe” de Eric Emanuel Schmitt

-recenzie-

Eric Emanuel Schmitt (s-a născut pe 28 martie 1960)

este un dramaturg, prozator şi romancier franco-belgian,
precum şi regizor de film. În 1994 îi apare primul
roman ,,Secta Egoiştilor”. Cărţile sale sunt traduse în
peste 40 de limbi.
Romanul „Copilul lui Noe” este o carte fascinantă
despre cum istoria ne va urmări si ne poate afecta viaţa în
multe privinţe. Cartea are la bază problematica
Holocaustului, dar autorul a reuşit să învelească această
temă în aşa fel încât povestea în sine este plină de
speranţă si foarte emoţionantă, scrisă cu umorul şi
inocenţa unui copil care îşi găseşte menirea în lume. Cu
toate că romanul are o temă atât de tragică, cartea este
scrisă sub forma unui monolog interior al protagonistului,
astfel cititorul poate intra în gândurile acestuia.

Personajul principal este Joseph Bernstein, un băieţel

evreu, care trebuie să se desparte de părinţii lui din cauza nazismului. Acesta pentru a nu fi expus
chinurilor din acea perioadă este dus la o familie. După un interval scurt de timp familia nu mai
poate avea grijă de Joseph, deoarece naziştii au început percheziţiile în case. Acesta este luat de
părintele Pons care îl conduce la un internat numit Vila Galbenă, unde avea să locuiască în această
perioadă. În internat copii evrei erau amestecați cu ceilalți copii, pentru ca soldații sa nu ii
identifice. Pentru protecție, Joseph este nevoit să învețe să mintă pentru a-și ascunde identitatea (,,
Mă numesc Joseph Bertin, am șase ani, m-am născut la Anvers și părinții mei au murit iarna
trecută de gripă’’).

Pe parcurs Joseph își dă seamă ce înseamnă să fii evreu și cât de important este să îşi
reprezinte cultura în perioada respectivă. De asemenea, este nevoit să se ascundă şi să fugă din
cauza războiului. Părintele Pons ilustrează iubirea parentală de care Joseph avea nevoie, deoarece
nu ştia nimic despre părinţii lui, a căutat mereu alinare la părinte. În total Joseph petrece 3 ani la
internat, unde reuseşte să lege o prietenie pe viaţă cu Rudy, în vârstă de 16 ani.

Finalul din punctul meu de vedere este impresionant și plin de sensibilitate. Războiul
se sfârșește, iar Joseph își regăsește părinții. Cu toate că a fost una dintre cele mai negre perioade
ale istoriei, protagonistul menține prietenia cu părintele Pons, căruia îi va fi mereu recunoscător.

Mă bucur foarte mult că am avut ocazia să citesc romanul. Chiar dacă este o carte
destul de subţire, poate avea un impact mare asupra oamenilor. Aşadar consider că romanul este
un ,,must have” în bibliotecă şi pentru cei nepasionaţi de subiect.